curs 7 utm criminologie

1. Lect. univ. dr. Bogdan Vîrjan
Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Drept din București
lector univ.dr. Bogdan Vîrjan
CRIMINOLOGIE
CURS 6
A2) PRACTICA ANTICRIMINALĂ – obiect al cercetării criminologice
Aşa cum am văzut, fenomenul criminal reprezintă un prim obiect al
cercetării criminologice. În continuare vom analiza practica anticriminală, care
reprezintă cel de-al doilea obiect al cercetării criminologice.
În literatura de specialitate1
s-a arătat că analiza privind practica
anticriminală trebuie să plece de la controversa privind caracterul criminologiei.
Astfel, s-a pus întrebarea dacă criminologia este o ştiinţă teoretică sau este o ştiinţă
practică.
Această controversă are ca punct de plecare împărţirea filozofică a ştiinţelor
în:
i) ştiinţe teoretice sau fundamentale, care au ca scop cunoaşterea obiectului de
studiu; şi
ii) ştiinţe practice sau aplicative, care au ca finalitate o cunoaştere utilitară.
A2.1) Dublul caracter al cercetării criminologice
Există opinii care consideră criminologia drept o ştiinţă fundamentală ori
teoretică, având ca obiect cercetarea fenomenului criminal şi care nu este interesată
de aspectele practice care pot decurge din rezultatele cercetărilor sale2
.
Alte opinii3
consideră că rolul criminologiei se reduce la cercetarea
aplicativă, la găsirea unor soluţii pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii.
1
Valerian Cioclei, op. cit., p. 28
2
R. Gasin, op. cit., p. 40, unde se fac referiri cu privire la P. Cuche și H. Levy-Bruhl, care sunt susținători ai
caracterului de știință fundamentală a criminologiei, apud Valerian Cioclei, op. cit., p. 28.
3
F. Dadognet, Science et criminologie, în L'equipement en criminologie (Actes du XIVeme
Cours International de
Criminologie), Ed. Masson, Paris, 1965, p. 525, apud Valerian Cioclei, op. cit., p. 28.

2. Lect. univ. dr. Bogdan Vîrjan 2
Între cele două puncte de vedere extreme privind rolul criminologiei există
însă și o opinie intermediară, care subliniază dubla finalitate a cercetării
criminologice:
a) Pe de o parte, identificarea cauzelor comportamentului antisocial;
b) Pe de altă parte, găsirea modalităţilor adecvate de prevenire şi tratament al
comportamentului antisocial4
.
Conform acestei opinii, cercetarea fenomenului criminal doar ca un scop în
sine ar fi lipsită de sens fără o finalitate practică. Pe de altă parte, propunerea unor
măsuri eficiente de prevenire şi combatere a criminalităţii nu este posibilă fără o
cunoaştere completă a cauzelor criminalităţii. Astfel, s-a arătat că criminologia este
atât o știință pură cât și o știință aplicativă5
. Natura specifică de rău social a
fenomenului criminal impune în mod inevitabil nu doar analiza acestuia ci și
identificarea unor măsuri de prevenire sau cel puțin de limitare a cauzelor care îl
generează6
.
Dublul caracter al criminologiei determină dublarea obiectului cercetarii
criminologice. Astfel, pe lângă obiectul primar al cercetării, respectiv fenomenul
criminal, întâlnim şi un al doilea obiect de cercetare, numit practica anticriminală,
care va fi explicat în continuare.
A2.2) Practica anticriminală
În conținutul practicii anticriminale întâlnim ansamblul preocupărilor legate
de prevenirea și combaterea fenomenului criminal, precum și cele privind
prevenirea și tratamentul comportamentelor antisociale.
Astfel, în literatura de specialitate7
s-a arătat că în lupta împotriva
criminalităţii sunt folosite două categorii de mijloace, și anume:
a) mijloacele juridice – în această categorie includem totalitatea normelor
juridice care contribuie la combaterea, prevenirea sau cel puțin limitarea
fenomenului criminal; este vorba în special de norme de drept penal şi procedură
penală, dar şi de alte dispoziţii, cum ar fi norme de drept administrativ, fiscal sau
civil.
4
Giacomo Canepa, L'epistemologie et la recherche criminologique, Revue de Droit Penal et Criminologie (belge) nr.
8/1971, p. 764.
5
R. Vouin, J. Leaute, Droit Penal et Criminologie, Presses Universitaires de France, 1956, p. 22.
6
R. Gassin, op. cit., p. 40, apud Valerian Cioclei, op. cit., p. 29.
7
Valerian Cioclei, op. cit. p. 30.

3. Lect. univ. dr. Bogdan Vîrjan 3
b) mijloacele empirice – în această categorie intră ansamblul instituțiilor care
au ca scop combaterea si prevenirea criminalitaţii; este vorba de organele de poliţie,
parchet, instanţe de judecată, penitenciare, organe de control financiar şi fiscal etc.
Din combinarea celor două categorii de mijloace, în practică avem trei
domenii principale de luptă împotriva criminalităţii, care alcătuiesc un tot unitar.
Aceste domenii sunt:
a) domeniul dreptului penal si al aplicărilor lui concrete;
b) domeniul tratamentului delincvenţilor;
c) domeniul prevenirii criminalităţii8
.
Scopul acestui sistem unitar al domeniilor de luptă împotriva criminalităţii îl
reprezintă stăpânirea fenomenului criminal, adică menţinerea criminalităţii în
anumite limite şi structuri suportabile din punct de vedere social9
. Acest sistem
unitar este creaţia statului şi este aplicat prin voinţa statului, prin intermediul
deciziilor de politică anticriminală.
În considerarea celor expuse anterior, putem concluziona că politica
anticriminală reprezintă sistemul mijloacelor aplicate de stat în scopul stăpânirii
fenomenului criminal10
.
Interesul cercetării criminologice în privința practicii anticriminale rezultă
din necesitatea evaluării după criterii științifice a eficacității mijloacelor utilizate în
lupta împotriva fenomenului criminal.
B) MODALITĂȚI DE CUNOAȘTERE, PROCEDEE, FINALITATE ÎN
CERCETAREA CRIMINOLOGICĂ
Introducere
După ce am văzut împreună care este obiectul cercetării criminologice, în
continuare vom analiza din ce puncte de vedere, din ce unghiuri sau perspective se
urmărește cunoaștere acestui obiect de cercetare, toate aceste preocupări fiind
numite în continuare modalități de cunoaștere în cercetarea criminologică11
.
8
R. Gassin, op. cit., p. 69.
9
Valerian Cioclei, op. cit., p. 30.
10
idem, p. 30.
11
Valerian Cioclei, op. cit., p. 32.

4. Lect. univ. dr. Bogdan Vîrjan 4
Totodată, vom vedea care sunt procedeele folosite pentru atingerea
rezultatelor dorite în cercetarea criminologică, pe care le vom clasifica în două
categorii principale: metode, ca ansamblu de procedee care conduc gândirea spre
cunoaștere, și tehnici, ca procedeu concret prin care este folosită o metodă pentru a
fi obținute informații cu privire la realitatea studiată.
Vom constata că toate abordările folosite în cercetarea criminologică,
indiferent că vorbim de abordări din perspectivă biologică, sociologică,
psihologică, genetică psihanalitică sau de altă natură, deși folosesc diferite metode
și tehnici de cercetare, au ca element comun finalitatea cercetării criminologice.
B) Modalități de cunoaștere în cercetarea criminologică
Prin modalitate de cunoaștere înțelegem modalitatea științifică de abordare a
fenomenului criminal, perspectiva din care este analizat acesta.
Preocupările privind găsirea unor modalităţi de cunoaştere în cercetarea
criminologică au variat în funcţie de epocă, de specialiştii implicaţi (medici, jurişti,
sociologi etc.), de obiectul cercetării (crimă, criminal, criminalitate) sau
conjunctura socio-politică. În aceste condiţii, modalităţile de cunoaştere pot fi
clasificate după diverse criterii, motiv pentru care vom folosi criteriul cronologic12
.
B1) Cunoaşterea descriptivă
Primele cercetări în domeniul criminologic au fost de natură descriptivă şi au
avut ca obiect evaluarea criminalităţii. Aceste cercetări au fost făcute de
matematicieni, care au utilizat statisticile criminale pentru a extrage aprecieri
cantitative cu privire la fenomenul criminal.
Cunoaşterea descriptivă urmăreşte stabilirea caracteristicilor exterioare ale
fenomenului criminal.
Categorii utilizate de cunoaşterea descriptivă sunt: a) volumul, b) structura
şi c) dinamica fenomenului criminal colectiv.
Volumul criminalităţii reprezintă o evaluare strict cantitativă a criminalităţii
şi se referă la numărul total de fapte penale comise pe un anumit teritoriu, într-o
12
Valerian Cioclei, op. cit. p. 32-33.

5. Lect. univ. dr. Bogdan Vîrjan 5
anumită perioadă de timp. Bineînţeles că nu pot fi cuantificate decât criminalitatea
aparentă şi criminalitatea legală.
Structura criminalităţii are în vedere delimitarea criminalităţii în funcţie de
diverse criterii variabile, cum ar fi categoriile de fapte penale săvârşite. Aceste
criterii sunt folosite pentru clasificarea subiectivă a criminalităţii.
Dinamica fenomenului criminal se referă la evoluţia şi variaţia în timp şi
spaţiu a criminalităţii. Evoluţia în timp a criminalităţii cunoaşte trei tipuri de
descriere:
- anticiparea tendinţelor pe termen lung ale criminalităţii, a modului în
care va evolua aceasta;
- identificarea anumitor variaţii sezoniere, mai exact oscilaţia
criminalităţii în funcţie de caracteristicile fiecărui anotimp;
- eventualele modificări accidentale ale fenomenului criminal, cauzate
de anumite situaţii excepţionale, cum ar fi catastrofele naturale,
războaie etc.
Descrierea dinamicii criminalității presupune bineînțeles un grad mai mare
de complexitate, comparativ cu volumul şi structura, deoarece implică şi o
cunoaştere calitativă a criminalității, având în vedere că există diverşi factori care
pot avea influențe semnificative, cum ar fi variaţii ale sistemului de înregistrare a
criminalităţii, schimbări ale legislaţiei penale, activitatea organelor de cercetare
penală sau atitudinea victimelor13
.
Așa cum s-a afirmat în doctrină, cunoaşterea descriptivă este nu doar din
punct de vedere cronologic o primă etapă în cercetarea criminologică, ea este o
primă etapă necesară şi celorlalte modalităţi de cunoaştere, această cunoaștere fiind
întotdeauna întâlnită în cercetarea criminologică14
.
B2) Cunoaşterea cauzală
Mai este denumită și cunoașterea etiologică și are în vedere identificarea
cauzelor, a condiţiilor și factorilor care determină sau favorizează fenomenul
criminal.
Preocupările etiologice au fost influenţate de apariţia şcolii pozitiviste
italiene, moment de la care criminologia a căpătat statut de ştiinţă. Preocupările
13
R. Gassin, op. cit., p. 134.
14
Valerian Cioclei, op. cit., p. 34.

6. Lect. univ. dr. Bogdan Vîrjan 6
privind aflarea cauzelor fenomenului criminal au reprezentat un pas important în
studierea criminalităţii. Explicaţiile de natură cauzală se bazează pe concepte
precum: cauze, condiţii, factori etc.
Abordările etiologice au plecat de la premisa că orice comportament uman
este determinat de anumite cauze, motiv pentru care aceste abordări s-au
caracterizat încă de la început prin cercetări efectuate în diverse domenii ştiinţifice:
biologie criminală, sociologie criminală şi psihologie criminală. Astfel de abordări
diverse au determinat caracterul multidisciplinar al criminologiei. Prin urmare,
cercetarea cauzală a evidenţiat existenţa unor factori diverşi care acţionează asupra
fenomenului criminal. Analiza acestor factori nu este posibilă decât dacă se pleacă
de la o imagine cât mai clară a fenomenului criminal15
.
Cunoaşterea cauzală a fost dominantă în cercetarea criminologică până în
jurul anilor 50 ai secolului XX, când se afirmă cunoaşterea dinamică.
B3) Cunoaşterea dinamică
Urmăreşte întelegerea proceselor ce însoţesc trecerea la actul criminal,
mecanismele interne ale acestui proces.
Cunoaşterea dinamică este o cunoaștere calitativă și încearcă să explice
conduita criminală printr-o succesiune de etape explicate logic.
Iniţial cunoaşterea dinamică a apărut ca o completare a cunoaşterii
etiologice, “trecerea la act” fiind considerată o consecinţă a combinării anumitor
factori cauzali în explicarea comportamentului criminal16
. După o anumită perioadă
de timp, explicaţiile dinamice s-au desprins total de explicaţiile etiologice, intrând
chiar în contradicţie cu acestea şi formând ceea ce astăzi în literatura de specialitate
se numeşte criminologia dinamică ori criminologia trecerii la act.
Această modalitate de cunoaştere este interesată de conduita criminalului
privită în mod individual, ca acţiune izolată a unui anumit individ, distinctă de
restul acțiunilor realizate de acesta. Se încearcă astfel găsirea unei explicaţii de sine
stătătoare a conduitei criminalului, independentă de trecutul acestuia sau de
influenţa anumitor factori interni sau externi, care să fi acţionat până la momentul
trecerii la act17
.
15
Valerian Cioclei, op. cit., p. 35.
16
idem., p. 36
17
R. Gassin, op. cit., p. 12 și 202, apud Valerian Cioclei, op. cit., p. 36.

7. Lect. univ. dr. Bogdan Vîrjan 7
Explicaţiile bazate pe cunoaşterea dinamică folosesc diverse categorii
economice, precum: eficienţă, raţionalitate, oportunitate, utilitate, finalitate etc. De
asemenea, în cunoașterea dinamică este readusă în discuție ideea de liber arbitru,
considerându-se că orice persoană are capacitatea de a opta pentru o conduită sau
alta18
.
B4) Cunoaşterea axiologică
Urmăreşte să stabilească, pe baza unor criterii ştiinţifice, valoarea
mijloacelor aplicate de stat în lupta împotriva fenomenului criminal.
În lupta împotriva fenomenului criminal acţionează o serie de mijloace
juridice şi empirice. Se observă însă că atât constituirea, adoptarea, cât și punerea
în funcțiune a acestor mijloace este rezultatul unui act de voinţă politică. Practic,
atât norma juridică, indiferent că este vorba despre norma penală sau extrapenală,
cât şi instituţiile create pentru a o pune în aplicare, răspund unor criterii de politică
anticriminală, criterii care nu ţin cont neapărat de rezultatele cercetărilor ştiinţifice
ale fenomenului criminal. Astfel, în lupta împotriva criminalităţii, politica
anticriminală, care este rezultatul voinței politice, ia în discuţie și diverse alte
considerente decât cele care țin de practica anticriminală. Iar aceste alte criterii, din
păcate de prea multe ori sunt nu doar extracriminologice, dar chiar şi extrapenale,
cum ar fi conjunctura economică şi socială internă, aspecte de ordin bugetar,
aspecte tehnico-materiale sau conjunctura internaţională.
Având în vedere această realitate, în cercetarea criminologică s-a impus
identificarea unei ierarhii valorice a mijloacelor propuse în lupta împotriva
criminalității, pe criterii exclusiv ştiinţifice, pentru a se putea aplica corecţiile
necesare politicilor anticriminale neadecvate. Aceste criterii trebuie să aibă în
vedere eficienţa măsurilor adoptate în lupta împotriva fenomenului criminal.
Bineînţeles că măsurile adoptate trebuie să respecte şi cerinţa legalităţii, pentru a
putea fi luate în considerare.
Se poate concluziona că prin cunoaşterea axiologică se urmăreşte stabilirea
gradului de eficacitate al mijloacelor legale utilizate în practica anticriminală.
18
Valerian Cioclei, op. cit., p. 36