curs 1 UTM criminologie

1. lect. univ. dr. Bogdan Vîrjan
Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Drept din București
Lect. univ. dr. Bogdan Vîrjan
CRIMINOLOGIE
CURS 1
Partea I
INTRODUCERE ÎN CERCETAREA CRIMINOLOGICĂ
I. Aspecte generale privind dubla finalitate a cercetării criminologice
Criminologia este o materie interdisciplinară și nenormativă, care acoperă o
sferă extinsă de preocupări. După cum vom vedea pe parcurs, această disciplină are
o dublă finalitate, având în vedere că:
- pe de o parte, se ocupă de cercetarea cauzelor comportamentului antisocial, ceea
ce presupune o cercetare fundamentală sau teoretică;
- pe de altă parte, încearcă să identifice cele mai bune modalități de prevenire și
combatere a criminalității, precum și de tratament al comportamentului antisocial,
ceea ce presupune o cercetare aplicativă sau practică.
Așa cum s-a afirmat în doctrină, doar o bună cunoaștere a cauzelor care
generează un anumit tip de criminalitate în toată complexitatea sa permite găsirea
celor mai adecvate metode de combatere a acestuia, motiv pentru care putem spune
că criminologia este o știință pură și o știință aplicativă1
. Nu pot fi propuse soluții
eficiente de prevenire și combatere, sau cel puțin de limitare a unui anumit tip de
fenomen criminal, dacă nu îl cunoaștem în profunzimea sa și dacă nu îi înțelegem
cauzele, condițiile care îl generează și/sau îl favorizează.
Această dublă finalitate a cercetării criminologice determină dublul său
caracter, atât de știință fundamentală cât și de știință aplicativă2
. Pe cale de
consecință putem spune că criminologia are are în același timp și un caracter
complex, având în vedere că este o știință care întrunește atât caracteristicile
științelor fundamentale sau pure, cât și caracteristicile științelor aplicate sau
1
Vouin et J. Leaute, Droit penal et criminologie, Ed. P.U.F., 1956, p. 22
2
Valerian Cioclei, Manual de criminologie. Curs universitar, Ediția 6, Editura C.H. Beck, București, 2016, p. 28-29

2. lect. univ. dr. Bogdan Vîrjan
practice. Conceptele cu care operează criminologia, cum ar fi crima, criminalul sau
criminalitatea, deși sunt specifice științelor fundamentale, totuși nu au semnificație
specifică criminologiei decât atunci când sunt aplicate în practică3
.
II. Caracterul interdisciplinar. Relația criminologiei cu alte științe
Caracterul interdisciplinar al criminologiei rezultă în primul rând din
împrejurarea că preocupări de ordin criminologic au făcut obiectul unor cercetări în
domeniul biologiei criminale, sociologiei criminale și nu în ultimul rând în
domeniul psihologiei criminale, toate aceste preocupări fiind astăzi înglobate în
cercetarea criminologică.
În al doilea rând, nu trebuie pierdut din vedere că această știință se află în
strânsă legătură cu dreptul penal, politica penală, precum și cu alte științe care
studiază comportamentul individual sau de grup4
.
Nu în ultimul rând, să nu uităm că criminalitatea a preocupat din cele mai
vechi timpuri pe sociologi, filosofi, juriști, pshihologi, psihiatri, medici etc.
Criminalitatea fiind un fenomen deosebit de complex, înțelegerea și cunoașterea
acesteia necesită cunoștințe de specialitate din numeroase domenii.
Prin urmare, cercetarea criminalității presupune în mod necesar o abordare
interdisciplinară a acestui fenomen, impunând un instrumentar metodologic din
toate aceste direcții de cercetare. Astfel, în mod corect în literatura de specialitate
s-a reținut că ne aflăm în prezența unei “științe de graniță, având un domeniu
propriu de cercetare și un statut autonom”5
.
II.1. Relația criminologiei cu sociologia juridică
Printre preocupările sociologiei juridice întâlnim și studiul implicațiilor
sociale ale criminalității, problematica conștiinței juridice a destinatarilor legii
penale, structura relațiilor sociale în care dreptul penal poate să intervină sau
modul cum sunt receptate în societate anumite norme penale. Chiar dacă sociologia
juridică și criminologia sunt autonome, cele două științe sunt în același timp
complementare, dacă ne gândim numai la faptul că pentru criminologie este
3
Recherche clinique et experimentale en criminologie, contributions a l etude sciences de l homme, P.U.M.
Montreal, p. 7, apud R.M. Stănoiu, Criminologie, Vol. I, Editura Oscar Print, București, 1995, p. 102.
4
Dumitru Culcea, op. cit. p. 24.
5
Narcis Giurgiu, Elemente de criminologie, Editura Fundației Chemarea, Iași, 1992, p. 12.

3. lect. univ. dr. Bogdan Vîrjan
importantă înțelegerea realității sociale pentru a putea identifica anumite cauze care
favorizează criminalitatea, dar în același timp criminologia pune la dispoziția
sociologiei un ansamblu de reguli, norme și măsuri care trebuie respectate în
societate. Totodată, cele două științe au ca scop comun buna funcționare a unei
societăți democratice, care presupune printre altele abordarea în contextul tuturor
fenomenelor și relațiilor sociale și a problematicii luptei împotriva fenomenului
criminalității6
.
II.2. Relația criminologiei cu psihologia
Analiza comportamentului infracțional al unei persoane poate să scoată în
evidență anumite trăsături psihice și să ofere astfel indicii cu privire la stimuli ai
comportamentului infracțional sau cu privire la diverse motive care determină
anumite persoane să încalce legea penală. Astfel, cercetările în domeniul
psihologiei judiciare pot ajuta criminologia în formularea unor concluzii cu privire
la prevenirea unor comportamente înclinate spre încălcarea legii penale, inclusiv
din perspectiva tratamentului unor comportamente deviante7
.
II.3. Relația criminologiei cu dreptul procesual penal
Dreptul procesual penal este în general interesat în cunoașterea, înțelegerea
mecanismelor și proceselor care determină o persoană să încalce legea penală, a
modului în care acționează făptuitorul în momentul săvârșirii faptei penale, dar și a
împrejurărilor care generează sau favorizează săvârșirea anumitor infracțiuni.
Totodată, prezintă importanță deosebită în cadrul procesului penal și aspecte care
țin de personalitatea făptuitorului și de comportamentul deviant al acestuia8
.
În același timp, la rândul său criminologia culege și analizează datele pe care
le oferă organele de cercetare penală în faza de urmărire penală, precum și datele
comunicate de instanțele judecătorești în faza de judecată.
Prin urmare, putem afirma fără a exista riscul de a greși că între criminologie
și dreptul procesual penal există o strînsă legătură.
II.4. Relația criminologiei cu dreptul penal
6
Aurel Dincu, Bazele criminologiei, Editura Proarcadia, București, 1993, p. 11-12.
7
Aurel Dincu, op. cit., p. 13-14.
8
Narcis Giurgiu, op. cit., p. 17.

4. lect. univ. dr. Bogdan Vîrjan
Criminologia se află într-o relație de interdependență cu dreptul penal, în
sensul că:
- pe de o parte, criminologia pornește de la unele concepte din dreptul penal,
așa cum acestea sunt prevăzute în lege ori explicate în doctrină, concepte pe care le
împrumută pentru a construi noțiunile proprii (cum ar fi în acest sens relația crimă
– infracțiune, criminal – infractor);
- Pe de altă parte, rezultatele și concluziile cercetării criminologice sunt puse
la dispoziția dreptului penal și declanșează uneori modificări în doctrină și în
legislația penală9
.
Așa cum s-a arătat în literatura de specialitate10
, dreptul penal abordează
criminalitatea prin raportare la ansamblul normelor de drept penal în scopul
apărării unor valori sociale, în timp ce criminologia abordează criminalitatea prin
prisma stării, dinamicii și a cauzalității socio-umane a acestui fenomen, în scopul
identificării celor mai eficiente mecanisme de preveniri și combatere a
criminalității. Legătura strânsă dintre cele două științe rezultă în special din
împrejurarea că au ca preocupare principală criminalitatea, ca fenomen juridic și
social-uman.
Diferența esențială între criminologie și dreptul penal, ca știință, constă în
aceea că, în timp ce prima este o știință a fenomenologiei penale, o știință
empirică, ce utilizează cu prioritate raționamente inductive, dreptul penal este o
știință normativă, ce operează cu metoda deducției11
.
În timp ce dreptul penal studiază conţinutul abstract al normei penale
pentru a-i asigura concordanţa faţă de relaţiile sociale care trebuie apărate,
criminologia abordează fenomenul criminal în complexitatea sa, precum şi
modalităţile prin care acest fenomen poate fi prevenit. Criminologia are ca punct
de plecare dreptul penal iar rezultatele cercetării criminologice se îndreaptă, sunt
folosite tot de dreptul penal, fapt ce relevă încă o dată strânsa conexiune dintre cele
două științe12
. De altfel, profesorul Aurel Dincu afirma în lucrarea Criminologie că
“matca din care s-a desprins criminologia este dreptul penal”.
II.5. Relația criminologiei cu politica penală
9
Valerian Cioclei, op. cit., p. 50.
10
Aurel Dincu, op.cit, p. 15.
11
Valerian Cioclei, op. cit., p. 50.
12
Aurel Dincu, op. cit., p. 16.

5. lect. univ. dr. Bogdan Vîrjan
Dreptul penal se află într-o relație particulară și cu politica penală, fiind
principalul instrument al acesteia. În aceste împrejurări, relația criminologiei cu
politica penală se răsfrânge și asupra dreptului penal. În ceea ce privește expresia
politica penală, dacă o privim în sens restrâns, aceasta pare a se rezuma doar la
activitatea represivă a statului. Totuși, semnificația acestei expresii în literatura de
specialitate din țara noastră nu se rezumă doar la sensul represiv ci este mai largă,
acoperind o paletă de preocupări mult mai mare în ceea ce privește fenomenul
criminal13
.
Având în vedere că această expresie poate avea un sens mai restrâns, care se
rezumă doar la activitatea represivă a statului, dar și un sens mai larg, care are în
vedere ansamblul de activități ale statului având ca scop prevenirea fenomenului
criminal, domnul profesor Valerian Cioclei a propus ca toate aceste preocupări și
politici ale statului pentru prevenirea și combaterea fenomenului criminal să fie
grupate sub denumirea de politică anticriminală14
. Această denumire a fost propusă
pornindu-se de la distincția care se face în literatura de specialitate franceză între
politique penale și politique criminelle.
Politica penală analizează totalitatea informațiilor și datelor care sunt
furnizate de criminologie și alte științe juridice din domeniul penal cu privire la
fenomenul criminal, la dinamica sa și rezultatul măsurilor aplicate pentru
combaterea și controlarea acestuia, pentru a putea trage cele mai bune concluzii cu
privire la cele mai eficiente măsuri care trebuie aplicate în lupta împotriva
criminalității. Astfel, putem spune că criminologia și politica penală
interacționează și se completează reciproc, politica penală reprezentând practic
liantul dintre criminologie și celelalte științe penale15
.
În aceste condiții, în doctrină politica penală a fost definită ca un ansamblu
de teorii și strategii concepute în scopul stăpânirii fenomenului criminal precum și
sistemul mijloacelor aplicate efectiv, de către stat, în același scop16
.
III. Controlul fenomenului criminal
Raporturile strânse existente între criminologie, dreptul penal și politica
penală duc la formarea unui veritabil sistem de control al fenomenului criminal.
13
Constantin Bulai, Drept penal român. Partea generală, vol. I, Ed. Șansa, București, 1992, p. 14, apud Valerian
Cioclei, op. cit., p. 51.
14
Valerian Cioclei, op. cit. p. 51.
15
Aurel Dincu, op. cit., p. 19.
16
Valerian Cioclei, op. cit., p. 51.

6. lect. univ. dr. Bogdan Vîrjan
Pentru a înțelege mai bine relația dintre criminologie și dreptul penal în
scopul apărării valorilor sociale, trebuie pornit de la definiția dreptului penal și a
criminologiei.
Astfel, necesitatea dreptului penal este determinată de:
- necesitatea apărării valorilor sociale;
- existența fenomenului infracțional și necesitatea combaterii lui;
- necesitatea reglementării juridice a acțiunii de apărare a valorilor sociale.
În literatura de specialitate, dreptul penal este definit ca sistemul normelor
juridice care reglementează relațiile de apărare socială prin interzicerea ca
infracțiuni, sub sancțiuni specifice denumite pedepse, a faptelor periculoase pentru
valorile sociale, în scopul apărării acestor valori, fie prin prevenirea infracțiunilor,
fie prin aplicarea pedepselor celor care le săvârșesc17
.
Obiectul dreptului penal îl constituie relațiile de apărare socială, de
conformare și represive, relații care se nasc între membrii societății pentru
respectarea de către aceștia a unor valori cum sunt persoana, cu drepturile și
libertățile sale, liniștea și ordinea publică, însăși societatea în întregul ei18
.
În schimb, criminologia reprezintă ansamblul cercetărilor cu caracter
științific ce se ocupă, pe de o parte, cu studierea fenomenului criminal, urmărind
cunoașterea acestuia și, pe de altă parte, cu evaluarea practicii anticriminale, în
scopul optimizării acesteia19
.
Din această definiție se pot deduce cele două obiecte ale cercetării
criminologice:
- fenomenul criminal;
și
- practica anticriminală.
IV. Planul materiei
17
Costică Bulai, Bogdan Nicolae Bulai, Manual de drept penal, Partea generală, Editura Universul Juridic,
București, 2007, p. 7.
18
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal român. Partea generală, Editura Universul Juridic, Nucurești,
2014, p. 25.
19
Valerian Cioclei, op. cit., p. 56.

7. lect. univ. dr. Bogdan Vîrjan
În prezentarea materiei, vom aborda mai întâi aspecte de ordin conceptual și
metodologic privind cercetarea criminologică, urmând ca pe parcurs să identificăm
o definiție a criminologiei, pe baza elementelor concrete care privesc cercetarea
criminologică.
Ulterior, vom prezenta câteva teorii și opinii care încearcă să explice
fenomenul criminal. Aceste teorii vor fi grupate din punct de vedere științific în
două categorii:
- teoriile cauzale, care corespund criminologiei etiologice, fiind axate pe
analiza cauzelor care sunt considerate că au un rol determinant în evoluția
fenomenului criminal;
și
- teoriile noncauzale, care corespund criminologiei dinamice, fiind axate pe
analiza actului criminal în sine.
Astfel, materia va fi structurată după cum urmează:
I. Cercetarea criminologică;
II. Criminologia etiologică;
III. Criminologia dinamică.
Partea a II-a
CERCETAREA CRIMINOLOGICĂ
Ce este criminologia?
Primele activități de cercetare științifică cu privire la fenomenul criminal au
apărut în prima jumătate a secolului XIX. Preocuparea principală s-a concentrat pe
analiza condițiilor care generează și favorizează fenomenul criminal, iar opiniile
exprimate s-au concretizat prin adoptarea a numeroase teorii care încearcă să
identifice cauzele criminalității.
Totuși, deși criminologia a apărut ca știință destul de târziu, mai multe
explicații și idei cu privire la fenomenul criminal au fost exprimate din cele mai
vechi timpuri, atât în politică, cât și în filozofie, literatură sau artă, motiv pentru
care în doctrină s-a spus chiar că preocupările în domeniul criminologiei au apărut
odată cu omenirea20
. Astfel, Pitagora considera că la baza existenței stau numerele
iar infracțiunile nu pot fi decât greșeli de calcul, Platon a identificat drept cauze
20
Petre Pandrea, Criminologie dialectică, București, 1945, p. 115, apud Narcis Giurgiu, op. cit., p. 21.

8. lect. univ. dr. Bogdan Vîrjan
ale crimelor lipsa de cultură, proasta educație și organizarea proastă a statului, în
timp ce Aristotel enumera sărăcia printre cauzele criminalității.
Oamenii, ca ființe sociale, și-au stabilit în mod conștient anumite reguli
sociale obligatorii, pentru a putea să supraviețuiască, stabilind diferite pedepse
pentru persoanele care încălcau regulile din cadrul colectivității21
. Putem spune că
aceste reguli obligatorii și pedepsele care se aplicau celor cere le încălcau au
asigurat evoluția omenirii. De altfel, lumea creștină își bazează civilizația pe
regulile care au ajuns la oameni sub forma Decalogului. În evul mediu,
creștinismul considera că infracțiunea este rezultatul influenței forțelor demonice, a
păcatului originar, dreptul societății de a aplica pedeapsa celui care încălca regulile
obligatorii fiind fundamentat pe ideea de ispășire a păcatului22
.
În doctrină au existat opinii numeroase și contradictorii atât cu privire la
caracterul autonom și unitar al criminologiei, cât și cu privire la problematica
definiției criminologiei. Astfel, unii autori susțineau până în deceniul șase al
secolului trecut că criminologia cuprinde două părți distincte, criminologia
generală și criminologia specială, numită și clinică23
. În combaterea acestui punct
de vedere trebuie amintit că în literatura de specialitate24
s-a arătat în mod corect că
în realitate criminologia clinică este partea aplicativă a criminologiei, în sensul că
rezultatele investigării unor cazuri individuale de delincvenți fac parte integrantă
din criminologia generală, ceea ce scoate în evidență legătura indisolubilă dintre
cele două ramuri ale criminologiei, subliniind caracterul unitar al acestei științe25
.
Totuși, și în ziua de astăzi mai există încă păreri diferite printre specialiști cu
privire la caracterul de știință autonomă a criminologiei sau cu privire la încadrarea
acesteia în categoria științelor fundamentale sau a științelor aplicative.
Considerăm că statutul de știință autonomă și unitară a criminologiei rezultă
atât din existența unui obiect specific de cercetare – fenomenul criminal și practica
anticriminală, precum și metodele de cercetare utilizate care, chiar dacă sunt
împrumutate de la alte științe, au un caracter propriu26
.
21
Dumitru Culcea, op. cit., p. 5.
22
Narcis Giurgiu, op. cit., p. 21-22.
23
A se vedea în acest sens, Rodica Stănoiu, Criminologie, vol. I, Editura Oscar Print, București, 1995, p. 102.
24
Raymond Gassin, Criminologia, Ediția a 4-a, Ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 7, apud Dumitru Culcea, Curs de
criminologie, Editura Național, 2001, p. 24.
25
Dumitru Culcea, Curs de criminologie, Editura Național, 2001, p. 24.
26
A se vedea în acest sens, Dumitru Culcea, op. cit., p. 23-24.

9. lect. univ. dr. Bogdan Vîrjan
Mai trebuie spus că pentru unii specialiști întrebarea dacă criminologia este
sau nu o știință nu și-a găsit încă răspuns. Cu toate acestea, noi considerăm că toate
aspectele particulare ale acestei științe evidențiate anterior, cum ar fi obiectul
propriu de cercetare și metodologia specifică de cercetare, scot în evidență
caracterul autonom și unitar al criminologiei. În plus, spre deosebire de alte
discipline, care abordează anumite aspecte ale criminalității doar dintr-un punct de
vedere specific disciplinei respective, criminologia este singura care analizează
criminalitatea în toată complexitatea sa, sintetizând rezultatele cercetărilor
specifice celorlalte discipline sociale27
.
Având în vedere toate aceste preocupări ale cercetătorilor, explicațiile pe
care le vom prezenta în continuare se vor axa pe expresia cercetare criminologică,
pentru a putea cuprinde mai bine toate eforturile cercetătorilor pentru explicarea
fenomenului criminal.
Pentru a putea înțelege ce este criminologia, în primul rând va trebui să
vedem în ce constă obiectul cercetării criminologice, pornind de la preocupările
cercetării criminologice. Ulterior, vom identifica modalitățile de cunoaștere,
procedeele utilizate și nu în ultimul rând finalitatea cercetării criminologice,
pentru ca în final să putem dezlega problema definirii criminologiei28
.
27
Narcis Giurgiu, op. cit., p. 12.
28
A se vedea în acest sens, Valerian Cioclei, op. cit., p. 5.