1. Tema nr. 6:
NOȚIUNI DE NUTRIȚIE.
DIGESTIA ȘI ABSORBȚIA
PROTEINELOR,
GLUCIDELOR,
LIPIDELOR
Ecaterina Pavlovschi, dr. șt. med.,
asist. univ.
2. NOȚIUNI DE NUTRIȚIE
Nutriția este o disciplină științifică, care studiază bazele
biochimice și fiziologice ale alimentației.
Pike și Brown, 1983 o definește drept “știința ce interpretează
interrelația dintre alimente și funcționarea unui organism viu”.
Pentru a corespunde necesităților organismului, alimentele
trebuie să aibă compoziții chimice adecvate și să fie consumate în
cantități suficiente.
3. NUTRIENȚII ALIMENTARI
sunt constituenții chimici din alimentele pe care le consumăm,
care sunt esențiali pentru viață și trebuie să fie furnizați organismului în
cantitate adecvată. Ele asigură energia necesară proceselor metabolice
din organism.
Cei șase nutrienți esențiali din alimente sunt: proteinele, lipidele,
carbohidrații, vitaminele, mineralele și apa.
Nutrienții alimentari esențiali pot fi clasificați în continuare în
macronutrienți și micronutrienți.
4. MACRONUTRIENȚII
Macronutrienții sunt necesari în cantități relativ mari pentru a
alimenta organismul și sunt, de asemenea, necesari pentru creșterea
și întreținerea acestuia.
• carbohidrații
• proteinele
• lipidele
5. MICRONUTRIENȚII
Micronutrienții includ vitaminele și mineralele care sunt
necesare în cantități mici pentru a asigura metabolismul normal,
creșterea și bunăstarea fizică.
- Minerale: ce cuprind microminerale sau oligoelemente (Fe, Cu, F,
Zn, I, Se, Mn, Mo, Cr, Co și B) și macrominerale (Na, Mg, K, Ca, P,
S și Cl)
- Vitaminele (A, B, C, D, E, K)
6. Necesarul energetic zilnic sau raţia energetică zilnică
reprezintă cantitatea de energie preluată din alimentaţie de care corpul
uman are nevoie pentru a funcţiona în condiţii optime.
Necesitățile energetice se modifică în dependență de vârstă, gen,
greutate corporală și în particular activitatea fizică, condițiile de climă
și starea de sănătate.
NECESAR ENERGETIC
7. NECESAR ENERGETIC
La un organism sănătos ce se află într-o stare de întreținere, necesarul
energetic obținut din alimente, echilibrează perfect utilizarea totală de energie.
În cazul în care aportul va depăși utilizarea E → greutatea corpului ↑
În cazul în care aportul este inferior utilizării E → greutatea corpului ↓
Situații extreme: Obezitatea vs. Malnutriția
Necesarul
energetic al
copiilor și adulților
în funcție de
vârstă, greutate și
înălțime
8. Studii efectuate pe pacienți spitalizați
au concluzionat că prezența stresului
catabolic sever, caracteristic unei boli,
induce amplificarea cu peste 100% a
utilizării normale de energie → dezechilibru
azotat marcat.
În acest caz, compensarea imediată se
realizează prin creșterea substanțială a
necesarului energetic (suplimentarea
alimentară).
! Situații similare de amplificare a
necesarului energetic prin suplimentare
alimentară se întâlnește în condiții de
sarcină sau de alăptare, atunci când
necesarul zilnic crește cu 300-500 kcal/zi,
cât și la copii în perioada de creștere.
9. Se recomandă ca aproximativ
jumătate din aportul de energie să fie sub
formă de carbohidrați (50-55%), o treime
cel mult sub formă de grăsimi (30%) și de
proteine (20%).
11. PROTEINELE ALIMENTARE
Proteinele furnizează organismului AA, care ulterior sunt utilizați pentru
biosintetiza proteinelor endogene. Excesul de AA este descompus pentru a
furniza E. AA sunt glucogenici—i. e., ele pot fi transformate în glucoză.
Proteinele sunt componente esențiale ale dietei, deoarece furnizează AA
esențiali pe care corpul uman nu este capabil să îi producă singur.
Unii AA, inclusiv cisteina și histidina, nu sunt absolut esențiali, dar
favorizează peocesul de creștere la copii.
Unii AA sunt capabili să se înlocuiască unul pe altul în dietă. De exemplu,
oamenii pot forma tirozină, care este de fapt esențială, prin hidroxilare din
fenilalanină și cisteină din metionină.
12. NECESARUL DE PROTEINĂ ÎN ALIMENTAȚIE
Aportul mediu zilnic exogen este la un adult – 50-80 g
Aportul de proteine este crescut la un efort fizic, în perioadele de gestaţie și
lactaţie cu 30%. Nu numai cantitatea, ci și calitatea proteinelor este importantă
Vârsta Necesar de proteine (g/kg corp/zi)
nou născuţi 2,2
Copiii până la un an 2
Copiii 1-5 ani 1,5- 1,2
Copiii 5-18 ani 1,0- 1,2
Adult 0,8 – 0,85 --1
Necesarul minim zilnic de proteine este de 37 g pentru bărbați și 29 g pentru
femei, dar cantitățile recomandate sunt de aproximativ două ori mai mari decât aceste
valori.
13. Studiile au demonstrat că pentru menținerea echilibrului
azotat, aportul energetic al rației trebuie să fie = 1.5 *
utilizarea de E corespunzătoare metabolismului bazal.
Rația cea mai potrivită (pt menținerea bilanțului azotat)
este cea în care proteinele vor constitui 12-15% din aportul
energetic.
!!! Rațiile prea bogate în proteine nu oferă avantaje
speciale, ci mai mult neajunsuri. La copiii prematuri
administrarea rațiilor cu conținut proteic prea mare poate
determina efecte toxice. Pe de altă parte, rațiile foarte bogate
în proteine ale adulților induc tulburări ale funcțiilor renale.
!!! Rata metabolismului bazal (RMB) reprezintă necesarul zilnic de energie al unui organism
aflat în repaus.
14. Proteinele complexe (cu număr mare și
variat de AA, inclusiv AA esențiali) au valori
biologice mari și se numesc proteine
complete.
Cele care cuprind un număr limitat de
AA esențiali și neesențiali nu sunt în măsură
să asigure organismului material necesar
pentru refacerea țesuturilor proprii; ele au o
valoare biologică mică și se numesc proteine
incomplete.
Per general proteinele de origine
animală (din carne, lapte și produse lactate)
sunt proteine complete, în timp ce proteinele
de origine vegetală (din legume și fructe)
sunt proteine incomplete.
!!! Acest fapt relevă superioritatea
proteinelor de origine animală față de cele de
origine vegetală. Prin urmare, în alcătuirea
unei rații alimentare adecvate e necesar să se
asocieze alimentele ce conțin proteine sărace
în AA, cu cele care cuprind AA respectivi în
cantități suficiente.
15. Ținând cont de informația anterioară, se înțelege că
nu toate proteinele din rația alimentară sunt în măsură să
asigure toți aminoacizii esențiali și să acopere necesitățile
azotate ale organismului, deci să se transforme în proteine
endogene.
Această însușire se numește valoarea biologică sau
metabolică a proteinelor.
16. VALOAREA BIOLOGICĂ
a proteinelor alimentare este determinată de:
1. Aminoacizii care intră în componența lor.
• Aminoacizii INDISPENSABILI sunt cei care nu se sintetizează
în celulele organismului uman: valina, lizina, leucina, izoleucina,
metionina, treonina, triptofanul și fenilalanina.
• Aminoacizii SEMIDISPENSABILI se formează în organism în
cantități mai mici decît cele necesare: arginina și histidina.
• Aminoacizii DISPENSABILI sunt cei cantitatea cărora este
asigurată integral prin sinteză proprie (10 aminoacizi).
2. Capacitatea organismului de a asimila aminoacizii proteinei
alimentare. Aminoacizii nu pot fi utilizați în cazul când proteina
nu se digeră în tractul digestiv uman (ex. keratinele)
17. STAREA DINAMICĂ
A METABOLISMULUI PROTEINELOR
• Reflectă corelația dintre sinteza și degradarea proteinelor
• Este apreciată prin determinarea bilanţului azotat.
Bilanțul azotat este diferența cantitativă dintre
cantitatea de azot ingerat cu produsele alimentare și cel
eliminat din organism pe toate căile posibile (urină, mase
fecale, salivă, sudoare etc.) exprimată în g/24 ore.
18. Bilanțul azotat poate fi:
• pozitiv – se asimilează azot mai mult decât se
elimină, d-ce sinteza proteinelor prevalează (copii,
adolescenți, femei gravide și care alăptează,
persoane în convalescență după maladii grave)
• echilibrat sau nul – se asimilează o cantitate de
azot egală cu cea eliminată, d-ce se sintetizează o
cantitate de proteine corespunzătoare celei ce se
scindează (adulți sănătoși)
• negativ – se asimilează o cantitate de azot mai
mică comparativ cu cea ce se elimină, d-ce se
sintetizează mai puține proteine decât se scindează
(persoane senile, bolnavi gravi cu maladii
însoțite de degradare tisulară)
STAREA DINAMICĂ
A METABOLISMULUI PROTEINELOR
19. GLUCIDELE ALIMENTARE
Carbohidrații servesc ca o sursă de energie generală și ușor
accesibilă. În alimentație, ele sunt prezente sub formă de monozaharide
(glucoză, fructoză) în miere și fructe, sau ca dizaharide (lactoză) în lapte
și în toate alimentele îndulcite cu zahăr (zaharoză). Polizaharidele
utilizabile metabolic se găsesc în produsele vegetale (amidon) și în
produsele animale (glicogen).
Carbohidrații reprezintă o proporție substanțială din aportul
energetic al organismului, dar nu sunt esențiali (deoarece în organism
porțiunea glicerolică a unor categorii de lipide (TAG) și catenele
hidrocarbonate ale unor AA (glucogeni) se pot transforma în glucoză).
20. GLUCIDELE ALIMENTARE
Însă, în absența glucidelor se instalează starea de “cetoză” și, ca
urmare, apar tulburări metabolice grave: pierderi semnificative de apă și
de anumiți electroliți, degradări excesive de proteine musculare etc.
Pentru a preveni aceste efecte defavorabile se recomandă ca rația
alimentară zilnică să includă un aport de 50-100g glucide.
!N.B. Prin alimentația normală ajung zilnic în tubul digestiv ≈ 350-500g
glucide, sub formă de polizaharide (amidon, glicogen), dizaharide
(zaharoză, maltoză, lactoză) și monozaharide (glucoză, fructoză, manoză,
pentoze).
21. Indicele glicemic
Indicele glicemic (IG) al unui aliment definește puterea acestuia de a crește
glicemia, după consumul unei cantități de 100 g de glucide din acel aliment. Acest număr
are ca reper în ce măsură crește glicemia după 100 g de glucoză sau de pâine albă, această
cifră fiind pragul de 100% la care se raportează celelalte IG-uri.
Aceeasi cantitate de glucide, provenită din alimente diferite, mărește în mod diferit
glicemia. Cu cât IG al unui aliment este mai mic, cu atât glicemia crește mai puin.
22. FIBRELE ALIMENTARE
Sunt substanțe de natură vegetală, ale hranei nedigerabile de către
enzimele intestinale și neabsorbabile prin mucoasa intestinală, identificate
în rația obișnuită (completă) a omului.
Cercetătorii au stabilit însă că în aceeași categorie a fibrelor
alimentare pot fi cuprinse și substanțele de felul gumelor, gelurilor,
mucilagiilor (deși acestea din urmă nu au o structură fibrilară ele prezintă o
serie de proprietăți care justifică includerea lor în categoria fibrelor
alimentare).
23. FIBRELE ALIMENTARE
În dependență de rolul pe care îl îndeplinesc în plantele în care sunt
identificate, fibrele vegetale (și în același timp alimentare) au fost grupate
în 3 mari categorii:
*fibre structurale (celuloza, lignina, unele hemiceluloze, pectine) → întră în
componența (structura pereților celulari ai plantelor);
*gume și mucilagii → rol în reconstruirea regiunilor vegetale lezate;
*polizaharide de depozit → reprezintă rezervele nutritive ale plantelor;
24. FIBRELE ALIMENTARE
Din punct de vedere al comportării
lor față de acizi și baze, fibrele se împart în
două grupe:
- fibre insolubile în acizi și baze (celuloza,
lignina, unele hemiceluloze);
- fibre solubile în acizi și baze (pectine,
unele hemiceluloze, gume, mucilagii,
polizaharide de depozit).
Fibrele insolubile în acizi și baze se
mai numesc „fibre brute“.
25. Celuloza - insolubilă în apă, nescindată de enzimele TG al omului. Enzimele
din flora intestinală saprofită scindează, în unități structurale, cca. 15% din fibrele
celulozice. Cu toate acestea, produșii rezultați nu sunt absorbiți prin peretele
intestinal.
Hemicelulozele - în intestin au capacitatea de a reține apa și de a fixa (lega)
unii cationi. Enzimele florei bacteriene din intestin hidrolizează cca 85% din
hemiceluloză dar, ca și în cazul celulozei, produșii rezultanți nu sunt absorbiți în
organismul omului.
Pectinele - pot forma geluri datorită unei mari hidrofilii pe care о au și, la fel
ca hemicelulozele, pot lega unii cationi sau acizi (acizii biliari din intestin). În
intestinul gros, unele enzime aflate în flora saprofită scindează cca. 95% din pectină,
însă acidul galacturonic rezultat nu este absorbit în organism.
Lignina este un copolimer aromatic; deci nu este de natură glucidică. Se
consideră că reprezintă componentul vegetal, cel mai puțin digerabil. În alimente se
află în cantitate mai mare în cereale și mai puțin în legume și fructe. În intestin
lignina fixează sărurile biliare și alte substanțe organice, ceea. ce poate determina
scăderea absorbției intestinale pentru alte substanțe nutritive.
După cum s-a mai menționat, gumele, mucilagiile, gelurile și polizaharidele
de depozit nu au structură fibrilară (nu intră în structura peretelui celular al
plantelor). În intestin ele au о capacitate redusă de fixare a cationilor dar, datorită
absorbției apei, formează geluri care leagă acizii biliari sau alte substanțe organice.
În categoria substanțelor vegetale nedigerabile intră acidul fitic și sărurile lui
(fitații) care au capacitatea de a lega cationi. Astfel se pot explica unele pierderi
digestive de fier sau zinc.
26. Rolurile fiziologice ale fibrelor, deosebit de favorabile, pe care le
îndeplinesc în intestin:
(1) absorbția apei (în special, prin reținere în ochiurile rețelei de fibre);
(2) modificarea digestiei și absorbția unor substanțe nutritive, explicate de
faptul că gelul format de fibre face о filtrare selectivă, în funcție de
dimensiunile particulelor digerate;
(3) modificarea tranzitului intestinal (durata tranzitului este invers
proporțională cu cantitatea fibrelor alimentare din rația alimentară);
(4) absorbția unor substanțe organice toxice sau cu potențial
carcinogenetic (în special, produșii rezultanți din degradarea acizilor
biliari sub acțiunea florei bacteriene);
(5) legarea unor cationi (Mg2+, Ca2+, Fe2+, Zn2+);
(6) acțiunea hipolipemiantă (în special, scăderea concentrațiilor
colesterolului și trigliceridelor din sânge). Reducerea absorbției lor
intestinale, prin intervenția fibrelor vegetale, ar fi explicate de fixarea
pe fibre a colesterolului a acizilor biliari.
(7) fibrele mai solubile contribuie la atenuarea creșterii nivelului glucozei
în sânge imediat după luarea mesei (datorată reducerii secreției de
insulină).
27. Aportul insuficient de fibre alimentare în rație (mai mic de 20 g/zi) poate
conduce, cu timpul, la instalarea unor afecțiuni grave, menționate în Tabel.
Se consideră că proporția optimă, necesară, de fibre alimentare în rația zilnică
este de 30 g pentru persoane care depun efort fizic mediu și primesc prin rație 2700
kcal/zi. Aportul de fibre alimentare trebuie să fie întotdeauna direct proporțional cu
aportul caloric al rației.
Asigurarea unui aport corespunzător de fibre alimentare se realizează prin
introducerea în rația zilnică a legumelor, fructelor și prin consumarea de pâine făcută
din făină integrală sau cu conținut bogat de tărâțe. Însă aportul de fibre alimentare nu
trebuie să depășească 50 g/zi deoarece - datorită efectelor de absorbție și legare a
ionilor în intestin - se pot produce pierderi de substanțe nutritive minerale (Zn, Mg, Fe,
Ca) sau tulburări în utilizarea unor vitamine (В6, B12, C).
28. Lipidele alimentare
Grăsimile sunt în primul rând importanți furnizori de energie în dietă. Per gram, acestea
furnizează (9,3 kcal/g) de două ori mai multă energie decât proteinele și carbohidrații (câte 4,1
kcal/g). Grăsimile sunt esențiale ca furnizori de vitamine liposolubile și ca surse de acizi grași
polinesaturați, care sunt necesari pentru biosinteza eicosanoidelor.
Aportul alimentar de lipide necesar zilnic - 80g
!NB Eicosanoizii - un grup de substanțe organice de natură fosfolipidică, derivate din unii
acizi grași polinesaturați esențiali, îndeosebi din acidul arahidonic; sunt înzestrate cu activități
hormonale sau modulatoare și intervin în fiziopatologia multor procese fundamentale ca
vasomotricitatea (reglarea tonusului vascular), inflamația, tromboza (agregarea plachetelor), secreția
gastrică, reproducerea, funcția renală (eliminarea urinară de sodiu), transmisia nervoasă. Ele joacă un
rol important în mișcările ionice de la nivelul biomembranelor.
29. În ceea ce privește însușirea lipidelor de a furniza energie
organismului, se remarcă diferențe între cele de origine animală și
cele de origine vegetală. În general, lipidele animale au о valoare
biologică superioară celor de origine vegetală deoarece ele conțin
mai multe vitamine liposolubile; în special, vitaminele A și D.
Principalii acizi grași esențiali sunt:
- acidul linoleic
- acidul linolenic
- !!! acidul arahidonic.
Ei intră în proporții diferite în constituția tuturor uleiurilor
comestibile; extrase din semințele anumitor specii vegetale. Până în
prezent, nu există recomandări speciale cu privire la necesarul de acizi
grași esențiali. S-a constatat însă că într-o rație alimentară de 2000-
3000 kcal/zi, 5 g de acid linoleic, ajung să împlinească nevoile
organismului.
30. Vitaminele hidro și liposolubile
Vitaminele sunt compuși organici esențiali pe care organismul animal nu
este capabil să îi formeze singur, deși le necesită în cantități mici pentru
metabolism. Majoritatea vitaminelor sunt precursori ai coenzimelor; în unele
cazuri, sunt și precursori ai hormonilor sau acționează ca antioxidanți.
Cerințele de vitamine variază de la specie la specie și sunt influențate de vârstă,
sex și condiții fiziologice, cum ar fi sarcina, alăptarea, exercițiile fizice și
nutriția
În funcție de solubilitatea în apă sau grăsimi, există două categorii de
vitamine: hidrosolubile și liposolubile.
31. Vitaminele hidrosolubile:
vitaminele din grupul B
(riboflavina, niacina,
tiamina, piridoxina,
acidul folic, cobalamina,
acidul pantotenic și
biotina) și vitamina C
32. Digestia vitaminelor comportă unele
particularități.
Astfel, după îngerarea și trecerea în
tractul gastro-intenstinal a alimentelor care
conțin vitamine hidrosolubile, acestea din
urmă sunt absorbite în vena portă iar
surplusul lor este excretat prin urină.
Datorită acestor procese, vitaminele
hidrosolubile se depozitează numai în
foarte mică măsură în organism și, de
aceea, este necesar ca ele să fie asigurate
în mod continuu de către rația alimentară.
Totuși, în ficat se depozitează
constant mici cantități de acid folic. Tot în
ficat se mai depozitează foarte puțin acid
ascorbic și mai multă vitamină B12.
33. În ceea ce privește
vitaminele liposolubile - care se
găsesc atât in lipidele vegetale
cât și în cele animale din hrană –
ele sunt digerate odată cu
grăsimile respective.
Prin urmare, după
absorbția la nivel intestinal ele
sunt încorporate în chilomicroni
și transportate la ficat.
Acesta este organul
principal de depozit al
vitaminelor A, D și K, iar
țesutul adipos reprezintă cel
mai important loc de depozit
pentru vitamina E.
Vitaminele liposolubile nu
se excretă prin urină.
Vitaminele
liposolubile:
A,D,E,K
34. Hipovitzminoză vs Hipervitaminoză
HIPOVITAMINOZĂ - Tulburare funcțională sau organică cauzată de
insuficiența în alimentație a uneia sau a mai multor vitamine.
HIPERVITAMINOZĂ se referă la o depozitare în cantități anormal de mari a
vitaminelor în corp, cu efecte toxice asupra organismului.
35. HIPERVITAMINOZĂ
Excesul vitaminic se acumulează în corp provocând stări grave de
toxicitate.
Asemenea situații au fost puse în evidență în cazul supradozelor de
vitamina A, vitamina D și vitamina E. În cazul vitaminei liposolubile K se pot
produce stări de toxicitate atunci când se folosesc tratamente îndelungate cu
cantități mari de medicamente ce conțin vitamina K.
În schimb, ingerarea unor cantități excesive de vitamine hidrosolubile
este ușor tolerată de organism, cu excepția situației întâlnite la administrarea
în cantitate mare de niacină, sub formă de acid nicotinic, când se constată
efecte secundare nocive.
Și excesele de vitamină C sau de vitamină B6 sunt mai greu suportate.
În general, cu excepția unor indicații terapeutice exprese, administrarea
supradozelor de vitamine este periculoasă și trebuie evitată.
36. HIPOVITAMINOZĂ
Pe de altă parte, deficiența sistematică prelungită de vitamine în rația
alimentară declanșează anumite maladii. Exemple de asemenea situații sunt
prezentate in Tabel.
Deficiențele de vitamine liposolubile se întâlnesc, în special, la copiii care
nu au depozite adecvate în organism. La adulți, deficiențele de vitamine
liposolubile sunt rare. Când se întâlnesc, sunt aproape întotdeauna datorate
malabsorbției, obstrucției căilor biliare sau altor cauze care afectează metabolismul
lipidelor.
37.
38. Mineralele sunt, substanțe nutritive
care se află în rația alimentară și în
organism, atât sub formă de compuși
anorganici cât și organici. În general, se
consideră că pentru nutriția omului
sănătos sunt, absolut necesare 16
substanțe minerale.
Deși substanțele minerale din
organism reprezintă numai 4-5% din
greutatea corpului, ele sunt indispensabile
pentru menținerea stării de sănătate.
În organism substanțele minerale
îndeplinesc funcții importante atât
biochimice cât și fiziologice.
MINERALELE
39. În ceea ce privește proporțiile, în organism unele minerale se găsesc în
cantități mai mari (aport de cca 100 mg/zi). Ele sunt numite macrominerale.
Din această categorie fac parte substanțele minerale care cuprind
elementele: calciu, fosfor, sodiu, potasiu, clor și magneziu.
Spre deosebire de macrominerale - care sunt necesare organismului în
cantități de ordinul miligramelor - alte minerale se găsesc în cantități foarte
mici, de ordinul microgramelor. Însă ele sunt absolut necesare pentru
desfășurarea tuturor proceselor vitale. Aceste substanțe se numesc
oligominerale - iar elementele corespunzătoare, oligoelemente.
Sunt considerate esențiale pentru
organism următoarele oligoelemente:
cromul, cobaltul, cuprul, iodul, fierul,
manganul, molibdenul, seleniul, zincul
și fluorul.
43. DIGESTIA PROTEINELOR
ÎN TRACTUL GASTRO-INTESTINAL
1. Sediul – stomacul și porțiunea superioară a intestinului subțire
2. Mecanism – hidroliză enzimatică de către enzimele proteolitice
ale stomacului, pancreasului și intestinului
3. Enzimele implicate:
▪ clasa – hidrolaze; subclasa – peptidaze
▪ majoritatea se sintetizează și secretă neactive – în formă de
proenzime sau zimogeni
▪ Se activează prin proteoliză parțială
4. Produșii finali ai digestiei – aminoacizii liberi
5. Mecanism de absorbție – activ, energodependent, prin simport
cu ionii Na+, realizat de translocaze specifice
44. DIGESTIA PROTEINELOR
ÎN TRACTUL GASTRO-INTESTINAL
Enzimele proteolitice
ENDOPEPTIDAZE
proteaze ce scindează legăturile
peptidice din interiorul lanțului
polipeptidic
1. Pepsina
2. Tripsina
3. Chimotripsina
4. Colagenaza
5. Elastaza
EXOPEPTIDAZE
proteaze ce scindează legăturile
formate de aminoacizii terminali
1.Carboxipeptidazele A și B
2.Aminopeptidazele
3.Dipeptidazele
45. Sunt sintetizate și secretate în tractul digestiv în formă de
PROENZIME
Mecanismul activării – PROTEOLIZA PARȚIALĂ
PEPSINOGEN →PEPSINĂ ACTIVĂ + PEPTIDĂ (42 AA)
TRIPSINOGEN →TRIPSINĂ ACTIVĂ+ PEPTIDĂ (6 AA)
DIGESTIA PROTEINELOR
ÎN TRACTUL
GASTRO-INTESTINAL
Enzimele proteolitice
46. 1. Asigură tumefierea și denaturarea proteinelor
alimentare.
2. Activează pepsinogenul.
3. Crează pH-ul optim pentru activitatea enzimelor
proteolitice ale sucului gastric.
4. Previne popularea cu bacterii a stomacului
(acțiune antimicrobiană).
5. Contribuie la absorbția fierului alimentar.
DIGESTIA PROTEINELOR
ÎN TRACTUL GASTRO-INTESTINAL
Rolul acidului clorhidric (HCl)
48. Absorbția aminoacizilor din intestin
Mecanism – transport transmembranar realizat de
translocaze specifice prin simport cu Na+
49. Putrefacția aminoacizilor
• Sediul – intestinul gros.
• Substratele – aminoacizii ce nu au fost absorbiți în intestinul
subțire
• Realizată de bacteriile microflorei intestinale
• Produsele –
* substanțe inofensive – alcooli, acizi grași, ceto-acizi, oxi-acizi
etc.
* substanțe toxice – hidrogenul sulfurat (H2S), metil-mercap-tanul
(CH3SH), putrescina, cadaverina, crezolul, fenolul, scatolul și
indolul.
• Dezintoxicarea în ficat prin procese de oxido-reducere (faza I) și
conjugare cu acidul glucuronic sau ionul sulfat (faza II)
• Eliminarea produselor dezintoxicării – pe cale urinară.
51. DIGESTIA GLUCIDELOR
I. Cavitatea bucală – α-amilaza salivară
➢ hidrolază;
➢ α-1,4 glicozidază, endoglicozidază;
➢ scidează legăturile α-1,4-O-glicozidice ale
glicogenului, amidonului şi amilopectinei
➢ glucidele alimentare nu se digeră, d-ce
alimentele nu se află suficient timp în
cavitatea bucală
52. II. Stomac - glucidele nu se digeră, deoarece nu există
enzime glicolitice şi pH-ul stomacal nu facilitează
scindarea glucidelor.
Are loc o hidroliză acidă nesemnificativă sub
acţiunea HCl al sucului gastric.
DIGESTIA GLUCIDELOR
59. Mecanismele de
absorbție a produselor
digestiei glucidelor
alimentare
1. mecanism activ,
2. energodependent (cu
consum de ATP),
3. prin simport cu Na+,
4. cu participarea
transportorilor specifici –
GLUT (5 şi 2) şi SGLT 1.
60. ➢ Monozaharidele sunt transportate în complex cu Na+
din lumenul intestinului în enterocite de către
trasportatorii specifici –SGLT1 (sodium-glucose linked
transporter) și GLUT5 (transportul fructozei).
Mecanismele de absorbție a produselor
digestiei glucidelor alimentare
➢ Concentrația monozaharidelor și a Na+ în enterocite
crește.
➢ Transportul din enterocit în sânge în corespundere cu
gradientul de concentrație a monozaharidelor (glucoza,
galactoza, fructoza) este realizat de GLUT2.
➢ Eliminarea Na+ din enterocite în circulația sangvină este
realizată de Na+,K+-ATPaza, în schimbul ionului K+.
62. 1. Intoleranţa dizaharidelor – lactozei şi
zaharozei
2. Intoleranţa lactozei
➢ Formele – ereditară şi
dobândită (scăderea în timp
a activităţii E sau secundară
enteritelor, colitelor, boala
celiacă etc.)
➢ Cauza – deficitul ereditar
sau dobândit al lactazei
Dereglările
digestiei și absorbției
glucidelor
63. INTOLERANȚA LACTOZEI
➢ Consecinţe metabolice –
1. Acumularea dizaharidelor în intestin
2. Creşterea presiunii osmotice intestinale
3. Difuzia apei din spaţiile interstiţiale în lumenul
intestinului şi pierderea apei pe cale digestivă
4. Fermentarea dizaharidelor nedigerate în intestin cu
formarea produşilor ce irită mucoasa intestinală
5. Creşterea permeabilităţii intestinului şi absorbţia
dizaharidelor nedigerate cu eliminarea lor ulterioară
pe cale urinară
65. SOARTA MONOZAHARIDELOR
ABSORBITE
1. Sunt asigurate necesitățile energetice ale
celulelor
2. Se depozitează sub formă de glicogen în toate
celulele.
3. Participă la formarea compușilor biologici
importanţi – acizilor nucleici, coenzimelor
(NAD+, FAD etc.), glicoproteinelor, etc.
4. Se transformă în lipide de rezervă – trigliceride,
ce se depozitează în ţesutul adipos
67. Digestia lipidelor (1)
I. Cavitatea bucală
prezentă – lipaza linguală,
lipsesc – condiţiile optime pentru digestia lipidelor
═> pH, emulsionarea lipidelor alimentare, etc.
↓
Nu are loc digestia
lipidelor alimentare
68. Digestia lipidelor (2)
II. În stomac – prezentă – lipaza gastrică,
la sugari – are loc digestia lipidelor, d-ce:
a) lipidele laptelui sunt emulsionate;
b) pH sucului gastric este relativ mai puțin acid,
la adulţi – lipidele nu se digeră, de-ce:
a) lipidele alimentare nu sunt emulsionate;
b) pH sucului gastric este acid.
69. Digestia lipidelor (3)
III. În duoden
prezente –
1. bila – conţine:
a) carbonaţi, ce neutralizează HCl şi creează pH-ul optim
pentru enzimele lipolitice
b) acizi biliari (se sintetizează în ficat din colesterol), ce
emulsionează lipidele alimentare
Peristaltismul intestinului ajută la fărâmițarea picăturilor mici de
grăsime, iar sărurile AB împiedică contopirea picăturilor mici de grăsime
70. Digestia lipidelor (4)
2. enzimele lipolitice:
a) lipaza pancreatică – scindează trigliceridele;
b) fosfolipazele A1, A2, C, D – scindează
fosfogliceridele;
c) colesteridesteraza – sc. esterii colesterolului;
d) sfingomielinaza – sc. sfingomielinele;
e) ceramidaza – sc. ceramidele;
71.
72. Digestia lipidelor (5)
Etapele:
I. Neutralizarea pH-ului acid de către carbonaţii
bilei şi ai sucului pancreatic;
HCO3
- + HCl → Cl- + H2CO3 → H2O + CO2
74. Digestia lipidelor (7)
Etapele:
III. Acţiunea enzimelor lipolitice asupra substratelor
specifice – principalele sunt lipaza pancreatică și
fosfolipaza A2
77. Absorbţia lipidelor
# La nivelul porţiunii superioare a
intestinului subţire;
# În formă de micele
# Micele sunt formate din:
- monogliceride;
- acizi graşi cu catena lungă;
- colesterol;
- fosfolipide;
- acizi biliari.
79. Resinteza lipidelor în enterocite
•Scopul: sinteza lipidelor specifice organismului uman din
monomeri lipidici de origine alimentară
•Asigurată de:
# specificitatea enzimelor
# utilizarea ac. graşi endogeni
•Se produc: trigliceride, colesteride şi fosfogliceride
80. Transportul sangvin
al lipidelor de origine alimentară
1. Lipidele resintetizate se
încorporează în chilomicroni
2. Chilomicronii sunt o clasă de
lipoproteine plasmatice (LPP), ce
sunt formate din:
# trigliceride – 88%;
# colesterol şi colesteride – 4%;
# fosfogliceride – 7%;
# proteine specifice –
apolipoproteine – 1%.
