Downloaded 15 times
Enigma Otiliei.docx
- 1. ENIGMA OTILIEI George Călinescu ROMANREALIST-BALZACIAN DE TIP CITADIN COMENTARIU Perioada interbelică
- 2. 1 Enigma Otiliei de GeorgeCălinescu 1. Apariție „Enigma Otiliei” apare în 1938 și este un roman de critic în care realismul, balzacianismul și obiectivitatea au devenit program estetic. (Nicolae Manolescu) 2. Roman realist Este roman realist prin: temă, structură, secvențe descriptive, realizarea personajelor. Realismul clasic este depășit prin elemente ale modernității. Narațiunea se realizează la persoana a III-a, dar obiectivitatea naratorului este limitată. Naratorul se ascunde în spatele măștilor sale care sunt personajele. Prin temă, romanul este balzacian și citadin (legat de oraș). Înfățișează burghezia bucureșteană de la începutul secolului al XX-lea și o societate degradată moral în care banul este valoarea supremă. Sunt prezente și următoarele teme specifice realiste: familia și moștenirea. În același timp, „Enigma Otiliei” este și un bildungsroman, înfățișează maturizarea lui Felix. 3. Titlu Inițial, romanul s-a numit „Părinții Otiliei” deoarece fiecare personaj în parte influențează destinul orfanei. Autorul va schimba însă acest titlu din motive editoriale. 4. Alcătuirea romanului Romanul este alcătuit din 20 de capitole, urmărește mai multe planuri narative: un plan urmărește lupta dusă de clanul Tulea pentru obținerea moștenirii lui Costache Giurgiuveanu; al doilea plan reprezintă destinul tânărului Felix Sima; planurile secundare construiesc o imagine amplă a societății bucureștene. Incipitul romanului realist fixează veridic timpul (Într-o seară de la începutul lui iulie 1909) și spațiul (descrierea străzii Antim și a casei lui moș Costache). Finalul este închis prin rezolvarea conflictului și este urmat de un epilog. Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea străzii și a casei lui moș Costache. Expozițiunea este realizată în spirit realist, se observă veridicitatea, abundența detaliilor și tehnica detaliului semnificativ: Într-o seară de la începutul lui iulie 1909, cu puțin înainte de orele zece, un tânăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de licean, intra în strada Antim, venind dinspre Sfinții Apostoli cu un soi de valiză în mână. Caracteristicile arhitectonice ale casei lui moș Costache sunt surprinse de ochiul de estet (preocupat de frumos). Casa bătrânului sugerează prin detaliile surprinse, contrastul dintre pretenția de confort și bun gust a unor locatari bogați și realitate (incultură, snobism, zgârcenie). Arhitectura sugerează imaginea unei lumi în declin care a avut cândva energia necesară pentru a dobândi avere, dar nu și fondul cultural.
- 3. 2 Intriga se dezvoltăpe două planuri care se întrepătrund: istoria moștenirii lui Costache Giurgiuveanu și destinul tânărului Felix. Competiția pentru moștenirea bătrânului este prilej pentru observarea efectelor în plan moral ale obsesiei banului. Bătrânul avar, proprietar de imobile, restaurante și acțiuni, nu pune în practică niciun proiect care să-i asigure viitorul Otiliei pentru a nu cheltui. Clanul Tulea urmărește succesiunea totală a averii bătrânului, plan care poate fi zădărnicit doar de înfierea Otiliei. Inițial, într-un plan secundar, Stănică Rațiu vrea să parvină, vizează averile clanului Tulea, dar smulge banii lui moș Costache. Pretutindeni prezent, divers informat, amestecându-se oriunde crede că poate obține ceva bani, personajul susține intriga romanului. Romanul realist observă și critică anumite aspecte din societatea burgheză: relația dintre copii și părinți, relația dintre soți, căsătoria, condiția orfanului. Banul pervertește relația dintre soți. Stănică se însoară pentru a-și face o situație materială, dar nu-și asumă rolul de soț sau de tată. În clanul Tulea, rolurile sunt inversate: Aglae conduce autoritar, Simion brodează și mai târziu este abandonat în ospiciu. Planul formării tânărului Felix, student la medicină, urmărește experiențele trăite de acesta în casa unchiului său, în special iubirea adolescentină pentru Otilia. Este gelos pe Pascalopol, dar nici nu ia nicio decizie fiindcă primează dorința de a-și face o carieră. Otilia îl iubește pe Felix, dar după moartea lui moș Costache îi lasă tânărului de a-și împlini visul și se căsătorește cu Pascalopol, care îi oferă înțelegere și protecție. În epilog aflăm că Pascalopol i-a redat cu generozitate libertatea pentru a-și trăi tinerețea, iar Otilia a devenit soția unui conte exotic, căzând într-o platitudine (a devenit banală). Ea rămâne pentru Felix o imagine a eterului feminin, iar pentru Pascalopol o enigmă. 5. Tipologia personajelor realiste Romanul realist tradițional devine o adevărată comedie umană, plasând în context social personajele tipice: Felix Sima – ambițiosul, intelectualul Otilia Mărculescu – cocheta Costache Giurgiuveanu – avarul Aglae Tulea – baba absolută fără cusur de rău Aurica Tulea – fata bătrână Simion Tulea – senilul Titi Tulea – debilul mintal Leonida Pascalopol – aristocratul rafinat Stănică Rațiu – arivistul 6. Formulă estetică modernă O trăsătură a formulei estetice moderne este ambiguitatea personajelor. Moș Costache nu este un avar dezumanizat, ci cheltuiește pentru propria sănătate și o iubește pe Otilia. Pascalopol o iubește pe Otilia în același timp patern și viril. Un alt aspect modern ține de naturalism și se referă la interesul pentru procesele psihice derivate, motivate de ereditate și mediu. Titi, fiul retardat care se îndreaptă spre demență, este o copie a tatălui. Aurica, fata bătrână, invidioasă și rea este o copie degradată a
- 4. 3 mamei. Obsesia fiicei,căsătoria, se aseamănă cu obsesia mamei, moștenirea. Lumea lor se află sub semnul bolii, al degradării morale reflectate în plan fizic. Autorul dispune personajele în planuri antitetice prin reflectare inversată. Prin această tehnică, Felix și Otilia au corespondenți în zona urâtului pe Titi și Aurica. Portretul Otiliei este realizat prin tehnici moderne: comportamentismul și reflectarea poliedrică (tehnica punctului de vedere). Până în capitolul al XVI-lea, Otilia este prezentată exclusiv prin comportamentism (fapte, gesturi, replici). Portretul este completat prin tehnica punctului de vedere, Otilia fiind văzută în mod diferit de celelalte personaje: Moș Costache: Fe-fetiță cuminte și iubitoare Felix: o fată admirabilă, o fată superioară Pascalopol: e un temperament de artistă Aglae: o dezmățată și o stricată Stănică: o fată deșteaptă cu spirit practic 7. Limbajul prozei narative Amestecul de stiluri juridic și colocvial (se folosește între persoane foarte apropiate) în discursul lui Stănică Rațiu are efect comic și transformă personajul într-un Cațavencu al ideii de paternitate: Ascultă, madam, scopul căsătoriei este procreația, și când o femeie nu procreează, decade din drepturile ei. De vreme ce nu-mi dai o familie, nu mă faci util patriei, mă lași să mă pierd în negura uitării, fără urmași, care să-mi poarte numele. Se utilizează fraza amplă. În descriere, apar frecvent grupul nominal și epitetul neologic: față juvenilă, tăietură elenică a nasului, aspect bizar, câmpia plată și întinsă. 8. Concluzia „Enigma Otiliei” este un roman realist balzacian prin criticarea unor aspecte ale societății bucureștene de la începutul secolului al XX-lea, prin specificul secvențelor descriptive, prin realizarea unor tipologii. Depășește însă modelul realismului clasic prin elemente ale modernității (ambiguitatea personajelor, naturalism, tehnici moderne de caracterizare).