1. Întâi să fim 1
Traian Dorz
Întâi să fim
Tot ce v-am scris aici cu lacrimi
e adevăr curat şi greu,
mărturisit pe conştiin ă
şi-n numele lui Dumnezeu.
Nu-mi lepăda i nici o frântură
din tot ce spun acum şi scriu,
că tot ce nu-n elege i astăzi
o să-n elege i mai târziu!

2. 2 Traian Dorz
Descrierea CIP a Bibliotecii Na ionale a României
DORZ, TRAIAN
Întâi să fim / Traian Dorz – Sibiu: Oastea Domnului,
2008
ISBN 978-973-710-101-3
289 (498) Oastea Domnului
821.135.1-97
821.135.1-4
© Toate drepturile rezervate
Editurii «Oastea Domnului», Sibiu
str. Ch. Darwin, 11
tel. 0269/216677; fax 0269/216914
ISBN 978-973-710-101-3

3. Întâi să fim 3
C U G E T Ă R I N E M U R I T O A R E
25
TRAIAN DORZ
ÎNTÂI SÃ FIM
Cugetări, poezii
şi proverbe
Apare cu binecuvântarea ÎPS Sale
Dr. LAUREN IU STREZA,
Mitropolitul Ardealului
Editura «Oastea Domnului»
Sibiu, 2008

4. 4 Traian Dorz
Întâi să fim
Întâi să fim nnoi i prin Har
în naşterea de Sus
şi vom fi sfin i ca un altar
de jertfă lui Iisus,
fiind spăla i de-al Său Cuvânt
ca de-un divin Izvor,
suntem schimba i prin Duhul Sfânt
în chip nemuritor.
Atunci când ne predăm deplin
în slujba lui Hristos,
noi ne primim prin Har divin
veşmântul luminos
şi-ncăl ământul cel sublim,
şi-al dragostei inel,
şi ferici i ne-nvrednicim
să logodim cu El.
Logodna noastră-n Duhul Sfânt
se face-atunci ca-n Rai,
schimba i prin sfântul legământ,
primim nou chip şi grai;
ne altoim în Trup Divin
şi-n Sânge cu Hristos
spre rodul Lui tot mai deplin,
mai dulce şi frumos...
O, dac-am fost nnoi i prin Har,
născu i din Dumnezeu,
atunci, iubind fără hotar,
ne-am înăl a mereu
şi inspira i de Duhul Sfânt
ne-am transforma nespus
pân’ am ajunge-mpreunând
cununa cu Iisus!

5. Întâi să fim 5
În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Iisus Hristos,
Dulcele nostru Mire şi Veşnicul nostru Domn,
Slavă veşnică ie!
Pentru dragostea nespus de mare cu care ne-ai iubit,
părăsind cerul fericit şi slava îngerilor sfin i,
ai venit până la noi, în lumea josnică,
şi din starea nenorocită în care eram,
chinui i de păcat, robi i de moarte
şi tortura i de satana,
– ne-ai răscumpărat, făcându-Te păcat pentru noi,
suferind moartea în locul nostru
şi zdrobind capul şarpelui care ne tortura...
Şi pentru că prin iubirea pe care ne-ai adus o prin Har
şi prin sfin enia pe care ne-ai dat o prin Sângele Tău
ne-ai înăl at la starea de cură ie şi taină
în care i-a fost drag de noi
şi ne-ai iubit atât de mult,
încât, nemaiputând de dragostea noastră,
Te-ai logodit cu noi într-un legământ veşnic,
prin Taina Crucii şi a Dragostei nemuritoare;
şi pentru că, trecând asupra Ta toate neputin ele noastre
şi trecând asupra noastră toate însuşirile Tale
ne-ai dat aceeaşi putere creatoare pe care o ai Tu
pentru aceleaşi crea ii nemuritoare ca ale Tale,
pentru ca şi Tu să fii fericit cu noi,
după cum suntem noi cu Tine
şi după cum Tu ai murit pentru fericirea noastră
aşa şi noi să trăim pentru fericirea Ta.
Slavă veşnică ie,
Veşnicul nostru Domn şi Dulcele nostru Mire,
Iisus Hristos!
Amin.

6. 6 Traian Dorz
Trei Nume-n Unul Singur
Trei Nume-n Unul Singur Trei Nume: Tatăl, Fiul
e Taina şi Misterul şi Sfântul Duh – Fiin a
ce-nvăluiesc pământul la Care se închină
şi-nstăpânesc eterul, Iubirea şi Credin a –
le spune Ziua, Nop ii, închid Eternitatea
şi Iarna, Primăverii, şi-ntrec Nemărginirea,
şi Seara, Dimine ii, înstăpânindu-Şi unic
şi Moartea, Învierii... şi infinit Mărirea.
Trei Fe e-a Celui Unic ...Treime Strălucită
şi Veşnic Creatorul şi Tainică, şi Bună,
din care toate, toate fiin a mea i-nal ă
şi-au forma şi izvorul trei jertfe dimpreună:
şi-n care toate, toate credin a şi nădejdea,
se duc, topindu-şi eul; şi dragostea,-mpletite
Trei Stări – Acelaşi Unic în lacrima-nchinării
şi Veşnic Dumnezeul... tăcute şi smerite!
* * *
Cuvinte în elepte:
Firea veche nu se poate îmblânzi şi îndruma,
ci ea trebuie-a o smulge şi zdrobi, şi sugruma,
a ei fapte duc la moarte
şi oricine-o cru ă-n sine
va sfârşi-n nelegiuire, în gheenă şi-n suspine.

7. Întâi să fim 7
1. ÎNTÂI SĂ FIM
1. Universul spiritual cunoaşte o continuă creştere
în care nu există limite. Acest lucru îl putem urmări şi
observa fiecare şi prin noi înşine. Vedem că şi în noi
cunoaşterea este într-o creştere continuă, spre ceea ce
trebuie să fim...
2. Din momentul când ne-am întors la Dumnezeu
şi am trăit revela ia naşterii din nou, făptura noastră cea
nouă cunoaşte mereu o creştere în toate privin ele, cum
spune Cuvântul lui Dumnezeu, căci altoi i fiind în
Hristos, fiecare ne căpătăm din El seva de creştere şi
rodire, cum mlădi a, din vi ă, şi creanga, din trunchi.
3. Astăzi cunoaştem mai mult decât ieri, mâine
vom cunoaşte mai mult decât astăzi. Adevărurile pe ca-
re înainte nu le cunoşteam, acum capătă pentru noi o
cunoaştere fericită...
4. Am scris anul trecut o poezie, am făcut un de-
sen, am lucrat la ceva, – când anul acesta mă întorc

8. 8 Traian Dorz
înapoi la ceea ce am creat, văd că ce mi se părea
atunci la cel mai înalt nivel posibil pentru mine, acum
e depăşit. Şi descopăr atât de multe pe care le am de
îndreptat.
5. Văd mereu lucrurile din ce în ce mai clar şi le
conturez mereu adevărurile şi frumuse ile spre desăvâr-
şire... Această lucrare o face în noi Duhul lui Dumne-
zeu, Care ne creşte mereu duhovniceşte spre tot mai
înalt, spre tot mai frumos, adică spre Hristos.
6. Noi to i pornim de la punctul zero în această
creştere. Şi în măsura în care ne dăm fiecare toate si-
lin ele, Harul ceresc ne îmbracă şi ajută cu tot mai
multă putere, realizând astfel lucruri din ce în ce mai
vrednice de El.
7. Orice suflet care se întoarce cu adevărat la Dum-
nezeu şi a făcut contactul fericit cu Hristos, alimentân-
du-se din El printr-o sudură curată, sănătoasă şi traini-
că, va creşte continuu.
8. Spiritualiceşte, noi putem creşte în condi ia uma-
nă până la superlativul pe care îl poate atinge firea
omenească. De acolo, există un punct de trecere în firea
dumnezeiască.
9. Aşa frumos spune Sfântul Apostol Petru despre
părtăşia la firea dumnezeiască: „...vă face i părtaşi firii
dumnezeieşti după cum a i fugit de stricăciunea care
este în lume, prin pofte” (II Ptr 1, 4).

9. Întâi să fim 9
10. Cine a ajuns să depăşească stadiul cel mai înalt
posibil al credincioşiei omeneşti, face saltul fericit spre
dobândirea firii dumnezeieşti, adică starea pe care au
avut-o oamenii mari ai lui Dumnezeu.
11. Acei oameni au ajuns să poată comunica nu
numai cu natura inferioară sau cu natura medie, ci şi cu
natura superioară. Oamenii mari ai lui Dumnezeu au
putut vorbi cu animalele şi cu îngerii.
12. Avraam a găzduit îngeri, profe ii au vorbit cu
animalele, psalmistul auzea şi în elegea cum cerurile
grăiesc, cum nop ile îşi vorbesc, cum apele şi mun ii, şi
stelele cântă. Aceşti oameni mari ai lui Dumnezeu
ajunseseră părtaşi firii dumnezeieşti – şi puteau comu-
nica cu întreaga Natură.
13. Comunicarea cu îngerii era un lucru obişnuit la
oamenii lui Dumnezeu. Ce lucruri minunate se spun
despre Avraam, despre Iacov, despre Moise, David,
Ioan, Pavel, Petru – oamenii mari şi sfin i!
14. Aceşti mari oameni ai lui Dumnezeu, pe măsu-
ra înaintării lor în părtăşia firii dumnezeieşti cu natura
superioară, vor crea opere mereu mai înalte, mai inspi-
rate, mai frumoase...
Spre aceasta să năzuim cu toate puterile noastre –
şi Harul lui Dumnezeu care i-a ajutat pe ei ne poate
ajuta şi pe noi!
15. O Sfinte Duh al Inspira iei Dumnezeieşti, Te
rugăm, înflăcărează duhul nostru şi ajută-ne să înflăcă-

10. 10 Traian Dorz
răm şi noi darul Tău sfânt cu care ne-ai înzestrat! Pen-
tru ca din acest dar să putem dobândi lumina şi puterea
comunicării divine, din care apoi să putem crea lucrări
de cea mai înaltă slavă pentru Tine.
16. Fii în noi şi între noi Acela care să ne inspiri
gândurile, să ne înflăcărezi mărturisirea, să ne săru i la-
crimile, să ne aju i în realizarea de crea ii tot mai vred-
nice de Tine şi de slava Numelui Tău Sfânt!
17. Să Te slăvim pe Tine nu numai cu cuvinte îna-
ripate şi cu crea ii înalte, ci cu o via ă nouă şi sfântă.
To i să fim născu i din nou şi ajunşi oameni cu o via ă
sfântă, părtaşi firii dumnezeieşti, fii ai Evangheliei
înalte, curate şi vii.
18. Şi dacă până la acest el divin ni se vor mai ce-
re şi nouă încă osteneli şi jertfe, – ajută-ne să nu deznă-
dăjduim niciodată, ci să fim deplin încredin a i că îl
vom ajunge... Tu nu începi o lucrare care să dea fali-
ment, ci tot ce începi Tu – atât în mare, cât şi în mic –
va avea sigur, până la urmă, izbândă!
19. Cu această încredere deplină să suferim, să
luptăm, să trăim şi să murim, dacă va fi nevoie, chiar
dacă nu vom ajunge în via a asta să vedem cu ochii tru-
peşti împlinirea deplină a scopului divin pentru care ne-
am jertfit... În Ziua Învierii ne vei ridica şi pe noi, să
vedem împlinirea deplină şi eternă a gândului pentru
care am muncit şi ne-am sacrificat şi noi.

11. Întâi să fim 11
20. Fă, Doamne, din noi to i nişte fermen i sănătoşi
care, puşi în frământătura poporului nostru, să dospim
frumos spre învierea tuturor acestor fiin e, până când cu
to ii vom ajunge ca o pâine rumenă, gustoasă şi dulce
pentru Tine, Făcătorul şi Binefăcătorul nostru.
Amin.
***
Cuvinte în elepte:
Hristos este Adevărul – numai cunoştin a Sa
te ajută Adevărul să-l po i crede şi urma,
că nu po i s-ajungi a crede Adevărul până când
încă n-ai ajuns să-i afli cunoştin a-n primul rând.
*
Fiul meu, fii drept oriunde
şi-Adevărul să-l iubeşti
şi să-l aperi pân’ la moarte – orice-ar fi să pătimeşti.
Nu descuraja vreodată când minciuna-l biruieşte;
noru-i nor, curând se duce, – soarele în veci luceşte!
*
Adevărurile nalte cresc în sufletele sfinte,
ele stau întâi în fapte, iar apoi stau şi-n cuvinte,
cel ce numai le vorbeşte, însă nu le are-n fapte,
nu se nal ă spre lumină, ci se prăbuşeşte-n noapte.

12. 12 Traian Dorz
În fruntea luptei noastre
În fruntea luptei noastre
e Steagul Tău, Iisus,
mâini tot mai neînvinse
îl nal ă tot mai sus,
vie i tot mai viteze
îl poartă mai cu drag
– o, Crucea Ta, Iisuse,
Slăvitul nostru Steag!
El arde-n noaptea noastră
ca focul cel mai viu,
să ne lumine mersul
prin orişice pustiu,
să ne umbrească dulce
al arşi ei meleag,
– o, Crucea Ta, Iisuse,
Frumosul nostru Steag!
Cu el în fruntea noastră
înaintăm mereu
spre Patria în care
ne-aşteaptă Dumnezeu.
Cu el vom trece-odată
al cerurilor prag,
– o, Crucea Ta, Iisuse,
Eternul nostru Steag!

13. Întâi să fim 13
2. SINCERITATEA ŞI SMERENIA
1. Lucrarea vie în Hristos a avut totdeauna aceste do-
uă caracteristici: smerenia şi sinceritatea. Pe acestea ne-a
spus Domnul Iisus Însuşi ca noi to i să le învă ăm de la El.
2. În lucrarea sfântă a părtăşiei cu Dumnezeu au
venit numai sufletele care au fost pătrunse de sinceri-
tate şi smerenie – şi au rămas numai atâta cât s-au putut
păstra cu adevărat sincere şi smerite, atât fa ă de Hris-
tos, cât şi fa ă de fra i.
3. În momentul în care cineva cade din sinceritate
în prefăcătorie şi din smerenie în îngâmfare, el s-a des-
păr it sufleteşte, atât de Hristos, cât şi de fra i, chiar da-
că printr-o încăpă ânare firească şi printr-o împotrivire
ambi ioasă a căutat să mai rămână în mijlocul Bisericii
şi al adunării sfinte.
4. Atâta vreme cât suntem sinceri şi smeri i, noi ră-
mânem în Harul lui Dumnezeu, – fiindcă este scris: „celor

14. 14 Traian Dorz
smeri i le dă har”. Dar în momentul când am pierdut sme-
renia, Harul s-a dus, pentru că el stă numai în vasul sme-
reniei. Când crapă acest vas, Harul curge spre al ii.
5. Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus
Hristos este cu deosebire o sărbătoare a sincerită ii şi a
smereniei. Maica Domnului a fost sufletul cel mai sme-
rit şi mai sincer care a putut fi găsit de Tatăl Ceresc în
mijlocul lumii pentru a putea împlini prin ea, în chip
vrednic, taina şi promisiunea Întrupării Fiului şi arăta-
rea roadelor Sfântului Duh.
6. Datorită smereniei şi cură iei ei, S-a putut arăta
în ea, pentru prima dată în Istorie şi în lume, lucrarea
împreunată a Sfintei Treimi. Sfântul şi marele arhan-
ghel i-a zis: Tatăl te-a ales, Fiul Se va naşte din tine şi
Duhul Sfânt te va umbri... Despre Sfânta Treime se
vorbeşte clar, pentru prima dată în Sfânta Scriptură, în
legătură cu Maica Domnului.
Ce înaltă întrupare au avut în fiin a ei sinceritatea
şi smerenia!
7. Toată puterea Sfintei Treimi, toată lucrarea lui
Dumnezeu s-a concentrat atunci în Sfânta Fecioară Ma-
ria, pentru că prin ea trebuia să se realizeze cea mai uri-
aşă şi veşnică operă a lui Dumnezeu, care era mântuirea
lumii. Şi această lucrare nu se putea face decât acolo
unde era desăvârşită şi totală smerenia şi sinceritatea.
8. Dacă n-ar fi fost îndeplinite în modul cel mai de-
săvârşit aceste două condi ii, Dumnezeu-Tatăl nu S-ar

15. Întâi să fim 15
fi oprit asupra ei. Dumnezeu-Fiul nu S-ar fi putut Întru-
pa din fiin a ei, iar Sfântul Duh nu ar fi umbrit-o.
9. O, cât respect sfânt trebuie să avem noi, potri-
vit Evangheliei, fa ă de Sfânta Fecioară, acest vas
ales de care S-a folosit atât de minunat Dumnezeu –
şi fa ă de care măritul arhanghel Gavril a arătat atât
de înaltă pre uire, încât, cutremurat de evlavie, i s-a
închinat, zicându-i: „Plecăciune ie, căreia i s-a făcut
mare har!”
10. Poate că în noaptea când arhanghelul i s-a ară-
tat, ea, veghind şi rugându-se, se gândea la profe ia lui
Isaia despre Fecioara care va naşte pe Emanuel – şi îşi
va fi dorit şi se va fi rugat ca ea să fie măcar o slujitoare
smerită şi curată a acelei Sfinte Fecioare...
Şi tocmai atunci şi tocmai pentru această smerenie
şi cură ie a ei, îngerul trimis de Tatăl i-a grăit: Tu eşti
Fecioara Sfântă!
11. În Noaptea Naşterii poate că tot acelaşi arhan-
ghel Gavril s-a dus şi la păstorii din Betleem, să le
vestească şi lor că li S-a născut Mântuitorul...
Poate că şi aceşti smeri i şi cura i păstori se vor fi
gândit între ei, veghind şi rugându-se, tot la profe ia cu
Fiul Emanuel, născut din Fecioară, şi îşi vor fi dorit şi
ei şi se vor fi rugat şi ei să fie învrednici i să-L afle şi
să-L cunoască.
Şi tocmai atunci şi tocmai pentru această smerenie
şi cură ie a lor, îngerul trimis de Tatăl le-a grăit: S-a
Născut; merge i să-L afla i şi să vă închina i Lui!...

16. 16 Traian Dorz
12. Şi cu magii trebuie să se fi petrecut astfel, pen-
tru că în tot ce au făcut şi ei se vede limpede că au fost
pătrunşi de sinceritate şi smerenie.
13. Şi tot într-o noapte prelungită din această
Noapte Sfântă s-a petrecut şi minunea revela iei cu pă-
rintele nostru sufletesc, care a fost alesul lui Dumnezeu
pentru a face prin el această Lucrare mântuitoare în ara
şi în credin a noastră... În noaptea aceea el veghea şi se
ruga ca Dumnezeu să înceapă prin cineva vrednic o lu-
crare vie şi mântuitoare în lume... Şi poate că acelaşi
arhanghel măre a fost trimis de Dumnezeu şi la el, ca
să-l inspire şi să-l determine, spunându-i: Tu eşti acela
prin care se va face această lucrare!
14. Tot aşa le spusese şi pare că tot acest arhanghel
şi celorlal i mari slujitori ai lui Dumnezeu, să facă lu-
crarea lor, la vremea sa, fiecăruia: lui Avraam, lui
Moise, lui David, lui Daniel, lui Ioan, lui Petru, lui
Pavel... Felul cum a lucrat de fiecare dată este aproape
acelaşi.
15. Fiecare dintre cei cărora li s-a arătat îngerul
„care stă în fa a lui Dumnezeu” au avut aceleaşi fru-
moase însuşiri ale smereniei şi sincerită ii... Şi lucrarea
pe care au făcut-o fiecare dintre aceşti minuna i trimişi
ai lui Hristos a avut de fiecare dată acelaşi caracter
etern, profund şi ceresc al smereniei şi sincerită ii,
munca şi lupta, lacrimile şi dragostea, curajul şi jertfa.
Fiindcă acestea sunt caracteristicile lui Hristos.

17. Întâi să fim 17
16. Fiecare dintre cei ce am fost chema i prin Cu-
vântul şi prin Duhul Sfânt la această Lucrare am fost
aleşi de Dumnezeu... Nu întâmplător am fost chema i
când am fost chema i – şi nu întâmplător am fost năs-
cu i din părin ii din care ne-am născut, în locul şi în
timpul naşterii noastre.
Tot aşa este şi cu naşterea din nou, cu naşterea din
Dumnezeu!
17. Puteam să fim chema i în alte lucrări – mai
erau destule!
Puteam să fi mers în altă parte – mai aveam unde
merge.
Puteam să auzim de la altcineva şi altceva – mai
erau atâ ia şi atâtea...
Dar dacă aici am fost chema i şi aici am venit, şi
aşa am cunoscut – atunci aşa să rămânem pe totdeauna!
18. Dumnezeu nu ne-a chemat întâmplător şi nu
ne-a dat zadarnic un dar fiecăruia... Nu ne-a făcut de-
geaba să cunoaştem nişte adevăruri atât de adânci şi să
avem nişte părin i atât de minuna i – ci ne-a făcut toate
acestea cu un mare şi unic scop: aflarea şi vestirea lui
Iisus cel Răstignit. Primirea şi mărturisirea lui Hristos
în sinceritate şi smerenie, pentru mântuirea noastră şi a
tuturor semenilor noştri între care ne-a aşezat El.
19. Pentru acest scop, Dumnezeu ne-a dat adevăru-
rile cele mai frumoase, părin ii cei mai buni, cântările
cele mai inspirate, lacrimile cele mai dulci, adunările
cele mai fericite, fra ii cei mai minuna i.
Ştim noi oare ce mari binecuvântări sunt acestea?

18. 18 Traian Dorz
20. Aici Dumnezeu ne-a chemat în ceasul cel mai
potrivit, în felul cel mai frumos şi în locul cel mai
sfânt... Ne-a înzestrat cu talentele cele mai frumoase...
Cei care nu ni le-am descoperit încă, să ni le des-
coperim şi să le punem în lucrare. Cei ce ni le-am des-
coperit şi suntem convinşi de ele, să le folosim în mo-
dul cel mai harnic, identificându-ne cu munca, cu sluj-
ba, cu misiunea pe care ni le-a rânduit Dumnezeu, – dar
totdeauna cu toată smerenia şi sinceritatea, căci acestea
singure sunt trăsăturile lui Hristos şi au Duhul Lui.
Amin.
* * *
Cuvinte în elepte:
Nici un fier nu-l ba i degeaba,
tot se-ndoaie în vreun fel,
pe-orişice copil înva ă-l
şi-ai să sco i ceva din el;
pe oricare om îndrumă-l
spre-Adevăr şi spre Frumos,
oricât de departe pare,
poate-ajunge la Hristos.
*
Smerenia-i virtutea din toate cea mai naltă,
în ea şi celelalte virtu i sunt laolaltă.

19. Întâi să fim 19
Sunt ochii mei
Sunt ochii mei, Iisuse,
acei ce plâng aşa,
că n-am mers chiar pe unde
lumina Ta dorea
şi gândul meu e care
suspină-acum amar,
că mi-a-ntinat privirea
o umbră neagră iar.
Ai milă, mai arată-mi
încrederea de-atunci
când i-mplineam îndată
curatele- i porunci
şi cură ă-mi privirea
cu-al lacrimii cleştar,
să-mi pot sim i fiin a
sfin indu-mi-se iar!
La ceasurile sfinte
să- i pot veni şi eu,
să n-am pe-ncăl ăminte
noroiul lumii greu;
descal ă-mi-le, Doamne,
să pot veni curat
spre Locul Sfânt în care
de mult sunt aşteptat!

20. 20 Traian Dorz
3. SLUJBA ŞI INIMA
1. Hristos ne cere întâi inima şi numai după aceea ne
cere slujba noastră. Cine face o slujbă fără inimă, acela
este un slujbaş netrebnic şi va face o slujbă netrebnică,
atât pentru Dumnezeu, cât şi pentru semenii săi.
2. Unii au arătat, dar al ii n-au arătat încă ce poate
face harul lui Dumnezeu prin cei ce-şi predau Lui toată
inima lor. În fiecare loc unde citim în Cuvântul Sfânt
ori suntem într-un loc sfânt, ori într-o adunare sfântă,
aceasta este totdeauna cea mai dintâi şi cea mai puter-
nică dorin ă şi cerere a lui Dumnezeu:
– „Fiule, dă-Mi inima ta!” Dă-Mi toată inima ta!
3. Inima omului are cel pu in trei compartimente –
nu numai unul.
Primul compartiment este cel al cuvintelor, este
conştientul omului. Partea aceasta mul i o aduc la Dum-
nezeu şi în acest compartiment mul i Îl primesc pe Dom-
nul. Vorbesc despre El şi Îi promit multe, cu vorba.

21. Întâi să fim 21
4. Partea a doua a inimii, compartimentul din mij-
loc, este cel al gândurilor, este subconştientul omului.
Partea aceasta la mul i oameni este mereu închisă şi as-
cunsă, spre a nu se vedea ce se face acolo şi ce zace.
Mul i oameni îşi aduc la lumina Domnului vorbele lor,
dar nu-şi aduc în fa a şi sub stăpânirea Lui cele mai
multe din gândurile lor. În subconştientul multor oa-
meni zac atâtea gânduri pe care omul nu le supune ni-
ciodată deplin lui Dumnezeu.
5. Partea a treia şi cea mai adâncă a inimii omului
este compartimentul inconştientului său. Sinele cel mai
profund, locul sim urilor, al instinctelor, al reflexelor,
de unde izbucnesc toate, de unde ies toate, unde este
rădăcina tuturor actelor fireşti ale omului.
6. În acest compartiment al inimii lor Îl primesc pe
Hristos numai cei pu ini, cei în care Hristos face apoi
opera ia cea divină, înnoirea cea sfântă, transformarea
cea dumnezeiască.
7. Cuvântul lui Dumnezeu este sabia cea cu două
tăişuri care pătrunde până acolo că desparte sufletul şi
duhul, încheieturile şi măduva, gândurile şi sim irile
inimii (Evr 4, 12)..., adică subconştientul şi inconştien-
tul, sinele cel profund al omului, de care a spus Mântu-
itorul nostru Iisus Hristos că trebuie să ne lepădăm noi
neapărat când venim la El (Mt 16, 24).
8. Oricine nu-L primeşte pe Hristos până în com-
partimentul din fundul inimii sale, acela în zadar zice că

22. 22 Traian Dorz
este creştin. Rădăcina răului acolo este: în adâncul inimii
– şi oricine nu scoate rădăcina, în zadar taie lăstarii.
9. Cei mai mul i oameni caută să taie numai lăstarii
de la suprafa ă, să recunoască şi să mărturisească doar
păcatele care se văd de departe şi care izbesc privirile
din afară, – dar îşi ascund cu grijă şi nu le scot la vede-
rea şi judecata lui Dumnezeu păcatele cele adânci, cele
din care izvorăsc, de fapt, toate cele din afară. În felul
acesta omul se înşală toată via a pe sine însuşi, crezând
că-i poate înşela şi pe al ii, şi pe Dumnezeu.
10. Mântuitorul nostru Iisus Hristos stă întâi la pri-
ma uşă a inimii noastre când zice: Iată, stau la uşă şi bat!
Dacă I-am deschis prima uşă, a cuvintelor, El nu
Se opreşte la aceasta. Ci dacă nu I s-au deschis de la în-
ceput toate uşile, El merge mai adânc, la a doua uşă, la
cea a gândurilor omului, şi îi spune: Fiule, dă-Mi Mie şi
gândurile tale!... După aceea trece şi la uşa din fund şi-i
spune: Fiule, dă-Mi Mie şi sim urile tale! Dă-Mi Mie
toată inima ta! Lasă-Mă pe Mine să stăpânesc tot sinele
tău, toată fiin a ta! Trupul, sufletul şi duhul tău.
11. Numai după ce Domnul Hristos ajunge să stă-
pânească toată inima unui om, numai după aceea El îl
cheamă, îl primeşte şi îl trimite să lucreze într-o slujbă
sfântă pentru Dumnezeu. Pentru că numai atunci omul
va fi curat deplin şi va fi statornic pentru orice lucrare
bună la care va fi pus...
12. Ce minunată slujbă face pentru Dumnezeu un

23. Întâi să fim 23
suflet sfin it, cură it şi binecuvântat, plin de Hristos, şi
în fiin a căruia stăpâneşte rodnic Duhul Sfânt! Oriunde
este el şi orice slujbă ar împlini, de la cea mai mică pâ-
nă la cea mai mare, el însuşi va sfin i locul şi îşi va îm-
plini în felul cel mai vrednic datoria.
13. Dar, vai, ce nefericire este să ajungă în slujba
lui Dumnezeu un om în a cărui inimă cele două păr i,
din mijloc şi din fund, nu sunt predate lui Dumnezeu şi
nu sunt stăpânite de Duhul Sfânt! Tot ce nu stăpâneşte
Dumnezeu cu sfin enia Sa, robeşte satan cu păcatul său.
Oriunde n-a pătruns Mântuitorul cu lumina Lui, încă
domină satana cu întunericul său.
14. ...Căci dinlăuntrul adânc al inimii oamenilor ies
gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furturile,
lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine,
ochiul rău, hulele, trufiile, nebunia... Toate acestea ies
din adâncul lui şi-l spurcă pe om... (Mc 7, 21-23).
Iată subconştientul şi inconştientul, adică sinele pe
care trebuie să-l lăsăm fiecare dintre noi ca Hristos să
ni-l străpungă cu sabia Cuvântului Său – şi să ni-l ope-
reze, sco ând de acolo tumoarea canceroasă a păcatului.
Fără de această opera ie totală şi definitivă, noi suntem
pierdu i, iar slujba noastră, lepădată.
15. – Atunci cine va putea fi mântuit? au întrebat
odată adânc întrista i şi descuraja i apostolii.
– Ce este cu neputin ă la oameni este cu putin ă
la Dumnezeu! Şi la cel care crede şi voieşte să poată
prin El.

24. 24 Traian Dorz
16. Voieşte! – şi vei fi, a în eles şi Domnul Iisus
când a zis: Oricine voieşte să vină după Mine, să-şi le-
pede sinele său în stăpânirea Mea, să-şi predea în robia
Mea, cu supunere totală şi necondi ionată, toate cele
trei compartimente ale inimii sale – şi Eu voi face în el
transformarea divină şi eternă...
17. Inima mea, tu vrei, vrei tu într-adevăr să faci
această lepădare totală de tine şi supunere totală fa ă de
Iisus? Numai dacă tu vrei cu adevărat acest lucru, atunci,
cu bucurie şi cu grabă, îl va face puterea lui Dumnezeu!
18. Orice părticică a inimii mele pe care eu n-o supun
cu dragoste şi de bunăvoie Domnului şi Mântuitorului
meu Iisus Hristos, rămâne un loc în care stăpâneşte satana
şi în care odrăsleşte şi rodeşte răul. Şi partea întinată de
păcat va otrăvi şi partea care mi se pare mie că izvorăşte
din Harul Sfânt. După cum partea de apă murdară care se
revarsă într-un râu curat murdăreşte şi infectează curând şi
partea cea care ar izvorî dintr-un loc curat.
Nu pute i sluji la doi stăpâni! – a zis Domnul.
19. Fiul meu, mai întâi dă-I Domnului inima ta,
apoi încearcă să faci pentru El slujba ta. Mai întâi caută
să fii cum vrea El, apoi să cau i să faci ce vrea El.
20. Uită-te cu băgare de seamă înaintea ta şi în ju-
rul tău ce slujbă frumoasă au făcut şi fac pentru Dom-
nul cei ce şi-au predat total via a şi inima lor Domnului.
Ce roade minunate au rămas şi rămân pe urmele lor şi
în ce fel minunat a încununat Duhul Sfânt cu roadele

25. Întâi să fim 25
Sale slujba lor. Câte suflete mântuite au rămas după
ei... Ferice de ei în veci!
Dar cutremură-te privind ce roade nelegiuite au
rămas şi rămân pe urmele celor nepreda i şi necinsti i
fa ă de Hristos. Câte suflete pierdute au rămas şi rămân
după ei. Vai de ei pentru veşnicie!
Tu alege bine: întâi inima, apoi slujba!
Amin.
***
Cuvinte în elepte:
Pe minciună, cât trăieşti,
nici un ban să nu plăteşti,
dar pe Adevăr să stai
tot avutul să i-l dai.
*
Luptă-te cu firea veche ce te-ndeamnă spre păcat,
– cu ea până-n ceasul mor ii o să ai tot de luptat,
luptă-te, căci doar o clipă dacă nu veghezi viteaz
nici nu ştii cum te trânteşte în ruşine şi-n necaz!
*
Firea lui e greu s-o schimbe orice om,
oricât ar vrea,
numai Duhul şi Cuvântul fac lucrarea asta grea.

26. 26 Traian Dorz
Eternele-mi Poeme
Eternele-mi Poeme nu-s astea de acum;
acelea mă aşteaptă de Dincolo de vreme
şi n-am ajuns Acolo – sunt încă tot pe drum,
dar simt cum nerăbdarea le-ndeamnă să mă cheme.
Dorita Primăvară nu-i asta de April’,
deşi de orice dată şi-aceasta-i însorită,
deşi mereu mă-ntoarce la anii de copil,
mai am o Primăvară – şi-Aceea-i cea dorită!
Nemuritoarea Harfă nu-i asta de acum,
deşi şi-aceasta poate că uneori mai pare,
deşi pe câte-o coardă mai arde-un sfânt parfum,
mai am o Harfă – şi-aia mi-e cea nemuritoare!
De-aceea nu-s eterne poemele de-acum,
deşi mai au şi-acestea ceva etern în ele,
căci încă n-am fiin a de Dincolo de drum,
sunt încă tot dincoace, nu Dincolo de stele.
... O, da, va fi odată şi Primăvara mea,
şi Harfa mea de aur, şi Mâna strălucită,
şi Sânul ce m-aşteaptă
– şi-atunci îmi voi cânta
Poemele-mi Eterne, în Slava nesfârşită!

27. Întâi să fim 27
4. CEEA CE NE DĂ HRISTOS
1. Tot ce a rămas şi va rămâne durabil şi valoros în
lumea aceasta este numai ceea ce ne-a dat şi ne dă
Hristos şi cei inspira i de El... În toată literatura lumii,
în toată muzica şi arta omenească n-a rămas şi nu va
rămâne de valoare şi de durată decât ceea ce a izvorât şi
va mai izvorî din Duhul şi din dragostea lui Hristos.
2. Dacă a rămas ceva nemuritor în poezie, în cânta-
re – în orice domeniu de crea ie –, au rămas numai ope-
rele create spre slava lui Dumnezeu, ceea ce a izvorât
din sentimentul şi adora ia lui Hristos.
3. Tot ce nu-şi are izvorul în credin a şi în dragos-
tea lui Hristos, oricâtă artă, chiar geniu dacă s-ar pune
în ele, se devalorizează, se pulverizează, se întunecă şi
se pierde. Ca nişte uscături pe care le arde focul tim-
pului, ca nişte pleavă pe care o spulberă trecerea veacu-
rilor, ca nişte gunoaie pe care le duce apa uitării.
4. Sufletele oamenilor caută şi însetează după

28. 28 Traian Dorz
Dumnezeu... Şi acesta este un semn că tot ce-i frumos
şi plăcut, şi fericit este numai în Dumnezeu... Poezia,
cântarea, medita ia, arta inspirată sunt mijloacele cele
mai fericite prin care Dumnezeu Se apropie de sufletele
oamenilor – şi ele se apropie de El.
5. Aşa trebuie ca noi să-L apropiem pe Dumnezeu
de oameni şi pe oameni de Dumnezeu! Dacă doresc po-
ezia, să-L găsească pe Hristos într-o poezie inspirată şi
vrednică de El. Să creăm această poezie!
6. Dacă doresc cântarea, să-L găsească pe Dumnezeu
într-o cântare vrednică de El, plină de fior sfânt, de zbor
divin, de lacrimi alinătoare. Să creăm această cântare!
7. Dacă doresc medita ia, adevărul, petrecerea,
înăl area duhovnicească, – să îngrijim să le dăm într-o
atmosferă totdeauna fericită, în prezen a înăl ătoare a
lui Dumnezeu şi a îngerilor Săi. Să ne străduim să le
creăm totdeauna această atmosferă întâi şi întâi prin
starea noastră înşine, apoi şi prin toate produc iile crea-
iei noastre din Hristos şi pentru El.
8. Tot ce creăm şi vom crea noi de aici înainte, să
ne străduim să pornească de la acest nivel. Nimic să nu
fie sub el. Dacă noi ne vom da într-adevăr toate silin ele
de care suntem capabili, Harul lui Dumnezeu ne va face
saltul fericit peste capacitatea noastră.
9. Dumnezeu ne dă nouă prin aceste însuşiri pute-
rea de a întineri mereu, pentru că seva lor trece prin fi-

29. Întâi să fim 29
in a noastră, vine din rădăcina cea puternică şi veşnic
tânără a Buciumului Vie ii, care este Hristos Domnul.
10. În Hristos, nimeni nu este bătrân!...
Iată, fra ii şi părin ii noştri în Domnul ce tineri şi ce
plini de vlagă duhovnicească sunt şi acum!... Ei cântă
cu noi, aleargă cu noi, veghează cu noi, sunt alături de
noi parcă tot mai tineri, aşa cum spune psalmul sfânt:
Plini de suc şi verzi, întineri i şi întinerind ca vulturul...
11. Dar cei care sunt fără Hristos viu şi puternic în
inima şi în via a lor – deşi la ani sunt tineri – ca via ă şi
ca vlagă duhovnicească, ei deja sunt îmbătrâni i. Sunt
oameni epuiza i, suflete stoarse, care nu mai au nici o
putere, nici o voioşie, nici un scop în via a lor.
Ce existen ă veştedă, ce via ă goală, ce hibernare
leşinată au sufletele acestea!...
Păcat de via a lor care, dacă s-ar altoi cu adevărat
în trunchiul lui Hristos, ce tinere e şi vigoare divină ar
primi dintr-o dată în ei!
12. O, ce sens veşnic şi fericit a dat vie ii noastre
uni-rea noastră şi sudarea noastră în Hristos! Să ne de-
votăm Lui cu toată puterea fiin ei noastre.
Să nu umblăm după El şchiopătând şi tânjind, ci cu
toată voioşia şi entuziasmul unui tineresc avânt, în toate
zilele şi stările vie ii noastre!
13. Să ne alipim mai strâns de Iisus, Domnul nostru,
Izvorul puterii, să facem acel contact divin cu El, cum
face becul cu uzina de la care capătă lumină şi căldură.

30. 30 Traian Dorz
14. Să ne strângem de Hristos şi să stăm atât de
uni i cu El, încât să nu ne despartă nici un fir de păr. El
ne dă vie ii noastre nu numai cel mai înalt sens, ci ne
împlineşte şi absolut toate trebuin ele noastre, chiar şi
cele trupeşti.
De nimic nu duc lipsă, dar chiar de nimic, cei ce se
încred în El. To i cei ce au făcut aşa au văzut. To i cei
ce vor mai face vor vedea...
15. Când avem anii înainte, ni se pare că nu vor
trece niciodată, atât de lungi ni-i vedem. Când îi avem
în urmă, ni se pare că au fost numai un vis, atât de
scur i ni-i sim im.
16. În clipa când auzi pentru prima dată chemarea
lui Dumnezeu, chiar atunci să-I şi deschizi inima şi chi-
ar atunci să-I şi predai via a ta; nu mai amâna nici o
clipă şi nu- i mai lăsa nepredat nimic...
Această grabnică ascultare a ta va însemna nespus
de mult pentru tine în fa a Domnului.
17. Mul i dintre cei ce au amânat clipa legământu-
lui lor pentru altădată n-au mai ajuns data aceea. Şi
mul i dintre cei ce nu I-au predat Domnului toată inima
lor de la început, s-au obişnuit aşa şi nu şi-au mai pre-
dat-o niciodată. Astfel s-au pierdut şi unii, şi al ii.
18. Cei care au via a în urma lor, au moartea în fa a
lor. Şi de duşmanul din fa ă vezi mai uşor cum să te pă-
zeşti, – dar de cel din spate nu.
De aceea este mai însemnat lucru să te întorci la
Dumnezeu de tânăr, când ai duşmanul mor ii înapoia ta

31. Întâi să fim 31
şi nu-l vezi, decât bătrân, când îl ai în fa ă şi te aştep i
să-l înfrun i oricând.
19. Cine se predă Domnului Iisus şi trăieşte cu El,
acela are asigurată via a veşnică şi în veac el nu va ve-
dea chipul fioros al mor ii. Nu îngerul mor ii va veni
să-i ia sufletul, ci va veni Mântuitorul dulce, Iisus, Care
a zis: ...Eu Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine!...
20. Hristos S-a aşezat în toată via a noastră între
vrăjmaşii noştri şi noi. Ei L-au lovit pe El, şi nu pe noi.
În fa a mor ii, Hristos Domnul nostru S-a aşezat
între noi şi ea. Moartea L-a străpuns pe El, – iar noi am
scăpat.
Câtă vreme suntem în Hristos, noi nu putem fi nici
lovi i, nici amenin a i direct de nimic. Domnul Iisus ne-
a spus: Iată, Eu sunt cu voi, ca să vă scap. Nu vă teme i
de nimic!
Doamne Iisuse, fii binecuvântat în veci, Stânca
noastră de scăpare şi Adăpostul nostru fericit!
Amin.
* * *
Cuvinte în elepte:
Ascultarea nu te face robul silniciei,
ci te face fiul Slavei şi al bucuriei,
ascultarea nu-i robie, ci e libertate,
căci ea singură te nal ă mai presus de toate.

32. 32 Traian Dorz
O, Sărbătoarea Ta...
O, Sărbătoarea Ta, Iisus,
ce taină şi minune,
cum ochi să mai cunoască nu-s,
nici buze-a le şti spune,
nici gând să poată presim i,
nici cuget s-aibă ştire
când ceruri şi pământ vor fi
o unică iubire!
Ierusalimul cel Slăvit
şi Nou când va apare
va străluci de neprivit,
scăldat întreg în soare.
Din toate păr ile intrând,
pe orice Poartă, mirii
se vor îmbră işa cântând
cu lacrima iubirii.
... Atunci şi tu, iubirea mea,
pe veci nedespăr ită,
strângându-te de harfa ta,
vei plânge fericită.
Din Pomul Vie ii-ai să culegi
trei frunze diafane,
să- i vindeci dorurile-ntregi
din cele două rane...

33. Întâi să fim 33
5. TOTUL ÎN HRISTOS
1. Orice suflet care este şi rămâne în Hristos, în
Cuvântul şi în Duhul Lui, în învă ătura şi în adunarea
Lui, în ascultarea şi trăirea voii Sale, acela are în Dom-
nul absolut tot ce îi este de lipsă, atât trupeşte, cât şi su-
fleteşte. Atât în via a asta, cât şi în cealaltă.
2. Ai nevoie de pâine zilnică? Domnul i-o dă tot-
deauna printr-o muncă cinstită şi printr-o cumpătare
în eleaptă.
Ai nevoie de părin i, de fra i, de case? Domnul i-i
dă pe cei mai buni părin i, pe cei mai scumpi fra i, cele
mai calde şi primitoare case.
3. Ai nevoie de o so ie credincioasă, de un so iu-
bitor? Domnul şi adunarea Lui au să- i dea şi în privin a
asta – la vremea potrivită şi după credin a, după rugăci-
unea şi după aşteptarea ta – chiar ceea ce î i este cel
mai potrivit pentru tine.

34. 34 Traian Dorz
4. Aceasta va fi apoi fiin a pe care Dumnezeu v-a
ales-o dintre toate celelalte pentru a v-o lipi de suflet şi
pentru a fi apoi cu ea una şi pe totdeauna un singur
trup. Nici o putere din lume şi nici un motiv nu trebuie
să vă mai poată despăr i.
5. Iubi i-vă în Domnul şi ruga i-vă totdeauna unul
pentru altul şi unul cu capul pe umărul celuilalt. Ve i fi
cu adevărat ferici i numai atunci când fiecare ve i fi în-
credin a i că so ul primit este tocmai cel mai potrivit pe
care vi l-a dat – sau v-a dat-o – chiar Dumnezeu; unul şi
una pentru veci. Acesta, şi nu altul. Aceasta, şi nu alta.
6. Cei cărora Dumnezeu nu v-a dat încă acest suflet
de care ave i nevoie şi pe care Cuvântul Sfânt vi l-a
promis, încredin a i puternic grija aceasta Bunului Tată
Ceresc şi Inimii iubitoare a Domnului Iisus. Ruga i-L pe
Domnul să vă îndrepte inima şi gândurile spre acea fiin ă
pe care v-a pregătit-o ca să alcătui i cu ea un singur trup.
7. Nu vă grăbi i să alege i nici după îndemnurile şi
nici după plăcerea firii pământeşti, ci după îndemnurile
Duhului Sfânt şi după plăcerea voii lui Dumnezeu. Cine
umblă după îndemnurile şi plăcerile lumii, culege neno-
rocire, deznădejde, deziluzii, lacrimi, păreri de rău, amă-
răciune şi necaz. Dar cine umblă după alegerea Domnu-
lui, va afla via ă, binecuvântare, dragoste şi ajutor.
8. Oriunde cineva nu ascultă de Cuvântul în elept
al lui Dumnezeu şi de îndrumarea celor care veghează
şi îi sfătuiesc potrivit acestui Cuvânt, totdeauna ajung

35. Întâi să fim 35
rău şi se izbesc de nefericiri, de dureri şi de prăbuşire.
Neascultarea şi îndărătnicia aduc totdeauna pierzarea.
9. Noi, oricât am dori, nu putem feri pe nimeni de
soarta pe care fiecare singur şi-o alege prin voin a sa liberă
sau prin ambi ia şi egoismul său. Dar binecuvântăm şi ne
rugăm totdeauna pentru acela care, urmând Cuvântul
Sfânt şi îndemnul celor ce-i vor binele, se supune ascul-
tător şi urmează calea lui Dumnezeu în orice privin ă.
10. Oriunde ne-am găsi şi în orice stare ne-am afla,
Cuvântul făgăduin ei Domnului nostru rămâne mereu
acelaşi şi pe totdeauna adevărat: „Iată, Eu sunt cu voi în
toate zilele, până la sfârşitul veacului!”
Să ne pătrundem puternic de această convingere şi
să trăim cu toată grija, şi să umblăm cu toată evlavia, ca
în fa a Lui, – şi El ne va binecuvânta cu bucurie tot-
deauna.
11. Noi, cei mai mul i, n-am avut nici condi ii, nici
posibilită i mai uşoare, să ne putem însuşi o educa ie
mai deosebită, cum se obişnuieşte în lume, pentru a şti
aduce lui Dumnezeu lucrări mai de valoare şi mai alese.
Am avut numai şcoala Duhului Sfânt, a înfrânării şi a
lacrimilor. Dar celor care au fost ascultători şi smeri i în
şcoala aceasta, iată, ce gânduri, ce idei, ce cântări şi ce
poezii minunate le-a inspirat Dumnezeu!
12. Nici o şcoală de artă lumească n-a putut crea
ceea ce a creat şcoala Duhului Sfânt prin cei care au
fost ascultători şi silitori în ea.

36. 36 Traian Dorz
Crea iile lumeşti sunt reci şi sunt moarte, ca nişte flori
de ghea ă. Pot fi frumoase, e adevărat, dar sunt tot atât de
trecătoare şi de fără via ă ca florile de ger pe fereastră.
13. Crea iile Duhului, prin instrumentele Sale smeri-
te, pot fi uneori mai simple, ca florile de câmp ori de pă-
dure, dar sunt totdeauna vii, înmiresmate, calde şi dulci.
14. Pentru că lucrăm pentru Dumnezeu şi pentru
semeni, noi trebuie să fim nu numai un îndemn, ci şi un
exemplu pentru to i cei între care lucrăm şi pe care îi
chemăm spre Dumnezeu. Trebuie să fim deci cel pu in
cu un pas mai înainte şi cu o treaptă mai sus ca ei... Un
exemplu la care ei să poată privi admirativ şi pe care să
dorească cu plăcere a-l urma.
15. Să-I mul umim lui Dumnezeu pentru acei fra i
deosebi i care sunt între noi exemple vrednice de ur-
mat! Aceştia, pentru că au ştiut să tacă şi să asculte,
acum ştiu şi când vorbesc să vorbească lucruri la care ai
tot sta să ascul i. Pentru că ei au ştiut să fie buni învă ă-
cei, au ajuns să fie şi buni învă ători. Şi pentru că au
ştiut să-i urmeze pe înaintaşii lor, sunt vrednici să fie
acum şi urma i de cei ce vin după ei.
16. Nu nivelul cultural este important în primul
rând, ci nivelul duhovnicesc! Fireşte, când sunt amân-
două înalte, atunci este cel mai fericit. Dar când nu pot
fi amândouă, mai bine este să fie cel duhovnicesc.
Fiindcă nivelul duhovnicesc îl duce adesea pe cel care
îl are şi la ridicarea nivelului său cultural, pe când in-
vers, cazurile fericite se petrec mai rar.

37. Întâi să fim 37
17. Un om simplu, lumeşte, dar cu un înalt nivel
duhovnicesc, când se ridică şi deschide Biblia să spună
ceva din Cuvântul lui Dumnezeu, ai sta să-l tot ascul i.
Din gura şi din inima lui curg şuvoaie apele cuvintelor
vii. Şi toate inimile ascultătoare se înviorează prin Du-
hul Sfânt.
Aşa vorbitori să ne dăruiască nouă Dumnezeu!
18. La fel, dacă un astfel de om inspirat de Duhul
Sfânt se ocupă să scrie o poezie, să compună o cântare
ori un eseu, el, care nu a învă at la nici o şcoală lu-
mească de artă şi nimic din ce pretinde lumea în veacul
acesta, creează totuşi nişte lucrări cum plini de uimire
auzim şi citim în lucrarea cea vie a lui Hristos.
19. Nici o artă din lume, oricât de preten ioasă ar fi
ea, n-ajunge să creeze nişte lucrări de o aşa frumuse e şi
valoare ca acelea create de oamenii lui Dumnezeu prin
Duhul Sfânt.
Cei mai mul i fra i ai noştri şi surori care compun
melodii îngereşti nu cunosc aproape nici o notă muzi-
cală. Tot ce au primit vine direct de la Dumnezeu.
Ce înseamnă asta, dacă nu o minune dumneze-
iască?
20. Fireşte, de dorit ar fi ca to i cântăre ii Domnu-
lui să aibă şi şcoală, şi cultură muzicală... Dar dacă nu
le pot avea pe amândouă, mai bine pe cea a Duhului
Sfânt! Dar chiar dacă pe amândouă le-ar putea avea,
este neapărat nevoie ca şi atunci să aibă grijă să prime-
ze Duhul, apoi cultura. Ceea ce vine de Sus, apoi ceea

38. 38 Traian Dorz
ce vine de jos. Ceea ce este din Dumnezeu, apoi ceea ce
este din lume.
Dumnezeu să binecuvânteze pe oricine va gândi şi
va face totdeauna aşa!
Amin.
* * *
Cuvinte în elepte:
Nu te supăra de răul
care-l suferi în via ă
pentru c-ai lucrat dreptatea
şi-ai spus adevăru-n fa ă;
e mai bine ca să suferi
de la oameni, dacă-l spui,
decât, dacă nu l-ai spune,
să-nduri chinurile lui.
*
Frumuse ea-adevărată stă în cură ia vie ii,
numai cel curat pătrunde toată taina frumuse ii,
numai cel curat cuprinde bucuria ei duioasă,
– fiul meu, păstrează- i dulce cură ia ta frumoasă!
*
Toate geniile lumii au fost oameni muncitori,
fără muncă n-a fost nimeni vrednic dintre muritori.

39. Întâi să fim 39
Vino, Vântule Ceresc
Vino, Vântule Ceresc,
şi-mi alină dulce
crinii care-i pregătesc
Domnului a-I duce,
doi cu doi împreuna i
să-i unească harul,
să-i primească săruta i
Crucea şi Altarul!
Adu-mi, Vântule Divin,
dulcile ecouri
a nuntaşilor ce vin
către noi pe nouri,
ca şi noi, care suim
către ei cărarea,
să grăbim, să ne-ntâlnim,
să unim cântarea!...
Poartă, Vântule Slăvit,
sfintele semin e
ce rodesc desăvârşit
unicei credin e,
ca pământul greu arat
de durerea mută
să rodească grâu curat,
numai bob de-o sută!

40. 40 Traian Dorz
Vino, Vânt Ceresc, şi-mi du
luntrea mântuirii
pân’ la ărmul unde Tu
mi-ai pus semn iubirii
şi-Acolo,-nfăşoară-i drag
steag de cununie,
taina mea de După Prag
nimeni s-o mai ştie!
* * *
Cuvinte în elepte:
Fericirea este rodul unei stări de drum cinstit
şi-o au numa-mplinitorii Adevărului iubit.
Cine nu se străduieşte a trăi cât mai frumos,
cât se laudă că este, tot nu este bucuros.
*
Împlinirea e virtutea astăzi cea mai rară
care are fii şi fiice mai pu ini în ară,
dar ea singură în cinste poate să ridice
după-o via ă fericită pe-a ei fii şi fiice.

41. Întâi să fim 41
6. LUCRAREA DOMNULUI IISUS
1. Lucrarea sfântă în care suntem chema i noi să-L
slujim şi să-L lăudăm pe Domnul nostru Iisus Hristos
este Oastea Lui, este familia Lui, este mireasa peste ca-
re El Şi-a pus Numele Lui, aşa cum un mire îşi pune
numele său peste mireasa iubită. Cum un părinte îşi
acoperă cu numele său familia sa... Mireasa nu mai
poartă alt nume decât al mirelui ei. Şi familia, al capu-
lui său.
2. Din pricina Numelui Său Sfânt chemat peste
această sfântă Lucrare, Hristos îi poartă de grijă, o
ocroteşte, o apără, o înfrumuse ează şi o hrăneşte cu
tot ce are mai bun, după cum este scris: „...Dar El i-a
ocrotit din pricina Numelui Său”... (Ps 106, 8; Ezec
20, 14).
3. Din cauza Numelui Sfânt al Domnului Iisus se
re-varsă Harul spre Lucrarea Oastei Sale, peste copiii

42. 42 Traian Dorz
Lui din ea, care împlinesc cele două condi ii ale Sale:
sinceritatea cu Dumnezeu şi smerenia cu oamenii.
4. Cel ce caută şi cultivă aceste două virtu i, trebuie
însă permanent să fie cu grijă să nu cadă din ele, să nu
le piardă. Sinceritatea are un mare vrăjmaş: prefăcăto-
ria. Şi smerenia, la fel, marele ei vrăjmaş: trufia.
5. Când încol esc în inima sinceră cele două bu-
ruieni otrăvitoare, acestea infectează tot ce era înainte
curat şi frumos în inima care le avea. Ele închid con-
ducta sfântă prin care venea harul lui Dumnezeu peste
om. Şi deschid stavila păcatului, care aduce blestemul
şi nimicirea.
6. „Nu vă socoti i singuri în elep i!” – spune Cu-
vântul Sfânt. Chiar dacă eşti un învă ător al altora, so-
coteşte-te egalul celor pe care îi înve i, căci şi tu eşti
tot om!
Nu spune: Să vă învă eu, să vă arăt eu, să vă spun
eu... Voi trebuie să fi i aşa, voi să face i aşa, voi să îm-
plini i aşa... Mereu eu sus, mereu voi jos. Mereu eul
înăl at, iar altul obligat.
Ce frumos ar fi să se zică: Domnul ne înva ă, iar
noi să ascultăm! To i avem nevoie să stăm jos şi să în-
vă ăm, numai Singur Domnul să stea sus şi să ne înve e
El pe to i.
Smerenia este mama în elepciunii şi împăr itoarea
binecuvântărilor!
7. Noi să nu ne situăm niciodată pe două pozi ii:

43. Întâi să fim 43
unul care stă la tribună şi înva ă ori la amvon şi predică,
iar cei mul i, cei umili, cei de jos să stea în bănci ori în
picioare, să fie numai ascultători, numai împlinitori,
numai datori, – lucru pe care celălalt, cel care înva ă,
cel care predică nu se consideră obligat să-l aibă.
8. Numai Domnul este mare, noi to i suntem datori
să ne socotim mici, căci to i suntem la fel. Ce spunem
fiecare altora trebuie să ne spunem nouă înşine cel mai
întâi. Ce învă eu pe altul, să mă învă pe mine însumi
în primul rând.
9. Dacă nu voi face aşa, foarte uşor pot cădea din
sinceritate în prefăcătorie, din smerenie în îngâmfare şi
din adevăr în minciună, orişicare ar fi darul şi talentul
meu sau pozi ia şi vârsta mea.
10. Avem atâtea exemple triste şi amintiri dureroa-
se, atât din istoria Bisericii, cât şi din istoria noastră,
despre cei care au venit în Lucrarea Domnului în sme-
renie, pentru că erau mici şi necunoscu i. Iar când li s-a
părut că au devenit cineva, fiindcă li s-a arătat o dra-
goste care i-a depăşit, şi-au dat ei înşişi o prea mare
importan ă şi au căzut. S-au îngâmfat, crezându-se mult
mai mult decât erau.
Şi căderea aceasta este fără ridicare pe totdeauna.
11. Ce s-a ales de to i cei care au ajuns astfel? Nu
s-a ales nimic bun şi în veci nu se va alege nimic, pen-
tru că în momentul în care omul cade din smerenie, ca-

44. 44 Traian Dorz
de din Hristos, cade din har – şi căzut rămâne pe tot-
deauna, fiindcă n-are cine să-l mai ridice niciodată.
12. Între noi, cei care stăm acum aici, sunt unii că-
rora li s-a dat mult har din cer... Să ne păstrăm în sme-
renie, pentru ca să ne putem păstra în harul lui Dumne-
zeu. Pentru că asupra noastră planează permanent nu
numai harul şi binecuvântarea cerească – ci şi observa-
ia şi avertismentele lui Dumnezeu. Nu numai bunăta-
tea, ci şi asprimea lui Dumnezeu, cum spune Scriptura
(Rom 11, 22).
13. Conştien i deci că facem parte dintr-o Lucrare
vie şi scumpă a lui Dumnezeu, asupra căreia veghează
cu gelozie Hristos, Mirele ei, să fim cu foarte mare
grijă la felul cum ne purtăm în ea, nu numai când sun-
tem aduna i în biserică sau într-o societate deosebită, ci
şi în cea mai adâncă intimitate a noastră.
14. Domnul este oricând cu noi şi de ochii Lui nu
numai că nu ne putem şi nu vrem să ne ascundem – ci
dorim să ne purtăm în cel mai curat, mai smerit şi mai
frumos fel oricând şi oriunde.
15. În îmbrăcămintea noastră, în gesturile noastre
şi în toate cuvintele şi purtările noastre trebuie să vadă
orice ochi din ceruri şi de pe pământ că suntem tot-
deauna străbătu i de un fior de evlavie şi chipul Dom-
nului nostru Iisus nu trebuie să se depărteze niciodată
de peste noi, de peste toată înfă işarea noastră.
Abia atunci am fi totdeauna vrednici de El!

45. Întâi să fim 45
16. În momentul când noi am ajuns la această stare,
nu ne mai este nici ruşine şi nici frică în lume de Evan-
ghelia lui Hristos. Nu ne este ruşine şi frică nici de
Crucea lui Hristos pentru noi şi nici de crucea noastră
pentru El.
17. Când am ajuns să nu ne mai fie cu Hristos nici
ruşine şi nici frică în fa a lumii, – atunci am lichidat cu
toate celelalte dubii şi îndoieli. Am terminat cu apro-
pierea şi cochetarea cu duhul lumesc, cu înfă işarea lu-
mească, cu moda şi cu ispitele păcatului. Ne-a eliberat
Hristos.
Şi abia atunci suntem cu adevărat liberi.
18. Ce lucruri însemnate sunt acestea pentru fieca-
re dintre noi!... Să ne dăm deci toate silin ele ca în orice
loc şi în orice împrejurare să nu ne pierdem chipul
evlavios, vocabularul evlavios şi portul evlavios de co-
pii ai lui Dumnezeu – şi disciplina de ostaşi ai Săi.
19. Lucrarea lui Dumnezeu este într-o continuă
creştere şi desăvârşire. Duhul lui Dumnezeu şi Prezen a
Mântuitorului Hristos fiind permanent în mijlocul ei, o
fac să crească şi să se desăvârşească mereu în toate pri-
vin ele. Cei care iau parte la toată activitatea creatoare
care se face în ea cresc şi ei la fel cu ea în orice lucru şi
gând bun.
Rămân în stare de necreştere duhovnicească şi dau
înapoi numai cei ce se dau la o parte, care rămân în ur-
mă ori se rup de mersul fră ietă ii.

46. 46 Traian Dorz
20. Noi să nu fim dintre cei care dau înapoi ca să se
piardă, ci din cei care aleargă şi luptă înainte tot mai
frumos în Lucrarea cea vie a lui Hristos, care ne înfru-
muse ează şi ea pe noi în măsura în care şi noi o înfru-
muse ăm pe ea...
Amin.
* * *
Cuvinte în elepte:
Tinere ea-i o comoară de frumse e şi putere,
dar ca să-i dezgropi comoara uneori prea mult se cere,
cine-o află mai devreme şi va şti s-o folosească
poate să câştige bunuri cât nu ştie să gândească.

47. Întâi să fim 47
Pot să mă duc...
Pot să mă duc oriunde-n lume,
iubire, tu legat mă ii,
sub mii de chipuri şi de nume,
mereu aceeaşi tu-mi revii;
în veci îmi eşti tot mai datoare
pentru atât cât i-am tot dat
credin ei tale către care
am vrut să ard cel mai curat.
Ce-adânc te-ai stăpânit în mine
cu-a tale-aprinse rădăcini,
că toate zările mi-s pline
de-a tale umbre şi lumini;
de-oriunde m-aş întoarce-acasă,
de tine-ntreb cel mai întâi,
căci taina cea mai dureroasă
şi cea mai dulce tu-mi rămâi.
Ce legi ne-au cununat cărarea
atât de-adânc şi de sublim,
căci, cât de grea ne-a fost umblarea,
n-am mai putut s-o despăr im;
– nu-i dor atât de nalt sub soare,
nici suferin ă-atât de grea,
nici taină c-o mai grea-ntrebare
ca rostul tău, iubirea mea!...

48. 48 Traian Dorz
7. PUTEREA ŞI PRIMIREA EI
1. Dumnezeu î i dă atâta putere de muncă, de inspi-
ra ie, de biruin ă câtă eşti în stare să primeşti! Cât ai su-
fletul tău însetat, cât ai inima ta deschisă şi mintea ta
dornică să primească...
2. De aceea, cel mai însemnat lucru este să avem o
minte sănătoasă şi o inimă curată.
Mintea sănătoasă sesizează adevărul clar, în elege
învă ătura, ştie să se orienteze îndată şi cunoaşte bine
direc ia de mers.
3. Inima curată primeşte puterea Duhului Sfânt,
lumina şi căldura lui Hristos şi harul Tatălui Ceresc.
4. Aceste două însuşiri: mintea sănătoasă şi inima
curată întregesc omul cel nou.
5. Aceste două însuşiri se pot şi îmbogă i, dar se
pot şi pierde... Îmbogă irea lor se face prin puterea lui

49. Întâi să fim 49
Dumnezeu, dobândită prin rugăciune şi muncă. Rugă-
ciunea ne duce la munca pentru Hristos, iar munca ne
duce la rugăciune.
Pierderea lor vine prin lipsa rugăciunii şi prin lene-
virea trupului şi a duhului nostru.
6. Rugăciunea ne aduce lacrimile, munca ne aduce
cântarea. Lacrimile şi cântarea ne aduc puterea lui Dum-
nezeu, iar puterea aceasta ne aduce biruin a.
7. Lacrimile noastre depind de rugăciune, iar cântarea
noastră depinde de muncă. Cu cât vom fi mai înal i în ru-
găciune, vom fi mai profunzi în lacrimi. Şi cu cât vom fi
mai stăruitori în muncă, vom fi mai înzestra i în cântare.
8. Noi avem toate aceste binecuvântări de care ne
bucurăm acum, pentru că am avut între noi oameni ai
rugăciunii şi ai muncii.
Cine nu cunoaşte lupta rugăciunii, nu cunoaşte nici
biruin a lacrimilor. Cine n-a dus greul muncii nu gustă
nici uşurarea cântării. Aceştia nu cunosc ce fericit este
să po i plânge şi să po i cânta.
9. Vai de cel ce nu poate avea lacrimi! Acela nu
are nici o putere nici în durerea şi nici în bucuria lui.
Lacrimile sunt un dar de la Dumnezeu. Ce nefericit es-
te cel ce nu are lacrimi, cel ce nu poate să plângă când sufle-
tul îi este atât de încărcat şi nu-l pot uşura decât lacrimile!
10. A i sim it vreodată cât de împovărată v-a fost
inima când trebuia să plânge i şi n-a i putut?
În starea aceasta ajunge o inimă, că se îngrozeşte

50. 50 Traian Dorz
de ea însăşi când n-are nevoie de nimic altceva decât de
lacrimi – şi nu le poate avea.
11. Dar ce binecuvântare de la Dumnezeu sunt la-
crimile, lacrimile dragostei, ale bucuriei, ale rugăciunii,
ale cântării, ale întâlnirii, ale despăr irii, ale durerii...
Ferice de cine le are ca un dar ceresc la vremea lor!
12. Singuri şti i ce ferici i a i putut fi când a i privit
recunoscători spre cer, mul umind cu lacrimi, când a i
putut privi fiin ele dragi, sărutându-le cu lacrimi. Când
a i mul umit pentru o binefacere, lui Dumnezeu ori unui
semen, cu lacrimi...
13. Nu vă ruşina i de lacrimi, ci dori i-le, pentru că
în ele nu-i numai o descărcare sufletească, ci este şi o
binecuvântare de la Dumnezeu, prin care El ne dă nes-
pus de mult har.
14. O cuvântare cu lacrimi va zgudui totdeauna su-
fletele celor ce o ascultă.
O cântare cu lacrimi va înmuia totdeauna sufletele
celor care o aud.
O poezie spusă cu lacrimi, o rugăciune înăl ată cu
lacrimi, o mul umire adusă cu lacrimi..., ce mare dar şi
binecuvântare sunt acestea!...
15. Noi ne-am obişnuit să măsurăm valoarea fiecă-
rei lucrări numai după lacrimi. Pentru că ele au fost bo-
gă ia noastră, „valuta” noastră, comoara şi zestrea fa-
miliei noastre duhovniceşti.
Lacrimile sunt o sursă de putere pentru suflet.

51. Întâi să fim 51
16. Să fim foarte aten i acum când, vrând-nevrând,
trecem prin vremuri şi împrejurări în care suntem în
primejdie să ne pierdem această comoară şi această
putere a lacrimilor. Ajungem în atingere cu diferite cu-
rente lumeşti care ne pot fura această bogă ie specifică
a noastră.
17. Sunt fra i şi surori care nu mai ară din greu
acum cu condeiul, cu peni a, ca şi cu plugul de lemn,
cum am arat noi la început. Acum ei au stilou care
scrie frumos şi în stil elegant..., dar ei ajung în atin-
gere şi cu metode uşoare, cu oameni sub iri, cu mode
noi. Să fim foarte aten i, acestea pot să ascundă o
mare ispită. Acestea ne pot face să pierdem puterea
lacrimilor – şi să rămânem cu goliciunea rece a ele-
gan ei uşuratice...
18. Se citesc acum atât de multe căr i, se ascultă
atât de multă muzică, se scriu atât de multe poezii.
Şi, vrând-nevrând, acestea ne pot influen a chiar fără
să ne dăm seama, pentru că sunt unele lucruri care
par frumoase şi acolo. Dacă nu avem o sfântă grijă să
ne ferim cu toată teama, uşor putem să ne pierdem
direc ia frumoasă a specificului nostru prin hă işurile
lor ispititoare.
19. Toate curentele astea noi şi moderniste în aces-
te zise arte nu fac altceva decât să ascundă sărăcia de
talent şi lipsa de inspira ie adevărată. Oamenii veacului
acestuia şi-au pierdut sensibilitatea divină – şi se înşală
singuri, coborându-se în primitivism...

52. 52 Traian Dorz
20. Eu cred că noi trebuie să rămânem la modelul
nostru clasic, la specificul nostru curat, cunoscut şi dul-
ce. Să încurajăm şi să cultivăm acest fel frumos, fiindcă
el este cel în care s-au realizat cele mai frumoase lu-
crări duhovniceşti. Şi cel în care noi înşine ne-am bucu-
rat, ne-am zidit şi ne-am păstrat în credin a noastră cea
bună şi străbună, prin toate, până azi.
În aceste binecuvântate crea ii am pus şi am scos
atâta putere de lacrimi şi cântare în rugăciunea şi în
munca noastră...
Duhule Sfinte, Te rugăm, păstrează-ni-l şi creşte-ni-l!
Amin.
* * *
Cuvinte în elepte:
Adevăru-i bogă ia şi comoara minunată
care are-un pre statornic şi nu piere niciodată.
*
Fiul lacrimilor mele, eu, pe tot ce- i scriu şi- i las,
câte-o lacrimă, ori dulce, ori amară, mi-a rămas,
cum şi mie pe-a lui scrieri mi-a dat naintaşul meu,
– fă şi tu la fel în urmă, şi vei fi cinstit mereu!

53. Întâi să fim 53
E ceru-n sărbătoare
E ceru-n sărbătoare când încă-un păcătos
ascultă şi-mplineşte dorin a lui Hristos
şi-ntoarce de la felul şi drumul lui pierdut
şi Tatăl îl sfin eşte cu dulcele-I sărut...
Dar când pierdutu-acesta, în loc să stea smerit
şi-ascultător sub crucea prin care-a fost primit,
se-ngâmfă cu trufie, călcând Cuvântul Sfânt,
– întregul cer l-îngroapă sub cel mai greu mormânt.
O, cât de mul i odată cu lacrimi s-au predat
şi corul cel de îngeri cu drag s-a bucurat;
apoi, curând, când primul păcat i-a prăbuşit,
cu ce durere cerul în doliu i-a jelit!
Când doar pentru un suflet e-atâta jale-n cer,
ce trebuie să fie când mii şi sute pier?
Dacă-i atâta cântec când vine-un păcătos,
şi-apoi, când iarăşi cade, cât suferă Hristos!
...O, ferici i voi, care pe îngeri bucura i,
rămâne i până-n ceruri statornici şi cura i,
căci vai de cel ce cade,
– al lui păcat spre Har
nu-l va plăti nici chinul cel veşnic şi amar.

54. 54 Traian Dorz
8. SĂ NU PIERDEM LEGĂTURA
1. Oricine creează ceva pentru al ii, trebuie să aibă
grijă ca niciodată să nu piardă legătura, să nu rupă con-
tactul, să nu se depărteze de cei pentru care lucrează.
Să fim cu un pas înaintea şi în fruntea lor, dar nu
mai mult, pentru ca distan a să nu se facă prea mare,
pentru ca nu cumva ei să nu ne mai audă şi să nu ne
mai în eleagă.
2. Domnul ne-a trimis la mul imea copiilor Săi pe ca-
re vrea să-i ajute prin noi. Pentru ei ne-a înzestrat cu ta-
lente, pentru ei ne-a dat harul, pentru ei vrea El să lucrăm
cu toată puterea şi iubirea de care ne-a făcut în stare.
Câtă vreme noi inem o caldă şi sfântă legătură atât
cu fra ii noştri în fruntea cărora mergem, cât şi cu
Domnul nostru, Care merge în fruntea noastră, – El ne
va da nouă, iar noi le vom da lor...
3. Ce fericită legătură va fi atunci atât între Dom-
nul şi noi, cât şi între noi şi fra i... Nu vom fi departe

55. Întâi să fim 55
nici de El, ca să-L auzim, nici de ei, ca să ne audă. Nici
de El, ca să ne poată ajuta pe noi; nici de ei, ca să-i pu-
tem ajuta noi.
4. Câtă vreme suntem aproape de Domnul şi de
fra ii noştri, noi vom lucra ferici i atât pentru El, cât şi
pentru ei. Îndată ce ne vom depărta de fra i – noi ne
despăr im şi de Dumnezeu...
Atunci nu-i vom mai putea în elege nici noi pe ei şi
nici ei pe noi. Atunci nu vom mai folosi nimănui, nici
Lui, nici lor.
5. Atunci vom începe să vorbim o altă limbă, pe
care nu ne-o va mai în elege nici Domnul, nici fra ii.
Vom începe să creăm artă pentru artă, – adică pentru
nimeni. Vom vorbi şi vom scrie cu un alt vocabular, pe
care cei mai mul i nu-l vor în elege – şi atunci nu vor
mai avea ce face nici cu predica mea, nici cu cartea
mea, nici cu cântarea mea.
6. Ave i grijă când vorbi i – şi mai gândi i-vă şi la
cei care vă ascultă, să vede i dacă vă în eleg ori nu.
Când scrie i, mai gândi i-vă şi la cei care vă citesc, dacă
vă pot pricepe sau nu. Decât să lucra i degeaba, mai bi-
ne să dormi i degeaba!
7. Să nu pierde i legătura cu coloana care vine după
voi. Fi i în fruntea coloanei, păşi i înaintea ei, dar când
vede i că a i păşit prea înainte, aştepta i sau ajuta i pe
cei din urmă ca să vă ajungă, ca să vă poată fi aproape
şi să pute i merge împreună.

56. 56 Traian Dorz
8. Creatorul trebuie să fie în fruntea coloanei, dar
niciodată să nu fie atât de departe, încât să fie rupt de
coloană. Ca să nu semene în vânt şi să nu vorbească nu-
mai pentru el însuşi.
9. Să nu ajungem ca acei poe i care scriu azi, um-
plând gazetele şi revistele literare ale veacului acestuia
cu lucruri pe care oricine dacă l-ar auzi pe oricare
declamându-şi singur undeva cele ce le-a scris el în
cartea ori în gazeta sa, şi-ar face cruce, cu întristare, şi
ar zice: Doamne, ai milă de el, săracul; e om nebun!...
10. „O poezie – zic aceşti poe i – nu trebuie să o
în eleagă nimeni”. O poezie trebuie ca atunci când tu o
citeşti să- i imaginezi ce a vrut poetul să spună – nu el
să- i dea în elesul ei. Că poezia este nu ceea ce î i spune
el, ci este ceea ce pricepi tu...
Dacă pricepi ceva, te alegi cu ceva. Dacă nu pri-
cepi nimic, nu te alegi decât cu vremea pierdută şi cu
banii da i.
11. Să nu ajungem aşa ca ei! Decât zece mii de cu-
vinte fără în eles, – mai bine cinci în elese. Decât sute
de volume de versuri albe sau cenuşii, din care nu re ii
nici un cuvânt, mai bine o strofă care să- i placă s-o în-
ve i pe de rost.
12. Un pictor de aceştia aruncă o pată de cerneală
pe un perete – şi spune celor ce se uită că acolo este un
desen. Poate fi ori o corabie, ori un cal, ori o lună pe
cer, poate fi orice î i po i tu închipui că este...

57. Întâi să fim 57
Cine se va entuziasma de o astfel de „artă”? Cui îi
va vibra sufletul sau i se vor umezi ochii de admira ie
fa ă de astfel de „crea ii”?
13. Să nu ajungem niciodată într-o astfel de stare
nefericită! De aceea controla i-vă totdeauna în tot ce
face i, controla i-vă tot ce spune i, tot ce cânta i, tot ce
scrie i.
14. Dacă o cântare pe care o cânt eu nu poate să fie
urmărită cu plăcere şi apoi cântată de to i ai mei, –
atunci arunc cântarea, să n-o mai cânt nici eu.
15. Dacă o poezie pe care o scriu n-o poate în elege
nimeni sau am nevoie să le tot explic de fiecare dată ce
am vrut să spun în ea, – atunci mai bine nu o mai scriu.
De ce să pierd în zadar şi timpul lor, şi al meu?
16. Dacă Dumnezeu m-a chemat să scriu ori să
vorbesc, ori să cânt pentru semenii şi fra ii mei, – eu
trebuie să folosesc acele cuvinte pe care le în eleg to i.
Să mă exprim într-un fel atât de frumos cum ei nu
pot, – dar să simtă şi să în eleagă to i că şi ei simt aşa,
dar nu pot spune aşa.
17. Atunci înseamnă că noi suntem călăuzi i de
Duhul Domnului şi că suntem folositori alor noştri.
Atunci înseamnă că noi suntem inspira i de Sus. To i
simt acest adevăr, dar numai noi l-am putut exprima şi
frumos, şi scurt.

58. 58 Traian Dorz
18. Un proverb spune aşa:
„Dacă-n douăzeci de vorbe ai ceva să ne spui nouă
şi-l po i spune-n două vorbe – află-le pe astea do-
uă!...”
Aceasta este arta, aceasta este inspira ia, acesta este
creatorul care află ideea, expresia, adevărul pe care îl simt
to i, – dar nu-l poate ori nu l-a putut exprima decât el!
19. Pentru asta are cineva talentul de la Dumnezeu,
ca să ne spună în modul cel mai clar şi mai frumos
acele adevăruri pe care to i le ştim şi le sim im, dar nu
le putem spune. Să putem fiecare să spunem după el:
Asta aş putea să o semnez şi eu, pentru că a scris şi a
spus exact ceea ce simt şi eu cu inima mea.
20. Dacă Dumnezeu v-a pus pe inimă îndemnul de
a vă exterioriza sim ămintele tainice ale sufletului – şi
v-a dat şi harul de a putea face aceasta în felul cum nu
putem noi, ceilal i – vă rugăm, căuta i cuvintele, căuta i
imaginile, căuta i metaforele şi expresiile cele mai feri-
cite cu care să vă pute i face în eleşi de către to i.
Atunci to i vă vor sim i atât de aproape şi de izvor, şi
de ogor. Şi Cel de la care le primi i, şi cei la care le da i.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Amin.
* * *
Caută să-i trezeşti pe oameni cum trezeşte Dumnezeu
lumea-n orice diminea ă: prin lumină şi mereu!

59. Întâi să fim 59
Frumoasă este calea
Frumoasă este calea
spre ceruri, fiul meu,
atunci când i-o-nso eşte
puternic Dumnezeu;
când treci peste primejdii
şi-s îngerii-mprejur,
tot cerul nop ii tale
e-un limpede azur.
Frumos e Adevărul
ce-l ai prin Duhul Sfânt
când î i lumină miezul
din fiece cuvânt,
când î i arată dulce
al tainei în eles
şi- i face-o sfântă parte
din tot ce-i mai ales...
Frumoasă i-e via a
cea nouă din Hristos
când Harul Lui i-o umple
cu tot ce-i mai frumos,
când râurile-i limpezi
curg tot mai fericit;
– cu cât sui mai aproape,
e-un cer mai strălucit.
...Să nu- i doreşti pe lume
alt aur, fiul meu,
decât aceste sfinte
comori din Dumnezeu;
nici molia, nici furul
de-acestea nu se-ating,
rugina nu le roade
şi vecii nu le sting...

60. 60 Traian Dorz
9. SEMĂNAT ŞI SECERIŞ
1. Dacă Domnul ne-a făcut semănători de adevă-
ruri, atunci noi trebuie să cunoaştem bine nu numai să-
mân a, ci şi ogorul. Să semănăm sămân a potrivită în
locul potrivit, ca să crească şi să rodească cu folos, – nu
să se usuce ori să se înece.
2. Cel dintâi lucru pe care îl face un semănător pri-
ceput este pregătirea semin ei. El va alege ce sămân ă
merge în ogorul unde va semăna. Apoi o cerne bine şi o
tratează, ca s-o ferească de buruieni şi de boli.
Semănătorul adevărului trebuie să facă la fel.
3. Înainte de a începe, semănătorul priceput se uită
întâi în Sus, – apoi ia seama de unde suflă vântul...
Pentru că dacă cerul va da soare şi ploaie, iar vântul va
sufla potrivit, sămân a lui va cădea acolo unde trebuie
să încol ească şi va creşte spre rod sănătos.
Semănătorul adevărului trebuie să facă la fel.

61. Întâi să fim 61
4. Tot timpul semănatului şi după aceea, semănătorul
priceput umblă de la o margine a ogorului la cealaltă – nu
stă pe loc şi nu se aşază să odihnească – având grijă să
alunge păsările răpitoare, să îndepărteze pietrele care usu-
că sămân a şi să ardă spinii şi buruienile care o îneacă.
Semănătorul Adevărului trebuie să facă la fel.
5. Înainte de a merge la amvonul predicii ori la ma-
sa scrisului sfânt, pregăteşte pe genunchi sămân a Cu-
vântului Sfânt pe care vrei să o semeni! Alege bine ver-
setul, ideea, adevărul care trebuie spus.
Tratează totul cu lacrimi şi cu rugăciune şi aşa le du!
6. Uită-te în sus şi închină-te Celui ce poate da lumi-
nă şi putere semin ei pe care o semeni. Şi roagă-te Vân-
tului Ceresc să- i ducă sămân a acolo unde va da rod.
Stai totdeauna în picioare la semănat şi du-te cu
gândul peste tot ogorul, să vezi cum primeşte sămân a –
şi cum să potriveşti aruncarea ei.
7. Ia seama la răpitoarele care pândesc să fure să-
mân a ta din ogorul unde o pui. Alungă-le îndată ce se
ivesc, pentru ca nu cumva să semeni pentru ho i şi să
munceşti pentru înşelători.
8. Fii cu luare aminte la locurile împietrite... Udă-le
cât mai des cu lacrimi şi umezeşte-le cu rugăciuni. Mai
ales în vremea când ispitele dogoresc mai puternic.
9. Veghează mult acolo unde de obicei cresc mai
puternici spinii şi se înmul esc mai înăbuşitor buruie-

62. 62 Traian Dorz
nile şi neghina. Luptă să eliberezi sămân a amenin ată
de înăbuşire.
Îngrijorările veacului acestuia şi lăcomia după de-
şertăciunile lumeşti sunt nişte vrăjmaşi puternici cu ca-
re trebuie dusă o luptă necru ătoare până la seceriş.
10. Păzeşte cu aten ie şi îngrijeşte cu dragoste orice
sămân ă răsărită şi crescută, care se ine dreaptă şi pro-
mite rod. Fiarele pot s-o strice, potrivnicii pot s-o calce,
furii pot s-o prăpădească. Luptă-te cu to i aceşti rău-
făcători, căci dacă nu păzeşti via, lucrezi pentru fiare şi
munceşti pentru furi.
În elege ce- i spun! Domnul î i va da pricepere în
toate lucrurile acestea.
11. Să învă ăm mai înainte noi ceea ce vrem să-i
învă ăm pe al ii!
Dacă vrem să spunem corect un verset sfânt, atunci
să-l citim până îl re inem bine, apoi să-l cităm clar şi fă-
ră greşeli.
Dacă vrem să spunem o poezie, să nu o citim din
carte, ci să o învă ăm mai întâi noi înşine pe de rost şi
apoi s-o declamăm.
Cu cântările, la fel. Cel mai bine este să le învă ăm
pentru a le cânta fără carte. Ce liber şi frumos răsună
totul când ni le-am însuşit noi întâi pe deplin şi apoi le
spunem altora!
12. Când ni se va lua cartea ori o vom uita, – atunci
ce facem dacă nu ni le-am însuşit în mintea şi în inima
noastră cele din carte?

63. Întâi să fim 63
Şti i cu cât e mai frumoasă şi cu cât e mai gustată
o cântare, o poezie, o medita ie liberă, fără carte?
Când o spui ori o cân i cu toată puterea inimii, privind
în ochii celor ce ascultă, este ceva nespus mai frumos
şi mai demn.
13. Să ne străduim să dăm valoare cuvântului şi
respect ascultătorilor, ridicându-ne totdeauna în picioa-
re, cu evlavie şi decen ă, când avem ceva de spus.
14. Să dăm cinste adevărului pe care îl exprimăm
prin cuvânt, prin cântare, prin rugăciune ori poezie,
însuşindu-ni-l întâi noi înşine, învă ându-l pe de rost,
fără să-l citim din carte.
Când te vei ridica atunci în picioare şi vei spune
frumos cuvântul pe care l-ai învă at, l-ai memorat şi i l-
ai însuşit, – ce rezonan ă fericită va avea în fa a fra ilor
şi a îngerilor care îl vor asculta!
15. Dar când citim ceva din carte, ca şi când am
spune un discurs urmărit pe hârtie, nu impresionează pe
nimeni. De cele mai multe ori î i vine să caşti şi tot-
deauna te gândeşti în altă parte, ispitit să dispre uieşti
pe cel care nici el nu şi-a dat osteneala să-şi înve e pro-
priile sfaturi.
16. Într-o poezie, esen ialul este adevărul din ea, şi
nu intona ia declamării...
Într-o cântare, important este în primul rând mesa-
jul din textul ei – şi apoi melodia care îl acompaniază.
Fireşte că intona ia face mai frumoasă o poezie

64. 64 Traian Dorz
când ea însăşi este frumoasă. Şi melodia face mai plă-
cut mesajul unui text plăcut, după cum o îmbrăcăminte
frumoasă o face şi mai frumoasă pe mireasa care ea în-
săşi îşi are frumuse ea sa.
17. Dar să nu ne oprim numai la intona ie sau la
melodie, ci să pre uim mesajul cuvântului con inut în
acestea!... O îmbrăcăminte, cât de frumoasă, nu ne face
să ne uităm cu plăcere la o mireasă gârbovă.
18. Cea mai desăvârşită lucrare este aceea care are
cele mai pu ine greşeli, căci lucrare chiar fără nici o
greşeală nu există în lumea aceasta de acum.
19. Omul cel mai desăvârşit este acela care are cele
mai pu ine slăbiciuni, căci om chiar fără nici o slăbici-
une nu există nici unul pe pământul acesta de acum.
20. Semănatul are valoare numai în măsura în care
i-o dovedeşte secerişul. Un efort are valoare numai în
mă-sura în care i-o dovedeşte rezultatul.
O poezie sau o cântare, sau o vorbire au valoare
nu-mai în măsura în care acestea lasă un rod, trezesc un
fior şi determină o hotărâre frumoasă în inimile celor ce
le aud.
Să dea Dumnezeu ca tot ce facem noi să aibă rod
sfânt!
Amin.

65. Întâi să fim 65
Alătură-te celor buni
Alătură-te celor buni
pe calea mântuirii
şi-n Poarta Veşnicei Minuni
ia- i mantia sfin irii,
căci numai Naşterea din nou
dă drept la moştenire
Acolo unde-orice ecou
e-un cântec de iubire.
Uneşte-te un gând şi-un el
cu fra ii de-o credin ă
şi nu te lepăda defel
prin nici o suferin ă,
căci numai părtăşia lor
e-un scut şi-o apărare
atunci când fără ajutor
ai merge spre pierzare.
Şi luptă-te cu bra viteaz,
statornic şi-mpreună,
mereu mai hotărât – de az’
şi până la cunună,
căci doar aşa prin jertfă treci
din moarte spre-nviere,
iar la Intrarea cea de Veci
ai dreptul ce se cere...

66. 66 Traian Dorz
10. CERCETAREA DE SINE
1. Totdeauna şi în orice loc, chiar dacă suntem sin-
guri, noi trebuie să fim foarte aten i la toată atitudinea
noastră. Chiar dacă nimeni nu ne face nici o observa ie,
noi înşine să avem asupra noastră cel mai sever control.
2. Mai ales atunci când nu ne controlează nimeni şi
nu îndrăzneşte nimeni să ne facă nici o observa ie, –
mai ales atunci noi înşine trebuie să avem asupra tutu-
ror actelor noastre cel mai necru ător control.
3. Când o fată sau un băiat au părin i, când un elev
are un învă ător, când un ucenic are un maistru care îl
vede, îl supraveghează, îl înva ă, atunci controlul asu-
pra lor îl exercită al ii, cei care răspund de ei.
4. Dar când o fată n-are mamă, când un băiat n-are
părin i, atunci fata însăşi, băiatul însuşi trebuie să-şi fie
cel mai atent supraveghetor, cel mai treaz paznic, cel
mai necru ător control.

67. Întâi să fim 67
5. Dacă suntem credincioşi când suntem în biserică
ori în adunare, unde, vrând-nevrând, privirile fra ilor ne
controlează, iar noi, mai de milă, mai de silă, ne com-
portăm acceptabil, – ce se întâmplă când nu ne vede
nimeni?
Abia atunci se dovedeşte adevărata noastră valoare
– şi asta ne arată în fa a noastră înşine cu adevărat cine
suntem. Atunci ne dăm adevăratul nostru certificat de
credincioşie.
6. Să ne sim im totdeauna sub supravegherea sfân-
tă şi sub controlul sever al privirilor Domnului nostru
Iisus, Care este cu noi în fiecare zi!
Să nu ne permitem lucruri, cuvinte ori gesturi pe
care El nu ni le-ar permite.
7. Să ne disciplinăm gândirea si sim irea în aşa fel
ca nici una să nu depăşească limitele îngăduite de Cu-
vântul şi de Voia lui Dumnezeu. În felul acesta, gura
noastră nu va vorbi ce nu se cuvine, îmbrăcămintea nu
ne va fi cum nu se cuvine, căile şi gesturile noastre nu
vor fi niciodată cele ce nu se cuvin.
8. Pentru că vom şti sigur că Dumnezeu ne vede şi
ne controlează permanent, după cum este scris: Iată,
ochii Domnului privesc peste to i cei ce se tem de El şi
urechile Lui iau aminte la toate cuvintele lor (Ps 33, 18;
34, 15).
Avem un Controlor mai sever de cum ne putem în-
chipui!

68. 68 Traian Dorz
9. Îngerii pe care Domnul îi trimite să ne înso ească
în toate căile noastre, să ne păzească, să ne verifice, să
ne observe, nu apar fizic în fa a noastră când spunem
un cuvânt urât, ca să ne lovească peste gură, ori, când
facem o faptă urâtă, să ne pună o piedică pentru a ne
rupe piciorul ori o mână... Dar asta nu înseamnă că lui
Dumnezeu, că îngerilor Lui nu le pasă de ceea ce spu-
nem ori facem noi!
Odată toate acestea vor fi aduse în fa a Judecă ii
Veşnice!
10. Mama nu poate fi totdeauna cu noi, nici so ul
ori so ia, nici fra ii ori surorile nu pot, – dar Domnul şi
îngerii Săi sunt totdeauna, şi ei înseamnă tot ce facem şi
ce spunem fiecare.
Să fim foarte aten i asupra tuturor lucrurilor
noastre!
11. Vrăjmaşii noştri care ne urmăresc şi ei cu sute
de perechi de ochi ne văd şi ei şi ne pândesc mereu tot
ce facem. Câtă grijă trebuie să avem oriunde, chiar dacă
nu vedem pe nimeni, ca să nu facem şi să nu spunem
nimic rău, – fiindcă orice gard poate vedea şi orice pă-
sărică poate ciripi...
12. Seriozitatea este dovada inteligen ei şi semnul
unui caracter nobil. A fi serios, a fi respectuos, a fi
evlavios şi înfrânat este dovada unei adevărate superio-
rită i, a unei min i sănătoase, a unui cuget în elept.
13. Să căutăm să fim serioşi oriunde, mai ales în

69. Întâi să fim 69
acest veac murdar şi uşuratic! Să nu ne permitem glume
nepotrivite. Să nu ne permitem flecării şi stări de vorbă
cu oamenii de nimic, care vorbesc orice. Acest fel de
oameni murdari şi uşuratici au ajuns să umple acum tot
pământul... Ce prăbuşire îngrozitoare!
14. Veacul acesta s-a prăbuşit în cel mai murdar
păcat, în păcatul desfrânării trupului, a sufletului şi a
duhului tuturora. Oameni care te-ai aştepta să fie seri-
oşi, oameni bătrâni, părin i de copii, cu rol de educa-
tori şi îndrumători în societate îşi spun unii altora doar
bancuri ruşinoase şi au în gesturi şi în priviri, ca în
cuvinte, numai cele mai desfrânate şi urâte porniri şi
inten ii...
Nici un cuvânt în elept, echilibrat, cuviincios şi
vrednic nu mai po i auzi din gura lor.
Ce îngrozitoare pedeapsă de foc îi mai poate aş-
tepta!
15. Să nu ne coborâm niciodată spre acest nivel
blestemat! Să ne fie groază de rău şi să ne lipim tare de
bine! Nu permite i să vi se spună astfel de bancuri şi
glume ruşinoase. Şi nu vă permite i să râde i cu cei ce
le spun.
Ca să nu vă face i pleavă la focul lor şi gunoi la
haznalele diavolului.
16. Râsul de orice este, chiar prin sine, dovada unei
purtări uşuratice şi a unei min i slabe. Pe Domnul nu
ni-L putem închipui râzând niciodată. Plângând şi
rugându-Se şi chiar cântând – da. Dar râzând, nu.

70. 70 Traian Dorz
Să-L urmăm şi noi în acest fel şi să ne depărtăm tot-
deauna de oricine prea flecăreşte şi de unde se prea râde.
Altfel vom aluneca şi noi pe neaşteptate în prăpas-
tia gheenei lor.
17. Înfrânarea de la toate acestea nu-i o lege grea
de inut, ci este chiar norma echilibrată şi în eleaptă de
via ă a oricărui suflet care Îl cunoaşte şi Îl iubeşte pe
Dumnezeu şi doreşte să se conducă în via ă după drep-
tarul cuviincios al Sfântului Său Cuvânt.
18. Controlul acesta de sine ne ajută nu numai a ne
men ine pe noi înşine în limita curată a unei vie i în
părtăşia sfântă a lui Hristos – ci ne va face să-i putem
ajuta şi pe al ii, care ar avea înclina ii spre uşurătate
lumească, să se controleze şi să se îndrepte şi ei.
19. Tendin a şi lupta noastră trebuie să fie totdeau-
na spre a ne integra cât mai frumos şi mai deplin în fe-
lul de a fi, în specificul dat de Dumnezeu familiei
noastre duhovniceşti. Să fim geloşi pentru acest speci-
fic. Să-l păstrăm curat şi să-l îmbogă im nu numai cu
crea ii frumoase, ci şi mai mult: cu exemplul nostru de
via ă frumoasă în Hristos.
20. Orice apropiere între sufletele noastre trebuie
să ducă la înnobilarea şi la sfin irea raporturilor dintre
noi. Să ne apropiem pentru a ne face mai buni unii pe
al ii şi unii prin al ii. Tot ce avem noi mai bun să îm-
prumutăm altora cu singurul scop de a-i ajuta să se facă
şi ei mai buni.

71. Întâi să fim 71
Şi tot ce împrumutăm şi noi de la ei, să ne ajute să
devenim şi noi mai buni.
Acesta este rostul colaborării şi părtăşiei dintre noi.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Amin.
* * *
Cuvinte în elepte:
La un om cinstit ascultă,
cât de greu cuvânt să- i spună,
că acesta niciodată nu- i va spune o minciună,
ci cuvintele lui toate duc în elepciunea multă,
însă n-au folos de ele numai cei ce le ascultă.
*
În eleptul cel mai mare
este vorbitorul care
e mai scurt în cuvântare
şi mai lung în meditare.
*
Proştii nu ştiu nici să râdă,
nici să plângă cumpătat,
când plâng, urlă, când râd, zbiară
– şi se fac de vorbă-n sat.
Ori în una, ori în alta, în eleptul ştie-n sine
marginea care-l opreşte de la ce nu se cuvine.

72. 72 Traian Dorz
Tu ne-ară i, Iisuse...
Tu ne-ară i, Iisuse, calea
către frumuse i, cum dai
numai celor care caută
cel mai sfânt şi dulce rai,
când pe treptele de raze
vine-al îngerilor cor,
ferici i, să ne sărute,
să ne ia-n plutirea lor.
Tatăl Sfânt ne-mbră işează
şi ne leagănă divin
când miresmele iubirii
se preling pe gânduri lin
şi covoare moi de rouă
şi de raze ni s-aştern
spre odihna-ncântătoare
a Edenului etern.
Tu ne-mpărtăşeşti cu Trupul
şi cu Sângele Tău Sfânt,
închegându-ne-ntr-o Taină
cu un veşnic Legământ,
într-un râu a cărui unde
vor tot curge larg şi lin,
veci cu veci, udând în cântec
şi în Har tărâm divin.

73. Întâi să fim 73
Duhul Sfânt ne luminează
cu un fericit răspuns
toate tainele al căror
în eles ne-a fost ascuns
şi-Adevărul ni se face
tot mai strălucit mereu,
dându-ne împărtăşirea
şi-ntregirea-n Dumnezeu.
...O, Iisus, Tu ii în Tine
veşnicele bogă ii
strânse pentru infinitul
Unicei Împără ii
unde totul va fi soare
şi-adiere, şi sărut,
unde orice încheiere
va fi iar un început!
***
Cuvinte în elepte:
Răsplata ascultării o vor primi doar cei
ce umblă cu-Adevărul, smeri i cu el şi ei,
nu doar vorbind de cinste, cum fac cei prefăcu i,
ci când o fac cu via a atuncea sunt plăcu i
– ferice-n veci de tine, urmaşul meu iubit,
când ascultării cinstei vei fi un fiu smerit!

74. 74 Traian Dorz
11. COLABORAREA ÎN DOMNUL
1. Să ne dăm toate silin ele ca să înaintăm în Duhul
Domnului la o tot mai strânsă şi mai rodnică împreună-
lucrare fră ească.
Eforturile personale pe care ni le dăm fiecare pen-
tru a ob ine cât mai frumoase performan e duhovniceşti
în lucrările de crea ie sunt lăudabile şi sunt necesare.
Dar este un efort şi mai lăudabil şi mai necesar:
acela de a ajunge la o împreună-lucrare de grup.
2. Când Mântuitorul i-a învă at pe apostolii Săi
sfin i că trebuie să devină fiecare un vas ales în slujba
lui Dumnezeu, le-a vorbit totdeauna la plural, şi nu la
singular: Voi to i sunte i fra i. To i trebuie să ajunge i
una. Să gândi i la fel, să sim i i la fel, să vorbi i la fel şi
să lucra i la fel.
3. Realizarea fiecăruia personal la cel mai înalt nivel
creator este o taină înaltă. Dar este una şi mai înaltă ca

75. Întâi să fim 75
aceasta: realizarea în grup a unui şi mai înalt nivel de
crea ie. Aceasta numai Hristos şi Duhul Sfânt o pot face.
4. Un grup de crea ie nu-l anulează pe nici unul
dintre membrii săi, dar prin împreună-lucrarea tuturor
se ajunge acolo unde este idealul Evangheliei: Hristos
în to i – şi to i în Hristos.
5. Napoleon a zis: „Când vreau să se facă un lucru,
îl încredin ez unuia singur. Când vreau să nu se facă, îl
încredin ez la mai mul i”.
Hristos însă spune altfel: Împreună-lucrarea unui
grup în Hristos realizează nu numai mai repede, dar şi mai
bine lucrarea încredin ată lor de Dumnezeu. Când condi-
iile o permit şi sufletele sunt în Duhul, – acesta este cel
mai înalt ideal şi aduce realizarea cea mai frumoasă.
6. Membrii acestui grup unit, deşi lucrează fiecare
aparte, când se adună împreună îşi împărtăşesc unii al-
tora tot ce au creat. Aceasta trece apoi în dezbaterea
tuturor şi fiecare simte lucrarea creată ca pe un bun al
Fră ietă ii, al Domnului – şi contribuie cu ce poate la
înfrumuse a-rea ei fără nici un gând egoist.
Ce înaltă şi curată conştiin ă este asta!
7. Acolo unde lucrătorii Domnului s-au obişnuit cu
munca împreună, unul observă o deficien ă, altul, alta;
unul propune o îmbunătă ire, altul, alta. Şi totul se în-
cheie fericit pentru to i.
Ce har dă Domnul acolo unde fra ii lucrează armo-
nios împreună! Şi ce pagubă veşnică se produce acolo
unde nu este colaborare între fra ii lucrători!

76. 76 Traian Dorz
8. Ura vrăjmaşului lui Dumnezeu, iată, cât de mult a
reuşit să stabilească o strânsă şi puternică legătură, o uni-
re şi colaborare între to i slujitorii săi, insuflându-le ace-
eaşi ură de moarte împotriva lui Hristos şi a tot ce este al
Lui. – Din orice parte a lumii ar fi şi în orice fel ar lucra,
cei ce-L urăsc pe Hristos sunt mâna i de aceeaşi ură cu
to ii împotriva Numelui lui Dumnezeu şi a Bisericii Lui.
De ce oare iubirea lui Dumnezeu n-a putut încă să-i
unească atât de strâns pe închinătorii lui Hristos, pentru
a colabora la fel pentru cauza Lui?
9. Să ne împărtăşim fiecare tuturor tot ce Domnul
ne-a descoperit nouă deosebit şi frumos! În felul acesta
fiecare, îmbogă ind pe al ii, se îmbogă eşte şi el prin
ceilal i cu tot ce Dumnezeu le-a descoperit lor.
Ce frumos este acest circuit de valori şi ce binecu-
vântare aduce el fiecăruia şi tuturor!
10. Să ne dăm toate silin ele ca să ne creăm cât mai
dese ocazii de acestea – şi să folosim cu toată dragostea
şi din plin aceste mijloace sfinte, spre slava lui Dumne-
zeu şi lărgirea Împără iei Lui în noi şi între noi!
11. Acolo unde se formează o adunare a Domnului,
se presupune că totdeauna se va găsi cineva îndreptă it
şi dator să se ocupe de această adunare şi să răspundă
pentru ea. Aşa este şi aşa trebuie să fie oriunde se do-
reşte ordinea şi armonia între fra i.
Duhul Domnului doreşte să aşeze în fruntea adună-
rii totdeauna pe cei mai smeri i. Duhul firii pământeşti
împinge pe cei mai îngâmfa i.

77. Întâi să fim 77
Ce bine este când reuşeşte Domnul!
Şi ce rău este când reuşeşte vrăjmaşul!
12. Să fim geloşi pentru Lucrarea Domnului şi să
inem cu toată inima la tot ce este al ei. Să-i pregătim
hrana cea mai gustoasă la mesele ei duhovniceşti. Cele
mai dulci cântări, cele mai plăcute cuvântări, cele mai
înalte rugăciuni, cele mai curate medita ii.
13. Să-i privim totdeauna cu cea mai mare dragoste şi
admira ie pe fra ii şi surorile noastre, fără să vedem nici
un cusur la nici unii şi să nu îngăduim nimănui să ni-i
vorbească de rău. Dacă le vedem scăderi, să le acoperim
cu rugăciune. Dacă descoperim slăbiciuni, să le îndreptăm
cu lacrimi şi blânde e. Dacă avem de făcut mustrări, să le
facem mai mult în genunchi, cum a făcut Samariteanul
Milostiv când dezinfecta rănile fratelui căzut.
14. Să fim geloşi pentru specificul Fră ietă ii noas-
tre rânduit ei de Duhul Sfânt. Tot ce-i al ei frumos –
să-l facem şi mai frumos. Tot ce-i al ei bun – să-l facem
şi mai bun. Tot ce-i al ei câştigat cu jertfe – să-l păs-
trăm cu scumpătate, ca pe lumina ochilor noştri. Aceas-
ta este o gelozie după voia lui Dumnezeu, fiindcă este
scris: „Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, este mai
rău decât un păgân” (I Tim 5, 8).
15. Tot ce facem pentru Domnul trebuie să fie cel
mai adânc gândit, cel mai cu grijă aranjat, cel mai in-
spirat realizat. Să nu ne ispitească gândul de a face
mult, ci în primul rând de a face bine. Nu neapărat can-