Traian Dorz: Credinta incununata

Credin a Încununată 1

Traian Dorz
Credin a Încununată

110

Tot ce v-am scris aici cu lacrimi
e adevăr curat şi greu,
mărturisit pe conştiin ă
şi-n Numele lui Dumnezeu.

Nu-mi lepăda i nici o frântură
din tot ce spun acum şi scriu,
că tot ce nu-n elege i astăzi
o să-n elege i mai târziu!

2 Traian Dorz

Descrierea CIP a Bibliotecii Na ionale a României
DORZ, TRAIAN
Alergarea Stăruitoare / Traian Dorz. - Sibiu: Oastea
Domnului, 2008
ISBN 978-973-710-100-6

289(498)Oastea Domnului
821. 135.1-97

© Toate drepturile rezervate
Editurii «Oastea Domnului», Sibiu
str. Ch. Darwin, 11
tel. 0269/216677; fax 0269/216914

ISBN 978-973-710-100-6


C U G E T Ă R I N E M U R I T O A R E

21

TRAIAN DORZ

CREDINTA ÎNCUNUNATA
Gânduri alese,
rânduri culese
cu scurte medita ii duhovniceşti

Apare cu binecuvântarea ÎPS Sale
Dr. LAUREN IU STREZA,
Mitropolitul Ardealului

Editura «Oastea Domnului»
Sibiu, 2008

4 Traian Dorz

Credin a-ncununată
Credin a-ncununată e doar credin a care
ne-ngenunchează-n lacrimi cu-o unică predare
şi ne răneşte-n Domnul cu-un legământ fierbinte
de luptă pân’ la moarte, privind mereu ’nainte.

Credin a-ntemeiată pe-nvă ătura dreaptă
îşi dă mereu silin a să se-mplinească-n faptă
şi-apoi în cunoştin ă,
şi-apoi în înfrânare,
suind din treaptă-n treaptă, spre cea mai ’naltă stare.

Credin a bună luptă răbdarea să şi-o crească,
evlavia unindu-şi cu dragostea fră ească,
şi-apoi cu ea iubirea de oameni şi-o-mpreună;
– o astfel de credin ă ajunge la cunună.

Credin a mântuieşte numai atunci când are
aceste roade scumpe şi fapte sfin itoare;
credin a fără fapte e moartă şi uscată
şi n-o să-ajungă via a cerească niciodată.

Nu v-amăgi i că merge i în Sfânta-Mpără ie
când n-ave i o credin ă puternică şi vie;
credin a ce primeşte cununa mântuirii
e numai cea-nso ită de roadele sfin irii.

O, fiul meu cel unic, du- i lupta vie ii tale
eroic, pân’ la inta Victoriei Finale,
viteaz înfruntă- i moartea ca soarele furtuna,
la capătul credin ei Hristos î i dă cununa.


În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin

Iisus Hristos,
Marele nostru Dumnezeu şi Dătătorul Cununii eterne,
Slavă veşnică ie!

Pentru că Tu ai rânduit ca unică cerin ă a mântuirii
credin a cea vie, puternică şi statornică,
întemeiată pe Dragostea Tatălui
şi pe Jertfa Fiului,
şi pe Sfin irea Duhului Sfânt

Şi pentru că Tu, Care ne ceri această Credin ă,
ne-o şi dai prin puterea Ta
tuturor celor care i-o cerem
şi i-o primim
cu o inimă smerită,
cu un cuget curat
şi cu o voin ă ascultătoare
de voin a Ta,

Şi pentru că această Credin ă Vie şi Tare
Tu ne-o ceri unică, statornică şi biruitoare,
înştiin ându-ne că nu vei da mântuirea Ta
decât la capătul credin ei acesteia,
– Î i aducem ie
toată adora ia ei,
toate roadele ei
şi toată slava de care ai făcut-o în stare,
aruncând la picioarele Tale
cununa pe care Tu Însu i
i-ai dăruit-o.

Slavă veşnică ie,
Dătătorul Cununii Eterne şi Marele nostru Dumnezeu,
Iisus Hristos!

6 Traian Dorz

Credin a-ncununată
Credin a-ncununată
cu premiul ceresc,
din inima mea toată,
Iisuse, mi-o doresc.

Credin a-ncununată
cu veşnica răsplată
ne-o dă, Iisus Iubit,
în Cerul Strălucit.

Credin a-mplinitoare
a Sfântului Cuvânt
să-mi ducă pân’ la Slavă
întâiul legământ.

Credin a înfrânată,
cu posturi şi vegheri,
s-o am, Iisuse Dulce,
aşa cum Tu mi-o ceri.

Credin a răbdătoare
prin orice jertfă grea,
Te rog, ajută-mi, Doamne,
mereu s-o pot avea.

Credin a iubitoare
vreau, Doamne, mai presus,
că ea va sta în Ceruri
la Sânul Tău, Iisus.


1. CREDIN A ÎNCUNUNATĂ

1. Credin a cea care va fi încununată în ceruri este
numai credin a biruitoare, vie şi puternică – ce nu se
lasă nici ispitită, nici înspăimântată de vrăjmaşul
mântuirii.
Nimic şi nimeni nu va putea nici abate, nici împie-
dica această credin ă de la drumul ei pe urmele Dom-
nului nostru Iisus Hristos. Cum nu poate nimeni împie-
dica un cutremur sau un ciclon.

2. Vrăjmaşul satana ştie bine despre pedeapsa lui –
şi se îngrozeşte de tot ce-l aşteaptă (Mt 8, 29).
Dar din pricina răută ii lui şi din pricina urii pe care
o are contra lui Hristos şi a credincioşilor Săi, nu numai
că nu vrea să înceteze lupta lui uzurpatoare şi ucigaşă,
dar caută să folosească cât mai nimicitor orice cli-
pă şi orice mijloc,
pentru a face cât mai mult rău împotriva lui Hristos
şi împotriva împără iei Lui.
Aceasta este crima lui satana, a lui Antihrist şi a

8 Traian Dorz

tuturor celor care s-au făcut unelte ale răului contra bi-
nelui pe pământ.

3. Credin a adevărată va avea mereu lupte şi neca-
zuri mereu, cât va fi în lume – pentru biruin a şi cununa
ce o aşteaptă.
Pute i voi, cei buni, să face i şi orice bine în lume,
pute i să vă purta i cât de cinstit,
pute i să munci i cât de conştiincios,
pute i vorbi cât de respectuos,
pute i răbda orice nedreptate,
pute i răspunde cât de frumos,
pute i să vă da i totul tuturor,
în zadar – lumea tot vă va urî,
necredincioşii tot vă vor batjocori,
asupritorii tot vă vor chinui,
legile lumii tot vă vor nedreptă i,
stăpânirile ei tot vă vor apăsa…
Fiindcă voi Îl iubi i şi Îl sluji i pe Hristos, Vrăjma-
şul păcatului şi Potrivnicul diavolului,
Nimicitorul Răului şi Aducătorul Păcii,
Judecătorul Minciunii şi Împăratul Veşnic al Ade-
vărului.
Dar cum Hristos a biruit – aşa ve i birui şi voi; şi
cum El a dobândit Cununa Veşnică, aşa o ve i dobândi
şi voi.

4. Hristos este Stânca Veşnic Neclintită. Voi sta i
tari pe Această Stâncă puternică şi nu vă teme i de
nimic.


Toate valurile urii lumeşti se vor sparge neputin-
cioase la picioarele voastre, fără să vă poată face cel
mai mic rău,
câtă vreme voi sta i tari în Iisus.

5. Dar chiar dacă v-ar şi putea face lumea vreun
rău trupesc, acest rău nu numai că este trecător,
mult şi mai slab, şi mai trecător de cum vă închi-
pui i voi şi de cât pare el,
– dar răul acesta, până la urmă, se va schimba în
cel mai mare bine tocmai pentru voi.

6. Dumnezeul Nădejdii să ne umple şi pe noi to i
de această putere de care a fost plin Apostolul Său
Pavel când a zis: Necazurile de acum nu sunt vrednice
să fie puse alături de slava viitoare care va fi arătată
fa ă de noi (Rom 8, 18);
şi: Pot să birui totul în Hristos, Care mă întăreşte
(Flp 4, 13).

7. Pe cel care tace nu-l po i uşor cunoaşte ce fel de
credin ă are, dar pe cel care vorbeşte, uşor îl po i afla ce
crede.
Cine crede cu adevărat în Hristos şi în Venirea Lui,
– acela nu poate să tacă.
Cine crede în via a şi în răsplătirea pe care o va
aduce Hristos la venirea Sa, potrivit cu faptele fiecăru-
ia, – acela mărturiseşte asta.
Cine crede sincer, cine crede puternic, cine crede
cu adevărat,
– acela este şi poate fi uşor recunoscut întâi din
vorbirea sa.

10 Traian Dorz

Apoi din felul cum el trăieşte însuşi, sincer şi sme-
rit, ceea ce crede şi propovăduieşte altora.

8. Cuvântul credin ei vii şi adevărate este cald, este
în elept, este dulce şi este sigur.
Cuvântul credin ei moarte şi false este rece, încur-
cat, bâjbâitor şi îndoielnic.

9. Înfă işarea celui ce trăieşte mărturisirea sa este
luminoasă, smerită, curată, încrezătoare, apropiată, pri-
etenoasă, puternică şi sigură.
Înfă işarea celui ce nu trăieşte el însuşi ce spune
este aspră, îngâmfată, prefăcută, respingătoare, încre-
zută, neprietenoasă, slăbănoagă şi şovăielnică.

10. Dincolo de cuvintele unui vestitor şi dincolo de
înfă işarea lui văzută,
– dovada dată de Duhul despre el este cea mai pu-
ternică şi mai sigură.
Duhul tău simte, ascultându-l, dacă acela crede în
ce spune.
Şi dacă trăieşte ce predică – ori dacă nu trăieşte.

11. Ascultă mai mult cu duhul tău decât cu ure-
chile tale pe oricine vorbeşte Cuvântul lui Dumnezeu.
Deprinde-te să priveşti sufletul celui ce predică, nu
trupul lui.
Înva ă să deosebeşti duhul care îl stăpâneşte, nu
numai vorbele.
Şi nu te lăsa ademenit nici de istorioarele lui, nici
de gesturile şi de ipetele lui.


Nici de înfă işarea sau de numele lui lăudăros sau
lăudat.
Ci cercetează credin a din faptele lui,
duhul din gândurile lui.
Şi scopul din toată umblarea lui.
Atunci nu vei putea fi înşelat să crezi aur ceea ce
este trestie şi adevăr ceea ce este prefăcătorie.

12. Dacă pentru Templul pământesc pe care Şi
l-a dorit Domnul ca lăcaş al Său pentru o vreme, El a
lucrat şi a poruncit cât de frumos şi cât de curat do-
reşte El să fie,
– atunci cu cât mai mult doreşte El aceasta pentru
Biserica Sa, Templul Său duhovnicesc, Lăcaşul Său şi
Mireasa Lui cu care va petrece El veşnicia!
Da, ea trebuie să fie într-adevăr fără nici o pată şi
fără nici un cusur.
Te rugăm, Doamne Iisuse, fă-ne pe to i să fim aşa.

13. Pentru fiecare om, Dumnezeu a pregătit harul
Său pe care i-l dă sau i-l îmbie
în chip atât de felurit şi în măsură atât de îndestu-
lătoare,
încât acest har îi este îndeajuns fiecăruia pentru
toate trebuin ele şi pentru toată fericirea, atât în via a
aceasta, cât şi în via a viitoare (II Cor 12, 9).

14. Şi totuşi atât de pu ini oameni se folosesc de
harul dat lor de Dumnezeu în chip fericit!
Şi atât de mul i fac acest har zadarnic prin faptul că
nu se folosesc de el –
ci îl nesocotesc sau îl resping.

12 Traian Dorz

15. Credin a este un har al lui Dumnezeu pus la în-
demâna fiecăruia dintre noi pentru ca prin ea să ajun-
gem la mântuire şi la cunună (Ef 2, 8).
Şi totuşi cât de mul i fac zadarnic acest har, lepă-
dând credin a pe care le-o dăduse Dumnezeu
şi luând alta, pe care le-o dă oamenii.
Cea de la Dumnezeu i-ar fi dus la cunună.
Cea de la oameni îi duce la osândă.

16. Suferin a pentru Hristos este un har… (Flp 1, 29).
Acest har nu este dat tuturora, dar celor cărora le
este dat li se dă un fericit prilej de a se face vrednici de
cea mai mare cinste: cinstea de a împără i cu Hristos.
Fiindcă este scris: Dacă răbdăm împreună cu El, vom şi
împără i împreună cu El… (II Tim 2, 12).
Şi totuşi, cât de mul i fug de acest har!
Se tem de pătimirea pentru El.
Şi se leapădă cât pot mai repede, – spre a nu ajunge
să sufere ceva pentru Domnul.

17. Slujba vestirii Evangheliei este har dăruit de
Dumnezeu acelora cărora le-a rânduit El un loc şi un
dar în vederea acestui har… (Fapte 20, 24).
Şi totuşi cei mai mul i fac slujba aceasta nu numai
în chip nevrednic şi vinovat, ci în totul numai spre folo-
sul şi slava lor pământească…
Sau în folosul diavolului, stricătorul Adevărului,
dezbinătorul adunării şi vânzătorul fra ilor.
Şi astfel se fac vinova i de cel mai greu blestem
(Ier 48, 10).


18. Tot ajutorul de care avem nevoie fiecare dintre
noi în vederea oricărui lucru bun pe care ni-l cere
Dumnezeu, – El ni l-a dat şi ni-l dă la vremea potrivită.
Niciodată Dumnezeu nu S-a grăbit să vină până
când nu era vremea potrivită.
Dar nici n-a întârziat, să sosească după ce a trecut
vremea Sa.

19. Domnul, Care aduce în natura trecătoare pri-
măvara la vremea cea mai potrivită,
înflorirea sau culesul,
ploaia sau soarele,
seara sau diminea a,
– fiecare la fel, în vremea cea mai potrivită pentru
aceasta –,
cu cât mai mult în cele netrecătoare – cum este
mântuirea sau slujirea lui Hristos –, Dumnezeu soseşte
la noi, la fiecare, cu ajutorul Său la vremea potrivită.

20. Nu ştim noi oare atât de bine că orice lucru îşi
are vremea lui?
Nu vedem noi răsăritul soarelui sau apusul lui că
îşi are fiecare ceasul, minutul şi secunda lor?
Cine se culcă la răsăritul soarelui şi se scoală la
apusul lui ce mai poate lucra la câmp?
Să ne în elegem şi noi vremea mântuirii, vremea
fiecărui lucru pe care ni-l porunceşte Dumnezeu.
Doamne, Te rugăm, dă-ne această în elepciune şi
străduin ă.
Amin.

14 Traian Dorz

2. CHEMAREA ŞI VENIREA

1. Cine pleacă de la gară când trebuie să vină tre-
nul şi vine după ce a plecat – cum să mai ajungă el
undeva?
Cine seamănă în vremea culesului şi se duce să
culeagă în vremea semănatului – ce va mai avea vreo-
dată acela în hambarul său?
Tot aşa, cine nu în elege vremea chemării sale la
mântuire, – acela va veni prea târziu.

2. Cine nu vine în ziua mântuirii va veni în ziua
pierzării.
Şi cine nu ascultă cuvântul primirii la vremea bine-
cuvântată va trebui să asculte cuvântul alungării la
vremea blestemului…

3. Vrei tu, suflete drag, să în elegi că nu mâine, ci
azi este vremea mântuirii tale?
Că nu mai târziu, ci chiar acum este vremea când
Dumnezeu vrea ca tu să te predai Lui,


să te naşti din nou pentru El
şi să apuci calea mântuirii, intrând în Lucrarea Sa?
Noi, to i cei care credem Cuvântul Sfânt al lui Dum-
nezeu şi care am cunoscut vremea mântuirii Lui, te ru-
găm cu toată stăruin a să ne ascul i, să crezi şi tu şi să
vii acum, primind acest har al lui Dumnezeu.
Acum, până când vremea ta n-a trecut, ca să nu
rămâi în pierzarea celor ce n-au primit harul lui Dum-
nezeu când a fost vremea lor…

4. O, dacă ai putea auzi tu câ i plâng şi se vaietă
acum în iad că n-au primit şi n-au ascultat acest îndemn
atunci când era şi vremea lor!…
O, dacă i-ai putea auzi numai o clipă, cum te-ai în-
fiora şi cum ai asculta acum, – spre a nu ajunge şi tu ca
ei! Şi cu ei!
Încă o dată te rugăm, vino! Nu mai amâna deloc. E
poate ultima chemare.

5. Toată puterea Duhului Sfânt se revarsă şi rămâ-
ne peste slujitorul ales al lui Dumnezeu numai atâta
vreme cât el umblă în cură ie şi trăieşte în smerenie, –
atât înaintea lui Dumnezeu, cât şi înaintea oamenilor.
Şi atât în cele din afară, cât mai ales în cele dinlă-
untru.
Îndată după ce omul duhovnicesc slăbeşte şi începe
să-şi piardă cură ia dinlăuntru şi smerenia în cele din
afară,
puterea Duhului Sfânt slăbeşte din el şi peste el.
Până ce îl părăseşte de tot.

16 Traian Dorz

6. Pe măsură ce omul firesc se întăreşte, iar porni-
rile acelui om devin tot mai lumeşti sau mai plecate
spre atrac iile lumeşti şi pământeşti,
– puterea Cuvântului, [la el], se pierde, căldura
dragostei lui scade, frumuse ea cură iei lui se întunecă,
lumina chipului său se umbreşte
– până când ajunge de nerecunoscut.

7. Ce folos de toată frumoasa umblare de dinainte a
unui credincios care a ajuns să se lepede?
Ce folos de to i anii lui suferi i pentru Domnul?
Ce folos de toate ostenelile şi jertfele atâtor ani
ai lui?
De toată mărturisirea puternică şi fierbinte pe care
a semănat-o cândva cu râvnă şi cu dăruire deplină,
– dacă acum începe să dărâme cu nepăsare şi cu
asprime tot ce a clădit cu atâta stăruin ă şi blânde e
înainte?

8. Cât de greu ajungi să câştigi încrederea sufle-
telor!
Câte jertfe scumpe şi câte lacrimi fierbin i,
câte osteneli grele şi câte dovezi sfinte
se cer pentru a- i câştiga un nume iubit, o pre uire
sinceră, o dragoste curată, o imagine frumoasă în fa a
celor ce-L iubesc şi-L urmează pe Hristos!…
Şi totuşi e de-ajuns doar un singur prilej de poticni-
re dat undeva şi cuiva, pentru ca într-o clipă să se piar-
dă toată această frumoasă bogă ie duhovnicească pe ca-
re ai adunat-o cu atâta trudă, atâ ia ani şi prin atâtea în-
cercări!


Fii treaz şi veghează, să nu dai un astfel de prilej
nimănui.

9. Ce valoare mai poate avea, în fa a cui te-a văzut
păcătuind, propovăduirea ta contra păcatului?
Ce pre mai are în fa a cuiva predica ta contra bă-
uturii, când cineva te-a văzut că tu bei
sau că faci băuturi îmbătătoare?

10. Ce crezare î i mai dă ie cel care te-a auzit şi
te-a văzut înjurând sau lovind, sau furând,
sau min ind, sau lucrând duminica, sau umblând
prin locuri urâte,
sau cu gesturi vinovate, desfrânate, lacome, vicle-
ne, prefăcute şi mincinoase?…
Sau când la orice amenin ări eşti gata să te lepezi
de Domnul,
sau, la frică, ajungi vânzător de fra i,
sau, la ademeniri, ajungi unealta vrăjmaşului?
N-ar fi fost oare mai bine nici să nu te fi născut?

11. Nu este niciunul dintre noi care să poată spune
că el este negreşit: Dacă zicem că n-avem păcat, min-
im – şi adevărul nu este în noi (I In 1, 8).
Totuşi este o mare deosebire între felul cum luptăm
fiecare dintre noi cu privire la asta.
Este o mare deosebire cum veghează fiecare dintre
noi, cum se roagă, cum se teme şi cum se păzeşte în fi-
ecare clipă
– sau nu se păzeşte fiecare dintre noi.

18 Traian Dorz

12. Necazurile, nevoile şi strâmtorările sunt cele
trei încercări ce vin adesea de la Dumnezeu pentru veri-
ficarea răbdării noastre.
Bătăile, temni ele şi răscoalele sunt cele trei încer-
cări ce vin de la oameni.
Iar ostenelile, vegherile şi posturile sunt cele trei
încercări ce vin de la noi,
pe care noi ni le impunem pentru biruin a noastră
în celelalte două de dinaintea lor.

13. Toate aceste nouă feluri de încercări care vin în
via a noastră ca nişte examene grele pe care trebuie să
le înfruntăm şi să le biruim, trecându-le cu bine, sunt de
neapărată trebuin ă pentru o elirea noastră,
pentru cură irea sau înarmarea noastră,
pentru marea luptă pe care trebuie s-o dăm zilnic
cu păcatul din noi şi din al ii.

14. Câtă vreme sufletul se păstrează în cură ia pri-
mită la naşterea din nou, atâta vreme el va ieşi biruitor
cu uşurin ă din orice fel de luptă.

15. După cum într-o căsnicie, răul cel mai mare în-
cepe de la stricarea cură iei dragostei lor, iar stricarea
aceasta începe de la gânduri,
tot aşa, când păcatul începe a strica cură ia credin-
ei noastre fa ă de Hristos, uşor vine şi stricarea faptelor
acestei credin e.

16. Prima virtute pe care trebuie s-o păzim cu cea
mai mare grijă, ca pe lumina ochilor noştri, este şi tre-
buie să fie cură ia.


Paza cură iei începe cu gândurile, cu imagina ia, cu
închipuirile care ne-ar putea strica şi întina cură ia dra-
gostei.

17. Să nu privim nimic,
să nu ascultăm nimic
şi să nu primim nimic din ce ne-ar putea întina cu-
ră ia
şi ne-ar putea trezi pofta sau aduce închipuiri urâte,
sau stârni dorin e sau gânduri ce ne-ar putea întina
şi ne-ar face să pierdem cură ia lui Hristos, cură ia ne-
prihănirii noastre,
cură ia credincioşiei şi a iubirii sfinte şi unice din El.

18. Când păcatul a reuşit să străpungă cu săgeata
unei ispite pe paznicul cură iei
– atunci vrăjmaşul şi moartea uşor pătrund în ceta-
tea sufletului nostru, nimicind tot ce a pus acolo curat şi
frumos dragostea lui Dumnezeu.

19. Toată puterea de limpezime a în elepciunii o dă
cură ia min ii.
Toată tăria îndelungii răbdări o dă cură ia vie ii.
Toată liniştea bunătă ii o dă cură ia inimii.
Toată părtăşia Duhului Sfânt o dă cură ia ascultării.
Toată dragostea neprefăcută o dă cură ia smereniei
fră eşti.
Toată căldura Cuvântului o dă cură ia faptelor şi a
trăirii în adevăr
şi toată biruin a puterii lui Dumnezeu o avem prin
cură ia umblării cu El.

20 Traian Dorz

20. Vrăjmaşul mântuiri noastre este şi el acelaşi.
Luptele şi ispitele sunt şi ele aceleaşi. Făgăduin ele
sau amenin ările sunt şi ele tot aceleaşi.
Viciile şi patimile fiind aceleaşi, virtu ile şi meri-
tele fiind aceleaşi,
– condi iile pentru dobândirea mântuirii ca şi pri-
mejdiile pentru pierderea ei sunt tot aceleaşi care au
fost de la început…
Oricine vrea biruin a trebuie să lupte.
Oricine nu luptă trebuie să cadă.
Doamne şi Dumnezeul nostru, Te rugăm, dă-ne tă-
ria biruin ei Tale.
Amin.

***

Cuvinte în elepte

Când cuvântul azi e unul, mâine altul – cel ce-l spune
are via ă mincinoasă şi-are gând de-nşelăciune.
Depărtează-te de-acesta cât mai iute şi mai tare
cu atât mai mult atuncea când e lauda mai mare.


3. RĂUL ŞI BINELE

1. Stările prin care trecem cu to ii nu s-au schimbat.
Se schimbă numai locurile şi vremile, condi iile şi
oamenii. Dar stările şi luptele mântuirii rămân aceleaşi.
Aceleaşi rămân şi promisiunile şi puterea lui Dum-
nezeu care îi întăresc pe cei ce luptă,
pe cei ce sufăr şi se jertfesc să-şi dobândească mân-
tuirea
şi să-şi apere cură ia dobândită.

2. Aceleaşi rămân şi înştiin ările, şi osânda pentru
cei ce, cu toate că au la îndemână tot harul lui Dumne-
zeu spre ajutor
şi toate asigurările izbânzii în lupta lor,
totuşi se lasă doborâ i de ispită,
înşela i de minciună
şi robi i de satan.

3. În toate acestea, tot meritul sau toată vina o are
fiecare dintre noi,

22 Traian Dorz

după cum credem sau nu credem făgăduin ele lui
Dumnezeu.
După cum folosim sau nu folosim puterea pe care
ne-o pune la îndemână Hristos.
După cum păstrăm sau nu păstrăm în noi Duhul
Sfânt, Care ne-a fost dat ca Ajutor şi Pază în toată această
luptă.

4. Vorbirea de rău trebuie să ne atingă numai în
măsura în care este adevărat ceva din ea. În măsura asta
trebuie să ne căim şi să ne îndreptăm.
Dacă însă nimic nu-i adevărat din tot ce se spune
despre noi, atunci nici să nu ne intereseze câtuşi de pu in.
Adevărul şi nevinovă ia ne vor apăra puternic. Iar
dreptatea noastră o va arăta Însuşi Dumnezeu la vremea
potrivită.
Până atunci, El ne va da pacea sufletului,
seninătatea fe ei
şi mila rugăciunii pentru cei ce ne-au vorbit de rău.

5. Că unii oameni ne privesc ca pe nişte înşelători,
asta depinde de ei; dar cum le spunem noi adevărul, as-
ta depinde de noi.
Şi tot de noi depinde în mare măsură şi felul cum
şi durata cât
acei ce privesc la noi îşi vor men ine sau nu păre-
rea nedreaptă pe care şi-au făcut-o despre noi şi despre
adevărul pe care li-l vestim.

6. Foarte mul i oameni ajung vrăjmaşi ai lui Hris-
tos nu pentru Adevărul Lui, ci pentru purtarea celor
ce-L slujesc.


Pe oameni nu-i interesează în primul rând numele
nostru – ci în primul rând îi interesează via a noastră,
fapta noastră, înfă işarea noastră sufletească.
Dacă oamenii văd la noi ceva neobişnuit, atunci se
interesează şi cine suntem.
Dacă nu văd nimic, nici nu le pasă de numele nostru.

8. Câ i oameni au trecut peste fa a pământului, –
dar n-au lăsat nici o urmă luminoasă…
Câ i împăra i sau învă a i au trecut prin istoria
omenirii, dar n-au lăsat nici un nume ales…
Câ i credincioşi, prin Lucrarea Evangheliei… şi
totuşi nimeni nu se mai interesează de cea mai mare
parte dintre ei…
– dacă ei n-au fost în stare de o faptă mare, de o
credin ă mare, de un cuvânt mare,
prin care să le rămână şi numele, şi amintirea lor în
conştiin a oamenilor şi a timpului...

9. Ce necunoscu i suntem noi pentru lumea aceasta
şi pentru oamenii ei!
Şi totuşi numele nostru este pe buzele şi în rugăciu-
nile tuturor celor ce-L iubesc pe Dumnezeu din zeci de
ări şi de popoare…
Ce necunoscu i suntem pentru oamenii lumii aces-
teia!
Nici nu ştiu niciunii nimic despre noi.
Dar ce cunoscu i suntem îngerilor lui Dumnezeu
care privesc cu dragoste la rugăciunile, la cântările şi
lacrimile noastre de iubire pentru Iisus!

24 Traian Dorz

10. Cum să poată în elege oamenii lumii acesteia
negrăita fericire şi strălucita slavă de care sunt pline
inimile noastre?
Noi îi în elegem pe ei, fiindcă şi noi am fost când-
va aşa. Şi ne este milă de starea lor. Şi ne rugăm şi
pentru ei.
Dar ei nu ne pot în elege pe noi, fiindcă ei n-au fost
aşa… Şi de aceea ne privesc atât de greşit!
O, cum se va vedea adevărul în Ziua Judecă ii,
dar ce în zadar se vor deschide ochii şi mintea
multora atunci!

11. Poate că legile scrise ale lumii acesteia n-au
fost totdeauna împotriva noastră. Dar legile nescrise ale
urii lumii totdeauna ne-au pedepsit.
Totdeauna ne-au aruncat la marginea vie ii ca pe
nişte oameni nevrednici,
ca pe nişte abia tolera i printre ceilal i.

12. Pentru lume, noi, credincioşii Domnului Iisus,
suntem privi i ca nişte mor i. Pe noi nu se contează în
niciuna din marile preocupări ale lumii.
Nu se pune pe noi nici o bază în planurile şi proble-
mele ei.
Noi nu prezentăm nici o importan ă în lumea ma-
rilor ei hotărâri.
Şi când este vorba de vreun drept sau de o parte la
împăr irea avantajelor vie ii, noi suntem pentru ea ca şi
când nici n-am fi…
Şi nici nu se gândeşte lumea de azi că ea mai tră-
ieşte numai pentru îndurarea lui Dumnezeu care este


peste ea din pricina alor Lui. Ca peste Sodoma, din pri-
cina lui Lot.

13. Din toate binefacerile lui Dumnezeu date lumii,
– noi, copiii Lui, ne împărtăşim cei mai din urmă şi cel
mai pu in.
Dar, cu toate acestea, iată că trăim şi noi…
Şi deşi suntem cei mai de la marginea existen ei
lumeşti, cred că n-am vrea să schimbăm starea noastră
cu a niciunuia dintre mai-marii care stau în fruntea me-
selor lumii acesteia.

14. Slăvit să fie Domnul nostru, Care ne-a dat mai
presus de toate mul umirea sufletului cu orice stare în
care ne găsim.
Mul umirea aceasta ne face mai ferici i decât pe
oricare dintre ei;
oricât ar avea, cei fără Dumnezeu nu mai sunt nici
mul umi i şi nici ferici i niciodată.

15. Dacă avem ceva mai presus decât orice comoa-
ră pământească, aceasta este veselia sufletului nostru,
bucuria negrăită şi strălucită a prezen ei lui Iisus şi
a Duhului Sfânt, Care ne umple inima şi via a chiar prin
stările prin care – omeneşte vorbind – ar trebui să fim
cei mai întrista i.

16. O, nu, – noi nu suntem întrista i.
N-avem nici un motiv să fim întrista i.
Nici un împărat lumesc n-are atâtea motive să fie
vesel ca şi noi.

26 Traian Dorz

Slavă Veşnică Celui Care a spus: „Seara vine plân-
sul, dar diminea a, veselia.”
Pentru noi, seara a trecut; acum aşteptăm numai
diminea a nesfârşitelor veselii promise.

17. Ce bun este cu noi Bogatul nostru Tată Ceresc,
că nu ne-a dat greutatea grijilor bogă iei
şi nici groaza chinuitoare a pierderii aurului,
nici obositoarele munci ale păstrării covoarelor, ale
caselor, ale hainelor scumpe,
ale atâtor deşertăciuni sclipitoare şi zadarnice de
care este atât de mândră şi atât de robită biata inimă –
în via a atât de nefericită – a bie ilor boga i lumeşti.

18. Tatăl Ceresc nouă ne-a dat fericita siguran ă a
grijii Lui iubitoare pentru toate trebuin ele noastre şi ale
alor noştri.
Singura grijă a noastră este să fim muncitori har-
nici, credincioşi, cinsti i şi păstrători în elep i ai daru-
rilor Sale.
Cămara noastră este sub cheia Lui.
Banii noştri sunt în buzunarul Său.
Grijile noastre sunt în seama Lui.
Noi n-avem decât să-I cerem cu credin ă şi să folo-
sim cu cumpătare…

19. Şi cine ar putea fi oare un fericit ca noi care
avem un Tată atât de bogat şi de iubitor?
Au dus vreodată lipsă de ceva vreunii dintre cei iu-
bi i ai Săi?
Nu! N-au dus niciodată şi de nimic (Lc 22, 35)!


20. Suntem atât de săraci – şi totuşi, pe cât de mul i
i-am îmbogă it!
Câ i dintre cei ce-şi vânduseră casele prin păcat, du-
pă ce s-au întors la Dumnezeu, şi le-au câştigat înapoi!
Dar au mai câştigat încă, pe lângă ele, şi o casă
veşnică în Cer!
Pe câ i i-am îmbogă it nu numai sufleteşte, ci şi
trupeşte prin lumina pe care ne-a dat-o Dumnezeu să
le-o dăm!
Slavă veşnică ie, Doamne, Care ne-ai dat tot ce
dăm!
Amin.

***

Cuvinte în elepte

Suferin a strigă, veselia cântă,
numai cură ia arde, nu cuvântă.
Fiul meu, doreşte-o, ca întotdeauna
fie-ne-ntreită frun ilor cununa.

28 Traian Dorz

Înstrăina i din nou
Înstrăina i din nou, Iisuse,
păşim cu ochii trişti şi goi,
prin lacrimi şi-amintiri apuse,
spre-un alt Emaus – numai noi.

Privim cum frunze-ngălbenite
în vânt se spulberă mănunchi,
ca nişte promisiuni şoptite
cândva de cineva-n genunchi.

Curg picuri linişti i de ploaie
şi se preling pe crengi în jos
ca nişte lacrime şiroaie
cândva pe-un legământ frumos.

Stau crengi înalt împreunate
şi strâns se leagănă în vânt
ca nişte stări îmbră işate
cândva-n Edenul cel mai sfânt.

…Păşim tăcu i, fără-a ne spune
nimic din câte-n jur privim
şi nici trecând cu rugăciune
la cine-anume ne gândim.

Doar inima tăcut se frânge
de-o şoaptă ce pluteşte-n vânt
şi-un înger, numai unul, plânge
pe cel mai proaspăt legământ…


4. SĂRACI ŞI BOGA I

1. Câ i au ajuns, din nişte săraci, la avu ii pe care
nici nu le visau înainte!
La case mari, la slujbe înalte, la căsnicii ce nici nu
se gândiseră,
la pozi ii de care nu erau vrednici,
la nume pe care nu le-ar fi ajuns niciodată
– dacă nu ar fi fost aduşi în Lucrarea lui Dumne-
zeu…
Şi multora din ei – noi le-am ajutat.

2. i se rupe inima de durere,
i se umple fa a de ruşine
şi i se zdrobeşte sufletul de apăsare când vezi şi
când auzi că în multe suflete şi în multe familii, ba chiar
şi în multe biserici şi adunări, Templul lui Dumnezeu a
început să se împace de-a binelea cu idolii,
Evanghelia, cu păcatul
şi credin a, cu lumea şi cu felul ei nelegiuit.

30 Traian Dorz

3. Cum se împacă oare în unele Temple ale lui
Dumnezeu şi în via a unor „slujitori” ai Evangheliei
cuvântul dărniciei sfinte cu fapta zgârceniei şi a lăco-
miei?
Cum se împacă oare o predică despre iertare şi
blânde e cu nişte fapte de răzbunare împotriva familiei
sau a vecinului, sau a altor semeni?
Cu nişte apucături de bătăuş fa ă de so ie sau fa ă
de un vrăjmaş?
Nu ştim cum se împacă, dar e nespus de grav că se
împacă.

4. Cum se împacă oare propovăduirea sfin eniei cu
trăirea în desfrânare?
Cum se împacă predica despre post şi rugăciune cu
o via ă de îmbuibare şi de lenevie?
Ce grozavă este această împăcare!

5. Cum se poate împăca în aceeaşi inimă duhul ca-
re predică mila pentru săraci, pentru fra i, pentru nevo-
ile Lucrării lui Dumnezeu
cu duhul care strânge cu zgârcenie fiecare bănu
din care niciodată nu se arată gata cu dragă inimă şi din
bunăvoia sa să ajute, să dea, să sprijine pe nimeni şi cu
nimic?
Nu se împacă, – dar cel ce face astfel se înşală
singur.

6. Cum se împacă Templul lui Dumnezeu, aduna-
rea lui Dumnezeu, Biserica lui Dumnezeu cu tot felul


de obiceiuri lumeşti, de oameni lumeşti, de gesturi şi
porturi lumeşti?
Cum se împacă cu îmbrăcămintea lumească în fa a
altarului?
Nu se poate împăca, nu s-au împăcat niciodată – ci
săvârşeşte o nelegiuire acela care crede că se poate.

7. Cum se împacă evlavia Casei Domnului cu ca-
pul gol al femeilor la rugăciune?
Cum se împacă Biserica lui Dumnezeu cu muzica
lumească la cununii?
Cum se împacă altarul lui Dumnezeu cu băuturi
îmbătătoare la slujbe?
Cum se împacă Duhul Sfânt cu afaceri necinstite în
altar?
Cum se împacă Lucrarea Domnului cu atmosfera
de ură şi certuri?
Cum se poate împăca slujba Domnului cu nelegiui-
rea şi cu necredin a?
Cum şi cum, şi cum?
Sau credem noi că multă vreme Se va lăsa Dumne-
zeu batjocorit –
şi nu va secera oare grabnic nelegiuitul ceea ce
seamănă (Gal 6. 7)?

8. Dacă în elepciunea lui Dumnezeu a conceput lu-
crarea Facerii
şi voia Lui cea Puternică a creat-o, rânduindu-i un
scop şi o slujbă,
– desigur că voia lui Dumnezeu va fi cea care se
va împlini

32 Traian Dorz

– şi nu voia diavolului care a intervenit cu vrăjmă-
şie, pentru a zădărnici şi a strica lucrarea voii lui Dum-
nezeu.

9. Noi suntem Templul lui Dumnezeu…
Asta, prin dreptul Lui, Care ne-a făcut, după cum o
casă este proprietatea celui ce a făcut-o.
Prin nedreptate şi prin necinste, cineva se poate
aşeza pentru o vreme în această casă… Dar vine ziua
când proprietarul, cât de răbdător şi de bun ar fi el, – tot
va scoate afară cu puterea sa pe vrăjmaşul băgat acolo
prin nedreptate…
Cred că Domnul are şi El un plan de nimicire a ră-
ului care a pus stăpânire nedreaptă pe moştenirea Sa
şi L-a alungat pe El din toate locurile unde El avea
dreptul să stăpânească.
Fiindcă doar El a făcut toate lucrurile şi ale Lui
sunt.

11. Oricum însă, această lucrare o va face El Însuşi
cu adevărat, prin Puterea lui Dumnezeu.
Fiindcă nu-Şi va lăsa tot ce a făcut până acum, ca
să fie zadarnic.
Nici Jertfa Cea Scumpă a Sângelui Său Cel Sfânt
n-o va lăsa fără folos…

12. Nu va lăsa Domnul Dumnezeu Planul Său
Mântuitor ca să fie de batjocura diavolului.
Nici cinstea Sa, de dispre ul vrăjmaşului Lui.
Nici Cuvântul Său nu Şi-l va lăsa de minciună.


Nici încrederea celor mai buni slujitori ai Săi n-o
va lăsa nerăsplătită.
La vremea Sa, Puterea Domnului le va aduce pe
toate acestea la îndeplinire.

13. Nu va lăsa Dumnezeu batjocura celor potrivnici
fără plata care li se cuvine.
Nici crea iunea Sa nu o va lăsa nimicită de diavolul.
Nici Lucrarea Sa de mântuire a Omenirii nu o va
lăsa să se sfârşească cu un faliment – spre bucuria lui
satana.
Are Dumnezeul nostru şi în elepciunea, şi puterea
să împlinească toate acestea minunat la vremea lor.

14. Făgăduin a Domnului că El va locui şi va um-
bla în mijlocul alor Lui se va împlini cu orice pre …
Nu diavolul va locui şi va umbla liber şi duşmănos
ca acum prin lucrarea lui Dumnezeu…
Nu prilejurile de poticnire vor fi la fiecare pas.
Şi nu păcatele şi slăbiciunile se vor vedea peste tot,
ci Slava lui Dumnezeu va domni…
Lumina Lui va străluci în vie ile alor Lui…
Sfin enia şi cură ia vor fi podoabele Casei Lui cât
vor ine veacurile…

15. Acesta va fi viitorul.
Acesta este Adevărul – iar noi, care ne rugăm, care
luptăm, care plângem şi suferim dorind aceasta, vom
avea atunci o veşnică şi fericită bucurie
că nu ne-am înşelat crezând şi aşteptând aceasta.

34 Traian Dorz

16. Numai fi i tari, scumpi fra i şi surori! Lucra i,
veghea i şi ruga i-vă cu stăruin ă şi încredere pentru
aceasta.
Şi voi înşivă o ve i ajunge, fiindcă adevărat este
Cuvântul Dumnezeului nostru.
Şi în stare este puterea Lui s-o facă şi pe aceasta…
Dar la vremea Sa.

17. Suntem uneori în situa ii când ori ne apropiem
noi de păcat – ori se apropie el de noi…
Ori intrăm noi unde este răul,
ori intră răul unde suntem noi.
Aşa că nu întotdeauna putem ieşi de tot sau nu ne
putem depărta cu totul
fără să-l atingem.
Sau să fim atinşi de ceea ce este întinat…

18. Tocmai pentru asta vine suferin a, necazul şi
încercarea în via a noastră,
pentru ca, ajungând în focul acelora, să ne cură im
de tot ce fără voia noastră – sau uneori chiar cu voia –
am fost întina i şi ne-am spurcat, după cură irea
naşterii din nou, după sfin irea Sângelui Crucii lui Iisus.

19. Suferin a este mijlocul prin care Dumnezeul
Cel Sfânt trebuie să-i treacă pe acei pe care El vrea să-i
primească lângă El în cerul Său.
Şi pe care nu-i poate, aşa cum sunt, fără a-i cură i
mai întâi.

20. Dacă noi avem totdeauna toată grija sfântă şi
veghetoare de a ne feri de orice rău,


de a ne depărta de orice necură ie
şi de a nu ne atinge de nimic urât şi osândit de Cu-
vântul şi de voia Tatălui nostru,
– cât de dulce şi de mângâietoare sună pentru noi
făgăduin a Lui cea scumpă: Eu vă voi fi Tată, iar voi
Îmi ve i fi fii şi fiice!
Doamne, Tatăl nostru Ceresc, fă să fim aşa.
Amin.

***

Cuvinte în elepte

Nu lepăda cuvântul de tată şi de mamă,
căci veşnic se căieşte acel ce nu-l ia-n seamă.

*

Nu- i lega uşor cuvântul de nici o făgăduin ă,
căci de el î i legi via a şi întreaga ta fiin ă
şi adesea ai fi gata ca să- i dai averea-ntreagă,
însă nimeni nu mai poate, – ce-i legat nu se dezleagă.

36 Traian Dorz

5. BUNĂTATEA TATĂLUI CERESC

1. Un tată adevărat rămâne tată pentru fiii şi fiicele
sale în orice vreme.
Tatăl nostru Dumnezeu nu poate fi decât bun, iu-
bitor, în elegător, milostiv şi răbdător fa ă de noi to i,
fiii şi fiicele Lui,
oricare ar fi starea dintre noi, fiii Lui.

2. Fiii unui tată nu întotdeauna se iubesc şi se în e-
leg între ei. Dar tatăl îi iubeşte şi îi în elege pe to i.
Unii fii se pot lepăda şi se pot despăr i de tatăl lor,
dar tatăl adevărat şi inima lui nu se poate despăr i de tot
de ei niciodată.

3. Fiul cel pierdut l-a putut jigni pe tatăl său,
a putut trânti poarta cu mânie,
a putut pleca fără să se uite înapoi
şi a putut trăi departe de tatăl său ani de zile, fără
să-i pese şi fără să-l dorească.
Dar tatăl n-a putut…


El a plâns la despăr irea fiului…
l-a durut la trântirea porti ei,
l-a zdrobit că fiul pleacă fără măcar să se uite
înapoi…
Şi a suferit to i anii depărtării lui, stând adesea cu
mâna streaşină la ochii scălda i în lacrimi, privind cea-
suri întregi pe drumul de unde aştepta să se întoarcă ia-
răşi dragul lui copil plecat…
Până ce s-a întors…

4. Şi când fiul, în sfârşit, s-a întors… cine l-a văzut
întâi?
Cine i-a alergat de departe înainte,
cine i-a căzut pe grumaz şi l-a sărutat mult?…
Cine, decât dragostea zdrobită, dar rămasă dulce, a
Tatălui?
Inima lui frântă, dar rămasă iubitoare,
sânul lui dispre uit, dar rămas cald, primitor şi bun?
Dintre toate iubirile mari, adânci şi răbdătoare, –
cea mai mare, mai adâncă şi mai în elegătoare cred că
este iubirea tatălui.
Iată Inima Tatălui nostru Ceresc…

5. Iubirea mamei e altfel… E mai uşoară, mai zgo-
motoasă, mai săritoare, mai apropiată… Ca o cămaşă,
mai aproape de piele, dar mai sub ire.
Pe când iubirea tatălui este ceva mai depărtată, mai
tăcută, mai liniştită, – dar ea este mai adâncă, mai cal-
dă, mai durabilă… Ca un cojoc care este mai departe de
piele, dar este mai cald, mai ocrotitor, mai gros, mai si-
gur decât cămaşa.

38 Traian Dorz

6. Iubirea mamei, chiar dacă e mai apropiată, este
mai slabă şi nu te poate totdeauna acoperi şi ajuta prea
mult.
Dar iubirea Tatălui, chiar dacă nu este totdeauna
zgomotoasă şi săritoare, este totdeauna puternică, sta-
tornică, credincioasă, apropiată şi plină de în elegătoare
bunătate.

7. Iată dragostea Tatălui nostru Ceresc, pe Care
trebuie să-L iubim din tot sufletul nostru cu aceeaşi iu-
bire profundă, supusă, devotată şi veşnică
– pentru cât de mare este datoria recunoştin ei
noastre fa ă de El pentru tot ce ne-a dat şi ne-a pro-
mis El.
Acesta trebuie să fie sim ământul inimii noastre
fa ă de Tatăl Ceresc.
Şi din izvorul acesta trebuie să curgă neîncetat
toată dragostea cu care să fim gata şi noi totdeauna să-I
dăm ascultarea şi iubirea vie ii noastre întregi.
Neschimba i fa ă de El, cum este şi El fa ă de noi.
Atunci şi noi Îi vom fi Lui adevăra i fii şi fiice,
cum ne este El nouă un adevărat Tată şi Părinte.

8. E greu, şi nu uşor, să ii până la moarte hotărâ-
rile şi legămintele fa ă de Dumnezeu, după ce odată
le-ai luat.
O, cât de mul i au fost cei care [s-au dovedit a fi]
ca sămân a căzută în pământ stâncos, care repede a în-
col it, dar tot aşa de repede, la prima încercare şi luptă,
s-a şi uscat (Mt 13, 20-21)!
Sau spinii îngrijorărilor au înecat-o.


Sau răpitoarele satanei au furat-o îndată din sufle-
tul lor.
Dar ce minunată este cea căzută în pământul cel
bun!

9. În unii oameni, bunele hotărâri luate la adunare
sau la biserică, după auzirea Cuvântului, n-au inut nici
până acasă.
Încă pe drum, un prieten, o ispită, un gând de la cel
rău ca o pasăre răpitoare s-a şi repezit şi i-a luat din su-
flet gândul cel bun, sămân a cea sfântă, legământul cel
curat pus cu Dumnezeu.
Ca pe sămân a cea căzută în drum, un picior mur-
dar o îngroapă în noroi…
o copită o zdrobeşte,
un bolovan o acoperă…

10. În al ii oameni, bunul gând luat ine ceva mai
mult…
Poate ine chiar ani de zile.
Poate trece chiar prin furtuni grele.
Poate rezista chiar la tăvălugiri chinuitoare…
Însă dacă nu ine până la sfârşit, – se poate pierde.
Şi pierderea aceasta este cu atât mai dureroasă, cu cât
timpul suferit înainte este mai lung.
Cu cât durerile biruite înainte au fost mai multe.
Cu cât nădejdile pentru el erau mai frumoase.
Şi cu cât rodul zădărnicit părea că va fi mai bun şi
mai mult.

11. Oricât de frumos a fost începutul cuiva,

40 Traian Dorz

oricât de greu a fost drumul mântuirii urcat după
Iisus până la o vreme şi la un loc – dacă n-a fost până la
sfârşit – în zadar a fost.
Oricât de multe jertfe să fi dat cineva pentru
credincioşia şi ascultarea lui fa ă de Hristos, chiar până
la bătrâne ea lui,
şi oricât de curată să-şi fi dus el sfin irea vie ii sale,
– dacă aceasta nu este dusă până la moarte în frică
de Dumnezeu,
în ferirea de păcat şi de rătăcire,
în dragoste şi în părtăşie cu fra ii săi,
– toate acestea pot fi în zadar.

12. O, ce durere este şi pentru noi când privim
acum peste cei câ iva zeci de ani din urmă – şi ne adu-
cem aminte de marea mul ime a celor pe care şi noi
i-am văzut şi i-am auzit ce legăminte, ce hotărâri, ce
promisiuni frumoase au făcut şi ei Domnului…
Şi cât de pu ini au fost cei ce le-au inut până la ca-
pătul vie ii lor!

13. Avem albume cu fotografiile marilor adunări
de cândva, ale marilor vorbitori, cu flori, cu cântări, cu
vorbe mari…
Şi când le privim astăzi ni se zdrobeşte inima, –
câ i s-au pierdut dintre ei!
Şi dacă sfârşitul a fost rău, – ce folos de începutul
lor cel bun?

14. I-am văzut pe unii tineri săraci şi orfani, lipsi i
şi milogi.


Au cerut, au promis, au primit…
Au fost îmbrăca i, au fost hrăni i, au fost ajuta i…
Şi au ajuns cunoscu i, au devenit scriitori, cântăre i,
slujbaşi lăuda i şi boga i…
Şi apoi au uitat totul!…
Acum sunt îngâmfa i, îmbogă i i, graşi… dar îi dis-
pre uiesc pe cei ce i-au ridicat din noroi, i-au hrănit şi
i-au îmbrăcat…
Ce gânduri po i să ai în inimă privind acum la tot
ceea ce fac şi amintindu- i ce făceau…

15. Acum aceştia dispre uiesc, calcă în picioare,
străpung cu vorbe rele pe cel ce le-a făcut şi lor un
nume,
pe cei care i-au ridicat până la a-i putea vedea şi
al ii…
Pe cei ce nu i-au lăsat să moară în anonimatul mi-
zerabil din care nu trebuia să se ridice niciodată.
Ar fi fost mai bine de o mie de ori, atât pentru su-
fletul lor, cât şi pentru ale altora, să nu fi fost cunoscu i
de nimeni.
Dar fiecare va răspunde în fa a lui Dumnezeu pen-
tru felul cum a făcut cu binefacerile primite.

16. Al ii, după ce şi-au ajuns scopul personal, s-au
ascuns în vreo vizuină familială şi comodă, fără să le
mai pese de Lucrarea Domnului.
Al ii au părăsit-o, dându-se unei autoriza ii dubioase
şi vinovate, numai ca să nu mai sufere pentru Domnul.
Al ii au aruncat cruciuli a în praf, Biblia în ladă,
legământul în butoi.

42 Traian Dorz

Şi s-au întors iarăşi la vărsătura şi la mocirla pe ca-
re le lăsaseră…

17. Unii s-au dus aşa în mormânt…
Al ii trăiesc aşa. Încă vii trupeşte, dar ajunşi nişte
cadavre duhovniceşti.
Şi câ i şi mai câ i, în alte col uri şi în alte bârloguri!
Vai, ce faliment ruşinos şi trist sunt vie ile acestea
pentru Dumnezeu!

18. Număra i voi singuri câ i mai sunt statornici
dintre cei cu care a i plecat odată pe calea sfin eniei…
Şi ve i vedea cât de greu este să fie cineva credin-
cios până la moarte.
Şi să-şi ducă sfin enia până la capăt.
De aceea făgăduin ele lui Dumnezeu sunt aşa de
mari pentru aceştia.

19. Şi totuşi Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat
– şi înştiin area Lui este foarte aspră şi hotărâtă.
Dacă cel neprihănit se abate de la neprihănirea lui
şi săvârşeşte nelegiuirea, s-ar putea să mai trăiască el
oare?
Nu, ci toată neprihănirea lui va fi uitată, pentru că
s-a dedat la nelegiuire şi la păcat, de aceea va muri în
ele (Iez 18, 24).
Nu este oare acest cuvânt – şi atâtea altele aseme-
nea lui – un avertisment şi o înştiin are cutremurătoare
pentru oricare dintre noi?
Ba da!


20. Trebuie cu atât mai mult cu cât suntem tot mai
aproape de capăt să luptăm cu toate puterile rugăciunii
noastre, ale postului nostru, ale înfrânării şi ale faptelor
noastre sfinte,
– ca să ne ducem sfin irea noastră până la capăt pe
calea pe care Domnul nostru Iisus Hristos ne-a pus de
la început paşii credin ei noastre.
Doamne Duhule Sfinte, Te rugăm, călăuzeşte-ne şi
ajută-ne să ne-o sfârşim cu bine în Împără ia Ta.
Amin.

***

Cuvinte în elepte

Fă- i întâi tu datoria, fără să aştep i vreo plată,
mul umirea c-ai făcut-o fie- i scumpă de-orice dată.
Nimeni n-ar putea să- i facă mai cerească bucuria
decât pacea conştiin ei care-şi face datoria.

*

Fă- i tu sfânta datorie, – şi-apoi de-al ii nu- i mai pese,
are Cine ine seama fiecăruia cum iese.

44 Traian Dorz

6. BINEFACEREA ŞI MUL UMIREA

1. De obicei, în privin a dărniciei, celui care dă
nu-i nevoie să-i aduci aminte de această parte atât de
însemnată a unei vie i duhovniceşti, – el dă fără să i se
ceară…
Dar cel căruia este nevoie să-i tot aduci mereu
aminte de această datorie, – acela de obicei nu dă nici
dacă i se tot cere…

2. Nevoia de a da pentru Dumnezeu o parte din
avutul sau din câştigul nostru nu este în primul rând o
trebuin ă a lui Dumnezeu.
Sau o trebuin ă a semenilor noştri,
ci este o datorie a noastră, o trebuin ă sufletească
a fiecăruia dintre noi.

3. A face bine, a dărui pentru Domnul şi pentru
semenii noştri este o trebuin ă a noastră, un interes al
nostru, un folos al nostru.


Cum este o trebuin ă de a semăna acum, pentru ca
să avem ce culege mai târziu,
şi cum fiecare semănător care este în elept şi să-
nătos se gândeşte din vremea semănatului să semene
cât mai mult şi cât mai la timp,
tocmai pentru ca la vremea secerişului să aibă ce
strânge – şi mult, şi bun –,
tot aşa ar trebui să privim noi binefacerea, datoria
de a face şi de a da cât mai mult din ceea ce putem, în
Numele Domnului.

4. Gândul şi duhul dărniciei este pus de Dumnezeu
în orice suflet care este curat în felul venirii lui la
Hristos.
Şi care vrea să umble în chip frumos şi plăcut
Dumnezeului său.
Duhul Sfânt este în primul rând Duhul unei dărnicii
bogate.
El de la început S-a arătat plin de orice dar bun,
cu o revărsare de dărnicie în toate privin ele peste
Biserica şi Lucrarea Sa.

5. În nici o privin ă Duhul Domnului nu S-a arătat
sărac sau zgârcit fa ă de noi.
Nici chiar în privin a darurilor trupeşti.
Privi i în via a unui om cu adevărat credincios – cât
de darnic şi de bogat în bunătate Se arată şi S-a arătat
Dumnezeu fa ă de el în toate privin ele!
Dar fa ă de to i oamenii, bunătatea Tatălui Ceresc
a fost şi este tot aşa de plină de dărnicie şi de binefa-
ceri…

46 Traian Dorz

6. Adu- i şi tu aminte când erai fără casă şi- i do-
reai să ai şi tu casa ta – ce I-ai promis atunci Domnu-
lui? N-ai zis tu: Doamne, dacă mă vei ajuta să am şi eu
o casă a mea, cea mai largă şi mai frumoasă cameră –
ba toată casa mea – o voi pregăti-o pentru Tine, pentru
adunarea fra ilor, pentru primirea de oaspe i, pentru
adăpostul celor lipsi i!
Iar acuma, când Domnul i-a ajutat să ai o casă, –
ce faci cu promisiunea ta de atunci?
Mai are adunarea Domnului loc de mobila ta acolo?
Mai pot călca picioarele fra ilor pe covoarele tale?
Şi mai po i culca pe săracii Domnului în aşternutu-
rile tale luxoase?

7. Ai fost bolnav – şi ai cerut Domnului sănătate…
Când erai pe patul de boală şi te gândeai de câte ori
ai avut şi timp, şi ocazii să alergi pentru Domnul, să
mergi, să vii, să lucrezi, să dai, să-i primeşti pe fra i
– şi n-ai făcut-o, cum te mustra cugetul şi promiteai
Domnului că, dacă te va face sănătos, o, cum vei alerga
şi tu de atunci înainte numai pentru cele duhovniceşti…
Cât ai să lucrezi, cât ai să dai… Cum ai să fii!...
Şi după ce ai ajuns iarăşi sănătos… şi ai iarăşi ocazii,
şi ai iarăşi timp,
şi ai iarăşi cu ce face toate acestea,
– acum oare ce faci tu din tot ce I-ai promis Dom-
nului atunci?

8. Ai fost într-un mare necaz…
Poate în închisoare, poate aproape să intri în ea,
poate într-o altă încurcătură şi primejdie…


– şi cum î i tremura inima atunci!…
Şi cum î i curgeau lacrimile,
şi cum se ridicau spre cer privirile tale, rugăciunile
tale, promisiunile tale, părerile tale de rău că n-ai făcut
bine…
Şi făgăduin ele tale fierbin i că, dacă Domnul te va
mai scăpa din acel necaz, cum vei face, cum vei umbla,
cum vei fi!…
Şi iată că Dumnezeu te-a crezut, te-a ascultat, te-a
izbăvit…
Iar tu ce mai împlineşti acum din tot ce ai spus şi
te-ai legat atât de solemn şi de hotărât atunci?

9. Până când avem o mare nevoie, un mare necaz,
o mare dorin ă – promitem, ne legăm, ne luăm hotărâri
mari.
Dar îndată ce Domnul ne ascultă, Îl înşelăm, Îl
min im, Îl amânăm…
Ca şi cum Domnul Dumnezeu ar fi un om de ni-
mic, de care dacă vrem inem seama de ce i-am promis.
Iar dacă nu, – nu!
O, cum ne înşală pe noi această purtare a noastră!

10. Nu ne întrebăm noi oare deloc pe cine înşelăm
noi lucrând astfel?
Pe cine min im sau cum îi facem noi rău?
Lui Dumnezeu oare, – sau numai nouă înşine?
Dar ce câştigă sau pierde El dacă noi ne inem de
cuvântul dat –
sau ce pierdem noi dacă nu ni-l inem?

48 Traian Dorz

11. Când Domnul Îşi va retrage Mâna Sa ocrotitoa-
re de peste casa noastră,
de peste sănătatea noastră,
de peste maşina şi de peste slujba noastră
şi ne vor ajunge urmările faptelor noastre, – ce vom
face atunci?
Peste casă poate să ne vină paguba, focul, cutremu-
rul, inunda iile…
Peste maşină, accidentul,
peste via ă sau familie, boala,
peste veseliile noastre, iarăşi tânguirea.
La cine vom mai alerga atunci iarăşi?
La Dumnezeul pe Care L-am min it şi L-am înşe-
lat? Mai putem? Mai îndrăznim?

12. Peste nimeni nu se pune ca o sarcină silită
această datorie a dărniciei.
Aceasta nu trebuie să ne-o sim im nimeni dintre
noi ca o povară a legii, cum era povara zeciuielii pentru
farisei, care făceau totul ca să se scape de povara asta,
recurgând la tot felul de şiretlicuri fa ă de Dumnezeu.
Când începem să sim im o silă fa ă de dărnicie, –
mai bine să n-o mai facem.

13. Fariseii erau obişnui i numai să primească: soa-
re, ploaie, sănătate, căr i, haine, pâine, – belşug din
toate,
dar nu-şi mai aduceau aminte că sunt şi datori – ba
încă cu restan e de ani şi ani, pentru toate cele pe care
le primiseră şi mai pentru câte altele – lui Dumnezeu,
lucrării Sale


şi celor prin ostenelile cărora le-au primit ei toate
cele pe care le primiseră.
Ce târâtoare nesim ită poate fi un astfel de om!

14. De cele mai multe ori Lucrarea lui Dumnezeu,
lucrătorii lui Dumnezeu şi săracii lui Dumnezeu trăiesc
numai prin dărnicia „macedonenilor”. Adică a fra ilor
care sunt săraci trupeşte…
şi nu prin a „corintenilor”, – adică a celor boga i în
cele trupeşti.
Care se prea îngâmfă uneori,
care „împără esc” fără fra i…
dar care nu se gândesc deloc să dea ei de bunăvoia
lor ceea ce erau de mult datori, dar n-au făcut.

15. Cine nu ştie cum este harul dărniciei, – acela
nici nu va cunoaşte cât de mare şi minunat este harul
acesta.
Bucuria de a-I da lui Dumnezeu, cine nu o cunoaşte,
– acela nici nu va sim i niciodată fericirea ei negrăită.
Şi din pricina asta nici nu va cunoaşte ce minu-
nată răsplătire vine din cer peste cei ce pun la încerca-
re astfel dărnicia nemăsurată a răsplătirilor Domnului
fa ă de oricine împlineşte vreo binefacere din dragos-
tea pentru El.

16. O, dacă ne-am ruga şi noi mai mult…
Şi dacă ne-am da şi noi mai mult toate silin ele ca
să sporim şi în privin a dărniciei!
Căci „sporul” nostru în dărnicie, în loc să meargă
crescând, dă înapoi, micşorându-se.

50 Traian Dorz

Noi aproape to i uităm aceste jertfe, cele mai plă-
cute lui Dumnezeu decât oricare altele: binefacerea şi
dărnicia!
Şi de aceea suntem săraci, nemul umi i şi slăbă-
nogi.
Căci fiecare ne primim din partea lui Dumnezeu cu
măsura cu care dăm de-aproapelui.

17. Cine seamănă pu in, pu in va secera.
Cine seamănă mult, mult va secera (II Cor 9, 6).
Iar cine seamănă nimic, nimic va secera.
Căci fiecare om va secera ceea ce seamănă (Gal 6,
7). Şi cât seamănă.

18. Când Îl luăm noi pe Dumnezeu părtaş la toate
lucrările noastre, atunci noi trebuie să avem o sfântă şi
cutremurătoare grijă ca mai întâi Lui să-I facem parte
din tot rezultatul lucrărilor noastre.
Ce mare lucru este să umblăm noi întru totul cin-
sti i fa ă de Dumnezeu!

19. Dumnezeu nu ne uită pe noi niciodată.
Nu uită să ne răsară în fiecare zi soarele Său.
Nu uită să ne dea ploaie timpurie sau târzie.
Nu uită vântul, când e nevoie de vânt.
Nu uită bucuria, când e nevoie de bucurie.
Nu uită odihna, dar nici munca noastră…
De ce noi uităm oare tot ce avem datorie a iubirii şi
ascultării noastre fa ă de El?

20. Dumnezeul nostru Cel Bun nu uită primăvara,
nu uită toamna. Nu uită diminea a – nu uită seara…


Nu uită să ne cheme pe fiecare la masa Lui.
Nu uită să ne păzească în primejdii.
Nu ne uită în singurătatea şi în necazurile noastre.
Nu ne uită şi nu ne-a uitat niciodată, nicăieri şi pe
niciunul dintre noi,
– nici când noi nu-L cunoşteam deloc.
Nici când, după ce L-am cunoscut, noi iarăşi L-am
uitat pe El.
Ci El a rămas mereu Acelaşi: nespus de Bun, de
Darnic şi de Iubitor fa ă de noi to i.
O, Bunule Doamne, din tot sufletul Î i mul umim
pentru bunătatea şi grija Ta fa ă de noi. Te rugăm, aju-
tă-ne să nu uităm niciuna din binefacerile Tale, ca să- i
fim recunoscători pentru ele.
Amin.

***

Cuvinte în elepte

Cuvântul Sfânt e Adevărul şi e Lumina de-nceput,
El e Hristos şi El e Primul, apoi din El tot ce-i făcut.
’Nainte nu I-a fost nimica şi-n urma Lui, la fel, nimic,
din El ne tragem to i via a – şi cel mai ’nalt, şi cel mai mic.

52 Traian Dorz

Sângele Tău…
Sângele Tău, Sângele Tău,
Iisuse, curs pe Cruce,
El Singur, – mie, cel mai rău,
mi-a dat iertarea-I dulce.

Fii binecuvântat, fii binecuvântat,
Sfânt Sânge Preacurat,
căci greul meu, căci greul meu păcat
doar Tu mi l-ai spălat.

O, cât de-adânc am fost căzut,
de tot şi dintr-o dată,
pe veci mă socoteam pierdut
şi vina-mi, neiertată.

Păcătuit-am contra Ta
şi-a dragostei divine,
o, cine m-ar putea ierta,
Sfânt Sânge, – decât Tine?

Zăceam căzut acolo jos,
privit de to i cu silă,
– o, Sânge Sfânt al lui Hristos,
doar ie i-a fost milă.

Sfânt Sânge, nu mă mai lăsa
să uit şi să cad iară,
ci fă-mi pustietatea mea
un col de primăvară…


7. PĂCATUL UITĂRII DATORIILOR

1. În uitarea datoriilor noastre fa ă de Domnul
Dumnezeu este nu numai păcatul zgârceniei, ci şi pă-
catul necredin ei.
Cel mai nedarnic nu crede că Dumnezeu poate să-i
dea înapoi ceea ce el dă semenilor săi lipsi i.
Cel nedarnic nu crede lipsa fratelui său.
Nu crede lipsa Lucrării lui Dumnezeu.
Nu crede că, dacă el dă ce are acum în mână, mâi-
ne va primi înapoi mai mult, – iar mâna nu-i va rămâne
goală, ci se va umple mai mult. Iar inima, tot aşa.

2. Două lucruri trebuie să învă ăm:
Întâi, că Dumnezeul nostru poate să biruie orice pie-
dică sau vrăjmaş care ne-ar ieşi în cale.
Apoi, că nici nu trebuie să fugim sau să ne abatem
din calea noastră chiar dacă orice primejdie ne-ar ame-
nin a,
ci să înfruntăm orice piedică şi să răbdăm înainte
totul,

54 Traian Dorz

până ce vom ajunge şi noi acasă, unde Domnul
nostru şi unde preaiubi ii noştri ne aşteaptă.
Şi încă ceva: când întâlnim nişte necazuri mai
mari, – nici să nu ne mai aducem aminte de cele mai
mici.

3. Câtă vreme vom mai avea de mers prin pustiul
lumii acesteia plină de tot felul de primejdii pentru că-
lătorii spre Cer, – vom avea mereu suferin e noi, care
ne vor face să ni le uităm pe cele vechi.
Vom avea vrăjmaşi mereu mai amenin ători, care
ne vor face să-i uităm pe cei dinainte.
Şi vom avea piedici mai mari, care ne vor face să le
uităm pe cele din trecut.

4. Pe drumul mântuirii noastre, mereu vom da de
alte fiare, dar Dumnezeul nostru ne va păzi de toate,
fiindcă Dumnezeul nostru poate.
Să ne bizuim pe El ca David şi să ne luptăm în
Numele Lui.
Şi vom vedea că orice munte uriaş din fa a noastră
se va prăbuşi.
Şi orice valuri se vor da la o parte, ca noi să putem
trece.
Dar să ne încredem puternic în Domnul nostru – şi
vom vedea că aşa va fi.

5. Deşi este foarte adevărat că Dumnezeu are grijă
totdeauna să-i dea înapoi celui ce-i dă altuia,
– ba chiar să-i întoarcă cu dobândă celui ce a îm-
prumutat pe altul –,


totuşi un adevărat credincios trebuie să împlinească
porunca binefacerii şi dărniciei nu pentru a primi el în-
suşi mai mult înapoi,
– ci pentru binefacerea însăşi.
Răsplata unei fapte bune este însăşi ea, fapta bună,
după cum şi pedeapsa unui păcat este el, păcatul
însuşi.

6. Chiar dacă noi ştim că Dumnezeu răsplăteşte
orice faptă frumoasă a omului, până şi un cuvânt fru-
mos pe care îl rosteşte,
– totuşi stăruin a noastră pentru binefaceri trebuie să
nu fie o târguială pentru gândul răsplătirii pământeşti,
ci să avem numai gândul împlinirii voii lui Dum-
nezeu
– şi a dragostei de semeni.
Cu Domnul nu trebuie să te târguieşti. El î i dă cel
mai mult tocmai atunci când nu-I ceri nimic.

7. Există multe feluri de falşi credincioşi – spune
un cuvânt părintesc – printre care sunt următorii:
– cei ce fac binele pentru un câştig pământesc,
– cei ce vor prin asta să se arate lumii, spre a fi lă-
uda i,
– cei ce vor să-şi ascundă astfel zgârcenia inimii lor,
– cei cu gândul că vor fi răsplăti i mai cu mult,
– cei ce fac binele de frica pedepsei…
To i aceştia sunt fă arnici şi se pot bucura câteva
clipe de „binefacerile” lor.
Dar Judecata lui Dumnezeu va fi aspră şi pentru ei
ca şi pentru cei care nu fac, tocmai pentru asta.

56 Traian Dorz

8. Adevăratul credincios al Domnului îşi va împlini
binefacerea sa de fiecare dată cu acea bucurie nespusă
cu care şi-o împlineau fra ii macedoneni, care făceau
asta ca şi cum prin ocazia care li se dădea să facă un bi-
ne Dumnezeu le dădea un mare har
şi le făcea un favor nespus de mare.
Şi chiar aşa şi era.

9. Numai gândul dragostei lui Hristos poate face pe
cineva să facă binele astfel. Iar după ce l-a făcut, să ră-
mână în tăcere, în smerenie şi ascuns.
Prin tăcere şi smerenie, binefacerea în ascuns este
sfântă, iar ea îl sfin eşte şi pe cel care a făcut-o
şi apoi a uitat-o, pentru a face alta.
Tot ce uităm noi, nu va uita Dumnezeu…

10. Singura mea siguran ă adevărată este neprihă-
nirea,
singura mea apărare este nevinovă ia,
singura mea călăuză sigură este adevărul,
singura mea lumină frumoasă este Cuvântul cel
Sfânt al lui Dumnezeu,
singura mea putere nebiruită este credin a,
singura mea zestre este dragostea.
Dacă Tu, Iisuse, Mirele meu Ceresc, m-ai ales, –
doresc să- i plac numai ie.
Şi acestea sunt avu iile pe care mi le ceri Tu.

11. To i pomii îmi întind primăvara în calea mea.
Cu miile lor de mâini, podoabele florilor lor.


Iar în toamnă, toate cele pe care nu le-am rupt se
vor preface, în aceleaşi mâini întinse pentru mine, îm-
belşugate daruri de rod.
Iisuse Doamne, fă şi gândurile mele frumoase să se
prefacă pentru Tine frumoase împliniri.

12. Pe apele drumurilor lumii se scurg spre Ocea-
nul Veşniciei ca nişte lemne uscate şi verzi, ca nişte
frunze uscate şi verzi, ca nişte paie uscate şi verzi –
convoaiele muritorilor usca i şi verzi…
fiecare ducând pe el noroiul de care ori s-a încăr-
cat, ori s-a descărcat în lunga sau scurta lui plutire…
La ajungere sunt numai două despăr iri:
pentru unii una, pentru al ii cealaltă.

13. Amintirile noastre şi faptele noastre din lume
nu se duc nici cu sufletul în cer şi nici cu trupul în pă-
mânt. Ele rămân în urma noastră aici, printre cei cu care
am trăit,
ca să le spună mereu cine am fost şi ce am făcut.
Numai la Judecata din Urmă vor merge acolo odată
cu noi, ca să ducă Judecătorului mărturia roadelor lor
rămase după noi.

14. Când avem dragoste de Dumnezeu, niciodată
ceea ce facem pentru El nu este greu.
Când avem dragoste pentru semenii noştri, niciodată
pâinea din care trebuie să le dăm nu va fi prea pu ină.

15. Cântările cu adevărat plăcute lui Dumnezeu
sunt cele pe care le cântăm cu ochii încă plini de la-

58 Traian Dorz

crimi, după ce ne-am ridicat de pe genunchii bătători i
de rugăciune.
Acestea le ascultă totdeauna cu plăcere şi îngerii, şi
fra ii.

16. Sunt unii oameni care aleargă toată via a lor
numai în jurul unor interese înguste, al unor idei îngus-
te, al unor iubiri înguste.
Ca un catâr care învârte la roata unei fântâni adânci.
Ca un cal care se învârte în jurul unei arii.
Ca o găină care se învârte mereu în jurul unui gunoi.
Ca un luntraş care vâsleşte toată noaptea în jurul
unui ăruş de care este legată luntrea lui.
Vai de sfârşitul goalei lor vie i!

17. Po i da sfaturi bune, dar dacă faptele tale sunt
rele, sfaturile tale vor fi infectate de exemplul tău cel
rău, iar bolnavul se va pierde.
Poate fi medicamentul tău bun, dar dacă seringa cu
care îl injectezi este necurată, bolnavul va pieri.

18. Oricare dintre oamenii aleşi de Dumnezeu
pentru slujba Lui s-a dovedit apt pentru slujba aceasta.
Avraam, Moise, Iosua, Ghedeon, David…
Când nu erau bărba i vrednici, Dumnezeu a ales
femei vrednice: Debora, Iudita, Rut…
Fii apt pentru lucrul lui Dumnezeu, ori în ce vreme
te-a ales El şi ori în ce loc te-a pus.

19. De ce Ghedeon şi-a ales pentru lupta Domnului
pe cei care beau apă cu mâna, şi nu pe cei care se aple-
cau să bea cu gura?


Pentru că orice suflet lacom îşi apleacă toată fiin a
lui până jos, uitându-se numai la obiectul lăcomiei sale,
iar vrăjmaşul poate să-l atace uşor.
Pe când cel care se atinge numai cu o mână, cu o
mică parte din fiin a sa, de lucrurile lumii acesteia, îşi
are fa a sus şi privirile înainte. Vrăjmaşul nu-l va putea
surprinde niciodată nepregătit.

20. Dacă noi nu suntem în stare de înfrânare la
mesele adunărilor sau ale nun ilor noastre, – suntem
şi noi robii lăcomiei şi ne facem vinova i fa ă de în-
frânarea pe care o datorăm ascultării de Cuvântul lui
Dumnezeu.
Vom fi lepăda i, pentru că suntem ca cei care s-au
aplecat numai la pofta gurii, robi i lăcomiei stomacu-
lui lor.
Şi ne vom dovedi nevrednici de chemarea în Oas-
tea Domnului Iisus.
Doamne Dumnezeul Sfin eniei, nu ne lăsa robi i şi
stăpâni i de lăcomie, pentru a nu fi şi noi lepăda i ca cei
birui i de păcatul vremurilor acestora, care este lăcomia
şi neînfrânarea.
Amin.

60 Traian Dorz

8. ÎNCEPUTUL LUCRĂRII DOMNULUI

1. Orice lucrare de pe lumea aceasta se desfăşoară
pe două planuri: unul spiritual, iar celălalt material.
Unul nevăzut, cu care începe chemarea prin voia lui
Dumnezeu, – şi celălalt văzut, care începe cu omul rân-
duit pentru aceasta.
Aşa a început lucrarea lui Adam, aşa a lui Avraam,
aşa a lui Moise.

2. Începutul nevăzut este în cer, încol it din gându-
rile minunate ale lui Dumnezeu cu un scop, cu o întin-
dere şi cu o durată pe care numai Dumnezeu Care a
conceput-o le cunoaşte.
Iar începutul văzut este într-un timp şi într-o tre-
buin ă. Încol it în vreo conştiin ă. Şi determinat de nişte
stări şi de nişte împrejurări, de nişte datorii şi de nişte
răspunderi care cer această lucrare şi o poruncesc cu tă-
rie de nebiruit.

3. Împrejurările creează datoria.


Datoria creează nevoia.
Nevoia alege omul.
Şi timpul.
Şi felul lucrării.
Tot ceea ce se vede însă este numai haina în care
sunt îmbrăcate aici hotărârile lui Dumnezeu luate mai
dinainte în Cer –
sau hotărârile oamenilor luate pe pământ.

4. Toate întâmplările văzute sunt numai felul fericit
sub care se împlinesc hotărârile mântuitoare ale lui
Dumnezeu prin oamenii ascultători de El.
Sau felul nefericit prin care oamenii neascultători
umblă să zădărnicească acele hotărâri mântuitoare,
împinşi de îndemnul duhului satanic şi potrivnic lui
Dumnezeu.

5. În toată desfăşurarea tuturor întâmplărilor istori-
ei este numai înfruntarea celor două puteri: Puterea Bi-
nelui, care doreşte şi lucrează numai spre fericirea
crea iunii şi creaturilor lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos
Domnul, –
şi Puterea Răului, care luptă împotriva acestui scop
şi doreşte numai nefericirea lumii prin păcat.
Oamenii, buni sau răi, sunt numai uneltele văzute
de care se folosesc aceste două puteri nevăzute.

6. Adevăratul Început al Evangheliei este acela de
la Ioan capitolul 1, versetul 1. Acest Început izvorăşte
din Iisus – Cuvântul lui Dumnezeu – Care era mai
înainte de orice început.

62 Traian Dorz

Din El şi cu El – Care era în Tatăl, cu Tatăl şi ca
Tatăl – au început toate.
Cu El continuă toate.
Şi cu El vor sfârşi toate.
Acesta este adevăratul Început. Căci el este în Cer
şi din Cer. În Veşnicie şi din ea.
Şi numai după acel început de la Ioan capitolul 1 vi-
ne începutul de la Matei 1, 1 – apărând undeva în Timp,
pe parcursul vie ii unui popor şi [într-un anumit] loc.
Potrivit măsurii în care îl putem în elege şi primi noi.
Nemărginitul lua astfel forma mărginitului după
măsura cuprinderii noastre. Precum, pentru a în elege,
unui copil îi arătăm desenat un cercule cu câteva li-
nioare şi îi zicem: „Iată, acesta este soarele!”…
Dar, o, cât de mult este de la soarele-cercule –
[forma] sub care îl priveşte copilul – şi până la soarele
adevărat!

7. Suntem înconjura i de taine, dar pricepem nespus
de pu in din tot ce ne înconjoară. Nu putem pătrunde nici
în cele pe care le vedem, decât atât de pu in – şi atunci
cât oare mai avem de pătruns în cele ce nu le vedem!
De aceea cel mai însemnat lucru în cercetarea tutu-
ror lucrurilor este buna-credin ă. Fără ea nu se poate
nici afla, nici păstra nimic din Adevăr.

8. În lucrarea Harului lui Dumnezeu lucrurile nu se
întâmplă după felul obişnuit al celor ce se petrec pe
plan lumesc.
Dumnezeu a binevoit să Şi-i aleagă pe cei de care a
vrut să Se folosească în Evanghelia Sa după cu totul
alte criterii decât lumea.


Dar chiar omeneşte vorbind, pentru a depune o
mărturie adevărată nu este nevoie decât de adevăr… Nu
este nevoie decât să iubeşti Adevărul şi să vrei să-l
slujeşti cu un cuget curat. Să-l cau i şi să-l mărturiseşti
cu o minte călăuzită numai de buna-credin ă.

9. Ştim că tot ce facem şi spunem este văzut şi ju-
decat de Dumnezeu, Căruia avem a-I da seamă în cu-
rând, fiecare dintre noi, de tot ce am făcut,
de tot ce am spus,
de tot ce am scris,
de tot ce am gândit.

10. Pentru orice ac iune î i trebuie mai întâi un om.
Cu cât ac iunea este mai însemnată, cu atâta omul
trebuie să fie mai potrivit pentru ea, mai corespunzător ei.
Fără un om ales, – Dumnezeu n-a făcut nici o lu-
crare aleasă.

11. Dumnezeu, Care veghează necurmat asupra
planurilor Sale, spre a le aduce la îndeplinire, intervine
totdeauna la timpul potrivit, săvârşind minunea Sa ca şi
cum totul ar fi fost firesc, normal, obişnuit.
Ca şi când omul ar fi acela care face şi care alege,
– şi nu Dumnezeu.

12. Aşa împlinesc oamenii planurile lui Dumnezeu,
pe care nu le pricep şi nu le doresc, crezând că şi le pun
la cale pe ale lor.

13. Domnul nostru Iisus Hristos a spus: „Adevărat,
adevărat vă spun că dacă grăuntele de grâu care a căzut

64 Traian Dorz

pe pământ nu moare, rămâne singur. Dar dacă moare,
aduce multă roadă…” (In 12, 24).
Astfel „moartea” grăuntelui de grâu începe chiar
din clipa când primeşte să fie aruncat în brazdă.
El nu moare dintr-o dată, dar moare în fiecare zi
câte pu in, prin munca şi lupta pe care o duce spre rodul
pe care îl pregăteşte.
Rodul va apărea numai atunci când jertfa grăunte-
lui semănat va fi dăruită în întregime…
Aşa şi noi, aşa şi ale noastre…

14. Redac ia unei gazete este ca o uriaşă centrală
telefonică prin care vin şi trec toate ştirile şi întâmplă-
rile din ară şi din lume.
E ca un uriaş laborator în care vin spre analiză tot
felul de lucruri bune sau rele.
E ca un turn de pază din care se văd şi se dau alar-
me împotriva multor primejdii şi nenorociri.
Când este ceea ce trebuie să fie.

15. Din tot elanul cu care se luptaseră fiii acestei
ări de secole înainte pentru împlinirea marelui nostru
ideal na ional – parcă nu mai rămăsese nimic în mo-
mentul începerii Lucrării Oastei Domnului.
Toată frumoasa muncă pentru trezirea şi formarea
conştiin ei curate a datoriei, a unită ii, a cinstei, a dem-
nită ii şi moralei parcă încetase de peste tot.
Toate luminile frumoase şi vrednice care ardeau
cândva atât de curat şi de puternic parcă le stinsese un
vânt satanic.
Şi un întuneric vinovat se întindea rece, amenin ă-


tor şi deznădăjduit peste toate hotarele noastre fireşti şi
sufleteşti.

16. Ce ai făcut tu pentru ca aceşti neferici i be ivi şi
suduitori să-şi dea seama cutremura i şi îngrozi i de pă-
catul şi pierzarea lor? Ei merg fără să-şi dea seama la o
pierzare sigură, – dar tu ştii cutremurător de bine lucrul
acesta.
Ce-ai făcut tu pentru ca Hristos să fie dus până la
ei, iar ei, aduşi până la Hristos? – singura întâlnire mân-
tuitoare a unui suflet şi a unui popor.

17. Duhul Sfânt îl încredin ează (pe Părintele Iosif
Trifa – n. ed.) tot mai puternic că învierea şi înnoirea nu
pot veni decât prin puterea Crucii şi a Jertfei Mântuito-
rului Hristos, din Izvorul cuvintelor Sfintei Scripturi.
Trebuie deci puternic făcută în popor cunoscută,
citită şi iubită Biblia, Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu.
În ea este Hristos. Şi în El sunt izvoarele învierii şi
ale vie ii. În aceasta stă taina biruin ei Sale.

18. Duhul Sfânt împinge biruitor acest torent de
ape vii în cercuri şi valuri tot mai largi, izbind în păcat
şi prăbuşind multe stavile ale lui.
Multe comodită i sunt amenin ate, iar valurile în-
noitoare clatină mentalită i învechite şi le mătură, adu-
când în locul lor harul nemaicunoscut înainte al unei fe-
ricite învieri şi trăiri colective în Hristos.

19. Prin naşterea din nou, întâi, la trăirea şi la lupta
pentru mântuirea ta,

66 Traian Dorz

apoi prin mărturisirea personală şi de la om la om,
intri în trăirea şi în lupta pentru mântuirea altora.
Totul într-o dragoste fierbinte pentru Dumnezeu şi
pentru de-aproapele.

20. Dacă un război de un fel se terminase în afară cu
dezrobirea na ională – un nou război, de un alt fel, înce-
puse înăuntru, pentru dezrobirea noastră sufletească. Şi
acest război trebuie purtat cu şi mai mare hotărâre.
Oricât va fi de lung şi de mare acest război, el va
trebui să se încheie numai atunci când se va fi făcut de-
săvârşita noastră dezrobire sufletească de sub robia pă-
catului şi a decăderii în care suntem inu i acum.
Dumnezeul nostru, grăbeşte această fericită dezro-
bire, – Te rugăm.
Amin.

***

Cuvinte în elepte

Cuvântul e valoarea oricărui îl rosteşte,
în el e adevărul prin care se-mplineşte
sau el arată golul acelui ce nu-l ine,
cuvântul îl arată pe-oricare ce-are-n sine.


9. OSTAŞUL DOMNULUI HRISTOS

1. Înseşi Biblia şi Biserica folosesc un limbaj du-
hovnicesc, înfă işându-l pe adevăratul creştin ca pe un
„bun ostaş al lui Hristos”, chemat să lupte şi să sufere
pentru triumful Împără iei lui Dumnezeu şi pentru ni-
micirea păcatului (II Tim 2, 1-5) – chiar şi la botezul lui
în credin a creştină.
Unui astfel de „ostaş” al Domnului i se porunceşte
să ia toată „armătura” Duhului Sfânt, ca să poată ine
piept împotriva uneltirilor vrăjmaşului diavol.
Şi este vorba acolo despre „centura” Adevărului,
„platoşa” neprihănirii, „scutul” credin ei, „coiful” mân-
tuirii, „sabia” Duhului (Ef 6, 11-17).

2. O, dacă acest deosebit har ceresc ce vine spre
noi prin această binecuvântată Lucrare ar fi în eles tot
atât de bine şi de către cei din fruntea Bisericii şi a po-
porului cum îl intuieşte mul imea cea mare şi de jos!
Ce minunat s-ar împlini atunci planul mântuitor
pe care Dumnezeul nostru îl are cu ara noastră! Şi

68 Traian Dorz

cum s-ar schimba atunci de radical tot cursul istoriei
noastre!
Dar atât „elita” noastră na ională, cât şi cea reli-
gioasă, nu numai că n-au în eles, dar au şi zădărnicit
acest plan dumnezeiesc, după cum zădărnicise cândva
şi elita poporului iudeu (Lc 7, 30).
Spre nefericirea noastră de astăzi ca şi a acelora de
demult.

3. Cu Lucrarea Oastei, Dumnezeu n-a fost ca şi cu
altele. Oastei acesteia nu i-a dat o trâmbi ă încurcată, un
adevăr îndoielnic, un duh tulburat, un Iisus aspru.
Nu i-a dat o Evanghelie grea şi chinuitoare, prin
vreun lucrător ambi ios, nesupus şi trufaş.
Ci i-a dat trâmbi a cu sunetul cel mai desluşit.
Adevărul cel mai blând şi mai sigur. Duhul cel mai li-
niştit. Hristosul cel mai dulce. Evanghelia cea mai feri-
cită şi uşoară, a dragostei smerite, curate şi fierbin i,
– prin lucrătorul cel mai asemănător în suferin ă, în
iubire, în bunătate şi în sărăcie cu Domnul său…

4. Toată lucrarea mântuirii noastre – va spune el
încă de la început – stă şi va sta numai în Crucea şi în
Jertfa lui Iisus cel Răstignit.
Crucea şi Jertfa Lui de pe Golgota a făcut – şi va
face – lucrarea mântuirii noastre. Fără această Jertfă,
toată lupta şi toată truda noastră este în zadar. Toată
lupta noastră şi toată nădejdea noastră pentru mântuire
stau numai în credin a şi în încrederea noastră neclintită
în Crucea şi în Jertfa vie a lui Iisus cel Răstignit. De
fapt, Lucrarea Oastei Domnului este aflarea şi vestirea
lui Iisus cel Răstignit…


Deci, fra ii mei, cu ochii intă la Căpetenia şi De-
săvârşirea credin ei noastre, la Iisus cel Răstignit, după
cum a spus şi a scris marele Apostol Pavel, că: „N-am
avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Iisus
Hristos şi pe El răstignit” (I Cor 2, 2). Şi: cu ochii „ intă
la Căpetenia şi Desăvârşirea credin ei noastre, adică la
Iisus…” (Evr 12, 2).

5. De fapt, aceasta nu era o descoperire, ci mai de-
grabă o redescoperire.
Hristos era în mijlocul nostru, dar noi nu-L cunos-
cusem.
Stătea la uşa noastră, dar noi nu-L sim isem.
Ne vorbea de lângă noi, dar noi nu-L auzisem.
Era trimis la noi să ne aducă mântuirea slăvită, dar
noi nu-L primisem. Căci nu fusese nimeni să ne tre-
zească din somnul păcatelor în care zăceam. Nici să ne
arate limpede calea şi lumina ieşirii din întunericul şi
rătăcirile prin care bâjbâiam.

6. Acum Hristos era înăl at cu toată puterea, cu
toată căldura şi cu toată hotărârea sufletului, în fa a tu-
turor sufletelor şi în mijlocul tuturor stărilor.
Acum chemarea Lui o auzim cu to ii limpede, stă-
ruitoare şi dulce cum n-o mai auzisem niciodată.
Cel ce ni-l arăta, sim eam că Îl cunoaşte pe Iisus.
Şi că tot ce spune el despre mântuirea şi via a cu Iisus
el le trăieşte în totul. De aceea îl ascultau tot mai multe
suflete şi îl urmau tot mai cu drag.
Pe măsură ce ochii slujitorului erau tot mai a inti i
la Stăpânul său Iisus, iar urechea lui era tot mai atentă

70 Traian Dorz

la Cuvântul Lui, viziunea i se adâncea şi i se lărgea,
pătrunzându-se tot mai deplin de marile adevăruri în
aflarea şi cunoaşterea cărora stătea salvarea noastră. Şi
ca indivizi, şi ca popor.

7. Astfel cea dintâi şi cea mai mare trebuin ă a ării
şi a poporului nostru, aflăm puternic că stă numai în
cunoaşterea vie a lui Hristos.
Dacă L-am avea cu adevărat pe Hristos, nu ne-ar
mai lipsi nimic. Toate le-am dobândi prin El şi odată cu
El, căci în El avem totul deplin (Col 2, 10).

8. Curând el va spune: De fapt, nu be ia şi sudalma
sunt răul cel mai mare de care suferă poporul nostru –
ci răul cel mai mare este că nu-L cunoaştem şi nu-L
urmăm pe Iisus cel Răstignit.
Căci dacă L-am avea pe El, nu numai că n-am trăi
în întunericul acestor ruşinoase păcate şi patimi, ci am
umbla cu to ii în toată cură ia şi bucuria inimii minu-
nate a lui Dumnezeu.

9. Nici noi nu vom putea fi mântui i altfel…
Temelia cea dintâi pentru mântuirea sufletului
nostru este să-L cunoaştem şi să-L primim oricare din-
tre noi în inima şi în casa noastră pe Hristos.
Apoi cea de-a doua, tot atât de însemnată, este
munca şi lupta noastră de a-i face pe to i oamenii să-L
cunoască şi să-L primească în via a lor ca Mântuitor şi
ca Stăpân pe El.
În aceasta stă toată taina înnoirii, puterii şi rodirii
noastre.


10. Minunea descoperirii lui Hristos face în sufletul
nostru o altă minune: lucrarea tainică şi dumnezeiască a
naşterii din nou.
Taina pocăin ei, care este o lucrare a Duhului
Sfânt, recunoscută ca una din cele şapte Taine ale Bise-
ricii, numită în alt fel şi taina convertirii sau taina naşte-
rii din nou, este acea lucrarea dumnezeiască pe care o
face şi trebuie s-o facă în via a fiecărui om Duhul Sfânt
şi Cuvântul Sfânt.
Dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea
împără ia lui Dumnezeu – a spus Mântuitorului către
Nicodim, adăugând că, dacă nu se va naşte cineva din
Apă şi din Duh, nu poate să intre în Împără ia lui Dum-
nezeu (In 3, 3-5).
Desigur, în elegând pentru această naştere din nou,
prin Apă, Cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură,
după cum explică Însuşi Mântuitorul în Ioan 4, 14:
„…Apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un
izvor de apă care va âşni în via a veşnică…”

11. Această lucrare e o taină şi o minune dumne-
zeiască, după cum limpede a spus Mântuitorul că este
ca şi cu vântul căruia „îi auzi vuietul, dar nu ştii de un-
de vine, nici încotro merge” (In 3, 8).
Sau… este ca şi sămân a care, pusă în pământ…
creşte şi rodeşte.
Sau ca altoiul pus în pom: schimbă şi înnoieşte
totul.
Sau este ca aluatul pus într-o frământătură: dos-
peşte şi îmbunătă eşte totul…

72 Traian Dorz

12. Dumnezeu, în tot ce face, este în elept şi bun!
Lucrând, El Îşi desăvârşeşte mereu unealta prin care lu-
crează.
Învă ând, El îl face tot mai învă at pe învă ătorul
prin care îi înva ă pe al ii.
Ducând lumină, El îl face tot mai luminos pe acela
prin care îi luminează pe al ii.

13. Precum un zidar trebuie să se afle totdeauna
mai presus decât lucrarea pe care o face el, tot aşa se
cere neapărat să fie şi lucrătorul lui Dumnezeu. Mai
întâi să aibă el o stare şi o via ă mai înaltă, mai sfântă,
mai smerită şi mai plină de roadele Duhului Sfânt. Căci
numai după aceea va putea face ca aceste lucrări să se
facă şi în al ii.
Trebuie mai întâi ca lucrătorul Domnului să se
sfin ească el însu i în toată fiin a şi trăirea lui, pentru ca
apoi să-i poată duce şi pe al ii la sfin irea fără de care
nimeni nu va putea vedea pe Dumnezeu (Evr 12, 14).

14. Numai lumina Evangheliei şi a Duhului Sfânt
ne va putea trezi şi învia la o via ă nouă pe to i mor ii în
patimi şi îngropa i în păcate.
Pe to i cei inu i în robie şi în orbie sufletească de
către satana, duşmanul cel de moarte al sufletului nos-
tru şi al neamului nostru.
Sfânta Scriptură trebuie deci adusă la tot poporul
acesta. Şi poporul nostru trebuie adus la ea.
Sfânta Evanghelie trebuie scoasă din altar şi dusă
în familii, în societate, în mijlocul lumii şi în via a fie-
cărui om.


15. Mântuitorul şi Domnul nostru Iisus Hristos nu
trebuie să fie numai un „Prizonier”, un „Condamnat” al
chivotului şi al altarului, la Care mergem doar din când
în când, ca la un scurt „vorbitor”. Şi mergând, să ne
trăim via a tot fără El.

16. A sosit vremea să-L luăm pe Iisus de acolo,
să-L „eliberăm din altar”,
să-L scoatem şi să-L ducem pretutindeni în via a
oamenilor, în problemele lor, în umblarea şi în munca
noastră de toate zilele.
Iisus Hristos trebuie să fie zilnic Domnul şi Stăpâ-
nul nostru. Tovarăşul şi Îndrumătorul nostru, Lumina şi
Pilda trăirii noastre.
Pe El trebuie să-L întrebăm. De El să ascultăm. Lui
să I ne mărturisim. Şi pe El să-L iubim, devenind una
cu El fiecare şi to i.
Cuvântul Lui să devină dreptarul vie ii fiecăruia
dintre noi.
Duhul Lui să devină felul nostru de a fi.

17. Părtăşia şi Prezen a lui Iisus Domnul nostru să
ne devină condi ia noastră de via ă fără de care să nu
mai putem trăi!…
Desigur, o muncă şi o luptă uriaşă se prevede că
va trebui duse pentru ajungerea acestui scop şi aces-
tui nivel!
Marile puteri potrivnice sunt multe şi tari.
Marele întuneric şi marea nepăsare de veacuri, de-
venită „tradi ie”, se vor împotrivi din răsputeri totdeau-
na oricărui suflu înnoitor.

74 Traian Dorz

18. Comoditatea înghe ată şi păcatele încetă enite,
care se vor vedea amenin ate de primăvara Evangheliei,
vor stârni din greu crivă ul urii şi al calomniilor împo-
triva razelor binefăcătoare pe care le va aduce Soarele
Bibliei, care îşi vesteşte răsăritul ceresc peste hotarele
ării noastre şi ale inimilor noastre.
Va trebui ridicate stavile grele şi ruginite care de
veacuri opresc revărsarea binecuvântată a şuvoaielor
binecuvântate, mântuitoare, peste sufletul poporului
nostru.
Dar Praznicul Paştilor noastre, Sărbătoarea renaşte-
rii noastre în Hristos, tot va trebui să vină odată.

19. Ceea ce Dumnezeu a făcut prin Cuvântul Său
Sfânt în via a altor popoare, care L-au descoperit îna-
intea noastră, trebuie să vedem şi la noi, odată şi odată,
oricât de lung va fi drumul urcuşului nostru spre
această luminoasă intă.
Oricât de grea va fi lupta noastră pentru această
slăvită biruin ă
şi oricât de multe vor fi jertfele care ni se vor cere
pentru această fericită împlinire, Dumnezeul mântuirii
noastre tot ne va ajuta s-o ajungem odată şi odată, dacă
lucrăm şi luptăm cu o neclintită statornicie şi nădejde
pentru aceasta.
O, ce negrăită şi strălucită va fi atunci bucuria cu-
lesului pentru cei care umblă acum plângând, când îşi
aruncă sămân a acestui sfânt început!
O, cu ce cântări de veselie vor secera mul umirea
acei care încep să semene acum cu atâtea lacrimi (Ps
126, 5-6)!


20. În formele şi cuvintele cele mai vii şi mai atră-
gătoare, omul trimis de Dumnezeu ştie să înfă işeze
adevărurile veşnice şi mântuitoare con inute în Biblie.
O sete sfântă şi nemaicunoscută înainte la noi se
trezeşte acum după citirea Bibliei.
Ceea ce nu se mai văzuse niciodată în poporul
nostru începe să se vadă acum. Cercurile cele mai largi
şi neştiutoare află despre Biblie, în felul acesta, pentru
prima dată. Şi mul imile vin s-o ceară.
Fericit ostaşul Domnului care lucrează aşa.
Doamne Iisuse, fă-i pe to i ostaşii Tăi astfel de ostaşi.
Amin.

***

Cuvinte în elepte

Cuvântul nu-ncetează în clipa când e spus,
din om în om se duce, din faptă-n faptă-i dus;
cu el cândva, odată vei fi înfă işat
şi vei culege rodul din el, ce-ai semănat.

76 Traian Dorz

Doamne, eu m-am vrut
Doamne, eu m-am vrut cu Tine
pentru Veşnicia toată,
ie-n flăcări şi-n suspine
inima i-am dat legată,
ie i-am promis iubirea
cum e-n via ă numai una,
ie i-am deschis-o toată,
e a Ta pe totdeauna.

Al Tău, Domnul meu,
vreau să fiu mereu,
căci murind m-ai izbăvit,
Drag Iisus Iubit…

Anii tinere ii mele
mi i-am vrut lega i de Tine
şi n-a fost pe lumea asta
nimeni fericit ca mine;
rezemat de sfântu- i umăr,
i-am dat inima mea-ntruna,
de-nmiite ori spunându- i:
E a Ta pe totdeauna…

Dumnezeul meu, ai milă,
nu Te depărta de mine,
n-alunga a mea iubire,
lasă-mi-o să stea cu Tine,
căci chiar de mi-ar arde lutul
şi m-ar bate-n veci furtuna,
dragostea-mi nemaischimbată
e a Ta pe totdeauna.


10. CE MARE TAINĂ ESTE LUCRAREA
DOMNULUI!

1. Ce idee mare este aceasta! Ce viziune profetică,
ce ini iativă salvatoare, ce moment unic este apari ia
unei Lucrări Duhovniceşti!
Ce curs fericit îşi urmează prin ea şi de la ea desti-
nul unui popor şi chiar istoria Bisericii, dacă o primeş-
te, dacă o urmează…
Dar sunt oare acei care trebuie să se pătrundă, să se
însufle ească şi să poarte ferici i pretutindeni acest me-
saj divin!
Ce mici sunt vremile marilor oameni!

2. Lucrarea Oastei Domnului s-a născut în Biserica
noastră strămoşească, în învă ătura şi credin a în care
ne-am născut. În învă ătura şi în credin a aceasta, Du-
hul lui Hristos a pus pentru noi to i adevărurile prin ca-
re, trăind şi lucrând, să ne aflăm mântuirea.
Ele erau şi mai nainte, – dar noi nu le-am trăit cu
via a. Hristos era în mijlocul nostru, dar noi nu L-am

78 Traian Dorz

cunoscut şi nu L-am urmat. Această Lucrare ne-a trezit
mintea şi ne-a deschis ochii să-L vedem.

3. Propovăduindu-L pe Hristos cel Viu şi aflarea
Lui prin naşterea din nou şi vestirea Lui printr-o via ă
predată şi trăită cu plinătate pentru El,
credin a şi mărturisirea lui Iisus cel Răstignit prin
toată vorbirea şi fapta inspirate de Cuvântul şi Duhul
Sfânt erau poruncile de aur şi de foc din care s-a înche-
gat Evanghelia trăită şi propovăduită în Oastea Dom-
nului de la începutul ei.
Părintele Iosif şi Oastea Domnului făceau astfel cu
fapta pentru Biserica noastră
– deşi nu se pomenea numele Bisericii la fiecare
rând sau cuvânt –
de mii de ori mai mult decât acei care tot repetau
numele Bisericii până la nerăbdarea ascultătorilor lor.

4. Oastea Domnului a făcut dintr-o dată un salt ce-
resc în cunoaşterea şi trăirea vie a Evangheliei în Bise-
rica şi în credin a noastră. Iar acest salt ceresc l-a făcut
prin via a şi mărturisirea sfântă a Părintelui Iosif, acest
om trimis de Dumnezeu la noi cu acest mesaj divin, cu
această solie dumnezeiască a cărei însemnătate abia atât
de pu ini au putut-o sim i!

5. Evanghelia propovăduită de Părintele Iosif prin
toată credin a şi trăirea lui era de o cură ie şi de o va-
loare ca aceea a Sfin ilor Apostoli, a Sfin ilor Părin i, a
sfin ilor martiri şi mucenici din vremile de aur ale creş-
tinismului, – după cum spune Sfântul Apostol Petru:

Traian Dorz: Credinta incununata

Traian Dorz: Credinta incununata

Recommended

Recommended

More Related Content

What's hot

What's hot (20)

Viewers also liked

Viewers also liked (18)

Similar to Traian Dorz: Credinta incununata

Similar to Traian Dorz: Credinta incununata (20)

More from ComoriNemuritoare.RO

More from ComoriNemuritoare.RO (6)

Traian Dorz: Credinta incununata