Cartea scrisă de preotul Iosif Trifa, 'Fricoșii', abordează tema fricii ca un păcat major care împiedică mântuirea sufletului. Explică cum frica este situată în fruntea păcatelor menționate în Apocalipsa 21:8 și susține ideea că credința puternică în Dumnezeu alungă frica, generând curajul de a împlini voința divină. Autorul îndeamnă cititorii să devină luptători neînfricați pentru cauza lui Hristos și să se elibereze de frică prin credința puternică în Dumnezeu.

1. Fricoşii 1
Preot Iosif TRIFA
FRICOŞII

2. 2 Preot Iosif TRIFA
© Toate drepturile rezervate
Editurii «Oastea Domnului» – Sibiu
Str. Ch. Darwin, 11
tel. 0269 21 66 77; fax 0269 21 69 14
ISBN 973-710-057-3

3. Fricoşii 3
Preot IOSIF TRIFA
FRICOŞII
de la Apocalipsa 21, 8
Edi ia a IV-a
Apare cu binecuvântarea
IPS Sale Dr. Lauren iu Streza,
Mitropolitul Ardealului
Editura «Oastea Domnului»
Sibiu, 2006

4. 4 Preot Iosif TRIFA
Ostaşi ai Domnului Iisus
Ostaşi ai Domnului Iisus,
ce Crucea Lui pe steag v-a i pus,
să şti i că-n lumea asta voi
purta i un lung şi greu război,
războiul lui Iisus.
În lupta Lui fiind chema i,
voi lupta dragostei purta i;
răbdarea Lui vă fie el,
tăcu i şi blânzi, şi buni ca El,
şi nu descuraja i.
Nainte deci, prin ploi şi vânt,
vestind Cuvântul Lui cel sfânt,
iar plată pentru că lupta i
sau cinste pentru tot ce da i
nu cere i pe pământ!
De lume n-aştepta i să fi i
nici lăuda i, nici pre ui i,
să nu v-atragă slava sa;
Hristos a suferit în ea –
şi voi să suferi i!

5. Fricoşii 5
Cuvânt înainte
Mişcarea Oastei Domnului a deschis o şcoa-
lă nouă în poporul nostru. A deschis o şcoală de
cercetare şi de adâncire a Scripturilor.
De la Dumnezeu era şcoala aceasta, căci, în
scurt timp, ea s-a umplut de „şcolari”, de căr i, de
predici, de cântări şi învă ături care au umplut
toată ara.
Şcoala Duhului Sfânt era şcoala aceasta, căci
ea a început să nască oameni noi, făpturi noi.
Din această binecuvântată şcoală a Duhului
Sfânt, au ieşit şi învă ăturile din cărticica de fa ă.
Sunt şi ele un rod al suflării Vântului Ceresc pes-
te ara aceasta.
Frica de la Apocalipsa 21, 8 este cercetată
în această carte şi arătată în lumina ei cea ade-
vărată.
Fie ca şi aceste învă ături să trezească în
orice suflet curajul şi îndrăzneala pentru cauza
Domnului şi pentru lupta Domnului în lume. Şi

6. 6 Preot Iosif TRIFA
să omoare în orice suflet frica, clătinarea şi că-
derea.
Fă Tu, Doamne, ca şi citirea acestor învă-
ături să facă din to i copiii Tăi nişte luptători
neînfrica i pentru cauza Ta şi pentru lucrul Tău
în lume.
Sibiu, la 1 decembrie 1936
IOSIF TRIFA – preot,
redactorul foii «Isus Biruitorul»

7. Fricoşii 7
Ce păcat mare este frica!
„Dar cât despre fricoşi, necredin-
cioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori,
închinători la idoli şi to i mincinoşii,
partea lor este în iazul ce arde cu foc şi
cu pucioasă, adică „moartea a doua”
(Apoc. 21, 8).
În cartea Apocalipsa, la capitolul 21, versetul
8, sunt înşirate opt păcate şi opt feluri de păcătoşi
despre care Cuvântul lui Dumnezeu spune lămu-
rit că nu vor moşteni Împără ia lui Dumnezeu, ci
„iazul” cel de foc.
„Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scâr-
boşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinători la idoli
şi to i mincinoşii, partea lor este în iadul ce arde
cu foc şi cu pucioasă, adică „moartea a doua”…
Citind acest verset, eu am rămas mirat de or-
dinea în care sunt aşezate cele opt feluri de pă-
cătoşi. În fruntea lor stau fricoşii. Cei fricoşi sunt
puşi înaintea desfrâna ilor, a necredincioşilor, a
vrăjitorilor. Ba chiar şi înaintea ucigaşilor.

8. 8 Preot Iosif TRIFA
Parcă- i vine să te întrebi: Păi, doar frica nu
va fi ea mai mare decât uciderea. Dar Cuvântul
lui Dumnezeu ştie ce spune. În fruntea celor opt
păcate de moarte, Cuvântul lui Dumnezeu a pus
frica, anume, să
ne dăm bine sea-
ma de greutatea
acestui păcat.
Frica – să o
judecăm mai întâi
omeneşte – e o
mare pacoste. Fri-
cosul nu ispră-
veşte nimic. Ce
bine l-a fotografi-
at în eleptul So-
lomon pe fricos la
Pilde 22, 13: „Afară este un leu care m-ar putea
ucide”... mai bine stau pe loc... mi s-ar putea în-
tâmpla ceva...; decât să mi se întâmple ceva, mai
bine nu lucrez nimic.
Fricosul nu isprăveşte nimic. N-are încredere
nici în el, nici în al ii şi nici în Dumnezeu. Dum-
nezeu i-a dat voin ă, în elepciune, putere, îndrăz-
neală, dar el nu poate folosi această avere, din
cauza fricii. El vede toate lucrurile în lumina fri-

9. Fricoşii 9
cii. El vede totul în lumina întrebării: oare ce s-ar
putea întâmpla? Cum spune în eleptul Solomon:
Fricosul vede totdeauna „leul” sau „lupul” ce i-ar
putea ieşi în cale. De aceea el nu isprăveşte ni-
mic. Nu face nimic. El e totdeauna ocupat cu
gândul şi frica: ce i s-ar putea întâmpla?
Eu am cunoscut la ară un om care, având
banii gata, abia în cinci ani s-a putut hotărî să-şi
facă o casă. Se ocupa veşnic cu „ce i s-ar putea
întâmpla” dacă s-ar apuca de lucru.
Şi-apoi, să te ferească Dumnezeu să faci to-
vărăşie cu un asemenea fricos. La cea mai mică
greutate, te lasă în drum. Şi, mai ales, să te fe-
rească Dumnezeu de a- i pune încrederea să te
apere fricosul! Şi să te ajute la vreme de necaz.
Numai ce miroase „primejdia” – fuge şi te lasă în
mijlocul drumului. Un om fricos este o pacoste şi
pentru el, şi pentru al ii...
Aşa este şi cu creştinul cel fricos. Aşa este şi
frica cea duhovnicească. Ea este o pacoste pentru
mântuirea sufletului. Şi e un păcat grozav. De ce?
Pentru că fricosul nu se ştie încrede în puterea şi
ajutorul lui Dumnezeu. Cel fricos tăgăduieşte
puterea lui Dumnezeu. Fricosul are un fel de
„Dumnezeu” care nu-l poate ajuta şi scăpa. Cel
fricos tremură de toate frunzele, pentru că nu-L

10. 10 Preot Iosif TRIFA
cunoaşte cu adevărat pe Dumnezeu, Care scapă şi
mântuieşte. Fricosul are un „Dumnezeu” cu care
nu cutează a pleca la drum. Nu cutează a începe o
lucrare. Nu cutează a întreprinde nimic.
Fricosul este un fel de tăgăduitor al lui Dum-
nezeu. E mai rău decât cel necredincios. Pentru
că cel necredincios spune pe fa ă că nu crede şi
nu se încrede în Dumnezeu, dar fricosul crede,
însă Îi tăgăduieşte puterea prin frica lui. Fricosul
are o putere de la Dumnezeu. Are un nor de făgă-
duin e, prin care Dumnezeu îi asigură ajutorul lui.
Dar el, sărmanul, tremură de frică lângă o astfel
de avere. Fricosul nu poate face nimic, nici pen-
tru mântuirea lui, nici pentru mântuirea altora. O,
e jalnic să-l vezi pe satana cum se joacă cu frico-
sul, ca şi pisica cu şoarecele!
Frica e piedică a mântuirii. E şi ea o ispită a
satanei. De aceea trece, ca un fir roşu, prin toată
Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu ce spune: „Nu te
teme!... Eu, Domnul, sunt cu tine, să te scap şi să
te mântui (Ier 1, 8). Şi de aceea ne-a adus Dom-
nul Iisus scumpa Lui chemare: „Îndrăzni i, căci
Eu am biruit lumea!” (In 16, 33). Şi de aceea ne-a
lăsat ca testament scumpa făgăduin ă: „Nu vă te-
me i!”... Iată, Eu cu voi sunt până la sfârşitul vea-
cului (Mt 28, 20).

11. Fricoşii 11
„Nu te teme!”
Acesta e cântecul cel dulce care trece
prin toată Biblia
„Nu te teme!” trece ca un fir roşu prin întrea-
ga Biblie. Pe acest „Nu te teme!” îl pune Domnul
în fa a aleşilor Lui şi copiilor Lui, pentru că în
acest „Nu te teme!” este începutul biruin ei şi al
mântuirii, întocmai precum frica este începutul în-
frângerii şi căderii. Pe acest „Nu te teme!” îl îmbie
Domnul, ca pe un dar scump, tuturor aleşilor Lui şi
tuturor creştinilor luptători şi biruitori.
„Avrame, nu te teme! Eu sunt scutul tău, şi
răsplata ta mare va fi” (Fac 15, 1).
„Agar, nu te teme!” (Fac 21, 17).
„Isac, nu te teme, căci Eu sunt cu tine” (Fac
26, 24).
„Nu te teme, Iacobe, să te pogori în Egipt”
(Fac 46, 3).
„Nu te teme, Ghedeoane, căci nu vei muri!”
(Jud 6, 23).

12. 12 Preot Iosif TRIFA
„Nu te teme, Israele, căci Eu sunt cu tine!...
Eu sunt Dumnezeul tău, Eu te întăresc, Eu te ajut,
Eu te sprijin”... (Isaia 41, 10).
„Nu te teme, Ieremia, căci Eu sunt cu tine, să
te scap!” (Ier 1, 8).
„Nu te teme, poporul Meu, de ocara oameni-
lor şi nu tremura de batjocurile lor!” (Isaia 51, 7).
„Nu te teme, căci nu vei rămâne de ruşi-
ne!”... (Isaia 54, 4).

13. Fricoşii 13
Şi aşa mai departe, acest „Nu te teme!” trece
prin toată Biblia ca un preadulce cântec ceresc.
E plină Biblia cu aceste scumpe telegrame
cereşti: «Nu te teme!». Prin ele, Domnul Dumne-
zeu ni Se îmbie Însuşi ca un fel de garan ie şi si-
guran ă, spunându-ne lămurit să nu ne temem, să
îndrăznim, căci El este cu noi...
Aleşii Domnului şi to i copiii lui Dumnezeu
din toate vremurile au luat pe suflet această făgă-
duin ă, această asigurare şi cu ea au biruit... To i
aleşii Domnului, to i creştinii biruitori au fost
oameni de curaj, au fost oameni care nu s-au te-
mut de nimic, decât de păcat. Au fost oameni ca-
re n-au cunoscut frica. Iar curajul acesta l-au avut
prin credin a, prin conştiin a şi încrederea vie, ta-
re şi nestrămutată că Domnul este cu ei... că ei
sunt vasele de care Se foloseşte Domnul şi de ca-
re Se îngrijeşte El şi pe care le duce la biruin ă
El. „Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea – striga
proorocul Isaia – voi fi plin de încredere şi nu mă
voi teme de nimic!” (Isaia 12, 1).
Frica provine dintr-o credin ă slabă, dintr-o
încredere şovăielnică. Curajul, în schimb, pleacă
dintr-o credin ă tare şi vie că Domnul este clipă
de clipă cu noi... că El dirijează via a noastră... că
El comandă, şi la comanda Lui trebuie să păşim

14. 14 Preot Iosif TRIFA
înainte, chiar dacă va trebui să trecem prin foc şi
apă. „Nu te teme, Israele, chiar trecând prin ape,
Eu sunt cu tine şi râurile nu te vor îneca. Şi dacă
vei merge prin foc, nu te va arde şi flacăra sa nu
te va aprinde!...” (Isaia 43, 1-2).
Dintr-o astfel de credin ă, dintr-un astfel de
curaj au ieşit aleşii Domnului, eroii Domnului şi
to i creştinii luptători şi biruitori.
Biblia e plină cu astfel de eroi. În Vechiul
Testament, acolo e ceata aleşilor Domnului, înce-
pând cu Moise, cu toată via a lui şi călătoria lui
spre Canaan.
To i aleşii Domnului din Vechiul Testament
– Avraam, Moise, Noe, Lot etc. – au fost oameni
de curaj şi de luptă şi biruin ă. La fel şi to i eroii
viteji de acolo (Samson, Ghedeon etc.).
În special, pildă de curaj, de luptă şi de în-
drăzneală sunt proorocii. Fiecare prooroc e o pil-
dă mărea ă de curaj şi de îndrăzneală. Cei mai
mul i au plătit cu via a lor îndrăzneala şi curajul
de a striga: „Aşa zice Domnu!” pe tot locul, fără
să cru e pe nimeni.
Dar, dintre to i aleşii Domnului din Vechiul
Testament, este unul care parcă a luat mai mult
din făgăduin a divină „Nu te teme”. E David,

15. Fricoşii 15
proorocul şi psalmistul, despre care vorbim mai
pe larg în paginile următoare.
Iar pe urma eroilor şi vitejilor din Vechiul
Testament, au păşit cei din Noul Testament; şi
tuturor le-a urmat apoi ceata martirilor şi muceni-
cilor care şi-au jertfit şi ei via a pentru biruin a
Evangheliei.

16. 16 Preot Iosif TRIFA
„Nu vă teme i!” –
în Vechiul Testament
Un erou al lui „Nu mă tem!”:
Psalmistul David
În Vechiul Testament, David a atins o culme
a lui „Nu mă tem!”. Psalmistul David este un
erou al lui „Nu mă tem!”
Prin toată Psaltirea trece acel minunat răs-
puns pe care David ştia să-l dea la făgăduin a
lui Dumnezeu: „Nu te teme, căci Eu cu tine
sunt!” Trece acel minunat „Nu mă tem!” Trece
cel mai minunat răspuns pe care vreun muritor
l-a dat cândva la făgăduin a lui Dumnezeu: „Nu
te teme!”
„Mă încred în Dumnezeu şi nu mă tem de
nimic. Ce pot să-mi facă mie nişte oameni?” (Ps
56, 11). „Domnul este lumina şi mântuirea mea,
de cine mă voi teme? Domnul este mântuirea
mea, de cine mă voi înfricoşa?” (Ps 27, 1).
„Chiar o oştire de ar tăbărî împotriva mea,
inima mea tot nu s-ar teme. Chiar un război de

17. Fricoşii 17
s-ar ridica împotriva mea, tot plin de încredere
aş fi” (Ps 27, 3).
„Domnul este sprijinitorul nostru, de aceea
nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul şi
s-ar clătina mun ii în inima mărilor!” (Ps 46, 1-3).
„Chiar dacă
ar fi să umblu
prin valea umbrei
mor ii, nu mă
tem!” (Ps 23, 4).
Iată cel mai
minunat răspuns
pe care l-a dat
vreun muritor la
făgăduin a lui
Dumnezeu „Nu te
teme, căci Eu cu tine sunt!”... Te înfiorează, te cu-
tremură parcă acest minunat răspuns al lui David.
Te cutremură parcă acest „Nu mă tem!” al lui.
Şi, băga i de seamă! În acest „Nu mă tem!”
al lui David este o grada ie, este o scară. Mă în-
cred în Domnul – zise David – şi nu mă tem de
om... Nu mă tem de o mie de oameni... nu mă tem
de un război întreg... nu mă tem chiar de s-ar
zgudui pământul... nu mă tem nici de moarte, de
valea umbrei mor ii!

18. 18 Preot Iosif TRIFA
Vede i, acest „Nu mă tem!” e ca un termo-
metru. El se tot ridică, tot creşte, până ajunge la
gradul cel mai înalt, la punctul cel mai înalt, unde
moare şi frica de moarte.
Termometrul cu care ne măsurăm căldura are
gradul 42 drept cel mai înalt grad. La gradul
acesta, moare omul. Termometrul lui „Nu mă
tem!” are şi el un grad la care moare frica. Iar
gradul cel mai înalt e acela la care moare şi frica
de moarte. Până la acest „grad” trebuie să ajungă
şi încrederea noastră în Dumnezeu: curajul nostru
şi pieirea fricii din noi.
Dragă cititorule! Eu te rog, măsoară-te cu
termometrul lui „Nu te teme!”, ca să vezi câte
grade ai de „Nu mă tem!” La câte grade a ajuns
acest „Nu mă tem!” al tău. Şi, de ai o temperatură
„scăzută”, vezi să creşti mereu în credin ă şi în-
credere în Domnul, până se va ridica şi „termo-
metrul” tău la gradul unde moare îndată frica.
Şi acum, să ne întoarcem la lec ia noastră.
Precum am arătat, Vechiul Testament are frumoa-
se pilde de curaj şi de încredere în Domnul. Dar
totuşi frica are încă rădăcini puternice în Vechiul
Testament. Însuşi Moise, se pare că pentru şovăie-
lile şi îndoielile lui n-a putut intra în Canaan. Sau
pilda proorocului Ilie, care nu s-a temut în fa a îm-

19. Fricoşii 19
păratului Ahab şi nu s-a temut de preo ii lui Baal –
dar pe urmă a fugit de frica unei femei (Izabela) şi
tremura de frica mor ii sub ienupăr.
Apoi, o pildă e chiar şi Psalmistul David.
Proorocul David a atins o culme a lui „Nu mă
tem”. Dar psalmistul a atins-o parcă mai mult cu
vorba decât cu fapta. Căci îl vedem de-atâtea şi
atâtea ori tremurând de frică. Spunea că nu se te-
me de nimic, nici de oameni, nici de moarte şi
iată, în Psalmul 55, îl vedem tremurând de frica
oamenilor. „Rătăcesc încoace şi încolo şi mă
frământ. Îmi tremură inima în mine şi mă cuprin-
de spaima mor ii. Mă apucă frica şi groaza, căci
mă urmăresc vrăjmaşii” (Ps 55, 1-8).
În lupta cu Saul, Domnul îl asigurase pe Da-
vid de atâtea ori că este cu el şi îl scapă de furia
vrăjmaşului şi totuşi, într-un moment, într-o clipă
de credin ă slabă, şi-a zis în sine: „Şi totuşi într-o
zi voi pieri ucis de mâna lui Saul” (I Sam 27, 1).
Adică, precum se vede, nici termometrul lui
„Nu mă tem!” al lui David nu era bun. El arăta
mai mult boala decât sănătatea. În Psalmul 23,
„termometrul” lui David arăta «42 de grade»,
arăta moartea completă a fricii. Iar în Psalmul 55,
iată-l, coboară sub «35 de grade», la punctul unde
murise „Nu mă tem!”

20. 20 Preot Iosif TRIFA
Cea mai primejdioasă boală e când termo-
metrul face salturi. Când eram greu bolnav la Da-
vos, în Elve ia, aşa sărea şi termometrul meu.
Diminea a aveam 36 de grade, iar seara 40. Şi di-
minea a iar 36.
Aşa e şi boala fricii şi a neîncrederii în Dom-
nul. Ea face salturi. Acum se încrede omul cu pu-
tere în Dumnezeu, acum îl vezi tremurând de frică.
Aşa era „termometrul” lui „Nu mă tem” şi în
Vechiul Testament. Şi vom arăta că aşa era – pâ-
nă la un loc – şi în Noul Testament. Frica nu mu-
rise nici în Noul Testament. Dar este în Biblie un
hotar mare, la care frica a murit cu totul. Pe acest
hotar îl vom arăta mai târziu.

21. Fricoşii 21
„Nu vă teme i!” –
în Noul Testament
Solia cea scumpă
a scumpului nostru Mântuitor
Domnul Iisus a venit în lume să strice lucru-
rile diavolului (I In 3, 8). Între aceste lucruri ce
trebuia stricate era şi frica. Pentru că şi frica este
un lucru al lui satana. Prin frică, satana fură cre-
din a şi încrederea omului în Dumnezeu. Şi, pe
urmă, îl duce şi la lepădarea de Dumnezeu.
De aceea şi Mântuitorul a venit în lume cu
solia: „Nu vă teme i!” Începând de la acel „Nu te
teme, Iosife!” din începutul Evangheliei de la
Matei (Mt 1, 20), toate evangheliile sunt pline cu
acest preadulce „Nu te teme!”
Cu toate prilejurile, Mântuitorul le spunea
învă ăceilor că satana va răscula în capul lor toată
lumea şi toate prigoanele, să-i facă să se teamă şi
să piardă mântuirea. „Din pricina Mea – le zicea
Iisus – ve i fi da i în judecata soboarelor... şi ve i

22. 22 Preot Iosif TRIFA
fi duşi în fa a dregătorilor... vă vor da în mâinile
lor... ve i fi urâ i de to i din pricina Numelui Meu,
dar voi să nu vă teme i de ei! Nu vă teme i de cei
ce ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul, ci te-
me i-vă mai degrab de cel ce poate să piardă şi
sufletul, şi trupul în gheenă! (Mt 10, 17-28).
Iată, Mântuitorul ne-a spus aici lămurit de
cine să ne temem. De un singur lucru să ne te-
mem în lumea aceasta: de păcat şi de diavolul,
care e tatăl păcatului. Pentru că păcatul are pute-
rea să omoare şi trupul, şi sufletul omului.
Mântuitorul umbla neîncetat să scoată frica
din Apostolii Lui. „Până şi perii capului vostru

23. Fricoşii 23
sunt număra i – le zicea Iisus – deci să nu vă te-
me i! (Mt 10, 31). Adică, voi sunte i în grija Ta-
tălui Ceresc, deci nu vă teme i! El va purta grijă
de voi ca de nişte copii ai Lui.
Un leac al fricii acesta este: să avem întot-
deauna ştiin a şi conştiin a că noi trăim în grija
Tatălui Ceresc ca nişte copilaşi ai Lui.
Altădată, Mântuitorul i-a lăsat pe Apostoli să-i
cuprindă furtuna pe mare. Şi, pentru frica lor, i-a
mustrat blând, zicându-le: „Pentru ce sunte i aşa
de fricoşi? Tot n-ave i încă credin ă? (Mc 4, 40).
Adică, iată, aici Mântuitorul pune frica ală-
turi de necredin ă. Frica omoară credin a. Fricoşii
sunt alături de necredincioşi, de aceea Iisus îi zi-
cea lui Iair: „Nu te teme, crede numai!” (Mc 5,
36). Adică frica se aşezase în drumul credin ei şi
trebuia alungată.
Noi, de regulă, ştim că păcatul ne desparte de
Domnul, dar uităm că şi frica face acelaşi lucru.
Şi ea ne rupe legătura cu Dumnezeu. Un vestit
predicator spunea că necredin a noastră îi leagă
mâinile lui Dumnezeu, să nu ne poată da ajutor şi
mântuire. Acelaşi lucru îl face şi frica. Şi ea Îi
leagă mâinile lui Dumnezeu, să nu ne poată ajuta.
De aceea, Mântuitorul stăruia mereu să scoa-
tă frica din Apostolii Lui şi să-i umple de credin-

24. 24 Preot Iosif TRIFA
ă, de încredere şi curaj. „În lume, necaz ve i avea
– zicea Mântuitorul – dar îndrăzni i, căci Eu am
biruit lumea” (In 16, 33). „Să nu se tulbure inima
voastră, ave i încredere în Mine!” (In 16, 1-27),
căci Eu sunt cu to i copiii Mei şi le asigur biruin a.
„Nu te teme, turmă mică!” (Lc 12, 32), nu vă te-
me i, copiii Domnului, căci Domnul e cu noi!
Mântuitorul a făcut o şcoală cu învă ăceii
Lui, să-i întărească în acel „Nu te teme!” de care
are nevoie orice creştin luptător şi biruitor.
Mântuitorul a ştiut cât suntem noi de slabi şi
cât de mare este ispita fricii, de aceea ne-a lăsat
tuturor acel preadulce testament: „Nu vă teme i...
căci, iată, Eu cu voi sunt până la sfârşitul vea-
cului acestuia!” (Mt 28, 10; 20).
Iată, iubi ii mei fra i, acesta este leacul contra
fricii; aceasta este moartea fricii.
Domnul Iisus Hristos ne dă siguran a că va fi cu
noi în toate zilele – şi, dacă El e cu noi, frica nu mai
poate trăi. Căci frica nu poate petrece la un loc cu
Domnul. Ori Domnul omoară frica, ori frica Îl alun-
gă pe Domnul. Un creştin adevărat a scăpat de frică.
Domnul Iisus Şi-a crescut învă ăceii în şcoala
îndrăznelii. I-a învă at să nu se teamă. I-a învă at şi
prin pilda vie ii Sale. Mântuitorul nu S-a ocupat nici-
odată cu frica şi teama zilei de mâine. Şi aşa erau şi
învă ăceii Lui. Doisprezece oameni simpli păşeau să

25. Fricoşii 25
întoarcă la Dumnezeu o lume întreagă. Intrau în-
tr-un război cu o lume întreagă. Şi nu se temeau.
Dar – ca şi în Vechiul Testament – frica încă
nu murise cu totul nici în Noul Testament. Nu
murise nici după venirea în lume a Domnului
Iisus. O vedem stăruind încă, chiar şi în mijlocul
învă ăceilor Domnului.
Când L-au prins pe Domnul în grădina Ghet-
simani, Evanghelia ne spune că «to i ucenicii
L-au părăsit şi au fugit» (Mt 26, 56). I-a cuprins
frica şi au fugit... Iar după Înviere, când i S-a
arătat lui Toma necredinciosul, Domnul i-a aflat
pe Apostoli într-o casă „cu uşile încuiate de frica
iudeilor” (In 20, 19).
La fel e cunoscută şi istoria lui Petru. Într-o
clipă de mare curaj, Petru scosese sabia să-L ape-
re pe Domnul şi a declarat solemn că e gata chiar
să şi moară pentru El (Mt 26, 35), dar pe urmă s-a
lepădat de Domnul, de frica unei slujnice.
Adică, era şi aici „termometrul” lui „Nu mă
tem!” din Vechiul Testament, care făcea „sal-
turi”, în semn de „boală”.
Este însă, în Noul Testament, un hotar mare
unde frica moare cu totul. Despre acest hotar vom
vorbi în cele ce urmează.

26. 26 Preot Iosif TRIFA
Cincizecimea,
Pogorârea Duhului Sfânt
Hotarul cel mare unde a murit frica
Spuneam mai înainte că în Noul Testament
este un hotar unde a murit frica. Acest hotar mare
se află în Faptele Apostolilor, capitolul 2. E
Cincizecimea, Pogorârea Duhului Sfânt. Aici, la
Faptele Apostolilor, capitolul 2, este mormântul
fricii. Aici a murit frica.
Duhul Sfânt – aşa cum făgăduise Mântuitorul
– a adus în lume desăvârşirea lucrării Lui. A adus
desăvârşirea mântuirii. A adus moartea deplină a
omului celui vechi şi învierea deplină a celui nou.
Duhul Sfânt a adus şi moartea fricii şi a tot ce
mai trecuse în omul cel nou din firea cea veche.
Citi i în Faptele Apostolilor, de la capitolul 2 în-
colo, şi nu ve i mai afla urmele omului cel vechi.
Şi nu ve i mai afla nici urmele fricii. Cincizecimea
a dat oameni noi, oameni schimba i. Cincizecimea
i-a schimbat pe to i; pe Apostoli, ca şi pe popor.

27. Fricoşii 27
Iar în schimbarea aceasta, în această minunată
schimbare, se observă, înainte de toate, curajul, în-
drăzneala. A murit frica, şi în locul ei a păşit cu-
rajul, îndrăzneala pentru Dumnezeu.
După Pogorârea Duhului, Apostolul Petru –
spre pildă – e de nerecunoscut. Îl vesteşte acum pe
Iisus şi pocăin a cu o îndrăzneală şi cu o putere pe
care nu le avusese niciodată. Împreună cu Ioan, îi
vedem acum făcând minuni (vindecând un slăbă-
nog), pentru că acum credin a lor nu mai e bântuită
de îndoială şi frică, iar în fa a sinedriului îi pun pe
to i în uimire cu îndrăzneala lor. „Când au văzut ei
îndrăzneala lui Petru şi Ioan, s-au mirat, întrucât îi
ştiau pe ei oameni necărturari” (Fapte 4, 13). Iar
când sinedriul „le-a poruncit să nu mai vorbească
cu nici un chip” despre Iisus Hristos, „nici să nu
mai înve e pe oameni în Numele Lui” – ei au răs-
puns: „Judeca i voi singuri dacă trebuie să as-
cultăm mai mult de oameni decât de Dumnezeu!”
(Fapte 4, 19).
După Cincizecime – ca un dar al Duhului
Sfânt – se aude întâia dată în lume parola: „Noi
trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât
de oameni” (Fapte 5, 20). Cu această parolă au
trecut prin lume to i creştinii biruitori. Şi cu ea
vor trece to i creştinii luptători şi biruitori.

28. 28 Preot Iosif TRIFA
Darurile Duhului Sfânt sunt multe, dar dru-
mul lor îl deschide îndrăzneala şi curajul de a-L
vesti pe Iisus cel Răstignit şi de a suferit totul
pentru El şi mântuirea sufletului. Pe această cale
îl vedem apucat – deja în capitolul 6 din Faptele
Apostolilor – pe arhidiaconul Ştefan. După ce Îl
vesteşte cu putere pe Iisus cel Răstignit, moare
liniştit sub pietrele iudeilor.
Şi, după el, urmează şiragul cel nesfârşit al
celor care şi-au dat şi via a pentru a-L vesti pe
Domnul şi pentru a-şi mântui sufletul. Biblia şi
veacul de aur al creştinătă ii sunt pline cu „oame-
ni care şi-au pus în joc şi via a pentru Numele
Domnului nostru Iisus Hristos (Fapte 15, 26). Da-
rul Duhului Sfânt a omorât cu totul frica din ei.
Duhul Sfânt lucrează şi azi tot aşa cum a
lucrat în ziua Cincizecimii. Semnele şi roadele
Lui sunt tot aceleaşi. Semnul revărsării şi lu-
crării Duhului Sfânt este, înainte de toate, în-
drăzneala şi curajul în cele ale mântuirii sufle-
tului. Un „şcolar” al Duhului Sfânt este, înainte
de toate, un om fără frică. Frica de oameni, fri-
ca de lume a murit din el. E gata să sufere orice
pentru Domnul şi pentru sufletul său. Revărsa-
rea Duhului Sfânt n-a lăsat în lume creştini fri-
coşi. Peste cei fricoşi n-a suflat Vântul cel Ce-

29. Fricoşii 29
resc. Fricoşii n-au trecut prin şcoala Duhului
Sfânt.
Aşa e şi la Oastea Domnului. Am spus-o de
atâtea ori: Oastea Domnului a ieşit din suflarea şi
revărsarea Duhului Sfânt. Şi trăieşte prin suflarea
şi revărsarea Duhului Sfânt. Iar semnul acestei
Lucrări este – trebuie să fie – şi îndrăzneala, cu-
rajul nostru în lupta pentru Împără ia lui Dumne-
zeu şi pentru mântuirea sufletului.
Un ostaş al Domnului este un şcolar din
„şcoala” Duhului Sfânt. Iar în şcoala aceasta nu
este frică; a murit cu totul frica. Fricosul n-a tre-
cut însă prin praznicul Cincizecimii; n-a trecut
prin revărsarea Duhului Sfânt; n-a trecut prin
şcoala Duhului Sfânt; frica lui este semnul că-i
lipseşte încă pecetea Duhului Sfânt.
Curajul, îndrăzneala sunt semnul unui ostaş
adevărat, al unui ostaş trecut prin Vântul şi Focul
cel Ceresc.
Slăvit să fie Domnul, avem şi semnul acesta la
Oastea Domnului! E plină Oastea Domnului de
ostaşi plini de curaj şi de îndrăzneală. E plină de
„oameni care şi-au pus în joc via a pentru Numele
Domnului nostru Iisus Hristos” (Fapte 15, 26) –
aşa încât se miră lumea de ei că „sunt oameni
necărturari şi totuşi vorbesc cu atâta îndrăzneală”...

30. 30 Preot Iosif TRIFA
Fiecare ostaş al Domnului să fie un astfel de
luptător. Fiecare ostaş al Domnului trebuie să ai-
bă semnul lucrării Duhului Sfânt: curajul, îndrăz-
neala pentru Domnul!

31. Fricoşii 31
Dumnezeiescul Apostol Pavel,
un erou desăvârşit al lui „Nu mă tem!”
Arătasem mai înainte cum Cincizecimea, Po-
gorârea Duhului Sfânt în lume, a adus şi moartea
fricii. Creştinii cei trecu i prin revărsarea Duhului
Sfânt au fost şi sunt oameni fără frică. Cincizeci-
mea a dat eroi gata să-şi dea şi via a pentru Dom-
nul Iisus Hristos.
Aici străluceşte îndeosebi via a şi icoana ma-
relui Apostol Pavel. El este eroul desăvârşit al lui
„Nu mă tem!”. El este eroul lui Iisus, care, prin
puterea Duhului Sfânt, a atins culmea îndrăznelii
şi a curajului pentru a-L vesti pe Iisus cel Răstig-
nit. Citi i via a acestui erou al Domnului în Fap-
tele Apostolilor şi în Epistolele lui şi ve i rămâne
uimi i despre ce poate face curajul, îndrăzneala şi
nebunia pentru Domnul.
La despăr irea din Milet, le spunea fra ilor:
Şti i cum m-am purtat cu voi în toată vremea... şti i
că nu m-am temut să vă propovăduiesc pocăin a şi

32. 32 Preot Iosif TRIFA
credin a în Domnul Iisus Hristos... Şi iată, acum
mă duc la Ierusalim. Şi Duhul Sfânt mă înştiin ea-
ză că mă aşteaptă lan uri şi necazuri, dar eu nu in
numaidecât la via a mea, ci vreau numai să-mi
sfârşesc cu bine calea şi slujba pe care am primit-o
de la Domnul Iisus (Fapte 20, 18-20).
Iar când fra ii plângeau şi îl rugau să nu
meargă la Ierusalim, Pavel le răspundea: Ce fa-
ce i de plânge i aşa?... Eu sunt gata nu numai să
fiu legat, ci chiar să şi mor pentru Numele Dom-
nului Iisus (Fapte 21, 13).
„La moarte cu el!” – strigau iudeii înfuria i
când Pavel ajunsese în Ierusalim şi îl prinsese-
ră în Templu (Fapte 21, 36). Dar el stătea li-
niştit şi, când Domnul îi dădea grai, Îl vestea
cu putere. Iadul întreg parcă s-a slobozit asupra
acestui om, vrând să trezească în el frica şi să-l
despartă de Hristos. Trecut-a prin osteneli, prin
temni e, prin lovituri fără de număr (II Cor 11,
13). De trei ori a fost bătut cu nuiele, o dată cu
pietre... trecut-a prin primejdii pe râuri, prin
primejdii pe mare, pe uscat, în cetă i şi în pus-
tie (II Cor 11, 25-27), dar el striga totdeauna
biruitor: Cine ne va despăr i pe noi – cine mă va
despăr i pe mine – de dragostea lui Hristos? Ne-
cazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foa-
metea, sau primejdia, sau sabia (Rom 8, 36)?…

33. Fricoşii 33
„Eu, bătrânul Pavel, întemni at pentru Iisus Hristos” (Flm 9)

34. 34 Preot Iosif TRIFA
Legat în lan uri, în temni a din Roma,
Apostolul Pavel făcea adunări, iar lui Filimon îi
striga: Eu, bătrânul Pavel, legat în lan uri pentru
Iisus Hristos... sunt plin de mul umire şi bucurie
(Flm 9).
Apostolul Pavel ne-a arătat că încrederea şi
dragostea în Domnul Iisus trebuie să ne ducă nu
numai la moartea fricii, ci şi la bucuria şi plăcerea
de a suferi pentru El în nevoi, în prigoane, în
strâmtorări (II Cor 10, 13).
Un creştin adevărat are bucurie şi plăcere
acolo unde ar trebui să tremure de frică.
Pe drumul acesta, Apostolul Pavel a mers
mai departe, atingând şi culmea la care trebuie să
ajungă curajul şi încrederea noastră în Domnul.
Culmea aceasta e când pierdem şi frica de moar-
te. Această culme a atins-o şi Apostolul Pavel
când zicea: „Căci pentru mine, a trăi este Hristos,
şi a muri – câştig... Aş dori să mă mut şi să fiu
împreună cu Hristos” (Flp 1, 21-23). Un creştin
adevărat a pierdut şi frica de care tremură to i
oamenii: frica de moarte.
Apostolul Pavel ne-a arătat, ca nimeni altul,
urmele Domnului, urmele Evangheliei, urmele
curajului şi îndrăznelii pentru Domnul Iisus. Pe

35. Fricoşii 35
aceste urme au călcat eroii din Vie ile Sfin ilor.
Şi pe aceste urme trebuie să calce orice creştin
luptător şi biruitor.
Pe aceste urme trebuie să călcăm şi noi, osta-
şii Domnului. Curajul, îndrăzneala, hotărârea de a
suferi pentru Domnul Iisus – acestea sunt semnul
unui ostaş adevărat, al unui ostaş trecut prin
Vântul şi Focul cel Ceresc.
Slăvit să fie Domnul! Avem şi semnul acesta
la Oastea Domnului. Fronturile Oastei sunt pline
de hule, prigoane, bătăi, temni e pentru Numele
Domnului Iisus. Şi – cu cât vor spori aceste
„semne” – avem dovada că suntem cu adevărat
pe drumul mântuirii.

36. 36 Preot Iosif TRIFA
„Şi s-a temut Adam” (Fac 3, 9)
Izvorul fricii a fost şi este păcatul
Tot ce a creat bunul Dumnezeu a fost bun şi
desăvârşit. Aşa a fost şi omul. Dumnezeu a creat
un om desăvârşit; o creatură desăvârşită. Frica n-
a fost nici ea în firea omului. Nici frica, nici alte
scăderi n-au fost în firea omului.
Dar îndată ce ispita l-a biruit pe Adam, ur-
mările păcatului au început a se arăta în toată
puterea lor. Păcătuind, Adam a sim it că a ieşit
din ascultarea lui Dumnezeu, şi acest sim a trezit
în el frica. „Domnul Dumnezeu l-a chemat pe
Adam şi i-a zis: «Adame, unde eşti?» El a răs-
puns: « i-am auzit glasul în grădină şi mi-a fost
frică»” (Fac 3, 9-10).
Frica este aşadar fiica păcatului; este urmarea
firească a păcatului. Păcatul a născut frica şi pă-
catul o ine în via ă. Frica s-a născut în grădina
Edenului şi o vedem călătorind împreună cu omul
prin Vechiul Testament. O vedem mai ales în Ve-

37. Fricoşii 37
„Domnul Dumnezeu l-a chemat pe Adam şi i-a zis: «Adame, unde
eşti?» El a răspuns: « i-am auzit glasul în grădină şi mi-a fost frică.»”

38. 38 Preot Iosif TRIFA
chiul Testament. De ce? Pentru că Vechiul Tes-
tament avea Legea, iar Legea avea în sine şi căl-
carea Legii şi păcatul. Iar frica se inea de păcat,
pentru că unde este păcatul, acolo este şi frica.
Domnul Iisus a venit să repare ceea ce păca-
tul a stricat în grădina Edenului şi în sufletul lui
Adam. A venit să-l scape pe om de păcat, pentru
ca să devină iarăşi ceea ce a fost: un copil al lui
Dumnezeu. Domnul Iisus a omorât şi frica. Un
creştin născut din nou prin Sângele Domnului
Iisus a murit fa ă de lume şi fa ă de păcat. Şi, o
dată cu acesta, a murit şi frica din el. Creştinul
Noului Testament Îl iubeşte pe Dumnezeu şi as-
cultă de El nu din frică, ci din dragoste. Golgota
ne-a redat iarăşi pe Tatăl nostru Cel Ceresc Care
ne iubeşte cu o dragoste nemărginită şi pe Care
noi Îl iubim din tot sufletul nostru şi, din dragoste
fa ă de El, facem voia Lui. În acest în eles zice
Apostolul Pavel: „Căci Dumnezeu nu ne-a dat un
duh de frică, ci de dragoste” (II Tim 1, 7).
– Mie nu mi-e frică de Dumnezeu, spunea
odată un ostaş al Domnului într-o strânsură de
oameni.
– Ce grăieşti, omule? se întreba lumea mira-
tă. Cum po i grăi astfel de vorbe?... Şi încă spui
că eşti ostaş al Domnului!

39. Fricoşii 39
– Da! da! răspundea ostaşul hotărât, mie nu
mi-e frică de Dumnezeu... mi-a fost frică odată,
dar acum nu mi-e mai frică, pentru că acum Îl cu-
nosc cu adevărat pe Dumnezeu, Îl iubesc din tot
sufletul meu şi fac voia Lui nu din frică, ci din
dragoste, aşa cum spune Apostolul Pavel, că
„Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de
dragoste”.
Un semn şi un rod al unei vie i trăite după cu-
vântul Evangheliei este şi acesta: să scăpăm de fri-
că. Iar de frică am scăpat când am scăpat de păcat.
Un copil al lui Dumnezeu are o singură frică
şi teamă în această lume: frica şi teama de păcat.
Un creştin adevărat trebuie să aibă numai frica
aceasta. Iar pe aceasta să o aibă întotdeauna.
Când n-ai păcatul, când ai scăpat de păcat,
atunci n-ai de ce să te mai temi. Orice încercare
ar veni peste tine, orice izbelişti şi furtuni – când
eşti curat şi păcatul n-are loc în casa ta şi în su-
fletul tău, n-ai de ce să te temi. Atunci, cum zice
psalmistul: „Chiar de s-ar zgudui şi clătina mun ii
în inima mărilor, nu ne temem” (Ps 46, 2).
După Golgota, după înnoirea omului prin
Jertfa Crucii, ar trebui să nu mai avem frică în
lume, ci dragoste. Şi totuşi... lumea e plină de fri-
că. Oamenii ştiu şi azi mai mult de frica lui

40. 40 Preot Iosif TRIFA
Dumnezeu decât de dragostea Lui. Şi fac, ceea ce
mai fac pentru sufletul lor, mai mult de frică de-
cât din dragoste. Frica a rămas în lume pentru că
a rămas şi păcatul. Frica trăieşte şi azi, ceea ce
arată cât de pu in au trecut creştinii de azi din
Vechiul Testament la Noul Testament.
În special, despre poporul nostru se poate
spune că, cu frica, trăieşte în Vechiul Testament.
Face pentru suflet, ce face, mai mult din frică de
Dumnezeu decât din dragoste pentru El.
O pildă din cele multe:
Fratele Nicolae Bucur din Sibiu, ieşind săp-
tămânile trecute printr-un sat, le vorbea oameni-
lor despre post şi lucrurile mântuirii.
– Eu trebuie să postesc, zicea un om bogat,
pentru că am vaci, boi, cai, oi, porci şi mi-e frică
să n-am pagubă în vite... Mi-e frică să nu-mi ia
Dumnezeu vitele. Dar cel sărac poate să nu pos-
tească, pentru că de la el n-are Dumnezeu ce să
ia... El nu se teme că-i piere vaca...
Adică, postesc de frică să nu-mi piară vitele.
O! Doamne Iisuse, ce lungă cale este de aici şi
până la vârful Golgotei Tale... până la cunoaşte-
rea lui Dumnezeu prin Jertfa Crucii Tale…

41. Fricoşii 41
Frica de Dumnezeu
în Vechiul Testament
este un pedagog spre Hristos
În Vechiul Testament se stăruie foarte mult
asupra fricii de Dumnezeu. „Frica de Dumnezeu
– zice în eleptul Solomon – este începutul în e-
lepciunii” (Prov 1, 7).
Toată Biblia Vechiului Testament, şi îndeo-
sebi Proverbele şi Psalmii, e plină cu lauda fricii
de Dumnezeu şi cu îndemnul de a o avea. Însuşi
Domnul Dumnezeu lăsase, prin Moise, porunca:
„Să te temi de Dumnezeul tău! Eu sunt Domnul”
(Lev 19, 32). „Teme i-vă de Domnul şi Îi sluji i
Lui cu credincioşie” (Isaia 24, 24). „Tot pă-
mântul să se teamă de Domnul” (Ps 38, 8).
„Ferice de omul care se teme de Domnul” (Ps
112, 1). „Frica de Domnul este curată şi ine pe
vecie” (Ps 19, 9).
Precum spuneam, frica de Dumnezeu îşi are
şi ea locul ei în lucrul mântuirii. Ea este începutul

42. 42 Preot Iosif TRIFA
mântuirii. Frica de Dumnezeu este o frică mântu-
itoare, căci ea purcede din cunoaşterea şi recu-
noaşterea păcatului. Unde s-a trezit frica de
Dumnezeu, acolo e semn că s-a trezit şi frica de
păcat. Şi acolo s-a făcut şi începutul mântuirii.
Acolo s-a deschis prima uşă a mântuirii.
Frica de Dumnezeu e în strânsă legătură cu
frica de păcat. Frica de Dumnezeu ajută ferirea de
păcat, ajută uciderea păcatului. În acest în eles zi-
cea în eleptul Solomon:
„Frica de Domnul este urârea păcatului”
(Prov 8, 13). „Prin frica de Domnul, omul se aba-
te de la cel rău” (Prov 16, 6). „Frica de Domnul
este un izvor de via ă şi ea ne fereşte de cursele
mor ii” (Prov 14, 27).
Un om care a pierdut frica de Dumnezeu,
acela a pierdut şi frica de păcat. Acela este un
pierdut.
Să nu uităm însă că frica de Dumnezeu, ea,
numai singură, nu e mântuitoare. Ea ne este „un
pedagog spre Hristos”, spre Golgota, spre dra-
gostea lui Dumnezeu. Să nu uităm locul de la I
Ioan 4, 18: „În dragoste nu este frică, ci dragos-
tea desăvârşită izgoneşte frica; pentru că frica
are cu ea pedeapsa, şi cine se teme n-a ajuns de-
săvârşit în dragoste”.

43. Fricoşii 43
Ce mult spune acest loc! Frica de Dumnezeu
trebuie să ne ducă la Golgota, unde Tatăl Ceresc
ne arată că El L-a pedepsit pe Însuşi Fiul Său pen-
tru păcatele noastre şi acum noi trebuie să trăim fă-
ră frică de pedeapsă, în dragostea Lui. Aici este
culmea unde moare şi frica de Dumnezeu, iar cul-
mea aceasta o putem ajunge numai murind cu totul
fa ă de lume şi omorând cu totul păcatul.
Frica de Dumnezeu trebuie să ne ducă la Gol-
gota, căci altcum ea, numai singură, nu dă destulă
putere de mântuire. Biblia este plină de locuri unde
îl vedem pe om – sau pe oameni că tremură şi se
tem de Dumnezeu, dar nu se îndreaptă. Nu fac o
pocăin ă statornică. Sub tunetele şi fulgerele de pe
muntele Sinai, poporul tremura de frica lui Dum-
nezeu. Dar, fiind încă sub acest cutremur, „s-a
sculat... să joace” în jurul unui vi el de aur.
Se teme omul de Dumnezeu până fulgeră şi
trăsneşte, şi apoi iar îşi vede de păcate. Frica de
Dumnezeu trebuie să ne ducă la Golgota.
Frica de diavolul
Şi acum să spunem ceva şi despre frica de
diavol. Frica de diavol trebuie să o aibă fiecare

44. 44 Preot Iosif TRIFA
om, pentru că diavolul de la început este un uci-
gător de oameni. Într-un anumit în eles, oamenii
se şi tem de diavolul. Dar o frică tare ciudată este
aceasta; o frică falsă.
Oamenii se tem cu to ii de diavolul de noap-
te. Trecând noaptea prin nişte locuri pustii, omul
simte un fel de frică de diavol. Într-o moară sau

45. Fricoşii 45
într-o casă pustie, omul n-ar intra la miezul nop-
ii, pentru mare lucru. Căci e credin a că acolo lo-
cuieşte diavolul.
Dar, pe de altă parte, omul merge liniştit, dus
de diavolul pe căile păcatului şi ale pierzării. Nu
se bagă într-o moară părăsită, dar se bagă liniştit
la cârciumă, la casa desfrânatei şi oriunde diavo-
lul omoară şi trupul, şi sufletul omului.
Se teme omul de diavolul cel de la miezul
nop ii, dar nu se teme şi de „dracul de amiazi”
(Ps 90, 6). Călătoreşte omul toată ziua cu diavo-
lul, iar noaptea se teme de el. Îl crede pe diavolul
locuind în pietre şi pustiuri, dar nu îl vede locu-
ind în păcat şi în inima lui, împlinindu-se ceea ce
spune Biblia într-un loc, că „s-au temut de frică
acolo unde nu era frică”. Însăşi frica de diavolul,
aşa cum o au oamenii de azi, e o dovadă cât de
grozav a slăbit creştinătatea.
Un creştin adevărat n-are frică de noapte,
pentru că Domnul Iisus a zis că El e cu noi tot-
deauna, nu numai ziua, ci şi noaptea. Cum zice şi
psalmistul: „Nu te teme de groaza nop ii, căci
scut şi pavăză e credincioşia Lui” (Ps 81, 4-5).
Un creştin care are frică de noapte şi de stafii
are un Dumnezeu cu care nu îndrăzneşte să călă-
torească noaptea. Frica de noapte şi de stafii e şi

46. 46 Preot Iosif TRIFA
ea dovada unei credin e slabe şi a unui creştin
slab, care nu trăieşte încă cu Domnul.
De vină este aici şi proasta educa ie ce li se
dă copiilor, strecurându-se în ei frica de stafii şi
de diavoli de noapte, în loc să se strecoare în su-
fletul lor, încă de mici, frica de păcat şi de dia-
volul păcatului. Mamele şi părin ii, care nu-L cu-
nosc pe Domnul, strecoară în sângele copiilor o
frică falsă. Dar frica asta poate fi omorâtă prin
Sângele Golgotei.
La picioarele Crucii de pe Golgota moare şi
frica cea falsă. La picioarele Crucii moare orice
frică şi scăpăm de orice frică.

47. Fricoşii 47
Frica în armată
Frica în armata Domnului – scutirile de la
Deut. cap. 20: „Fricoşii să plece acasă!”
Precum am arătat la începutul acestor învă-
ături, fricosul este o pacoste. O mare pacoste şi
pentru el, şi pentru al ii. La orice treabă, fricosul
nu face nici o ispravă. Ci numai încurcă lumea şi
lucrurile.
Dar, mai presus de toate, fricosul nu face nici
o ispravă la armată. Un soldat, din firea lui, tre-
buie să fie un om viteaz, un om fără frică şi plin
de curaj. Când zicem soldat, lângă el parcă ve-
dem îndată curajul, vitejia. Un soldat fricos e ce-
va ridicol. E ceva de râs. Fricosul nu este pentru
armată şi nici armata pentru el.
La oştire totul se lucrează pentru a spori cu-
rajul şi vitejia solda ilor; pentru a da patriei sol-
da i gata să-şi dea oricând şi via a în lupta pentru
patrie. Pentru că puterea unei armate o face cu-
rajul, îndrăzneala, vitejia şi jertfelnicia solda ilor.

48. 48 Preot Iosif TRIFA
Cu o armată de fricoşi, de când e lumea nu s-a
câştigat vreo bătălie. Şi nici nu se va câştiga.
Acest adevăr e cunoscut de când e lumea. Îl
aflăm şi în Biblie, spus într-un chip foarte potrivit
în căr ile lui Moise.

49. Fricoşii 49
În drumul spre Canaan, spre patria făgădu-
in ei, Moise, alesul Domnului, conducea şi o
luptă cu un popor înarmat. Iar în această luptă,
Domnul Dumnezeu i-a dat lui Moise un fel de re-
gulă despre cum trebuie să procedeze şi cu lup-
tătorii cei fricoşi. Asculta i ce spune Cuvântul lui
Dumnezeu:
„Când vei merge la război contra vrăjmaşilor
tăi – grăia Domnul către Moise –, la apropierea
luptei, preotul să vorbească poporului: Ascultă,
Israele! Voi astăzi sunte i aproape de luptă contra
vrăjmaşilor voştri. Să nu vi se tulbure inima, fi i
fără teamă, nu vă îngrozi i dinaintea lor. Căci
Domnul Dumnezeul vostru merge cu voi ca să vă
mântuiască. Iar mai-marii oştirii să vorbească
apoi poporului şi să zică: Cine şi-a zidit o casă
nouă şi n-a şezut încă în ea, să plece acasă... Cine
şi-a sădit o vie şi n-a mâncat încă din ea, să plece
acasă... Cine de curând s-a logodit cu o femeie să
plece şi el acasă... Mai-marii oştirii să vorbească
apoi poporului şi să spună: Cine e fricos şi slab de
inimă să plece şi să se întoarcă acasă, ca să nu
moaie inima fra ilor lui” (Deut 20, 1-8).
Ce mult spune acest loc din Biblie! Însuşi
Cuvântul lui Dumnezeu spune aici că fricoşii nu
sunt pentru luptă şi pentru armată. Sau, mai bine

50. 50 Preot Iosif TRIFA
zis, erau scoşi din armată ca unii ce numai îi în-
curcau şi slăbeau şi pe ceilal i.
Dar locul acesta spune mai mult decât atât.
El n-a fost numai o regulă pentru un război din
lume. Ci el spune ceva mai mult. Războiul israe-
litenilor, în drum spre Canaan, era războiul lui
Dumnezeu. Şi tocmai pentru aceasta, Dumnezeu
le cerea luptătorilor anumite condi ii. Cei ce nu
întruneau aceste condi ii erau scuti i de armată
sau, mai bine zis, erau scoşi din armată.
În în eles duhovnicesc, aceste condi ii ne
privesc şi pe noi. Căci războiul israelitenilor
pentru cucerirea Canaanului a fost o icoană, un
simbol în care să vedem războiul nostru cel du-
hovnicesc ce trebuie să-l purtăm pentru Împără ia
lui Dumnezeu, pentru Canaanul cel Ceresc.
Oastea Domnului încă este un astfel de răz-
boi duhovnicesc. Şi noi ne-am angajat într-o
luptă sfântă pentru Împără ia lui Dumnezeu, pen-
tru Canaanul cel Ceresc, pentru Patria noastră cea
dulce de mâine. Războiul nostru este şi războiul
lui Dumnezeu. Prin El, cu El şi pentru El purtăm
acest război sfânt. Iar războiul nostru fiind răz-
boiul Lui, trebuie să întrunim şi noi, luptătorii
Lui, condi iile de la Deuteronom, capitolul 20.
Să cercetăm dar aceste condi ii!

51. Fricoşii 51
Cei cu case noi, cu vii noi, cei curând logo-
di i erau trimişi acasă. Aceştia îi închipuie pe cei
din Evanghelie care fuseseră chema i la „ospă ”;
dar unul n-a venit fiindcă arină şi-a cumpărat,
altul perechi de boi şi-a cumpărat, altul so ie şi-a
luat (Lc 14, 16–20).
Icoana aceasta ne spune lămurit: cei lega i
mai mult de lume decât de Dumnezeu n-au ce că-
uta în armata Domnului.
Cei ce iubesc mai mult lumea şi cele lumeşti
decât sufletul şi cele sufleteşti n-au ce căuta în
războiul cel sfânt.
Cei ce ascultă mai mult de oameni decât de
Dumnezeu (Fapte 5, 29) n-au ce căuta în oştirea
Domnului; să plece acasă!
Cei ce cred că pot iubi şi lumea, şi pe Dumne-
zeu, şi pot sluji şi lui Dumnezeu, şi lui Mamona,
n-au ce căuta în războiul cel sfânt; să plece acasă!
Între cei pofti i să plece acasă din armată,
Biblia îi pune şi pe cei fricoşi.
„Cine este fricos şi slab la inimă să plece
acasă, ca să nu moaie inima fra ilor lui”!...
Cine este fricos şi slab la inimă să plece aca-
să şi din războiul Domnului! Căci cu fricoşii nu
se poate face nici un fel de război. Ei sunt o pa-
coste şi pentru luptele cele duhovniceşti. Căci –

52. 52 Preot Iosif TRIFA
cum spune Biblia – ei numai moaie inima fra ilor
lor. Prin slăbiciunea lor, îi slăbesc şi pe al ii. Prin
frica lor, îi înfrică şi pe al ii.
Fricoşii n-au ce căuta nici în Oastea Dom-
nului. Un ostaş fricos e numai o pacoste pentru
armata Domnului şi pentru luptele Domnului. El
numai moaie şi slăbeşte inima fra ilor. Din cei
fricoşi ies şi dezertorii şi trădătorii. La cea dintâi
împotrivire, fricosul dezertează.
O pildă din cele multe, multe: Un brav luptă-
tor, Ion Cirtăş, din Ibăneşti-Pădure, jude ul Mureş,
ne scria mai anii trecu i: „Eram la începutul
Oastei. Pe lângă mine abia mai putusem recruta
apoi încă pe un frate mai bătrân. Dar un preot ne-a
arătat la jandarmerie că suntem sectari şi au venit
jandarmii să ne cerceteze. Eu, întâmplător, eram la
pădure. Jandarmii l-au căutat pe fratele mai bătrân,
spunându-i spre ce scop au venit în casa lui.
Atunci, şti i ce s-a întâmplat? Fratele s-a repezit la
o ladă ce o avea în casă, a scos din ea o pipă mare
şi a început a se lepăda de Oaste cu tărie, zicând:
– Io, domnilor, nu sunt cu rătăci ii aceia...
Uite, eu am pipă şi fumez ca şi ceilal i oameni ca-
re merg la crâşmă... Eu n-am nimica cu rătăci ii
aceia, trăsni-i-ar... (şi aici omul a mai tras şi o
înjurătură, pentru ca dovada să fie mai tare).

53. Fricoşii 53
Iată până unde merge lupta fricosului!
Un ostaş al Domnului nu cunoaşte frica.
Un dar deosebit al Oastei a fost şi acela de
care m-a învrednicit Domnul: de a nu fi fricos.
Voi avea eu multe, multe umbre şi scăderi. Nu
m-am lăudat niciodată decât „în neputin ele me-
le”. Dar, aşa mic şi slab cum sunt, Domnul m-a
învrednicit cu darul de a nu mă teme, de a în-
drăzni în Numele Lui.
Când am cumpărat tipografia, to i şopteau că
„m-am înfundat”. „Uite-l, pe o criză ca asta, şi-a
băgat capul în datorii de milioane!”
Când am căzut bolnav, to i mă socoteau – şi
mul i se bucurau – că „m-am prăbuşit definitiv”.
Dar eu m-am încrezut în Domnul şi El nu m-a lă-
sat. Chiar de s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina
mun ii – cum zice Scriptura – eu nu mă tem, câtă
vreme Domnul este cu mine şi aud mereu glasul
Lui: Nu te teme, căci Eu cu tine sunt, ca să te
scap şi să te mântui (Ier 1, 8). Bolnav, de pe pat,
am scris şi aceste rânduri, dar nu mă tem. Dom-
nul mi-a arătat atâtea dovezi că este cu mine şi cu
Oastea Lui, încât, să mă tem, ar însemna să fiu un
laş şi un îndoielnic, şi un necredincios ca Toma.
Un ostaş al Domnului nu se teme. El trebuie
să aibă neîncetat conştiin a că Domnul este cu el

54. 54 Preot Iosif TRIFA
şi n-are de ce să se teamă. Un semn al cunoaşterii
noastre de ostaşi ai Domnului trebuie să fie şi cu-
rajul, îndrăzneala.
Aici, la foaie, a stat un raport despre Oastea
de la Săsciori, care a mers la hora satului, să-L
vestească şi acolo pe Domnul, celor ce ardeau în
focul cel rău.
– Nu v-a i temut, l-am întrebat pe fratele Ma-
rini, să face i acest lucru?
– După ce ne-am hotărât, nu ne-am mai te-
mut, mi-a răspuns fratele Marini. Aveam conşti-
in a vie că Domnul este cu noi, iar cu El şi pentru
El eram pregăti i la orice.
Slăvit să fie Domnul! Fronturile Oastei sunt
pline cu astfel de fapte de vitejie. Sunt pline de
dovezi că ostaşii Domnului îndrăznesc în Numele
Lui. Când va apărea Cartea Biruin elor, vom face
şi dovada că armata Domnului nu cunoaşte frica.
Un ostaş al Domnului trebuie să fie o pildă
de îndrăzneală şi curaj evanghelic. Iar dacă lucrul
acesta se cere de la un ostaş, cu atât mai vârtos el
se cere de la cei ce stau în fruntea Oastei. Nici
nu-mi pot închipui un conducător de Oaste fricos.
Vai de Oastea aceea! O trâmbi ă care azi răsună
şi mâine tace – ce biruin ă ar putea vesti? O
trâmbi ă ce azi dă un glas lămurit, iar mâine, mult

55. Fricoşii 55
încurcat – ce biruin ă ar putea avea? Dintre aceş-
tia se recrutează şi dezertorii şi trădătorii care azi
te laudă, mâine te batjocoresc; azi te sărută, mâi-
ne te vând.
Scumpii mei fra i ostaşi! Curajul evanghelic
este un mare dar pe care trebuie să-l păstrăm, să-l
sporim şi să-l ferim de îmbolnăvirea fricii.
Noi trebuie să avem clipă de clipă conştiin a
că nu suntem singuri în războiul cel sfânt. Dom-
nul e cu noi. Domnul ne-a dat atâtea dovezi că
este cu noi, încât, să ne mai temem ar însemna că
suntem nişte laşi şi fricoşi, vrednici de a fi trimişi
acasă din armata Domnului.
Eu nu mă tem decât de un singur lucru: de
păcat. Un ostaş al Domnului trebuie să se teamă
numai de păcat. Să ne temem numai de păcat,
căci prin păcat Îl pierdem pe Domnul; să nu-L
părăsim pe Domnul, ca să nu ne părăsească şi El!
Până când Domnul este cu noi şi noi cu El –
n-avem de ce să ne temem. Chiar de s-ar zgudui
pământul şi s-ar cutremura to i mun ii răută ii
omeneşti – n-avem de ce să ne temem.
Să nu vi se tulbure inima, iubi i fra i ostaşi!
Fi i fără teamă, nu vă spăimânta i, căci Domnul
Dumnezeul nostru merge cu voi, ca să bată pe
vrăjmaşii voştri! (Deut 20, 3-4).

56. 56 Preot Iosif TRIFA
„Îndrăzni i,
căci Eu am biruit lumea!”
Sus pe dealul Golgotei, Iisus Mântuitorul
câştigase o biruin ă definitivă asupra diavolului,
asupra lumii, asupra păcatului. Crucea Golgotei
dăduse lumii pe Marele Biruitor... Pe cel mai ma-
re Biruitor din câ i a cunoscut vreodată acest pă-
mânt trecător.
Şi totuşi, lumea a crezut că poate să-L învingă
pe acest Biruitor. Lumea a crezut că Îl poate ine
închis într-un mormânt, păzit de suli e, de străji.
Dar El a biruit. A prăvălit piatra, a deschis mor-
mântul şi biruin a Lui a strălucit în toată puterea ei.
El a biruit definitiv şi a asigurat biruin a tutu-
ror celor care păşesc pe urmele Lui, trăiesc în
Numele Lui şi luptă în Numele Lui.
„Îndrăzni i, căci Eu am biruit lumea” (In 16, 33).
Iisus Biruitorul ne asigură biruin a Lui. Ne
asigură o biruin ă pe care nimeni n-o poate lua
de la noi.

57. Fricoşii 57
Iisus e Domnul Biruin ei. El veşnic asigură
biruin ă tuturor copiilor Lui.
To i cei ce se strâng în numele Lui, to i cei
ce trăiesc în numele Lui, to i cei ce luptă în nu-
mele Lui vor birui. Prin oricâte furtuni şi lupte
vor trece copiii Lui, ei vor birui, pentru că în
fruntea lor stă Iisus – Biruitorul.
„Îndrăzni i, căci Eu am biruit lumea!”… Dom-
nul are lipsă de luptători. Domnul are lipsă de bi-
ruitori, de oameni care să calce pe urmele Lui. El
ne cheamă la luptă. Şi El ne asigură biruin a.
Cei ce luptăm în Numele Lui nu suntem sin-
guri. În fruntea noastră stă El, Iisus – Biruitorul.
Şi dacă El este cu noi – de cine ne vom teme?
Şi dacă dragostea Lui e cu noi... de cine ne
vom înfricoşa? Dacă biruin a Lui e cu noi – bi-
rui-vom şi noi!
Deci, fra ii mei, cu ochii intă la Iisus Birui-
torul! Cu El am biruit, cu El vom birui şi cu El
vom dobândi pe urmă preadulcea făgăduin ă:
„Celui ce biruie voi da lui să mănânce din pomul
Vie ii care este în mijlocul Raiului” (Apoc 2, 7).

58. 58 Preot Iosif TRIFA
Înainte, cu Iisus Biruitorul!
Fra i ostaşi, pornim la luptă
Cu nădejdea-n Cel din cer.
Înaintea noastră merge
Cel ce vina lumii şterge,
Deci privi i cu to ii Sus!
Calea lui satan e ruptă,
Înainte, fra i, la luptă,
Înainte, cu Iisus!...
Trecem azi prin grele clipe,
Vom avea de suferit.
Dar ostaşul e să lupte
Şi să meargă înainte,
Cu privirea la Iisus.
Moartea cade, iadul plânge,
Satan mâinile îşi frânge,
Dar: nainte, cu Iisus!

59. Fricoşii 59
Nu ne înspăimântă moartea,
Frica a pierit din noi.
Înainte, tot poporul,
Cu Iisus Biruitorul,
Înainte, cu Iisus!
Cine vrea să lupte: vie!
Iar fricoşii să rămâie.
Noi, nainte, cu Iisus!
Lipsa nu ne înspăimântă,
Suferin a nici atât.
Cine e ostaş să vie,
Trădătorii să rămâie,
Noi luptăm pentru Iisus.
elul nostru şi tot dorul
E Iisus Biruitorul.
Înainte, cu Iisus!...
Lupta noastră grea-i de-acuma,
Vom avea de dus nevoi,
Însă cât trăi-va unul,
Nu ne-om da nicicând napoi,
Ci vom merge cu Iisus.
Cine e ostaş să vie,
Trădătorii să rămâie,
Noi, nainte, cu Iisus!

60. 60 Preot Iosif TRIFA
Au atacat cârciuma şi hora
O pildă de vitejie de pe fronturile Oastei
Slăvit să fie Domnul! Fronturile Oastei sunt
pline de luptători din care a pierit frica. Sunt
pline de ostaşi care îndrăznesc în Numele Dom-
nului şi biruie. Ne-ar trebui o carte întreagă să
dăm astfel de pilde frumoase. Vom da o seamă
din ele în Cartea Biruin elor. Aici amintim, pe
scurt, numai una.
În foaia noastră «Isus Biruitorul» s-a publicat
mult-grăitorul raport de mai jos:
„Suntem în Sărbătorile Crăciunului, atât de
dulci şi scumpe sufletului nostru.
Dar satul vuieşte de zgomote. El ine să pe-
treacă aşa «după cum a apucat», cu jocuri şi be ii.
Şi mai ales tineretul, care nu cunoaşte pe Iisus...
Şi, în bucuria noastră curată de la Crăciun,
ne-am gândit şi la ei. Ne-am zis: Iată, ei petrec fă-
ră Dumnezeu. Hai să mergem să le vestim pe
Iisus şi să-i chemăm la Domnul adevăratei bucu-

61. Fricoşii 61
rii. Şi, după ce, la casa unui frate, am făcut un
popas de rugăciune, am plecat la ei, la ospă ul
lor... Am ajuns. Aici, vuiet mare! Joc, chiote, stri-
găte, râsete, be ie, destrăbălare... Ne înfioară
această petrecere.
Nu mai călcasem nici unul, de ani de zile,
pragul lor, şi acum numai ne dăm seama în ce iad
îngrozitor sunt. Intrarea noastră are darul să ves-
tejească pu in buna dispozi ie a jucătorilor. Nu le
place... Parcă sunt strânşi în cleşte. Numai cât nu
se aude strigătul gadareanului: «Ce avem noi a
face cu Tine?...»
Veniră şi de pe stradă curioşi... Noi am ocu-
pat un col de odaie şi ne pregătim de luptă.
Muzica încetează... Hora se opreşte... Înce-
pem noi cu cântarea «Eu pentru voi murii!» Se
făcu deodată linişte mare şi apoi zgomotul reîn-
cepu. Se formară îndată două tabere. Unii fac
cerc în jurul nostru şi ascultă, al ii cântă şi stri-
gă... Noi cântăm înainte: «V-am dat ca via ă via a
Mea, dar ce face i din ea?... / V-am scos din
moarte şi necaz, dar voi ce-Mi face i az’?» Şi
cântarea urmează înainte ca o blândă mustrare.
Era o mustrare dulce pe care le-o trimitea
Iisus, la timp şi loc potrivit.

62. 62 Preot Iosif TRIFA
O scurtă chemare le face fratele Marini şi ră-
sună imnul: «Naintea Ta, Iisus iubit».
Cântăm «Mai lângă Domnul». Unii cântă
cu noi... Ceilal i sunt tot mai năcăji i. Nu mai
pot suferi prezen a noastră acolo. Sunt dispera i
că nu-şi mai pot petrece. Fratele Ilie pune pro-
blema mor ii, care n-alege. Deci tinerii n-au
dreptul să stea departe de mântuire... «fiindcă
mai au vreme».
În timpul când noi Îl vesteam pe Domnul, a
intrat şi un om vârstnic (însurat, cu mul i copii)
care îi îndemna cu stăruin ă pe tineri: «Da i-i afa-
ră şi vă dau o vadră de vin!» Nu ni s-a întâmplat
însă nici o vătămare, căci Domnul a fost cu noi.
Am îndrăznit în Numele Lui şi am biruit.
Ioan Marini – Săsciori, Alba.”

63. Fricoşii 63
Cuprins
Ostaşi ai Domnului Iisus .............................. 4
Cuvânt înainte .................................................... 5
Ce păcat mare este frica ..................................... 7
„Nu te teme!” ................................................... 11
„Nu vă teme i!” – în Vechiul Testament .......... 16
„Nu vă teme i!” – în Noul Testament .............. 21
Cincizecimea, Pogorârea Duhului Sfânt .......... 26
Dumnezeiescul Apostol Pavel ......................... 31
Şi s-a temut Adam ............................................ 36
Frica de Dumnezeu în Vechiul Testament ....... 41
Frica în armată ................................................. 47
„Îndrăzni i, căci Eu am biruit lumea” .............. 56
Înainte, cu Iisus Biruitorul ......................... 58
Au atacat cârciuma şi hora ............................... 60

64. 64 Preot Iosif TRIFA
Tehnoredactare computerizată,
machetare şi aranjament grafic:
Editura «Oastea Domnului», Sibiu
Tiparul executat la
Tipografia «Oastea Domnului», Sibiu