1. Terorismul
Terorismul este cel mai periculos şi mai nociv efect al puterii şi se manifestă sub diverse
forme: ca o reacţie împotriva celui slab,ca instrument de constrângere, ca urmare a unui
conflict ideologic, politic, religios etc.
1 Definiţiile terorismului sunt foarte variate; conform Departamentului de Stat SUA,
acesta este definit ca fiind Violenţa premeditată, motivată politic, folosită împotriva unor
ţinte noncombatante de către grupări subnaţionale sau agenţi clandestini cu intenţia de a
influenţa publicul. Printre caracteristici se numără violenţa şi ameninţarea cu violenţa,
folosirea sistematică a ei, intimidarea şi sensibilizarea prin agresivitate şi ură.
2 Există mai multe teorii care abordează problematica terorismului, definesc şi descoperă
cum se nasc teroriştii, scopurile, cogniţiile, ce anume îi determină să adere şi să militeze
pentru o grupare. Aceste teorii sunt: multicauzală, politică şi socială, organizaţională şi de
grup, biologică şi psihologică.
2.1 Teoria psihologică studiază comportamentul violent şi agresiv, procesele
informaţionale şi discrepanţele cognitive, predispoziţiile genetice şi ambientale cu
caracter infracţional. Unele acte teroriste sunt săvârşite de psihopaţi, oameni care pierd
contactul cu realitatea, pierd controlul sensurilor, acţionează inconştient. Comportarea lor
deviantă are drept cauze: sărăcia, alcoolismul, drogurile, violenţa urbană, pierderea
reperelor, boala, dificultăţile vieţii, neîmplinirile afective sau sexuale, refularea,
inactivitatea,şomajul, inadaptabilitatea socială, provenienţa dintr-o familie dezorganizată.
Astfel de asasini, de regulă ai unor şefi de state, ai unor personalităţi marcante, artişti sau
simpli cetăţeni, atribuie o coloratură politică gestului lor, aduc motivaţii dintre cele mai
şocante: pretextul de a se crede justiţiari, modificatori de destine, pacificatori,
conducători, comandanţi străluciţi. De fapt, ei ascund fobii diverse,panici şi angoase
difuze, acel monstru pitit în fiecare ins şi capabil de cele mai mari atrocităţi, plasat în
zona inconştientului psihic freudian (pulsiunilor, iraţionaluluietc.).
Abordarea psihologică a terorismului are la bază teoria psihopatlogică propusă de Oots şi
Wiegele (1995), bazată pe fiziologie. Conform celor doi autori, un potenţial terorist este
în primul rând caracterizat de atitudinea machiavelică, întrucât aceştia au tendinţa de a-şi
manipula atât victimele, cât şi presa, publicul şi autorităţile. Potenţialul terorist: „trebuie
doar să vadă că terorismul a avut succes în cazul altora pentru a deveni agresiv”, au mai
subliniat autorii. Conform lui Oots şi Wiegele, un potenţial terorist devine terorist printr-
un proces psihologic, fiziologic şi politic. Potenţialul terorist este considerat „un individ
frustrat, care s-a răzvrătit “, iar după aceste răzvrătiri repetate, acesta se eliberează printr-
un act agresiv şi caută, parţial, să îndepărteze cauza iniţială a frustrării sale prin atingerea
scopului politic pe care îl negase până acum.
3 Tipurile terorismului
În clasificarea tipurilor terorismului sunt luate în considerare scopurile grupărilor teroriste
ce justifică manifestările lor sinucigaşe şi violente pe glob. Toate tipurile au ceva în
comun şi anume fenomenul şocant, agresiv, violent şi brutal faţă de civili pentru
sensibilizarea în vederea obţinerii unor răspunsuri favorabile şi expansiunea lor semi-

2. autonomă în fiecare stat. Experţii au identificat cel puţin nouă tipuri de terorism:
terorismul naţionalist, fundamentalist islamic, sponsorizat de stat, de stânga,
ciberterorismul, narcoterorismul, bioterorismul, ad-terorismul şi air-terorismul.
4 Studiu de caz: Ad-terorismul ca mijloc de promovare
Ad-terorismul este reclama sau publicitatea terorismului, o formă de comunicare facută
prin intermediul mass-mediei de către terorişti cu intenţia de persuasiune şi teroare.
Aceasta este o armă de manipulare şi intimidare folosită de liderii grupărilor, care se
folosesc de mass-media, adresând un mesaj de teroare către oameni nevinovaţi cât şi faţă
de guvernele din NATO şi UE, care sunt împotriva lor. Teroriştii fac uz de cele patru
funcţii mediatice şi anume: informativă, interpretativă, expresivă şi critică.
a) funcţia informativă alimentează publicul cu ştiri sau informaţii cum ar fi ameninţarea,
o nouă tentativă criminală în masă, asasinat, ostatici, detunări de avioane.
b) funcţia interpretativă se referă la judecata de valoarea la care sunt supuse
evenimentele, graniţa dintre informaţie şi opinie, informaţie şi comentariu rămâne de cele
mai multe ori incertă, comentariul topindu-se în informaţie.
c) funcţia expresivă: mass-media este un forum prin care indivizii îşi fac cunoscute
opiniile criminale şi câştigă identitate politică şi religioasă.
d) funcţia critică reprezintă rolul tradiţional de câine de pază pe care mass-media îl joacă
în numele publicului faţă de terorişti.
Un exemplu concludent de ad-terorism este evenimentul din 28 februarie 2001, când un
cotidian din Londra a relatat că surse islamiste sunt de părere că al Qaida pregăteşte un
atac de proporţii asupra unor ţinte americane ce coincide cu războiul din Iraq. Înştinţarea
a fost făcută publică pe diferite web-site-uri şi completată de declaraţii anterioare, iar
rezultatul final a fost crearea unui sentiment de teroare în aşteptarea atacului. Publicitatea
exagerată din media a intrat în jocul strategic de teroare psihică propus de al Qaida.
Leila Khaled
Poziţie: Prim-secretar al Comitetelor Femeilor Populare Palestiniene
(PPWP) din cadrul PFLP
Generalităţi: Khaled s-a născut în 13 aprilie 1948 în Haifa, Palestina. A părăsit Haifa la
vârsta de 4 ani, când familia sa a fugit de israelieni şi a trăit într-o tabără de refugiaţi din
Sour, Liban. Până la vârsta de 8 ani înţelesese problemele politice din Palestina. Inspirată
de un revoluţionar palestinian al anilor ‘30, Izz Edeen Kassam, a decis să devină
revoluţionar „pentru a elibera poporul şi pe mine însămi”. Anii 1956–59 au fost perioada
sa de ucenicie ca activist al Mişcării Naţionaliste Arabe (ANM). Până în vara anului
1962, s-a luptat cu opresiunile naţionale, sociale şi sexuale, însă, datorită sprijinului
financiar al fratelui său, a reuşit în sfârşit să intre la Universitatea Americană din Beirut
(AUB) în 1962, obţinând a doua medie la admitere. Din lipsă de fonduri, după un an, nu a
mai putut să-şi continue studiile. În septembrie 1963, Khaled a plecat în Kuweit, unde a
devenit profesoară. După ce s-a certat cu directorul şcolii, care îi cerea să renunţe la
activităţile sale politice în numele Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (PLO), s-a

3. întors în Liban la sfârşitul lunii iulie 1964. Invaziile SUA din Republica Dominicană şi
Vietnam din 1965 i-au sporit ura pentru guvernul SUA. Moartea lui Ernesto „Che”
Guevara din 9 octombrie 1967 a convins-o să se alăture revoluţionarilor.
Când Fatah şi-a reînceput operaţiunile militare, în 18 august 1967, Khaled a încercat să se
implice în activităţile de strângere de fonduri din Kuweit pentru eliberarea Palestinei. I-a
cerut fratelui lui Yasir Arafat, Fathi Arafat, să o primească în Al-Assifah, aripa militară a
Fatah. Totuşi, a găsit o alternativă la Fatah, când Frontul Popular pentru Eliberarea
Palestinei (PFLP) a deturnat un avion El Al în iulie 1968, acţiune care a inspirat-o să
contacteze PFLP în Kuweit. După ce s-a ocupat cu strângerea de fonduri pentru PFLP, i-a
fost permis să intre în Escadronul Operaţiunilor Speciale şi a fost antrenată intens. În
prima sa misiune, a deturnat un avion TWA care făcea o cursă de la Roma spre Atena în
23 august 1969, şi l-a redirecţionat spre Damasc, unde toţi cei 113 pasageri au fost
eliberaţi nevătămaţi. Cu toate că sirienii i-au dezvăluit identitatea în întreaga lume, ea şi-a
continuat cariera teroristă antrenând piloţi pe avioane El Al. Când regele Hussein al
Iordaniei a lansat o ofensivă militară împotriva rezistenţei palestiniene în Amman, în
februarie 1970, Khaled a luptat în stradă alături de camarazii săi. În luna martie a
aceluiaşi an, pregătindu-se pentru o altă deturnare, a părăsit Ammanul şi a suferit cel
puţin trei operaţii estetice timp de cinci luni, efectuate de un chirurg plastic renumit din
Beirut.
În timp ce Khaled discuta strategia cu doctorul Wadi Haddad în apartamentul acestuia din
Beirut, în 11 iulie 1970, apartamentul a fost lovit de două rachete din primul atac
israelian în Liban, rănindu-i acestuia soţia şi copilul. În 6 septembrie 1970, Khaled şi un
complice au încercat să deturneze o cursă El Al de la Amsterdam cu 12 gardieni la
bord, însă nu au reuşit. Complicele a fost ucis, însă ea a supravieţuit şi a fost reţinută în
Londra de către poliţia britanică. După 28 zile de detenţie, a fost eliberată cu ocazia unui
schimb de ostateci şi escortată la Cairo, iar în 12 octombrie, la Damasc. După eliberarea
sa, Khaled a mers la Beirut şi a intrat într-o unitate combatantă. Între lupte, făcea turul
taberelor de refugiaţi şi recruta femei. S-a măritat cu un membru PFLP, Bassim, în 26
noiembrie 1970, însă căsnicia nu a durat. S-a întors la acelaşi chirurg plastician din Beirut
şi şi-a reconstituit aproape în întregime vechea înfăţişare. A scăpat teafără dintr-un atac
cu bombă (plasată la ea în pat de Mossad), însă sora sa a fost împuşcată mortal în ziua de
Crăciun, în 1976. După ce dispăruse pentru un timp, s-a întors în 1980, la comanda unei
delegaţii PLO la o conferinţă feministă din Copenhaga. A urmat studiile unei universităţi
ruseşti timp de doi ani, însă PFLP i-a cerut să se întoarcă în Liban înainte de a-şi termina
studiile.
În ceea ce priveşte implicaţiile şi cercetările actuale asupra fenomenului terorist, s-au
studiat foarte mult pierderile şi impactul lor în relaţia armată-societate. Acest aspect
creează provocări noi în cercetarea sociologică. O recentă teorie psiho-sociologică spune
că, dacă oamenii ştiu ori simt că viaţa le este ameninţată ei se vor închide faţă de membrii
grupurilor externe (out-grup); relaţia cu aceste grupuri se închide. Acest fapt poate
periclita cooperarea multinaţională, aşa cum există la ora actuală. S-a încercat să se
cerceteze această ipoteză prin compararea comportamentului trupelor din Kabul şi din
Germania, pe timp de război şi de pace la care se adaugă opinia publică, evident mult mai
stresată de nevoia ei acută de securitate.

4. Bibliografie:
General de divizie (r.) dr. Gheorghe Arădăvoaice et al., TERORISM, ANTITERORISM,
CONTRATERORISM,Editura Antet, 1997, p. 28.
Ariel, M., (2001). „Terrorism as a strategy of insurgence”, in Terrorism
and political violence, vol.5, nr.4, p. 213-251. FrankCass, London.
Hudson, A. R. & Majeska, M., (2005). The Sociology And Psychology
Of Terrorism: Who Becomes A Terrorist And Why? University
Press of the Pacific.
Dr. Opan Maxim – Terorismul – cauze, efecte si masuri de combatere, Ed. Politica
Bucuresti 1989
Francois Massouli – Conflictele din Orientul mijlociu, Ed. Bic All. Bucuresti 2003.