Lucrarea "Psihologia Vârstelor" analizează evoluția psihică a omului de la naștere până la vârsta a treia, subliniind importanța studierii caracteristicilor și proceselor psihologice în diferite etape ale vieții. Aceasta abordează perioada copilăriei, adolescenței, tinereții și maturității, evidențiind stadii și substanțe ale dezvoltării umane, influențate de factorii socio-culturale. Autorul își propune să furnizeze cunoștințe utile pentru educația și integrarea socială a indivizilor, bazându-se pe o abordare sistematică și științifică.

1. UNIVERSITATEA BUCURESTI
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTE ALE EDUCATIIEI
SECTIA PEDAGOGIE
STUDENT :
INTRODUCERE
IN PSIHOLOGIA VARSTRELOR
BUCURESTI * 2006

2. CUPRINS
Cuvant inainte......................................................................................................................3
Capitolul 1.Definirea psihologiei varstrelor....................................................................4
1.1. Continutul si importanta studieri in psihologia varstrelor........................4
1.2. Metoda si metodologie in psihologia varstrelor..................................... 5
Capitolul 2. Stadialitatea si evolutia umana.................................................................. 6
2.1. Debutul vieti si fazele intrauterine......................................................... 7
2.2. Nasterea si dezvoltarea timpurie a copilului..........................................12
2.3. Viata ecto-uterina(pana la un an)...........................................................13
Capitolul 3. Perioada anteprescolara(prima copilarie)................................................17
3.1.Caracteristici generale.............................................................................18
3.2. Comunicarea, invatarea spontana si devoltarea emotional-afectiva......18
3.3. Viata ecto-uterina(perioada 1-3 ani)......................................................19
Capitolul 4. Perioada prescolara....................................................................................24
4.1. Dezvoltarea psiho fizica si consolidarea autonomiei.............................25
4.2. Dezvoltarea psihica, conturarea si afirmarea personalitatii...................25
4.3. Jocul si manifestarea personalitati.........................................................27
4.4. Viata ect-outerina(perioada 3-6 ani)......................................................28
Capitolul 5. Perioada scolara mica................................................................................31
5.1.Particularitati la varsta scolara mica........................................................31
5.2.Atentia la copii de varsta scolara mica....................................................35
5.3.Jocul si copiii, integrarea scolara............................................................37
5.4.Dezvoltrea perceptiei copilului...............................................................40
5.5.Viata ecto-uterina(perioada 6-10 ani).....................................................41
Capitolul 6. Perioada pubertatii(10-14 ani).................................................................47
6.1.Dezvoltarea biofizica si psihica..............................................................48
6.2. Comportamentul in grup........................................................................49
Capitolul 7. Perioada adolescentei...............................................................................50
7.1.Dezvoltarea psihica a adolescentului.....................................................51
7.2.Limbajul si dezvoltarea psihica.............................................................52
7.3. Dezvoltarea personalitatii.....................................................................55
7.4.Adolescentul si societatea......................................................................58
7.5. Prima dragoste a adolescentului...........................................................61
Capitolul 8. Perioada tineretii......................................................................................63
8.1. Subetapele tineretii si activitatea de invatare........................................64
8.2. Integrarea socio-profesionala si congruenta personalitati.....................67
8.3. Situatia tanarului de azi.........................................................................69
Capitolul 9. Perioada varstei adulte.............................................................................75
9.1.Identitatea si capacitatile cognitive........................................................76
9.2.Personalitatea la varstele adulte.............................................................77
Capitolul 10. Perioada varstrei a treia..........................................................................78
10.1.Delimitarea si caracterizarea substadiilor..............................................79
10.2 Evolutia proceselor senzoriale si cognitive...........................................80
10.3.Manifestari ale personalitatii.................................................................82
Bibliografie.....................................................................................................................84
2

3. Cuvant inainte
Aceasta lucrare miniaturala de altfel, de Psihologia varstrelor, incearca sa
calauzeasca atat prin continut cat si prin modul de tratare al problematici adiacente atat studenti
la psihologie, sociologie, psihopedagogiespeciala, pedagogie, asistenta sociala si specialistilor
din domeniu cat si cadrelor didactice si tuturor celor care sunt interesati asupra formari,
dezvoltari, evolutiei fiintei umane cu trecere prin toate palierele vieti psihice si toate atributele
bio-psiho-social-culturale.
Ca fundament al lucrari de fata sta lucrarea Psihologia varstrelor aparuta in premiera
in tara noastra la Editura didactica si pedagogica Bucuresti in 1981 la care siau pus amprenta
vastei lor experiente d-na prof. univ.dr. Ursula Schiopul si d-ul prof. univ.dr.Emil Verza care
datorita valori sale isi demonstreaza viabilitatea si in prezent la care am incercat sa adaug prin
transpunere unele studii aparute in decursul anilor atat ale unor autori romani cat si straini care
si au adus contributia la evidentierea problematici psihologice a traseului parcurs de fiinta
umana de la debutul vieti pana la stadiul terminal prin contextele social, cultural si ocupational
si prin interconditionarea umana care au un rol deosebit in structurarea identitatilor individuale
specifice intregului sistem psihic uman.
In decursul elaborari acestei lucrari nu mi a fost deloc usor pentru ca am descoperit o
multime de resurse in domeniu toate valoroase dar din pacate atat din lipsa de timp cat si de
spatiu n-as fi putut sa le cuprind pe toate am incercat doar sa trec in revista prin caracteristicile
lor mai importante pe cat mai multe dintre cele care mi s-au parut mie mai pline de substanta si
pe intelesul tuturor categoriilor de cititori vizate
In demersurile facute pentru elaborarea acestei lucrari am incercat sa operez cu
departajari relativ precise ale ciclurilor vieti trasate si argumentate de majoritatea celor care sau
ocupat de acest domeniu fascinant al psihologiei varstrelor evidentiind principalele perioade si
subperioade stadii si substadii care ne introduc in etapele varstrelor omului conturate ca un
intreg sub tutela unei discipline viabila denumita generic cu termenul de psigologia varstrelor.
Autorul.
3

4. Capitolul 1
Definirea psihologiei varstrelor
La fel ca in cazul majoritati disciplinelor supuse studieri continuie din partea specialistilor
din domeniul respectiv si asupra disciplinei psihologia varstrelor sau conturat dea lungul timpului
diverse studii in care au fost integrate diverse definitii in care psihologia varstrelor apare ca o ramura
pretioasa din stiintele psihologice izvorata ca o necesitate in a intelege modul de constituire a
caracteristicilor, functiilor si proceselor psihice, a evolutiei acestora de la cele mai fragede varstre si
pana la stadiul terminal.In acest fel activitatea psihica este privita in ansamblu pe tot parcursul
existentei fiintei umane cu relevarea unor semnificatii posibile pentru un anumit segment al varstrei
prin analiza longitudinala si verticala in contextul existentei sale sociale, a modificarilor psiho-fizice ce
se produc sub influienta conditiilor de mediu, a educatiei, a culturi si profesiei, a statutelor si rolurilor
sociale ce le indeplineste. In concluzie, Psihologia varstrelor este stiinta care studiaza caracteristicile
constituiri activitati psihice umane, modificarile acesteia de la inferior la superior, a regreselor ce au loc
in interiorul anumitor stadii de varstra, a evolutiei personalitati si manifestarii actelor de conduita in
relatie cu determinarile socio-culturale ale existentei fiintei umane.
1.1. Continutul si importanta studieri in psihologiei varstrelor.
Studiul fiintei umane inca din momentul conceptiei si mai intensiv de la nastere si pana la
moarte, cu tot ceea ce este comun si semnificativ pe toata durata vieti, dar si cu relevarea etapelor
distincte ale evolutiei umane confera psihologiei varstrelor un statul solid si central in cadrul
disciplinelor psihologice, constituirea ei fiind posibila printre altele datorita acumularilor de cunostinte
in psihologia generala si in unele ramuri ce vizau studiul omului in anumite perioade de varstra. Dintre
aceste ramuri enumeram: psihologia copilului (studiaza perioada copilariei cu caracteristicile ce tin de
conditia activitati psihice): mai restranse pentru o patrundere mai ampla in aceasta sfera au aparut
psihologia copilului sugar, psihologia anteprescolarului, psihologia prescolarului sau mai putin
dezvoltate psihologia teneretului, psihologia perioadei adulte etc.
Continutul si sfera psihologiei varstrelor depaseste cu mult pe cel al psihologiei copilului prin
faptul ca realizeaza o o cuprindere pentru toate varstrele umane trasand stadii si substadii in cadrul
acestora, cu specific si comun intre ele, dar fara sa fie o psihologie generala caci activitatea psihica pe
care o studiaza aceasta este raportata la conditia umana de o anumita factura si structura bio- psihica.
Psihologia varstrelor se foloseste de datele cuprinse in psihologia generala si cea a copilului ca
si ale celorlalte ramuri ale psihologiei carora le furnizeaza la randul ei cunostinte pertinente despre
4

5. dezvoltarea si evolutia psihica a omului de la nastere pana la stadiul terminal. Astfel psihologia
varstrelor nu se limiteaza numai la studiul conduitelor de crestere, domeniu al psihologiei copilului
cum afirma J.Piaget si M.Debesse, nici la abordarea generala a activitati psihice si a esentei de
fundamentare a personalitati, domeniul psihologiei generale si nici la caracteristicile de regresie in
evolutia psihica domeniu al psihologiei varstrelor inaintate ci le cuprinde pe toate intr-o tratare unitara
cu relevarea specificului pentru fiecare stadiu de varsta si consemnarea elementelor comune ce unifica
activitatea psihica. Psihologia varstrelor a incercat sa evite ambiguitatile provenite din chiar titulatura ei
si analizeaza caracteristicile psihicului uman in mon unitar cu accentuarea aspectelor legate de evolutie
si dezvoltare dar si pe continuitate si disfunctionalitate de la o varstra la alta. Cunoasterea in psihologia
varstrelor ne ofera posibilitati de elaborare a unor strategii educationale si de dirijare stiintifica viabila a
procesului de pregatire profesionala si de integrare sociala a omului.
Psigologia la modul general nu se limiteaza la studii doar in cazul omului normal chiar daca au o
anumita structura si factura ci si in cazul unor persoane bolnave, handicapate cu unele retarduri insa
aici apare diferntierea unor domenii ca cel al psihopedagogiei care este centrata indeosebi pe aceste
persoane cu probleme iar psihologia varstrelor fiind centrata pe cunoasterea umana in limitele
normalului.
1.2. Metoda si metodologie in psihologia varstrelor.
Activitatea psihica nu poate fi studiata in mod nemijlocit deoarece continutul si forma ei de
manifestare este foarte complexa incat numai concretizarea ei intr-o anumita situatie data poate fi
supusa decelari dar cu ajutorul si prin evolutia unor variabile care exprima unele caracteristici de
personalitate si de conduita umana si prin cunoasterea interpretarilor acestora putem trasa o dimensiune
umana de ansamblu. Aceste variabile pot fi provocate experimental sau pot fi surprinse in diferite tipuri
de activitate umana :de joc, de invatare, de munca, de creatie. Variabilele pot fi directe ce depind direct
de caracteristicile personalitati si independente ce sunt constituite din reactiile psihice provocate iar
lanturile de corelatii care se stabilesc intre ele inlesnesc analiza si apoi sintetizarea datelor in vederea
constituiri de tipologii specifice unui stadiu de varstra si chiar a conditiei umane in general. In urma
acestor demersuri apar modele ale unor functii sau procese psihice (al imaginatiei, al gandirii, al
inteligentei, al afectivitatii, al limbajului) sau ale unor categorii umane (al normalului, al
handicapatului, al anormalului, al dotatului, al supradotatului, etc). Aceste modele sunt raportate unele
la altele prin utilizarea modalitatilor de investigare din care se desprind ;
- metodica genetico-longitudinala ( urmareste dezvoltarea psihica a subiectuluipe o perioada mai
lunga de timp)
- metoda transversala (surprinde caracteristicile psihice intr-un stadiu anumit de varsta)
- metodica mixta genetico-longitudinala-transversala (surprinde evolutia activitatii psihice in
diferite stadii.
Pentru a cerceta diverse aspecte ale activitati psihice prin metodele de mai sus specialistul
adapteaza la varsta subiectilor si la conditiile concrete de activitate metode ca observatia,
experimentul, testul, analiza produselor activitatii, anamneza, dar nu vom insista asupra lor
deoarece sunt comune si altor ramuri din psihologie
In abordarea ciclurilor vietii psihologii au avut in vedere mai cu seama varstrele de crestere si de
dezvolotare vizand pe de o parte natura si educatia subiectului iar pe de alta parte maturizarea si
invatarea considerand ca acestea sunt esentiale pentru dezvoltarea individului cert este ca fiinta umana
cunoaste unele modificari in perioada copilariiei mai cu seama prin dezvoltari pe directiile biologice cu
transformari fizice, morfologice si biochimice, psihologice cu optimizari calitativeproceselor, functiilor
si insusirilor psihice si sociale care duc la coechilibrarea conduitei umane in relatiile cu mediul social.
5

6. Capitolul 2
Stadialitatea si evolutia umana.
Omul traverseaza trei ciclurii mari in decursul vietii sale; al copilariei, al tinertii si al adultului iar
din cadrul lor se desprind peroiade si subperioade relativ distincte. Chiar daca aceste perioade, etape
stadii au creat controverse asupra lor ele caracterizand ciclurile umane controversele au provenit din
diferentele conceperii “omului concret” cu existenta temporara si “omului in situatie” cu un anumit
potential psihic la statutul de varstra, ele nu au contrazis sinonimia dintre termeni etape' perioade si
stadii' respectiv subperioade si substadii la care se adauga si cel de ciclu. Tratarea de fata apare prin
prisma particularitatilor structurate cu dinamismul ce caracterizeaza evolutia, conceputa in ordine
sistematica pentru a ceea o imagine probabilistica a omului complet (intreg).
a) Primul ciclu cel al copilariei marcat prin crestere si dezvoltare cuprinde subiectul de la nastere
pana la adolescenta inclusiv in care subliniem copilaria, campul de in care se structureaza si se
dezvolta conduitele fundamentale adaptative, insusirile personalitati, ale cognitiei, cele intelectuale, ale
afectivitatii si motivatiei, atitudinilor si sociabilitati
Procesul alfabetizari care in societatea moderna incepe inainte de intrarea copilului la scoala
reprezinta accesul spre cultura prin intermediul ciclului primar se traverseaza o etapa intensa de
elaborare a deprinderilor intelectuale si de formare a motivatiei epistemice iar mai tarziu prin
intermediul ciclului primar se elaboreaza mecanismele intime ale integrari scolare si sociale a copiilor,
a conduitelor complexe legate de debordantul dimorfism sexual si stabilizarea aspiratiilor scolar-
profesionale. Transformarile ce au loc in perioada copilariei nu sunt lineare, uniforme ci si cu oscilatii,
dar fara sa afecteze caracterul continu al deveniri umane.
b) In ciclul tinereti apare un intens proces de integrare social- profesionala si constituirea
propriei familii stucturandu-se mai profund subidentitatile profesionale , cele legate de familia
personala si subidentitatile parentale in cadrul ei Aceste dimensiuni pot avea grade de
concordanta sau disonanta rezultate din modul in care tanarul traieste responsabilitatea ce ii
revine si demersurile ce le face pentru indeplinirea ei in acest context aparand orientari
pregnante spre un anumit mod de viata si se stabilizeaza unele atitudini comportamentale.In al
treilea ciclu cel de adult cu maturitatea si batranetea predomina ascensiunile si regresele
caracteristice ce determina antrenarea in roluri si statute in care adeseori crizele de timp duc la
framantari si tensiuni cu explozii ce se pot regreta uneori ulterior. Perioada batranetii se
caracterizeaza printr-o acumulare de oboseala si uzura interna ce modifica functionalitatea
psihica scazandu-i productivitatea prin iesirea din campul munci si plecarea copiilor creeandu-
se modificari complexe in campul preocuparilor, intereselor, a stilului vietii cand subidentitatea
profesionala si matrimoniala intra in criza sau se estompeaza iar bolile de degenerenta fac din
aceasta perioada fragila o etapa de instrainare cu atat mai mult cu cat se traieste sentimentul
inutilitatii sociale si a abandonului.
6

7. 2.1.Debutul vieti si fazele intrauterine
Multe din celulele corpului uman sint celule "somatice", fiecare continind
in nucleul sau 46 de cromozomi. Spermatozoidul si ovulul sint celule
embrionare sau "gameti", fiecare cu cite 23 de cromozomi. Unirea acestor
gameti intr-o singura celula care contine 46 de cromozomi dispusi in 23 de
perechi, se petrece in procesul fecundarii.
In timpul orgasmului un barbat poate ejacula intre 200 si 400 de
spermatozoizi in vaginul femeii. Unii dintre acestia strabat mucusul
secretat de colul uterin, care devine mai putin dens si dispus intr-un
strat mai subtire in perioada ovulatiei (perioada de fertilitate a
femeii), si traverseaza uterul, ajungind (doar citeva sute de
spermatozoizi) in trompa uterina. Daca ovulul n-a fost eliberat,
spermatozoidul mai poate astepta, el supravietuind in trompa maximum 48 de
ore.
Dupa fenomenul ovulatiei, ovulul apt pentru fecundatie este atras de catre
trompa uterina si, inaintind prin lichidul folicular datorita miscarilor
ondulatorii ale trompei, ajunge in treimea ei externa, locul de intilnire
cu spermatozoidul.
Saptamina I
Prima zi de viatã
Sperma depozitata in traiectul reproductiv feminin are nevoie de cca 7 ore
pina ce enzimele sale penetreaza peretele extern al ovulului (zona de
protectie sau zona pellucida). O data ce un spermatozoid a patruns in ovul
nici un altul nu o mai poate face, ovulul creindu-si un scut de protectie.
Spermatozoidul isi pierde coada, iar capul incepe sa-si maresca volumul.
Dupa penetrare, mai sint necesare cca 12 ore pina ce spermatozoidul,
facindu-si loc prin citoplasma, va fuziona cu nucleul haploid al ovulului,
formind o singura celula, zigotul unicelular sau celula ou, o
individualitate unica din punct de vedere genetic. Fuziunea sau singamia
mai dureaza inca 2 ore. Din acest moment, prin aranjamentul unic al
materialului genetic (ADN) este determinat sexul si toate celelalte
caracteristici ale dezvoltarii somatice (culoarea parului, a ochilor,
fizionomia, etc) si apar conditiile pentru mitoza (diviziunea celulara).
Procesul incepe cu o celula dubla, apoi o celula tripla a-cronica, apoi o
celula cvadrupla dupa care progreseaza prin multipli de 2 (8, 16, 32, etc)
pina va ajunge la cele 30.000.000 de celule ale corpului uman (in perioada
adulta).
Prima diviziune are loc la cca 18 ore de la fuziune, fiecare din cele doua
celule (si urmatoarele) continind in mod identic si total acelasi mesaj
genetic (ADN).
7

8. In ziua a patra, embrionul numara cca 12-16 celule, fiind denumit morula
(cuvint preluat din latina si care inseamna duda) datorita aranjarii in
ciorchine a celulelor). El este localizat la intrarea dinspre trompa
uterina in uter. Aici a ajuns prin miscarile contractile ale trompei. In
acest stadiu, un lichid secretat de cavitatea tubara se infiltreaza in
spatiile intercelulare ale morulei care fuzioneaza pentru a forma o
cavitate primitiva, blastocelul. Ca urmare, morula devine blastocist sau
blastula. Celulele sale vor forma pe viitor doua grupe: invelisul
periferic(trofoblastul) care va da nastere structurilor nutritive,
inclusiv placentei, si masa interna, centrala (butonul embrionar sau
embrioblastul) care constituie embrionul insusi.
In ziua a cincea embrionul a ajuns deja in cavitatea uterina, si mai
rataceste inca 24 de ore, cautindu-si locul ideal de implantare. Sub
influenta hormonala, endometrul (peretele intern al uterului) se
transforma intr-un adevarat burete imbuibat de elemente nutritive.
Implantarea embrionului/oului se face mai frecvent in mucoasa fundului
uterin deoarece, la acest nivel, tonusul muscular este mai scazut in
saptamina care urmeaza ovulatiei. De indata ce oul se aseaza pe
suprafata
endometrului, strucura care va determina aparitia viitoarei placente adera
la celulele superficiale ale mucoasei uterine.
Saptamina a II a
In aceasta perioada are loc, printr-un proces enzimatic, erodarea
tesutului uterin superficial, cu scopul de a-i deschide oului drum prin
mucoasa uterina.
Pe tot parcursul acestei saptamini oul se afunda progresiv in endometru,
pina cind va fi acoperit total de acesta. Acest proces se numeste nidatie
(cuibarire). In paralel, prelungiri pornite din stratul extern al
embrionului (trofoblast) incep sa patrunda prin endometru, pentru a
se
conecta la vasele de singe ale mamei. Acestea vor forma ulterior
placenta
si cordonul ombilical.
In aceasta perioda are loc contactul propriu-zis intre organismul matern
si embrion, stabilindu-se toleranta imunitara a mamei vis-a-vis de acest
"corp strain".
Embrionul isi semnaleaza prezenta prin substante placentare si hormoni,
oprind menstruatia.
In timpul perioadei anterioare nidatiei are loc fenomenul impropriu
denumit "pierdere". Se estimeaza ca intre 20 si 50-60% dintre ovulele
fertilizate sint date afara din uter. Ele nu reusesc sa se implanteze si
sint "pierdute" (fara ca mama sa stie) datorita unor dezechilibre chimice
in sistemul reproductiv sau datorita unor gene cu defecte, purtate de
embrion.
8

9. Saptamina a III a
Dupa ce embrionul se nideaza cu succes, el sufera o restructurare sau
diferentiere a celulelor componente denumita "gastrulatie" sau
"organogeneza". Are loc o rearanjare a celulelor care se dispun in 3
straturi: ectoderm, mezoderm si endoderm embrionar care vor da
nastere
diferitelor parti componenete ale corpului bebelusului.
Tot acum se contureaza si trasatura primitiva sau primitive body axis
care
determina dezvoltarea initiala a sistemului nervos si a coloanei
vertebrale a embrionului.
Se formeaza tubul cardiac primitiv care incepe sa bata in ziua a 18- 21a.
Se dezvolta reteaua vasculara anexa si se instaleaza primele schimburi
sanguine intre circulatia embrionara si singele matern.
Saptamina a IV a
La sfirsitul acestei saptamini embrionul masoara cca. 4,5 mm. El are o
forma puternic arcuita (curba) si un cap foarte dezvoltat in raport cu
restul corpului.
La o luna, embrionul este de 10.000 de ori mai mare decit oul fecundat
originar si se dezvolta rapid.
Inima pompeaza cantitati tot mai mari de singe prin sistemul circulator.
Placenta formeaza o bariera unica ce permite ca singele mamei sa ramina
separat, dar in acelasi timp, permite hranei si oxigenului sa treaca prin
ea. Oul se scalda deja intr-o cavitate amniotica voluminoasa.
Forma umana devine clar vizibila prin achizitia unei structuri
tridimensionale.
Apar primele organe de simt: ochii, urechea interna si gura.
Incep sa se formaze structurile care vor determina dezvoltarea muschilor
si a oaselelor (in mod special vertebrele si coastele), a dermului si a
cordoanelor nefrogene (din care ulterior se vor dezvolta rinichii).
Saptamina a V a
Apar mugurii viitoarelor membre si a celor 5 degete de la miini. Ochii
se
inchid la culoare pe masura ce se produce pigmentarea.
Incep sa se formeze emisferele cerebrale (telencefalul). Apar celulele
olfactive care, infundindu-se in tesutul subiacent, determina formarea
foselor nazale.
Apare intestinul, ficatul si pancreasul care vor continua sa se dezvolte
capatind o forma definitiva la sfirsitul saptaminii a 8 a.
Saptamina a VI a
9

10. Incepind cu ziua a 40 a se pot deosebi si inregistra undele cerebrale cu
ajutorul Electroencefalogramei (EEG). De acum creierul incepe sa
coordoneze miscarea muschilor si a organelor.
Saptamina a VII a
Embrionul incepe sa se miste spontan iar aceste miscari sint vizibile cu
ajutorul ecografului. La inceput miscarile nu au amplitudine dar, pe
masura dezvoltarii sistemului muscular si osos, el va incepe sa faca
sarituri, sa-si duca minutele la gura sau sa-si prinda piciorusele, sa se
rasuceasca.
Mama va simti primele miscari abia in luna a patra (cele care sint la
prima nastere) sau cel mai devreme la sfirsitul lunii a treia (cele care
au mai nascut). Aceasta sensibilitate tardiva este datorata mai multor
factori: in saptaminile VII – XIV embrionul nu este destul de puternic
pentru a efectua miscari ample; miscarile lui sint amortizate de lichidul
amniotic in care se scalda ca un astronaut; datorita dimensiunilor sale
reduse el nu preseaza inca asupra peretelui uterin a carui strat extern
este acoperit cu o membrana senzitiva peritoneala. Stratul intern al
uterului nu este prevazut cu inervatii senzitive.
Se formeaza maxilarele, iar radacinile celor 20 de dinti de lapte apar in
gingii.
Saptamina a VIII a
Incepind cu aceasta saptamina embrionul isi schimba denumirea, fiind numit
pe viitor fat, cuvint care vine din latina si inseamna tinar sau copil.
Fãtul masoara cca 2 cm si cintareste aproape un gram.
Memebrele au capatat clar toate cele trei segmente (brat, antebrat, mina,
coapsa, gamba, laba piciorului) iar degetele si articulatiile sint bine
individualizate.
Acum toate organele interne exista. Inima bate de mai bine de o luna,
stomacul produce sucuri gastrice si rinichii incep sa functioneze.
Intestinul s-a diferentiat deja in partile sale succesive: esofag, stomac
si intestin propriu-zis. Abdomenul are deja o forma rotunjita.
Aparatul respirator se dezvolta intens si capata o structura arborescenta,
de o parte si de alta a inimii. Aceasta a ajuns la forma sa externa
definitiva si la compartimentarea in patru cavitati. Totusi circulatia
sanguina va ramine intr-o forma primitiva pina la nastere pentru ca ea nu
cuprinde decit marea circulatie. Mica circulatie, cea pulmonara, va deveni
functionala doar la nastere. Pina atunci oxigenarea singelui se va face
prin placenta si nu prin plamini.
Trupul fatului raspunde la atingere.
Saptamina a IX a
Amprentele sint deja evidente in piele.
Fatul isi va indoi degetele in jurul unui obiect pus in palma lui.
Fizionomia este clar umana: ochii inca foarte laterali si fara pleoape,
10

11. nasul, urechile, gura, separate de fosele nazale prin valul palatin,
limba, toate sint la locul lor.
Saptamina a X a
Uterul se dubleaza in marime.
Fatul se poate uita cu ochii intredeschisi, isi poate misca limba si poate
inghiti, isi poate incrunta fruntea.
Saptamina a XI a
Acum fatul are cam 4 cm. Apare urinarea. Miscarile muschilor devin mai
coordonate. Incep sa functioneze mugurii gustativi.
Saptamina a XII a
Fãtul are deja cca. 30 de grame.
Fãtul doarme iar cind se trezeste isi exerseaza puternic musculatura: isi
intoarce capul, isi indoaie degetele de la picioare, isi deschide si
inchide gura, face sarituri, incearca sa stea in cap.
11

12. Daca e mângâiata, palma se va stringe intr-un pumn inchis tare.
Fãtul respira lichid amniotic nu pentru ca ar primi astfel oxigen ci
pentru a-si dezvolta sistemul respirator.
Teoretic ar trebui sa fie vizibile la ecograf organele sexuale pentru ca
diferentierea lor are loc incepind cu saptamina a XI a. Practic acest
lucru va fi posibil pe la inceputul lunii a Va.
Incep sa creasca unghiile.
Curind se vor inchide pleoapele, pentru a proteja ochii sensibili la
lumina ai embrionului, si se vor redeschide in luna a VII a.
La 16 saptamani apar unele miscarii ale traiectului digestiv, la 16-20 de saptamani miscari ale
pleoapelor buzelor si picioarelor iar la 32 de saptamani unele reactii vocale si comunicative acestea
putand fi intarziate sau inhibate in conditiile actiuni unor factori nocivi asupra gravidei sau atunci cand
fetusul nu are un mediu favorabil dezvoltari ar toti acesti factori interni sau externi influienteaza
negativ dezvoltarea dezvoltarea copilului si dupa nastere.
2.2. Nasterea si dezvoltarea timpurie a copilului.
Nasterea normala se produce la circa 9 luni, dar exista si situatii cand apar modificari care
produc nastera la la 7-8 luni acesti copii sunt numiti prematuri si au o greutate de cica 1500- 2000 gr.la
acestiia apar unele dificultatii de adaptare in primele 5-6 saptamani dar in conditii optime de dezvoltare
ei recupereaza in circa 2 luni acest handicap de la nastere. Atunci cand intevin unele conditii
nefavorabile in viata intrauterina sau la nastere pot aparea copiii retardatii numiti imaturi iar uni se pot
naste cu handicapuri chiar si atunci cand se nasc la termen daca asupra lor au actionat o serie de factori
de risc cum ar fii: infectii virale (la inceputul sarcini), radiatii, diversi paraziti, etc.
Nasterea normala dureaza intre 4 ore si 30 de ore cu un Average cotat la 13 ore. 10 %
din copii se nasc prematur. Pruncul e de aproximativ 50 cm cu o
greutate de circa 3,3 kg avand perimetrul cranian de 35 cm. Scorul
Apgar - se calculeaza la 1 / 5 / 10 minute si se noteaza pe fisa de
sanatate. El tine cont de puls / respiratie / tonus / reactivitate /
cromogenia pielii (anoxia e tradata de culoarea bleu a epidermei).
Scorul optim e 10 - cate 2 puncte pentru fiecare parametru iar cel
minim trebuie sa fie cel putin 7. Cry-First sau Primul Strigat prin
care copilul isi anunta ori denunta venirea pe lume urmeaza in fapt
experientei Vagitus Uterinus.
Tipuri de nastere :
- standard (otrocronie)
- cezariana (acuza ulterior carente in topognosie / somatognosie pe
fondul unei bulimii afective) 46866ckt51chm1f
- pelvinala (explica dificultatile prezente in citire)
- flancocidentala (cordonul ombilical provoaca jugulari terifiante
ale fluxului respirator)
- prematura (copilul nu are nici 32 de saptamani de viata
intra-uterina)
Pruncul resimte post-natal mai acut nevoia mesajului tactil in
12

13. comparatie cu satisfacerea nevoii de hrana / lapte. De aceea copilul
trebuie sa petreaca primele 9 minute din viata extrauterina la sanul
matern. Telectualizarea circumstantelor responsabile de nasterea
pruncului priveste evadarea de sub tutela ratiunii a trairilor
inerente travaliului : kh866c6451chhm
- metoda Dick-Read (exercitii de respiratie)
- metoda Lamaze (tatal pruncului asista la nasterea lui)
- metoda Bradley (antrenamentul prevalent psihologic)
- metoda Leboyer (lumina difuza sau ratacita Loafer-Light este
discreta si inescortata sonor) (cordonul ombilical nu e taiat
imediat de la expulzarea fatului ci la cateva minute dupa ce pruncul
a fost plasat Skin to Skin pe abdomenul matern)
- metoda Ceakovski (copilul e nascut in mediul acvatic unde fara a i
se taia cordonul ombilical ia si da prima lectie de flectari
acvatice si astfel se itereaza evident circumstantele responsabile
de experientele intra-uterine in oceanul amniotic)
Sofrologia cere pentru a reflecta armonia deplina intre instantele
majore ale umanului (trup / psihic / spirit). Trebuie sa optam
intotdeauna pentru Copiii Surpriza adica pentru aceia fortuiti si
care sunt rodul dragostei pure inafectate de ratiunea aditiva si
poate in pofida ei – Dolto.
2.3.Viata ecto-uterina (pana la un an)
Evenimente importante :
- apucarea / manipularea obiectelor
- locomotia (hiper-activii fug inainte de-a merge)
- detenta limbajului
Geofagia apare pana la 1 an. Intr-o ora copilul e treaz doar 3
minute. Un copil din 5 nu are somnul normal. Nou-nascutul vede clar
ceea ce se afla la 30 cm de ochii lui. Dolto precizeaza ca bebelusul
aude vocea parintilor in timpul vietii sale intrauterine si ca el nu
cunoaste doar vocea ci si limba materna - problema supliment pentru
bebelusii adoptati de straini.
Invatarea - obisnuinta, conditionarea clasica si cea instrumentala,
imitarea.
Diferentele intre Pragul Senzorial Maxim si Pragul Senzorial Minim
sunt anemice. Perceptia apare la 2 luni escortata de atentia
spontana. Pentru facilitarea travaliului / expulzarii fatul este
blindat cu o substanta - Vernix. Experienta Skin to Skin trebuie sa
nu lipseasca din PassPort-ul empiric. Gura este un veritabil
instrument cognitiv. Laptele matern poseda anticorpi ce constituie
un mod de stimulare a sistemului imunitar al copilului. Colicile
apar la sugarul sanatos din 1 saptamana dupa externarea din
maternitate. De retinut ca ele nu apar la copiii crescuti in
13

14. colectivitate. Suptul trebuie sa nu ceara mai mult de 20 de minute
iar sevrajul va fi impus la mai putin de 6 luni post-nastere. Si
bebelusii orbi surad. Nou-nascutul zambeste in somn. Surasul
relational apare in primele 3 saptamani. Dupa Spitz el constituie
Primul Regizor al vietii psihice. Ulterior in perioada Angoasei din
luna a 8-a (Al Doilea Regizor al vietii psihice) bebelusul surade in
special mamei. Tendinta de-a surade se diminueaza daca nu li se
raspunde. La 6 zile pruncul deosebeste odorific laptele matern de-al
altor femei. 2 saptamani - sugarul poate sa-si recunoasca mama pe
cale olfactiva in somn. Mamele sunt sfatuite chiar sa nu-si schimbe
parfumul pentru a nu deruta copilul. Capacitatea de-a revendica
odorific identitatea mamei sucomba pe ecartul 2-5 ani. Din ziua a
9-a toate mamele reusesc sa-si identifice copilul prin experienta
odorifica. Urechea nou-nascutului e pluvionata pana la varsta de 2
saptamani de lichidul amniotic - riscul expunerii la otite e mare
iar baietii pot ramane cu tare de virilitate de pe urma contractarii
unei atare infectii. La 1 saptamana post-nastere cunoaste directia
de unde provine sunetul. Distinge vocea mamei de-a altora. Sunetele
joase au efect sedativ si prin urmare tata e necesar sa fie in
preajma odraslei. Nici cand doarme pruncul nu trebuie izolat intr-un
mediu afon pentru ca are dreptul la fono-terapie. Secretia lacrimala
apare la 1 luna. Cand i se scot hainele si este in pielea goala
incepe sa planga. Mult timp s-a crezut ca e din cauza hipotermiei
dar si-n cazul spatiilor supra-incalzite plansul persista. Acest gen
de reactie survine din cauza sentimentului de anxietate parvenit pe
fondul defazajului insinuat intre ceea ce resimte pruncul si
amintirea confortului pluviogen datorat prezentei oceanului
amniotic.
Sugarul este o fiinta imatura la capatul unei Angoase inimaginate -
Winnicott. Reflexul auto-defensei survine la 6 saptamani. Dupa
instalarea satietatii copilul poate urmari un obiect prezentat
homoflanc. Distanta de 18 pana la 38 de cm e cea la care pruncul
observa initial obiectele - in prealabil - cinetizate. La 6
saptamani copilul face distinctia plat - implat iar la 10 saptamani
dihotomia concav - convex. La 4 luni pruncul vede cromatic. Dupa 5
saptamani interesul vizual este ancorat ori se polarizeaza catre
ochi - gura. Copilul nu urmareste asiduu gura ci ochii
interlocutorului. Experienta Eye to Eye apare intre 1 si 3 luni.
La 4 luni apare curiozitatea. Plansul - primar (indus de foame) /
irascibil / algezic.
Hull - Distalitatea locutorilor
- intima (15 – 45 cm)
- personala (45 – 122 cm)
- oficiala (122 – 360 cm)
- publica (peste 360 cm) (apare dupa 1 an de viata)
Limbajul - 1 luna - sunete guturale / 2 luni - vocalize / 3 luni -
gangurit universal (ecto-etnic) / 4 luni - raspunde interlocutorului
14

15. prin vocalize si rade in hohote / 5 luni - lalatiunea (MA - MA) (TA
- TA) / 6 luni - silabe bine conturate (DA) (PA) (BA) / 9 luni -
holofrazele / 10 luni - primele cuvinte tezaurizate. Orice nevoie
este dovada unui impediment sau dezechilibru interior
/ exterior. Asimilarea si acomodarea sunt percutate de inteligenta.
J. Piaget - epigeneza developmentala - stadiul senzorio-motor (1 an
de viata)
1) reflexele (0 - 1 luna) (suptul)
2) deprinderi si perceptii (1 - 4 luni) (reactiile circulare primare
- indistinctia mijloc / scop) (obiectul ascuns se crede disparut)
3) deprinderi si perceptii (4 - 8 luni) (reactii circulare secundare
- vizeaza obiectele exterioare si nu propriul corp) (coordonarea
tact-vaz) (clivarea mijloc / scop) (copilul cauta obiectul ascuns
chiar si atunci cand e mutat din loc sub privirile lui)
4) inteligenta practica (8 - 12 luni) (pre-limbaj) (Frame-Stage)
5) reactiile primare tertiare (12 - 18 luni) (conduita suportului /
sforii / bastonului)
6) combinatorica mintala (18 - 24 luni) (de la Out-Sight se ajunge
la In-Sight) (permutarile iconice)
La 1 an apar reflexele instrumentale - copilul isi pune caciulita pe
cap semn ca vrea sa mearga la plimbare. Reprezentarea permite
imitatia sau disimularea - copilul se preface ca doarme.
Achizitiile fundamentale - J. Piaget
1) construirea obiectului - semn feroce al iminentei acentralizari
prin care se explica trecerea de la ego-centrism la alter-centrism
2) obiectivarea cauzalitatii (dupa 12 luni)
3) obiectivarea spatiului (dupa 12 luni)
4) obiectivarea timpului
Intelesul meu despre mine insumi creste prin imitarea ta si
intelesul meu despre tine creste in termenii intelesului meu despre
mine insumi - Boldwin. Eu sunt cate putin din tot ce-am intalnit -
Homer / Knight.
Spre 3 luni adualismul expie deoarece copilul se gadila si acest
fapt arata ca el se declara socialmente constient de propriul sine
in raport cu alter-sine.
Eul Corporal - 2 zile (copilul suge policele) / 2 luni (studiaza
mainile ca pe obiecte alogene) / 6 luni (se descopera in oglinda)
(copilul recunoaste mainile dar in cazul obrazului este vorba nu de
restituirea ci de construirea unei imagini) (experienta
Build-Picture) / 10 luni (saruta oglinda si ramane surprins de
amprenta labiala) / 12 luni (face distinctia intre propriul chip
reflectat in oglinda si cel al fratelui geaman aflat dupa un simplu
geam).
Recunoasterea altuia este in realitate anterioara recunoasterii de
sine fiindca apare deja la 6 luni. Totusi identificarea de sine in
oglinda este anterioara identificarii in oglinda a altuia dovada ca
ocolul pentru a-si descoperi propria persoana dispare la 3 ani si
deci cu mult inaintea ocolului sau experientei By-Pass de-a gasi
dupa oglinda pe altcineva. Doar pana la 6 luni tipul de relatie
15

16. (afabila) prevaleaza in raport cu identitatea tutorelui - anxietatea
de separare apare intre 10 si 16 luni la privarea dupa 6 luni a
copilului de propria lui mama.
Pre-atasamentul - difuziunea pana la 3 luni / Augmentarea
atasamentului - persoanele familiare
/ Atasamentul Clear-Cut - accentuarea dependentei fata de mama.
Atasamentul fata de tutorele afectiv se dezvolta oricum - chiar si
atunci cand mama isi brutalizeaza odrasla. Atasamentul - de
securitate / insecuritate. La 10 zile apare ambivalenta afectiva
(stari emotionale contradictorii traite la unison si evocate prin
urmare in aceeasi identitate din perspectiva breviocrona). Exista o
complezenta insinuata in relatia dintre conduita afectiva si cea
cognitiva. Complexul sevrajului / intruziunii (gelozie -
rivalitate).
Prima faza a atasamentului - dupa Bowlby - incepe la 2 luni de la
nastere atunci cand bebelusul surade si plange fara o discriminare
neta functie de interlocutor. Copilul desi prezinta nu are incredere
in straini. El nu se simte bine intr-un cadru nou si se agata de
mama sa. Ganguritul si zambetele dispar atunci si copilul plange
uneori. Acest eveniment psihic reprezinta a doua faza a
atasamentului. A treia faza a atasamentului survine intre 7 luni si
3 ani - copilul se deplaseaza singur si exploreaza mediul amfitrion
plecand de la mama lui si intorcandu-se adesea la ea. Intre 6 luni
si 3 ani astmul ce apare la bebelus e in raport cu frica de-a fi
abandonat. La 8 luni incepe sa foloseasca Obiectul Tranzitional sau
jucaria preferata ca mijloc de-a lupta contra spaimei despartirii.
La 9 luni apare o sexualitate infantila - organele genitale sunt
atinse aleatoriu si ulterior premeditat. Relatiile obiectuale - 6
luni - copilul decodifica tonusul afectiv al mamei sale / 10 luni -
simuleaza plansul / 12 luni - evita privirea celui care l-a mustrat
si bate locul unde s-a lovit. Spre sfarsitul primului an de viata
apare coprofagia - survine la pruncul ce acuza o tulburare psihotica
sau in cazul prezentei unei mame ostile si care adesea maltrateaza
fizic puiul de om. Hospitalismul - depresie anaclitica (pana la 18
luni) (anaklinein - in greaca semnifica sprijin). Fazele
Hospitalismului - revolta (hipno-patiile) / abandonul (plansul) /
apatia
/ indiferenta. Lapidar Bowlby convoaca etapele hospitalismului in
cei 3D - Disperare / Descurajare / Detasare.
Unii copiii crescuti in inchisoare de catre mama lor se dezvoltau
mult mai bine in raport cu cei crescuti in Centrele de Plasament
unde se acuza o crasa penurie de afectivitate. Eczema copilului -
constata Spitz - e in legatura uneori cu ostilitatea pe care o
resimte mama fata de el si pe care o deghizeaza in anxietate. Mai
bine sa gresim aratand prea multa iubire decat prea putina - Getz.
Miscarile - cervicale / manuale / de mers. Reflexe inconditionate /
conditionate. La 4 luni pruncul doarme 18 ore pe zi. Spre 12 luni
copilul doarme mai mult noaptea si mai putin ziua. Hormonul de
16

17. crestere e secretat doar in reprizele hipnagogice. Copilul sub 6
luni nu are non-REM si ca atare el intra direct in REM-ul nictimeral
din orice stare prezumata - veghe / plans. Prin joc - apare prin
iterarea activitatii - pruncul cauta realitatea iar adultul via
experienta ludica doreste sa evadeze din ea. Copilului mic dati-i
jucarii mari - Verneil.
1 - 4 luni (jucarii cromatizate / profone)
4 - 8 luni (jucarii dexterogene)
8 - 12 luni (jucarii non-casabile)
Pana la 7 luni pruncul nu suporta prezenta altui copil ci cauta
exclusiv adultul.
Oamenii nefericiti nu au dreptul de-a avea copii. Decat un copil
unic e de preferat ca familia respectiva sa nu aduca pe lume
descendentul - Stekel. Tatal e considerat ca fiind primul partener
de joaca al copilului. Pana la 2 ani pruncul confunda sarutul cu un
canibalism ! Bataia nu se va aplica inainte de 18 luni sub tutela
nici unui pretext. Pana la 6 luni copilul nu distinge binele de rau
si ca atare o disciplinare directa sau bataia in atare circumstante
sunt ineficiente. Plasarea in cresa a pruncului trebuie sa se faca
pana-n 8 luni.
Capitolul 3.
Perioada anteprescolara (prima copilarie)
In aceasta perioada (1-3 ani) au loc multiple transformari la nivelul intregi activitatii a
copilului si a sistemului de relatii cu cei din jur traind o noua experienta de viata prin integrarea sa in
interrelatiile grupului familial si inceperea sesizari regulilor, interdictiilor, orarul si stilul de viata al
familiei modul de organizare si functionare a ei. In aceasta perioada se consolideaza autonomia, se
perfectioneaza deplasarea si se nuanteaza comunicarea verbala ceea ce stimuleaza intreaga activitate
psihica putanduse aprecia raporturile de diferente dintre copiii marcandu se specificul epoci, a tari, a
regiuni a limbii materne.
3.1. Caracteristici generale
In perioada 1-3 ani unii autorii considera ca fiinta umana achizitioneaza 60% din experienta
fundamentala de viata. Avand in vedere intreaga dezvoltare a primei copilarii se pot remarca trei
subperioade:
− Prima perioada (intre 12-18 luni) se refera la consolidarea mersului si concomitent o omai buna
percepere a mediului inconjurator. Nestatornic si instabil copilul este determinat spre investigarea
tuturor locurilor din casa.
17

18. − A doua subperioada (intre 18- 28 luni) marcata printr-o dezvoltare accentuata a comunicarii
verbale si o adaptare mai complexa la diferitele situatii de viata, deplasarea este mai subordonata
finalizari unor intentii, pronuntiia din ce in ce mai corecta a sunetelor favorizand diferentieri
pozitive intre ele
− In subperioada a treia (dupa 2 ani junatate) copilul devine mai sensibil fata de cei din jur
dezvoltandu-se intelegerea fata de cuvintele adultilor. Intensandu-se ritmul cresteri inegale se
modifica infatisarea copilului general fizica el capatand o infatisare generala tot mai proportionala
si placuta. Dezvoltare continua si intensa a sistemului nervos si a creierului care devine asemanator
cu al adultului in ceea ce priveste circumvolutiunile si sciziunile respective prezinta la un an
aprotimativ 980 gr. iar la 3 ani la circa 1100 gr
3.2. Comunicarea, invatarea spontana si conduita emotional-afectiva
Chiar de la un an copilul sesizeaza intelesul la multe cuvinte stimulat de dorinta de a se face
inteles el reuseste sa rosteasca relativ corect si inteligibil cuvintele uzuale integrandu-le treptat in
propozitii din ce in ce mai gramaticale ceea ce duce la ordonarea vorbirii.
In psihologie sunt descrise trei felurii de limbaj :
− limbajul mic primitiv, cu circulatiie restransa intre copil si cei din mediul apropiat dispunand de
cuvinte onomatopeie, de holofaze, de cuvinte circumstantiale de circulatie restransa
− limbajul situativ incarcat cu cuvinte concrete, cu structura gramaticala, dar saturat de exclamatii,
forme verbale eliptice si gestica.
− Limbajul contextual cu vorbire desfasurata ce are un text si un context discret el evoluiaza paralel
cu cel situativ, pe care-l va domina treptat.
Cu timpul se verbalizeaza o mare parte a experientei senzoriale afective (acru, dulce, sarat, amar)
cu integratori evaluativi: bun si rau aparand si experienta odorifica (miros de floare, parfum,
benzina)iar ca integratori evaluativi: miros frumos, urat, inecacios.Verbalizarea impresiilor de culoare
prin perceperea si denumirea mai intai a culorilor vii, la fel verbalizandu-se si senzatiile auditive ca si
celelalte modalitatii senzoriale.
Copilul incepe sa caute satisfacerea curiozitati senzoriale prin interogatii verbale de genul “ce este
asta?”. Capacitatea de intelegere se largeste foarte mult inclusiv pe planul motivelor, a actiuni si a
experientei anticipand unele actiuni inainte de producerea lor Prin ascultarea de mici povestii la care
prefera sa aiba un final fericit experienta devine mai bogata depasind sfera sfera perceptiv senzoriala
sa dezvolta si insusirea de repovestire a celor auzite. Legat de pronuntie apar doua principii cel al
economiei (de regula sunt inlocuite articulatiile dificile cu articulari mai simple si usor de pronuntat) si
cel al repetitiei (prin tendinta de a repeta mai ales silabele accentuate ale cuvintelor) prin fenomenul de
perseverare si de inversare a sunetelor sau a silabelor in cuvinte.
La aproximativ 3 ani copilul intra intr-o faza complicata de dezvoltare a limbajului ca instrument al
gandiri instituindu-se o etapa interogativa in care apar intrebari de genul “de ce? Cum?”evidentiind
planul gandiri in plina dezvoltare spre numeroasele interelatii si dependente dintre fenomenele din jurul
sau. Psihologul elvetian J.Piaget considera ca intre 2-4 ani are loc o trecere la un stadiu mai avansat , a
planului mental, numit stadiu preoperator in care persista caracterul autist si animist al gandiri copiiilor
mici si o dificultate structurala de a sesiza diferentele dintre interdependenta, cauzalitate, determinsmul
fenomenelor etc. Dezvoltarea evidenta a inteligentei practice a miscarilor animate de curiozitate care se
transforma in interes, contribuie la acumularea de experienta umana si la transformarea acesteia in
conduite.
Planul afectiv al al copilului ca urmare a evolutiei psihice generale este instabil supunandu-se legi
celei mai marii tentatii in care buna dispozitie se bazeaza pe starea de confort ce ia nastereprin
18

19. asocierea a numerosi stimuli din ambianta implicati in satisfacerea trebuintelor ( alimentare, de caldura,
protectie, siguranta). Pe directia cresteri in complexitate a conduitelor afective se manifesta timiditatea
fata de persoanele straine, iar simpatia si antipatia incep sa fie tot mai nuantate. In jurul varstrei de 2
ani tatal este admirat in familie dar pe la 2 ani jumatate opilul devine iarasi impulsiv, instabil si
neintelegator prin tendinte ostile fata de adultii ca urmare a cresteri elementelor de frustratiie care se
manifesta prin tipete, plansete. tarare pe jos, refuz de a primi jucarii etc., dar spre varstra de 3 ani ele se
reduc incepandu se constituirea sigurantei de sine ceea ce duce la o mai independenta si cooperare a
copilului. Cu timpul copilul este din ce in ce mai atent la miscarile mamei sau a persoanei care il
ingrijeste facand adevarate incercarii de atentionare si de castigare a afectiuni prin conduite deja
aprobate traind astfel confortul psihic ca pe o stare de fericire. Prin repetare aceste conduite afectuoase
creaza “dragalasenia”copilului anteprescolar cu o dezvoltare psihoafectiva echilibrata si bogata de acea
cele mai multe din actiunile compotramentale ale copilului se invata si se dezvolta pe baza imitatiei.
3.3.Viata ecto-uterina(1-3 ani)
Acum se dobandeste cca. 60 % din experienta de viata si de-aceea
aceasta varsta e una a intereselor glosice - Bourjade.
Cresterea in greutate - aproximativ 4,5 kg. Talia castiga 18 cm. La
3 ani configuratia creierului seamana cu cea a adultului iar
dentitia provizorie se emancipeaza semn al deselor pusee de
irascibilitate.
Mersul si dexteritatea se eleveaza. Gesell - mersul explica
dobandirea geometriei verticalitatii. Fetitele merg ceva mai repede
decat baietii. Dupa 2 ani - executa Marche-Arriere si poate sta pe
un singur picior. Este capabil sa evite obstacolele. Imitatia activa
a adultului ecarteaza orizontul de cunoastere via motricitate.
9 luni - copilul tine singur recipientul dotat cu biberon.
18 luni - mananca singur dar impedant
21/2 ani - foloseste corect si furculita
3 ani - are o pozitie corecta la masa (e antrenat in Meet-uri
publice)
31/2 - dezbracatul se invata mai usor decat imbracatul fara ajutor.
Tactilul ajunge monitorizat vizual / auditiv. Copilul percepe greu
obiectele distale si nanoforme.
11/2 an - percepe figurile colorate / sensibilitate muzicala
2 ani - recunoaste figurile ancromate / apetit ritmofon
Gustul si mirosul - preferinte / aversiuni. Raportul dintre
analizatorul vizual / tactil / kinestezic se amelioreaza dar
persista carente in ce priveste constanta marimii / formei
obiectelor distale. Pruncul traieste intr-un prezent continuu.
Gemenii nu isi dau seama de propria imagine - distincta de cea a
celuilalt frate - decat la varsta de 4 ani in loc de 21/2 ani cum se
intampla cu ceilalti copii. Nu e recomandat sa fie imbracati identic
gemenii. Aceasta tendinta este anapoda mai ales la pubertate cand se
emancipeaza tendinta normala de cucerire / afirmare a propriei
independente. Dupa 21/2 ani copilul hraneste papusa nu doar cand are
19

20. o lingurita ci poate mima gestul si-n absenta ei. Reprezentarile
apar involuntar si-apoi devin voluntare - taseaza terenul propice
amorsarii operatiilor de generalizare / abstractizare.
La 18 luni reprezentarea e legata de actiune. Copilul stie sa
manance dar e incapabil de-a simula actul deglutitiei.
Functia semiotica via reprezentarea simbolica atesta si exerseaza
capacitatea iconica prin imitatie amanata / joc simbolic / desen /
imagini mentale / limbaj. Cand vede o floare imbobocita dimineata si
deschisa la pranz el considera ca este vorba despre 2 flori
diferite.
Memoria - caracter involuntar, mecanic, afectogen - recunoasterea
surclaseaza reproducerea. Asociatiile de contiguitate sunt reperate
in MSD. Latenta mnezica e la 1 an de 2 saptamani iar la 3 ani atinge
2 luni. Granitele dintre real / fantastic sunt labile - indicele de
muabilitate elevat. Se cucereste spatiul social prin cuvantul NU
exasperant pentru anturaj. A. Freud - negatia copilului vine ca
riposta la varii restrictii si exigente dar ori tocmai de-aceea el
se identifica in cele dinspre urma cu agresorul. Pruncul incepe sa
vorbeasca despre el insusi la persoana a III-a.
Nu exista o alta nastere ci e vorba de acea nastere perpetua -
Debesse. Consecinte - socializarea actiunii / constituirea gandirii
propriu-zise / interiorizarea actiunii. Intuitia aduce in
First-Plane arsenalul iconic. Vanatoarea de cuvinte se duce in
jungla cunoasterii acolo unde printre lianele curiozitatii
salasluieste nevoia de-a fi inteles.
Fazele limbajului - primitiv (holofrazele / onomatopeele /
interjectiile) / situativ (protoform) (CNV) (2 – 5 ani) / contextual
(circumstantial). Functia simbolica priveste realul (semnificatul)
si semnul (semnificantul). Simbolul deriva din context (real) iar
semnul ricoseaza din context (conventia / virtualul). Intelegerea
lingvistica sau competenta e superioara exprimarii verbale
propriu-zise sau performantei. Initial substantivele si adjectivele
domina verbele.
Analogiile - Ploaia arata cum ingerii stiu sa planga. Functiile
limbajului ante-prescolar
- desemneaza obiectele si fenomenele prezente / actualizeaza faptele
si datele experientei / evoca evenimente impersonale.
La 2 ani apare intrebarea obsesiva - De ce ? Spre 3 ani copilul
dispune de 1100 de cuvinte.
Disfunctionalitati :
- eliziunea (omiterea silabelor / cuvintelor)
- constructii hiper-laconice
- substitutia de proximitate (l in locul lui r)
- metateza (schimbarea sunetelor / silabelor)
- dublarea unor silabe
- contaminarea (deplasarea / imbrancire accentului)
Intelegerea senzorio-motorie e asediata de cea intuitiva sau
pre-operatorie. Intuitia e frustrata de reversibilitate si ca atare
20

21. nu substituie / reprezinta logica dar serveste acesteia aparand ca
superioara actelor anterioare pluvionate de analogii. Gandirea
simbolica pre-conceptuala transforma inteligenta empirica intr-una
reflexiva. Simbolul prevalent - Cuvantul. Rationamentul transductiv
este ancorat in analogii - copilul nu e capabil de reversibilitate /
deductie.
Exemplu :
- Ai un frate ?
- Da, pe Zoran !
- Hm ! Dar Zoran are un frate ?
- NU !
Preconceptele - notiuni empirice localizate / deconspirate intre
general / individual reflecta acele obiecte pasibile de-a reprezenta
/ constitui prototipul categoriei vizate (Frame-Stage).
Meta-simbolul asociat cuvantului ce-l desemneaza Subiectul /
Predicatul / Verbul Copula atunci cand apar intr-o singura exprimare
permite copilului sa acceada la clasificari / comparatii. Pruncul in
etate de 1 an exploreaza tot ceea ce poate si spre 16 luni gaseste
sau cel putin propune solutii.
Principiul Cronoductului se enunta prin administrarea simultana a
mai multor comenzi ce pretind o succesivitate temporala. White -
doctorate in filozofie la 14 ani si in drept la 16 ani. Constatam o
tendinta de augmentare si de precocizare a potentialului psihic al
copilului prin Terapia Avancrona - instituirea circumstantelor
responsabile de amorsarea gandirii la nivelul superior exigentelor
de moment dar adecvat potentialului intelectual al discipolului.
Stadiile Oglinzii - Zazzo
12 luni
- copilul face / speculeaza deosebirea iscata intre imaginea lui
reperata in oglinda si cea a fratelui geaman mono-vitelin gratie
indicelui de solidaritate motrica
- obrazul fiind invizibil direct apare in oglinda nu prin
recunoastere ci via identificare
18 luni
- rezolva corect proba petei de pe nasuc - o sterge de pe locul real
si nu incearca obliterarea ei in imaginea din oglinda
21 luni
- semnalul luminos intermitent nu mai e cautat dupa oglinda ci
copilul se intoarce pentru a-l trada in spate sau 26 luni.
- dispare conduita ocolului (nu mai cauta in spatele oglinzii pe
Celalalt)
3 ani
- isi recunoaste fara sa-si revendice imaginea video (lentometru /
vitezometru) (bruiajul verbal nu afecteaza raspunsul corect)
5 ani
- peste 20 % dintre copii nu renunta la conduita ocolului (By-Pass)
Recunoasterea reala a altuia se produce pana la 6 luni si ca atare e
anterioara in raport cu identificarea de sine ce survine abia la 18
21

22. luni. Identificarea in oglinda a altuia e anticipata prin
descoperirea imaginii propriei persoane daca in fata oglinzii
adultul ofera ciocolata copilului acesta - initial - va face ocolul
oglinzii pentru a obtine desertul respectiv si doar dupa 51/2 ani se
va intoarce catre adultul aflat la spatele sau adica spre adevarata
sursa a imaginii revendicate in oglinda. Acest fapt indica un
conflict intre reprezentare (irealitatea spatiala iconica) si
perceptie (realitatea imaginii). Oglinda compare in procesul de
constiinta drept revelatorul unui Pluri-Mintal de vreme ce spatiul
reprezentarilor e mai dificil de construit in raport cu celelalte
imagini de sine / ale altuia.
Eul - Corporal (controlul sfincterial) / Eul Spiritual (primele
dorinte / interese - copilul considera propria experienta cognitiva
drept singura adevarata). Eul Social (dihotomia decent / indecent
/ avan-decent).
Mecanismele Clivarii explica aparitia Constiintei de Sine
- eu / obiect
- actiunea persoanei / obiectele actiunii
- eu / altul (numele e asimilat drept Marker in context) (animismul
/ egocentrismul infantil
luna de pe cer il spioneaza pe copil) (negativismul - fluctuanta /
irascibilitate)
Jocul catalizeaza aparitia implicarii premeditate intr-o activitate
(770 secunde).
Legea celei mai mari Tentatii - Imprinting-ul (Teza lui Bowlby -
pana la 3 ani se desfasoara un intens proces de fixare / scanare a
figurilor parentale).
2 ani - tatal trece in varful piramidei afective
21/2 ani - noul destinatar al afectiunii copilului devine Jucaria.
Starile afective :
- impersonalitatea High-Level / aviditatea / gelozia / sentimentul
de abandon (apare la mustrare) / anxietatea (absenta celor dragi si
prezenta inopinata a intrusilor)
2 ani - copilul e receptiv la umor - farsele.
21/2 ani - atent cand e laudat / capabil sa realizeze dihotomia mila
/ compasiune / negativismul primar e semnul unui Eu care se
descopera pe sine si ca atare daca nu predispus cel putin capabil de
secesiune sau macar detasare in raport cu blisterul afectiv
administrat de anturaj. Agresivitatea e normala doar pana la 4 ani.
Adultrismul - imitarea adultului prezent sau evocat. Asimilarea si
ranforsarea unor deprinderi noi ruleaza pe fondul inhibarii
reactiilor inadvertente. Prezinta un interes deosebit pentru
defecatie. Se poate intampla sa se joace cu propriile excremente pe
care evita sa le manance pavoazand insa cu meticulozitate ambientul.
Abilitatile :
deprinderea de-a manca
18 luni - lingura
22

23. 21 de luni - mananca singur dar se pateaza
21/2 ani - furculita
3 ani - e antrenat in Meet-uri publice
- deprinderea de-a se imbraca
1 an - docil
11/2 an - manipuleaza butonierele
2 ani - introduce ambele picioare intr-un crac al pantalonului
3 ani - isi pune lodenul fara sa si-l incheie
4 ani - se imbraca singur
Jocul ocupa 90 % din timpul diurn.
2 ani - exercitiul via manipulare / exploatare
5 ani - jocul simbolic / de fictiune
6 ani - jocul cu reguli (pedantizat)
Taxonomia Callois
Jocul de competitie (universal) / hazard (doar la om) / mimetic
(universal) / vertij (cvasi-universal). Mama promoveaza jocuri
verbale / de inteligenta. Tatal copilului administreaza jocurile
fizice. Pana la 3 ani pruncul nu stie sa se joace cu alti copii.
Taxonomia Pernoud
12 - 18 luni - jucarii pe rotile / nisip / apa / plastilina
18 luni - 2 ani - jucarii cinetice / muzicale
2 ani - 21/2 ani - masinutele la baieti si papusile la fete.
Copiii se joaca unul langa celalalt dar nu unul cu celalalt. Copilul
mic e incapabil sa imparta. Totusi accepta sa consoleze pe cei
afrontati de anxietate sau disconfort psihic tapetat algezic.
21/2 ani - 3 ani - jocurile de imitatie / mingea / picturalele
3 ani - jocurile de rol.
Sindromul Puzzle - copilul se teme sa nu piarda ceva din corpul lui
si prin urmare evita acceptarea unei relationari cu obiecte
dezintegrate sau malformate. Este inutil sa explicam pruncului ca 2
jumatati de biscuit intreg sau ca o prajitura decoltata au acelasi
gust cu un biscuit complet respectiv o prajitura inaltoita.
Pre-18 luni Localizeaza partile corpului / obiectelor uzuale / culorile /
cuvintele ce exprima actiuni.Post-18 luni
Numeste obiecte uzuale si realizeaza dihotomia lumina – intuneric /
cald – rece / 23 de luni
Cunoaste partile corpului si numele animalelor 24 de luni
Recita numerele si cunoaste elemente de topica primara - dreapta /
stanga respectiv sus / jos
28 de luni Afla formele geometrice fundamentale
31 de luni
Numeste literele mari / cuvinte ce exprima actiunea organelor de
simt si surprinde relatii de pozitie sau dispunere a obiectelor ori
propriului corp (fata / spate) realizand totodata comparatii legate
fedeles de promptitudinea reactiilor (repede / incet)
Parintii trebuie sa adopte / manifeste atitudini constante fata de
copil. Dresarea sfincterului nu e posibila mai inainte de 18 luni.
23

24. La fete apare aceasta deprindere - ca regula - la 21 de luni iar la
baieti spre 23 de luni. Parintii e necesar sa nu repete greselile de
exprimare ale copilului atunci cand vor sa se amuze. Mediul fizic -
primul tutore al copilului.
Parintii trebuie sa nu evite raspunsurile la intrebarile copilului
indiferent cat ar parea ele de agasante ori discrete si totodata sa
nu trivializeze / banalizeze sexualitatea prin ignorarea /
camuflarea rolului ei. Negativismul primar e favorizat de
identificarea parentala – anemica / versatila. Penuria Rentei
Afective e cea mai nimerita pedeapsa.
Testul Aventurilor lui Laba Neagra este realizat de Corman pentru
copiii de peste 5 ani - daca subiectul se identifica in imaginea
eroului e un semn bun sau unul de narcisism dar daca nu se
reprezinta prin nimic atunci e vorba de anxietate / dezorientare.
Tutorii pot fi asimilati cu parintii sau cu niste straini. Testul de
detentie iconica Benton - o figura in prealabil aratata copilului
trebuie sa fie recunoscuta ulterior intr-o serie de 3 imagini.
Testul Stamback - priveste reproducerea ritmului fonic prin lovirea
unei mese cu un creion. Testul Desenului Omului Decent - a fost
introdus de Goodenough si se bazeaza pe itemul grafomotor.
Copilul este initiat in primele exercitii ectenice - sentimentul
oceanic sau dorul de transcendenta ce incearca pentru a proba si
deci valida orice fiinta umana asa cum constata Romain Rolland.
Capitolul 4
Perioada prescolara (3- 6 ani)
Aceasta perioada se caracterizeaza printr-o dezvoltare complexa si interesanta cu influiente
asupra evolutiei biopsihice ulterioare, prin expresia existentei sau inexistentei celor 7 ani de acasa
reflectandu-se tocmai importanta constituiri in decursul acestei perioade a bazelor activitatii psihice si
de conturare a trasaturilor de permeabilitate ce isi pun pecetea pe comportamentele viitoare copilul
traversand prin aceasta etape considerata a cunoasteri prin largirea contactului cu mediulsocial si
cultural din care se asimileaza modele de viata ce determina o integrare tot mai activa spre conditia
umana. Mediul solicita copilul nu numai la adaptari ale comportamentului la sisteme diferite de cerinte
in conditii de tutele, protectie si afectiune, dar creeaza in acelas timp o mai mare sesizare a diversitati
lumi si vieti, o mai densa si complexa antrenare a deciziilor, curiozitatii, trairilor interne la situatii
numeroase si inedite concomitent dezvoltandu-se si bazele personalitatii copilului si capacitatile de
cunoastere, comunicare, expresia si emanciparea comportamentelor ce ating grade de complexitate
raportate la caracteristicile de varstra si dezvoltare psihofizica.
4.1.Dezvoltarea psihofizica si consolidarea autonomie
Odata cu dezvoltarea capacitatilor senzoriale si perceptive se structureaza noi forme printre care
24

25. reprezentarile memoriei si imaginatiei dau dimensiuni complexe ale trairilor anticipative si fantastice.
Perceperea realitati este incarcata emotional si alimenteaza imaginatia, comportamentele si strategiile
mintale ce utilizeaza o simbolistica ampla ancorata situational in lealitatea inconjuratoare imprimand
perioadei prescolare acea unicitate si minunatie ce face din ea varsta de aur a copilariei. Pe linia
evolutiei de ansamblu continua dezvoltarea structurala si a diferentierilor fine in antrenarea functionala
a scoartei cerebrale departajarea zonelor vorbiri si fixarea dominatiei asimetrice a uneia din cele doua
emisfere (de obicei stanga) fapt ce imprima caracterul de dreptaci, stangaci sau ambidextru a
manualitatii copilului. In sfarsit, dezvoltarea biochimismului intern devine mai complexa si impregnata
de hormoni tiroidieni si cei ai timusului ce au efecte majore asupra cresteri.
Inca din perioada prescolara apar o serie de diferente intre fete si baieti . Aceste caracteristici
specifice sexului sunt mai evidente spre sfarsitul perioadei prescolare. Astfel, R.Zazzo se refera la
existenta unei agitatii mai mari la baietii la o cooperare mai dezvoltata le fete insotite de o activitate
verbala mai bogata la o tendinta de izolare a baietilor in activitati de constructii. Interesante sunt micile
colectii ale copiilor. Daca la 3-4 ani buzunarele copilului sunt relativ goale pe la 5 ani acestea incep sa
cuprinda dulciuri anvelope de dulciuri iar spre 6 ani obiecte mici baloane dopuri, pietricele colorate
capse etc. cu privire la igiena alimentara de spalare a mainilor inainte de masa si dupa folosirea toaletei,
spalarea, baia, taierea unghiilor, pieptaarea, etc oglindesc gradul de dezvoltare a deprinderilor igienice
si formarea imagini de sine uni transformand aceste momente de ingrijire chiar in joc iar unele fetite
manifesta chiar de la aceasta varsta forme de cochetarie. Pe acest plan, “cei 6-7 ani de acasa” sunt
implicatii in adaptarea culturala ulterioara. Programul de gradinita intareste, de cele mai multe ori, o
asemenea adaptare culturale
In jurul varstrei de 4-5 ani copilul trece printro diminuare a poftei de mancare adesea determinata
de lipsa de varietate a regimului alimentar sau de tensiuni afective. Legat de somn in perioada
prescolara , copilul se opune sa mearga la culcare caci il intereseaza spectacolul relationari cu ceilalti,
devine receptiv la ce fac adulti (adultrism) ca si trairea placeri jocului protestand verbal evaziv uneori
incarcat de tot felul de tranzactii ca si de necesitatea de a avea un fetis prezenta unei persoane 9mai ales
mama) a unei surse de lumina cu liniste totala sau cu muzica, etc.
4.2. Dezvoltarea psihica, conturarea si afirmarea personalitatii
Perioada prescolara este una din etapele de intensa dezvoltare psihica ce are loc sub
presiunea structurilor sociale, culturale, prin influentele massmediei si fregventarea institutiilor
prescolare unde copilul ia contact cu cerinte multiple privind autonomia si adaptarea la mediul de viata.
In multe situatii apar diferente de cerinte intre gradinita si fmilie ceea ce prsupune o varietate de
conduite si aparitia unor contradictii dintre aceste solicitari care pot stimula dezvoltarea exploziva a
comportamentelor, a conduitelor sociale diferentiate, a formari unor strategii diverse de activitati
intelective dezvoltandu se uneori si negativismul infantil dar si o concepere mai profunda, de fond a
intregii activitati psihice prin asimilarea treptata a ceea ce este permis si a ceea ce este nepermis, a ceea
ce este posibil si a ceeea ce este imposibil, a ceea ce este bun si a ceea ce este rau.
Perioada prescolara poate fi impartita in trei subperioade:
− Cea a prescolarului mic (3-4 ani) care se caracterizeaza printr-o crestere a intereselor, aspiratiilor si
dorintelor implicate in satisfacerea placerii de explorare a mediului iar de la relativul echilibru de la
3 ani are loc o trecere spre o oarecare instabilitate, o oarecare expansiune ce exprima o mare
descentrare pe obiecte concrete pe integrarea lor in strategii mai largi de utilizare in care se confera
functii simbolice. Integrarea in gradinita se face cu o oarecare dificultate la aceasta varstra, data
fiind dependenta mare a copilului prescolar mic de adult. Greutatea este cu atat mai mare cu cat
25

26. copilul prezinta o instabilitate psihomotorie si greutati in exprimarea clara ori in intelegerea celor ce
i se comunica. Totusi el devine mai sensibil la semnificatiile evenimentelor si adopta conduite mai
adegvate la convenientele sociale pe un fond de fragilitate afectiva cu unele manifestari ale crizelor
de prestigiu.
− A prescolarului mijlociu (4-5 ani) cand se fac progrese evidente atat pe linia dezvoltari motricitatii
cat si pe cea a functiilor cognitive si a insusirilor de personalitate cand miscarile devin mai precise
si mai rapide iar mersul mai sigur iar prin miscare si manipularea obiectelor, perceptiv se
imbogateste si alimenteaza materialul intuitiv cu care opereaza gandirea in aprecierea situatiilor
care nu cad nemijlocit sub incidenta cunoasteri. Acum copilul devine mai sensibil la evenimentele
din jurul sau si este capabil sa faca aprecieri, relativ corecte, fata de comportamentul altora iar prin
structurarea unor caracteristici volutionale, copilul se poate antrena in activitati de mai lunga durata
si se straduieste sa-i fie de folos adultului.
− Si a prescolarului mare (5-6 ani) in care se manifesta in ansamblu o mai mare opozitie fata de adult,
ce se manifesta spontan dar urmata de dorinte vadite de reconciliere prin adaptarea mai evidenta a
conduitelor fata de diferite persoane ce se poate simti atat in familie cat si la gradinita. Se manifesta
frecvent dorinta copilului de a fii de folos adultului este mai atent si reventios imita si participa la
activitatile adultului devine un mare creator in activitatile cel intereseaza cum ar fii: desenul,
muzica, artizanatul, etc. Capacitatea de invatare devine din ce in ce mai activa in care gradinita prin
programele educative stimuleaza sensibilitate intelectuala.
O dezvoltare spectaculoasa priveste planul senzorio-perceptiv ca exemplu tactul devine un simt
de control si sustinere a vazului si auzului facand ca intregul plan perceptiv sa se subordoneze
actiunilor de decodificare a semnificatiilor ce se constientizeaza tot mai mult.
Copilul prescolar este preocupat de explorarea tuturor spatiilor cu care in tra in contact la
scoala, acasa, pe strada, la magazin, pe timplu vizitelor la diverse persoane, fiind foarte atent la
caracteristicile fiecarui membru al familiei, la identitatea acestora precum si la conditiile de viata in
activitatile profesiunile lor, interesanduse de asemenea de cunoasterea naturi a plantelor si animalelor,
consolidandu-se si generalizari cantitative, logica practica a relatiilor; marimea (lung, lat, inalt),
cantitatea (mult, putin, foarte putin, deloc), spatiale (langa, pe, sub, aproape, departe), etc. Perceptia se
organizeaza si devine operativa si in conceperea spatiului si a timpului. Se dezvolta diferite forme ale
reprezentarilor dintre care cele mai importante sunt ale memoriei si ale imaginatiei. Este activa si se
manifesta dupa 4 ani capacitatea de memorare capatand caracteristici psihice si sociale importante mai
cu seama datorita vorbiri.Apare virulenta memoriei in joc copilul intuind cerinta fixari si pastrari
sarcinilor de joc fiind activa si in invatarea de poiezii si in reproducerea lor dar cu o oarecare rigiditate
ptentru ca in in cazul in care copilul este intrerupt in timpul cand recita poiezia acesta nu mai poate
continua de unde a ramas blocandu-se oarecum pt ca in general copilul prescolar iuta repede deoarece
fixarea este fluctuanta si adeseori superficiala.
Atentia voluntara este alimentata de dorintele si intentiile copilului de a finaliza o activitate
iar concentrarea atentiei creste la 5-7 minute la prescolarul mic la 12-14 minute la prescolarul
mijlociusi la 20-25 minute la prescolarul mare. Dupa vastra de 3 ani inteligenta parcurge o etapa de
inventivitate care pregateste gandirea operativa complexa, (6-7 ani).
Ca fenomen al vieti de relatie dezvoltarea afectivitatii prinde contur in perioada prescolara prin
raportarea la procesul identificari cere trece prin cateva faze pentru ca la 3 ani acest proces se manifesta
prin cresterea starilor afective difuze in care copilul plange cu lacrimi si rade cu hohote, dupa care
manifesta o retinere vinovata, iar la 4-5 ani identificarea devine mai avansata. Conditia de identificare
parcurge patru cai
− prima se realizeaza pe seama perceperi unor similitudini de infatisare cu modele parentale (parul,
ochii)
− a doua pe seama perceperi uno similitudini de caracteristici psihice (este tot atat de inteligent ca tata
sau tot atat de frumos ca mama)
26

27. − a treia se realizeaza prin adoptarea de conduite gesturi si atribute din ceea ce spun alti ca seamana
copilul cu modelul dar identificare mai activa este cu parintele de acelas sex
In contextul identificari o importanta deosebita o are triunghiul afectiv, mama-tata-copil in care
baiatul descopera treptat ca mama de care este atat de legat este altfel decat el, iar tatal, la fel cu el este
puternic, viril si iubit de mama iar fetita la randul ei descopera feminitatea sa, pe tatal sau, care joaca un
rol important in familie si simte o puternica iubire fata de el, dar si o frustratie in raport cu afectiunea
tatalui fata de mama iar la copii care frecventeaza gradinita se dezvolta un atasament fata de educatoare
(afectiune admirativa0 rolul ei in educatia copilului fiind foarte mare deoarece constientizeaza reguluile
si incalcarea lor in colectiv
Dezvoltare exprimari verbale face importante progrese daca la 3 ani vocabularul cuprinde
400-1000 cuvinte la 6 ani cuprinde intre 2000- 2500 cuvinte. In psihologia limbajului infantil se
semnaleaza distante de dezvoltare intre semantica, morfologia si sintaxa vorbiri copilului prescolar iar
un loc important il ocupa si particularitatile diferentiale ale limbajului pentru ca ele implica o anumita
desfasurare a proceselor de analiza si sinteza in cadrul stereotipului motor-verbal.
4.3. Jocul si manifestarea personalitatii.
Jocul ca activitate fundamentala la varsta prescolara se realizeaza si inafara unui scop
clar ca placere gratuita dar cu timpul capata contur si devine tot mai organizat. La 3 ani jocul este inca
legat de obiecte cu timpul datorita interesului copilului fata de adult prin decupare din conduitee umane
a unor momente incepe sa apara jocul cu subiect si rol, copilul devenind in joc medic, profesor,
telefonist, invatator, etc. La 4 ani copilul se joaca mai bine cu un copil mai mare sau cu unul mai mic
caruia ii spune adeseori ce sa faca asumandusi astfel rolul de animator. La 5 ani jocul cu subiect si rol
atinge un important nivel de dezvoltare in care subiectul este alimentat cu o forta activa incat se joaca si
cu parteneri imaginari prin asa numitul joc de alternanta copilul sustine roluri din dorinta de a creea
subiectul.Multe jocuri se desfasoara pe baza de imitatie, ii plac de asemenea jocurile de constructie este
atras de truse incepand sa apara printre altee preocupari si interesul pentru colectii.
Astfel prescolarul mic datorita neconcordantei si nereglari la conduitele celorlalti copii mai
marii desprinde din regulile de-a ascunselea doar regula ascunderi si fuga la locul de bataie
ascunzanduse cu spatele intrun colt la camerei deoarece faptul ca el nu mai vede pe nimeni echivaleaza
cu a fii ascuns, iar dupa ce alearga si bate locul se intoarce la ascunzatoare ca intr-un fel de reactie
circulara., prescolarul mijlociu face exces de zel privind regula ascunderi cautand cele mai complicate
locuri fapt ce afecteaza de cele mai multe ori strategiile da ajungere prioritara la locul de bataie in
schimb prescolarul mare exprima o orientare evidenta spre strategiile care faciliteaza telul atingeri
facile a locului de bataie si speculeaza atingerea lui.
Ca atare perioada scolara este dominata de trebuinta de jocin care actioneaza combinatii mintale,
reprezentari de imaginatie (jocuri simbolice) si sunt actionate forme de experienta complexa.
4.4.Viata ecto-uterina (3 - 6 ani)
Greutatea de la 14 kg ajunge la 22 kg. H pleaca de la 92 cm pentru a
atinge 117 cm. Asimetria cerebrala se accentueaza. Reactiile
27

28. impulsive sunt dupa 5 ani bine cenzurate - SNC cunoaste o
perfectionare pertinenta. Tiroida si timusul sunt glande
hiper-activate. Gesell - la 5 ani e traversata Varsta Nodala.
Tactilul e surclasat de vaz / auz. Observatia - apare ca proces de
elevare a perceptiei. Copiii cred ca diferentele de culoare dermica
ce exista la si intre diferite persoane sunt pasagere.
Note distinctive ale perceptiei :
- doza afectiva mare
- volumul constituie o problema in comparatie cu facilitatea
reflectarii atributelor de culoare si forma
- relatia intreg / parte e dificil comprehensata
- topognosie / topocronie
Reprezentarile - de evocare / retentie / anticipare / fantastice
(ereditatea sociala le amorseaza asa cum remarca Conn).
Masturbarea e un fenomen normal caci copilul isi descopera corpul.
Complexul (candva al) lui Oedip ilustreaza prohibitia incestului si
permite constituirea Supra-Eu-lui drept ansamblu de interdictii
parentale.
Piaget vede la copil o lume regizata dupa anumite principii :
- magia / animismul / finalismul / artificialismul / realismul
Memoria - mecanica / involuntara / voluntara. Prevaleaza engramarea
circumstantelor asediate afectogen / intuitiv - concret. Imitarea -
functie sociala a memoriei (Amendamentul Bandura)
Limbajul ipseital (exclamatii / interjectii / iteratii) / Contextual
(relatii intre corelatii).
3 ani - 1100 de cuvinte / 6 ani - 2500 de cuvinte (logoreea). Apare
conduita verbala de reverenta.
Limbajul interior tradus prin sintagma Making Off-Words apare la 4
ani. Asa se explica prezenta limbajului de alternanta - copilul isi
asuma sau cel putin revendica mai multe roluri in timpul jocului.
2/3 din limbaj sunt reprezentate prin De ce ? Bi-lingvismul simultan
/ succesiv se valorifica aditiv / under-stractiv.
Logopatia - rotacismul / sigmatismul / disfonia / afonia /
logo-fobia / balbismul / mutismul
5 ani - relativ 50 % din potenta intelectului adult e atins prin
inferentele copilului.
J. Piaget - epigeneza developmentala - stadiul pre-operator
- sub 4 ani se remarca egocentrismul / sincretismul / animismul /
realismul nominal / caracterul practic conjunctural sau pragmatismul
trans-electiv prin care copilul desi cunoaste criteriul gruparii in
fiinte / lucruri totusi prin experimentul celor 4 cartonase (om /
car / cal / lup) sunt astfel impartite - om / car / cal respectiv
lup.
- dupa 4 ani gandirea devine intuitiva - rationamentul transductiv
sau pre-conceptual e inlocuit cu cel trans-iconic masiv ambasat de
reprezentari
- concretul este flotat la plural si astfel se explica de ce apar
via reprezentari notiunile – rationamente inductiv-deductive
- apar analiza - sinteza / concretizarea - abstractizarea /
28

29. compararea
- absenteaza compunerile tranzitive / reversibile / asociative
Copilul considera gresit ca un vas mai ingust si mai inalt in raport
cu altul mai larg dar mai scund ar fi mai voluminos decat celalalt
recipient in discutie.
Jocul - de cuvinte. Dupa 3 ani fantasticul / realul sunt notiuni
autonome si deci copilul poate institui relatii preferentiale cu
unul din cei 2 termeni ceea ce evident permite apelarea la
disimulari si-n consecinta permite si explica adeseori minciuna.
Atentia fluctuanta - involuntara / voluntara.
Afectivitatea labila - tutorele educogen ca emisar al exigentelor
societatii devine un nou destinatar pentru plasamente afective ale
copilului. Adultrismul / Identificarea la ante-prescolar via
asimilarea de conduite iar la prescolar prin raportarea la modelul
parental.
Apare SuperEgo-ul vazut drept constiinta apartenentei la Eu prin
imaginea de sine.
3 ani - Mea Culpa si pudoarea
4 ani - mandria de sine (vanitatea) si cea de Eu (orgoliul)
5 ani - sindromul Bitterness-Candy (copilul daca nu acuza cel putin
cunoaste disconfort psihic atunci cand este premiat in locul celui
care merita de fapt recompensa). Criza de prestigiu compare in
procesul de constiinta prin disconfortul remis de mustrarea
copilului in public pentru o fapta reprobabila si deja sanctionata.
Simularea / disimularea provoaca si dirijeaza contrabanda de trairi
afective. Stapanirea de sine este ancorata in ierarhia motivelor.
Renta afectiva explica de ce uneori copilul executa actiuni pentru
moment inhedonice.
Allport - Proprium (unicitatea). Baza morala - descoperita
heterocron via restrictii. Aptitudinile speciale vaneaza momentul
oportun in ori din goana timpului.
Varsta Micului Faun - Debesse. Gradinita - comportamentul ludic
cedeaza comportamentului de explorare.
Jocul pedantizat - o institutie implica o cooperare si suscita o
responsabilitate via reguli - prescolarul mic isi ascunde doar capul
atunci cand doreste sa-si camufleze identitatea.
Jocul cu parteneri familiari / de miscare / constructie (5 ani -
cuburile / 6 ani - castele si tuneluri)
/ creativ (spontan - succede un eveniment marcant) (eroii).
La 4 ani nevoia de celalalt in joc atesta ca instinctul de
rivalitate cedeaza in fine celui de-asociere pentru ca doar astfel
copilul realizeaza adevarata sansa nu a promovarii cat validarii
propriei valori. Functiile jocului - relaxare / adaptare /
umanizare.
Desenul - element important in psihologia proiectiva sfideaza axa
verticala pentru ca discipolul nu cauta sa se afirme ci vrea sa
castige teren propice instaurarii unui indispensabil echilibru
interior.
3 ani - desenul monocrom / confuz
29

30. 4 ani - desenul policrom / stereotip
5 ani - desenul digresiv
Epivolutia demersului iconic :
18 luni - mazgaleli
2 ½ ani - linii curbe
3 ani - cercul
4 ani - patratul
6 ani - rombul
Povestile se cer cu Happy-End. Copilul imita modelul Hic et Nunc si
mai putin pe cel pasat pe Video-Screen.
Mana este Dumnezeu in 5 persoane - H. Focillon. Caracterul omului e
destinul sau – Herodot. Minciuna - de aparare / independenta /
compensatie / seductie / agresivitate. Fata de calitatile pe care le
dorim intrunite de copil oare se cunosc multi parinti demni de-a fi
copii ? E de preferat sa achiti un vinovat decat sa pedepsesti
inocentul - Berge.
Complexul Oedip / Complexul Electra - nu e fundamental ci - remarca
Adler - un produs artificial negativ ilustrat in imaginea mamelor
care-si rasfata copiii.
Encoprezisul - defecatia in propria lenjerie dupa varsta de 4 ani.
Este de 3 ori mai frecvent la baieti decat la fete. La varsta adulta
acesti copii manifesta tendinta de ordonare / avaritie /
meticulozitate / punctualitate - trasaturi de personalitate anala.
Enurezisul - mictiune inconstienta dupa 5 ani. Altminteri pentru
aceleasi simptome e vorba de incontinenta urinara. La 18 luni
copilul incepe sa atentioneze mama ca este usurat dar stanjenit.
Intre 2 si 3 ani mictiunea apare doar noaptea. 1 copil din 10 este
enurezic. O treime din lotul respectiv micteaza ziua dar si noaptea.
20 % dintre copiii pre-puberali acuza o depresie infantila mascata /
acuta / cronica. Impresiile din copilarie sunt perene si fiecare
copac se imbolnaveste de la radacina - Stekel. Psihozele infantile
sunt decamuflate prin absenta surasului (3 luni) / lipsa reactiei de
teama fata de persoanele alogene (8 luni) / Autismul Kanner (poate
surveni in primele zile de viata post-natala fiind de 4 ori mai
frecvent la baieti in raport cu fetele) / mericism (rumegare) / ras
privat de motiv / masturbare excesiva si nu arareori in public.
Capitolul 5.
Perioada scolara mica (6-10 ani)
Aceasta perioada de la intrarea copilului la scoala si pana la terminarea ciclului elementar, este
30

31. apreciata de uni autori ca fiind un fel de sfarsit al copilariei in care domina particularitatile de varstra
asemanatoare cu cele prescolare sau ca etapa de debut primar a pubertati ori chiar ca etapa distincta a
copilariei in care sunt evidentiate descrieri centrate pe problemele adaptari scolare si ale invatari fara a
se neglija ca unele structuri psihice se dezvolta ca urmare a faptului ca, in copilaria timpurie si in
perioada prescolara are loc cea mai importanta achizitie de experienta adaptativa si atitudinala.
Asada in perioada scolara mica, se dezvolta caracteristici importante si se realizeaza progrese in
activitatea psihica datorita constientizari ca atare a procesului de invatamant invatarea devenind tipul
fundamental de activitate pentru ca acest proces solicita intens intelectul avand loc un proces complex
si gradat de achizitii de cunostinte prevazute in programele scoli si in consecinta, copilului i se vor
organiza si dezvolta strategii de invatare si i se va constientiza rolul atentiei si repetitiei formandu-si
deprinderi de scris-citit si calcul. Invatarea tinde sa ocupe tot mai mult un loc major in viata de fiecare
zi a copilului modificandui existenta si actionand profund asupra personalitati sale.
5.1. Particularitati la varsta scolara mica
Pana la intrarea in scoala, copilul invata vorbirea intr-un anumit
fel, mai mult spontan, iar de la aceasta varsta ia capat o serie de
caracteristici noi, datorita procesului de instruire verbala si
formarii culturii verbale. Experienta verbala a copilului din primii
6 ani de viata influenteaza intreaga dezvoltare psihica. La intrarea
in scoala copilul are deja o anumita experienta intelectuala si
verbala. In general, el intelege bine vorbirea celor din jur si se
poate face inteles prin exprimarea gandurilor in propozitii si fraze
alcatuite corect. Exprima bine diferentele dintre obiecte si
fenomene, este capabil de a face ironii si discutii contradictorii,
iar dorintele, preferintele, politetea sunt tot mai clar exprimate.
Aceasta exprimare este facilitata si de volumul relativ mare al
vocabularului sau: aproximativ 2500 cuvinte din care cca.700-800 fac
parte din vocabularul activ. La sfarsitul micii scolaritati,
vocabularul sau insumeaza cca. 4000-4500 cuvinte din care
aproximativ 1500-1600 fac parte din vocabularul activ.
Se pot constata diferente insemnate de la un copil la altul in ceea
ce priveste dezvoltarea limbajului, pe de o parte datorita
capacitatii potentelor intelectuale ale copilului iar pe de alta
parte, influentelor mediului familial.
Invatarea scris-cititului creeaza un camp larg de dezvoltare si
organizare a intereselor intelectuale. Sub influenta acestui proces
apare un stil personal de exprimare a ideilor. Desi limbajul nu este
suficient automatizat si inca mai intalnim elemente ale limbajului
situativ, vorbirea scolarului mic devine un element al exprimarii
gandirii cu pronuntate note personale.
Daca in clasa I-II se intalnesc expuneri incomplecte, in clasa a
III-IV apar raspunsuri mai complexe organizate si sistematizate. O
astfel de exprimare fluenta si coerenta este facilitata si de
dezvoltarea limbajului interior care constituie cadrul de organizare
31

32. al limbajului exterior (U. Schiopu, 1967). 12621iyc97gjm3c
Perioada micii scolaritati este perioada in care scrierea devine un
nou potential al sistemului verbal, cu foarte multe diferente
individuale. Se manifesta unele defectiuni temporare de vorbire, el
trebuie puse pe seama schimbarii dentitiei dar se datoreaza si unor
particularitati trecatoare ale dezvoltarii. O problema deosebita
privind caracteristicile pronuntiei, o constituie prezenta sunetelor
parazitare in vorbirea orala a scolarului mic; ele apar mai putin in
dialoguri decat in relatiile de tip monologat (cand copii expun
lectia). Cea mai mare frecventa ca sunete parazitare, o au sunetele
i si a la sfarsitul si inceputul propozitiilor. In povestirea orala
se fac evidente neglijente de pronuntare, disimulari in articularea
diferitelor cuvinte: „recreatie”, „lu” (in loc de lui), „p’orma”,
„tocma”, „aia”, „t-a dat o carte”. Adap uneori si sunete mai multe
decat trebuie in cuvant: este vorba de un fenomen de incarcare
fonetica a cuvantului. De pilda, scolarul de 8 ani mai spune „iera”
in loc de „era” sau „ieu” in loc de „eu”.
Unele dificultati de sistematizare si organizare succesiva, coerenta
a comunicarii verbale persista in intreaga copilarie, fiind
intretinuta de vorbirea defectuoasa din familie sau de unele
caracteristici dialectale ale mediului lingvistic in care traieste
copilul.
In dezvoltarea scrierii corecte, se manifesta la inceput greutati de
diferentiere a sunetelor. In primii doi ani ai invatarii scrierii,
sunt frecvente eliziunile de grafeme (de exemplu „ituneric”, „itre”,
„hotomalu”, „cardula” etc.); fenomene asemanatoare se petrec in
scrierea diftongilor si a triftongilor, precum si a silabelor „che,
ce, ci , ge, ghe, ghi, gi, chi” intre care, micul scolar face adesea
numeroase confuzii. Alteori in scriere apar sunete supra adaugate
(„viouara”, „diminiata”, „artimetrica” etc.); apar si cazuri de
inversari ale silabelor cuvantului, este vorba de o insuficient de
clara analiza auditiv verbala cu privire la componenta sonora a
cuvintelor.
Alte defectiuni ale scrierii, ca acelea de caligrafiere sau de
inclinatie a literelor, se corecteaza pana la sfarsitul clasei a
IV-a. yj621i2197gjjm
Creste volumul cuvintelor tehnice (la gramatica, aritmetica,
istorie) elementele de pronuntie dialectala diminueaza prin
dezvoltarea capacitatii de a citi. La inceput elevul nu poate
distinge bine cate cuvinte sunt intr-o propozitie, dar treptat el
incepe sa desprinda unitatea fonetica si grafica a cuvantului si
elementele propozitiei simple si dezvoltate. Insusirea ortogramelor
nu are la baza cunostinte gramaticale precise, la inceput, dar
treptat scolarul isi va da seama diferentele gramaticale existente
(sau si s-au). Problemele de omonimie se implica de asemenea ca
generatoare de dificultati („fetita sare coarda” si „mai trebuie
putina sare”), acestea presupun probleme de precizare a sensului si
semnificatiei cuvintelor.
In vorbirea la lectie (relativ monologata) frecventa cea mai mare o
32

33. au dezacordurile gramaticale, in care timpul verbal nu este bine
acordat cu substantivul („pana vine ei” – clasa a II-a, „atata
animale cunosc” – clasa a II-a, „istoria este o lectie, ca o lectie
principala a lor” – clasa a IV-a). Elevul mic are formulari neclare,
neglijente sau greoaie („si ce sta acolo sa”, „baiatul ala care
plangea s-a facut un pic mai inalt”).
In limbaj persista inca destule elemente ale limbajului situativ.
Particularitatile dificultatilor intampinate de copil in vorbire
constituie un indicator pentru faptul ca, pe de o parte, inca nu
sunt suficient automatizate mecanismele trecerii din limbajul
interior in cel exterior si, pe de alta parte, ca insusi stereotipul
dinamic gramatical nu este elaborat.
Exprimarea in scris opereaza inca de la inceput cu un vocabular mai
critic si cu rigori de topica mai exprese. Exprimarea in scris este
relativ simpla si foarte economicoasa pana in clasele III - IV-a
cand devine mai activa si mai personala.
Intre scolarii din clasele I-IV exista diferente importante in
consistenta vocabularului, bogatia si varietatea lui, in ceea ce
priveste stilul vorbirii, caracteristicile exprimarii, bogatia si
plenitudinea structurii gramaticale a propozitiilor, existenta sau
neexistenta fenomenelor parazitare in vorbire, a repetitiilor, a
defectelor de pronuntie etc. Toate aceste particularitati ale
limbajului se oglindesc sintetic in debitul oral si scris. De-a
lungul anilor de scoala debitul verbal oral creste; debitul scris
creste mult mai lent, dar se constata numeroase progrese calitative
datorate contactului cu vorbirea literara si cu rigorile impuse de
scoala in legatura cu exprimarea verbala. In aceasta perioada
scrierea devine un nou potential al sistemului verbal, cu foarte
multe diferente individuale.
Cunoasterea handicapurilor de limbaj prezinta o importanta deosebita
deoarece au o frecventa relativ mare; ele influenteaza negativ
randamentul scolar si in general integrarea in colectiv si
activitate.
Limbajul contribuie in buna parte la realizarea progresului in
intreaga viata spirituala. In cazurile cand se produc deteriorari
ale limbajului evolutia este ingreunata sau stopata in functie de
gravitatea tulburarii. Implicatiile ce urmeaza se fac simtite in
intreaga activitate psihica, si ca atare modifica comportamentul
subiectului.
Dislalia ca tulburare de pronuntie are frecventa cea mai mare intre
handicapurile de limbaj atat la subiectii normali din punct de
vedere psihic, cat si la cei cu deficiente de intelect si
senzoriale. Multe dintre tulburarile de pronuntie dispar odata cu
inaintarea in varsta a persoanei. Este o tulburare de
articulatie-pronuntie ce se manifesta prin deformarea, omiterea,
substituirea, inlocuirea si inversarea sunetelor. Astfel, Sheridan
(1946) este de parere ca la varsta de 8 ani dislaliile sunt in
proportie de 15% la fete si 16% la baieti; la scolarii mici cel mai
des sunt intalnite omisiunile si deformarile.
33

34. Disartria sau dislalia centrala se manifesta printr-o vorbire
confuza, disritmica, disfonica, cu o pronuntata rezonanta nazala in
care monotonia vorbirii se imbina cu pronuntarea neclara; est mai
frecventa la subiectii cu debilitate mintala.
Balbaiala constituie o forma a tulburarii limbajului oral; se
prezinta ca un handicap mai grav comparativ ci dislalia. Deficienta
este deosebit de vizibila si afecteaza profund intelegerea vorbirii
de catre cei din jur, ceea ce determina un complex de inferioritate
accentuat. Fenomenul consta in repetarea unor silabe la inceputul si
mijlocul cuvantului, cu prezentarea unor pauze intre acestea sau
prin aparitia spasmelor la nivelul aparatului fonoarticulator care
impiedica desfasurarea vorbirii ritmice si cursive.
Raguseala vocala duce la pierderea expresivitatii si fortei vocii.
Disgrafia ca tulburare a limbajului scris si dislexia ca handicap al
cititului influenteaza pregnant dezvoltarea psihica a copilului si
mai cu seama, rezultatele la invatatura. Insusirea scrisului
presupune existenta unei anumite dezvoltari intelective a copilului
care sa-i permita sa stabileasca anumite corelatii intre emisia
orala a sunetelor si imaginile lor grafice. Si formarea
deprinderilor de citit se realizeaza prin dezvoltarea unui cod
lingvistic ce ii permite copilului sa perceapa grafemele ca unitati
cu valoare de simbol. Tulburarea citit-scrisului deregleaza integrarea sociala datorita
unor esecuri si conflicte permanente in viata scolara cat si a
instalarii unor trasaturi caracteriale negative ca: negativismul,
descurajarea, inertia, nepasarea, teama de insucces, izolarea.
Disgrafia si dislexia se manifesta la scolar prin incapacitatea sa
paradoxala de a invata citirea si scrierea.
Mutismul electiv, psihogen sau voluntar, se manifesta prin refuzul
partial sau total de a comunica cu unele persoane. Apare la copii
hipersensibili si este insotit de tulburari comportamentale in care
incapatanarea, timiditatea, irascibilitatea ocupa un loc important.
Emotiile de soc stresurile, esecurile repetate, frustrarile pot duce
la mutism voluntar. Desi nu comunica, copii cu mutism electiv
inteleg vorbirea si nu manifesta deficiente de ordin intelectiv.
Persistenta pe o perioada mai mare poate duce la ramaneri in urma pe
linia dezvoltarii vocabularului si a exprimarii logico-gramaticale.
Ca urmare procesele cognitive nu sunt stimulate, ceea ce determina o
slaba dezvoltare a lor. Aceste tulburari sunt frecvente la scolarii
mici.
Intarzierile in dezvoltarea generala a vorbirii se recunosc dupa
saracia vocabularului si dupa neputinta de a se exprima coerent.
Cauzele care pot determina asemenea fenomene pot fi cautate in
carentele sistemului nervos central, boli grave ale primei
copilarii, carente de mediu nefavorabil si de ordin educativ.
De aceea limbajul necesita o permanenta stimulare, copilul
necesitand o antrenare insistenta in activitatile scolare. Climatul
afectiv, incurajarile si crearea unui tonus psihic ridicat
constituie factori deosebit de importanti pentru recuperarea
copiilor cu handicap de limbaj (Verza, E. 1981).
34

35. 5.2.Atentia la copiii de varsta scolara mica
In activitatea cotidiana, implicarea atentiei este apreciata
intotdeauna ca un factor al reusitei sau succesului, iar slabiciunea
sau absenta ei – ca factor generator de erori si esecuri. Ea este
prima realitate psihica ce se scoate in fata, cu titlu pozitiv sau
negativ, ori de cate ori trebuie sa dam seama de rezultatele unei
actiuni concrete sau a alteia.
Prin imperativul “fii atent” se intelege modul de a ne mobiliza si
canaliza, in modul cel mai adecvat, toate potentele si capacitatile
in directia iesirii cu bine dintr-o situatie dificila sau a
realizarii obiectivului propus.
Atentia poate fi definita ca proces psihofiziologic de orientare,
concentrare si potentare selectiva a functiilor si activitatilor
psihice si psihocomportamentale modale specifice in raport cu
obiectul si finalitatea lor proprii asigurandu-le atingerea unui
nivel optim de eficienta adaptativa.
In mod normal, pe la 6-7 ani copilul este capabil de o atentie
suficient de stabila pentru a se putea integra in activitatea
scolara. Totusi, in primul an de scoala, insuficienta atentiei
elevilor este pregnanta.
Din cauza noutatii situatiilor carora trebuie sa le se adapteze,
elvii din clasa I se caracterizeazaprint-un volum deosebit de redus
al atentiei si prin dificultatea distribuirii ei asupra mai multor
activitatii sau obiecte.
Datorita acestui volum redus si a incapacitatii de distribuire a
atentiei, elevii fac adeseori impresia ca nu sunt atenti. In acelasi
timp, datorita faptului ca intreaga ambianta este noua si
neobisnuita, atentia elevilor din clasa I se distrage usor de la
sarcina principala. O alta caracteristica a atentiei copilului este
predominarea atentiei involuntare asupra celei voluntare. Din
aceasta cauza, daca lectia nu trezeste suficient interes copii devin
neatenti.
In fiecare clipa a existentei sale, omul receptioneaza un numar mare
de informatii venite, fie din exterior, fie din interiorul
organismului. Astfel, elevul care se afla intr-o clasa primeste
informatii asupra luminozitatii si temperaturii salii, receptioneaza
prezenta celorlalti elevi. Interesul psihologilor fata de problema
atentiei a inregistrat mari fluctuatii de la considerarea acestei ca
”nerv al intregului sistem psihologic” pana la punerea sub semnul
indoielii a validitatii termenului insusi de atentie. tu721i7362huun
35

36. Atentia este un proces psihic specific real si unitar. Evolutia sa
de la reactia de orientare neselectiva pana la atitudinea
pregatitoare sau atentia efectoare, este determinata de semnificatia
obiectivului supus atentiei pentru subiectul dat.
Intrucat atentia nu are o existenta de sine statatoare, ci se aflam
slujba unei activitatii de cunoastere, elaborare si perfectionarea
ei are loc ca proces implicit, pe masura antrenarii exercitarii
activitatii date. Acest caracter cognitiv-creativ al atentiei ne
permite sa intelegem atat efectele sale facilizatoare asupra
proceselor de cunoastere cat li mentinerea sa concentrata pe
obiectul sau lucrarea efectuata.
Fenomenul de atentie se caracterizeaza printr-o ingustare a campului
perceptiv, prin orientarea acestui camp inspre un anumit obiectiv,
care este selectat dintre multiplele surse de informatii sau
actioneaza simultan asupra perceptiei.
Atentia este o conditie necesara pentru asimilarea cunostintelor. In
mod obisnuit, starea de atentie se manifesta vizibil prin reactii
receptoare, prin reactii postulare si prin mimica specifica:
incordarea muschilor fetei, privirea concentrata. Toate aceste
reactii constituie orientarea activa a organismului catre selectia
informatiilor. Dimpotriva, distragerea atentiei se exprima prin
agitatie continua, ori printr-o alta atitudine care arata absenta
mobilizarii pentru activitate. Manifestarile exterioare nu ne ajuta
intotdeauna sa stabilim daca elevul este sau nu atent.
In activitatea scolara sunt antrenate diferite forme de atentie.
Astfel, atentia involuntara este conditionata de unele
particularitati ale obiectelor si excitatilor: marimea,
intensitatea, noutatea, variabilitatea, etc.. Atentia involuntara nu
cere eforturi speciale de concentrare, deoarece obiectul sau
fenomenul in sine ii capteaza si le mobilizeaza procesele
perceptive. Atentia involuntara nu asigura intotdeauna fixarea
constienta si temeinica a cunostintelor, priceperilor si
deprinderilor. Este necesar ca atentia sa se bazeze pe vointa
proprie, fie cand se percepe un material intuitiv, fie cand se
transmit cunostinte abstracte sau se consolideaza o deprindere.
Atentia voluntara se caracterizeaza prin orientarea intentionata,
inversa si sustinuta a activitatii psihice pentru intelegerea
problemelor si sarcinilor dificile, inclusiv pentru insusirea unui
material care in sine nu pare interesant.
La varsta de 6-7 ani, atentia prezinta inca multe laturi ce trebuie
avute in vedere. Volumul si intensitatea atentiei sunt relativ
reduse la scolar. El urmareste excesiv persoana invatatoarei, dar nu
e la fel de atent la ceea ce face sau ce spune aceasta. Distribuirea
atentiei este dificila, incat micul scolar nu poate sa cuprinda si
sa rezolve in acelasi timp mai multe activitati.
Urmarirea vizuala a unui material intuitiv si intelegerea descrierii
verbale simultane constituie de fapt doua operatii, din care elevul
efectueaza adesea numai una singura. Avand ca sarcina de lucru sa
36

37. scrie niste litere din abecedar, elevul se concentreaza numai asupra
executarii formei grafice, nerespectand indicatiile cu privire la
tinerea instrumentului de scris in mana, pozitia caietului, a
corpului la scris.
Flexibilitatea atentiei, ca proprietate de a trece rapid de la o
activitate la alta este slaba. Atentia involuntara are o pondere mai
mare fata de atentia voluntara. Elevii se antreneaza cu placere in
activitatile in care folosesc povestirea sau cele desfasurate pe
baza de materiale intuitive dar urmaresc destul de greu exercitiile
de analiza si sinteza verbala sau de predare teoretica a operatiilor
aritmetice. Atentia consuma multa energie si de aceea fenomenul de
oboseala se instaleaza cu precadere la nivelul acestui proces.
Scolarul mic, dupa o concentrare de cateva minute la scris,
abandoneaza scrisul si se indeletniceste cu altceva. Pe parcursul
saptamanii, se observa o oscilatie a capacitatii de a fii atent a
copilului.
Distragerea atentiei se constata la elevii din clasa I la prima si
la ultima ora. La scolarii clasei a II-a, desi scad valorile la
unele feluri de atentie, cresc la altele. La nivelul clasei a III-a
se manifesta o scadere evidenta a neatentiei, scade in principal
distragerea, dar creste opozabilitatea fata de caracterul repetitiv,
neatractiv al cunostintelor. Rezistenta psihologica a copiilor
devine mai mare, fapt evident la scaderea generala a neatentiei este
evidenta. Doar lectiile neinteresante si cele cu un caracter
repetitiv accentuat genereaza neatentia mascata si oboseala.
5.3. Jocul si copiii, integrarea scolara
Copiii, majoritatea timpului lor liber si nu numai, si-l petrec
jucandu-se. Jocul reprezinta pentru copii o modalitate de a-si
exprima proprile capacitati. Prin joc, copilul capata informatii
despre lumea in care traieste, intra in contact cu oamenii si cu
obiectele din mediul inconjurator si invata sa se orienteze in
spatiu si timp. Putem spune ca jocul este « munca copilului ».
In timpul jocului, copilul vine in contact cu alti copii sau cu
adultul, astfel ca jocul are un caracter social.
Jocurile sociale sunt esentiale pentru copiii cu handicap, intrucat
le ofera sansa de a se juca cu alti copii. In aceste jocuri sunt
necesare minim doua persoane care se joaca si comenteaza situatiile
de joc (loto, domino, table, cuburi, carti de joc etc.).
In perioada de prescolar se desfasoara mai ales in grup,
asigurandu-se astfel socializarea. Din acest motiv, copiii cu
handicap trebuie sa fie inscrisi la gradinita din vecinatate,
alaturi de copiii sanatosi. Copiii sunt curiosi, dar practici,
astfel ca ei vor accepta usor un copil cu deficienta fizica, care se
deplaseaza in fotoliu rulant sau in carje. Ei sunt suficient de
37

38. simpli si deschisi pentru a accepta usor un coleg cu probleme de
sanatate. Perioada de prescolar este cea mai indicata pentru
inceperea socializarii copiilor cu handicap. La aceasta varsta,
socializarea se realizeaza usor prin intermediul jucariilor si al
echipamentelor de joc. Totusi, trebuie sa fim atenti la unele
probleme deosebite. Unii copii cu deficiente au avut experienta
neplacuta a spitalizarii si a separarii de parinti. De aceea, pot
aparea reactii intense, mai ales in primele zile de gradinita. In
alte cazuri, copilul are probleme legate de utilizarea toaletei si
de deplasare. In aceste situatii, este de preferat sa se solicite
prezenta mamei pana la acomodarea copilului in colectivitate si
acomodarea personalului cu problemele copilului.
Jocurile trebuie sa fie adaptate in functie de deficienta copilului.
Copiii cu tulburari de comportament trebuie sa fie permanent sub
observatie, iar la cei cu ADHD jocurile trebuie sa fie cat mai
variate.
Scoala este, de asemenea un mediu important de socializare.
Formele de integrare a copiilor cu CES pot fi urmatoarele: clase
diferentiate, integrate in structurile scolii obisnuite, grupuri de
cate doi-trei copii deficienti inclusi in clasele obisnuite,
integrarea individuala a acestor copii in aceleasi clase obisnuite.
Integrarea scolara exprima: atitudinea favorabila a elevului fata de
scoala pe care o urmeaza; conditia psihica in care actiunile
instructiv-educative devin accesibile copilului; consolidarea unei
motivatii puternice care sustine efortul copilului in munca de
invatare; situatie in care copilul sau tanarul poate fi considerat
un colaborator la actiunile desfasurate pentru educatia sa;
corespondenta totala intre solicitarile formulate de scoala si
posibilitatile copilului de a le rezolva; existenta unor randamente
la invatatura si in plan comportamental considerate normale prin
raportarea la posibilitatile copilului sau la cerintele scolare.
In scoala, copilul cu tulburari de comportament apartine, de obicei,
grupului de elevi slabi sau indisciplinati, el incalcand deseori
regulamentul scolar si normele social-morale, fiind mereu sanctionat
de catre educatori. Din asemenea motive, copilul cu tulburari de
comportament se simte respins de catre mediul scolar (educatori,
colegi). Ca urmare, acest tip de scolar intra in relatii cu alte
persoane marginalizate, intra in grupuri subculturale si traieste in
cadrul acestora tot ceea ce nu-i ofera societatea.
Datorita comportamentului lor discordant in raport cu normele si
valorile comunitatii sociale, persoanele cu tulburari de
comportament sunt, de regula, respinse de catre societate. Aceste
persoane sunt puse in situatia de a renunta la ajutorul societatii
cu institutiile sale, traind in familii problema, care nu se
preocupa de bunastarea copiilor.
Jocurile si distractiile sunt mai intense la varstele copilariei si
tineretii.Stim cu totii ca copii de varsta ante sau prescolara se
joaca tot timpul. Aceasta le confera conduitelor lor multa
38

39. flexibilitate si mai ales le dezvolta imaginatia si creativitatea;
tot prin joc este exprimat si gradul de dezvoltare psihica. Spunem
de multe ori : <<Se comporta ca un copil>> sau <<Parca nu e
maturizat>>; aceasta datorita unei exagerate antrenari in distractii
care conduce la o personalitate nematura, puerila.
Jocul presupune un plan, fixarea unui scop si fixarea anumitor
reguli, ca in final sa se poata realiza o anumita actiune ce produce
satisfactie. Prin joc se afirma eul copilului, personalitatea sa.
Adultul se afirma prin intermediul activitatilor pe care le
desfasoara, dar copilul nu are alta posibilitate de afirmare decat
cea a jocului. Mai tarziu, el se poate afirma si prin activitate
scolara. Activitatea scolara se valorifica prin note, acestea se
sumeaza in medii, rezultatul final al invatarii fiind tardiv din
punct de vedere al evaluarii, pe cand jocul se consuma ca activitate
creand bucuria si satisfactia actiunii ce o cuprinde.
Copiii care sunt lipsiti de posibilitatea de a se juca cu alti copii
de varsta asemanatoare fie din cauza ca nu sunt obisnuiti, fie din
cauza ca nu au cu cine, raman nedezvoltati din punct de vedere al
personalitatii. Jocul ofera copiilor o suma de impresii care
contribuie la inbogatirea cunostintelor despre lume si viata,
totodata mareste capacitatea de intelegere a unor situatii complexe,
creeaza capacitati de retinere stimuland memoria, capacitati de
concentrare, de supunere la anumite reguli, capacitati de a lua
decizii rapide, de a rezolva situatii - problema, intr - un cuvant
dezvolta creativitatea. Fiecare joc are reguli. Atunci cand un copil
vrea sa se joace cu un alt grup de copii, el accepta regulile in mod
deliberat, voit. Cu alte cuvinte, el va accepta normele stabilite,
adoptate si respectate de grupul respectiv inainte ca el sa intre in
joc.
Pentru omul adult, jocul provoaca placere, distreaza, amuza,
contribuind mai ales la reenergizarea sa. Contribuie decisiv si la
anularea oboselii, fiind in acest caz un element de psihoterapie.
Pentru copil, jocul presupune de cele mai multe ori, pe langa
consumul nervos chiar si la cele mai simple jocuri, si efort fizic,
spre deosebire de persoanele adulte unde acesta lipseste cu
desavarsire. Vom vedea foarte des copii jucandu-se fotbal, sau
plimbandu-se cu bicicleta, si nu jucand table sau sah pe o banca
dintr-un loc linistit asa cum fac de obicei adultii.
Unele jocuri sunt complicate, altele sunt mai simple. In functie de
varsta si de capacitatea de intelegere si actiune, copilul manifesta
preferinte diferite pentru joc, pe masura trecerii de la o etapa la
alta a dezvoltarii psihice. Copilul mic tinde sa participe la
jocurile celor mari, dar de multe ori nu reuseste sa se integreze
conditiilor impuse de joc. Un copil cu o personalitate mai puternica
nu se resemneaza, ci depune eforturi pentru a face fata. Ceilalti,
cu o personalitate mai slaba, renunta, spunandu-si <<Ei sunt mai
mari…eu sunt mic….>>. Pentru copiii mai mari jocurile usoare nu
39

40. prezinta interes, pentru ca nu le ofera posibilitatea de a se
antrena, de a-si etala puterile cu colegii lor de joc.
Exista cateva lucruri de remarcat: in primul rand, jocul fortifica
un copil din punct de vedere fizic, ii imprima gustul performantelor
precum si mijloacele de a le realiza. In al doilea rand, jocul
creeaza deprinderi pentru lucrul in echipa, pentru sincronizarea
actiunilor proprii cu ale altora, in vederea atingerii unui scop
comun. Un al treilea rand, jocul provoaca o stare de buna
dispozitie, de voie buna, oferindu-i omului posibilitatea de a uita
pentru un timp de toate celelalte si de a se distra,dandu-i parca
mai multa pofta de viata.
5.4. Dezvoltatea perceptiei copilului
In dezvoltarea perceptiei copilului un rol deosebit de important il
are dezvoltarea limbajului si comunicarea verbala a copilului cu
adultii.
In procesul pedagogic este util sa se urmareasca nu numai realizarea
unei perceptii corecte in momentul dat in conformitate cu scopul
urmarit ci si dezvoltarea la elevi a spiritului de observatie.
In perceptie intervin si o serie de atitudini :a) atitudinea
motorie: pozitia, postura pe care se sprijina comportamentul nostru
e in relatie cu ceea ce observam, ( cand vrem sa auzim bine ce spune
o persoana adoptam o anume atitudine),
b) atitudinea intelectuala, starea de pregatire cognitiva ,punctul
de vedere, orientarea in situatie ,c) atitudinea afectiva: o
dispozitie subiectiva a persoanei de a reactiona pozitiv sau negativ
fata de o situatie, persoana sau o simpla afirmatie .Influenta
afectivitati pare a se face resimtita si in cazul perceptiilor
subliminale.
Perceptia subliminala este cea ale carei efecte se fac resimtite,
desi excitantii ce o produc se afla sub pragul senzorial , fie cel
de intensitate, fie cel referitor la timpul de expunere.
Atitudinea, interesele influenteaza puternic selectia perceptiva.
Cand percepem ceva , nu e sesizat totul cu aceeasi claritate
.Percepand corect forma obiectelor , noi le recunoastem.
In plus , apreciem si distanta la care se afla obiectele : fara o
asemenea evaluare nu le-am putea manui .
Perceptia timpului are mai multe aspecte .Unul se refera la
perceperea unor excitanti ca fiind succesivi.
Daca succesiunea unor spoturi luminoase e foarte rapida , vedem o
40

41. lumina continua.
Un al doilea aspect al perceptiei in timp este tocmai aprecierea
duratei. Se poate estima durata unui fenomen continuu, dar putem
evalua si intervalul intre momentele de aparitie a doua evenimente.
Nu apar deosebiri nete intre modul de a aprecia aceste doua feluri
de scurgere a timpului.
Perceptia miscarii constituie o schimbare de pozitie in spatiu a
unui obiect intr-un anumit timp.
Perceptia miscarii intervine in doua situatii :a) cand urmarim cu
ochii obiectul in miscare ; in acest caz , imaginea pe retina e fixa
, dar senzatiile kinestezice provocate de miscarea ochilor ne dau
informatiile corespunzatoare; b) ochii sunt imobili ,dar imaginea
corpului respectiv se deplaseaza pe retina. Miscarile prea incete
ori prea rapide nu sunt sesizate.
5.5. Viata ecto-uterina (6 – 10 ani)
Creste in greutate 10 kg iar H castiga 20 cm. Proba Phillipp indica
dovada aptitudinii ca persoana respectiva e capabila sa inceapa
scolarizarea - copilul poate sa atinga cu mana dusa peste cap
urechea din partea opusa. Creierul - circa 1200 g.
8 ani - poate realiza deja imaginea vizuala a miscarilor.
Problema cailor si a mijloacelor de modelare a omului in vederea
optimizarii potentialului sau creator revendica astazi un loc
prioritar in aula preocuparilor stiintei si practicii sociale.
Copilul si tanarul de astazi composteaza o mare parte din durata
vietii lor ca subiecti supusi actului instructiv - educativ.
Invatarea ca activitate proprie a copilului este cadrul concret in
care se garanteaza formarea proceselor si a capacitatilor psihice.
Dezvoltarea intelectuala, ca atu al ameliorarii psihice generale,
este ea insasi conditionata de felul cum itinereaza activitatea de
insusire a anumitor cunostinte si priceperi. Forta motrice a
dezvoltarii psihice este intrinseca, ea fiind anativa deci
dobandita, invatata prin mecanisme speciale de asumare a modelului
extern al contradictiei si cauzalitatii obiective.
Invatarea scolara se realizeaza debordant prin interrelatia
functiilor si proceselor psihice cognitive. Va trebui sa se tina
seama de caracteristicile intrinsece ale materialului uman asupra
caruia se actioneaza, dar trebuie avut in vedere - agera - faptul ca
educatul este un sistem pe care il cream noi insine, in elocventa
masura, prin educatie.
Limbajul, structura acestuia si relatiile standard sau de
conjunctura, invatarea si winampul mnezic sunt factori convocati in
suma progreselor dezvoltarii.
41

42. Copilul suporta limbajul si cultura societatii-matca fara o alta
alternativa decat de a le accepta sau de-a deveni alienat. In atare
conditii - concluziona J. M. Lacan - fiinta autentica nu e niciodata
de gasit in discursul si conduita persoanei.
Ca functie psihica atentia, cu toate ca nu poseda date indigene,
faciliteaza performantele celorlalte procese psihice. Ea ambaseaza
in fapt orientarea activitatii intelectuale in raport cu scopurile
implicite sau explicite ale invataturii.
Arhitectura cognitiva a psihicului uman - totalitatea mecanismelor
cognitiv impenetrabile, necesare si suficiente pentru realizarea
unui comportament inteligent - permite sistemului cognitiv uman sa
invete din mediul habitual sau din propria experienta.
Schimbarea fata de sine e o adaptare la ceilalti sau identificarea
cu altul. Experienta aceasta s-a institutionalizat fiind prinsa in
conceptul de educatie.
Constiinta - cel mai complex fenomen din univers - cere individului
sa-si caute si enunte autentic persoana. Mine este - pentru G. H.
Mead - faza sociala a sinelui. Se resimte pasarea fortata de
imprejurari escorta a termenilor argumentarii in perceptia
identitatii asumata initial din anonimat. Spre deosebire de semnal,
care se adreseaza reflexului si inconstientului, semnul face apel la
inteligenta. Invatarea depinde de modul de organizare a bazei de
cunostinte prealabile. Actiunea educativa devine eficienta in
conditiile in care procesul de formare se efectueaza monitorizand
caracteristicile generale de personalitate.
Potentialul fiecarui elev trebuie pus in valoare prin oferirea unor
metode si tehnici pentru a i se remite astfel posibilitatea de
exprimare cu valoare individuala si sociala. Selful nu e un dat ci o
constructie, dovada imbatabila a faptului ca arhitectul insusi se
descopera in PROIECT… din nevoia de-a se cauta si investi sau
castiga.
Memoria - puternic afectogena. Adesea nu face temele si uita
frecvent acasa ori la scoala rechizite personale. Atunci cand
intrebarile de amanunt sunt iterate copilul crede ca primul sau
raspuns a fost eronat, asa incat va modifica integral pe urmatorul.
Devine voluntara prin excelenta. Capata o mare plasticitate datorita
tranzactiilor empirice interpersonale sau prin irigarea lexicului cu
amintiri. Creste volumul ei, castiga in suplete si fidelitate.
Ajunge obiect al meditatiei copilului care este interesat si
reformat prin cunoasterea particularitatilor memoriei personale sau
de posibilitatea absolvirii unor deficiente.
Dezvoltarea caracterului voluntar al memoriei incepe inca din
perioada prescolara.
La varsta scolara mica, memoria logica este inca insuficient
dezvoltata. Scolarul nu este in stare sa foloseasca suficient
activitatea gandirii in sprijinul memoriei. Adesea se intampla ca,
avand pe primul plan sarcina memorarii unui material, copilul sa
42

43. rataceasca ori piarda din vedere sensul logic. De aici rezulta o
alta particularizare a memoriei scolarului mic si anume predominarea
memoriei textuale. La scolarii mai mari predomina memorarea
inteligibila.
In afara de dezvoltarea insuficienta a memoriei logice, o alta cauza
a optarii scolarilor mici pentru o memorare si reproducere textuala
este desigur si absenta unor priceperi si deprinderi de invatare
constienta. Asa numita memorare mecanica se manifesta atunci cand
copilul intampina dificultati in invatare unde fiind nevoit sa le
afronteze mai bine le eludeaza. Treptat, sub actiunea unei erijari
adecvate se dezvolta memorarea logica.
Pe de alta parte a versantului exegetic, frecventa temelor de
invatare pe de rost duce la formarea obisnuintei de a trata ca atare
sarcina mnezica.
O alta trasatura importanta a memoriei scolarului mic este
caracterul ei concret, intuitiv. Desi se constata un progres net al
memoriei verbal-logice prin cunoastere adunata in sistem, memoria
intuitiva este regenta inca la aceasta varsta prin imaginile
obiectelor si fenomenelor concrete. Din materialul verbal se dispun
sau inroleaza in primul rand povestirile, descrierile concrete si
emotive. Acest fapt se datoreaza pe de o parte, marii receptivitati
a copiilor, iar pe de cealalta parte predominarii relative a
primului sistem de semnalizare in raport cu cel subsecvent. Potenta
materialului intuitiv contribuie in mare masura la dezvoltarea
memoriei intuitive.
In timpul scolaritatii mici se dezvolta si se perfectioneaza
capacitatea de stocare si comprimare sau Zipare a materialului de
memorat, priceperea de a conexa cunostintele noi cu celelalte date.
Copilul invata sa engrameze rational prin desprinderea sau lansarea
ideilor principale, scenarizarea si exersarea comparatiilor in
memorare si ecforare.
Experienta verbala a copilului din primii 6 ani de viata
influenteaza intreaga dezvoltare psihica. La intrarea in scoala
copilul are deja o anumita experienta intelectuala si verbala. In
general, el intelege bine vorbirea celor din jur si se poate face
daca nu convingator cel putin inteles prin exprimarea gandurilor in
propozitii si fraze alcatuite corect. Exprima bine diferentele
dintre obiecte si fenomene, este capabil de a face ironii si
discutii paradictorii, iar dorintele, preferintele, reverenta sunt
incisiv exprimate. Aceasta conduita este facilitata si de volumul
relativ mare al vocabularului sau - 2500 de cuvinte din care cca 750
fac parte din vocabularul activ. La sfarsitul micii scolaritati,
vocabularul sau contine aproximativ 4250 de cuvinte din care aproape
1550 fac parte din vocabularul activ.
Daca in clasa a II-a observam expuneri incomplete, in clasa a IV-a
apar raspunsuri complexe, organizate si sistematizate. O astfel de
exprimare fluenta si coerenta este facilitata si de emanciparea
limbajului interior apt de organizarea celui exterior unde se
manifesta unele erori temporare de vorbire. Ele trebuie puse pe
43

44. seama schimbarii dentitiei dar se datoreaza si unor particularitati
efemere ale dezvoltarii.
O problema deosebita privind caracteristicile pronuntiei, o
constituie prezenta unor sunete parazitare in vorbirea orala a
scolarului mic. Ele jongleaza mai putin in dialoguri decat in
relatiile de tip monologat. Cea mai mare frecventa ca SP o au i si a
la sfarsitul si inceputul propozitiilor.
Unele dificultati de sistematizare si organizare succesiva, coerenta
a comunicarii verbale persista in toata copilaria, fiind favorizate
de vorbirea fatigabila din familie sau de unele caracteristici
dialectale ale mediului lingvistic in care se traduce subiectul.
In dezvoltarea scrierii corecte, se manifesta la inceput greutati de
clivare a sunetelor. In primii doi ani ai invatarii scrierii, sunt
frecvente eliziunile de grafeme (de exemplu ituneric, itre).
Fenomene asemanatoare descind in scrierea diftongilor si a
triftongilor, precum si a silabelor ce, ci, che, chi, ge, gi, ghe,
ghi, unde micul scolar rar e apt de-a face slalom printre
numeroasele confuzii. Alteori in scriere apar sunete redundante
(viouara, diminiata, artimetrica etc.). Observam si rocadari ale
silabelor cuvantului fiind vorba de o insuficient de clara analiza
auditiv - verbala cu privire la meniul sonor al cuvintelor.
Alte erori ale scrierii, ca cele de caligrafiere sau a declivarii
literelor, se pot corecta pana la sfarsitul clasei a IV-a.
Creste volumul cuvintelor tehnice (la gramatica, aritmetica,
istorie) elementele de pronuntie dialectala reflectandu-se concav
prin dezvoltarea capacitatii de lectura.
La inceput elevul nu poate distinge bine cate cuvinte sunt intr-o
propozitie, dar treptat el incepe sa desprinda unitatea fonetica si
grafica a cuvantului respectiv elementele propozitiei simple si
dezvoltate. Achizitia ortogramelor pentru inceput nu are dispuse la
baza cunostinte gramaticale precise ceea ce favorizeaza masiv
incumbarea raspunsurilor aleatorii.
Un artificiu reverend scrierii nimerite a unor ortograme (c-a, l-a,
n-a, s-a, s-au) la clasele mici spre exemplu, enunta prezenta
cratimei de regula acolo unde cuvantul subsecvent imediat lor se
termina in t sau in s.
Omofrazele ingereaza deci presupun probleme de precizare a sensului
si de vehiculare a semnificatiei cuvintelor. (Daca iti pui cenusa in
cap, lumea e gri!)
Lexicul cunoaste fistular disensiunile sau discordia gramaticala,
acolo unde timpul verbal nu este pacifist acordat cu substantivul.
(Pana vine ei, atata teme scriu.)
In limbajul intern sau extern treneaza inca destule elemente
conjuncturale. Particularitatile dificultatilor care ofenseaza
vorbirea constituie un indicator din moment ce raman pecuniar
automatizate in traficul mecanismelor de conversie infralingvistic
(limbajul OffWord si cel iradiant se apeleaza reciproc dar agasant).
Pe de alta parte, insusi stereotipul dinamic gramatical nu este
44

45. elaborat.
Exprimarea in scris opereaza inca de la inceput cu un vocabular mai
critic si cu rigori de topica exprese, fiind relativ simpla si
plauzibila pana in clasa a III-a cand devine mai activa si
ultrapersonala.
Heterovalent constatam diferente importante privind consistenta
vocabularului, bogatia si varietatea lui, stilul vorbirii,
caracteristicile exprimarii, tezaurul si plenitudinea structurii
gramaticale a propozitiilor, existenta sau absenta fenomenelor
parazitare in vorbire, a repetitiilor, a sincraziilor de pronuntie
etc.
Diacronic fluxul verbal oral creste. Debitul scris eleveaza mult mai
lent, dar se constata o aglomerare a progreselor calitative datorata
contactului cu vorbirea literara si cu rigorile impuse de scoala in
ce priveste exprimarea verbala.
Handicapul prin definitie se valideaza exclusiv prin relatiile
interpersonale.
In cazul inadvertarii limbajului evolutia este obstructionata ori
parata in functie de gravitatea tulburarii. Implicatiile ce urmeaza
se resimt la nivelul intregii activitati psihice si, ca atare,
modifica vizibil comportamentul subiectului.
Dislalia ca tulburare de pronuntie are frecventa cea mai mare intre
handicapurile de limbaj atat la subiectii normali din punct de
vedere psihic, cat si la cei cu deficiente de intelect si
senzoriale. Multe dintre tulburarile de pronuntie sucomba cu
promovarea in etate a persoanei. Este o tulburare de
articulatie-pronuntie ce se manifesta prin deformarea, omiterea,
substituirea si inversarea sunetelor. Astfel, Sheridan este de
parere ca la varsta de 8 ani dislaliile sunt in proportie de 15% la
fete si 16% la baieti. La scolarii mici cel mai des intalnite si
prea putin constientizate sunt omisiunile si contorsionarile.
Disartria sau dislalia centrala se manifesta printr-o vorbire
confuza, disritmica, disfonica si cu o pronuntata rezonanta nazala
in care monotonia vorbirii se apreteaza sub impactul pronuntarii
confuze. Este mai frecventa la subiectii cu debilitate mintala.
Balbismul constituie o forma a tulburarii limbajului oral. Se
prezinta ca un handicap mai grav comparativ cu dislalia. Deficienta
este deosebit de vizibila si afecteaza profund intelegerea vorbirii
de catre cei din jur, ceea ce determina sau edifica antrepozitul ori
complexul de inferioritate. Fenomenul consta in repetarea unor
silabe de regula la inceputul cuvantului contaminat blancofon sau
prin aparitia spasmelor la nivelul aparatului fono-articulator,
fenomen ce atenteaza la nivelul vorbirii ritmice si cursive. Astfel
identificam balbaiala clonica / tonica sau hiatica / hibrid.
Raguseala duce la pierderea expresivitatii si fortei vocii.
Disgrafia ca tulburare a limbajului scris si dislexia ca handicap al
cititului influenteaza pregnant dezvoltarea psihica a copilului si
mai cu seama, rezultatele la invatatura. Creditarea si acreditarea
scrisului presupune existenta unei anumite dezvoltari intelective a
45

46. copilului care sa-i permita stabilirea si pasarea anumitor corelatii
intre emisia orala a sunetelor si imaginile lor grafice. Formarea
deprinderilor de citit se realizeaza prin dezvoltarea unui cod
lingvistic ce ii permite copilului sa perceapa grafemele ca unitati
cu valoare de simbol.
Tulburarea citit-scrisului deregleaza integrarea sociala datorita
unor esecuri si conflicte permanente in viata scolara cat si a
instalarii unor trasaturi caracteriale pasibile de condamnare ca
negativismul, descurajarea, inertia, indolenta, teama de insucces,
izolarea.
Disgrafia si dislexia se manifesta la scolar prin incapacitatea sa
paradoxala de a invata citirea si scrierea.
Mutismul electiv, psihogen sau voluntar, se manifesta prin refuzul
partial ori total de a comunica pasager sau peren cu unele persoane.
Apare la copii hipersensibili si este escortat de tulburari
comportamentale in care veleitarismul, timiditatea, irascibilitatea
faulteaza adaptarea. Emotiile de soc ori stresurile, esecurile
recrudescente, frustrarile pot duce la ME. Desi nu comunica
subiectii in cauza inteleg vorbirea si nu manifesta sau acuza
deficiente de ordin intelectiv. Ca urmare procesele cognitive nu
sunt stimulate, ceea ce determina o slaba dezvoltare a lor. Aceste
tulburari sunt frecvente la scolarii mici.
Retardurile in dezvoltarea generala a vorbirii se recunosc dupa
vocabularul pauper si dupa neputinta de a se exprima coerent.
Cauzele care pot determina asemenea fenomene pot fi cautate sau
anchetate in disfunctiile sistemului nervos central, boli grave ale
primei copilarii, mediu ostil si lacune de ordin educativ. De aceea
limbajul solicita o permanenta stimulare, copilul necesitand o
antrenare insistenta in activitatile scolare.
Climatul afectiv, imboldul si crearea unui tonus psihic ridicat
constituie factori deosebit de importanti pentru recuperarea
copiilor cu handicap de limbaj.
Copilul trebuie sa vina in scoala elementara cu blisterul de notiuni
primare, interese spre dobandirea de noi cunostinte si cele mai
simple deprinderi de munca intelectuala independenta.
La 6 ani interogarea sau interpelarea celorlalti vizeaza 29%
explicatii etiologice, 50% motivari psihologice si 21% justificarea
exigentelor societatii. Trebuie sa adaugam insa ca intrucat nu toti
copiii vin echipotent dotati si pregatiti pentru activitatea de
invatare este important ca la inceputul organizarii procesului de
invatamant, institutorul sa cunoasca particularitatile fiecarui elev
pentru a-si nuanta sau cultiva atitudinea fata de el.
O caracteristica a gandirii scolarului mic, livrata de noile
experiente tutelare sau punitive, este orientarea si subordonarea ei
unui anumit scop.
La copiii mai mici, din clasa I, se observa uneori abaterea gandirii
de la sarcina data. De exemplu, daca li se cere sa faca in caiet
atatea cercuri cate corespund unui numar dat, unii elevi, atrasi de
insusi procesul desenarii, continua sa repartizeze cercuri, pe toata
46

47. pagina.
Sarcinile invatamantului cer copilului nu doar validarea inferentei
in conformitate cu sarcina data, ci si capacitatea de a trece sau
culisa - atunci cand este nevoie - de la o problema sau activitate
la altele pe baza atributului de flexibilitate a gandirii. Cu cat
elevii sunt mai mici se constata o anumita inertie a gandirii,
atunci cand trebuie sa treaca de la o sarcina la alta, si mai ales
cand ineditul administreaza oarecare dificultati. Astfel, pusi fiind
sa gaseasca o noua problema, unii elevi nu se pot desprinde de
exemplele date anterior de catre profesor sau un alt elev. Ei
schimba numai cifrele sau obiectele.
Capitolul 6.
Perioada pubertati (10-14 ani)
Aceasta perioada mai este denumita si ca perioada a scolaritati mijlocii prin faptul ca in
aceasta perioada se parcurge cel de al doilea ciclu elementar, gimnaziul cu ritmul sau alert legat de
solicitarile fata de copii si stilurile diferite ale profesorilor pe materii si cerintelor care presupun
intelegerea si elaborarea de comportamente variate pentru ca daca in perioada scolara mica , tutele
familiara si scolara este accentuata, in pubertate se modifica treptat ca urmare a mai marei autonomii si
responsabilitatii crescute a copilului, dominanta in aceasta perioada fiind maturizarea biologica si
intensa dezvoltare a personalitatii.
Structura personalitatii in perioada pubertatii nu este lineara, ea se dimensioneaza relativ
seismic si dramatic datorita contradictiilor dintre comportamentele impregnate de atitudini copilaresti,
cerintele de protectie, anxietate specifica varstrelor mici in fata situatiei mai deosebite si atitudini si
conduite achizitionate sub impulsul cerintelor interne de autonomie sau impuse de societate.
6.1. Dezvoltarea biofizica si psihica
Evolutia psihica prin procesul de crestere si maturizare intensa (inclusiv sexuala), din
perioada pubertati poate fi impartita in subperioade dupa cum urmeaza:
a) Subperioada prepubertala (10-12 ani) se caracterizeaza printr-o crestere intensa concomitent cu
dezvoltarea pregnanta a caracteristicilor ssexuale secundare prin dezvoltarea gonoalelor, aparitia
pilozitatii pubiene si a celei axiale, fetele trecand prin aceasta perioada chiar mai devreme pe la 9
47

48. ani. Cresterea in inaltimela majoritate baietilor incepe pe la 11-12 ani realizandu-se in pusee
devenind din ce in ce mai impetuoasa cu momente de oboseala, dureri de cap, iritabilitate, agitatie.
Modificandu-se statutul de elev prin antrenarea acestuia in activitatii responsabile si competitionale
cum ar fi concursurile la diferite obiecte care il fac sa si dea seama de valoarea si potentialul de care
dispune.
b) Subperioada pubertatii propriu-zise (12-14 ani) este dominata de un puseu de crestere acesta este
secondat discret de maturitate sexuala care se intensifica in jurul etapei de maxima crestere prin aparitia
pilozitati, cresterea organelor genitale modificarea voci si chiar functionarea glandelor sexuale.
Din punct de vedere psihologic, cresterea si maturizarea sunt legate de numeroase stari de disconfort
provocate adesea de dureri nusculare si osoase aparitia de acnee, transpiratii abundente si urat
mirositoare, o sensibilitate emotionala a pieli care ceeaza neliniste privind aspectul general care se
doreste a fi camuflat de catre puber.
c) Subperioada postpubertala (de la 14 ani) cand la putin timp dupa atingerea punctului culminant
la baieti apare o modificare in conduite, intrand adeseori in faze de exagerare, impertinenta cu
substrat sexual sau o oarecare agresivitatein conduite si vocabular. Tinerele fete trec prin doua
faze, prima de femeie-copil, plina de conduite timide si exuberante, dar si de afectiune,
simtindu-se adesea impura. Dezvoltarea treptata a feminitatii, intuirea efectelor acesteia, face sa
se treaca in faza a doua, cea de femeie-adolescent, cu o larga disponibilitate sentimentale si
mare curiozitate in care tinara feta devine usor provocatoare, stapana pe sine in care complecsul
de inferioritate dispare.
Preferinta pentru unele obiecte de invatamant se accentuiaza in aceasta perioada astfel fiind
posibila achizitia de cunostinte directionate din care se contureaza si o anumita orientare scolara
si profesionala in care invatarea capata un caracter tot mai organizat cu o mare incarcatura
emotionala, dar si psiho culturala, in care puberul devine tot mai motivat pentru dobandiea unui
statut intelectual si moral pe baza caruia constientizeaza locul aparte ce ii revine in cadrul
colectivului si in determinarea de atitudini diferentiate ale adultilor (parintii, profesori), fata de
el. Cu timpul puberul adopta modalitatii comportamentale specifice in care sunt implicate
strategii ale cognitiei, ale experientei si ale valorizarii actionale veridice.
Evolutia senzorial-perceptiva parcurge un traseu semnificativ pentru planul dezvoltarii
psihice si al adaptarii la activitate in care maturitatea biologica si senzorialitatea se
restructureaza prin rotizarea functiilor sale. In perioada pubertatii activitatea intelectuala
complexa se realizeaza sub semnul dezvoltari structurilor logico-formale si al extinderii
volumului de concepte utilizate in care spiritul critic prinde contur determinandul pe puber sa
valideze valorile in comparatie cu nonvalorile si sa manifeste atitudini exlicite fata de ignoranta
si incompetenta. Chiar daca fetele sunt mai mature si mai sarguincioase ele nu depasesc
dezvoltare intelectuala a baietilor si sunt mai ingaduitoare fata de unele nerealizari ale colegilor
sau ale adultilor, ele remarcandu-se adeseori la acele materii ce implica exprimari verbale mai
complexe, pe cand baieti sunt mai buni la stiintele exacte si tehnice, deoarece operatiile gandiri
si calitatile acesteia snt in plin proces de consolidare prin alimentarea intelectului cu informatii
cat mai bogate, abstracte si complexe. De asemenea dezvoltarea intelectuala se realizeaza sub
influienta modelelor culturale ale spatiului geografic in care se gaseste puberul.
Spre sfarsitul perioadei se complica trairile emotionale fapt ce se evidentiaza si la lectii si in
receptarea unor fapte in care sunt implicatii eroi ce au actiuni diferentiate si deosebite in care
curiozitatea intelectuala implica planul afectiv cu atitudini complexe, de competitivitate si de
traire a esecului si succesului, care genereaza admiratie, invidie, suspiciune, teama, frustatie.
In planul personalitatii puberului se contureaza tot mai evident stari de acceptanta si respingere,
in raport cu adultii, in care judecata morala si valorica se supune exigentelor interioare si a
atitudinilor negative negative fata de compromisurii. La acestea adcaugandu-se distantele
48

49. culturale dintre copii si parinti ce se datoreaza nu numai conditiei de dezvoltare naturala a
cunostintelor si schimbarii de statut cultural al tineretului, ci si evolutiei contemporane a unor
noi domenii in care sunt implicate activitatii inedite de mare incarcatura sociala.
Toate aceste conditionari si stimulari ale dezvoltarii pshice faciliteaza conturarea tot mai
evidenta a trasaturilor de personalitate si formarea unor comportamente stabile. Maturizarea
psihica, in general si a personalitatii in special, creeaza puberilor preocupari legate de viitorul
lor.
6.2. Comportamentul in grup
Observatiile asupra comportamentului in grup a puberului au concluzionat ca in
aceasta perioada viata sociala se traieste cu o intensitate mai mare ca in oricare alta etapa de varsta .
Grupurile constituite atat pentru joc sau activitati de invatare cat si pentru alte actiuni au o mare
stabilitate si devin mai omogene pe criterii relativ constante, dar mai cu seama pe cel al varstei si al
sexului. Alcatuirea grupului se produce spontan prin luarea in consideratiie a personalitatii copiilor si
mai putin a obiectivelor ce ar putea sta la baza grupului. Copiii nepopulari nu sunt acceptatii in grup si
ei manifesta adeseori, o inadaptare afectiva ca prelungiri ale relatiilor de disconfort din familie ei fiind
mai interiorizatii excesiv, timizi, retrasii, sau dimpotriva, certartii, zgomotosii, indiferentii fata de altii
egoistii. Intr-un asemenea grup apare apare un lider care se impune prin intiativa, indrazneala,
nonconformism si isi excercita functiia in mod autocratic, dar spre sfarsitul perioadei incepe sa
functioneze o mai accentuata democratie.
Odata constituit grupulare tendinta de a se manifesta impotriva adultului care il face pe
copil sa se simta inca mic si stingherit alegandusi locuri de intalnire stiute numai de ei avand coduri
secrete si parole pt a se feri de amestecul adultilor in viata grupului iar spiritul de camaraderie il
elimina pe cel de compeitie in contextul in care valoarea individuala este apreciata in masura in care un
copil este la fel ca ceilalti si nu neaparat mai mult decat ei. Viata grupului se desfasoara cu o extindere
mai mare asupra relatiilor dintre copii in activitatiile ludice constituindu-se prieteni inchegate,
cateodata cub forma unor ritualuri, cu tendinta spre explorarea mediului inconjurator si afisarea unor
disponibilitatii afective de durata.
Alegerea partenerilor de joaca se face dupa calitatile ce le manifesta fiecare in joc pentru
ca dupa terminarea jocului au loc adevarate dezbateri despre aportul adus de participantii la
desfasurarea acestuia, emitandu-se astfel judecatii de valoare asupra partenerilor de joaca, asupra
capacitatilor si aptitudinilor fiecarui jucator, asupra trasaturilor de personalitate si a participarii active ,
afective in joc, nefiind tolerati cei ce nu respecta regulile jocului sau cei ce nu aduc o contributie
remarcabila la finalizarea acestuia.
Atat jocurile cat si activitatile distractive pun in evidenta si exprimarea emotiilor erotice
tulburatoare, exprimand manifestarea sentimentelor, a strategiilor gandiri, a cunostintelor, a
elementelor creativ-imaginative a personalitatii si maturizari puberului existand o problema a puberului
in aceasta perioada carea ar trebui sa i se acorde mai mare importanta acea a inadaptarii scolare
analizate din perspectiva existentei unor aspecte cum ar fi:
− problematica fiziologica sau psihologica concretizata prin diferentele de crestere in inaltime, in
insuficientele sau afectiunile senzoriale si in instabilitatea psihonervoasa.
− perturbarile afective socio-familiare care duc la dezechilibru si conflicte afective cu trairi tensionale
ale situatiilor ivite.
− climatul negativ din scoala si interelatiile tensionale dintre profesori si elevi care nu stimuleaza
49

50. competitia si dorinta pentru reusita scolara.
− slaba motivatie pentru invatatura si lipsa unor interese de perspectiva care sa-l motiveze pe copil in
achizitia informatiilor din diferite domenii ale culturii;
− posibilitatii intelectuale reduse, unele retardurimentale care nu faciliteaza tinerea pasului cu nivelul
general al colectivului si genereaza esecuri repetate, etc.
Capitolul 7.
Perioada adolescentei.
Daca in pubertate se inregistreaza un puseu de crestere, in perioada adolescentei are
loc o evolutie intensa in plan psihic stabilizandu-se structurile de personalitate desprinzandu-se in acest
context urmatoarele trei subperioade:
− subperioada preadolescentei (14-16ani) se caracterizeaza printr-o stabilizare a marturizarii
biologice, dezvoltarea constiintei in genereal si constiintei de sine in special. Dezvoltarea psihica
este intensa si incarcata de conflicte interioare si ca urmare a mentineri unor stari de agitatie si
impulsivitate , a unor momente de neliniste si anxietate. Identitatea de sine si adoptarea de
comportamente individuale se dezvolta sub influienta planurilor intelectuale si de relationare.
− subperioada adolescentei propriuzise (16-18 ani) este centrata pe o intelectualizare intensa, pe
imbogatirea experientei afective si structurarea coduitelor ca insemn al personalitatii complexe.
Desi din punct de vedere psihologic adolescentul este pregatit pentru a raspunde dificultatilor ivite,
in plan biologic se mentine o oarecare fragilitate la boli tip TBC, nevroze,psihoze si la conduite
deviante pe un fond de conditionare si de adaptare dificila.
− subperioada adolescentei prelungite (18-20/25 ani) cuprinsa intre cele doua perioade mari
adolescenta si tinerete este postata de uni autori in prima iar de uni in a doua in care independenta
este dobandita in mare masura ceea ce duce la dezvoltarea pesonalitati si afirmarea tanarului prin
prin stiluri personale de conduite prin interesul pentru viata social culturala care creste si se
nuanteaza ca si pentru dobandirea unui statut profesional mai complex.
Se traieste intens sentimental manifestandu-se totusi o anumita instabilitate in plan afectiv
invatandu-se rolul sexual au loc angajari matrimoniale ceea ce constituie noi responsabilitati legate de
intemeierea unei familii.
7.1.Dezvoltarea psihica a adolescentului
50

51. Planul psihic suporta la varsta adolescentei prefaceri profunde.
Este vorba de acele transformari care vor conduce treptat la
cristalizarea si stabilizarea celor mai multe dintre structurile
psihice ale adolescentului.
Desi traseele pe care evolueaza acest proces sunt sinuoase,
complicate, presarate cu numeroase bariere si dificultati, desi
procesul ca atare poate fi mai calm sau mai navalnic, cu devansari
spectaculoase, dar si cu intarzieri descurajante, la sfarsitul
acestui proces ne vom afla in fata prezentei unor structuri psihice
bine inchegate si cu un grad mare de mobilitate. Acum au loc
dramaticele confruntari dintre comportamentele impreunate de
atitudinile copilaresti si cele solicitate de noile cadre sociale in
care actioneaza adolescentului si carora el trebuie sa le faca fata,
dintre aspiratiile sale marete si posibilitatile inca limitate de
care dispune pentru traducerea lor in fapt, din ceea ce doreste
societatea de la el si ceea ce da el sau poate sa dea, dintre ceea
ce cere el de la viata si ceea ce ii poate oferi viata. Totodata,
prefacerile psihice la care este supus sunt generate de nevoile si
trebuintele pe care el le resimte, atat de nevoile aparute inca in
pubertate, dar convertite acum sub alte forme, cat si de noile nevoi
aparute la acest nivel al dezvoltarii. Nevoia de a sti a scolarului
mic, converita in nevoia de creatie a puberului, devine si mai acuta
la adolescent, luand forma creatiei cu valoare sociala, nu doar
subiectiva. Nevoia de a fi afectuos se amplifica, luand la inceput
forma unui nou egocentrism afectiv, pentru ca pe parcurs, acesta sa
lase locul unei "reciprocitati" afective; are loc o senzualizare a
individului, reapare agitatia instinctuala, se instituie nevoia de a
i se impartasi sentimentele. Nevoia de grupare se "sparge",se
destrama pentru a lasa loc nevoii de prietenii efective, nevoia unui
cerc intim de prieteni. Relatiile dintre sexe sunt foarte stranse,
mai mult platonice, romantice, cu mare incarcatura de reverie si
fantezie; au loc furtuni afective, "ruperi" spectaculoase si
dramatice de prietenie.
Nevoia de distractie a puberului se continua si in adolescenta, dar
distractiile se intelectualizeaza, sunt trecute prin filtrul
personalitatii; alegerea distractiilor este electiva in functie de
propriile preferinte. Aspectele de ordin cultural, estetic trec pe
prim plan. Nevoia de independenta si autodeterinare a puberului se
converteste in nevoia de desavarsire, autodepasire, autoeducare a
adolescentului care "dispune" intr-o mai mare masura de sine. Nevoia
de imitatie a scolarului mic convertita in nevoia de a fi personal,
a puberului, suporta noi metamorfozari in adolescenta. La inceput ,
dorinta adolescentului de a fi unic se exacerbeaza mult luand forma
nevoii de singularizare, de izolare, tanarul fiind preocupat si
absorbit aproape in exclusivitate de propria persoana, pentru ca
spre sfarsitul adolescentei sa ia forma nevoii de a se manifesta ca
personalitate, ca subiect al unei activitati socialmente recunoscuta
si utila, valoroasa. Nevoia de a fi personalitate se manifesta
adeseori prin tendinta expresa a adolescentului spre originalitate,
51

52. cele doua forme ale sale: creatia, producerea a ceva nou, original,
si excentricitatea. Din dorinta de a iesi din comun, de a fi ca
nimeni altul, adolescentul isi intrece prietenii in comportamente
sociale si deviante.
Impulsionat de aceste nevoi, adolescentul isi elaboreaza
instrumentarul psihic necesar satisfacerii lor. Astfel, nevoia de
cunoastere si de creatie poate fi satisfacuta datorita faptului ca
in aceasta etapa inteligenta generala a copilului se apropie de
incheiere. Se consolideaza structurile gandirii logico-formale,
capacitatea de interpretare si evaluare, de planificare, de
anticipare, de predictii, spiritul critic si autocritic. Gustul
excesiv pentru rationament, accesul la notiunea de lege, reactivarea
curiozitatii orientala spre explicarea rationala, cauzala a
fenomenelor si relatiilor dintre ele, vor conduce spre abordarea mai
ampla, filozofica a realitatii, la aparitia atitudinilor critice
fata de valori. Ca urmare, se dezvolta caracterul de sistem al
gandirii, dar si unele instrumente ale activitatii intelectuale
(capacitatea de argumentare si contraargumentare, de demonstrare, de
elaborare a unor ipoteze etc.).
La aceasta varsta se dezvolta mult debitul verbal, fluenta verbala,
flexibilitatea verbala. Se adopta un mod propriu de iscalitura, se
elaboreaza algoritmi si stereotipii verbale ce servesc in
solutionarea diferitelor situatii (ca introduceri intr-o
conversatie, ca modalitati de incheiere a convorbirilor etc.).
Constientizand valoarea de influentare a cuvantului, vorbirea devine
mai nuantata, plastica, se desfasoara in functie de
particularitatile situatiilor (oficiale sau intime ).
7.2. Limbajul şi dezvoltarea psihică.
Ecranul de influenţe sociale acţionează puternic, insistent şi divers iar condiţionarea social-
istorică determină un cadru, un context şi un anume profil al adolescentului, angajat în
contemporaneitate.
În perspectiva timpului istoric există diferenţe ale eternei adolescenţe la cei care reprezintă
această vârstă şi se află în zone de viaţă social-ideologică diferite.
Adolescentul zilelor noastre ca adolescentul oricăror timpuri are însă comun faptul că realizează
trecerea de la copilărie la stadiile adulte.
Viaţa psihică suportă o serie de prefaceri, transformări sinuoase, complicate, în evoluţia cărora
pot apare numeroase bariere, dificultăţi, ritmuri încetinite sau impetuoase. Spre sfârşitul etepei, toate
aceste transformări ajung să ia forma unor structuri psihice bine închegate, cristalizate într-o
configuraţie reprezentativă pentru adolescenţă. Pe fondul dezvoltării dezarmonice (inegale ca nivel) a
diferitelor capacităţi, posibilităţi şi însuşiri psihice, în adolescenţă are loc o armonizare a personalităţii
(J. Piaget, J. Tanner).
Prefacerile psihice la care este supus sunt generate de nevoile şi trebuinţele pe care el le resimte,
52

53. atât de nevoile apărute încă în pubertate, care acum sunt convertite în alte forme, cât şi de nevoile
apărute la acest nivel de dezvoltare.
M. Zlate, urmărind evoluţia trebuinţelor, subliniază că „nevoia de a şti a şcolarului, convertită în
nevoia de creaţie a puberului, devine şi mai acută la adolescent, luând forma creaţiei cu valoare socială,
nu doar subiectivă”.
Nevoia de a fi afectuos se amplifică, luând la început forma unui nou egocentrism afectiv,
pentru ca pe parcurs să fie înlocuit cu „reciprocitatea afectivă”, simte nevoia de a i se împărtăşi
sentimentele.
Nevoia de grupare se destramă şi e înlocuită cu nevoia prieteniei selective, nevoia unui cerc de
prieteni intimi.
Relaţiile dintre sexe sunt romantice şi cu încărcătură de reverie, fantezie, de proiectare în viitor
sau cu descărcări furtunoase, uneori dramatice, răvăşitoare.
Nevoia de distracţie din pubertate se menţine, dar se intzelectualizează; în cadrul acestora
aspectele de ordin cultural, estetic au o pondere.
Nevoia de independenţă şi autodeterminarea puberului se regăseşte în nevoia de desăvârşire,
autodepăşire, autoeducare a adolescentului.
Nevoia de imitaţie a şcolarului mic, convertită în nevoia de a fi personal a puberului, suportă în
adolescenţă noi transformări.
Iniţial ia forma nevoii de singularizare, de izolare, când adolescentul este aproape în permanenţă
preocupat de propria persoană pentru ca spre sfârşitul acestei etape să ia forma nevoii de a se manifesta
ca personalitate în diferite activităţi utile, valoroase, recunoscute social.
Adeseori această trebuinţă se manifestă prin tendinţa către originalitate, fie prin creaţie fie prin
excentricitate.
Pentru satisfacerea acestor trebuinţe, adolescentul îşi elaborează instrumentarul psihic necesar.
Informaţiile verbale nu se codifică sub forma textuală în memorie, ci ca mesaje. Acestea se
reproduc printr-un proces de prelucrare în care intervine şi memoria verbală propriu-zisă.
Se vorbeşte la adolescenţă de atitudini verbale, stiluri verbale, niveluri verbale etc.
Domeniul verbal este foarte divers şi complex în ceea ce priveşte învăţarea.
De altfel, verbalizarea are indici şi curbe diferite de dezvoltare ontogenetică pentru doferite
feluri de relatări.
G.A. Miller, care s-a ocupat de descrierea acestui fenomen a denumit verbalizarea, datorită
importanţei lui în comunicare, în dezvoltarea psihică, „sângele vieţii limbajului”.
Privind felurile verbalizării, au fost identificate:
- verbalizarea percepţiei şi a imaginilor;
53

54. - verbalizarea evenimentelor şi a situaţiilor;
- verbalizarea unor trăiri emoţionale şi de identificări;
- verbalizarea de descriere a momentelor unei activităţi, a modului cum acţionează un aparat, a
modului cum se efectuează o compunere, de descriere a unor momente de creaţie;
- comportamente verbale în conversaţii.
Ursula Şchiopu apreciază că proiecţia în limbaj include fragmente de biografie şi experienţă,
termeni şi conflicte, emoţii critice, atitudini, dar şi planuri mai puţin conştientizate.
N. Chomsky consideră limbajul ca o structură generativă înnăscută, fapt ce explică fenomenul
de folosire în zeci şi sute de combinaţii şi flexionări a unui cuvânt ce se învaţă la un moment dat.
De fapt analiza psihologică atestă că privind dobândirea conduitei verbale se pot distinge 2 mari
probleme: prima a învăţării limbajului şi alta, a învăţării prin limbaj.
Ştim cu toţii că există vorbire regională, dialecte, limbajul fiind dependent în mare măsură de
istoria formării sale în spaţiul de viaţă concret.
Constatăm că adolescenţii vorbesc limbajul aşa cum l-au învăţat în copilărie, cu accentele, cu
elementele regionale asimilate din familie, din mediul imediat de viaţă.
Pe de altă parte, învăţarea şcolară, în afara şcolii, cu ajutorul limbajelor încărcate de termeni
specifici din disciplinele şcolare, constituie o altă formă de limbaj. În aceeaşi categorie intră şi limbajul
literar (expresii, figuri de stil etc.) care este forma cea mai rafinată a limbajului. Acesta se însuşeşte
încă din perioadele anterioare dar în adolescenţă este căutat, selectat, devine chiar una din preocupări şi
afirmări ale eu-lui.
La toate acestea se adaugă utilizarea de jargoane şcolare, care iau naştere din mixturi ale limbajului,
extrase din vocabularul diferitelor discipline, limbajul curent, cuvinte din limbajul pitoresc, acesta fiind
preluat din informaţii suburbane pline de preţiozitate, de haz şi de amuzament a vorbirii necultivate,
chiar bulevardice. Cu timpul, asemenea fenomene sunt abandonate şi adolescentul dovedeşte
preocupări conştiente pentru dezvoltarea comunicării literare şi culte, adoptă formele complexe pentru
exprimarea gândurilor, a stărilor lăuntrice, care conţin adeseori şi cuvinte de specialitate cu mare
încărcătură semantică.Limbajul se afirmă evident ca sistem hipercomplex de autoreglare şi
autoperfecţionare a întregii activităţi psihice.
54

55. 7.3. Dezvoltarea personalităţii
Acelaşi proces de instrumentalizare al adolescentului are loc şi la nivelul celorlalte modalităţi
psihice.
El este capabil de reciprocitate afectivă întrucât sensibilitatea afectivă se îmbogăţeşte foarte
mult cu ajutorul emoţiilor resimţite la citirea cărţilor, la informaţiile dobândite privind marile
confruntări ale istoriei contemporane, la modificarea profundă a conceptelor.
Disponibilitatea afectivă devine foarte mare şi este absorbită energetic de problemele complexe
ale instruirii şi ale adaptării. În adolescenţă, trăirile emoţionale din spaţiul lecţiilor se complică, ajung
chiar emoţii intelectuale, când curiozitatea intelectuală este satisfăcută.
La acest plan afectiv-intelectual se adaugă altul latent, ce emană din starea de competiţie
şcolară, care provoacă anxietate, teamă, frustrări, izolări, invidie, admiraţie, ipocrizie, modestie.
Există şi numeroase emoţii pozitive reflectate în sentimentul de comunicare afectivă, de împlinire dar şi
de ruşine, îngrijorare, extaz. Un loc ambiguu, mai ales prin efecte. Îl deţine dragostea, care poate fi
dragoste familială, faţă de sexul opus, faţă de un model, faţă de valori.Tensiunile din pubertate în
relaţiile cu părinţii se temperează treptat prin scăderea tensiunii de opoziţie.În relaţiile cu sexul opus
apar emoţii, sentimente noi, ca simpatia şi sentimentele de dragoste, prietenia.
În adolescenţă, dragostea se conturează ca o trăire complexă de ataşament, cu forţe absorbante, în care
se mobilizează resurse extrem de mari ale psihicului. Dacă la vârsta şcolară mică prieteniile sunt rare şi
au drept caracteristici fragilitatea şi superficialitatea (certurile şi întreruperea relaţiilor, schimbarea
partenerului nu provoacă suferinţe durabile deoarece cauzele sunt constituite din factori exteriori iar
motivaţia nu este pe deplin conştientă), în preadolescenţă se constituie prietenii mai durabile dar
predomină încă aspectul formal. Preadolescenţii joacă rolul de prieteni mai mult decât îl trăiesc.Există
acum tendinţa de identificare, dar sub aspect exterior, care se manfestă prin aceleaşi gesturi, aceeaşi
îmbrăcăminte etc.
În adolescenţă are loc saltul calitativ la adevărata prietenie, caracterizată prin seriozitate, care se
bazează pe comunitatea de idei, scopuri, intimitate susţinută de împărtăşirea secretelor, a frământărilor
sufleteşti. Aceste trăiri exprimă şi nevoia de a fi înţeles („Mă jur pe tatăl meu, nu pe mama pentru că la
ea nu ţin, ea nu mă înţelege”).
Jurnalele intime arată existenţa unui proces de interiorizare a prieteniei: de la descrierea de fapte
se trece la descrierea de trăiri psihice. Apare selectivitatea atât în prietenie cât şi în dragoste.
De asemenea, bogăţia sufletească, trăirea sintonică a aceloraşi evenimente, măresc intensitatea
şi complexitatea sentimentului. Prieteniile din adolescenţă au mare rol în formarea conştiinţei morale,
prin rezonanţa lor afectivă pozitivă sau negativă, ca şi rezonanţa climatului familial.
Alte stări sunt teama, anxietatea, frica, generate de o serie întreagă de conflicte: familiale, şcolare,
erotice, persosonale.
Jean Rousselet descrie 3 mari categorii de conduite ale adolescentului:
1. conduita revoltei – se manifestă în refuzul tânărului de a se supune, în respingerea în
bloc a ceea ce a învăţat şi i-a fost impus, în acte inutile, în extravaganţe, forme de
55

56. indisciplină etc., realizate prin ostentaţie, zâmbet batjocoritor, fuga de acasă, de la
şcoală, originalităţi de limbaj, vestimentaţie;
2. conduita închiderii în sine – se bazează pe un examen de conştiinţă foarte sever, pe
analizarea în detaliu a faptelor, gesturilor, sentimentelor, pe lungă introspecţie. Toate
aceste manifestări evidenţiază preocuparea adolescentului pentru a se cunoaşte, a se
descoperi pe sine. Închiderea în sine se soldează cu 2 categorii de efecte:
a. asigură o mai completă şi autentică autocunoaştere, îl obişnuieşte pe adolescent să
vehiculeze idei complexe, chiar abstracte, îl determină să se preocupe şi de problemele
altora;
b. fiind prea mult preocupat de situaţii care nu sunt ale lor, se îndepărtează prea mult de
problemele reale, autentice ale lor, reveria îndepărtându-i atât de realitate cât şi de
acţiune.
3. conduita exaltării şi afirmării – are specific confruntarea deschisă cu alţii, căutări
neîncetate, exacerbarea satisfacţiilor intelectuale, fiziologice, sentimentale, tendinţe
romanţioase sau mistice. Se conduce după maxima „totul sau nimic” întrucât îşi
propune să abordeze cele mai dificile sau mai interesante probleme. Această conduită
este rodul maturizării personalităţii sale şi reprezintă de fapt o reacţie la visările sale
de până acum.
Evident că la acestea se pot adăuga încă multe altele ca cele care verifică onoarea şi demnitatea,
sau cele de revizuire a conştiinţei morale care traversează când momente de îngăduinţă, toleranţă, când
severe, critice şi încă multe altele.
Îmbinate între ele şi practicate, pot duce fie la intrarea precoce în diferite statute şi roluri, fie la
maturizarea nepermis de târzie a diferitelor dimensiuni ale personalităţii.
Alături de funcţiile de adaptare la mediu, de depăşire a sinelui menţionate de M. Debesse, în
adolescenţă devine tot mai evidentă şi o a treia funcţie, anume aceea de definire a personalităţii.
Procesul construirii personalităţii începe din primele zile ale copilăriei şi continuă toată viaţa
omului, producându-se nu întotdeauna uniform şi continuu ci şi cu discontinuităţi, cu salturi evidente
dar şi cu plafonări descurajante.
Este o evoluţie cu perioade inegale de dezvoltare dizarmonică, ale cărei resurse sunt nu numai
valorizate pozitiv ci şi cu posibile conduite negative şi în unele cazuri chiar deviante.
Deşi procesul structurării personalităţii are loc de-a lungul întregii vieţi a omului, există totuşi,
unele perioade, unele vârste, când el cunoaşte o mai mare accentuare implicând stabilizări parţiale.
Analizând conceptul de personalitate, V. Pavelcu subliniază că acesta implică o anumită stabilitate a
conduitei, într-o perioadă de timp şi în diferite situaţii.
Se apreciază că dacă în preşcolaritate există marea majoritate a premiselor personalităţii, în
adolescenţă, personalitatea este în linii mari (deci nu total) constituită. Deoarece în adolescenţă au loc
numeroase schimbări, se apreciază că aceasta este un adevărat laborator de plămăduire a personalităţii.
Adolescentul se află într-o continuă căutare de sine, autodescoperire, autoimplicare.
El provoacă dialogul, confruntarea cu alţii, pentru a se înţelege mai bine pe sine dar şi pentru a
se verifica, a se autodepăşi.
Este perioada în care conştiinţa de sine, ca formaţiune psihică complexă, se cristalizează, în
sensul că îşi dă seama ce reprezintă pentru alţii, pentru sine, renunţă treptat la mentalitatea de până
acum, când considera a fi „alfa şi omega”.Nu mai preia automat, necritic, modele, ci îşi elaborează
56

57. sisteme de reprezentări, idei, concepţii, care evident că de păşesc egocentrismul copilăriei, dar sunt încă
departe de obiectivitatea adultului matur. „Conceptul de structură (…) este uneori identificat cu
configuraţie, construct, sistem sau model. Ultimul termen se impune datorită tendinţei din ce în ce mai
intense şi mai generale, din toate ştiinţele, de a se codifica informaţia în cadrul unui sistem logico-
matematic, precis şi unanim acceptat”.De aceea V. Pavelcu pledează pentru adaptarea definiţiei lui H.
Kendler cu privire la personalitate, interpretată ca „o organizare a modelelor de conduită care
caracterizează o persoană ca individualitate într-o diversitate de situaţii”.De aici, elaborarea şi
practicarea unor comportamente corecte pentru activitatea şcolară, viaţa socială, asumarea unor
responsabilităţi dar şi prezenţa unor conduite de negativism, de respingere în bloc a unor reacţii ale
adulţilor.Cele mai multe conduite reprobabile faţă de adult sunt din ignoranţă, inocenţă, conformitate
redusă.Comportarea lor este mai timidă şi stângace şi datorită faptului că adolescentul încă nu cunoaşte
foarte bine diferenţele dintre situaţiile protocolare, oficiale şi/sau familiale.
În timpul adolescenţei creşte gradul de complexitate a motivaţiei conduitelor, planul
subiectivităţii (planul larg al personalităţii neantrenate în conduite curente), distanţa dintre conduite şi
planul dialogurilor conştiinţei.
Variabilele stabile ale personalităţii sunt centrale şi periferice.
Dintre variabilele stabile centrale menţionăm:
- „automatisme ale capacităţii de recepţionare;
- senzorialitatea cu pragurile ei;
- modul de a comunica;
- modul de a memora;
- modul de a se adapta la condiţii diverse;
- deprinderile, abilităţile, obişnuinţele, deci standardele adaptării şi voinţei, gradul lor de
implicaţie în conduite şi, mai ales, în activităţi cu perseverenţă şi consum de energie psihică, chiar
în situaţii care nu sunt agreate”.
- un rol important îl au mecanismele de apărare, care acţionează pe distanţa dintre caracteristicile
de suprafaţă şi cele de profunzime ale personalităţii; Mecanismele de apărare se exprimă prin
efectele de distanţare dintre trăsăturile de suprafaţă şi cele de profunzime. Dintre acestea fac
parte: efectul de convenienţă mai frecvent la puberii şi adolescenţii care au o precocitate şi
maturizare avansate. Ursula Şchiopu menţionează că aceştia dau răspunsurile pe care intuiesc că
sunt aşteptate de cei ce îi observă, îi testează, sau cei cu care comunică.
- efectul de frondă se manifestă prin răspunsuri obscure, ambigue, negative voit. După vârsta de 18
ani numărul acestor efecte de frondă scade, în schimb cel al efectului de convenienţă creşte.
- efectul de originalitate deliberată domină prin răspunsuri ostentativ originale, însoţite de tendinţa
de afirmare de sine. Până în jurul vârstei de 16 ani acest tip de efect este în creştere şi are o evidentă
agresivitate, după care originalitatea este mai puţin urmărită.
57

58. - mai apar efectele de reputaţie, de faţadă. Adolescentul, întocmai ca şi puberul, doreşte să se
prezinte în lumini favorabile, care evidenţiază nu atât o formă de oportunism cât dorinţa de a
corespunde imaginii idealului de sine sau de a fi acceptat de către ceilalţi.
În structura personalităţii, aptitudinile reprezintă dimensiuni deosebit de importante care
generează interese, aspiraţii, forme de învăţare specifice, perspicacitate, perseverenţă etc.
În adolescenţă se diferenţiază atât aptitudinile specifice cât şi cele complexe (tehnice), iar
aptitudinile generale se organizează în structuri complexe.
În adolescenţa prelungită, aptitudinile se încarcă de abilităţi, dexterităţi solicitate de anumite
feluri de activităţi.
În zilele noastre se conturează tot mai nuanţat nucleul de bază al personalităţii, caracterul
structurat mai ales pe parametrii care urmăresc preluarea unor acceptori morali, valorici şi prelucrarea
lor în raport cu întregul univers conceptual intern şi al condiţiilor externe.
7.4. Adolescentul si societatea
Omul a fost creat pentru a convietui într-o comunitate, alături de alti oameni si în acest scop el
este indiscutabil legat si afectat de relatiile ce se stabilesc între cei deopotrivă cu el. Socieatea în care
acesta îsi desfăsoară activitatea îi oferă sau mai bine zis trebuie să-i ofere cadrul propice de manifestare
a personalitătii cît si aprecierea muncii pe care o face, bineînteles, într-un scop benefic. Lumea în care
trăim este importantă nu numai în ideea că este spatiul în care vietuim, ea trebuie să exprime dorinta
noastră de a progresa si de a urca pe scara umanitătii. Cei ce vor asigura mai departe continuitatea
efortului si a gîndirii umane sunt adolescenti de azi, oamenii de mâine.
Adolescentul este copilul-adult ce caută senzatii si emotii puternice. El încearcă să depăsească
limitele pe care adulti le impun, adeseori tocmai din dorinta de a nu se supune lor, căci ideea e să
trăiesti cât mai diferit si mai presus de ceilalti.
Experienta propie este dovada ceea mai puternică si mai convingătoare, care tine loc de
întrebările fără răspuns la care adulti, în general, nu se sinchisesc să caute solutii. Tânărul adolescent
simte însă si dorinta de-a se retrage în sine ca la semnalul unei voci interioare mai presus de vointă.
Aceste momente sunt mai intense decăt escapadele dese din cotidian. Ele presupun lupta între
diferitele emotii ce-l încearcă, momemte de răscruce în conturarea modului de a găndi si de a actiona.
Relatiile cu cei din jurul său sunt în mare parte rezultate ale educatiei însusite în copilărie si nu
depind foarte mult, asa cum se crede, de calitatea de adolescent. Este drept că tineri sunt impulsivi si
usor influentabili, dar valoarea lor constă în puterea de a diferentia binele de rău si de a se corecta
atunci cănd au gresit; acest lucru este posibil doar în contextul unei bune educatii morale insuflate de
familie. Părintii se dovedesc de multe ori a fi fără răbdare si refuză să-i asculte si ce-i mai important să-
i înteleagă. Frica de a comunica cu cei cărora le datorează viata poate fi în egală măsură atribuită si
tinerilor. La prima confruntare de opinii legăturile
Adolescenta este o perioada dificila atat pentru copii cat si pentru
58

59. parinti. Dupa ce se trece de 14 ani , are loc resimtirea de catre adolescenti
a propriilor forte . Unele realizari , stimuleaza impulsuri de
tatonare a gradelor de permisivitate a conduitei nonconformiste . In
acest sens , unii tineri organizeaza scenarii comice in mod
deliberat , demonstratii de solideritate pe probleme minore pentru a
sacai unii profesori .Toate acestea sunt generate de necesitati
discrete de a provoca adultii si de a manifesta propria lor
independenta . In clasa noastra , Dragos are aceasta trasatura
foarte bine conturata provocand , mai ales la ora de religie ,
adevarate scene de teatru , datorita opiniilor diferite care le are
fata de un anumit subiect .
E perioada in care adultii ne caracterizeaza ca fiind dezordonati ,
nepunctuali .
De la 14-15 ani , parintii pun adesea in discutie in termeni
acuzativi tanarul pentru purtarile lui necuviincioase , si-i cer sa
fie rezonabil ,deoarece acum este mare, nu mai e copil.
Incep sa se multiplice opiniile privind modificarile de conduita ale
adolescentului , tot mai dese si mai diverse .Astfel se admite ideea
de ‘criza’ pubertara , dar nu i se accepta toate dimensiunile .
Parintii vad ca tanarul devine mai distrat de la o vreme , are
indispozitii , e obosit si neatent .Astfel se sesizeaza , pe de o
parte , faptul ca in genere conduita s-a schimbat, in al doilea rand
faptul ca a fost influentat in schimbare de cei din jur , iar in al
treilea rand ca apreciaza problema ca fiind de generatie , de varsta
. In fine , parintii cauta explicatii privind schimbarile de
conduita . Probleme in legatura cu schimbarea de atitudine , modul
de a vorbi , pe un ton superior , dupa parerea parintilor , au toti
colegii mei : Dragos , Andrei si Mircea . Mamelor , in general , li
se pare ca aceasta impertinenta creste pe zi ce trece , rezultand
certuri de durata , tatii in schimb sunt mai toleranti cu fii lor ,
neimplicandu-se in disputele mama-fiu de cele mai multe ori .
Intre timp tanarul nu mai are notele mari pe care le avea aproape
permanent . El devine tot mai inchis , iar avalansa de intrebari in
legatura cu notele de la scoala , este tot mai rara , adolescentul
incercand sa evite ‘interogatoriul’ si morala , si eventualele
pedepse ale parintilor . In genere , la toate disciplinele scolare
se petrece un fel de schimbare privind modul de a se implica .
Sesizarea modificarilor de conduita este observata si de profesori .
Parintii au moduri diferite de a aborda problema notelor , spre
exemplu Andrei la 2-3 saptamani trebuie sa scrie pe o bucata de
hartie toate notele care le are , in schimb Dragos si Mircea sunt
controlati printr-un mers la scoala intamplator al unuia din parinti
. Notele mici ‘nu se spun’ decat inaintea sedintei , caci
eventualele pedepse sunt drastice in urma unui ‘interogatoriu’
foarte amanuntit. Interesul pentru activitatile intelectuale este inlocuit de
interesul de viata . Astfel , scoala si familia devin o rutina .
Parintii , vazandu-le situatia scolara , ii cearta , le fac
59

60. reprosuri , dar majoritatea tinerilor se fac ca asculta si tac
ostentativ . In discutiile dintre adolescenti , parintii incep sa
fie considerati ca ridicoli , incapabili sa-i inteleaga . Dependenta
materiala a tinerilor de parinti incepe sa devina motiv de discutie
. Si opinia copiilor cu privire la parinti se modifica mereu .
Colegii mei ii considera ca fiind prea batrani pentru a-i intelege,
senili , prea severi uneori , in cazul unor probleme minore sau
chiar prosti. In familie , cresc momentele in care i se atrage atentia tanarului
asupra faptului ca este mai dezordonat de la o vreme . Totul are loc
sub pretextul ca acum e mare si ar trebui sa fie mai ordonat , sa-si
faca ordine in camera , sertare , si sa nu fie asa neglijent la masa
. Pe langa problema notelor , cea a curateniei este o alta cauza a
discutiilor in familie . Prietenii mei sunt certati de parintii lor
mai ales in weekend cand trebuie spalate rufele , iar in dulapul lor
se afla un morman de haine neimpaturite si amestecate cu lucruri
murdare .
De la 12 ani se observa o crestere a neatentiei si o stare de
opozabilitate fata de solicitarile marunte ale familiei .Tanarul
bombane , ofteaza , se scoala cu un aer de lihamite ca sa faca ce i
s-a cerut . Alteori se face ca nu a auzit , apoi treptat manifesta
refuzuri , proteste si chiar obraznicii ce duc la creearea unei
atmosfere tensionate . Mircea spre exemplu , este foarte irascibil
atunci cand este intrerupt de parinti intr-un moment de maxima
intensitate : terminarea unui nivel intr-un joc sau altceva .
Pe strada , uneori cand tinerii adolescenti aflati in grup fac
galagie si se hartuiesc in joaca sau fac glume cu talcuri si
apropouri , apar in mod spontan luari de atitudine educative la
trecatorii mai in varsta . Multi tineri nu lasa locurile libere din
mijloacele de transport in comun , persoanelor in varsta fapt ce
duce la comentarii privind cei 7 ani de acasa , riposte si cuvinte
urate . Dar cand sunt singuri au conduite mai putin nonconformiste
pe strada si in mijloacele de transport .
. Totodata , adolescentul doreste sa se debaraseze de starea
anterioara (de copil) , cum este considerat de parinti , mergand la
discoteca , in parcuri , baruri , unde incepe si experienta
fumatului . Desi sunt mari , de 17 ani , prietenii mei sunt
considerati de parintii lor tot ‘copii’ , chiar sunt strigati in
casa cu numele de alint , Adi de exemplu , fapt ce duce la o
subestimare a potentialului intelectual .
Urmatoarea etapa , 18-19 ani , se caracterizeaza printr-o retinere a
adultilor de a-l provoca in vreun fel , si prin crearea unei
distante psihice fata de adolescent .Este o faza de noi analize si
autoanalize , comparatii de conduita si reactii , in care tinerii
incep sa vada excesele pe care le-au facut , fapt ce provoaca o
oarecare depresie . Astfel , se apropie mai mult de prieteni , au
primele aventuri sentimentale si deceptii . Urmeaza in continuare o
apropiere mai mare de familie , dar in conditiile de persoana
60

61. marcata de esecul arogantelor expresive . Parintii sunt mai fericiti
si fac avansuri de restabilire a unei atmosfere mai intime .
Ultima etapa este cea in care relatiile de cooperare devin tot mai
stranse , tensionata fiind doar de bacalaureat si alte examene , in
care dorinta de realizare in viata predomina .
Aceasta este perioada de formare a unei identitati , presarata de
dorinta de independenta fapt ce duce la indepartarea de parinti .
In dezvoltarea mea , eu indeplinesc toate aceste insusiri ale
adolescentei . Din clasa a saptea rezultatele mele au inceput sa
scada din ce in ce mai mult , culminand cu primul semestru al clasei
a zecea . Concentrarea , la orele care nu ma intereseaza sau nu imi
plac , pur si simplu a disparut , in schimb , la istorie , chimie si
engleza placerea de a le invata a devenit tot mai mare . Din clasa a
noua , intrebarile de genul ‘ce ai facut la scoala’ au inceput sa
dispara , iar spusul notelor a devenit tot mai rar . Parintii ma tot
bat la cap sa invat caci nu-mi vor da bani de pregatire pentru
bacalaureat , atunci cand ma vad ca nu prea pun mana pe carti.
Uneori parintii sunt foarte inervanti , spunandu-mi ca sunt
incapabil sa fac un anumit lucru , iar aceste remarci s-au inmultit
odata cu trecerea timpului . Eu ii consider pe ai mei mosnegi , caci
uneori nu vor , sau nu pot sa ma inteleaga . In legatura cu
profesorii , eu si prietenii mei mai radem de ei , mai ales de
profesorul de religie , intrecand masura de cele mai multe ori . In
familie certurile cu mama incep , de cele mai multe ori de la faptul
ca ii raspund si vorbesc pe un alt ton , superior spune ea , dar
dupa cateva zile totul revine la normal . Deasemenea problema
curateniei este un alt motiv de discutie intre parinti . Nevoia de
libertate , de a fi cu prietenii , a devenit tot mai accentuata ,
mergand cu ei in oras la o terasa , intr-un parc , pentru a glumi ,
a ne simti bine .
Adolescenta este o perioada de formare si transformare esentiala in
viata tanarului .
7.5. Prima dragoste a tanarului adolescent
Multi parinti au cam aceeasi reactie cand copiii lor ajung la varsta
adolescentei si simt primii fiori ai dragostei, pasesc in primele
relatii: sunt speriati, in loc sa se apropie de copii, se
indeparteaza tot mai mult de acestia.
Poate ca este destul de greu sa nu intri in panica si sa incerci sa
fii destul de rationala atunci cand te gandesti unde or fi si ce or
fi facand acum. Auzi destul de des cum ca parintii au interzis
copilului sa se mai vada cu persoana iubita.Este un lucru stupid din
partea parintilor de a interzice copilului sa iubeasca.Doar e la
varsta adolescentei e un lucru firesc .In general adolescentul isi
61

62. gaseste sprijinul in persoana iubita de multe ori aceasta devine
confidentul perfect. Pasiunile adolescentului sau cum isi petrece
timpul un adolescent:
Tinerii din ziua de azi au preocupari din ce in ce mai variate.Unii
dintre ei practica un sport :fotbal,tennis,atletism.Unii tineri sunt
preocupati cu cititul,cu excursiile sau pur si simplu asculta
muzica.Preocuparile variaza de la individ la individ in functie de
domeniul de interes.Cele mai mari 2 hobby-uri ale adolescentului
roman dupa parerea mea sunt fotbalul si muzica.Cei mai multi tineri
au ca modele in viata fotbalisti sau oameni din lumea muzicii.Ce e
tragic insa e ca tanarul din ziua de azi nu mai citeste asa mult,el
preferand sa vada un film sa asculte muzica sau sa stea
degeaba.Desigur uitatul la filme sau ascultatul muzicii nu sunt
niste lucruri rele ,ele chiar ajutand tanarul sa se relaxeze, insa
adolescentul prefera mai mult televizorul decat cartea de multe ori
acest lucru este in dezavantajul lui.
Din pacate adolescentii mai au si “pasiuni” negative pentru ei cum
ar fi fumatul si bautura.Tinerii din ziua de azi incep inca de la
varste fragede sa consume alcool sis a fumeze ceea ce este un lucru
ingrijorator.Mai rau este ca tot mai multi tineri se drogheaza de
mici.In scoli sin u numai exista o campanie de informare a tinerilor
asupra riscurilor care le provoaca consumul alcoolului ,tigarilor si
drogurilor insa este prea purin pentru a face fata acestui flagel !
Sansele tinerilor de a reusii in viata
Multii tineri dupa ce termina facultatea isi doresc o cariera in
alte tari.De ce ?In primul rand pentru banii salariile in alte tari
fiind mult mai mari decat cele din Romania .De mici copii sunt
invatati de catre parinti ca sa invete cat mai mult pentru a avea un
service bun si un salariu bun insa tanarul din ziua de azi vrea mai
mult si mai mult iar din pacate statul romana nu ii poate oferii
acest lucru iar multii tineri destepti pleaca din tara pentru a duce
un trai mai bun in alta tara.Acest lucru este in dezavantajul
tuturora pentru ca plecarea acestor tineri costa annual zeci de
milioane de dolari.
As vrea sa inchei cu o mica concluzie : Adolescentul din zilele
noastre este mult diferit fata de adolescentul de acuma 30 de ani
.Intotdeauna vor exista pareri pro si contra dar cu totii stim ca ei
, tineri, sunt viitorul Romaniei si toti spera ca macar ei sa duca
un trai mai bun intr-o Romanie mai buna!Stiu ca in acest proiect nu
am reusit sa comentez si sa explic toate problemele adolescentilor
sau toate opiniile negative asupra lor dar cred ca sunt mult prea
multe pentru a putea fi discutate pe cateva foi de hartie !
Adolescenta, desi este o perioadă tulbure si plină de frământări, reprezintă vârsta inteligentei
nonconformiste, a marii sincerităti. Imaginatia, puterea de creatie si perspicacitatea ating forme
maxime. Idealurile de viata si pregătirea profesională încep să capete contur si dispar în mod evident
pasiunile vechi din copilărie, si de ce nu chiar interesul pentru scoală.
Problema orientării profesionale se pune diferit în functie de capacitătile intelectuale ale
62

63. tânărului si de dorinta profilării pe un anumit domeniu de activitate. Pentru unii tineri viitorul
profesional este un subiect central, clar si în acest scop ei acordă un interes deosebit materiilor scolare
corelate cu viitoarea profesie. Un alt gen de tineri adolescenti nu au fixată o profesie anume sau sunt
influentati de părinti si apropiati. Pentru ceilalti viitorul nu este proiectat în nici un fel.
Odată cu perioada adolescentei se termină si prima mare etapă a vietii omului, etapă de crestere
si de formare a personalitătii si conduitei. O etapă de mare sensibilitate morală, o perioadă de
romantism si spontaneietate, de poezie. Frământări, iluzii, nelinisti….adolescenti…
Capitolul 8
Perioada tineretii
Este considerată perioada de vârf a dezvoltării şi puterii de punere în valoare a potenţialului
fizic şi psihic.
Perioada tinereţii (25-35 ani) este o perioadă de maturizare a vieţii biologice, psihologice, de
evoluţie şi armonizare a identităţii sociale, profesionale, familiale, de dobândire a unui anume statut şi
rol care vor marca evoluţia personalităţii.
Potrivit lui S. Freud, o maturizare reuşită a tânărului depinde de 2 factori: iubirea şi munca.
Primul, iubirea, se împlineşte prin alegerea partenerului, prin constituirea vieţii familiale iar al
doilea este susţinut de dobândirea statutului profesional.
Depins de mediul parental ocrotitor de până acum, tânărul se află în faţa unei realităţi mult mai
dure din punct de vedere politic, economic, social, care impune anumite structuri psiho-
comportamentale integrative, adaptative.
Tipul fundamental de activitate pentru tânăr este cel de persoană activă, angajată social în
vederea producerii unor valori materiale, spirituale sau în prestarea unor oferte de serviciu.
Tipul de relaţii se complică întrucât presupune:
- relaţii date de integrarea şi respectarea ierarhiei profesionale;
- relaţii cu colegii de serviciu;
- relaţii cu familia de provenienţă şi cu noua familie;
- intercomunicare în plan civic, politic, sau pentru întreţinerea afinităţilor e lider.
63

64. Direcţii de dezvoltare specifice tinereţii
Întrebarea specifică adolescenţei este „Cine sunt eu?”. În tinereţe se metamorfozează în
întrebări de tipul „Cum pot să îmi rezolv în practică aspiraţiile?” sau „ În ce direcţie mă îndrept?”.
White (1975) a identificat 5 „direcţii de dezvoltare” specifice tinereţii:
- stabilirea identităţii eu-lui, printr-o angajare serioasă în rolurile sociale, de exemplu în rolul
ocupaţional. Acest lucru ajută individul să se definească, să păstreze o preocupare pentru un eu
stabil şi de calitate. Dezvoltă o opinie stabilă despre el;
- independenţa relaţiilor personale – dezvoltă relaţii intense cu cilalţi, ceea ce-i va face să fie mai
atenţi la trebuinţele lor;
- creşterea intereselor – pentru studiu, pasiuni, ocupaţie, relaţii cu alţii;
- umanizarea valorilor – stabilesc legături între norme, cerinţe morale şi evenimentele de viaţă.
Conştientizează suportul uman al valorilor şi modul cum acestea sunt aplicate în societate;
- extinderea ocrotirii – devin mai interesaţi de sprijinirea celor cunoscuţi sau a celor deprivaţi, care
suferă.
8.1. Subetapele tinereţii si activitatea de invatare
- între 24-28 ani este o perioadă de identificare profesională primară, în care tânărul este pe poziţia de
stagiar, încercând să cunoască şi să se adapteze la programul de activitate, la cerinţe organizatorice,
la ritm, modalităţi, stil. Se conturează rolul profesional propriu şi rolul de soţ, statutul de părinte.
Apar dificultăţi de surprindere a nuanţelor profesionale, de acoperire a unor îndatoriri
extraprofesionale, stabilirea unui orar care să răspundă şi vieţii de familie.
- între 28-32 ani – se acumulează experienţă, deprinderi, se intensifică ritmul, se manifestă
responsabilităţile, apar intenţii de suplimentare a pregătirii profesionale (se înscriu la cursuri serale,
fără frecvenţă), se implică mai mult în educarea copiilor.
- 32-35 ani – statutul social-profesional este în progres, contribuţia activă este la apogeu, apar noi
îndatoriri de coordonare, organizare. Se extind relaţiile oficiale pe verticală. Aspiraţiile pentru
confortul familial progresează, programul angajează insistent soţii în educarea copiilor. Se
elaborează „stiluri de activitate educaţională” specifice fiecărei familii de cerinţe, control dar şi de
participare la jocul, la distracţiile copiilor.
Întregul potenţial senzorio-percepriv şi motric se manifestă la nivel maximal, pragurile
diferenţiale ale văzului, auzului, mirosului etc. au cele mai mici valori, ceea ce înseamnă că tinerii au
cele mai clare, bogate, precise percepţii. Acestea se specializează în funcţie de dominanta profesională,
întocmai ca şi spiritul de observaţie.
Totodată sunt marcate de resursele individuale, fiind puternic personalizate. Se dobândesc
însuşiri senzoriale discriminative după 8-10 ani de exerciţiu profesional.
Aprecierea vizuală, solicitată intens, în electronică, biologie, la microscop, după 27 ani începe
64

65. să scadă.
Tipologii auditive se formează prin profesiile muzicale, sportive, miniere, la cei ce lucrează cu
diferite motoare, iar cele tactile sunt exersate prin: gastronomie, marină, aviaţie, construcţii de drumuri
şi poduri.
Pragul diferenţial spre sfârşitul tinereţii devine mai puţin dezvoltat dar capacitatea de receptare a
informaţiilor senzoriale specializate activează la maximum.
Tinerii dispun de capacitatea de a învăţa mişcările cu uşurinţă, la cote înalte de precizie şi de
control. Până la 30 ani se obţin cele mai semnificative performanţe în învăţarea mişcărilor complexe.
Tinereţea este o perioadă de evidentă perfecţionare senzorial-perceptivă şi de socializare a
acestor resurse.Privind gândirea, se rezolvă operativitatea impregnată de specificul profesional.
Cei ce lucrează în domeniul tehnic operează cel mai bine în sfera relaţiilor cantitative, cei care
lucrează în contabilitate, în istorie, vor prezenta abilităţi pentru fixarea datelor, a cifrelor.
Apare acea specializare a gândirii atât în câmpul selecţiei şi decodificării conţinutului
informaţional profesional cât şi al modului de lucru, al raţionamentelor.
Se apreciază că este perioada conservării capacităţilor de gândire şi a nivelului de inteligenţă
atins, fenomen care depinde de următorii factori:
- nivel de şcolaritate;
- gradul calificării profesionale;
- nivelul şi volumul solicitărilor intelectuale.
Aceşti factori acţionează şi asupra memoriei.
Procesele de stocare, depozitare în memorie continuă şi devin mai active cel puţin din 2 motive:
satisfacerea unor trebuinţe de cunoaştere şi construirea unor competenţe profesionale, ceea ce dezvoltă
memoria profesională.
Creşte selectivitatea memoriei iar memorarea logică, memorarea voluntară deţin poziţii
privilegiate.
În planul înţelegerii, tinerii dovedesc preocupări pentru surprinderea relaţiilor, cauzelor, pentru
explicarea unor mecanisme de funcţionare adeseori cu riscul unui consum mare de timp.
Intensitatea cu care se manifestă afectivitatea, este mai puternică decât la adult dar mai selectivă decât
în adolescenţă. Investiţiile afective sunt puternice, bine direcţionate şi stabile. Tinerii sunt capabili de
dăruire profundă, motiv pentru care se consideră că pot iubi sau urî fără limită.
Caracteristicile subidentităţii sociale pun în evidenţă prezenţa la tineri a unor disponibilităţi
afective cu încărcătură socială: adeziune faţă de mişcări, organizaţii, fundaţii, concepţii politice, sau
atitudine refractară, de respingere a orânduirii, a sistemului. Uneori pot ajunge până la fanatism sau îşi
riscă viaţa neglijând pericolele, consecinţele (hippy, reacţiile studenţilor din Franţa, China etc.).
Se implică afectiv şi în activitatea profesională: familiarizarea cu locul de muncă produce
emoţii, tensiuni, încercări suplimentare de control afectiv pentru instituirea unor relaţii pe orizontală şi
verticală.
65

66. Confruntarea dintre realitate şi proiecte, idealuri, produce „şocul realităţii” trăit sub nenumărate
stări: decepţie, disperare, îndoială faţă de propria persoană, teama de eşec, de neîmplinire.
Un alt compartiment al afectivităţii îl întâlnim la nivelul vieţii de familie. Sentimentul de
dragoste, de iubire, preţuire a celuilalt ajung la maturitate, stau la baza constituirii familiei. În cadrul
acesteia se traversează o perioadă de acomodare relaţional-afectivă între parteneri, de cele mai multe
ori cu o încărcătură afectogenă mai nuanţată decât până la căsătorie. Pot apare reacţii necunoscute până
atunci, care nu au numai tonalitate pozitivă. Se consolidează o serie de sentimente specifice vieţii
familiale: prietenie, ataşament, respectul de sine şi de celălalt.
În acest stadiu, majoritatea tinerilor ajung la statutul de părinte care declanşează emoţii,
sentimente total inedite, legate de venirea pe lume a copiilor, de răspunderile parentale.
Se consemnează situaţii în care acea fragilitate afectivă determinată de iminenţa unor situaţii
critice care ridică gradul de sensibilitate, provoacă anxietate, conflict, trăire accentuată a frustraţiilor, ce
pot deteriora sănătatea organică şi psihică.
Tinerii continuă să aibă nevoie de asistenţa afectivă permanentă a familiei de provenienţă.
Cazurile dificile necesită chiar terapii în privinţa vieţii de cuplu conjugal.
Motivaţia este dominată de trebuinţele de autorealizare şi autoformare, activată de interesele
cognitive, interesele profesionale care se amplifică şi se consolidează mai ales dacă tânărul trăieşte
satisfacţia concordanţei dintre proiecte, preferinţe şi preocupări la locul de muncă.
Există numeroase surse de motivaţie pozitivă profesională: promovări, burse, cursuri de
perfecţionare, titluri onorifice. Vocaţia, odată descoperită, este un instrument, factor motivaţional.
La nivelul vieţii de familie, motivele principale vizează cooperarea, comunicarea, starea de
sănătate dar şi de confort, apar unele interese pragmatice (locuinţă, mobilier, maşină).
Sunt active şi interesele ştiinţifice, culturale, în funcţie de statutul profesional, de aspiraţii, de
competenţă, de resurse. Cele mai multe se satisfac prin reţeaua informală şi cu efort individual.
Apare ca o necesitate impusă în primul rând de modificările care intervin în universul
profesional:
- rapiditatea perimării unor cunoştinţe şi a apariţiei unor noi informaţii, domenii;
- dispariţia unor profesii şi apariţia altora;
- necesitatea dobândirii unor noi abilităţi individuale.
Este impusă şi de imprevizibilul intervenit în viaţa unor persoane: accidente, handicapuri,
transferuri în altă localitatea lipsită de aceleaşi profil profesional.
Se impune o învăţare care să reactualizeze pregătirea, să o îmbogăţească sau să ofere o
reprofilare. Acestea se realizează prin învăţarea ocupaţională care are un regim mai condensat, de cele
mai multe ori de tip modular, este prin excelenţă de tip interactiv, angajează participanţii la operaţii
practice, delimitate problematic în cadrul activităţii pe ateliere. Este o învăţare de necesitate care devine
dominantă pentru mulţi tineri.
Se produce o schimbare şi în raportul învăţare instituţională şi învăţare individuală,
independentă, în favoarea celei din urmă. Au loc cursuri de aprofundare şi de reconversie profesională.
Apar şi alte forme: învăţare inserată, învăţare interpolară, învăţare incidentală. S-a constatat că
ceea ce se învaţă la locul de muncă este mult mai productiv chiar şi în cazul celor care au un nivel de
66

67. şcolaritate modest. La bază se află 2 motive:
- motivaţia profesională care are şi o anume încărcătură negativă (teama de a nu pierde locul de
muncă);
- necesitatea unei adaptări mentale la tipurile de solicitări profesionale, persoanele implicate
profesional având o receptivitate crescută a asimilării.
Un fenomen care a atras atenţia psihologilor este oboseala care condiţionează randamentul
muncii productive şi implicit al învăţării ocupaţionale.
Activitatea respectivă, stereotipă, viteza de execuţie a operaţiilor, solicitarea atenţiei, mediul
ambiant uneori insuficient iluminat, oxigenat sunt numai câteva din cauzele care se repercutează
negativ asupra stării de sănătate şi induc o diminuare a capacităţilor neuropsihice.
Termenul de „oboseală” are un grad mai mare de generalitate întrucât vizează aspecte
numeroase iar unele dintre ele sunt doar trăite subiectiv dar nu şi identificate.
Sunt suficiente persoane care nu trăiesc starea subiectivă de oboseală cu toate că din punct de
vedere comportamental sunt epuizate.
Programarea şi conţinutul învăţării trebuie să ţină cont de indicatorii oboselii, dintre care
evidenţi sunt:
- scăderea randamentului cantitativ şi calitativ a activităţii;
- modificările fiziologice, respiratorii, circulatorii, apelul excesiv la consumarea unor substanţe
energizante;
- modificări în planul activităţii intelectuale, dificultăţi asociative integrative, rigiditate funcţională
mentală, perturbarea fluentei vorbiri, a corectitudinii scrisului etc.;
- suprasolicitarea automatismelor, apariţia ticurilor, a bulimiei, care poate deregla metabolismul.
Ideal este ca învăţarea ocupaţională să fie gândită ca o modalitate de „odihnă activă” care va
solicita legăturile nervoase ale zonelor de inducţie şi astfel energia nervoasă funcţională se va reactiva,
ceea ce va diminua oboseala. Din factor provocator al oboselii, învăţarea poate deveni un factor care
diminuează oboseala.
8.2. Integrarea socio-profesională si congruenţa personalităţii
Perioada de tranziţie prelungită din ţara noastră, are un impact puternic asupra consolidării
statutului şi rolului profesional, aflate la dispoziţia oportunităţilor sociale, cât şi a relaţiilor. Apare un
fenomen specific social – provizoratul – cu cea mai semnificativă incidenţă la nivelul tineretului care
trebuie să-şi adapteze proiectele privind pregătirea şi exersarea profesiei, organizarea unui confort
familial, la imprevizibil.
Dacă adolescenţa este apreciată ca o perioadă de trecere spre statutul biologic potenţial de adult,
67

68. primii ani ai tinereţii, iar după alţii chiar perioada cuprinsă între 20-25 ani, reprezintă trecerea spre
statutul social potenţial de adult, statut care înseamnă dobândirea unei autonomii economice
(remunerare – salariu, venit legalizat) şi implicit o independenţă psihica.
Integrarea socială se realizează în mai multe planuri. Cel mai important este planul integrării
profesionale.
Integrarea socio-profesională pentru tineret reprezintă un factor esenţial de menţinere, de
asigurare a sănătăţii fizice şi mentale, de construire şi dezvoltare a personalităţii.
În procesul integrării profesionale pot apare unele dificultăţi, unele obiective ca: organizarea
locului de muncă, dificultăţile întâmpinate pentru realizarea sarcinilor revenite, uzura dotării,
inegalităţile de pregătire profesională între colegi; altele, subiective: lipsa de rezistenţă, distanţa dintre
nivelul şcolar de pregătire şi execuţie, dintre realitate şi aspiraţii.
Atitudinile tinerilor sunt diferite şi vor depinde de tipul de personalitate şi chiar de sex.
Unele studii au constatat că persoanele de sex feminin sunt mai anxioase şi mult mai marcate de
insucces în privinţa integrării profesionale.
De asemenea, structurile de personalitate labile, irascibile, anxioase, neechilibrate, lipsite de
capacitate de efort, dramatizează obstacolele, realizează relaţii de comunicare din necesitate, sunt
dezinteresaţi faţă de problemele colectivului.
Inadaptările profesionale sau familiale se menţin la un nivel destul de ridicat în tinereţe.
Dereglările personalităţii pot fi:
- uşoare, care nu influenţează prea mult activitatea, aparţin psihopatologiei marginale;
- grave, cu o simptomatologie complexă. Evoluţia lor este de la simplu la complex: iniţial tinerii sunt
egoişti, vociferează, îşi impun punctul de vedere, apoi devin violenţi, indiferenţi faţă de viaţa
socială, de dificultăţile profesionale create, apoi recurg la fuga de acasă, înşelătorie, prostituţie.
Spre sfârşitul tinereţii, fenomenul se temperează, iar cei mai mulţi se liniştesc, încearcă să-şi
impună un mod de viaţă activ, înscris într-un regim de activitate normal.
Atragerea încă din perioada pubertăţii a tânărului în activităţi responsabile, reprezintă un
exerciţiu cu valenţe pozitive pentru uşurarea procesului de adaptare.
Integrarea trece prin câteva stadii, fiecare reprezentând un moment ce nu poate fi eludat:
acomodarea, adaptarea, participarea şi integrarea propriu-zisă. Pe măsură ce tânărul trece de la unul la
altul, are loc şi o modificare a motivaţiei de rol. Evoluţia va fi de la subordonare la ascultare când
acestea sunt susţinute de o motivaţie de recompensă şi de comportamente reglate din exterior la
motivaţia de autorealizare din ultimul stadiu, exprimată în comportamente motivate intern, autoreglate.
Integrarea în profesie contribuie la dobândirea:
- identităţii de sine în sfera ocupaţională, când îşi probează capacităţile, resursele, dobândeşte
competenţă;
- identitatea maritală se cristalizează, se stabilizează rolurile maritale;
- identitatea socio-culturală prin adoptarea normelor, prin integrări extraprofesionale, prin roluri în
68

69. conducerea unor organizaţii sociale, politice.
Se dezvoltă conştiinţa apartenenţei la generaţie, căreia i se alătură pentru a o susţine şi a
evidenţia capacităţile lor, mai ales după 28 ani.
Aptitudinile şi creativitatea ajung la un nou nivel, se pot exprima în produse cu semnificaţie
socială conferindu-le o poziţie în ierarhia valorilor specifice.
Temperamentul şi caracterul se stabilizează, exprimă maturitate, capacitate de organizare.
Septimiu Chelcea a identificat următoarele caracteristici ale structurii de personalitate la tineri:
Pozitive:
- energie şi dinamism;
- orientarea expresă spre viitor;
- aspiraţii înalte;
- generozitate şi încredere în ceilalţi;
- curaj şi temeritate;
- preţuirea onoarei spiritului de dreptate, dar şi a banilor şi confortului;
Negative:
- încăpăţânare şi impresia că ştie totul mai bine decât ceilalţi;
- înclinaţia de a face numai ce le place;
- narcisism şi egocentrism;
- au o anumită doză de iresponsabilitate în angajările lor;
- păstrează încă exaltarea adolescenţei şi lipsa de măsură.
8.3. Situatia tanarului din ziua
Suntem cu totii obisnuiti sa traim intr-o lume care depinde
intotdeauna de ALTCINEVA. Sau de ALTCEVA. Si toata lumea are idei,
toata lumea stie ca vrea ceva de la viata... dar nimeni nu face
nimic. Toti ne lasam condusi mai mult sau mai putin. Ne este frica
sa luam atitudine. Oare de ce?! Ce-ar fi sa ne hotaram, intr-o zi
(si de ce intr-o zi si nu chiar azi?) sa traim pentru noi... sa
facem si pentru noi ceva. Chiar si un lucru aparent neinsemnat...
dar care sa fie important pentru sufletul nostru. Eu cred ca si
69

70. asta, printre altele, inseamna spiritul „Adolescentul". Noi suntem
cei care putem schimba ceva. Noi suntem la varsta la care INCA mai
avem curajul sa ne exprimam. Noi putem fi altfel. Noi putem
reprezenta ceva. Multi vad tineretea, dragostea, frumusetea vietii
prin ochii nostri. Atunci, sa fim noi mesagerii acestor idealuri.
Trebuie sa avem curajul necesar. Trebuie sa fim noi insine, si atat.
Haideti sa fim asa cum varsta noastra ne imbie sa fim: nebuni, daca
vreti... romantici, ambitiosi sau melancolici. Pusi pe sotii si, in
acelasi timp, sufletul societatii in care traim. Viata este
minunata. Trebuie doar sa vezi lucrurile bune din ea. Unii si-ar
dori sa mai fie ca noi... haideti sa profitam.
In acest proiect as vrea sa discut mai multe ideei foarte importante
pentru mine si pentru adolescentul din ziua de azi
Situatia tanarului din ziua de azi!
Una din prioritatile prezentului ar trebui sa fie situatia
tineretului si masurile ce se impun pentru rezolvarea problemelor
tineretului. O natiune nu se poate procupa de viitorul ei fara sa
isi educe tineretul, care de fapt reprezinta viitorul. Pentru a
prezenta tineretul in prezent este necesar sa-I definim patrimoniul
spiritual si material care il formeaza. Din perspectiva materiala
tineretul are sangele,limba si conditia sociala, iar spiritual are
moralitatea, credinta si cultura. Analiza tuturor acestor
caracteristici duce la "un portret" al tineretului. Constatand ca
acest protret are nevoie de retusari trebuie gasit un artist care sa
I le faca pentru a apropia acest portret de frumos, caci de ideal ar
fi prea mult. Totusi un mare artist ar putea sa-l faca ideal.
Partea materiala a tineretului este o temelie importanta pentru
viata sa spirituala. Tineretul de o anumita nationalitate ar trebui
sa aiba sangele strabunilor neamului in vinele sale. Oare astazi se
mai intampla asa? Priviti la televizor imagini din tarile Europei si
din Statele Unite, cele mai reprezentative modele in lume. SUA a
ajuns un amestec de sange care a dus la o hibridizare a tineretului
si pe viitor a intregii societati americane. Acest amestec nefericit
de sange a alterat o componenta materiala a tineretului din aceasta
tara. Aici "modele" ale tineretului au ajuns indivizi de perferinta
cu cat mai multe origini, de tipul africano-anglo-asiatic sau alte
amestecuri fortate si nenaturale. La fel si cu tarile "dezvoltate"
din Europa. Ce cultura se poate naste dintr-un sange hibrid, fara o
identitate bine determinata? O tendinta de amestec ii este impusa si
Romaniei, unde se promoveaza muzica tiganeasca si relatiile cu
negri, arabi si alti straini prin mass-media. Din nou sunt nevoit sa
intreb cum se va mai incadra acest tineret pe linia unui neam, aici
a neamului romanesc, cand multi tineri prefera relatiile cu straini
decat cu alti romani?
Limba noastra dt481q8184xttm Limba este o alta componenta importanta
care este intr-o situatie de degradare continua. Tinerii din afara
unui stat vorbitor de limba engleza folosesc curent expresii
englezesti, ba mai mult, folosesc expresii incorecte gramatical
pentru ca negrii din SUA vorbesc la fel. Astfel si tineretul unei
70

71. tari vorbitoare de limba engleza pronunta cuvintele gresit, intocmai
precum negri americani. Nu as vrea sa par rau, dar prin aceste
obiceiuri tineretul compromite continuitatea unei limbi.
Conditia sociala pare sa ii intereseze pe multi tineri. Multe fete
isi cauta un partener cu bani, care sa le asigure un viitor fara ca
ele sa fie nevoite sa lucreze. Daca tot mai multi tineri prefera sa
isi asigure un viitor prin orice altceva dar nu munca, tara in care
acestia traiesc va avea numai de suferit pe viitor si in aceasta
suferinta generala vor intra si tineri "nevinovati", care au
incercat sa-si construiasca o conditie sociala cu greu. Daca cei ce
aleg sa nu lucreze au tot dreptul sa o faca, ei nu au nici un drept
sa le ingreuneze sansele celorlalti. Mai exista si grupuri mari de
tineri care refuza aspecte ale civilizatiei precum casa, familia,
curatenia si alte aspecte obligatorii pentru omenire. Acestia nu pot
face decat rau societatii si sunt ca un gunoi in plus printre
mormanele deja existente.
Moralitatea adolescentului:
Toate aceste aspecte ale partii materiale a tineretului
interactioneaza cu componenta spirituala a sa. Este clar ca
moralitatea este influentata de conditia sociala si de concepta
tinerilor despre lumea materiala. Se poate usor constata ca in
randul tot mai multor tineri moralitatea este la un nivel foarte
scazut. La aceasta situatie s-a ajuns datorita mass-mediei, filmelor
si datorita starii sociale a multor tineri: unii obisnuiti cu banii
inca de mici, altii saraci dar dornici sa iasa din aceasta stare
prin orice mijloace. Doar urmarind emisiunile pentru tineret si
citind revistele dedicate tot lor ajungem la o concluzie foarte
trista. Vorbele sunt de prisos cand avem cu totii posibilitatea sa
ne documentam in fiecare zi datorita mass-mediei.
Credinta si-a pierdut aproape orice mai insemna pentru tineret. Cati
tineri de la orase mai merg la Biserica macar de marile sarbatori?
Muzica promoveaza in general "liber-cugetatorii" si este "la moda"
sa faci cum a facut orice membru al unei formatii indiferent de
moralitatea sa.
Sa ne inchipuim revista „Hei!”, revista pentru tineret, apare
bilunar. Ea, bineinteles, contine doua pagini de can-canuri din
lumea muzicii a filmului, si nu numai. Evident ca ofera si trei
topuri, precum si nelipsita pagina psihologica si nu de putine ori
parapsihologica in care trei adolescente frustrate trimit o data la
doua saptamini, inca de la prima editie, aceleasi trei scrisori:
„Sint grasa”, „Am sinii prea mici” si „M-a parasit pentru ca am
refuzat sa facem dragoste”. De asemenea, in fiecare numar (cum s-ar
putea altfel?), retardata studenta in anul trei la agronomie,
recomandata de redactie ca „psihologul care va intelege si va sta
intotdeauna la dispozitie” raspunde la aceste trei scrisori cu
aceleasi trei clisee: „Greutatea nu conteaza (de altfel nici
marimea, dar asta e din alta revista)”, „O sa-ti creasca” si „Ai
luat decizia corecta”.Daca insa va inchipuiti ca acesta este
singurul tip de publicatie pentru adolescenti, va inselati. Exista
71

72. persoane care pot mult mai mult si revistele la care acestea scriu.
Bineinteles ca si in acestea vom gasi birfe, topuri si scrisori ale
copilelor disperate, dar aceste publicatii sint mai mult decit atit.
Ele contin pagini intregi (vai copacilor taiati pentru ele) de
opinii legate de societate si de prejudecati, de eseuri pe teme
tabu, si nu in ultimul rind, in forma ciresei de pe tort, de
filosofie. Aceasta este pina la urma masura valorii intregii reviste
si a efortului depus, pagina de filosofie, iar tema care respira
atit de flagrant din toate rubricile de acest fel este una singura:
Dumnezeirea.
Aceasta este concluzia la care am ajuns: este la moda sa scrii
despre Dumnezeu, si nu numai sa scrii, ci si sa vorbesti, sa te
certi, sa te paruiesti prin cafenele pentru a-ti apara punctul de
vedere. Nu de mult o inalta fata preoteasca imi spunea ca spiritul
voltairian a murit de mult si ca tinerii din ziua de azi nu mai simt
nici o placere din a-l desfiinta pe Dumnezeu. Am constatat insa, mai
tirziu, ca se insela amarnic. Tinerii se impart azi in doua
categorii: rebelii - nu toti atei, dar eretici – si indiferentii –
in general niste fiinte subumane.Cei care cred cu adevarat in
Dumnezeu mai intilnesti unul la zece mii iar aceia care mai iau
apararea creditei o fac sub forma individualismului, solipsismului
sau a aberantelor variatiuni misticiste. Si atunci inevitabil ma
intreb: sa fie doar virsta sau revine moda? Nu sint un sociolog bun
si nici un psiholog perspicace, dar inclin catre prima varianta:
adolescentele minti in formare sint foarte usor de influentat si cum
ideile eretice (cum le spune biserica) se gasesc pe toate drumurile,
tentatia e mare. Tinerii vad razvratirea fata de biserica sub care
au crescut ca o emancipare, o indrazneala pentru care ar trebui sa
fie felicitati, dar de foarte multe ori lupta lor se reduce doar la
dorinta de a fi admirati. Adesea problemele palpabile, erotice,
familiale, scolare sau de orice alta natura se transpun in plan
metafizic pentru ca ei se simt neglijati, neprotejati de catre
Dumnezeul lor – expresie a recent uitatei esente parentale. Ceea ce
adauga un plus de nemultumire este ca nici unul dintre adultii din
jurul lor nu pare a le lua in serios suferinta, nici parintii,
carora de cele mai multe ori le vine si mai greu decit copiilor lor
sa comunice, si nici consilierii, psihologii, doctorii, duhovnicii,
etc - oameni la care niciodata nu vor apela de buna voie.
In realitate preotii (caci despre ei vorbim aici), mai ales cei
trecuti de o virsta, se intereseaza mai mult de-o gramada de soarta
tinerelor oi ratacite si nici nu dau o covirsitoare importanta
„nerusinatelor” opinii pe care acestea le exprima. Lucrul este in
schimb scuzabil, iar preotii isi vad de acatistele lor asemenea
caravanei latrate de ciini, pentru ca marii majoritati a acestor
revolutionari „le va veni mintea la cap”. Interesanta este insa
deductia ce se desprinde din acest rationament. Cum ramine cu cei
care se simt in continuare revoltati si contestatari, desi de mult
au inceput sa se barbiereasca in fiecare dimineata? Inseamna ca inca
nu si-au incheiat socotelile cu adolescenta si ca undeva, intr-un
72

73. cotlon prafuit, inchis pentru renovare, ascunsa, dar inca in viata o
problema se afla in stand-by. Asa sa fie oare? "Tinerii din ziua de
azi, nu mai au pic de bun simt!...", zice adolescentul imitandu-i in
batjocura pe adulti. Dar chiar avem de-a face doar cu un cliseu
ridicol? Am intalnit doua versiuni, pe care le reproduc mai jos, ale
melodiei "Ani de liceu" din filmul "Liceenii" aparut prin anii 80.
Prima este versiunea originala din film, ia a doua este o creatie
recenta, a unui grup tip "ciuperca muzicala postrevolutionara".
Diferentele sunt edificatoare. Pentru noul tineret, "emotiile la
romana" si "greul de la mate" au fost inlocuite de "cercelul din
buric" si "telefonul care suna in ore". Copii razgaiati si
hedonisti, produse ale culturii fast-food si big-brother, crescuti
cu snickersul in coltul gurii, si coca-cola in pahar, ei nu mai au
timp de teme, vor sa fie lasati in pace sa pluteasca in sfertodoctia
lor, dar sunt "exact cum si-au dorit".Dar totusi nu ar fi ceva
normal pentru noua generatie??Stim cu totii ca , noi , tinerii din
ziua de azi suntem foarte diferiti in comportament ,obiceiuri si nu
numai de parintii si chiar bunicii nostrii.Dar sa nu generalizam.Nu
toti tinerii sunt la fel , fiecare copil e unic in felul fie fie
prin gandire ,actiuni sau comportament si fiecare copil a fost
educat de parintii intr-un mod unicat apropiat de valorile morale
ale parintilor.Ceea ce este tragic este faptul ca exista parintii
care nu s-au ocupat de educarea si cresterea copiilor intr-un mod
normal si au fost aproape indiferenti la ceea ce face copilul.Acest
lucru a dus in majoritatea cazurilor la aparitia unor tineri
debusolati care ajung sa se drogheze , sa se lase de scoala sau
chiar mai rau sa comita infractiuni grave.Dar oare numai parintii
sunt de vina.NU ,asta in mod sigur, intalnim adesea tineri provenind
din familii cu statut social foarte impresionant sau familii simple
dar care s-au ocupat de copii lor.Insa ce ii determina pe acesti
copii sa ajunga un exemplu negativ pentru societate.Eu sunt de
parere ca aici intervin mai multi factori.In primul rand statul
roman care nu se ocupa cum ar trebuii de buna educatie a “noii
generatii” ,in al doilea rand mass-media.Mass-media are o influenta
foarte mare asupra adolescentului modern deoarece tinerii din ziua
de azi traiesc intr-o era a tehnologiei un televizorul si
calculatorul au devenit obiecte des intalnite in casele
noastre.Specialistii sunt de parere ca in ultimii 10 ani tineretul a
fost “bombardat” cu mesaje cu influenta sexuala mare, trupele de
muzica care au in componenta fete au inceput sa poarte costumatii
din ce in ce mai provocatoare exemplu lor fiind urmarit si de
tinerele fete care incearca cat mai mult sa semene cu idolii lor.
Dupa o lunga perioada de timp in care preocuparile legate de sex
erau catalogate (in cel mai fericit caz) drept neserioase si
imorale, mijloacele de comunicare in masa au fost invadate de
subiecte "fierbinti". Indiferent de forma ei de manifestare, fie
prin diverse publicatii, emisiuni de radio sau TV, filme, site-uri
Internet etc, sexualitatea a patruns incet dar sigur pe piata
romaneasca, producand un impact major asupra oamenilor, indiferent
73

74. de varsta si sexul lor. Practic nu exista domeniu de activitate unde
sexualitatea sa nu fie prezenta, fie ea explicita ori sugerata. Pana
si banalele reclame la diferite marci de ciocolata sau cafea
apeleaza la sexualitate.
Aceasta invazie de subiecte "fierbinti", strict interzise
altadata a avut efecte benefice dar si negative asupra societatii.Si
filmele au avut un impact negative asupra tanarului care urmarind
aceste filme incearca sa-si imite eroii de multe ori acest lucru are
efecte negative nu de multe ori vedem la stiri pusti care si-au
omorat prietenii pentru ca asa au vazut in vreun film la televizor.
Prima dragoste
Multi parinti au cam aceeasi reactie cand copiii lor ajung la varsta
adolescentei si simt primii fiori ai dragostei, pasesc in primele
relatii: sunt speriati, in loc sa se apropie de copii, se
indeparteaza tot mai mult de acestia.
Poate ca este destul de greu sa nu intri in panica si sa incerci sa
fii destul de rationala atunci cand te gandesti unde or fi si ce or
fi facand acum. Auzi destul de des cum ca parintii au interzis
copilului sa se mai vada cu persoana iubita.Este un lucru stupid din
partea parintilor de a interzice copilului sa iubeasca.Doar e la
varsta adolescentei e un lucru firesc .In general adolescentul isi
gaseste sprijinul in persoana iubita de multe ori aceasta devine
confidentul perfect. Pasiunile adolescentului sau cum isi petrece
timpul un adolescent:
Tinerii din ziua de azi au preocupari din ce in ce mai variate.Unii
dintre ei practica un sport :fotbal,tennis,atletism.Unii tineri sunt
preocupati cu cititul,cu excursiile sau pur si simplu asculta
muzica.Preocuparile variaza de la individ la individ in functie de
domeniul de interes.Cele mai mari 2 hobby-uri ale adolescentului
roman dupa parerea mea sunt fotbalul si muzica.Cei mai multi tineri
au ca modele in viata fotbalisti sau oameni din lumea muzicii.Ce e
tragic insa e ca tanarul din ziua de azi nu mai citeste asa mult,el
preferand sa vada un film sa asculte muzica sau sa stea
degeaba.Desigur uitatul la filme sau ascultatul muzicii nu sunt
niste lucruri rele ,ele chiar ajutand tanarul sa se relaxeze, insa
adolescentul prefera mai mult televizorul decat cartea de multe ori
acest lucru este in dezavantajul lui.
Din pacate adolescentii mai au si “pasiuni” negative pentru ei cum
ar fi fumatul si bautura.Tinerii din ziua de azi incep inca de la
varste fragede sa consume alcool sis a fumeze ceea ce este un lucru
ingrijorator.Mai rau este ca tot mai multi tineri se drogheaza de
mici.In scoli sin u numai exista o campanie de informare a tinerilor
asupra riscurilor care le provoaca consumul alcoolului ,tigarilor si
drogurilor insa este prea purin pentru a face fata acestui flagel !
Sansele tinerilor de a reusii in viata
Multii tineri dupa ce termina facultatea isi doresc o cariera in
alte tari.De ce ?In primul rand pentru banii salariile in alte tari
fiind mult mai mari decat cele din Romania .De mici copii sunt
invatati de catre parinti ca sa invete cat mai mult pentru a avea un
74

75. service bun si un salariu bun insa tanarul din ziua de azi vrea mai
mult si mai mult iar din pacate statul romana nu ii poate oferii
acest lucru iar multii tineri destepti pleaca din tara pentru a duce
un trai mai bun in alta tara.Acest lucru este in dezavantajul
tuturora pentru ca plecarea acestor tineri costa annual zeci de
milioane de dolari.
As vrea sa inchei cu o mica concluzie : Adolescentul din zilele
noastre este mult diferit fata de adolescentul de acuma 30 de ani
.Intotdeauna vor exista pareri pro si contra dar cu totii stim ca ei
, tineri, sunt viitorul Romaniei si toti spera ca macar ei sa duca
un trai mai bun intr-o Romanie mai buna!Stiu ca in acest proiect nu
am reusit sa comentez si sa explic toate problemele adolescentilor
sau toate opiniile negative asupra lor dar cred ca sunt mult prea
multe pentru a putea fi discutate pe cateva foi de hartie !
Capitolul 9.
Perioada varstrei adulte.
Există un coeficient de intervenţie a factorilor biologici şi în timpul vârstelor adulte, ca şi în cazul
proceselor de crestre din vârstele tinere. La vârstele de peste 35 de ani au loc forme de exprimare de
maximă forţă, energie, prin care se realizează contribuţia consistentă a adulţilor la cerinţele vieţii
sociale. De altfel, vârstele adulte se mai numesc şi vârste active. Există o serie de factori amelioratori
implicaţie în viaţa social-economică şi culturală.
În ceea ce priveşte aspectele diferenţiatoare, Allport a enumerat şase trăsături specifice adultului
şi anume: conştiinţă de sine largă, relaţii şi raportuir intime, securitate emoţională fundamentală,
preocupare obiectivă, obiectivare de sine, armonie relativă cu propriile achiziţii din experienţa
personală.
În ceea ce priveşte plasarea perioadei adulte în dezvoltarea umană, Moers a diferenţiat 6 perioade,
dintre care trei adulte, în care au importanţă modificările de impulsuri sufleteşti. Perioadele se
manifestă din punctul de vedere al receptivităţii de învăţare. Astfel, perioada a doua a vieţii, prima
perioadă adultă dominată de tinereţe (21-30 de ani) este caracterizată de autoinstruire. A treia perioadă
a vieţii, implicit a doua perioadă adultă, este miezul vieţii umane (31-44 de ani), cea mai scăzută
perioadă de receptivitate prin instruirea adulţilor. Dispare interesul pentru învăţare. Şi a patra perioadă
a vieţii, a treia perioadă adultă, determinată de criza de autocunoaştere (44-55 de ani), este cea mai
puternică perioadă de crize.
H. Thomae a atras atenţia asupra periodizărilor efectuate pentru vârstele adulte: trebuie să se aibă
în atenţie rolurile, sarcinile care maturizează, în sensul implantării omului în sarcinile sociale şi în
responsabilităţile sociale. Trecutul se caracterizează ca fiind asimilat sau neasimilat, prezentul ca fiind
constructiv sau obstaculat, iar viitorul ca deschis, opac sau ameninţător.
Pentru E. Super şi colaboratorii săi, stadiul adult este cel de împlinire socială şi profesională (24
şi 44 de ani). Este un stadiu de generalitate. Erikson vede stadiile adulte ca antrenate profund în viaţa
socială din teama de compromitere ca antidot faţă de moarte.
75

76. Dublineau S. consideră că există două faze ale stării adulte: 1) starea audltă tânără (25-35 de ani),
dominată de nevoia de activitate şi de viaţă sentimentală şi în ultima sa parte dominată de creşterea
sensibilităţii (starea de adult confirmat); 2) starea de maturitate şi dezvoltare (35-50 de ani) în care se
stabilizează instruirea profesională, socială şi familială. Urmează o fază critică, marcată de o scădere
relativă (după persoană) a capacităţilor vitale (50-60 de ani).
Expansiunea cumulativă în caracteristicile muncii profesionale şi în ierarhia posturilor de muncă
constituie tipul fundamental de activitate în perioadele adulte, iar structura relaţiilor de muncă sociale şi
de familie constituie tipul de relaţii caracteristice şi în această eprioadă. Ca atare se pot diferenţia
următoarele subetape adulte:
1) Prima perioadă adultă (35-45 de ani), se poate considera că se consumă vârsta adultă de stabilitate în
care implantaţia profesională este intensă, acitivitatea pe acest plan este cumulativă, activă şi creatoare.
Statutele şi rolurile sociale încep să fie mai încărcate de responsabilităţi, accesul în ierarhia
profesională este activ. În viaţa e familie, copiii încep să frecventeze şcoala, ceea ce creează o creştere
relativă a conţinutului subidentităţii de părinte şi o modificare în evoluţia familiei.
2) Perioada adultă dintre 45 şi 55 de ani se caracterizează prin trecerea pe planuri de mai mare
responsabilitate profesională şi socială, aceste două subidentităţi se vor dezvolta. Subidentitatea de soţ
se va diminua uşor ca şi cea de părinte, dat fiind faptul că independenţa copiilor nu mai necesită o
atenţionare permanentă în acest rol. Evoluţia feminină este relativ mai tensională şi încărcată de
indispoziţii şi anxietăţi cu substrat biologic-hormonal (menopauză).
3) Perioada adultă prelungită (de la 55 la 65 de ani) se caracterizează printr-o oarecare diminuare a
forţelor fizice, o eprioadă cirtică, mai ales pentru femei. Diminuarea celor patru feluri de subidentităţi
este relativ inegală, dar regula este validă mai ales pentru subidentitatea familială de părinte. Familia se
află în plin proces de denucleanizare. Are loc apoi diminuarea anulativă a subidentităţii profesionale,
rămâne activă subidentitatea maritală familială, dominant maritală şi aceea de activităţi social-culturale.
9.1. Identitatea si capacităţile cognitive
Subidentităţile profesionale constituie aspectul ce reprezintă eprsoana în perioadele adulte.
Perioada de la 35 la 45 de ani se împarte şi ea în două subperioade: de la 35 la 40 şi de la 40 la 45
de ani. În ierarhia profesională, persoanele de 35-40 de ani sesizează deiferenţa faţă de genereţia ce
intră în producţie. Faptul ca atare se conştientizează ca un plus de experienţă practică şi o cerinţă de
reciclare sau de prefecţionare teoretică. Angajarea mai profundă în muncă creează un echilibru al
personalităţii.
Între 40 şi 45 de ani experienţa profesională devine mai bogată la multe persoane. Omul se simte
în mijlocul vieţii. Capacitatea de muncă şi randamentul se află pe primul plan. este o perioadă de
expansiune socială şi profesională. În familie se reinstalează echilibrul şi un stil adecvat de interrelaţii.
În perioada adultă de stabilizare II ( de la 45 la 55 de ani) se instalează uşor încărcarea cu
intimitate a subidentităţii parentale şi maritale, dar cresc şi responsabilităţile pe aceste planuri. Rolul de
soţ sau soţie se cunoaşte foarte bine. De la 45 la 50 de ani se perpetuează structurile relaţiei complexe
ale etapei anterioare. după 50-55 de ani se exprimă din nou trecerea printr-o criză de
interiorizaremprovocată de menopauză la femei. Această criză biologică este înspţită de disconfort fizic
şi are loc mai devreme sau mai târziu. În familie începe procesul de denucleanizare. Diminuarea forţei
fizice se organizează în jurul ideii de valoare a propriei persoane.
În perioada sau vârsta adultă prelungită (de la 55 la 65 de ani) subidentitatea profesională începe
să se distanţeze ca şi subidentitatea socio-culturală, care sunt mai puţin încărcate de sarcini.
Subidentitatea parentală şi maritală se reîncarcă de intimitate prin apariţia nepoţilor, într-un context
nou. Viaţa de familie se simplifică într-un fel. Distracţiile devin mai puţin improvizate. Există o
76

77. oarecare rutină reconfortantă a vieţii din familie.
Amprenta profesională se instituie asupra structurilor operative psihice. Însăşi capacitatăţile
senziriale se dezvoltă în anumite direcţii sub influenţa profesionalizării şi se deteriorează sub influenţe
convergente biologice şi de suprasolicitare.
Între 20 şi 60 de ani are loc o micşorare continuă a cantităţii de lumină ce pătrunde în pupilă şi o
scădere a capacităţii de acomodare a cristalinului, ceea ce contribuie la reducerea vitezei de excitaţie
vizuală. Aceasta va face să scadă treptat capacitatea de citire şi mulţi oameni vor utiliza ochelari,
corecţia vizuală permiţând să-şi exercite mai departe sensibilitatea vizuală profesională dobândită.
Are loc o scădere evidentă a acuităţii auditive după 40 de ani, ca şi sensibilitatea tactilă, ce are o
curbă lentă de descreştere după 45 de ani. Tactul este simţul de maximă erotizare.
Dezvoltarea senzorială se realizează în vârstele adulte sub dubla influenţă a antrenării a
caracteristicilor discriminative. Efectele se repercutează mai ales în creşterea caracteristicilor
discriminative şi de identificare ale capacităţilor senzoriale antrenate şi scăderea relativă a pragului
absolut minimal.
Atenţia deserveşte traseul de colectare selectivă a experienţei profesionale, creează şi orientează
complex cerinţele profesionale, pe indicatorii semnificativi ai materialelor suspuse activităţii
profesionale şi pe ritualurile specifice ale muncii, care întotdeauna are o anumită direcţie dominantă.
Oamenii adulţi ştiu să dozeze forţele interioare mai bine, posedă un fel de autoreglaj optimal derivat
din experienţă. Deosebit de mult se dezvoltă volumul şi distribuţia atenţiei.
Câmpul de acţiune al memoriei se restructurează de asemenea sub influenţele profesiunii. Se reţin
incidentele critice, problemele-cheie, legate de activitatea profesională specifică. Maximum de
organizare de ansamblu (maximum de utilizabilitate) se consideră a fi atins la aproximativ 25 de ani.
Foarte dependentă de structura solicitărilor de viaţă, memoria adultului este orientată spre obiective, are
supleţe. Dintre componentele memoriei, fixarea şi păstrarea au o foarte mare longevitate în MLD.
Recunoaşterea şi reproducerea devin mai puţin prompte după 55 de ani. Dintre tipurile de memorare,
cea logică este mai rezistentă, cea mecanică prezintă semne de scădere între 40 şi 45 de ani. Învăţarea
psihomotorie implicată în profesie dar şi în formele de activitate curentă se află în platou până la
aproximativ 50 de ani, după care moment al vieţii are loc o scădere lentă până la 55 de ani, când
stângăcia şi neîndemânarea devin mai evidente. Un rol important în activismul învăţării pe plan motor
revine experienţei anterioare, faptului dacă persoana în cauză este sau nu obişnuită cu mişcarea.
9.2. Personalitatea la vârstele adulte
În perioada adultului tânăr personalitatea este antrenată în trăiri afective intense, aspiraţii
puternice, nu totdeauna clare şi sortate la posibilităţile corelate personale de activitate. Se manifestă
conflicte de rol şi statut, deoarece adultul tânăr este încă preparat teoretic şi practic multilateral, are
preocupări diverse. O mare parte din disponibilităţi nu se utilizează social, ceea ce creează nesiguranţă
şi derută latentă.
Experienţa şi subidentitatea parentală şi maritală trec prin faze relativ distincte în perioadele
adulte din punctul de vedere al structurării personalităţii. În fazele de adult tânăr, căsnicia este în plină
consolidare, procesul de adaptare activ, intimitate, are caracter arzător, libidoul este activ cu etape de
creştere, familia este dominată de expansiunea dorinţei de întreţinere a confortului afectiv. Partenerii îşi
77

78. descoperă treptat însuşirile de profunzime şi încearcă să se adapteze. Între 34 şi 45 de ani rolul parental
devine mai încărcat. Rolurile profesionale fiind absorbante şi cele parentale mai complicate, se creează
o erodare a caracterului arzător al intimităţii. În etapa dintre 45 şi 55 de ani, viaţa de familie se încarcă
de oarecare tensiune dinspre direcţia rolului parental, dată fiind creşterea instigaţiilor copiilor la
încălcarea regulilor. În etapa de adult III, rolul parental devine mai complex şi situativ nou. Se intră în
criza identităţii profesionale datorită dezangajării profsionale. Legătura matrimonială devine de
securizare şi acroş. Apariţia nepoţilor reface cercul vieţii, al relaţiilor, al dorinţelor, restabilind încă o
dată proiecţia în viitor a omului.
Existenţa de preocupări sociale, culturale, extraprofesionale şi extrafamiliale, cercul de prieteni şi
de loisiruri creează în perioadele adulte resurse importante de exhilibrare şi de exprimare a
personalităţii.
Capitolul 10.
Perioada varstei a treia
În ceea ce priveşte vârsta bătrâneţii, cercetările s-au intensificat pentru că:
- speranţa de viaţă în secolul al XX-lea a crescut (în ţările cu nivel de viaţă dezvoltat, durata medie a
vieţii pentru bărbaţi este de 70 ani iar pentru femei de 75 ani). Expectanţa de vârstă a oamenilor din
diferite profesii a crescut: medicii trăiesc mai mult decât stomatologii.
- modificările psihosomatice sunt foarte strâns legate iar cele psihologice influenţează ritmul,
dinamica şi chiar complexitatea celor organice.
- experienţa profesională, socială a vârstelor bătrâneţii poate fi utilizată în folosul nu numai personal,
familial ci şi al comunităţii.
Gerontologia reprezintă studiul ştiinţific al bătrâneţii umane, iar geriatria studiază problematica
medicală şi de îngrijire a persoanelor în vârstă.
Dintre reprezentanţii vieţii medicale geriatrice menţionăm:
Gheorghe Marinescu în lucrarea „Problematica bătrâneţii şi a morţii naturale” a abrordat
degradarea sistemului nervos.
C.I. Parhon (1874-1969) în lucrări ca: „Bătrâneţea şi tratamentul ei” (1948), „Biologia vârstelor”
1955 a abordat sistemul
endocrin în îmbătrânire şi diferite caracteristici psihice ale acestei vârste.
Ana Aslan, în 1952 a condus şi organizat primul institut de geriatrie din ţară, a subliniat rolul
vitaminelor, al activităţilor organizate şi a propus tratamentul complex aslavital (gerovital).
Unii teoreticieni susţin că bătrâneţea trebuie privită ca o perioadă de dezvoltare psihologică, ale
78

79. cărei sarcini de referinţă sunt:
- adaptarea la declinul forţelor fizice şi al sănătăţii;
- pregătirea psihică pentru a face faţă pensionării cu întregul său cortegiu de situaţii;
- adaptarea la îngustarea câmpului familial (căsătoria copiilor, pierderea partenerului de viaţă).
În societatea contemporană se pot distinge cel puţin 2 tipuri de reprezentări despre bătrâneţe:
- reprezentări pozitive care leagă bătrâneţea de înţelepciune, de experienţa înţelegerii, abordări vieţii;
- reprezentări negative care văd în bătrâneţe o vârstă a suspiciunii, neîncrederii în ceilalţi, a
inflexibilităţii în atitudini şi comportamentul criticism exagerat.
Nu există un punct de vedere unanim în diferenţierea substadiilor. Americanii delimitează doar
2 substadii: young-old între 65-75 ani şi old-old după 75 ani.
10.1. Delimitarea şi caracterizarea substadiilor
Ursula Şchiopu şi Emil Verza identifică 3 substadii. Delimitarea se face în baza criteriilor
anunţate. Tipul fundamental de activitate la bătrâneţe este adaptarea la un nou orar de activitate
(familiale şi sociale), la unele consilieri profesionale, la participări politice.
Tipul de relaţii se modifică, cele din sfera profesională, din activităţile sociale se restrâng. Apar
relaţii susţinute de deschiderea spre persoane de aceeaşi vârstă şi organizarea timpului liber, a unor
preocupări şi griji cotidiene.
- substadiul de trecere 65-70 ani – se caracterizează prin: pensionarea dizolvă identitatea
profesională susţinută social deşi persoanele încă au rezerve fizice, intelectuale, deprinderi,
aptitudini. Se întăresc rolurile familiale, preluând unele probleme casnice, se restrânge sfera
relaţiilor sociale dar se redirecţionează interesele pentru lectură, muzică, excursii în locurile dorite.
Nu sunt excluse unele preocupări de tip creativ.
Pot apare tensiuni, inadaptări relaţionale, chiar crize de prestigiu, mai ales la bărbaţi.
Starea de sănătate se menţine la parametri relativ normali, dar devin mai fragili, mai puţin
rezistenţi la diferiţi agenţi patogeni. La femei apar mai ales tulburări afective.
- în perioada bătrâneţii propriu-zise 75-85 ani – se restrâng subidentităţile parentale (nepoţii deja au
crescut), sociale, preocupările sunt mai ales de întreţinere, de păstrare a sănătăţii mentale, fizice.
Bolile degenerescente limitează capacitatea şi dorinţa de deplasare.
- în perioada marii bătrâneţi, peste 85 ani – se diminuează substanţal toate tipurile de subidentitate:
profesional socială, maritală, parentală.
Modificări biologice
Se modifică regimul de viaţă: scade apetitul alimentar, creşte nevoia de vitamine deoarece
organismul este supus unei demineralizări serioase. Se micşorează nevoia de somn, apar tulburări sub
79

80. forma insomniilor, în vis se anulează diferenţele dintre realitate şi trăirile subiective, apar confuzii.
Proliferarea celulelor încetineşte, volumul lor se micşorează, la nivelul sistemului nervos
central, distrugerea lor este lentă dar irecuperabilă, creşte ţesutul adipos din organe (inimă, ficat), au loc
modificări metabolice, degenerări, atrofii ale ţesuturilor.
În exterior se modifică aspectul pielii care îşi pierde elasticitatea şi devine mai palidă, mai
ridată.
Se înregistrează o scădere a capacităţii de efort, a mobilităţii articulaţiilor şi mişcărilor.
Datorită schimbărilor biochimice în compoziţia proteică şi în fibre, muşchii se scurtează.
Creşte fragilitatea oaselor, apar osteoparezele datorită pierderilor de calciu şi magneziu, dureri
de coloană, reumatismele, discopatii.
La nivelul cordului pot apare: leziuni arteriale datorită osteosclerozei, hemoragii datorită
îngustării sau blocării pereţilor vaselor sanguine, infarctul miocardic.
Respiraţia devine mai anevoioasă, se micşorează posibilitatea de oxigenare a sângelui, a
ţesuturilor, a organelor, ceea ce influenţează negativ coordonarea senzorio-motorie, capacităţile
intelectuale.
În privinţa aparatului digestiv are loc o reducere a enzimelor, fermenţilor, care asigură sucul
gastric, pancreasul activează mai lent din care cauză grăsimile sunt utilizate necorespunzător.
La nivel hormonal, în special tiroida se micşorează iar creşterea corticosuprarenalelor este
resimţită în apariţia sclerozei vasculare şi a hipertensiunii arteriale.
Sistemul nervos este mai puţin irigat, oxigenat.
Pot apare ischemieri datorită insuficientei alimentări a creierului şi se intensifică mortificarea
celulelor nervoase. Din acest ultim motiv, creierul îşi micşorează volumul (de la 1420g la bărbaţii de 20
ani, la 1250g, iar la femei, de la 1250g la 1125g). Procesul este mai accentuat după vârsta de 70-75 ani.
10.2. Evoluţia proceselor senzoriale şi cognitive
Procesele senzorial - perceptive
O anumită formă de „rezistenţă genetică” influenţează conservarea sau, dimpotrivă, deteriorarea
însuşirilor fizice şi a potenţialului psihic.
Activitatea senzorială, iniţial se diminuează la nivelul periferic, al receptorilor, ale căror celule,
după 65 ani încep să se sclerozeze şi apoi fenomenul este resimţit şi sub aspectul funcţionalităţii ANS,
unde se stabilizează către 75-85 ani la anumite valori.
În privinţa văzului:
- scade capacitatea de modificare a cristalinului din care cauză se instalează presbitismul;
- se restrânge câmpul vizual şi se reduce capacitatea de discriminare a nuanţelor, tonurilor cromatice;
- apar multe boli degenerative: glaucomul, cataracta;
- după vârsta de 70 ani, la unele persoane se instalează o revenire a vederii.
În privinţa auzului:
80

81. - are loc o creştere a pragurilor din care cauză sensibilitatea auditivă devine mai grosieră;
- pot apare şi fenomene de surditate psihică, când persoana aude dar nu înţelege, din cauza afectării
celulelor din zona centrală a sistemului nervos;
- apar şi fenomene de „idiosincrasii sonore” prin creşterea intoleranţei faţă de anumite surse (ritm,
timbru) sonor.
Motricitatea
Regresii se constată şi în viteza, coordonarea mişcărilor, a timpului de reacţie. În faţa unor
situaţii complexe, solicitante, apar mişcări haotice, inutile, se atenuează capacitatea de organizare şi de
ierarhizare a reacţiilor.
Se modifică viteza şi forma scrierii.
Sensibilitatea la cald, la rece, la durere, înregistrează valori mai scăzute.
Memoria
Memoria de scurtă durată suferă deteriorări ca şi memoria faptelor vii, cotidiene, care sunt
acoperite de uitare, confuzii, neatenţie, stereotipii. Memoria de lungă durată este mai rezistentă deşi
apar eforturi de amintire a informaţiei, reactualizarea suferind adeseori de lapsusuri, confuzii şi chiar
substituiri voite în cadrul asociaţiilor reclamate de context.
La vârste înaintate apar hipomnezii, mai ales dacă persoanele suferă de nevroze sau psihoze. Cel
mai frecvent fenomen este aşa numita amnezie infantilă de origine afectivă.
De asemenea, fenomenul de perseverare se instalează progresiv, când autorul repetă aceeaşi
prezentare la intervale relativ scurte din cadrul aceleiaşi conversaţii sau în situaţii diferite.
Fenomenul cel mai probant al uitării este trăirea în trecut, ceea ce evidenţiază situaţia precară a
aspiraţiilor, a proiectelor, trebuinţa de identificare făcută cu ajutorul evenimentelor de rezistenţă ale
trecutului.
Coeficientul de inteligenţă scade treptat, apare o anume fixitate, viscozitate în soluţionarea
itemilor, deşi se păstrează în limite de normalitate operativitatea generală a gândirii. Se pierd strategiile
algoritmice, euristice, abundă fenomenele repetitive. În situaţiile de declin avansat se poate instala şi
fenomenul de vid mintal. Este excesiv uzitat raţionamentul dihotomic (bun-rău, adevărat-fals).
Limbajul
Discursul verbal îşi va restrânge sfera iar ritmul este inconsecvent, când agitat, surescitat, când
lent, chiar inexpresiv.
Apare tendinţa de evitare a angajării în discurs verbal. Atunci când acesta este impus de situaţii
oficiale, cel în cauză simte nevoia reacţiei celorlalţi care nu de puţine ori este solicitată direct (cum a
fost? etc.).
Evaluarea cronologică privind ritmurile biologice se face corect (programul de masă, de somn)
dar apar confuzii privind aprecierea datei, zilei, a unor evenimente importante.
Determinarea intelectuală este studiată cu ajutorul scării Wechsler, cu „matricele progresive
Raven”, teste abstracte care vehiculează raţionamente, proverbe.
În urma aplicării testului WAIS s-a constatat o scădere a eficienţi gândirii de 0,5% după 31 ani
81

82. şi de 0,18% după 60 ani.
Afectivitatea
Tulburările afective sunt dominante şi influenţează toate manifestările.
Schimbările sunt spectaculoase.
Emoţiile au exprimare mai primitivă iar întreţinerea lor este legată de statutul marital şi
profesional. Intensitatea nu este adaptată la situaţii, din care cauză apar îndeosebi stări de irascibilitate
nemotivate.
Se instalează dispoziţii negative, stări depresive legate de sănătate, de sfârşitul vieţii, de
posibilităţile afective limitate.
Depresia care are la bază deteriorări somatice exprimă şi apariţia unei noi crize de identitate.
Atunci când se agravează poate să apară sindromul de depersonalizare, când persoana îşi pierde
identitatea şi refuză să vorbească, nu vibrează afectiv, se comportă ca şi cum nu este el.
Literatura de specialitate consemnează existenţa a două categorii de depresivi: agitaţii, care
prezintă sentimente de cefalee, insomnii, nelinişti, frustrare, culpabilitate şi retardaţii, care au vorbire
lentă, mişcări încetinite, stări de delăsare, indiferenţă, apatie, inapetenţă.
O altă tulburare a afectivităţii este hipertrofierea eu-lui, raportarea majorităţii faptelor,
fenomenelor la propriul eu, apare criza de prestigiu.
10.3. Manifestări ale personalităţii
Vârsta respectivă impune o revizuire a adaptării în cel puţin 3 direcţii, aşa cum au fost
identificate în teoria lui Peck (1968):
- adaptarea la statutul de pensionar cu întregul său cortegiu de consecinţe: materiale, relaţionale;
- adaptarea la involuţia forţelor fizice şi la fragilizarea stării de sănătate;
- adaptarea personalităţii la apropierea sfârşitului inevitabil, moartea, ceea ce poate fi pregătit prin
raportarea propriei existenţe la ceea ce a lăsat drept continuare a vieţii: copii, preocupări
profesionale, sociale.
Teoria lui Peck este foarte apropiată de teoria lui Erikson, centrată pe necesitatea asigurării
integrităţii eu-lui.
Erikson apreciază că acest lucru este ajutat de revederea a ceea ce ai făcut. Pot apare 2 situaţii:
de mulţumire, de satisfacţie, de împlinire, pentru unii de regret, dezamăgire, chiar disperare. Pentru cei
din urmă trebuie susţinere specială din partea celorlalţi.
Caracteristici:
- proiectele de viaţă se diminuează, devin mai puţin ambiţioase, aspiraţiile se centrează asupra eu-lui
dar nu dominate profesional (ceea ce încă se menţine la oamenii de creaţie) ci în direcţia unor
interese şi activităţi preferate, posibile sau în cele de conservare organică şi psihologică.
- procesul de pensionare îngustează câmpul răspunderii profesionale şi sociale dar oferă surse mai
mari de autoprogramare a regimului de viaţă, de preferinţe. Potrivit lui Atchley (1982, 1991)
82

83. procesul pensionării se derulează de-a lungul a şapte faze, fără a fi obligatorii pentru toţi oamenii.
- faza de distanţare apare în faza adultă mijlocie. Oamenii se gândesc doar ca la ceva posibil sau nu
sunt deloc preocupaţi de acest fapt;
- faza de apropiere de pre-pensionare – apar planuri de pensionare, încep unele diminuări voite ale
răspunsurilor la diferite răspunderi profesionale<
- faza lunii de miere – de anticipare , de aşteptare, plăcere. Se întreprind unele acţiuni dorite de mai
demult;
- faza dezangajării – apar unele dezamăgiri, se simte neglijat de ceilalţi;
- faza reorientării – se gândeşte la ceea ce urmează adoptând o poziţie foarte realistă, incearcă să facă
faţă situaţiei<
- faza de stabilitate – au conştientizat capacităţile, limitele, şi soluţionează problemele curente. Sunt
întru totul adaptaţi;
- faza terminală – sfârşitul pensionării, se pot îmbolnăvi sau pot deveni dependenţi de alte persoane.
Primele 2 faze sunt de prepensionare iar ultimele de postpensionare.
O altă caracteristică este regăsită în toate tipurile de răspunsuri care poartă amprenta fenomenului
numit vagopsihotonie, din care cauză persoanele aflate în preajmă trebuie să manifeste calm, răbdare;
Unii vârstnici prezintă oboseală, o stare generală de epuizare, de sfârşeală; comunicarea devine
dificilă ca şi pronunţia, coerenţa ideilor, din care cauză unii devin închişi, introvertiţi.
Pot apare şi deteriorări foarte grave ca: demenţa senilă, vagabondaj, abandonul neconştientizat,
delir, alcoolism.
Între deteriorările fizice şi cele psihice pot exista decalaje. Dacă apar doar primele, bolnavul
necesită asistenţa celor din jur sau socială.
Situaţia inversă este mult mai gravă pentru cel în cauză, se păstrează posibilitatea de deplasare
dar apar conduitele aberante.
Bătrâneţea constituie o problemă individuală dar şi socială ce trebuie pregătită, anticipată, sprijinită
material şi uman
83

84. BIBLIOGRAFIE
1. Chateau, J., Copilul si jocul, Editura didactca si pedagogica(E.D.P.), Bucuresti
2. Cretu Tinca, Psihologia varstrelor, Ed. CREDIS-Bucuresti, 2001
3. Debesse, M., Psihologia copilului de la nastere la adolescenta., E.D.P.,1970
4. Osterrieth, P.A.,Introducere in psihologia copilului,E.D.P.,1976
5. Piaget, J., Psihologia inteligentei., Ed. Stiintifica, Bucuresti., 1965.
6. Rose, V., Cunoasterea copilului., E.D.P., 1972.
7. Schiopu, U., Verza, E., Psihologia varstrelor., E.D.P. 1981
8. Schiopu, U., Verza, E., Adolescenta-personalitate si limbaj, Ed. Albatros, 1989
9. Verza, E., Conduita verbala a scolarilor mici., E.D.P., 1973
10. Zlate Mielu, Fundementele pedegogiei., Ed., Pro Humanitate, Bucuresti,2000
84