SlideShare a Scribd company logo
Nastasescu Stefan si Neagu Madalina
Localizare Intre 15-35 º în ambele emisfere incluzând deşerturile şi semideşerturile tropicale: Sahara, Namib, Kalahari, Arabiei, Thar, Atacama, Sonora, Australia de vest şi centrală
Climatul Clima se caracterizează prin veri lungi, calde şi uscate şi ierni reci, geroase. Cantitatea anuală de precipitaţii este foarte redusă, sub 100 mm.
Hidrografic, regiunile aride și semiaride se caracterizează prin intermitența cursurilor de apă și prin lipsa unei rețele hidrografice organizate. Singurele cursuri de apă sunt uedurile. Acestea funcționează numai în timpul averselor violente, când prezintă o undă de viitură foarte puternică. În cele mai multe cazuri, apele uedului se pierd în propriile aluviuni sau se evaporă înainte să se verse într-un lac interior.
[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object]
[object Object],Solurile
Populatia este rara,exista pasuni care favorizeaza cresterea animalelor. Ţinuturile din mediul temperat-excesiv au constituit din vechi timpuri marile terenuri de păşunat ale lumii. Cele mai importante oraşe se află în lungul văilor cu scurgere permanentă, dar şi la contactul deşerturilor cu munţii, unde există izvoare bogate ca debit.
[object Object],[object Object],[object Object]
 
  Fauna   este reprezentata prin diferite specii de serpi, scorpioni si insecte. Camila dromader, specifica desertului Sahara, a fost domesticita.  In Gobi sunt camile cu doua cocoase si cai salbatici, in Atacama, lame etc. Pentru desertul Kalahari este caracteristic strutul african.
 
 

More Related Content

What's hot

Forme majore ale reliefului terestru
Forme majore ale reliefului terestruForme majore ale reliefului terestru
Forme majore ale reliefului terestru
Butuc Carmen
 
Alexandru lapusneanu caracterizare
Alexandru lapusneanu   caracterizareAlexandru lapusneanu   caracterizare
Alexandru lapusneanu caracterizaredaniella104
 
Savana(catea)
Savana(catea)Savana(catea)
Savana(catea)
Ekateryna Goreanu
 
Managementul conflictului
Managementul conflictuluiManagementul conflictului
Managementul conflictuluiJinfo Training
 
Ecosistemul unei paduri de foioase
Ecosistemul unei paduri de foioaseEcosistemul unei paduri de foioase
Ecosistemul unei paduri de foioase
Kar Gayee
 
Catastrofa la rezonanta
Catastrofa la rezonantaCatastrofa la rezonanta
Catastrofa la rezonanta
Dragos Cioaca
 
Analizatorul cutanat
Analizatorul cutanat Analizatorul cutanat
Analizatorul cutanat
simonacadare
 
Plante si animale pe cale de disparitie
Plante si animale pe cale de disparitiePlante si animale pe cale de disparitie
Plante si animale pe cale de disparitieTiuAni
 
Comunicarea eficienta - Cadru conceptual
Comunicarea eficienta - Cadru conceptualComunicarea eficienta - Cadru conceptual
Comunicarea eficienta - Cadru conceptual
Ioana Ghenciu
 
Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasici
Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasiciDiversitate tematică și stilistică în opera marilor clasici
Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasici
Cristiana Temelie
 
Geografie padurea ecuatoriala
Geografie padurea ecuatorialaGeografie padurea ecuatoriala
Geografie padurea ecuatorialaionutnastase20
 
Mijloace de comunicare
Mijloace de comunicareMijloace de comunicare
Mijloace de comunicare
Rodica B
 
Dimensiunea religioasă a existenței
Dimensiunea religioasă a existențeiDimensiunea religioasă a existenței
Dimensiunea religioasă a existenței
NoName0000
 
Clima si apele Australiei
Clima si apele AustralieiClima si apele Australiei
Clima si apele Australiei
IrinaSofianu
 
Tundra
TundraTundra
Tundra
Vika Rotaru
 
Factorii geoecologici
Factorii geoecologiciFactorii geoecologici
Factorii geoecologici
Elena Beregoi
 
Eudochia PACIU. Impactul consumului de droguri.
Eudochia PACIU. Impactul consumului de droguri.Eudochia PACIU. Impactul consumului de droguri.
Eudochia PACIU. Impactul consumului de droguri.
centrul_onu_bnrm
 
Grecia Referat Geografie
Grecia Referat GeografieGrecia Referat Geografie
Grecia Referat Geografie
Andreea Emilia Olteanu
 

What's hot (20)

Omul si mediul
Omul si mediulOmul si mediul
Omul si mediul
 
Forme majore ale reliefului terestru
Forme majore ale reliefului terestruForme majore ale reliefului terestru
Forme majore ale reliefului terestru
 
Alexandru lapusneanu caracterizare
Alexandru lapusneanu   caracterizareAlexandru lapusneanu   caracterizare
Alexandru lapusneanu caracterizare
 
Savana(catea)
Savana(catea)Savana(catea)
Savana(catea)
 
Managementul conflictului
Managementul conflictuluiManagementul conflictului
Managementul conflictului
 
Ecosistemul unei paduri de foioase
Ecosistemul unei paduri de foioaseEcosistemul unei paduri de foioase
Ecosistemul unei paduri de foioase
 
Catastrofa la rezonanta
Catastrofa la rezonantaCatastrofa la rezonanta
Catastrofa la rezonanta
 
Analizatorul cutanat
Analizatorul cutanat Analizatorul cutanat
Analizatorul cutanat
 
Plante si animale pe cale de disparitie
Plante si animale pe cale de disparitiePlante si animale pe cale de disparitie
Plante si animale pe cale de disparitie
 
Comunicarea eficienta - Cadru conceptual
Comunicarea eficienta - Cadru conceptualComunicarea eficienta - Cadru conceptual
Comunicarea eficienta - Cadru conceptual
 
Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasici
Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasiciDiversitate tematică și stilistică în opera marilor clasici
Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasici
 
Geografie padurea ecuatoriala
Geografie padurea ecuatorialaGeografie padurea ecuatoriala
Geografie padurea ecuatoriala
 
Comunicarea.ppt
Comunicarea.pptComunicarea.ppt
Comunicarea.ppt
 
Mijloace de comunicare
Mijloace de comunicareMijloace de comunicare
Mijloace de comunicare
 
Dimensiunea religioasă a existenței
Dimensiunea religioasă a existențeiDimensiunea religioasă a existenței
Dimensiunea religioasă a existenței
 
Clima si apele Australiei
Clima si apele AustralieiClima si apele Australiei
Clima si apele Australiei
 
Tundra
TundraTundra
Tundra
 
Factorii geoecologici
Factorii geoecologiciFactorii geoecologici
Factorii geoecologici
 
Eudochia PACIU. Impactul consumului de droguri.
Eudochia PACIU. Impactul consumului de droguri.Eudochia PACIU. Impactul consumului de droguri.
Eudochia PACIU. Impactul consumului de droguri.
 
Grecia Referat Geografie
Grecia Referat GeografieGrecia Referat Geografie
Grecia Referat Geografie
 

Similar to Mediul temperat arid 11 c

Deserturile tropicale
Deserturile tropicaleDeserturile tropicale
Deserturile tropicaleniculaistela
 
Deserturile tropicale
Deserturile tropicaleDeserturile tropicale
Deserturile tropicaleniculaistela
 
Relief desertic
Relief deserticRelief desertic
Relief desertic
Cristiana Ghita
 
Ziua mondiala a zonelor umede
Ziua mondiala a zonelor umedeZiua mondiala a zonelor umede
Ziua mondiala a zonelor umede
stefan08
 
flora-si-fauna-romanieidocx.pdf
flora-si-fauna-romanieidocx.pdfflora-si-fauna-romanieidocx.pdf
flora-si-fauna-romanieidocx.pdf
SuportAfacere
 
Cea mai veche rezervatie stiintifica din moldova
Cea mai veche rezervatie stiintifica din moldovaCea mai veche rezervatie stiintifica din moldova
Cea mai veche rezervatie stiintifica din moldovaVeronica Drg
 
Vegetatia , fauna , resurse naturale
Vegetatia , fauna , resurse naturaleVegetatia , fauna , resurse naturale
Vegetatia , fauna , resurse naturale
Jaguar894
 
Vegetatia , fauna , resurse naturale
Vegetatia , fauna , resurse naturaleVegetatia , fauna , resurse naturale
Vegetatia , fauna , resurse naturale
IonutBoghiu1
 
437876818-Delta-Dunarii-Ppt-Final.pptx
437876818-Delta-Dunarii-Ppt-Final.pptx437876818-Delta-Dunarii-Ppt-Final.pptx
437876818-Delta-Dunarii-Ppt-Final.pptx
MadaZailic
 
Romania
RomaniaRomania
Romania1gina1
 
etaj-subalpin.pdf
etaj-subalpin.pdfetaj-subalpin.pdf
etaj-subalpin.pdf
SuportAfacere
 
medii biotice si abiotice.pptx
medii biotice si abiotice.pptxmedii biotice si abiotice.pptx
medii biotice si abiotice.pptx
LarisaCodrianu
 
Parcul Natural Serengeti - Egreta mare
Parcul Natural Serengeti - Egreta mareParcul Natural Serengeti - Egreta mare
Parcul Natural Serengeti - Egreta mareTeodora Ştefan
 

Similar to Mediul temperat arid 11 c (16)

Deserturile tropicale
Deserturile tropicaleDeserturile tropicale
Deserturile tropicale
 
Deserturile tropicale
Deserturile tropicaleDeserturile tropicale
Deserturile tropicale
 
Relief desertic
Relief deserticRelief desertic
Relief desertic
 
DELTA DUNARII
DELTA DUNARIIDELTA DUNARII
DELTA DUNARII
 
Delta Dunarii
Delta DunariiDelta Dunarii
Delta Dunarii
 
Ziua mondiala a zonelor umede
Ziua mondiala a zonelor umedeZiua mondiala a zonelor umede
Ziua mondiala a zonelor umede
 
flora-si-fauna-romanieidocx.pdf
flora-si-fauna-romanieidocx.pdfflora-si-fauna-romanieidocx.pdf
flora-si-fauna-romanieidocx.pdf
 
Cea mai veche rezervatie stiintifica din moldova
Cea mai veche rezervatie stiintifica din moldovaCea mai veche rezervatie stiintifica din moldova
Cea mai veche rezervatie stiintifica din moldova
 
Vegetatia , fauna , resurse naturale
Vegetatia , fauna , resurse naturaleVegetatia , fauna , resurse naturale
Vegetatia , fauna , resurse naturale
 
Vegetatia , fauna , resurse naturale
Vegetatia , fauna , resurse naturaleVegetatia , fauna , resurse naturale
Vegetatia , fauna , resurse naturale
 
437876818-Delta-Dunarii-Ppt-Final.pptx
437876818-Delta-Dunarii-Ppt-Final.pptx437876818-Delta-Dunarii-Ppt-Final.pptx
437876818-Delta-Dunarii-Ppt-Final.pptx
 
Mayotte g
Mayotte gMayotte g
Mayotte g
 
Romania
RomaniaRomania
Romania
 
etaj-subalpin.pdf
etaj-subalpin.pdfetaj-subalpin.pdf
etaj-subalpin.pdf
 
medii biotice si abiotice.pptx
medii biotice si abiotice.pptxmedii biotice si abiotice.pptx
medii biotice si abiotice.pptx
 
Parcul Natural Serengeti - Egreta mare
Parcul Natural Serengeti - Egreta mareParcul Natural Serengeti - Egreta mare
Parcul Natural Serengeti - Egreta mare
 

More from Prof de Geografie (20)

Mediul pelagic 11 c
Mediul pelagic 11 cMediul pelagic 11 c
Mediul pelagic 11 c
 
Mediul abisal XI C
Mediul abisal XI C Mediul abisal XI C
Mediul abisal XI C
 
Book123
Book123Book123
Book123
 
Book123
Book123Book123
Book123
 
Book1
Book1Book1
Book1
 
26aprilie
26aprilie26aprilie
26aprilie
 
25aprilie
25aprilie25aprilie
25aprilie
 
25aprilie
25aprilie25aprilie
25aprilie
 
25aprilie
25aprilie25aprilie
25aprilie
 
25aprilie
25aprilie25aprilie
25aprilie
 
22aprilie1
22aprilie122aprilie1
22aprilie1
 
22aprilie
22aprilie22aprilie
22aprilie
 
20aprilie1
20aprilie120aprilie1
20aprilie1
 
20aprilie
20aprilie20aprilie
20aprilie
 
19aprilie
19aprilie19aprilie
19aprilie
 
14aprilie2
14aprilie214aprilie2
14aprilie2
 
14aprilie2
14aprilie214aprilie2
14aprilie2
 
Traveleriq13aprilie2010
Traveleriq13aprilie2010Traveleriq13aprilie2010
Traveleriq13aprilie2010
 
Traveleriq09aprilie2010
Traveleriq09aprilie2010Traveleriq09aprilie2010
Traveleriq09aprilie2010
 
Traveleriq04aprilie2010
Traveleriq04aprilie2010Traveleriq04aprilie2010
Traveleriq04aprilie2010
 

Mediul temperat arid 11 c

  • 1. Nastasescu Stefan si Neagu Madalina
  • 2. Localizare Intre 15-35 º în ambele emisfere incluzând deşerturile şi semideşerturile tropicale: Sahara, Namib, Kalahari, Arabiei, Thar, Atacama, Sonora, Australia de vest şi centrală
  • 3. Climatul Clima se caracterizează prin veri lungi, calde şi uscate şi ierni reci, geroase. Cantitatea anuală de precipitaţii este foarte redusă, sub 100 mm.
  • 4. Hidrografic, regiunile aride și semiaride se caracterizează prin intermitența cursurilor de apă și prin lipsa unei rețele hidrografice organizate. Singurele cursuri de apă sunt uedurile. Acestea funcționează numai în timpul averselor violente, când prezintă o undă de viitură foarte puternică. În cele mai multe cazuri, apele uedului se pierd în propriile aluviuni sau se evaporă înainte să se verse într-un lac interior.
  • 5.
  • 6.
  • 7. Populatia este rara,exista pasuni care favorizeaza cresterea animalelor. Ţinuturile din mediul temperat-excesiv au constituit din vechi timpuri marile terenuri de păşunat ale lumii. Cele mai importante oraşe se află în lungul văilor cu scurgere permanentă, dar şi la contactul deşerturilor cu munţii, unde există izvoare bogate ca debit.
  • 8.
  • 9.  
  • 10. Fauna   este reprezentata prin diferite specii de serpi, scorpioni si insecte. Camila dromader, specifica desertului Sahara, a fost domesticita. In Gobi sunt camile cu doua cocoase si cai salbatici, in Atacama, lame etc. Pentru desertul Kalahari este caracteristic strutul african.
  • 11.  
  • 12.