Successfully reported this slideshow.
We use your LinkedIn profile and activity data to personalize ads and to show you more relevant ads. You can change your ad preferences anytime.

49143933 exercitii-de-interviu-si-diagnostic-pentru-dezvoltarea-abilitatilor-clinice-si-de-consiliere2

4,539 views

Published on

  • Dating direct: ❶❶❶ http://bit.ly/2u6xbL5 ❶❶❶
       Reply 
    Are you sure you want to  Yes  No
    Your message goes here
  • Dating for everyone is here: ❶❶❶ http://bit.ly/2u6xbL5 ❶❶❶
       Reply 
    Are you sure you want to  Yes  No
    Your message goes here

49143933 exercitii-de-interviu-si-diagnostic-pentru-dezvoltarea-abilitatilor-clinice-si-de-consiliere2

  1. 1. EXERCIŢII DE INTERVIU ŞI DIAGNOSTIC PENTRU DEZVOLTAREA ABILITĂŢILOR CLINICE ŞI DE CONSILIERE Pearl S. Berman Susan Shopland
  2. 2. CUPRINS PARTEA I: INTRODUCERE…………………………………………………………..3 1. Abilităţi pentru interviu evidenţiate în text……………………………………………..3 2. Evidenţierea practicii diagnostice……………………………………………………..18 PARTEA II: PROFILE ALE ADULŢILOR PENTRU UTILIZARE ÎN ŞEDINŢELE INDIVIDUALE…………………………………………...5 3. Cazul Monisha – probleme de adaptare, presiune academică………………………...27 4. Cazul Jie – performanţă şcolară, cultură………………………………………………35 5. Cazul Brenda – probleme părinţi - copii, schimb de identitate………………………..45 6. Cazul Aaron – halucinaţii, abuz de substanţe…………………………………………55 7. Cazul Mary – depresie, anxietate……………………………………………………...64 8. Cazul Mark – vină, confuzie…………………………………………………………..74 9. Cazul Sarah – boala Alzheimer în familie, presiune familială………………………..84 10. Cazul David - abuz de substanţe, angajare…………………………………………..94 11. Cazul Lisa – probleme de cuplu, schimbări în viaţă………………………………..104 12. Cazul Gary – agresivitate, abuz de substanţe……………………………………….113 PARTEA III: PROFILE DE COPII ŞI ADOLESCENŢI CARE SĂ VĂ AJUTE ÎN ŞEDINŢELE INDIVIDUALE………………………………………………………..122 13. Cazul Cynthia – tulburări de alimentaţie, vârsta pubertăţii……………………...…126 14. Cazul Jeffrey – alienare socială, rezultate şcolare proaste………………………… 136 15. Cazul Melissa – divorţ, împărţirea custodiei……………………………………….145 16. Cazul Edward – familie cu un singur părinte……………………………………….153 17. Cazul Raoul – prejudecăţi rasiale, abuz de substanţe………………………………162 18. Cazul Erica – doliu, probleme de comportament………………………………..….171 19. Cazul Joseph – abandon, agresivitate………………………………………..……..180 20. Cazul Sabina – conflicte culturale, emancipare…………………………………….191 21. Cazul Alex – neglijare, probleme de comportament……………………….………202 22. Cazul Cathy – abuz sexual, abandon……………………………………………….212 FIŞĂ DE EVALUARE ŞI FEEDBACK………………………………………….….221 FIŞE PENTRU ABILITĂŢILE DE INTERVIU……………………………………223 2
  3. 3. I. INTRODUCERE 1. Abilităţi pentru interviu evidenţiate în text CE ESTE COMPORTAMENTUL DE ASCULTARE? Dacă ai acest comportament, înseamnă că foloseşti un comportament verbal şi non verbal care îi permite clientului să vadă că îl asculţi cu atenţie şi încerci să înţelegi ceea ce spune. Acest tip de comportament îi ajută pe clienţi să-şi dezvolte încrederea şi să-şi dezvăluie problemele pentru a putea explora acele aspecte relevante. Ce reprezintă comportamentul de ascultare verbală? Comportamentul de ascultare verbală include tonul vocii, viteza discursului şi acele interjecţii care încurajează clientul să continue să vorbească. Rezumatele, reflecţiile şi comentariile empatice îi arată de asemenea faptul că ceea ce spune este important. Ce reprezintă comportamentul de ascultare non-verbală? Comportamentul de ascultare non-verbală poate include lucruri precum contactul ochilor, orientarea corpului spre client, postura, expresiile faciale, folosirea pauzelor în conversaţie, îmbrăcămintea şi propriul comportament. Clientul reacţionează la astfel de comportamente. Dacă aceste comportamente verbale şi non-verbale sunt incongruente, clientul este înclinat să acorde atenţie mesajelor non-verbale. Spre exemplu, dacă tonul vocii şi comportamentul non-verbal al intervievatorului indică plictiseală, atunci clientul nu se va simţi valorizat, indiferent cât de multe cuvinte îi sunt adresate. Comportamentul de ascultare non-verbală variază cultural. Modelul de bază este acela european-american, conform căruia contactul vizual este un semn de respect, dar, cu toate acestea, a fost contestat, unii autori considerând că acest tip de contact este un semn de agresivitate. Pentru a preveni aceste neînţelegeri, trebuie să fiţi conştienţi de acest comportament şi să ştiţi cum v-ar putea influenţa pe dumneavoastră şi pe ceilalţi, discutând cu clienţii eventualele discordanţe apărute. În cazul în care între dumneavoastră şi client există anumite diferenţe socio – culturale, aţi putea să îi spuneţi la începutul interviului că dumneavoastră îi priviţi întotdeauna în ochi pe oamenii cu care vorbiţi pentru a le arăta respect sau interes pentru problemele pe care le au, iar dacă acest fapt nu este confortabil pentru ei, atunci veţi încerca să nu mai faceţi acest lucru. Doar ridicând o astfel de problemă se conturează o bună posibilitate de discuta cu clientul. În timpul unui interviu aţi putea să observaţi o simetrie între client şi dumneavoastră în ceea ce priveşte postura, expresiile faciale şi viteza discursului. Această potrivire tinde să aibă loc automat şi inconştient atunci când două persoane 3
  4. 4. comunică, creându-se o oglindă non-verbală. În acest caz, oglinda ar putea creşte confortul clientului şi s-ar putea forma raporturi mult mai profunde. Cu toate acestea, oglinda nu reprezintă întotdeauna un semn pozitiv, al evoluţiei. Uneori , clientul foloseşte comportamentul non - verbal pentru a minimiza unele aspecte. Să presupunem că acesta râde când discutaţi despre o problemă importantă. În această situaţie este mai importantă realizarea unor comentarii asupra incongruenţei în care se află clientul, decât realizarea acelei „oglinzi”. Intervievatorul trebuie să sublinieze seriozitatea situaţiei utilizând un comportament non-verbal opus celui al clientului său. Ca răspuns la râsul clientului, terapeutul trebuie să aibă un ton grav şi să vorbească intens. Acest lucru ar trimite clientului un semn non-verbal despre faptul ca subiectul nu este unul amuzant. Într-o altă situaţie în care un bărbat alunecă din scaun şi vorbeşte rar şi încet deoarece este depresiv, dumneavoastră trebuie să staţi drept în scaun să vă uitaţi intens la el şi să vorbiţi cu energie, pentru ca acest comportament non-verbal să-i creeze o oglindă care să-i formeze o atitudine mai energică. RĂSPUNSUL LA COMPORTAMENTE NON-VERBALE Terapeuţii pot creşte gradul de conştientizare al clienţilor privind lucrurile la care se gândesc şi pe care le simt prin observarea comportamentului non-verbal. Uneori, intervievatorul poate nota aceste semne doar pentru el, iar alteori ar putea discuta cu clientul pentru ca acesta să recunoască ulterior influenţa acestor gesturi în viaţa lor. Aceştia ar putea să nu-şi dea seama că un astfel de comportament ar putea servi ca o importanta sursă de informaţie pentru modul în care experimentează anumite lucruri. Să presupunem că o clientă spune că procedura de divorţ merge bine, dar comportamentul ei non-verbal sugerează agitaţie. Dacă terapeutul comentează aceste semne, clienta ar putea recunoaşte că un aspect pe care ea nu la considerat important este de fapt foarte important. Astfel clienţii ar putea dezvolta o înţelegere mai profundă a rezistenţei lor la probleme. Terapeuţii oferă indicii asupra propriilor gânduri şi sentimente prin intermediul comportamentului non-verbal. Clienţii tind să recunoască incongruenţa între ceea ce spun şi modul în care se comportă cei care îi ajută. Identificarea comportamentului non-verbal Când discutaţi despre comportamentul non-verbal cu clienţii, puteţi doar să le direcţionaţi atenţia asupra propriului comportament. Spre exemplu, dacă o clientă se uită în altă parte atunci când îi vorbiţi, ar putea însemna fie că este supărată pe dumneavoastră, fie că este nerăbdătoare, fie că este plictisită. Aţi putea să-i spuneţi „am observat că atunci când am adus-o în discuţie pe mama dumneavoastră, v-aţi uitat în altă parte şi mă întrebam ce înseamnă acest lucru.” Atenţia clientei se va îndrepta asupra comportamentului ei non-verbal, fapt care ar putea s-o ajute să înţeleagă mai bine situaţia în care se află. 4
  5. 5. Identificarea sentimentelor Când se discută asupra comportamentului non-verbal, clienţii îşi pot identifica mai bine sentimentele. Adulţii şi adolescenţii care nu-şi mai exprimă emoţiile pot fi ajutaţi încurajându-i să vorbească despre sentimentele pe care le exprimă prin comportamentul non-verbal. Adesea, copiii au nevoie de acest ajutor deoarece nu au experienţă în a-şi recunoaşte şi exprima sentimentele. Când se identifică sentimente provenite din comportamentul non-verbal, se realizează o inferenţă sau o interpretare, dar care ar putea fi greşită. Vorbind despre această interpretare i-aţi putea arăta clientului că sunteţi deschişi la a fi corectaţi atunci când greşiţi. Cu cât interpretarea este mai profundă cu atât ea este mai puţin legată de comportamentul non-verbal imediat al clientului. Pentru a ilustra modul în care un client poate fi ajutat să-şi identifice sentimentele pe baza comportamentului non-verbal, să presupunem că vorbiţi cu un bărbat care are dificultăţi academice şi căruia un coleg i-a recomandat să vină la dumneavoastră. Aţi observat că de câte ori îl întrebaţi despre progresul său în acest domeniu, el alunecă de pe scaun, se uită în jos şi mormăie. La începutul interviului, când nu ştiţi prea multe despre client, aţi putea să-i spuneţi: „ am observat că atunci când te întreb despre note, începi să aluneci de pe scaun”. Această remarcă îi permite clientului să vadă că îl asculţi cu atenţie şi că v-aţi dat seama că ceva s-a schimbat la el, iar el ar putea fi mai conştient de ceea ce trăieşte, cu toate că are tendinţa de a reacţiona negativ sau de a nega ceea ce i s-a spus. Dacă totul merge bine în acest sens, aţi putea lua în considerare eventuale interpretări ce pot fi făcute referitor la comportamentul non-verbal al clientului. Ca răspuns la situaţia anterioară, terapeutul ar putea spune: „am observat că aceasta este a doua oară când am vorbit despre notele tale, iar tu ai alunecat de pe scaun. Mă întreb dacă nu eşti trist?”. Această întrebare îl face pe client să reflecteze mai mult asupra comportamentului şi să se gândească dacă este trist. Astfel, clientul s-ar putea simiţi mai confortabil spunând dacă interpretarea comportamentului este corectă. Indiferent dacă aţi avut sau nu dreptate, clientul va conştientiza starea sa emoţională, iar conexiunea terapeut-pacient ar putea fi îmbunătăţită. Când această legătură este profundă, aţi putea avea mai multă încredere în forţele proprii deoarece aţi înţeles corect comportamentul. În acest caz, aţi putea face remarci care să identifice sentimente fără a mai face apel la comportamentul non-verbal. O variantă pentru cazul clientul anterior este: „mă întreb dacă acum eşti trist.” Este important să ne amintim diferenţa de putere între client şi terapeut. Acest lucru ar putea fi dificil în cazul clienţilor care îşi corectează terapeutul. De aceea atunci când spuneţi lucruri referitoare la comportamentul non-verbal, trebuie să fiţi atenţi la reacţiile verbale şi non-verbale ale clienţilor la aceste comentarii. Dacă el prezintă semne de disconfort, ar trebui să spuneţi ceva de genul: „ mă întreb dacă ţi-am înţeles greşit sentimentele.” Acest lucru ajută clienţii să se simtă atât de confortabil încât să corecteze greşeala cu privire la interpretarea experienţei sale. 5
  6. 6. CE SUNT ÎNTREBĂRILE DESCHISE ŞI CELE ÎNCHISE? Terapeuţii adresează întrebări pentru a înţelege mai bine resursele şi slăbiciunile clienţilor, problemele, grijile şi scopurile lor. Întrebările deschise sunt acelea care tind să traseze un complex de informaţii despre client şi care îi permit acestuia o mare libertate în formularea răspunsului, dar totodată îi oferă posibilitatea de a da informaţii detaliate. Întrebările închise duc la un răspuns scurt şi specific de la client. Aceste întrebări sunt utile când terapeutul are nevoie de astfel de informaţii şi mai puţin utile când doreşte informaţii mai profunde. Utilizarea întrebărilor deschise Aceste întrebări pot oferi structura de bază pentru un pre-interviu. De exemplu, pentru a câştiga o perspectivă globală asupra vieţii clientului, terapeutul ar putea realiza un ghid de interviu cu întrebări deschise referitoare la zonele de interes – griji, istoricul educaţional, ruta profesională, istoria medicală. Există mai multe niveluri la care se pot formula aceste întrebări. Unele întrebări ar putea fi formulate astfel: „ povesteşte-mi despre viaţa ta.” Altele ar putea fi mai specifice: „ spune-mi ce ai făcut sâmbătă seara.” Un terapeut începe adesea un interviu prin întrebări deschise. Pe măsură ce clientul răspunde la astfel de întrebări, terapeutul trebuie să formuleze întrebări mai specifice care să ajute clientul să cerceteze mai profund în experienţa sa. Dacă terapeutul vrea să afle mai multe informaţii despre consumul de alcool al clientului, o întrebare deschisă şi specifică ar putea fi: „ spune-mi ce rol joacă alcoolul în viaţa ta?” . Dacă acesta răspunde scurt: „ ei bine, întotdeauna beau la sfârşit de săptămână pentru a mă relaxa.” , terapeutul ar putea adresa alte câteva întrebări deschise şi specifice de tipul: „ cum ai folosit alcoolul week-end-ul trecut. Ce s-a întâmplat sâmbătă seara de ai simţit nevoia să te relaxezi? Cât de mult te-a ajutat alcoolul să te relaxezi? Utilizarea întrebărilor închise Există anumite momente, în timpul unui interviu, când vă doriţi să obţineţi informaţii cât mai specifice de la client. În interviul anterior ar putea să vă intereseze care este cantitatea de alcool pe care o consumă clientul. În acest caz îl puteţi întreba: „ câte pahare ai băut sâmbătă seara?” Întrebările închise pot fi utile şi atunci când vorbiţi cu un client care este evaziv sau care tinde să-şi detalieze prea mult răspunsurile. În acest caz, o întrebare închisă poate redirecţiona clientul spre subiectul discuţiei. Presupunând că aţi întrebat un bărbat ce cantitate de alcool a băut la petrecerea trecută, el ar putea să evite răspunsul oferind multe detalii despre muzica care s-a cântat. Atunci, l-aţi putea întreba: „ câte pahare de alcool aţi consumat în timp ce ascultaţi muzică? Această întrebare închisă va direcţiona răspunsul spre problema consumului de alcool. Exemple privind întrebările închise şi deschise Un client a fost trimis la dumneavoastră pentru un interviu după ce i-a confirmat unei profesoare că mănâncă în exces. Următoarele întrebări sunt exemple de întrebări deschise şi închise potrivite pentru un astfel de interviu: 6
  7. 7. Întrebări deschise: 1. Ce reprezintă pentru tine mâncatul compulsiv? 2. Poţi să-mi explici la ce te ajută acest lucru? 3. Cum anume acest mâncat compulsiv ţi-a cauzat probleme? Întrebări închise: 1. Cât de multe pizza ai mâncat sâmbătă seara? 2. Ce mâncare preferi să mănânci în timpul acestor episoade? 3. Cât de greu ţi-a fost să vomiţi? CE REPREZINTĂ VERBALIZAREA ASCULTĂRII ACTIVE? O astfel de aserţiune concentrează atenţia clientului asupra gândurilor şi sentimentelor pe care le are ca răspuns la anumite evenimente sau probleme care se discută. Comentariile de acest gen sunt foarte aproape de ceea ce clientul tocmai a spus. Pot reflecta doar ceea ce clientul a spus sau ar putea face legături cu emoţii ipotetice sau gânduri pe care clientul le trăieşte în legătură cu informaţiile care au fost relevate. Este un moment în care terapeutul nu interpretează ci doar meditează asupra a ceea ce clientul i-a spus. Astfel de meditaţii îi demonstrează clientului că este ascultat. Este important ca tonul vocii să fie în congruenţă cu mesajul reflecţiei. Când se realizează o verbalizare a propriilor reflecţii, mesajul poate include sentimentele pe care clientul le exprimă sau gânduri. Dacă un client exprimă mai multe sentimente simultan sau dacă acestea sunt ambivalente, mesajul transmis de terapeut prin reflecţiile sale poate fi la fel. Exemple de ascultare activ-reflexivă: Clientul: este incredibil cât de bune sunt lucrurile în acest punct. Noua mea meserie de profesor merge bine. Îmi plac elevii şi se pare că şi ei mă plac pe mine. Am început să-mi fac prieteni printre profesori. Lucrurile între mine şi soţul meu Jose merg mai bine decât mă aşteptam. Nu doar că este tolerant cu mine, ci pare chiar mândru. Chiar l-am auzit spunându-i mamei lui la telefon cât este de impresionat că am această slujbă. Ce schimbare! Nu obişnuia decât să mă critice. Se pare că amândoi depunem mai mult efort pentru căsnicia noastră şi chiar în viaţa sexuală. Chiar nu m-ama aşteptat la acest lucru! Dar, deoarece în trecutul nostru am avut multe probleme, o parte din mine aşteaptă explozia care să ne despartă din nou. Terapeutul: 1. se pare că sunteţi foarte entuziasmată deoarece multe lucruri merg bine de când aţi început o nouă profesie. (reflectarea sentimentelor pozitive) 2. vă gândiţi mult la schimbările care au avut loc în viaţa dumneavoastră şi cum acest fapt v-a schimbat relaţia cu soţul. (reflectarea gândurilor) 3. pe de o parte nu credeţi că lucrurile ar fi putut sta mai bine de când aţi început să lucraţi, iar pe de altă parte vă îngrijoraţi că ceva ar putea merge rău. (reflectarea sentimentelor pozitive şi negative) 7
  8. 8. CE REPREZINTĂ O PROPOZIŢIE EMPATICĂ? Multe dintre abilităţile acre au fost prezentate anterior arată clienţilor că vă pasă de ei şi că încercaţi să le înţelegeţi experienţele. Chiar şi o încuviinţare din cap, dacă este dată la momentul potrivit, îl poate face pe client să simtă înţeles. Totuşi, astfel de gesturi nu reprezintă comunicări care să împărtăşească informaţii despre faptul că îi ascultaţi. Mesajele empatice sunt încercări de le spune clienţilor în mod direct faptul că perspectiva lor asupra situaţiei este înţeleasă şi valorizată. Verbalizarea propriilor reflectări care se centrează pe sentimentele clientului reprezintă începutul procesului de empatizare. Cuvintele empatice sunt deasupra a ceea ce clientul spune şi au în plus ceva care demonstrează că ascultătorul înţelege semnificaţiile ascunse ale mesajelor clientului. Terapeutul derivă acest sens din context şi din comportamentul non-verbal al clientului. Există trei utilizări principale pe care le au propoziţiile empatice. Propoziţiile empatice care îi arată clientului că este înţeles Una dintre utilizările principale ale propoziţiilor empatice este simpla transmitere către client a faptului că este înţeles. Să presupunem că aveţi o clientă a cărui soţ a decedat luna trecută. Ea spune cu un glas trist: „ a murit luna trecută. Ar trebui să-mi continui viaţa. În unele privinţe sunt vie, iar în unele sunt moartă. Nu vreau să-l trădez, dar nu pot să continui să mor.” Bazându-ne pe ceea ce clienta ne-a spus, pe comportamentul ei non-verbal şi pe comentariile sale, putem crede că se luptă pentru a se decide dacă are dreptul să-şi continue viaţa fără soţul ei. Propoziţiile empatice ar putea s- o convingă faptul că înţelegeţi durerea pe care o suferă, dar şi dilema în care se află. Astfel de exemple sunt: „el este cel care a murit, nu dumneavoastră, dar este greu să continuaţi. Simţiţi nevoia să vă dovediţi dacă aveţi dreptul să continuaţi să trăiţi, deşi el a murit.” Pentru a susţine aceste afirmaţii trebuie ca tonul vocii să fie în concordanţă cu acestea. Se presupune că decât să plângă, clienta încearcă să facă faţă pierderii recente prin minimizarea acestui lucru. Încearcă să evite plânsul continuând-şi viaţa. Dacă lucrurile stau aşa, s-ar putea ca ea răspundă în mod empatic astfel: „ eh, poate sunt puţin distantă de acest eveniment”. Mai departe, terapeutul ar putea continua în aceeaşi manieră empatică: „ nu vreţi să fiţi devastată de ceea ce s-a întâmplat; vreţi să vă daţi puţin la o parte, pentru că altfel cum veţi putea să vă continuaţi viaţa?”. Acest lucru îi spune clientei faptul că înţelegeţi ce vrea să facă şi că o veţi putea ajuta să intre în contact cu realitatea. Astfel de propoziţii îi oferă clientei suport emoţional şi ar putea-o ajuta să dezvăluie noi semnificaţii ale propriilor trăiri. Propoziţiile empatice validează experienţele clienţilor Prin aceste propoziţii reacţiile clienţilor sunt acceptabile, normale şi de înţeles. Pentru a face comentarii valide la ceea ce clientul a exprimat anterior, aţi putea să-i răspundeţi clientei astfel: „ pentru majoritatea oamenilor, pierderea soţului este una dintre cele mai dificile situaţii cu care se confruntă în viaţă şi ar putea trece 2 ani sau mai mult până când o persoană se obişnuieşte cu o astfel de pierdere.” Această propoziţie empatică 8
  9. 9. îi dă sentimentul că nu este anormal să treacă o lună şi să nu te obişnuieşti cu pierderea soţului. Propoziţiile empatice pentru a sprijini controlul emoţional Cu ajutorul lor, clientul recâştigă controlul asupra emoţiilor pe care le au atunci când sunt copleşiţi de acestea. În loc să-şi gestioneze emoţiile, clienta şi-a petrecut ultima lună plângând. În decursul ultimei şedinţe, ea spus: „ nu pot trece peste acest moment. Viaţa mea este distrusă pentru totdeauna. Nimeni nu poate înţelege cât sunt de devastată. Familia mă împinge constant să am grijă de mine. Sunt incapabilă să fac paşii necesari. Am nevoie să mă prăbuşesc. Poate aş putea face ceva în următoarele săptămâni.” Realizând o serie de propoziţii empatice către clientă care să-i arate că aţi înţeles complexitatea experienţei sale, ea s-ar putea simţi încurajată şi mai puţin copleşită. O astfel de propoziţie ar putea fi: ”vă simţiţi imobilizată şi cuprinsă de durere şi doriţi ca oamenii să înţeleagă acest lucru şi să nu vă facă să treceţi uşor peste acest moment. Vă simţiţi atât de copleşită. V-aţi pierdut speranţa. Nu simţiţi că puteţi găsi o cale de a ieşi din această lume traumatică. Simţiţi că va spargeţi în bucăţi. Eventual…aţi putea să adunaţi piesă cu piesă…dacă oamenii ar înceta să vă mai preseze.” Alte exemple de propoziţii empatice ca răspuns la informaţiile clientului O clientă care a fost implicat de curând într-un accident a spus: „ când mă gândesc la modul în care merg lucrurile acum, abia aştept ca dimineaţa să mă trezesc. Atunci când dorm încă mai am amintiri din accident. Întotdeauna se petrece la fel. Cealaltă maşină depăşeşte linia continuă, dar în timpul visului acest lucru durează ore la rând. Încerc să mă îndepărtez cu maşina de ea, dar nu ştiu cum îmi apare mereu în faţă, iar geamul se sparge şi îmi văd soţul inconştient şi plin de sânge. Apoi, alarma se opreşte şi trebuie să mă îmbrac pentru ca în 20 de minute să ajung la lucru. Orice lucru minor care se petrece pe şosea mă face să intru în panică. Ieri, un copil a fugit prin faţa mea şi a trebuit să întorc. Aş fi avut suficient timp să opresc, dar inima mi-a bătut atât de tare că am crezut că pocneşte. Când cineva se urcă în maşină, încremenesc până când îşi pune centura.” Această clientă v-a furnizat un context pentru a înţelege experienţa şofatului în prezent. Ca răspuns pentru fiecare frază, se dă un exemplu de propoziţie empatică. 1. Clienta: De când am avut accidentul îmi este frică să merg cu maşina. Terapeutul: Încă aveţi o frică de la accident (se demonstrează înţelegerea) 2. Clienta: Cred că accidentul este atât de înspăimântător, încât nu mi-l pot scoate din minte. Terapeutul: Atunci când o maşină se apropie de dumneavoastră este înspăimântător! (terapeutul validează realitatea) 3. Clienta: Nu ştiu dacă pot să mai trăiesc cu tot ce se petrece. Simt că nu mai am control. Intru în panică şi nu fac nimic. (clienta transpiră, respiră greu şi pare să aibă un atac de panică) Terapeutul: Aţi trecut printr-un eveniment traumatic. Încercaţi să schimbaţi situaţia atunci când adormiţi pentru ca maşină să nu vă lovească şi soţul să nu moară. Nu aţi mai 9
  10. 10. conduce dacă nu aţi fi nevoită pentru că astfel nu aţi mai fi responsabilă dacă cineva ar fi rănit. Vă întrebaţi dacă veţi putea controla vreodată lucrurile astfel încât nimeni să nu sufere. Lucrurile rele se pot întâmpla fără să avem control asupra lor, iar acest lucru poate fi suportat cu greutate. (terapeutul oferă o serie de fraze empatice pentru a-i oferi clientei suport şi auto-control.) CE ESTE REZUMATUL? Rezumatul poate fi folosit pentru a trece în revistă informaţiile oferite de client. Clienţii au apoi posibilitatea de vă spune dacă i-ţi înţeles. Acest lucru ar putea forma o legătură pentru aud astfel că i-aţi ascultat. Rezumând, nu repetaţi exact ceea ce clientul a spus, ci acoperiţi cele mai importante informaţii pe care acesta le-a spus. Rezumatul poate fi util în 4 cazuri. Rezumatul demonstrează ascultare Să presupunem ca clientul spune: „ sunt atât de furios. Copiii mereu se poartă urât. Îmi vorbesc foarte urât şi întotdeauna refuză să-şi facă treburile. Chiar am simţit ură pentru ei azi dimineaţă când am realizat că nu şi-au făcut paturile. După câteva minute am început să mă învinovăţesc. Această situaţie se petrece numai din cauza mea. Dacă aş fi fost o mamă mai bună, nu ar mai fi fost aşa egoişti. Un exemplu de rezumat ar putea fi: „copiii dumneavoastră fac multe lucruri care vă înfurie atât de tare aşa încât dimineaţă aţi simţit ură pentru ei. Alteori vă întrebaţi dacă aceste comportamente se petrec din vina dumneavoastră. Vă întrebaţi dacă ar fi fost mai bine dacă aţi fi făcut lucrurile altfel. Rezumatul evidenţiază anumite teme Să presupunem că după 15 minute, clienta v-a povestit multe lucruri despre locul de muncă şi a încheiat astfel: „ Şeful meu îmi cere atât de multe. Niciodată nu are nimic bun de spus.” Apoi continuă să vă povestească despre copii ş i termină astfel: „ copiii primesc multe lucruri dar niciodată nu sunt mulţumiţi şi nu ştiu să aprecieze.” Recunoaşteţi faptul că această clientă exprimă tema faptului că nu este apreciată. Aţi putea rezuma astfel: „ simţiţi că munciţi mult acasă şi la serviciu dar nu vă simţiţi apreciată.” Rezumatul ca şi tranziţie Această utilizare permite trecerea de la un subiect la altul. Până acum, clienta v-a oferit informaţii privind grijile părinteşti şi acum aţi dori să aflaţi cum priveşte soţul ei această problemă. Aţi putea spune: „ dacă am înţeles bine, sunteţi îngrijorată deoarece copiii au un comportament inadecvat şi cum acest lucru intră în responsabilitatea lor vă întrebaţi dacă nu cumva ar putea fi a dumneavoastră. Ce spune soţul dumneavoastră despre acest lucru?” 10
  11. 11. Rezumatul descreşte intensitatea emoţională Acest lucru se întâmplă când nivelul emoţional al interviului este prea ridicat pentru ca clientul să-i facă faţă. Rezumatul îi încurajează. Femeia descrisă anterior este atât de furioasă încât nu se poate gândi cum să schimbe acest lucru. Aţi putea-o ajuta să-i diminuaţi furia spunând: „ înţeleg cât sunteţi de furioasă deoarece copiii nu-şi fac temele. Atunci când spuneţi că nu vă apreciază, sună ca şi cum vă aflaţi la capătul frânghiei. V-aţi gândit ce anume vă doriţi de la ei?” Aceste cuvinte ar putea ajuta clienta de la o stare în care este copleşită fi furioasă la o stare în care este supărată dar capabilă să gândească. CE REPREZINTĂ REDIRECŢIONAREA? Atunci când vă intervievaţi clienţii, vă petreceţi mult timp ascultându-i fără a-i întrerupe deoarece încercaţi să-i încercaţi. Totuşi există unele circumstanţe când ar fi util să întrerupeţi discursul clientului şi să-l redirecţionaţi. O astfel de redirecţionare este de succes atunci când începe prin fraze emoţional – suportive pentru a schimba sensul conversaţiei. Dacă îl întrebaţi pe client cât de mult a băut sâmbătă seara şi vă răspunde cât de bine s-a simţit la petrecere, aţi putea spune: ”v-aţi simţit bine cu ceilalţi la petrecere”, la care să adăugaţi: „cât de mult aţi băut?”. Redirecţionarea poate fi ofensivă dacă partea suportivă este dată la o parte. Un exemplu negativ de redirecţionare ar fi să spuneţi: „nu mi-aţi răspuns când v-am întrebat cât de mult aţi băut. Acum, spuneţi-mi, vă rog, cât de mult aţi băut sâmbătă seara.” Se poate percepe ca şi critică sau ostilitate, ceea ce ar putea periclita relaţia terapeutică. O atitudine sinceră, caldă, suportivă din partea terapeutului este critică pentru formarea unei alianţe terapeutice. Chiar şi atunci când întrerupeţi clientul, trebuie să menţineţi o atitudine înţelegătoare. Redirecţionare pentru clarificare Redirecţionarea poate fi un semn pentru client că sunteţi confuz în legătură cu ceea ce spune. O clientă vă dă informaţii confuze privind relaţia ei. Nu înţelegeţi cum se potrivesc toate aceste informaţii. Mai devreme v-a spus că este o membră activă a unei organizaţii şi că este mereu ocupată să facă proiecte. Acum vă vorbeşte în detaliu despre modul în care plănuieşte să se mute la o altă şcoală deoarece acum se simte izolată social. Un exemplu de redirecţionare pentru a clarifica ceea ce a spus este: „ îmi cer scuze pentru că vă întrerup. Decizia unui transfer este foarte importantă şi vreau să înţeleg prin ce treceţi. Totuşi trebuie să ne oprim puţin deoarece sunt confuză. Mai devreme mi-aţi spus că aparţineţi de o comunitate şi că întotdeauna aveţi angajamente sociale. Dar acum îmi spuneţi despre transfer deoarece petreceţi mult timp singură. Puteţi fi mai clară în ce priveşte situaţia dumneavoastră socială?” (redirecţionare spre tema îngrijorării) Redirecţionare pentru a preveni evitarea Uneori temele pe care le consideraţi importante pentru discuţie sunt cele pe care clientul le evită. Evitarea se realizează fie prin schimbarea subiectului, fie prin atingerea unor puncte tangenţiale cu discuţia. Să presupunem că întrebaţi un client despre modul în 11
  12. 12. care a fost concediat săptămâna trecută, iar el vă povesteşte despre călătoria pe care a făcut-o şi care a fost posibilă deoarece nu a fost nevoit să se ducă la serviciu. Redirecţionarea ar pute fi următoarea: „ Ştiu că vă este greu să discutaţi despre concedierea dumneavoastră. Este de înţeles că preferaţi să vorbiţi despre ceva mult mai plăcut cum ar fi pescuitul. Totuşi, chiar vreau să vă ajut. Pentru a vă ajuta, trebuie să discutăm despre experienţa pe care aţi trăit-o când aţi fost concediat.” Redirecţionarea pentru schimbarea subiectului Aţi putea să redirecţionaţi un client care vorbeşte foarte mult. Un astfel de client v-ar putea da foarte multe detalii despre orice, chiar dacă nu au întotdeauna legătură. Acest client oferă multe informaţii care nu sunt necesare, oprind astfel procesul strângerii de informaţii relevante. În această situaţie trebuie să utilizaţi redirecţionarea oricând consideraţi că aţi înţeles subiectul în cauză. Un client a povestit timp de 15 minute cum s- a certat cu prietenul lui săptămâna trecută. În acele clipe simţiţi că aţi înţeles suficient de bine situaţia şi doriţi să exploraţi şi alte subiecte pentru a vă face o idee de ansamblu cât mai clară asupra vieţii clientului. Aţi putea aştepta o pauză naturală în discursul clientului şi apoi să-i spuneţi: ”vă mulţumesc foarte mult. Cred că am înţeles de bine conflictul pe care l-aţi avut cu prietenul dumneavoastră. V-aţi gândit mult la acest aspect şi la modul în care v-a influenţat pe amândoi. Acum aţi putea să-mi spuneţi cum merg lucrurile la serviciu?” CE ESTE „CONFRUNTAREA” SUPORTIVĂ? Într-o simplă confruntare, focalizaţi atenţia clientului asupra comportamentului problematic sau a situaţiei şi pe nevoia lor de a se gândi să se schimbe. Confruntarea ar putea evoca gândurile îngrijorătoare pentru clienţi sau i-ar putea conduce la evitarea contactului cu dumneavoastră deoarece nu doresc să se schimbe. O „confruntare suportivă” încearcă să prevină acest tip de evitare, pregătindu-i pe clienţi să asculte şi punctul dvs. de vedere înainte de a-i îndrepta spre schimbare. Veţi putea realiza acest lucru prin construirea unei paralele între afirmaţiile dvs. şi cele ale clientului. Astfel, se iau în considerare momentele în care recunoaşteţi posibilitatea prin care clientul nu doreşte să se schimbe, dar şi beneficiile pe care le are în urma comportamentului problematic, faptul că schimbarea poate fi stresantă şi că are dreptul să nu se schimbe. Când clienţii au sprijin în dorinţa lor de a-şi continua comportamentul problematic, ar putea deveni mai deschişi în a se gândi de ce schimbarea ar putea fi benefică. De asemenea, trebuie menţionate şi consecinţele negative pe care le aduce acest tip de comportament. Dacă un client vă spune cât de mult îi place sentimentul de libertate pe care i-l oferă consumul de droguri, dvs. i-aţi putea spune: „ Îmi dau seama din vocea şi expresia ta facială, cât de mult înseamnă pentru tine acest sentiment de libertate. Din păcate, în afară de acest sentiment, drogurile îţi afectează rinichii. Aţi spus că la ultimul control medical s-a descoperit faptul că există probleme în acest sens. Dacă veţi continua să luaţi droguri, aţi putea avea o insuficienţă renală şi a-i putea muri.” Un exemplu de confruntare suportivă mai puţin specifică ar fi: „ ştiu că drogurile vă fac să vă simţiţi bine. Dar, dacă veţi continua să le luaţi, sănătatea dvs. se va deteriora.” 12
  13. 13. O astfel de tehnică ar putea fi necesară când clienţii se angajează într-un comportament periculos aşa cum sunt: sexul neprotejat, consumul de alcool la volan, personalitatea borederline a părinţilor care ar putea deveni neglijenţi sau abuzivi. Alteori, confruntările suportive sunt necesare care, deşi nu sunt periculoase, au avut consecinţe negative în trecut şi vor avea astfel de consecinţe şi pe viitor. Exemple de consecinţe negative includ: pierderea slujbei, divorţ, pierderea proprietăţilor, exmatriculare. Tehnica este necesară deoarece clienţii nu au cunoştinţe sau acestea sunt prea puţine în ceea ce priveşte consecinţele faptelor lor. Când se realizează „o confruntare suportivă”? Această metodă se poate aplica după ce aţi stabilit o relaţie de încredere cu clientul. Afirmaţiile nu sunt luate în considerare dacă sunt prezentate de un străin pe care clientul nu îl percepe ca pe un sprijin, iar consecinţele negative sunt subapreciate. Totuşi, uneori tehnica trebuie realizată şi fără baza unei relaţii de încredere în funcţie de circumstanţe. Dacă unii clienţi sunt ei înşişi în pericol sau cei apropiaţi lor, terapeutul trebuie să accentueze necesitatea securităţii în defavoarea încercării de a stabili o relaţie. Cum se realizează „ confruntarea suportivă”? Confruntarea clienţilor fără a-i îndepărta, poate fi o provocare majoră. Pentru a realiza acest lucru sunt descrise 4 stiluri. Fiecare conţine o parte afirmativă sau suportivă şi o parte care necesită înfruntarea. Exemplele sunt construite după următorul scenariu: Clientul este căsătorit şi are un fiu în vârstă de 8 ani. În ultimii 4 ani, a buzat de cocaină. Săptămâna trecută, soţia s-a mutat luându-l si pe fiul lor. Acest lucru a fost determinat şi de faptul că acest client a fost concediat pentru a treia oară în ultimul an. În timp ce soţia pleca din casă, i-a spus soţului: „Eu şi şeful tău am căzut de acord că eşti dependent de droguri. Dacă nu îţi revii, căsnicia s-a sfârşit.” După ce soţia a plecat, clientul s-a grăbit să se întoarcă la birou şi şi-a bătut şeful. La şedinţă, clientul s-a prezentat spunând cât sunt de nedrepţi soţia şi şeful deoarece l-au numit dependent de droguri. Afirmă şi că nu poate trăi fără soţia sa şi ca l-a bătut pe şef deoarece l-a concediat şi i-a convins soţia să-l părăsească. Strategia 1: Minimizarea importanţei acceptării etichetei de dependent de droguri. Descrieţi comportamentul şi ceea ce se întâmplă în viaţa clientului: „ Înţeleg cât de frustrat sunteţi de certurile cu soţia şi şeful dvs. privind faptul dacă sunteţi sau nu dependent de droguri. Ceea ce este important de discutat este să vorbim despre modul în care consumul de droguri a determinat-o pe soţia dvs. să se mute. Aţi putea fi nevoit să alegeţi între ea şi consumul de droguri.” Strategia 2: Subliniaţi faptul că este responsabilitatea clientului de a decide care va fi comportamentul său pe viitor şi că nici dvs. nici altcineva nu-l poate controla. „ Consumul de droguri este opţiunea dvs. oricum, trebuie să vă daţi seama că acest consum de droguri afectează şi pe soţia şi fiul dvs. Am fost impresionat de modul în 13
  14. 14. care l-aţi ajutat pe băiat să-şi facă temele joia trecută. Se pare că aveţi multe să-i oferiţi când nu sunteţi ocupat.” Strategia 3: Demonstraţi-i clientului că aţi ascultat ceea ce îşi doreşte şi ceea ce vrea şi arătaţi-i că dacă îşi va schimba comportamentul l-ar putea ajuta să obţină ce îşi doreşte. „Sunteţi sub presiunea stresului privind pierderea serviciului şi faptul că soţia ar putea divorţa. Aveţi nevoie de ajutor pentru a vă descurca cu aceste probleme. În timp ce cocaină vă dă senzaţia că problemele au dispărut, ea este de fapt cea care v-a furat soţia şi serviciul. Învingând cocaina, v-ar putea ajuta să îi recăpătaţi.” Strategia 4: Fiţi cinstiţi cu clienţii. Nu vă prefaceţi că nu observaţi problema de comportament deoarece încercaţi să-i oferiţi încredere şi suport emoţional. Nu toate alegerile din viaţă sunt acceptabile de către ceilalţi şi nu îl vor ajuta pe client pe termen lung. „Aveţi dreptate când spuneţi că toată lumea este uneori deprimată sau supărată. Şi eu aş fi fost furios dacă şeful m-ar fi concediat, iar rezultatul imediat ar fi fost acela că soţia m-ar fi părăsit. Dar, faptul că v-aţi bătut şeful nu vă va ajuta. Chiar va fi mai greu să vă găsiţi un alt serviciu şi să vă convingeţi soţia să vă împăcaţi. Dar, nu veţi reuşi pe termen lung dacă veţi fi controlat de cocaină.” CE ESTE PROCESUL DESFĂŞURĂRII UNUI INTERVIU? Într-un interviu există 2 niveluri. Unul dintre acestea îl reprezintă conţinutul. Conţinutul unu interviu reprezintă tema actuală sau temele care sunt discutate. Dacă întrebaţi o clientă despre problemele la care este supusă momentan, iar ea precizează un deces recent din familie, un divorţ iminent şi un conflict cu fiul ei adolescent, toate acestea reprezintă conţinutul interviului. Cel de-al doilea nivel îl reprezintă procesul care se stabileşte între client şi terapeut. Dacă uneori cel mai important este să ne axăm pe „bagajul” cu care clientul vine la interviu, alteori important este modul în care clientul ne prezintă informaţia şi procesul prin care acesta se raportează la ceilalţi sau la terapeut. Teyber (1997) recomandă două etape de trecere de la conţinut al proces. Pentru început, autorul recomandă ca terapeutul să descrie şi să întrebe orice ar putea fi important la momentul respectiv pentru acest nivel. În al doilea rând, terapeutul ar trebui să încurajeze clientul să exploreze semnificaţia proceselor care au loc la nivel interpersonal. În realizarea de comentarii, este important să nu fiţi prea critic sau să judecaţi. Intenţia dvs. este de a aduce în atenţia clienţilor ceea ce se petrece în acest proces pentru ca ei să-i poată evalua semnificaţia. Se realizează un proces de introspecţie prin care pot descoperi probleme noi şi importante de care nu au ştiut. Acest proces nou de învăţare poate permite dezvoltarea unei libertăţi în modul de a se comporta cu ceilalţi. Descrierea unui patern interpersonal în relaţiile cu ceilalţi Ar putea fi util să discutaţi despre modul de desfăşurare al interviului atunci când percepeţi că aceşti clienţi prezintă un patern interpersonal de probleme de relaţionare mai 14
  15. 15. ales în relaţiile cel mai importante. Scoţând în evidenţă paternul şi apoi rugându-o pe clientă să se gândească la efectul pe care îl are asupra relaţiei, reprezintă trecerea de la conţinutul a ceea ce s-a petrecut în diferite relaţii la procesul care ar putea avea loc de-a lungul relaţiei. Acest lucru ar putea s-o ajute pe clientă să rezolve acel patern decât să continue să-l folosească. În descrierea problemelor actuale de viaţă, o clientă vorbeşte foarte critic despre cea mai bună prietenă, şeful şi fiul ei. Aţi putea presupune că această clientă are un patern interpersonal de a fi critică în relaţiile ei. Dacă aţi face o tranziţie de la conţinut la proces, aţi transforma criticismul în subiectul discuţiei. Aţi putea spune: „ Am observat că sunteţi dezamăgită de prietena, fiul şi şeful dvs. Mă întreb cum această dezamăgire vă influenţează relaţiile cu ei.” Acest lucru ar putea s-o determine pe clientă să se vadă prin ochii celor cu care încearcă să relaţioneze. Ar putea învăţa că stilul ei critic de comunicare are efectul de a-i îndepărta pe ceilalţi. Descrierea procesului interpersonal ce are loc între client şi terapeut Acest lucru îi permite clientului să relaţioneze în diferite moduri. O clientă are un patern de a cere primul ajutor de la ceilalţi semnificativi pentru ea, dar apoi critică sfaturile pe care le primeşte de la aceştia. Să presupunem că ea v-a cerut în mod repetat sfatul despre cum să-şi îmbunătăţească. De câte ori îi sugeraţi modalităţi de a-şi rezolva problemele din relaţii, îmi spune: „Da, dar nu cred că acest lucru ar merge.”Tranziţia conţinut – proces ar putea fi: „ Am observat că de câte ori începeţi o discuţie despre problemele pe care le aveţi, cereţi sfaturi. Totuşi, apoi îmi consideraţi sfatul nefolositor şi simt că v-am dezamăgit. Este important să ne dăm seama de ce se întâmplă acest lucru.” Acest tip de comentariu ajută clienta să-i focalizeze atenţia pe ceea ce se întâmplă înăuntrul ei pentru a explora paternurile interpersonale şi nu pe ceea ce se întâmplă în exterior în lupta cu terapeutul. Chiar dacă terapeutul este criticat de client, acesta nu trebuie să fie defensiv; acesta trebuie să-l invite pe client să se concentreze pe interior pentru a descoperi semnificaţia interacţiunii. În acest mod, terapeutul se comportă diferit decât cu oamenii care a relaţionat în trecut. Ca rezultat direct a reacţiei pe care o are terapeutul, clientul are posibilitatea de a ieşi din paternul rigid al relaţionării şi învaţă o nouă metodă de a se comporta în relaţiile cu ceilalţi. CONSECINŢELE DIVERSITĂŢII UMANE ÎN TIMPUL INTERVIULUI Într-un interviu preliminar de succes, terapeutul ascultă cu atenţie ceea ce spune clientul atât prin limbajul verbal cât şi prin cel non-verbal. La sfârşitul interviului, clientul pleacă simţindu-se respectat şi înţeles. Acest tip de succes nu reprezintă rezultatul unei utilizări mecanice a abilităţilor prezentate la începutul acestui capitol,ţinând cont de faptul că orice deprindere pentru interviu nu va fi folosită în mod egal de fiecare terapeut şi de fiecare client. Trebuie să selectaţi acele abilităţi care vi se potrivesc cel mai bine şi apoi să fiţi pregătit să vă adaptaţi unicităţii fiecărui client. Organizaţiile profesioniste, cum este Asociaţia Psihologilor Americani, consideră că a învăţa să-ţi modifici serviciile 15
  16. 16. în funcţie de nevoile unice ale indivizilor reprezintă atât o problemă de etică cât şi una de competenţă profesională. Când este nevoie să vă schimbaţi strategia terapiei? Acest lucru ar putea fi necesar atunci când între dvs. şi client există diferenţe semnificative care presupun respect reciproc şi comunicare. Nu este evident sau uşor să determinaţi aceste diferenţe deoarece identitatea este un concept complex. Hays (2001) consideră că identitatea este formată din influenţele multidimensionale şi culturale ale vârstei şi din influenţele familiale, orientarea religioasă şi spirituală, etnie, statutul socio-economic, orientarea sexuală, genul biologic şi origine. Identitatea individuală nu este statică. La un moment dat, în viaţa fiecărei persoane aceste influenţe culturale au un impact mai mare sau mai mic asupra identităţii. Din această perspectivă, contextul situaţiei de interviu va avea impact asupra identităţilor indivizilor implicaţi şi asupra modului în care indivizi similari sau diferiţi se privesc unii pe alţii. Să presupunem că doi adulţi care nu au serviciu, o femeie şi un bărbat, încearcă să relaţioneze unul cu celălalt. Dacă amândoi sunt protestanţi şi se află într-o biserică, rugându-se împreună, ar putea să se vadă ca fiind asemănători. Pe de altă parte, dacă se află într-o clasă vocaţională şi discută despre posibilităţile de angajare, ar putea intra în competiţie, iar diferenţa de gen biologic ar putea să accentueze diferenţele dintre ei. Să presupunem că un an mai târziu, unul dintre aceşti clienţi este în poziţia intervievatorului, iar celălalt în poziţia intervievatului: Cum ar putea să se privească cei doi? La această întrebare nu există un răspuns simplu. Hays recomandă, ca în timpul şedinţei, să discutaţi despre toate laturile identităţii care ar putea fi diferite între dvs. şi client. Acest proces al discutării identităţii ar putea ajuta la construirea încrederii între dvs. şi client. Cât de important este acest proces al construirii încrederii? În cercetările asupra factorilor comuni ai tratamentelor efective şi a factorilor care prezic rezultatele pozitive ale tratamentelor, există un factor critic care iese întotdeauna la suprafaţă - prezenţa unei alianţe puternice. Poate terapeutul să construiască o alianţă efectivă cu orice client? Este puţin probabil. Beautler şi colab. au sesizat faptul că similaritatea dintre client şi terapeut în ceea ce priveşte variabilele culturale şi stilul personal poate ajuta la dezvoltarea unei alianţe. Totuşi, când acest lucru nu este posibil sau nu este potrivit din diverse motive, se recomandă ca terapeutul să creeze o „pseudo-potrivire”. În încercarea de a crea o astfel de potrivire, un pas important pentru dvs. este acela de a vă educa în legătură cu problemele care ar putea fi relevante pentru client, dar de care aţi putea să nu fiţi conştienţi. „Sue şi Sue” este un exemplu de text care evidenţiază probleme în diversitatea umană. Chiar dacă auto-educaţia cu privire la diversitate este foarte valoroasă, amintiţi-vă că informaţiile dintr-un astfel de text este adesea bazată pe grupuri de oameni şi nu pe individualităţi. Cardemil şi Battle (2003) vă atenţionează să evitaţi presupunerea faptului că toţi clienţii dintr-un grup etnic sau cultural au experienţe identice; ne aşteptăm la eterogenitate. În plus, aceşti autori consideră că este vital să-i întrebaţi pe clienţi cum se identifică ei înşişi, şi nu să faceţi presupuneri despre cultura sau etnia lor. Al doilea pas în încercarea de a crea o legătură între terapeut şi client este ca dvs. să recunoaşteţi faptul că intervievaţii sunt experţi în propriile probleme culturale. Rugaţi-i pe clienţi să vă înveţe despre identităţile lor. În final, întrebaţi-i cum vă percep şi ce diferenţe cred că există şi ar putea împiedica dezvoltarea unei bune relaţii de muncă. Diferenţele în comunicare pot afecta capacitatea dvs. de a-i ajuta pe clienţi. Recunoscând 16
  17. 17. acest lucru, i-ar putea face pe clienţi să vă perceapă ca fiind mai de încredere şi mai bine informat. Această încercare de a vă potrivi cu clienţii trebuie să implice sinceritate şi onestitate personală din partea dvs., altfel aţi putea fi percepuţi ca incompetenţi sau falşi. 17
  18. 18. 2. Evidenţierea practicii diagnostice Acest capitol vine în întâmpinarea celor care vor să dezvolte diagnostice folosind DSM-IV. Primul pas în exersarea abilităţilor pentru diagnostic este acela de a realiza un pre- interviu. În cadrul acestuia, trebuie să adresaţi întrebări adecvate care să evalueze statusul mintal, să recunoaşteţi comportamentele problematice şi să determinaţi nivelul de deteriorare cauzat de aceste comportamente. Realizând acest lucru, trebuie să evitaţi supra sau subestimarea patologică a unui comportament. De exemplu, trebuie să aveţi în vedere chestiunile dezvoltării normale ca fiind influenţate de influenţele culturale multidimensionale ale identităţii, ceea ce include vârsta şi influenţele generaţionale, religia şi orientarea spirituală, etnia, orientarea sexuală, originea şi moştenirea naţională şi genul biologic. Este important să ţineţi cont de aceste influenţe pentru că veţi fi nevoiţi să faceţi diferenţe între cineva care vă arată un comportament care este cultural diferit de ceea ce vă aşteptaţi bazându-vă pe propria dvs. identitate, şi un comportament problematic. Dezvoltarea unui diagnostic este un proces complex. Trebuie să examinaţi influenţele psihologice, sociale şi biologice ale unui individ şi să încercaţi să determinaţi care sunt cele mai probabile cauze pentru comportamentul pe care îl consideraţi neadaptativ. ÎNCEPEŢI PROCESUL DE DIAGNOSTICARE PRINTR-UN INTERVIU INTRODUCTIV În cadrul acestui interviu, trebuie să adresaţi întrebări deschise şi închise care să vă ofere o imagine vastă asupra domeniilor în care clientul are probleme. Pentru aceasta este critic să includeţi o evaluare a statusului mintal. Morrison (1995) oferă sugestii detaliate pentru a realiza un examen pentru statusul mintal. Întrebările critice pe care terapeutul vrea să le rezolve până la sfârşitul interviului introductiv trebuie să includă: - Are clientul probleme organice cum ar fi leziuni ale creierului sau demenţă? - Este clientul psihotic? - Clientul are tulburare sau o dispoziţie anxioasă? - Clientul are intenţii suicidare? - Abuzează clientul de substanţe? - Este clientul victima sau făptuitorul unei violenţe? Terapeutul vrea să câştige o perspectivă vastă asupra stării prezente de funcţionare a clientului, care ar putea fi influenţată psihologic, biologic sau situaţional. În timp ce puneţi întrebări relevante, trebuie să evaluaţi dacă procesul interpersonal care se petrece între dvs. şi client este unul adecvat. - Starea sau dispoziţia clientului este congruentă cu subiectul discutat? - Clientul pare să răspundă la întrebările dvs. sau la ceea ce se întâmplă înăuntrul lui? 18
  19. 19. Fiţi conştienţi de natura limitată a informaţiilor dvs. Dacă toate informaţiile dvs. sunt obţinute într-un interviu de 40 de minute, apoi diagnosticul dvs. va trebui să fie mai cuprinzător decât dacă îl intervievaţi pe client timp de două ore, pe membrii familiei şi dacă veţi colecta informaţii colaterale din surse relevante. Cu cât ştiţi mai multe despre client, cu atât diagnosticul va fi mai precis. În situaţii complexe sau confuze, inteligenţa explicită şi testarea personalităţii ar putea fi necesare înainte ca un diagnostic acurat să poată fi posibil. În acest caz, terapeutul va putea da doar un diagnostic provizoriu până când vor putea fi posibile testele. Adresaţi întrebări care să excludă alte diagnostice În timpul primului interviu, este necesar să mai adresaţi şi alte întrebări care să confirme sau să infirme prezenţa unei tulburări. Să presupunem că în evaluarea prezenţei halucinaţiilor, clienta recunoaşte că vede peste tot faţa soţului decedat. Îl vede prin mulţimi, atunci când intră în camerele casei lor şi atunci când se plimbă prin parc. Este femeia schizofrenică? Ar putea avea halucinaţii din cauza abuzului de substanţe? Credinţele spirituale sau religioase includ faptul că viziunea faptului că rudele decedate devin îngeri păzitori? Există alte explicaţii? A adresa atât întrebări de confirmare cât şi de infirmare este vital pentru realizarea unui diagnostic corect. De exemplu, dacă o întrebaţi pe femeie de când trăieşte aceste experienţe, iar ea spune că au început luna trecută după ce soţul ei a fost ucis într-un accident de maşină, iar apoi aveţi date care sugerează că „halucinaţiile” reprezintă mai curând un comportament de nemulţumire decât consecinţele schizofreniei. Totuşi, să nu presupunem că ea nu este schizofrenică; mergeţi mai departe cu mai multe întrebări. Este posibil, de exemplu, ca femeia să-şi „vadă” soţul pentru că abuzează de substanţe. Nu vreţi să omiteţi informaţii importante pentru diagnostic pentru că aţi presupus prematur că îi înţelegeţi situaţia. În plus, este posibil să deplângă moartea soţului dar să fie şi schizofrenică. Aşa cum nu vreţi să „supradiagnosticaţi” un client, la fel nu vreţi nici să o „subdiagnosticaţi”. Să presupunem că în timpul unei evaluări pentru iluzii, un client să exprime multe idei suspicioase. În adresarea altor întrebări, bărbatul exprimă suspiciuni în legătură cu şeful, cu cei patru colegi şi cei doi subordonaţi. Clientul afirmă că toţi aceşti indivizi fac lucruri intenţionate pentru a-i submina munca. Acest comportament ar putea reflecta iluzii paranoice. Totuşi, adresaţi întrebări care ar putea infirma această posibilitate. Să presupunem că acest client nu este paranoic şi întrebaţi-l de ce aceşti indivizi au această atitudine faţă de el. să presupunem că apoi vă spune că el este singurul latino-american din companie şi că el consideră că au o privire rasistă asupra lui. În această situaţie, câştigaţi date suplimentare care ar putea infirma ideea că are iluzii şi ar putea confirma ideea că ar putea fi victima bigotismului. Totuşi, la fel ca în exemplul cu halucinaţiile, un diagnostic acurat cere întrebări detaliate care să vă asigure că nu trageţi concluzii greşite. Asiguraţi-vă că îl întrebaţi pe client dacă are motive să fie suspicios şi pe cei din afara serviciului. Dacă indică faptul că acasă, la biserică şi în comunitatea locală nu este „suspicios”, apoi aveţi date suplimentare care să sugereze că suspiciunile lui nu reflectă o gândire iluzorie. 19
  20. 20. Ce domenii ar trebui să acopere acele întrebări suplimentare? Vreţi să conduceţi o evaluare amănunţită privind influenţele situaţionale, biologice şi psihologice asupra funcţionării clientului. REFLECTAŢI ASUPRA DIAGNOSTICELOR ALESE Odată ce interviul preliminar este complet, este timpul să folosiţi exerciţiile care urmează după cazuri pentru a sprijini dezvoltarea unui diagnostic pentru client. Exerciţiile vă sugerează să luaţi în considerare fiecare axa pe rând începând cu Axa I şi până la Axa V. după ce aţi terminat acest lucru, sunteţi încurajat să priviţi asupra muncii dvs., începând cu Axa V pentru a considera dacă gradul de importanţă pe care l-aţi dat factorilor situaţionali în defavoarea celor individuali a fost unul adecvat. Aceste strategii de a privi înapoi sunt adoptate după recomandările lui Hayes (2001) pentru a preveni erorile din diagnosticare. Dacă urmăriţi acest demers pas cu pas, va fi reprezenta diagonsticul dvs. „adevărul” despre clienţii dvs.? Dacă vă uitaţi la avertizările scrise la începutul DSM- ului, sunteţi avertizat că acele criterii oferite pentru fiecare tulburare servesc doar ca şi ghid pentru înţelegerea clienţilor. Nu sunt oferite ca şi adevăruri despre clienţi. Criteriile pentru fiecare tulburare sunt mereu reevaluate şi revizuite. Amintiţi-vă că scopul unui diagnostic nu este de a „eticheta corect un client. Scopul este de a descrie, cât mai acurat posibil, starea de funcţionare a clientului. Fiţi riguros în utilizarea criteriilor DSM IV Diagnosticele multiple sunt încurajate de sistemul multiaxial. Totuşi, nu daţi un diagnostic daca un client nu îndeplineşte pe deplin criteriile şi nu daţi mai multe diagnostice atunci când recomandările spun că sunt inadecvate. De exemplu, dacă examinaţi criteriile pentru tulburarea opoziţional – provocatoare din DSM IV, îndrumarul specifică faptul că diagnosticul nu ar trebui pus dacă acel client întruneşte criteriile pentru tulburare de conduită sau personalitate antisocială. Mai mult, îndrumarul pentru tulburare antisocială indică faptul că diagnosticul nu este potrivit decât dacă clientul are peste 18 ani. Aveţi în vedere beneficiile şi riscurile diagnosticelor diferenţiate. În timp ce etichetele corecte primesc cel mai apropiat tratament, etichetele pot avea şi implicaţii negative pentru clienţi. Cercetările psihologiei sociale au demonstrat în multe domenii puterea etichetelor de a influenţa percepţiile oamenilor cu privire la ceilalţi. Rosenhan (1973), în studiul său clasic a demonstrat că odată ce un individ a primit o etichetă de schizofrenic, toate comportamentele individului a fost interpretate prin intermediul psihopatologiei. În mod similar, Langer (1974) ajuns la concluzia că observatorii clasificau intervievaţii diferit în funcţie de faptul că erau etichetaţi ca aplicanţi pentru un job, pacienţi din domeniul psihiatriei sau bolnavi de cancer. Synder (1984) a concluzionat că profesorii priveau comportamentele diferit când studenţii primeau eticheta de ostil vs. 20
  21. 21. talentat. Astfel, etichetele au o mare putere în a afecta cursul vieţii unui client, astfel că trebuie folosite cu atenţie. Amintiţi-vă că un client nu este un diagnostic. Un client are o viaţă ce include multe lucruri, iar uneori chiar şi prezenţa unei tulburări psihologice. Tulburarea descrie problemele pe care clientul le trăieşte, dar nu îl defineşte pe acesta. Ca rezultat al acestui lucru, când daţi un diagnostic pentru un client, fiţi atent la faptul că nu toţi clienţii care au aceeaşi tulburare au simptome identice, aceeaşi intensitate a simptomelor sau aceeaşi durată a dificultăţilor. DSM IV furnizează câţiva descriptori adiţionali pentru a-i adăuga la diagnosticul ales, care va fi individualizat la situaţia prezentă a clientului. Descriptorii includ informaţii despre potenţialele subtipuri de tulburări, intensitatea tulburării (mică, moderată, severă), cursul clinic al tulburării (în remisiune parţială, completă, istoric, vârsta, evoluţie). Probleme de diagnosticare diferenţiată. Simptomele pot avea loc în mai mult decât o singură tulburare. Mai mult, unele tulburări au simptome care se suprapun semnificativ. Acest lucru creează o graniţă neclară între unele tulburări şi face ca un diagnostic să fie greu de pus. Dacă aveţi probleme în diferenţierea diagnosticelor, prima Addenda a DSM-ului realizează o clasificare în şase categorii: a. Tulburări mentale datorate unei condiţii medicale generale, b. Tulburări induse de o substanţă, c. Tulburări psihotice, d. Tulburări de dispoziţie, e. Tulburări anxioase şi f. Tulburări somatoforme. Uneori decizia corectă nu este aceea de a diagnostica. La sfârşitului interviului preliminar, este posibil să aflaţi faptul că eticheta corectă pe Axele I şi II nu constituie un diagnostic. Alte ori, clientul ar putea avea nevoie de terapie, dar nu vă este clar care ar fi cel mai potrivit diagnostic. În acest cazuri, amintiţi-vă că manualul statistic vă permite să faceţi diagnostice care includ calificative precum „provizoriu” sau „nespecificat”. Dacă nu vă este clar care este diagnosticul corect, dar vă este clar faptul că există o condiţie diagnosticabilă, atunci eticheta corectă temporară este diagnosticul provizoriu. AXA I Primele exerciţii vă cer să vă gândiţi care ar putea fi cele mai adecvate diagnostice pe Axa I. Vă încurajează să luaţi în considerare câteva diagnostice diferite şi apoi să-l alegeţi pe cel mai adecvat. Pe Axa I codaţi ceea ce manualul numeşte Tulburări clinice, Tulburări de adaptare şi Alte condiţii care ar putea reprezenta centrul atenţiei clinice. Pe Axa I există un continuum de severitate implicit în care Tulburările clinice sunt cele mai severe, urmate de Tulburările de adaptare care sunt definite ca reacţii limitate în timp şi Alte condiţii care ar putea reprezenta centrul atenţiei, dar care nu reprezintă prezenţa unei tulburări psihologice. 21
  22. 22. AXA II Exerciţiile de pe Axa II vă cer să vă gândiţi dacă un anumit client îndeplineşte toate criteriile pentru o Tulburare de personalitate sau / şi Retard mintal. Dacă acel client nu îndeplineşte criteriile pentru un diagnostic de pe Axa II, terapeutul poate utiliza axa pentru a raporta trăsături de personalitate sau mecanisme maladaptative care ar putea fi relevante pentru tratament. DSM IV permite diagnosticarea majorităţii tulburărilor de personalitate pentru adulţi. Adolescenţi şi copii. Totuşi, fiecare tulburare prezintă un avertisment prin care comportamentele trebuie să se fi petrecut pe termen lung şi reprezintă paternuri care diferă de ceea ce se aşteaptă din punct de vedre cultural de la un individ. Cum puteţi determina dacă un comportament interpersonal reflectă o tulburare sau o un comportament sancţionat cultural? Hays (2001) atenţionează că acest lucru este greu de determinat. Ea recomandă dezvoltarea unei înţelegeri comprehensive a influenţelor culturale, înainte de a considera dacă un diagnostic de pe Axa II este potrivit sau nu. Capitolul de exerciţii vă îndrumă să fiţi cât mai specifici în descrierea motivelor pe care aţi ales să le luaţi sau nu în alegerea unui diagnostic. AXA III Pe Axa III, raportaţi orice condiţie medicală care simţiţi că este relevantă pentru managementul condiţiilor clientului pe Axele I şi II. Aceste condiţii medicale ar putea avea un rol cauzal în dezvoltarea problemelor clientului, le-ar putea exacerba sau le-ar putea face mai complexe. Uneori un client vine pentru un ajutor specific cu o problemă medicală care are influenţe ce sunt înţelese cel mai bine ca şi Tulburări mentale datorate unei probleme medicale. Când acesta este cazul, codaţi această informaţie atât pe Axa I cât şi pe Axa III. De exemplu, DSM IV are un cod pe Axa I pentru Tulburările de personalitate datorate unei condiţii medicale generale. Acest cod ar fi potrivit pentru un client cu leziuni ale lobului frontal care au rezultat ca urmare a unei lipse de judecăţi sau control al impulsului sau unei dispoziţii inadecvate. Pe Axa III, aţi putea folosi Clasificarea internaţională a tulburărilor pentru a coda această condiţie medicală. AXA IV Pe Axa IV, indicaţi orice probleme psihosociale sau de mediu care sunt relevante pentru funcţionarea clientului. DSM IV furnizează categorii d probleme la care dvs. să vă consideraţi, incluzând probleme cu grupul de sprijin, legate de mediul social, probleme educaţionale, probleme de acces la serviciile de sănătate, legate de interacţiunea cu sistemul legal şi alte probleme psihosociale şi de mediu. AXA V Pe Axa V, indicaţi evaluarea dvs. globală asupra funcţionării clientului folosind scala care este dată de Evaluarea multiaxială din manual. Este un proces direct. Pentru 22
  23. 23. fiecare scor numeric pe o scală de la 0 la 100, manualul oferă un set de descriptori în funcţie de cum funcţionează individul la acel nivel. Cu cât scorul este mai mic, cu atât individul funcţionează mai prost, cu excepţia faptului că un scor 0 reprezintă faptul că nu aveţi informaţiile adecvate despre acel client. 100 reprezintă scorul pe care îl daţi unui client care funcţionează superior în toate aspectele vieţii lui. În determinarea scorului pentru un client trebuie să aveţi o mare atenţie. Colectarea informaţiilor din surse colaterale poate fi utilă în verificarea nivelului la care funcţionează clientul. După ce alegeţi un scor care îl reprezintă cel mai bine pe client, puneţi în paranteze perioada de timp care îl reprezintă cel mai bine. De exemplu, ar putea reprezenta funcţionarea clientului în timpul interviului preliminar sau ar putea reflecta cel mai înalt nivel de funcţionare din ultimul an. Îi puteţi da mai mult decât un singur scor, fiecare definind funcţionarea într-o perioadă de timp diferită dar specifică. VERIFICAŢI DE DOUĂ ORI JUDECATA DVS. CLINICĂ După ce aţi finalizat evaluarea dvs. iniţială pentru Axele I-V, capitolul de exerciţii vă va cere să reconsideraţi toate acele evaluări în ordine inversă, din punctul dvs. de vedere. Aţi supra sau subestimat impactul factorilor situaţionali, biologici sau psihologici individuali asupra stării prezente de funcţionare a clientului? Dacă aţi făcut acest lucru, corectaţi diagnosticul. Apoi, exerciţiile vă sugerează să indicaţi de cev-aţi decis sau nu să schimbaţi diagnosticul după ce aţi făcut această primă trecere în revistă. Aţi fost nevoit să vă schimbaţi diagnosticul? Slattery (2004) sugerează că din cauza erorii fundamentale de atribuire, terapeuţii ar putea recunoaşte corect impactul influenţelor situaţionale asupra propriului comportament, dar să fie predispuşi să subestimeze puterea situaţiei asupra clientului. Aceasta ar putea conduce la o eroare în diagnostic. Când este cel mai probabil să interpretaţi greşit influenţele individuale, biologice sau psihologice asupra unui client? Cel mai vulnerabil sunteţi atunci când clientul diferă semnificativ de dvs. în unele privinţe. DSM IV are disponibile resurse care să vă ajute în evaluarea impactului vârstei, culturii şi genului asupra procesului de diagnostic. Prima Addenda conţine principii generale privind normele culturale şi un glosar al graniţelor simptomelor culturale. Această addenda oferă informaţii importante pentru a vă ajuta să luaţi în considerare cultura când puneţi un diagnostic. În final, pe Axa IV puteţi indica influenţele culturale asupra clientului. Fiţi atent şi precaut când luaţi în considerare aceste probleme culturale încercând să nu le supra sau subestimaţi importanţa. Hays (2001) şi-a exprimat îngrijorarea că informaţiile culturale oferite în DSM IV sunt adesea prea scurte şi nespecifice pentru a servi drept ghid în diagnostic. Ea sugerează rectificarea situaţiei prin adăugarea unei Axe VI care să includă factorii culturali relevanţi pentru identitatea clientului. Ea defineşte influenţele culturale prin vârstă etnie, gen biologic, originea şi moştenirea naţională, orientarea sexuală, statutul socio-economic, religie şi orientarea spirituală. Pentru un diagnostic acurat, Hays recomandă să completaţi mai întâi Axa VI şi apoi să mergeţi înapoi spre Axa V, IV, III, II, I. acest proces invers ar putea preveni erorile culturale. 23
  24. 24. Să presupunem că aţi finalizat trecerea inversă în revistă pentru diagnosticele alese, căutând potenţialele erori în diagnoză. Aţi terminat? Nu chiar. Exerciţiile din capitol vă cer să mai revizuiţi încă o dată deciziile dvs. Această ultimă revizuire o faceţi din punctul de vedere al clientului. De ce să consideraţi punctul de vedre al clientului? La început, clienţii sunt experţi asupra vieţilor lor, nu dvs. În a doilea rând, clienţii nu au acces legal la diagnosticele lor. Alegerile pe care le faceţi ar trebui să sprijine discuţiile pe care le aveţi cu clienţii despre vieţile lor. Altfel, aceste diferenţe de diagnostic ar putea întrerupe sau preveni dezvoltarea unei alianţe de lucru cu acel client. Cercetările au arătat că munca efectivă are loc atunci când cel care ajută şi clientul construiesc o alianţă de lucru în care ambele părţi se tratează cu respect şi lucrează activ împreună pentru a îndeplini obiectivele tratamentului. Luarea în considerare a percepţiilor clientului când se dezvoltă un diagnostic îi demonstrează acestuia că înţelegeţi punctul lui de vedere asupra slăbiciunilor şi puterilor lui. Aceasta ar putea creşte motivaţia lor de a se schimba. Cu toate acestea, dacă veţi crede că un client are o reacţie puternic negativă la diagnosticul pe care l-aţi ales, gândiţi-vă serios la implicaţiile pe care le-ar putea avea acest lucru privind acurateţea deciziilor dvs.; revizuiţi-le dacă este necesar. CONCLUZII Diagnosticarea este un proces complex. În realizarea unui diagnostic, consideraţi şi influenţele psihologice, sociale şi biologice. Fiţi deschis dacă trebuie să revizuiţi diagnosticul, bazându-vă pe informaţiile noi pe care le primiţi. Trataţi pacientul ca pe un partener în procesul de diagnosticare. Gândiţi-vă şi la utilitatea pe care o are diagnosticul pentru client, nu doar la acurateţea lui. Alegerile dvs. îl vor ajuta pe client să câştige servicii de care are nevoie? Aceste alegeri vor ajuta la îmbunătăţirea serviciilor pe care le primeşte clientul? Clientul şi sistemul lui de sprijin vor fi întăriţi de informaţiile pe care le dă diagnosticul ales? Dacă răspunsul la una din aceste întrebări este nu, atunci, revizuiţi-vă diagnosticul. 24
  25. 25. II. PROFILE ALE ADULŢILOR PENTRU UTILIZAREA ÎN ŞEDINŢELE INDIVIDUALE ROLUL CLIENTULUI Citiţi următoarele cazuri şi încercaţi să vă puneţi în ipostaza clientului. Nu trebuie să memoraţi toate detaliile care sunt furnizate în descriere. Detaliile sunt oferite pentru a face personajul cât mai viu în procesul de intervievare. Puteţi schimba orice detaliu demografic sau despre caz care v-ar putea ajuta să conturaţi un rol cât mai bun. Înainte ca interviul oficial să înceapă, spuneţi-i intervievatorului care sunt datele dvs. demografice, motivul pentru care sunteţi prezent la interviu şi locaţia unde are loc interviul; toate aceste informaţii sunt oferite în prima secţiune a profilului. La final, atât dvs. cât şi terapeutul ar trebui să recitiţi profilul aşa cum a fost scris şi apoi să vă puneţi în locul terapeutului pentru a completa exerciţiile de diagnostic, aprofundând interviul şi reflectând la discursul clientului din perspectiva terapeutului. ROLUL TERAPEUTULUI Înainte de a începe să adresaţi întrebări despre motivul pentru care clientul se fală aici, trebuie să-i explicaţi clientului cine sunteţi, cum funcţionează cabinetul dvs., cum este supervizată munca dvs. şi care sunt limitele confidenţialităţii. Dacă sunteţi priviţi prin intermediul unei oglinzi sau înregistraţi cu echipamente audio-video, acest lucru trebuie explicat clientului. Asiguraţi-vă că sunteţi înţeles de către client în ceea ce priveşte modul în care informaţiile vor rămâne confidenţiale înainte de a-i cere clientului consimţământul scris pentru a fi intervievat sau pentru angajarea în terapie. Ce va rămâne confidenţial? În majoritatea circumstanţelor, informaţiile adunate în timpul şedinţelor vor fi strict confidenţiale în limita a câtorva excepţii specifice. Confidenţialitatea va fi încălcată în următoarele situaţii: atunci când clientul ameninţă să-şi facă rău sieşi sau altor persoane cunoscute sau dacă clientul este victima abuzului sau neglijenţei în familie. În aceste situaţii, sunteţi nevoiţi să puneţi siguranţa clientului sau a celorlalţi înaintea confidenţialităţii şi să raportaţi situaţia la autorităţile legale. Confidenţialitatea mai poate fi încălcată dacă clientul vrea ca dvs. să oferiţi informaţii altor persoane precum doctori, judecători, instituţii şcolare. Pacienţi au reguli specifice, iar practicienii au responsabilităţi specifice privind modul în care utilizează informaţii confidenţiale cu privire la sănătate. În termeni populari, dacă un client doreşte ca dvs. să dezvăluiţi informaţii despre ei altor persoane, trebuie să semneze un document care să includă informaţiile pe care vor să le facă publice şi cui. În ceea ce priveşte minorii, probleme cu referire la tratament, confidenţialitate şi publicarea înregistrărilor sunt mai complexe deoarece aceste lucruri se află în puterea tutorelui legal. 25
  26. 26. Clienţii diferă pentru dumneavoastră în moduri importante? La începutul şedinţei trebuie să-i explicaţi clientului cine sunteţi şi care este maniera în care dvs. lucraţi deoarece percepţia lui ar putea fi foarte diferită de realitate. Discutaţi împreună diferenţele şi ascultaţi cu atenţie ceea ce are de spus clientul. Fiţi pregătit să discutaţi şi limitele cunoaşterii dvs. exersaţi acest lucru în jocul de rol. După ce schimbul de roluri este complet, nu mergeţi direct la exerciţiile didactice. Mai întâi treceţi în revistă profilul clientului pentru a fi sigur că-i înţelegeţi gândurile, sentimentele şi paternurile de relaţionare. Este posibil ca interviul preliminar să nu vă ajute în stabilirea corectă a unui diagnostic, aşa că lăsaţi profilul clientului să vă umple golurile pe care le aveţi. După ce completaţi exerciţiile care vă ajută să exersaţi abilităţile pentru interviu, încercaţi să vă adaptaţi gândirea şi stilul de a vă adresa clientului prin raportare la contextul său cultural, vârstă, etnie, statut socio-cultural, religie, gen biologic. Acest lucru poate fi o provocare. Pentru a rezolva această provocare, fiecare profil ne dă un indiciu despre modul în care clientul poate să răspundă la diferite aspecte ale situaţiei de interviu. Pentru unele exerciţii sunt oferite exemple despre modul în care aţi putea să vă adaptaţi discursul. 26
  27. 27. 3. Cazul Monisha 1. Care sunt principalele dvs. date? Numele dvs. este Monisha şi sunteţi o afro-americană în vârstă de 18 ani. Sunteţi în primul an la facultate. Sunteţi cel mai mare copil din cei patru. Fraţii dvs. locuiesc acasă împreună cu părinţii într-un oraş care se află la trei ore distanţă de facultatea la are sunteţi. Părinţii muncesc într-o fabrică care produce echipamente pentru autoturisme. Sunteţi prima persoană din familie care urmează o facultate. Ambii părinţi au început să muncească în fabrică după ce au terminat liceul. Împărţiţi un apartament cu alte 3 studente şi lucraţi cu jumătate de normă. Aveţi multe credite pentru a încerca să treceţi cât mai repede peste cei 4 ani de facultate şi pentru a avea un venit decent care să vă ajute şi familia. 2. Cum vă comportaţi în timpul interviului? Hainele dvs. sunt curate şi călcate iar igiena este potrivită. Staţi liniştită cu mâinile în poală şi picioarele încrucişate în dreptul gleznelor, dar daţi dintr-un picior. Rareori, realizaţi un contact vizual. Atitudinea dvs. faţă de terapeut este politicoasă, cooperantă şi respectuoasă, dar nu oferiţi multe informaţii şi aveţi tendinţa să vorbiţi în propoziţii scurte. . Viteza discursului este normală, iar ideile gândurile sunt bine organizate, dar nu sunteţi prea introspectivă şi nu elaboraţi informaţiile pe care le oferiţi terapeutului. Când sunteţi întrebată despre ceea ce v-a adus aici, vă axaţi mai ales pe simptome (dureri de cap, anxietate în legătură cu teste sau note), dar vorbiţi foarte puţin despre emoţii. Oricum, atunci când sunteţi întrebată direct despre emoţiile şi trăirile interioare legănatul picioarelor se accentuează, vă schimbaţi poziţia adesea, vă încruntaţi şi vă scărpinaţi în cap ca şi cum v-ar durea. Deşi aveţi multe întrebări despre modul în care terapia vă poate rezolva durerile de cap şi notele proaste, nu răspundeţi voluntar la aceste întrebări decât dacă terapeutul vă solicit acest lucru. Atunci când sunteţi întrebată despre starea dvs. mentală, nu prezentaţi confuzii, gânduri neobişnuite dau halucinante. Negaţi faptul că vă simţiţi deprimată sau anxioasă, cu excepţia momentelor în care daţi teste sau vă gândiţi la performanţele academice. Dacă sunteţi întrebată despre consumul de droguri sau alcool, recunoaşteţi faptul că aţi încercat puţină marijuana şi alcool când eraţi în liceu. Uneori, în week-end-uri ieşiţi în baruri cu colegele atunci când vă presează să luaţi o pauză de la învăţat, dar negaţi faptul că beţi atât de mult încât să vă îmbătaţi. Sunteţi mult prea îngrijorată în legătură cu performanţa şcolară pentru a permite drogurilor sau alcoolului să interfereze cu studiul sau prezenţa la ore. 3. De ce sunteţi intervievată? O asistentă de la campusul universitar v-a recomandat după ce aţi urmat un tratament pentru migrene. Nu aveţi aceste dureri în mod constant, dar se întind pe o 27
  28. 28. perioadă de câţiva ani, dar de când aţi venit la facultate sau intensificat şi simţiţi faptul că tratamentele nu mai au efect. Asistent v-a întrebat despre modul în care vă descurcaţi la şcoală şi aţi admis faptul că notele de la unele examene au fost cam mici şi sunteţi stresată din cauza acestui lucru. Deşi asistenta v-a prescris medicamente mai puternice pentru durerea de cap, aceasta crede că ar trebui să beneficiaţi de o perioadă de relaxare sau de un training care să vă înveţe cum să faceţi faţă stresului. A crezut că acest lucru ar putea să vă ajute în performanţele şcolare şi ar putea preveni apariţia altor dureri de cap. sunteţi sceptică dar durerile de cap încep să interfereze cu munca dvs. pentru şcoală şi sunteţi foarte îngrijorată din cauza notelor. 4. Cum vă simţiţi? Nu oferiţi informaţii din proprie iniţiativă despre sentimentele pe care aveţi, dar vă simţiţi un pic inconfortabil dacă sunteţi întrebată. Dacă terapeutul vă cere detalii despre aceste sentimente, admiteţi că sunteţi sceptică în ceea ce priveşte modul în care o discuţie cu un terapeut ar putea face ca durerile de cap să dispară şi notele să se îmbunătăţească. Aţi putea adăuga faptul că un frate mic a avut acelaşi gen de probleme emoţionale şi a fost mult timp sub supraveghere medicală. Sunteţi deopotrivă sceptică şi curioasă în ceea ce priveşte psihoterapia deşi nu aţi participat la niciodată la şedinţele fratelui dvs. şi aveţi impresia că nu l-a ajutat aproape cu nimic. Sunteţi obişnuită ca fiind cea mai puternică din familie şi nu vă simţiţi confortabil să admiteţi că sunteţi vulnerabilă. Sunteţi puţin anxioasă deoarece terapeutul ar putea încerca să vă facă să plângeţi sau să vă exprimaţi emoţiile, iar acest lucru v-ar face să vă simţiţi ruşinată. Dacă terapeutul vă întreabă în mod special despre anxietate, recunoaşteţi faptul că deveniţi astfel în situaţiile de examen până în punctul n care inima vă bate foarte tare, palmele vă transpiră şi vă este foarte greu să vă concentraţi. Aceste simptome par să se petreacă deşi învăţaţi foarte mult înainte de examene şi sunteţi frustrată de faptul că vă simţiţi astfel, părând că nu sunteţi capabilă să vă amintiţi informaţiile pe care le-aţi învăţat. 5. Cum gândiţi? Aţi avut note de zece şi de nouă în liceu şi vi s-a spus de câtre profesori şi consilieri că aveţi ceea ce este nevoie pentru succes. Visul dvs. este să ajungeţi profesoară deoarece v-aţi admirat profesorii din liceu pentru modul în care şi-au lăsat amprenta asupra vieţii studenţilor. În prezent notele vă pun în încurcătură deoarece în liceu aţi avut mereu note mari. Începeţi să vă întrebaţi dacă nu cumva profesorii s-au înşelat în privinţa dvs. şi nu aveţi ceea ce trebuie pentru a avea succes şi la facultate, dar aceste informaţii nu le oferiţi terapeutului decât dacă acest vă întreabă. Vă gândiţi mult la faptul că vă dezamăgiţi părinţii, care sunt foarte mândri de faptul că au o fiică la facultate. Vă îngrijorează şi faptul că vă dezamăgiţi şi fraţii pentru care sunteţi un exemplu. Vă imaginaţi că absolviţi facultatea foarte repede, că aveţi o slujbă ca profesoară şi că sunteţi în poziţia de a vă ajuta şi fraţii să urmeze o facultate. Aceste gânduri primează în mintea dvs. când încercaţi să învăţaţi pentru un examen şi acest lucru vă face să vă concentraţi şi mai greu. 28
  29. 29. 6. Ce vă place la dvs.? Sunteţi mândră de succesele dvs. din liceu şi de rolul de a fi primul membru al familiei care merge la facultate. Aţi putea să vă descrieţi ca fiind responsabilă, demnă de încredere şi loială, iar dacă vi se cer exemple vă centraţi pe rolul dvs. de soră mai mare şi de importanţa pe care o au aşteptările părinţilor pentru dvs. în a fi un bun exemplu pentru ceilalţi fraţi. 7. Cum v-aţi descurcat la serviciu? Dacă sunteţi întrebată de slujba cu jumătate de normă de la băcănie, recunoaşteţi faptul că nu vă place prea mult şi că simţiţi că vă ia din timpul pentru învăţat. Totuşi aveţi nevoie de bani pentru a contribui la cheltuielile pentru facultate şi încercaţi să vă descurcaţi cât mai bine. În ultima vreme a trebuit să vă amânaţi turele din cauza durerilor de cap şi vă temeţi ca nu cumva managerul să vă perceapă ca fiind leneşă sau iresponsabilă, deşi a fost înţelegător şi nu s-a plâns de faptul că aţi lipsit. 8. Cum vă descurcaţi la şcoală? Notele au scăzut după ce nu prea v-aţi descurcat bine la câteva examene importante. Aţi avut mulţi de 9 la majoritatea cursurilor, dar acum aveţi 7 la două dintre ele şi sunteţi în pericol de a avea restanţă la matematică. Din cauza durerilor de cap aţi şi lipsit de la câteva ore. Nu le-aţi cerut profesorilor ajutor suplimentar şi vă este ruşine să faceţi acest lucru. Sunteţi îngrijorată din cauza notelor, iar planul dvs. este acela de a învăţa mai mult pentru a vă descurca mai bine. 9. Cum este sănătatea dvs.? De la centrul medical al campusului vi s-a dat o reţetă cu Imitrex. Trebuie să luaţi medicamentul ori de câte ori simţiţi că aveţi o migrenă. Încă din adolescenţă v-aţi luptat cu durerile de cap, dar până acum aţi fost capabilă să le faceţi faţă cu ajutorul medicamentelor. Negaţi faptul că aveţi alte probleme fizice. Totuşi, dormiţi doar 5-6 ore pe noapte. V-aţi şi îngrăşat de când sunteţi la facultate, dar nu consideraţi că acest lucru este o problemă. Pur şi simplu nu aţi avut timp să faceţi gimnastică. 10. Cum vă înţelegeţi cu ceilalţi? Dacă sunteţi întrebată de viaţa socială, râdeţi şi spuneţi că nu aveţi una. În liceu aţi avut mereu prieteni şi cu cine să ieşiţi în oraş, dar cursurile, învăţatul şi slujba nu vă permit să socializaţi prea mult de când sunteţi aici. Dacă sunteţi întrebată ce faceţi ca să vă relaxaţi, spuneţi ca rareori faceţi acest lucru. De la venirea la facultate nu prea aveţi timp să faceţi a cest lucru. Colegele de cameră vă spun că ar trebui să vă faceţi timp pentru distracţie şi încearcă să vă convingă să mergeţi cu ele la petreceri. Nu reuşiţi să vă daţi seama cum reuşesc alţii să facă acest lucru şi să mai aibă timp să pentru şcoală. Când aţi încercat să vă distraţi împreună cu colegele, v-aţi simţit vinovată şi distrasă în legătură 29
  30. 30. cu munca pe care aţi fi putut să o faceţi în acest timp. Nu vedeţi acest lucru ca pe o problemă. Prietenii par un lux pe care în prezent nu vi-l puteţi permite. Sunteţi aproape de familie şi vorbiţi o dată pe săptămână. Este prea scump ca să vă puteţi permite să sunaţi mai des. Dvs. şi mama aţi fost foarte apropiate de când bunica dvs. a murit anul trecut. A fost răpusă de cancer. V-aţi implicat împreună să aveţi grijă de ea. Nu vă puteţi împăca cu această situaţie deoarece rolul dvs. în familie este de a fi puternică şi competentă. Nu credeţi că este o situaţie fără rezolvare, dar din când în când sunteţi surprinsă de emoţiile pe care le aveţi când vă gândiţi la ea în vise sau în conversaţiile cu mama dvs. Dacă veţi dori să împărtăşiţi aceste emoţii cu terapeutul o veţi putea face în funcţie de cât de confortabil vă face să vă simţiţi. Amintiţi-vă că dvs. consideraţi că ar fi ruşinos să plângeţi în timpul şedinţei şi încercaţi să evitaţi acest lucru cu orice preţ. Totuşi, când subiectul este adus în discuţie, arătaţi disconfort prin schimbarea poziţiei în scaun şi legănarea picioarelor . 11. Cum vă vedeţi viaţa? Până de curând, aţi considerat că viaţa este o provocare căreia îi puteţi face faţă. Eraţi mândră de succesele din liceu şi de faptul că sunteţi prima din familie care urmează o facultate. Eraţi nerăbdătoare să începeţi cursurile şi încrezătoare în viitor. Apoi durerile de cap s-au accentuat şi v-aţi dat seama că este posibil să picaţi un examen deşi aţi învăţat foarte mult. Încrederea in forţele proprii are de suferit şi deveniţi anxioasă chiar şi atunci când anticipaţi un test. Credeţi că dacă aţi munci mai mult şi aţi rămâne concentrată la cursuri aţi avea mai mult succes. Dar, se pare că sunteţi prinsă într-un cerc fără sfârşit în care încercaţi tot mai mult dar reuşiţi tot mai puţin. Este confuz să vă consideraţi ca fiind capabilă de insucces şi să aveţi nevoie de ajutor. Începeţi să recunoaşteţi că este nevoie să încercaţi ceva diferit pentru a ieşi din acest cerc. Nu sunteţi sigură că psihoterapia este ceva diferit, dar sunteţi motivată să încercaţi orice decât să renunţaţi la scopurile dvs. EXERCIŢII PENTRU TERAPEUT Exerciţiul 1: Realizaţi un diagnostic pentru Monisha A. Ce criterii îndeplineşte Monisha pentru o tulburare de adaptare de pe Axa I? ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ Numiţi alte două diagnostice de pe Axa I care ar putea să o domine pe Monisha şi indicaţi ce informaţii suplimentare ar putea fi necesare pentru a diferenţia diagnosticul ales pentru ea. 30
  31. 31. ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ B. Îndeplineşte Monisha criteriile pentru o tulburare de pe Axa II, ar trebui ca diagnosticul să fie luat în considerare sau nu este un diagnostic util? ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ C. Ce aţi putea să aveţi în vedere pentru Monisha de pe Axa III (condiţii medicale generale care ar putea fi relevante pentru starea psihică a unei persoane)? ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ D. Evidenţiaţi toate categoriile de stresori psihosociali şi de mediu pentru Monisha şi daţi câte un exemplu pentru fiecare pe Axa IV. Indicaţi dacă stresorul este de intensitate mică, moderată sau severă. ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ E. Care este evaluarea dvs. globală asupra funcţionării Monishei pentru Axa V (în prezent sau în ultimul an)? ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ F. Verificaţi de două ori diagnosticul pe care l-aţi ales începând de la Axa V şi procedând în ordine inversă până la Axa I pentru a determina dacă aţi supra sau subestimat impactul factorilor situaţionali, biologici sau individuali asupra stării actuale pe care o are Monisha. Ar trebui să schimbaţi ceva? Fiţi specific atunci când spuneţi de ce sau de ce nu. ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ 31
  32. 32. G. Treceţi din nou în revistă diagnosticul ales din punctul de vedere al Monishei. Alegerile dvs. confirmă discuţia pe care aţi avut-o cu ea? Ar trebui să fie deranjată de alegerea dvs.? Fiţi specific atunci când spuneţi de ce sau de ce nu. ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ Exerciţiul 2: Practicaţi interviul aprofundat cu Monisha A. Monisha munceşte din greu pentru a avea succes pe plan şcolar dar şi pentru a fi sursă puternică şi de neclintit care să-i ajute pe ceilalţi membri ai familiei. Ar putea să nu conştientizeze îndeajuns cum acest lucru se constituie într-un stres semnificativ pentru ea. Discutaţi despre comportamentul ei non-verbal, ajutând-o să-şi exploreze emoţiile cauzate de aceste probleme. Când Monisha vorbeşte despre moartea bunicii ei, puterea vocii ei se diminuează şi vorbeşte mai încet şi mai ezitant, cu pauze lungi. Scrieţi un comentariu care să evidenţieze comportamentul ei non-verbal şi care să o încurajeze să se gândească ce stări emoţionale ar putea reflecta acest comportament cu privire la moartea bunicii. ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ Când Monisha vorbeşte despre notele mici, despre grija că ar putea să-şi dezamăgească părinţii şi despre dorinţa de a fi un bun exemplu pentru fraţii mai mici, dă din picioare, îşi schimbă poziţia în scaun, se scarpină în cap şi-şi rupe fire de păr ca şi cum ar durea-o. Ce aţi putea să-i spuneţi pentru a-i atrage atenţia asupra acestor indicii non-verbale şi pentru a se orienta asupra presiunii emoţionale pe care o simte pentru a se realiza pe plan şcolar? ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ B. Monisha cere un training despre managementul stresului pentru simptomele pe care le are atunci când o doare capul şi pentru aparenta anxietate din timpul examenelor. Pentru a stabili o măsură a simptomelor pe care le prezintă, trebuie să obţineţi mai multe detalii despre momentele specifice în care are aceste simptome. Folosind întrebări deschise şi închise pentru a aduna informaţii despre frecvenţa, intensitatea şi durata 32
  33. 33. acestor simptome, veţi reuşi să stabiliţi o modalitate prin care dvs. şi Monisha să puteţi evalua progresele din timpul tratamentului. Realizaţi o listă cu întrebări pe care aţi putea să le adresaţi pentru a obţine exemple specifice de momente când o doare capul sau are anxietate în timpul examenelor. ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ Realizaţi o listă cu întrebări pe care aţi putea să le adresaţi pentru a stabili frecvenţa, intensitatea şi durata acestor simptome. ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ C. Realizaţi o listă cu întrebări pe care aţi putea să le adresaţi pentru a obţine exemple de modalităţi în care experimentează o durere de cap. Stabiliţi dimensiuni multiple ale experienţei (comportament, cogniţii, sentimente, imagerie, senzaţii) care au avut loc înainte, în timpul şi după ce a avut dureri de cap sau un episod de anxietate? ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ D. Ce întrebări aţi putea pune în legătură cu excepţiile de la comportamentul descris mai sus? Spre exemplu, Când este sub presiune dar nu o doare capul sau dă un examen fără a fi anxioasă? ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ Exerciţiul 3: Gândiţi-vă la întrebări care au legătură cu Monisha A. Gândiţi-vă cine sunteţi ca şi terapeut şi scrieţi mai jos ce consideraţi că ar fi cel mai greu în stabilirea unei legături cu Monisha, plecând de la vârstă, gen biologic, statut socio-economic, orientare sexuală, religie, caracteristici fizice şi tipul de personalitate. Ce s-ar putea întâmpla în mod clar? ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ 33
  34. 34. ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ B. Aţi putea face ceva pentru a înlesni capacitatea dvs. de a stabili o relaţie efectivă de lucru cu Monisha? Fiţi specific şi daţi detalii în descrierea ideilor. ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ C. Având în vedere faptul că Monisha nu a indicat nici o legătură între simptome şi moarte bunicii, că investeşte în menţinerea unui rol puternic şi competent şi că se simte puţin inconfortabil cu ideea psihoterapiei, cum aţi putea aborda subiectul sarcina de a obţine mai multe informaţii despre acest eveniment şi despre reacţia ei? ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ D. Discutaţi toate aspectele centrării tratamentului pe simptomele durerilor de cap şi ale anxietăţii Monishei în opoziţie cu extinderea tratamentului care să includă explorarea unor necazuri nerezolvate. ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ E. Care credeţi că este în prezent cea mai bună alegere pentru tratamentul Monishei? Ce factori v-au influenţat în alegere? ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ F. Decizia dvs. cu privire la tratamentul optim reflectă privirea dvs. generală despre un tratament restrâns vs. un tratament lărgit, sau factorii individuali care o influenţează pe Monisha? ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ 34

×