Duminica Floriilor - Intrarea Domnului in Ierusalim

1. Duminica Floriilor

2. Mantuitorul mergea înainte, suindu-Se
la Ierusalim.
Şi a fost că pe când Se apropia de
Betfaghe şi de Betania, spre muntele
numit al Măslinilor, i-a trimis pe doi din
ucenici,
zicând:

3. „ Mergeţi în satul din faţa voastră şi, intrând în el, veţi găsi un mânz legat, pe care
nimeni dintre oameni n'a şezut vreodată; dezlegaţi-l şi aduceţi-l.”

5. Şi, plecând, cei trimişi au găsit
aşa cum le spusese El.
Şi în timp ce dezlegau mânzul,
stăpânii lui le-au zis: "De ce
dezlegaţi mânzul?"

7. Şi l-au adus la Iisus; şi aruncându-
şi hainele lor pe mânz, L-au urcat
pe Iisus.

8. Iar în timp ce El mergea, îşi
aşterneau hainele'n cale.

9. Şi, apropiindu-Se El de panta
Muntelui Măslinilor, toată
mulţimea ucenicilor,
bucurându-se, cu glas mare
au început să-L laude pe
Dumnezeu pentru toate
minunile pe care le văzuseră

10. zicând: "Binecuvântat este
Împăratul Cel ce vine întru numele
Domnului!

11. Pace în cer şi slavă întru cei de sus!"

12. Şi unii farisei din mulţime
I-au zis:

14. Şi El, răspunzând, a zis:

15. “"V'o spun Eu vouă: Dacă ei vor
tăcea, pietrele vor striga”

16. Una din căile de acces în Ierusalim.
Aici a fost întâmpinat Mantuitorul.
Potrivit tradiţiei iudaice,
atunci când Mesia va reveni
va intra pe această poartă.
De frică, musulmanii, sub domnia
lui Ottoman Sultan Suleiman
Magnificul (1520-1566) au hotărât
să închidă accesul pe această
poartă şi au înălţat un zid.

17. Poarta Aurită Muntele
Măslinilor

18. Intrarea
Mântuitorului nostru
Iisus Hristos
în Ierusalim
pe Poarta Aurită

19. Deşi i-a părăsit pe evrei pentru a locui în mijlocul neamurilor,
Domnul se îndreaptă spre templu;
care este adevăratul templu, dacă nu cel în care Dumnezeu
este închinat nu după simţuri, ci în duh şi adevăr (In 4,24)?!
Acesta este templul lui Dumnezeu: întemeiat pe piatra credinţei,
şi nu pe temelii din piatră...
(Sf. Ambrozie al Milanului)

20. Şi urcă pe Muntele Măslinilor, pentru a planta
tinerele vlăstare de măslin (Ps 127,3),
a căror mamă este Ierusalimul din înălţime (Gal
4,26). Fiecare mlădiţă, fiind plantată în casa lui
Dumnezeu (Ps 92,14), ar putea spune: cât mă
priveşte, eu sunt ca un măslin roditor în casa
Domnului (Ps 52,10).
Poate chiar însuşi muntele este Hristos; oare nu
neamurile fac rod bogat din plinătatea Duhului?
Noi urcăm prin El şi spre El.
El este calea, El este poarta, ea e deschisă;
El o deschide.
(Sf. Ambrozie al Milanului)

21. Asinul, ca orice mânz, este sălbatic şi
trebuie îmblânzit; iar, ca animal este
necurat; de aceea nici nu era primit
ca jertfă ce se aducea lui Dumnezeu
după lege.
Necurate erau toate neamurile
pământului pentru necredinţa lor şi
sălbatice şi cu nevoie de îmblânzit,
pentru că erau lipsite
de legile lui Dumnezeu.
Şederea lui Iisus Hristos pe măgăruş
însemna suspinul neamurilor
după el.
Asinul are şira spinării în formă de
cruce, nu întâmplător a ales Domnul
un asin mai înainte de patima Sa.

22. Ce-i care au mers să dezlege asinul au vorbit oare în numele lor?
Nicidecum; ei au vorbit precum le-a spus Mântuitorul pentru a te face să înţelegi
că vorbele lor nu provin din discursuri proprii ci din însuşi Cuvântul lui
Dumnezeu, şi că nu în numele lor, ci în numele lui Hristos au răspândit credinţa
printre neamurile păgâne, şi că puterile potrivnice care-şi revendicau omagiile
neamurilor s-au supus poruncilor dumnezeieşti. (Sf. Ambrozie al Milanului)

23. Duminica Floriilor
(scurt istoric)
Ca toate sărbătorile creştine,
iniţial a fost o sărbătoare păgână,
a vegetaţiei şi a fertilitaţii,
dedicată Florei,
peste care creştinismul
a suprapus o sărbătoare
religioasă, schimbându-se
denumirea şi semnificaţia,
dar păstrându-se în bună parte
tradiţiile iniţiale.
Flora era la vechii romani zeiţa
florilor şi a înfloririi.
În onoarea ei, odată cu venirea
primăverii, avea loc sărbătoarea
Floralia, care dura numai o zi,
pe 29 aprilie.

24. La intrarea în Ierusalim Iisus Hristos a fot întâmpinat cu ramuri de palmier şi măslin.
Palmierul maiestuos, cu frunzele sale desfăşurate ca nişte evantaie uriaşe, a fost considerat
un simbol al soarelui şi al victoriei. Pentru egipteni şi pentru arabi el era „Pomul vieţii”,
iar fructele sale, curmalele, erau în vestul Asiei şi în China un simbol al fertilităţii.
Motivele frunzelor de palmier le găsim asociate la romani cu ceremoniile legate de cultul lui
Apollo dar si al zeiţei Astarte.
Tradiţia folosirii frunzelor de palmier în diferite procesiuni precum şi la încununare victoriei
gladiatorilor, a fost preluată de către adepţii tinerei religii creştine, care au serbat în felul
acesta intrarea victorioasă a lui Iisus Hristos în Ierusalim. Curând, frunzele de palmier au
devenit un atribut firesc al unor sfinţi sau martiri ai credinţei.

25. Frunzele de palmier (în ţarile unde nu există), au fost înlocuite cu cele de salcie,
în bună parte datorită simbolismului ei, dar şi prin faptul că este primul copac
care înverzeşte primăvara. Ramurile înmugurite ale acestui copac sunt folosite
în Duminica Floriilor.