SlideShare a Scribd company logo
Brăila, An 2, Nr.5 (3), decembrie 2008, 2 pagini

Concursul interna ional “Juvenes Translatores”
                                         Elevi de la 28 de licee din România, alături de al ii provenind de la aproximativ 620 de
                                        şcoli din Uniunea Europeană (UE), dar şi din afara blocului comunitar, au participat în
                                        data de 27 noiembrie 2008 la a doua edi ie a concursului pentru tinerii traducători
                                        quot;Juvenes Translatoresquot;, organizat de Comisia Europeană. Din ara noastră au fost
                                        selec ionate pentru a lua parte la concurs licee din 19 jude e precum şi din Bucureşti, iar
                                        jude ul Brăila se numără printre cele 19 jude e selectate. Potrivit criteriilor de selec ie,
                                        fiecare liceu avea posibilitatea să intre în competi ie cu patru elevi născu i în 1991.
                                        Grupul Şcolar Industrial “Anghel Sligny” a participat la concurs cu doi elevi, care au
                                        îndeplinit limita de vârstă (să fie născu i în anul 1991), aceştia fiind Panait Eduard de la
                                        clasa a X-a A liceu şi Ionescu Cătălin de la clasa a X-a B liceu. Numele câştigătorilor
vor fi publicate pe pagina de internet a concursului http://ec.europa.eu/translatores până la sfârşitul lunii ianuarie 2009, aceştia
urmând să fie invita i să participe în decursul anului următor, la Bruxelles, la ceremonia de decernare a premiilor.
(prof. Constantin Olimpia)

Balul Bobocilor - 2008
28.11.2008 … eveniment mult aşteptat : BALUL BOBOCILOR „A. Saligny”, la …clubul INSOMNIA !
Balul în sine a fost un adevărat spectacol : perechi-personaje legendare şi de basm (Cenuşăreasa & Prin ul , Zorro & Esmeralda
, Romeo & Julieta , Paris & Elena din Troia) , probe teatrale şi comice (prezentare , dexteritate , dans , întrebări-surpriză , etc ).
Miss şi Mister Boboc au fost aleşi : Fînaru Valentina-Veronica & Luca Micu-Mihai ( Esmeralda & Zorro )- IX A (liceu) ;
Regele şi Regina Balului au devenit :Mustă ea Silviu & Dosoftei Andreea (Paris & Elena din Troia)- XI B & XII C .
Au mai evoluat pe scenă , elevi talenta i ai şcolii (Daniela Ion –XIIA , Antal Alexandru şi Raluca Pădineanu –XIIC).
To i participan ii direc i au primit premii substan iale şi au fost felicita i de d-l primar-Aurel Simionescu şi de reprezentantele
„Obiectiv”şi „Monitorul”de Brăila ( ultimele făcând parte şi din juriu) .
A urmat un mini-concert sus inut de invitatul special , MATTEO , care a evoluat în compania a două animatoare ce-au
„încins”atmosfera .
Cei prezen i au avut parte de multă , multă distrac ie şi au dansat până în zori. (prof. Buzatu Lidia)

Hristos impărtăşit copiilor
În data zilei de 6 decembrie 2008, zi destinată celebrării Sf. Ierarh Nicolae, patronul spiritual al oraşului Brăila, a avut loc un
concurs cu temă religioasă intitulat “Hristos impărtăşit copiilor”. Concursul a fost ini iat de Episcopia “Dunării de Jos” cu
sprijinul parohiilor oraşului. Elevi ai “Grupului Şcolar Anghel Saligny”, sub îndrumarea domnului profesor de religie Du ă
Florin, au participat la acest concurs, zece dintre aceştia fiind premia i (premiul I: Negulici Marius cl. VIII, Anghelaş M.
Andreea cl. I, Bârsan H. T. Petru Vlad cl. VIIB, Dăsagă Alina cl. VIIA, Pascu Silvia cl. XIB , Gheorghe Fănel Alin cl. XIA,
Mototolea Alexandru cl. XB, Colgiu Alin Georgian cl. XIID; premiul II Bolozan L. Andrei cl. I; premiul III Calu I. Adrian).
Premierea a avut loc la biserica “Sf. Gheorghe”, premiile constând în diplome şi alte stimulente: reviste, icoane, cărticele cu Sf.
Nicolae ş.a. (prof. Du ă Florin)

Din lumea teatrului

Regizorul Andrei Şerban, invitat de onoare al Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa (eveniment în cadrul căruia prezintă
trei spectacole, ''Unchiul Vania'':''Spovedanie la Tanacu'' si ''Lear'') a acordat un interviu în exclusivitate pentru quot;Cotidianulquot; ,
quot;Ziuaquot;, quot;Gândulquot;, quot;Adevărulquot; şi celelalte ziare din ară, men ionând că, în sfârşit, au putut vedea şi bucureştenii, constăn enii,
brăilenii şi gălă enii ''Unchiul Vania'', cel mai premiat spectacol al stagiunii trecute.
Conceput ini ial ca un spectacol quot;de netransportatquot; (pentru Teatrul Maghiar din Cluj), s-a realizat apoi adaptarea lui şi la alte
scene. quot;E de fapt o reinventare a spectacolului, pentru că ceea ce a i văzut în cele patru oraşe din ară a fost ceva măre ,
grandios şi plin de via ă fa ă de cel de la Cluj, care a avut o altă perspectivă şi o montare diferităquot;- a declarat regizorul.
( elev Mocăni ă Ionu )
Brăila, An 2, Nr.5, decembrie 2008, 2 pagini
Fii activ !
                                       Este o campanie care se desfăşoară în fiecare an în şcoala noastră, campanie ce presupune
                                     reciclarea PET-urilor şi hârtiei. În anii trecu i, această campanie a constat în întrecerea cu
                                     şcolile din oraşul nostru, anul acesta, nemaiexistand o competi ie, pe data de 5
                                     decembrie, am continuat quot;tradi iaquot;. Elevii care au participat şi cărora le mul umesc pe
                                     această cale, sunt elevii de gimnaziu, ca iva elevi de liceu, dar.....să nu-i uităm pe cei mici,
                                     coordona i de d-nele învă ătoare...În urma colectării, s-au adunat 30 kg de PET-uri şi 70 kg
                                     de hartie.....( Prof. Aura Gabuz)

Din lumea sportului
Echipa de handbal baie i liceu a ob inut locul I laquot; Cupa Brăilei quot; organizată de Primaria Brăila. Din echipa de handbal fac parte
următorii elevi: Marin George XI C SAM,David Ionu XI B, Şerban Dumitru XI B, Cojocaru Daniel X A, Ghelber Valentin X
A, Minoiu Florian X A, Ungureanu Mihai XII E, Iordache Ştefănu XII E , Coticeru Petrică XI B ,Chirac Mirel XII B, Luca
Mihai IX A , Perianu Adrian IX A. Elevul Marin George a primit şi premiul dequot; Cel mai bun jucator quot; al competi iei. To i
jucătorii au jucat cu dăruire şi ambi ie reuşind astfel performan a de a câstiga toate meciurile la un scor detaşat.
Echipa de rugby tag baie i gimnaziu a ob inut în data de 29 noiembrie 2008 locul I Ia quot;Cupa Hakaquot; organizată de DJS Brăila.
Din echipa de rugby tag fac parte următorii elevii: Hatos Aurelian VIII A, Cârjan Mihai VIII A, Munteanu Mihai VIII A, Banu
Ionu VI A, Bârsan Vlad VII B, Ion Robert VII A, Mocanu Gabriel VII A ,Tanăsuică Mihai VI A. Cele mai multe eseuri au fost
marcate de elevii: Hatos Aurelian , Cârjan Mihai si Banu Ionu . (Prof. Puşcaşiu Geta)

                  Director                                                                           Editor
         PETRU A ADRIANA SIMIONESCU                                                            TRAIAN ANGHEL
              Director de redac ie                                                           Coordonare si tehnoredactare
             GEORGIANA TROIA                                                             CONSTANTIN GEORGIANA-OLIMPIA
La realizarea acestui număr au contribuit: Buzatu Lidia (profesor), Du ă Florin (profesor), Aura Gabuz (profesor), Puşcaşiu Geta
(profesor), Constantin Georgiana-Olimpia (profesor), Mocăni ă Ionu (elev).

Buletin informativ editat în cadrul proiectului Educa ie prin Media, început în 2007 cu finan are din partea Ministerului Educa iei,
Cercetarii şi Tineretului

More Related Content

What's hot

Infocus 16
Infocus 16Infocus 16
Activitati 2006-2007
Activitati 2006-2007Activitati 2006-2007
Activitati 2006-2007
iscroni
 
Revista InfoLINE /Anul I/ Nr. 1 – aprilie 2012
Revista InfoLINE /Anul I/ Nr. 1 – aprilie 2012Revista InfoLINE /Anul I/ Nr. 1 – aprilie 2012
Revista InfoLINE /Anul I/ Nr. 1 – aprilie 2012
revistainfoline
 
Sahul Uneste!
Sahul Uneste!Sahul Uneste!
Sahul Uneste!
ANSMoldova
 
Infocus 21
Infocus 21Infocus 21
Infocus 22
Infocus 22Infocus 22
La ceas aniversar zilele şcolii 2008
La ceas aniversar  zilele şcolii 2008La ceas aniversar  zilele şcolii 2008
La ceas aniversar zilele şcolii 2008Butuc Carmen
 
Infocus 12
Infocus 12Infocus 12
CAEN 2018 - Anexa B
CAEN 2018 - Anexa BCAEN 2018 - Anexa B
CAEN 2018 - Anexa B
Cimpeanemese
 
Criteriul Activitatilor Complexe Cu Valoare Instructiv3
Criteriul Activitatilor Complexe Cu Valoare Instructiv3Criteriul Activitatilor Complexe Cu Valoare Instructiv3
Criteriul Activitatilor Complexe Cu Valoare Instructiv3cecilia todea
 
Raport de activitate cje bacau - anul scolar 2010-2011
Raport de activitate cje bacau - anul scolar 2010-2011Raport de activitate cje bacau - anul scolar 2010-2011
Raport de activitate cje bacau - anul scolar 2010-2011
Cristian Ghinghes
 
SIMPOZION INTERNAȚIONAL DEDICAT ZILEI PĂMÂNTULUI 2013
SIMPOZION INTERNAȚIONAL DEDICAT ZILEI PĂMÂNTULUI 2013 SIMPOZION INTERNAȚIONAL DEDICAT ZILEI PĂMÂNTULUI 2013
SIMPOZION INTERNAȚIONAL DEDICAT ZILEI PĂMÂNTULUI 2013
Colegiul Tehnic "Miron Costin" Roman
 
Chișinău Youth Orchestra: Raport de Excelență 2015
Chișinău Youth Orchestra: Raport de Excelență 2015Chișinău Youth Orchestra: Raport de Excelență 2015
Chișinău Youth Orchestra: Raport de Excelență 2015
Radu Marian
 
Primavara copilariei nr 34
Primavara copilariei  nr 34Primavara copilariei  nr 34
Primavara copilariei nr 34
Nicole France
 
GRADATIE DE MERIT OBTINUTA IN ANUL 2009
GRADATIE DE MERIT OBTINUTA IN ANUL  2009GRADATIE DE MERIT OBTINUTA IN ANUL  2009
GRADATIE DE MERIT OBTINUTA IN ANUL 2009
LucianeCurator, EUNEOS Social Media Manager and Trainer
 
What's hot (19)

Infocus 16
Infocus 16Infocus 16
Infocus 16
 
Activitati 2006-2007
Activitati 2006-2007Activitati 2006-2007
Activitati 2006-2007
 
Infocus 13
Infocus 13Infocus 13
Infocus 13
 
Revista Infoline nr 4
Revista Infoline nr 4 Revista Infoline nr 4
Revista Infoline nr 4
 
Revista InfoLINE /Anul I/ Nr. 1 – aprilie 2012
Revista InfoLINE /Anul I/ Nr. 1 – aprilie 2012Revista InfoLINE /Anul I/ Nr. 1 – aprilie 2012
Revista InfoLINE /Anul I/ Nr. 1 – aprilie 2012
 
Revista infoline nr 3
Revista infoline nr 3Revista infoline nr 3
Revista infoline nr 3
 
Sahul Uneste!
Sahul Uneste!Sahul Uneste!
Sahul Uneste!
 
Infocus 21
Infocus 21Infocus 21
Infocus 21
 
Infocus 22
Infocus 22Infocus 22
Infocus 22
 
Camelia Apopei , Iasi ,,Diferiti , Dar Puternici Impreuna
Camelia Apopei , Iasi   ,,Diferiti , Dar Puternici ImpreunaCamelia Apopei , Iasi   ,,Diferiti , Dar Puternici Impreuna
Camelia Apopei , Iasi ,,Diferiti , Dar Puternici Impreuna
 
La ceas aniversar zilele şcolii 2008
La ceas aniversar  zilele şcolii 2008La ceas aniversar  zilele şcolii 2008
La ceas aniversar zilele şcolii 2008
 
Infocus 12
Infocus 12Infocus 12
Infocus 12
 
CAEN 2018 - Anexa B
CAEN 2018 - Anexa BCAEN 2018 - Anexa B
CAEN 2018 - Anexa B
 
Criteriul Activitatilor Complexe Cu Valoare Instructiv3
Criteriul Activitatilor Complexe Cu Valoare Instructiv3Criteriul Activitatilor Complexe Cu Valoare Instructiv3
Criteriul Activitatilor Complexe Cu Valoare Instructiv3
 
Raport de activitate cje bacau - anul scolar 2010-2011
Raport de activitate cje bacau - anul scolar 2010-2011Raport de activitate cje bacau - anul scolar 2010-2011
Raport de activitate cje bacau - anul scolar 2010-2011
 
SIMPOZION INTERNAȚIONAL DEDICAT ZILEI PĂMÂNTULUI 2013
SIMPOZION INTERNAȚIONAL DEDICAT ZILEI PĂMÂNTULUI 2013 SIMPOZION INTERNAȚIONAL DEDICAT ZILEI PĂMÂNTULUI 2013
SIMPOZION INTERNAȚIONAL DEDICAT ZILEI PĂMÂNTULUI 2013
 
Chișinău Youth Orchestra: Raport de Excelență 2015
Chișinău Youth Orchestra: Raport de Excelență 2015Chișinău Youth Orchestra: Raport de Excelență 2015
Chișinău Youth Orchestra: Raport de Excelență 2015
 
Primavara copilariei nr 34
Primavara copilariei  nr 34Primavara copilariei  nr 34
Primavara copilariei nr 34
 
GRADATIE DE MERIT OBTINUTA IN ANUL 2009
GRADATIE DE MERIT OBTINUTA IN ANUL  2009GRADATIE DE MERIT OBTINUTA IN ANUL  2009
GRADATIE DE MERIT OBTINUTA IN ANUL 2009
 
Viewers also liked

Artistul din sufletul_tau
Artistul din sufletul_tauArtistul din sufletul_tau
Infocus 7
Infocus 7Infocus 7
Merry Christmas 2008
Merry Christmas 2008Merry Christmas 2008
Merry Christmas 2008guest091cb8
 
Business Acceleration Series Class One How To Accelerate Your Business Us...
Business Acceleration Series   Class One   How To Accelerate Your Business Us...Business Acceleration Series   Class One   How To Accelerate Your Business Us...
Business Acceleration Series Class One How To Accelerate Your Business Us...
Social Jack
 
Power Point Tema13
Power Point Tema13Power Point Tema13
Power Point Tema13jimyfloy
 
Irvine Cove
Irvine CoveIrvine Cove
Irvine Cove
skaech
 
Outlookrelevancy
OutlookrelevancyOutlookrelevancy
Outlookrelevancyguest04fcb2
 
World of Warcraft
World of WarcraftWorld of Warcraft
World of Warcraft
jaimeroji
 
Sites for Homework Help
Sites for Homework HelpSites for Homework Help
Sites for Homework Help
Karen Brooks
 
Lotia Auto Industry
Lotia Auto IndustryLotia Auto Industry
Lotia Auto Industry
vksaini11
 
From Military to Marriage: Principles of 21st Century Marketing
From Military to Marriage: Principles of 21st Century MarketingFrom Military to Marriage: Principles of 21st Century Marketing
From Military to Marriage: Principles of 21st Century Marketing
Simon Young
 
Un Tiroteig A Mort
Un Tiroteig A MortUn Tiroteig A Mort
Un Tiroteig A Mortguestf04244b
 
Viewers also liked (14)

Infocus 15
Infocus 15Infocus 15
Infocus 15
 
Infocus 25
Infocus 25Infocus 25
Infocus 25
 
Artistul din sufletul_tau
Artistul din sufletul_tauArtistul din sufletul_tau
Artistul din sufletul_tau
 
Infocus 7
Infocus 7Infocus 7
Infocus 7
 
Merry Christmas 2008
Merry Christmas 2008Merry Christmas 2008
Merry Christmas 2008
 
Business Acceleration Series Class One How To Accelerate Your Business Us...
Business Acceleration Series   Class One   How To Accelerate Your Business Us...Business Acceleration Series   Class One   How To Accelerate Your Business Us...
Business Acceleration Series Class One How To Accelerate Your Business Us...
 
Power Point Tema13
Power Point Tema13Power Point Tema13
Power Point Tema13
 
Irvine Cove
Irvine CoveIrvine Cove
Irvine Cove
 
Outlookrelevancy
OutlookrelevancyOutlookrelevancy
Outlookrelevancy
 
World of Warcraft
World of WarcraftWorld of Warcraft
World of Warcraft
 
Sites for Homework Help
Sites for Homework HelpSites for Homework Help
Sites for Homework Help
 
Lotia Auto Industry
Lotia Auto IndustryLotia Auto Industry
Lotia Auto Industry
 
From Military to Marriage: Principles of 21st Century Marketing
From Military to Marriage: Principles of 21st Century MarketingFrom Military to Marriage: Principles of 21st Century Marketing
From Military to Marriage: Principles of 21st Century Marketing
 
Un Tiroteig A Mort
Un Tiroteig A MortUn Tiroteig A Mort
Un Tiroteig A Mort
 
Similar to Infocus 5

Prezentare liceul de arte gg tulcea
Prezentare liceul de arte gg tulceaPrezentare liceul de arte gg tulcea
Prezentare liceul de arte gg tulceadivanciu
 
Infocus 6
Infocus 6Infocus 6
Infocus 8
Infocus 8Infocus 8
Infocus 4
Infocus 4Infocus 4
Microsoft PowerPoint - PREZENTARE LICEU 2014.ppt.pptx [Doar în citire].pdf
Microsoft PowerPoint - PREZENTARE LICEU 2014.ppt.pptx [Doar în citire].pdfMicrosoft PowerPoint - PREZENTARE LICEU 2014.ppt.pptx [Doar în citire].pdf
Microsoft PowerPoint - PREZENTARE LICEU 2014.ppt.pptx [Doar în citire].pdf
gafar5
 
Infocus 3
Infocus 3Infocus 3
CAEN 2018 fără finanțare
CAEN 2018 fără finanțareCAEN 2018 fără finanțare
CAEN 2018 fără finanțare
Cimpeanemese
 
Prezentare Liceul Teoretic Periam
Prezentare Liceul Teoretic PeriamPrezentare Liceul Teoretic Periam
Prezentare Liceul Teoretic Periamprimariaperiam2011
 
Vesnicia s-a nascut la sat - regulament 2017
Vesnicia s-a nascut la sat - regulament 2017Vesnicia s-a nascut la sat - regulament 2017
Vesnicia s-a nascut la sat - regulament 2017
Silvia Sofineti
 
Activitati dedicate aniversarii a 10 ani de e twinning
Activitati dedicate aniversarii a 10 ani de e twinningActivitati dedicate aniversarii a 10 ani de e twinning
Activitati dedicate aniversarii a 10 ani de e twinning
Iuliana Ciubuc
 
Vesnicia s-a nascut la sat - regulament 2017
Vesnicia s-a nascut la sat - regulament 2017Vesnicia s-a nascut la sat - regulament 2017
Vesnicia s-a nascut la sat - regulament 2017
Silvia Sofineti
 
Newsletter Europe Direct Maramures nr. 3/2018
Newsletter Europe Direct Maramures nr. 3/2018Newsletter Europe Direct Maramures nr. 3/2018
Newsletter Europe Direct Maramures nr. 3/2018
Margareta Capilnean
 
Educatia artistica si_culturala_in_scoala_eu
Educatia artistica si_culturala_in_scoala_euEducatia artistica si_culturala_in_scoala_eu
Educatia artistica si_culturala_in_scoala_euOdette Irimiea
 
Activitati 2017-2018 la biblioteca Marghita
Activitati 2017-2018 la biblioteca  MarghitaActivitati 2017-2018 la biblioteca  Marghita
Activitati 2017-2018 la biblioteca Marghita
Biblioteci Bihorene
 
Revista ani de scoala 19 completa
Revista ani de scoala 19 completaRevista ani de scoala 19 completa
Revista ani de scoala 19 completa
Scoala Profesionala "Nicolae Balauta"
 
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...
VioletaVlasova
 
Labirintul Copilariei nr. 11
Labirintul Copilariei nr. 11Labirintul Copilariei nr. 11
Labirintul Copilariei nr. 11
emiliaciocan
 
Infoline5
Infoline5Infoline5

Similar to Infocus 5 (20)

Prezentare liceul de arte gg tulcea
Prezentare liceul de arte gg tulceaPrezentare liceul de arte gg tulcea
Prezentare liceul de arte gg tulcea
 
Infocus 6
Infocus 6Infocus 6
Infocus 6
 
Infocus 8
Infocus 8Infocus 8
Infocus 8
 
Infocus 4
Infocus 4Infocus 4
Infocus 4
 
Microsoft PowerPoint - PREZENTARE LICEU 2014.ppt.pptx [Doar în citire].pdf
Microsoft PowerPoint - PREZENTARE LICEU 2014.ppt.pptx [Doar în citire].pdfMicrosoft PowerPoint - PREZENTARE LICEU 2014.ppt.pptx [Doar în citire].pdf
Microsoft PowerPoint - PREZENTARE LICEU 2014.ppt.pptx [Doar în citire].pdf
 
Infocus 3
Infocus 3Infocus 3
Infocus 3
 
CAEN 2018 fără finanțare
CAEN 2018 fără finanțareCAEN 2018 fără finanțare
CAEN 2018 fără finanțare
 
Prezentare Liceul Teoretic Periam
Prezentare Liceul Teoretic PeriamPrezentare Liceul Teoretic Periam
Prezentare Liceul Teoretic Periam
 
Vesnicia s-a nascut la sat - regulament 2017
Vesnicia s-a nascut la sat - regulament 2017Vesnicia s-a nascut la sat - regulament 2017
Vesnicia s-a nascut la sat - regulament 2017
 
Activitati dedicate aniversarii a 10 ani de e twinning
Activitati dedicate aniversarii a 10 ani de e twinningActivitati dedicate aniversarii a 10 ani de e twinning
Activitati dedicate aniversarii a 10 ani de e twinning
 
Vesnicia s-a nascut la sat - regulament 2017
Vesnicia s-a nascut la sat - regulament 2017Vesnicia s-a nascut la sat - regulament 2017
Vesnicia s-a nascut la sat - regulament 2017
 
Newsletter Europe Direct Maramures nr. 3/2018
Newsletter Europe Direct Maramures nr. 3/2018Newsletter Europe Direct Maramures nr. 3/2018
Newsletter Europe Direct Maramures nr. 3/2018
 
Educatia artistica si_culturala_in_scoala_eu
Educatia artistica si_culturala_in_scoala_euEducatia artistica si_culturala_in_scoala_eu
Educatia artistica si_culturala_in_scoala_eu
 
Activitati 2017-2018 la biblioteca Marghita
Activitati 2017-2018 la biblioteca  MarghitaActivitati 2017-2018 la biblioteca  Marghita
Activitati 2017-2018 la biblioteca Marghita
 
Revista ani de scoala 19 completa
Revista ani de scoala 19 completaRevista ani de scoala 19 completa
Revista ani de scoala 19 completa
 
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...
 
Labirintul Copilariei nr. 11
Labirintul Copilariei nr. 11Labirintul Copilariei nr. 11
Labirintul Copilariei nr. 11
 
Adunarea generală AIJBc
Adunarea generală AIJBcAdunarea generală AIJBc
Adunarea generală AIJBc
 
SAM Scheia, Ani de scoala nr. 2
SAM Scheia, Ani de scoala nr. 2SAM Scheia, Ani de scoala nr. 2
SAM Scheia, Ani de scoala nr. 2
 
Infoline5
Infoline5Infoline5
Infoline5
 
Recently uploaded

Patrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELA
Patrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELAPatrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELA
Patrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELA
iecheisorayagabriela
 
Raport proiect transfrontalier Culori fermecate.pdf
Raport proiect transfrontalier Culori fermecate.pdfRaport proiect transfrontalier Culori fermecate.pdf
Raport proiect transfrontalier Culori fermecate.pdf
savinioana
 
Antarctica caracterizare fizico geografica
Antarctica caracterizare fizico geograficaAntarctica caracterizare fizico geografica
Antarctica caracterizare fizico geografica
Alina70851
 
Să ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia Monica
Să ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia MonicaSă ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia Monica
Să ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia Monica
NinaTofanErmurachi
 
Papa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptx
Papa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptxPapa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptx
Papa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptx
Martin M Flynn
 
Proces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docx
Proces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docxProces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docx
Proces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docx
AureliaTertereanu
 
Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.
Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.
Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.
GeorgianaDascalu1
 
Analiza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceu
Analiza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceuAnaliza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceu
Analiza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceu
Andreea Balaci
 
Recently uploaded (8)

Infocus 5

  • 1. Brăila, An 2, Nr.5 (3), decembrie 2008, 2 pagini Concursul interna ional “Juvenes Translatores” Elevi de la 28 de licee din România, alături de al ii provenind de la aproximativ 620 de şcoli din Uniunea Europeană (UE), dar şi din afara blocului comunitar, au participat în data de 27 noiembrie 2008 la a doua edi ie a concursului pentru tinerii traducători quot;Juvenes Translatoresquot;, organizat de Comisia Europeană. Din ara noastră au fost selec ionate pentru a lua parte la concurs licee din 19 jude e precum şi din Bucureşti, iar jude ul Brăila se numără printre cele 19 jude e selectate. Potrivit criteriilor de selec ie, fiecare liceu avea posibilitatea să intre în competi ie cu patru elevi născu i în 1991. Grupul Şcolar Industrial “Anghel Sligny” a participat la concurs cu doi elevi, care au îndeplinit limita de vârstă (să fie născu i în anul 1991), aceştia fiind Panait Eduard de la clasa a X-a A liceu şi Ionescu Cătălin de la clasa a X-a B liceu. Numele câştigătorilor vor fi publicate pe pagina de internet a concursului http://ec.europa.eu/translatores până la sfârşitul lunii ianuarie 2009, aceştia urmând să fie invita i să participe în decursul anului următor, la Bruxelles, la ceremonia de decernare a premiilor. (prof. Constantin Olimpia) Balul Bobocilor - 2008 28.11.2008 … eveniment mult aşteptat : BALUL BOBOCILOR „A. Saligny”, la …clubul INSOMNIA ! Balul în sine a fost un adevărat spectacol : perechi-personaje legendare şi de basm (Cenuşăreasa & Prin ul , Zorro & Esmeralda , Romeo & Julieta , Paris & Elena din Troia) , probe teatrale şi comice (prezentare , dexteritate , dans , întrebări-surpriză , etc ). Miss şi Mister Boboc au fost aleşi : Fînaru Valentina-Veronica & Luca Micu-Mihai ( Esmeralda & Zorro )- IX A (liceu) ; Regele şi Regina Balului au devenit :Mustă ea Silviu & Dosoftei Andreea (Paris & Elena din Troia)- XI B & XII C . Au mai evoluat pe scenă , elevi talenta i ai şcolii (Daniela Ion –XIIA , Antal Alexandru şi Raluca Pădineanu –XIIC). To i participan ii direc i au primit premii substan iale şi au fost felicita i de d-l primar-Aurel Simionescu şi de reprezentantele „Obiectiv”şi „Monitorul”de Brăila ( ultimele făcând parte şi din juriu) . A urmat un mini-concert sus inut de invitatul special , MATTEO , care a evoluat în compania a două animatoare ce-au „încins”atmosfera . Cei prezen i au avut parte de multă , multă distrac ie şi au dansat până în zori. (prof. Buzatu Lidia) Hristos impărtăşit copiilor În data zilei de 6 decembrie 2008, zi destinată celebrării Sf. Ierarh Nicolae, patronul spiritual al oraşului Brăila, a avut loc un concurs cu temă religioasă intitulat “Hristos impărtăşit copiilor”. Concursul a fost ini iat de Episcopia “Dunării de Jos” cu sprijinul parohiilor oraşului. Elevi ai “Grupului Şcolar Anghel Saligny”, sub îndrumarea domnului profesor de religie Du ă Florin, au participat la acest concurs, zece dintre aceştia fiind premia i (premiul I: Negulici Marius cl. VIII, Anghelaş M. Andreea cl. I, Bârsan H. T. Petru Vlad cl. VIIB, Dăsagă Alina cl. VIIA, Pascu Silvia cl. XIB , Gheorghe Fănel Alin cl. XIA, Mototolea Alexandru cl. XB, Colgiu Alin Georgian cl. XIID; premiul II Bolozan L. Andrei cl. I; premiul III Calu I. Adrian). Premierea a avut loc la biserica “Sf. Gheorghe”, premiile constând în diplome şi alte stimulente: reviste, icoane, cărticele cu Sf. Nicolae ş.a. (prof. Du ă Florin) Din lumea teatrului Regizorul Andrei Şerban, invitat de onoare al Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa (eveniment în cadrul căruia prezintă trei spectacole, ''Unchiul Vania'':''Spovedanie la Tanacu'' si ''Lear'') a acordat un interviu în exclusivitate pentru quot;Cotidianulquot; , quot;Ziuaquot;, quot;Gândulquot;, quot;Adevărulquot; şi celelalte ziare din ară, men ionând că, în sfârşit, au putut vedea şi bucureştenii, constăn enii, brăilenii şi gălă enii ''Unchiul Vania'', cel mai premiat spectacol al stagiunii trecute. Conceput ini ial ca un spectacol quot;de netransportatquot; (pentru Teatrul Maghiar din Cluj), s-a realizat apoi adaptarea lui şi la alte scene. quot;E de fapt o reinventare a spectacolului, pentru că ceea ce a i văzut în cele patru oraşe din ară a fost ceva măre , grandios şi plin de via ă fa ă de cel de la Cluj, care a avut o altă perspectivă şi o montare diferităquot;- a declarat regizorul. ( elev Mocăni ă Ionu )
  • 2. Brăila, An 2, Nr.5, decembrie 2008, 2 pagini Fii activ ! Este o campanie care se desfăşoară în fiecare an în şcoala noastră, campanie ce presupune reciclarea PET-urilor şi hârtiei. În anii trecu i, această campanie a constat în întrecerea cu şcolile din oraşul nostru, anul acesta, nemaiexistand o competi ie, pe data de 5 decembrie, am continuat quot;tradi iaquot;. Elevii care au participat şi cărora le mul umesc pe această cale, sunt elevii de gimnaziu, ca iva elevi de liceu, dar.....să nu-i uităm pe cei mici, coordona i de d-nele învă ătoare...În urma colectării, s-au adunat 30 kg de PET-uri şi 70 kg de hartie.....( Prof. Aura Gabuz) Din lumea sportului Echipa de handbal baie i liceu a ob inut locul I laquot; Cupa Brăilei quot; organizată de Primaria Brăila. Din echipa de handbal fac parte următorii elevi: Marin George XI C SAM,David Ionu XI B, Şerban Dumitru XI B, Cojocaru Daniel X A, Ghelber Valentin X A, Minoiu Florian X A, Ungureanu Mihai XII E, Iordache Ştefănu XII E , Coticeru Petrică XI B ,Chirac Mirel XII B, Luca Mihai IX A , Perianu Adrian IX A. Elevul Marin George a primit şi premiul dequot; Cel mai bun jucator quot; al competi iei. To i jucătorii au jucat cu dăruire şi ambi ie reuşind astfel performan a de a câstiga toate meciurile la un scor detaşat. Echipa de rugby tag baie i gimnaziu a ob inut în data de 29 noiembrie 2008 locul I Ia quot;Cupa Hakaquot; organizată de DJS Brăila. Din echipa de rugby tag fac parte următorii elevii: Hatos Aurelian VIII A, Cârjan Mihai VIII A, Munteanu Mihai VIII A, Banu Ionu VI A, Bârsan Vlad VII B, Ion Robert VII A, Mocanu Gabriel VII A ,Tanăsuică Mihai VI A. Cele mai multe eseuri au fost marcate de elevii: Hatos Aurelian , Cârjan Mihai si Banu Ionu . (Prof. Puşcaşiu Geta) Director Editor PETRU A ADRIANA SIMIONESCU TRAIAN ANGHEL Director de redac ie Coordonare si tehnoredactare GEORGIANA TROIA CONSTANTIN GEORGIANA-OLIMPIA La realizarea acestui număr au contribuit: Buzatu Lidia (profesor), Du ă Florin (profesor), Aura Gabuz (profesor), Puşcaşiu Geta (profesor), Constantin Georgiana-Olimpia (profesor), Mocăni ă Ionu (elev). Buletin informativ editat în cadrul proiectului Educa ie prin Media, început în 2007 cu finan are din partea Ministerului Educa iei, Cercetarii şi Tineretului