1. În ce constă esența creștinismului?
Se spune că în dragoste. Nu, așteptați puțin. Dragostea este odrasla, alcătuită
din flori și roade. Mai înainte trebuie curățit pământul, arat, semănat, și după aceea
crește. Ce a zis Domnul despre venirea Sa? De ce a venit El? Ca să caute și să
mântuiască pe cel pierdut. Dar cei căutați cum se mântuiesc? Se dezbracă de omul
vechi și se îmbracă în omul nou. Mai înainte trebuie să se dezbrace, să dea jos și să
arunce toată vechitura patimilor și a păcatelor, după care se vor naște și cele noi-
nouțe. Vine frica lui Dumnezeu și naște pocăința, pocăința duce la ostenelile facerii
de bine, iar din acestea se naște dragostea. Sfântul Isaac Sirul spune așa: “Cu
neputință este a trece o mare largă fără corabie: așijderea, nimeni nu poate să ajungă
la dragoste fără frică. Marea cea puturoasă dintre noi și raiul cel gândit o putem
trece doar pe corabia pocăinței, pe care sunt vâslașii fricii. Dar dacă corabia
pocăinței, cu care mergem la Dumnezeu pe marea acestei lumi, nu e mânată de
acești vâslași, ne înecăm în marea asta puturoasă. Pocăința este corabia, frica este
cârmaciul, iar dragostea este limanul cel dumnezeiesc. Pentru aceasta, frica ne bagă
în corabia pocăinței, ne trece marea puturoasă a vieții și ne îndrumă la limanul
dumnezeiesc, care e dragostea. La acest liman ajung toți cei osteniți și împovărați cu
pocăința.”
(Sf. Teofan Zăvorâtul, “Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor” – vol. 1,
Ed. Sophia, Bucureşti, 2007)
