1. Taina propășirii
O persoană plină de râvnă pentru propășirea poporului mi-a spus despre sine
lucrul următor: „Mi s-a făcut milă de poporul din jurul meu, și mi-a venit dorința de
a-l face fericit. M-am gândit: «O să găsesc mijlocul de a-i aduce îndestulare; fiind
îndestulat, va fi pașnic, liniștit și vesel». Și într-adevăr, am făcut în așa fel ca în
regiunea mea să fie îndestulare. Asta n-a adus însă poporului fericire, pace și liniște.
Cârtirea și invidia, certurile, omorurile, tulburarea, vrajba au crescut împreună cu
îndestularea. Cât de amar a fost pentru mine să văd asta!
Am întâlnit odată un invalid; se târa din biserică la azil. O liniște și o bucurie
adâncă îi luminau fața, și am vrut să aflu taina vieții lui. Din convorbirea cu el m-am
încredințat că era într-adevăr fericit, dar fericit nu cu fericirea de aici, ci cu cea pe
care o aștepta în cealaltă viață fără urmă de îndoială. «După puterea mea», zicea,
«fug de păcat și fac binele; pentru păcatele mele mă pocăiesc Domnului și mă
străduiesc să le șterg prin osteneală după putere și prin îndurarea cu răbdare a tot
ceea ce se întâmplă cu mine – și cred că Domnul nu mă va lipsi de mila Sa». După
această convorbire mi-am schimbat cu totul părerea despre felul în care poate fi
făcut fericit poporul. Nu există fericire pe pământ!”
De ce să nu existe? Există. Trebuie doar să aprindeți în om credința în viața
viitoare, să-i arătați condițiile sigure de primire a fericirii în ea și să-l încredințați că,
oricât de umilă ar fi situația lui aici, ea nu-l poate nicidecum lipsi de posibilitatea
împlinirii condițiilor arătate și învrednicirii de fericirea veșnică. Aduceți-l pe om
într-o astfel de dispoziție, și v-a fi fericit oricât de rău ar părea că-i merg treburile
materiale. Aduceți un întreg popor într-o astfel de dispoziție și întreg poporul va fi
fericit, oricât de sărac ar fi în bunăstarea exterioară.
(Sf. Teofan Zăvorâtul, “Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor” – vol. 1,
Ed. Sophia, Bucureşti, 2007)