Fabula este specia genului epic, în versuri sau în proza, cu un singur fir narativ care prezinta o întâmplare in care personajele sunt necuvântatoare sau obiectele sunt personificate; scopul este de a critica defecte ale comportamentului uman .
Fabula is species epic genre in lyrics or in prose, single narrative that shows an event in that characters are dumb or objects are personified; order is a critical behavioral defects human.
Fabula este specia genului epic, în versuri sau în proza, cu un singur fir narativ care prezinta o întâmplare in care personajele sunt necuvântatoare sau obiectele sunt personificate; scopul este de a critica defecte ale comportamentului uman .
Fabula is species epic genre in lyrics or in prose, single narrative that shows an event in that characters are dumb or objects are personified; order is a critical behavioral defects human.
Înţeleasă ca vârstă a maximelor aspiraţii şi a formării, adolescenţa s-a definit ca temă literară din cele mai vechi timpuri şi ca urmare a necontenitelor încercări ale fiinţei umane de a se lămuri cu sine şi cu lumea. Încă de la începutul mileniului al III-lea î.Hr., Epopeea lui Ghilgameş, cel mai vechi text sumero-babilonian, oferă modelul unor eroi care descoperă în trecerea de la adolescenţă la maturitate, eterne valori umane: prietenia, devotamentul, speranţa. Raportată la individ, adolescenţa generează o întreagă literatură în care stau alături poezia, romanul şi scrierea confesivă. Ionel Teodoreanu surprinde în La Medeleni vârsta-metaforă, legată de spaţiile sufleteşti ale dezvoltării.Articulându-se pe imaginea individului în formare, romanul Fraţii Jderi urmăreşte eroul în proiecţii epopeice, condiţionându-l social şi mitic. Acelaşi specific îl identificăm în Amintiri din copilărie, cu deosebirea că dimensiunea eroică este substituită aici de modelul idilic al unei lumi în petrecere, în care satul real se transfigurează în spaţiu ideal. Simţită prin trăire directă, adolescenţa devine imagine de jurnal, confesiune autentică, precum în Jurnalul de copilărie şi adolescenţă a lui Geo Bogza, sau confesiune dedublată în intenţia unei măşti exemplare, ca în jurnalul lui Titu Maiorescu. Dincolo de individ, adolescenţa se raportează la planurile sociale care au modelat-o de-a lungul timpului. Mereu actuală, tema adolescenţei rămâne un punct de interes pentru scriitorii contemporani, care o relaţionează cu dramele existenţiale ale eroilor contemporani, aşa cum se întâmplă cu personajele lui Mircea Cărtărescu din Travesti.
Două opere literare în care este reflectată tema adolescenţei sunt Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade şi Juventus – Despre mine aş fi vrut să scriu despre tine de Simona Popescu.
Mircea Eliade este fără îndoială una dintre cele mai fascinante personalităţi ale literaturii secolului XX, acesta definindu-se prin complexitatea unei opere care îl înscrie în seria marilor spirite enciclopedice ce fac mândria patrimoniului nostru naţional.
Simona Popescu se înscrie în generatia deceniului nouă, este o prezenţă activă în peisajul artistic actual, autoarea fiind identificată cu un reper incontestabil de valoare.
Proiectat în câteva versiuni, sub titlul iniţial Romanul unui om sucit, Romanul adolescentului miop începe să fie scris în 1921. Tema care va deveni esenţa romanelor atât de populare de mai târziu, Elevul Dima dintr-a şaptea, de M. Drumeş, şi Cişmigiu et comp., de Gr. Bejenaru, beneficiază în romanul lui Eliade, câteva decenii mai devreme, de o tratare superioară prin autenticitate, dar şi prin imaginea unei adolescenţe marcate de preocupări enciclopedice şi în egală măsură de atmosfera cotidiană a şcolii, de oscilaţiile sufleteşti ale vârstei şi de ineditul experienţelor erotice.
Despre mine aş fi vrut să scriu despre tine face parte din volumul Juvetus, acumulând în mesajul liric, deghizat într-o confesiune de esenţă narativă, ideea fundamentală în definirea adolescenţei: pluritatea eurilor care tulbură drumul către sine, formulată astfel de Ioana Pârvulescu: “Egotismul versurilor se estompează fiindcă eu nu se poate înţelege pe sine decât când e înconjurat de nenumăraţi tu pe care să-i poată respinge”. Titlul prefigurează, de atfel, tema şi maniera tratării ei. Două verbe tranzitive – aş fi vrut şi să scriu – se constitue în poli ai comunicării cu sinele, exprimând opţiunea şi posibiliatea acesteia. Eu şi tu sunt calificative ale fiinţei, aflate în raporturi contradictorii şi, în acelaşi timp, consecutive în plan temporal, căci eul devine esenţă a propriei fiinţe, proiectată într-un alt timp, într-o altă vârstă. Dacă pronumele “eu” închide universal său sem
Înţeleasă ca vârstă a maximelor aspiraţii şi a formării, adolescenţa s-a definit ca temă literară din cele mai vechi timpuri şi ca urmare a necontenitelor încercări ale fiinţei umane de a se lămuri cu sine şi cu lumea. Încă de la începutul mileniului al III-lea î.Hr., Epopeea lui Ghilgameş, cel mai vechi text sumero-babilonian, oferă modelul unor eroi care descoperă în trecerea de la adolescenţă la maturitate, eterne valori umane: prietenia, devotamentul, speranţa. Raportată la individ, adolescenţa generează o întreagă literatură în care stau alături poezia, romanul şi scrierea confesivă. Ionel Teodoreanu surprinde în La Medeleni vârsta-metaforă, legată de spaţiile sufleteşti ale dezvoltării.Articulându-se pe imaginea individului în formare, romanul Fraţii Jderi urmăreşte eroul în proiecţii epopeice, condiţionându-l social şi mitic. Acelaşi specific îl identificăm în Amintiri din copilărie, cu deosebirea că dimensiunea eroică este substituită aici de modelul idilic al unei lumi în petrecere, în care satul real se transfigurează în spaţiu ideal. Simţită prin trăire directă, adolescenţa devine imagine de jurnal, confesiune autentică, precum în Jurnalul de copilărie şi adolescenţă a lui Geo Bogza, sau confesiune dedublată în intenţia unei măşti exemplare, ca în jurnalul lui Titu Maiorescu. Dincolo de individ, adolescenţa se raportează la planurile sociale care au modelat-o de-a lungul timpului. Mereu actuală, tema adolescenţei rămâne un punct de interes pentru scriitorii contemporani, care o relaţionează cu dramele existenţiale ale eroilor contemporani, aşa cum se întâmplă cu personajele lui Mircea Cărtărescu din Travesti.
Două opere literare în care este reflectată tema adolescenţei sunt Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade şi Juventus – Despre mine aş fi vrut să scriu despre tine de Simona Popescu.
Mircea Eliade este fără îndoială una dintre cele mai fascinante personalităţi ale literaturii secolului XX, acesta definindu-se prin complexitatea unei opere care îl înscrie în seria marilor spirite enciclopedice ce fac mândria patrimoniului nostru naţional.
Simona Popescu se înscrie în generatia deceniului nouă, este o prezenţă activă în peisajul artistic actual, autoarea fiind identificată cu un reper incontestabil de valoare.
Proiectat în câteva versiuni, sub titlul iniţial Romanul unui om sucit, Romanul adolescentului miop începe să fie scris în 1921. Tema care va deveni esenţa romanelor atât de populare de mai târziu, Elevul Dima dintr-a şaptea, de M. Drumeş, şi Cişmigiu et comp., de Gr. Bejenaru, beneficiază în romanul lui Eliade, câteva decenii mai devreme, de o tratare superioară prin autenticitate, dar şi prin imaginea unei adolescenţe marcate de preocupări enciclopedice şi în egală măsură de atmosfera cotidiană a şcolii, de oscilaţiile sufleteşti ale vârstei şi de ineditul experienţelor erotice.
Despre mine aş fi vrut să scriu despre tine face parte din volumul Juvetus, acumulând în mesajul liric, deghizat într-o confesiune de esenţă narativă, ideea fundamentală în definirea adolescenţei: pluritatea eurilor care tulbură drumul către sine, formulată astfel de Ioana Pârvulescu: “Egotismul versurilor se estompează fiindcă eu nu se poate înţelege pe sine decât când e înconjurat de nenumăraţi tu pe care să-i poată respinge”. Titlul prefigurează, de atfel, tema şi maniera tratării ei. Două verbe tranzitive – aş fi vrut şi să scriu – se constitue în poli ai comunicării cu sinele, exprimând opţiunea şi posibiliatea acesteia. Eu şi tu sunt calificative ale fiinţei, aflate în raporturi contradictorii şi, în acelaşi timp, consecutive în plan temporal, căci eul devine esenţă a propriei fiinţe, proiectată într-un alt timp, într-o altă vârstă. Dacă pronumele “eu” închide universal său sem
Românismul de la Mihai Eminescu la Grigore Vieruinachirilov
Proiect “Educație online fără hotare” 2023 - 2024,
implementat de Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a municipiului Chișinău în cadrul Proiectului “Educație online”
2. „Câinele şi căţelul”
este una dintre cele mai cunoscute fabule ale lui
Grigore Alexandrescu , poet şi prozator clasic român,
considerat de critica literară cel mai important fabulist
al nostru.
3. Încă din TITLU sunt anunţate cele două
personaje care se vor confrunta în fabulă:
câinele SAMSON şi căţelul SAMURACHE.
4. Acţiunea fabulei este simplă.
Epicul este structurat în două părţi, inegale
ca număr de versuri, prima constituind
acţiunea propriu-zisă a textului, iar cea de-
a doua morala explicită.
5. „Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace,
Cum lupii, urşii, leii şi alte câteva,
Care cred despre sine că preţuiesc ceva!
De se trag din neam mare,
Asta e o-ntâmplare ;
Şi eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.”
6. „Oamenii spun adesea că-n ţări civilizate
Este egalitate.
Toate iau o schimbare şi lumea se ciopleşte,
Numai pe noi mândria nu ne mai părăseşte.
Cât pentru mine unul, fieştecine ştie
C-o am de bucurie
Când toată lighioana, măcar şi cea mai proastă,
Câine sadea îmi zice, iar nu domnia voastră.”
7. Aşa vorbea deunăzi cu un bou oarecare
Samson,dulău de curte, ce lătra foarte tare.
Căţelul Samurache ,ce şedea la o parte
Ca simplu privitor,
Auzind vorba lor,
Şi că nu au mândrie, nici capriţii deşarte,
S-apropie îndată
Să-şi arate iubirea ce are pentru ei:
8. “Gândirea voastră,zise,îmi pare minunată,
Şi sentimentul vostru îl cinstesc,fraţii mei.”
“Noi,fraţii tăi,răspunse Samson plin de mânie,
Noi, fraţii tăi,potaie!
O să-ţi dăm o bătaie
Care s-o pomeneşti.
Cunoşti tu cine suntem, şi ţi se cade ţie,
Lichea neruşinată,astfel să ne vorbeşti?”
-”Dar ziceaţi”...-”Şi ce-ţi pasă?Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevărat vorbeam
Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei,
Că voi egalitate , dar nu pentru căţei.”
9. Finalul este MORALA ,care aparţine
naratorului.
“Aceasta între noi adesea o vedem,
Şi numai cu cei mari egalitate vrem.”
Morala sugerează o uşoară intervenţie a naratorului în text prin folosirea
adjectivului posesiv „noastre” şi prin persoana I plural „vedem”.
Dialogul predomină fiindcă el constituie atât mijlocul de caracterizare a
personajelor , cât şi modalitatea optimă de a conduce cititorul spre morala
fabulei.
10. PERSONAJELE
Fabula este un text alegoric pentru că în spatele animalelor se
ascund caractere şi defecte umane .
Personajele principale sunt câinele Samson şi căţelul
Samurache.
Boul este personaj episodic şi are rolul de ascultător.
Dulăul Samson reprezintă tipul demagogului.
El doreşte ascensiune socială prin discursul său despre egalitate.
Fabula începe cu o autocaracterizare.
Caracterizarea indirectă este desprinsă din atitudine şi limbaj.
Ipocrizia reiese din monologul câinelui. Ea se manifestă prin critica pe
care o aduce societăţii contemporane. Dialogul cu Samurache
dezvăluie adevărata intenţie a câinelui: aceea de a fi considerat egal
de cei puternici.
Ideea după care se conduce în viaţă este că inferiorii trebuie
dispreţuiţi.
IPOCRÍT, -Ă, ipocriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană)
care se arată altfel de cum este; (om) prefăcut, fățarnic.
11. Samurache este caracterizat sumar prin
caracterizare indirectă. El este naiv, fiindcă îl crede pe
Samson.
Acesta reprezintă omul obişnuit, cinstit, corect, care este
victima celor puternici.
Boul „oarecare”, fără nume ,reprezintă tipul omului
indiferent la ceea ce se întâmplă în jurul său. El sugerează,
prin simpla lui prezenţă, lipsa de opinie şi de implicare a
oamenilor, fiindcă asistă nepăsător la disputa dintre dulău
şi căţel fără a interveni.
12. CONCLUZII
“Câinele şi căţelul” de Grigore Alexandrescu este o operă
epică în versuri în care autorul, personificând animalele,
satirizează anumite năravuri, deprinderi, mentalități sau greșeli cu
scopul de a le îndrepta.
Ea are următoarea structură: povestirea propriu-zisă și
morală.
Figura de stil dominantă este personificarea deoarece prin
intermediul ei personajele, animale, vorbesc, gândesc, se
comportă asemenea oamenilor.
“Câinele şi căţelul” de Grigore Alexandrescu este o fabulă
fiindcă naraţiunea are ca personaje principale animale, are un
caracter alegoric şi se termină cu o morală.
A SATIRIZÁ = a critica în mod batjocoritor.