SlideShare a Scribd company logo
Acest Buletin Informativ este o tribună de lobby și advocacy al comunității persoanelor cu dizabilități și oferă tuturor celor
interesați o imagine de ansamblu asupra necesităților speciale și a problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități
din Republica Moldova.
Buletinul îşi propune să faciliteze procesul de comunicare cu autoritățile şi societatea civilă pentru a spori gradul de accesi-
bilitate, incluziune socială a persoanelor cu dizabilități, dar și pentru a promova un comportament pro-activ al acestora în viața
comunitară.
Buletin informativ: ediţie specială
ALEGERI PREZIDENŢIALE
30 octombrie 2016
Această publicație este realizată în cadrul Proiectului „Politici sociale pentru realizarea drepturilor electorale ale
persoanelor cu dizabilități”, implementat de de Alianța INFONET, în parteneriat cu Asociația MOTIVAȚIE din Moldova, Aso-
ciația Surzilor din Moldova, Centrul de Reabilitare Medico-Socială pentru Persoane cu Vedere Slabă „Low Vision”, cu su-
portul Fundației Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenției Suedeze pentru Dez-
voltare şi Cooperare Internațională (Sida) şi Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA.
Opiniile exprimate aparțin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al donatorilor.
Pro Accesibilitate
Pro Incluziune
Pro Democraţie!
Există o serie de acte naţionale şi internaţionale care regle-
mentează procesul electoral din Republica Moldova. Consti-
tuţia e primul act naţional în acest sens. Aceasta prevede:
(1) Voinţa poporului constituie baza puterii de stat. Aceas-
tă voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod
periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber
exprimat.
(2) Cetăţenii Republicii Moldova au drept de vot de la vîr-
sta de 18 ani, împliniţi pînă în ziua alegerilor inclusiv, ex-
cepţie făcînd cei puşi sub interdicţie în modul stabilit de lege.
(3) Dreptul de a fi aleşi le este garantat cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot, în con-
diţiile legii.
Articolul 41
Libertatea partidelor şi a altor organizaţii social-politice
(1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide şi în alte organizaţii social-politice. Ele contribuie la
definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor şi, în condiţiile legii, participă la alegeri.
(2) Partidele şi alte organizaţii social-politice sînt egale în faţa legii.
(3) Statul asigură respectarea drepturilor şi intere-
selor legiti¬me ale partidelor şi ale altor organizaţii
social-politice.
(4) Partidele şi alte organizaţii social-politice care,
prin scopurile ori prin activitatea lor, militează
împotriva pluralismului politic, a principiilor statu-
lui de drept, a suveranităţii şi independenţei, a
integrităţii teritoriale a Republicii Moldova sunt:
neconstituţionale.
(5) Asociaţiile secrete sînt interzise.
(6) Activitatea partidelor constituite din cetăţeni stră-
ini
Articolul 109
Principiile de bază ale administrării publice locale
(1) Administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile autono-
miei locale, ale descentralizării serviciilor publice, ale eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice
locale şi ale consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit.
(2) Autonomia priveşte atît organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale, cît şi gesti-
unea colectivităţilor pe care le reprezintă.
(3) Aplicarea principiilor enunţate nu poate afecta caracterul de stat unitar.
Articolul 112
Autorităţile săteşti şi orăşeneşti (1) Autorităţile administraţiei publice, prin care se exercită auto-
nomia locală în sate şi în oraşe, sînt consiliile locale alese şi primarii aleşi.
(2) Consiliile locale şi primarii activează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome
şi rezolvă treburile publice din sate şi oraşe.
(3) Modul de alegere a consiliilor locale şi a primarilor, precum şi atribuţiile lor, este stabilit de
lege.
Articolul 113
Consiliul raional
(1) Consiliul raional coordonează activitatea consiliilor săteşti şi orăşeneşti în vederea realizării
serviciilor publice de interes raional.
(2) Consiliul raional este ales şi funcţionează în condiţiile legii.
(3) Raporturile dintre autorităţile publice locale au la bază princi-piile autonomiei, legalităţii şi
colaborării în rezolvarea problemelor comune.
Dreptul de vot şi dreptul de a fi ales
drept prevăzut în Art. 38 al Constituţiei Repu-
blicii Moldova, actul suprem care conţine
drepturile şi îndatoririle fundamentale ale ce-
tăţenilor ţării. In acest document de impor-
tanţă maximă" sunt specificate câteva artico-
le care vorbesc despre domeniul politic şi
dreptul la vot
Dreptul de vot şi dreptul de a fi ales
Măsurile propuse de Comisia Electorală Centrală cu referire
la implementarea Art. 29 al Convenției ONU privind
drepturile persoanelor cu dizabilități
Conform priorităţilor stabilite de CEC pentru anii următori se propun ur-
mătoarele măsuri:
1. Revizuirea cadrului legislativ în vederea asigurării dreptului de vot
pentru persoanele cu diferite tipuri de dizabilităţi. Aceasta presupune re-
glementarea metodelor alternative de vot, inclusiv votul electronic, regle-
mentări privind amenajarea corespunzătoare a cabinelor de vot şi dota-
rea cu echipamentul necesar.
2. Extinderea proiectului-pilot ce prevede
amenajarea corespunzătoare a localurilor
secţiilor de votare pentru persoanele cu dizabi-
lităţi de vedere şi pentru persoane cu dizabili-
tăţi locomotorii la viitoarele alegeri parlamenta-
re (a. 2014).
3. În vederea asigurării drepturilor electorale
pentru persoanele cu dizabilităţi, Statul urmea-
ză să întreprindă măsuri de instruire a membri-
lor secţiilor de votare privind procedura de vo-
tare a alegătorilor cu diferite tipuri de dizabili-
tăţi, precum şi acţiuni de informare nemijlocită
a categoriei respective de alegători prin utiliza-
rea tehnologiilor corespunzătoare (diverse lupe
cu/şi fără suport, cu/şi fără iluminare; materiale
printate în
limbaj
special;
spoturi video cu teletext, inter-
pretarea emisiunilor, etc.
"Voinţa poporului constituie
baza puterii de stat. Această
voinţă se exprimă prin alegeri
libere, care au loc periodic
prin sufragiu universal, egal,
direct, secret si liber expri-
mat. Statul garantează expri-
marea voinţeilibere a cetăţe-
nilor prin apărarea principii-
lor democratice si a normelor
dreptului electoral."
CODUL ELECTORAL
Pentru alegerea președintelui țării se aplică sistemul electoral majoritar.
Astfel, în cazul în care nici unul dintre candidați la funcția de președinte
nu a întrunit cel puțin jumătate din voturile valabil exprimate, se organi-
zează al doilea tur de scrutin pentru primii doi candidați stabiliți în ordinea
descreșterii numărului de voturi obținute în primul tur de scrutin.
Alegerile prezidențiale se consideră valabile dacă la scrutin au participat
nu mai puțin de 1/3 din numărul de alegători înscriși în listele electorale.
La al doilea tur de scrutin se consideră ales candidatul care a obținut cel
mai mare număr de voturi, indiferent de numărul alegătorilor care au par-
ticipat la alegeri.
Vacanţa funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova intervine în caz de:
- expirare a mandatului;
- demisie;
- demitere;
- imposibilitate definitivă a exercitării
atribuţiilor;
- deces.
Cererea de demisie a Președintelui Republicii Moldova este prezentată
Parlamentului, care se pronunță asupra ei.
Imposibilitatea exercitării atribuțiilor mai mult de 60 de zile de către șeful
statului este confirmată de Curtea Constituțională în termen de 30 de zile
de la sesizare. În termen de 2 luni de la data la care a intervenit vacanța
funcției de Președinte al Republicii Moldova, se vor organiza, în confor-
mitate cu legea, alegeri pentru un nou Președinte.
Dacă funcția de Președinte al Republicii Moldova devine vacantă sau
dacă Președintele este demis, ori dacă se află în imposibilitate temporară
de a-şi exercita atribuțiile, interimatul se asigură, în ordine, de Președin-
tele Parlamentului sau de Primul-ministru.
Ce sunt alegerile prezidențiale?
Alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova se vor desfășura cu cel puțin 30 de zile
și cel mult 60 de zile înainte de expirarea mandatului președintelui în funcție. Data alegerilor prezi-
dențiale se stabilește de către Parlament cu cel puțin 60 de zile înainte de ziua alegerilor.
Cetăţenii Republicii Moldova cu drept de vot care se află în străinătate se pot înregistra prealabil on-
line pentru alegerile prezidențiale din 30 octombrie 2016 .
Cum alegem Preşedintele țării?
Alegătorii – cetăţenii Republicii Moldova cu drept de vot;
Grupurile de inițiativă – grupuri de cetățeni cu drept de vot și înregistrate în
condițiile Codului electoral de către CEC pentru colectarea semnăturilor în susți-
nerea unui candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova;
Concurenţii electorali – candidaţii pentru funcția de Președinte al Republicii
Moldova, înregistrați de CEC;
Organele electorale – Comisia Electorală Centrală, consiliile electorale de cir-
cumscripție și birourile electorale ale secțiilor de votare;
Observatorii – persoane care monitorizează procesul electoral fără a se implica,
reprezintă instituţii abilitate şi sînt acreditați de organul electoral corespunzător;
Reprezentanții concurenților electorali – persoane cu drept de vot, ce re-
prezintă interesele concurentului electoral în organele electorale şi în alte organe
implicate în procesul electoral;
Persoanele de încredere ale concurenților electorali – persoane cu drept de
vot ce au dreptul să facă agitaţie electorală în favoarea concurentului electoral
care i-a desemnat.
Cu paşi mici facem lucruri mari!
Alegeri prezidenţiale - 30 octombrie 2016
Mic dicționar
Listă electorală - listă ce cuprinde toți cetățenii cu drept de vot care domiciliază ori îşi
au reşedința pe teritoriul unei secții de votare. Alegătorul poate fi înscris
numai într-o singură listă electorală şi la o singură secție de
votare.
Începînd cu 10 octombrie şi pînă pe 29 octombrie inclu-
siv, puteți să verificați, la secția de votare, corectitudinea
datelor dvs. înscrise în lista electorală. Aveți dreptul să so-
licitați includerea/excluderea dvs., corectarea altor erori
comise la înscrierea datelor despre dvs. sau despre alți alegători. Pentru efec-
tuarea oricăror modificări, este necesară prezentarea actului de identitate şi/sau a al-
tor documente doveditoare.
Lista electorală este un document public. Însă aceasta nu înseamnă că oricine poate
face modificări în listă sau poate multiplica lista.
Dacă un alegător nu poate merge la biroul electoral să verifice personal datele înscrise
în listă, un membru al familiei o poate face în numele lui. Ruda prezintă un act de iden-
titate şi menționează că doreşte să verifice numele unui membru de familie.
Modificările în lista electorală se efectuează în baza actelor de identitate sau certifi-
catelor oficiale.
Lista electo-
rală este un
document
public!
Ce este o listă electorală?
Votarea se face la secția de votare la care sînteți arondat.
ATENŢIE! Dacă vă prezentați la secția de votare, însă consta-
tați că ați fost omis din lista electorală de bază, faceți
dovada cu actul de identitate că domiciliați în raza terito-
rială a secției de votare respective.
Care este secția dvs. de votare?
Accesați site-ul www.voteaza.md la rubrica Lista
secțiilor de votare. Faceți click pe raionul în care urmează să vă exer-
citați votul, va apare lista cu adresele secțiilor de votare. Totodată, puteți
accesa pagina oficială a Comisiei (www.cec.md), la rubrica "Verifică-te în
RSA”, sau pe pagina https://verifica.cec.md, la rubrica "Află unde să
votezi”, selectați adresa de domiciliu și veți vedea secția de votare aso-
ciată adresei.
CÎND PUTEȚI VOTA?
Votarea este stabilită pentru 30 octombrie 2016 și se desfășoară între
orele 7.00 și 21.00.
Dacă vă aflați în încăperea secției de votare după ora 21.00, aveți drep-
tul să vă exercitați votul.
www.cec.md
"Verifică-te în
RSA”
Unde şi cum votăm?!
Dreptul de vot este un drept esenţial în Republica Modova, ca in orice altă ţară democratică.
Deşi dreptul la participare politică are o istorie îndelungată şi controversată, acesta este procla-
mat prin articolul 21 din Declaraţia universală a drepturilor omului, şi a devenit obligatoriu din
punct de vedere legal odată cu includerea sa în Pactul internaţional cu privire la drepturile civile
şi politice (PIDCP).
Alegeri noi – aceleaşi probleme
În acest context, Olga Z., persoană cu dizabilităţi fizice din Nordul republicii, contrazice faptul
precum că ar avea acest drept, spunînd că zilnic se confruntă cu aceleaşi probleme: discrimina-
rea, inegalitatea şi excluziunea socială, lucruri care o împiedică să devină o persoană activă poli-
tic în comunitatea în care trăieşte.
“Cînd vin alegerile, toţi par a fi mai deschişi şi mai atenţi cu noi, persoanele cu dizabilităţi, dar
cînd le propun ceva, cum să accesibilizeze cabina de votare, spre exemplu, opiniile mele nicio-
dată nu sunt luate în seamă! Cineva chiar mi-a zi că voi mereu căutaţi doar privilegii, dar nu ve-
deţi că ţara e săracă şi nu vă poate ajuta!?”- mărturiseşte aceasta.
Dreptul de a vota – un privilegiu aparte?!
La nivel european, dreptul la alegeri libere este garantat prin articolul 3 din Protocolul nr. 1 la
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEaDO). Documentul stipulează clar că dreptul de a
vota nu este un privilegiu. În secolul douăzeci şi unu, prezumpţia într-un stat democratic trebuie
să fie în favoarea incluziunii persoanelor cu dizabilităţi, nu marginalizării acestora.
O altă problemă la acest capitol o constituie persoanele cu retard mental şi persoanele cu proble-
me de sănătate mentală. Deşi este recunoscut faptul că acestea sunt două grupuri separate, am-
bele au aceeaşi soartă, întrucât se întâmplă mult mai des să fie stigmatizate şi excluse de socie-
tate, decît restul persoanelor cu alte tipuri de dizabilitate.
Conform legislaţiei generale privind drepturile omului, dreptul de vot nu este un drept absolut, iar
în unele cazuri, în special în cele de incapacitate, poate să fie limitat. Persoanele cu retard men-
tal şi persoanele cu probleme de sănătate mentală sunt afectate în mod direct de această limita-
re.
Legislaţia – în favoarea persoanelor cu dizabilităţi
Articolul 29 din Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi (CDPH) prevede că părţile
trebuie să asigure persoanelor cu deficienţe posibilitatea de a participa efectiv şi deplin la viaţa
politică şi publică, în condiţii de egalitate cu alte persoane, în mod direct sau prin reprezentanţi
liber aleşi, inclusiv dreptul şi posibilitatea persoanelor cu dizabilităţi de a alege şi de a fi alese.
Republica Moldova are nevoie de standardele internaţionale şi europene care facilitează partici-
parea deplină la procesul electoral a persoanelor cu dizabilităţi. Amintim în acest sens că Consili-
ul Europei (CE) se află în prezent în procesul de punere în aplicare a Planului său global de
acţiune în favoarea persoanelor cu dizabilităţi pentru anii 2006-2015, fapt care prevede incluziu-
nea socială şi nu segregarea acestor persoane!
Democraţie ori dreptul de a interpreta fals legislaţia?!
Juriştii care sunt preocupaţi de această problemă consideră că dreptul la participare politică este
protejat din punct de vedere legal, mai ales de instrumentele internaţionale şi europene. Impor-
tanţa acestora pentru un proces democratic funcţional reiese din texte şi din interpretarea oferită
de către diferite organisme responsabile de
punerea în aplicare a legii. Problema majoră a
Republicii Moldova, este că legile sunt inefici-
ente şi nefuncţionale.
Ce este “Dreptul la VOT”?
1. Alegătorul intră în secţia de votare şi prezintă operatorului actul de
identitate.
2. Operatorul introduce datele în calculator, pentru a verifica, în Registrul de
stat al alegătorilor, dacă alegătorul este arondat anume la această secţie de
votare şi dacă nu votează repetat.
3. Membrul biroului electoral al secţiei de votare înmînează alegătorului
buletinele de vot, conform listei electorale şi numărului de funcţii elective
pentru care se votează în secţia de votare respectivă, doar la prezentarea
actului de identitate.
4. La primirea buletinelor de vot, alegătorul semnează în lista electorală în
dreptul numelui său, iar membrul biroului electoral al secţiei de votare aplică
ştampila specială.
5. Buletinele de vot se completează de către alegător numai în cabina
pentru vot secret.
6. Alegătorul aplică ştampila cu inscripţia “Votat” în interiorul cercului unui
singur patrulater din buletinul de vot, ceea ce înseamnă că a votat pentru
acest concurent electoral. Cercurile din celelalte patrulatere trebuie să rămînă
curate.
7. Alegătorul pliază buletinele de vot şi le introduce OBLIGATORIU în urna
de vot.
Cum votăm corect?
Campania "Votez cu Aptitudine!" este o
acțiune organizată în contextul alegeri-
lor prezidențiale din Republica Moldova
în perioada octombrie 2016. Scopul
campaniei este de a informa, mobiliza
și încuraja persoanle cu dizabilități să
își exercite dreptul la vot, pe de o parte.
Pe de altă parte, campania
se adresează autorităților responsabile de asigurarea accesibilității materialelor și a spațiului
pentru persoanele cu dizabil
ități.
Aceasta se califică drept o acțiune socială, apolitică.
Organiatorii încurajează cetățenia activă și exercitarea dreptului de vot secret, direct și liber
exprimat pentru toți cetățenii.
Urmăriți pagina de facebook CAJPD pentru activitățile campaniei și
implicați-vă cu atitudine sănătoasă.
Mesajul campaniei este: "Am aptitudinea să iau atitudine față de țara
mea!"
În cadrul campaniei, punem la dispoziția persoanelor cu dizabilități linia
fierbinte " Votez cu Aptitudine!"- 022-022-020, pentru întrebări și clarificări privind drepturile
persoanelor cu dizabilități în legătură cu exercitarea dreptului la vot. Acest eveniment este
organizat de către Centrul de Asistență Juridică pentru Persoane cu Dizabilități (CAJPD) în
parteneriat cu Centrul de Instruire Continuă în domeniul Electoral (CICDE), cu sprijinul Aso-
ciației Promo-LEX, din sursele Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională
(USAID). Opiniile exprimate în cadrul acestui eveniment nu reflectă neapărat poziția Aso-
ciației Promo-LEX și USAID.
Sursa: http://www.civic.md/cauze-sociale/34439-votez-cu-aptitudine-campania-persoanelor-
cu-dizabilitati.html
"Votez cu
Aptitudi-
ne!"
"Votez cu Aptitudine!" - Campania Persoanelor cu Dizabilități
H O T Ă R Î R E
nr. 480 din 25.10.2016
cu privire la demersul Asociației Obștești Alianța INFONET pentru oferirea
suportului logistic la implementarea proiectului ”Politici sociale pentru
realizarea drepturilor electorale ale persoanelor cu dizabilități”
Asociația Obștească Alianța INFONET a depus la Comisia Electorală Centrală un demers prin
care informează Comisia Electorală Centrală despre implementarea proiectului ”Politici sociale pentru
realizarea drepturilor electorale ale persoanelor cu dizabilități” și prin care solicită aprobarea instalării
sistemelor televizate cu circuit închis (STVCI) în cadrul a 3 secții de votare cu sediul în orașul Basara-
beasca, municipiile Chișinău și Bălți, unde locuiesc compact persoane cu dizabilități de vedere, precum
și aprobarea desfășurării serviciului de translare mimico-gestuală, la cererea persoanelor cu dizabilități
de auz, în cadrul a 3 secții de votare cu sediul în mun. Chișinău.
Proiectul este realizat în parteneriat cu Asociația MOTIVAȚIE din Moldova, Asociația Surzilor
din Moldova, Centrul de Reabilitare Medico-Socială pentru Persoane cu Vedere Slabă ”Low Vision”, cu
suportul Fundației Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenției
Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (Sida) și Ministerul Afacerilor Externe al Dane-
marcei/DANIDA. Scopul declarat al proiectului este ajustarea politicilor sociale pentru eficientizarea
cheltuielilor publice şi aprofundarea drepturilor omului prin sporirea accesibilităţii persoanelor cu diza-
bilităţi la procesele electorale.
Asociația Obștească Alianța INFONET este înregistrată la Ministerul Justiției și are sediu în ora-
șul Rezina, raionul Rezina. Asociația Obștească Alianța INFONET, Asociația MOTIVAȚIE din Moldo-
va, Asociația Surzilor din Moldova, Centrul de Reabilitare Medico-Socială pentru Persoane cu Vedere
Slabă ”Low Vision” promovează politici de facilitare a incluziunii sociale a persoanelor cu diverse diza-
bilități.
În demers se menționează că sistemele televizate cu circuit închis vor fi oferite de Centrul de
Reabilitare Medico-Socială pentru Persoane cu Vedere Slabă ”Low Vision” și Asociația ”Help Moldo-
va” din Norvegia, care vor delega 3 (trei) experți tehnici ce vor acorda, la cerere, consultanță în deservi-
rea STVCI.
Persoanele care vor asigura translarea în limbajul mimico-gestual vor fi delegate de Asociația
Surzilor din Republica Moldova și vor facilita, la cerere, procesul de comunicare dintre membrii birouri-
lor electorale ale secțiilor de votare și alegătorii cu dizabilități de auz. Persoanle care vor asista în secții-
le de votare în calitate de experți tehnici în deservirea STVCI și cele care vor asigura translarea în limba-
jul mimico-gestual au semnat un angajament de imparțialitate și au fost acreditați de CEC în calitate de
observatori naționali prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 445 din 21 octombrie 2016, con-
form anexei.
Avînd în vedere că persoanele delegate ca experți tehnici au și statut de observator național la
alegerile prezidențiale din 30 octombrie 2016, Comisia atrage atenția subiecților interesați asupra res-
tricțiilor de care trebuie să țină cont în cadrul implementării proiectului. Astfel, conform Regulamentului
privind statutul observatorilor și procedura de acreditare a acestora, aprobat prin hotărîrea CEC nr. 332
din 24 octombrie 2006, observatorii sînt persoane care au dreptul să asiste la operațiile electorale, dar
fără să intervină în procesul alegerilor și în procedurile din ziua alegerilor. În particular, potrivit art. 54
alin. (1) din Codul electoral, dacă alegătorul nu este în stare să completeze de sine stătător buletinul, el
are dreptul să invite în cabină o altă persoană, cu excepţia persoanelor autorizate să asiste la operaţiile
electorale, deci cu excepția observatorilor.
Totodată, asumîndu-și angajamentul de a întreprinde măsuri care să asigure condiții de participa-
re neasistată la procesul electoral a persoanelor cu dizabilități în vederea realizării drepturilor constituți-
onale ale acestora, conducîndu-se de Declarația privind accesibilitatea procesului electoral pentru per-
soanele cu dizabilități, aprobată prin hotărîrea
nr. 3272 din 21 aprilie 2015 și Regulamentul
cu privire la accesibilitatea procesului electoral
pentru persoanele cu dizabilități, aprobat prin
hot. CEC nr. 4463 din 26 ianuarie 2016, Comi-
sia consideră binevenită inițiativa de a imple-
menta un astfel de proiect destinat persoanelor
cu dizabilități de vedere și de auz și va dispune
organelor electorale, pentru care se solicită im-
plicarea, să ofere suportul necesar.
În temeiul art. 16 şi 38 din Constituţia Republicii Moldova, Legea nr. 821-XII din 24 decembrie
1991 privind protecţia socială a invalizilor, Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind drepturile
persoanelor cu dizabilităţi, ratificată prin Legea nr. 166-XVIII din 9 iulie 2010 şi publicată în Monitorul
Oficial la 23 iulie 2010, art.18, 22 lit. a), 26 alin. (1) lit. a), b) şi j) şi art. 54 din Codul electoral nr. 1381-
XIII din 21 noiembrie 1997, precum şi în conformitate cu prevederile Regulamentului privind statutul
observatorilor și procedura de acreditare a acestora, aprobat prin hotărîrea CEC nr. 332 din 24 octombrie
2006, cu Declarația privind accesibilitatea procesului electoral pentru persoanele cu dizabilități, aprobată
prin hotărîrea CEC nr. 3272 din 21 aprilie 2015 și prevederile Regulamentului cu privire la accesibilita-
tea procesului electoral pentru persoanele cu dizabilități, aprobat prin hot. CEC nr. 4463 din 26 ianuarie
2016, Comisia Electorală Centrală hotărăşte:
1. Se aprobă desfășurarea serviciului de translare mimico-gestuală, în cadrul a 3 secții de votare
cu sediul în mun. Chișinău, precum și instalarea sistemelor televizate cu circuit închis (STVCI) în cadrul
a 3 secții de votare cu sediul în orașul Basarabeasca, municipiile Chișinău și Bălți, conform anexei la
prezenta hotărîre, în vederea implementării proiectului ”Politici sociale pentru realizarea drepturilor
electorale ale persoanelor cu dizabilități”, realizat de Asociația Obștească Alianța INFONET în partene-
riat cu alte organizații, la alegerile prezidențiale din 30 octombrie 2016.
2. Birourile electorale ale secțiilor de votare nr. 1/137 din municipiul Chișinău, nr. 36 din muni-
cipiul Bălți și nr. 3 din orașul Basarabeasca vor acorda asistența logistică necesară observatorilor/
experților tehnici împuterniciți cu administrarea sistemului televizat cu circuit închis, care va funcționa
în ziua alegerilor prezidențiale din 30 octombrie 2016.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei
Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Alina RUSSU
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Veaceslav AGRIGOROAE
Chişinău, 25 octombrie 2016
Nr.
Anexă
la hotărîrea Comisiei Electorale Centrale
nr. 480 din 25.10.2016
Lista
persoanelor acreditate în calitate de translatori în limbajul mimico-gestual
și experți tehnici în deservirea STVCI
Nr.
d/o
Numele, prenume-
le
Seria, nu-
mărul ac-
tului de
identitate
Secția de votare Calitatea
1. Munteanov Evgheni B01019650 Nr. 1/22 din mun.
Chișinău
Translator în limbajul
mimico-gestual
2. Percic Oxana A02097307 Nr. 1/152 din mun.
Chișinău
Translator în limbajul
mimico-gestual
3. Scripnic Mariana A42149947 Nr. 1/177 din mun.
Chișinău
Translator în limbajul
mimico-gestual
4. Chistol Tatiana A88097555 Nr. 1/137 din mun.
Chișinău
Expert tehnic în de-
servirea STVCI
5.
Vîrlan Irina B04036020
Nr. 36 din mun. Bălți Expert tehnic în de-
servirea STVCI
6. Zolotco Ludmila A42212611 Nr. 3 din or. Basarabeasca,
r-nul Basarabeasca
Expert tehnic în de-
servirea STVCI
„Edificarea unui „pod de comunicare” proactivă – demers pentru incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi de
auz”. Acest proiect este realizat de Alianța Centrelor Comunitare de Acces la Informație şi Instruire din Republica Moldova
(Alianța INFONET), în parteneriat cu Asociația Surzilor din Republica Moldova, cu suportul Fundației Est-Europene, din re-
sursele acordate de Guvernul Suediei şi de Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA .
Redactori: Ion Ciobanu și Mariana Ţîbulac-Ciobanu
Chișinău - 2016
„Abilitate versus Dizabilitate – de la înţelegere spre eliminarea discriminării și incluziunea socială a persoanelor cu
dizabilităţi auditive și de vedere”. Acest proiect este realizat de Alianța Centrelor Comunitare de Acces la Informație şi
Instruire din Republica Moldova (Alianța INFONET), în parteneriat cu Asociația Surzilor din Republica Moldova şi Centrul
Național de Informare şi Reabilitare a Asociației Nevăzătorilor din Moldova, cu suportul financiar al Programului Egalitate şi
Participare Civică al Fundației Soros-Moldova. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a
Fundației Soros-Moldova.
Programul Egalitate şi Participare Civică al Fundației Soros-Moldova urmăreşte să sporească eficiența aplicării
Legii cu privire la asigurarea egalității, în parteneriat cu organizațiile societății civile şi instituțiile publice, şi să contribuie la
promovarea egalității şi diversității.
Persoana de contact: Ana Corețchi, Directoare de Program, e-mail: acoretchi@soros.md
Telefon de contact: (+373 22) 27-00-31.
Această publicație este realizată în cadrul Proiectului
„Politici sociale pentru realizarea drepturilor electorale ale persoanelor cu dizabilități”, implementat de
de Alianța INFONET, în parteneriat cu Asociația MOTIVAȚIE din Moldova, Asociația Surzilor din Moldo-
va, Centrul de Reabilitare Medico-Socială pentru Persoane cu Vedere Slabă „Low Vision”, cu suportul
Fundației Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenției Suedeze
pentru Dezvoltare şi Cooperare Internațională (Sida) şi Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/
DANIDA.
Politici sociale pentru realizarea drepturilor electorale ale
persoanelor cu dizabilităţi

More Related Content

What's hot

Buletin informativ nr 4 (32) 2021
Buletin informativ nr 4 (32) 2021Buletin informativ nr 4 (32) 2021
Buletin informativ nr 4 (32) 2021
Alianta INFONET
 
Buletin informativ nr. 1 (29) 2021
Buletin informativ nr. 1 (29) 2021Buletin informativ nr. 1 (29) 2021
Buletin informativ nr. 1 (29) 2021
Alianta INFONET
 
Glosar Electoral
Glosar ElectoralGlosar Electoral
Glosar Electoral
cicde
 
Dezbateri publice 6 7 iulie 2021
Dezbateri publice 6 7 iulie 2021Dezbateri publice 6 7 iulie 2021
Dezbateri publice 6 7 iulie 2021
Alianta INFONET
 
APEL PUBLIC în legătură cu prevederile periculoase din proiectul de lege nr. ...
APEL PUBLIC în legătură cu prevederile periculoase din proiectul de lege nr. ...APEL PUBLIC în legătură cu prevederile periculoase din proiectul de lege nr. ...
APEL PUBLIC în legătură cu prevederile periculoase din proiectul de lege nr. ...
Legal Resources Centre from Moldova/Centrul de Resurse Juridice din Moldova
 
Buletin informativ nr 3 (31) 2021
Buletin informativ nr 3 (31) 2021Buletin informativ nr 3 (31) 2021
Buletin informativ nr 3 (31) 2021
Alianta INFONET
 
Radiografia atacurilor asupra organizațiilor neguvernamentale din Republica M...
Radiografia atacurilor asupra organizațiilor neguvernamentale din Republica M...Radiografia atacurilor asupra organizațiilor neguvernamentale din Republica M...
Radiografia atacurilor asupra organizațiilor neguvernamentale din Republica M...
Legal Resources Centre from Moldova/Centrul de Resurse Juridice din Moldova
 
Parlamentul european, Istitutii Europene, Agronomie
Parlamentul european, Istitutii Europene, AgronomieParlamentul european, Istitutii Europene, Agronomie
Parlamentul european, Istitutii Europene, Agronomie
AlinSorin
 
Analiza condițiilor de accesibilitate a Sectoarelor de Politie din Republica ...
Analiza condițiilor de accesibilitate a Sectoarelor de Politie din Republica ...Analiza condițiilor de accesibilitate a Sectoarelor de Politie din Republica ...
Analiza condițiilor de accesibilitate a Sectoarelor de Politie din Republica ...
Alianta INFONET
 
Ioan Ghise "Proiectul de Tara"
Ioan Ghise "Proiectul de Tara"Ioan Ghise "Proiectul de Tara"
Ioan Ghise "Proiectul de Tara"
Ioan Ghişe
 
188 intrebari
188 intrebari188 intrebari
188 intrebari
Turi Roxana
 

What's hot (16)

Buletin informativ nr 4 (32) 2021
Buletin informativ nr 4 (32) 2021Buletin informativ nr 4 (32) 2021
Buletin informativ nr 4 (32) 2021
 
Buletin informativ nr. 1 (29) 2021
Buletin informativ nr. 1 (29) 2021Buletin informativ nr. 1 (29) 2021
Buletin informativ nr. 1 (29) 2021
 
Glosar Electoral
Glosar ElectoralGlosar Electoral
Glosar Electoral
 
L 33
L 33L 33
L 33
 
Dezbateri publice 6 7 iulie 2021
Dezbateri publice 6 7 iulie 2021Dezbateri publice 6 7 iulie 2021
Dezbateri publice 6 7 iulie 2021
 
APEL PUBLIC în legătură cu prevederile periculoase din proiectul de lege nr. ...
APEL PUBLIC în legătură cu prevederile periculoase din proiectul de lege nr. ...APEL PUBLIC în legătură cu prevederile periculoase din proiectul de lege nr. ...
APEL PUBLIC în legătură cu prevederile periculoase din proiectul de lege nr. ...
 
Buletin informativ nr 3 (31) 2021
Buletin informativ nr 3 (31) 2021Buletin informativ nr 3 (31) 2021
Buletin informativ nr 3 (31) 2021
 
Radiografia atacurilor asupra organizațiilor neguvernamentale din Republica M...
Radiografia atacurilor asupra organizațiilor neguvernamentale din Republica M...Radiografia atacurilor asupra organizațiilor neguvernamentale din Republica M...
Radiografia atacurilor asupra organizațiilor neguvernamentale din Republica M...
 
Parlamentul european, Istitutii Europene, Agronomie
Parlamentul european, Istitutii Europene, AgronomieParlamentul european, Istitutii Europene, Agronomie
Parlamentul european, Istitutii Europene, Agronomie
 
Apel în adresa Comisiei Electorale Centrale pentru organizarea unor consultăr...
Apel în adresa Comisiei Electorale Centrale pentru organizarea unor consultăr...Apel în adresa Comisiei Electorale Centrale pentru organizarea unor consultăr...
Apel în adresa Comisiei Electorale Centrale pentru organizarea unor consultăr...
 
APEL PUBLIC privind adoptarea proiectului de lege nr. 263/2020 privind modifi...
APEL PUBLIC privind adoptarea proiectului de lege nr. 263/2020 privind modifi...APEL PUBLIC privind adoptarea proiectului de lege nr. 263/2020 privind modifi...
APEL PUBLIC privind adoptarea proiectului de lege nr. 263/2020 privind modifi...
 
Analiza condițiilor de accesibilitate a Sectoarelor de Politie din Republica ...
Analiza condițiilor de accesibilitate a Sectoarelor de Politie din Republica ...Analiza condițiilor de accesibilitate a Sectoarelor de Politie din Republica ...
Analiza condițiilor de accesibilitate a Sectoarelor de Politie din Republica ...
 
Apel public CALC
Apel public CALCApel public CALC
Apel public CALC
 
Ioan Ghise "Proiectul de Tara"
Ioan Ghise "Proiectul de Tara"Ioan Ghise "Proiectul de Tara"
Ioan Ghise "Proiectul de Tara"
 
188 intrebari
188 intrebari188 intrebari
188 intrebari
 
Alerta publica: atacuri la ONG-uri
Alerta publica: atacuri la ONG-uriAlerta publica: atacuri la ONG-uri
Alerta publica: atacuri la ONG-uri
 

Similar to Editie Speciala Alegeri 2016

Buletin informativ nr 7 (28) 2020
Buletin informativ nr 7 (28) 2020Buletin informativ nr 7 (28) 2020
Buletin informativ nr 7 (28) 2020
Alianta INFONET
 
Scrisoare catre premierul Victor Ponta
Scrisoare catre premierul Victor PontaScrisoare catre premierul Victor Ponta
Scrisoare catre premierul Victor Ponta
Ioan Ghişe
 
Accesul persoanelor cu dizabilitati la procesul electoral
Accesul persoanelor cu dizabilitati la procesul electoralAccesul persoanelor cu dizabilitati la procesul electoral
Accesul persoanelor cu dizabilitati la procesul electoral
Alianta INFONET
 
Alege constient! Alege liber!
Alege constient! Alege liber!Alege constient! Alege liber!
Alege constient! Alege liber!
Alianta INFONET
 
Buletin informativ nr2, 2019
Buletin informativ nr2, 2019Buletin informativ nr2, 2019
Buletin informativ nr2, 2019
Alianta INFONET
 
Ghidul Monitorilor pentru Buna Guvernare - Moldova Curată
Ghidul Monitorilor pentru Buna Guvernare - Moldova CuratăGhidul Monitorilor pentru Buna Guvernare - Moldova Curată
Ghidul Monitorilor pentru Buna Guvernare - Moldova Curată
RomaniaCurata
 
DECLARAȚIE Politicienii trebuie să înceteze intimidarea judecătorilor
DECLARAȚIE Politicienii trebuie să înceteze intimidarea judecătorilor DECLARAȚIE Politicienii trebuie să înceteze intimidarea judecătorilor
DECLARAȚIE Politicienii trebuie să înceteze intimidarea judecătorilor
Legal Resources Centre from Moldova/Centrul de Resurse Juridice din Moldova
 
Proiect de LEGE privind buletinul de vot şi procedura de vot în vederea prev...
Proiect de LEGE privind buletinul de vot şi procedura de vot în vederea  prev...Proiect de LEGE privind buletinul de vot şi procedura de vot în vederea  prev...
Proiect de LEGE privind buletinul de vot şi procedura de vot în vederea prev...
Ioan Ghişe
 
modul1.pptx
modul1.pptxmodul1.pptx
modul1.pptx
AlexeiSturza
 
087 -dreptul_mass-media
087  -dreptul_mass-media 087  -dreptul_mass-media
087 -dreptul_mass-media exodumuser
 
Specificul ziarelor in perioada electorala
Specificul ziarelor in perioada electoralaSpecificul ziarelor in perioada electorala
Specificul ziarelor in perioada electorala
Vasilachi Alyce
 
Statutul Asociatiei Obstesti Asociației Naționale «Copyright» n:
Statutul Asociatiei Obstesti Asociației Naționale  «Copyright» n:Statutul Asociatiei Obstesti Asociației Naționale  «Copyright» n:
Statutul Asociatiei Obstesti Asociației Naționale «Copyright» n:
AN «Copyright»
 
constitutia romaniei.ppt
constitutia romaniei.pptconstitutia romaniei.ppt
constitutia romaniei.ppt
CarlescuNeculai
 
Drepturilecetateniloreuropeni
DrepturilecetateniloreuropeniDrepturilecetateniloreuropeni
Drepturilecetateniloreuropenisimonachihaia
 
Modele de succes in educatia electorala
Modele de succes in educatia electoralaModele de succes in educatia electorala
Modele de succes in educatia electorala
Alianta INFONET
 
Constitutia RM
Constitutia RMConstitutia RM
Constitutia RM
Dorik Ifodi
 

Similar to Editie Speciala Alegeri 2016 (20)

Buletin informativ nr 7 (28) 2020
Buletin informativ nr 7 (28) 2020Buletin informativ nr 7 (28) 2020
Buletin informativ nr 7 (28) 2020
 
Scrisoare catre premierul Victor Ponta
Scrisoare catre premierul Victor PontaScrisoare catre premierul Victor Ponta
Scrisoare catre premierul Victor Ponta
 
CALC solicită consultări publice pe marginea proiectului de hotărâre privind ...
CALC solicită consultări publice pe marginea proiectului de hotărâre privind ...CALC solicită consultări publice pe marginea proiectului de hotărâre privind ...
CALC solicită consultări publice pe marginea proiectului de hotărâre privind ...
 
Accesul persoanelor cu dizabilitati la procesul electoral
Accesul persoanelor cu dizabilitati la procesul electoralAccesul persoanelor cu dizabilitati la procesul electoral
Accesul persoanelor cu dizabilitati la procesul electoral
 
Alege constient! Alege liber!
Alege constient! Alege liber!Alege constient! Alege liber!
Alege constient! Alege liber!
 
Buletin informativ nr2, 2019
Buletin informativ nr2, 2019Buletin informativ nr2, 2019
Buletin informativ nr2, 2019
 
Ghidul Monitorilor pentru Buna Guvernare - Moldova Curată
Ghidul Monitorilor pentru Buna Guvernare - Moldova CuratăGhidul Monitorilor pentru Buna Guvernare - Moldova Curată
Ghidul Monitorilor pentru Buna Guvernare - Moldova Curată
 
DECLARAȚIE Politicienii trebuie să înceteze intimidarea judecătorilor
DECLARAȚIE Politicienii trebuie să înceteze intimidarea judecătorilor DECLARAȚIE Politicienii trebuie să înceteze intimidarea judecătorilor
DECLARAȚIE Politicienii trebuie să înceteze intimidarea judecătorilor
 
Apel public 3 decembrie 2020 a Platfotmeri Naționale a Forumului Societatitii...
Apel public 3 decembrie 2020 a Platfotmeri Naționale a Forumului Societatitii...Apel public 3 decembrie 2020 a Platfotmeri Naționale a Forumului Societatitii...
Apel public 3 decembrie 2020 a Platfotmeri Naționale a Forumului Societatitii...
 
Proiect de LEGE privind buletinul de vot şi procedura de vot în vederea prev...
Proiect de LEGE privind buletinul de vot şi procedura de vot în vederea  prev...Proiect de LEGE privind buletinul de vot şi procedura de vot în vederea  prev...
Proiect de LEGE privind buletinul de vot şi procedura de vot în vederea prev...
 
modul1.pptx
modul1.pptxmodul1.pptx
modul1.pptx
 
2001 ti -mini foia--adf
2001 ti -mini foia--adf2001 ti -mini foia--adf
2001 ti -mini foia--adf
 
087 -dreptul_mass-media
087  -dreptul_mass-media 087  -dreptul_mass-media
087 -dreptul_mass-media
 
Specificul ziarelor in perioada electorala
Specificul ziarelor in perioada electoralaSpecificul ziarelor in perioada electorala
Specificul ziarelor in perioada electorala
 
Statutul Asociatiei Obstesti Asociației Naționale «Copyright» n:
Statutul Asociatiei Obstesti Asociației Naționale  «Copyright» n:Statutul Asociatiei Obstesti Asociației Naționale  «Copyright» n:
Statutul Asociatiei Obstesti Asociației Naționale «Copyright» n:
 
APEL PUBLIC Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte (CALC) îndeamnă...
APEL PUBLIC Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte (CALC)  îndeamnă...APEL PUBLIC Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte (CALC)  îndeamnă...
APEL PUBLIC Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte (CALC) îndeamnă...
 
constitutia romaniei.ppt
constitutia romaniei.pptconstitutia romaniei.ppt
constitutia romaniei.ppt
 
Drepturilecetateniloreuropeni
DrepturilecetateniloreuropeniDrepturilecetateniloreuropeni
Drepturilecetateniloreuropeni
 
Modele de succes in educatia electorala
Modele de succes in educatia electoralaModele de succes in educatia electorala
Modele de succes in educatia electorala
 
Constitutia RM
Constitutia RMConstitutia RM
Constitutia RM
 

More from Alianta INFONET

Buletin informativ Nr.1 (34) 2023.pdf
Buletin informativ Nr.1 (34) 2023.pdfBuletin informativ Nr.1 (34) 2023.pdf
Buletin informativ Nr.1 (34) 2023.pdf
Alianta INFONET
 
MONITORUL DE BALATINA_nr.1_2023.pdf
MONITORUL DE BALATINA_nr.1_2023.pdfMONITORUL DE BALATINA_nr.1_2023.pdf
MONITORUL DE BALATINA_nr.1_2023.pdf
Alianta INFONET
 
Buletin informativ Nr 1 (33) 2022
Buletin informativ Nr 1 (33) 2022Buletin informativ Nr 1 (33) 2022
Buletin informativ Nr 1 (33) 2022
Alianta INFONET
 
Accessibility across borders. Standards of information accessibility for peop...
Accessibility across borders. Standards of information accessibility for peop...Accessibility across borders. Standards of information accessibility for peop...
Accessibility across borders. Standards of information accessibility for peop...
Alianta INFONET
 
Стандарты доступности информации для людей с нарушениями зрения и слуха
Стандарты доступности информации для людей с нарушениями зрения и слухаСтандарты доступности информации для людей с нарушениями зрения и слуха
Стандарты доступности информации для людей с нарушениями зрения и слуха
Alianta INFONET
 
Sondaj on line - Accesibilitatea infrastructurală
Sondaj on line - Accesibilitatea infrastructurală Sondaj on line - Accesibilitatea infrastructurală
Sondaj on line - Accesibilitatea infrastructurală
Alianta INFONET
 
Demers ASP & MJ din 01.07.2021
Demers ASP & MJ din 01.07.2021Demers ASP & MJ din 01.07.2021
Demers ASP & MJ din 01.07.2021
Alianta INFONET
 
Accesibilitatea infrastructurală – precondiție pentru realizarea altor drepturi
Accesibilitatea infrastructurală – precondiție pentru realizarea altor drepturiAccesibilitatea infrastructurală – precondiție pentru realizarea altor drepturi
Accesibilitatea infrastructurală – precondiție pentru realizarea altor drepturi
Alianta INFONET
 
Auditul conditiilor de accesibilitate a 197 sectii de votare
Auditul conditiilor de accesibilitate a 197 sectii de votareAuditul conditiilor de accesibilitate a 197 sectii de votare
Auditul conditiilor de accesibilitate a 197 sectii de votare
Alianta INFONET
 
Buletin Informativ nr. 6 (27) 2020
Buletin Informativ nr. 6 (27) 2020Buletin Informativ nr. 6 (27) 2020
Buletin Informativ nr. 6 (27) 2020
Alianta INFONET
 
Buletin informativ nr.5 (26) 2020
Buletin informativ nr.5 (26) 2020Buletin informativ nr.5 (26) 2020
Buletin informativ nr.5 (26) 2020
Alianta INFONET
 
Sondaj on-line „Acces Egal pentru Toți în incinta Sectoarelor de Poliție”
Sondaj on-line „Acces Egal pentru Toți în incinta Sectoarelor de Poliție”Sondaj on-line „Acces Egal pentru Toți în incinta Sectoarelor de Poliție”
Sondaj on-line „Acces Egal pentru Toți în incinta Sectoarelor de Poliție”
Alianta INFONET
 
Buletin informativ nr.4 (25) 2020
Buletin informativ nr.4 (25) 2020Buletin informativ nr.4 (25) 2020
Buletin informativ nr.4 (25) 2020
Alianta INFONET
 
Buletin informativ nr. 3 (24) 2020
Buletin informativ nr. 3 (24) 2020Buletin informativ nr. 3 (24) 2020
Buletin informativ nr. 3 (24) 2020
Alianta INFONET
 
Buletin informativ nr. 2 (23) 2020
Buletin informativ nr. 2 (23) 2020Buletin informativ nr. 2 (23) 2020
Buletin informativ nr. 2 (23) 2020
Alianta INFONET
 
Buletin informativ-nr-4-alegeri-2019
Buletin informativ-nr-4-alegeri-2019Buletin informativ-nr-4-alegeri-2019
Buletin informativ-nr-4-alegeri-2019
Alianta INFONET
 
MATERIALE DE EDUCAȚIE ELECTORALĂ ACCESIBILE PENTRU DIVERSE GRUPURI DE ALEGĂTORI
MATERIALE DE EDUCAȚIE ELECTORALĂ ACCESIBILE PENTRU DIVERSE GRUPURI DE ALEGĂTORI MATERIALE DE EDUCAȚIE ELECTORALĂ ACCESIBILE PENTRU DIVERSE GRUPURI DE ALEGĂTORI
MATERIALE DE EDUCAȚIE ELECTORALĂ ACCESIBILE PENTRU DIVERSE GRUPURI DE ALEGĂTORI
Alianta INFONET
 
Anunt concurs pentru jurnalisti si cetateni activi
Anunt concurs pentru jurnalisti si cetateni activiAnunt concurs pentru jurnalisti si cetateni activi
Anunt concurs pentru jurnalisti si cetateni activi
Alianta INFONET
 
Farul Nistrean, nr. 23 din 2017
Farul Nistrean, nr. 23 din 2017Farul Nistrean, nr. 23 din 2017
Farul Nistrean, nr. 23 din 2017
Alianta INFONET
 
Buletin informativ nr.5 din 2017
Buletin informativ nr.5 din 2017Buletin informativ nr.5 din 2017
Buletin informativ nr.5 din 2017
Alianta INFONET
 

More from Alianta INFONET (20)

Buletin informativ Nr.1 (34) 2023.pdf
Buletin informativ Nr.1 (34) 2023.pdfBuletin informativ Nr.1 (34) 2023.pdf
Buletin informativ Nr.1 (34) 2023.pdf
 
MONITORUL DE BALATINA_nr.1_2023.pdf
MONITORUL DE BALATINA_nr.1_2023.pdfMONITORUL DE BALATINA_nr.1_2023.pdf
MONITORUL DE BALATINA_nr.1_2023.pdf
 
Buletin informativ Nr 1 (33) 2022
Buletin informativ Nr 1 (33) 2022Buletin informativ Nr 1 (33) 2022
Buletin informativ Nr 1 (33) 2022
 
Accessibility across borders. Standards of information accessibility for peop...
Accessibility across borders. Standards of information accessibility for peop...Accessibility across borders. Standards of information accessibility for peop...
Accessibility across borders. Standards of information accessibility for peop...
 
Стандарты доступности информации для людей с нарушениями зрения и слуха
Стандарты доступности информации для людей с нарушениями зрения и слухаСтандарты доступности информации для людей с нарушениями зрения и слуха
Стандарты доступности информации для людей с нарушениями зрения и слуха
 
Sondaj on line - Accesibilitatea infrastructurală
Sondaj on line - Accesibilitatea infrastructurală Sondaj on line - Accesibilitatea infrastructurală
Sondaj on line - Accesibilitatea infrastructurală
 
Demers ASP & MJ din 01.07.2021
Demers ASP & MJ din 01.07.2021Demers ASP & MJ din 01.07.2021
Demers ASP & MJ din 01.07.2021
 
Accesibilitatea infrastructurală – precondiție pentru realizarea altor drepturi
Accesibilitatea infrastructurală – precondiție pentru realizarea altor drepturiAccesibilitatea infrastructurală – precondiție pentru realizarea altor drepturi
Accesibilitatea infrastructurală – precondiție pentru realizarea altor drepturi
 
Auditul conditiilor de accesibilitate a 197 sectii de votare
Auditul conditiilor de accesibilitate a 197 sectii de votareAuditul conditiilor de accesibilitate a 197 sectii de votare
Auditul conditiilor de accesibilitate a 197 sectii de votare
 
Buletin Informativ nr. 6 (27) 2020
Buletin Informativ nr. 6 (27) 2020Buletin Informativ nr. 6 (27) 2020
Buletin Informativ nr. 6 (27) 2020
 
Buletin informativ nr.5 (26) 2020
Buletin informativ nr.5 (26) 2020Buletin informativ nr.5 (26) 2020
Buletin informativ nr.5 (26) 2020
 
Sondaj on-line „Acces Egal pentru Toți în incinta Sectoarelor de Poliție”
Sondaj on-line „Acces Egal pentru Toți în incinta Sectoarelor de Poliție”Sondaj on-line „Acces Egal pentru Toți în incinta Sectoarelor de Poliție”
Sondaj on-line „Acces Egal pentru Toți în incinta Sectoarelor de Poliție”
 
Buletin informativ nr.4 (25) 2020
Buletin informativ nr.4 (25) 2020Buletin informativ nr.4 (25) 2020
Buletin informativ nr.4 (25) 2020
 
Buletin informativ nr. 3 (24) 2020
Buletin informativ nr. 3 (24) 2020Buletin informativ nr. 3 (24) 2020
Buletin informativ nr. 3 (24) 2020
 
Buletin informativ nr. 2 (23) 2020
Buletin informativ nr. 2 (23) 2020Buletin informativ nr. 2 (23) 2020
Buletin informativ nr. 2 (23) 2020
 
Buletin informativ-nr-4-alegeri-2019
Buletin informativ-nr-4-alegeri-2019Buletin informativ-nr-4-alegeri-2019
Buletin informativ-nr-4-alegeri-2019
 
MATERIALE DE EDUCAȚIE ELECTORALĂ ACCESIBILE PENTRU DIVERSE GRUPURI DE ALEGĂTORI
MATERIALE DE EDUCAȚIE ELECTORALĂ ACCESIBILE PENTRU DIVERSE GRUPURI DE ALEGĂTORI MATERIALE DE EDUCAȚIE ELECTORALĂ ACCESIBILE PENTRU DIVERSE GRUPURI DE ALEGĂTORI
MATERIALE DE EDUCAȚIE ELECTORALĂ ACCESIBILE PENTRU DIVERSE GRUPURI DE ALEGĂTORI
 
Anunt concurs pentru jurnalisti si cetateni activi
Anunt concurs pentru jurnalisti si cetateni activiAnunt concurs pentru jurnalisti si cetateni activi
Anunt concurs pentru jurnalisti si cetateni activi
 
Farul Nistrean, nr. 23 din 2017
Farul Nistrean, nr. 23 din 2017Farul Nistrean, nr. 23 din 2017
Farul Nistrean, nr. 23 din 2017
 
Buletin informativ nr.5 din 2017
Buletin informativ nr.5 din 2017Buletin informativ nr.5 din 2017
Buletin informativ nr.5 din 2017
 

Editie Speciala Alegeri 2016

  • 1. Acest Buletin Informativ este o tribună de lobby și advocacy al comunității persoanelor cu dizabilități și oferă tuturor celor interesați o imagine de ansamblu asupra necesităților speciale și a problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități din Republica Moldova. Buletinul îşi propune să faciliteze procesul de comunicare cu autoritățile şi societatea civilă pentru a spori gradul de accesi- bilitate, incluziune socială a persoanelor cu dizabilități, dar și pentru a promova un comportament pro-activ al acestora în viața comunitară. Buletin informativ: ediţie specială ALEGERI PREZIDENŢIALE 30 octombrie 2016 Această publicație este realizată în cadrul Proiectului „Politici sociale pentru realizarea drepturilor electorale ale persoanelor cu dizabilități”, implementat de de Alianța INFONET, în parteneriat cu Asociația MOTIVAȚIE din Moldova, Aso- ciația Surzilor din Moldova, Centrul de Reabilitare Medico-Socială pentru Persoane cu Vedere Slabă „Low Vision”, cu su- portul Fundației Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenției Suedeze pentru Dez- voltare şi Cooperare Internațională (Sida) şi Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA. Opiniile exprimate aparțin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al donatorilor. Pro Accesibilitate Pro Incluziune Pro Democraţie!
  • 2. Există o serie de acte naţionale şi internaţionale care regle- mentează procesul electoral din Republica Moldova. Consti- tuţia e primul act naţional în acest sens. Aceasta prevede: (1) Voinţa poporului constituie baza puterii de stat. Aceas- tă voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. (2) Cetăţenii Republicii Moldova au drept de vot de la vîr- sta de 18 ani, împliniţi pînă în ziua alegerilor inclusiv, ex- cepţie făcînd cei puşi sub interdicţie în modul stabilit de lege. (3) Dreptul de a fi aleşi le este garantat cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot, în con- diţiile legii. Articolul 41 Libertatea partidelor şi a altor organizaţii social-politice (1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide şi în alte organizaţii social-politice. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor şi, în condiţiile legii, participă la alegeri. (2) Partidele şi alte organizaţii social-politice sînt egale în faţa legii. (3) Statul asigură respectarea drepturilor şi intere- selor legiti¬me ale partidelor şi ale altor organizaţii social-politice. (4) Partidele şi alte organizaţii social-politice care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statu- lui de drept, a suveranităţii şi independenţei, a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova sunt: neconstituţionale. (5) Asociaţiile secrete sînt interzise. (6) Activitatea partidelor constituite din cetăţeni stră- ini Articolul 109 Principiile de bază ale administrării publice locale (1) Administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile autono- miei locale, ale descentralizării serviciilor publice, ale eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale şi ale consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit. (2) Autonomia priveşte atît organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale, cît şi gesti- unea colectivităţilor pe care le reprezintă. (3) Aplicarea principiilor enunţate nu poate afecta caracterul de stat unitar. Articolul 112 Autorităţile săteşti şi orăşeneşti (1) Autorităţile administraţiei publice, prin care se exercită auto- nomia locală în sate şi în oraşe, sînt consiliile locale alese şi primarii aleşi. (2) Consiliile locale şi primarii activează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din sate şi oraşe. (3) Modul de alegere a consiliilor locale şi a primarilor, precum şi atribuţiile lor, este stabilit de lege. Articolul 113 Consiliul raional (1) Consiliul raional coordonează activitatea consiliilor săteşti şi orăşeneşti în vederea realizării serviciilor publice de interes raional. (2) Consiliul raional este ales şi funcţionează în condiţiile legii. (3) Raporturile dintre autorităţile publice locale au la bază princi-piile autonomiei, legalităţii şi colaborării în rezolvarea problemelor comune. Dreptul de vot şi dreptul de a fi ales drept prevăzut în Art. 38 al Constituţiei Repu- blicii Moldova, actul suprem care conţine drepturile şi îndatoririle fundamentale ale ce- tăţenilor ţării. In acest document de impor- tanţă maximă" sunt specificate câteva artico- le care vorbesc despre domeniul politic şi dreptul la vot Dreptul de vot şi dreptul de a fi ales
  • 3. Măsurile propuse de Comisia Electorală Centrală cu referire la implementarea Art. 29 al Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități Conform priorităţilor stabilite de CEC pentru anii următori se propun ur- mătoarele măsuri: 1. Revizuirea cadrului legislativ în vederea asigurării dreptului de vot pentru persoanele cu diferite tipuri de dizabilităţi. Aceasta presupune re- glementarea metodelor alternative de vot, inclusiv votul electronic, regle- mentări privind amenajarea corespunzătoare a cabinelor de vot şi dota- rea cu echipamentul necesar. 2. Extinderea proiectului-pilot ce prevede amenajarea corespunzătoare a localurilor secţiilor de votare pentru persoanele cu dizabi- lităţi de vedere şi pentru persoane cu dizabili- tăţi locomotorii la viitoarele alegeri parlamenta- re (a. 2014). 3. În vederea asigurării drepturilor electorale pentru persoanele cu dizabilităţi, Statul urmea- ză să întreprindă măsuri de instruire a membri- lor secţiilor de votare privind procedura de vo- tare a alegătorilor cu diferite tipuri de dizabili- tăţi, precum şi acţiuni de informare nemijlocită a categoriei respective de alegători prin utiliza- rea tehnologiilor corespunzătoare (diverse lupe cu/şi fără suport, cu/şi fără iluminare; materiale printate în limbaj special; spoturi video cu teletext, inter- pretarea emisiunilor, etc. "Voinţa poporului constituie baza puterii de stat. Această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret si liber expri- mat. Statul garantează expri- marea voinţeilibere a cetăţe- nilor prin apărarea principii- lor democratice si a normelor dreptului electoral." CODUL ELECTORAL
  • 4. Pentru alegerea președintelui țării se aplică sistemul electoral majoritar. Astfel, în cazul în care nici unul dintre candidați la funcția de președinte nu a întrunit cel puțin jumătate din voturile valabil exprimate, se organi- zează al doilea tur de scrutin pentru primii doi candidați stabiliți în ordinea descreșterii numărului de voturi obținute în primul tur de scrutin. Alegerile prezidențiale se consideră valabile dacă la scrutin au participat nu mai puțin de 1/3 din numărul de alegători înscriși în listele electorale. La al doilea tur de scrutin se consideră ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi, indiferent de numărul alegătorilor care au par- ticipat la alegeri. Vacanţa funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova intervine în caz de: - expirare a mandatului; - demisie; - demitere; - imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor; - deces. Cererea de demisie a Președintelui Republicii Moldova este prezentată Parlamentului, care se pronunță asupra ei. Imposibilitatea exercitării atribuțiilor mai mult de 60 de zile de către șeful statului este confirmată de Curtea Constituțională în termen de 30 de zile de la sesizare. În termen de 2 luni de la data la care a intervenit vacanța funcției de Președinte al Republicii Moldova, se vor organiza, în confor- mitate cu legea, alegeri pentru un nou Președinte. Dacă funcția de Președinte al Republicii Moldova devine vacantă sau dacă Președintele este demis, ori dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuțiile, interimatul se asigură, în ordine, de Președin- tele Parlamentului sau de Primul-ministru. Ce sunt alegerile prezidențiale?
  • 5. Alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova se vor desfășura cu cel puțin 30 de zile și cel mult 60 de zile înainte de expirarea mandatului președintelui în funcție. Data alegerilor prezi- dențiale se stabilește de către Parlament cu cel puțin 60 de zile înainte de ziua alegerilor. Cetăţenii Republicii Moldova cu drept de vot care se află în străinătate se pot înregistra prealabil on- line pentru alegerile prezidențiale din 30 octombrie 2016 . Cum alegem Preşedintele țării?
  • 6. Alegătorii – cetăţenii Republicii Moldova cu drept de vot; Grupurile de inițiativă – grupuri de cetățeni cu drept de vot și înregistrate în condițiile Codului electoral de către CEC pentru colectarea semnăturilor în susți- nerea unui candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova; Concurenţii electorali – candidaţii pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova, înregistrați de CEC; Organele electorale – Comisia Electorală Centrală, consiliile electorale de cir- cumscripție și birourile electorale ale secțiilor de votare; Observatorii – persoane care monitorizează procesul electoral fără a se implica, reprezintă instituţii abilitate şi sînt acreditați de organul electoral corespunzător; Reprezentanții concurenților electorali – persoane cu drept de vot, ce re- prezintă interesele concurentului electoral în organele electorale şi în alte organe implicate în procesul electoral; Persoanele de încredere ale concurenților electorali – persoane cu drept de vot ce au dreptul să facă agitaţie electorală în favoarea concurentului electoral care i-a desemnat. Cu paşi mici facem lucruri mari! Alegeri prezidenţiale - 30 octombrie 2016 Mic dicționar
  • 7. Listă electorală - listă ce cuprinde toți cetățenii cu drept de vot care domiciliază ori îşi au reşedința pe teritoriul unei secții de votare. Alegătorul poate fi înscris numai într-o singură listă electorală şi la o singură secție de votare. Începînd cu 10 octombrie şi pînă pe 29 octombrie inclu- siv, puteți să verificați, la secția de votare, corectitudinea datelor dvs. înscrise în lista electorală. Aveți dreptul să so- licitați includerea/excluderea dvs., corectarea altor erori comise la înscrierea datelor despre dvs. sau despre alți alegători. Pentru efec- tuarea oricăror modificări, este necesară prezentarea actului de identitate şi/sau a al- tor documente doveditoare. Lista electorală este un document public. Însă aceasta nu înseamnă că oricine poate face modificări în listă sau poate multiplica lista. Dacă un alegător nu poate merge la biroul electoral să verifice personal datele înscrise în listă, un membru al familiei o poate face în numele lui. Ruda prezintă un act de iden- titate şi menționează că doreşte să verifice numele unui membru de familie. Modificările în lista electorală se efectuează în baza actelor de identitate sau certifi- catelor oficiale. Lista electo- rală este un document public! Ce este o listă electorală?
  • 8. Votarea se face la secția de votare la care sînteți arondat. ATENŢIE! Dacă vă prezentați la secția de votare, însă consta- tați că ați fost omis din lista electorală de bază, faceți dovada cu actul de identitate că domiciliați în raza terito- rială a secției de votare respective. Care este secția dvs. de votare? Accesați site-ul www.voteaza.md la rubrica Lista secțiilor de votare. Faceți click pe raionul în care urmează să vă exer- citați votul, va apare lista cu adresele secțiilor de votare. Totodată, puteți accesa pagina oficială a Comisiei (www.cec.md), la rubrica "Verifică-te în RSA”, sau pe pagina https://verifica.cec.md, la rubrica "Află unde să votezi”, selectați adresa de domiciliu și veți vedea secția de votare aso- ciată adresei. CÎND PUTEȚI VOTA? Votarea este stabilită pentru 30 octombrie 2016 și se desfășoară între orele 7.00 și 21.00. Dacă vă aflați în încăperea secției de votare după ora 21.00, aveți drep- tul să vă exercitați votul. www.cec.md "Verifică-te în RSA” Unde şi cum votăm?!
  • 9. Dreptul de vot este un drept esenţial în Republica Modova, ca in orice altă ţară democratică. Deşi dreptul la participare politică are o istorie îndelungată şi controversată, acesta este procla- mat prin articolul 21 din Declaraţia universală a drepturilor omului, şi a devenit obligatoriu din punct de vedere legal odată cu includerea sa în Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (PIDCP). Alegeri noi – aceleaşi probleme În acest context, Olga Z., persoană cu dizabilităţi fizice din Nordul republicii, contrazice faptul precum că ar avea acest drept, spunînd că zilnic se confruntă cu aceleaşi probleme: discrimina- rea, inegalitatea şi excluziunea socială, lucruri care o împiedică să devină o persoană activă poli- tic în comunitatea în care trăieşte. “Cînd vin alegerile, toţi par a fi mai deschişi şi mai atenţi cu noi, persoanele cu dizabilităţi, dar cînd le propun ceva, cum să accesibilizeze cabina de votare, spre exemplu, opiniile mele nicio- dată nu sunt luate în seamă! Cineva chiar mi-a zi că voi mereu căutaţi doar privilegii, dar nu ve- deţi că ţara e săracă şi nu vă poate ajuta!?”- mărturiseşte aceasta. Dreptul de a vota – un privilegiu aparte?! La nivel european, dreptul la alegeri libere este garantat prin articolul 3 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEaDO). Documentul stipulează clar că dreptul de a vota nu este un privilegiu. În secolul douăzeci şi unu, prezumpţia într-un stat democratic trebuie să fie în favoarea incluziunii persoanelor cu dizabilităţi, nu marginalizării acestora. O altă problemă la acest capitol o constituie persoanele cu retard mental şi persoanele cu proble- me de sănătate mentală. Deşi este recunoscut faptul că acestea sunt două grupuri separate, am- bele au aceeaşi soartă, întrucât se întâmplă mult mai des să fie stigmatizate şi excluse de socie- tate, decît restul persoanelor cu alte tipuri de dizabilitate. Conform legislaţiei generale privind drepturile omului, dreptul de vot nu este un drept absolut, iar în unele cazuri, în special în cele de incapacitate, poate să fie limitat. Persoanele cu retard men- tal şi persoanele cu probleme de sănătate mentală sunt afectate în mod direct de această limita- re. Legislaţia – în favoarea persoanelor cu dizabilităţi Articolul 29 din Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi (CDPH) prevede că părţile trebuie să asigure persoanelor cu deficienţe posibilitatea de a participa efectiv şi deplin la viaţa politică şi publică, în condiţii de egalitate cu alte persoane, în mod direct sau prin reprezentanţi liber aleşi, inclusiv dreptul şi posibilitatea persoanelor cu dizabilităţi de a alege şi de a fi alese. Republica Moldova are nevoie de standardele internaţionale şi europene care facilitează partici- parea deplină la procesul electoral a persoanelor cu dizabilităţi. Amintim în acest sens că Consili- ul Europei (CE) se află în prezent în procesul de punere în aplicare a Planului său global de acţiune în favoarea persoanelor cu dizabilităţi pentru anii 2006-2015, fapt care prevede incluziu- nea socială şi nu segregarea acestor persoane! Democraţie ori dreptul de a interpreta fals legislaţia?! Juriştii care sunt preocupaţi de această problemă consideră că dreptul la participare politică este protejat din punct de vedere legal, mai ales de instrumentele internaţionale şi europene. Impor- tanţa acestora pentru un proces democratic funcţional reiese din texte şi din interpretarea oferită de către diferite organisme responsabile de punerea în aplicare a legii. Problema majoră a Republicii Moldova, este că legile sunt inefici- ente şi nefuncţionale. Ce este “Dreptul la VOT”?
  • 10. 1. Alegătorul intră în secţia de votare şi prezintă operatorului actul de identitate. 2. Operatorul introduce datele în calculator, pentru a verifica, în Registrul de stat al alegătorilor, dacă alegătorul este arondat anume la această secţie de votare şi dacă nu votează repetat. 3. Membrul biroului electoral al secţiei de votare înmînează alegătorului buletinele de vot, conform listei electorale şi numărului de funcţii elective pentru care se votează în secţia de votare respectivă, doar la prezentarea actului de identitate. 4. La primirea buletinelor de vot, alegătorul semnează în lista electorală în dreptul numelui său, iar membrul biroului electoral al secţiei de votare aplică ştampila specială. 5. Buletinele de vot se completează de către alegător numai în cabina pentru vot secret. 6. Alegătorul aplică ştampila cu inscripţia “Votat” în interiorul cercului unui singur patrulater din buletinul de vot, ceea ce înseamnă că a votat pentru acest concurent electoral. Cercurile din celelalte patrulatere trebuie să rămînă curate. 7. Alegătorul pliază buletinele de vot şi le introduce OBLIGATORIU în urna de vot. Cum votăm corect?
  • 11. Campania "Votez cu Aptitudine!" este o acțiune organizată în contextul alegeri- lor prezidențiale din Republica Moldova în perioada octombrie 2016. Scopul campaniei este de a informa, mobiliza și încuraja persoanle cu dizabilități să își exercite dreptul la vot, pe de o parte. Pe de altă parte, campania se adresează autorităților responsabile de asigurarea accesibilității materialelor și a spațiului pentru persoanele cu dizabil ități. Aceasta se califică drept o acțiune socială, apolitică. Organiatorii încurajează cetățenia activă și exercitarea dreptului de vot secret, direct și liber exprimat pentru toți cetățenii. Urmăriți pagina de facebook CAJPD pentru activitățile campaniei și implicați-vă cu atitudine sănătoasă. Mesajul campaniei este: "Am aptitudinea să iau atitudine față de țara mea!" În cadrul campaniei, punem la dispoziția persoanelor cu dizabilități linia fierbinte " Votez cu Aptitudine!"- 022-022-020, pentru întrebări și clarificări privind drepturile persoanelor cu dizabilități în legătură cu exercitarea dreptului la vot. Acest eveniment este organizat de către Centrul de Asistență Juridică pentru Persoane cu Dizabilități (CAJPD) în parteneriat cu Centrul de Instruire Continuă în domeniul Electoral (CICDE), cu sprijinul Aso- ciației Promo-LEX, din sursele Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate în cadrul acestui eveniment nu reflectă neapărat poziția Aso- ciației Promo-LEX și USAID. Sursa: http://www.civic.md/cauze-sociale/34439-votez-cu-aptitudine-campania-persoanelor- cu-dizabilitati.html "Votez cu Aptitudi- ne!" "Votez cu Aptitudine!" - Campania Persoanelor cu Dizabilități
  • 12. H O T Ă R Î R E nr. 480 din 25.10.2016 cu privire la demersul Asociației Obștești Alianța INFONET pentru oferirea suportului logistic la implementarea proiectului ”Politici sociale pentru realizarea drepturilor electorale ale persoanelor cu dizabilități” Asociația Obștească Alianța INFONET a depus la Comisia Electorală Centrală un demers prin care informează Comisia Electorală Centrală despre implementarea proiectului ”Politici sociale pentru realizarea drepturilor electorale ale persoanelor cu dizabilități” și prin care solicită aprobarea instalării sistemelor televizate cu circuit închis (STVCI) în cadrul a 3 secții de votare cu sediul în orașul Basara- beasca, municipiile Chișinău și Bălți, unde locuiesc compact persoane cu dizabilități de vedere, precum și aprobarea desfășurării serviciului de translare mimico-gestuală, la cererea persoanelor cu dizabilități de auz, în cadrul a 3 secții de votare cu sediul în mun. Chișinău. Proiectul este realizat în parteneriat cu Asociația MOTIVAȚIE din Moldova, Asociația Surzilor din Moldova, Centrul de Reabilitare Medico-Socială pentru Persoane cu Vedere Slabă ”Low Vision”, cu suportul Fundației Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (Sida) și Ministerul Afacerilor Externe al Dane- marcei/DANIDA. Scopul declarat al proiectului este ajustarea politicilor sociale pentru eficientizarea cheltuielilor publice şi aprofundarea drepturilor omului prin sporirea accesibilităţii persoanelor cu diza- bilităţi la procesele electorale. Asociația Obștească Alianța INFONET este înregistrată la Ministerul Justiției și are sediu în ora- șul Rezina, raionul Rezina. Asociația Obștească Alianța INFONET, Asociația MOTIVAȚIE din Moldo- va, Asociația Surzilor din Moldova, Centrul de Reabilitare Medico-Socială pentru Persoane cu Vedere Slabă ”Low Vision” promovează politici de facilitare a incluziunii sociale a persoanelor cu diverse diza- bilități. În demers se menționează că sistemele televizate cu circuit închis vor fi oferite de Centrul de Reabilitare Medico-Socială pentru Persoane cu Vedere Slabă ”Low Vision” și Asociația ”Help Moldo- va” din Norvegia, care vor delega 3 (trei) experți tehnici ce vor acorda, la cerere, consultanță în deservi- rea STVCI. Persoanele care vor asigura translarea în limbajul mimico-gestual vor fi delegate de Asociația Surzilor din Republica Moldova și vor facilita, la cerere, procesul de comunicare dintre membrii birouri- lor electorale ale secțiilor de votare și alegătorii cu dizabilități de auz. Persoanle care vor asista în secții- le de votare în calitate de experți tehnici în deservirea STVCI și cele care vor asigura translarea în limba- jul mimico-gestual au semnat un angajament de imparțialitate și au fost acreditați de CEC în calitate de observatori naționali prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 445 din 21 octombrie 2016, con- form anexei. Avînd în vedere că persoanele delegate ca experți tehnici au și statut de observator național la alegerile prezidențiale din 30 octombrie 2016, Comisia atrage atenția subiecților interesați asupra res- tricțiilor de care trebuie să țină cont în cadrul implementării proiectului. Astfel, conform Regulamentului privind statutul observatorilor și procedura de acreditare a acestora, aprobat prin hotărîrea CEC nr. 332 din 24 octombrie 2006, observatorii sînt persoane care au dreptul să asiste la operațiile electorale, dar fără să intervină în procesul alegerilor și în procedurile din ziua alegerilor. În particular, potrivit art. 54 alin. (1) din Codul electoral, dacă alegătorul nu este în stare să completeze de sine stătător buletinul, el are dreptul să invite în cabină o altă persoană, cu excepţia persoanelor autorizate să asiste la operaţiile electorale, deci cu excepția observatorilor. Totodată, asumîndu-și angajamentul de a întreprinde măsuri care să asigure condiții de participa- re neasistată la procesul electoral a persoanelor cu dizabilități în vederea realizării drepturilor constituți- onale ale acestora, conducîndu-se de Declarația privind accesibilitatea procesului electoral pentru per- soanele cu dizabilități, aprobată prin hotărîrea nr. 3272 din 21 aprilie 2015 și Regulamentul cu privire la accesibilitatea procesului electoral pentru persoanele cu dizabilități, aprobat prin hot. CEC nr. 4463 din 26 ianuarie 2016, Comi- sia consideră binevenită inițiativa de a imple- menta un astfel de proiect destinat persoanelor cu dizabilități de vedere și de auz și va dispune organelor electorale, pentru care se solicită im- plicarea, să ofere suportul necesar.
  • 13. În temeiul art. 16 şi 38 din Constituţia Republicii Moldova, Legea nr. 821-XII din 24 decembrie 1991 privind protecţia socială a invalizilor, Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, ratificată prin Legea nr. 166-XVIII din 9 iulie 2010 şi publicată în Monitorul Oficial la 23 iulie 2010, art.18, 22 lit. a), 26 alin. (1) lit. a), b) şi j) şi art. 54 din Codul electoral nr. 1381- XIII din 21 noiembrie 1997, precum şi în conformitate cu prevederile Regulamentului privind statutul observatorilor și procedura de acreditare a acestora, aprobat prin hotărîrea CEC nr. 332 din 24 octombrie 2006, cu Declarația privind accesibilitatea procesului electoral pentru persoanele cu dizabilități, aprobată prin hotărîrea CEC nr. 3272 din 21 aprilie 2015 și prevederile Regulamentului cu privire la accesibilita- tea procesului electoral pentru persoanele cu dizabilități, aprobat prin hot. CEC nr. 4463 din 26 ianuarie 2016, Comisia Electorală Centrală hotărăşte: 1. Se aprobă desfășurarea serviciului de translare mimico-gestuală, în cadrul a 3 secții de votare cu sediul în mun. Chișinău, precum și instalarea sistemelor televizate cu circuit închis (STVCI) în cadrul a 3 secții de votare cu sediul în orașul Basarabeasca, municipiile Chișinău și Bălți, conform anexei la prezenta hotărîre, în vederea implementării proiectului ”Politici sociale pentru realizarea drepturilor electorale ale persoanelor cu dizabilități”, realizat de Asociația Obștească Alianța INFONET în partene- riat cu alte organizații, la alegerile prezidențiale din 30 octombrie 2016. 2. Birourile electorale ale secțiilor de votare nr. 1/137 din municipiul Chișinău, nr. 36 din muni- cipiul Bălți și nr. 3 din orașul Basarabeasca vor acorda asistența logistică necesară observatorilor/ experților tehnici împuterniciți cu administrarea sistemului televizat cu circuit închis, care va funcționa în ziua alegerilor prezidențiale din 30 octombrie 2016. 3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Preşedintele Comisiei Electorale Centrale Alina RUSSU Secretarul Comisiei Electorale Centrale Veaceslav AGRIGOROAE Chişinău, 25 octombrie 2016 Nr. Anexă la hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 480 din 25.10.2016 Lista persoanelor acreditate în calitate de translatori în limbajul mimico-gestual și experți tehnici în deservirea STVCI Nr. d/o Numele, prenume- le Seria, nu- mărul ac- tului de identitate Secția de votare Calitatea 1. Munteanov Evgheni B01019650 Nr. 1/22 din mun. Chișinău Translator în limbajul mimico-gestual 2. Percic Oxana A02097307 Nr. 1/152 din mun. Chișinău Translator în limbajul mimico-gestual 3. Scripnic Mariana A42149947 Nr. 1/177 din mun. Chișinău Translator în limbajul mimico-gestual 4. Chistol Tatiana A88097555 Nr. 1/137 din mun. Chișinău Expert tehnic în de- servirea STVCI 5. Vîrlan Irina B04036020 Nr. 36 din mun. Bălți Expert tehnic în de- servirea STVCI 6. Zolotco Ludmila A42212611 Nr. 3 din or. Basarabeasca, r-nul Basarabeasca Expert tehnic în de- servirea STVCI
  • 14. „Edificarea unui „pod de comunicare” proactivă – demers pentru incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi de auz”. Acest proiect este realizat de Alianța Centrelor Comunitare de Acces la Informație şi Instruire din Republica Moldova (Alianța INFONET), în parteneriat cu Asociația Surzilor din Republica Moldova, cu suportul Fundației Est-Europene, din re- sursele acordate de Guvernul Suediei şi de Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA . Redactori: Ion Ciobanu și Mariana Ţîbulac-Ciobanu Chișinău - 2016 „Abilitate versus Dizabilitate – de la înţelegere spre eliminarea discriminării și incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi auditive și de vedere”. Acest proiect este realizat de Alianța Centrelor Comunitare de Acces la Informație şi Instruire din Republica Moldova (Alianța INFONET), în parteneriat cu Asociația Surzilor din Republica Moldova şi Centrul Național de Informare şi Reabilitare a Asociației Nevăzătorilor din Moldova, cu suportul financiar al Programului Egalitate şi Participare Civică al Fundației Soros-Moldova. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Fundației Soros-Moldova. Programul Egalitate şi Participare Civică al Fundației Soros-Moldova urmăreşte să sporească eficiența aplicării Legii cu privire la asigurarea egalității, în parteneriat cu organizațiile societății civile şi instituțiile publice, şi să contribuie la promovarea egalității şi diversității. Persoana de contact: Ana Corețchi, Directoare de Program, e-mail: acoretchi@soros.md Telefon de contact: (+373 22) 27-00-31. Această publicație este realizată în cadrul Proiectului „Politici sociale pentru realizarea drepturilor electorale ale persoanelor cu dizabilități”, implementat de de Alianța INFONET, în parteneriat cu Asociația MOTIVAȚIE din Moldova, Asociația Surzilor din Moldo- va, Centrul de Reabilitare Medico-Socială pentru Persoane cu Vedere Slabă „Low Vision”, cu suportul Fundației Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenției Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internațională (Sida) şi Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/ DANIDA. Politici sociale pentru realizarea drepturilor electorale ale persoanelor cu dizabilităţi