APEL PUBLIC privind adoptarea proiectului de lege nr. 263/2020 privind modificarea legislației electorale și conexe cu organizarea unor consultări publice autentice
Buletinul Informativ „Pro Accesibilitate! Pro Incluziune! Pro Democraţie!” este o publicaţie care apare începînd din anul 2015 şi care îşi propune să devină o tribună de lobby și advocacy al comunității persoanelor cu dizabilități și oferă tuturor celor interesaţi o imagine de ansamblu asupra necesităților speciale și a problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități din Republica Moldova. Buletinul informativ îşi propune să faciliteze procesul de comunicare cu autorităţile şi societatea civilă pentru a spori gradul de accesibilitate, incluziune socială a persoanelor cu dizabilități, dar și pentru a promova un comportament pro-activ al acestora în viața comunitară.
Acest buletin a fost elaborat în cadrul proiectului „De la un vot informat și accesibil –
spre incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități în Republica Moldova”.
Acest buletin a fost realizat cu sprijinul Asociației Promo-LEX, din sursele Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate în cadrul emisiunii nu reflectă neapărat poziția Asociației Promo-LEX și USAID.
Cu referire la adresarea Cancelariei de Stat a Guvernului Republicii Moldova, nr. Nr.18-23-5936 din 8 iulie 2020, Institutul de Politici și Reforme Europene (IPRE) și Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) au examinat proiectul Hotărârii Guvernului cu privire la crearea Comisiei pentru selectarea candidaților la postul de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) și aprobarea Regulamentului privind modul de organizare și desfășurare a concursului pentru suplinirea postului de judecător la CtEDO (în continuare – proiectul) și prezintă în continuare opinia.
Această publicație este realizată în cadrul proiectului „Demers pentru alegeri incluzive, progres democratic și incluziunea electorală a persoanelor cu dizabilități”, implementat de Alianța INFONET, în parteneriat cu Asociația Surzilor din Republica Moldova, Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova, Centrul „Speranța”, Centrul de Reabilitare Medico-Socială pentru Persoane cu Vedere Slabă „LOW VISION”, Centrul Național de Informare și Reabilitare a Asociației Nevăzătorilor din Moldova. Proiectul este susţinut financiar de Fundaţia Est-Europeană în cadrul proiectului “Pledoaria societăţii civile pentru alegeri incluzive și corecte în Republica Moldova, conform recomandărilor UE și OSCE/ODIHR și angajamentelor internaționale în domeniul drepturilor omului”, finanţat de Uniunea Europeană şi cofinanţat de Suedia.
Această publicație este realizată în cadrul Proiectului „Politici sociale pentru realizarea drepturilor electorale ale persoanelor cu dizabilități”, implementat de de Alianța INFONET, în parteneriat cu Asociația MOTIVAȚIE din Moldova, Asociația Surzilor din Moldova, Centrul de Reabilitare Medico-Socială pentru Persoane cu Vedere Slabă „Low Vision”, cu suportul Fundației Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenției Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internațională (Sida) şi Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA.
Platforma Națională a Republicii Moldova a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic (PN FSCP) cere Parlamentului adoptarea neîntârziată a proiectului Legii cu privire la organizațiile necomerciale în lectură finală, în varianta aprobată de Comisia Juridică, Numiri și Imunități la 28 mai curent și cu intrarea în vigoare neîntârziată a legii. Un apel în acest sens, semnat de organizațiile membre ale PN FSCP a fost transmis astăzi, 3 iunie 2020, Parlamentului Republicii Moldova.

Organizațiile semnatare, membre ale Coaliției civice pentru Alegeri Libere și Corecte (CALC),
Fac apel
Către Parlamentul Republicii Moldova:
- Să organizeze consultările publice pe marginea proiectului de lege nr. 263 cu privire la modificarea legislației electorale într-un mod transparent și cu participarea tuturor părților interesate.
- Să retragă din proiectul de lege prevederile periculoase pentru organizarea și desfășurarea unui proces electoral liber și corect, activitatea observatorilor electorali și pentru reflectarea echidistantă și corectă a campaniei electorale de către mass-media.

Acest buletin a fost elaborat în cadrul proiectului „De la un vot informat și accesibil – spre incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități în Republica Moldova”.

Lecția teoretică „Baza legala a activităţii desfăşurate de către birourilor electorale ale secțiilor de votare (BESV)”.
Material elaborat și difuzat în cadrul proiectului „E-learning pentru Alegeri Libere și Corecte” (X-XII.2013, Republica Moldova).
Acest proiect este realizat de Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral pe lîngă Comisia Electorală Centrală (CICDE) în parteneriat cu Alianța Centrelor Comunitare de Acces la Informație și Instruire din Moldova cu suportul Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) și Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA şi co-finanţat de Fundația Polono-Americană pentru Libertate, prin intermediul programului RITA, implementat de Fundaţia „Educaţie pentru Democraţie” din Polonia.

Acest buletin a fost elaborat în cadrul proiectului „„Demers spre o societate echitabilă prin alegeri incluzive”.
Această publicație a fost finanţată de un grant oferit de Departamentul de Stat al SUA.
Opiniile, constatările şi concluziile din publicație aparţin autorului şi nu reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al SUA.
Organizațiile semnatare își exprimă deosebita îngrijorare în legătură cu atacurile politicienilor împotriva Curții Constituționale și a sistemului judecătoresc și cer renunțarea imediată la acestea. Cerem Procuraturii Generale investigarea din oficiu, rapidă și minuțioasă a suspiciunilor de filaj a judecătorilor Curții Constituționale și să ofere detalii publice cu privire la acțiunile întreprinse. De asemenea, îndemnăm presa să relateze despre sectorul justiției într-un mod imparțial și cu respectarea normelor deontologice. Îndemnăm partenerii de dezvoltare să monitorizeze cu cea mai mare atenție situația actuală din jurul Curții Constituționale și atacurile împotriva judecătorilor.
Foaie de parcurs privind agenda de reforme prioritare Lia Ciutac
Documentul reprezintă o listă consolidată de măsuri, angajamente şi termene de implementare a acțiunilor în vederea depășirii provocărilor constatate în Concluziile Consiliului Uniunii Europene pentru Afaceri Externe din 15 februarie 2016 şi a celor semnalate de alţi parteneri de dezvoltare, răspunzând totodată așteptărilor cetățenilor Republicii Moldova.
Asociatia Grupul de Initiativa Radu Anton Roman a luat act de proiectul de ordin privind OMG-urile si a solicitat cf. legislatiei nationale, organizarea unei dezbateri publice.
The document analyzes the effectiveness of Moldova's mechanism for compensating damages caused by protracted court proceedings or non-enforcement of judgments, as established by Law No. 87. It summarizes previous analyses that found the mechanism examined cases slowly and awarded low compensation. The current analysis of 176 cases from 2017-2020 finds similar issues, with cases taking around a year and compensation rarely meeting standards. It aims to promote uniform practice and increase the mechanism's practical efficiency.
- The document discusses Moldova's ongoing efforts to reform its judiciary and anti-corruption mechanisms to establish an independent justice system and gain public trust.
- Key issues identified include the judiciary's perceived political dependence and corruption, low public confidence, and lack of transparency, independence, and integrity among judicial institutions and actors.
- Suggested solutions focus on strengthening judicial independence, accountability, and transparency, as well as improving anti-corruption legislation, investigations, and protections for whistleblowers.
Similar to APEL PUBLIC privind adoptarea proiectului de lege nr. 263/2020 privind modificarea legislației electorale și conexe cu organizarea unor consultări publice autentice

Similar to APEL PUBLIC privind adoptarea proiectului de lege nr. 263/2020 privind modificarea legislației electorale și conexe cu organizarea unor consultări publice autentice (17)
The document analyzes the effectiveness of Moldova's mechanism for compensating damages caused by protracted court proceedings or non-enforcement of judgments, as established by Law No. 87. It summarizes previous analyses that found the mechanism examined cases slowly and awarded low compensation. The current analysis of 176 cases from 2017-2020 finds similar issues, with cases taking around a year and compensation rarely meeting standards. It aims to promote uniform practice and increase the mechanism's practical efficiency.
- The document discusses Moldova's ongoing efforts to reform its judiciary and anti-corruption mechanisms to establish an independent justice system and gain public trust.
- Key issues identified include the judiciary's perceived political dependence and corruption, low public confidence, and lack of transparency, independence, and integrity among judicial institutions and actors.
- Suggested solutions focus on strengthening judicial independence, accountability, and transparency, as well as improving anti-corruption legislation, investigations, and protections for whistleblowers.
This document analyzes the proposal to establish an Anticorruption Court in Moldova. It finds that Moldova does not have enough corruption cases to warrant a specialized court, and establishing one could increase costs without clear benefits. On average, Moldovan courts try only 199 corruption cases per year, which would result in very low caseloads for judges on the new court. Additionally, having a single court located in Chisinau could reduce access to justice for cases from other regions. The document also notes that narrow specialization of judges goes against international standards, and specialized courts were previously eliminated in Moldova's judicial reforms. In summary, the analysis finds that an Anticorruption Court is not appropriate or necessary given Mold
The project aimed to improve the rule of law in Moldova through strengthening civil society oversight of the justice system. Key accomplishments included advocating for laws improving the environment for civil society organizations, increasing transparency of the judicial governing body, and monitoring implementation of European Court of Human Rights cases. Training was also provided to legal professionals on human rights standards. Overall the project enhanced civil society participation in governance and protected judicial independence.
The document outlines the agenda for an event titled "Promoting rule of law in Moldova through civil society oversight" hosted by the Legal Resources Centre from Moldova on November 25, 2020. The agenda includes welcome and introductory remarks, presentations on the results and achievements of the project by LRCM representatives, perspectives from partner organizations, a presentation of an independent project evaluation, and a question and answer session. The event will be held on the ZOOM platform and livestreamed, with Romanian interpretation to English, and will promote the outcomes of the LRCM's work to strengthen civil society oversight of rule of law in Moldova.
This document provides an analysis of the practice of courts of law and the Equality Council in the Republic of Moldova concerning equality and non-discrimination. It examines how the Equality Council and courts interpret and apply the law on ensuring equality, identifies opportunities and risks in the current approach, and provides recommendations. The analysis finds that while the Equality Council has made progress in developing case law, it faces limitations due to its narrow mandate. Courts also show improvements in applying anti-discrimination law but still have inconsistencies and lack understanding in some areas. The report calls for amendments to strengthen legal protections and the powers of the Equality Council to better combat discrimination.
APEL PUBLIC privind adoptarea proiectului de lege nr. 263/2020 privind modificarea legislației electorale și conexe cu organizarea unor consultări publice autentice
1. _____________________________________________________________________________________
www.alegeliber.md - Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte este o entitate permanentă, benevolă,
constituită din 34 organizații obștești din Republica Moldova cu scopul de a contribui la dezvoltarea democrației în
Republica Moldova prin promovarea și desfășurarea alegerilor libere şi corecte în conformitate cu standardele
ODIHR (OSCE), ale Consiliului Europei și a instituțiilor specializate afiliate acestuia.
1
APEL PUBLIC
privind adoptarea proiectul de lege nr. 263/2020 privind modificarea legislației electorale și
conexe cu organizarea unor consultări publice autentice
Chișinău, 30 septembrie 2020
Organizațiile semnatare, membre ale Coaliției civice pentru Alegeri Libere și Corecte (CALC),
Fac apel către Parlamentul Republicii Moldova:
- Să organizeze într-un termen rezonabil consultări publice autentice pe marginea proiectului de lege
nr. 263/2020, revizuit potrivit recomandărilor Comisiei de la Veneția și OSCE /ODIHR expuse în opinia
comună urgentă din 19 august 2020 ,
- Să adopte în lectură finală, cu prioritate, proiectul ajustat la recomandările Comisiei de la Veneția și
OSCE/ODIHR, misiunilor naționale și internaționale de observare a alegerilor și la propunerile
colectate în urma consultărilor publice,
- Să decidă punerea neîntârziată în aplicare a acelor prevederi tehnice din proiectul nr. 263/2020 care
nu afectează elementele fundamentale ale legii electorale;
La 9 iulie 2020, fără organizarea consultărilor publice, Parlamentul a aprobat în primă lectură proiectul de
lege nr. 263 cu privire la modificarea legislației electorale și conexe. Consultările publice au fost organizate
de Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități abia la 14 iulie 2020 și au avut un caracter mai mult
formal. Toate propunerile făcute de către organizațiile societății civile, cu unele mici excepții au fost respinse
în mod automat, fără vreo explicație de către Comisia juridică la ședința sa din 15 iulie 2020.
La 24 iulie 2020, Ministerului Justiției al Republicii Moldova, în numele Parlamentului, a solicitat Comisiei de
la Veneția și OSCE/ODIHR să ofere o opinie juridică urgentă cu privire la proiectul de lege nr. 263. La 19 august
2020, Comisia de la Veneția și OSCE /ODIHR au emis o opinie comună urgentă asupra proiectului de lege nr.
263/2020. Autorii opiniei indică că este necesară respectarea principiului stabilității legii electorale și că orice
schimbare fundamentală care să fie aplicată la viitoarele alegeri prezidențiale din noiembrie 2020 trebuie
adoptată cu mult timp înainte de procesul electoral. Totodată, Comisia de la Veneția și OSCE /ODIHR
recomandă modificarea și aplicarea prevederilor legislative tehnice pentru alegerile prezidențiale din
noiembrie 2020, cu condiția că acestea sunt necesare și intră în vigoare înainte de procesul electoral.
La 24 septembrie 2020, în cadrul întrevederii dintre reprezentanții CEC, ministrul Justiției și Comisiei de la
Veneția, unul din subiectele principale de discuție s-a referit la oportunitatea adoptării proiectului de lege nr.
263/2020 până̆ la data lansării oficiale a campaniei electorale, care va începe la 2 octombrie 2020.
2. _____________________________________________________________________________________
www.alegeliber.md - Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte este o entitate permanentă, benevolă,
constituită din 34 organizații obștești din Republica Moldova cu scopul de a contribui la dezvoltarea democrației în
Republica Moldova prin promovarea și desfășurarea alegerilor libere şi corecte în conformitate cu standardele
ODIHR (OSCE), ale Consiliului Europei și a instituțiilor specializate afiliate acestuia.
2
Accentuăm faptul că până în prezent Parlamentul nu a soluționat în întregime cele șase adrese formulate de
Curtea Constituțională la validarea alegerilor prezidențiale din 30 octombrie (13 noiembrie) 2016. Potrivit
art. 281 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, se stabilește un termen de cel mult 3 luni pentru
examinarea observațiilor (constatărilor) Curții și informarea acesteia despre rezultatele examinării. Versiunea
actuală a proiectului de lege nr. 263 doar parțial răspunde la problemele enunțate în adresele Curții
Constituționale.
Totodată, atenționăm repetat că proiectul de lege nr. 263 în versiunea actuală conține mai multe prevederi
controversate și chiar periculoase pentru desfășurarea corectă și liberă a proceselor electorale. Cele mai
problematice dintre acestea vizează domeniul reflectării campaniei electorale de către mass media,
activitatea observatorilor și organizarea procesului electoral.
Prin urmare, considerăm că proiectul de lege nr. 263 trebuie readus în cel mai scurt timp pe agenda de lucru
a Parlamentului, prin ajustarea textului proiectului la recomandările din Opinia comună urgentă a Comisiei
de la Veneția și OSCE /ODIHR și organizarea ulterioară a unor consultări publice veritabile, care să corespundă
principiilor unui dialog deschis.