SlideShare a Scribd company logo
Eclipsele
Se înţelege prin eclipsă fenomenul prin care un astru fără lumină, intrând în conul de umbră al unei planete ,este lipsit de lumina Soarelui . De exemplu , Luna sau sateliţii unei planete pot fi eclipsaţi.  Aici avem o lipsire reală de lumină ,vizibilă din orice punct al globului terestru unde aceste astre sunt deasupra orizontului.
Eclipsele pot fi: ,[object Object]
de soareCelemaispectaculoasefenomenecereşti, pe care le poatevedea un pământean - în afaracometelor - sunt, fărăîndoială, eclipsele de Soareşicele de Lună. Ştim că Pământul se roteşteîn jurulSoareluişi Luna se roteşteîn jurul Pământului. Datorită mişcărilor de revoluţie ale Pământuluişi ale Lunii se întâmplă ca celetreicorpuri să se găsească peaceeaşidreaptă, situaţie în care se produceclipsele. În funcţie de modulîn care suntaliniateSoarele, Pământulşi Luna, eclipsele pot fi: de Lună (dacă PământulestesituatîntreSoareşiLună) şi de Soare (dacă Luna se aflăîntreSoareşi Pământ).
Eclipsa de Lună poate fi:	 ,[object Object]
Parţială , dacă numai o porţiune a suprafeţei lunare pătrunde în umbra Pămîntului;
Prin penumbră , dacă Luna traversează numai penumbra Pămîntului.Eclipsă parţială Eclipsă prin penumbră Eclipsă totală

More Related Content

What's hot

Metale pretioase
Metale pretioaseMetale pretioase
Metale pretioaseRaluca Moga
 
__Digestia_Pro__Glu__Lip-69056.pdf
__Digestia_Pro__Glu__Lip-69056.pdf__Digestia_Pro__Glu__Lip-69056.pdf
__Digestia_Pro__Glu__Lip-69056.pdf
CornelBazeliuc
 
ANOREXIA NERVOASĂ ŞI BULIMIA.pptx
ANOREXIA NERVOASĂ ŞI BULIMIA.pptxANOREXIA NERVOASĂ ŞI BULIMIA.pptx
ANOREXIA NERVOASĂ ŞI BULIMIA.pptx
ssuserac6498
 
Glucidele
GlucideleGlucidele
Glucidele
Aly Snow Cosmin
 
Tipuri de climate
Tipuri de climateTipuri de climate
Tipuri de climate
Tonia Bucurica
 
Atomul
AtomulAtomul
Aminoacizii
AminoaciziiAminoacizii
Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasici
Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasiciDiversitate tematică și stilistică în opera marilor clasici
Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasici
Cristiana Temelie
 
Alimentatia sanatoasa
Alimentatia sanatoasaAlimentatia sanatoasa
Alimentatia sanatoasa
Rodica B
 
Coordonate geografice.pptx
Coordonate geografice.pptxCoordonate geografice.pptx
Coordonate geografice.pptx
LorenaRoanta
 
Universul si sistemul solar
Universul si sistemul solarUniversul si sistemul solar
Universul si sistemul solar
Humeniuc Ramona
 
Modele atomice
Modele atomiceModele atomice
Modele atomiceLau Laura
 
Sursele comicului de limbaj
Sursele comicului de limbajSursele comicului de limbaj
Sursele comicului de limbaj
elena_amu
 
Curs 7 contrastele cromatice
Curs 7 contrastele cromaticeCurs 7 contrastele cromatice
Curs 7 contrastele cromaticeElena Leustean
 
Fisa psihopedagogica
Fisa psihopedagogicaFisa psihopedagogica
Fisa psihopedagogicateo1971
 
Plasmidele
PlasmidelePlasmidele
PlasmideleM mm
 
What's hot (20)

Metale pretioase
Metale pretioaseMetale pretioase
Metale pretioase
 
__Digestia_Pro__Glu__Lip-69056.pdf
__Digestia_Pro__Glu__Lip-69056.pdf__Digestia_Pro__Glu__Lip-69056.pdf
__Digestia_Pro__Glu__Lip-69056.pdf
 
ANOREXIA NERVOASĂ ŞI BULIMIA.pptx
ANOREXIA NERVOASĂ ŞI BULIMIA.pptxANOREXIA NERVOASĂ ŞI BULIMIA.pptx
ANOREXIA NERVOASĂ ŞI BULIMIA.pptx
 
Glucidele
GlucideleGlucidele
Glucidele
 
recomandare
recomandarerecomandare
recomandare
 
Tipuri de climate
Tipuri de climateTipuri de climate
Tipuri de climate
 
Atomul
AtomulAtomul
Atomul
 
Hartia Mototolita
Hartia MototolitaHartia Mototolita
Hartia Mototolita
 
Aminoacizii
AminoaciziiAminoacizii
Aminoacizii
 
Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasici
Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasiciDiversitate tematică și stilistică în opera marilor clasici
Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasici
 
Alimentatia sanatoasa
Alimentatia sanatoasaAlimentatia sanatoasa
Alimentatia sanatoasa
 
Coordonate geografice.pptx
Coordonate geografice.pptxCoordonate geografice.pptx
Coordonate geografice.pptx
 
Fenomene optice
Fenomene opticeFenomene optice
Fenomene optice
 
Universul si sistemul solar
Universul si sistemul solarUniversul si sistemul solar
Universul si sistemul solar
 
Modele atomice
Modele atomiceModele atomice
Modele atomice
 
Sursele comicului de limbaj
Sursele comicului de limbajSursele comicului de limbaj
Sursele comicului de limbaj
 
Curs 7 contrastele cromatice
Curs 7 contrastele cromaticeCurs 7 contrastele cromatice
Curs 7 contrastele cromatice
 
Fisa psihopedagogica
Fisa psihopedagogicaFisa psihopedagogica
Fisa psihopedagogica
 
Omul si mediul
Omul si mediulOmul si mediul
Omul si mediul
 
Plasmidele
PlasmidelePlasmidele
Plasmidele
 
Viewers also liked

Dobrescu frăguța secretele luminii
Dobrescu frăguța secretele luminiiDobrescu frăguța secretele luminii
Dobrescu frăguța secretele luminiiFraguta Dobrescu
 
Originea si evolutia omului varianta finala
Originea si evolutia omului varianta finalaOriginea si evolutia omului varianta finala
Originea si evolutia omului varianta finalastefanmoraru
 
Fenomene optice 2003
Fenomene optice 2003Fenomene optice 2003
Fenomene optice 2003
scmargineni
 
Lumina
LuminaLumina
Lumina
escorteanu
 
Fenomene optice 2003
Fenomene optice 2003Fenomene optice 2003
Fenomene optice 2003
scmargineni
 
Reflexia luminii
Reflexia luminiiReflexia luminii
Reflexia luminii
Stroe Aurelia
 
Lumina
LuminaLumina
Lumina
escorteanu
 
Fenomene optice
Fenomene opticeFenomene optice
Fenomene optice
corfusmaria
 
Proiect fizica la capitolul de Optica Geometrică
Proiect fizica la capitolul de Optica GeometricăProiect fizica la capitolul de Optica Geometrică
Proiect fizica la capitolul de Optica Geometrică
Colegiul National Mihai Eminescu
 
Proiect fizica procopiu2012-andreea-si_diana9
Proiect fizica procopiu2012-andreea-si_diana9Proiect fizica procopiu2012-andreea-si_diana9
Proiect fizica procopiu2012-andreea-si_diana9
proiectfizica
 
Reflexia si refractia luminii
Reflexia si refractia luminiiReflexia si refractia luminii
Reflexia si refractia luminii
escorteanu
 
Refractia luminii
Refractia luminiiRefractia luminii
Refractia luminii
danielagheorghe45
 
Fenomene optice
Fenomene opticeFenomene optice
Fenomene optice
scmargineni
 
Viewers also liked (16)

Dobrescu frăguța secretele luminii
Dobrescu frăguța secretele luminiiDobrescu frăguța secretele luminii
Dobrescu frăguța secretele luminii
 
Constelatii
ConstelatiiConstelatii
Constelatii
 
Originea si evolutia omului varianta finala
Originea si evolutia omului varianta finalaOriginea si evolutia omului varianta finala
Originea si evolutia omului varianta finala
 
Fenomene optice 2003
Fenomene optice 2003Fenomene optice 2003
Fenomene optice 2003
 
Lumina
LuminaLumina
Lumina
 
Fenomene optice 2003
Fenomene optice 2003Fenomene optice 2003
Fenomene optice 2003
 
Curcubeul
CurcubeulCurcubeul
Curcubeul
 
Reflexia luminii
Reflexia luminiiReflexia luminii
Reflexia luminii
 
Lumina
LuminaLumina
Lumina
 
Fenomene optice
Fenomene opticeFenomene optice
Fenomene optice
 
Reflexia luminii
Reflexia luminiiReflexia luminii
Reflexia luminii
 
Proiect fizica la capitolul de Optica Geometrică
Proiect fizica la capitolul de Optica GeometricăProiect fizica la capitolul de Optica Geometrică
Proiect fizica la capitolul de Optica Geometrică
 
Proiect fizica procopiu2012-andreea-si_diana9
Proiect fizica procopiu2012-andreea-si_diana9Proiect fizica procopiu2012-andreea-si_diana9
Proiect fizica procopiu2012-andreea-si_diana9
 
Reflexia si refractia luminii
Reflexia si refractia luminiiReflexia si refractia luminii
Reflexia si refractia luminii
 
Refractia luminii
Refractia luminiiRefractia luminii
Refractia luminii
 
Fenomene optice
Fenomene opticeFenomene optice
Fenomene optice
 
Similar to Eclipsele

Lumina si intuneric
Lumina si intunericLumina si intuneric
Lumina si intuneric
Maierescu Mariana
 
Fenomene atmosferice
Fenomene atmosfericeFenomene atmosferice
Fenomene atmosferice
jtimea99
 
Luna
LunaLuna
umbra și curcubeul
umbra și curcubeulumbra și curcubeul
umbra și curcubeulElena Ionita
 
Cometa
CometaCometa
Cometa
Azq2
 
Sistemul solar
Sistemul solarSistemul solar
Sistemul solar
Frumoasa Verde
 
saturn-proiect -sistem solar-planete- pdf
saturn-proiect -sistem solar-planete- pdfsaturn-proiect -sistem solar-planete- pdf
saturn-proiect -sistem solar-planete- pdf
vttbn67vc4
 
LUNA SI FAZELE LUNIqvirgiecoeclsrvkwvdociscievk2vk2 kr2vr2 t3vf3v1
LUNA SI FAZELE LUNIqvirgiecoeclsrvkwvdociscievk2vk2 kr2vr2 t3vf3v1LUNA SI FAZELE LUNIqvirgiecoeclsrvkwvdociscievk2vk2 kr2vr2 t3vf3v1
LUNA SI FAZELE LUNIqvirgiecoeclsrvkwvdociscievk2vk2 kr2vr2 t3vf3v1
zariuszmarandache
 
Sistemul solar
Sistemul solarSistemul solar
Sistemul solar
EneMariana
 
Www.referat.ro luna.doc889ae
Www.referat.ro luna.doc889aeWww.referat.ro luna.doc889ae
Www.referat.ro luna.doc889ae
Alex Cojocaru
 
Sistemulsolar prezentare finala
Sistemulsolar prezentare finalaSistemulsolar prezentare finala
Sistemulsolar prezentare finala
1983-1980
 
planetapamant.ppsx
planetapamant.ppsxplanetapamant.ppsx
planetapamant.ppsx
MirelaStoica11
 
Why Four Seasons ?
Why Four Seasons ?Why Four Seasons ?
Why Four Seasons ?
Gia Ionescu
 
0 0sistemulsolar
0 0sistemulsolar0 0sistemulsolar
0 0sistemulsolar
OxanaCucosFlorea
 
Sistemul solar
Sistemul solarSistemul solar
Sistemul solar
elena1r
 
Similar to Eclipsele (20)

Lumina si intuneric
Lumina si intunericLumina si intuneric
Lumina si intuneric
 
Fenomene atmosferice
Fenomene atmosfericeFenomene atmosferice
Fenomene atmosferice
 
Planetele
PlanetelePlanetele
Planetele
 
Luna
LunaLuna
Luna
 
umbra și curcubeul
umbra și curcubeulumbra și curcubeul
umbra și curcubeul
 
Cometa
CometaCometa
Cometa
 
Sistemulsolar
SistemulsolarSistemulsolar
Sistemulsolar
 
Sistemul solar
Sistemul solarSistemul solar
Sistemul solar
 
saturn-proiect -sistem solar-planete- pdf
saturn-proiect -sistem solar-planete- pdfsaturn-proiect -sistem solar-planete- pdf
saturn-proiect -sistem solar-planete- pdf
 
LUNA SI FAZELE LUNIqvirgiecoeclsrvkwvdociscievk2vk2 kr2vr2 t3vf3v1
LUNA SI FAZELE LUNIqvirgiecoeclsrvkwvdociscievk2vk2 kr2vr2 t3vf3v1LUNA SI FAZELE LUNIqvirgiecoeclsrvkwvdociscievk2vk2 kr2vr2 t3vf3v1
LUNA SI FAZELE LUNIqvirgiecoeclsrvkwvdociscievk2vk2 kr2vr2 t3vf3v1
 
Sistemul solar
Sistemul solarSistemul solar
Sistemul solar
 
Www.referat.ro luna.doc889ae
Www.referat.ro luna.doc889aeWww.referat.ro luna.doc889ae
Www.referat.ro luna.doc889ae
 
Sistemulsolar prezentare finala
Sistemulsolar prezentare finalaSistemulsolar prezentare finala
Sistemulsolar prezentare finala
 
planetapamant.ppsx
planetapamant.ppsxplanetapamant.ppsx
planetapamant.ppsx
 
Why Four Seasons ?
Why Four Seasons ?Why Four Seasons ?
Why Four Seasons ?
 
Sistemulsolar
SistemulsolarSistemulsolar
Sistemulsolar
 
0 0sistemulsolar
0 0sistemulsolar0 0sistemulsolar
0 0sistemulsolar
 
Sistemul solar
Sistemul solarSistemul solar
Sistemul solar
 
Sistemul solar
Sistemul solarSistemul solar
Sistemul solar
 
Rosu
RosuRosu
Rosu
 
More from viviana

Sistemul respirator
Sistemul respiratorSistemul respirator
Sistemul respiratorviviana
 
Wordpress
WordpressWordpress
Wordpressviviana
 
Evoluţia poeziei
Evoluţia poezieiEvoluţia poeziei
Evoluţia poezieiviviana
 
Medicamente
MedicamenteMedicamente
Medicamenteviviana
 
Sistemul nervos
Sistemul nervosSistemul nervos
Sistemul nervosviviana
 
Cromatica
CromaticaCromatica
Cromaticaviviana
 
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboiUltima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboiviviana
 
Boli ale sistemului digestiv la om
Boli ale sistemului digestiv la omBoli ale sistemului digestiv la om
Boli ale sistemului digestiv la omviviana
 
Neculai Monica-Viviana.Tipuri de protectie
Neculai Monica-Viviana.Tipuri de protectieNeculai Monica-Viviana.Tipuri de protectie
Neculai Monica-Viviana.Tipuri de protectieviviana
 
Neculai Monica-Viviana.Ubuntu
Neculai Monica-Viviana.UbuntuNeculai Monica-Viviana.Ubuntu
Neculai Monica-Viviana.Ubuntuviviana
 
Neculai Monica-Viviana.Diacritice romanesti in y!m
Neculai Monica-Viviana.Diacritice romanesti in y!mNeculai Monica-Viviana.Diacritice romanesti in y!m
Neculai Monica-Viviana.Diacritice romanesti in y!mviviana
 
Neculai Monica-Viviana.Chestionar
Neculai Monica-Viviana.ChestionarNeculai Monica-Viviana.Chestionar
Neculai Monica-Viviana.Chestionarviviana
 
Neculai Monica-Viviana.Magnifier
Neculai Monica-Viviana.MagnifierNeculai Monica-Viviana.Magnifier
Neculai Monica-Viviana.Magnifierviviana
 
More from viviana (14)

Sistemul respirator
Sistemul respiratorSistemul respirator
Sistemul respirator
 
Wordpress
WordpressWordpress
Wordpress
 
Evoluţia poeziei
Evoluţia poezieiEvoluţia poeziei
Evoluţia poeziei
 
Medicamente
MedicamenteMedicamente
Medicamente
 
Sistemul nervos
Sistemul nervosSistemul nervos
Sistemul nervos
 
Cromatica
CromaticaCromatica
Cromatica
 
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboiUltima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
 
Boli ale sistemului digestiv la om
Boli ale sistemului digestiv la omBoli ale sistemului digestiv la om
Boli ale sistemului digestiv la om
 
Iubirea
IubireaIubirea
Iubirea
 
Neculai Monica-Viviana.Tipuri de protectie
Neculai Monica-Viviana.Tipuri de protectieNeculai Monica-Viviana.Tipuri de protectie
Neculai Monica-Viviana.Tipuri de protectie
 
Neculai Monica-Viviana.Ubuntu
Neculai Monica-Viviana.UbuntuNeculai Monica-Viviana.Ubuntu
Neculai Monica-Viviana.Ubuntu
 
Neculai Monica-Viviana.Diacritice romanesti in y!m
Neculai Monica-Viviana.Diacritice romanesti in y!mNeculai Monica-Viviana.Diacritice romanesti in y!m
Neculai Monica-Viviana.Diacritice romanesti in y!m
 
Neculai Monica-Viviana.Chestionar
Neculai Monica-Viviana.ChestionarNeculai Monica-Viviana.Chestionar
Neculai Monica-Viviana.Chestionar
 
Neculai Monica-Viviana.Magnifier
Neculai Monica-Viviana.MagnifierNeculai Monica-Viviana.Magnifier
Neculai Monica-Viviana.Magnifier
 
Recently uploaded

Antarctica caracterizare fizico geografica
Antarctica caracterizare fizico geograficaAntarctica caracterizare fizico geografica
Antarctica caracterizare fizico geografica
Alina70851
 
Analiza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceu
Analiza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceuAnaliza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceu
Analiza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceu
Andreea Balaci
 
Papa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptx
Papa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptxPapa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptx
Papa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptx
Martin M Flynn
 
Să ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia Monica
Să ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia MonicaSă ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia Monica
Să ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia Monica
NinaTofanErmurachi
 
Patrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELA
Patrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELAPatrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELA
Patrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELA
iecheisorayagabriela
 
Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.
Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.
Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.
GeorgianaDascalu1
 
Proces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docx
Proces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docxProces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docx
Proces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docx
AureliaTertereanu
 
Raport proiect transfrontalier Culori fermecate.pdf
Raport proiect transfrontalier Culori fermecate.pdfRaport proiect transfrontalier Culori fermecate.pdf
Raport proiect transfrontalier Culori fermecate.pdf
savinioana
 
Recently uploaded (8)

  • 2. Se înţelege prin eclipsă fenomenul prin care un astru fără lumină, intrând în conul de umbră al unei planete ,este lipsit de lumina Soarelui . De exemplu , Luna sau sateliţii unei planete pot fi eclipsaţi. Aici avem o lipsire reală de lumină ,vizibilă din orice punct al globului terestru unde aceste astre sunt deasupra orizontului.
  • 3.
  • 4. de soareCelemaispectaculoasefenomenecereşti, pe care le poatevedea un pământean - în afaracometelor - sunt, fărăîndoială, eclipsele de Soareşicele de Lună. Ştim că Pământul se roteşteîn jurulSoareluişi Luna se roteşteîn jurul Pământului. Datorită mişcărilor de revoluţie ale Pământuluişi ale Lunii se întâmplă ca celetreicorpuri să se găsească peaceeaşidreaptă, situaţie în care se produceclipsele. În funcţie de modulîn care suntaliniateSoarele, Pământulşi Luna, eclipsele pot fi: de Lună (dacă PământulestesituatîntreSoareşiLună) şi de Soare (dacă Luna se aflăîntreSoareşi Pământ).
  • 5.
  • 6. Parţială , dacă numai o porţiune a suprafeţei lunare pătrunde în umbra Pămîntului;
  • 7. Prin penumbră , dacă Luna traversează numai penumbra Pămîntului.Eclipsă parţială Eclipsă prin penumbră Eclipsă totală
  • 8.
  • 10. Inelare ,cînddisculluniiacoperănumairegiunea centrală a discului solar.Eclipsă totală Eclipsă parţială Eclipsă inelară
  • 11. În timpuleclipseitotale de Lună, discul lunar nu estecompletinvizibil, ci are o culoareroşie-închis, fiindluminatăîn acesttimpnumai de razelerefractateşidispersate de cătremarginileatmosfereterestre. Traversareaconului de umbră al Pământuluidureazăcelmult 2 ore. O eclipsă de lunăestevizibilă din oricepunct de pe Pământunde Luna estedeasupraorizontuluişidecipoatefiobservată de pejumătate din suprafaţa Pământului. Spredeosebire de eclipsa de Lună, care poatefi văzută de oriceobservator, eclipsarea totală a Soareluipoatefiobservatănumai din punctelesuprafeţeiterestre care suntacoperite de umbra Lunii.
  • 12.
  • 13. Angheluţă Cristian-PaulProfesor îndrumător: Angheluţă Cătălin Colegiul Naţional “Gheorghe Roşca Codreanu”, Bârlad