FOOD ADDICTION

1. ANOREXIA NERVOASĂ ŞI BULIMIA

3. ANOREXIA NERVOASĂ
= tulburare de alimentaţie cu implicaţii fizice şi emoţionale.
 O persoană cu anorexie prezintă o greutate mult sub limita
greutăţii standard, impunându-şi limite foarte drastice pentru
cantitatea de alimente care are voie să o consume, deoarece
prezintă o imagine distorsionată a corpului, neputând să-şi
menţină greutatea corpului în limite normale, temându-se de
câştigul în greutate.

5. Simptome
 frica intensă de a câştiga în
greutate - restricţia consumului
de alimente sau al unor anumite
tipuri de alimente care conţin
orice fel de grăsime
 greutate mai mică decât 85% din
greutatea standard
corespunzătoare înălţimii (la un
copil sau adolescent, pierderea
sau necâştigarea în greutate în
timpul perioadei de creştere
reprezintă un motiv de îngrijorare)
 aprecierea propriului corp ca şi
supraponderal, în ciuda faptului
că pacientul are o greutate sub
limita standard (aceasta
tulburare poartă denumirea de
imagine distorsionată a corpului)
 ascunderea alimentelor şi
evitarea abordării subiectelor
legate de tulburările de
alimentaţie sau pierdere in
greutate
 unele persoane anorexice îşi
provoacă vomă sau utilizează
laxative sau diuretice pentru a
pierde in greutate.

6. Semnele obişnuite ale malnutriţiei cuprind:
 Distrugerea smalţului
dentar este cel mai frecvent
simptom care se dezvoltă
ca urmare a episoadelor
repetate de vomă.
 - greutate mică a corpului
 - constipaţia şi golirea încetinită a
stomacului
 - păr fragil, piele uscată şi unghii friabile
 - sâni micşoraţi
 - oprirea menstruaţiei sau perioade
lungi de amenoree
 - senzaţia de frig, cu o temperatură a
corpului mai scăzută decât în mod
normal - presiune sanguină scăzută
 - bradicardie, mai puţin decât 60 de
bătăi pe minut
 - diminuarea percepţiei durerii
 - colorarea violacee a pielii de la nivelul
extremităţilor (braţelor si picioarelor)
datorită circulaţiei ineficiente
 - edeme la nivelul mâinilor şi picioarelor

7. Motive de îngrijorare pentru părinţi sau cadre
didactice
 copilul îşi exprimă preocuparea legată de greutate la o vârstă
fragedă
 o adolescentă care este supraponderală primeşte
complimente pe măsură ce începe să piardă în greutate.

8. Tratamentul iniţial Tratamentul iniţial
Tratamentul
 restabilirea greutăţii normale.
 Dobândirea unei greutăţi normale
deseori atenuează sau elimină
tulburările de alimentare
 acordarea de consiliere
profesională, pentru a ajuta
persoana anorexică să realizeze
că are o problemă şi să-şi
îmbunătăţească percepţia imaginii
corpului, să se concentreze pe
afectarea relaţiilor, de obicei prin
terapie individuala sau de familie
 acordarea de sfaturi de către
nutriţionist, pentru a ajuta in
stabilirea unor principii alimentare
sănătoase si pentru o mai buna
înţelegere a conceptului de
alimentaţie echilibrată
 tratamentul altor afecţiuni care
frecvent apar asociate cu anorexia
ca de exemplu depresia sau
afecţiunile cardiace. Prezenţa şi a
altor afecţiuni concomitent cu
anorexia complică tratamentul
putând extinde durata şi
intensitatea tratamentului aplicat.

9. În cazul formelor grave sau ameninţătoare de deces,
tratamentul de iniţiere în spital cuprinde:
 tratarea înfometării. Aceasta implică tratarea afecţiunilor medicale
determinate de anorexie, ca deshidratarea, dezechilibrul hidroelectrolitic
sau afecţiunile cardiace. Uneori, fluidele şi alimentele sunt administrate
printr-un tub plasat în stomac prin nas (sonda nazogastrică) sau
parenteral (intravenos)
 refacerea statusului nutriţional – obiectivul tratamentului este de a
câştiga în greutate cu grijă şi treptat, cunoscând când este prezentă
senzaţia de foame sau saţietate şi învăţând cum să se alimenteze
sănătos
 îngrijirea afectivă şi dezvoltarea încrederii în medic reprezintă o parte
importantă a recuperării care poate include:
 învăţarea de noi comportamente alimentare
 învăţarea controlului afectiv
 dezvoltarea încrederii în persoanele care acordă ajutor.

10. BULIMIA
= tulburare de alimentaţie, caracterizată de un consum alimentar excesiv.
 O persoană cu bulimie mănâncă o cantitate mare de alimente într-o
perioadă scurtă de timp, pentru ca apoi să-şi provoace vărsături, să se
supună unui exerciţiu fizic exagerat, să consume laxative, diuretice sau
alte medicamente în scopul unei eliminări forţate a alimentelor.
Persoanele afectate de bulimie sunt obsedate de propriul aspect fizic şi
nu au respect de sine.
 Persoana afectată de bulimie pierde controlul alimentar în timpul unui
astfel de episod de înfulecare; apoi este cuprins de ruşine, vinovăţie şi
frica intensă de îngrăşare şi reia comportamentul excesiv, realizând un
cerc vicios. Nediagnosticată şi netratată, boala conduce la probleme
serioase de sănătate.
 Bulimia se întâlneşte predominant la femei, în perioada 11-35 ani.

12. Simptome
 persoana bolnavă de bulimie prezintă
o poftă de mâncare exagerată, nu se
poate abţine, simte nevoia aproape în
permanenţă să mănânce ceva
 cantitatea de alimente consumată este
una exagerată, raportată la o perioada
scurtă de timp (până în două ore)
 sentimentul de vinovăţie după
consumarea alimentelor
 autoinducerea vărsăturilor, obsesia de
a elimina un surplus pe care pacientul
nu şi-l poate refuza anterior
 obsesii raportate la propriul
aspect fizic şi tendinţa de
reducere a sinelui doar la
ceea ce ţine de greutatea
corporală
 în timp, mai pot apărea
simptome ca: palpitaţii,
dureri severe în zona
abdominală

13. Factori de risc
 Riscul apariţiei bulimiei nervoase
este crescut în rândul
persoanelor care prezintă:
 părinţi, fraţi, surori, cu o tulburare
de alimentaţie sau care sunt
supraponderali sau obezi
 istoric familial de tulburări psihice
precum depresia
 istoric familial caracterizat prin
abuz de substanţe
medicamentoase
 exces ponderal după începerea
unei diete alimentare restrictive
 un anumit gen de
caracter/personalitate cu tendinţa
la perfecţionism
 un ideal al conformaţiei fizice cu
greutate mică, găsindu-se într-o
luptă continuă cu valorile socio-
culturale

14. Intervenţie
Tratament de întreţinere
Tratament
 consiliere psihologică
 consiliere nutriţională
 medicaţie antidepresivă
 Tratamentul nu necesită de
obicei spitalizare, cu
excepţia anumitor cazuri.
Dacă bulimia este însoţită
de alte simptome, poate fi
necesar tratamentul
suplimentar mai îndelungat.
 renunţarea la grija exagerată
asupra greutăţii corporale şi a
aspectului fizic general
 înţelegerea şi reducerea
elementelor care pot declanşa
episoadele caracteristice bolii,
prin analizarea legăturii dintre
relaţiile interpersonale şi
simptomele bolii
 consumul a 3 mese şi 2 gustări pe
zi, fără alte diete
 alcătuirea unui plan personalizat
pentru recuperare şi evitarea unor
eventuale recăderi.