SlideShare a Scribd company logo
1 of 38
.
ADR “Habitat”, vă salută şi vă doreşte multă
sănătate şi realizări frumoase în viaţă
PROIECTUL:
STOP Violenţei în familie!
STOP Traficului de Fiinţe Umane!
START oportunităţilor de afirmare a
Femeii!
Realizat cu suportul financiar al
Programului
Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare
din Moldova
Conflictul
şi
Securitatea
Umană
Pacea este definită ca absenţă a violenţei personale şi ca
absenţă a violenţei structurale.
Violenţa scade, dreptatea creşte
Pacea trebuie înteleasă nu doar negativ, ca opusă
violenţei şi războiului ci şi în sens larg ca armonie la
nivelul indivizilor, comunităţilor şi ţărilor.
Democraţia este un sistem politic prost, cel mai bun, însă, dintre
cele pe care omenirea le-a inventat până acum" - fostul prim-ministru
britanic Winston Churchill.
Acest citat exprimă o realitate importantă: nicăieri în lume nu există
o formă perfectă de democraţie, cu toate acestea şi în ciuda tuturor
criticilor, democraţia este cea mai de succes procedură
pentru soluţionarea paşnică a conflictelor. Şi peste tot în
lume, în cele mai diverse regiuni şi sisteme oamenii apelează la ea.
Democraţia este posibilă doar datorită cooperării dintre cetăţeni.
Pentru a te putea implica, trebuie să dispui însă şi de cunoştinţele
necesare. Doar cine cunoaşte mecanismele şi instituţiile
din statul democratic poate să se şi angajeze. De aceea, a
pune la dispoziţie aceste cunoştinţe este una dintre cele mai
importante sarcini ale educaţiei politice, al cărei scop este
cetăţeanul matur politic şi securitatea lui.
Tratatele Uniunii Europene
UNIUNEA EUROPEANĂ
Pilonul 1
Politicile comunitare
Comunitatea
Europeană
Pilonul 2
PESC
incluzând
PESA
Pilonul 3
Justiţie şi Afaceri
Interne
Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC)
Politica europeană de securitate şi apărare (PESA)
Violenţa este parte componentă a sistemului
social şi iese la lumină atunci când apar
raporturi inegale de forţă şi, implicit, şanse
inegale de viaţă (de ex. inechitatea distribuirii
veniturilor, a şanselor de educaţie ş.a.)
Violenţa trebuie înţeleasă ca pe o deteriorare a
nevoilor fundamentale omeneşti sau, la modul
mai general, o deteriorare a calităţii vieţii, care
scade gradul la care oamenii sunt capabili să-şi
îndeplinească nevoile la un nivel
potenţial posibil.
Formele de violenţă:
• Directă;
• forme mai ascunse de violenţă (structurală,
culturală)
În cazul violenţei directe (personale), victimele şi autorii
pot fi identificaţi fără nici o ezitare.
Violenţa structurală produce şi ea victime, dar nu de o
persoană, ci de structuri specifice bine organizate.
Violenţa structurală - este exercitată de către persoane şi
care este ascunsă în spatele unor structuri.
Prin violenţa culturală înţelegem ideologiile, convingerile,
tradiţiile, sistemele de legitimare, care face posibilă şi
justifică, legitimează violenţa directă sau structurală.
EXEMPLE:
• Criminalitate (furturi şi crime), mai ales în metropole,
oraşe mari; 90% din autori sunt bărbaţi;
• Vandalism : distrugere de bunuri;
• Scandaluri: violenţă în familii, isterie şi violenţe la
concerte pop, meciuri de fotbal sau alte evenimente
de masă;
• Violenţă xenofobă: acte de violenţă comise împotriva
unei anumite părţi a populaţiei;
• Violenţele dintre bande: confruntări violente între
bande rivale de tineri;
• Violenţă motivată politic.
SECURITAREA UMANĂ
Securitatea individului este mai mult decât absenţa
riscurilor şi ameninţărilor la adresa integrităţii fizice
sau psihice a unei persoane sau a alteia. Aceasta
este o stare în care pericolele şi condiţiile care pot
provoca atingerea unei fiinţe umane sunt controlate
în aşa fel încat individul este apărat sub toate
aspectele. De aceea, se poate aprecia că securitatea
umană este o resursă indispensabilă a vieţii
cotidiene ce permite individului şi comunităţii să-şi
infăptuiască nestingherit aspiraţiile şi idealurile.
Securitatea umană necesită, contracararea unei largi game de
ameninţări la adresa oamenilor. Astfel, este nevoie ca
individului să i se asigure:
- un venit minim;
- accesul la hrană de bază;
- protecţia minimă atât faţă de boli şi de un stil de viaţă
nesănătos, cât şi faţă de deteriorarea mediului şi dezastrele
naturale;
- ocrotirea în raport cu violenţa fizică, oricare ar fi sursa acesteia;
- protecţia în ceea ce priveşte degradarea relaţiilor şi valorilor
tradiţionale, de violenţă etnică şi de sex;
-un mediu de viaţă bazat pe respectarea în societate a
drepturilor omului.
-Securitatea umană trebuie abordată ca un concept
multidimensional, legat de tot ceea ce priveşte siguranţa fiinţei
umane: societate, economie, mediu, alimentaţie ş.a.
Tipologia
violenţei
după Galtung
Grupe de nevoi
Supravieţuire Bunăstare Identitate /
scop
Libertate
Violenţă
directă
Asasinare Violenţa în
familie
Rănire,
asediu,
sancţiuni,
sărăcie
De-
socializare,
re-
socializare,
cetăţeni de
mâna a doua
Reprimare,
închisoare,
expulzare,
deportare
Violenţă
structurală
Exploatare A Exploatare B Penetrare,
segmentare
Marginalizare
fragmentare
Luând ca reper definiţia lui Johan Galtung a violenţei
"deteriorarea nevoilor fundamentale ale oamenilor“
vom avea următoarea tipologie:
Un act de violenţă nu îşi lasă amprenta numai
pe corpul omenesc, ci şi asupra minţii şi
sufletului uman.
Din aceasta perspectivă, violenţa reprezintă cauza
diferenţei dintre potenţial şi realitate, dintre ceea ce ar fi
putut exista şi ceea ce există de fapt. Mai concis, când
potenţialul este mai mare decât realitatea şi această
realitate este evitabilă, se poate vorbi de violenţă.
Utilitatea acestei definiţii pentru studiile de gen devine
evidentă dacă ne raportăm la violenţa împotriva femeilor
în sens larg, ca mijloc prin care potenţialul lor nu este
doar nevalorificat ci uneori complet distrus sau deturnat.
Inegalitatea de gen în manifestările sale concrete devine
astfel sinonimă cu menţinerea unor tipare sociale
violente care restricţioneaza alegerile,
oportunităţile,dezvoltarea şi participarea femeilor la viaţa
socială.
Johan Galtung si Bernard Mayer au vizualizat conflictul ca pe un
triunghi, cu urmatoarele laturli: contradicţia (C), atitudinea (A) şi
comportamentul (B).
Ei văd conflictul ca pe un proces dinamic în care cele trei
componente se modifică permanent şi se influentează reciproc.
C. Contradicţia semnifică situaţia conflictuală, care include
incompatibilitatea scopurilor, reală sau percepută.
A. Atitudinea cuprinde elemente afective (emoţiile), elemente
cognitive (convingerile) şi elemente conative (voinţa). Ea presupune
percepţiile corecte şi percepţiile eronate despre celalalt şi sine, atât
pozitive, cât şi negative. Atitudinile sunt deseori influenţate de emoţii
ca teama, furia, amaraciunea şi ura.
B. Comportamentul poate include cooperarea sau constrângerea,
concilierea sau ostilitatea – ca extreme. Comportamentul violent în
conflict este caracterizat de ameninţări, constrângeri şi atacuri
distructive.
C
B
A
C
A
B C
B
A
Pornind de la premisa, că nu este
suficient să identifici o problemă,
noi venim cu un şir de propuneri
privitor la protecţia şi abilitarea
victimelor traficului de fiinţe
umane şi ale violenţei în familie
Terapii posibile:
Terapiile posibile în abordarea violenţei trebuie să urmeze două
direcţii principale:
• de prevenire;
• intervenţie—pentru a fi eficiente atât pe termen scurt şi
mediu cât şi lung.
Lucrul pe conştientizare şi prevenire este extrem de important
în special datorită focusului pe termen lung ce duce la
schimbările durabile în mentalitate şi ansamblul valorilor şi
normelor care ghidează comportamentul indivizilor, intervenţia
imediată este însă esenţială pentru a raspunde situaţiilor de
criză şi nevoilor imediate ale femeilor abuzate.
Idei pentru abordări preventive
Activitatea de prevenire implică în
principal mobilizarea instituţiilor şi
actorilor care pot lucra pe creşterea
nivelului de conştientizare şi implicit de
legitimare a problematicii violenţei în
general şi a violenţei/traficului de gen
în special.
Educaţie sensibilă la gen în şcoli.
Propuneri:
• promovarea educaţiei pentru pace din perspectiva de gen
şi prevenirea conflictelor pe cale paşnică;
• educaţie partenerială pentru viaţa privată;
• implicarea elevilor şi studenţilor în activităţi de
conştientizare a problematicii violenţei în societate şi
impotriva femeilor la toate nivelele precum, şi acţiuni
concrete de depaşire a acestei probleme;
• editare de manuale şi publicaţii sensibile la dimensiunea
de gen şi violenţă genizată;
• pregatirea profesorilor pentru a aborda problematica
violenţei.
Mass-media.
Propuneri:
• Campanii ample de informare a populaţiei despre
esenţa şi riscurile migraţiei ilegale, de condamnare a
fenomenelor, ce ţin de traficul fiinţelor umane şi
violenţei în familie;
• Monitorizarea abuzurilor şi violenţelor de orice fel
şi orice gen.
• Programe de instruire a jurnaliştilor privind
dezvoltarea atitudinii sensibilile faţă de gen,
modalităţile de reflectare în mass-media a acestor
fenomene
Biserica
Propuneri:
• Schimbare de discurs vizavi de
superioritatea bărbaţilor asupra femeilor;
• Sprijinirea infiinţării de adăposturi prin
resursele şi locaţiile pe care le au la
dispoziţie
Sectorul ONG-urilor
Propuneri:
• Coaliţii ale organizaţiilor neguvernamentale
care să lucreze integrat pe soluţionarea
problemelor de trafic şi violenţă a fiinţelor
umane;
• Dezvoltarea programelor de instruire şi
conştientizare asupra acestor probleme
adresate funcţionarilor publici, politicienilor,
activiştilor sociali;
• Programe de formare profesională pentru
domeniile care au cerere pe piaţa muncii
LANSAREA PROIECTULUI
INSTRUIRE CALCULATOR
INSTRUIRE CALCULATOR
CURS LEADERSIP FEMENIN
CURS LEADERSIP FEMENIN
Instruire bazele contabilităţii şi contabilitate
automatizată 1C
Modalităţi concrete de intervenţie:
• Servicii de asistenţă pentru femeile abuzate;
• Servicii de consiliere pentru barbaţii violenţi;
• Pregatirea / Instruirea reprezentanţilor
instituţiilor care trebuie să intervină în
asistarea victimelor violenţei: APL, poliţişti,
judecători, avocaţi, medici, psihologi;
• Politici şi mecanisme de încurajare pentru
agenţii economici, care crează noi locuri de
muncă
Cu speranţa că omul în sfârşit convins de nelimitata
capacitate a minţii sale de a stăpâni şi multiplica
cele bune şi rele , cele vazute şi nevazute , va înceta
de a se duşmăni pe sine oglindit în semenii săi.
“Conflictul nu există în absenţa oamenilor”,
Traficul de carne vie nu se practică printre
delfini, “Eşecul secolului este cel al omului în
raport cu sine”, speranţa secolului: “Secolul
XXI va reuşi imposibilul – îmblinzirea
omului?”, sunt probleme soluţionarea cărora
depinde de atitudinea fiecăruia din noi.
http://www.youtube.com/watch?v=Juom7k851_I&feature=related
Victimile traficului de fiinţe umane -
Sclavii secolului 21
Traficul de fiinţe umane este, în prezent, una dintre cele
mai profitabile afaceri ilegale, fiind precedată doar de contrabanda
cu droguri şi arme, care aduce anual un caştig net de pană la
12 miliarde de dolari, iar peste 80% din persoanele
traficate sunt femei şi fete, conform raportului UNFPA.
Studiul Fondului ONU pentru Populaţie (UNFPA), "Femeile
si migraţia internaţională", relevă că femeile care aleg să
emigreze în alte tări în cautarea unui loc de muncă mai bine
platit, de cele mai multe ori cad pradă traficului de fiinţe
umane, diferitor forme de violenţă şi abuzuri. Organizaţia
Internaţională a Muncii estimează că aproape două
milioane şi jumatate de victime ale traficului uman
muncesc în condiţii asupritoare în întreaga lume. Anual sunt
traficate aproximativ 800.000 de persoane, iar dintre
acestea 80% sunt femei şi fete.
Femeile traficate sunt, de obicei, forţate să se
prostitueze, să facă treburi casnice sau alt gen
de slujbe care implică muncă asiduă şi prost
platită.
Traficul de fiinţe umane este o "afacere" care
aduce infractorilor 12 miliarde de dolari
anual, iar aceste cifre reflectă doar profiturile
din "vanzarea iniţială" a fiinţelor umane.
OIM estimează că, odată ce victimele au
ajuns în ţara de destinaţie, organizaţiile
criminale au un venit suplimentar de 32 de
miliarde de dolari anual.
Securitatea umană naţională, trebuie să
urmărească asigurarea stării de normalitate
democratică la care aspiră societatea şi cetăţenii,
pe baza eforturilor ce vizează deplina instaurare a
legalităţii, făurirea prosperităţii economice,
echilibrul social şi stabilitatea politică.
Securitatea umană naţională se realizează în
cadrul ordinii democratice prin: exercitarea
deplină a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;
asumarea conştientă a responsabilităţilor;
perfecţionarea capacităţii de decizie şi de acţiune
a statului; afirmarea Republicii Moldoba ca
membru activ al comunităţii internaţionale.
Nu vă pot învăţa violenţa, pentru că nu cred în ea. Pot
să vă învăţ doar să nu plecaţi capul în faţa nimănui,
chiar cu preţul vieţii voastre (Gandhi)
Secolul XXI - epoca doamnelor (Pavel Globa)
Valoarea femeii în secolul 21 – să fie competitivă în
societate (Valeriu Rusu)
http://www.youtube.com/watch?v=iFiwE4ltk34&feature=related
Viitorul este momentul în care vei regreta că nu ai
făcut tot ceea ce puteai să fi făcut astăzi (Leo Tolstoi)
Abuz, trafic de fiiniţe umane,
violenţă, ignoranţă!
Prin prevenire şi modalităţi de
îmbunătăţire a vieţii noastre, prin
câştigarea demnităţii – învatăm să
spunem acestor vicii
Vleriu RUSU director ADR “Habitat”
Adresă: str. Păcii 61, or. Rezina MD5400.
Tel.373 254 21360, email: adr.habitat@gmail.com
http://www.habitat.md
ACESTE FLORI
pentru
DOAMNE

More Related Content

Viewers also liked

Creare de sinergii
Creare de sinergiiCreare de sinergii
Creare de sinergiiADR HABITAT
 
Parteneriat între maluri de Nistru pentru Dezvoltare Locală, prin Încredere, ...
Parteneriat între maluri de Nistru pentru Dezvoltare Locală, prin Încredere, ...Parteneriat între maluri de Nistru pentru Dezvoltare Locală, prin Încredere, ...
Parteneriat între maluri de Nistru pentru Dezvoltare Locală, prin Încredere, ...ADR HABITAT
 
Менеджмент проектов
Менеджмент проектовМенеджмент проектов
Менеджмент проектовADR HABITAT
 
Erik johansson scara spre cer
Erik johansson   scara spre cerErik johansson   scara spre cer
Erik johansson scara spre cerADR HABITAT
 
Tineret pregătit şi motivat spaţiu rural dezvoltat
Tineret pregătit şi motivat   spaţiu rural dezvoltatTineret pregătit şi motivat   spaţiu rural dezvoltat
Tineret pregătit şi motivat spaţiu rural dezvoltatADR HABITAT
 
Rolul Centrelor Comunitare de Acces la Informaţie şi Instruire din Republica ...
Rolul Centrelor Comunitare de Acces la Informaţie şi Instruire din Republica ...Rolul Centrelor Comunitare de Acces la Informaţie şi Instruire din Republica ...
Rolul Centrelor Comunitare de Acces la Informaţie şi Instruire din Republica ...ADR HABITAT
 
Некоммерческая организация (нко), менеджмент
Некоммерческая организация (нко), менеджментНекоммерческая организация (нко), менеджмент
Некоммерческая организация (нко), менеджментADR HABITAT
 
Proiectul: Prin inspiraţie, mobilizare şi participare spre beneficiari proact...
Proiectul: Prin inspiraţie, mobilizare şi participare spre beneficiari proact...Proiectul: Prin inspiraţie, mobilizare şi participare spre beneficiari proact...
Proiectul: Prin inspiraţie, mobilizare şi participare spre beneficiari proact...ADR HABITAT
 
Educatie Ecologica
Educatie EcologicaEducatie Ecologica
Educatie EcologicaADR HABITAT
 

Viewers also liked (9)

Creare de sinergii
Creare de sinergiiCreare de sinergii
Creare de sinergii
 
Parteneriat între maluri de Nistru pentru Dezvoltare Locală, prin Încredere, ...
Parteneriat între maluri de Nistru pentru Dezvoltare Locală, prin Încredere, ...Parteneriat între maluri de Nistru pentru Dezvoltare Locală, prin Încredere, ...
Parteneriat între maluri de Nistru pentru Dezvoltare Locală, prin Încredere, ...
 
Менеджмент проектов
Менеджмент проектовМенеджмент проектов
Менеджмент проектов
 
Erik johansson scara spre cer
Erik johansson   scara spre cerErik johansson   scara spre cer
Erik johansson scara spre cer
 
Tineret pregătit şi motivat spaţiu rural dezvoltat
Tineret pregătit şi motivat   spaţiu rural dezvoltatTineret pregătit şi motivat   spaţiu rural dezvoltat
Tineret pregătit şi motivat spaţiu rural dezvoltat
 
Rolul Centrelor Comunitare de Acces la Informaţie şi Instruire din Republica ...
Rolul Centrelor Comunitare de Acces la Informaţie şi Instruire din Republica ...Rolul Centrelor Comunitare de Acces la Informaţie şi Instruire din Republica ...
Rolul Centrelor Comunitare de Acces la Informaţie şi Instruire din Republica ...
 
Некоммерческая организация (нко), менеджмент
Некоммерческая организация (нко), менеджментНекоммерческая организация (нко), менеджмент
Некоммерческая организация (нко), менеджмент
 
Proiectul: Prin inspiraţie, mobilizare şi participare spre beneficiari proact...
Proiectul: Prin inspiraţie, mobilizare şi participare spre beneficiari proact...Proiectul: Prin inspiraţie, mobilizare şi participare spre beneficiari proact...
Proiectul: Prin inspiraţie, mobilizare şi participare spre beneficiari proact...
 
Educatie Ecologica
Educatie EcologicaEducatie Ecologica
Educatie Ecologica
 

Similar to Conflictul şi securitatea umană

Violenta, Dolanescu , IX C
Violenta, Dolanescu , IX CViolenta, Dolanescu , IX C
Violenta, Dolanescu , IX CGeorgeta Manafu
 
Violenta genereaza violenta varjoghe razvan nica claudiu
Violenta genereaza violenta varjoghe razvan nica claudiuViolenta genereaza violenta varjoghe razvan nica claudiu
Violenta genereaza violenta varjoghe razvan nica claudiuGeorgeta Manafu
 
Campania combatere violemta power point 2012
Campania combatere violemta power point 2012Campania combatere violemta power point 2012
Campania combatere violemta power point 2012Biblioteci Bihorene
 
violenta-in-randul-tinerilor.ppt
violenta-in-randul-tinerilor.pptviolenta-in-randul-tinerilor.ppt
violenta-in-randul-tinerilor.pptssuser504bb3
 
comunicareametodadeoprireaviolenteiprof-140224070428-phpapp01.pdf
comunicareametodadeoprireaviolenteiprof-140224070428-phpapp01.pdfcomunicareametodadeoprireaviolenteiprof-140224070428-phpapp01.pdf
comunicareametodadeoprireaviolenteiprof-140224070428-phpapp01.pdfCiobanuAndrei7
 
Dialog intercultural (1)
Dialog intercultural (1)Dialog intercultural (1)
Dialog intercultural (1)Alianta INFONET
 
Violenta in-scoala-viib-varias (2)
Violenta in-scoala-viib-varias (2)Violenta in-scoala-viib-varias (2)
Violenta in-scoala-viib-varias (2)OaNa Gabriela
 
STOP DISCRIMINĂRII!
STOP  DISCRIMINĂRII!STOP  DISCRIMINĂRII!
STOP DISCRIMINĂRII!elena1r
 
Reflectarea corectă a subiectului suicidului în presă. Ghid
Reflectarea corectă a subiectului suicidului în presă. GhidReflectarea corectă a subiectului suicidului în presă. Ghid
Reflectarea corectă a subiectului suicidului în presă. GhidLiuba Ceban Altruism Association
 
DESPRE TOLERANTA,STEREOTIPURI ȘI PREJUDECĂȚI
DESPRE TOLERANTA,STEREOTIPURI ȘI PREJUDECĂȚIDESPRE TOLERANTA,STEREOTIPURI ȘI PREJUDECĂȚI
DESPRE TOLERANTA,STEREOTIPURI ȘI PREJUDECĂȚIelena1r
 
79486733 victima-si-victimologia
79486733 victima-si-victimologia 79486733 victima-si-victimologia
79486733 victima-si-victimologia exodumuser
 
Meditatiile unui secui - Miza filmului lui Mungiu despre cazul Ditrau, e mani...
Meditatiile unui secui - Miza filmului lui Mungiu despre cazul Ditrau, e mani...Meditatiile unui secui - Miza filmului lui Mungiu despre cazul Ditrau, e mani...
Meditatiile unui secui - Miza filmului lui Mungiu despre cazul Ditrau, e mani...Nagy Attila (Mihai)
 

Similar to Conflictul şi securitatea umană (20)

Violenta, Dolanescu , IX C
Violenta, Dolanescu , IX CViolenta, Dolanescu , IX C
Violenta, Dolanescu , IX C
 
Violenta genereaza violenta varjoghe razvan nica claudiu
Violenta genereaza violenta varjoghe razvan nica claudiuViolenta genereaza violenta varjoghe razvan nica claudiu
Violenta genereaza violenta varjoghe razvan nica claudiu
 
Campania combatere violemta power point 2012
Campania combatere violemta power point 2012Campania combatere violemta power point 2012
Campania combatere violemta power point 2012
 
Violenta in-scoala-viib-varias
Violenta in-scoala-viib-variasViolenta in-scoala-viib-varias
Violenta in-scoala-viib-varias
 
Violenta(1)
Violenta(1)Violenta(1)
Violenta(1)
 
violenta-in-randul-tinerilor.ppt
violenta-in-randul-tinerilor.pptviolenta-in-randul-tinerilor.ppt
violenta-in-randul-tinerilor.ppt
 
comunicareametodadeoprireaviolenteiprof-140224070428-phpapp01.pdf
comunicareametodadeoprireaviolenteiprof-140224070428-phpapp01.pdfcomunicareametodadeoprireaviolenteiprof-140224070428-phpapp01.pdf
comunicareametodadeoprireaviolenteiprof-140224070428-phpapp01.pdf
 
Valorile europene
Valorile europeneValorile europene
Valorile europene
 
Dialog intercultural (1)
Dialog intercultural (1)Dialog intercultural (1)
Dialog intercultural (1)
 
Dialog intercultural
Dialog interculturalDialog intercultural
Dialog intercultural
 
Violenta in scoala
Violenta in scoalaViolenta in scoala
Violenta in scoala
 
Violenta in-scoala-viib-varias (2)
Violenta in-scoala-viib-varias (2)Violenta in-scoala-viib-varias (2)
Violenta in-scoala-viib-varias (2)
 
Tema 2
Tema 2Tema 2
Tema 2
 
Tema 2
Tema 2Tema 2
Tema 2
 
STOP DISCRIMINĂRII!
STOP  DISCRIMINĂRII!STOP  DISCRIMINĂRII!
STOP DISCRIMINĂRII!
 
Reflectarea corectă a subiectului suicidului în presă. Ghid
Reflectarea corectă a subiectului suicidului în presă. GhidReflectarea corectă a subiectului suicidului în presă. Ghid
Reflectarea corectă a subiectului suicidului în presă. Ghid
 
DESPRE TOLERANTA,STEREOTIPURI ȘI PREJUDECĂȚI
DESPRE TOLERANTA,STEREOTIPURI ȘI PREJUDECĂȚIDESPRE TOLERANTA,STEREOTIPURI ȘI PREJUDECĂȚI
DESPRE TOLERANTA,STEREOTIPURI ȘI PREJUDECĂȚI
 
79486733 victima-si-victimologia
79486733 victima-si-victimologia 79486733 victima-si-victimologia
79486733 victima-si-victimologia
 
Meditatiile unui secui - Miza filmului lui Mungiu despre cazul Ditrau, e mani...
Meditatiile unui secui - Miza filmului lui Mungiu despre cazul Ditrau, e mani...Meditatiile unui secui - Miza filmului lui Mungiu despre cazul Ditrau, e mani...
Meditatiile unui secui - Miza filmului lui Mungiu despre cazul Ditrau, e mani...
 
Violenta in familie
Violenta in familieViolenta in familie
Violenta in familie
 

More from ADR HABITAT

1_Buna guvernare_IVC_Valeriu Rusu.pptx
1_Buna guvernare_IVC_Valeriu Rusu.pptx1_Buna guvernare_IVC_Valeriu Rusu.pptx
1_Buna guvernare_IVC_Valeriu Rusu.pptxADR HABITAT
 
Medierea - soluţie eficientă a conflitelor de munca, responsabilitate în prev...
Medierea - soluţie eficientă a conflitelor de munca, responsabilitate în prev...Medierea - soluţie eficientă a conflitelor de munca, responsabilitate în prev...
Medierea - soluţie eficientă a conflitelor de munca, responsabilitate în prev...ADR HABITAT
 
Baseline study report
Baseline study reportBaseline study report
Baseline study reportADR HABITAT
 
Raport studiu de referinţă
Raport studiu de referinţăRaport studiu de referinţă
Raport studiu de referinţăADR HABITAT
 
Bucate traditionale
Bucate traditionaleBucate traditionale
Bucate traditionaleADR HABITAT
 
Citeste si ia aminte: absentii nu au niciodata dreptate
Citeste si ia aminte: absentii nu au niciodata dreptate Citeste si ia aminte: absentii nu au niciodata dreptate
Citeste si ia aminte: absentii nu au niciodata dreptate ADR HABITAT
 
Managementul turismului rural în Republica Moldova: probleme, realitati si pe...
Managementul turismului rural în Republica Moldova: probleme, realitati si pe...Managementul turismului rural în Republica Moldova: probleme, realitati si pe...
Managementul turismului rural în Republica Moldova: probleme, realitati si pe...ADR HABITAT
 
Ghid de Mediere a Conflictelor Fiscale
Ghid de Mediere a Conflictelor FiscaleGhid de Mediere a Conflictelor Fiscale
Ghid de Mediere a Conflictelor FiscaleADR HABITAT
 

More from ADR HABITAT (8)

1_Buna guvernare_IVC_Valeriu Rusu.pptx
1_Buna guvernare_IVC_Valeriu Rusu.pptx1_Buna guvernare_IVC_Valeriu Rusu.pptx
1_Buna guvernare_IVC_Valeriu Rusu.pptx
 
Medierea - soluţie eficientă a conflitelor de munca, responsabilitate în prev...
Medierea - soluţie eficientă a conflitelor de munca, responsabilitate în prev...Medierea - soluţie eficientă a conflitelor de munca, responsabilitate în prev...
Medierea - soluţie eficientă a conflitelor de munca, responsabilitate în prev...
 
Baseline study report
Baseline study reportBaseline study report
Baseline study report
 
Raport studiu de referinţă
Raport studiu de referinţăRaport studiu de referinţă
Raport studiu de referinţă
 
Bucate traditionale
Bucate traditionaleBucate traditionale
Bucate traditionale
 
Citeste si ia aminte: absentii nu au niciodata dreptate
Citeste si ia aminte: absentii nu au niciodata dreptate Citeste si ia aminte: absentii nu au niciodata dreptate
Citeste si ia aminte: absentii nu au niciodata dreptate
 
Managementul turismului rural în Republica Moldova: probleme, realitati si pe...
Managementul turismului rural în Republica Moldova: probleme, realitati si pe...Managementul turismului rural în Republica Moldova: probleme, realitati si pe...
Managementul turismului rural în Republica Moldova: probleme, realitati si pe...
 
Ghid de Mediere a Conflictelor Fiscale
Ghid de Mediere a Conflictelor FiscaleGhid de Mediere a Conflictelor Fiscale
Ghid de Mediere a Conflictelor Fiscale
 

Conflictul şi securitatea umană

  • 1. . ADR “Habitat”, vă salută şi vă doreşte multă sănătate şi realizări frumoase în viaţă
  • 2. PROIECTUL: STOP Violenţei în familie! STOP Traficului de Fiinţe Umane! START oportunităţilor de afirmare a Femeii! Realizat cu suportul financiar al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare din Moldova
  • 4. Pacea este definită ca absenţă a violenţei personale şi ca absenţă a violenţei structurale. Violenţa scade, dreptatea creşte Pacea trebuie înteleasă nu doar negativ, ca opusă violenţei şi războiului ci şi în sens larg ca armonie la nivelul indivizilor, comunităţilor şi ţărilor.
  • 5. Democraţia este un sistem politic prost, cel mai bun, însă, dintre cele pe care omenirea le-a inventat până acum" - fostul prim-ministru britanic Winston Churchill. Acest citat exprimă o realitate importantă: nicăieri în lume nu există o formă perfectă de democraţie, cu toate acestea şi în ciuda tuturor criticilor, democraţia este cea mai de succes procedură pentru soluţionarea paşnică a conflictelor. Şi peste tot în lume, în cele mai diverse regiuni şi sisteme oamenii apelează la ea. Democraţia este posibilă doar datorită cooperării dintre cetăţeni. Pentru a te putea implica, trebuie să dispui însă şi de cunoştinţele necesare. Doar cine cunoaşte mecanismele şi instituţiile din statul democratic poate să se şi angajeze. De aceea, a pune la dispoziţie aceste cunoştinţe este una dintre cele mai importante sarcini ale educaţiei politice, al cărei scop este cetăţeanul matur politic şi securitatea lui.
  • 6. Tratatele Uniunii Europene UNIUNEA EUROPEANĂ Pilonul 1 Politicile comunitare Comunitatea Europeană Pilonul 2 PESC incluzând PESA Pilonul 3 Justiţie şi Afaceri Interne Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC) Politica europeană de securitate şi apărare (PESA)
  • 7. Violenţa este parte componentă a sistemului social şi iese la lumină atunci când apar raporturi inegale de forţă şi, implicit, şanse inegale de viaţă (de ex. inechitatea distribuirii veniturilor, a şanselor de educaţie ş.a.) Violenţa trebuie înţeleasă ca pe o deteriorare a nevoilor fundamentale omeneşti sau, la modul mai general, o deteriorare a calităţii vieţii, care scade gradul la care oamenii sunt capabili să-şi îndeplinească nevoile la un nivel potenţial posibil.
  • 8. Formele de violenţă: • Directă; • forme mai ascunse de violenţă (structurală, culturală) În cazul violenţei directe (personale), victimele şi autorii pot fi identificaţi fără nici o ezitare. Violenţa structurală produce şi ea victime, dar nu de o persoană, ci de structuri specifice bine organizate. Violenţa structurală - este exercitată de către persoane şi care este ascunsă în spatele unor structuri. Prin violenţa culturală înţelegem ideologiile, convingerile, tradiţiile, sistemele de legitimare, care face posibilă şi justifică, legitimează violenţa directă sau structurală.
  • 9. EXEMPLE: • Criminalitate (furturi şi crime), mai ales în metropole, oraşe mari; 90% din autori sunt bărbaţi; • Vandalism : distrugere de bunuri; • Scandaluri: violenţă în familii, isterie şi violenţe la concerte pop, meciuri de fotbal sau alte evenimente de masă; • Violenţă xenofobă: acte de violenţă comise împotriva unei anumite părţi a populaţiei; • Violenţele dintre bande: confruntări violente între bande rivale de tineri; • Violenţă motivată politic.
  • 10.
  • 11.
  • 12. SECURITAREA UMANĂ Securitatea individului este mai mult decât absenţa riscurilor şi ameninţărilor la adresa integrităţii fizice sau psihice a unei persoane sau a alteia. Aceasta este o stare în care pericolele şi condiţiile care pot provoca atingerea unei fiinţe umane sunt controlate în aşa fel încat individul este apărat sub toate aspectele. De aceea, se poate aprecia că securitatea umană este o resursă indispensabilă a vieţii cotidiene ce permite individului şi comunităţii să-şi infăptuiască nestingherit aspiraţiile şi idealurile.
  • 13. Securitatea umană necesită, contracararea unei largi game de ameninţări la adresa oamenilor. Astfel, este nevoie ca individului să i se asigure: - un venit minim; - accesul la hrană de bază; - protecţia minimă atât faţă de boli şi de un stil de viaţă nesănătos, cât şi faţă de deteriorarea mediului şi dezastrele naturale; - ocrotirea în raport cu violenţa fizică, oricare ar fi sursa acesteia; - protecţia în ceea ce priveşte degradarea relaţiilor şi valorilor tradiţionale, de violenţă etnică şi de sex; -un mediu de viaţă bazat pe respectarea în societate a drepturilor omului. -Securitatea umană trebuie abordată ca un concept multidimensional, legat de tot ceea ce priveşte siguranţa fiinţei umane: societate, economie, mediu, alimentaţie ş.a.
  • 14. Tipologia violenţei după Galtung Grupe de nevoi Supravieţuire Bunăstare Identitate / scop Libertate Violenţă directă Asasinare Violenţa în familie Rănire, asediu, sancţiuni, sărăcie De- socializare, re- socializare, cetăţeni de mâna a doua Reprimare, închisoare, expulzare, deportare Violenţă structurală Exploatare A Exploatare B Penetrare, segmentare Marginalizare fragmentare Luând ca reper definiţia lui Johan Galtung a violenţei "deteriorarea nevoilor fundamentale ale oamenilor“ vom avea următoarea tipologie:
  • 15. Un act de violenţă nu îşi lasă amprenta numai pe corpul omenesc, ci şi asupra minţii şi sufletului uman. Din aceasta perspectivă, violenţa reprezintă cauza diferenţei dintre potenţial şi realitate, dintre ceea ce ar fi putut exista şi ceea ce există de fapt. Mai concis, când potenţialul este mai mare decât realitatea şi această realitate este evitabilă, se poate vorbi de violenţă. Utilitatea acestei definiţii pentru studiile de gen devine evidentă dacă ne raportăm la violenţa împotriva femeilor în sens larg, ca mijloc prin care potenţialul lor nu este doar nevalorificat ci uneori complet distrus sau deturnat. Inegalitatea de gen în manifestările sale concrete devine astfel sinonimă cu menţinerea unor tipare sociale violente care restricţioneaza alegerile, oportunităţile,dezvoltarea şi participarea femeilor la viaţa socială.
  • 16. Johan Galtung si Bernard Mayer au vizualizat conflictul ca pe un triunghi, cu urmatoarele laturli: contradicţia (C), atitudinea (A) şi comportamentul (B). Ei văd conflictul ca pe un proces dinamic în care cele trei componente se modifică permanent şi se influentează reciproc. C. Contradicţia semnifică situaţia conflictuală, care include incompatibilitatea scopurilor, reală sau percepută. A. Atitudinea cuprinde elemente afective (emoţiile), elemente cognitive (convingerile) şi elemente conative (voinţa). Ea presupune percepţiile corecte şi percepţiile eronate despre celalalt şi sine, atât pozitive, cât şi negative. Atitudinile sunt deseori influenţate de emoţii ca teama, furia, amaraciunea şi ura. B. Comportamentul poate include cooperarea sau constrângerea, concilierea sau ostilitatea – ca extreme. Comportamentul violent în conflict este caracterizat de ameninţări, constrângeri şi atacuri distructive. C B A C A B C B A
  • 17. Pornind de la premisa, că nu este suficient să identifici o problemă, noi venim cu un şir de propuneri privitor la protecţia şi abilitarea victimelor traficului de fiinţe umane şi ale violenţei în familie
  • 18. Terapii posibile: Terapiile posibile în abordarea violenţei trebuie să urmeze două direcţii principale: • de prevenire; • intervenţie—pentru a fi eficiente atât pe termen scurt şi mediu cât şi lung. Lucrul pe conştientizare şi prevenire este extrem de important în special datorită focusului pe termen lung ce duce la schimbările durabile în mentalitate şi ansamblul valorilor şi normelor care ghidează comportamentul indivizilor, intervenţia imediată este însă esenţială pentru a raspunde situaţiilor de criză şi nevoilor imediate ale femeilor abuzate.
  • 19. Idei pentru abordări preventive Activitatea de prevenire implică în principal mobilizarea instituţiilor şi actorilor care pot lucra pe creşterea nivelului de conştientizare şi implicit de legitimare a problematicii violenţei în general şi a violenţei/traficului de gen în special.
  • 20. Educaţie sensibilă la gen în şcoli. Propuneri: • promovarea educaţiei pentru pace din perspectiva de gen şi prevenirea conflictelor pe cale paşnică; • educaţie partenerială pentru viaţa privată; • implicarea elevilor şi studenţilor în activităţi de conştientizare a problematicii violenţei în societate şi impotriva femeilor la toate nivelele precum, şi acţiuni concrete de depaşire a acestei probleme; • editare de manuale şi publicaţii sensibile la dimensiunea de gen şi violenţă genizată; • pregatirea profesorilor pentru a aborda problematica violenţei.
  • 21. Mass-media. Propuneri: • Campanii ample de informare a populaţiei despre esenţa şi riscurile migraţiei ilegale, de condamnare a fenomenelor, ce ţin de traficul fiinţelor umane şi violenţei în familie; • Monitorizarea abuzurilor şi violenţelor de orice fel şi orice gen. • Programe de instruire a jurnaliştilor privind dezvoltarea atitudinii sensibilile faţă de gen, modalităţile de reflectare în mass-media a acestor fenomene
  • 22. Biserica Propuneri: • Schimbare de discurs vizavi de superioritatea bărbaţilor asupra femeilor; • Sprijinirea infiinţării de adăposturi prin resursele şi locaţiile pe care le au la dispoziţie
  • 23. Sectorul ONG-urilor Propuneri: • Coaliţii ale organizaţiilor neguvernamentale care să lucreze integrat pe soluţionarea problemelor de trafic şi violenţă a fiinţelor umane; • Dezvoltarea programelor de instruire şi conştientizare asupra acestor probleme adresate funcţionarilor publici, politicienilor, activiştilor sociali; • Programe de formare profesională pentru domeniile care au cerere pe piaţa muncii
  • 29. Instruire bazele contabilităţii şi contabilitate automatizată 1C
  • 30. Modalităţi concrete de intervenţie: • Servicii de asistenţă pentru femeile abuzate; • Servicii de consiliere pentru barbaţii violenţi; • Pregatirea / Instruirea reprezentanţilor instituţiilor care trebuie să intervină în asistarea victimelor violenţei: APL, poliţişti, judecători, avocaţi, medici, psihologi; • Politici şi mecanisme de încurajare pentru agenţii economici, care crează noi locuri de muncă
  • 31. Cu speranţa că omul în sfârşit convins de nelimitata capacitate a minţii sale de a stăpâni şi multiplica cele bune şi rele , cele vazute şi nevazute , va înceta de a se duşmăni pe sine oglindit în semenii săi. “Conflictul nu există în absenţa oamenilor”, Traficul de carne vie nu se practică printre delfini, “Eşecul secolului este cel al omului în raport cu sine”, speranţa secolului: “Secolul XXI va reuşi imposibilul – îmblinzirea omului?”, sunt probleme soluţionarea cărora depinde de atitudinea fiecăruia din noi.
  • 33. Victimile traficului de fiinţe umane - Sclavii secolului 21 Traficul de fiinţe umane este, în prezent, una dintre cele mai profitabile afaceri ilegale, fiind precedată doar de contrabanda cu droguri şi arme, care aduce anual un caştig net de pană la 12 miliarde de dolari, iar peste 80% din persoanele traficate sunt femei şi fete, conform raportului UNFPA. Studiul Fondului ONU pentru Populaţie (UNFPA), "Femeile si migraţia internaţională", relevă că femeile care aleg să emigreze în alte tări în cautarea unui loc de muncă mai bine platit, de cele mai multe ori cad pradă traficului de fiinţe umane, diferitor forme de violenţă şi abuzuri. Organizaţia Internaţională a Muncii estimează că aproape două milioane şi jumatate de victime ale traficului uman muncesc în condiţii asupritoare în întreaga lume. Anual sunt traficate aproximativ 800.000 de persoane, iar dintre acestea 80% sunt femei şi fete.
  • 34. Femeile traficate sunt, de obicei, forţate să se prostitueze, să facă treburi casnice sau alt gen de slujbe care implică muncă asiduă şi prost platită. Traficul de fiinţe umane este o "afacere" care aduce infractorilor 12 miliarde de dolari anual, iar aceste cifre reflectă doar profiturile din "vanzarea iniţială" a fiinţelor umane. OIM estimează că, odată ce victimele au ajuns în ţara de destinaţie, organizaţiile criminale au un venit suplimentar de 32 de miliarde de dolari anual.
  • 35. Securitatea umană naţională, trebuie să urmărească asigurarea stării de normalitate democratică la care aspiră societatea şi cetăţenii, pe baza eforturilor ce vizează deplina instaurare a legalităţii, făurirea prosperităţii economice, echilibrul social şi stabilitatea politică. Securitatea umană naţională se realizează în cadrul ordinii democratice prin: exercitarea deplină a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti; asumarea conştientă a responsabilităţilor; perfecţionarea capacităţii de decizie şi de acţiune a statului; afirmarea Republicii Moldoba ca membru activ al comunităţii internaţionale.
  • 36. Nu vă pot învăţa violenţa, pentru că nu cred în ea. Pot să vă învăţ doar să nu plecaţi capul în faţa nimănui, chiar cu preţul vieţii voastre (Gandhi) Secolul XXI - epoca doamnelor (Pavel Globa) Valoarea femeii în secolul 21 – să fie competitivă în societate (Valeriu Rusu) http://www.youtube.com/watch?v=iFiwE4ltk34&feature=related Viitorul este momentul în care vei regreta că nu ai făcut tot ceea ce puteai să fi făcut astăzi (Leo Tolstoi)
  • 37. Abuz, trafic de fiiniţe umane, violenţă, ignoranţă! Prin prevenire şi modalităţi de îmbunătăţire a vieţii noastre, prin câştigarea demnităţii – învatăm să spunem acestor vicii
  • 38. Vleriu RUSU director ADR “Habitat” Adresă: str. Păcii 61, or. Rezina MD5400. Tel.373 254 21360, email: adr.habitat@gmail.com http://www.habitat.md ACESTE FLORI pentru DOAMNE