Comunicarea didactică reprezintă un proces complex de transfer al informațiilor între profesori și elevi, esențial pentru învățare. Ea include forme diverse precum comunicarea verbală, nonverbală și paraverbală, fiecare având rolul ei specific în eficientizarea învățării. Blocajele în comunicare și caracteristicile relațiilor sociale joacă un rol crucial în succesul acestui proces educativ.

1. COMUNICAREA
DIDACTICĂ
CARACTERISTICI SI MODALITATI DE
EFICIENTIZARE

2. CUPRINS
 Ce este comunicarea didactica?
 Particularitati ale comunicarii didactice
 Forme ale comunicarii
 Comunicarea verbala
 Comunicarea nonverbala
 Comunicarea paraverbala
 Implicatii psihopedagogice aspecte în conduita didactica eficienta
 Schema comunicarii
 Caracteristicile comunicarii educative și didactice
 Trasaturi care contribuie la crearea unui univers specific al comunicarii didactice
 Blocaje ale comunicarii didactice
 Regulile comunicarii didactice eficiente
 Concluzii

3. CE ESTE COMUNICAREA DIDACTICĂ?
 Comunicarea didactică, ca formă particulară a comunicării umane, constă într-un
„transfer complex, multifazial şi prin mai multe canale al informaţiei între două entităţi
(indivizi sau grupuri) ce-şi asumă simultan şi succesiv rolurile de emiţători şi receptori
semnificând conţinuturile dezirabile în contextul procesului instructiv –
educativ”.(C.Cucoş)
 Relaţia bazată pe co-împărtăşirea unei semnificaţii (informaţia fiind premisa absolut
necesară unui act de comunicare, dar nu este suficientă).
Absenţa înţelegerii acelei informaţii anulează „starea de comunicare”.
a comunica = „a fi împreună cu”, a împărtăşi, a te împărtăşi, a realiza o
comuniune de gând, simţire, acţiune.

4.  Se desfăşoară între doi sau mai mulţi agenţi: profesor şi elevi;
 Mesajul didactic este conceput, selecţionat, organizat şi structurat logic de către
profesor;
 Stilul didactic al comunicării este determinat de concepţia didactică a
profesorului şi de structura lui psihică;
 Mesajul didactic (repertoriul) are o dimensiune explicativ-demonstrativă;
 Comunicarea se reglează şi autoreglează cu ajutorul unor retroacțiuni (feed-
back-ul etc.)
PARTICULARITĂŢI ALE COMUNICĂRII DIDACTICE:

5. FORME ALE COMUNICĂRII
1. PARTENERI:
A) C. INTRAPERSONALĂ;
B) C. INTERPERSONALĂ;
C) C. ÎN GRUP MIC;
D) C. PUBLICĂ;
2. STATUTUL INTERLOCUTORULUI:
A) C. VERTICALĂ;
B) C. ORIZONTALĂ;
3. CODUL FOLOSIT:
A) C. VERBALĂ;
B) C. PARAVERBALĂ;
C) C. NONVERBALĂ;
D) C. MIXTĂ;

6. 4. FINALITATEA ACTULUI COMUNICATIV:
A) C. ACCIDENTALĂ;
B) C. SUBIECTIVĂ;
C) C. INSTRUMENTALĂ;
5. CAPACITATEA AUTOREGLĂRII:
A) C. LATERALIZATĂ:
B) C. NELATERALIZATĂ;
6. NATURA CONŢINUTULUI:
A) C. REFERENŢIALĂ;
B) C. OPERAŢIONALĂ/METODOLOGICĂ;
C) C. ATITUDINALĂ;

7. COMUNICAREA VERBALĂ
- Informaţia este codificată şi transmisă prin cuvânt şi prin tot
ceea ce ţine de acesta sub aspect fonetic, lexical morfo-
sintactic.
- Este specific umană, are forma orală/ scrisă, iar în funcţie de
acestea, utilizează canalul auditiv/vizual.
Permite: - formularea şi transmiterea unor conţinuturi extrem
de complexe.

8. COMUNICAREA PARAVERBALĂ
- Informaţia este codificată şi transmisă prin elemente prozodice şi vocale
care însoţesc cuvântul şi vorbirea în general şi care au semnificaţii
comunicative aparte.
În această categorie se înscriu:
 caracteristicile vocii;
 Particularităţile de pronunţie;
 Intensitatea rostirii;
 ritmul şi debitul vorbirii;
 intonaţia, pauza;
canalul folosit este cel auditiv.

9. COMUNICAREA NONVERBALĂ
Informaţia este codificată şi transmisă printr-o diversitate de
semne legate direct de postura, mişcarea, gesturile, mimica,
înfăţişarea partenerilor.
Comunicarea nonverbala are menirea de a o accentua pe cea
verbală; astfel, profesorul poate întări prin anumite elemente de
mimică sau de gestică importanţa unei anumite părţi din mesaj din
ceea ce transmite în timpul orelor, elevilor.

10. SĂ REŢINEM:
Vorbim cu ajutorul organelor vocale, dar comunicăm cu întregul nostru corp şi
nu numai. Comunicative sunt şi îmbrăcămintea, relaţiile pe care le stabilim
(democratice, de autoritare, indiferente), spaţiul pe care îl ocupăm şi distanţele
la care ne plasăm faţă de interlocutor.

11. Comunicarea
accidentală: se
caracterizează
prin
transmiterea
întâmplătoare
de informaţii
care nu sunt
vizate expres de
emiţător.
Comunicarea
subiectivă: are
drept caracteristică
faptul că exprimă
direct (verbal,
paraverbal sau
nonverbal) starea
afectivă a
locutorului din
necesitatea
descărcării şi
reechilibrării, în
urma acumulării
unei tensiuni
psihice (pozitive
sau negative).
Comunicarea
instrumentală
apare atunci când
sunt reunite o serie
de particularităţi:
focalizarea
intenţionată pe un
scop precis,
comunicat mai mult
sau mai puţin
partenerilor,
urmărirea atingerii
lui prin obţinerea
unui anumit efect în
comportamentul
receptorului;
capacitatea de a se
modifica, în funcţie
de reacţia
partenerilor, pentru
a-şi atinge
obiectivul.

12. IMPLICAȚII PSIHOPEDAGOGICE
ASPECTE ÎN CONDUITA DIDACTICĂ EFICIENTĂ
Comunicarea divergentă;
Combinarea variată și convergentă a mesajelor verbale, para și nonverbale;
Folosirea multicanalității în transmiterea și receptarea mesajului ;
O comunicare complexă (CV, PV, NV) convergentă ușurează realizarea unor
sarcini diferite – impuse de diversele roluri didactice – prin realizarea lor
concomitentă, dar prin mijloace diferite;
Comunicarea para și nonverbală pregătesc terenul pentru mesajul verbal;
Randamentul comunicării didactice nu se reduce la stăpânirea conținuturilor
verbale;

13. 1. RANDAMENTUL COMUNICĂRII DIDACTICE
NU SE REDUCE LA STĂPÂNIREA
CONȚINUTURILOR VERBALE
• Prin componenta verbală se exprimă un anumit conținut categorial;
• Prin componenta para și nonverbală se exprimă atitudini – vizează
conținutul;
• Prin orientările atitudinale, profesorul și elevul pot potența sau frâna
comunicarea, pot spori sau anula efectele conținuturilor didactice propuse;
• Un conținut verbal strict și precis delimitat (PV, NV) poate fi perceput de
clase paralele, sau de aceeași clasă, în momente diferite, destul de divers;

14. 2. COMUNICAREA PARA ȘI NONVERBALĂ
PREGĂTESC TERENUL PENTRU MESAJUL VERBAL
• Înainte de înțelegerea rațională, elevul are sentimentul importanței
conținutului ce i se propune;
• Profesorul transmite importanța conținutului concomitent cu mesajul verbal
al demonstrației;
• Informațiile recepționate pe un fond afectiv pozitiv sunt mai bine reținute;
• Un climat afectiv stresant ( frică, neplăcere, efort EXCESIV, ETC.)
FACILITEAZĂ UITAREA;

15. 3. O COMUNICARE COMPLEXĂ (CV, PV, NV) CONVERGENTĂ UȘUREAZĂ
REALIZAREA UNOR SARCINI DIFERITE
Roluri didactice diferite se realizează concomitent dar prin mijloace
diferite;
- Verbal se oferă o explicație clasei;
- Paraverbal sunt atenționați neatenții prin ridicarea tonului;
- Nonverbal se solicită caietul unui elev pentru a verifica o informație
oferită anterior;

16. 4. FOLOSIREA MULTICANALITĂȚII ÎN
TRANSMITEREA ȘI RECEPTAREA
MESAJULUI
• Facilitează prelucrarea unei mai mari cantități de informații;
• Sporește varietatea și atractivitatea catului comunicativ;
• Înlătură pericolul monotoniei;
• Facilitează procesul concentrării atenției;

17. 5. COMBINAREA VARIATĂ A
MESAJELOR
• Folosirea combinată a mesajelor verbale, para și nonverbale, sporesc
claritatea ;
ex: când explică noțiunea de spirală, profesorii recurg la gestul
”clarificator”, obținând astfel economie de timp.

18. 6. COMUNICAREA DIVERGENTĂ
• Poate crea confuzii, nesiguranță și refuzul conținuturilor transmise;
• Mesajul verbal al profesorului afirmă importanța mesajului, însă para și nonverbal
trădează o indiferență totală;
• Dezinteresul vădit al profesorului face ca elevul să nu fie atras de conținutul
transmis;
• Divergența se poate plasa și la nivelul categoriilor de atitudini;
• Reducerea partenerului la statutul de receptor pasiv (elevii) și depersonalizat
transformă comunicarea didactică în simplu act de informare – îi scade randamentul
și–i denaturează menirea;
Ex: profesorul care se lipește de tablă când predă.
• Prinn modul de predare profesorul produce constant indici asupra importanței
conținutului, asupra modelului comportamental așteptat de la elevi, participarea
dorită, calitatea activității acceptate.

19. Comunicarea didactică este o comunicare
instrumentală, direct implicată în susținerea unui
proces sistematic de învățare
• Nu apar restricții de conținut, de cadru instituțional,privitoare la parteneri.
• Caracterul didactic al unei comunicări este dat de respectarea legităților presupuse de un act sistematic de
învățare;
• Comunicarea didactică poate apărea între diferiți alți ”actori”:
 Elev-elev
 Manual-elev
 Carte- persoană care învață
 Instructor – instruiți
 Antrenor – antrenați
 Inițiat – ucenici, etc.
• Condiția este ca ”personajul- resursă” să depășească statutul de informator.

20. SCHEMA COMUNICĂRII
• Factorii comunicării (actorii, personajele, agenții)
• Distanța dintre aceștia și dispoziția așezării lor- precizează particularitățile canalului de
transmitere a mesajului;
• Cadrul și contextul instituțional al comunicării – imprimă un anumit tip de cod: official, mass-
media, colocvial, didactic, secret, etc.
• Situația enunțiativă (interviu, dezbatere, lecție, sesiune științifică etc.)
• Repertoriile active sau latenteale emițător-receptorilor;
• Retroacțiunile practicate;
• Elementele de bruiaj.
Activitatea dominantă – învățarea – modalitate esențială de instruire și educare.

21. CARACTERISTICILE COMUNICĂRII
EDUCATIVE ȘI DIDACTICE
• Factorii comunicării educative;
• Cadrul acesteia;
• Circuite de comunicare în clasă;
• Raportul relație educativă – relație de comunicare;
• Blocaje ale comunicării educative;
• Randamentul comunicării didactice;
• Dimensiunea explicativă a discursului didactic;
• Structurarea comunicării didactice conform logicii pedagogice(vizează înțelegerea);
• Rolul activ al profesorului față de conținuturile științifice cu care va opera;
• Pericolul transferării autorității de statut asupra conținuturilor;
• Combinarea celor două forme verbale: oralul și scrisul duc la particularități de ritm, de
formă și de conținut;
• Personalizarea comunicării didactice

22. TRĂSĂTURI CARE CONTRIBUIE LA CREAREA
UNUI UNIVERS SPECIFIC AL COMUNICĂRII
DIDACTICE
• Ritualizarea și normele nescrise permanent prezente;
• Combinarea permanentă a comunicării verticale cu cea orizontală în forme
organizate sau spontane, legale sau ilegale;
• Finalismul accentuat al comunicării subordonate prioritar obiectivului
urmărit;
• Animarea selectivă a partenerului – clasă/elev – în funcție de reprezentările
deja fixate ale profesorului;
• Dominarea comunicării verbale de către profesor;
• Redundanța, cantitativ și calitativ specială, impuse de necesitatea înțelegerii
corecte a mesajului.

23. BLOCAJE ALE COMUNICARII DIDACTICE
Tipuri de blocaje in comunicarea didactica:
A)blocaje determinate de caracteristicile persoanei angajate in comunicarea
didactica(profesor-elev)
B)blocaje determinate de relatiile social valorice existente intre participanti la relatia
de comunicare didactica
C)blocaje determinate de canalul de transmisie
D)blocaje determinate de particularitatile domeniului
Trasaturi perturbatoare ale comunicarii profesor-elev:
-Superficialitata,narcisismul,incapatanarea,agresivitatea verbala sau gestuala,cinismul,
indiferenta,apatia,rigiditatea,autoritarismul.
Elevii apreciaza in mod deosebit la profesori:amabilitatea,deschiderea,capacitatea de a
intelege problemele lor,dorinta de a ajuta,stapanirea de sine.
Elevii detesta la profesori:sarcasmul,spiritul de dominatie,ironia muscatoare.

24. Relatii social valorice in comunicarea didactica:
-Relatie de autoritate(profesorul este considerat autoritatea cognitiva)
-Relatie de autoritate profesor-elev(dedublata-cognitiva,deontica)
-Natura relatiilor valorice
-Stereotipurile ce privire la:o minoritate
etnica,rasiale,profesionale,sexuale,frumusetea fizica.

25. Regulile comunicarii didactice eficiente sunt:
• sa asculti, adica sa tii cont de parerea si interesele celorlalti;
• sa observi adica sa te intereseze ceea ce se intâmpla in cadrul situatiei de comunicare si sa
intelegi starea receptorilor;
• sa analizezi si sa cunosti situatia receptorilor;
• sa te exprimi adica sa-ti expui punctele de vedere si sentimentele vis-a-vis de obiectul
comunicarii;
• sa controlezi adica sa urmaresti calitatea si eficienta comunicarii.

26. Pentru a fi eficace, comunicarii didactice i se cer
anumite caracteristici:
1. Ale profesorului:
• claritatea mesajelor
• precizia acestora
• utilizarea unui limbaj adecvat si accesibil
• elevilor utilizarea unui limbaj corect
• structurarea logica a mesajelor transmise
• prezentarea interesanta a continutului
• instruirii asigurarea unui climat adecvat comunicarii

27. Pentru a fi eficace, comunicarii didactice i se cer
anumite caracteristici:
1. Ale elevilor:
• sa aiba capacitate de concentrare (pentru a putea recepta si intelege mesajul profesorului);
• sa posede cunostintele anterioare necesare invatarii ce urmeaza;
• sa fie motivati pentru a invata (in general si la un anumit obiect studiu, in particular);
• sa cunoasca limbajele utilizate (de profesor sau de calculator)

28. CONCLUZII
Proiectarea şi managementul comunicării apar ca principii de
bază ale design-ului educaţional;
Profesorul trebuie să fie preocupat de conştientizarea, supravegherea şi
îmbogăţirea conduitei sale comunicative;
“Nu tot ce intenţionăm reuşim să spunem, nu tot ce spunem se aude, nu tot ce se
aude se înţelege, se înţelege şi ce nu spunem, iar ceea ce se înţelege nu depinde
numai de noi ce devine” -Şoitu L.
2.
3.

29. Bibliografie
1. Panişoară, Ovidiu – Ioan, 2006,Comunicarea eficientă, Editura Polirom, Iaşi.
2. Stoica, Marin,2002,Pedagogie şi psihologie, Editura Gheorghe Alexandru,
Craiova.
3. Cucoş, Constantin, 1998, Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi.
4. Pânişoară, I.-O. (2006). Comunicarea eficientă. Iaşi: Editura Polirom.
5. Şoitu, Laurenţiu, Pedagogia comunicării, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti