221710914 birsan-vol-2-searchable

9
Dacă substanţa primului volum este dată de analiza drepturilor şi a
libertăţilor fundamentale garantate de Convenţie si de protocoalele
sale adiţionale, în acest volum sunt cercetate reglementările cuprinse
in Titlurile II şi III ale Convenţiei, ce au ca obiect, în esenţă,
organizarea şi funcţionarea Curţii Europene a Drepturilor Omului,
procedura de examinare a cererilor ce-i sunt adresate, atât în privinţa
admisibilităţii lor, cât şi sub aspectul fondului celor declarate
admisibile: numai în urma examinării unei cereri pe fond instanţa
europeană este în măsură să decidă dacă s-a produs sau nu încălcarea
de către autorităţile statului in cauză a dreptului apărat de Convenţie
ori de protocoalele adiţionale, încălcare pe care reclamantul o invocă
în cererea sa.
De asemenea, sunt analizate problemele privitoare la regimul
hotărârilor Curţii şi la obligaţia statelor contractante de a asigura
executarea lor, atât prin adoptarea de măsuri individuale, privitoare la
situaţia reclamantului, cât şi prin adoptarea de măsuri de ordin general,
menite a asigura conformitatea normelor din sistemul naţional de drept
cu dispoziţiile Convenţiei.
Volumul este însoţit de o serie de anexe utile persoanelor ce doresc să
se adreseze cu cereri jurisdicţiei europene; menţionăm, în special,
traducerea în limba română a Regulamentului Curţii şi a Instrucţiunilor
practice elaborate pe baza dispoziţiilor acestuia.

C O M EN TA R II
BECK
Bîrsan
CEDO
Voi. II
Art. 19-59
C.H. BECK
COMENTARII BECK
Corneliu Bîrsan
Convenţia europeană
a drepturilor omului
Comentariu pe articole
Voi. II. Procedura în fata Curţii.
Executarea hotărârilor
EDITURA C.H. BECK

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
BÎRSAN,CORNELIU
Convenţia europeană a drepturiloromului. Comentariu
pe articole. Voi. II. Proceduraîn faţa Curţii.
Executarea hotărârilor / Comeliu Bîrsan; [Consiliul Europei]. -
Bucureşti: C.H. Beek, 2006
2 voi.
ISBN973-655-573-9
Voi. II -2006. -Bibliogr. - Index. - ISBN 973-655-703-0
I. Consiliul Europei (Strasbourg)
341.24:341.231.14(4)
EdituraALLBECK Str. Serg. Nuţu Ion, nr. 2,
sector 5, Bucureşti
Tel.: 021/410.08.47; 021/410.08.09
Fax: 021/410.08.48
E-mail: comenzi@beck.ro
Redactor: Marius Eftimie
Tehnoredactor: Violeta Şerban

Cuprins
Abrevieri..............................................................................................................IX
Titlul II. Curtea Europeană a Drepturilor Omului............................................1
Art. 19. înfiinţarea Curţii..................................................................................1
Art. 20. Număruljudecătorilor........................................................................10
Art. 21. Condiţii de exercitare a funcţiilor......................................................15
Art. 22. Alegereajudecătorilor........................................................................21
Art. 23.Durata mandatului.............................................................................40
Art. 24. Revocare.............................................................................................53
Art. 25. Grefa şi secretarijuridici.................................................................... 55
Art. 26. Adunarea plenară a C urţii.................................................................61
Art. 27. Comitete, camere şi Marea Cameră..................................................69
Art. 28. Declaraţii ale comitetelor privind inadmisibilitatea..........................86
Art. 29. Decizii ale camerelor asupra admisibilităţii şi fondului....................95
Art. 30. Desesizarea în favoarea Marii Camere............................................108
Art. 31. Atribuţii aleMarii Camere...............................................................116
Art. 32. Competenţa Curţii.............................................................................121
Art. 33. Cauze interstatale............................................................................ 132
Art. 34. Cereri individuale............................................................................ 153
Art. 35. Condiţii de admisibilitate.................................................................236
Art. 36. Intervenţia terţilor............................................................................398
Art. 37. Scoaterea de pe ro l......................................................................... 412
Art. 38. Examinarea cauzei în condiţii de contradictorialitate şi
procedura de rezolvare pe cale amiabilă................................................434
Bîrsan V

Art. 39. Rezolvarea pe cale amiabilă..........................................................457
Art. 40. Audiere publică şi acces la documente.......................................471
Art. 41. Reparaţie echitabilă...................................................................... 476
Art. 42. Hotărârilecamerelor...................................................................... 532
Art. 43. Retrimiterea în faţa Marii Camere................................................. 533
Art. 44. Hotărâri definitive............ .............................................................555
Art. 45. Motivarea hotărârilor şi deciziilor....................................... .......559
Art. 46. Forţa obligatorie şi executarea hotărârilor...................................572
Art. 47. Avize consultative.........................................................................610
Art. 48. Competenţa consultativă a Curţii.................................................. 617
Art. 49. Motivarea avizelor consultative.................................................... 618
Art. 50. Cheltuieli de funcţionare a Curţii................................................... 619
Art. 51. Privilegii şi imunităţi alejudecătorilor............................................621
Titlul III. Dispoziţii diverse.............................................................................. 623
Art. 52. Anchetele Secretarului general....................................................623
Art. 53. Apărarea drepturilor omului recunoscute...................................... 626
Art. 54. Competenţele Comitetului Miniştrilor........................................... 630
Art. 55. Renunţarea la alte mijloace de reglementare a diferendelor.......632
Art. 56. Aplicare teritorială...........................................................................635
Art. 57. Rezerve.............................................................................................641
Art. 58. Denunţare........................................................................................657
Art. 59. Semnare şi ratificare.........................................................................661
Anexe................................................................................................................. 665
Anexa 1. Regulamentul Curţii Europene a Drepturilor Omului............. 667
Anexa 2. Acordul european privind persoanele participante la
proceduri în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului................. 741
VI Bîrsan

Anexa 3. Ordonanţa Guvernului privind participarea României la
procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a
Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea
dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi
convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă........................................746
Anexa 4. Notă în atenţia persoanelor ce doresc să se
adreseze Curţii Europene a Drepturilor Omului................................. 752
Anexa 5. Formular de cerere către C urte.................................................757
Anexa 6. Model procură (articolul 36 din Regulamentul C urţii)............ 765
Anexa 7. Notă explicativă destinată persoanelor care
completează un formular de cerere prezentată conform
articolului 34 al Convenţiei....................................................................766
Anexa 8. Graficprivind examinarea unei cereri............................................769
Anexa 9. Graficprivind cauzele aflate pe rol la 1.10.2005
(în funcţie de statele membre)................................................................770
Anexa 10. Lista cronologică a deciziilor şi rapoartelor
Comisiei europene citate în lucrare........................................................ 771
Anexa 11. Lista cronologică a deciziilor şi hotărârilor
Curţii europene citate în lucrare............................................................ 785
Index....................................................................................................................807
Bîrsan VII

Abrevieri
Annuaire
de la Convention
CEDH
CIJ
CJCE
Comis. EDH
DR
Recueil
R.G.D.I.P.
RT.D.H.
R.U.D.H.
Serie A
Annuaire de la Convention europeenne des droits
de l’homme / Yearbookofthe European Convention
on Human Rights
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea Internaţională de Justiţie
Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene
Comisia Europeană a Drepturilor Omului
Decisions et Rapports / Decisions and Reports
Recueil des arrets et decisions / Reports
of Judgements and Decisions
Revue generale de droit internaţional public
Revue trimestrielle des droits de l’homme
Revue universelle des droits de l’homme
Serie A: Arrets et decisions / Series A: Judgements
and decisions
Bîrsan IX

Titlul II. Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Pentru a asigura respectarea angajamentelor care decurg
pentru înaltele părţi contractante din prezenta convenţie şi
din protocoalele sale, se înfiinţează o Curte Europeană a
Drepturilor Omului, numită în continuare Curtea. Aceasta
va funcţiona permanent.
Afin d’assurer le respect des engagements resultant pour Ies
Hautes Parties contractantes de la presente Convention et de
ses Protocoles, il est institue une Cour europeenne des Droits
de l’Homme, ci-dessous nommie «la Cour». Elle fonctionne
de faşon permanente.
Establishment To ensure the observance of the engagements undertaken by
of the Court the High Contracting Parties in the Convention and the Proto-
cols thereto, there shall be set up a European Court of Human
Rights, hereinafter referred to as «the Court». It shall fonction
on a permanent basis.
Sumar
§ 1. Consideraţii generale.............................................................................................1
§ 2. Curtea - organ de control al respectării dispoziţiilor Convenţiei. Limite......... 3
Bibliografie
Conseil de l'Europe, La possibilite d’une fusion de l’ancienne Commission et de la
Cour europeenne des droits de rhomme, Strasbourg, 1992, Doc. H (89); a se vedea acelaşi
document şi în R.U.D.H., nr. 4,1992, p. 503-510; Conseil de l ’Europe, Rapport explicatif
au Protocole N° 11 â la Convention europeenne des droits de rhomme, text integral,
R.U.D.H., nr. 5,1994, p. 91-101; Conseil de l ’Europe, Reforme du systeme de contrele
de la Convention europeenne des Droits de l’Homme”, Strasbourg, 1992, Doc. H (92) 14;
Conseil de l ’Europe, Structuree detaillee d’un eventuel systeme fonde sur une Cour
unique, Doc. DH-PR (90), Strasbourg, 1990; a se vedea extrase din acest document în
Art. 19
înfiinţarea
Curţii
Institution
de la Cour
Bîrsan 1

Art. 19 1-2 Titlul II - Curtea Europeană a Drepturilor Omului
R.U.D.H., nr. 4,1992, p. 510-513; J.-P. Costa, LaCoureuropeenne des droitsde I’homme:
un juge qui gouveme?, în „Etudes en l’honneur de Gerard Timsit”, Bruylant, Bruxelles,
2004, p. 67-88; A. Drzemczewski, J. Mayer-Ladewig, Principales caracteristiques du
nouveau mecanisme de controle etabli par la Convention europeenne des droits de
l’homme suite au Protocole N° 11, R.U.D.H., nr. 5, 1994, p. 81-86; W. Peukert, k
propos de la reforme du systeme de protection prevue par la Convention europeenne des
droits de l’homme, R.U.D.H., nr. 5, 1992, p. 217-226; N. Sansonetis, Article 19, în
„Commentaire p. 529-541; L, Wildhaber, Un avenir constitutionnel pour la Cour
europeenne des droits de l’homme?, R.U.D.H., nr. 14, 2002, p. 1-6.
§ 1. Consideraţii generale
1 608. Principii. Am arătat în mai multe rânduri, peparcursul primului volum al
acestei lucrări, în special în cadrul părţii sale introductive', că modificarea
esenţială, adusă, prin Protocolul Nr. 11 la Convenţie, sistemului european
instituţionalizat de protecţie a drepturilor omului constă în instituirea unei
jurisdicţii unice şi obligatorii în acestdomeniu, reprezentată deCurteaEuropeană
a Drepturilor Omului. Estepentru prima datăîn istoria instituţiilorjurisdicţionale
internaţionale când competenţa de jurisdicţie a unei asemenea instanţe, creată
printr-un tratat încheiat de state suverane, a devenit obligatorie; prin ratificarea
Convenţiei, statele contractante au admis că pot deveni justiţiabili în faţa Curţii
astfel instituite, având calitate procesuală pasivă - cu privire la cererile
individuale, dar şi calitate procesuală activă - în privinţa cererilor interstatale.
2 în sistemul conceput iniţial de redactorii Convenţiei şi acceptat ca atare de
statele contractante, prin semnarea şi ratificarea ei, nu numai că existau două
componente ale sale cufuncţii specifice- Comisia şiCurtea—, darînsăşijurisdicţia
lor era facultativă; numai dacă statul contractant declara, în mod expres, că
acceptăjurisdicţia fostei Comisii, aceasta putea fi sesizată cu examinarea unei
plângeri individuale privitoare la o pretinsă încălcare a unui drept garantat de
Convenţie sau/şi de Protocoalele sale adiţionale (fostul art. 25 din Convenţie);
de asemenea, după ce o cerere era declarată admisibilă de către Comisie, ea putea
fi examinată, pe fond, de Curte numai dacă statul în cauzădeclara, în mod expres,
că acceptă jurisdicţia acesteia. Mai mult, până în anul 1994, chiar dacă o cerere
era declarată admisibilă de fosta Comisie, sesizarea Curţii, în caz de declaraţie de
acceptare a jurisdicţiei ei de către statul în cauză, nu putea fi făcută de către
1A se vedea, spre exemplu, supra, voi. I, nr. 64 şi urm.
2 Bîrsan

înfiinţarea Curţii 3-6 Art. 19
reclamant, ci numai defosta Comisie, destatulîn cauză, destatul al cărui resortisant
eravictima sau destatul care a sesizatComisia. Abia ProtocolulNr. 9 la Convenţie,
din anul 1994, abrogat, carămas fărăobiect, prin ProtocolulNr. 11intrat în vigoare
la 1 noiembrie 1998, a permis reclamantului, ce-şi vedea cererea sa declarată
admisibilă de fosta Comisie, să poată sesiza Curtea cu examinarea ei pe fond1.
în sfârşit, reamintim că sistemul anterior intrării în vigoare a Protocolului 3
Nr. 11 la Convenţie prevedea un anumit rol jurisdicţional pentru Comitetul de
Miniştri al Consiliului Europei2.
Am reamintit aceste principii tocmai pentru a pune încă o dată în evidenţă 4
importanţa creării, la 1noiembrie 1998, a Curţii unice Europene aDrepturilor
Omului. Or, acesta este scopul art. 19 din Convenţie, care dispune că, pentru a
asigura respectarea angajamentelor care decurg pentru statele contractante din
acest instrument internaţional de protecţie a drepturilor omului şi din protocoalele
sale adiţionale, se înfiinţează o Curte Europeană a Drepturilor Omului, cu
activitate permanentă. Această activitate permanentă, prevăzută de textul pus
în discuţie, reprezintăuna dintre caracteristicile esenţiale alejurisdicţiei europene
specializate în materie, asimilând-o, pe acest plan, oricărui asemenea organism
dejurisdicţie.
De asemenea, nu trebuie să pierdem din vedereîmprejurarea că, spre deosebire 5
desistemul în funcţiepână la 1noiembrie 1998, Comitetul de Miniştri al Consiliului
Europei nu mai are, în prezent, atribuţiijurisdicţionale în domeniu. Aceasta nu
înseamnă că el nu ar mai avea nici un rol în ceea ce constituie esenţa activităţii
organizaţiei internaţionale regionale care este Consiliul Europei; aşa cum vom
vedea lamomentul potrivit, în temeiul dispoziţiilor art. 46 parag. 2 din Convenţie,
hotărârile definitive ale Curţii sunt transmise Comitetului de Miniştri, care
supraveghează executarea lor, iar modificările aduseacestui text, prin Protocolul
Nr. 14 la Convenţie, urmăresc întărirea rolului său privitor la executarea acestor
hotărâri.
§ 2. Curtea - organ de control al respectării dispoziţiilor
Convenţiei. Limite
609. Caracterul subsidiar al mecanismului de protecţie a drepturiloromului 6
instituit prin Convenţie. Prin art. 1al Convenţiei statele contractante s-au obligat
1A se vedea supra, voi. î, nr. 64.
2A se vedea supra, voi. I, nr. 65.
Bîrsan 3

să recunoască „oricărei persoane aflate subjurisdicţia lor”drepturile şi libertăţile
reglementate de aceasta şi de protocoalele sale adiţionale1, instrumente
internaţionale ce asigură existenţa unei ordini publice europene privitoare la
protecţia drepturilor omului. Dupăcumarăta fosta Comisieîntr-una din primele
sale decizii privitoarela admisibilitateaunei cereri interstatale, în forma în care
erauredactate deciziile sale la aceea vreme:
7 „Considerând că (...), prinîncheierea Convenţiei, statele contractante nu au
voitsă-şi conceadădrepturişi obligaţii reciproce, folositoareurmăririi unorscopuri
naţionaleproprii, ciaudoritsărealizezeobiectiveleşi idealurileConsiliuluiEuropei,
astfel cum sunt ele enunţate de Statut (este vorba despre Statutul Consiliului
Europei -n .n ., C.B.), şi să instaureze o ordine publică comună de libertăţi
democratice a Europei (s. n.,C.B.)cuscopulapărăriipatrimoniului lorcomunde
tradiţii politice, de idealuri de libertate şi depreeminenţă a dreptului;
Considerând(...) că obligaţiileasumatedestatelecontractante, prinConvenţie,
au un caracter obiectiv (s. n., C.B.) prin faptul că ele urmăresc apărarea unor
drepturi fundamentale ale particularilor împotriva încălcării lor de către înseşi
statele contractante, şi nu crearea unor drepturi subiective pentru acestea din
urmă;
Luândîn considerare caracterul obiectival acestor angajamente, care rezultă
şi din mecanismul instituit de Convenţie (...) pentruexaminarea oricărei plângeri
împotrivaunei încălcări adispoziţiilorsale, indiferentdacăvictima unei asemenea
încălcări este sau nuun resortisant al statuluireclamant; căatunci cândacţionează
astfel, statul reclamant (...) nuurmăreştea face sâ-i fie respectatedrepturi proprii,
ci voieşte a supune Comisiei - în prezent, Curţii («. n., C.B.) - o problemă care
priveşteordinea publică a Europei”2 (s. n., C.B.).
8 Larândul ei, Curteaadecis, cuvaloaredeprincipiu, că, în examinareaoricărei
cauze ce pune în discuţie o pretinsă încălcare a unui drept apărat de Convenţie
şi/sau de protocoalele sale adiţionale, ea „trebuie să ţină seama de natura
particularăa Convenţiei, instrument al ordinii publice europene de protecţie a
fiinţelor umane(s. n., C.B.) şi derolul ei, ce-i estefixatdeart. 19, anumeasigurarea
respectării angajamentelor asumate de statele contractante la Convenţie”3.
1A se vedea supra, voi. I, nr. 83 şi urm.
2 Comis. EDH, 11 ianuarie 1961, nr. 788/1960, Autriche c/Italie, Annuaire de la
Commission, voi. IV, p. 139.
3CEDH, 23 martie 1995, Loizidou c/Turquie (exceptionspreliminaires), Serie A
nr. 310, § 93; CEDH, 10 mai 2001, Chypre c/Turquie, Recueil 2001-IV, § 78.
4 Bîrsan

Având în vedere că instanţa europeană este chemată să soluţioneze „litigii 9
privitoare la drepturi şi libertăţi fundamentale”, în ultima vreme, în literatura de
specialitate, a fost pusăîn discuţie naturajuridică de Curte cvasi-constituţională
sau de Curte constituţionalăsuigeneris a Curţii Europene a Drepturilor Omului1,
fără a se pierde, totuşi, din vedere caracterul subsidiar al mecanismului de
protecţie a drepturilor omului instituit de Convenţie, controlul european fiind
„un dispozitiv de securitate” conceput pentru a pune în evidenţă eventualele
încălcări ale acestor drepturi, ce pot scăpa controlului strict exercitat în materie,
în primul rând, de instanţele constituţionale naţionale2.
în orice caz, pentru a-şi îndeplini rolul înscris în textul analizat, instanţa 10
europeană este chemată să controleze modul în care toate autorităţile naţionale,
în primul rând celejudiciare, au aplicat dispoziţiile Convenţiei, atunci când un
reclamat pretinde în faţa ei că i-a fost încălcat un drept garantat de Convenţie
sau/şi de protocoalele sale adiţionale.
Controlulexercitatdejurisdicţia europeanănuestede ordingeneral, cipriveşte 11
o cauză concretă, dedusă examinării ei. Nu este exclus ca, dintr-un asemenea
examen, să rezulte situaţii de încălcare structurală a unor drepturi prevăzute de
Convenţie3. Consecinţele unei astfel de constatări se situează, însă, pe alt plan,
anume acela al executării hotărârilor Curţii4.
Instanţei europene îi revine misiunea de a cerceta, în lumina ansamblului 12
dispoziţiilor Convenţiei, încălcarea incriminată de un reclamantîntr-o cauză
dată. în îndeplinirea acestei atribuţii, ea rămâne liberă să dea faptelor cauzei, aşa
cum rezultă şi pot fi stabilite acestea din diversele elemente de probă aflate la
dosar, „o calificare juridică diferită de cea care o dă persoana interesată”5
(s.n., C.B.). De asemenea, aşa cum am arătat adeseori, cu ocazia analizei textelor
substanţiale ale Convenţiei şi ale protocoalelor sale adiţionale întreprinsă în
cadrului primului volum al lucrării, în fiecare caz examinat Curtea ţine seama de
1A se vedea L. Wildhaber, Un avenir constitutionnel pour la Cour europeenne des
Droits de PHomme?, R.U.D.H., nr. 14, 2002, p. 1-6.
2Idem, p. 1.
3 Spre exemplu, CEDH, 22 iunie 2004, Broniowski c/Pologne, Recueil 2004-V,
§ 193-194.
4Ibidem.
5CEDH, 6 noiembrie 1980, Guzzardi c/Italie, Serie A nr. 39, § 63; a se vedea
J.P Costa, La Cour europeenne des droits de l’homme: un juge qui gouveme, în
„Etudes en l’honneur de Gerard Timsit”, Bruylant, Bruxelles, 2004, p. 70.
Bîrsan 5

înţelesul propriu al noţiunilor Convenţiei: „tribunal”, „acuzaţie în materie
penală”, „drepturi şi obligaţii cu caracter civil”, „viaţă privată” etc.
13 Totuşi, acest control exercitatde Curte are cel puţin douălimite. O primă limită
este dată de caracterul teritorial aljurisdicţiei statelor contractante. Din acest
punct de vedere, Curtea a subliniat că nu se poate pretinde că o decizie, prin care
nu s-ar admite existenţauneijurisdicţii extrateritoriale aunui stat contractant, ar fi
de natură să nesocotească obiectivul apărării ordinii publice europene în materia
protecţiei drepturilor omului, prevăzut de Convenţie, având în vedere vocaţia
esenţialmente regională a sistemului de protecţie pe care aceasta îl instituie şi,
implicit, dispoziţiile art. 19, care nu conţin prevederi exprese referitoare la
determinarea domeniului de aplicaţie teritorială a sistemului instituit1.
14 Este adevărat că, în anumite situaţii particulare, instanţa europeană a admis
aplicarea extrateritorială a dispoziţiilor Convenţiei, anume atunci când s-a
impus evitarea unei „lacune regretabile în sistemul de protecţie a drepturilor
omului” pe teritoriul unui stat, lacună generată de imposibilitatea autorităţilor
acestuia de a exercita controlul asupra unei părţi din teritoriul său, aflată sub
ocupaţiamilitară a altui stat2, situaţieîn care controlulexercitatde forţele militare
ale acestui din urmă stat pe teritoriul în cauză atrage şi responsabilitatea sa
pentru eventualeleîncălcări ale drepturilor garantate de Convenţie pe acest
teritoriu3;după cum, aceeaşi responsabilitate, ce se concretizează tot în aplicarea
extrateritorialăa dispoziţiilorConvenţiei, poatefi generată de susţinerea militară,
economică, financiară şi politică acordată, deun stat, forţelor separatiste depe
teritoriul altui stat4.
15 Nu mai puţin, pe bună dreptate, în concepţia instanţei europene Convenţia
rămâne untratat multilateral, aplicabilîntr-un context esenţialmente regional,
adică „în spaţiul juridic al statelor contractante”; ea nu are vocaţia să se aplice
„oriunde în lume, chiar dacă este vorba despre comportamente ale statelor
contractante”. Curtea nu a invocat interesul de a se evita existenţa unor lacune
sau a unei anumite discontinuităţi în protecţia drepturilor omului, pentru a
admite aplicarea extrateritorială a dispoziţiilor Convenţiei, decât în situaţii în
care, dacă n-ar fi existat circumstanţele speciale pe care ea le-a constat în cauze
1CEDH, decizia din 12 decembrie 2001 ,Bankovic etautres c/Belgique et 16 autres
Etats contractants, Recueil 2001-XD, § 80.
2CEDH, 23 martie 1995, Loizidou c/Turquie (exceptionspreliminaires),precit., §78.
3Ibidem.
4 CEDH, 8 iulie 2004, llaşcu et autres c/Moldova and Russie, Recueil 2004-VII,
§ 392-394; a se vedea supra, nr. 84 şi urm.
6 Bîrsan

date, teritoriul în discuţie ar fi fost, în mod normal, „acoperit” de dispoziţiile
Convenţiei1. în definitiv, în cauza Loizidou c/Turquie sau în cauza Chypre
c/Turquie, dacă forţele armate turceşti nu ar fi controlat nordul insulei Cipru, în
mod normal acea parte din teritoriu ar fi fost subjurisdicţia statului Cipru, fără a
se mai pune problema aplicării extrateritoriale a dispoziţiilor Convenţiei, după
cum, în cauza IIaşcu et autres c/Moldova et Russie, dacă instanţa europeană nu
ar fi constatat existenţa unui sprijin, de natură militară, economică, financiară şi
politică a regimului separatist transnistrean, din partea Federaţiei Ruse, nu s-ar fi
angajat responsabilitatea acestui stat pentru încălcările drepturilor garantate de
Convenţie, comise, faţă dereclamanţi, de către autorităţile separatistetransnistrene.
0 a doua limită a controlului discutat priveşte însuşi conţinutul său; după 16
cum a decis instanţa europeană, tot cu valoare de principiu, dacă, în termenii
art. 19, ea are rolul de a asigura respectarea angajamentelor ce rezultă din
Convenţie, pentru statele contractante, Curtea nu are competenţa să examineze
sau să stabilească „erorile de fapt sau de drept” ce se pretinde că ar fi fost comise
de instanţele naţionale, în afară de situaţia şi în măsura în care asemenea erori ar
putea să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţie şi de
protocoalele sale adiţionale; aceasta deoarece, aşa cum am învederat adeseori în
analizele efectuate asupra drepturilor substanţiale, revine, în primul rând,
autorităţilor naţionale, în special instanţelorjudecătoreşti, atributul interpretării
şi aplicării normelor de drept intern2.
Presupunând că un sistem judiciar naţional este organizat, de regulă, în: 17
primă instanţă - apel (recurs), pentru motive de fapt şi de drept, şi casaţie numai
pentru motive de drept (greşita aplicare a legii), în limbajul instanţei europene se
spune adeseori că, prin raportare la sistemele de drept ale statelor contractante,
ea nu reprezintă „o a patra instanţă”, adică un al patrulea grad dejurisdicţie3.
Dimpotrivă, inexistenţa unui sistem jurisdicţional coerent, în care instanţa
supremă a unui stat contractant nu-şi exercită rolul unificator al practicii
judiciare, mai ales în situaţia în care însăşijurisprudenţa acesteia, într-o materie
dată, nu este unitară, poate fi de natură să conducă jurisdicţia europeană la a
constata existenţa unor încălcări ale drepturilor garantate de Convenţie şi/sau de
protocoalele sale adiţionale.
1 CEDH, decizia din 12 decembrie 2001 ,precit., § 80.
2 CEDH, 12 iulie 1988, Schenk c/Suisse, S£rie A nr. 140, § 45; 21 ianuarie 1999,
Garda Ruiz c/Espagne, Recueil 1999-1, § 28; 22 martie 2001, Streletz, Kessler et
Krenz c/Allemagne, Recueil 2001-11, § 49.
3A se vedea şi M. de Salvia, Compendium de CEDH. Les principes directeurs de la
jurisprudence relative â la Convention europeenne des droits de l’homme, voi. I,
Editions N.P. Engel, Kehl, Strasbourg, Arlington Va., 2003, p. 596.
2 . Bîrsan 1

18 Astfel, Curtea a arătat recent1că ea a statuat deja în sensul că „divergenţele
dejurisprudenţă - pe plan naţional («. n., C.B.) - constituie, prin natura lor, o
consecinţăinerentă a oricărui sistemjudiciar care este alcătuit dintr-un ansamblu
de jurisdicţii de fond, ce au o anumită competenţă teritorială, şi că rolul unei
jurisdicţii supreme este tocmai acela de a soluţiona contradicţiile
jurisprudenţiale.2Or, în speţa (dedusă judecăţii - n. n., C.B.) se cuvine a se
reţine că nici Curtea Supremă de Justiţienu a avutojurisprudenţă uniformă cu
privirela problemele de dreptîn discuţie”.3(s. n., C.B.).
19 Precizăm că aceste probleme priveau înstrăinarea unor apartamente de către
stat dintr-un imobil ce fuseserestituitreclamantului prin hotărârejudecătorească
definitivă, fără ca acesta să fie despăgubit; reclamantul a susţinut că, procedând
astfel, autorităţile statale i-au încălcat dreptul său de proprietate asupra
apartamentelor litigioase, drept garantat de dispoziţiile art. 1din Protocolul Nr. 1
la Convenţie.4
20 Instanţa europeană a considerat „că, în absenţa unui mecanism care să
asigure coerenţa practicii jurisdicţiilor naţionale, asemenea divergenţe
profunde de jurisprudenţă, persistente în timp şi care priveau un domeniu ce
prezintă un deosebit interes social, sunt de natură să creeze o incertitudine
permanentă şi să diminueze încredereapublicului în sistemuljudiciar, care este
una din componentele fundamentale ale statului de drept”5(s. n., C.B.).
21 Curtea a apreciat că lipsa de coerenţă pe plan legislativ şi divergenţele
jurisprudenţiale în domeniul restituirii imobilelor naţionalizate pe care ea
le-a constatat din analiza datelor cuprinse în dosarul cererii reclamantului cu
soluţionarea căreia a fost învestită „au fost susceptibile să creeze un climat de
incertitudine şi de insecuritate juridică6’(j. »., C.B.); aceasta înseamnă că
statul în cauzănu şi-aîndeplinit obligaţiapozitivă ce-i este impusă de dispoziţiile
Convenţiei de a reacţionaîn timp util şiîn mod coerentcu privire la oproblemă
de interes general, cum este problema restituirii sau a vânzării imobilelor intrate
în stăpânirea sa pe temeiul unor acte de naţionalizare.
1CEDH, 1 decembrie 2005, Păduraru c/Roumanie, Recueil 2005.
2 CEDH, 28 octombrie 1999, Zielinski et Pradal et Gonzales et autres c/France,
Recueil 1999-VIII, § 59.
3CEDH, 1 decembrie 2005, Păduraru c/Rdumanie, Recueil 2005, § 98.
4Idem, § 54.
sIdem, § 98.
6Idem, § 99.
8 Bîrsan

Incertitudinea generală astfel creată s-a repercutat asupra reclamantului,
care s-a văzut în imposibilitatea de a redobândi în totalitate bunul său, deşi el
obţinuse o hotărâre judecătorească definitivă prin care statul era obligat să i-1
restituie.
în consecinţă, Curtea a constatat că statul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a
recunoaşte reclamantului exercitarea efectivă a dreptului său de proprietate
garantat de art. 1 din Protocolul Nr. 1, rupând astfel „justul echilibru” între
exigenţele interesului public şi imperativelegarantării dreptului reclamantului „la
respectarea bunurilor sale”.1
Aşadar, din cele de mai sus se poate observa căjurisdicţia europeană nu
s-a substituit autorităţilornaţionale în a aplica, ea însăşi, dispoziţiilorpertinente
situaţiei din speţă; ea a constatat însă atât inconsecvenţele legislative, cât şi
lipsa de unitate a practicii judiciare în materie, inclusiv la nivelul instanţei
supreme; or, situaţia astfel creată a fost de natură să conducă instanţa europeană
la concluzia existenţei unei încălcări a dispoziţiilor Convenţiei.
'Idem,§ 112.
Bîrsan 9

Art. 20
Numărul Curtea se compune dintr-un număr dejudecători egal cu cel
judecătorilor al înaltelor părţi contractante.
Nombre de
juges
La Cour se compose d’un nombre de juges egal â celui des
Hautes Parties contractantes.
Number The Court shall consist of a number ofjudges equal to that of
of judges the High Contracting Parties.
Sumar
§ 1. Precizări preliminare
§ 2. Componenţa Curţii...
10
12
Bibliografie
J. Callewert, Article 38, în „Commentaire p. 743-744; J.-L. Charrier, Code de
la Convention europeenne des droits de Fhomme, Litec, 2005, p. 230-231;
M.-A. Eissen, L’aspect institutionnel du Protocole N° 11 â Ia Convention, în
P. Wachsmann, M.-A. Eissen, J.-F. Floss, R. Abraham, L.-E. Pettiti, W. Strasser,
G Raimondi, G. Cohen-Jonathan, „Le Protocole N” 11 â la Convention europeenne des
droits de l’homme”,Actes de la table-ronde oiganisee le 22 septembre 1994 par l’Equipe
de recherche «Droit comparee des droits de l’homme» de PInstitut de hautes 6tudes
europeennes de l’Universite Robert Schuman â Strasbourg, Bruylant, Bruxelles, 1995,
p. 31-71; J. Velu, R. Ergec, La Convention europeenne des droits de l’homme, Bruylant,
1990, p. 927-929.
1 610. Scurt istoric. In redactarea sa anterioară intrării în vigoare, Ia 1noiembrie
1998, a Protocolului Nr. 11 la Convenţie, art. 19 dispunea că, în vederea asigurării
respectării angajamentelor ce revin părţilor contractante la Convenţie, erau
instituite; o Comisie Europeană a Drepturilor Omului şi o Curte Europeană a
Drepturilor Omului, pentru ca fostul art. 20 parag. 1 să prevadă, în privinţa
Comisiei, că aceasta eracompusă „dintr-unnumăr demembri egal celui al înaltelor
Părţi contractante” şi că ea nu putea cuprinde „mai mult de un resortisant al
10 Bîrsan

Numărul judecătorilor 2 Art. 20
aceluiaşi stat”. Cu privire la Curte, fostul art. 38al Convenţiei prevedea că aceasta
se compune „dintr-un număr de judecători egal cu cel al statelor membre ale
Consiliului Europei” şi că nici ea nu putea avea „mai mult de un resortisant al
unui stat membru”. Diferenţa ce exista între cele două organe ale Convenţiei, în
privinţa componenţei lor, este evidentă: în timp ce Comisia era compusă dintr-un
număr de membri egal cu cel al părţilor contractante la Convenţie, deci din state
care nu numai că au semnat-o, dar au şi ratificat-o- potrivitprocedurilor interne-
şi au depus instrumentele deratificare la Secretarul General al Consiliului Europei
(fostul art. 66 parag. 1), ceea ce avea semnificaţia intrării ei în vigoare pentru
statul respectiv, în ordinea internaţională, Curtea se compunea dintr-un număr
dejudecători egal cu numărul statelor semnatare ale Convenţiei. Aşadar, în
sistemul în vigoare până la 1 noiembrie 1998, imediat ce un stat membru al
Consiliului Europei semna Convenţia, putea declanşa procedura pe care aceasta
o prevedea pentru alegereajudecătorului pe locul cerevenea acelui stat în cadrul
Curţii. Consecinţa acestui sistem era aceea că judecătorul ales pe locul unui stat
ce nu ratificase Convenţia şi, ca atare, aceasta nu era aplicabilă în ordinea sa
internă, putea facepartedintr-oformaţiune dejudecată a fostei Curţi, ce condamna
un stat care ratificase Convenţia, pentru o eventuală încălcare a unui drept
garantat de aceasta sau/şi de protocoalele sale adiţionale1.
Soluţia putea fi privită ca discutabilă, astfel că, aşa după cum s-a reţinut în 2
Raportul explicatival Protocolului Nr. 11,noua Curte urma să fie compusă dintr-un
număr de judecători „egal cu cel al Părţilor contractante”, şi nu, aşa cum este
cazul în prezent- era cazul la data redactării Raportului («.«., C.B.)- egal celui al
statelor membre ale Consiliului Europei”2.
' Din acest punct de vedere, reamintim că Franţa este „stat fondator” al Convenţiei,
semnând-o la 4 noiembrie 1950 - data încheierii acesteia - dar ratificând-o abia la
3 mai 1974. Aceasta nu a împiedicat faptul ca marele jurist şi profesor Renee
Cassin, unul din redactorii Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, din care
s-au inspirat autorii Convenţiei europene, deţinător al premiului Nobel pentru pace
(1968), ales cajudecător, pentru Franţa, din anul 1959, să fie, între anii 1959-1965,
vicepreşedinte, iar apoi, între anii 1965-1968, preşedinte al Curţii Europene a
Drepturilor Omului (al doilea preşedinte după începerea activităţii acesteia, în anul
1959).
2A se vedea Protocole N° 11 ă la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme
et des Libertes fondamentales, portant restructuration du mecanisme de contrâle
etablipar la Convention, (STE n° 155)Rapport explicatif, http://conventions.coe.int/
Treaty/fr/Reports/Html/155.htm
Bîrsan 11

3 Practica activităţii Consiliului Europei demonstrează, însă, că această distincţie
între state semnatare şi state contractante ale Convenţiei are a fi relativizată.
Semnarea acestui tratat internaţional regional de protecţie a drepturilor omului a
fost, practic, întotdeauna o condiţie de admitere a oricărui stat european în
Consiliul Europei, dar, până la sfârşitul anilor ’80, ratificareaputea fi disociată de
semnare, în aşa fel încât statele semnatare să poată să nu fie, o perioadă mai
îndelungată sau mai scurtă de timp, părţi contractante la Convenţie1.
4 După căderea regimurilor totalitare din ţările Europei Centrale şi Orientale,
politica acestei organizaţii internaţionale a constat în a condiţiona admiterea
noilor democraţii în Consiliul Europei nu numai de semnarea, dar şi de ratificarea
Convenţiei, chiar dacă, din raţiuni ce au avutîn vederetimpul necesar procedurilor
interne de ratificare, a putut exista întotdeauna un anumit decalaj între semnarea
şi ratificarea ei de către noile state membre ale „clubului european al statelor
democratice”, care este Consiliul Europei.
§ 2. Componenţa Curţii
5 611. Situaţiaactuală.Motivare. Redactareaactualăatextuluiart. 20dinConvenţie
este foarte simplă: Curtea se compune dintr-un număr dejudecători egal cu cel al
înaltelor Părţi contractante, adică egal cu numărul statelor membre ale Consiliului
Europei careausemnat şiratificatConvenţia. Ţinând seamade celearătatemai sus,
în prezent instanţa europeanăare în componenţa sa 45 dejudecători2.
6 Formularea art. 20 nu mai conţine precizarea din fostul art. 38 al Convenţiei,
potrivit căruiajurisdicţia europeană „nu poate avea mai mult de un resortisant al
aceluiaşi stat”, ceea ce înseamnă că, în noua Curte, este posibilă alegerea mai
multorjudecători deaceeaşi naţionalitate, pentru state diferite3.Aceastăprecizare
1Nu este mai puţin adevărat că unii autori au văzut în această diferenţă între cele două
organe ale Convenţiei o „simplă inadvertenţă”; a se vedea J. Velu, R. Ergec, op. cit.,
p. 928; pentru alte amănunte, a se vedea J. Callewart, loc. cit., p. 743-744.
2 Reamintim că Principatul Monaco, al 46-lea stat membru al Consiliului Europei, a
semnat Convenţia la 5 octombrie 2004, data aderării sale la organizaţia internaţională, şi
a ratificat-o la30 noiembrie 2005, dar, la 1ianuarie 2006, tocă nu avea ales un judecător
pe locul ce i se cuvine în cadrul Curţii; este mai mult decât probabil că procedura de
alegere ajudecătorului pentru Monaco se va desfăşura în primajumătate a anului 2006.
3între anii 1998-2001, în cadrul Curţii, au funcţionat 2 judecători italieni, unul, firesc,
pentru Italia, altul ales pentru San-Marino, iar din 1998 şi până în prezent Curtea
are în componenţa sa 2 judecători elveţieni, din care unul pentru Elveţia, celălalt
pentru Liechtenstein.
12 Bîrsan

Numărul judecătorilor 7-8 Art. 20
îşi are rostul ei: într-adevăr, în cadrul lucrărilor pregătitoare ale adoptării Protoco
lului Nr. 14privitor la„îmbunătăţirea sistemului decontrolal Convenţiei”,Comitetul
Director pentru Drepturile Omului (CDDH) al Consiliului Europei a propus ca,
referitor la numărul dejudecători al Curţii, art. 20 să conţină un al doilea alineat
potrivit cu care, respectându-se condiţia ca acest număr să nu fie inferior celui al
statelorcontractante, el să poată fi modificat prin deciziea Comitetului deMiniştri,
adoptată cu unanimitate de voturi1. Motivarea acestei propuneri a fost dată de
intenţia ca, pentru statele cu un număr mare de cauze pe rolul Curţii, să existe
posibilitatea de a se mări numărul dejudecători aleşiîn numele acestor state,
ceea ce s-a considerat că ar fi fost de natură să conducă la accelerarea examinării
privitoare la statele în cauză.
în avizul său exprimat asupra acestei propuneri, Curtea a fost extrem de 7
reticentă, arătând că inserarea unei dispoziţii ce ar permite mărirea numărului de
judecători a primit aprobarea numai a unorjudecători în funcţie, cu condiţia ca
.judecătorii suplimentari, astfel desemnaţi, să aibă un statut diferit de cel al
judecătorilor aleşi; ar putea să fie vorba, spre exemplu, dejudecători ad litem sau
dejudecători care să intre în componenţa unui mecanism separatde filtraj organizat
în caz de nevoie”2.Această propunere nu a fost reţinută, astfel că textul art. 20 nu
a fost modificat prin Protocolul Nr. 14 la Convenţie.
Pe de altă parte, chiar dacă, teoretic, nu există o limitare a numărului de 8
resortisanţi ai unui stat cepot fi aleşi, cajudecători, pentru state diferite, Raportul
explicativla Protocolul Nr. 11arată că, în principiu, nu ar trebui să existe mai mult
de doijudecători cu aceeaşi naţionalitate în cadrul Curţii3şi, în orice caz, un stat
contractant va avea posibilitatea să prezinte candidatura unui resortisant al unui
1A se vedea Comite Directeur pour Ies Droits de PHomme (CDDH), Garantir
l ’efficacite ă long terme de la Cour europeenne des Droits de l ’Homme, Rapport
finalcontenant Iespropositions du CDDH, CDDH (2003) 006 final, 4 aprilie 2003,
Consiliul Europei, Strasbourg, p. 16.
2A se vedea Cour europeenne des droits de l’homme, Memorandum indiquant la
position de la Cour sur Ies propositions de reforme de la Convention europeenne
des Droits de l ’Homme et autres mesures figurant dans le rapport du Comite
directeur des Droits de l'Homme du 4 avril2003 [CDDH (2003) 006final], adopte
ă l ’unanimite par la Cour ă sa 43e session pleniere administrative, Conseil de
1*Europe, Strasbourg, p. 3.
3Ceea ce se poate, practic, realiza, în cadrul procedurii de alegere a judecătorilor, prin
verificarea componenţei listei de propuneri prezentată de state, de către Comitetul
de Miniştri.
Bîrsan 13

Art. 20 9 Titlul II - Curtea Europeană a Drepturilor Omului
alt stat contractant decât să propună, cajudecător, o persoană care este cetăţeanul
unui stat ce nu are calitatea de parte contractantă la Convenţie1.
9 O ultimă precizare: în componenţa pe care a avut-o la data intrării în funcţie,
la 1noiembrie 1998, nouaCurte cuprindeazecemembri ai fosteiCurţi, zecemembri
ai fostei Comisii şi doi foşti ambasadori, reprezentanţi permanenţi ai statelor
respectivela Consiliul Europei, decimembri ai ComitetuluideMiniştri. S-aapreciat
că, la aceavreme,jurisdicţia europeană era compusă, în majoritate, dinpersonalităţi
care cunoşteau bine sistemul Convenţiei, ceea ce constituia o garanţie a asigurării
continuităţii jurisprudenţei sale2; credem că această judecată de valoare a fost
confirmată de practică, atât la acea vreme, cât şi ulterior, urmare a schimbărilor
fireşti, intervenite în componenţa Curţii.
1Ase vedeaRapport explicaţif(PmtocoleN011),nr. 58;în realitate, autorii Protocolului
Nr. 11 au voit să evite situaţia de până la intrarea acestuia în vigoare, când, de la
intrarea Principatului Liechtenstein în Consiliul Europei şi până la 1 noiembrie
1998, a funcţionat cajudecător pentru acest stat un jurist canadian; aceasta înseamnă
că, practic, Liechtenstein nu a avut niciodată un judecător naţional în cadrul Curţii.
2A se vedea J.-L. Charrier, op. cit., p. 229.
14 Bîrsan

Art. 21
Condiţii de 1.Judecătorii trebuie să se bucure de cea maiînaltă reputaţie
exercitare a morală şi săîntrunească condiţiile cerute pentru exercitarea
funcţiilor unor înalte funcţiuni judiciare sau să fie jurişti având o
competenţă recunoscută.
2. Judecătorii îşi exercită mandatul cu titlu individual.
3. în cursul mandatului lor, judecătorii nu pot exercita nici o
activitate incompatibilă cu cerinţele de independenţă, de
imparţialitate sau de disponibilitate impuse de o activitate cu
caracter permanent; orice problemă ridicată în aplicarea
acestui paragraf este rezolvată de către Curte.
Conditions 1. Les juges doivent jouir de la plus haute consideration mo-
d’exercice rale et reunir les conditions requises pour l’exercice de hautes
des fonctions fonctions judiciaires ou etre des jurisconsultes possedant une
competence notoire.
2. Les juges siegent â la Cour â titre individuel.
3. Pendant la duree de leur mandat, lesjuges ne peuvent exercer
aucune activite incompatible avec les exigences d’independance,
d’impartialite ou dedisponibilite requisepar une activite exercee
â plein temps; toute question soulevee en application de ce
paragraphe est tranchee par la Cour.
Criteria for 1. The judges shall be of high moral character and must either
office possess the qualifications required for appointment to high
judicial office or be jurisconsults of recognised competence.
2. The judges shall sit on the Court in their individual capacity.
3. During their term of office the judges shall not engage in
any activity which is incompatible with their independence,
impartiality or with the demands of a full-time office; all ques-
tions arising from the application of this paragraph shall be
decided by the Court.
Sumar
§ 1. Precizări preliminare...........................................................................................16
§ 2. Condiţiile exercitării funcţiei de judecătorîn cadrul Curţii...............................17
Bîrsan 15

Bibliografie
J.-L. Charrier, Code de la Convention europeenne des droits de l’homme, Litec,
2005, p. 230-231; Juan Antonio Carrillo-Salcedo, Quels juges pour la nouvelle Cour
europeenne des droitsde l’homme?, R.U.D.H., nr. 9,1997, p. 1-3;J.-F Flauss, Radioscopie
de l’election de la nouvelle Cour europeenne des droits de l’homme, R.T.D.H., nr. 35,
1998, p. 435-464; N. Malinvemi, L’independance de la Cour europeenne des droits de
rhomme, în „Libertes,justice, tolerance, Melanges en hommage au Doyen, Gerard Cohen-
Jonathan” voi. II, Bruylant, Bruxelles, 2004, p. 1179-1188; C.-L. Popescu, Alegerea
judecătorilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, în Dreptul nr. 5/2001, p. 118-152;
Protocole N° 11 â la Convention de sauvgarde des Droits de l’Homme et des Libertes
fondamentales, portant restructiiration du mecanisme de contrele etabli par la Convention;
Rapport explicatif(STE n° 155) Consiliul Europei, Strasbourg, http://conventions.coe.int/
Treaty/fr/Reports/Html/155.html; N. Valticos, Quels juges pour la prochaine Cour
europeenne des droits de rhomme?, în „Liber Amicorum, Marc Andre Eissen”, Bruylant,
Bruxelles, 1995, p. 415-433.
1 612. Consideraţii generale. Raportul explicativ al Protocolului Nr. 11
precizează că art. 21 din Convenţie, în redactarea sa actuală, a preluat, în primele
sale două paragrafe, dispoziţiile ce erau cuprinse în fostele art. 39 parag. 3 şi 40
parag. 7 ale Convenţiei1.
2 Textul dispune căjudecătorii trebuie să se bucure de cea mai înaltă reputaţie
morală şi să întrunească acele condiţii impuse de exercitarea unor înalte funcţii
judiciare sau să fiejurişti de o recunoscută competenţă; judecătorii îşi exercită
mandatul cu titlu individual (art. 21 parag. 1şi 2).
3 Cel de al treilea paragrafal art. 21 este nou introdus; dispoziţiile sale au în
vedere caracterul permanent al noii Curţi, astfel că, pe timpul mandatului lor,
judecătorii nu pot exercita nici o activitate incompatibilă cu exigenţele de
independenţă, de imparţialitate sau de disponibilitate impuse de o activitate
permanentă2.
4 Desigur, pentru a avea, în cadrul Curţii, judecători care să îndeplinească
condiţiile impuse de art. 21, mai întâi este necesar ca lista de candidaţi prezentată
de state să conţină persoane ce întrunesc aceste calităţi. După cum observa,
înainte de primele alegeri dejudecători pentru noua Curte unică, un marejurist,
regretatul profesor Valticos, fost, mai bine de un deceniu, judecător în cadrul
1A se vedea Rapport explicatif (Protocole N°ll), pct. 60.
2Ibidem.
16 Bîrsan

Condiţii de exercitare a funcţiilor 5 Art. 21
instanţei europene în organizarea sa dinaintea intrării în vigoare a Protocolului
Nr. 11, în examinarea problemei alegerii de candidaţi de către guverne, „este de la
sine înţeles că, astfel cum, dealtfel, indică însăşi Convenţia, în termenii cei mai
nobili, trebuie să fie vorba, în primul rând, de buni jurişti. Este normal să li se
pretindă a avea un minim de cunoştinţe în domeniul drepturilor omului (...), să
posede cunoştinţe speciale (comparative) şi calităţi (independenţă de spirit şi, în
special, caracter) pe care ar trebui să le aibă unjudecător în cadrul uneijurisdicţii
internaţionale”1. Şi, mai departe, el arăta că „se va pune deja o problemă de
specializare: pentru a fijudecător în materia drepturilor omului, unjurist poate să
provină din diverse specialităţi, precum dreptul public (în special administrativ
sau constituţional), dreptul internaţional, dreptul privat, dreptul penal, procedura
civilă sau penală, dreptul comparat. El poate, de asemenea, să aibă diverse funcţii,
cum ar fi cele de: magistrat de înalt rang, profesor universitar, avocat, înalt
funcţionar. Şi, când spun el, este de la sine înţeles că masculinul cuprinde şi
femininul O-.)”2. Pentru careputatuljurist să conchidă că „(...) funcţiiledejudecător
la Curtea europeană sunt mult mai complexe decât acelea dejudecător naţional,
deoarece ei trebuie, mai întâi, să se pronunţe cu privire la materia complicată şi
imprecisă a drepturilor omului, care sunt descriseîn cea mai mare parte, în termeni
generali, în Convenţie, ei fiind chemaţi a le determina înţelesul şi cuprinsul; de
asemenea, ei trebuie să facă aprecieri cu privire la sisteme naţionale de drept
care, în cea mai mare parte, le sunt străine”3.
§ 2. Condiţiile exercitării funcţiei de judecător
în cadrul Curţii
613. Precizare. în privinţa condiţiilor exercitării funcţiei dejudecător în cadrul 5
Curţii, modificările aduse Convenţiei prin Protocolul Nr. 11 sunt minime, cu două
sublinieri: a) textul corespunzător din fostul art. 39 parag. 3 vorbea de condiţiile pe
care aveau a le îndeplini „candidaţii” la această funcţie, în timp ceactualul textpus
în discuţie, în primul său paragraf, vorbeşte despre aceleaşi „calităţi”,necesar a fi
întrunite de persoanele ce exercită funcţia de judecător. în realitate, textul art. 21
parag. 1conţine condiţii de eligibilitate pentru funcţia dejudecător, astfel că, în
mod firesc, locul său ar fi fost ca prim alineat al articolului următor - 22 - care
1A se vedea N. Valticos, op. cit., p. 421.
2Ibidem.
3Idem, p. 422.
Bîrsan 17

Art. 21 6-ll Titlul II - Curtea Europeană a Drepturilor Omului
reglementeazăprocedura alegeriijudecătorilor; b) parag. 3 al textului art. 21 este
nou şi areîn vedere caracterul permanent al activităţiijudecătorilor actualei Curţi.
Desigur, analiza noastră fiind sistematică, nu putem decât să urmăm ordinea
textelor Convenţiei, dar vom pune în evidenţă unele interferenţe între art. 21 şi 22,
în privinţa înseşi condiţiilor de eligibilitate, cum ar fi, spre exemplu, condiţia de
vârstă, care nu este cuprinsă în art. 21, ci are a fi dedusă din dispoziţiile art. 22.
Aşadar, considerăm că, urmând, totuşi, logica cuprinsului art. 21, putem reţine:
a) condiţii de eligibilitate (art. 21 parag. 1); b) condiţii ce ţin de exercitarea
funcţiei cu titlu individual (art. 21 parag. 2); c) condiţii impuse de
incompatibilitatea funcţiei dejudecător cu alte activităţi (art. 21 parag. 3)1.
614. Condiţii de eligibilitate. Articolul 21 parag. 1prevede două asemenea
condiţii, şi anume:
a) judecătorii - adică persoanele alese în această calitate de Adunarea
Parlamentară a Consiliului Europei - trebuie să se bucure „de cea mai înaltă
consideraţie morală”; altfel spus, ei trebuie să fie persoane de o calitate morală
ireproşabilă;
b) a doua condiţie prevăzută de text priveşte competenţa profesională a
judecătorilor, concretizată într-una din cele două componente ale soluţiei alter
native înscrise in terminis: fie că ei suntjurişti care îndeplinesc cerinţele impuse
de exercitarea unor „înalte funcţiijudiciare”, fie că este vorba despre .jurişti ce
posedă o competenţă profesională notorie”.
Ca principiu, ambele cerinţe au a fi raportate la situaţia persoanelor în cauză
peplan naţional, fără a fi exclusă luarea lor în considerareprin raportare la funcţiile
îndeplinitesau competenţarecunoscută peplan internaţional, de regulă ca urmare
a unei activităţi desfăşurateîn cadrul unor organisme sau organizaţii internaţionale.
Cum propunerile de candidaţi sunt făcute de state, regula generală, confirmată,
în principiu, depractica alegerilor dejudecători desfăşuratepână în prezent, este
ca lista acestora să cuprindă judecători de la instanţele supreme naţionale,
profesori universitari, avocaţi derenume, înalţi funcţionari guvernamentali etc.2;
c) oa treia condiţiedeeligibilitaterezultă, în mod implicit, din actuala redactare
a dispoziţiei cuprinse în art. 23 parag. 6, asupra căreia vom reveni în analiza
1Pentru un alt punct de vedere, a se vedea C.-L. Popescu, loc. cit., p. 124-126, care
distingeîntre condiţii de eligibilitate şi incompatibilităţi în exercitarea mandatului,
incluzând, în această ultimă categorie, pe cele privitoare, în concepţia noastră, la
exercitarea funcţiei cu titlu individual.
2A se vedea J.-F. Flauss, op. cit., p. 435-464.
18 Bîrsan

Condiţii de exercitare a funcţiilor 12-15 Art. 21
textului următor, potrivit căruia mandatul funcţiei de judecător încetează la
împlinirea vârstei de 70 de ani. Pe cale de consecinţă, pentru ca opersoană să
fie eligibilă cajudecător trebuie să aibă o vârstă inferioară acestei limite.
în sfârşit, norme interne ale Consiliului Europei, aplicabileprocedurii alegerii 12
judecătorilor Curţii1, în special Recomandarea Adunării Parlamentare nr. 1429
(1999) din 24 septembrie 1999 şi răspunsul Comitetului Miniştrilor la această
recomandare, din 21 septembrie 2000 (Doc. 8835 revizuit, 10 octombrie 2000),
prevădo a patra condiţie deeligibilitate, anume competenţalingvistică, deoarece,
potrivit acestor documente, se impune cunoaşterea efectivă de către candidaţi,
deci implicit dejudecătorul ales, cel puţin a uneia din cele două limbi oficiale ale
Curţii europene - engleza şi franceza- ceea ceînseamnă posibilitatea de a lucra
efectiv într-una dintre acestea.
615. Exercitarea funcţiei cu titlu individual.Articolul 21 parag. 2 dispune că 13
judecătorii Curţii îşi exercită funcţia „cutitluindividual”.în primul rând, această
precizare a textului semnifică faptul că judecătorii instanţei europene nu sunt
reprezentanţi ai statelor contractante; ei sunt aleşi, deAdunarea Parlamentară
a Consiliului Europei, pe locul ce revine fiecărui statîn cadrul Curţii.
în al doilea rând, considerăm că exercitarea „cu titlu individual” a funcţiei 14
trebuie corelată cu două condiţii specifice impuse de art. 21 parag. 3, anume
independenţa şi imparţialitatea judecătorilor. Independenţa lor are a fi privită
atât în raporturile cu părţile - reclamantul şi statul -, cât şi în raporturile cu
Curtea. Judecătorii participă la adoptarea hotărârilor formaţiunilor dejudecată
şi, în măsura în care nu sunt de acord cu soluţia adoptată, ei pot formula „opinii
separate” (art. 45 parag. 2 din Convenţie), care sepublică împreună cu hotărârile
Curţii2.
De asemenea, judecătorii Curţii trebuie să ofere toate garanţiile de impar- 15
ţialitate. Aşa cum vom arăta în analiza concretă a art. 27 din Convenţie, un
judecător care, din motive personale sau pentru alte motive- spre exemplu, câtă
vreme noua Curte a examinat, pe fond, cauze declarate admisibile de către fosta
Comisie şi unjudecător aparticipat la aceastăprimă fază a analizei unei cereri, în
1Pentru amănunte privitoare la aceste norme, a se vedea C.-L. Popescu, loc. cit.,
p. 122-123.
2 Independenţa faţă de Curte nu exclude o anumită „disciplină jurisdicţională” ce se
impune judecătorilor instanţei europene. Dacă ei pot formula şi argumenta „opinii
disidente” („separate”), este mai greu de conceput exprimarea unor puncte de vedere
critice privitoare la soluţiile şi activitatea Curţii în alte împrejurări: studii, conferinţe
etc.
Bîrsan 19

calitateasade membrual Comisiei- nu esteîn măsură să facăparte din formaţiunea
dejudecată, el trebuie să se abţină de la judecarea respectivei cauze. Deşi nici
Convenţia şi nici Regulamentul Curţii nu vorbesc despre posibilitatea recuzării
unuijudecător, nimic nu împiedică părţile să ceară aceasta, cererea urmând a fi
soluţionatăpotrivit dispoziţiilor Regulamentului privitoare la abţinere.
16 La intrarea în funcţie,judecătorul trebuie să depunăjurământul sau să facă
odeclaraţie solemnă, cu următorul conţinut: „Jur” - sau„Declar în mod solemn”
- „că-mi voi exercita funcţia dejudecător cuonoare, independenţă şi imparţialitate
şi că voi păstra secretul deliberărilor” (art. 3 din Regulamentul Curţii).
17 615 bis. Disponibilitatea şi incompatibilităţi. Articolul 21 parag. 3 prevede
că judecătorii nu pot exercita nici o activitate incompatibilă cu exigenţele de
independenţă, de imparţialitate sau de disponibilitate impuse de o activitate
permanentă. Această dispoziţie a fost introdusă prin Protocolul Nr. 11, având în
vedere instituirea Curţii unice şi permanente; în sistemul anterior, organele
Convenţiei - Comisia şi Curtea - îşi desfăşurau activitatea în sesiuni, de mai
multe ori pe an, astfel că membrii acestora puteau avea o activitate profesională
ce lepermitea exercitarea funcţiilor de membri ai Comisiei sau ai Curţii europene.
Or, în sistemul actual, fiind vorba despre ojurisdicţie cu activitate permanentă,
practic este imposibil de exercitat o altă activitate, în cumul, mai ales dacă aceasta
ar fi de natură să pună în discuţie independenţa şi imparţialitateajudecătorilor.
18 Dealtfel, art. 4 din Regulamentul Curţii dispune că, pe temeiul art. 21 parag. 3
din Convenţie,judecătoriinupotexercita, pedurata mandatului lor, nici oactivitate
politică sau administrativă şi nici o activitate profesională incompatibilă cu
îndatorirea lor de independenţă şi imparţialitate sau cu disponibilitatea impusă
de exercitarea unei activităţi permanente. Potrivit aceleiaşi dispoziţii din
Regulament, la începutul exerciţiului mandatului său, fiecarejudecător declară
preşedintelui Curţii orice activitate suplimentară pe care o exercită, preşedintele
urmând a aprecia dacă aceasta este sau nu compatibilă cu îndeplinirea funcţiei
de judecător, iar, în caz de dezacord între preşedinte şi judecătorul interesat,
urmând decideplenul Curţii1.
1Ca principiu, nimic nu se opune ca judecătorii să participe la manifestări ştiinţifice,
să elaboreze articole sau cărţi de specialitate, să participe în jurii (comisii) de doctorat
etc.
20 Bîrsan

Art. 22
Alegerea
judecătorilor
1. Judecătorii sunt aleşi deAdunarea Parlamentarăm numele
fiecărei înalte părţi contractante, cu majoritatea voturilor
exprimate, de pe o listă de trei candidaţi prezentaţi de înalta
parte contractantă.
2.1Aceeaşi procedură este urmatăpentru a completa Curtea
în cazul aderării de noi înalte părţi contractante şi pentru a
se ocupa locurile devenite vacante.
Election 1. Les juges sont elus par l’Assemblee parlementaire au titre
des juges de chaque Haute Pârtie contractante, â la majorite des voix
exprimees, sur une liste de trois candidats presentes par la
Haute Pârtie contractante.
2. La meme procedure est suivie pour completer la Cour en cas
d’adhesion de nouvelles Hautes Parties contractantes et
pourvoir les sieges devenus vacants.
Election of 1. The judges shall be elected by the Parliamentary Assembly
judges with respect to each High Contracting Party by a majority of
votes cast from a list of three candidates nominated by the
High Contracting Party.
2. The sameprocedureshall be followed to completethe Court
in the event of theaccession of new High Contracting Parties
and in filling casual vacancies.
Sumar
§ 1.Precizări preliminare................................................................................................21
§ 2. Procedura alegerii judecătorilor....................................................................23
Bibliografie
R. Bernhardt, Reform of the Control Machinery under the European Convention on
Human Rights, Protocole N° 11, în American Journal of International Law, n° 89, 1995,
p. 145-153; J.-L. Charrier, Code de la Convention europeenne des droits de l’homme,
Litec, 2005, p. 232-233; A. Coomber, Judicial independence: law and practice of
Odată cu intrarea în vigoare a Protocolului Nr. 14, alin. (2) al art. 22 va fi abrogat.
Bîrsan 21

appointments to the European Court of Human Rights, European Human Iaw review,
Issue 5,2003, p. 486-500; J.-F. Flauss, Breves observations sur le second renouvellement
triennal de la Cour europeenne des droits de rhomme, R.T.D.H., nr. 61, 2005, p. 5-32;
J.-F. Flauss, Le renouvellement triennal de la Cour europeenne des droits de l’homme,
R.T.D.H., nr. 47,2001, p. 693-713; J.-F. Flauss, Radioscopie de l’election de la nouvelle
Cour europeenne des droits de l’homme, R.T.D.H., nr. 35, 1998, p. 435-464; J.-F. Flauss,
Retour sur l’election des juges â la Cour europeenne des droits de l’homme, R.T.D.H.,
nr. 55, 2003, p. 1115-1118; H.-C. Kruger, L’election des juges â la Cour europeenne des
droits de l’homme dans le cadre du Protocole N° 11, în J.-F. Flauss et M. de Salvia
(editeurs), „La Convention europeenne des droits de l’homme: Developpements recents
et nouveaux defis”, Bruylant, Bruxelles, 1997, p. 45-55; H.-C. Kruger, Procedure de la
selection des juges de la nouvelle Cour europeenne des droits de l’homme, R.U.D.H.,
nr. 4-7, 1996, p. 113-116; C.-L. Popescu, Alegerea judecătorilor Curţii Europene a
Drepturilor Omului, în Dreptul nr. 5/2001, p. 118-152.
1 616.Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Rol. Enunţul art. 22 din
Convenţie este simplu: judecătorii instanţei europene de contencios a drepturilor
omului sunt aleşi, în numele fiecărui stat contractant la Convenţie, de către
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, de pe o listă de trei candidaţi,
listă ce este prezentată de fiecare stat parte la Convenţie; el impune câteva
observaţii.
2 în primul rând, aşa după cum am arătat mai sus, este de reţinut că autorii
ProtocoluluiNr. 11,care a instituitCurteaunică, aupreluat, înprivinţamodalităţilor
alegeriijudecătorilor acesteia, dispoziţiile din Convenţie privitoare la modul în
care erau desemnaţijudecătorii fostei Curţi.
3 într-adevăr, în timp ce, potrivit redactării anterioare a art. 21 din Convenţie,
membrii fostei Comisii erau aleşi, cu majoritate de voturi, de Comitetul Miniştrilor
Consiliului Europei, de pe o listă de trei candidaţi prezentată de statele
contractante,judecătorii Curţii erau aleşitot depe o asemenea listă detrei candidaţi,
de cătreAdunareaParlamentarăa organizaţiei europene (art. 39 parag. 1,în vechea
sa redactare). Aşadar, aceeaşi soluţie a fost reţinută de redactorii Protocolului
Nr. 11 şi însuşită de statele contractante în privinţa alegerii judecătorilor noii
Curţi.
4 în al doilea rând, privitor la procedura alegerii judecătorilor Curţii, art. 22
parag. 1dispune că ei sunt aleşi de organismul reprezentatival Consiliului Europei
- Adunarea Parlamentară - de pe o listă de trei persoane prezentată de statele
22 Bîrsan

Alegerea judecătorilor 5-7 Art. 22
contractante, ceea ce înseamnă că, în realitate, alegereajudecătorilor instanţei
europene se face după o procedură care cuprinde două etape1: prima etapă, ce
poate fi denumită internă, are ca scop stabilirea unei liste de candidaţi pentru
funcţiadejudecătorîn cadrul Curţii, listăceare a fi transmisă organelor Consiliului
Europei; o a doua etapă, internaţională, se desfăşoară, aşa cum vom arăta imediat,
în cadrul organismelor organizaţiei internaţionale şi va avea ca rezultat însăşi
alegereajudecătorilor Curţii.
în al treilea rând, cu referire lareglementările aplicabile etapelor procedurii de 5
alegere a judecătorilor Curţii, este de observat că etapei interne i se aplică
reglementările adoptate de statelecontractante, cărora li se adaugă recomandările
privitoare la conţinutul ei, emise de organele Consiliului Europei, pe când cea de
a doua etapă este guvernată numai de actele acestor organe: Comitetul deMiniştri
şiAdunarea Parlamentară.
§2. Procedura alegerii judecătorilor
617. Proceduri interne. Recomandări ale Adunării Parlamentare şi ale 6
Comitetului de Miniştri. Aşadar, prima fază aprocedurii alegeriijudecătorilor
Curţii este cea internă, ceconstăîn stabilirea unei liste naţionale de trei candidaţi
la această funcţie, listă de pe care urmează a fi alesjudecătorul statului în cauză
deAdunarea Parlamentară a Consiliului Europei.
Convenţia nu conţine dispoziţii privitoare la modul de alcătuire a acestei 7
liste. Totuşi, în vederea stabilirii ei, organele Consiliului Europei au emis norme
cu caracter de recomandare, cuprinse în mai multe acte, ce au a fi urmate de
statele contractante, şi anume:
- Recomandarea 1429(1999) aAdunării Parlamentare, privitoare laprocedura
de desemnare a candidaţilor pentru funcţia dejudecător la Curtea Europeană a
Drepturilor Omului, la nivel naţional, adoptată la 24 septembrie 1999;
- Răspunsul Comitetului Miniştrilor, adoptat la cea de a 722-a reuniune a
Delegaţilor Miniştrilor, din 21 septembrie 2000, privitor la Recomandarea 1429
(1999) aAdunării Parlamentare;
- Decizia Delegaţilor Comitetului Miniştrilor Consiliului Europei, adoptată
la cea de a 593-a sesiune a acestui organism (27-28 mai 1997), privitoare la
reprezentarea echilibrată a femeilor şi bărbaţilor în cadrul noii Curţi Europene a
Drepturilor Omului;
' Ase vedea C.-L. Popescu, loc. cit., p. 127 şi urm.
3 . Bîrsan 23

- Avizul Curţii Europene a Drepturilor Omului asupra Recomandării 1429
(1999) aAdunării Parlamentare,privitoare laproceduradedesemnarea candidaţilor
pentru funcţia de judecător la nivel naţional, adoptat la cea de a 13-a sesiune
administrativă a Curţii, la 6 martie 2000.
Facem precizarea că toate aceste documente, cu excepţia Deciziei Delegaţilor
Comitetului Miniştrilor din 28 mai 1997, aufostadoptatedupăintrareaîn vigoare
a Protocolului Nr. 11; primele două dintre ele evidenţiază concluziile ce s-au
impus cu privire la desemnarea pe plan intern a candidaţilor pentru funcţia de
judecător la primele alegeri dejudecători în cadrul Curţii unice, desfăşurate în
anul 1998, iar cel de al 4-lea, respectivAvizul Curţii, a fost elaborat în perspectiva
alegerii dejudecători la expirareamandatului unora dintre aceştia, în conformitate
cu dispoziţiile art. 23 parag. 2 din Convenţie'.
Cu referire la acest aviz, ni se pare că, cel puţin formal - chiar dacă, pe fond,
nu în totalitate - elîşi vapierdevalabilitatea prin intrarea în vigoare a Protocolului
Nr. 14, care modifică substanţial durata mandatuluijudecătorilor, stabilind-o la 9
ani, fără posibilitatea reînnoirii; celelalte trei acte ale organelor Consiliului
Europei îşi vor păstra în întregime valabilitatea şi după data intrării în vigoare a
dispoziţiilor amintitului protocol, ele conţinândrecomandări de ordin generalîn
materia discutată.
Intr-adevăr, aceste ultime acte internaţionale menţionate conţin recomandări
adresate statelor, menite să îmbunătăţească procedura internă a desemnării
candidaţilor la funcţia de judecător, deoarece, aşa cum reţine Adunarea
Parlamentară a Consiliului Europei, la pct. 4 al Recomandării 1429 (1999), pe de o
parte, Convenţia europeană a drepturilor omului nu conţine nici o dispoziţie
privitoare Ia această procedură, iar, pe de altă parte, ea a constatat că modul cuni
s-a desfăşurat procedura de desemnare a candidaţilor pe plan naţional „în trecut”
- deci inclusiv în privinţa stabilirii listei naţionale de candidaţi la prima serie de
alegeri pentru Curtea unică- „nu a dat întotdeauna satisfacţie” (s. n., C.B.).
în orice caz, pornind de la experienţa alegerilor dejudecători desfăşurate atât
în anul 1998, cât şi anterior, şi de la răspunsurile formulate la un chestionar
adresat de Secretariatul Adunării delegaţiilor naţionale de parlamentari, în
Recomandarea 1429 (1999) sunt făcute următoarele constatări2:
- modul de selecţionare a candidaţilor diferă de la un stat contractant la altul;
- în cea mai mare parte a statelor contractante nu este prevăzută nici o
procedură privitoare la desemnarea candidaţilor;
1A se vedea infra, nr. 625.
2A se vedea pct. 5 al acestui document.
24 Bîrsan

- un mare număr de guverne ale statelor contractante nu au prezentat nici o
persoană de sex feminin printre cei trei candidaţi de pe lista trimisă organelor
Consiliului Europei;
- candidaţii prezentaţi nu îndeplineau întotdeauna condiţiile impuse de
Convenţie, în sensul că fie nu aveau experienţa necesară în materia protecţiei
drepturilor omului, fie nu ocupaserăniciodată funcţiijudiciare, fie nu stăpâneau
suficient cel puţin una din cele două limbi de lucru ale Consiliului Europei.
Aşa fiind, în scopul înlăturării acestor deficienţe constatate şi în vederea 12
orientării guvernelor statelor contractante cuprivire la asigurarea bunei desfăşurări
a selecţiei candidaţilor pentru viitoarele alegeri, Adunarea Parlamentară a
recomandat Comitetului Miniştrilor să invite guvernele statelor contractante să
apliceurmătoarele criterii privitoare la stabilirealistei de candidaţipentru funcţia
dejudecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului1:
- să procedeze la un „apel de candidatură” în presa specializată, în scopul „de
a avea candidaţi care să fie efectiveminenţijurişti, cerăspund condiţiilorprevăzute
de art. 21 parag. 1 al Convenţiei”;
- să vegheze ca aceşti candidaţi să aibă o experienţă în materia protecţiei
drepturilor omului, fie în calitate de practicieni, fie în calitate de militanţi în
cadrul unor organizaţii neguvemamentale active în acest domeniu;
- să reţină, în mod obligatoriu, candidaţi de ambele sexe;
- să vegheze la asigurarea îndeplinirii condiţiilor lingvistice de către toţi
candidaţii de pe listă, anume capacitatea lor de alucraîntr-una din limbileoficiale
ale Consiliului Europei, respectiv engleza sau franceza;
- plasarea candidaţilorpe lista naţională trebuie făcutăîn ordine alfabetică.
în sfârşit, Adunarea Parlamentară recomandă Comitetului Miniştrilor să 13
invite guvernele statelor contractante să consulte, prin modalităţi socotite apro
priate, parlamentele naţionale în aşa fel încât procedura stabilirii listei naţionale
de candidaţi să fie cât mai transparentă.
Având a sugera statelor contractante soluţii pentru aceste probleme puse de 14
Recomandarea în discuţie, în răspunsul său, adoptat în cadrul celei de a 722-a
reuniuni a Delegaţilor Miniştrilor, din 21 septembrie 2000, Comitetul Miniştrilor
consideră, în primul rând, că toate fazele procedurii alegeriijudecătorilor au a
urmări un scop esenţial: asigurarea prezenţei pe lista naţională a persoanelor
celor mai apte să îndeplinească funcţia dejudecător în cadrul instanţei europene,
şi că, pentru realizarea acestui scop, „procedura naţională de selecţie a candi
daţilorareoimportanţăfundamentală” (s. n„C.B.). Deaceea, Comitetulareamintit
1A se vedea pct. 6 din Recomandare.
Bîrsan 25

statelor că art. 21 parag. 1din Convenţie, care dispune că Judecătorii (Curţii, n.n.
C.B.) trebuie să se bucure de înaltă consideraţie morală şi să întrunească toate
condiţiile pentru exercitarea de înalte funcţii judiciare sau să fie jurişti cu o
competenţă recunoscută”, instituie o obligaţie pentru statele contractante la
Convenţie, obligaţie ce priveşte în mod directînseşi procedurile pe care ele le
adoptă şi criteriile ce le aplică în selecţia candidaţilor.
15 In al doilea rând, Comitetul Miniştrilor consideră că detaliile procedurii
selecţionării candidaţilor la funcţia de judecător în cadrul Curţii europene
constituie un atribut suveran al statelor contractante şi că structura şi cultura
juridică sunt variate de la un stat la altul, astfel că diferenţele privitoare la
selecţionarea candidaţilor apar ca inevitabile, fără ca, asemenea diferenţe, să fie
dăunătoare. Dincolo de diferenţele ce pot fi luate ca acceptabile, Comitetul
Miniştrilor împărtăşeşte însă punctul de vedere exprimat de Adunarea
Parlamentară, în sensul că procedurile interne trebuie, totuşi, să fie conforme
unui număr de criterii importante, printre care au a fi reţinute, mai ales,
transparenţa, echitatea şi coerenţa acestor proceduri.
16 In al treilea rând, cu privire la alte aspecte concrete ale procedurii în discuţie,
conţinuteîn RecomandareaAdunării Parlamentare, Comitetul Miniştrilor a arătat
că:
- apelul la candidaturi prin presa de specialitatepoate fiun mijloc de asigurare
a transparenţei şi a echităţii procedurii interne de desemnare a candidaţilor, dar
că există şi alte mijloace de natură să conducă la realizarea acestui deziderat;
-în privinţareprezentăriiechilibrate acandidaţilorde ambelesexe,Comitetul
reaminteşte recomandarea expresă formulată statelor contractante în acest sens,
la cea de a 593-a reuniune a Delegaţilor Miniştrilor;
- mai mult, Comitetul Miniştrilor arată că, la aceeaşi sesiune, a fost adoptată
şi transmisă statelor contractante şi o altă recomandare cepoartă asupra repre
zentării echilibrate a candidaţilor din punctul devedere al experienţei şi califi
cării lor profesionale, denatură a permite „luarea în considerarea candidaturilor
în mod egal”, fără diferenţe sensibile de valoare între ele, care să conducă la
favorizarea unui anume candidat; de asemenea, statele candidate nu au a indica
vreo preferinţă pentru unul dintre candidaţii de pe lista naţională;
- Comitetul Miniştrilor consideră că apare ca firească asociereaparlamentelor
naţionale la stabilirea listei de candidaţi, prin consultarea lor în forme adecvate,
consultare ce poate contribui la respectarea criteriilor arătate, dar decizia finală,
în această materie, aparţine autorităţilor naţionale competente; nu mai puţin,
nu are a fi pierdută din vedere împrejurarea că decizia finală în privinţa alegerii
judecătorilor aparţine Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care este
26 Bîrsan

formată din reprezentanţi ai parlamentelor naţionale. Pe această cale, până la
urmă, reprezentanţii parlamentelornaţionale, constituiţiînAdunarea Parlamentară
a Consiliului Europei, vor decide persoanele ce vor ocupa funcţia dejudecător la
Curtea europeană.
618. Proceduri interne. Recomandări ale Curţii. Din punctul nostru de 17
vedere se impune o analiză distinctă a Avizului exprimat de Curtea Europeană a
Drepturilor Omului asupra conţinutului Recomandării 1429 (1999) a Adunării
Parlamentare, privitor la procedura naţională dedesemnare a candidaţilorpentru
funcţia dejudecător în cadrul acesteia, adoptat la 6 martie 2000.
Am arătat mai sus că Avizul a fost elaborat în perspectiva primei reînnoiri a 18
membrilor Curţii, conform dispoziţiilor cuprinse în art. 23 parag. 1partea a doua
din Convenţie, la expirarea a 3 ani de la data intrării lor în funcţie. De aceea, în
primul rând, în Avizul său, Curtea a subliniat „importanţa crucială” aprocedurii
dereînnoireperiodică a membrilor săi, pentru asigurarea bunei ei funcţionări, şi
că, în măsura în care Curtea poate ajuta Adunarea Parlamentară şi guvernele
statelor contractante în asumarea rolurilor ce le revin în cadrul „procesului elec
toral”, ea esteîntotdeauna disponibilă, în cadrulunui dialogcompatibil cufuncţiile
sale judiciare, să explice modul concret în care îşi desfăşoară activitatea şi ce
impune Curtea judecătorilor ce o compun; pe un plan mai general, instanţa
europeană ar aprecia consultarea ei „la un stadiu suficient de precoce” de către
Adunarea Parlamentară şi de Comitetul Miniştrilor, „înainte de adoptarea oricărui
text cu incidenţă directă asupra activităţii sale”.
în al doilea rând, Curtea a subliniat că, încă de la adoptarea sa, Convenţia 19
europeană a drepturilor omului a învestitAdunarea Parlamentară cu prerogativa
alegeriijudecătorilor Curţii; or, instituirea Curţii unice reclamă cu atât mai mult
existenţa preocupării evidente a Adunării pentru ca, în măsura posibilului,
desemnareajudecătorilor acesteia să constituie rezultatul unei alegeri autentice,
„în deplină cunoştinţă de cauză, dintre candidaţii ce prezintă toate calificările
necesare pentru îndeplinirea îndatoririlor complexe şi sensibile” pe care le implică
funcţia în discuţie. Din acest punct de vedere, instanţa europeană recunoaşte
importanţa dată de Adunarea Parlamentară „compunerii listei de candidaţi,
prezentată de guverne”, ca punct de plecare al procesului electoral în care aceasta
este implicată în mod direct.
în al treilea rând, prin acelaşiAviz Curtea şi-a exprimat propriile preocupări 20
în materie, asupra cărora înţelege „să atragă atenţia” Adunării Parlamentare şi
Comitetului Miniştrilor, preocupări ce se îndreaptă în două direcţii, şi anume:
Bîrsan 27

a) procedura reînnoiriijudecătorilor, în conformitate cu dispoziţiilepertinente
cuprinseîn Convenţie, nutrebuie săfiede natură a conducela slăbireaprogresivă
a eficacităţii şi independenţei Curţii;
b) se impune o anumită prudenţă cu privire la definirea experienţei cerute
candidaţilor în domeniul protecţiei drepturilor omului.
2 1 Privitorla prima direcţie, instanţa europeană a evidenţiatcă, pentru a fi eficace,
atâtîn termeni cantitativi, cât şi calitativi, eatrebuie să menţină, prin continuitatea
compoziţiei sale, experienţajudiciară acumulată, astfel căoreînnoire„prearadicală
şi prea frecventă a judecătorilor” constituie un risc de natură a afecta atât
eficacitatea sa operaţională, datorită numărului mare de cauze aflatepe rolul ei,
ce au a fi examinate dejudecători, cât şi însăşi coerenţajurisprudenţei sale, în
detrimentul securităţiijudiciare, principiu major al bunei desfăşurări a relaţiilor
sociale. De aceea, ţinând cont de durata relativ mică a mandatuluijudecătorilor
- 6 ani, în raport cu 9 ani în sistemul anterior intrării în vigoare a Protocolului
Nr. 11, respectiv 3 ani pentru jumătate din membrii ei, în temeiul dispoziţiilor
art. 23 parag. 1partea a doua din Convenţie -, apare ca dificilă înlăturarea acestui
dublu risc, fără a se lua în considerare existenţa unei proporţii rezonabile de
judecători în funcţie, care să fie reînvestiţi; acesta constituie un element ce are
a fi luat în considerare în selecţia naţională a candidaţilor pentru funcţia de
judecător în cadrul Curţii.
22 In acelaşi timp, jurisdicţia europeană a reţinut rezervele, formulate de unii
comentatori ai dispoziţiilor Protocolului Nr. 11, cu privire la durata scurtă a
mandatului dejudecător, ce ar putea influenţa negativ independenţa lor1, astfel
că ea a considerat că procedurile naţionale de desemnare a candidaţilor „trebuie
să prevadă garanţii care să asigure independenţajudecătorilor, mai ales a celor
susceptibili a îndeplini mai multe mandate”.
23 Până în prezent au avut loc două reînnoiri substanţiale ale componenţei
Curţii, legate de expirarea mandatului „excepţional”, de trei ani, pentrujumătate
dintre membrii ei, în anul 2001, şi a celui „normal”, de 6 ani, pentru cealaltă
jumătate, în anul 2004, la care pot fi adăugate alegerile generate de împlinirea
vârstei, demisia unor membri sau de semnarea şi ratificarea Convenţiei de noi
state.
1în Aviz, Curtea face referire la două articole scrise de judecători ai fostei Curţi,
respectiv: R. Bernhardt, op. cit., p. 145-153; N. Valticos, Quels juges pour la
prochaine Cour europeenne des droits de rhomme?; în „Liber Amicorum, Marc
Andre Eissen”, Bruylant, Bruxelles, 1995, p. 415-433.
28 Bîrsan

în cadrul alegerilor generate de expirarea mandatului, aceste puncte de vedere 24
exprimateîn Avizul Curţii şi-audovedit, în general, importanţa, cu douăregretabile
excepţii: la alegerile din anul 2001, când doi dintrejudecătorii în funcţienu au mai
figurat pe listele naţionale prezentate de guvernele statelor respective1, şi alta, la
fel de regretabilă, la alegerile din anul 2004, când o altăjudecătoare nu s-a mai
aflat pe listă, în ambele situaţii fiind vorba, din păcate, de considerente politice2;
totuşi, în marea lor majoritate, judecătoriiîn funcţie au fost reînvestiţi cu un nou
mandat, de această dată, pentru toţi, de 6 ani. Subliniem însă că, odată cu intrarea
în vigoare a Protocolului Nr. 14 la Convenţie, prin care se instituie, pentru
judecătorii Curţii, un mandatunic, de 9 ani, aşadar fărăposibilitateareînnoirii lui,
problema continuităţii activităţii în cadrul instanţei europene nu se va mai pune
în aceiaşi termeni; eficacitatea operaţională, coerenţajurisprudenţei şi asigurarea
independenţei judiciare nu mai pot fi asigurate decât prin calitatea morală şi
profesională a persoanelor ce se aflăpe listele naţionale de candidaţi, calităţi la
care guvernele naţionale au a veghea în mod deosebit, sub controlul organelor
Consiliului Europei, potrivit competenţelor în materie.
Cea de a doua direcţie a preocupărilor exprimate de Curte prin Avizul său 25
priveşte pertinenţa exigenţei formulate lapct. 6 din Recomandarea 1429 (1999)
a Adunării Parlamentare, potrivit căreia candidaţii de pe lista naţională trebuie să
aibă „o experienţă de practician sau de militant în domeniul drepturilor omului”.
Referitor la această exigenţă, instanţa europeană a arătat că ea ar putea fiînţeleasă
ca fiind de natură să sugereze că experienţa candidaţilor naţionali, de practicieni
sau militanţi în domeniul droturilor omului, nu ar fi numai o formă pertinentă de
experienţă, printre altele, în domeniu, ce are a fi luatăîn considerare, ci „o condiţie
esenţială care ar trebui să fieîndeplinită de ansamblul candidaţilor”. Or, Curtea a
considerat regretabil, ba chiar prejudiciabil pentru compoziţia echilibrată de care
ea are nevoie, ca un asemenea punct de vedere să fie adoptat în vederea selec
ţionării candidaţilor pentru funcţia dejudecător. Dimpotrivă, Curtea a preconizat
adoptareaunei concepţii diferite, mult mai largi, privitoarela condiţia experienţei
pertinente; aceasta deoarece Convenţia nu numai că asigură protecţiapersoanelor
aflate subjurisdicţia statelor contractante împotriva abuzurilor flagrante ale
puterilor publice, dar ea reglementează şi controlul judiciar internaţional al
bunei-credinţe de care trebuie să dea dovadă autorităţile naţionale în exercitarea
puterilor lor democratice. în centrul acestui control se găseşte, aşa cum a subliniat
1Este vorba despre Austria şi Moldova.
2Este vorba despre Slovacia.
Bîrsan 29

în nenumăraterânduri instanţaeuropeană înjurisprudenţă sa, apreciereaproblemei
de a se şti dacă este respectat, de către autorităţile naţionale, justul echilibru
între exigenţeleprotecţiei drepturilor fundamentale ale individului şi imperativele
ce ţin de interesele generale ale comunităţii. Or, din acest punct de vedere, Curtea
a evidenţiat că rolul unui militant este în mod necesar partizan: el se confundă
cu cauza pe care o apără. Dimpotrivă,judecătorul Curţii de la Strasbourg trebuie
„să se plaseze deasupra părţilor (s.n. C.B.), să fieimparţial, să cântărească între
interesele în conflict, în special între cele ale individului şi cele ale comunităţii în
ansamblul ei, şi să adopte o decizie pe baza evaluării tuturor circumstanţelor unei
cauze”. Aşa fiind, o experienţă judiciară sau orice altă experienţă în căutarea
Justului echilibru” într-un context naţional „ar constitui un atu inestimabil pentru
orice candidat la funcţia dejudecător european la Strasbourg”, cu atât mai mult
cu cât persoanele învestite în această funcţie sunt adesea chemate să controleze
legile adoptate de parlamentele naţionale şi deciziile adoptate de jurisdicţiile
naţionale supreme şi constituţionale, organe care, ele însele, au a aplica
jurisprudenţă Curţii europene. De aceea, Curtea consideră că persoanele ce
candidează la funcţia dejudecător european ar trebui să demonstreze, cu întâietate,
„ataşamentul lor sincer la valorile democratice pe care le proclamă Convenţia”,
ataşamentînsoţit,într-o situaţie „ideală”,deprofundacunoaştere a ordiniijuridice
interne a ţării din care provin şi de o bună stăpânire a limbilor oficialeale Curţii.
26 Instanţa europeană a ţinut să reamintească, în finalul Avizului său, faptul că,
în principiu, întotdeauna componenţa ei a cuprins: o treime formată dinjudecători
de profesie, o treime din alţi practicieni şi o treime formată din universitari, „un
amestec de experienţă” care a făcut proba validităţii sale în activitatea Curţii.
27 Am insistat asupra conţinutului acestei direcţii a preocupărilor exprimate de
Curte în Avizul său privitor la indicaţia cuprinsă în Recomandarea menţionată a
Adunării Parlamentareîn sensul ca persoanele ce au a fi cuprinse în listanaţională
de candidaţi pentru funcţia de judecător la instanţa de la Strasbourg să aibă o
experienţă de practician sau de militant în domeniul protecţiei drepturilor omului,
deoarece considerăm că acest document va continua să fie aplicabil şi după
intrareaîn vigoarea ProtocoluluiNr. 14, iarrezerveleexprimate de Curte în legătură,
cu această condiţie recomandatăîn privinţa candidaturilor naţionale îşi păstrează
pe deplin actualitatea. Coordonatele acestorpreocupări au a fi luate în considerare
cu prilejul desfăşurării oricărui „proces electoral” pentru magistratura de la
Strasbourg.
30 Bîrsan

619. Sinteza condiţiilor recomandate candidaturilor naţionale de actele 28
organelor Consiliului Europei şi de Curte1. încercând acum să sintetizăm
condiţiile cuprinse în documenteleAdunării Parlamentare şi ale Comitetului de
Miniştri, precum şi în Avizul Curţii cu privire la candidaturile naţionale pentru
funcţia dejudecător la Curtea europeană, putem reţine următoarele:
a) procedura internă de selecţie a candidaţilor trebuie să fie transparentă şi 29
echitabilă, indiferent dacă ea ar avea ca punct de plecare un „apel public” în
presa de specialitate, aşa cum reclamă Adunarea Parlamentară, sau dacă au a fi
folosite şi „alte mijloace” în vederea realizării aceluiaşi scop, astfel cum reţine
Comitetul Miniştrilor;
b) este neîndoielnic faptul că toţi candidaţii de pe listă trebuie să aibă o 30
anumită experienţă în domeniul protecţiei drepturilor omului, cu nuanţarea
făcută de Curte în sensul că aceasta să se concretizeze, în primul rând, în
ataşamentul profund faţă de valorile democratice apărate de Convenţie, însoţit
de profunda cunoaştere a sistemului naţional de drept din care provin şi de
stăpânirea a cel puţin uneia din limbile de lucru ale Curţii;
c) caracterul echilibrat al listei de candidaturi, prin raportare atât la reprezen- 31
tareafemeilorîn cadrul acesteia, câtşi la însăşi competenţaşivaloarea candidaţilor,
sprea permiteluareaîn considerare a celor trei candidaturi în condiţii de egalitate2;
d) consultarea, în forme adecvate, a parlamentelor naţionale, ca premisă a 32
respectării criteriilor de transparenţă şi de echitate a procesului de selecţie a
candidaţilor naţionali.
Pentru perioada de până la intrarea în vigoare a Protocolului Nr. 14, prin care 33
este instituit mandatul unic, de 9 ani, are a fi luată în considerare şi sugestia
exprimată prin Avizul Curţii, în sensul prezenţei, în măsura posibilului, a
judecătorului în funcţie pe lista naţională a propunerilor de candidaţi. în legătură
cu această recomandare, s-a observat, însă, că aplicarea ei în practică nu trebuie
să conducă la alegerea automată a acestui judecător pentru un nou mandat,
deoarece, procedându-se astfel, s-ar înlătura „orice competiţie a valorilor, cu
consecinţa plafonăriijudecătorilor în funcţie şi a frânării evoluţieijurisprudenţei
instanţei europene, prin împiedicarea prezenţei în cadrul ei a unorjudecători noi,
cu concepţii novatoare”3. Nu încape îndoială că modificarea duratei mandatului
1Cu privire la această sinteză, a se vedea C.-L. Popescu, loc. cit., p. 129 şi urm.
2Din acest punct de vedere, s-a reţinut, în mod judicios, că prezentarea pe listă numai
a unui candidat de valoare ar constitui o adevărată „desemnare de către stat a
judecătorului ales”, ceea ce ar constitui o adevărată „fraudă la lege”; a se vedea
C.-L. Popescu, loc. cit., p. 132.
3Idem, p. 133.
Bîrsan 31

judecătorilorprin Protocolul Nr. 14 a avut în vedere, printre alte raţiuni, şi evitarea
unei asemenea consecinţe a mandatului multiplu reînnoit.
34 620.Aplicareapractică a acestorrecomandări.Analizândproceseleelectorale
desfăşurate până în prezent, indiferent de raţiunile care le-au generat - expirarea
mandatelor de 3 ani în anul 2001, a celor de 6 ani în anul 2004, demisii sau
împlinirea vârstei, semnarea şi ratificarea Convenţiei de noi state devenite membre
ale Consiliului Europei - constatarea ce se impune cu privire la respectarea de
cătrestatelecontractante a recomandărilorcuprinse în acteleorganelor Consiliului
Europei este, în general, aceeaşi: reticenţa lor, exprimată în forme şi conţinut
diferit, în a le da curs.
35 Astfel, pentru alegerile dejudecători desfăşurate în anul 2001: numaijumătate
din statele în cauză au prezentat candidaturi de sex feminin; prezentarea acestora
nu s-a făcut, de toate statele, în ordine alfabetică; în privinţa calificării, din totalul
de 57 de candidaturi s-a observat că numai 20 de candidaţi îndeplineau, mai mult
sau mai puţin, condiţiile de calificare impuse de art. 21 parag. 1din Convenţie'.
De asemenea, marea majoritate a statelor nu au precizat modul în care s-a făcut
selecţia candidaţilor, arătând, în general, că aceştia au fost selecţionaţi sau
desemnaţi de guvernele naţionale, cu excepţia Sloveniei, a cărei Lege
constituţională prevede obligativitatea alegerii candidaţilor de Adunarea
Naţională, şi a Moldovei, care a instituit o comisie naţională de selecţie a
candidaturilor, desemnată de guvern; lista de candidaţi propusă de această
comisie este apoi aprobată de guvern2.
3 6 Având în vedere aceste deficienţe ale etapei naţionale a procesului electoral,
prin Rezoluţia 1649 (2004), adoptată la 30 ianuarie 2004 în vederea desfăşurării
alegerilor dejudecători din anul 2004 pentrujumătate din membrii Curţii (art. 23
parag. 1 partea a doua din Convenţie), Adunarea Parlamentară a Consiliului
Europei „a rugat insistent statele contractante” să facă publice procedurile
naţionale de selecţie a candidaţilor la funcţia dejudecător în cadrul Curţii (pct. 17
final); ea a apreciat, în special, că este în interesul imparţialităţii şi eficacităţii
Curţii ca toate părţile implicate în procesul electoral - Comitetul Miniştrilor şi
statele contractante - să ia măsurile necesare în vederea ameliorării situaţiei de
reprezentare dezechilibrată a femeilor în cadrul instanţei europene (pct. 18) şi că,
în orice caz, pe lângă calităţile morale şi experienţa impuse, în mod îndreptăţit,
candidaţilor, de art. 21 parag. 1din Convenţie,Adunarea Parlamentară recomandă
1A se vedea J.-F. Flauss, Le renouvellement triennal de la Cour europeenne des droits
de l’homme, R.T.D.H., nr. 47, 2001, p. 703.
2Idem, p. 700.
32 Bîrsan

Comitetului Miniştrilor să invite guvernele statelor membre să respecte şase alte
criterii în stabilirea listei naţionale de candidaţi pentru funcţia dejudecător la
Curte, şi anume:
- apelul la candidatură să se facă prin presa de specialitate;
- candidaţii să aibă experienţă în domeniul protecţiei drepturilor omului;
- pe listă să fie prezenţi candidaţi de ambele sexe;
- candidaţii să cunoască cel puţin una din limbile oficiale ale Consiliului
Europei;
- numele candidaţilor să fieprezentate pe listă în ordine alfabetică;
- în măsura posibilului, nici un candidat propus să nu fie înlocuit de un
judecător ad hoc, în caz de alegere a sa (pct. 19)'.
Este de reţinut că, la alegerile trienale dejudecători din anul 2004, Adunarea 37
Parlamentară a fost mai exigentă în controlul pe care l-a exercitat privitor la
îndeplinirea condiţiilor impuse de Convenţie şi de actele sale privitoare la
întocmirea listelor naţionale de candidaţi de către statele contractante. Astfel, ea
a respins o listă naţională pentru evidenta „diferenţă valorică” între candidaţi,
deoarece numai unul din ei îndeplinea aceste condiţii2, iar două liste naţionale au
fost respinse pentru neîndeplinirea condiţiei mixtităţii3, dând astfel expresie
cuprinsului Rezoluţiei sale 1649 (2004) din 30 ianuarie 2004, prin careAdunarea
Parlamentară a decis să nu mai iaîn considerare listele de candidaţi care:
- conduc la concluzia restrângerii domeniilor de competenţă din care sunt
selecţionaţi candidaţii;
- nu comportă cel puţin un candidat de fiecare sex;
- cuprind candidaţi care: a) fie că nu stăpânesc în mod suficient cel puţin una
din limbile oficiale ale Consiliului Europei; b) fie că nu prezintă toţi exigenţele
prevăzute de art. 21 parag. 1din Convenţie.
Cât priveşte modul de întocmire a listelor naţionale, s-a observat4, pe drept 38
cuvânt, că atitudinea statelor nu a evoluat fundamental în materie, astfel că, în
anul 2004, în cvasitotalitatea situaţiilor, listele naţionale decandidaturi prezentate
1Precizăm că această ultimă condiţie are în vedere prezentarea de către unele state a
agentuluiguvernamental pe listanaţională de candidaturi; or, este evident că persoana
respectivă a semnat acte de procedură în numele statului, în multe din cauzele
împotriva acelui stat, aflate în curs de examinare pe rolul Curţii, astfel că procedura,
în asemenea cauze, nu poate continua decât prin desemnarea unuijudecător ad-hoc.
1 Este vorba despre lista prezentată de Portugalia.
3Este vorba despre listele prezentate de Malta şi Slovenia.
4A se vedea J.-F. Flauss, Breves observations sur le second renouvellement triennal
de la Cour europeenne des droits de l’homme, R.T.D.H., nr. 61, 2005, p. 19.
Bîrsan 33

221710914 birsan-vol-2-searchable

221710914 birsan-vol-2-searchable

Recommended

Recommended

More Related Content

What's hot

What's hot (13)

Viewers also liked

Viewers also liked (20)

Similar to 221710914 birsan-vol-2-searchable

Similar to 221710914 birsan-vol-2-searchable (13)

More from exodumuser

More from exodumuser (20)

221710914 birsan-vol-2-searchable