SlideShare a Scribd company logo
Sorcova, vesela,
Sa traiti, sa-mbatraniti,    SORCOVA
Ca un mar,ca un par
Ca un fir de trandafir.
Ca merii, ca perii,
In mijlocul verii;
Ca vita de vie
La Sfanta Marie
Tare ca piatra,
Iute ca sageata
Tare ca fierul
Iute ca otelul.
Vacile laptoase,
Oile lanoase,
Porcii unsurosi
Copii sanatosi
Cate cuie sunt pe casa
Atatia galbeni pe masa.
La anul si la multi ani!
Sa traiti sa ne dati bani.
   Colindatul este un
    obicei stravechi.Cei
    dintai colindatori au fost
    pastorii care au venit la
    pestera luminata unde
    S-a nascut Pruncul Iisus
    si bucurandu-se de
    acest semn ceresc si de
    glasul ingerilor au vestit
    degraba in cetatea
    Betleemului minunea la
    care au fost martori.
   Colindul este o
    nepretuita zestre
    spirituala, pe care o
    mostenim din mosi-
    stramosi. El este sfant,
    pentru ca transmite un
    mesaj ceresc, o veste de
    la Dumnezeu. Dar
    colindul este si bun,
    pentru ca acesta veste
    are menirea sa
    slujeasca vietii, sa
    aduca atata bine in
    lume si intre oameni.
    Din vremuri vechi,
    colindele, datinile si
    obiceiurile noastre de
    Craciun au fost o
    adevarata scoala de
    virtuti morale, intarind
    simtamintele de
    fratietate si de buna
    intelegere.
   Colindatorii le canta cu
    incredintarea ca sunt
    solii unei lumii mai
    bune, cu
    binecuvantarea
    Domnului care a venit
    intre noi "Sa se nasca si
    sa creasca, sa ne
    mantuiasca". Colindele
    ne inalta sufleteste, ne
    innoiesc faptura
    interioara, ne apropie
    unii de altii, ne fac mai
    buni, mai iubitori, mai
    iertatori, mai
    credinciosi, intr-un
    cuvant ne picura in
    suflete acea liniste si
    acel echilibru moral ce
    ne este atat de necesar
    in calatoria vietii.
JOCUL URSULUI
   Elevii clasei a IV-a
    A prezinta “JOCUL
    URSULUI”
CAPRA

More Related Content

What's hot

Urare De Paste
Urare De PasteUrare De Paste
Urare De PasteNicky Nic
 
Urare De Paste
Urare De PasteUrare De Paste
Urare De Paste
Betty Budeanu
 
Nunta din Cana Galileii
Nunta din Cana GalileiiNunta din Cana Galileii
Nunta din Cana Galileii
Hrabalexandru
 
Pelerinaj la seuca
Pelerinaj la seucaPelerinaj la seuca
Pelerinaj la seuca
Hiolhi Lucia
 
Fericitul Iacov Tsalikis
Fericitul Iacov TsalikisFericitul Iacov Tsalikis
Fericitul Iacov Tsalikissokoban
 

What's hot (10)

Urare De Paste
Urare De PasteUrare De Paste
Urare De Paste
 
Urare de paste
Urare de pasteUrare de paste
Urare de paste
 
Urare De Paste
Urare De PasteUrare De Paste
Urare De Paste
 
Invierea Domnului
Invierea DomnuluiInvierea Domnului
Invierea Domnului
 
Nunta din Cana Galileii
Nunta din Cana GalileiiNunta din Cana Galileii
Nunta din Cana Galileii
 
Pelerinaj la seuca
Pelerinaj la seucaPelerinaj la seuca
Pelerinaj la seuca
 
Fericitul Iacov Tsalikis
Fericitul Iacov TsalikisFericitul Iacov Tsalikis
Fericitul Iacov Tsalikis
 
Pasti
PastiPasti
Pasti
 
Secioreanu bianca xi a
Secioreanu bianca xi aSecioreanu bianca xi a
Secioreanu bianca xi a
 
Meditatii 2008
Meditatii 2008Meditatii 2008
Meditatii 2008
 

Viewers also liked

Presentatie BoeDA Dag van het Boekenvak
Presentatie BoeDA Dag van het BoekenvakPresentatie BoeDA Dag van het Boekenvak
Presentatie BoeDA Dag van het Boekenvakboek_be
 
Meta4Books Gebruikersoverleg 2 oktober 2012
Meta4Books Gebruikersoverleg 2 oktober 2012Meta4Books Gebruikersoverleg 2 oktober 2012
Meta4Books Gebruikersoverleg 2 oktober 2012boek_be
 
Povestea craciunului
Povestea craciunuluiPovestea craciunului
Povestea craciunuluipfloryn28
 
M4B Gebruikersoverleg - 30 mei 2013
M4B Gebruikersoverleg - 30 mei 2013 M4B Gebruikersoverleg - 30 mei 2013
M4B Gebruikersoverleg - 30 mei 2013 boek_be
 
uphouse_lauren mobile_presentation
uphouse_lauren mobile_presentationuphouse_lauren mobile_presentation
uphouse_lauren mobile_presentationLauren Uphouse
 
Presentatie Meta4Books - Frankfurter Buchmesse 2012
Presentatie Meta4Books - Frankfurter Buchmesse 2012Presentatie Meta4Books - Frankfurter Buchmesse 2012
Presentatie Meta4Books - Frankfurter Buchmesse 2012boek_be
 
Legendaluimosnicolae
LegendaluimosnicolaeLegendaluimosnicolae
Legendaluimosnicolaepfloryn28
 
Meta4books: Gebruikersoverleg 22 05 2014 "Winst uit Metadata" Deel 1
Meta4books: Gebruikersoverleg 22 05 2014 "Winst uit Metadata" Deel 1Meta4books: Gebruikersoverleg 22 05 2014 "Winst uit Metadata" Deel 1
Meta4books: Gebruikersoverleg 22 05 2014 "Winst uit Metadata" Deel 1
boek_be
 
M4 b presentatie-dagvanhetboekenvak03112014_nstc_v3
M4 b   presentatie-dagvanhetboekenvak03112014_nstc_v3M4 b   presentatie-dagvanhetboekenvak03112014_nstc_v3
M4 b presentatie-dagvanhetboekenvak03112014_nstc_v3
boek_be
 
Ancient greece
Ancient greeceAncient greece
Ancient greecesreya90
 
Business Strategies to Increase Revenue - The Paper Shop
Business Strategies to Increase Revenue - The Paper ShopBusiness Strategies to Increase Revenue - The Paper Shop
Business Strategies to Increase Revenue - The Paper ShopLauren Uphouse
 
M4B Presentatie Boekenbeurs Dag van het Boekenvak 2013/11/04
M4B Presentatie Boekenbeurs Dag van het Boekenvak 2013/11/04M4B Presentatie Boekenbeurs Dag van het Boekenvak 2013/11/04
M4B Presentatie Boekenbeurs Dag van het Boekenvak 2013/11/04
boek_be
 
M4B e-commercedag VVB 17/03/2014
M4B e-commercedag VVB 17/03/2014M4B e-commercedag VVB 17/03/2014
M4B e-commercedag VVB 17/03/2014
boek_be
 

Viewers also liked (18)

Presentatie BoeDA Dag van het Boekenvak
Presentatie BoeDA Dag van het BoekenvakPresentatie BoeDA Dag van het Boekenvak
Presentatie BoeDA Dag van het Boekenvak
 
Slideshare fa 12
Slideshare fa 12Slideshare fa 12
Slideshare fa 12
 
Meta4Books Gebruikersoverleg 2 oktober 2012
Meta4Books Gebruikersoverleg 2 oktober 2012Meta4Books Gebruikersoverleg 2 oktober 2012
Meta4Books Gebruikersoverleg 2 oktober 2012
 
Povestea craciunului
Povestea craciunuluiPovestea craciunului
Povestea craciunului
 
M4B Gebruikersoverleg - 30 mei 2013
M4B Gebruikersoverleg - 30 mei 2013 M4B Gebruikersoverleg - 30 mei 2013
M4B Gebruikersoverleg - 30 mei 2013
 
uphouse_lauren mobile_presentation
uphouse_lauren mobile_presentationuphouse_lauren mobile_presentation
uphouse_lauren mobile_presentation
 
Presentatie Meta4Books - Frankfurter Buchmesse 2012
Presentatie Meta4Books - Frankfurter Buchmesse 2012Presentatie Meta4Books - Frankfurter Buchmesse 2012
Presentatie Meta4Books - Frankfurter Buchmesse 2012
 
Legendaluimosnicolae
LegendaluimosnicolaeLegendaluimosnicolae
Legendaluimosnicolae
 
Meta4books: Gebruikersoverleg 22 05 2014 "Winst uit Metadata" Deel 1
Meta4books: Gebruikersoverleg 22 05 2014 "Winst uit Metadata" Deel 1Meta4books: Gebruikersoverleg 22 05 2014 "Winst uit Metadata" Deel 1
Meta4books: Gebruikersoverleg 22 05 2014 "Winst uit Metadata" Deel 1
 
M4 b presentatie-dagvanhetboekenvak03112014_nstc_v3
M4 b   presentatie-dagvanhetboekenvak03112014_nstc_v3M4 b   presentatie-dagvanhetboekenvak03112014_nstc_v3
M4 b presentatie-dagvanhetboekenvak03112014_nstc_v3
 
Ancient greece
Ancient greeceAncient greece
Ancient greece
 
Business Strategies to Increase Revenue - The Paper Shop
Business Strategies to Increase Revenue - The Paper ShopBusiness Strategies to Increase Revenue - The Paper Shop
Business Strategies to Increase Revenue - The Paper Shop
 
M4B Presentatie Boekenbeurs Dag van het Boekenvak 2013/11/04
M4B Presentatie Boekenbeurs Dag van het Boekenvak 2013/11/04M4B Presentatie Boekenbeurs Dag van het Boekenvak 2013/11/04
M4B Presentatie Boekenbeurs Dag van het Boekenvak 2013/11/04
 
Info
InfoInfo
Info
 
M4B e-commercedag VVB 17/03/2014
M4B e-commercedag VVB 17/03/2014M4B e-commercedag VVB 17/03/2014
M4B e-commercedag VVB 17/03/2014
 
Inmultire1
Inmultire1Inmultire1
Inmultire1
 
Inmultirea3
Inmultirea3Inmultirea3
Inmultirea3
 
Inmultire2
Inmultire2Inmultire2
Inmultire2
 

Similar to 0 obiceiuri craciun_dj[1]

Traditii si obiceiuri
Traditii si obiceiuriTraditii si obiceiuri
Traditii si obiceiuricons_marga
 
Primavara
PrimavaraPrimavara
Primavara
mihaela974
 
Obiceiuri de iarna la romani
Obiceiuri de iarna la romaniObiceiuri de iarna la romani
Obiceiuri de iarna la romaniPalat Copii
 
Scoala de arte si meserii scheia, revista nr. 3
Scoala de arte si meserii scheia, revista nr. 3Scoala de arte si meserii scheia, revista nr. 3
Scoala de arte si meserii scheia, revista nr. 3Raluca Mariana Ciudin
 
Referat comisie metodica
Referat comisie metodicaReferat comisie metodica
Referat comisie metodicab_ylona_e
 
Tradiţii şi obiceiuri de crăciun şi anul nou
Tradiţii şi obiceiuri de crăciun şi anul nouTradiţii şi obiceiuri de crăciun şi anul nou
Tradiţii şi obiceiuri de crăciun şi anul nouanda_simona
 
Cuvinte la "Adormirea Maicii Domnului"
Cuvinte la "Adormirea Maicii Domnului"Cuvinte la "Adormirea Maicii Domnului"
Cuvinte la "Adormirea Maicii Domnului"
Stea emy
 
Lirica.i
Lirica.iLirica.i
Lirica.i
Alexandru Goia
 
Un Pas Inainte Final
Un Pas Inainte FinalUn Pas Inainte Final
Un Pas Inainte Final
guestb96f9ba
 
Revista 2 -, ,Orizonturi"
Revista 2 -, ,Orizonturi"Revista 2 -, ,Orizonturi"
Revista 2 -, ,Orizonturi"L M
 
ZIARUL COMUNEI BOCSIG AUGUST 2017
ZIARUL COMUNEI BOCSIG AUGUST 2017ZIARUL COMUNEI BOCSIG AUGUST 2017
ZIARUL COMUNEI BOCSIG AUGUST 2017
Mîneran Sergiu
 
L art dolcu5
L art dolcu5L art dolcu5
L art dolcu5
ela_duta
 
Prezentare microsoft office power point nou (2)
Prezentare microsoft office power point nou (2)Prezentare microsoft office power point nou (2)
Prezentare microsoft office power point nou (2)
OaNa Gabriela
 
Teoflict al bulgariei. Talcuira evangheliei dupa Matei
Teoflict al bulgariei. Talcuira evangheliei dupa MateiTeoflict al bulgariei. Talcuira evangheliei dupa Matei
Teoflict al bulgariei. Talcuira evangheliei dupa Matei
adyesp
 

Similar to 0 obiceiuri craciun_dj[1] (20)

Craciunul
CraciunulCraciunul
Craciunul
 
Craciunul
CraciunulCraciunul
Craciunul
 
Traditii si obiceiuri
Traditii si obiceiuriTraditii si obiceiuri
Traditii si obiceiuri
 
Primavara
PrimavaraPrimavara
Primavara
 
Poeme%20 crestine(1)
Poeme%20 crestine(1)Poeme%20 crestine(1)
Poeme%20 crestine(1)
 
Obiceiuri de iarna la romani
Obiceiuri de iarna la romaniObiceiuri de iarna la romani
Obiceiuri de iarna la romani
 
Pastele la romani
Pastele la romaniPastele la romani
Pastele la romani
 
Pastele la romani
Pastele la romaniPastele la romani
Pastele la romani
 
Scoala de arte si meserii scheia, revista nr. 3
Scoala de arte si meserii scheia, revista nr. 3Scoala de arte si meserii scheia, revista nr. 3
Scoala de arte si meserii scheia, revista nr. 3
 
Referat comisie metodica
Referat comisie metodicaReferat comisie metodica
Referat comisie metodica
 
Tradiţii şi obiceiuri de crăciun şi anul nou
Tradiţii şi obiceiuri de crăciun şi anul nouTradiţii şi obiceiuri de crăciun şi anul nou
Tradiţii şi obiceiuri de crăciun şi anul nou
 
Cuvinte la "Adormirea Maicii Domnului"
Cuvinte la "Adormirea Maicii Domnului"Cuvinte la "Adormirea Maicii Domnului"
Cuvinte la "Adormirea Maicii Domnului"
 
Patrascu Frincu Mihaela Hanelore Cultura si Valoare in Contextul European
Patrascu Frincu Mihaela Hanelore Cultura si Valoare in Contextul EuropeanPatrascu Frincu Mihaela Hanelore Cultura si Valoare in Contextul European
Patrascu Frincu Mihaela Hanelore Cultura si Valoare in Contextul European
 
Lirica.i
Lirica.iLirica.i
Lirica.i
 
Un Pas Inainte Final
Un Pas Inainte FinalUn Pas Inainte Final
Un Pas Inainte Final
 
Revista 2 -, ,Orizonturi"
Revista 2 -, ,Orizonturi"Revista 2 -, ,Orizonturi"
Revista 2 -, ,Orizonturi"
 
ZIARUL COMUNEI BOCSIG AUGUST 2017
ZIARUL COMUNEI BOCSIG AUGUST 2017ZIARUL COMUNEI BOCSIG AUGUST 2017
ZIARUL COMUNEI BOCSIG AUGUST 2017
 
L art dolcu5
L art dolcu5L art dolcu5
L art dolcu5
 
Prezentare microsoft office power point nou (2)
Prezentare microsoft office power point nou (2)Prezentare microsoft office power point nou (2)
Prezentare microsoft office power point nou (2)
 
Teoflict al bulgariei. Talcuira evangheliei dupa Matei
Teoflict al bulgariei. Talcuira evangheliei dupa MateiTeoflict al bulgariei. Talcuira evangheliei dupa Matei
Teoflict al bulgariei. Talcuira evangheliei dupa Matei
 

0 obiceiuri craciun_dj[1]

  • 1.
  • 2. Sorcova, vesela, Sa traiti, sa-mbatraniti, SORCOVA Ca un mar,ca un par Ca un fir de trandafir. Ca merii, ca perii, In mijlocul verii; Ca vita de vie La Sfanta Marie Tare ca piatra, Iute ca sageata Tare ca fierul Iute ca otelul. Vacile laptoase, Oile lanoase, Porcii unsurosi Copii sanatosi Cate cuie sunt pe casa Atatia galbeni pe masa. La anul si la multi ani! Sa traiti sa ne dati bani.
  • 3. Colindatul este un obicei stravechi.Cei dintai colindatori au fost pastorii care au venit la pestera luminata unde S-a nascut Pruncul Iisus si bucurandu-se de acest semn ceresc si de glasul ingerilor au vestit degraba in cetatea Betleemului minunea la care au fost martori.
  • 4. Colindul este o nepretuita zestre spirituala, pe care o mostenim din mosi- stramosi. El este sfant, pentru ca transmite un mesaj ceresc, o veste de la Dumnezeu. Dar colindul este si bun, pentru ca acesta veste are menirea sa slujeasca vietii, sa aduca atata bine in lume si intre oameni. Din vremuri vechi, colindele, datinile si obiceiurile noastre de Craciun au fost o adevarata scoala de virtuti morale, intarind simtamintele de fratietate si de buna intelegere.
  • 5. Colindatorii le canta cu incredintarea ca sunt solii unei lumii mai bune, cu binecuvantarea Domnului care a venit intre noi "Sa se nasca si sa creasca, sa ne mantuiasca". Colindele ne inalta sufleteste, ne innoiesc faptura interioara, ne apropie unii de altii, ne fac mai buni, mai iubitori, mai iertatori, mai credinciosi, intr-un cuvant ne picura in suflete acea liniste si acel echilibru moral ce ne este atat de necesar in calatoria vietii.
  • 6. JOCUL URSULUI  Elevii clasei a IV-a A prezinta “JOCUL URSULUI”
  • 7.