drept civil

1. sLucrul individual
Drept Civil
Tema: Jurisprudența – izvor al dreptului civil
Elaborat de: Botez Sergiu
Precedentul judiciar este o soluţie dată de instanţă într-un caz similar anterior.
Precedentul judiciar multiplu este ceea ce numim practică judiciară, sau, cu alte cuvinte,
totalitatea hotărîrilor judecătoreşti pronunţate de către instanţe.
Totalitatea hotărîrilor judecătoreşti pronunţate de către instanţe mai poartă denumirea de
jurisprudenţă (jurisprudenţă =jus (justiţie) + dictio (pronunţare) în sens de stabilire, de
creare a dreptului.
Activitatea care urmăreşte soluţionarea problemelor ce apar în relaţiile intersubiective are
o importanţă majoră în dezvoltarea dreptului. Judecătorul care aplică normele juridice
constată în ce măsură problema apărută se încadrează în sistemul normelor juridice
existente, în acelaşi timp, activitatea jurisdicţională poate sugera şi noi idei, impuse de
dezvoltarea şi complexitatea raporturilor sociale.
Rolul practicii judiciare, într-o măsură mai mare sau mai mică, a fostapreciat pe parcursul
evoluţiei. Datorită activităţii judecătoreşti, practicii acumulate s-au făcut rectificările
respective, căutîndu-se cele mai oportune soluţii.
Esenţa jurisprudenţei nu constăîn decizia bazată pe interpretarea şi aplicarea sentimentală
a judecătorului, pentru că aceastaar însemna desfiinţarea dreptului propriu-zis. E important
ca din analiza amănunţită a faptelor să se deducă ceea ce în mod necesar se impune, ca
principiu de dreptate. Cu alte cuvinte, practica judecătorească, precedentele juridice sînt
bune în măsura în care practicienii ţin cont de ele, neabsolutizîndu-le, în măsura în care ei
nu vor fi robii practicii anterioare.
Principiul certitudinii juridice este un principiu fundamental, potrivit caruia aplicarea legii
la o situatie specifică trebuie sa fie previzibilă.
În conformitate cu prevederile legea Nr. 789/1996 art. 2 Atribuţiile Curţii Supreme de
Justiţie lit. c) generalizează practica judiciară şi analizează statistica judiciară proprie;
lit. d) dă explicaţii din oficiu în chestiunile de practică judiciară ce nu ţin de interpretarea
legilor şi nu au caracter obligatoriu pentru judecători, iar art. 16 Codulde proceduracivilă

2. (din 2003) dispune că, în cadrul procedurii civile, pentru aplicarea corectă şi uniformă a
legislaţiei, Curtea Supremă de Justiţie generalizează, din oficiu, practica examinării de
către instanţele judecătoreşti a unor anumite categorii de pricini, adoptă şi dă publicităţii
hotărîri explicative privind aplicarea corectă a normelor de drept şi soluţionarea justă a
pricinilor civile, astfel formînd practica judiciară.
Se poate spune că hotărîrile Plenului Curţii Supreme de Justiţie nu pot fi considerate
izvoare de drept civil. Nefiind izvoare de drept civil, atît aceste hotărîri, cît şi practica
judiciară joacă un rol important în aplicarea uniformă a legislaţiei civile. Ele prezintă
utilitate în interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept civil. Hotărîrile Plenului
Curţii Supreme de Justiţie interpretează actele normative, le dezvăluie sensul la rezolvarea
litigiilor, unificînd astfel practica judiciară. Interpretările date de Curtea Supremă de
Justiţie în hotărîrile sale nu sunt considerate interpretări oficiale, pe care le poate face doar
organul emitent. Curtea Supremă de Justiţie nu trebuie să schimbe sensul normei
interpretate.
Hotărîrile explicative ale Curţii Supreme de Justiţie
Plenul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
HOTĂRÎRE
cu privire la aplicarea de către instanţele de judecată a prevederilor legale la
soluţionarea unor chestiuni în cadrul examinării litigiilor în care părţile au
încheiat convenţia de arbitraj
În scopulaplicării uniforme a normelor juridice ce vizează acţiunile instanţelor de judecată
la soluţionarea unor chestiuni în cadrul examinării litigiilor în care părţile au încheiat
convenţia de arbitraj, în temeiul art.2 lit. d), art. 16 lit. c) din Legea cu privire la Curtea
Supremă de Justiţie nr. 789-XIII din 1996, art.17 CPC, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a
Republicii Moldova consideră necesar de a da următoarele explicaţii:
B. Tipuri de convenţii arbitrale
5. Se va reţine că compromisul poate fi încheiat între părţi, avînd forma unei înţelegeri de
sine stătătoare, atunci cînd litigiul a izvorît cu certitudine. Pentru valabilitate încompromis
urmează să se indice obiectul litigiului şi instituţia de arbitraj. Cuprinsul convenţiei
arbitrale depinde de natura arbitrajului ales de părţi, fiind mai complex pentru un arbitraj
ad-hoc, unde trebuie arătaţi arbitrii sau modul în care vor fi desemnate regulile de
procedurăarbitrală saumodul încare vor fi stabilite, întimp ce la arbitrajul instituţionalizat
referirea la regulamentul acesteia este suficientă.

3. Plenul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
HOTĂRÎRE
Cu privire la examinarea de către instanţele judecătoreşti a litigiilor izvorîte din raporturile
deleasing financiar În scopulaplicării uniforme de către instanţele judecătoreşti a normelor
juridice ce vizează tematica abordată, în temeiul art. 2 lit. d), art. 16 lit. c) din Legea cu
privire la Curtea Supremă de Justiţie nr. 789-XIII din 1996, art. 17 CPC,
Plenul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova oferă următoarele explicaţii:
Antecontract
4. Se explică instanţelor că, pînă la încheierea contractului de leasing, părţile au dreptul să
încheie un antecontract (art. 679 alin. (3) CC), adică un contract prealabil, în baza căruia
se obligă să încheie în viitor contractul de bază. Pentru valabilitatea antecontractului e
necesar ca acesta să conţină clauzele esenţiale ale contractului de leasing. În caz contrar,
nici una din părţi nu va putea obliga partea opusă la încheierea contractului de leasing.
De asemenea, instanţele trebuie să ţină cont de prevederile art. 679 alin. (3)
CC care prevăd că forma stabilită pentru contract se aplică şi pentru antecontract.
Plenul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
HOTĂRÎRE
Cu privire la aplicarea unor prevederi ale legislaţiei privind gajul şi ipoteca
În scopul asigurării aplicării corecte şi uniforme de către instanţele de judecată a
legislaţiei ce reglementează raporturile juridice cu privire la gaj şi ipotecă, Plenul Curţii
Supreme de Justiţie, în temeiul art. 2 lit. d), art. 16 lit. c) din Legea cu privire la Curtea
Supremă de Justiţie şi art. 17 din Codul de procedură civilă, dă următoarele explicaţii:
2. Se va avea în vedere că dispoziţiile Codului civil (art. 454-495) şi ale Legii cu privire la
gaj se aplică atît asupra regimului juridic al gajului, cît şi asupra regimului juridic al
ipotecii, însă instanţele de judecată vor aplica prevederile generale privind gajul la
soluţionarea litigiilor legate de ipotecă, în măsura în care Legea cu privire la ipotecă nu
stabileşte alte norme speciale. Astfel, în sensul art.4alin. (2) din Legea cu privire la gaj,
normele din această lege se vor extinde asupra raporturilor juridice deipotecă în măsura în
care nu este stipulat expres altfel în legea menţionată sau în situaţia în care nu este
reglementat altfel în Legea cu privire la ipotecă, deoarece Legea cu privire la ipotecă este
o lege specială în raportcu Legea cu privire la gaj şiCodulcivil. 3. Se reţine că, în temeiul
art.454 alin.(2) Cod civil, art. 4