CURSUL:            CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI                  - De la proiect la machetă -                     Rep...
CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUICUPRINSPARTEA ÎNTÂIPROIECTUL COMUNICAŢIONAL(realitate, context, mesaj)- Ziarul – o creaţi...
CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI                                       PARTEA ÎNTÂI                               PROIECT...
CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI         - Rezultă, în consecinţă, un concurs de realităţi, cărora proiectul şi produsul ...
CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI        Propunem aceste prime formulări generale şi, în general, cunoscute, întrucât se r...
CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUIcine şi cu ce scop se comportă astfel. Ziaristul era sfătuit să vadă dincolo de aparenţe,...
CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI        b) Vocaţia “de a vedea adevărul” faptelor:           - “actorii” comunicării (edi...
CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUIa spune mult în puţine cuvinte (non multa sed multum), expresie a talentului, dar şi a re...
CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI        Intenţia şi finalizareaa sociologică configurează o imagine cât mai realistă (“ob...
CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI       ZIARUL – UN MESAJ CONTEXTUAL        Faptele, evenimentele publicistice au loc şi s...
CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUIfamiliare pentru cei ce transmit şi cei ce receptează mesajul. Este normal să stabileşti ...
CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI         Ca profesionişti sau viitori profesionişti ai comunicării suntem obligaţi să con...
CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUIZiarul financiar); între ziare de scandal (“jelow press”) şi cele oneste, de opinie şi an...
CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI                                        PARTEA A DOUA                                    ...
CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI         “Un ziar pentru a spune ce?” – este considerată întrebarea cheie a oricărui proi...
CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUIredacţie, cum să-i imprime o funcţionare operativă, promptă, cum să repartizeze obligaţii...
CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUImediatic, în general, cuvântul propriu este coordonare şi nu conducere; ceea ce vrea să î...
CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI          15. Nici editorii, nici patronii, nici ziariştii nu trebuie să considere că inf...
CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI        O asemenea organigramă simplă a avut săptămânalul “Românul”. Într-o asemenea stru...
CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI                        Consiliul de administraţie                           Directorul p...
CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI        - Corespondenţi în post în străinătate – 21.        - Serviciul Politică – 16.   ...
CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI       ZIARUL ŞI COMPORTAMENTUL COMUNICAŢIONAL        Consemnările de până aici indică ex...
CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUIde exprimare.” (art.19). Elaborată sub semnul Declaraţiei Universale, Constituţia Românie...
CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUIsensul acesta se exprimă şi Rezoluţia 1003/1993 adoptată de Adunarea Parlamentară a Consi...
CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUIEditorul ziarului este Societatea pe acţiuni “Adevărul”, autorizată prin S.C. 79/1991 aJu...
CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUIde poziţie asupra unor cauze aflate pe rol în justiţie. Aceasta nu exclude relatările obi...
CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI       3. Directorul ziarului este validat în post de Consiliul de Administraţie, în urma...
CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI       - resursele proprii (fondul/suma de bani alocată iniţial, preţul publicaţiei, tira...
CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI       - punctele puternice, punctele slabe, precum şi cauzele situaţiei observate;      ...
CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI                                      PARTEA A TREIA                                VIZUA...
CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUIsecretarii de redacţie (rewriters, machetatori, design-eri/plasticieni) ştiu cum trebuie ...
CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUIpoate fi făcută de redactorul şef sau de unul dintre puţinii redactori angajaţi). La ziar...
Conceperea si-elaborarea-ziarului
Conceperea si-elaborarea-ziarului
Conceperea si-elaborarea-ziarului
Conceperea si-elaborarea-ziarului
Conceperea si-elaborarea-ziarului
Conceperea si-elaborarea-ziarului
Conceperea si-elaborarea-ziarului
Conceperea si-elaborarea-ziarului
Conceperea si-elaborarea-ziarului
Conceperea si-elaborarea-ziarului
Conceperea si-elaborarea-ziarului
Conceperea si-elaborarea-ziarului
Conceperea si-elaborarea-ziarului
Conceperea si-elaborarea-ziarului
Conceperea si-elaborarea-ziarului
Conceperea si-elaborarea-ziarului
Conceperea si-elaborarea-ziarului
Conceperea si-elaborarea-ziarului
Conceperea si-elaborarea-ziarului
Conceperea si-elaborarea-ziarului
Conceperea si-elaborarea-ziarului
Conceperea si-elaborarea-ziarului
Conceperea si-elaborarea-ziarului
Conceperea si-elaborarea-ziarului
Conceperea si-elaborarea-ziarului
Conceperea si-elaborarea-ziarului
Conceperea si-elaborarea-ziarului
Conceperea si-elaborarea-ziarului
Conceperea si-elaborarea-ziarului
Conceperea si-elaborarea-ziarului
Upcoming SlideShare
Loading in …5
×

Conceperea si-elaborarea-ziarului

2,481 views

Published on

PR

Published in: Education
  • Be the first to comment

Conceperea si-elaborarea-ziarului

  1. 1. CURSUL: CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI - De la proiect la machetă - Repere comunicaţionaleProfesor univ. dr.Dumitru Titus Popa
  2. 2. CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUICUPRINSPARTEA ÎNTÂIPROIECTUL COMUNICAŢIONAL(realitate, context, mesaj)- Ziarul – o creaţie subiectivă- Ce nu poate lipsi “actorilor” comunicării (în presa scrisă)- Intenţia informaţională în conceperea şi elaborarea ziarului- Ziarul – un mesaj contextualPARTEA A DOUAOPŢIUNEA REDACŢIONALĂ- “Un ziar pentru cine?”- “Un ziar pentru a spune ce?”- “Un ziar cu cine?”- Tipuri de organigrame redacţionale- Ziarul şi comportamentul comunicaţional- Cadrul (tipic) de organizarea şi funcţionarea ziarului- Câteva date de management comunicaţionalPARTEA A TREIAVIZUALIZAREA MESAJULUI(Elemente principale de machetare şi punere în pagină)- Machetarea şi structura publicaţiei- Distribuirea pe pagini a textelor şi imaginilor- Realizarea propriu-zisă a machetei • Calibrarea şi cotarea textelor • Calibrarea şi cotarea titlurilor • Calibrarea şi cotarea fotografiilor- Litera de ziar- Punerea în pagină – criterii şi tehnici uzuale- Culoarea şi mesajul publicistic- Reguli utile privind redactarea- De la şedinţa de machetă la închiderea ediţiei 2
  3. 3. CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI PARTEA ÎNTÂI PROIECTUL COMUNICAŢIONAL (Realitate, context, mesaj) ZIARUL – O CREAŢIE SUBIECTIVĂ Actul efectiv de concepere şi elaborare a ziarului configurează, sugestiv, caracterulintelectiv al produsului mediatic, în general, al ziarului, în cazul de faţă. - În expresie concentrată, ziarul constituie un proiect şi un rezultat al unei bine gânditeacţiuni (“strategii”) comunicaţionale. - O acţiune care îşi propune, în chip deliberat, construcţia unei “realităţi informaţionale”particularizatoare (de echipă), prin gestionarea coerentă şi controlată, în nume propriu, a mesajuluipropus. - Scopul urmărit şi, de obicei, precizat în preambulul oricărui proiect publicistic, este de aconvinge: de a obliga mintea la consimţire. (1 - Caracterul deliberat al mesajului, trăsăturile particularizatoare relevă, fără echivoc,dimensiunea subiectivă explicită a produsului mediatic – a ziarului – în substanţa şi efecteleinformaţionale preconizate şi finalizate. - Produsul mediatic (ziarul) este o creaţie, cu toate particularităţile specifice acesteia:originalitate de interpretare şi stil (“stilul casei”), impact cognitiv şi emoţional, determinarea unoratitudini civice, politice, morale, de adeziune sau respingere a unor idei, opinii, programeeconomice, doctrinare/ideologice sau iniţiative cu relevanţă publică. Spunem, astfel, că un proiect mediatic bine gândit, trebuie să definească, argumentat şicredibil, percepţia subiecţilor comunicării (“orientarea publicaţiei”) asupra realităţii faptelor,evenimentelor, opiniilor; mai precis, poziţia “actorilor” comunicării faţă de realitatea de fapt şi, înaceeaşi măsură, faţă de realitatea percepută de publicul ţintă. Sociologii şi specialiştii în comunicarerelevă, în context, configurarea a trei tipuri de realităţi, de care un proiect comunicaţional realisttrebuie să ţină seama: a) realitatea de fapt (“obiectivă”), b) realitatea publicistică (preconizată şifinalizată de echipa redacţională); c) realitatea publicului (percepţia nemijlocită “a vieţii trăite”).(1 G.Călinescu: “Un articol nu trebuie să fie o piesă de retorică, ci o demonstraţie suficientă, care săoblige mintea la consimţire”. Alte aprecieri şi formulări memorabile, în “Gîlceava înţeleptului culumea” (I-II), Ed. Minerva, Bucureşti, 1974. 3
  4. 4. CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI - Rezultă, în consecinţă, un concurs de realităţi, cărora proiectul şi produsul comunicaţionaltrebuie să le găsească punctul de convergenţă, plauzibil şi convingător, pentru a asigura acceptareaşi succesul actului de informare şi comunicare, a ziarului/publicaţiei. - “Actorii” comunicării sunt obligaţi să ţină seama şi să-şi onoreze rolul de intermediari aimesajului, rol ce le impune corectitudine şi onestitate în identificarea, prelucrarea şi publicareafaptelor de presă. - Cu atât mai mult se impune comportamentul comunicaţional corect şi onest cu cât uniiziarişti, de reală probitate profesională, dobândesc un statut exponenţial, de “voci ale publicului”;acelaşi statut îl poate dobândi şi ziarul, ca instituţie comunicaţională, când profesează, cu rigoare şiperseverenţă, adevărul faptelor, evenimentelor, fără nici un fel de discrimnare sau alt tip dediferenţiere, de ordin social, politic, ierarhic etc. (A fost o vreme, scria J.F. Mansfield, când ziarul“The Times” constituia probă indubitabilă în justiţie.). - Cinstea profesională este criteriul esenţial de asigurare a credibilităţii şi prestigiuluiziariştilor şi ziarelor, cauza situării, de fapt, a presei în poziţia de a patra putere în stat, cu mariresurse de echilibrare a deciziei politice, legislative, executive sau judecătoreşti. (Este bine săreţinem situarea mai mereu a mass media, în aprecierile publicului exprimate în sondaje sau alteinvestigaţii sociologice, în imediata apropiere a bisericii şi armatei.). - “Cinste şi gramatică” le cerea I.L. Caragiale ziariştilor vremii sale, idee valabilă şi azi cândbătălia profesională se dă între cuvântul cinstit şi “cuvântul poruncit” (T. Arghezi), între realitateade fapt (“obiectivă”) şi realitatea publicistică, prin natura ei, personalizată, subiectivă. Exigenţeleunei astfel de “construcţii” sunt bine precizate. - “Mediile de masă construiesc realitatea în producţia lor, la fel cum fiecare dintre noi aconstruit, de la naşterea sa, propria sa imagine despre lume şi îi dă un sens potrivit cu experienţele şiobservaţiile sale. În schimb, când aceste observaţii ne parvin prefabricate de media, în conţinuturide diferite forme, putem spune că acestea contribuie la construcţia propriei noastre realităţi”(s.ns.).(2 - “Capacitatea de a influenţa a media constă într-o <<putere construcţionistă>>; din simpli<<observatori>>, apoi <<martori>> ai evenimentelor, jurnaliştii devin <<creatori>> ai actualităţii,aşa cum există ea pentru public” (s.ns.). (3 Aptitudinea ziariştilor de a retranscrie realitatea cât mai aproape de substanţa ei veridicăconstituie regula elementară a profesiei. Realitatea “aşa cum există ea pentru public” este un demersobligatoriu, dar, aşa cum spuneam mai la început, nu coincide, de multe ori, cu realitatea de fapt saucu cea publicistică. Prin mijloace comunicaţionale specifice, oneste, publicul poate fi implicat îndescoperirea adevăratei realităţi mai favorabilă propriei sale evoluţii şi opţiuni. Problema care se pune, în conceperea şi elaborarea ziarului, este una a maximei lucidităţimorale şi profesionale şi mai puţin una a entuziasmului şi orgoliului de a direcţiona cu totdinadinsul opinia publică (expresia consacrată este “direcţie de conştiinţă”). Desigur, entuziasmul şiorgoliul (profesional) nu trebuie să lipsească, dar numai cu atât publicaţia riscă să dispară dupădouă-trei numere. (4 4
  5. 5. CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI Propunem aceste prime formulări generale şi, în general, cunoscute, întrucât se regăsesc,într-o formă sau alta, în premisa oricărui proiect mediatic – de concepere şi elaborare a ziarului. Eleimplică, de fiecare dată acut, conştiinţa şi voinţa de a face (“de a informa/comunica”) alecomunicatorilor/ziariştilor, fie că sunt la început de carieră, fie că sunt profesionişti experimentaţi.(2 Michel Martin – Communication et medias de masse, pag.8, Ed. Presses de l’Université duQuebec, 1991 (apud prof. Ioan Drăgan, în Paradigme ale comunicării de masă; vezi pct.3).(3 Ioan Drăgan – Paradigme ale comunicării de masă, Casa de editură şi presă “ŞANSA” SRL,Bucureşti, 1996; pag.240.(4 Louis Guery et Pierre Lebedel – Comment créer et animer une publication, Ed. C.P.F.J., Paris,1991; pag.12. Gândirea mediatică (5 este o stare şi o obligaţie de situare continuă, aziaristului/comunicatorului pe “traseul” Emiţător-Canal-Receptor, mai precis, pe traseul de la “faptpublic” la “publicul de fapt”, pentru a asigura integritatea/veridicitatea mesajului şi corecta luireceptare. Dar gândirea mediatică, aşa cum vom vedea în paginile ce urmează, este validată nunumai de talentul de a investiga, esenţializa şi redacta mesajul, ci şi de vizualizarea lui în paginilepublicaţiei. Cu aceste precizări am numit cele două condiţii decisive ale unui bun proiect deconcepere şi elaborare a ziarului: lizibilitatea şi vizibilitatea. Atât despre lizibilitate, cât şi despre vizibilitate vom vorbi pe larg la timpul cuvenit. Acum,precizăm doar că sensul lizibilităţii indică nu numai strădania de a asigura citirea fără dificultăţi atextului, printr-o atentă utilizare a sintaxei, termenilor sau literei “tipografice” (caracter, corp deliteră aflat în fonturile calculatorului), ci şi veridicitatea celor relatate/comunicate. Lizibilitateaapare, într-o asemenea interpretare ca scriitură şi sens; ştim că sensul (curat, nedistorsionat) estelegitim numai dacă respectă adevărul faptului.(6 În acest fel, considerăm lizibilitatea ca o facilitare alecturii, dar şi ca o modalitate de relevare a autenticităţii mesajului. Să reamintim că “a (te)informa”, la origini, însemna “a intra în forma realităţii”, ne spune Lucian Blaga(7, semn simbolic altentativei de cunoaştere nemijlocită; iar pentru Norbert Winner(8 definea informaţia: “dimensiune aunui conţinut obţinut din lumea exterioară în procesul adaptării noastre la ea”, cunoscutulcibernetician subliniind, prin “conţinut obţinut”, obligaţia cunoscătorului de a acţiona în lumeaexterioară (şi asupra ei) pentru a o cunoaşte şi a te adapta la ea… A intra în forma realităţii şi/sau aţi-o apropia, pentru a trăi sau a comunica o realitate certă/veridică constituie acţiuni certe aleclarităţii (“lizibilităţii”) ariei evenimentelor, faptelor, opiniilor de referinţă. Se spune pe bunădreptate că ziaristul/comunicatorul trebuie să ştie cum să intre în forma realităţii – cum să preiapublicistic realitatea – să vadă şi dincolo de aparenţele realităţii, să ştie ce şi de ce comunică, înbeneficiul cui şi cu ce efecte. (Încă la începutul gazetăriei moderne, la jumătatea secolului al XIX-lea, unui ziarist englez trimis corespondent de front, în războiul Crimeei, din 1852, redactorul săuşef i-a spus: transmite ceea ce vezi, dar şi ceea ce nu se vede; caută în spatele (“culisele”)evenimentelor cauzele care le-au determinat, pentru a şti care sunt adevărate şi care sunt provocate, 5
  6. 6. CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUIcine şi cu ce scop se comportă astfel. Ziaristul era sfătuit să vadă dincolo de aparenţe, “să intre înforma realităţii”.).(5 Expresie ce sugerează existenţa, de fapt, a unor criterii şi principii specifice ariei mediatice deanaliză şi comunicare (Bernard Miège propune conceptul de “gândire comunicaţională”, cartea cuacelaşi titlu, apărută la Ed. Cartea românească, 1998.(6 Când se vorbeşte de “adevărul ziaristic”, spre deosebire de adevărul filosofic, matematic, sesubliniază particularitatea jurnalismului: de a respecta faptul, de a nu-l altera prin desprinderea dincontext, interpretare etc. Faptele, informaţiile/ştirile sunt evaluate conform “criteriilor adevărului”(vezi “comportamentul comunicaţional”).(7 Lucian Blaga – Elanul insulei, Ed. Dacia, 1977(8 Norbert Wiener – Cibernetica sau ştiinţa comenzii şi comunicării la fiinţe şi maşini, Ed. ştiinţifică,1966. Legat de vizibilitate, vom preciza acum doar câteva caracteristici ce ţin de obişnuit. Estevorba de ceea ce constructorii ziarelor moderne numesc vizualizare – prin machetare şi punere înpagină – a textelor, titlurilor şi imaginilor rezultate din munca redacţională. Arta relaţionării text-titlu-imagini, în structura unei pagini de ziar şi în ansamblul ziarului, sporeşte forţa de impact amesajului. Expresivitatea grafică are, azi, un rol precumpănitor în realizarea comunicării publice. CE NU POATE LIPSI “ACTORILOR” COMUNICĂRII (în presa scrisă) Să fiu de acord cu profesioniştii comunicării mediatice când susţin că, pentru evitareasubiectivizării excesive, arbitrare, a actului publicistic, editorii, redactorii, vizualiştii presei se aflămereu în situaţia de a proba calităţi profesionale şi morale specifice. Între acestea, trei suntconsiderate în primul rând necesare şi la îndemână: a) Un avizat discernământ comunicaţional, care presupune, între altele: - perceperea, selectarea şi prelucrarea corectă a faptelor, evenimentelor, opiniilor cu relevanţă publică; - capacitatea de a identifica relaţia cauză-efect în producerea şi derularea evenimentelor, cum şi comportamente individuale sau colective: atitudini şi mentalităţi, acţiuni şi scopuri etc.; - aptitudinea de contextualizare, în folosul clarităţii mesajului, a faptelor publice, atât stilistic, cât şi grafic (machetă, design, culoare…). 6
  7. 7. CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI b) Vocaţia “de a vedea adevărul” faptelor: - “actorii” comunicării (editori, ziarişti, “vizualişti”) nu trebuie să se mulţumească doar cu o imagine impresionistă (constatativă/cantitativă) asupra faptelor, evenimentelor (chiar dacă, de multe ori, este tot ce pot obţine); - permantizarea obligaţiei profesionale de a depăşi, cu asumarea oricărui risc profesional, aparenţele, pentru a face cunoscute adevărurile conţinute de evenimente, fapte, atitudini; - faţă de tot ce vezi şi ţi se spune, formulează consecvent întrebarea cauzală: - “De ce?”, pentru a ajunge la mesajul veridic al realităţii investigate; pentru a ajunge la înţelesul şi viaţa oamenilor pentru care publici.O vorbă cunoscută a marelui scriitor latin, Martial, ne vine în ajutor: “Citeşte cartea aceasta, desprecare Viaţa poate spune: e a mea! N-ai să găseşti în ea nici Centauri, nici Gorgone, nici Harpii:rândurile mele miros a om.” Ar fi cum nu se poate mai bine să putem începe o confesiune personală cu propoziţia:“Citeşte publicaţia aceasta…” c) Talent de gazetar. Precizarea “de gazetar” apare ca necesară. Pentru că “talent” nu areacelaşi sens pentru scriitori, muzicieni, plasticieni şi pentru… ziarişti. În cazul primilor, vorbim deun “talent artistic” (creaţie exclusiv personală, originală, legitimată, pe baza unor judecăţi estetice,de valoare etc.), pe când, “talentul de gazetar” mizează pe claritatea şi accesibilitatea (până la unnivel elementar) textului. Se şi spune: când scriitorul intră într-o redacţie de cotidian, pentru a seilustra publicistic, lasă talentul literar la intrare. Lumea scriitorului este, de multe ori, mică, insolită,simbolică – oricum, nu neapărat reală, nemijlocită – pe când lumea gazetarului este reprezentată derealitatea evenimentelor, este veridică, constatabilă, analizabilă (psihologic, sociologic,comunicaţional). Talentul de gazetar este menit să surprindă realul, să-l relateze şi să-l comenteze.Robert Hennard(9, specialist în pregătirea tinerilor ziarişti spunea: “Acum şi în viitor funcţiaesenţială a ziasitului este de a povesti ce se întâmplă; a explica ce se întâmplă şi, nu foarte des, acomenta cele întâmplate”. Opinie nu foarte diferită de formula comunicării propusă de H. Laswell:“Cineva spune ceva despre altcineva”. Înţelegem, astfel, că talentul de gazetar constă în: - aptitudinea de a relata cele văzute şiinvestigate şi de a le reda într-o formă narativă simplă, accesibilă, onestă; - prioritateaevenimentului în raport cu stilul sau disponibilităţile “abstractizante” ale autorului; - capacitatea de 7
  8. 8. CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUIa spune mult în puţine cuvinte (non multa sed multum), expresie a talentului, dar şi a respectuluifaţă de citi-(9 Profesor şi, mulţi ani, în fruntea centrului european de pregătire şi perfecţionare a ziarişrilor, de laLille (Franţa).tor: se poate vorbi chiar de un canon al scriiturii gazetăreşti, recomandându-se utilizarea cuvintelorpline (substantive, verbe) în raport cu cele simple (prepoziţii, conjuncţii, adverbe); o frază de 40 decuvinte nu se reţine, “iar cele de 50-60 de cuvinte ar trebui repudiate din scriitura gazetărească”. Stilul şi timpul scriiturii/lecturii trebuie considerate cu mare atenţie în orice tip de proiectcomunicaţional (pe suport de hârtie) sau în finalizarea intenţiei informaţionale. Dacă în legătură cuscriitura am reţinut câteva reguli, precizările referitoare la timpul lecturii nu sunt mai puţinsugestive. Sociologi francezi au stabilit că o perssană acordă aproximaativ 20 de minute pentrucitireaa unui cotidian şi aproximativ 60 de minute pentru o revistă de tip magazin. Calul fuge… O mică anecdotă a făcut oarece succes, la un moment dat. Un text “frumos” a ajuns pe masaredactorului şef. A citit primul paragraf: “În zarea unui pustiu părelnic, pe câmpia netedă, sărutatăde răcoarea amurgului, când noaptea sta la pândă în orizontul spectral, fin, ca părul indefinit alîngerilor – un tretin argintat de omătul lunii se-ndepărta, dispărea în ezitarea clipei fragile…”.Redactorul şef s-a înfiorat, dar n-a ezitat: a tăiat paragraful şi în locul “frumoasei” imagini a scrisdoar atât: “Calul fuge…”. Scurt, expresiv şi exact. Ca pentru presă. INTENŢIA INFORMAŢIONALĂ ÎN CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI Câteva precizări sunt necesare. În sensul obişnuit, intenţia este similară cu “a orienta”, “adirija”. În aria comunicării, intenţia (intenţionalitatea) semnifică acţiunea de “a adapta la viitorulimediat anumite conţinuturi ale conştiinţei”. În sociologie, foarte lapidar vorbind, intenţia vizeazăpremisele, cauzele şi consecinţele acţionale sau monacţionale ale persoanei, colectivităţii sauinstituţiilor, în raport şi faţă de realitatea (socială, politică, morală) de referinţă. Cercetareasociologică îşi poate propune, raportată la timp, o investigare unidimensională (în prezent); bi sautridimensională (prezent – trecut - viitor). Întrebări de tipul: 1). Care sunt, după părerea dvs.,cauzele creşterii alarmante a violenţei şi criminalităţii, în momentul de faţă, în România? 2). Cecredeţi că a determinat o atât de accentuată disoluţie a autorităţii statale şi a unor instituţii publice,cu rol nemijlocit în asigurarea respectării legii şi a statului de drept? 3). Cine şi cum credeţi cătrebuie să acţioneze, pentru a înlătura, în viitorul imediat, teama şi nesiguranţa în care trăim? 8
  9. 9. CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI Intenţia şi finalizareaa sociologică configurează o imagine cât mai realistă (“obiectivă”) amomentului social investigat; rezultatul sociologic este/poate fi legitimat prinrăspunsurile/argumentele oferite de “conştiinţele implicate”. Prin consecinţă, “spaţiul sociologic”,subiectiv şi el, fireşte, tinde să fie cât mai obiectiv, (cât mai) coincident cu realitatea de fapt şi,adesea, chiar este (cu excepţia cazurilor în care sociologia nu poate înfrânge… ideologia). Cel puţin două observaţii se impun: realitatea sociologică încearcă să descopere realitatea defapt şi s-o descrie structural, în cauza ei profundă; pe când realitatea publicistică se raportează larealitatea de fapt, dar în mod selectiv, reţinând “efectele combinatorii” semnificative, cu relevanţăpublică; de interes public; forţând termenii, am putea spune că sociologia vizează, cu precădere,aspectele procesuale ale organismului social, pe când presa, cea cotidiană mai ales, vizeazăfenomenul (fapt, persoană, întâmplare, evoluţie, efect “care surprinde prin calităţi şi noutate” (10).Nu este vorba, cum bine ştim, de “o clasificare” tranşantă; atât sociologia (mai des), cât şi ziaristica(mai rar) analizează/comentează realitatea din perspectivă procesuală şi fenomenală(fenomenologică) deopotrivă. Precizări utile ne înlesneşte şi sensul juridic al intenţiei. Se ştie, spre exemplu, că unul dinelementele definitorii ale infracţiunii/delictului (inclusiv de opinie) este vinovăţia, sub cele douăforme ale sale: intenţia şi culpa(11. Intenţia constituie elementul subiectiv al delictului (infracţiunii);probează voinţa şi conştiinţa de a produce răul. Intenţia în actul de presă are o natură cu totul aparte.Actul de presă este un act de gândire. Practic, nu poate fi calificat (şi clasificat) ca un fapt oarecare,“de drept comun”. Ca act/fapt de gândire, actul de presă (text, fotografie, desen etc.) nu poate fialăturat unui fapt de drept comun: ziaristul comunică, simte un fapt imaterial, abstract, cuconsecinţe de ordin aperceptiv (efecte psiho-afective, de imagine, viaţă personală, onoare,reputaţie); în faptele/crimele de drept comun (viol, crimă, tâlhărie) consecinţele pot fi ireversibile,abominabile; vătămările produse de actul publicistic sunt reversibile: cel ce se consideră lezat într-un interes sau un drept al său poate solicita un drept la răspuns/replică, în care să fie dezavuate, caneadevărate, faptele ce i-au fost atribuite. Concluzia preliminară: ziaristul nu este şi nu poate fi uninfractor, în rând cu tot felul de borfaşi, violatori, criminali. Practic, ziaristul nu poate fiînvinuit/inculpat decât ca o excepţie de la principiul libertăţii de exprimare, şi numai atunci când seprobează indubitabil că a vrut şi a comis delictul de presă, că a făcut acte/acţiuni care să determineproducerea faptului delictual şi a consecinţelor acestuia. (Vezi şi “Ziarul şi comportamentulcomunicaţional”, în “Partea a doua” a lucrării de faţă.)(10 Vezi şi “Informaţia combinatorie” (Dimensiunea socială), în Dreptul comunicării, de dr. D.T.Popa, Ed. Norma, 1999, pag.27.(11 Art.19, Cod Penal (“Vinovăţia”). 9
  10. 10. CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI ZIARUL – UN MESAJ CONTEXTUAL Faptele, evenimentele publicistice au loc şi se desfăşoară în anumite circumstanţe(împrejurări): de loc, de timp, dar şi psihologice, emoţionale, sociale, politice, civice. Sensul şivaloarea lor comunicaţională sunt configurate, în substanţă, de aptitudinea ziaristului(“comunicatorului”) de a identifica şi analiza cauzele şi tensiunile determinate, cum şi relaţiile deconsecinţă operaţionale în contextul dat. Cauzele şi tensiunile determinate, precum şi consecinţele/efectele, regăsite în mesajulpublicistic, se petrec, fireşte, în contexte diferite; sau pot fi mai bine soluţionate comunicaţional,pornind de la existenţa mai multor tipuri de contexte. Înainte de a le enumera pe cele consideratemai importante, să precizăm că acţiunea de contextualizare a mesajului este o componentăobligatorie a profesiei – de redactor, secretar de redacţie sau vizualizator – şi un reper, acceptat şinecesar, în conceperea şi elaborarea produsului mediatic (ziarul). Tipurile de contexte ce urmeazăau tocmai rolul de a valida oportunitatea gândirii contextuale, în situaţii diferite, adesea puternicemoţionale, dificil de decriptat. Pentru exemplificare, am reţinut cinci tipuri de contexte: - faptic; - paradigmatic; -emoţional; - radicalizant; - al vizualizării (macheta, punerea în pagină). Contextul faptic (“cadrarea”) pretinde ziaristului/comunicatorului să păstreze conţinutul şisensul faptelor, în funcţie de contextul şi cauzele care i-au determinat valoarea de fapt publicsemnificativ. Dislocate, desprinse din împrejurările “genezice”, faptele să nu sufere deformări,truncheri, distorsionări. Aceeaşi atenţie relativă la integritatea faptelor trebuie avută în vedere şi înmomentul “prelucrării” redacţionale (scriitură, stil, gen publicistic). Calitatea mesajului depinde,cum observăm, de capacitatea ziaristului/comunicatorului de a păstra şi prelua întocmai faptul – încauza şi semnificaţia sa comunicaţională. În triada “fapt – context – redactare” nu se poate face,practic, o ierarhizare contributivă. Cele trei componente menţionate sunt la fel de importante. Spreexemplu: Desprinderea arbitrară a faptului din contextul determinant anulează, moral şicomunicaţional, atât scriitura (“redactarea”), cât şi criteriile de selectare. Efecte asemănătoare potapărea şi în cazul unei proaste redactări sau al unei neinspirate selecţii a faptelor cu relevanţăpublică. Desprinderea din context a faptului, fără a-i afecta conţinutul şi sensul, constituie o fazăesenţială a comunicării mediatice. Contextul paradigmatic are în vedere relaţia semantică prestabilită între Emiţător şiReceptor, de care autorii proiectului comunicaţional trebuie să ţină seaama; şi care se va regăsi înscriitură, lexic, “stilul casei”, gândit şi finalizat în paginile publicaţiei preconizate/realizate. Este,aici, vorba de preluarea unui principiu de bază al ştiinţei comunicării, sugestiv formulat: Emiţătorulşi Receptorul trebuie să se afle în aceeaşi arie a sensului, pentru a avea loc o comunicare reală.Ambii poli ai comunicării – în cazul de faţă, “redacţia” şi “publicul” – utilizează acelaşi “cod”comunicaţional; conţinutul, sensul, utilizarea cuvintelor, conceptelor, expresiilor recurente sunt 10
  11. 11. CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUIfamiliare pentru cei ce transmit şi cei ce receptează mesajul. Este normal să stabileşti cui comunici,dar tot atât de normal este să stabileşti şi cum comunici. Contextul emoţional (“psihologic”) vizează, cu precădere, reacţia psiho-mentală apublicului, dar şi a ziaristului, în faţa unor situaţii, stări, evenimente “neaşteptate”, “senzaţionale”,“terifiante” etc. Dacă publicul este de aşteptat să aibă o reacţie emoţională puternică, ziaristului nueste firesc să i se întâmple acelaşi lucru. “A nu fi surprins de nimic face parte din însăşi calificareareporterului”, ne spune J.F. Mansfield. Într-adevăr, pare cu totul nefiresc să priveşti pe ecraneletelevizoarelor teribila catastrofă provocată de cutremurul din Salvador şi să-l asculţi pe reporter cumînşiră, parcă fără nici un fel de emoţie, câţi morţi, câţi dispăruţi, câţi răniţi, câţi fără adăpost, câţiscoşi de sub ruine, ce şanse de supravieţuire mai au cei prinşi sub dărâmături şi tot aşa – de parcă arfi vorba de discursul unui statistician, fie el şi al dezastrului. Cum adesea constatăm, “contextul emoţional” poate fi constatat, dar poate fi şi supralicitat,estompat, provocat, ocultat etc. “Ingineria” emoţională nu-şi propune, deci, descoperirea şicunoaşterea adevărului faptelor publice (nu, în primul rând, aceasta!), ci provocarea sau evitareareacţiilor psihologice, emoţionale, în funcţie de interese şi împrejurări evenimenţiale (conflictearmate, confruntări sociale, electorale, concurenţiale etc.)… Este cunoscută replica fostuluipreşedinte George Bush, când a instituit cenzura militară (permisă în timp de război) în timpulconfruntărilor cu armata irakiană care invadase Kuweitul: Nu vreau să câştig războiul pe teren şi să-l pierd la televizor! În fapt, preşedintele avea în vedere reacţia emoţională a poporului american lavederea inevitabilelor tragedii, de o parte sau de alta a frontului. În aceeaşi arie a exempleloremoţionale putem situa şi campania electorală, spaţiu tipic psiho-emoţional, în cadrul căruiaopţiunea/angajarea/implicarea afectivă (“a sensibilităţii”) blochează în bună măsură resurselelucidităţii şi realismului. Rămâne de referinţă concluzia liderului Partidului Liberal australian, în1993, care spera ca minciuna (instrument emoţional curent) să nu prevaleze în campaniaelectorală… “După alegeri, a explicat insuccesul partidului său zicând: <<Am fost prea cinstit.>> (12De unde deducerea că cinstea este o virtute şi un argument emoţional. Contextul radicalizant apare, cum sugerează şi formularea, în momentele unor confruntări“pe viaţă şi pe moarte” între grupuri politice sau de interese, în interiorul unui sistem/regim politic(ex. Evenimentele radicale româneşti din dec. ’89), între sisteme, ţări, culturi etc. Să observăm cum,în zilele confruntărilor decembriste de la noi, comunicarea normală, informaţia veridică au fostenclavate, dislocate din contextul lor natural şi adaptate “spaţiului psihologic” al confruntărilor;rupte de “realitatea înconjurătoare”. Apărea, astfel, ceea ce unii analişti numesc o altă realitateinformaţională/comunicaţională, caracteristică schimbărilor sau destructurărilor violente: a) informaţia este subiectivizată până la paroxism (golită de realitate, de adevărul faptelor, “joacă” un rol); b) informaţia urmează logica unor scenarii (construcţii arbitrare, pentru o cauză şi nu pentru o evoluţie organică); - informaţia este determinată de criteriul pasional şi nu de cel raţional. 11
  12. 12. CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI Ca profesionişti sau viitori profesionişti ai comunicării suntem obligaţi să constatăm cumcontextul radicalizant poate fi un fapt real, dar şi “un haos bine organizat”, în care informaţia(dirijată, prelucrată, enclavată) poate atinge o efici-(12 Revista “Memoria”, nr.26, martie/1993, pag.92 (vezi volumul “Sociologia minciunii”, Ed.Institutul European, Iaşi, 1998).enţă semnificativă. Contextul radicalizant impune o altă logică a adevărului faptelor, alte criterii de calificare şiutilizare a datelor, faptelor, evenimentelor. Iar când schimbarea radicală vizează mentalităţi saustructuri de tip paradigmatic (“noua ordine”) rezultatele pot fi cu adevărat surprinzătoare. Exemplu,celebru de-acum: relaţia nepotrivită dintre Bill Clinton şi stagiara de la Casa Albă, MonicaLewinski. Personalitate şi personaj charismatic, fără prejudecăţi, Bill Clinton nu părea “prăbuşit” dincauza încurcăturii, comentată la nivel planetar. Culmea poveştii a fost atinsă când sondajele deopinie indicau o creştere spectaculoasă a încrederii populare în preşedinte, în chiar zilelescandalului şi ca efect al acelui scandal. Reacţii pro-Clinton s-au înregistrat şi în alte ţări, inclusiv înRomânia, astfel că love-story-ul clintonian a devenit un business mondial (“global”). Surpriză şi nutocmai. Important este să reţinem o mutaţie sugestivă a percepţiei publicului, radical schimbată faţăde o perioadă anterioară nu prea îndepărtată. Efectul Clinton indică un context nou al percepţiei şimentalităţii, pragmatic, realist, funcţional: preşedintele a fost ales pentru a aduce binele (“fericirea”)şi rezultatele economice şi sociale au fost apreciate ca remarcabile. În fond, un preşedinte nu maiapare, azi, ca “părinte/tătuc” al semenilor săi, ci, mai degrabă, ca exponentul unui “proiect”(economic, politic, civic). Dacă ceea ce ai promis ai realizat, ai şanse să fii iertat pentru alte efectecolaterale. Un proiect comunicaţional trebuie să ţină seamă de toate tipurile de mutaţii – petrecute lanivel individual, de grup sau instituţional, la nivel social sau mental, local sau global – aşa cum aparele, într-un moment sau altul al evoluţiilor şi confruntărilor, inerente lumii pe care tocmai oparcurgem. Contextul vizualizării reprezintă concretizarea soluţiilor redacţionale şi secretariale pentru aobţine efectul comunicaţional preconizat. Vizualiştii (vizualizatorii), cum sunt numiţi adeseaoamenii redacţiei specializaţi în realizarea unor relaţii comunicaţionale incitante între texte, titluri şiimagini, nu sunt simpli tehnicieni ai unor operaţiuni stereotipe. Cu atât mai mult cu cât presaasistată de calculator (PAO) face posibilă implicarea publicistică, inclusiv a operatorilor nemijlociţi,ai procesării publicaţiei. (De multe ori, în cazul periodicelor, operatori şi machetatori sunt şiredactori.). Vizualizarea este direct legată de intenţia informaţională, dar şi de formatul, periodicitatea şidestinaţia (“publicul de referinţă”) publicaţiei. Există, astfel, diferenţe de vizualizare între cotidianepopulare, independente (ex. Adevărul, România liberă) şi cotidiane specializate (ex. Economistul, 12
  13. 13. CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUIZiarul financiar); între ziare de scandal (“jelow press”) şi cele oneste, de opinie şi analiză; întrecotidiane şi periodice… Diferenţele în funcţie de format – format mare (ex. Evenimentul zilei) şiformat tabloid (ex. Libertatea) impun şi anumite reguli relative la dimensiunea textelor, punerea înpagină, “spectacolul grafic” al primei pagini. În general, tabloidele recurg la “pagina vitrină”, încare sunt prezentate, cât mai subliniat, evenimentele, opiniile, interviurile din interiorul publicaţiei.Prevalente sunt titlurile şi imaginile, însoţite de scurte explicaţii (ex. Libertatea, Formula AS, dar şiPro-Sport). Să observăm cum şi ziarele de format mare, cum este “Pro-Sport”, recurg la paginavitrină şi la specularea atentă a manşetei şi frontului paginii I. Sunt ziare de mare tiraj (Evenimentulzilei, Naţional) care îmbină sobrietatea cu spectacolul “vitrină”. Astfel că prima parte a paginii Ieste de tip vitrină (fotografii, titluri şi culori de efect; partea a doua a paginii este relativ sobră, cutitluri şi texte de mai mari dimensiuni. Este un stil impus probabil de “piaţa informaţiei”: la chioşcsau pe tarabe, ziarele sunt expuse (“împăturite”) astfel încât apare la vedere numai prima parte apaginii întâi. Sigur este, însă, că echipa redacţională şi-a propus din start (din proiect) un astfel de“stil al casei”; un astfel de context al vizualizării. 13
  14. 14. CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI PARTEA A DOUA OPŢIUNEA REDACŢIONALĂ Proiectul comunicaţional în discuţie – ziarul – structurează nu numai “spaţiul subiectiv” ceconfigurează mesajul de transmis (intenţia informaţională şi interpretarea contextuală), ci şi anumitefuncţii/conlucrări în interiorul redacţiei. Doi remarcabili specialişti în materie, Louis Guery şi PierreLebedel(13, stabilesc o relativ precisă traiectorie a conceperii şi elaborării nemijlocite (concrete) aziarului: de la gândul de a face un ziar până la organigramă, stil de conducere şi difuzare. Este vorbade soluţionarea punctuală a unor operaţiuni succesive, cum sunt: “- Un ziar pentru cine?” “- Un ziar pentru a spune ce?” “- Un ziar cu cine?” La care se poate adăuga: - Criteriile de constituire a echipei redacţionale. - Stilul de lucru al comitetului/consiliului director. - Comportamentul comunicaţional (profesional şi normativ). Răspunsurile şi argumentele solicitate de întrebările şi acţiunile tipic redacţionale formulateimediat mai sus ne obligă să constatăm cum problematizarea subiectivă de până aici se regăseşte şiîn etapa operativă a construcţiei ziarului. “Un ziar pentru cine?” – impune, înainte de toate, stabilirea “publicului ţintă”, în funcţie deobiectivele prestabilite ale proiectului. Iniţiatorii şi realizatorii ziarului decid dacă se adreseazăpropriilor militanţi (dacă este vorba de o asociaţie, un organism politic, profesional, civic etc.),aderenţilor sau publicului larg. Aceleaşi precizări sunt necesare şi în cazul unui “ziar deîntreprindere”: se va adresa numai cadrelor de conducere/coordonare sau tuturor salariaţilor?; sau încazul unui ziar municipal: destinat numai personalului de decizie sau “masei” de cetăţeni?Concluzia autorilor citaţi: “Este important să se formuleze răspunsuri clare la această primă serie deîntrebări, pentru că, în funcţie de răspunsuri, se realizează de fiecare dată un ziar diferit. Diferit înprivinţa alegerii subiectelor, în maniera de a le trata, în forma de redactare: scriitura, vocabularul,inclusiv în ce priveşte prezentarea: titraj (titrare), ilustraţii, punere în pagină.” (14 Recomandabil ar firealizarea unui număr zero (“pilot”), cu texte, titluri, imagini reale. Numărul zero să fie, apoi,distribuit unor cititori avizaţi care, după lectură, să-şi spună părerea, să facă observaţii de careechipa redacţională să ţină seama.(13 Louis Guery et Pierre Lebedel, op.cit., pag. 12-22. 14
  15. 15. CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI “Un ziar pentru a spune ce?” – este considerată întrebarea cheie a oricărui proiectcomunicaţional. “Cert, dacă se gândeşte elaborarea unui ziar, aceasta înseamnă că există un mesajde transmis, informaţii de publicat, opinii de apărat.” (15 … Ceea ce obligă la stabilirea clară aliniei/orientării redacţionale, “înainte de a lua decizii definitive”. “Un ziar cu cine?” – Pe lângă răspunsurile la întrebările “pentru cine” şi “pentru a spunece”, alte două întrebări solicită răspunsuri tot atât de importante: “Cu cine? şi “Cum?”. În sensobişnuit “cu cine?” vizează echipa redacţională. În funcţie de periodicitatea şi aria derăspândire/acoperire a ziarului, componenţa şi numărul componenţilor echipei sunt diferite. Pentruun periodic, echipa redacţională poate fi formată doar din câţiva angajaţi permanenţi(director/redactor şef, secretar de redacţie, două-trei persoane la corectură, unul sau doi operatori,eventual o secretară tehnică). În acest caz. Publicaţia se realizează, în principal, cuziarişti/colaboratori (permanenţi sau ocazionali). În cazul unui cotidian de mare tiraj şi acoperire(teritorială), echipa redacţională este mult mai numeroasă; poate ajunge la sute de angajaţi(redactori, corespondenţi, personal tehnic, economic-administrativ, auxiliar). Dar întrebarea “cucine?” cere un răspuns şi la ceea ce numim coerenţa comunicaţională a echipei. Componenţiiredacţiei vizează un anumit tip de mesaj, în realizarea căruia se angajează şi moral, şi profesional, şicontractual.(14 Louis Guery et Pierre Lebedel, op.cit., pag.13.(15 Idem, pag.15. Un mesaj contrar (în mod voit contrar) celui proiectat şi realizat de echipa redacţională poateprejudicia credibilitatea şi, în ultimă analiză, tirajul publicaţiei. Nu excludem, fireşte, opiniile îndivergenţă ale redactorilor, ale colaboratorilor sau ale publicului, cu condiţia să fie astfel anunţate,în paginile ziarului, pentru a oferi şi alte variante de interpretare publicului ţintă. În general, însă,echipa redacţională profesează ideile şi stilul de comunicare stabilit în proiect sau în “statutul” defuncţionare, păstrându-se astfel “stilul casei” – filosofia de informare şi comunicare proprie. Unexemplu: - În anii ’70, un cunoscut ziarist francez, Olivier Todd, a trecut de la “Le NouvelleObservateur” (publicaţie a socialiştilor francezi) la “l’Express” (publicaţie condusă de un lider alpartidului radical francez). Într-o întâlnire la “Biblioteca franceză” din Bucureşti, el preciza cătrecerea de la “stânga” la “centru” a fost, într-adevăr, radicală. Astfel că s-a înscris imediat în noulstil şi-n noua orientare a celor de la l’Express”. Exemplul francez ne oferă răspunsuri şi la “cucine?” şi la “cum?”. Ziarul se realizează cu o echipă constituită (şi) pe relaţii elective (şi de idei) şipentru realizarea unui mesaj, aşa cum a fost formulată în proiectul comunicaţional şi-n produsulmediatic finalizat. Constituirea echipei redacţionale – În cazul conceperii şi elaborării unui ziar nou, oportunăse consideră a fi numirea în fruntea echipei a unui profesionist care ştie cum să organizeze o 15
  16. 16. CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUIredacţie, cum să-i imprime o funcţionare operativă, promptă, cum să repartizeze obligaţiilepublicistice pe oameni, în raport de aptitudini, talent de investigare şi redactare, utilizarea surselorde informare… În cazul ziarelor cu vechime pe piaţa mediatică problema nu mai este a constituirii,ci a completării echipei cu noi redactori, iar, în anumite situaţii, cu reînnoirea semnificativă acorpului redacţional. Problema, în acest caz, este a asimilării noilor angajaţi, prin cunoaştereaopţiunii lor comunicaţionale, a ideilor şi convingerilor pe care le profesează şi “compatibilitatea”(eventual – complementaritatea) acestora cu obiectivele comunicaţionale ale redacţiei. Problemaeste de aderare deliberată, în perfectă cunoştinţă de cauză, la stilul de informare şi comunicaremanifest al ziarului şi al echipei care-l realizează… Nu se pune nici un moment restricţionareaprofesională a noilor angajaţi şi, în nici un caz, limitarea libertăţii de exprimare. Opţiunea pentru unziar este liberă; cum liber este refuzul de a opta pentru un ziar sau altul. În practica redacţionalăpoate deveni operaţională şi o instituţie juridică specifică presei: clauza de conştiinţă. Ea se referă laziariştii angajaţi cu contract; de obicei, în contractul colectiv de muncă (acolo unde există) sau încontractul individual sunt/pot fi specificate şi anumite principii şi norme comunicaţionale (obiectiveinformaţionale, mesajul etc.), care devin obligaţii pentru părţile contractante. În situaţia în careredacţia, spre exemplu, îşi schimbă profilul comunicaţional (alte idei, alt tip de mesaj; de la stânga,să zicem, trece la extrema stângă, de la dreapta la extrema dreaptă) ziaristul poate cere desfacereacontractului de muncă, invocând clauza de conştiinţă; incompatibilitate a convingerilor sale cu cele,tocmai schimbate, ale redacţiei. În acest caz, ziaristul beneficiază de toate facilităţile şi drepturilecuvenite celor disponibilizaţi – ajutoare sociale, de şomaj, continuitate în muncă etc. În plus,beneficiază de favoarea morală şi profesională a celor consecvenţi şi intransigenţi cu convingerile şiideile lor, în raporturile de comunicare publică/publicistică. Stilul de lucru al comitetului/consiliului de redacţie: - Aşa cum vom vedea ceva mai încolo,redacţiile sunt coordonate (“conduse”) operativ de un organism colectiv format dintr-un numărrestrâns de persoane (3-5-7), cifra optimă dovedindu-se a fi cinci (ex. “Adevărul”). Denumireaorganismului coordonator respectiv diferă de la redacţie la redacţie (la noi, azi) sau corespunde uneitradiţii redacţionale (ex. Franţa). La noi întâlnim denumiri, cum sunt: “Comitet director”, “Consiliudirector”, “Comitet de redacţie” (semnalat şi pentru Franţa de Guery şi Lebedel). La unele ziare,cum sunt “România liberă” şi “Cotidianul”, în caseta tehnică nu este specificată existenţa şicomponenţa “Comitetului” sau “Consiliului”, dar se nominalizează preşedintele Consiliului deadministraţie sau directorul executiv, redactorul şef, adjuncţii, secretarul general de redacţie.Deosebirile sunt de stil de conducere. Spre exemplu: “Adevărul” este condus de “Consiliuldirector”, în care directorul ziarului are un rol important (întâmplător este şi preşedintele Consiliuluide administraţie); la “România liberă” rolul cel mai important îl are “directorul executiv alSocietăţii R”. Ceea ce nu înseamnă că “România liberă” nu are un organism operativ de lucru; înpractică, acesta este format din directorul executiv, redactorul şef, redactorul şef adjunct, secretarulde redacţie coordonator şi, după caz, şefii de secţie. Dar despre forme şi structuri deconducere/coordonare redacţională vom vorbi în capitolul următor. Acum este necesar să facemprecizări relative la principiile şi normele comunicaţionale (publicistice) de conducere a ziarului. Înprimul rând, trebuie lămurită o problemă de limbaj. În aria presei, a comunicării publice de tip 16
  17. 17. CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUImediatic, în general, cuvântul propriu este coordonare şi nu conducere; ceea ce vrea să însemneestomparea aspectului executiv sugerat de verbul “a conduce”. Într-adevăr, comunicarea şiinformarea în aria mass media (inclusiv în presa scrisă) este călăuzită de principiile libertăţii deexprimare, aşa cum au fost ele stabilite în documentele fondatoare (Declaraţia Drepturilor Omului şiCetăţeanului – 1789; Declaraţia Universală a Drepturilor Omului – 1948) şi preluate în altedocumente internaţionale (universale sau europene), cum şi în constituţii şi reglementări legislativenaţionale (ex. Constituţia României din 1991). Să adăugăm elaboratele normative din interiorulredacţiilor, în care sunt stabilite şi raporturi de muncă (ex. Contractul individual), dar şi raporturi decomunicare (ex. Codul deontologic, statutul redacţiei); există, apoi, reglementări normative maigenerale la care publicaţia a aderat sau a contribuit la elaborarea şi aprobarea lor (ex. Coduldeontologic al Clubului Român de Presă). Observăm că limbajul utilizat în organizarea, conducereaşi realizarea presei (“a ziarului”) nu poate şi nu trebuie să fie de tip administrativ. Necesar este unlimbaj al libertăţii şi conştiinţei libertare, în care personalitatea comunicaţională să fie respectată şiacceptată. Este impropriu să existe diferenţe autoritariste între redactori, editori şi patroni. Acolounde există, democraţia comunicării este încălcată, în dispreţul normelor, practicilor şi uzanţelorcaracteristice lumii moderne. Aceste necesare principii şi norme ale comportamentuluiinformaţional trebuie specificate clar în proiectul publicistic şi respectat pe tot parcursul realizăriilui; şi pe întreaga sa durată de apariţie. Comitetul/Consiliul director, ca şi oricare alte forme deconducere/coordonare au atribuţii de un fel special – de a armoniza conştiinţe, individualităţi (înformare sau consacrate) şi nu de a le supune unor interese, altele decât cele referitoare la dreptul dea informa şi de a fi informat corect, onest. Aceleaşi norme sunt valabile şi când este vorba de relaţiadintre editori, patroni şi ziarişti. Părţile menţionate sunt chemate “să îşi desfăşoare activitateaîmpreună”, cum specifică Rezoluţia 1003 (1993). (16 Ce înseamnă împreună ne precizează rezoluţiatocmai menţionată, în subcapitolul “Dreptul la informaţie” ca drept fundamental al omului – editori,patroni şi ziarişti”:(16 Document al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, adoptat şi de Camera Deputaţilor aParlamentului României, în septembrie 1994, recomandată şi ziariştilor români. 10. Trebuie avut în vedere faptul că ziaristica se sprijină pe mijloacele de informare în masă, care, la rândul lor, au la bază o structură de întreprindere în cadrul căreia trebuie făcută distincţia între editori, patroni şi ziarişti. În acest sens, pe lângă libertatea mijloacelor de informare în masă, trebuie asigurată şi protejată de presiuni interne libertatea în cadrul (s.ns.) mijloacelor de informare în masă… 13. În cadrul acestor organizaţii, editorii şi ziariştii trebuie să îşi desfăşoare activitatea împreună, ţinând seama de faptul că respectul legitim faţă de orientarea ideologică a editorilor sau a patronilor este limitat de imperativul absolut al corectitudinii în cazul ştirilor şi al onestităţii în cazul opiniilor. Este un element esenţial al respectării dreptului fundamental la informaţie… 17
  18. 18. CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI 15. Nici editorii, nici patronii, nici ziariştii nu trebuie să considere că informaţia este un bun personal. Organizaţiile care se ocupă de difuzarea informaţiei nu trebuie să o trateze ca pe o marfă, ci ca pe un drept fundamental al cetăţeanului…” Principii şi norme comunicaţionale – de comportament mediatic – se regăsesc în ConstituţiaRomâniei (art.30 şi art.31), în legi organice (Legea 41/1994 privind organizarea şi funcţionareaRadiodifuziunii şi Televiziunii publice, Legea 48/1992 privind audiovizualul), în reglementări aleorganizaţiilor profesionale, ale redacţiilor şi instituţiilor de presă. Concluzia este logică: organismul de coordonare operativă a redacţiei, oricare ar fidenumirea sau componenţa lui, trebuie să respecte principiile şi exerciţiul libertăţii de informaţie,un drept fundamental al omului, care nu poate fi gestionat discreţionar/autoritar nici de cei careasigură resursele economico-financiare (patroni, editori), nici de cei care elaborează şi transmitmesajul (ziarişti, redactori şefi, directori de publicaţii). A conduce, în presă, înseamnă a media şi aintermedia corect, cu bună-credinţă, în aria comunicării publice; în nici un caz şi indiferent depresiuni (interne sau externe), ziaristul/comunicatorul să nu cedeze prerogativa libertară de caredispun, garantată de norme şi reguli comportamentale interne şi internaţionale. Orice tip de limitarea dreptului la informaţie şi comunicare trebuie expres prevăzut de lege şi numai atât cât legeastabileşte (ex. art.30 din Constituţie – alin.(6) şi (7) referitoare la demnitate, viaţa privată, propriaimagine, defăimarea ţării şi a naţiunii, xenofobia, extremismul, obscenităţile publice). Limitărilesunt excepţii de la regula comunicării nelimitate a ideilor, opiniilor, gândurilor, judecăţilor devaloare, creaţiilor. (17(17 Vezi şi Dreptul comunicării (menţionat la pct.10), pag.182 şi următoarele. TIPURI DE ORGANIGRAME REDACŢIONALE Structura şi amploarea organigramei redacţionale diferă în funcţie de periodicitatea, aria derăspândire, numărul de pagini, tiraj, eficienţă informaţională şi economico-financiară. Un periodic(săptămânal sau lunar) poate avea o organigramă foarte simplă, de tipul: DIRECTOR Serviciul economic- REDACTOR ŞEF administrativ Distribuţia 3-5 redactori permanenţi Secretar de redacţie Corectura Reprezentare + colaboratori 18
  19. 19. CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI O asemenea organigramă simplă a avut săptămânalul “Românul”. Într-o asemenea structurărolurile redacţionale nu sunt “fixe”. Redactorul şef stabileşte linia publicaţiei, “stilul casei”, dar seimplică şi în elaborarea şi definitivarea machetei fiecărui număr. De asemenea, lucrează direct şi cutipografia (“imprimeria”), împreună cu secretarul de redacţie. Ba uneori se întâmplă (în special lapublicaţiile lunare, trimestriale) ca redactorul şef să realizeze şi macheta şi să îndeplinească şiobligaţiile ce revin directorului (sunt redacţii mici care au fie numai director, fie numai redactorşef). Lucrurile se pot petrece astfel întrucât periodicile ajung la o structură (machetă) standard apublicaţiei – cu pagini, rubrici şi formate cvasipermanente. Structura standard a unei organigrame simple este prezentată astfel de L. Guery şi P.Lebedel: (18(18 Op. cit., pag.41. Directorul publicaţiei Redactor şef Secretariat de redacţie Compoziţie Imprimerie Redactori Fotografi Machetatori Desenatori În cazul marilor cotidiene, organigrama este mult mai cuprinzătoare, atât pe compartimente,cât şi ca număr de persoane implicate în conceperea, elaborarea şi difuzarea ziarului. Simpla citire aorganigramei ne dă posibilitatea să anticipăm relaţiile şi responsabilităţile intraredacţionale, precumşi domeniile de maxim interes investigate şi comentate de ziarul vizat. Să vedem cum esteorganizată, în mod obişnuit, redacţia unui cotidian: (19(19 Christine Leteinturier – Les metiers des medias, în Colecţia “Medias”, Ed. Ellipses, 1995;pag.241. 19
  20. 20. CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI Consiliul de administraţie Directorul publicaţiei Consiliul de Redactor şef Documentare Servicii redacţionale Secretariat de redacţie Servicii administrative Politică Economie Servicii comerciale Internaţional (extern) Servicii Cultură tehnice Sport SocietateOrganigrama prezentată se regăseşte, cu unele modificări, în presa modernă, în general. La noi,organigrama “Adevărului” aproape coincide cu cea de mai sus. Cu menţiunea că în cazul publicaţieiromâneşti, în prima parte a organigramei apare şi “Consiliul Director”, în succesiunea: … administraţie Consiliul Director Director Redactor şefÎn timp ce “Evenimentul zilei” are structura: …Consiliul de administraţie Directori generali (2) Redactor şef Învăţăminte utile putem reţine şi în ce priveşte numărul personalului redacţional şirepartizarea lui pe departamente, redacţii, servicii. Iată, de pildă, repartizarea ziariştilor ziarului “LeMonde” (20, în organigrama redacţională: - Direcţia – Redactorul şef – Reportaje şi anchete – 27. - Serviciul Extern – 17. 20
  21. 21. CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI - Corespondenţi în post în străinătate – 21. - Serviciul Politică – 16. - Serviciul Economie – 25. - Serviciul Cultură – 25. - Corespondenţi în provincie – 6. - Alte publicaţii (titluri) necotidiene – 24. - Secretariat de redacţie, infografie, iconografie – 36. Observaţia ce se impune vizează numărul mare de angajaţi în compartimentul “Secretariatde redacţie, infografie, iconografie” (36), compartimentul care vizualizează mesajul (armonizareacomunicaţională între titluri, texte şi imagini). Este semnul firesc al importanţei ce se acordăimpactului vizual, în era multimedia, care nu poate fi în nici un fel ignorat de un proiect publicisticbine articulat. În finalul primei părţi a sintezei de faţă ni se pare util să realizăm un punctaj al problematiciispecifice proiectării şi finalizării produsului mediatic vizat – ziarul. Pornim de la ideea că înpremisa oricărui proiect mediatic trebuie să fie bine argumentate trei lucruri:(20 Christine Leteinturier, op.cit., pag.242. - mesajul intenţionat; - impactul comunicaţional (efectele reale/virtuale); - sursele profesionale şi financiare (proprii/atrase; reale/potenţiale). Detaliile proiectului vor avea în vedere: - intenţia informaţională; - opţiunea redacţională; - organigrama funcţională. Alegerea echipei redacţionale va avea în vedere: - discernământul profesional al “actorilor” comunicării; - vocaţia evenimentului (de presă); - aptitudini publicistice reale. Redacţia este bine să fie concepută ca: - o structură funcţională, întemeiată pe libertate şi onestitate profesională; - o echipă ce-şi asumă răspunderi individuale, colective şi instituţionale, în general acceptate, în aria comunicării publice; - o sumă de individualităţi complementare. Proiectul va preciza, de asemenea: - formatul ziarului (format “mare” sau “tabloid”); - mijloacele de vizualizare şi imprimare (tipar înalt – practic dispărut, offset, fotoculegere, procesare; în alb-negru, la o culoare, policromie etc.); - difuzarea (reţea proprie, mixtă sau prin societăţi specializate). 21
  22. 22. CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI ZIARUL ŞI COMPORTAMENTUL COMUNICAŢIONAL Consemnările de până aici indică existenţa unui comportament comunicaţional al ziaristului,rezultat din modul de percepere şi interpretare a realităţii evenimenţiale, precum şi a circumstanţelorîn care a avut loc evenimentul. În fapt, ziaristul/comunicatorul acceptă şi îşi impune anumite normede conduită – morale, juridice, deontologice – în identificarea, prelucrarea şi publicarea faptelor depresă; fapte cu relevanţă publică. Realitatea şi contextul evenimentelor, regăsite în actul publicistic,ne dau măsura corectitudinii şi normalităţii autorilor/comunicatorilor. Aceasta, pe de o parte. Pe dealtă parte, atitudinea şi interpretarea normativă a actului publicistic – de către persoane, organismesau instituţii – ne dau măsura disponibilităţilor de înţelegere din partea acestora a actului decomunicare mediatică, în cheie libertară, pluralistă, democratică. Comportamentul comunicaţional are, deci, două laturi complementare, deşi, în multe cazuri,neconcordante, divergente: a) a ziaristului /comunicatorului şi b) a celor care receptează mesajul(public, persoane, instituţii). Proiectul comunicaţional – în faza de intenţie şi de realizat (“produs”) va circumscrie câtmai exact cadrul normativ - juridic şi deontologic – care vizează actul publicistic şi pe “actorii”implicaţi, dar şi libertăţile de care pot beneficia, în litera şi spiritul reglementărilor româneşti şieuropene. Invocarea şi respectarea reglementărilor europene nu trebuie evitate şi nici privite cu oanume reticenţă. Este fapt (şi text) constituţional - când este vorba de drepturile fundamentale aleomului - că prioritate au normele europene de comportament comunicaţional (dreptul la liberaexprimare, dreptul la informaţie). “1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretateşi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelaltetratate la care România este parte. (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentaleale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.”(Art.20, Constituţia României) Cadrul normativ al răspunderii şi calificării, în cauzele comunicaţionale, de presă, estestabilit de norme constituţionale, norme juridice (civile, penale), norme deontologice (profesionale),norme europene (Rezoluţia 1003/1993, Convenţia europeană a drepturilor omului) şi normeuniversale (Declaraţia universală a drepturilor omului, rezoluţii ONU etc.). Reglementările menţionate, ca şi toate cele referitoare la circulaţia informaţiilor, opiniilor,creaţiilor au ca suport normativ şi opţional libertatea neîngrădită. Declaraţia Universală aDrepturilor Omului (1948) tocmai această cauză o afirmă: “Orice persoană are dreptul la libertateade opinie şi de exprimare, ceea ce implică dreptul de a nu fi tulburat pentru opiniile sale şi acela dea căuta, de a primi şi de a răspândi, fără a ţine seama de graniţe, informaţii şi idei prin orice mijloc 22
  23. 23. CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUIde exprimare.” (art.19). Elaborată sub semnul Declaraţiei Universale, Constituţia României …inviolabilitatea libertăţii de exprimare “a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertateacreaţiilor de orice fel” (art.30, alin.1). Acţiunea libertară, proprie ariei comunicaţionale, nu trebuie, totuşi, absolutizată. Existălimite, în general acceptabile, de exprimare/publicare. Este vorba, în primul rând, de limitări, încazurile în care se încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică şi bunele moravuri(Constituţie, art.26 (2)). Tot limitări sunt şi prevederile conţinute de art.30, alin.6 şi 7, care se referăla demnitatea, viaţa privată sau imaginea persoanei (alin.6) şi la defăimarea ţării, a naţiunii, urănaţională, rasială sau confesională, separatism teritorial şi violenţă publică (alin.7). Există, deasemenea, limitări în virtutea legii, între care amintim evenimentele şi procesele cu minori, cauzelepe rol în justiţie, siguranţa naţională, secretele militare, documentele secrete şi strict secrete etc.Toate aceste limitări şi interdicţii de publicare, existente în legislaţia majorităţii ţărilor moderne(exemple: Franţa, SUA, Germania) stabilesc un cadru general, actual şi eficient, al libertăţiiinformaţiei şi comunicării. Asimilarea lor în proiectul comunicaţional, preconizat şi realizat, esteobligatorie , dacă dorim să impunem o publicaţie credibilă, libertară. Ele subliniază atitudineamorală şi profesională a “actorilor” comunicării faţă de libertate; faţă de libertatea de exprimare şicomunicare. Semnificaţii asemănătoare, prin importanţă şi efect comunicaţional, are şi interpretareanormativă aplicată actului publicistic. Reglementările în vigoare fac, pe bună dreptate, o delimitarenetă între ştiri şi informaţii, pe de o parte, şi opinii, gânduri, păreri, judecăţi de valoare, creaţii, pede altă parte. Am văzut cum textul constituţional precizează că gândurile, opiniile/credinţele şi creaţiilesunt inviolabile. În termeni obişnuiţi spunem: nimeni nu poate fi condamnat pentru ideile, opiniile,judecăţile de valoare exprimate. Ceea ce înseamnă că ştirile sau informaţiile nu se bucură de untratament normativ similar. Soluţia o oferă reglementările europene şi sentinţele Curţii Europene aDrepturilor Omului de la Strasbourg. Practica europeană stabileşte criterii diferite de apreciere a corectitudinii unei ştiri şi acredibilităţii unei opinii: - în cazul ştirilor/informaţiilor se aplică criteriile adevărului; ştirea, faptul de presă trebuie să fie relatat întocmai – “brut, nud” – fără nici o apreciere a autorului; faptul să-şi păstreze veridicitatea, exactitatea şi atunci când este decupat din realitatea contextuală în care s-a produs; orice intervenţie subiectivă în relatare/redactare, orice adjectiv calificativ determină o modificare de conţinut şi o responsabilitate nemijlocită; - în cazul opiniilor, părerilor, judecăţilor de valoare se operează cu criteriile onestităţii; opiniile, gândurile, fiind apreciate ca inviolabile, nu pot fi judecate, în procedurile juridice sau deontologice obişnuite; referindu-se la un caz soluţionat de Curtea Europeană, Federaţia Internaţională a Editorilor de Ziare constată: “După părerea Curţii trebuie să se facă o distincţie clară între fapte şi judecăţi de valoare. Existenţa faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul judecăţilor de valoare nu poate fi dovedit”. Fireşte, criteriile menţionate sunt valabile atâta vreme cât faptele, opiniileexprimate/publicate nu constituie insulte sau calomnii; atâta vreme cât ele sunt corecte şi oneste. În 23
  24. 24. CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUIsensul acesta se exprimă şi Rezoluţia 1003/1993 adoptată de Adunarea Parlamentară a ConsiliuluiEuropei: “Exprimarea opiniilor poate consta în reflecţii sau comentarii asupra unor idei generale sauîn observaţii privind informaţii cu fundament real. Deşi opiniile sunt inevitabil subiective şi, prinurmare, nu pot şi nu trebuie supuse criteriului adevărului, ele trebuie totuşi exprimate într-o manierăonestă, etică.” Dezvoltările doctrinare referitoare la comportamentul public, comunicaţional şi etic, suntsugestive, pentru noile valori comunicaţionale ale modernităţii. John B. Thompson vorbeşte detendinţa “spre o etică a responsabilităţii globale”. Autorul citat are în vedere modificările desubstanţă petrecute în însăşi ideea de comunicare în lumea de azi. Teoria lui Jurgen Habermas, spreexemplu, care considera comunicarea dialogică, “faţă în faţă”, bazată pe coprezenţa participanţilornu mai rezistă noilor conţinuturi, favorizate de globalizarea comunicaţională dar şi economică,politică, socială. John B. Thompson se întreabă oarecum retoric: “Există o dimensiune normativăsau etică a noului tip de caracter public creat de mass media?” În fapt, mass media a determinat onouă redimensionare a însăşi ideii de realitate comunicaţională. Mass media modifică ideea dupăcare “universul etic era format din contemporani, din indivizi situaţi aici şi acum, iar reflecţia eticăera o morală a proximităţii.” Iată un paragraf-argument sugestiv: “Astăzi nu mai putem gândichestiunile moral-practice în acest mod. Astăzi, datorită dezvoltării tehnologiilor şi concentrăriimasive a resurselor, acţiunile pot avea consecinţe care se întind cu mult dincolo de locul imediat.Universul etic nu mai poate fi gândit ca o lume de contemporani coprezenţi. Condiţiile de apropiereşi de contemporaneitate nu se mai păstrează, iar universul etic trebuie să fie lărgit pentru a-icuprinde pe cei aflaţi la distanţă, care, deşi îndepărtaţi în spaţiu şi timp, pot face totuşi parte dintr-osecvenţă interconectată a acţiunilor şi a consecinţelor lor”. (21(21 John B. Thompson – Media şi modernitatea. O teorie socială a mass media, Ed. ANTET, 2000,pag.250. CADRUL (TIPIC) DE ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA ZIARULUI Proiectul comunicaţional preconizat şi realizat poate fi sistematizat – în formă şi conţinut –astfel încât să devină o cartă a principiilor, normelor şi responsabilităţilor redacţionale: în interiorulinstituţiei, în raport cu ceilalţi şi cu organismele guvernamentale, profesionale, civice. O lecturăinstructivă, cu privire la cele relatate până aici, ne oferă (şi) Statutul ziarului “Adevărul”, redactat şiaplicat în redacţia ziarului, începând cu anul 1996. “I. Date generale Ziarul “Adevărul”, fondat în 1888, apare în noua formulă de la data de 25 decembrie 1989. 24
  25. 25. CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUIEditorul ziarului este Societatea pe acţiuni “Adevărul”, autorizată prin S.C. 79/1991 aJudecătoriei sectorului 2 şi înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului Bucureşti, subnr.140/2964 din 16 mai 1991.Marca ziarului “Adevărul” este înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci subnr.18332, din 22 iunie 1992.II. Obiectivele ziarului1. ADEVĂRUL este un cotidian naţional independent. El este în afara oricăror influenţepolitice, economice, financiare, de grup ori personale – interne sau din exteior.ADEVĂRUL nu face politica nici unui partid.Ca o garanţie a statutului său de independenţă, redactorii ziarului nu pot fi membrii vreunuipartid politic.2. ADEVĂRUL promovează valorile democraţiei şi statului de drept, susţine instaurareaeconomiei de piaţă. El acţionează în apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale aleomului, definite în Constituţie şi în documentele internaţionale la care România este parte.Ziarul este împotriva oricăror forme de extremism şi îşi propune promovarea toleranţei înviaţa socială şi politică, a respectului pentru opiniile civile şi politice.3. Potrivit însuşi titlului său, ADEVĂRUL oferă o imagine corectă a vieţii, fără prejudecăţi,în acord deplin cu realitatea.4. ADEVĂRUL şi-a ales ca deviză articolul 16 din Constituţie: “Nimeni nu este mai presusde lege” – definindu-se ca un cotidian angajat în promovarea legalităţii şi a justiţieisociale. El are o atitudine critică atât faţă de Putere, cât şi faţă de Opoziţie, considerânddrept unic criteriu de judecare a faptelor raportarea lor la prevederile legii şi la principiilemorale.5. ADEVĂRUL se adresează cititorilor din toate categoriile sociale. El îşi propune săcontribuie la prevenirea momentelor de tensiune, să înlesnească înţelegerea şi încredereamutuală.III. Principiile de bază ale activităţii redacţionale1. În activitatea redacţională se va face o diferenţiere clară între ştiri şi opinii, evitându-seorice confuzie între ele. Ştirile sunt fapte şi date, iar opiniile sunt exprimarea unor gânduri,idei, credinţe sau judecăţi de valoare. Opiniile sub forma comentariilor asupraevenimentelor sau acţiunilor unor persoane sau instituţii nu trebuie să vizeze o negare sau oocultare a realităţii faptelor.2. În spiritul respectului pentru adevăr, faptele sunt prezentate astfel încât cititorii, luândcunoştinţă de informaţiile şi punctele de vedere diverse, să-şi poată forma propriileconvingeri.3. Ziariştii nu se substituie instituţiilor şi puterilor publice. În consecinţă, exercitareaatribuţiilor lor nu trebuie să condiţioneze sau să influenţeze desfăşurarea actului de justiţie.Ziarul respectă principiul prezumţiei de nevinovăţie, evitând să publice comentarii şi luări 25
  26. 26. CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUIde poziţie asupra unor cauze aflate pe rol în justiţie. Aceasta nu exclude relatările obiectiveasupra faptelor în evoluţia lor.4. Ziarul îşi asumă răspunderea morală şi de altă natură pentru conţinutul ştirilor şiarticolelor publicate şi asigură dreptul la replică al celor avizaţi, în urma analizei înConsiliul Director.5. ADEVĂRUL respectă dreptul cetăţenilor la o viaţă privată şi este conştient că persoanelecu funcţii în viaţa publică au dreptul la protecţia vieţii lor private, în afara cazului în careaceasta poate avea urmări asupra vieţii publice.IV. Regulile de conduită profesională şi etică a redactorilor ADEVĂRULUI1. Ziarul ADEVĂRUL îşi apără şi protejează redactorii în exercitarea corectă şi onestă aatribuţiilor lor, inclusiv asigurându-le asistenţă juridică. La rândul lor, redactorii săi vorda dovadă de fidelitate faţă de ziar, se vor comporta corect şi demn, apărând prestigiulfirmei ADEVĂRUL.2. Redactorii sunt datori să asigure ca informaţia publicată să fie reală, corectă şicompletă. Zvonurile nu trebuie confundate cu ştirile. Titlurile trebuie să reflecte cât maifidel conţinutul faptelor şi datelor prezentate. Redactorii nu vor prezenta raţionamentele lordrept fapte. Ei nu vor ascunde sau distorsiona informaţia.3. Este o obligaţie primordială verificarea temeinică a informaţiei. Dacă verificarea nu esteposibilă, informaţia se publică sub o rezervă explicită în acest sens.4. Redactorii vor veghea asupra confidenţialităţii surselor de informaţii, dar şi asupradatelor şi faptelor de care au luat cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor lor.Confidenţialitatea surselor de informaţii este garantată de documentele C.S.C.E., la careRomânia este parte.5. În cursul anchetelor publicistice, redactorii vor respecta cu stricteţe principiul de drept“Audiatur et altera pars”, ascultarea şi a celeilalte părţi.6. În relaţiile pe care redactorii, în exercitarea profesiei, le întreţin cu autorităţile publicesau cu diverse sectoare economice şi firme, sunt interzise orice înţelegeri care ar puteaafecta imparţialitatea sau independenţa ziarului. Redactorii nu vor uza de statutul lorpentru obţinerea de beneficii şi promovarea intereselor proprii.7. Redactorilor ADEVĂRULUI le este interzis să publice în ziare şi reviste concurente.Orice colaborare externă va putea avea loc doar cu aprobarea directorului ziarului.8. Încălcarea principiilor enunţate mai sus atrage răspunderea administrativă, materială,penală sau civilă, după caz.V. Organizarea Redacţiei şi relaţiile cu Editorul1. Conducerea redacţiei şi ziarului ADEVĂRUL este o conducere colegială. Ea esteasigurată de un Consiliu Director, format din 5 persoane – directorul ziarului, redactorul-şef, redactorii-şefi adjuncţi, alţi membri ai redacţiei.2. Directorul ziarului este reprezentantul Redacţiei în relaţia cu Editorul şi el îşi asumărăspunderea pentru tot ce apare în ziar. 26
  27. 27. CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI 3. Directorul ziarului este validat în post de Consiliul de Administraţie, în urma prezentării candidaturii sale de către Adunarea Redactorilor. 4. Componenţa Consiliului Director se hotărăşte de către Adunarea Redactorilor, prin vot deschis, cu majoritate simplă, pe baza propunerii directorului ziarului şi este validată de Consiliul de Administraţie. 5. Consiliul Director este ales pe o perioadă de doi ani. 6. Consiliul Director hotărăşte prin consens asupra orientării ziarului în toate chestiunile importante ale vieţii politice, economice, sociale, culturale. 7. Consiliul Director elaborează toate propunerile care privesc personalul redacţiei, propuneri prezentate apoi de directorul ziarului Consiliului de Administraţie spre aprobare. 8. Redacţia este structurată pe departamente. Personalul redacţional răspunde pe cale ierarhică pentru îndeplinirea atribuţiilor încredinţate. VI. Validitatea Statutului 1. Statutul ziarului ADEVĂRUL a fost întocmit luând în considerare prevederile Constituţiei României privind dreptul la informaţie şi libertatea de exprimare, Rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la etica ziaristică, precum şi documentele Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. 2. Acest statut devine valid cu condiţia aprobării sale cu cel puţin două treimi din voturile membrilor Adunării Redactorilor. Anularea sau amendarea sa sunt subiectul unei proceduri similare.” CÂTEVA DATE DE MANAGEMENT COMUNICAŢIONAL Proiectul comunicaţional, elaborat şi finalizat, cuprinde, cum este firesc, şi o posibilă soluţiemanagerială, chiar şi în această fază a inventarierii resurselor publicistice (redacţionale), financiareşi tehnice. Avem în vedere, pe de o parte, resurse preconizate – reale şi virtuale -, şi resurseleaşteptate, acelea pe care succesul şi credibilitatea ziarului le vor provoca şi implica în consolidareaşi legitimarea ziarului, pe de altă parte. În faza de proiect, calculele de rentabilitate implică o serie de detalii, între care: tirajul,periodicitatea, teritorialitatea (aria de difuzare), costurile de producţie (hârtia, tipografia,transportul, comisionul acordat societăţii de distribuţie sau distribuitorilor individuali (care poateajunge până la 35% din preţul pe exemplar), sponsorizări, donaţii). O atenţie particulară se acordăpublicităţii. (În cazul ziarului, preţul publicităţii este calculat “la centimetru pătrat”). Câteva repere devin obligatoriu de cunoscut şi de luat în calcul: - veniturile populaţiei (un studiu temeinic privind: salarii, mediul de afaceri, şansele clasei mijlocii, investiţiile productive, efectele politicilor financiare, stabilitatea pieţei muncii etc., etc.); 27
  28. 28. CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI - resursele proprii (fondul/suma de bani alocată iniţial, preţul publicaţiei, tirajul tras şi vândut, eventuale alocaţii din bugetul/veniturile societăţii comerciale în structura cărora sunt integrate şi ziarele (ex. “Societatea R” – pentru “România liberă”, sau “Societatea Adevărul” – pentru ziarul “Adevărul”; producerea altor publicaţii – (almanahuri, suplimente) -, editare cărţi, reviste, ediţii speciale; executarea unor servicii de tip publicistic, la solicitarea unor clienţi, coproducţii etc.); - resursele atrase (sponsorizări, publicitate, donaţii); - resursele umane (aptitudini, calificare, vârstă, cicluri de perfecţionare în redacţie, în forme instituţionalizate – studii post-universitare, masterat, doctorat, în ţară sau străinătate; relaţii contractuale cât mai precise: pe termen nelimitat, pe o perioadă limitată, pe o perioadă de probă; un sistem bine conceput de concursuri pe post sau concursuri profesionale; o modalitate corectă de stimulare sau penalizare…). Cu aceeaşi atenţie vor fi detaliate cheltuielile: - salariile personalului angajat - onorariile pentru colaboratori - costul hârtiei - costurile imprimării - costul distribuţiei/difuzării - modalitatea sigură de recuperare a banilor de la societăţile de difuzare şi de la difuzorii individuali - o continuă supraveghere a raporturilor dintre venituri şi cheltuieli - o modalitate plauzibilă de raportare a cheltuielilor înregistrate pentru producţia redacţională la cheltuielile cu personalul redacţional (costul efectiv al produsului mediatic: - text, fotografie etc.) - atenta corelare a veniturilor, salariilor, recompenselor, precum şi a preţului ziarului, a publicităţii, campaniilor de imagine etc., cu inflaţia şi puterea de cumpărare a leului, astfel încât pierderile să fie minime, recuperabile sau să fie evitate. Managementul comunicaţional înseamnă, desigur, mult mai mult. Corecta gestionare aresurselor, studiul atent al condiţiei sociale a publicului de referinţă sunt completate şi de intervenţiaîn strategia informaţională propriu-zisă: calitatea publicistică. Se va stabili, între altele, dacă stilulcasei, actualitatea şi interpretarea faptelor evenimentelor sunt în concordanţă cu aşteptărilepublicului; dacă formatul, structura pe pagini şi rubrici, chiar culoarea utilizată – o singură culoaresau policromie – rimează cu gustul, tradiţia şi sensibilitatea publicului ţintă; limbajul, vocabularul,accesibilitatea termenilor, cum şi litera aleasă (familii, caractere, tipuri) pentru tipărirea ziaruluiconstituie alte detalii deloc lipsite de importanţă în managementul comunicaţional. Modalitatea curentă de verificare a stării şi rezultatelor instituţiei de presă se dovedeşte a fiaudit-ul. Într-o sinteză referitoare la audit-ul comunicaţional, Christian Schneider(22 aprecia canecesar de ştiut: 28
  29. 29. CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI - punctele puternice, punctele slabe, precum şi cauzele situaţiei observate; - relaţiile existente între întreprindere şi publicările sale principale; calitatea şi posibilele lipsuri; - disfuncţionalităţile care au dus la un deficit de comunicare (internă sau externă) sau la o comunicare inadaptată; - existenţa şi rolul circuitelor de comunicare internă; - marile linii de care să se ţină seama în orientarea eforturilor în materie de comunicare. Ideile de mai sus sunt considerate de autorul citat ca părţi ale “concluziei audit-ului care nutrebuie să se transforme în strategie dar subliniază marile obiective de la care se poate porni înelaborarea strategiei” (pag.69). Amintim, în context, existenţa, în ţara noastră, a unei ordonanţe guvernamentale carereglementează audit-ul. Auditul intern Ordonanţa guvernamentală nr.119/1999 stabileşte organizarea auditului intern, “sub formaunui compartiment specializat, constituit din una sau mai multe persoane, astfel încât personalul despecialitate angajat în acesta, denumit (…) auditor intern, să nu fie implicat în vreun fel înîndeplinirea activităţilor pe care le auditează”… Între atribuţii se stabileşte şi “evaluareaeconomicităţii, eficacităţii şi eficienţei, cu care sistemele de conducere şi de execuţie existente încadrul instituţiei publice ori la nivelul unui program/proiect finanţat din fonduri publice utilizeazăresurse financiare, umane şi materiale pentru îndeplinirea obiectivelor şi obţinerea rezultatelorstabilite”. Să mai adaugăm obligaţia de identificarea slăbiciunilor sistemelor de conducere şi decontrol, precum şi a riscurilor asociate unor astfel de sisteme”… Reguli şi obiective de auditare potfi aplicate şi la societăţile comerciale. Obiectivele şi competenţele sunt stabilite prin Legea 31/1990,modificată şi republicată în 1998.(22 Christian Schneider – Communication, Ed. DELMAS, Paris, 1993; pag.69. 29
  30. 30. CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUI PARTEA A TREIA VIZUALIZAREA MESAJULUI (Elemente principale de machetare şi punere în pagină) Proiectul comunicaţional, odată gândit şi detaliat, urmează “să fie pus în practică” – să iaforma fizică a ziarului – în conţinutul, formatul şi structura stabilite. Textele, titlurile şi imaginileselectate, prelucrate şi definitivate pentru tipar se vor regăsi în macheta realizată de specialişti învizualizare ai redacţiei (angajaţi permanenţi şi/sau colaboratori). În fapt, acest moment al conceperiişi elaborării ziarului activează în mod deosebit compartimentul secretariat de redacţie, pe care-lputem observa, în organigrama ziarului, în relaţie directă cu redactorul şef. În cadrul secretariatuluide redacţie se găsesc, azi, nu numai tehnoredactori, machetatori sau secretari “de paginaţie” (cumaveau marile cotidiane şi la noi), ci şi design-eri, desenatori, operatori pentru tehnoredactarecomputerizată. În unele redacţii, secretariatul de redacţie include şi serviciul/colectivul “decalculatoare”, căruia îi revine culegerea, punerea în pagină (procesarea) şi, de multe ori, chiarrealizarea machetei “foaie de machetă”, desenată de secretarii/tehnoredactorii “erei plumbului”. Performanţele tehnice şi grafice ale presei asistate de ordinator nu înlătură, totuşi, rolulcomunicaţional al echipei secretariale, căreia îi revine obligaţia de a prezenta materialulinformaţional în forma şi cu efectele pe care le putem aprecia, citind şi analizând ziarele şi revistelece ne stau la dispoziţie la chioşcuri sau la centre de difuzare a presei. Referindu-se la cele patruetape (faze) de tratament al informaţiei: - colectarea şi transmiterea: - prepararea; - prezentarea: -difuzarea şi vânzarea – Louis Guery atribuie secretariatului de redacţie etapa prezentării. Conţinutulacestei a treia faze în elaborarea ziarului nu presupune o simplă prelucrare mecanică a operaţiunilorde prezentare. Secretarul de redacţie, ni se atrage atenţia, nu trebuie privit ca un simplu machetist(machetator), deoarece “nu este vorba doar de o simplă funcţie de fabricaţie, pur tehnică, pe care,dacă aşa ar fi, ar putea fi luată de imprimeur”. (23(23 Roy Nash – How newspapers work, Ed. Pergamon Press, 1964 (în colecţia “Ziaristica”). Secretarul de redacţie face parte şi reprezintă un “organ de execuţie şi coordonare”, darcăruia nu-i poate lipsi dimensiunea creativă. Munca secretarului de redacţie este succesivă actuluide creaţie publicistică şi-i poate spori valoarea comunicaţională, prin mijloace specifice. Ziarulinformatizat impune, pe lângă o adaptare a muncii secretariale, o creştere accentuată a ritmului degândire şi execuţie a machetei “electronice”, a alegerii elementelor grafice (literă de titlu şi text,format, culoare), compatibilitatea dintre conţinutul textului (mesaj) şi mijloacele de vizualizare cesporesc vizibilitatea şi efectele informaţionale. Raporturile de muncă şi competenţele redacţionale în redacţiile informatizate de azi nudiminuează rolul important al secretarului (secretariatului) de redacţie, cu deosebire în structuramarilor cotidiene. Redactorii, comentatorii, analiştii ştiu ce trebuie făcut (scris, comunicat), pe când 30
  31. 31. CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUIsecretarii de redacţie (rewriters, machetatori, design-eri/plasticieni) ştiu cum trebuie făcut (grafic,tehnic, “vizual”), pentru a finaliza convingător, atractiv mesajul. Munca şi poziţia secretarului (şi secretariatului) de redacţie a evoluat, în timp, odată cuevoluţia presei, de la “gazetă” la “cotidian”, de la tirajul “confidenţial” la “tirajul popular”, de lalitera de lemn la litera “electronică”. Să urmărim, foarte pe scurt, o astfel de evoluţie, urmând, înfond, evoluţia presei însăşi. Rolul comunicaţional al secretariatului (secretarului de redacţie), în presa de azi, este maibine “înţeles”, şi acceptat, dacă-i urmărim evoluţia în istoria presei: - până la mijlocul secoluluiXIX, când tirajele erau nesemnificative, echipa secretarială era redusă numeric şi îndeplinea ofuncţie redacţională: “Nu pretindea nici un fel de tehnicitate deosebită, ci doar o foarte bună culturăşi sensurile raporturilor umane”; - la jumătatea secolului XIX, odată cu apariţia presei de informaţieşi cu apariţia publicităţii, ziarul viza o arie mare de răspândire şi un public tot mai numeros; în acestcadru, “redacţiile (…) au început să se organizeze în servicii specializate care trebuiau coordonate”.Secretariatul devine, astfel, serviciu specializat. “La vechea sa funcţie redacţională )…) s-a adăugato funcţie de coordonare”; - a treia etapă se situează între cele două războaie mondiale. “Dejailustraţie, mai întâi desenul apoi fotografia, au apărut (…) Prima pagină în mod special devine unveritabil afiş (s.ns.) abundent ilustrat. Secretarul de redacţie va trebui să adauge aptitudinilor sale şipe aceea de machetist” (machetator); astăzi, “în presa ilustrată în mod special, asistăm la o anumităexplozie de obligaţii, de o parte, rewriters (revizori ai copiei/exemplarului imprimat) şi, de alta,machetatorii”; pentru ca în condiţiile în care, acum, concurenţa presei audiovizuale este atât deputernică, să apară în serviciul secretariat şi un vizualizor; există, deci, trei specialităţi distincte înziarul modern: rewriter, machetator şi virualizor (“vizualizator”); - “Şi mâine?” Louis Guery esteprecis: “… Chiar dacă ordinatorul compune texte, selecţionează culorile, clasează informaţiile puseîn memorie, chiar dacă secretarul de redacţie desenează pagina pe un ecran video cu un creionelectronic, esenţial pentru sarcina sa ziaristică va rămâne aceea de a aprecia calitatea informaţiei, dea o ierarhiza în pagină şi în publicaţie, şi de a-i da prezentarea cea mai bună pentru a atrage, în celemai bune condiţii, un public determinat”. (Louis Guery, “Pratique du secretariat de redaction”, Ed.Presse et formation, Paris; pag. 9-11). Presa asistată de calculator este o realitate. Dar nu înseamnă că rolul comunicaţional,realizat cu mijloace ziaristice şi tehnice, al secretariatului de redacţie a dispărut. Dimpotrivă, aparobligaţii noi, cu deosebire în aria vizualizării (desen, imagine/fotografie, grafică pe calculator,sporirea lizibilităţii şi vizibilităţii). În timp, s-au conturat anumite constante ale muncii redacţionale în competenţasecretariatului şi secretarului de redacţie; în special la marile cotidiane (la periodice sau altepublicaţii cu tiraje mici sau cu o periodicitate lunară, trimestrială munca secretarului de redacţie 31
  32. 32. CONCEPEREA ŞI ELABORAREA ZIARULUIpoate fi făcută de redactorul şef sau de unul dintre puţinii redactori angajaţi). La ziarele de maretiraj, secretariatul de redacţie este constituit în serviciu sau compartiment tehnic, cu un personalrelativ numeros, coordonat de un secretar general sau secretar principal, în funcţie de organigramă. Rolul secretariatului de redacţie este subliniat şi de expresiile (sintagmele) sugestive ce-ldefinesc, în limbajul redacţional: “statul major” al redacţiei; “artera principală” a ziarului (RoyNash) (24. Sunt configurate astfel sarcinile de sinteză şi obligaţia de a asigura coerenţa întregiipublicaţii, în structură şi conţinut. O atenţie specială acordă specialiştii în materie calităţilor şi profesionalismului obligatoriipentru secretarul de redacţie. Constatăm chiar o “ocultare” a rolului secretarului de redacţie, într-un limbaj care azi ni separe… exotic. Despre secretarul de redacţie se spune că este: “eminenţa cenuşie a redacţiei” (FrankCandlin), “cenzorul solemn”, “chirurgul ştiinţei”, “soldatul necunoscut” (J.F. Mansfield) (25, un bunsecretar de redacţie este un artist creator” (R.J. Blumenfeld) (26, “secretarul de redacţie este mai multdecât un machetator (…) dacă ar fi comparată publicaţia cu o mimă sau cu o orchestră, rolulsecretarului de redacţie ar fi asemănător cu al unui dirijor, sau cu acela al unui regizor dacă s-ar facecomparaţia cu o piesă de teatru sau cu un film” (Louis Guery). Cu o precizare necesară, muncasecretarului de redacţie este o componentă, este adevărat, indispensabilă “a unei creaţii dinamice,colective şi continue”; secretarul de redacţie va trebui să fie “elementul motor al acestei creaţii”, darmunca sa va fi ghidată nemijlocit de directorul, redactorul şef al ziarului şi, în plan mai general, deconsiliul/comitetul director (care definitivează macheta la zi) (27. Louis Guery propune şi “un profil al secretarului de redacţie în general”. Specialistul francezîi pretinde secretarului de redacţie două calităţi importante: - să fie un ziarist complet şi un ziaristresponsabil. Ca ziarist complet, secretarul de redacţie trebuie să posede: “- un sens clar alinformaţiei”, “o bună cultură generală”, “cunoaşterea dreptului presei”, “aptitudini artistice” (gustsigur de vizualizare); “cunoaşterea tehnicilor grafice”; “modestie”; “o voinţă de obiectivitate şi omare cinste în tot ceea ce priveşte informaţia” (28. În redacţiile zilelor noastre, aptitudinilemenţionate va trebui să le regăsim la oamenii com-(24 Roy Nash – How newspapers work, Ed. Pergamon Press, 1964 (în colecţia “Ziaristica”).(25 J.F. Mansfield – Complete journalist, Ed. Pitman, Londra, 1962 (vezi colecţia “Ziariastica”, aFacultăţii de ziaristică, 1974).(26 Citat de J.F. Mansfiled, op.cit, pag.33.(27 Vezi şi Frank E. Candlin – Teach Yourself Journalism, Ed. Univ. Press, Londra(28 Louis Guery – Le secrétariat de rédaction, Ed. C.F.P.J., Paris, 1995 (ediţia a 5-a).partimentului respectiv, chiar dacă, de pildă, unul este specializat în “revizia copilor”, altul înmachetare, altul în vizualizare. În fond, secretarul de redacţie, oricare i-ar fi “sarcinile de serviciu”este obligat să-şi însuşească regulile şi tehnicile comunicaţionale: să ştie să comunice, cu mijloacelespecifice muncii sale. 32

×