Citeste 10 ...

ROMANIA – LEAGANUL
CIVILIZATIEI MONDIALE
By Gabriela Dobrescu 20/08/2012
Urmele de locuire descoperite de arheologi în spaţiul carpato-dunărean şi pe Valea Oltului pot fi
datate 600.000 -1.000.000 î.Ch., în paleoliticul inferior în cadrul aşa numitei culturi de prund. Pe
plan artistic, cele mai vechi vestigii, din aceeaşi epocă, s-au găsit la Porţile de Fier şi Cazane.
În continuare, printre altele, aşezarea de la Româneşti – Dumbrăviţa (Banat) datează din paleoliticul
superior epoca aurignacian, aproximativ din anii 30.000 î.Ch. Şi nu este lipsit de interes să se ştie că
legenda lui Prometheus, care a dăruit oamenilor focul, s-a născut în cetatea zeilor traci. Tot în
această regiune a Terrei se înregistrează cea mai veche locuire în bordeie din lume, cea mai veche
activitate de minerit din lume, cel mai vechi topor-târnâcop de miner, cel mai vechi harpon şi cel
mai vechi vârf de lance cu două caneluri (tip baionetă) din lume (toate 13.000 î.Ch.), cea mai veche
activitate din metalurgia aramei din lume (3.000 î.Ch.), cea mai veche exploatare şi prelucrare a
aurului din Europa şi cea mai veche scriere din lume (5-6.000 î.Ch.). Cu utilizarea focului se încheie
perioada paleoliticului, marcată de apariţia primelor furnale din Europa, descoperite în zona Titan-
Călan-Nădrag, la Reşiţa şi Anina, Baia de Aramă, Baia de Fier, Baia Sprie, adică in preastrăvechile
bazine carbo-siderurgice ale Banatuluişi Ţării Haţegului, până la Valea Jiului.
În perioada mezoliticului – între 10.000-6.000 î.Ch. – omul a început să folosească pluta, roata,
sania, arcul (tracii fiind recunoscuţi ca primul popor care l-a creat şi l-a folosit), a îmblânzit câinele,
şi-a construit primele palafite. Diferite tipuri ale culturilor acestei perioade s-au găsit în Crimeea,
Ceahlău, Băile Herculane, Poiana la Scaune, Muntenegru (Adăpostul Roşu), etc. În acelaşi vast
teritoriu s-au dezvoltat, în continuare, culturile Criş-Starcevo (cea mai veche), Hamangia (cea
maispecifică), Tisa, Vădastra, Precucuteni etc., din epipaleoliticul de acum 8.000 de ani. Culturii
Turdaş îi aparţin cele trei faimoase tăbliţe de la Tărtăria pe Mureş, conţinând cea mai veche scriere
din lume şi având o vechime de peste 7.000 ani (neoliticul vechi).
La nivelul culturii Criş-Starcevo, prima secure s-a găsit la Valea Răii-Rm. Vâlcea, fiind datată în
anul 6.000 î.Ch. În neoliticul târziu (eneoloticul = 3.700-2.700 î.Ch.), apar noi culturi: Gumelniţa
(partea de răsărit dintre Carpaţişi Haemus / Balcani), Sălcuţa (Banat, Oltenia, Valea Dunării,
Macedonia, Grecia, Troia), Cucuteni (cea mai spectaculoasă), cuprinzând Transilvania, Moldova
până la Nipru, o parte a Munteniei, Cicladele, Troia, centrul fiind Moldova (Cucuteni, Podrava, etc).
În formarea culturilor neolitice, contribuţia oamenilor din spaţiul tracic este esenţială. Totalitatea lor
constituie epoca anterioară formării neamurilor europene, care descind de pe fondul făuritorilor
culturilor neolitice din spaţiul tracic. Carl Schuchardt este primul care consideră ceramica pictată ca
aparţinând tracilor. Pe acest fond, se vor dezvolta în continuare tracii. Cercetările arheologice au
dovedit aceasta fără putinţă de tăgadă, după cum tot ele au probat, în mod neîndoielnic, originea în
spaţiul traco-dacic (România) a culturii Cucuteni, fără egal în lume. Au căzut, astfel, cu succes,
teoriile conform cărora tracii ar fi venit “de undeva”. Influenţa temporară, dar nefastă, a acestor
teorii a împiedicat un timp interpretarea corectă a senzaţionalelor descoperiri arheologice din ultimii
30 ani. Înşişi grecii nu s-au format ca popor decât după descinderea aheilor şi dorienilor plecaţi din
nordul Dunării, foc care avea toate condiţiile optime dezvoltării umane.
DACIA PREISTORICA – PELASGII
Pelasgii, dupa Herodot, vorbeau o limba barbara-Fragment din Dacia Preistorica, Nicolae

Densusianu
Alte notite istorice despre limba cea veche a pelasgilor le avem de la Herodot.
„De ce limba s-au folosit pelasgii”, scrie dansul, „eu cu siguranta nu pot sa afirm; dar daca ne este
permis sa facem o concluziune dupa pelasgii ce mai exista si astazi in orasul Crestonia deasupra
tursenilor (in partea orientala a Macedoniei, langa mare) si cari locuiau odata in regiunea numita
astazi Thessaliotis … de asemenea, daca vom avea in vederea limba pelasgilor, cari au intemeiat
orasele Placvia si Scylace din Hellespont si care locuise mai inainte laolalta cu athenienii, atunci
vom putea face concluziunea ca pelasgii s-au folosit de o limba barbara … In ce priveste insa
neamul hellenilor, acestia inca de la inceputurile lor s-au folosit intotdeauna de aceeasi limba, insa
diferita de a neamului pelasg … Pelasgii insisi erau un popor de neam barbar”
Herodot vorbeste aici dupa cum vedem, numai de pelasgii care locuise odata pe teritoriul Elladei si
de coloniile acestor pelasgi, stabilite pe tarmurii Marii Egee.
Rezulta, asadar, din notitele ce le aflam la Homer si la Herodot, ca limba barbara, ce o vorbeau
pelasgii de pe teritoriul Elladei, era o limba externa.
Masa cea mai mare a natiunii barbarilor o formau populatiunile pelasge din nordul frontierelor
grecesti, cu deosebire insa cele din nordul Istrului de jos si al Marii Negre.
Aceeasi numire etnica si geografica o adoptase si romanii.

In primele timpuri ale Imperiului Roman se intelegea sub numele de Barbaria, Barbaricum,
Barbaricum solum si terra Brabarourum, teritoriul cel vast al Europei din nordul Istrului
pana la Ocean si pana la frontierele Asiei.
Traian, scrie Sextus Rufus, a cucerit Dacia, care era situata pe pamantul barbariei si a prefacut-o
in provincie.
Intreg pamantul cel vast al Scytiei, cuprins intre Dunarea de jos si Lacul Meotic, se numea, dupa
Isodor, terra barbarica.
Partile de rasarit ale Mesiei sunt numite la Ovidiu barbariae loca si barbaria terra. La Ammian, toate
tarile din nordul Panonniei figureaza sub numele de Barbarorum terrae, Barbaricum si Barbaria.
Inceputurile Poporului Pelasg
1. Vechimea rasei pelasge
Inca inainte de emigratiunea grecilor, celtilor si a germanilor din tinuturile Europei, cea mai mare
parte a acestui continent era ocupata de o rasa de oameni veniti din Asia, pe cari autorii grecesti ii
numeau, in general, pelasgi si turseni ( N. edit: Nicolae Densusianu ramane tributar opiniei
generale, specifica vremii si inca enuntata si in sec XXI, influientata de Vechiul Testament iudaic,
ca Omenirea ar fi aparut in Orientul Apropiat. Cu toate acestea, pe tot parcursul lucrarii, Nicolae
Densusianu dovedeste ca Romnaia actuala (Dacia) a fost centrul de difuzare a civilizatiei umane…)
Acesti pelasgi formase, in timpurile anteelene, cel mai intins, mai puternic si mai remarcabil
popor, o natiune, care din punct de vedere moral si material, a schimbat fata Europei arhaice.
Pelasgii ne apar in fruntea tuturor traditiunilor istorice, nu numai in Elada si in Italia, dar si in
regiunile din nordul Dunarii si ale Marii Negre, in Asia Mica, in Asyria si in Egipet. Ei reprezinta
tipul originar al popoarelor asa numite arice, care a introdus in Europa cele dintai beneficii
ale civilizatiunii.
Urmele extensiunii lor etnografice, precum si alte activitatii lor industriale, le mai aflam si astazi pe
cele trei continente ale lumii vechi; incepand din muntii Norvegiei pana in pustiurile Saharei, de la
izvoarele raurilor Araxe si Oxus pana la oceanul Atlantic.
Insa, istoria lor politica si istoria civilizatiunii lor sunt acoperite de intunericul vechimii.

Putinele date, ce ne-au ramas asupra pelasgilor, ne infatiseaza pe acest mare si admirabil popor
numai in ultimul period al istoriei sale, atunci cand independenta sa politica era distrusa aproape
peste tot locul si cand numele sau incepe sa dispara. Din nefericire, insa, chiar si aceste putine
date, fragmentare, ce ne-a ramas despre pelasgi, ne sunt transmise de cei cari i-au cucerit, i-au
distrus, i-au persecutat, i-au imprastiat si, in urma, i-au calumniat. Astfel ca istoria epocei lor
de inflorire, de putere si de extensiune teritoriala in Europa, Asia si Africa, istoria imperiilor si
institutiunilor sale, a artelor si industriei lor, a ramas inmormantata. Cu deosebire, istoria politica a
pelasgilor meridionali se incheie cu caderea Troiei. De aici, incolo tot ce mai aflam despre acesti
pelasgi din jurul Marii Egee sunt numai simple amintiri de resturi mici si imprastiate, silite de
inamici lor sa emigreze din o tara in alta, spre a-si cauta o noua patrie.
Pentru poporul grecesc, pelasgii erau cei mai vechi oameni de pe Pamant. Rasa lor li se parea
atat de arhaica, atat de superioara in conceptiuni, puternica in vointa si in fapte, atat de nobila in
moravuri incat traditiunile si poemele grecesti atribuiau tuturor pelasgilor epitetul de „divini”, dioi,
adeca oameni cu calitati supranaturale, asemenea zeilor, un nume, ce ei intru adevar l-au meritat
prin darurile lor fizice si morale. Grecii isi perduse de mult traditiunea, cand, cum, si de unde au
venit ei in tinuturile Eladei; insa, ei aveau o traditiune ca inainte de dansii, a domnit peste

pamantul ocupat de ei un alt popor, care a desecat mlastiniile, a scurs lacurile, a dat cursuri noi
raurilor, a taiat muntii, a impreunat marile, a arat sesurile, a intemeiat orase, sate si cetati, a avut o
religiune inaltatoare, a ridicat altare si temple zeilor si ca acestia au fost pelasgii.
Dupa vechile traditiuni grecesti, pelagii locuise in partile Greciei inca inainte de cele doua
diluvii legendare ce se varsase peste Attica, Beotia si Tessalia, unul in timpul regelui Ogyges si
altul in timpurile lui Deucalion. Ei domnise asadar peste continentul grecesc inca inainte de
timpurile lui Noe.
Un ram al poporului pelasg, arcazii, ce locuiau pe culmile si vaile din centrul Peloponesului, aveau
traditiunea ca dansii au fost pe pamant inca inainte de ce Luna ar fi aparut pe ceriu. Cu privire
la aceasta importanta traditiune, scoliastul lui Apolloniu Rhodiu se exprima astfel: „Se pare ca
arcazii au existat inca inainte de Luna, dupa cum scrie Eudoxus in scrierea sa Periodos. Iar
Theodor scrie ca Luna a aparut pe ceriu cu putin inainte de razboiul lui Hercule cu Gigantii. Tot
astfel ne spun Aristo din Chios si Dionysiu din Chalcida in cartile lor despre Origini”.
In fine Ephor, unul dintre scrutatorii cei mai diligenti ai antichitatii si istoric iubitoriu de adevar,
care traise in seculul al V-lea i.e.n. scrie: Traditiunea ne spune ca pelasgii au fost cei mai stravechi
cari au domnit peste Grecia.
2. Civilizatiunea preistorica a rasei pelasge
Cand pelasgii aparura pentru prima oara pe pamantul Eladei, ei nu aflara aci, dupa cum ne
spun traditiunile, decat o populatiune rara si salbatica, risipita prin munti si paduri, traind in
caverne, fara societate, fara legi, fara religiune si fara cunostinte utile.
Arcazii, popor pastoral si viteaz, cei mai vechi locuitori in Elada, povesteau, dupa cum ne spune
Pausania, ca cel dintai om nascut pe Pamant a fost Pelasg, un barbat care se distingea prin
marimea, prin puterea si frumusetea figurei sale si care intrecea pe toti ceilalti muritori prin
facultatile spiritului sau; ca acest Pelasg, dupa ce a inceput sa domeneasca, a fost cel dintai care a
invatat pe oameni sa-si construiasca colibe (calybas), spre a se apara de incomoditatile frigului, ale
ploilor si caldurilor; ca el a invatat pe oameni sa-si faca haine din piei de oaie, le-a interzis ca sa se
nutreasca si mai departe cu frunze, cu buruieni si radacini, din cari unele erau periculoase sanatatii;
ca el a invatat pe oameni ca sa nu mai manance tot feliu de ghinda, ci numai ghinda de fag.
Iar vechiul poet epic Asiu scrie despre acest Pelasg ca el a fost nascut din „pamantul cel negru”,
pe culmile cele mai inalte ale muntilor, ca sa fie incepatoriul genului muritoriu.
Un alt reprezentant al vechii civilizatiuni pelasge a fost divinul Prometheu, fiul lui Iapet, fiul
Gaaei.
Poetul Eschyl, in una dintre cele mai frumoase lucrari ale sale, ne infatiseaza pe Prometheu
expunand singur beneficiile ce le-a adus dansul omenimii.
„Acesti oameni”, zice Prometheu, „nu cunosteau nici arta cum sa construiasca case de caramizi la
lumina Soarelui, nici modul cums alucreze lemnele, ci locuiau pe sub pamant in ascunsurile cele
intunecate ale cavbernelor, intocmai ca furnicile cele agile; ei nu aveau nici un semn sigur ca sa
cunoasca cand are sa fie iarna, cand are sa soseasca primavara, anutimpul floriilor, cand are sa fie
vara, anutimpul fructelor, ci duceau o viata de pe o zi pe alta, lipsiti de orice cunostinte, pana cand
eu i-am invatat sa cunoasca rasaritul stelelor si apusul lor, lucruri de altminterea greu de
insemnat. Afara de acestea eu i-am invatat sistemul tuturor stiintelor utile; eu am aflat modul de
scriere su cum oamenii pot sa tina in minte toate stiintele; eu, cel dintai am prins in jug animalele,
ce pot servi la transporturi. Nime altul decat eu singur am inventat corabiile cu panze, ca oamenii
sa poata trece peste mare… Mai inainte, daca se intampla ca cineva sa se bolnaveasca, el murea
din lipsa mijloacelor de vindecare, pana cand eu le-am aratat cum au sa compuna medicamentele
si cum se pot vindeca de toate boalele; eu am introdus diferite moduri de a cunoaste viitorul… si,
in fine, cine poate sa afirme ca ar fi aflat mai inainte de mine lucrurile cele folositoare ascunse sub
pamant, cum sunt arama, ferul, argintul si aurul?”

Pelasg si Prometheu sunt personificarea vechii culturi pelasge si tot ce ne spun traditiunile ca a
inventat, ori ca a creat spiritul lor, apartine intregului popor.
De asemenea, exista in Creta o veche traditiune ca dactylii si corybantii, triburi pelasge, au fost
cei dintai in aceasta insula care au invatat pe oameni sa formeze turme de oi, sa domesticeasca
si alte genuri de animale, porci, capre, vite, cai; ca ei au invatat pe oameni maiestria de a
arunca cu lancea (arma nationala pelasga) si de a trai in societate comuna; ca ei, cu deosebire,
au fost autorii bunei intelegeri, a vietii regulate si cumpatate.
Datele ce le aveau despre istoria veche a pelasgilor corespund pe deplin cu faptele ce ni le procura
arheologia din epoca neolitica.
Pelasgii ne apar, dupa vechile traditiuni istorice, ca una si aceeasi populatiune cu neoliticii, cari
introduc in Europa cele dintai elemente ale civilizatiunii, animalele domestice, cultura cerealelor
si oa arta industriala mai progresata. Chiar si olaria neolitica poarta semne de ornamentatiune si
simboale mistice pelasge.
Tot astfel, traditiunile grecesti atribuie pelasgilor cel dintai cult al zeilor in Europa.
Cu deosebire, se spunea despre arcazi ca dansii au fost cei dintai cari au facut sacrificii si ceremonii
religioase zeilor.
Grecii, de alta parte, dupa cum stim, imprumutase principalele lor divinitati de la pelasgi.
Joe cel vechi al romanilor purta in mana o peatra in loc de fulgere si pe acest Jupiter Lapis, romanii
faceau cele mai obligatoare si mai solemne juraminte ale lor. Chiar si in ritualul juramintelor,
romanii pastrara pana tarziu uzul petrilor sfinte de silex.
Din punct de vedere istoric, asadar, faptul este pozitiv.
Inainte de civilizatiunea greaca si egipteana, o civilizatiune mult mai veche se revarsase asupra
Europei. Aceasta a fost civilizatiunea morala si materiala a rasei pelasge si care a deschis un vast
camp de activitate genului omenesc. Influientele acestei culturi pelasge au fost decisive pentru
soarta muritorilor pe acest pamant.
Pelasgii au fost adevaratii fundatori ai starii noastre actuale.

Incheiem aici seria celor mai ilustri regi din dinastia divina a imperiului pelasg.
In timpurile preistorice, gintea pelasga avuse o extensiune vasta geografica. Ea formase
totodata o mare unitate politica, un imperiu enorm.
Resedinta principala a acestor regi se afla in nordul Dunarii de jos, pe pamantul Daciei vechi.
Aceasta o confirma traditiunile geografice, ce le aflam la Homer si Hesiod, si aceasta rezulta din
istoria cea sacara a egiptenilor, fenicienilor, assyrienilor si persilor.
Memoria acestor regi gloriosi traieste si astazi in traditiunile poporale ale tarilor romane de la
Dunarea de jos.
In cantecele epice si religioase ale poporului roman se vorbeste despre puterea si virtutea lor cea
mare, despre razboaiele si faptele lor glorioase, cum si despre fericirea cea legendara a genului
uman in timpurile aceste.
Ei sint onorati cu titlul de imparati, de zei-imparati, ficiori de imparati, crai, domni, viteji si
capitani. Ei se lupta pentru onori imparatesti si poarta insemne imparatesti. Curtile lor sint inalte
imparatesti. Ei cutreiera toata lumea si se lupta cu toatae ostile de pe pamant. Ei sint numiti domni
ai pamantului, domni ai tuturor si ai romanilor si sint inmormantati in gradina imparateasca de
la Dunarea de jos, ori din Moldova,. Cantecele, in care celebreaza memoria lor, sint cantece
imparatesti. Daomanele si fetele sint imparatese, domnite imparatite si fete de imparat.
Dupa cum vedem, personalitatea acestor regi-imparati sint istorice, nu simple imaginatiuni.
Uran sau Montu, Saturn, Joe, Typhon, Marte etc au fost oameni; ei au avut o existenta muritoare.
Faptele lor, dupa cum le descriu traditiunile istorice – dar nu fabulele grecesti – au un caracter real,
uman.
Avea, asadar, dreptate filosoful Euhemer din Mesena, care intemeiat pe inscriptiunile si
documentele ce le culesese in regiunile barbarilor, sustinea ca zeii cei vechi ai lumii, Uran,
Daturn, Joe etc. au fost oameni superiori divinizati, carora li s-au atribuit, dupa moarte, cult si
onori divine pentru binefacerile si faptele lor cele mari. Tot astfel ii vorbeau lui Solon si preotii din
Egipet.
O cestiune importanta, insa dificila, ni se prezinta acum in ce priveste durata imperiului pelasg.
Ne aflam aici pe teritoriul cronologiei preistorice cu diferite sisteme de ani. Datele pozitive ne
lipsesc. Tot ce avem sint numai traditiunile istorice. Vom cerca astfel, pe baza acestor traditiuni,
sa stabilim aici cel putin, cu aproximatiune, durata marelui imperiu pelasg. In aceasta privinta avem
doua fantani cronologice, una egipteana si alta romana; aceasta din urma probabil de origine scitica.
Dupa istoria cea sacra a lui Manetho, dinastia divina, care a domnit peste Egipet, a fost compusa din
trei serii succesive de regi:
Prima a fost dinastia zeilor (theon), numiti si „zeii cei mari”;
A doua, dinastia semizeilor (emitheon), iesiti din dinastia I-a;
A treia, dinastia manilor sau mosilor (neykon), iesiti din dinastia a II-a.
Dinastia zeilor – intelege a zeilor de pe Pamant – domnise peste Egipet, dupa cum scrie Manetho,
13.900 ani, ce dupa Eusebiu, sint a se considera ca ani lunari, de cate 30 de zile.
Urmeaza o alta generatiune, dinastia a doua sau a semizeilor, care domnise 5.212 ani, pe care noi,
intocma ca Eusebio, ii vom considera tot ani lunari, de cate 30 de zile.
Vom avea stfel:
13.900+5212=19.112 ani primitivi egipteni, care corespund la 19112 X 30:365= 1.567 ani solari
uzuali si 31 de zile.
Rezulta, asadar, ca dinastia divina a zeilor si semizeilor, care domnise peste partile de sud si de

nord ale lumii vechi, avuse o durata de 1.567 ani solari uzuali si 31 de zile.
Aceasta cifra despre durata imperiului pelasg se mai confirma si prin traditiunea istorica, ce o aflam
in textul istoriei lui Trog Pompei.
Scytiii din Europa, dupa cum scrie Herodot, domnise odata peste Asia intreaga. Acestia erau
scytii pastori de la Dunarea de jos (Aramaei, Arimi), cei mai civilizati, mai avuti si mai
razboinici, a caror memorie o aflam si in traditiunile istorice ale persilor, indienilor si chinezilor
(Gibbon, Hist. de la dec, de l’empire eom I (1835), p 616-618): „Analele chineze clarifica situatia si
reolutiile triburilor pastorale, ce intotdeauna pot fi distinse sub denumirea vaga de Sciti si Tartari,
succesiv vasali, inamici sau cuceritori ai unui mare imperiu. De la gurile Dunarii pana la Marea
Japoniei, longitudinea Scitiei se intindea aproape de 110 grade, care contin in aceasta directie peste
1.700 de leghe… Triburile pastorale au cucerit de doua ori China”).
Aceasta domnie a scytilor din Europa peste continetul Asiei avuse dupa Trog Pompei, o durata de
1.500 de ani. Este aproape acealasi numar de ani pe care-l aflam si in cronologia egipteana.
O alta traditiune istorica, ce merita a fi luata in considerare, o aflam la poporul roman.
Aceasta traditiune ne spune ca in tarile de la Carpati si de la Dunarea de jos locuise mai inainte
un popor viteaz si foarte razboinic, un neam de oameni inalti, care venise „dinspre rasarit” si
care au stapanit toata lumea. Acesti oameni, inalti de statura, au facut movilele, au introdus
plugaria si credeau ca sint insisi dumnezei adevarati. Din neamul acestor oameni afost Novac
cel Batran. Ei insa, nu au stat mult timp aici, ci s-au dus inainte catre apusul pamantului, ori ca
au vietuit numai 300 de ani si Dumnezeu i-a inecat cu potopul. In legendele si traditiunile
romane, aceasta rasa viguroasa de oameni poarta numele de uriesi si totodata se mai spune ca tara
aceasta se numise in vechime tara uriesilor.
Acestia sint titanii si gigantii teogoniei grecesti. In cartea I a lui Moise, ei sint „puternicii cei
din vechime, oameni cu renume”, iar in poemele epice romane sint numiti:
Puternicii timpului,
Ca stalpii pamantului.
Acest neam de oameni care stapanise lumea intreaga, dupa cum ne spune traditiunea romana, nu
au statmai mult de 300 de ani in tarile Daciei. E vorba de prima dinastie divina, care, dupa cum
scrie Herodot, a fost compusa din 8 zei, numiti zeii cei mari, intre care figureaza Montu (Uran),
Saturn (Cronos, Seb) si Typhon (Seth).
Herodot stabilise ca lege cronologica: 3 domnii sau 3 generatiuni pe fiecare 100 de ani. Daca
aplicam acum aceasta lege pentru domnia celor 8 zei mari, noi vom avea un total de 266 ani si 8
luni.
Rezulta, asadar, ca durata Marelui Imperiu Pelasg in timpul domniei dinastiei I si II divine, a
zeilor si semizeilor, a fost de 1.500-1567 ani, si ca, in particular, cei 8 zei mari, din familia
titanilor, au domnit 266-300 ani.
Domnia lui (Appollon, Apulu, Aplus, Belis)

Dupa Hercule, in listele lui Manetho figureaza Apollo, ca rege al Egipetului. La Homer, Apollo are
adeseori titlu de anax (rex imperator) si domneste peste toti muritorii, iar in inscriptiunile grecesti
este numit si Basileus.
Dupa origine, Apollo a fost hiperboreu sau din regiunile de nord ale Istrului de jos.
Mama-sa, o fata hiperboree, era numita Lattona, gr. Leto, Lato si Laton, adica femeie de origine
latina.
Diana, sora lui Apollo, dupa cum ne spune poetul Pindar, inca petrecea in tara de la Istru. Pe o
inscriptiune romana de pe tarmul Dunarii de jos, ea este numita „Diana regina”.
Templul cel renumit al lui Apollo Hyporboreul se afla in insula cea sfanta de la gurile Dunarii,
numita in vechime Leuce (Alba), astazi „insula Serpilor”.
Apolo, scrie Maniliu, a fost adorat cu deosebita onoare in regiunile Pontului Euxin.
Inscriptiunile grecesti si cele romane amintesc de cultul sau in orasele Istros, Calatis si Tomis.
Pastorii hiperborei din muntii Riphei ii sacrificau in fiecare an hecatombe de asini. Sageata lui
Apollo, cu care ucisese ciclopul cari fabricase fulgerile lui Joe, a fost ingropata in muntii
hiperboreilor (Carpati), dupa cum spun legendele vechi.
Apollo, ca divinitate a Soarelui, este reprezentat adeseori pe monetele nationale ale Daciei sub
numele de APAN =Aplus si LCU= L(u)cu.
La greci, el este numit si Dikaios (justus, jus peritus), probabil avand in vedere originea sa din tarile
Daciei (Dicla la Ulpian), dupa cum la Homer, abii din nordul Thraciei, iar la Herodot, getii erau
numiti dikaiotatoi anthropon si dikaiotatoi Threikon (n.e: De unde rezulta clar ca dacii si tracii
erau consierati de greci ca Parintii Omenirii! Vei „justi”, adica cei mai puri genetic, cei mai
apropiati de zei…).
Apolo este infatisat si pe partea cea frumoasa din tezaurul de la Pietroasa, cu grifonul hiporboreu
odihnind langa picioarele sale.
In orasul Apulum al Daciei, Apollo era zeul cel mai adorat dupa Jupiter optimus maximus.
Aici el este invocat sub numele de Apollo; deus Apollo praestantissimus; Deus bonus puer
posphorus Apollo Phtyius; Bonus puer; Bonus deus puer posphorus. Fara indoiala ca Apollo era
zeul tutelar al orasului Apullum, numit la Ovidiu Apulus. Am putea chiar sa presupunem ca
resedinta cea veche a lui Apollo se aflase la Apulus sau Apulum, cu atat mai mult cu cat grifonul
hiperboreilor ne indica muntii cei avuti de aur ai Daciei si cari sunt in nemijlocita apropiere de
vechiul Apullum.
Numele sau de Apollom nu este grecesc. Acest cuvant apartine limbei pelasge, ce se vorbea in
nordul Thraciei, si avuse la inceput intelesul de albus (rom. alb, art. albul, iarca nume familiar
Albul).

La Enniu, albu’ este un epitet al Soarelui. Latinii, scrie Macrobiu, numeau pe Apollo, „Soarele”.
Sabinii, ne spune Festus, ziceau alpus, in loc de „albus”, iar la etrusci sau turseni, Apollo era numit
Apulu si Aplus, dupa cum ne apar si pe monetele nationale ale Daciei, putem zice ale agathyrsilor.
In partile de sus ale Italiei, Apollo mai era numit si Belis, un cuvant ce avea acelasi inteles cu
albus, rom bal.
In vechea literatura greceasca, Apollo mai avea si epitetul de Lykios, un cuvant ce deriva de la
leukos, „alb”, luminos, dupa cum, la romani, Apollo era numit si deus lucoris, iar pe monetele
nationale ale Daciei LVV = L(u)cu.
Atributele sale caracteristice erau: grifonul, simbol al domniei sale peste muntii de aur ai
hiperboreilor, corbul lui Novac (Saturn) si soimul lui Montu (Uran).
Apollo, dupa cum ne spun traditiunile grecesti, servise in tineretile sale ca pastoriu la regele Admet
din Thesalia si pazise cirezile de boi ale regelui Laomedon din Troia.
Aceasta traditiune o aflam si in literatura poporala romana.
Intr-un cantec epic batranesc, el figureaza ca cioban sau pastoriu de oi. In aceasta poema, ne spune
dansul ca in urma razmeritilor ce se intamplase in aceasta tara, a ramas fara parinti, astfel ca a
trebuit sa se faca cioban. In aceasta calitate, dansul a servit 9 ani la trei stapani; el este frate cu
Tipocraiu (Typhon din traditiunile grecesti) si amandoi sint fii „domnului Mihnea Voda”, intelege:
Manea-Voda (Novac cel Batran, Saturn). Ca semn al descendentei sale din familia domneasca el
avea scris pe spate un luceafar si alti doi pe umeri.
In colindele poporale romane, resturi ale unor imne vechi religioase, Apollo este celebrat ca
divinitate a Soarelui si a luminei, ca „Bunul D-zeu, cel mititel si infasetel” numit Bonus deus puer
in inscrpitiunile Daciei si este invocat sub numele de :„L’eer, Leer si-a nost domn”, „Ler domn,
domn de al nostru” si „Leru0i, doamne, tinerel”.
Curtile in cari se afla dansul sunt domnesti, dalbe imparatesti, inalte imparatii.
In aceste colinde , cuvantul leer sau ler este numai un epitet arhaic al lui Apollo. Forma cea veche a
cuvantului era in limba latina liber, cu intelesul de „prunc” sau „copil mic” (parvulus).
Dupa cum ne spune Cicero, Apollo mai era numit si Liber in tinuturile grecesti, adeca in partile de
rasarit ale Europei. Romanii insa il confundara cu Liber pater, un nume pe care dansii il atribuiau
lui Bachus.
Sub numele de Luber figureaza Apollo si pe o inscriptiune romana din Dacia. Sora lui Apollo,
Diana, inca este numita Libera.
Frigienii, dupa cum ne spune Macrobiu, celebrau la inceputul primaverii, in ziua a 8-a a calendelor
lui aprilie, o sarbatoare solara, sub numele de Hilaria.
Pe o inscriptiune romana de la Naissus, din Mesia de sus, Diana figureaza sub numele de Hilara. O
fiica a lui Apollo are in Carminele ciprice numele de Hilaira. Se pare ca astfel de numiri, de
Hilaria, Hilara si Hilaira, sint numai simple forme literare ale unor invoicatiuni poporale ce se
adresau divinitatile luminei, dupa cum in colindele romane, Apollo („Liber” sau „Ler domnul”) este
invocat si sub formele de : „Hai Leru-mi doamne”, „Aler oi doamne” si „Eler doamne”.
Pelasgii meridionali I
1. Pelasgii in Peninsula Hemului

Pelasgii, poporul cel extins al lumii vechi, domnise in timpurile anteistorice nu
numai peste continentul Eladei, dar peste intreaga peninsula a Hemului.
Noi vom rezuma aici diferitele date ce le aflam in aceasta privinta la autorii grecesti.
Thessalia, teritoriul cel mai fertil si mai frumos al Greciei vechi, situat intre muntii Olymp, Ossa,
Pelion si Pind, purta odata denumirea Pelasgicon Argos, Pelasgicos pedion, adeca campia
pelasgilor si Pelasgia.
Epirul, tara lui Pyrrus, o regiune cu vai adanci, salbatice si, in parte fertile, a fost odata locuit de
pelasgi. Aici, se afla Dodona, metropola religioasa a pelasgilor din epoca homerica, unde suprema
divinitate, ce guverna pamantul si ceriul, era adorata sub numele national de „Joe al pelasgilor”,
Zeus pelasgikos.
Intreg Peloponesul, o tara acoperita cu paduri vaste, brazdate de rauri si paraie numeroase si in
conditiuni foarte favorabile pentru viata pastorala, se numise in vechime Pelasgia, dupa cum ne
spun istroicii Acusilau si Ephor.
Arcadia, o regiune incunjurata de toate partile cu munti si locuita de un popor pastoral, cu moravuri
simple si patriarhale, avuse odata numele de Pelasgia.
Argosul, regatul lui Agamemnon, celebru prin orasele sale Mycena si Tirynt, unde s-au descoperit
in timpurile noastre tezaure nepretuite ale unei civilizatiuni inmormantate pelasge, a fost, de
asemenea, o patrie a pelasgilor. La Eschyl si Euripide, Argosul poarta numele de Pelasgia.
Beotia, de asemenea, o tara avuta de turme de oi, cirezi de vite si herghelii de cai, unde se aflau
faimosii munti Parnas si Helicon cu vaile lor cele frumoase dedicate divinitatilor, a fost, in
vechime, locuita de pelasgi.
Tot astfel si Attica, o simpla provincie agricola, ne apare la inceputul istoriei sale ca o regiune
locuita de pelasgi. Athena, centrul vietii intelectuale si politice a Greciei vechi a fost intemeiata
de pelasgi. In timpul cand pelasgii domnise peste Grecia, scrie Herodot, athenienii au fost pelasgi.
Zidul cel puternic, ce inconjura odata acropola Athenei, era construit de pelasgi, Pelasgikon teichos.
Chiar si in timpurile Imperiului Roman, o parte din orasul Athenei purta numele de Pelasgicon.
Macedonia intreaga, o tara cu ideale mari politice si stapana lumii in timpurile lui Alexandru cel
Mare, avuse in vechime o populatiune pelasga. Macedo, patriarhul national al Macedoniei, ne
apare, in vechea genealogie a popoarelor din peninsula Hemului, ca un descedent al lui Pelasg. De
asemenea, scrie Herodot, ca pelasgii ce locuiau in regiunea Pindului se numeau macedoni.
Vechile populatiuni ale Illyriei erau de aceasi nationalitate cu macedonenii. Diferitele ginti ale
acestei regiuni, liburnii, dalmatii, iapozii, dindarii, brygii, byllionii, taulantii, dasaretii, ardieii,
dardanii etc au nume, moravuri si traditiuni pelasge.
Illyria asa-numita „barbara” purta, din timpul lui August, numele de Illyris Romana.
In fine, intreg teritoriul Thraciei, care, intr-o vechime departata cuprindea si populationule
omoglote din nordul Dunarii de jos, a fost de asemenea o tara pelasga. Troianii si mysienii, ne
spune Herodot, facuse in timpurile preistorice o mare expeditiune in Europa si dansii supusese
intreaga Thracie pana al marea Ionica. O proba, asadar, ca thracii constituiau in aceasi epoca,
una si aceeasi nationalitate etnica cu pelasgii din Asia mica.

In fine, poetul Escyl ne infatiseaza urmatoarea icoana despre extensiunea dominatiunii pelasge in
partile de sud-est ale Europei. Regele Pelasg din Argos se exprima astfel catre Danaos: „Eu sunt
Pelasg… Domnul acestei tari. Gintea pelasgilor, numita astfel cu tot dreptul dupa numele meu,
regele lor, stapaneste aceasta tara. Eu domnesc peste tot pamantul, din care se scoboara raul Algos
(Altos?) si Stymonul, ce curge din partea de unde apune Soarele. Intre hotarele imparatiei melke se
afla si tara perhibilor (din nordul Thessaliei) si tinuturile de dincolo de Pind langa paeoni si muntii
Dodonei (Epirul). Marea intrerupe, ce e drept, hatarele tarii mel, insa domnia mea se extinde si
dincolo de mare, iar numele tarei acesteia este Alpia”. Raul cel important, de care ne vorbeste
aici Pelasg, ce curge de la marginea lumii, de unde apune Soarele, care ingheata in timpul iernei
si care se afla in zona de unde sufla vanturile reci, nu este nicidecum Strymonul Thraciei, ci Istrul
cel faimos al Europei.
In timpurile vechi, raurile cele mari, cu deosebire Istrul cel sfant (caruia ii sacrifica si Alexandru cel
Mare), servea in locutiunile oficiale spre a infatisa marimea, puterea si trainicia unui imperiu.
Regii cei vechi, dupa cum ne spune Dinon, da ordin sa aduca apa sin Istru si Nil, pe care o
conservau in tezaurul lor, ca sa probeze marimea imperiilor si, in consecinta, ca ei sunt domnii
tuturor. Aceleasi cugetari voieste sa le exprime Pelasg si acesta este adevaratul inteles al traditiunii,
pe care ne-a transmis-o Eschyl.
Pelasgii meridionali II
2. Pelasgii in insulele Marii Egee
De la Carpati si din peninsula Hemului, pelasgii se raspandise, inca in cele mai departate timpuri
istorice, prin toate insulele principale ale arhipelagului.
Insula Lemnos, consecrata zeului pelasg Vulcan, cum si insula vecina Imbros, amandoua situate
in apropiere de Dardanele, au fost locuite de pelasgi, din o vechime foarte obscura.

Insula Samothrace din aceleasi parti ale Marii Egee, celebra prin cultul cabirilor sau corybantilor
si unde descalecase mai intai Dardan, al doilea patriarh al poporului troian, avuse la inceput o
populatiune pelasga.
Tot astfel si Delos, insula cea sfanta a anticitatii grecesti, unde Latona, pelasga, persecutata de
Junona, nascuse pe zeul cel poporal al lumii vechi, se numise odata Pelasgia, dupa cum scrie
Nicanor Alexandrinul.
Insdula Creta, regatul lui Minos, a celui mai mare legislator din epoca antetroiana, patria adoptiva a
curetilor sau corybantilor, ni se prezinta, deasemenea locuita de pelasgi.
Insula Samos, patria filosofului Pythagora, a fost in vechime pelasga. Dyonisiu Perigetul numeste
aceasta insula resedinta Junonei pelasge.
Insula Lebos, patria mai multor barbati eruditi si excelenti, de unde erau filosofii Pittac,
Theropharst, Pharnias, istoricii Hellanic si Theophane, cantaretii Arion si Terpander, poetul Alceu si
poetesa Sapho, inca se numise odata Pelasgia.
Chiar si insula Rhodos, unde se afla una din cele sapte minuni ale lumii vechi, statua cea colosala
de arama consecrata Soareluiu (Solis colossus), a fost la inceput pelasga.
De asemenea, au fost locuite de pelasgi insula Scyros si insula Chio, ai caror locuitori se glorificau
ca batranul cantaret Homer a fost unul din cetatenii lor.
In fine, o insula pelasga a fost si Eubea. Aici, dupa cum ne spun traditiunile, descalecase Hellops,
un fiu al lui Ion sau Ianus, si de la acest Hellops insula Eubea a fost numita mai intai Hellopia.
1. Pelasgii in Peninsula Hemului
Pelasgii, poporul cel extins al lumii vechi, domnise in timpurile anteistorice nu
numai peste continentul Eladei, dar peste intreaga peninsula a Hemului.
Noi vom rezuma aici diferitele date ce le aflam in aceasta privinta la autorii grecesti.
Thessalia, teritoriul cel mai fertil si mai frumos al Greciei vechi, situat intre muntii Olymp, Ossa,
Pelion si Pind, purta odata denumirea Pelasgicon Argos, Pelasgicos pedion, adeca campia
pelasgilor si Pelasgia.
Epirul, tara lui Pyrrus, o regiune cu vai adanci, salbatice si, in parte fertile, a fost odata locuit de
pelasgi. Aici, se afla Dodona, metropola religioasa a pelasgilor din epoca homerica, unde suprema
divinitate, ce guverna pamantul si ceriul, era adorata sub numele national de „Joe al pelasgilor”,
Zeus pelasgikos.
Intreg Peloponesul, o tara acoperita cu paduri vaste, brazdate de rauri si paraie numeroase si in
conditiuni foarte favorabile pentru viata pastorala, se numise in vechime Pelasgia, dupa cum ne
spun istroicii Acusilau si Ephor.
Arcadia, o regiune incunjurata de toate partile cu munti si locuita de un popor pastoral, cu moravuri
simple si patriarhale, avuse odata numele de Pelasgia.
Argosul, regatul lui Agamemnon, celebru prin orasele sale Mycena si Tirynt, unde s-au descoperit
in timpurile noastre tezaure nepretuite ale unei civilizatiuni inmormantate pelasge, a fost, de
asemenea, o patrie a pelasgilor. La Eschyl si Euripide, Argosul poarta numele de Pelasgia.

Beotia, de asemenea, o tara avuta de turme de oi, cirezi de vite si herghelii de cai, unde se aflau
faimosii munti Parnas si Helicon cu vaile lor cele frumoase dedicate divinitatilor, a fost, in
vechime, locuita de pelasgi.
Tot astfel si Attica, o simpla provincie agricola, ne apare la inceputul istoriei sale ca o regiune
locuita de pelasgi. Athena, centrul vietii intelectuale si politice a Greciei vechi a fost intemeiata
de pelasgi. In timpul cand pelasgii domnise peste Grecia, scrie Herodot, athenienii au fost pelasgi.
Zidul cel puternic, ce inconjura odata acropola Athenei, era construit de pelasgi, Pelasgikon teichos.
Chiar si in timpurile Imperiului Roman, o parte din orasul Athenei purta numele de Pelasgicon.
Macedonia intreaga, o tara cu ideale mari politice si stapana lumii in timpurile lui Alexandru cel
Mare, avuse in vechime o populatiune pelasga. Macedo, patriarhul national al Macedoniei, ne
apare, in vechea genealogie a popoarelor din peninsula Hemului, ca un descedent al lui Pelasg. De
asemenea, scrie Herodot, ca pelasgii ce locuiau in regiunea Pindului se numeau macedoni.
Vechile populatiuni ale Illyriei erau de aceasi nationalitate cu macedonenii. Diferitele ginti ale
acestei regiuni, liburnii, dalmatii, iapozii, dindarii, brygii, byllionii, taulantii, dasaretii, ardieii,
dardanii etc au nume, moravuri si traditiuni pelasge.
Illyria asa-numita „barbara” purta, din timpul lui August, numele de Illyris Romana.
In fine, intreg teritoriul Thraciei, care, intr-o vechime departata cuprindea si populationule
omoglote din nordul Dunarii de jos, a fost de asemenea o tara pelasga. Troianii si mysienii, ne
spune Herodot, facuse in timpurile preistorice o mare expeditiune in Europa si dansii supusese
intreaga Thracie pana al marea Ionica. O proba, asadar, ca thracii constituiau in aceasi epoca,
una si aceeasi nationalitate etnica cu pelasgii din Asia mica.
In fine, poetul Escyl ne infatiseaza urmatoarea icoana despre extensiunea dominatiunii pelasge in
partile de sud-est ale Europei. Regele Pelasg din Argos se exprima astfel catre Danaos: „Eu sunt
Pelasg… Domnul acestei tari. Gintea pelasgilor, numita astfel cu tot dreptul dupa numele meu,
regele lor, stapaneste aceasta tara. Eu domnesc peste tot pamantul, din care se scoboara raul Algos
(Altos?) si Stymonul, ce curge din partea de unde apune Soarele. Intre hotarele imparatiei melke se
afla si tara perhibilor (din nordul Thessaliei) si tinuturile de dincolo de Pind langa paeoni si muntii
Dodonei (Epirul). Marea intrerupe, ce e drept, hatarele tarii mel, insa domnia mea se extinde si
dincolo de mare, iar numele tarei acesteia este Alpia”. Raul cel important, de care ne vorbeste
aici Pelasg, ce curge de la marginea lumii, de unde apune Soarele, care ingheata in timpul iernei
si care se afla in zona de unde sufla vanturile reci, nu este nicidecum Strymonul Thraciei, ci Istrul
cel faimos al Europei.
In timpurile vechi, raurile cele mari, cu deosebire Istrul cel sfant (caruia ii sacrifica si Alexandru cel
Mare), servea in locutiunile oficiale spre a infatisa marimea, puterea si trainicia unui imperiu.
Regii cei vechi, dupa cum ne spune Dinon, da ordin sa aduca apa sin Istru si Nil, pe care o
conservau in tezaurul lor, ca sa probeze marimea imperiilor si, in consecinta, ca ei sunt domnii
tuturor. Aceleasi cugetari voieste sa le exprime Pelasg si acesta este adevaratul inteles al traditiunii,
pe care ne-a transmis-o Eschyl.
(Dacia Preistorica, Nicolae Densusianu, editura Obiectiv Craiova, Eugen Delcea)
Dezvaluiri. Etruscii, civilizatorii romanilor, au
fost TRACI

Misterul dispariţiei culturii şi limbii etruscilor încă nu a fost dezlegat, în ciuda eforturilor
cercetătorilor din ultima vreme. Ceea ce este, însă, cert şi de necontestat este rolul acestei culturi
pre-romane, ce a ajuns la apogeu în teritoriul vecin Romei, în peninsula italica şi nu numai, în
formarea şi dezvoltarea poporului roman, a civilizaţiei acestuia în plan religios, politic şi social.
În mod suspect, după cucerirea lor de către romani şi încadrarea lor în rândul cetăţenilor imperiului,
în secolul II î.e.n, amintirea lor a fost aproape ştearsă din istorie.
Cine erau aceşti etrusci, de unde au venit ei în regiunea Toscana, ce limbă vorbeau şi cât de
apropiaţi erau, genetic şi cultural, de strămoşii noştrii traci, vom încerca să aflăm în cele ce
urmează…
Studiile ADN elimină legătura dintre etrusci şi italienii de astăzi

Un studiu realizat
de cercetătorii de la Universitatea Stanford în urmă cu 7 ani, care a avut în vedere o analiză
comparativă ADN între actualii locuitori ai Toscanei şi locuitorii din regiune ce au trăit acum 2500
de ani ne oferă rezultate uimitoare. Concret, testele genetice efectuate de aceştia au eliminat
posibilitatea înrudirii dintre etrusci, locuitorii timpurii ai Italiei centrale şi locuitorii de astăzi ai
regiunii.
Descoperirea sugerează că fie ceva i-a eliminat relativ brusc, fie că, poate, grupul care reprezenta
elita socială nu se amesteca pe atunci cu oamenii de rând care au fost strămoşii autentici ai
toscanilor de astăzi, a spus, la vremea publicării rezultatelor studiului, antropologul Joanna
Mountain, membru al echipei de cercetare.
În ceea ce priveşte limba etruscilor, prima cultură avansată a Italiei antice, mulţi dintre cercetătorii
moderni opinează că ea, atât cât s-a putut deduce din descoperirile scrise atribuite acestui popor,
prezintă similitudini clare cu limba latină, franceză, italiană şi, surpriză!, limba română. Astfel,
potrivit lui Mel Copeland, în lucrarea “The Thracian-Dacian Language, base of the Euro- Indean
Languages” – (translated and expanded edition, Skopje, 2000), capitolul “Etruscan Phrases,
Translation of Etruscan Devotional Plates”, limba etruscilor, la nivelul secolelor VII-IV î.e.n, era
înrudită cu limba DACĂ, element care conduce către ipoteza că cele două popoare erau înrudite şi
aparţinătoare marelui neam al tracilor.
Acelaşi autor explică astfel înrudirea lingvistică dintre etrusci, civilizatorii romanilor şi daci:
“Etruscii au apărut în Italia în jurul anului 1000 î.e.n şi au venit aici din Lydia şi Frygia. Frigienii,
originari din Macedonia şi Tracia, erau înrudiţi cu dacii şi geţii (românii de astăzi), care vorbeau
aceeaşi limbă”. Copeland mai aminteşte, ca semn al relaţiilor strânse dintre frigieni şi lidieni,
strămoşii etruscilor, şi traci, faptul că aceştia au luptat ca aliaţi, de partea troienilor, în războiul
contra aheilor, preluând, astfel, o informaţie din Iliada lui Homer.

Baccolini: “Romanii şi-au falsificat originile”
Un alt autor, de data aceasta chiar italian, Graziano Baccolini, precizează, în volumul “Reflections
on the Etruscan Civilization”: “Îmi este greu să înţeleg de ce, încă, unii istorici italieni eşuează în a
înţelege contribuţia enormă a civilizaţiei etrusce la clădirea culturii vestice şi de ce, continuând să se
ghideze după dovezi false, afirmă că grecii şi romanii reprezintă culturile superioare primordiale ale
Europei”.
Elementul cel mai important, între afirmaţiile acestui autor, este reprezentat de următoarele
precizări: “Sunt sigur că etruscii au venit din estul Europei şi sunt adevăraţii fondatori ai culturii
acestui continent. Deşi unii istorici italieni continuă să nege asta, cei mai mulţi istorici, la nivel
mondial, sunt de acord cu această teorie. ÎN ZORII DEZVOLTĂRI LOR MILITARE, ROMANII,
CU O CULTURĂ INFERIOARĂ, ŞI-AU FALSIFICAT ORIGINILE ŞI AU ASCUNS
MOŞTERNIREA CIVILIZAŢIEI ETRUSCE, IAR FALSIFICAREA ISTORIEI LOR A
CONTINUAT, ÎN VREMEA PRIMILOR ÎMPĂRAŢI CREŞTINI, PRINTR-O SERIE DE
EDICTE”.
Originea etruscilor a stârnit controverse printre cercetători timp de mulţi ani. Dar opiniei că aceştia
erau descedenţi ai unor neamuri tracice din Lydia şi Frigia îi subscrie chiar şi Massimo Pallatino,
considerat “părintele etruscologiei”. Potrivit acestuia, etruscii care au dezvoltat cultura superioară a
Italiei, în Cerveteri, Tarquinia, Vulci şi Vetulonia nu erau altceva decât urmaşi ai tracilor din Asia
Mică, veniţi în Italia cu mult înaintea romanilor.
Totuşi, în ciuda falsificării parţiale a istoriei pre-romane de către unii autori şi împăraţi romani,
există şi surse latine care recunosc originea tracă a etruscilor. Vergilius notează:”Oraşul Cerveteri
este construit pe o stâncă locuită cândva de lidieni, un popor distins în războaie, ce vieţuia pe toate
dealurile Toscanei”. De asemenea, Seneca afirmă că “Asia Mică este locul unde au trăit etruscii la
începuturi”.
Un alt autor antic, Tacitus, confirmând unele informaţii transmise de Herodot, ne spune că: “Etruscii
au venit din Asia Mică, ei fiind urmaşi ai pelasgilor, fiind numiţi thirasieni sau thiresieni în insulele
Lemnos, Imbros şi Lesbos şi în Delos, insula sfântă a Cicladelor”.
Enciclopedia Britannica: “Etruscii erau traci”
Revenind la sursele moderne care atestă descendenţa tracă a etruscilor, trebuie să amintim de o
specificaţie din Enciclopedia Britannica, potrivit căreia “la începutul expansiunii lor, romanii au
fost iniţial respinşi, în Toscana, de către etrusci, care au venit cu mult înaintea lor, din Anatolia,
fiind descendenţi ai tribului trac al frigilor/brigilor.
În lucrarea “The Asiatic affinities of the old Italians”, aparţinând lui Robert Ellis, se precizează că
neamurile tracilor se întindeau până la Alpi şi Marea Tireniana (a se observa asemănarea numelui
acestei mari cu cel dat de greci etruscilor, respectiv thirasieni), limba acestora fiind vorbită şi în

Etruria.
Ellis mai opinează că: “TOŢI TRACII, INCLUZÂNDU-I PE ETRUSCI, DACI ŞI FRIGIENI,
VORBESC ACEEAŞI LIMBĂ”. În lucrarea amintita mai sus se mai spune şi că proto-etruscii şi-au
dezvoltat cultura, în perioada de trecere dintre epoca bronzului şi cea a fierului, în zona Anatoliei şi
a Mării Negre, această cultură fiind “iluminatoarea Eurasiei”.
Dacii şi etruscii – formatorii culturii europene?
Dovezile privind
importanţa etruscilor şi traco-dacilor în istoria antică a Europei nu se opresc aici. Într-o altă lucrare,
anume “The Hidden Roots of Europe”, editată de Fundaţia Culturala Animi, Muzeul Naţional
Brukenthal şi Muzeul Civic Pitigliano, se arată că “la nivelul mileniului I î.e.n, populaţiile care
locuiau teritoriile de astăzi ale României, Bulgarei şi Italiei, respectiv dacii, tracii şi etruscii, au
creat culturi originale, care AU JUCAT UN ROL IMPORTANT ÎN FORMAREAARTEI GRECO-
ROMANE.”
Tot în acest volum se mai arată că teritoriile amintite au o moştenire istorică bogată, aici găsindu-se
semnele celor mai vechi civilizaţii preistorice, dezvoltate la nivelul neoliticului, al epocii bronzului
şi al celei de fier. Citând din lucrarea amintită, trebuie să mai spunem că: “deşi numiţi barbari de
greci şi de romani, populaţiile despre care vorbim au creat culturi cu nimic inferioare celor greacă şi
romană, ba chiar se poate spune că, de pildă, în ceea ce priveşte arhitectura şi arta, ETRUSCII,
DACII ŞI TRACII I-AU INFLUENŢAT DECISIV PE GRECI ŞI ROMANI”.
Traco-etruscii şi relaţia cu grecii
O serie de autori antici eleni din preajma secolului V î.e.n. ne-au transmis referiri clare asupra
etruscilor şi rolului jucat de aceştia în dezvoltara civilizaţiei elene. Cei mai mulţi dintre ei stabilesc

o conexiune clară între etrusci şi pelasgi. Hellanikos din Mytilene, de pildă, afirmă că fondatorii
oraşelor Crotona şi Tyrrhenia din Italia erau etrusci plecaţi din Tesalia, Grecia, în timp ce Tucidite
(în “History of the Peloponnesian War 4.109.4″), precizează că multe aşezări din Akte au fost
înfiinţate de etruscii veniţi din Lemnos şi Atena. Acesta vorbeşte şi despre câteva neamuri ce
formau poporul etrusc, respectiv bisaltienii, krestonienii şi edonienii, “care trăiau în mici oraşe”.
Şi Herodot vorbeşte despre faptul că Attica şi Atena au fost iniţial locuite de pelasgo-etrusci
(Histories 6.137) şi că, “după ce au fost alungaţi de aici, s-au retras în Lemons, de unde mulţi
veniseră”. De altfel, în 1885, pe o piatră descoperită în satul Kamina din Lemnos, a fost descoperită
o inscripţie considerată ca fiind de origine etruscă. Despre gradul de evoluţie a etruscilor ne
vorbeşte Herodot atunci când spune că “etruscii sunt primii oameni care au creat şi folosit monede
din aur şi argint”.
Zonele Elladei locuite de etrusco-pelasgi sunt amintite şi de Homer (Iliada): Tesalia, Atica, Argolis
şi Elis. Acelaşi autor aminteşte şi de Troada, Aiolis şi Lidia, ca teritorii din Asia Mică, locuite de
acelaşi popor.
Ce putem concluziona?
Etruscii, popor care a ocupat Etruria (zonă ce includea Toscana de astăzi, părţi din Latium şi din
Umbria), în perioada secolelor X-I î.e.n, au jucat un rol decisiv în dezvoltarea culturilor clasice
greceşti şi romane, influenţându-le pe acestea în toate aspectele civilizaţiei, de la panteonul
zeităţilor, până la arhitectură şi sistem legislativ.

Etruscii sunt consideraţi, de mai toţi autorii antici şi moderni, drept urmaşi ai tracilor lidieni şi/sau
frigieni, parte integrantă a marelui popor trac ce se întindea din Macedonia până în Anatolia şi
Crimeea. Existenţa a doar câtorva surse privind limba acestora ar putea fi înţeleasă ca un semn al
strategiei romanilor de a arunca bezna peste amintirea unui popor anterior lor, mai vechi, mai
evoluat şi de la care au preluat mare parte dintre elemente ce mai târziu i-au definit ca putere a
Europei, Asiei Mici, Orientului Mijlociu şi nordului Africii. Totuşi, în ceea ce priveşte limba
etruscilor, atăt cât s-a putut concluziona până în prezent, aceasta era înrudită cu cea daco-tracă şi a
popoarelor din Asia Mică.
DACII, NEINVINSUL POPOR AL LUMII
ANTICE SI IDENTITATEA SA FURATA
Între anii 101-106, împaratul Traian cucereste numai o treime din regatul dac nord-
dunarean.
Este bine sa se stie ca asa-zisa colonizare a Daciei s-a facut cu elemente traco-dace,
care aveau legaturi sanguine cu Dacii nord-dunare-ni. Toate persoanele ce apar în
inscriptiile descoperite în Daco-Romania sunt de fapt Dacii din diaspora.
Încercarea lui Traian de a reface Marele Stat al Tracilor s-a realizat în parte, dar nu a

durat decît pîna în anii 271. În 304, Galerius, care a constatat ca majoritatea
locuitorilor din Imperiul Roman o formau Dacii si cu ei biruise pe Persi, de acord
cu senatul de la Roma, a decretat desfintarea numelui de roman pentru marele
imperiu si l-a numit Imperiul Dac. Aceasta a durat pîna în anul 312. Imperiul Dac a
fost continuat de Constantin cel Mare pentru 36 de ani si apoi de Iustinian pentru
trei decade. Despre Imperiul Dacic vom vorbi la timpul potrivit.
Unii cercetatori, între care elevii scolii Ardelene de la Blaj, în frunte cu Samuil
Micu (Clain) afirma eronat ca „romanii au supus totusi toata Dachia si pre Geti,
locuitorii Dachii i-au stîrpit”. Cu aceasta concluzie eronata s-au adus cele mai mari
prejudicii istoriografiei Daco-Roma-niei. Realitatea a fost cu totul alta. Traian
uzurpatorul inteligent al celei mai mari culturi din lumea veche, a Daciei nord-
dunareana, si-a consti-tuit armata si organele administrative din Traco-Dacii din
diaspora. De fapt, romanii nu erau decît niste vîrfuri de elemente compozite, în
special Traco-Daci. Spre aceasta concluzie ne duce si numarul mare de împarati si
de guvernatori de provincii, care numai romani nu erau.
În urma unor îndelungate lupte între imperiul roman si stravechiul Regat al lui
Decebal, împaratul Traian a reusit, între anii 102-106 sa cucereasca o treime din
teritoriul dacic, nord-dunarean. Ocupînd cele mai bogate regiuni ale Daciei si chiar
capitala strabuna, unde nu ajunsese nici unul dintre cotropitori, nici Darius al lui
Histaspe regele Persilor, nici Alexandru cel Mare al Macedoniei, Traian intra în
posesia celui mai mare si mai valoros tezaur al lumii antice, tezaurul regal dacic. Cu
fortele secatuite de rezistenta si apararea celor mai viteji dintre Traci, s-a oprit si a
început sa-si consolideze pozitia pentru a înfrunta reactiunea Dacilor ramasi liberi.
Pentru mai multa siguranta în durerosul an 106, Traian a transportat la Roma
tezaurul dacic. De altfel cît cucerise în jurul capitalei Sarmizegetusa era un teren în
care se aflau toate minele de aur, de fier, de arama si de sare. Restul interesa mai
putin, sau mai probabil, nu a putut înainta mai mult. Razboiul romano-dac a fost de
fapt unul dintre cele mai mari razboaie fratricide din antichitate; atît Dacii, cît si
Roma-nii, cu toate întortocheatele carari, erau frati buni, descindeau din aceeasi
ginta tracica, asa cum erau în evul mediu Transil-vanenii, Moldovenii si Muntenii.
De aceea, potrivit descoperirilor arheologice, consider ca ambianta daco-romana
începe cu multe secole înainte de anul 106 d.Hr.
Multe sunt izvoarele documentare cu privire la uriasa confruntare dintre romanii
imperiului condus de Traian si Daco-(Romanii) din Dacia nord-dunareana. Înca din
vechime, Dacii erau cunoscuti ca unul din cele mai viguroase, cel mai numeros si
cel mai prolific popor din antichitatea europeana. Aceasta este concluzia lui
Herodot unul din cei mai de seama istorici ai lumii antice.
Cucerirea de catre imperialisti a unei parti din marele regat al Dacilor, împreuna cu
capitala Sarmizegetusa, cel mai mare centru de cultura al lumii vechi, a dus la
distrugerea uneia din cele mai pretioase culturi si la farîmitarea, la descentralizarea
Regatului dac. Era de fapt o razbunare împotriva marelui Decebal, a faptului ca
Imperiul Roman, înca de sub Domitian împaratul, platea tribut unui rege, în speta
Dacilor. Cultura dacica a fost însu-sita tacit de eleni si de romani.
Comentînd victoria lui Traian, unii dintre cercetatorii vechi si noi, utilizînd
informatii orale, precum si consemnarile prinse în izvoarele istorice, luate
fragmentar, fara a le confrunta, lipsiti de discernamînt, nefacînd deosebire între
cronica, nuvela si poezie, au formulat concluzii false, între care cea dintîi este ca
între 102 si 106, poporul dac ar fi fost exterminat. La aceasta concluzie eronata au
ajuns adversarii continuitatii dacice, unii dintre straini si o parte din cei ce
studiasera la Roma, în frunte cu Petru Maior, de care am amintit. Repet. Ei au adus
un mare prejudiciu istoriei strabune a Daco-Roma-nilor, cum vom vedea.

Cunoscînd din scoala limbile latina si greaca, si aflînd întîmplator cîteva informatii
documentare din care îmi reiesea evident faptul ca Dacii apar si dupa anii 271-275,
în marile confruntari provocate de migratori, am pornit la o analiza critica a celor
mai de seama izvoare literare redactate în greceste si latineste, care într-un fel sau
altul, relatau marea confruntare între imperialistii de la Roma si Daco-Romanii din
Dacia. Nu am fost multumit cu ceea ce raspunsese marele Bogdan Petriceicu
Hasdeu, care nu a avut la îndemîna toate izvoarele istorice; si ca urmare, am cautat
sa-l completez si sa raspund corect, sine ira et studio, la doua întrebari esentiale:
1. Fost-au exterminati daco(romanii) în anii 102-106?
2. Gallienus si Aurelian, între anii 253-275, au „golit” toata Dacia, ca sa faca loc
unor migratori si sa se creeze „vidul” de care au facut atîta caz niste asa-zisi
istorici?
Ca sa raspundem la aceste întrebari, vom trece în continuare la analiza izvoarelor
literare, care au dus la aceste doua false concluzii.
Mai întîi subliniem faptul ca operele, care eclipsau aureola romana si scoteau în
evidenta marea putere strategica si înaltul nivel cultural al Daco-Romanilor, au fost
distruse de cotropitori, sau s-au pierdut pe parcurs. Ma refer la cel mai vechi local
de scoala al lumii antice, care a fost distrus, la marele observator astronomic, la
templele dacice descoperite de arheologi, la orologiile solare, etc. Ca sa ilustrez
aceasta afirmatie, mentionez ca Iordanes ne prezinta cea mai elocventa pagina din
istoria culturii si civilizatiei omenirii, cînd spune ca Deceneu, observînd înclinarea
dacilor „de a-l asculta în toate, si ca ei sunt din fire destepti, i-a instruit în aproape
toate ramurile filosofiei; caci era un maestru priceput în acest domeniu. El i-a
învatat Etica, s…t, i-a instruit în stiintele fizicii, facîndu-i sa traiasca conform legi-
lor naturii; transcriind aceste legi, ele se pastreaza pîna astazi sub numele de
Belagines (quas usam nunc conseriptas belagines nuncupant); i-a învatat Logica,
facîndu-i superiori celorlalte popoare, în privinta mintii; dîndu-le un exemplu
practic i-a îndemnat sa-si petreaca viata în fapte bune; demonstrîndu-le Teoria celor
douasprezece semne ale Zodiacului, le-a aratat mersul planetelor si toate secretele
astronomice si cum creste si scade orbita lunii si cu cît globul de foc al soarelui
întrece masura globului pamîntesc si le-a expus sub ce nume si sub ce semne, cele
trei sute si patruzeci si sase de stele trec în drumul lor cel repede de la rasarit pîna la
apus, spre a se apropia sau departa de polul ceresc s…t. Putem vedea pe unul
cercetînd pozitia cerului, pe altul însusirile ierburilor si ale fructelor, pe acesta
studiind descresterea si scaderea lunii, pe celalalt observand eclipsele soarelui si
cum, prin rotatia cerului (astrele), care se grabesc sa atinga regiunea orientala sunt
duse înapoi spre regiunea occidentala, odihnindu-se apoi dupa o regula
prestabilita”.
Iubite cititor, te rog mai citeste o data acest text reprodus din Iordanes si te vei
convinge ca în adevar Dacii erau „superiori celor-lalte popoare”. Acestia erau
daco(romanii): oameni cu cea mai înalta stiinta si cultura a lumii vechi.
Transilvania = Corona Montium.
Tot Iordanes, în opera sa Getica, vorbeste de „Dacia cea veche” al carei centru este
înconjurat de o cununa de munti, avînd numai doua intrari, una pe la Boute (Valea
Oltului = Drumul Butii) si alta pe la Tape. Este desigur vorba de actuala
Transilvanie, al carui podis este numit Corona Montium. Mentionam tot aici ca
Roma s-a impus ca centru cultural dupa ce a adunat toate marile valori creatoare din
po-poarele robite. Apolodor era din Damasc, nu din Roma. Ammianus Marcellinus

subliniaza ca „Forul lui Traian, constructie unica în toata lumea si admirata, dupa
parerea noastra, chiar de zei, a stat înmarmurit, masurînd cu mintea aceasta lucrare
grandioasa, care cu greu s-ar putea descrie în cuvinte si pe care nici un arhitect n-ar
fi în stare s-o reproduca”.
Operele de cultura, de stiinta ale popoarelor cucerite, fiind socotite ca întuneca
gloria imperiala, au fost neglijate sau chiar distruse. Ceea ce a facut Traian în Dacia,
va face Mahomed cu marea biblio-teca din Alexandria; totusi din bibliografia
referitoare la civilizatia daca, din unele opere s-au pastrat cîteva fragmente. Opera
lui Criton, medicul împaratului Traian, intitulata Geticele si în care se descriau „în
afara de luptele propriuzise, geografia, etnografia si istoria dacilor”, nu o mai avem
astazi. Din ea se gasesc nemai cîteva fragmente la scriitorul Lucian (dupa 192 d.Hr.)
si anume acelea care exagereaza cultul împaratului. Citam: „dupa ce a cucerit-o
(Scitia) pentru prima oara si (l-a învins) pe Decebal, conducatorul getilor, puternicul
Traian a adus romanilor cinci milioane de livre de aur, o cantitate dubla de argint, în
afara de cupe si lucruri (scumpe) depasind orice pretuire, apoi turme si arme si peste
cinci sute de mii de barbati, cît se poate de potriviti pentru lupta cu armele lor, asa
cum a afirmat Criton, care a luat parte la razboi. Getii, un neam barbar si puternic,
care s-a ridicat împotriva romanilor si i-a umilit pîna la platirea birului (în timpul lui
Domitian), mai tîrziu, cînd aveau rege pe Decebal – a fost pîna într-atîta zdrobit de
Traian, încît tot neamul ajunsese la vreo patruzeci de barbati, dupa cum povesteste
Criton în Getica”.
Pornind numai de la acest text singular, unii cercetatori, fara sa-l confrunte cu
celelalte informatii si fara sa tina cont de Dacia Libera, au tras concluzia simplista si
eronata fundamental, ca Geto-Dacii ar fi fost exterminati.
Un mare prejudiciu a adus Petru Maior în lucrarea pe care am mai citat-o. În loc sa
analizeze critic pe Hristianus Engel, care sustinea ca dacii nu au fost exterminati si
„mai vîrtos mueri multe ale dachilor”, precum si inscriptia „Aia, Nandonis,
Andrada, Blivianus, Bricena, Bedarus”, inscriptie gasita la Potaisa-Turda. „Aia si
Andrada sunt nume de femei” dace. Tot Petru Maior sustine, fara documentatie
logica: „Romanii nu s-au casatorit cu muieri dache”. Aceasta generalizare este chiar
absurda si a convenit dusmanilor continuitatii. Culmea erorilor lui Petru Maior se
afla în cuvintele cele mai pagubi-toare aduse culturii noastre strabune: „asa s-au
desradacinat samînta dachilor din toata Dachia, cît necum vreunii barbati, ci nici
mueri, nici prunci nu au mai ramas în Dachia”. Ceea ce nu spusese nici un scriitor
pagîn sau mai nou, dusman al Daco-Romanilor, a spus-o „Petru Maior, de Dicio-
Sinmartin (protopop si la Înaltatul Craescul Consilium Locumtenentiale al
Ungariei) craiesc al cartilor revizor, La Buda”. Am citat si aceasta sluga docila a
strainilor, pentru ca în acest studiu nu vom ocoli nici o afirmatie negativa, pe cît ne
va fi în fata. Acesta este si scopul lucrarii noastre sa subliniem erorile ori de unde ar
veni, si sa aratam adevarul documentat.
Dar se stie ca Traian nu a cucerit decît o treime din Regatul nord-dunarean al
Dacilor. Ceva mai mult, o parte însemnata trecuse de partea lui Traian înainte de
anul 106. Luînd de buna afirmatia lui Criton, ca Traian a ridicat din Dacia imperiala
peste cinci sute de mii de barbati „potriviti pentru lupta” si analizata critic, ajungem
la con-cluzia ca nu este vorba de exterminarea poporului, ci de o diminuare a lui.
Adausul, „potrivit pentru lupta”, cu toata acea concluzie ca ar fi ramas numai „vreo
patruzeci de barbati”, ne lamureste faptul ca tineretul, care nu era de vîrsta militara
si care nu avea arme, precum si oamenii trecuti de patruzeci de ani, ca si cei care nu
fusesera înrolati de Daci, au ramas pe loc. Aici vom face o analiza critica a
informatiei oferite de Criton, noi pornind de la niste realitati demo-grafice.
Criton, (ca si Lucian) ne spune ca Traian a luat din Dacia cucerita „peste cinci sute
de mii de barbati cît se poate de potriviti pentru lupta, împreuna cu armele lor”.

Acesti barbati au fost luati în urma luptelor purtate pentru cucerirea unei parti a
Daciei nord-dunarene. Restul a facut un front ce nu a putut fi depasit de legionarii
romani. Ceva mai mult, armatele autohtone au atacat în permanenta pe invadatori.
Strabon (9 d.Hr.) spusese: „cît despre Geti si Daci, dupa ce numarul lor crescuse
naînchipuit de mult într-atît încît puteau sa trimita în lupta pîna la doua sute de mii
de oameni, ei s-au împutinat si au ajuns în zilele noastre (10-19, d.Hr.) cam la vreo
patruzeci de mii, si sunt acum pe cale de a se supune Romanilor”. Desigur ca
afirmatia lui Strabon nu trebuie privita fara rezerve, deoarece în timpul lui
Domitian, Romanii plateau bir Dacilor, iar Criton, peste aproximativ doua generatii
(în 106 d.Hr.), scria ceea ce am citat mai sus, ca un participant, alaturi de Traian, la
razboiul împotriva Daco(-Romanilor). Admitem ca cifra de cinci sute de mii ,
indicata de Criton este reala. Dar daca Traian a scos din Dacia ocupata „peste cinci
sute de mii de barbati apti de lupta”, reiese ca în aceasta parte de tara ramasesera
mai putin de 500.000 de femei dace cu copiii lor si nu „peste”, cum scrie Criton,
deoarece s-ar putea ca 5% dintre Dacii ridicati sa fi fost necasatoriti. Ramînînd pe
loc circa. 500.000 de femei, acestea au nascut în timp de un an, pîna în anul 107,
circa 500.000 de copii (baieti si fete), pentru ca dupa un gol de productie de
aproximativ doua decenii, viata sa înceapa din nou, familiile sa fie refacute sau sa
apara familii noi. Dupa douazeci de ani, contînd pe faptul ca din cei 500.000 de
barbati ostasi daci nu s-au mai înapoiat în patrie nici unul, viata totusi a revenit la
normal. În Dacia imperiala, lasînd la o parte Dacia Libera pe care istoricii
negativisti ai continuitatii dacice o uita, sau se fac ca uita sa o puna la socoteala,
erau dupa anul fatal 106, circa 500.000 de femei dace, cu cîteva milioane de copii,
dintre care în mod normal aveau vîrsta de la o zi la optsprezece ani, considerînd ca
Traian ar fi luat numai barbati majori din Dacia cucerita si pe cei care aveau arme.
Admitînd ca femeile dacilor, ramase vaduve, aveau în medie cîte cinci copii de
fiecare, avem o populatie de circa doua milioane cinci sute de mii suflete (500.000
x 5 = 2.500.000).
Cifra de cinci copii am socotit-o reala, pornind de la urmatoarele constatari precise
si verificate dupa documentele din arhive. Stra-moasa mea Balasa între anii 1834-
1844, apare cu noua copii în viata, Ion al Balasei (casatorit cu Maria) a avut
paisprezece copii (cu o singura femeie). De trei ori a nascut gemeni. Tatal meu,
Matei, casa-torit cu Ioana (una din cei 14 copii ai bunicului) a avut sapte copii.
Aceste cifre pot fi verificate cu date de arhiva. Aceasta m-a deter-minat sa accept
minima cifra de „cinci copii” pentru femeile Dacilor expatriati de Traian din Dacia
Imperiala, nord-dunareana. Daca adaugam faptul ca dupa ce fiecare Dac ce
împlinea 25 de ani îsi constituia o familie noua, numarul demografic se multiplica.
Daca mai adaugam faptul ca dupa circa 20 de ani fiecare ostas devenea veteran si se
înapoia la vatra, în patria sa, demografia daco-romana primeste pe parcurs un plus
ce se adauga la demografia locala.
Ca avem dreptate în cele ce am afirmat, este faptul ca în anul 117 d.Hr. a avut loc o
mare rascoala a Dacilor.
3. Marea rascoala a Dacilor din 117 d.Hr.
Cercetatorul Radu Florescu scrie ca spargerea localitatilor dacice de catre Traian, a
provocat „reactia localnicilor Daci astfel oprimati”. Reactia lor „a fost violenta.
Istoriografia din zilele noastre a izbutit sa reconstitue din informatii epigrafice si
arheologice dispersate, marea rascoala din 117 d.Hr. În chiar anul mortii lui Traian,
poate nu întîmplator la aceasta data, întrega Dacie a fost cuprinsa de flacarile
revoltei celor înca incomplet supusi. Rascoala a cunoscut, se pare, o deosebita
violenta si amploare”. Pentru înabusirea rascoalei Dacilor, au fost aduse trupe

comandate de „unul dintre cei mai duri generali romani – Marcius Turbo”.
În legatura cu luptele de rezistenta ale Dacilor nesupusi, destul de concludente sunt
„izbucnirile violente” ce au „continuat izolat, asa numitii latrones mentionati de
inscriptii, în Carpatii sud-vestici, constituind probabil tocmai grupuri de neasimilati,
care continuau sa manifeste violent si anarhic – dupa constatarea lui Radu Florescu
– opozitia lor fata de noul regim, în ultima instanta strain”. Cel mai puternic centru
al neînvinsei rezistente a Latronilor, a fost în munti, în tara Lotrului, din defileul
Oltului, pe valea Lotrului de azi. Ei au fost taxati de invadatorii romani ca „tîlhari,
hoti de drumul mare”. Acesta este motivul pentru care Dacii nesupusi au fost numiti
„latrones”.
Ma întreb: daca la moartea lui Traian, întreaga Dacie a fost cuprinsa de flacarile
revoltei celor înca incomplet supusi, daca asa-zisii „latrones” (lotrii pentru
invadatori), au continuat cu pretul vietii lupta împotriva armatelor cotropitoare ale
Romanilor, ma întreb: se mai poate vorbi oare de exterminarea Dacilor? Desigur ca
orice comen-tariu este de prisos. Ca de atltfel toti muntii, tara Lovistei,(sau a
Lotrului) cu rîul si muntii Lotrului si Vidra sunt un puternic memento pentru toti
cercetatorii istorici, cît si pentru dusmanii continuitatii Daco-Romanilor în vatra
strabuna. Cine nu a vizitat cita-dela naturala a Lotrului, nu poate întelege realitatea
daco-romana. Din Lotru (Lutru sau Vidra) pe valea apei Vidra era, si este înca, o
cale de comunicatie cu Transilvania.
Radu Florescu, pe buna dreptate, se întreaba în ce masura dediticii („categorie
lipsita de orice drept politic si de majoritatea dreptu-rilor civile”), pot fi acei
conservatori rigurosi ai culturii dacice? Tot el raspunde în urma unui pertinent
studiu al lui D.Berciu ca: „fidelitatea lor fata de religia traditionala, concretizata în
cimitirele de incineratie, cu ritual si inventare de tip rigorist, este o marturie de
conservatorism care scoate în evidenta nu numai neasimilarea cultu-rala, ci si
pastrarea unor conditii tehnico-economice apropiate de cele ale culturii dacice
rurale”
Tot în legatura cu netemeinicia sustinerii ca Dacii ar fi fost exterminati, amintim
faptul ca în anul 192 d.Hr., cînd scriitorul Lucian, consemna cele ce am amintit din
Criton, Geto-Dacii consti-tuiau un popor refacut numeric si capabil sa se lupte cu
ceilalti, si deci, neamul Dacilor nu a fost exterminat. Însusi Lucian, în para-graful
„Scitul si oaspetele” aminteste de dacul Toxaris, care „nu se tragea din vreun neam
regesc, nici nu se numara printre purtatorii de pileus, ci era unul din scitii (e vorba
de daci) cei multi si din popor”. Acelasi Lucian, în capitolul intitulat „Cum trebuie
scrisa istoria”, spune cu putin înainte de anul 192 d.Hr.: „în împrejurarea ca ar
izbucni vreodata un alt razboi, fie celtii împotriva getilor, fie inzii împotriva
bactrilor (caci pe noi nu va îndrazni sa ne înfrunte, deoarece toti sunt acum supusi
autoritatii noastre, a imperiului roman)”. Iata ca Lucian, care citase dupa Criton
faptul ca dintre Daci, în urma razboiului cu Traian, nu ar mai fi ramas în tara decît
„vreo patruzeci de barbati”, acum, dupa mai bine de o jumatate de secol aminteste
de existenta poporului „getic” capabil sa înfrunte pe Celti, precum si de faptul ca
poporul get era supus autoritatii imperiale. Daca Getii nu ar mai fi existat ca popor,
ar mai putea fi vorba de un razboi împotriva lor? Chiar admitînd prin absurd ceea ce
spune Criton (daca nu cumva ar fi vorba de o greseala de transcriere, de care nu
vreau sa fac uz aici), care dealtfel nu vorbeste decît de barbati vedem ca dupa
aproape doua generatii (în timpul lui Lucian), poporul getic se refacuse în adevar
(chiar daca nu tinem cont de faptul ca doua treimi din Dacia erau în afara Imperiului
Roman ). Iata de ce am subliniat faptul ca textele care exagereaza unele date si
fapte, trebuiesc utilizate cu mult discernamînt si în contextul biblio-grafiei generale.
Altfel, cercetatorul istoric risca sa ajunga la concluzii eronate.
Alta opera, care s-a pierdut si care prezenta realitatile dacice, a fost aceea a

împaratului Traian, care descria „în mai multe carti”, razboiele Romanilor cu Dacii.
Dupa aceasta lucrare, Apolodor din Damasc, împreuna cu colectivul sau, a alcatuit
cea mai de seama opera plastica a antichitatii: Columna lui Traian. Opera lui Traian
nu a putut fi transcrisa si nici nu ni s-a pastrat, deoarece însusi împaratul descria în
ea unele aspecte, care îi întunecau gloria imperiala. De altfel, scriitorul Balbuc
(contemporan cu Traian) vorbeste de „victoria” acestuia în Dacia, si nu de nimicirea
Dacilor. Pliniu cel Tînar (I114 d.Hr.) vorbeste si el de „doua triumfuri”(bis
triumphos) s…t „împotriva unui neam neînvins (=invincta gente)”. Dio Cassius
consemneaza un fapt destul de interesant si anume ca „multi dintre Daci trecusera
de partea lui Traian. Aliati cu Traian erau si Burii, din zona „buri-davensa” si altii
din regiuni ale Daciei.
Tot Dio Cassius spune ca „în felul acesta, Dacia ajunsese sub ascultarea romanilor
si Traian stabili în ea orase de colonisti”. Iata ca populatia din Dacia a ajuns „sub
ascultarea romanilor”, iar în orasele ridicate, a stabilit aparatul administrativ de stat,
care consta din colonisti. De aceea autorul nici nu vorbeste de sate.
Un alt text, luat singuratic de unii istorici, apartine poetului Iulian Apostatul, care în
elogiul împaratului Traian, spune: „am cutezat sa merg împotriva neamurilor care
locuiesc dincolo de Istru si am nimicit neamul Getilor (Καίτής ΊώνΓετών έθνος
έξετλον), care au fost cei mai razboinici decît oricare dintre oamenii ce au trait
cîndva”.
Socotesc însa ca έξετλον se traduce în acest context, nu cu „am nimicit”, ci cu „am
mutat”, ceea ce de fapt se mai spusese. Este deci o eroare de traducere, pe care orice
cercetator drept trebuie sa o corecteze. Una este sa exilezi si alta sa nimicesti.
Din marturiile lui Lucian si ale lui Dio Cassius, comentate si citate mai sus, reiese
clar ca Geto-Dacii, sau mai precis Daco-Romanii (caci legaturile de sînge între daci
si romani încep cu mult înainte de anul 106), nu au „pierit”, nu au fost
„exterminati”, nu au fost „nimiciti”, ci au continuat sa existe în vatra lor strabuna, la
nord si la sud de Dunare.
Printul Charles, urmasul lui Tepes
Ancheta EXPLOZIVA : Prinţul Charles chiar este urmaşul lui Dracula !

Cand a spus ca este urmas al lui Tepes, mostenitorul tronului britanic n-a glumit. Familia regala a
Windsorilor coboara genealogic pana la dinastia voievozilor Basarabi din Muntenia. Istoriografia
noastra nu a dat importanta acestui aspect, in vreme ce istoriografia maghiara, interesata sa scoata la
iveala stramosii unguri ai casei regale britanice, a obturat arborele genealogic, exact acolo unde el

se intersecta cu domnitorii romani. “Formula AS” a refacut, din surse documentare, adevarul istoric.
Mostenitorul monarhiei britanice isi poate spune, nu doar in gluma, “Charles de Romania”.

Printul Charles: Am radacini in Transilvania !
“Genealogia mea arata ca ma trag din Vlad Tepes”, i-a spus recent Printul Charles unui jurnalist
englez, care venise pana in Transilvania, pentru a se convinge de pasiunea mostenitorului coroanei
britanice pentru aceste locuri minunate. “Asa ca am ceva radacini pe aici”, a adaugat printul,
plimbandu-si oaspetele in decorul de vis al gradinii sale. Nonconformistul jurnalist si-a varat
mainile in buzunarele blugilor si a zambit. “Printul Charles se trage din sangerosul Dracula! Ce bine
va suna asta in film, ce vor mai vui tabloidele britanice inainte de lansare! Ce reclama fantastica!”,
si-o fi spus.

Nu s-a inselat. Ziarele au vuit, si in Romania, si in Marea Britanie. S-au tesut scenarii stiintifico-
fantastice, unii de la noi l-au pus deja pe tronul Romaniei, apoi englezii l-au dat jos cat ai clipi, cu
un sarcasm tipic, care nu mai mira pe nimeni. Multi au scris, putini au crezut. Majoritatea au luat
vorbele Printului ca pe o gluma sau, cel mult, ca pe un gest de curtoazie la adresa Romaniei, ca pe o
incercare cam stangace de promovare a Transilvaniei, prin intermediul celui mai comercial
“produs” al sau,
mitul lui Dracula.

Leo van de Pas : Vlad Tepes e in mod cert un unchi stravechi al lui Charles
O anchetă genealogică realizată de Formula AS arată însă că n-a fost vorba de un truc de marketing
de promovare a Transilvaniei sau o afirmaţie hazardată, ci purul adevăr: prinţul Charles al Marii
Britanii se trage din Vlad Ţepeş, supranumit Dracula. Jurnaliştii revistei autohtone au apelat la
ajutorul lui Leo van de Pas, coordonatorul uneia dintre cele mai importante baze de date de
genealogie din lume, colecţionar al unei vaste biblioteci de profil şi proprietar al site-ului de internet
http://www.genealogics.org/.
Intr-un arbore genealogic atat de stufos precum cel al familiei regale britanice, a zecea generatie de
dinaintea Reginei Mary, bunica Reginei Elisabeta a II-a, e neverosimil de scurta, doar o “crenguta”.
O bizarerie trecuta cu vederea. Caci nici unul dintre istoriografii maghiari care incercau sa
demonstreze originea ardeleana a mostenitorilor coroanei britanice nu avea interesul sa arate ca
acea “crenguta” ducea, intregita, tocmai la familia munteana a Draculestilor, la Vlad Tepes, la
fratele sau Vlad al III-lea Calugarul, la tatal sau, Vlad Dracul, la Mircea cel Batran, pana hat,
departe, pe la 1300, la Basarab Voievod! Printul Charles nu glumise. Chiar se trage din familia lui
Vlad Tepes! Documentele o confirma!
“In ziua de azi, lumea foloseste cu prea multa lejeritate termeni ca “stramos” si “urmas”. In sens
strict genealogic, stramosul Printului Charles nu e Vlad Tepes, ci fratele sau, Vlad Calugarul. Insa,
da, Vlad Tepes e in mod cert un unchi stravechi al lui Charles”, a explicat Leo van de Pas.
Acesta a trimis si genealogia clara, cu descendenta Reginei Elisabeta a II-a si a Printului Charles din
Vlad Dracul, prin fiul sau, Vlad al III-lea Calugarul, fratele vitreg, de tata, al lui Vlad Tepes. De la
mijlocul secolului al XV-lea si pana la inceputul secolului al XVII-lea, vreme de cinci generatii,
stramosii contesei Claudine Rhedey din Transilvania si, deci, si ai Printului Charles, au fost nobili
munteni, voievozi si inalti dregatori din neamul Basarabilor.

Descendenta Printului Charles duce direct si spre Stefan cel Mare
Arborele genealogic oferit de Leo van de Pas e confirmat si de o importanta lucrare aparuta in
Anglia in 1982, la scurt timp dupa nasterea Printului William, fiul lui Charles si al Dianei,
urmatorul la coroana britanica pe linie succesorala, dupa Printul de Wales. “Alteta Sa: stramosii
tanarului print” ( “Royal Highness: Ancestry of the Royal Child”, in original), se cheama cartea
semnata de Sir Iain Moncreiffe of that Ilk, un nume de referinta in domeniile genealogiei si
heraldicii. Sir Iain a scris, practic, o carte-cadou la nasterea Printului William. ..Paginile 100-102

din cartea sa stau marturie. Ba mai mult: prin intermediul doamnei Chiajna, sotia lui Mircea
Ciobanu Basarab, descendenta Printului Charles duce direct si spre Stefan cel Mare si inaintasii sai,
pana la Bogdan I Voievod.
Istoricul clujean Tudor Salagean, specialist in istoria medievala a Transilvaniei si autor al unor
lucrari referitoare la radacinile ardelene ale familiei regale britanice, sustine si el genealogia lui Iain
Moncreiffe of that Ilk, despre care vorbeste Leo van de Pas. “Intr-adevar, personajele care fac
legatura dintre Basarabi si nobilimea ardeleana apar la sfarsit de secol XVI, in jurul anului 1600.
Este vorba, in special, de logofatul Ivan Norocea si de fiica sa Zamfira, cea care va deveni, mai
tarziu, sotia lui Peter Racz de Galgo. Mama Zamfirei era nimeni alta decat Stanca Basarab, fiica
domnitorului muntean Mircea Ciobanu si a cunoscutei doamne Chiajna” … prin casatoria Zamfirei
cu marele ambasador al Transilvaniei la Inalta Poarta, Peter Racz de Galgo, Zamfira este cea care
duce sangele Basarabilor munteni in spectaculoasa increngatura de relatii la capatul careia se
gaseste azi Printul Charles.

Nici un strain nu a vorbit vreodata atat de mult si de bine despre Romania si nici o mare
personalitate contemporana nu a dovedit atata tenacitate in sustinerea unor valori romanesti. Desi a
vizitat prima oara tara noastra abia in 1997, devenind un obisnuit al evadarilor in Transilvania dupa
2004, Printul Charles, mostenitorul tronului Marii Britanii, este ambasadorul cel mai fervent, nu
doar al frumusetilor Ardealului, de care este absolut fascinat, ci si al traditiilor, al patrimoniului si al
comorilor naturale ale tarii noastre.
Sursa:
http://www.bucharestherald.ro/dailyevents/41-dailyevents/30692-explosive-investigation-prince-
charles-really-is-draculas-descendant

Ciprian Rus
* Arborele genealogic care dovedeste descendenta mostenitorului tronului britanic din familiile
domnitoare romanesti *
Printul Charles, urmasul lui Tepes
De la Basarab I, voievodul Tarii Romanesti, si Bogdan I al Moldovei, o intreaga pleiada de
domnitori romani apar in descendenta directa a mostenitorului coroanei britanice: Mircea cel
Batran, Alexandru cel Bun, Vlad Dracul, Vlad Tepes,
Stefan cel Mare.
Demonstratia ii apartine marelui genealogist si heraldist britanic, Sir Iain Moncreiffe of that Ilk, si
este cuprinsa in cartea “Royal Highness: Ancestry of the Royal Child”, aparuta in 1982. Dupa cum

se afirma si in reportajul publicat in numarul trecut al revistei “Formula AS”, timp de mai multe
sute de ani, legaturile cultivate de marile familii domnitoare din Moldova si Tara Romaneasca au
dus la descendenti care, la randul lor, unii manati de povesti de iubire, altii de interese politice sau
de privilegii economice, s-au inrudit cu reprezentanti ai nobilimii maghiare, iar apoi ai celei
germanice. De aici, in alte zeci de ani, urmasii primilor domnitori din Tarile Romane au ajuns in
marea si respectata familie regala britanica a Windsorilor.
Interesat si poate amuzat de legenda descendentei sale din Dracula, Printul Charles a decis sa-si
caute originile la “fata locului”. Mai intai, prin vizita la mormantul de la Sangeorgiul de Padure, in
Mures, al Claudinei Rhedey, stra-strabunica Reginei Elisabeta a II-a, iar mai apoi, prin marturisirea
publica, in cadrul unui documentar TV de larga circulatie, a ipotezei ca familia regala britanica l-ar
avea printre stramosi pe insusi domnitorul Vlad Tepes al Tarii Romanesti. Prilej de glume in presa
britanica si de suspiciuni in cea romaneasca, ipoteza este sustinuta de o dovada istorica: arborele
genealogic, pe care il publicam in paginile de fata ale “Formulei AS”.

Chiajna, Zamfira si Claudine
Insa Vlad Tepes nu e singurul personaj romanesc memorabil din arborele genealogic al Printului
Charles. Pe langa marii domnitori Mircea cel Batran si Stefan cel Mare, stramosi directi ai
mostenitorului coroanei britanice, in trecutul Printului gasim, deopotriva, cateva domnite romantice,
cu rol-cheie in frumoasa “legatura” dintre Charles si Romania. Mai intai, puternica doamna Chiajna
a Moldovei, care prin casatoria sa cu Mircea Ciobanu, a legat boierimea moldoveana de cea
munteana, in arborele genealogic al Casei Regale Britanice. Apoi, frumoasa Zamfira, nepoata
Doamnei Chiajna si iubita, pentru o vreme, a lui Mihai Viteazul, care s-a casatorit cu marele
ambasador transilvanean Peter Racz de Galdo, facand astfel legatura de sange cu nobilimea
maghiara. Mai tarziu, o alta mare frumusete a Ardealului, Claudine Rhedey, a dus arborele
genealogic in Europa Centrala, prin povestea sa de iubire cu ducele german Alexander Wurttenberg.
Fiul lor, Franz, a intrat in familia regala britanica, prin casatoria cu printesa Mary Adelaide, iar fiica
lor a devenit Regina Mary, consoarta Regelui George al V-lea si bunica Reginei Elisabeta a II-a. O
spectaculoasa poveste intinsa pe durata a mai bine de sapte secole, ce pune intr-o noua lumina
istoria veche a romanilor.
Sursa:
http://www.formula-as.ro/2012/1003/planete-culturale-30/printul-charles-urmasul-lui-tepes-14664

Noi dovezi că Prințul Charles este descendentul lui Vlad Țepeș: Un scriitor britanic a publicat
arborele genealogic al familiilor celor doi
Vlad Ţepeş şi Prinţul Charles al Marii Britanii sunt rude.
Mai exact Charles este descendentul celui care pe teritoriul României era cunoscut sub apelativul de
Dracula. Informaţia a fost facută publică iniţial chiar de prinţ, pentru ca ulterior să fie confirmată şi
de scriitorului britanic David Hughes. Autorul a publicat patru variante ale arborelui genealogic în
care sunt surprinse legăturile de familie dintre
Vlad Ţepeş şi prinţul Charles al Marii Britanii.
Domnitorul roman Vlad Tepes a avut doi fii: pe Vlad Ţepeluş şi pe Mihnea I cel Rău. Potrivit
scriitorului britanic David Hughes, aceştia la rândul lor ar fi avut cate un copil fiecare, tot baieti.
De-a lungul timpului, prin căsătorii succesive s-a ajuns ca fiii sau fiicele desprinse din Ţepeş să se
înrudească cu diverşi membri ai unor familii de nobili maghiari sau de români maghiarizaţi.
Indiferent care din cele patru variante prezentate de autorul cartii „Cronicile Britanice” ar fi urmate,
se ajunge la un punct comun si anume contesa Claudia von Rhedey, din Sângeorgiu de Pădure,
Mureş. Aceasta a fost stră-stră-bunica lui Charles, pentru că nepoata ei, Mary de Teck, s-a casatorit
cu rege Marii Britanii, George al V-lea. În acest fel, Mery de Teck a ajuns şi ea regina Marii
Britanii, dar şi bunică a actualei regine a regatului unit, Elisabeta a II-a.

Asadar, rădăcinile printului Charles sunt adânc înfipte în pământul românesc. De aici și atașamentul
pe care moştenitorul coroanei britanice îl are pentru țara noastră.
http://www.b1.ro/stiri/externe/noi-dovezi-ca-prin-ul-charles-este-descendentul-lui-vlad-epe-un-
scriitor-britanic-a-publicat-arborele-genealogic-al-familiilor-celor-doi-14612.html
Romania santajata pentru a ascunde
secretele Bucegilor
Oamenii au avut intotdeauna o inclinatie catre conspiratii, iar civilizatia umana nu a dus lipsa
de incidente neelucidate in ultima suta de ani. REALITATEA.NET va aduce o colectie a celor
mai cunoscute si dezbatute teorii conspirationiste. Al cincilea episod prezinta legendele si
misterele din jurul muntilor Bucegi.
Bucegii au avut intotdeauna o aura de mister, mai ales din
pricina Sfinxului si a Babelor, structuri de piatra care par a fi
rodul imaginatiei omului si nu o actiune oarba a naturii.
Chiar daca Bucegii au fost martorii nasterii multor legende,
prea putine au reusit insa sa ajunga pana in vremurile
noastre. Printre cei care au adus din nou la lumina
frumusetea si misterul celui mai important simbol din
Prahova, si de ce nu, din Romania, Sfinxul, se numara, in
mod surprinzator, Daniel Ruzo, un explorator peruvian care
a pus in atentia lumii posibilele legaturi dintre civilizatia
Markawasi si cea geto-dacica. Acesta a remarcat o serie de
asemanari intre Sfinxul din Bucegi si sculpturi monolitice
din Anzi.
Din nefericire, descoperirile acestuia nu sunt sustinute si de o cariera stiintifica de incredere. Ruzo a
lansat o ipoteza, considerata de comunitatea stiintifica aiuristica, in care explica faptul ca civilizatia
umana este formata din ere, fiecare durand 8608 ani si care la randul lor sunt formate din patru
cicluri solare de 2125 ani. Potivit acestuia acum suntem in a cincea era. La fiecare 8608 ani,
Pamantul sufera o catastrofa. Monumentele din jurul lumii, printre care si Sfinxul, marcheaza
locurile unde oamenii se vor putea adaposti.
Aici intervine una dintre legendele conteporane, bazata poate pe imaginatie si descoperorile
peruvianului. Unul dintre zvonurile care circula, mai ales pe internet, este ca sub Sfinx si muntele
Omu s-ar afla o caverna de circa 20 de kilometri lungime. Incepand de aici, povestirea devine din ce
in ce mai fantezista. Pestera ar fi protejata de campuri energetice si americanii chiar ar fi efectuat
sapaturi, sub protectia autoritatilor romane si cu ajutorul,
binenteles, a masoneriei mondiale, in anul 2003. Din
nefericire nu au reusit sa patrunda prin scutul indestructibil.
Conspiratiile nu sunt complete, daca la mijloc nu intervine si
o organizatie cvasi-guvernamentala. In cazul Romaniei este
vorba de Departamentul Zero, o organizatie care transcende
democratia recenta a Romaniei si care isi are radacinile in
timpul comunismului. Departamentul Zero ar fi fost
responsabil pentru deconspirarea actiunii ilegale americane.

Romania voia sa faca publice descoperirile din Bucegi, dar a fost oprita printr-un santaj mondial.
Chiar daca aceste relatari par aiuristice, din cand in cand se petrece ceva care sa dea un pic de
crezare faptului ca este totusi ceva deosebit in Bucegi. In 1993 au avut loc o serie de cutremure,
doar in zona Sinaii si Busteniului. Acestea au fost explicate oficial prin proximitatea cu zona
Vrancea, dar exista mai multe marturii care spun ca inainte de cutremure se auzeau bubuituri
puternice, iar multi locuitori din zona au spus ca sufereau de insomnie.
Cu sau fara mistere, masivul Bucegi ramane una dintre cele mai importante monumente, naturale
sau nu, ale Romaniei si trebuie tratat cu mult mai mult respect decat o facem in prezent. Cine stie,
poate odata s-ar putea sa fim nevoiti sa ne adapostim in vreo pestera.
ADN-ul influentat de cuvinte ?
Cele mai recente cercetari rusesti explica fenomene ca intuitie, clarviziune, vindecari miraculoase
spontane, autovindecari, influenta mentalului asupra climei, etc.
Grazyna Fosar si Franz Bludorf arata ca ADN-ul poate fi influentat si re-programat prin cuvinte si
anumite frecvente. Aceste descoperiri deschid calea unui nou tip de medicina in care ADN-ul poate
fi re-programat folosind cuvintele si anumite frecvente, deci fara a-l sectiona si inlocui anumite
gene. Chirurgia genetica are un concurent redutabil!
Doar 10 % din ADN-ul uman este folosit pentru a fabrica proteine. Doar aceasta mica parte face
obiectul cercetarilor occidentale deja cunoscute Si popularizate. Restul de 90 % este considerat
“material de balast”, adica fara importanta. Cu toate acestea, cercetatorii rusi, convinsi ca natura nu
este deloc risipitoare, s-au alaturat unor lingvisti si geneticieni hotarati sa descopere adevaratul rol
al celei mai mari parti din adenomul uman. Rezultatele si concluziile acestor cercetari sunt
revolutionare!
Cuvintele care vindeca
Conform acestora, ADN-ul uman nu este doar responsabil pentru construirea corpului nostru, dar
serveste si ca depozit de informatii si cale de comunicare. Adica un fel de Internet. Lingvistii rusi au
descoperit ca intregul cod genetic, indeosebi partea de 90 % declarata inutila de occidentali,
respecta aceleasi reguli folosite in toate limbile umane.
Astfel, ei au comparat regulile sintactice (modul in care cuvintele formeaza fraze si propozitii),
semantice (studiul intelesurilor intr-un anumit limbaj) si cele gramaticale de baza. Astfel, au
descoperit ca moleculele alcaline din ADN respecta regulile gramaticale obisnuite folosite in toate
limbajele umane. Cu alte cuvinte, limbajele umane nu au aparut “la intamplare”, ci sunt rezultatul
ADN-ului.
Biofizicianul si biologul rus Piotr Gariaev si colegii sai au explorat si comportamentul vibrational al
ADN-ului, adica efectul anumitor frecvente asupra acestuia. Concluzia este stupefianta: cromozomii
vii functioneaza exact ca si computere holografice/ solitonice folosind radiatie laser generata
endogen chiar in interiorul ADN-ului!
Cu alte cuvinte, ei au reusit sa moduleze anumite modele vibratorii pe o raza laser cu care au
influentat ADN-ul si informatia genetica. Si din moment ce structura ADN-ului este aceeasi cu cea a
limbajului uman, se pot folosi cuvinte si propozitii in mod direct pentru a influenta ADN-ul, nefiind
nevoie de nici o decodificare.
Acest lucru s-a demonstrat experimental! ADN-ul viu (din tesuturi, nu “in vitro”) reactioneaza
prompt la raze laser modulate prin cuvinte si propozitii, dar chiar si la unde radio, daca se folosesc

frecventele corespunzatoare. In acest fel se explica stiintific de ce afirmatiile, antrenamentul
autogen, hipnoza si gandirea pozitiva pot avea efecte atat de puternice asupra omului.
Este deci normal si natural ca ADN-ul sa reactioneze la limbaj. In timp ce cercetatorii occidentali
extrag “chirurgical” anumite gene din lantul ADN si le introduc in alta parte pentru a face
experimentari, rusii au lucrat cu entuziasm la dispozitive care le permit sa influenteze metabolismul
celular prin frecvente radio si luminoase corespunzatoare si astfel sa repare anumite defecte
genetice.
Grupul de cercetatori al lui Gariaev a reusit sa demonstreze ca, folosind aceasta metoda, pot fi
reparati cromozomii afectati de razele X. Mai mult, ei au “capturat” modele informationale dintr-un
ADN si le-au transmis altuia, in acest fel re-programand celulele pentru un alt genom. Astfel, au
transformat embrioni de broasca in embrioni de salamandra, doar prin transmiterea modelului
informational corespunzator!
In acest fel, intreaga informatie a fost transmisa fara nici un efect secundar de tipul celor intalnite in
practicile occidentale. Aceasta reprezinta una dintre cele mai mari revolutii in stiinta medicala, care
va duce cu siguranta la transformari uluitoare! Rezultatele spectaculoase au fost obtinute doar prin
folosirea vibratiilor si a limbajului in locul tehnicilor oarecum “barbare” de chirurgie moleculara.
Aceste experimente arata imensul potential al geneticii vibrationale care are evident o mai mare
influenta in formarea organismelor fata de procesele biochimice ale secventelor alcaline din ADN
(partea de doar 10 % din total).
Invatatorii spirituali si esoterici cunosteau de mii de ani faptul ca acest corp uman este programabil
prin limbaj, cuvinte si prin gand. Acum s-a demonstrat si explicat stiintific acest lucru. Desigur,
frecventa folosita trebuie sa fie cea corespunzatoare. Si de aceea nu oricine are succes totdeauna sau
nu obtine rezultate de aceeasi anvergura. Omul trebuie sa “lucreze” asupra proceselor interioare si
sa obtina o anumita maturitate spirituala pentru a putea stabili o comunicare directa si constienta cu
ADN-ul. Cercetatorii rusi lucreaza la un dispozitiv care va asigura succesul cu conditia folosirii
frecventei corecte.
Fiecare face propria revolutie interioara. Insa un om cu o constiinta spirituala inalta nu are nevoie
de nici un fel de dispozitiv! El nu depinde de vreun aparat pentru a-si reprograma ADN-ul. Fiecare
dintre noi putem sa realizam acestea, iar stiinta confirma!
Cercetatorii rusi au descoperit ca ADN-ul uman creeaza tipare morfologice in vid, si produce asa-
numitele “gauri de vierme” magnetice. Acestea sunt echivalentele microscopice ale celebrelor
“poduri” Einstein-Rosen care se gasesc in apropierea gaurilor negre cosmice si care fac legatura
intre doua puncte foarte indepartate, un fel de scurtatura. Acestea sunt ca niste tunele avand capetele
in diverse zone din cosmos prin care informatia poate fi transmisa in afara legilor spatiului si
timpului.
ADN-ul atrage astfel de informatii din macrocosmos si le transmite constiintei noastre. Este ca un
rezonator multiplu, ca un aparat de radio capabil sa receptioneze mai multe posturi diferite, in
functie de frecventa pe care acestea emit.
Acest proces de hipercomunicare este extrem de eficient intr-o stare de relaxare profunda. Stresul,
grijile sau un mental hiperactiv obstructioneaza acest proces, iar informatiile primite sunt
distorsionate si inutile. Natura foloseste acest fel de hipercomunicatie, de milioane de ani.
Omul modern cunoaste doar o mica parte din ea, sub numele de intuitie. Un exemplu din natura: in
cadrul unui musuroi de furnici, daca regina este separata spatial de colonie, furnicile continua sa
construiasca musuroiul conform planului initial. Daca insa regina este omorata, intreaga activitate
din colonie se opreste. Nici o furnica nu stie ce sa mai faca. Se pare ca regina transmite furnicilor ce
si cum sa faca, prin intermediul constiintei de grup, iar furnicile o asculta orbeste, ca si cum nu ar
avea constiinta proprie.
Omul experimenteaza acest fel de hipercomunicare atunci cand are o intuitie sau o inspiratie. Timp

de mai multe zeci de luni, un barbat de 42 de ani visa noaptea ca este conectat la un sistem de
informatii de tip CD-ROM. In acest mod, cunostinte verificabile, din domenii foarte diverse, i-au
fost transmise, iar el le verifica dimineata. O adevarata cascada de informatii – ca o enciclopedie!
Marea majoritate a lor erau din afara sferei sale personale de cunoastere si atingeau detalii tehnice
despre care el nu stia nimic.
Efectul de ADN fantoma
Acest fel de hipercomunicare genereaza efecte spectaculoase, atat in ADN, cat si in fiinta umana.
Cercetatorii rusi au iradiat o mostra de ADN cu lumina laser, iar pe ecranul aparatului a aparut
modelul de unda care era de asteptat. Atunci cand ei au scos mostra de ADN, forma de unda nu a
disparut, ci a continuat sa existe! Mai multe experimente de acest fel au aratat ca forma de unda este
totusi generata de mostra indepartata, al carei camp energetic ramane. Acest efect a fost numit
efectul “ADN fantoma”.
“Gauri de vierme” microscopice
Se afirma ca energia din afara spatiului si timpului obisnuit continua sa “curga” prin “gaurile de
vierme” activate, chiar si dupa ce ADN-ul este indepartat din experiment. Efectul secundar observat
este acela ca si in jurul fiintelor umane capabile de hipercomunicare s-au detectat astfel de campuri
electromagnetice inexplicabile.
Dispozitive electronice ca CD playere sau similare pot sa inceteze sa functioneze timp de cateva
ore. Pe masura ce campul electromagnetic incepe sa dispara, aceste dispozitive revin la o
functionare normala. Multi vinedecatori si terapeuti cunosc aceste efecte de mult timp. Cu cat
atmosfera este mai incarcata iar energia este mai mare, cu atat sansele ca aparatul de inregistrat sa
se opreasca devin mai mari. Iar butonarea aparatului nu-l va repune in functiune decat dupa cateva
ore, timp in care energia a disparut.
In cartea lor “Vernetzte Intelligenz” (Inteligenta Conectata), Grazyna Gosar si Franz Bludorf
explica aceste fenomene foarte clar si precis. Ei citeaza surse care afirma ca in trecut, omenirea era
conectata foarte strans, la fel ca si celelalte forme de viata, la constiinta de grup si actiona ca un
grup. Insa, pentru a experimenta si modul individual de constiinta, oamenii au trebuit sa uite de
hipercomunicare, aproape in totalitate.
Constiinta de grup superioara
In acest moment, la nivel de umanitate, constiinta individuala este relativ stabila, si se poate creea o
noua forma de constiinta de grup, cu adevarat superioara, in care putem sa avem acces la intreaga
informatie prin intermediul rezonatorului biologic prezent in fiecare celula din corpul nostru –
ADN-ul – fara sa fim fortati sau manipulati de la distanta in ceea ce priveste informatia in sine. Ca
si in Internet, ADN-ul nostru poate sa transmita propriile informatii in aceasta vasta retea care este
VIATA, poate sa primeasca informatii din aceasta retea si poate chiar sa stabileasca contacte directe
cu alti participanti din retea.
Vindecarile miraculoase de la distanta, telepatia, clarviziunea, pot fi astfel explicate cu usurinta si in
mod natural. De exemplu, unele animale de casa cunosc dinainte cand se vor intoarce acasa stapanii
lor. Acest lucru poate fi interpretat prin prisma hipercomunicarii si a constiintei de grup. Orice
constiinta colectiva nu poate fi folosita la nesfarsit fara o constiinta individuala. Altfel, ne-am
intoarce la o stare primitiva in care instinctul de turma ar putea fi extrem de usor de manipulat.
Hipercomunicarea in acest moment inseamna ceva cu totul diferit: cercetatorii spun ca daca oamenii
(care dispun de o constiinta individuala) isi vor regasi accesul la constiinta de grup, vor avea atunci
puteri de creatie supraumane cu care vor putea sa modeleze intreaga viata de pe planeta. Cert este ca
omenirea se indreapta evident spre o astfel de constiinta de grup superioara. Se estimeaza ca 50 %
din copiii care se nasc acum vor avea mari probleme la scoala. Ei sunt cunoscuti sub numele de
“copii indigo” datorita aurei lor de aceasta culoare, care indica o inalta constiinta si o puritate
exemplara.

Citeste 10 ...

Recommended

Recommended

More Related Content

What's hot

What's hot (20)

Viewers also liked

Viewers also liked (19)

Similar to Citeste 10 ...

Similar to Citeste 10 ... (20)

Citeste 10 ...