https://neculaifantanaru.com Louis lavelle panorama doctrinelor filosofice

1. "Panorama doctrinclor filosollcc" cuprindc
doulzeci de cronici aplrute in ziarul "l.c
.l'emp",
intre
1930-1942. Accstc cronici irlc nrarclui llkrsol' cars it
scris "l.a Dialcctiquc dc I'llte rncl I'rcscttl". compusc
intr-o limbir acccsihilh tuturor, sirrt aclrcsatc puhlicului
larg. l'c accastir calc l,ouis Lavcllc ttc irsot:iazit tncdi-
ta{iei salc usr.lpra problctttckrr l)c carc oriec otn lc
ridicl in privin]a cxistcnfci, a prrtprici vitlori, lt tlcs-
tinului.
Pirtrunzind cu o rcmarcabill gcncrozilutc
spiritualS, dublati de o mare vigoarc a giindurilor cclor
mai diverse - gi aparent cele mai contradictorii - din
antichitate pind in zilele noastre, hlosoful le readucc,
fiecare cu propria-i nuanfS, cbtre ins[gi focarul vielii
spirituale. Aga cum spune, "congtiinla umani este
invizibild: ea este prezentd tr fiecare om, gi gisegte in
el insugi conflictele care-l opun altuia".
$i "dacd fiecare nu observd decit o porliune a
adev[rului, toate aceste po(iuni sint aduse la unison".
COLECTIA
P H IL O S O P H IA Pe?f;','lVIS
LS.B.N: 973-92',0- 52-x PRET: 18000 Lei ,/ frDlTl. R. 'i
.' TIIilPUI,
"
Louis LN/ELLE
pffia{oRffimff
MffiqTRIilEIOR
rur,$soFteE

2. vocATrA FrlosoFrcA A DTFERTTELOR POPOARE
Fiecare din noi are propria sa vocatie: noud ne revine
sarcina sd ,o descoperim gi sd o realizim. Ea nu se
epuizeazd in indeletnicirile profesiei. degi le face mai ugoare;
igi gdsegte expresia cea mai profundd in anumite forme de
gindire, in anumite moduri de simlire care sint pe mdsura
noastrd gi care dau spiritului nostru adeviratul sdu cadru. in
timpul unei meditatii, conversatii sau lecturi, ni se intimpld sd
simtim anumite aspecte care tulburd fiinla noastrd tainicd gi
ne deschid o lume senind in care lucrurile inceteazd sd ne fie
necunoscute, par sd dobindeascd cu noi un fel de afinitate gi
sd rdspundi ca prin minune aspiratiilor noastre fundamentale.
Valoarea supremd a vielii noastre depinde de arla cu care
gtim sd recunoagtem aceste aspecte delicate, de sinceritatea
atentd cu care le vedem unduirea rispindindu-se pind in
ungherele cele mai intime ale eului nostru, de fidelitatea cu
care le pdstrdm amprenta in loc sd o ldsdm sd se gteargd.
,,Fiecare cu adevdrul siu" spun personajele dintr-o piesd de
teatru oarecare. Aceastd cugetare nu este deloc o glumd, nici
mdrturia caracterului arbitrar altuturor afirmaliilor noastre: ea
exprimi obligafia fieciruia dintre noi de a'cduta o imagine a
lumii care dA tuturor capacitdlilor congtiintei noastre
satisfaclia cea mai inalti, de a menline gi de a ldrgi fdrd
incetare aceasti perspectivd originali asupra intregului
univers care formeazi esenla fiinlei noastre care nici o altd
fiinld nu ar putea vreodatd sd o realizeze in locul nostru.

3. Louis LAVELLE
Existd o voca[ie intelectuali a diferitelor popoare
comparabild cu cea a diferililor oameni. Fiecare din ele ocupd
in spatiu gi in timp un loc privilegiat, dispune de un geniu
individual, pretinde un rol istoric care ii impune obligalii gi
care ii inalld pind la desivirgire toate aspiraliile sale. Nimic
nu este mai periculos decit credinla intr-o asemenea menire
cind ea se bazeazd pe un misticism etnic sau religios, cdci
riscd sd primeascd o interpretare materiald gi sd impingd o
naliune anume la stdpinirea temporard a intregului pdmint;
orice popor ales de Dumnezeu trebuie sd tindd spre
aneantizarea celorlalte popoare sau sd le reducd la sclavie.
Totugi Dumnezeul fiecdrui popor este un Dumnezeu
universal. El igi exprimd preferin!a pentru fiecare dindu-i un
rol pe care numai el poate sd-l indeplineascd, insd nu ii
permite sd se divinizeze: menirea sa nu este una singuri,
degi mereu unicd gi incomparabild, aga cum nici cea a altor
popoare nu are mai pulini demnitate, degi poate si nu o
recunoascd. in concluzie nu pot sd aibd decit o menire
spirituald. fiecare popor realizeazd unul din aspectele sau
momentele congtiinlei umane. lar relaliile dintre popoare ca
gi cele dintre oameni, le permit in acelaqi timp si se
deosebeascd prin contrast gi sd se imbogdleascd prin
intrepdtrundere. Acest lucru il observdm mai bine cind le
analizdm filosofia. Descoperim aici un chip al lumii care este
nedesdvirgit gicare traduce cu mai mult sau mai pufin contur
gi pldcere anumite exigenle caracteristice spiritului lor. Sd
comparim, de exemplu, cele trei mari filosofii europene:
francezd, germani gi englez5.
Psnorams doctrinelor filos o/ice
Am putut reproga filosofiei franceze cd s-a limitat sd
asimileze, sd clarifice, sd pund in ordine gindirea aproapelui.
Ea are nevoie, si spunem, de un stimul exterior pentru a
incepe sd se exerseze 9i de o materie luatd cu imprumut
asupra cirqia si reflecteze; se dovedegte incapabili si
inventeze; nu este constructivd: este sirac6 in sisteme; este
clari dar cam neconsistentd; prudentd dar fird mdrelie.
Acestor critiei adiugim incd una contrard: ea vizeazd
subaprecierea gi chiar indiferenta noastrd cu privire la viafa
intelectuald a celorlalte popoare. Gindirea francezd, care
pdrea o adaptare 9i o purificare a anumitor descoperiri fdcute
intr-alti pafte, eqte consideratd ca hrdnindu-se dintr-o viald
separati, ca urmind mereu aceleagi cdi, ca neincrezitoare
cu privire la ideile noi gi imprejmuitd de un orizont invariabil.
Astfel ne putem v{dea profesorii 9i pe cei mai pulin gcolili
printre ei, pe Alain insugi care este modelul din tinerelea
noastrS, bazindu-se incd pe doctrina lui Descarles, ca giium
Descartes ar fi contemporanul lor.
insi numele lui Descartes nu apare aicidin intimplare.
Gindirea sa este incd atit de vie in intreaga Europd ci
filosofulcel mai original din Germania de azi, Husserl, afirma
recent ci punctul de plecare al oricdrei filosofiitrebuia si fie
ciutat ,,intr-o meditalie de tip cartezian". A filosofa, pentru
Descartes inseamnd a se abline de la orice afirmalie
preliminard asupra naturii lucrurilor, de a se retrage intr-o
singurdtate interioari, de a dobindi contactul cu realul
descoperind in sine prezenta unei gindiri inzestrate cu o
iniliativi proprie 9i care, eiersindu-se, inviluie putin cite

4. Louis LAVELLE
pulin intregul univers. Existd in sistemul cartezian elemente
perisabile, dar putem spune cd nici un om nu a desprins
intr-un mod la fel de ferm gi de pdtrunzdtor aceastd ,,datorie
de interioritate" care se impune ca o exigenld esenliald
filosofilor din toate !drile 9i din toate timpurile.
Astfel, insdgi dezvoltarea idealismului german poate
fi urmiritd citeodati incepind de la Descartes. Dar daci
spiritul francez igi are originea in Descartes, o are firegte
dupd cum s-a spus, pentru cd Descartes nu a crezut cd ar
putea sd giseasci un alt indiciu mai bun al adevdrului decit
claritatea 9i distinclia ideilor noastre, deasemenea pentru cd
gi-a pus toatd increderea in raliune din care a vrut si facd nu
privllegiul unei na{iuni sau al unei elite, ci bunul comun al
umanitdtii; mai mult inc5, pentru cd ne inviti sd privim in noi
ingine pentru a surprinde printr-o observatie directd forma
cea mai intimd gi mai personali a realitdlii.
Am fi putut intelege ca carlezranismul, devenit o teorie
a gtiintei qi a lumii, a fost deviat pe calea unei psihologii
metafizice. Poate cd nu ar fi dat atunci aceeagi satisfaclie lui
Husserl, care este adversarul hot6rit impotriva oricdrui
,,psihologism". Cel pulin vom gdsi aici punctul critic care
permite sd deosebim gindirea germand de cea francezd. Cdci
nu existd deloc 'francez care sd nu aibd gustul analizei de
sine gi care nu gisegte in cunoagterea lucidd pe care poate
si o dobindeasci din propriile sale sentimente qi ideiobiectul
cel mai captivant al atenliei sale: cercetdrile abstracte 9i cele
fizice valoreazd intotdeauna mai putin pentru el. in acest
sens sintem mai mult socratici decit cartezieni Nut ne
Panorsmo doctrinelor filoso.fice
intereseazd decit omul ipterior. in afara cercului strimt al
filosofilor ne vom satisface cerintele cele mai profunde ale
spiritului cu ajutorul moraligtilor nogtri: in scrierile lui
Montaigne sau ale lui Pascal, dupd cum viala este pentru noi
un obiect de complezentd sau de nelinigte, dupd cum ne
place sd ne contemplSm imaginea gi totugi nici unul gi nici
celilalt nu-9i pun increderea in raliunea carteziand; insd
amindoi .ne deschid o cale de acpes atit de profundd spre
interiorul din noi ingine, incit ne par a cduta impreuni cu noi
ingine secretul vietii noastre gi semnificalia destinului nostru.
Acelagi contact direct cu intimitatea insdgi a eului noslru ni-l
dd delicatul gi sensibilul Maine de Biran, a cirui operd este
in parte ratatd, dar poate va fi reluatd intr-o zi de vreun alt
ginditor mai potrivit. in sfrrgit, motivele succesului recent al
filosofiei bergsoniene, in ciuda tuturor contrastelor sale cu
rationalismul cartezian, derivi din chemarea pe care o face
la mirturia metafizicd a sensului intim, a figiduintei pe care
o dd de rdzbdtut prin intermediul siu pind chiar in inima
universului.
ln comparalie cu a noastrd, filosofia germand ne dd
impresia cd are mai multd mdrelie gi mai pulini umanitate.
Ea este prezentatd in general intr-o limbd atit de abstractd
incit este aproape inaccesibild necunoscdtorilor; ia aproape
mereu forma unei arhitecturi de concepte in fata cdreia
spiritul francez incearci un sentiment de admiratie 9i de
nesiguranta. Cind ajungem sd pdtrundem aici, avem impresia

5. Louis LAVELLE
de a fi pdrdsit realul pe care filosofii noqtri incearcd, din
contra, si ne facd sd-l atingem. Aici nu existd deloc
experienld interioari, ci mai degrabd o construclie subiectivd
care se strdduieEte sd se prezinte ca adecvatd lumii in
intregime gidespre care ne intrebdm dacd iesei din miinile lui
Dumnezeu sau din miinile omului: din acest motiv admiratia
noastrd cregte in mod hotirit cu insecuritatea noastrd.
Daci un sistem are cu atit mai multi valoare cu cit
cuprinde o realitate maivasti gi mai complexd, cu cit are mai
multi unitate gi coerenti, putem spune ci gindirea germani
gi.a gisit expresia cea mai desdvirgiti in doctrina lui Hegel-
Cdci frumusetea gi prestigiul unui sistem se evalueazi la
terminarea sa. Din acest punct de vedere, nu existd deloc
contrast mai surprinzdtor in istoria ideilor ca cel dintre
Descartes gi Hegel. Filosofia lui Hegel este un punct de
sosire. trebuie ori s-o distrugi, ori si te limitezr la ea. Filosofii
din Germania contemporani sint inci impirtili cu privire la
atitudinea pe care trebuie s-o ia in privinla sa' Filosofia
carteziand, ins5, este un punct de plecare:. spiritul cartezian
ddinuie astdzi la fel de viu qi de fecund ca in prima zi, in
ciuda dispariliei sistemului lui Descartes. Descartes este un
iniliator: el lasi de inleles orice.
Daci am vrea sd definim mai intii filosofia german6'
intr-un mod negativ, prin opozitie cu a noastrd, am spune cd
nu gdsim aici niciodati acest sentiment direct, cel mai
profund gi cel mai intim pe care putem sd-l incercdm, al
existenlei noastre individuale gi separate. Este in acelaqitimp
principiul fortei gi al sldbiciunii sale. Cdci pentru ea, eul, in loc
Punorama doctrinelor ./ilosofice lt
sd fie ca pentru noi, centrul viu al unei experiente care se
mdregte la nesfirgit gi al cdrei contur il urmdm cu ugurintd gi
simpatie, se instituie sub forma unei fiinte abstracte sau
,,transcendentale", care trebuie sd fie superioard oricirei
experiente pentru a fi capabild sd o realizeze. Dar in aceasti
fiintd atit de puternici 9i care, pentru a-gi satisface cerinta de
a se institui, impune ca intregul univers sd fie instituit, mai
putem si recunoagtem eul nostrui intim, plin de afectiune gi
de modestie care se indoiegte ca Descartes, suferd ca
Pascal gi igi cauti locul, in creatie in loc sd se gindeascd
numai si o domine?
Gindirea germand prezinti alte aspecte, dar tinde
mereu sd anihileze independenta fiinlei individuale in folosul
anumitor forte care o invdluie gi o depigesc. Cind dd eului o
valoare ,,transcendentali" gi ne reduce eulspecific la o umbrd
fdrd realitate, cind il subordoneazd Naturii cu care trebuie sd
caute si se imbine printr-un fel de intelegere. Dar pleacd
mereu fie de la un Spirit universal, fie de la o Naturd oarba
in care formele particulare ale fiin{ei trebuie sd fie zdmislite,
gi nu aga cum o face Descades gi cu el toatd gindirea
francezd, de o congtiinld individualS care, pentru a descoperi
lumea, nu are nevoie decit sd se mireascd gi sd se
aprofundeze.
in tnteriorul acestei congtiinte prea limitate, gindirea
germand incearcd un fel de nelinigte, incearcd si se
elibereze de ea.
Dar aceastd descdtugare nu poate fi vreodatd decit
momentand; existenta individuald nu inceteazd sd renasci.

6. Louis LAVELLE
De aceea ginditorii germani sint de acord sd angajeze
universul intr-o devenire fdrd solulie ale cdrei etape sint
considerate rind pe rind ca epoci ale istoriei lumii 9i ca
momente ale dralecticil; ele se succed intr-o oscilatie vegnrcd
gi ritmeazi cadenla insSgi a anxietSlii noastre care nu se
domolegte decit pentru a se manifesta din nou.
Astfel, vedem filosofia francezd cdutind in viala
interioard gi in congtiinla personali forma de existen!5 cea
mai purd, mai luminoasd gi mai emo{ionantd pe care lumea
poate sd o creeze; din aceastd lume spiritul tinde si
desdvirgeascd structura care rdminei mereu imperfectd, el
vrea sd facd s6 domneascd aici ordinea, inlelegerea,
dreptatea. Dar filosofia germani 'considerd congtiinla ca o
formd inferioard a existenfei; ea o supune unei legi care,
pentru a o depdgi, trebuie sd o distrugd. Cel pulin, indllind
spiritul pini la absolut, are meritul de a-i da o extraordinard
incredere in fo(ele proprii, deoarece existi identitate intre
real gi el, trebuie sd se angajeze in activitatea sa constructivd
cu un fel de belie. Se intimpli insi ca construclia cea mai
influenti si eclipseze jn fala unei descrieri simple 9i exacte.
Filosofia tradilionald din Anglia, din contra, rdmine
foarte asemindtoare realului. Ea este foarte preocupati sd
se potriveascd cu faptele, se teme sd se aventureze dincolo
de ele. Ea este orientatd spre scopuri practice; nu crede cd
valoarea unei idei ar fi de a o diminua, decit de a o judeca
prin aplicaliile sale. Ea 9i-a gdsit fornnula cea mai autenticd
in opera lui Bacon pentru care inteligenla, in loc sd se
striduiasci sd caute originea lucrurilor 9i ritmul profund de
Psnoramr doctrinelor filosojice lr
care asculta, se multumegte si determine relatiile pentru a ne
invila sd ne conducem migcdrile gi sd le creqtem
eficacitatea.
Aceastd tradilie empiristS, degi nu exprimd decit una
din trdsdturile exclusive ale gindirii engleze, ar ajunge totugi
sd o opund la fel de bine gindirii franceze precum 9r celei
germane. in Franla, experienta nu ia sens decit dacd spiritul
poate sd descopere in ea prin transparentd un anumit numar
de idei clare legate intre ele printr-o inldntuire logici; in
Germania, spiritul cauti sd sesizeze in propriile sale aspiralii
originea tuturor ,,conceptelor" care ii vor penmite sd o
construiascd. Gindirea englezd dimpotrivd nu intentioneazd
deloc sd reducd experienta la vreun principiu care i-ar fi
superior. Experienla dezvdluie tot realul. noui ne revine si-i
potrivim logica 9i proiectele noastre. Nu numai ci nu este
vreodatd terminatS, dar rdmine mereu in suspans. Nu avem
dreptul sd i-o luim inainte. Este o gansi fericiti ci ne
descoperd uneori o ordine pe care vom putea sd o folosim.
insd cind aceastd ordine lipsegte, inteligenla noastrd
nu devine deloc nelinigtiti, vointa noastrd nu-gi pierde
stipinirea de sine. Anglia trebuie sd fie locul de alegere al
,,pluralismului" care sustine cd Fiin!a prezintd forme multiple
gi independente, gi al ,,pragmatismului" care subordoneazd
valoarea cunoagterii noastre la succesul ac{iunii noastre.
Dar existd in sufletul englez alte nevoi pe care
empirismul pur nu poate reugi sd le satisfacd. Chiar la
ginditorii care ii rdmin fideliintilnim uneori o inspiralie sociald
gi religioasd care il transfigureazd. Pe de altd parte Anglia nu

7. Louis LAVELLE
a rimas niciodatd insensibild la influen!a gindirii germane.
Este suficient, pentru a recunoagte acest lucru, sd menliondm
numele luiColeridge gi al lui Carlyle. Spencer, este adevdrat,
spunea ci nu putuse vreodatd sd termine de citit Critica
ratiunii pure', dar, dupd Spencer, filosofii englezi l-au citit pe
Kant gi mai ales pe Hegel. Misticismul care are rdddcini atit
de adinci in sensibilitatea engleza, a insuflelit idealismul
german 9i i-a dat un remarcabil avint. Ginditori de talia lui
Green gi Bradley sint incd necunoscuti in Franta chiar daci
in Anglia influenta lor incepe deja sd se gteargd.
Neo-realismul contemporan, aga cum il gdsim la Alexander,
Russell sau Whitehead, marcheazi intoarcerea la un
empirism care s-a reactualizat, este adevdrat, abdtindu-se
prin idealism gi care, printr-un fel de infidelitate fa!5 de
tradilia baconiand, cere azi mai degrabd matematicii decit
gtiintelor naturii sd-i furnizeze modelul realitilii.
Astfel, gindirea englezd prezintd o suple{e, o rodnicie
gi o putere de transformare care pot si ne surprindS. Ea nu
refuzd nici unul din mijloacele de contact pe care putem sd
le avem cu realul; ea mdrturisegte rind pe rind sau in acelagi
timp, cu o libertate de atitudine care exclude cea mai micd
binuiald de pedantism gi fdrd sd se preocupe sd le
concilieze, toate reugitele pe care activitatea umand poate sd
le oblind fie in ordinea practicii, fie in ordinea vielii religioase,
fie in ordinea cunoagterii chiar cea mai abstractd.
PARTEA I
18 ianuarie 1931

8. "{'AAISMLiL
Orrce crvilizalre are nevoie iits o rtarncare rncOngtienta
?r ai-e di'entut ia u anui"nite decenta [)ar a,:evarul este ra
riirrrc nu nr: permtte sa p"ltrurrdenl ril vi,ilhl reaiA a Chtnei
rlecii p:rin efractre'. Astfel se (i,(prtnla ltlarci']i {.:ranet, i:u mult5
eieganta gr prrdentd in cil;irrai a!.ti Lje $,13 ti'tforntata qt de
1-r*tri-rn:alAAf e pe Care 1()1-rr.ir it {:i)il$ACf at-O Gllrdr,-;i CililleZ.C
iRenaSinrea cartir,} [:xisi;', i-1ri:jl€1, inti-e dola popoare ca $l
intrr 0or rndivrzr c r.r!:iidiri Ce rietrecut c,are prctele:lza
lefuqrul ir'tiliii{iitii i,',:r 5r c,.;iefr 5fi ile r;tr(:i:am Llaca oste
';rgodata [iii$iirii s;i ilccern pe ste e*a
"[r::iuqr
observarn ia i;oir$trtnta unrili"ia cjouS atltudtrrt
;pLlse cind se retrage in sine cautirtcl -ca-s; eitbereze vocatia
cea iriar autentic;l pi cea ntai pul'a ref,-t,:ti'r;i toaie lnfluenteie
:irn ex{erinr care rtsca sa o de,'naturt'z* $i sa o rteantlzeze
rirti drrilnoiiirrl) se escl'ride tLliurcr ;lemartlor dtn afara cie
la cui'e i:li*apta o revelatio t;a:a fie srnulsA ei ingtgt s:
cr:iSnulnir:i q:i:dui-rir;i" lelc;r nrai r.'tliryre. ltle este mereLt fricA de
3 irl.i ir:;r; ti nci in$rne iac'.a ::*rt*tmtirl sa ascuitam vocefi
aprcapeiur Er iie'a '.'.'fi dec.rrt r:ci tn$*te Car:a refuzam sa-l
ascuitfirn, rt:tfe I rdzuoiul, :;labitirici asen]anaii q;i rJer:sebtrt
intre inCii,lzr si pop,carc. ie-a cr-eat pe rind sentinlentul cel mai
rntens ai cjestrnLrlur lor conrun $i a orrginaltldttt lor cele mat
nsclrr'llrie. inca ne amintrm ar:el fartnec exercltat pe
neasTeprare asupra Occrdentuluide catre ideile orientaie, apot
aceasia apdrare hotaritd a unui ideal rndrvldual $i rationai de
care ELrropa va rdmine, far;i rrrdulala. pentru totcjeauna

9. I-ouis I-AVEt,l,E
legatd, insA contactul cu panteismul traditional din lndia sau
din China o va obliga poate sd se extindd pind la insdgi
dimensiunile unrversului
Trebuie sd-i finr recunoscatori lui Marcel Granet, care
ne-a oferit intr-o altd carte atit de pretioase informatii gi atitea
interpretdri sugestive referitoare la viata publici gi la cea
personalS a chtnezilor, de a fi abordat apoi studiul gindirii lor,
adicd al principii!or implicite care pot si lustifice atitudinile gi
obiceiurile lor M Granet se apara cu o anumitd
promptitudine de a fr gindtt sd explice actiunile folcsindu-se
de o ,,teorre sociologicd", daci ar fi sd ne ludm dupd el am
crede ca ,,nu qtie nimic"din ceea ce vrem sd intelegem
printr-o asemenea expresie. insd, teoria nu mai este una din
acestea cind se urnegte cu realitatea insigi, in fala noastri.
Astfel, studiul pozitiv al faptelor pe care le examineazdii par
a pune in evidenti ,,superioritatea categoriei de totalitate
asupra cdreia, dupi o vastd anchetS, Durkheim a insistat; el
citeaza expunerea asupra operet Clasificari de baza publicatd
de Durkheim $i Mauss pentru a spune cd ,,cele citeva pagini
consacrate Chinei trebuie sa marcheze o dati in istoria
studiiior sinologice". Se intereseazd mult mai pu{in de
diferenta accidentald intre secte sau gcoli decit de ideile
directoare care constituie spiritul civilizaliei in intregime: gi
aceste idei traduc structura particulard a corpului social in
care au luat naqtere. Prin acest mijloc, fdri indoiald, ele ne
relevi semnificatia lor cea mai profundd; dar tot prin acesta
ele ne par ciudate 9i refractare, pentru cd societatea in care
trdim gi care ne alimenteazd propria gindire posedd ea insdgi
Pu no runtu doctri ne lor .fi I o s o.fi c: c
o structurd foarte diferitd. Flecare societate creeazd, intre
oamenii care fac parte din ea, o comunitate materiali gi
spirituali: cu cit aceastd comunitate este mai rigidd, cu atit
ii separd de oamenii care trdiesc intr-o societate diferitd. Atita
doar cd sint toti membrii aceleagi umanitdti: 9i prin tipurile pe
care fiecare grup le impune, ei pot sd descopere sentimente
gi idei care igi rdspund reciproc, fdr1 a putea fi vreodata
confundate, cdci revine tuturor indivizilor sd le foloseasci in
moduri foarte diferite, care trebuie sd fie mereu
corespunzdtoare situatiei particulare in care destinul i-a fdcut
si se nascd.
Dacd am vrea sd
"u)^ctur;=am
prin c?teva principii
simple diferenta intre gindirea din Europa, din lndia gi din
China, am spune cd prima vizeaza dominarea omului asupra
realului in ansamblu, ceea ce il obligd sA recunoascd prin
Etiinti care sint resorturile de care fenomenele asculta pentru
a acliona asupra lor prin tehnicd, a doua face din univers un
obiect de contemplare cu care congtiinla individualii trebuie
sd se identifice, printr-un fel de triumf asupra existentei
izolate 9i de suprimare a dorintei; a treia, in sfirgit, cautd prin
naturd gi societate prezenla unei ordini identice" la care
inteleptul si participe gi pe care trebuie sd o menlind.
$i Henri Berr, in prefala ciirlii lui M. Garnet, rezumd
trdsdturile fundamentale ale gindirii chineze spunind mai ?ntit
cd ea nu este nicidecum o gtiintd, ci o intelepciune, cd ea nu
cauti deloc sd obtind cunoaqterea lucrurilor, ci educarea

10. Louis LAVELLE
fiinlei umane. in plus, ea nu pierde niciodatd din vedere
legdtura dintre om 9i lume; existd pentru ea o unitate
profundd a realului, care se manifestd intr-o multiplicitate
nesfirgitd de armonii sau de corespondente, cici ,,natura nu
formeazd decit un singur regat". in sfirgit, chinezii sint in
intregime strdini de acest rationament prin care vrem sd
descoperim in afara noastrd o ordine care o gdsim in noi, de
acest criticism prin care pretindem sd supunem experienta
exigentelor spiritului nostru gi chiar de ideea unei legi care nu
este decit o ordine rigidi pe care noi o impunem realului sau
pe care realul ne-o impune. inteleptul trebuie sd realizeze
numai o inclinatie interioard care sd-i permitd sd obtini o
bund armonie intre univers gi intre toti oamenii.
Existd la chinezi un principiu suprem, Taoismul, 9i
este definit in acelagi timp ca Ordine, Totalitate, Fo(6; este
in acelagitimp un ideal pe care fiecare dintre noitrebuie sd-l
urmeze gi o actiune prezenti care nu inceteazd niciodatd sd
se manifeste. Este foarte indepdrtat de Dumnezeul individual
al religiilor occidentale, insd este totugi temelia oricirei
autoritdli gi izvorul oricdrei acliuni eficiente. Cel care l-a
intilnit o datd este eliberat de nelinigte gi de toate relele. ,,Am
invdtat dimineala spune Confucius, ceea ce este taoismul 9i
murim seara? Este perfect". Noliunea de taoism este pentru
noi extrem de nedeslugitd gi trebuie si fim atenli sd nu o
confunddm cu anumite noliuni care ne sint mai familiare gi
cdrora pare uneori sd le lini locul. Astfel, taoismul nu este
nicidecum creatorul universului, degi face ca lucrurile sd fie
ceea ce sint, dar numai pentru cd el este suportul imanent al
Psnorsmu doctrinelor Jilosoiice 2t
esenlei lor, al ordinii care domnegte intre ele. El este o
unitate absolutd, dar fdrd sd poatd fi identificat cu suma
aspectelor realului gi nici sd poatd fi separat de el; el domini
termenii opugi gi regleazi din aceastd cauzd succesiunea 9i
ritmul. Nimiq nu ne informeazd mai bine, fird indoiald, asupra
autenticii sale funclii decit acest mit semnificativ imprumutat
din mistica politicd gi care ne aratd, chiar in centrul
universului, acolo unde artrebui sd fie Metropola perfectd, un
Arbore minunat despre care ni se spune cd la prinz ,,nimic
din ceea ce std perfect drept in apropiere de el nu poate face
umbri. Acolo nimic nu are nici mdcar ecou. Datoriti unei
sinteze totale, toate contrastele, toate atributele' toate
lucrurile insemnate se gdsesc absorbite in unitatea perfectd"'
insi aceasti unitate nu poate fi izolatd de contrarii pe
care ea nu inceteazl sd le spuni gi sd le imbine. Aceste
contrarii, care sint Yin-ul gi Yang-ul, evocd intr-un cuvint
principiile transformdrii in fizica calitativd a grecilor, insi
poartd amprenta originald a acestei atitudini chineze care nu
face niciodatd distinctie intre ordinea teoreticd gicea practici,
intre ordinea naturald gi cea sociali. Ele formeazd o antilezd
vie gi emolionanti. Aceste contrarii exprimd in acelagi timp
principiul oricirui clasament 9i ritmul universal. Acestea sint
simbolurile eficiente ale tuturor aspectelor alternante ale
lumii. Regdsim intre ele contrastul dintre cald 9i rece, dintre
lumind gi intuneric sau mai degrabi dintre versanlii umbrogi
gi cei insorili, dintre partea birbdteascd 9i cea femeiasci,
dintre activitatea prin care fo(ele se elibereazi 9i replierea
prin care ele se refac. Prin diferitele lor forme putem sd
l0

11. Louis LAVELLE
continudm un intreg joc de corespondente gi sd regisirn
insugi ritmul vietii rustice gi sociale. intunericul apartine
femeilor gi lumina bdrbatilor. Femeile tes vegmintele in locuri
intunecoase gi bdrbatii merg si munceascd in soare. in
China de odinioari, bdrbatii 9i femeile se deosebeau
asemdndtor corporatirlor rivale: ,,Yang-ul cheamd gi yin-ul
rispunde" a$a cum observdm in aceste ansambluri in care,
aliniali cu fata la umbrd sau la soare, douE coruri igi dau
replica. Aceste doud principii dau lumii migcarea sa; doud
energii care se leagind cu precizie, mereu pregdtite, una sau
cealaltd, sd triumfe sau sd decadd. Taoismul le mentine fdrd
incetare unitatea, aga cum reface unitatea sociald legind
grupurile antagoniste unul de celdlalt.
Din aceastd cauzA Taoismul trebuie sd fie definit de
asemenea ca principiu suprem al oricirei actiuni eficiente.
Cdci ce inseamnd a actiona dacd nu sd qtiu sd recunosc in
lume situaliile care-mi sint oferite pentru a-mi adapta
conduita la ele? Nu existd nimic in lume care si nu fie o
chestiune de convenientd. Niciodati, fdrd indoiald, congtiinla
omeneascd nu a impins la fel de departe ca in China gustul
concretului pur, fidelitatea spre un empirism in care
cunogtintele teoretice se gterg in fala preocupdrii pozitive a
evenimentului viitor 9i a datoriei zinice. il vedem bine in
aceastd reprezentare a spatiuluigi a timpului care transformd
mediile omogene, in care credem cd putem sd reproducem
dupi reguli abstracte efecte identice, in,,ansambluri de ocazii
gi de priveligti" care ne revine sd le clasificdm tinind cont
numai de succesul posibil al actiunii noastre, aga cum ni-l
Punorumu doctrine lor fi losoJic e
sugereazd, la muncile cimpului, diversitatea locurilor 9i cele
ale anotimpurilor. Tehnicile de rationament 9i de exprimare
nu au nici o valoare pentru gindirea chinezd; ea este
rnteresatd mai ales sd inregistreze semnele, sd descopere
rezonanlel.e care ii permit si sesizeze toate formele de
solidaritate care domnesc intre diferite elemente ale realului.
Ea evitd, ca sd zicem aqa, generalul pentru a cduta singularul
9i tainicul care ii descoperd toate schimbdrile gata sd se
producd.
Natura nu are semnificalie pentru ea decit prin
legitura sa cu activitatea noastrd 9i, tocmai din aceastd
cauzd, ordinea care domneqte in lucruri gi in societatea
umand formeazd o singurd gi aceeagi ordine reglatd de
Taoism. Ori, fdrd indoiald, cd aici gindirea chinezd se,
indepdrteazd cel mai mult de a noastri, cdci universul 9i
societatea ne par mereu doud domenii distincte, degi
societatea poate sd transforme universul 9i si-l determine si
slujeasci scopurilor sale, in timp ce pentru chinezi, din
contra, existd doui lumi care se acordd gi sint conduse de
acelagi principiu. Taoismul este un centru de responsabilitate
care conferd in calea regald, cea a inleleptului gi cea a
suveranului in acelagi timp eficienla qi suveranitatea, cdci 9i
unul gi celdlalt participd la ordinea totald 9i contribuie sd o
menlind. De aici aceste formule atit de banale gi care rdnesc
atit de profund gindirea occidentalS: lumea este trisura sau
regedin!a conducitorului 9i Eticheta conduce universul
disciplinind viata.
_1

12. Louis LAVELLE
.in realitate, chinezii subordoneazd mereu relaliile
oamenilor naturii rela!iilor dintre oameni. cunoagterea
lucrurilor nu-i intereseazd, ci numai armonia dintre fiin{e.
Pentru ei ,,principiul unei bune intelegeri universale se
confunded cu principiul supremei inteligibilitdti". se vede bine
la Confucius, a cdrui doctrind nu este deloc originali, dar
care este cel mai bun interpret al acestei intelepciuni
nationale care s-a convertit treptat intr-o ortodoxie. Via{a in
comun este pentru el izvorul oricdrei desdvirgiri. $i toatd arta
conduitei trebuie ,,sd izvorascd din legiturile amicale dintre
oamenii educati". Orice adevdr se reduce la influenta
binefdcdtoare care o exercitdm in jurul nostru; el trebuie sd
fie tdcut, profund, insufletitor. Tocmai cunoagterea taoismului
permite de ,,a-i promova pe cei care deja sint buni gi de a_i
instrui pe cei care nu au inci talent, astfel incit toti sd fie
stimulati la efort". invatimintul cel mai eficace nu trebuie sd
lina cont decit de ocazie., de aceea poate si pard
contradictoriu. $i confucius ne spune: ,,pe cei care rdmin in
urmd ii stimulez, pe cei ndvalnici ii temperez',. $i mai mult
incd: ,,latd un om cu care poli si vorbeqti, dar nu_i vorbegti;
ai pierdut un om. latd un om cu care nu trebuie sd vorbegti,
dar ii vorbegti; ai pierdut o vorbd. inlelept e cel care nu
pierde nici omul nici vorba".
Totugi acestei intelepciuni sociale i se opune o altd
intelepciune, foarte diferitd in aparenti, gi in care taoismul
este invocat nu ca un principiu de binefacere, ci ca un
principiu de autonomie. Grupul taoigtilor, ai cdrui
Punorsmo doctrinelor filosofice
reprezentanti cei mai celebri au fost rchouang-Tseu gi
Lao-Tseu, combat ortodoxia confuciand cdutind sfintenia
intr-un fel de chietism naturalist" ,,Ea ne cere sd invdldm de
la copii, de la animare gi de ra prante arla simprd giveserd de
a triiin conformitate cu ritmul anotimpurilor". omultrebuie si
se pregdteascd inainte de toate sd mentind uitatd in el
eficienla taoismului, cdci sfintenia lui se confundd cu
libertatea. De asemenea este arta de a nu muri deloc; sfintul
trebuie si devind fortd purd, iar atunci el nu mai este decit
viala gi nu se poate sd existe loc in el pentru moarte.
Ca multi alti orientali, taoigtii igi supuneau corpul la
practici disciplinare pentru ca sd oblini extazul, anulind
trecutul gi prezentul, ei credeau astfel cd intrd intr-o stare
care nu mai era nici trdire nici moarte. Taoigtii au cdutat mai
ales, se pare, si pund in sufletul lor prezentd insdgi a
Taoismului a$a cum este, care era pentru ei principiul
imanent al oricirei spontaneiteti. Ei s-au strdduit inainte de
toate si-l apere impotriva tuturor raporturilor-din exterior care
putea si-l influenleze. Ei au fost apostolii singurdt6!ii. gi
meditalia retrasd este pentru ei singura cale a gtiintei gi a
puterii. Ei au preamdrit refugiur in sine, intunericur, amurgul
gitdcerea. Ei se exprimd ca gi cum fo(a vitali ar risca mereu
sd se risipeascd gi sd se piardd, ca gi cum specificul sfintului
era s-o opreascd in regiunile cele mai adinci ale sufletului
sdu. Vom cita citeva din nenumdratele cugetdri in care
sfinlenia apare in ochii lor ca un simplu efect al reculegerii:
,,Cel care nu se aseamdnd cu ceilalli oameni se aseamand
cerului; Si nu treci deloc de uga ta cdci vei cunoagte
l5

13. Louis LAVELLE
intreaga impdrdtie; Nu privi pe fereastrd iar taoismul ceresc
!i se va infSliga". Examenul de congtiinld al fiinlei, in loc's5-l
facd sd mediteze asupra egoismului siu, il deschide, din
contra, spre cunoagterea universului intreg, dupi cum se
vede in frumosul text al lui Konan Yin Tseu. ,,Celui care
rdmine in sine, fdrd si se cantoneze acolo, lucrurile i se fac
cunoscute prin ele insele gi aga cum sint, cdci purtarea lor
este cea a apei, linigtea sa cea a oglinzii, rdspunsul sdu cel
al ecoului".
$i chiar putem crede cd taoigtii, in loc sd-i contrazicd
pe confucianigti abdtindu-se de la acliunea eficientS, cautd
prin metode diferite sd-gi facd incd eficacitatea mai perfectd.
Ei au crezut ci taoismul nu avea nevoie si fie ajutat, nici
suslinut de demersuri din exterior. Deci semnul aclioneazi
prin simpla sa prezen!d fdrd sd-i pretindd nici un raport nici
vreun studiu. Ei vor sd-i invete pe ceilalti, dar fdrd vreun
cuvint, si fie folositori, dar fdrd nici o interven{ie. Ei vor sd fie
inconjurali de indiferenld gi sd se cufunde in ea tocmat
pentru a putea gi a gti. ,,Nimeni nu este sfTnt, spun ei, dacd
lasd urme". $i nu indeplinesc o acliune autentici decit dacd
nu are deloc succes. Cind taoismul aclioneazd in el, sfintul
nu gtie nici cum gi nici de ce aclbneazi. insd a evita dorinla
inseamnd pentru el modul de a dobindi in acelagi timp
puritatea giforla. El se mintuie singur, insd este singurul mod
de a se salva de ceilalli, ,,El nu gtie 9i nu trdiegte decit pentru
el, insi invald qi sfinlegte totul ca o consecinli directd a
eficientei sale".
Acesta este fdrd indoiald punctul culminant al acestei
Panoromu cloctrin el or .filosoJice
doctrine pe care am putea-o confunda cu doctrina graliei
dacd ea n-ar fi total contrard, pentru cd acest Taoism nu este
numai impersonal 9i impa(ial insd gi per-fect neutru gi
indiferent incit ,,tnsuflelegte jocul, insd te tine in afara jocului,,:
ar fi riscant si vrem sd-l confunddm cu un Dumnezeu din
dragoste care cheamd fiecare fiintd pe numele siu qitrezegte
in ea libertatea sa individuald, in loc sd o distrugd
asociindu-o cu o spontaneitate atotputernicd care este cea a
Naturii.
29 aprilie 1934
21

14. PAffiTffiA A $$*$&

16. Louis LAVELLE
tocmai a publicat un Eseu asupra formdrii gindirii grecegti
(Alcan), in care incearci, cu resursele unei erudi!ii deosebit
de bogate gi meticuloase, sd ne descrie cele doud curente
care au venit sd se amestece in sufletul grec Ai intre care,
platonismul a incercat sd realizeze echilibrul, cici sufletul
grec a oscilat mereu intre o gindire ralionali, intemeiatd pe
matematici, orientati spre o tehnicd capabild si stdpineasci
lucrurile, spre o intelepciune in stare sd ne dea fericirea, gi
o gindire patetici gi misticS, doritoare sd cunoascd destinul
sufletului qi sd ia parte in acelagi timp la purificarea gi la
mintuirea sa. Aceste doud tendinte s-au opus adeseori una
celeilalte, cum o aratd, de exemplu, invildtura lui Democrit
gi cea a Tainelor; gi ele au incercat de asemenea sd se puni
de acord, nu numai la Platon gi inaintea lui la Pitagora, ci gi
la toli cei pentru care lumea este in acelaqi timp un obiect de
cunoagtere gi locul in care se joacd, pentru toate sufletele,
chiar drama extstentei lor.
Timp indelungat, este adevdrat, am crezut ci geniul
grec era fdcut numai din ratiune, armonie gi senindtate.
,,Nimic prea mult. Cunoagtete pe tine insuti. Cumpdtarea
este cel mai bun lucru". Acestea erau aforismele in care ne
pldcea sd-l recunoagtem. ,,Mistica, spunea deja Rohde, era
o picdturd de singe strdin in singele grec". $i totugi
Nietzsche, in Originea tragediei, rupind cu reprezentarea
tradilionald in care se complScuse pind atunci pentru a vorbi
de Grecia, ne aratd in spatele acestei calme figuri apoliniene
o ardoare dionisiacd pe care ea nu a reugit niciodatd s-o
stdpineascd in intregime. Ea nu a incetat niciodatd si faci
Po n o ru ms doctri n el or ./i los oJic e -) -i
apel la o inspiralie care nu s-a transformat complet in ratiune:
ea poate spune ci gi-a pus cind increderea intr-o fortd
supranaturald de care sufletul cauta sd se lase c.uprins
uitindu-se pe elinsugi, cind intr-o forta congtienti gi chibzuita
care supune legii ordinii haosul care este in noi qi in afara
noastrS. Ea a vrut sd mdsoare lumea, insi de asemenea sd
regiseascd izbucnirea care o creeazd.
Pentru a intreprinde cucerirea lumii d'e cdtre gtiinta,
sub unicul control al ratiunir, prezentdm lucrurile cu putind
simplitate gi partialitate ca si cdutdm numar in Grecia locul
ales in care umanitatea a inceput sd se elibereze de toate
fortele obscure care impiedicaserd pind atunci dezvoltarea
sa. Este favorabil si ardtdm singularitatea sau barbaria
vechilor mituri prin care o.mul incearcd sd-gi incarneze in
aceasti epoca, exigentele spirituale pe care le apropiem
tocmai de aceste credinte gi de aceste obiceiuri ale
primitivilor pe care Levy-Bruhl le-a descris cu atita
pdtrundere. Dar acesta nu este un motiv ca sd nu vedem aici
decit reminescenle; de asemenea sint preludii. Credem ca
ele trebuie sd cedeze locul unei invatdturi pozitive, insi
aceasta nu le inlocuiegte. Existd in ele un germen de
spiritualitate care pretinde sd nu fie deloc indbugit, ci sd fie
dezvoltat. Gregelile gtiinlei la inaintagi nu provin mereu din
interpretarile mistice care se amestecd, dupd cum vedem de
exemplu la atomigti; qr dacd trebuie sd opunem o gindire
rationald'unei gindiri mistice, atunci prima nu se desfdgoard
in detrimentul celeilalte gi nu o distruge pulin cite pulin.
Ambele merg in acelagi pas gi se purificd in acelagi timp. Nu

17. Louis LAVELLE
trebuie sd-l preasldvim pe Platon pentru ci a desprins din
toate eseurile neterminate care fuseseri incercate inaintea
lui o teorie a gtrintei in care un ntogtenitor al lui Descartes
regisegte trisiturile propner sale metode, dar trebuie sd-l
lduddm Ei mai nrult pentru ca a transfigurat atit de bine
aspiratiile ascunse in adincul celor mai vechi Taine incit un
creEtin din Evui Mediu qr chiar unul din zilele noastre nu se
nrai multumeqte sa faca drn el un simplu precursor. Eterna
tinerete a gindirri nlatonice nu consta numai in faptul ci a
preferat mereu ratrunea preludecatii, ci gi in faptul ci nu a
ldsat sd se rmpuna realitatea legiturilor prezente gi imediate
ale sufletului cu divinul.
Vechile culte ale tui Oemeter gi Dionisos ne surprind
mereu prin legdtura pe care o stabilesc intre fenomenele
naturale gi o fortd mistici care le strdbate qi le dd o
semnificatie spirituald. Ele ne mai surprind qi printr-un fel de
exces, de violenta sivir$itd omenirii noastre care ne
descoperd in acelagi timp libertatea sufletului gi prezen!a in
el a lui Dumnezeu. Tocmai ceea ce depdgegte orice misurd
clevine aici chiar semnul adevirului. ,,Un extaz niscut din
durere iignegte in mod spontan din inima naturii", sau mai
ciegrabi el pare a-i fi smuls. Tainele lui Demeter evocd viala
nevdzutd a morlilor cu invierea lor. Demeter este zeila
pdmintului gi a cerealelor; ea este in acelaqi timp zeila
fertilititii solului gi a procreirii umane. insd fo(ele care
vegeteazd in pimint dormiteazd inainte ca plantele sd
Pu no rantu d o ctr i n e I or Ji I o sofic:e
creasci gi sd rodeascd. Simbolul nagterii sufletului se
potrivegte cu obiceiul de a arunca seminte pe morminte
lniliatul este obligat la diferite purificari gi sd se abtind de la
mincare. Ar fi insd zadarnic sa credem ca primegte o
invdtdturd autentica: intregul siu suflet trebuie sd fie stdpinit
de o trdire religioasd; el invata sd traverseze nelinigtea
intunericului pentru ca lumina sd-i fie inapoiatd, sd incerce
mai intii spaima coboririi la morti pentru ca si cunoasci
bucuria de a renagte la o noud viald.
lntensitatea inspiratiei face sa strdluceascd toate
disciplinele ratiunii in tainele lui Dionisos. Vinul este un filtru
magic care actioneazd asupra sufletului gi a trupului.
Bacantele intretin prin dansuri un fel de frenezie colectiva
care dau nagtere uitarii de sine gi entuziasmului in care
recunoagtem chiar actiunea zeului. Nimic nu rezistd delirului
sacru aga cum o aratd episodul regeiui din
'feba, Penteu,
care este sfigiat de bacante a caror excese a vrut si le
infrineze. insd interpretarea mitului aratd inrudirea sa cu cel
al zeitei Demeter, cici Dionisos este reprezentat ca un copil
zeu care gi el trebuie sd sufere gi sd moard inainte sd
renascd.
Orfismul descrie cu accentele cele mai teribiie
suferinta lui Dionisos insi ii dd in acelagi timp cea mai ampld
perspectivd spirituald. Sub numele de Zagreus, ni-l aratd pe
Dionisos copil, sfigiat gi frint buc6!i de cdtre titani. Ori existd
in adincul naturii umane un element titanic, o urmd din acest
indepdrtat pdcat pe care trebuie sd cdutdm s-o gtergem.
acesta este mai exact rolul initierii. Ea are ca scop purificarea

18. I-ouis l.AVEl-LE
noastrd Trupul incepe sd fie privit atuncl ca mormintuh.
sufletului qi responsabilrtatea fiecirui suflet este sd se
lurnrneze; lui ii revine in vrrtor sd lucreze la propria sa
mintuire.
M. Sclrurhl plaseaza Iu in""prtul cdrtii lV ca epigraf
aceste cuvinte ale lui Bertrand Russell: ..Filosofia, care este
un efort pentru a cuprinde iumea in ansamblul sau cu ajutorul
gindirii, s-a dezvoltat de la inceput datoriti imbindrii gi
conflictului a doua tendinte umane care imping oamenii spre
misticism sau spre gtiinti". insd sub pedeapsa de a vedea
metafizica dispdrind trebuie si mentinem asocierea lor gi sd
rezolvdm conflictul dintre ele. Omul nu vrea sd lase nimic sd
se piardd din puterile care ii fragmenteazi conqtiinta: trebuie
sd le satisfacd toate exigentele. incearca sa domtne natura
printr-o cunoagtere din ce ?n ce mar precisd gi printr-o tehnicd
din ce in ce mai sigura: dar nu poate sd se dezintereseze de
destinul sufletului tau, nici de raportul sdu cu absolutul. $i
chrar conditia sa naturald nu are sens gi nici valoare decit
pentru a-i pei"mite sd-gi realizeze personalitatea vegnicd. De
asemenea nu trebuie sd se mire cd fortele intunecate gi
acest fel de nebunie misticd prin care sufletul antic c6uta
sd-gi regdseascd legdturile profunde cu inima insdgi a fiin{ei
9i a vietii ei, nu anulate de intelect, ci stribdtute gi
impregnate de el pentru a le converti in spiritualitate.
Vechile mituri ale lui Dionisos gi Demeter nu ne
povestesc numai despre viitorul sufletului; ele sint de
Punorumo doctrinelor .filosofice l7
asemelea simbolul nagterii lui. Ele ni-l aratd maiintiiinldntuit
gi prizonier in mijlocul naturii dar capabil sd-gi rupd lanturile
qi sd-gi obtind descdtugarea; pentru aceasta trebuie sd se
purifice prin suferintd, sd moard lui-insugi pentru ca si
primeascd'din inaltimi inspiralia care .si-l ?nvie. Astfel,
adevirata sa nagtere trebuie sd fie o inviere, pentru ci nu
poate fi decit supranaturald.
Spiritul nu inceteazd insd niciodati si renascd, nu
poate avea in el nici maturitate nici decrepitudine. Nu
inceteazd si se nasci el insugi, dind nagtere lumii. El este
o continud intinerire, o reintoarcere la origine prin care
intinereqte tot ceea ce atinge. El este ascuns mai intii in
naturd, insi se desprinde repede pentru ca si o lumineze gi
s5 o faci sd progreseze. $i nimeni nu a descris in termeni
mai admirabili venirea duhului ca Platon in mitul Pegterii: un
prizonier care se elibereazd din lanturile sale merge spre
lumina zileigi descoperind soarele, descoperd in acelagitimp
obiectele pe care le lumineazd Ei motivul umbrei pe care ele
o lasd in urma lor.
in studiul formdrii gindirii grecegti, M. Schuhl se
opregte la inceputul platonismului, adicd in momentul in care
aceastd gindire se amplificd. Platonismul incheie insd o
migcare care se continud de foarte mult timp. $tim cd existd
din vremea pitagoricienilor, al cirui mogtenitor este intr-o
oarecare mdsuri Platon, spiritul, in pitagorism, igi incepe
eliberarea prin respectul fald de numir, care este un obiect
de gindire purd gi care este in acelagi timp esenla lucrurilor
gi virtutea misterioasd care le explici toate insugirile. Este in

19. Louis LAVELLE
mod deosebit remarcabil sd vedem aceasta aritmologre
misticd asociindu-se cu practici spirituale ca cea a
examenuluide congtiin{d gi a purificdrii interioare, cu credinle
ca cea a metempsihozei care, fdcindu-ne atenli la destinul
sufletelor, ne obligd sd privim intreg universul ca pe locul
regedinlei gi al pelerinajului lor.
Cu toate acestea am putea sd ne gindim cd la filosofii
puri ca Parmenide sau Anaxagora, preocupirile gtiintifice gi
ralionale trebuie sd-i biruie. Este adevirat, fird indoiali, dar
nu trebuie sd-i judecdm dupd criteriile noastre; trebuie sd
incercdm si regdsim inflexiunea doctrinii ior, aga cum putea
sd apard la un grec din secolul al cincilea. Parmenide poate
fi privit ca fondatorul ontologier, care este o mistici gicea mai
sobrd dintre toate. Nici un filosof nu ne-a indepdrtat cu atita
violen!5 gi dispre! de aceastd lume pe care o vedem gi o
atingem, gi nu a afirmat cu atita miretie qi curaj ci realitatea
nu poate fi atinsd decit prin gindirea purd. Acesta este sensul
descrierii sale a celor doui cdi: una care este cea a ,,opiniei
gi a aparen{elor diferite gi schimbitoare comandati de
obiceiuri gi de experienta confuzd a simturilor". Aceasta nu
este calea adevdrati este calea de necuprins cu mintea 9i
care nu poate fi numiti. Singurii care o urmeazd sint oamenii
cu doud fele care nu inceteazi sd rdtdceascd incoace gi
incolo. Trebuie sd o pirdseascd pe aceasta gi sd o urmeze
pe cealaltd de unde afldm cd ,,fiin{a este sustrasd generdrii gi
corupliei, este imuabild". Este acolo,,o cirare ingustS, spune
zeila, unde nimic nu-!i va lumina pagii". $itotugi gtim cd este
de asemenea drumul certitudinii, care insotegte mereu
Punoramo doctrinelor jilosofice
adevdrul. lnsd acest adevir numai gindirea este capabild sa-l
men{ini in fala privirii sale, cdci existd o identitate intre
gindire 9i fiinli. Ca urmare nu putem sd ne stdpinim sd
admitem cd in momentul in care Parmentde descrie intregul
cu aceste cuvinte minunate: ,,in clipa prezentd este
concentratd intreaga sa fiinli menlinuti imobil in intregime
prin legdturile puternice ale necesitdtii gi asemdnitoare cu
masa unei sfere bine rotunjite ale cdrei raze sint egale",
spiritul alipit fiintei gi nefdcind cu ea decit una, nu exprima
nimic mai mult prin astfel de metafore, dectt certitudinea
propriei sale eliberdri gi a stdpinirii integrale pe care o obline
in sfirgit de la el insugi.
Anaxagora il continui pe Parmenide insi in acelagi
timp il contrazice. Cdci, in timp ce Parmenide se inaltd dintr-o
singuri bdtaie de aripi pind la aceastd culme a spiritului unde
se identificd cu fiinla intr-o imobilS contemplare, Anaxagora
ii inapoiazi migcarea. El ne aratd cum se separd de
universul material, insd pentru a-l impd(i 9i a-l organiza,
Anaxagora vorbegte ca Parmenide cind spune cd intregul
este egal lui insugi, dar vrea sd conlini in germene o
infinitate de calitdli diferite, o repaftizare atit de regulatd ?ncit
formeazi un amestec invizibil. Spiritul la Anaxagora este incd
integrat in materie aga cum gindirea la Parmenide este
inseparabilS de fiinld, este insd in acelagi timp gi indivizibil
principiul migcdrii, gindirii 9i vielii; 9i
'chiar este sursa
cunoagterii pure 9i a vieliicontemplative. Este foarte aproape
sd devind ,,zeul interior" de care ne va vorbi Euripide.
Nu ar ajuta la nimic si inmullim exemplele. Tinerelea
39

20. Louis LAVELLE
gindirii grecegti constd, fdri indoiali, in acest apel mereu
reinnoit la ra{iune care l-a eliberat de litera vechilor mituri; ea
mai constd incd gi in aceastd vie spiritualitate pe care nu a
ldsat-o niciodatd sd se piardd gi pe care ele o exprimau 9i o
ascundeau in acelagi timp. Sim{im mereu la greci prezenla
unei inspiralii rezervate gi stipinite, dar care izbucnegte
uneori gi rupe toate barierele. Heraclit spunea ,,Omul beat nu
gtie unde merge, este incapabil s5-gi ascunda nebunia". $i
mai spunea ,,Nu pe mine, ci Logosul trebuie si-l ascultati".
Ori acest Logos este gi el o inspiralie care depdgegte natura,
degi ii regleazd cursul; el nu suprimd fo(ele misterioase ale
vielii ci stabilegte intre ele o armonie ca cea a arculut sau
cea a lirei. La Empedocle, care este gi savant gi magician,
aceastd drmonie pdstreazi mereu o trisdturd rationald gi
misticd giin acelagitimp ea domnegte in lume giin suflet prin
virtutea uneiincintdri ca muzica; ea ne aratd legea universali
care guverneazd lucrurile ca fidelitatea fa!i de marele
jurdmint; ea restabilegte, in sfera rotundd a lui Parmenide
,,fericiti de singurdtatea sa circulard", lupta dintre unu 9i
multiplu. Dragostea adund insd elementele risipite ale
universului in unitatea perfectd gi Discordia le imprdgtie, aga
cum Titanii privesc bucdlile membrelor lui Dionisos.
$tiinla descrie magina lumii; trebuie insd mai intii ca
ea sd facd din lume o magind; astfel da dd omului mijlocul sd
o supund gindirii gi acliunii sale. Ea riscd de asemenea ca
mintea sd-gi piardd aceastd tinerele vegnicd care este o
nagtere a tuturor clipelor gi care nu poate gdsi decit in
sentimentul unei participdri la fo(a creatoare, intr-o intentie
Ponoromu doctrinelor JilosoJice 4t
prezentd chiar in inima universului, cu care congtiinta este
acordatS, care nu incetbazd sd o solicite gi cdreia nu
inceteazi si-i rdspundd.
2 decembrie 1934.

21. MITURILE PLATONICE
intr-o lucrare recentd, intitulatd Miturile lui Platon
(Alcan), Perceval Frutiger supune unuinou examen problema
raporlurilor dintre dialectici gi expunerea simbolicd in
dialogurile platonice; totodatd ne invitd sd reflectdm asupra
diferitelor moduri de a traduce ideile sau de a le sugera,
asupra contrastului gi a inrudirii dintre expresia lor filosofici
gi cea poeticd.
incepind din antichitate nu s-a incetat sd se discute
despre valoarea miturilot in opera lui Platon. Pentru toli cei
care cred cd adevirul nu poate si se dezvdluie decit
intelegerii gi cere mereu si fie sesizat intr-un sistem de
definilii gi dovezi, miturile devin un simplu ornament al
discursului. Platon folosegte povegti populare, legende puerile
dat fiind cd gindirea sa se simte redusd la neputintd pentru
a-l deruta, datoritd prestigiului imaginatiei sale artistice,
asupra pretextelor gindirii sale. Facem insd remarca, pe de
altd parte, cd nu existi o singurd conceptie esenliald la
platonism, ca realitatea ideilor, natura dragostei, soarta
sufletului, care sd nu fie ilustratd de vreun mit: mitul este
prezent pretutindeni, chiar gi in disculiile cele mai abstracte'
o dluzie sau o imagine ne mai permite sd-i regdsim urma.
Dacd obiectul sdu scapd oricirei demonstralii, asta se
datoreazd faptului cd inteligenla nu este singura interesatd de
posedarea adevdrului, fdrd sd renunle sd se exercite, ea
colaboreazi cu toate fo(ele sufletului la mit; mitul este un
farmec sau o bucurie care acordd natura noastrd sensibild cu
Panorsnta doctrinelor filosofice +J
natura noastrd spiritualS, ne seduce imaginatia, apoi, prin
evidenta sa irealitate, ne predispune sd ddm un sens lduntric
gi secret tuturor figurilor pe care le imbind, istoriei originii gi
destinului lor.
Miturile, si spunem, tin loc de explica{ie copilului,
umanitdtii primitive. insd adultul substituie miturilor dovezile
pe care le cere ratiunii verificarile pe care ie cere experienlei.
El abandoneaza miturile poetului cici poetul privegte
universul cu ochii copilului; are acelagi gust pentru imagini,
aceeagi capacitate de emotionare. Nu inceteazi sd urce
panta care antreneazd toate spiritele si ia forma unei
reprezentdri din ce in ce mai pozitive a lumii ap.arentelor. El
restituie naturii misterul sdu, descoperd in ea manifestarea de
un ordin spiritual cu care sensibilitatea sa intrd in legdturi
impreund cu congtiinla fiinlelor insufletite, chiar dacd sint
iluzii, rdminem incd recunoscdtori poetului ca qi copilului ci
au consimlit sd le materializeze pentru ca sd minuneze
clipele de rdgaz ale adultului.
Geniul poetic al lui Platon nu este insi deloc suficient
si explice rolul jucat de mituri in filosofia sa. Cdci nimeni,
dupd cum aratd dialogurile din ultima perioadd, nu a avut un
gust mai ascutit pentru analiza abstractd gi pentru ,,legdturile
de fier gi de olel a unei logici riguroase". Pe de altd parte, nu
trebuie sd uitdm pedeapsa severi pe care o pronunld
impotriva poe{ilor de odinioarS, impotriva lui Homer, Hesiod,
cdrora le reprogeazd minciuna din legendele lor giingiduinta
lor cu privire la pasiuni; nu trebuie si uitdm nici cd ii
izgonegte pe poelidin Republica sa. Deci mitul platonician nu

22. Louis LAVELLE
trebuie si fie privit ca o simpli expunere poeticd, destinatd
fie sd intrerupi, printr-un divertisment agreabil lantul arid al
argumentdrilor, fie chiar, cum s-a sustinut, sd disimuleze
neincrederea lui Platon in urma.unet chemdri ingenioase la
tradifiile religiei populare Trebuie sd fie qi el un mijloc de
propagare al adevirului. $i pentru cd adevirul suprem face
una cu ideea Binelui, trebuie ca mitul si ne intoarci vointa
cdtre Bine, si ne facd prezenla sa remarcatd gi sd ne facd
si-l iubim. Din aceastd cauzd cei care au interpretat
platonismul au considerat adeseori mitul ca pe un simplu
mijloc de educare. Multimea se aratd indiferenti cu privire la
jocurile dialecticii gi niciodati argumentarea cea mai
puternicd nu a convertit pe nimeni. Pentru a exersa o
influentd morala asupra altuia trebuie s5-l instruim gi sd-l
prefacem in intregime: ori rolul mitului este sa facd adevdrul
vizibil gi dezirabil in acelagi timp. O asemenea interpretare,
dacd convine tuturor miturilor, nu le-ar diminua valoarea
filosofici; ea ne-ar indruma sd-i atribuim lui Platon numai un
fel de ,,pragmatism" superior, in virlutea cdruia adevirul, in
loc si fie doar contemplat de spirit, pretinde sd fie reprodus
in suflet printr-un consimtdmint al tuturor insuqirilor.
Toate miturile nu se ,*u" insd la indemnuri morale,
cele mai renumite dintre ele au in primul rind o semnificalie
metafizicd, sint fructele naturale ale teoriei ideilor. Dacd
esenla platonismului este sd considere ideile, adicd acliunea
gindirii, ca realititi autentice, in timp ce lucrurile care ne
Pu n oru nro d octr i n e lo r ./i I osoJi ce Ji
inconjoard nu sint decit imagini care le reprezintd gi le
sugereaza, trebuie sa spunem cd mitul in loc sa fie procedeu
de expunere intimpldtor qi srmbolic imaginat de genlul poetic
al lui Platon pentru a sustine un argument foarte slab, apare
ca expresia cea mai imediatd a acestei corespondente dintre
inteligibil gi sensibil pe care toate operatiile cunoagterii le au
drept obiect de cercetare Mitul ne face si o prevedenr; ne
incurajeazd sd cercetam toate urmele; ne obignuiegte si
descoperim in materie un fel de transparentd prin care o
realitate spirituald ne este descoperitS.
Vedem bine dacd alegem drept exemple mitul Peqterir
gi mitul Reminiscentelor. Nu vom contesta pentru a gti daca
primul nu ar rnerita mai degraba numele de alegorie in
sensul strict, mitul face apel la personaje istorice sau
legendare inzestrate cu o existenta individuala in spatiu Qi
timp, in timp ce alegoria creeazi fiinte nedeterminate, menite
si incarneze o idee generald. Pe de altd parte mitul nu are
deloc semnificatie la fel de explicitd gi de evidenti ca
alegoria; el poate prirni mai mr.ilte interpretdri, potrivite
capacitdlii miturilor care le forrneazd. Alegoria este
reprezentatd prin desen; este o fiin!d aftificiald qi abstractS;
ea dd ideii un vegmint decit o formd; ne face sd ne indoim de
idee, in mornentul in care pretinde sa o realizeze. Ea
dovedegte infirmitatea gindirii noastre care se intelege mai
pu!in de la sine gi insufletegte creatiile decit sd descoperim
in fiinte o viald pe care ea nu a reugit si o epuizeze. Poetul
participd insd la forta creatoare. in miinile sale alegoria se
schimbi in mit. Toate fiintele din imaginatia sa capdtd o

23. Louis LAVELLE
existenti personalS. Ne recunoagtem in ele mai bine decit in
noi-ingine; departe de a le tine golite de orice realitate, in ele
ni se descopera proprra noastrd realitate; ele devin tipurile gi
modelele condiliei umane.
Agadar sintem toti asemdndtori prizonierilor pegterii,
inchiqi in lumea spatiului ca intr-o inchisoare fdrd margini,
incongtientide lanturile noastre pentru ca nu avem experienla
unei tdri mai libere gi privind toate obiectele care se oferd
simturilor noastre ca pe nigte lucruri autentice, pentru cd
ginoirea noastri nu s-a trezit inci la exercitiul unei activitdti
dezinteresate. Acest exercitiu ne descdtugeazd, ca gi pe
prizonierul care nu vdzuse pind atuncidecit umbrele produse
pe un perete de un foc aprins de citre om, descoperi cu
admiratie dupa un moment de intunecare a vederii
frumusetea obiectelor pe care soarele le lumina; filosoful la
rindul sau invata ca materra nu este dedLo umbrd dar cd
este posibil sa sesrzeze, sub forma u1tei idei, principiul
interior care intemeiazi realrtatea Ei sensul sdu $i pentru cd
toate ideile noastre se invid in jurul ideii de Bine, care
singuri dd spiritului nostru miEcarea gi repaosul; aceastd
idee, care lumineazi gi ne insufletegte toate gindurile, ca 9i
soarele, lumrneazd gi da viatd tuturor corpurilor, devine
adeviratul soare al lumii inteligibile. Departe de a suprima
mitul Pegterii de pe lista miturilor platonice, sub pretextul cd
este o alegorie mai degrabi decit un mit, ar fi preferabil sd-l
considerdm ca sursi a tuturor celorlalte mituri; cdci el ne
invitd sd facem din lumea sensibild un singur gi vast mit
capabil sd alimenteze toate miturile padiculare gi a cdror
Pu n orunru d o clr i n e I o r .fi I os oJice +/
resurse dialectice ne vor ajuta sd le descifrdm secretul.
Mitul Reminescentei prelungegte mitul Pegterii, insd
atrage privirea asupra stabilirii ideilor in interiorul mintii gi
asupra misterului nagterii lor. Aga cum amintirea nu poate si
sdldgluiascd decit in gindire, ideea care primeste fiinta din
actul prin care gindirea o formeazi gi o intelege trebuie sd fie
descoperitd in propriile noastre adincuri. insA, cum
amintireea rdmine confuzd atit timp cit nici o intimplare
exterioari nu o reamintegte, ideea nu t?gnegte in congtiintd
decit cu ocazia unui obiect vizibil care o sugereaza. Totul se
petrece ca qi cum am fi contemplat intr-o viatd anterioara
universul ideilor pure gi ca gi cum inteligenla s-ar stridui
mereu sd insufleteascd amintirea ingropati. Gindim aga cum
ne amintim, orice formd de cunoagtere constd intr-o analiza
a spiritului de cdtre el insugi, poate chiar existd intre memorie
gi gindire, aQa cum unii savanti au inteies, o afinitate mai
profundd, dacd este adevarat ca orice perceptie spirituaia
anulatd se spiritualtzeazd Ei cd rupindu-gi putin cite putin
legdturile cu spatiul tinde sd devind o purd operatie care
depinde in mod exclusiv de noi sd o indeplinim.
Mitul Reminescenteiare insa alte intentii. Toati lumea
igi aminteqte imaginile nemaipomenite prin care trdsura
sufletului, scdpind de sub indrumarea lntelectului, s-a aruncat
din lumea ideilor in lumea sensibild pe negrul bidiviu al
Dorinlei. Fdrd sd insistim asupra apropierilor care au fost
incercate intr-o asemenea conceptie qi dogma cregtind a
ciderii, putem spune ca obiectul mitului este cu sigurantd sd
arate dependenta dintre toate capacitdtile noastre gi mai cu

24. Louis LAVELLE
seamd sd subordoneze claritatea cunoagterii noastre
orientdrii vointei noastre. Dorinta intunecd oglinda congtiintei
gi face si apard in lume materia care iqi gdsegte hrana gi
sfirgitul natural. intelegem din acel moment de ce conditia
oricdrui exerci!iu al inteligentei trebuie si rezide intr-o
purificare cu privire la pasiuni. Nu incetim astfel sd credm in
noi ingine adevdrul spiritualismului ca cel al materialismului
prin directia pe care o acorddm atentiei gi preferinlelor
noastre.
Rolul mitului nu este nrt", de a traduce in imagini
sensibile adevarul inteligibil. El realizeazd imbinarea celor
doui lumi. Depune martune in favoarea armoniei a dublei
noastre naturi. lnvitd ochii trupegti si recunoascd, prin
formele pe care le contempld, un principiu spiritual care le
insuflelegte gi pe care gidirea noastrd le contempld la rindul
sdu in interiorul ei insdgi. Nu este de ajuns deci sd suslinem,
aga cum am facut-o ci, deoarece nu existd gtiin{d ci idei,
miturile exprrmd numai pdreri plauzibile cu privire la aparenle.
Ar fi rnai sincer sd spunem cd mitul este un instrument de
mijlocire intre obiect 9i ideea sa, cd ii dd primului via{a care
ii lipsegte gi celuilalt ii dd dovada vizibild a puterii gi a
eficientei sale.
Cum am putea insd explica aceastd misterioasd
mijlocire altfel decit fdcindu-ne sd participdm la nagterea
lucrurilor ins6gi? Toate miturile iau caracterul unei geneze.
Plotin spunea deja ci ,,specificul mitului este si prezinte ca
Pu n o ru nru d o ctr i n e I o r .fi I os o.fic c
separate in timp lucrurile care de fapt coexisti. insd diferd
prin rang gi insugiri" $i B16hier recunoagte ca ,,ceea ce este
esentialin mit consti in faptul ca povesteqte o succesiune de
evenimente, ca este o conceptie istorrca a lucrurtlor" Astfel,
Mitul Pegterti ne descrie raportul dintre cunoaqterea sensibili
Ei cunoagterea intelectuali ca un act de descdtuqare iar Mitul
Reminiscentei ca o cddere pasionali. ldeile i9i dezvolti
articulatiile Ei igi dovedesc rodnicia in timpul in care totul se
nagte, cregte gi moare, cdci nu putem intelege valoarea
lucrurilor decit prin originea qi consecintele lor.
Cel mai mare dintre toate miturile este cel al Creatiei:
dacS in virtutea unei vegnice participiri a tuturor fiintelor
deosebite la o ordine spirituali, lumea exista Ei dureaza. nu
este gregit sa ne facd sd sesizam aceasti participare printr-o
imagine, sa evocam un ,,creator suprem" care, asemdndtor
unui megtegugar. igi supune opera legii ordinii, degi
imper-fectiunea materiei o indeamni mereu si se sustraga
acestui lucru. Daca Binele gi Raul trebuie si fie obiectul unei
alegeri pe care fiecare libertate trebuie s-o indeplineascd 9i
sa o reinnoiascd la nesfirgit, nu este greqit, pentru a exprima
deschiderea nemasuratd a unei asemenea opinii, de a-gi
reprezenta lumea cind indepdrtindu-se mereu prin greqeala
noastrd de originea sa cereascd, cind capabil sd se indrepte
fari incetare prin colaborarea tuturor bunelor dorinte; miturile
Decadentei gi al Progresului nu vor inceta niciodatd si ne
farmece. in sfirEit, dacd imaginatia umand este incapabild in
acelagi timp sd suporte ideea aneantizarii noastre temporale
gi sd se inalte pini la ideea vegniciei naturii noastre, ea

25. Louis LAVELLE
gisegte cel putin o consolare in miturile vietii viitoare.
Phaidon, descriind soarla sufletelor dupd moafte, ficindu-le
si apard in fata judecitorului lor, sa intre prin metempsihozi
in noi trupuri in care virtutile gi pasiunile din viata lor
anterioara devin pe viitor trisdturile lor naturale, ne aratd cd
sintem fiuritorii destinuluri nostru qi ca fericirea sau
nefericirea noastra depinde nunrai de folosirea capacitdtilor
noastre. Dante, care este cel mai mare dintre mitologi, ne
prevrne, chiar prrn numeroase exemple, ca intram chiar din
aceastd viati gi prin libera noastri alegere in Paradis sau
lnfern
inlelegem in consecinti ci stilul miturilor are un
caracter ceremonios gi, ca sa zicem aEa, religios. in loc sd
coborim zeli la nivelul umanitdtii noastre, aga cum o face
supranaturalul homeric, mitul platonician dd demersurilor
noastre cele mai simple, o lumini supranaturali. Ne invatd
sd recunoagtem ca orice adevar este subiectiv gi ci lumea
vizibild poate fi in acelagi timp un voal care il ascunde gi un
martor care il dezviluie. Astfel trebuie ca mitul sd fie
neadevdrat, conform literei, pentru a deveni adevdrat potrivit
spiritulur: este piatra de incercare care permite si se
deosebeascd idolatrul de initiat.
Nu avem insd dreptul sd opunem mituldialecticii. Mitul
este cu totul pitruns de gindire gi dialectica nu este decit o
mitologie abstracti. Mitul precedd gi depdgegte inteligenla:
satisfaclia pe care o dd face densitatea gi plenitudinea sa. in
interiorul anumitor limite, fixate cu mai multa rigoare, gtiinla
este de asemenea un roman pe care gindirea gi-l istorlsegte
Prtnoruntu doctrinelor /ilosoJic'e il
ei insegi Nimenr nu ar indrazni sa sustind ca universul este
reprezentat mai cu exactrtate de catre o arhitecturi de
concepte decit prtntr-o inflorire de simbolurt. Nu exista
asemanare nici cu una nici cu cealalta. Sint doud cdi de
acces diferite spre realitate. conceptul ne permite sd o
reconstruim qi sd actionam asupra ei, simbolul ii acordd o
viald proprre cdreia viala noastra personald nu inceteazdsit-i
rdspundd. Niciodatd poetul gi savantul nu ar ft terminat de
discutat asupra valorii respective gi a gradului de adevar al
acestor doud figuri ale lumii. Le regisim pe amindoui la
Platon: el are sentimentul identttitii lor gi nu inceteazd sa
oscileze de la una la cealalt6.
Perfectiunea nu se gdsegte reahzala in operele gindirii
decit cind nici o distinctie nu mai poate fi stabilita intre
gindire gi imagine. Trebuie ca ideea si se intrupeze pentru
ca sd inceteze sd fie umbra unul vts; trebuie ca materia sd
lase sa se vadd in ea ideea care o trasfigureaza pentru ca ea
sa inceteze sa fie un lucru obscur grseparat. Conceptul izolat
inchide realul in limitele unei definitii abstracte, imaginea
izolald il inchide in limitele unui obiect individualizat.
Specificul mitului este sa fdureasca conceptul gi tmaginea
incit sd rupi simultan limitele abstractiei gi cele ale
individualitetii. El ne reprezintd gi ne depdgegte. Ne face
evident adevdrul parlicipdrii, ceea ce ii permite lui Renan sd
spund intr-un mod cam vag. ,,Orice frazd aplicatd unui obiect
nemdrginit este un mit; ea inchide in termeni limitati 9i
exlcusrvi ceea ce este nelimitat".
28 septembrie 1930.

26. AMUL POLITIC
Editia operelor complete ale lui Platon publicati in
colectra universitdtilor din Franta sub patronajul Asociatiei
Guillaume-Bude, este aproape termrnata nu mai lipsesc de
arci decit Philebos gi Legile. ea face cea mai mare onoare
eruditiei franceze in acelaqi timp prtn grija cu care textul gi
traducerea au fost realizate. prin impodobirea prezentdrii
tipografice. in sfirgit prin pretioasele insemndri care preced
fiecare dralog gi care venind de la mai multi autori, ne dau
despre istoria gi semnificatia gindirii platonice o vedere de
ansamblu in care perspective distincte vin si se incrucigeze.
Ultimul volum apirut este Omul politic. Auguste Dids ne
deschide accesul Acest dialog se include intr-o tetralogie a
carei prrme doud pdrti sint fheaifefos gi Sofistu/ qi cea de-a
patra. care trebuia sa fie intitulata Filosoful. nu a fost
niciodatd scrisa Crrtrca modernd considera ca toate aceste
lucrdri sint scrise spre sfirqitul carrerei lui Platon Omul politic
este redactat in urma celei de a treia cdlitorii a lui Platon in
Sicilia gi fie cd a fost scris inaintea expeditiei prieterrutut sau
Dion impotriva tiranului Denys cel Tindr gi care trebuia sa se
termine printr-un dezastru, fie cd a fost scrisd dupd, este greu
sa nu gdsim aici din cind in cind un ecou al evenimentelor
din Siracuza.
Viata lui Platon pune in lumind in mod admirabil
rapofturile dintre filosofie gi politicd aEa cum le concepeau in
Antichitate. intelepciunea nu era atunci deloc o problemd
particulard. Ea nu consta deloc in simpla educatie a vielii
Prt n o ru nru doctrinelor filoso.fice 5i
interioare. Abia la sfirgitul elenismului odatd cu epicureismul
9i stoicismul, cind cetatea dispare, inteleptul se retrage intr-o
singuritate care trebuie sd-l protejeze impotriva tuturor
loviturilor din exterior. Pind in acel moment el ia parte la viata
publicS. Printre cei $apte intelepti existau legislatori 9i tirani;
daci inteleptul nu are in mini puterea, cel putin il sfdtuiegte
pe cel care o exercitd 9i iljudeci; educd tinerii care miine vor
deveni cetiteni gi igi vor asuma administrarea statului. Omul
este mai presus de orice ,,fiintd politicd", numai in politicd igi
descoperi aptitudinile; ea este singurulteren unde ambitia sa
poate si se satisfaca gi valoarea sa poate sd-gi croiascd
drum; ii permite si-gi pund in joc capacitdtile sale cele mai
inalte, cele care il inaltd deasupra individualitdlii sale trupegti
gicare poartd in ele caracterul universalitdtii. $idacd cea mai
perfectd dintre toate virtutile este dreptatea, se datoreazd
faptului cd adaugi la ordinea naturii, care este opera oarbi
a demiurgului, o ordine umani care o caracterizeazi gi care
este ginditi, aprobatd gi doritd de noi.
Platon apartinea unei familii aristocratice care se
desprindea ea insdgi din Codros gi Solon. Dar violentele
tulburiri care agitau viata politici a Atenei la vremea sa, nu
i-au permis sd participe la treburile obgtegti nici sd intreprindd
un efoft eficient pentru introducerea idealului de dreptate in
guvernarea tdrii sale. Cind lacedemonienii i-au obligat pe
atenieni, in anul 404, si adopte conducerea oligarhicd, vdrul
lui Platon, Critias, devine conducitorul celor treizeci de
despoti; in aceasti dictaturi crincend, nu a existat un
izgonitor mai singeros. Cind democra!ia a fost restabilitd, in

27. Louis LAVELt.E
anul 401, a inceput o perioadd de razbundri, iar
condamnarea lui Socrate nu a fost fdrd indoiald decit un fel
de incident. Cum se intimpld adeseori, rdul qi nesibuinta, pe
care le vedea pretutindeni in jurul sdu, il indemnara pe
Platon sd caute solutii, si-gr imagineze o ordine sociald
capabild sd asigure aceasti pace gi acest echilibru care
impiedica orice cetdtean si devind victimi unul dupd altul a
violentelor pe care el le-a suportat gi a celor care se comit.
Preocuparile politice au fost mereu pe primul plan in gindirea
sa. Cele doud lucrdri ale sale, Republica gi Legile, sint cele
maiconsiderabile. in organizarea cetdtii, sistemul sdu filosofic
igi gdsegte nu numai dovada care il confirmi, ci gi realizarea
care ii permite sd ia nagtere. Cici acest lucru nu este deloc
un amuzament, ci o datorie pentru ginditor, si facd ratiunea
eficientd Ei si incerce s-o facd si domneasci in institutiile
care regleazd ordinea cetdtii sau relatiile dintre oameni, adici
ordinea cea mai inalta pe care omul intentioneazi s-o
instituie.
Dar este mai greu si fii profet in propria ta lard decit
in oricare alta. Este dificil mai ales de a face acceptat un plan
de reforme care nu adopti pind la un anumit punct pasiunile
vreunui partid. Din aceasld cauza reformatorii, 9i Platon
insugi, inlocuiesc bucurogi o stare initiali in care oamenii,
triind inci in stare dispersata sau foarte aproape de naturi,
ar putea fi grupati prin intelepciunea legislatorului inainte ca
nedreptatea indelungd a regimurilor politice sd-ificorupt. Dar
aceasta este pur gi simplu o utopie autentici. Spiritul
revolutionar se intoarce mereu spre ea prin gindire qi prin
Pan orunra doctrinel or /ilosoJice
dorintd: gi din acest motiv nu intentioneazd decit sd
desfiinteze formele sociale care s-au deteriorat putin cite
putin in cursul timpului, pentru a intemeia altele noi pe care
numai ratiunea le-ar impune. $i Platon, el insugi, cedeazd
unei seduclii de acest gen, cind acceptd sd se duci in Sicilia
la chemarea lur Denys, unde va fi primit nu numai ca un
musafir, adicd, dupi propriile sale cuvinte, ca ,,un om
minunat", ci ca un filosof admirat, ca un consilier apreciat, gi
unde, dispunind indirect de puterea suverani, va putea sd
imbine in vreun fel fo(a gi darul convingerii pentru a face si
domneascd in sfTrqit dreptatea in cetate. Cunoagtem toate
deziluziile care le-a avut de suferit din partea primului Denys,
care nu era decit un tiran fdrd scrupule; drn partea celui de-al
doilea Denys, al cdrui educator spera sd fie, dar care era
versatil gi coleric, gi care, cind se entuziasma pentru virtute,
cind o persecuta; in sfirgit din partea lui Dion insugi, prietenul
siu cel mai drag, discipolul sdu cel mai fidel, care alungat de
Denys, il alungi la rindul sdu, dar nu a{e timp sd creeze
cetatea perfectS, este poate obligat sa practice el insugi
violenta gi moare in cele din urmd asasinat.
Astfel de sperante gi egecuri, o experienti atit de
directd qi de deceplionanta a acliunii politice trebuiau sd
exercite o influenld deosebit de profundd asupra gindirii lui
Platon gi sd-i scadd increderea in orice formi privilegiatd de
guverndmint chiar in cea care ii pdruse cea mai bund gi care
era despotismul inlelepciunii, deoarece putem sd ne intrebim
daci inlelepciunea poate vreodati sd coexiste cu realitatea
puterii. De aici aceastd cercetare a unui temperament intre
-))

28. Louis LAVELLE
principii opuse care implinegte Omul politic, care face din el
un fel de intermediar intre intransigenta din Republica 9i
empirismul din Legile. Acum actul legislatorului inceteaza sd
mar fie o simpld aplicare a gtiintei pentru a deveni o proportie
intre gtiinti gi evenimente: inceteazd sd propuna tuturor
cetdtenilor un ideal identic, dar urmiregte un fel de mariaj
intre diferentele individuale, care fac vigoarea unui Stat daci
reu$esc sd se inteleagd, gidistrugerea sa, dacd fiecare dintre
ele incearci sd-l ia de paftea sa.
in Omut potiticintilnim patru teme principale: eruditia
/politicd este d6asupra tuturor legilor; in practicd, totuqi, legile
sint o garantie necesard impotriva arbitrarului puterii;
intelepciunea politici este o arLd a masurii gi cd aceasti
misurS, in sfirgit, trebuie si alcatuiasca puterile opuse intr-o
armonie in care fiecare dintre ele igr gdsegte intrebuintarea.
Acest ideal pare si rdspundi atit de bine preocuparilor
noastre contemporane, dupd pdrerea lui Auguste Dids, incit
intr-un articol din BuletinulAsociatiei Guillaume-Bud6 (nr. 49,
din octombrie '1935), il considerd ca exprimind ,,cea mai bund
formuli a acestei politici cu adevdrat umane cu care toate
mintile luminate ar vrea sd gdseascd astdzi mijlocul sd
colaboreze".
Ca erudilia politicd si fie deasupra tuturor legilor, este
o afirmatie care trebuie si-i surprindd pe toli cei care evoci
texte celebre ca prozopopeea legilor in Criton, sau rdspunsul
dat de Socrate lui Calicles in Gorgias. Totugi Platon ne arati
Purtttrutrru dttt'tri rtalor .filosofica
aici cd legile nu pot fi decit o ultimd solutie Cici ar trebui ca
ele sa fie intruparea vie a ratiunil gi ele nu sint decit
mogtenrrea traditrei, gi adesea fructul interesului, alcapriciului
sau al pasiunir. Au inci rigiditate abstracta chiar daca nu
avem niciodatd treabd decit cu circumstante particulare. in
plus, ele presupun mereu o vointd care sa se aplice. Ori
vornta omului drept nu cunoagte alti lege decit pe ea insigi
ea face legea, in loc sd i-o putem supune; ,,Cind prudenta gi
cumpatarea sint imbinate in acelagi om impreuni cu absoluta
putere, spune Platon, de aici ra nagtere buna organizare gi
mentrnere a ordinir gi bunele legi gi nu pot sa aiba alta
ongrne in toate pericolele care amenintd Statul este o
situatie aemanitoare, ca gi in cazurile cind primejdiile pun in
pericol existenta navei sau vrata corpului; atunci trebuie sa
acorde o deplrna incredere pilotului. gi nicidecum sd-l oblige
si se supuna prrncrprilor navrgatrei; pe medic sa nu il oblige
deloc sa vindece bolnavul dupa regulile arlei. Agadar in toate
formele actrvrtdtri noastre trebute ca aceasta sd fie partea
nemuritoare a fiintei noastre. adica ratiunea qi nu legea sd fie
calauza noastra
inteleptul, cind se afld la putere, face legile inutile. Nu
permrte Antigonei sa protesteze impotriva lui Creon, nici
legilor scrise sa conteste adevarul gi justitia. Adevirul 9i
yustitra ii tin loc de lege numai cel ce le cunoagte gi care le
practicd posedd adevarata gtiinta a comandamentului. Dupd
Xenofon, tocmai ele sint acelea ,,care fac regii giconducdtorii,
gi nu sceptrul, nici alegerea primuiui venit, nici destinul. nicr
violenta. nici intriga ingelatoare". De aceea intelegem cd in

29. Louis LAVELLE
perioadele tulburi congtiinta publicd igi intoarce jurdmintele
spre bunultiran, care adaugd, la o cercetare atenta a binelui,
curajul de a-l realiza in ciuda tuturor obstacolelor pe care le
intilneEte in drumul sdu. Existd insd tiran bun? Unde il
gdsim? Cum il recunoaqtem? Cum si fim siguri de
integritatea inten!iilor sale 9i si impiedicdm sd nu-l corupa
puterea? El nu este nimic mai mult decit conducdtorul unei
cetdti ideale pe care doar mitul ne permite sd-l descriem' $i
Platon ne spune cd aceqti pdstori ai popoarelor care
guvernau societdtile primitive dupS judecatd erau semizei sau
demoni gi nu oameni. Acum cd oamenii igi conduc ei in9i9i
propriul lor destin, nu am gdsr printre ei unul din aceia, legea
devine necesari pentru a-i proteja impotriva violentei 9i a
nedreptdtii tuturor celor care de{in puterea.
Acegtia sint mereu persoane ca voigi ca mine Ei sint
dominati de pasiuni; s-au angajat intr-o situatie care le este
specificd, in interese pe care le confundd cu cele ale statului.
Nimeni nu are suficientd forti ca sd poarte responsabilitatea
puterii absolute. Nimeni nu are suficientd clarviziune nici
stdpinire de sine ca sd se lipseasci de conducerea 9i
sprijinul legii. Nimeni nu are pentru acest lucru suficientd
intelepciune sau destul har. ,,Albinele, spune Platon, igi au
suveranii lor, insd nu producem regi in cetdti ca in stupi"'
Puterea absolutd il tenteazd mereu mai degrabd pe cel
impulsiv decit pe inlelept. Domnia dreptdlii este insS un ideal
pe care legea cautd s-o imite. ea este din aceastd cauzd un
fel de amintire gr de substitut. Ea este mereu imperfectd 9i
trebuie si veghem asupra eica sd nu devind deloc realizarea
Pu rtoru ntu doc'tri n elor .filosoficc
avantajelor, adici al pasiunilor $i nu trebuie sd uitdm ci
toatd lumea se va plinge mereu de legi cdci ele limiteazd
egoismele ca si le permitd sa se tolereze gi sd se inteleagd.
,.Este banal, ne spune Platon, sa recomanddm legislatorilor
sd facd legi astfel incit ca poporul gi natiunea sa sd i se
supund de bund voie, ca gi cum am recomanda profesorilor
din gimnaziu gi medicilor sd facd sd stea drept corpul gi s5-l
vindece de boli pe cii blinde gi pldcute. in timp ce,
dimpotrivd, s-a considerat intotdeauna o mare fericire de a
reda cuiva sdndtatea gi de a-i da un temperament robust
fdcindu-l si sufere cit mai putin".
$tim cd Platon distinge trei forme de guverndmint, din
care fiecare poate si ia doui forme diferite dupi cum
respecti legea sau o incalca. Acestea sint monarhia,
aristocratia gi democratia care tind insd sd degenereze in
tiranie, oligarhie sau demagogie. Nici una din aceste structuri
nu este superioard prin naturd celorlalte doud cdci valoarea
unui regim rezultd mereu dintr-un anumit raport care se
stabilegte intre legea insigi gi modul in care o aplici. Poate
cea mai rea dintre toate formele de guvernimint este
guvernarea simpld gi cel mai bun este un guvern mixt care
intrunegte avantalele tuturor gi compenseazd, ca sa spunem
aga, inconvenientele fiecaruia, dupi cum se vede in Sparta,
unde puterea este in acelagi timp democraticd gi
aristocraticd, unde intilnim o domnie pe viatd, dar care este
temperatd in loc sd fie agravatd de tirania epitropilor.
Pnntr-un fel de paradox, dacd guvernul se indepdrteaza de
legalitate, c?nd este cel mai puternic, atunci este mai putin

30. Louis LAVELLE
suportabil. Acolo unde legea este respectatd trebure preferata
monarhia, acolo unde este incalcata, democratia. in loc sa
spund, ca anumiti fondatori ai statului modern, ci democratia
nu este viabild decit prin domnia virlutii, Platon sustine' dtn
contra, ci puterea se giseEte aici fdrimitatd, ea este
incapabili de un rdu mare ca gi de un mare bine. in regtmul
in care totul este agitat se triieqte cel mai bine. Pentru
dezordinea de care suferim, este o consolare extrem de
amara gi de pesimisti.
Vrrlutea omului potitic este 9i cea a inteleptului:
stipinirea de sine. insi stipinirea de sine este o arti dificili
Ea nu este cum se crede semnul slibiciunii, ci al acesteiforte
supreme care, in loc sa cedeze pasiunilor, le stdpineqte
retinind in ea energta tuturor. Cel mat frumos nume care
poate fi dat unui om de stat este cel de moderator. Platon
multiplicd formele prin care aratd in stdpinirea de sine insigi
semnul actiunii conform ratiunii. in gindire, ca 9i in conduitd,
cumpatare a realizeazd desivirgirea pentru ca este limita intre
ceea ce este prea mult gi ceea ce este prea putin. Ea dd
lucrurilor forma giechilibrul. Toatd afta consta in introducerea
mdsurii. Dumnezeu insuEi este dreapta socoteald a fiecirui
lucru. Trebuie si amintim cuvintele lui Hesiod, cd ,,adesea
jumdtatea este mai mult decit intregul". Cdci ceea ce este
suficient este mereu mai mult decit ceea ce este in plus.
Astfel ,,intelepciunea este cel mai frumos dintre acorduri". Nu
ca misura ar dispensa de restul, cdci ea presupune exact o
Pu n tryu ntu d o c tr i n e I o r .fi I o s o.fi c' e
activitate care vine dintr-alt loc dar a carui folostre ea o
regleazd De aceea putem spune ca este ..un accesoriu care
dd valoare celorlalte calitdti, dar care. luatd in considerare
singurd, nu merita sa se vorbeasca de ea: tot ce putem face
atunci, este sa nu spunem despre ea nici de bine nici de
rdu".
Prin aceasta insa ea ne permite de asemenea sa
definim in acelagitrmp datorra omului poltttc Ai limitele actiunii
sale. Problema politica ia nagtere din discordia care exista
intre oameni. Rolul conducitorului nu este de a o agrava ci
de a o aplana. El nu sprijind padidul sdu. ci statul El trebuie
sd creeze o aliantd intre puterile opuse, care se combat
mereu, folosindu-se in acelagi trmp de constringere 9i
convingere. Nu se aseamini preotului popoarelor din vechtul
mit. ci tesdtorului care ii dd pinzii contlnuttatea gi rezistenta
impletind cu indeminare urzeala cu intriga. Astfel proceda
deja dialecticianul care construia ldeea printr-un amestec din
Acelagi gi Altul Adevaratul om politic, in loc sd fie adunator
de idei, este doar un stringator de oameni: diferentele care
existd intre ei trebuie sd-l spriline in loc sd-l deranjeze. El
formeazd materia lucririi sale. El creaza forta cu blindete: el
are nevoie simultan gi de impulsivi qi de calmi; el se spri.lina
pe infldcdrarea tinerilor gi pe cumpdtarea bdtrinilor; nu tgnord
faptul cd conservatorii dau societdtii statornicia gi
revolutionarii ii dau insufletirea. Ceea ce este dificil este cd
trebuie sd se realizeze armonia in sufletul sdu pentru ca sa
fie capabil sd analizeze in cetate sau intre cetdti. Dar tocmai
aceasta stdpinire defineEte omul politic in opozitie cu

31. Louis LAVELLE
politicianul: distanta care ii separa este la fel de mare ca cea
care il separa pe filosof de sofist. Uneori este greu sa-i
deosebegti gr de-a lungul intregii sale cariere. Platon dupa
Socrate ne-a invatat s-o facem. Cei din a doua categorie nu
vor decit sa subjuge. Ei nu au gust decit pentru aparenta,
pentru rntrigd gi pentru succesele amorului propriu Ceilalti,
nu cautd decit si se instruiascd si-gi lumineze aproapele; ei
vor sa aduca prtntre oameni pacea activd a mintii; 9i pentru
ea, in fiecare cllpa. igr pr-rn in slujba et viata
29 decembrie 1935
DI ALECTI CA P LATO N I CI AN A
Existd culmi ale spiritului. Platon, Dante sau
Descartes. care domina umanitatea gi de care nimeni nu se
apropie fird sa se inalte deasupra lui insuEi. La bazd, ei se
sprijind pe epoca lor, astfel incit ne par mai intii departe de
noi gi strdini de gindurile gi grijile noastre Daci invingem
insi aceste impotriviri, daci constmtim sa urcam aceasta
pantd in care. ingustind prin trepte spatiul confuz care le
sustine gitind spre cer, un virf aproape imaterial. atunci uitdm
distanta care ne separd de ei drumul pe care il deschid
inaintea noastra il parcurgem in interiorul nostru. gi orizontul
spiritual pe care ei ni-l descopera. este al nostru cit 9i al lor.
Platon este una din aceste culmt Ar fi un rau indicat sd
invocdm epoca agitatd in care traim pentru a ne intoarce de
la el privirea sub pretextul ca o folosrm pentru procupiri mat
urgente. Problemele prezente nu ne produc atita nelinigte
decit pentru ca sa aEteptdm solutia intimpldrii sau a fodei gi
nu deloc a acestei elevdrt interioare, departe sa ne inclrne,
cum se crede, spre a ne dezinteresa. ne permite sd le
depdqim in loc sd ne lase zapdciti de ele Specificul
adevdratei mdretii este sd nu apartind nici unui ttmp, sd ne
descopere prezenta sa indatd ce soarta noastrd este in joc
gi sd ne aducd singurul ajutor care sa fie eficient cind regulile
experientei obiqnuite vin sa ne ingele. Acesta este exemplul
pe care ni-l dd Platon: pind gi in politica, care trebuie si fie
un efort pentru a face sd domneascd cumpdtarea in lLtme, gi.
ca sa spunem aEa, o filosofie militantd, tot sufletul trebuie sa
fie la lucru gi sd dovedeascd inci fofia, lumina gi armonia pe

32. Louis LAVELT-E
care a gtiut s-o daruiasca ei ingiqi.
De aceea vom crtr cu cel mai viu interes cartea pe
care tocmar a scns-o despre Platon Leon Robrn, o cade de
sinteza in care autorul ne dd rodul cercetirilor sale pe care
le-a consacrat acestur frlosof de-a lungul anilor gr pe care le-a
dezviluit in doui lucrari clasrce despre Teoria platontciana a
ideilor gi a nunerelor dupa Aristotel gt feona platonrciana a
dragoster.
Toata lumea igi da seama de dificultitile pe care
putem sa le avem incercind sa regasim azr autentica gindire
a lui Platon. Platon este poet gi filosof in acelagi timp. El ne
face sa simtrm mult mar putrn o convingere decit un fel de
incintare Cind ratiunea moare. mitul vine in ajutorul siu gi
l-am fi impredicat sa spuna daca printr-un avint spiritual o
depageEte sau printr-un arlrficiu al rmagtnatrei o implinegte
Dralogul pe care il foloseEte mereu pastreaza adesea o tenta
de ambrgurtate. spunind rder contrartt fard insd sa ne permtta
sa alegem intre ele Anumrte cartr ale sale. ca Fedra sau
Banchetul au o perfectrune 9i o frumusete care le este de
aJUns, care permit sa le pnvim ca pe nigte adevarate opere
de artd. dincolo de subiectele filosofice care fac tema lor.
Altele, ca Sofisfu/ sau Philebos, cupnnd discutri abstracte atit
de subtile sau atit de drficile, incit dezamagesc sau
descuraleazi un citrtor nepregdtrt. Cind cunoagterea cedeazi
dragoster, care singura este capabild sa ne faci sd urcim
treaptd cu treapti scara diferitelor niveluri ale fiintei; cind
aceste nivele exprima ele insele diferitele etape ale unei
dialectici intelectuale pline de sinuozitdti gi de intoarceri gi a
Pu n tt ru ntu il oc'tr i n e I o r .fi I o s o./i c e
caror drumuri este dificil sd le facem sa conveargd. Nimeni
nu a impins mar departe aceasta ngoare crrtrca 9i destructivd
prin care pare sa-gr inchida siegi toate iegirile. dupa cum
vedem in Parmenide, insd nimeni nu a acordat in acelagi
timp mai mult puterii constructive a splritulur in dubla
arhrtectura a lumii iderlor gi a lumii experientei.
Nu am indrdzni sa spunem ca exista un sistem
platonician. Exprimarea pe care Platon ne-o dd despre
doctrina sa nu coincide cu cea pe care ne-o di Aristotel. care
a urmat lectiile sale. El este ca gi autorii care au fost prea
mult studiati, interpretati gi admrrati. Fiecare cauta la el ceea
ce-i placea gi cei care au crezut ca-r sint cei mai devotati,
gaseau in el mai degrabd o sugestre decit o ?nvataturd
Exrstd insd o ambiantd platoniciana Er putem spune cd toti
acera .,platonizeaza". care gindesc ca lumea vizibila nu este
decit punctul de spri;in al unui demers ascensional al gindrrir
noastre. care ne descopera realitatea autenticd in anumrte
fapte pe care le savirgeqte $r care nu o regasegte in lucrurr
decit sub o forma imperfectd gi deteriorati sub care se
exprima. ca sa spunem aQa, propria sa cedare. Procedam
poate rdu sd-i reprogim impreuni cu Nietzsche ca a inventat
mrtul spiritului pur; gi nu inseamnd cd-l trddam daci afirmdm
ca forma suprema a realitdtii este pentru el de natura
spiritualS Ei ca toate celelalte forme nu sint din aceastd cauzd
decit semne sau mijloace.
L6on Robin a incercat sd ne arate toate aspectele

33. Louis LAVELLI'-
acestei doctrine atit de cpnrplexe Ea are insi un centru de
unrtate, care este migcarea tntertoara prin care sufletul se
inaltd spre adevar: un avint gi o metoda se exprima stmultan
prin rntermediul dralogulur care invitd sufletul sd-gt
reamrnteasci de ceea ce poafid in el. care il insufletegte cu
o dragoste fatd de tot ceea ce-i este superior gr care il
soliciti in sfirqrt sd regaseasca in real. prin dialectica
aceasta ordrne. aceasta proportie gi aceasta armonie care ne
arata in el chiar lucrarea splrttulut.
Vedeti dialogul al carui model Platon ilimprumutd de
la Socrate gi unde se schiteaza dela dialectrca vie in care
sprrrtul cauta un adevar comun tuturor gi la care toti parttcipa.
nu descoperim acest adevar decit ficind drn el vindtoarea
rluzrrlor care il ascund, inarntind pas cu pas pe o succesiune
de trepte, gr acordul nu se produce decit pentru cd relatiile
drntre rder au fost incercate qi vertftcate impreunS. Acest
dralog ins5, intre interlocutorr drferiti nu face decit si
prelungeasci Ei sa exteriorrzeze dralogul singurattc Ai tdcut
pe care sufletul il conttnua fara incetare cu el insuEi Cdct
existi in noi o pluralrtate de aparente. opinii gi tendinte care
in fiecare clrpa se opun Qt se combat: nu incetam niciodati
sa le comparam gi sd le alegem. Ori adevirul ne eviti fdrd
incetare gi nu putem sd-l realizim decit printr-un act pe care
trebuie sa-l realizim mereu in noi. Dialogul ne arata ca
filosofia trebuie si incline mai intil sufletul spre acest adevdr
a cdrui dorintd o are, dar a carut vedere ii scapd mereu. El
este ,,protreptic" este o educatie lui insugi gi a tuturor.
TotuEi acest adevdr nu patrunde deloc in noi din
Pu n o r u nru d o ctr i n c I o r .fi I os o./i t' e
afara El nu este pentru noi o revelatle decit in momentul in
care descoperim ca il purlam deja in nor deqr am uitat acest
lucru De arci aceasta teorre ca invatatura este o
remrniscenta qr care ne apare uneori atit de neobrgnuita
pentru ca o asociem in mod natural mitulut unei vieti
anterioare in care am fi contemplat realrtatea fatd in fata. Nu
trebure insa ca mitul, ilustrind teorra printr-o imagine, sa ne
ascunda semnificatia sa spirrtuala. Acelagi cuvint de
reminiscentd este sufrclent sa sublrnieze cA este vorba de o
intoarcere asupra sa, de o repliere sau de o chibzuire a
sufletului asupra lui insugi Ar fi o idolatrie sd credem ca
sufletul poate sa gdseasca in el insugi obiectul rnterror deja
realizal sub forma uner amintiri obscure gi cA i-ar fi de ajuns
sa-l ia cu sine in plini lumind Sufletul nu poate sa se
replieze decit asupra proprrei sale unitati. adica asupra
proprrei sale activrtati care este chrar esenta sa. Tocmar
atunci se detageaza de toate aparentele particulare care pina
atunci i se lnrpuneau Ei nu incetau sa-l amigeascd. $rtocmar
in acest lucru consta pentru el purificarea autentici. Putem
foarle bine spune ci ceea ce ne destainuie este o lume
necunoscuti de a carei lume pe care o aveam sub ochii
nogtri ne separd un fel de ecran. Aceasta lume insa nu poate
fi o lume a lucrurilor, este viata pe care spiritul gi-o va da lui
insugi, un ansamblu de operatii interioare care ne fac
inteligibile obiectele sensibile gi care sint in concluzie
adevaratele realitati a ciror umbre acestea doar sint. De aici
aceasta impresie indefinitd pe care o fncercim urieori de a
nu invata nicrodata decit ceea ce am qtiut mereu gi care se

34. Louis LA/Et.LE
explicd destul de ugor daca ne gindim ca a prrmi o noua
cunoaEtere inseamna a descoperl in stne puterea de a o
infaptui.
Dar cum aceasta putere va reugi si se manifeste? De
ce ramine inactrva? Exrsta in nol o framintare care ne
impiedrci exact sa ne multumtm cu ceea ce avem, care ne
obligd mereu sa ne depdEim, care cauta esenta dincolo de
aparenta gi care nu vrea si o detind decit pentru a crea qi a
da nagtere. Aceast5 framintare. dragostea, estefiica Sdriciei'
nu-i place decit ceea ce nu are, este mereu ,,decepttonatd 9i
muribunda dar in acelaEr timp plini de cural 9i de viata". ne
scoate din noi ingine dar ne poarld pe deasupra, ne
dezindividu altzeaza Ei pretincle de la noi o purificare 9i un
devotament permanent Dragostea este imboldul ortcarui
surflet care se inaltd Doar ea zgudute spirrtul 9i il obligd si
actioneze. Prtn frumusete chlar ea ne ctescoperd ideea a
cirur frgura luminoasa este 9l prln aceasti frumusete,
apropie frintele unele de altele 9l le indeamna sa se
cunoasca. ldeea insa le atrage. in ea ele se iubesc dincolo
de ele insele. Este cleci specificul dragostet de a inalta
sufletul de la senzatte plna la idee: pe ea se sprijind
Dragostea. L€on Robrn spune. pe bund dreptate' cd ea
realizeaza,.stnteza dintte empiric EI ideal". intelegem cd i9i
face rluzia ca este veEnrcd: ea inalta tot ceea ce este trecator
pini la nemurire.
Dar dacd filosofia trebuie sa pund la incercare sufletul
Punoruntu doctrinelor .filosofice 69
prrn dialog, sa-l purifice prin reminiscenta 9i si-l impulsioneze
prin dragoste ea nu se realizeazd pe sine insigi decit prin
dralectici, care este teoria ideilor Ei a cirei metode
precedente trebute doar sd ne deschidd intrarea. Trebuie ca
disciplinele gtiintifice si o pregdteasca sa recunoascd relatia
qi ordinea care imbtnd ideile intre ele. insd, mai intii, in ce
constau insdgi aceste idei pe care numai spiritul poate si le
sesizeze 9i care, fiind adevdrul lucrurilor, sint invizibile ca
adevdrul, degr sint ,,mai solide gi mai robuste decit insigi
lucrurile". Putem spune c5, dacd teoria ideilor prezinti la
platonism un anumit caracter de ambiguitate, se datoreazi
faptului ci pare uneori cd ideea nu face decit una cu
..conceptul general" tuturor experientelor pe care le-am fdcut
gi alteori cd este principiul gi modelul de unde provin toate
aceste experiente Ei a caror imagine, mai mult sau mai pu{in
frdeli. ele sint. Comparatia care ne arati similitudinea
existenti intre lucruri, este evident destinatd numai sd ne
puni pe cale, pentru actul tnterior care le face si fie ceea ce
ele sint. Trecem atunci de o reprezentare care era mai intii
abstracta Ei generald gi mai saracd decit lucrurile, din care ea
era scoasa, legiiinsSgi care le produce qi care posedd infinit
rnai multa valoare gi demnitate decit ele, nu numai pentru ci
ea le invdluie pe toate, ci pentru ci nici una din ele nu este
in mod riguros conformd legii lor de generare. Vedem bine in
rdeile morale cirora se aplicd intr-un mod privilegiat metoda
socraticd, pentru cd ideea de dreptate nu este numai o
rlenumire comuna tuturor actelor juste, dar cd ea este incd
,rcest ideal viu gi plin in care fiecare act pe care il numim

35. Louis LAVEI-LIl
drept nu este decit o aproximatre O vedem in obietele
geometrrce. care formeazA un fel de medrere intre rderle
propriu zrse qi obiectele reale a caror simboluri sensibile nu
reprezintd decit schita cea mar grosolana.
Totugi specificul dralecticii este sa ne invete care sint
relatiile ideilor intre ele Metoda gtirntifica care ne servea de
ghid aici trebure sa fie depagrta Platon ne arata, devansind
asupra acestui punct toate conceptrrle gtrrntei moderne. ca un
principiu ipotetrc este suficrent omului de gtrrnta care, dupa ce
l-a pus, se multumegte sa observe ,,ceea ce rezulta din el",
drmpotrrva. specrficul dralecticrr este sd atinga adevarata
realrtate $i, pr.rn urmare, sa se intoarcd pind la un principiu
,,anipotetic" care sd aibi un caracter absolut gi care poarti in
el insugi propria sa lustificare. Acest principiu il numegte Unul
sau Bine 9i care singur ar putea fi obiectul suprem al
intelegerii gi al doririi; spre el sufletul nostru se inalta prin
purificare gi prin dragoste.
Trebuie numai, de asemenea, ca pornind de la acest
principiu sa putem recobori, adicd si ne dam seama de
diversitatea ideilor Ei relatrlor care le unegte. Nu vom aJunge
aici decit prin operatii de fragmentare, care sint in acelaqt
timp operatir de clddire prin care finitul gr infinitul nu
inceteazd sa se compuna. Daci trebuie si-l credem pe
Aristotel, ideile devin atunci numere in care vedem foarte
bine cd activitatea sintetici a spiritului igi gdsegte aplicarea
cea mai riguroasd gi care ne deschide accesul unui univers
pitagoreic. Nu vom uita, cu toate acestea, cd Platon, in loc sd
confunde ideile matematice cu ideile, face din ele mereu
Purroru ntu doctri nelor ./ilosqfice rl
srmple millocitoare intre rdei qi lucruri Ori acest lucru este
chrar rnstructrv cici daca raporturile matemattce introduc in
realitatea sensibild intelegeri armonioase. se datoreaza
faptulur ca exrsta o matematica transcendenta celei a
numerelor gi care este o matematica a calitdtii. Platon ne
arata admirabrl ci in Omul politic .luind in ansamblu cele
doua nelimitdri. ale excesului gr ale gregelii" ea le compard cu
dreapta masurd Ea nu inceteazi deci sa calculeze gi sa
c?ntareasca. Ea determind convenabrlul 9i oportunul Prin
aceasta ea introduce in lucruri adevdrul gi frumusetea
simultan Deo dragostea este cea care o conduce incd
Astfel de o parte este dragostea de care putem sd ne temem
cd nu va ceda mereu unei insprratii fari friu gi fara lege, care
supune dimpotrivd realul proportiei gi armoniei. Pe de altd
pafte dialectica, departe de a opune una celeilalte doud lumi
eterogene, ne aratd dimpotriva cum se intrepdtrund. Leon
Robin are dreptate sa spund ca pentru Platon ,,nu existi decit
o singura lume cu diferite trepte de ordine gi de confuzie. de
luminozitate gi de opacitate dupd cum inteligenta va avea de
cucerrt stdpinirea de sine prin misura matematici qi apoi prin
cea care o depdEegte in mod absolut".
1 noiembrie 1936
7()

36. }}NTEMPLAREA $t ACTTUNEA iN PLATONTSM
Carteaatitdedocumentatd.desubtildgradeseaatit
de impresionantd pe care A J. Festugidre a intitulat-o
ContemplareagiviatacorltemplativddupaparerealuiPlaton
(Vrin),nuestenumaiocartedeeruditiegideistorieincare
autorulincearcasSredeastralucireaceleimaimari,fdrd
indoiald,dintretoatedoctrinelefilosofice,carenuaincetatsd
inspire gi sd hrdneascd meditatra metafizici 9i religioasd de
mai bine de doudzeci de secole' Nu ne trezeqte interesul
numaiprintr-oadmirabilSrestituireagindiriielene
consideratd, s,6 spunem, in culmea sa' nici printr-un efort
riguros pentru a defini acest cuvint ,,contemplare" care a fost
folosit cu atitea sensuri diferite, 9i de care am facut atita
abuz, nici prin acest fel de prefigurare al Evangheliei care ne
inviti s-o regdsrm, aqa cum o fdcuserd in Evul Mediu' in
teona platonici a ldeilor 9i a intregului Ceea ce dd acestei
lucrSri o deschidere atit de drrecta 9i de prezentd, incit nici
un filosof nu poate s-o citeascd fArd si resimtd o anxietate
asupra propriei sale obligatii, este faptul cd ne pune fatd in
fatd cu un conflict care constd in insdqi fondul sufletului
uman'intreaceastdcdutaresinguraticiaadevdrului,careii
ddobucurietainicdgiincomparabild,giexigenteleactiunii
care risci mereu s-o deturneze, dar care par sa-i impuni s5
coopereze fdrd incetare la opera insigi a creatiei'
intr-un mod mai rnsistent' in momentul in care lumea
suporti atitea tulburdri, in care pasiunea qivrolenta ameninta
pretutrndeni s-o ia cu asalt, in care fiecare igi intoarce
Punoruntu doctrinelor filosofice
privirea spre valori spirituale necunoscute despre care crede
totugi cd nu se poate mintui decit prrn ele, filosoful, a carui
menire este de a-i fi gardian, va ramine un visdtor iluzoriu gi
inutrl. cind rndiferent la evenimente, fericit sa se abstraga gi
sd-gi a1ung5. cind gemind de neputinta sa? Sau va incepe sa
regdseasca contemplarea gi acliunea, sd conformeze rolul la
idee, sd faca ca lumea in care trupul s6u vietuiegte sd se
asemene lumri care-i locuregte gindirea gi cd fiecare si poati
vedea cu ochii trupegti ceea ce cu ochii mintii nu descopera
decit in numar redus. Problema este de a 9ti cum se va
realiza trecerea intre aceasta reflectie interioara care ii
descoperd obiectele gindirii pure gi aceastd reforma a
universului care trebuie sd le ia drept model. Filosoful este un
fel de pedagog al neamului omenesc Va lasa el actiunea
politici pe miinile ignorantilor a patimilor gi a ambitiogilor?
Va accepta s5-gi piardd interesul sau va dori ca gindirea
sd-gi gaseascd in ea ultima sa implinrre, incercare qi rod?
specrficul vretri spiritului este sa ne oblige si ne intoarcem in
fiecare moment spre insigr rzvorul adevarului qi binelui. cel
care s-a consacrat acestui lucru este contabil inaintea tuturor
oamenilor, al timpului insugi pe care i l-a consacrat. Trebuie
sd le facd evident acest adevar Ei acest bine pini in situatia
concreta in care societatea le-a plasat gi in nevoile insdqi pe
care ea le pretinde de la ei: caci este pentru ei singurul mod
si participe le ea. insi o asemenea grija nu riscd sd
denatureze puritatea contemplarii insdgi? $i nu este
preferabil ca unii oameni sd participe sd o mentini in lume,
in ciuda aparentei lor inutilititi gi sd fie rezervat artora s6 facd