SlideShare a Scribd company logo
1 of 22
SĂNĂTATEA PĂMÂNTULUI, SĂNĂTATEA
             NOASTRĂ




 PROFESOR CHIMIE – FIZICĂ:
  DOBRESCU FRĂGUŢA;
 ŞCOALA CU CLASELE I -VIII ALBESTII
  DE MUSCEL, JUDETUL ARGES
 Protecţia mediului este o problemă a
  tuturor. Este problema redresării,
  conservării şi ocrotirii mediului în scopul
  restrângerii şi eliminării surselor de
  poluare, în cadrul dezvoltării
  armonioase a societăţii.
 Deşeurile poluează aerul, apa şi solul,
  degradează peisajele pe suprafeţe
  întinse, antrenează costuri ridicate
  pentru depozitarea lor şi uzine pentru
  incinerarea reziduurilor.
 De multe ori ne întrebăm unde o să ajungă planeta noastră, dacă îşi
  continuă acest drum liniar către autodistrugere. Mulţi sunt cei care
  încearcă să salveze câte un munte transformându-l în parc natural,
  câte o apă sau pădure numind-o arie protejată, câte o stâncă ce devine
   rezervaţie geologică sau câte un animal sau plantă ce devine
  monument al naturii... cu toate astea însă, sunt parcă şi mai mulţi care
  nu respectă acest lucru şi care, în ignoranţa lor, distrug încet şi sigur
  această lume de contraste de care cu toţii suntem uneori atât de
  mândri.
 Viaţa, în forma ei pe care o cunoaştem cu toţii, există datorită aerului,
  apei şi pământului, acestea fiind elementele principale ce stau la baza
  ei. Atunci când unul dintre aceste elemente este perturbat de om şi nu
  îşi mai poate urma ciclurile naturale, echilibrul se distruge, iar noi
  privim, uneori fără drept de replică, la adevărate dezastre ecologice. O
  pungă de plastic aruncată în ocean poate ucide o balenă, prin simplul
  fapt că aceasta o înghite odată cu hrana, iar punga poate astupa
  orificiul prin care aceste minunate mamifere respiră.
 Anticii considerau apa ca origine a tuturor lucrurilor, fruct al dragostei
  dintre pământ şi cer. Concepţiile au evoluat, astăzi apa este obiect de
  studiu, sursă vitală a omenirii, dar paradoxal, în acelaşi timp şi groapă
  de gunoi... şi acelaşi lucru îl putem spune şi despre sol.
 Cea mai mare problemă nu este una de suprafaţă, ci una de cantitate,
  planeta noastră nu mai poate duce în spate atâtea deşeuri, ce continuă
  să crească cu cifre inimaginabile în fiecare zi. Această “picătură” ce
  poate fi ambalajul unui pachet de ţigări sau un container de substanţe
  chimice reziduale, cu siguranţă lasă răni adânci în “piatra” acestei
  planete, pe care noi toţi o numim Casă.
1. POLUAREA CU DEŞEURI, O PROBLEMĂ GRAVĂ A
                        OMENIRII
      Este o realitate atât de crudă, încât cuvintele nu îşi mai au rostul!
   Orbiţi de mândrie, de orgoliu, de egoism, uităm adesea că viaţa nu a fost lăsată
    doar pentru noi, că nu este un bun personal! Pare să ne scape un lucru extrem
    de important: nu realizăm că, pentru a trăi noi in linişte, nu trebuie să
    distrugem natura, să chinuim sau să omorâm orice vietate! Din contră! Nici un
    om care are o fărâmă de conştiinţă nu va fi fericit distrugând ceva! Dar nu este
    suficient! Ce facem, atunci, cu cei care nu au pic de conştiinţă sau, mai bine
    spus, fără a fi deloc dură, nu au pic de raţiune? Îi lăsăm sa distrugă totul, să
    distrugă ceea ce Dumnezeu a dăruit acestei lumi?! Nu putem da dovadă ca
    merităm măcar un pic din ceea ce ne-a fost oferit? De câte vieţi sacrificate mai
    avem nevoie pentru a ne trezi la realitate, pentru a lua măsuri? Continuând aşa,
    nu putem ajunge decât într-un singur punct! Vom ajunge poate sa le arătăm
    copiilor sau nepoţilor noştri poze de demult pentru a-şi face o idee despre ce
    au însemnat, odată, pădurile, animalele, păsările…Vom ajunge, în timp, o
    „lume dispărută"! Si nimeni nu vrea asta, cu siguranţă! Dar trebuie sa facem
    ceva! Trebuie măcar să întindem VIEŢII o mână de ajutor! Nu este suficient
    doar să constatăm ceea ce este in jurul nostru şi să ne pară rău!
      Atâta timp cât nu facem nimic altceva, suntem, poate, la fel de vinovaţi ca cei
    care distrug.
   Deşi nimeni nu cred că mai are nevoie de vreo dovadă pentru a-şi da seama ce
    se intamplă în jurul nostru, încerc să pun în lumină câteva cazuri. Poate nu
    sunt nici cele mai elocvente, nici cele mai grave și nici singurele, cu
    certitudine! Sunt, pur si simplu o parte din cele de care m-am lovit direct!
         Sa lăsăm imaginile să exprime în locul nostru nemulţumirea!
http://www.ecomagazin.ro/raul-doamnei-s-a-tra
Spune stop gunoaielor!
   Poluarea din orase ne impinge            La nivelul comunităţii europene rezultă anual un volum de deşeuri
    spre oazele de verdeață, unde             de cca. 2.000 de milioane de tone. Peste 40 de milioane de tone
    mergem să ne bucurăm de aerul             din cantitatea de mai sus (2%) sunt clasificate ca deşeuri toxice. In
    curat și uneori de un grătar la           ultimii 6 ani, cantitatea de deşeuri generate a crescut cu cca. 10%
    iarbă verde. Îngrijorator este            pe an. Este evident ca aceasta tendinţă trebuie stopată dacă nu
    faptul că nu știm să prețuim              dorim să ne scufundăm în deşeuri.
    resursele naturale pe care le            Un kilogram de deşeuri de persoană pe zi poate nu pare cine ştie
    avem, iar impactul nostru asupra          ce dar, la nivelul Europei, pe parcursul unui întreg an aceasta
    mediului inconjurator, cel care ne        conduce la peste 200 de milioane de tone de deşeuri municipale
    ține in viață este unul foarte            care trebuiesc prelucrate si depozitate într-un fel sau altul. Mai mult
    dramatic.                                 decât atât, deşeurile municipale nu reprezintă decât o mică parte
   Cei care aruncaţi toate resturile         din “muntele” de deşeuri produse anual în interiorul ţărilor
    aşa la întamplare cu nonşalantă.          comunităţii. Situaţia actuală nu mai poate continua.
    Vă place să mâncaţi printre              Deşeurile nu sunt numai un pericol la adresa mediului înconjurător.
    gunoaie? Gandiţi-vă că data               Ele au devenit o ameninţare la adresa sănătăţii umane în general
    viitoare cand vreţi să mergeţi la         și a modului nostru de viată.
    grătar va trebui sa mâncaţi printre      Gropile de deşeuri devin pe zi ce trece mai pline. Metale grele și
    gunoaie, sau veţi fi nevoiţi sa           substanţe toxice se scurg zi de zi în sol și în apa freatică.
    căutaţi un alt loc de relaxare            Depozitele generează gaze toxice și explozive. Şi mai periculoase
    pentru că unde aţi fost data              se dovedesc a fi gropile de deşeuri neamenajate sau slab
    trecută acum zac mormanele de             amenajate al căror risc este incomparabil mai mare decât al
    gunoaie pe care le-aţi “uitat”            depozitelor construite în conformitate cu cerinţele și tehnologiile
    dumneavoastră şi cei care v-au            moderne.
    urmat exemplul.
                                             Considerată multă vreme ca o soluţie alternativă la depozitarea
                                              deşeurilor, incinerarea acestora produce cantităţi mari de substanţe
                                              toxice și metale grele. Pentru prevenirea împrăştierii acestora
   Milioanele de tone de deşeuri produse anual, precum şi multitudinea de instrumente de
    reglementare ne pot da impresia că nu putem să influenţăm major subiectul deşeurilor.
    Acest lucru nu este adevărat. Acţiunile pe care le putem face zilnic pentru îmbunătăţirea
    situaţiei includ:

                                 ÎN CALITATE DE CONSUMATOR
•Minimizează cantitatea de deşeuri pe care le produci. Cumpăra produse “ecologice” şi cu puţine
     ambalaje.
•Reutilizează ambalajele acolo unde acest lucru e posibil.
•Colectează deşeurile separat in vederea reciclării.
•Verifica posibilitatea de a composta materiile organice.
•Ia masuri speciale la depozitarea deşeurilor casnice periculoase.
•Întreabă reprezentanţii municipalităţii ce fac pentru îmbunatatirea situaţiei deşeurilor la nivel local.
     De exemplu, au un plan de management al deşeurilor aşa cum se cere în legislaţia UE încă din
     1975?

                    ÎN CALITATE DE REPREZENTANT AL AUTORITĂŢII LOCALE
•Adoptă un plan de management al deşeurilor si alocă resursele necesare implementării planului.
•Minimizează cantitatea de deşeuri generate prin procurarea de produse ecologice.
•Încurajează afacerile si cetăţenii să minimizeze cantitatea de deşeuri pe care le produc.
•Facilitează reciclarea şi recuperarea prin furnizarea de containere separate pentru colectarea
    diferitelor categorii de deşeuri.
•Stabileşte soluţii pentru colectarea separată a deşeurilor casnice periculoase şi toxice.
•Încurajează parteneriatele cu mediul industrial si de afaceri in vederea găsirii cailor de reducere a
    cantităţii de deşeuri generate.
   În multe zone din ţară, în special în cele în care nu există un
    sistem bine pus la punct de colectare a gunoiului menajer, cu
    precădere în mediul rural, oamenii aruncă gunoiul în zone
    neamenajate din care acestea pot ajunge foarte uşor în apa
    râurilor. Aceste zone devin uşor focare de infecţie, iar câinii
    vagabonzi, ciorile, şobolanii pot purta viruşii înspre localităţi.
   Una dintre cele mai mari probleme ale acumulărilor de
    deşeuri este cea a PET-urilor. Acestea, dacă sunt aruncate în
    natură pot ajunge foarte uşor în râuri, unde plutesc până la
    gurile de vărsare, unde se acumulează. Pe parcursul râului
    însă, se pot acumula temporar şi pot forma adevărate insule,
    cum este cazul acestor imagini de pe râul Olt.
   Să urmărim felul în care deşeurile pot dispărea în mod natural
    din natură prin degradare completă:
   - recipientele din metal (cutii de conserve, canistre de
    combustibil) se degradează în aproximativ 150-300 ani;
   - recipientele din aluminiu (doze de bere sau sucuri) dispar în
    300-400 de ani;
   - plasticul (sticle de suc, ambalaje) nu se degradează,
    eventual se rupe în bucăţi mici care sunt ingerate de animale;
   - obiectele din sticlă nu se dezintegrează niciodată, ea suferă
    doar un proces de fărâmiţare, deci nu este integrată niciodată
    în circuitul materiei în natură.
   Nu trebuie nici un fel de calcul greoi pentru a vedea că acest
    gunoi nu va putea dispărea niciodată din natură, astfel de
    acumulări nu fac decât să împiedice ciclurile de viaţă
Singura firmă de reciclare a PET-urilor din România importa
                        PET-urile din afară
   În ţara noastră există într-adevăr o singură fabrică de reciclare a sticlelor din plastic, la
    Buzău, dar care se loveşte de o problemă: lipsa materiei prime din cauza sistemului
    deficitar de colectare a deşeurilor, din România.
   Povestea singurului reciclator de PET-uri din ţară a început în 2002, când un grup de
    afacerişti din Taiwan, care tocmai privatizaseră societatea buzoiană Romcarbon, au decis să
    investească într-un domeniu virgin, al reciclării deşeurilor.
   „Investitorii au observat că în România sunt prea multe PET-uri aruncate la gunoi sau lăsate
    la întâmplare pe câmpuri şi s-au hotărât să investească un milion de dolari într-o linie de
    reciclare a maselor plastice.
   În primii ani de funcţionare, societatea livra granulele şi fulgii din PET unor producători de
    mase plastice din ţară şi din străinătate. Din 2004 însă investitorii taiwanezei au înfiinţat o
    fabrică de fibre sintetice, GreenFiber International, cu un capital social de aproape 7 milioane
    de euro, ce utilizează integral produsul rezultat din reciclarea PET-urilor.
   „Fibrele sintetice produse sunt de cea mai bună calitate, ele având caracteristicile lânei sau
    ale bumbacului. Trimitem la export peste 90% din producţie în ţări precum Germania, Franţa
    sau Spania, pentru fabrici de mobilă, pentru industria auto şi mai ales pentru industria textilă”,
    a declarat Cristinel Dobrotă. Reciclatorul buzoian a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de
    18 milioane de euro şi un profit de 900.000 de euro.
   Cantitatea mică de deşeuri din PET ce se colectează la nivelul României, a făcut ca
    societatea să importe materie primă.
Poluarea cu PET-uri a oceanelor
   In partea nordica a oceanului Pacific exista un curent, curentul subtropical al
    Pacificului de Nord, un fel de spirală unde se intâlnesc mai mulți curenți oceanici
    creați inițial de mișcarea maselor de aer. Însa acum aici sunt tone de gunoi,
    majoritatea din plastic. Este cea mai mare groapă de gunoi din lume și plutește în
    mijlocul oceanului. Poza de mai jos e edificatoare.




   Curentul a dat nastere de fapt la doua mase de deseuri, ambele in crestere, una
    in vest si una in est, ca niste insule plutitoare. Cea estica este situata intre Hawaii
    si California, iar specialistii estimeaza ca are suprafata cam de 2 ori mai mare
    decat cea a Texasului. Cea vestica s-a format in estul Japoniei –adica vestul
    insulelor Hawaii. Ambele sunt masive si aduna deseuri din intreaga lume. Cele
    doua sunt legate intre ele de un curent subtire, lung de aproximativ 10 000 de km,
    considerat a fi zona de convergenta unde se acumuleaza o cantitate semnificativa
    de resturi, aproape 100 de milioane de tone.
Infernuri ecologice

   Prin arderea a aproape opt miliarde de tone de combustibil convenţional se
    aruncă anual în atmosferă aproximativ un miliard si jumatate tone de
    cenusă, praf si gaze. Pe lânga arderea combustibililor – cărbune, petrol,
    lemn, gaze naturale – probleme asemanatoare creează şi alte industrii,
    îndeosebi chimică metalurgică unele ramuri constructoare de maşini,
    industria alimentară etc. – ca şi circulaţia automobilelor, avioanelor,
    trenurilor, vapoarelor etc.

                            Arderea gunoaielor în gospodării
 Se referă la arderea deşeurilor menajere de către cetățeni pe cuprinsul
  proprietăților lor. Deşeurile care sunt arse de obicei sunt cele de hârtie,
  carton, resturi alimentare, plastic şi resturile vegetale din grădină, în
  concluzie orice material care altfel va fi reciclat sau transportat la depozitul
  pentru deşeuri. Emisiile în aer provenite de la arderea gunoaielor în curte
  sunt eliberate direct în atmosferă fără a fi tratate sau filtrate.
Aten ție, nu face ți asta! Reprezintă un pericol pentru
                             sănătate
 Majoritatea persoanelor care dau foc deşeurilor nu realizează cât de dăunătoare este
  această practică pentru sănătatea lor şi a mediului înconjurător. Cercetările actuale
  indică faptul că arderea gunoaielor în gospodării este cu mult mai nocivă pentru
  sănătatea noastră decât s-a crezut până acum. Această practică poate creşte riscul
  de boli de inimă, să agraveze afecțiuni respiratorii precum astm, emfizemul şi să
  cauzeze eczeme, amețeli şi dureri de cap. Arderea gunoaielor în curte generează
  cantități nocive de dioxine, un grup de substanțe chimice foarte toxice care se depun
  pe culturile de plante şi pe cursurile de apă, caz în care ele ajung în cele din urmă în
  alimentele pe care le consumăm şi ne afectează sănătatea.
 În general, dioxinele nu există în materiale înainte ca acestea să fie incinerate, ci
  sunt produse în timpul arderii. Atunci când deşeurile sunt arse în butoi se produc
  cantități mult mai mari de dioxină decât în cazul în care ele sunt arse într-un
  incinerator. Butoaiele în care se ard gunoaiele din gospodărie prezintă un aport
  limitat de oxigen şi deci arderea are loc la temperaturi destul de scăzute, generând
  nu numai dioxină, ci şi mult fum şi alți factori poluatori.
 Spre deosebire de butoaiele sau cutiile folosite pentru a arde gunoaiele din
  gospodărie, incineratoarele mari respectă regulamentele de mediu cu privire la
  implementarea unor sisteme stricte de control al poluării pentru reducerea emisiilor
  de dioxină, în special prin prevenirea formării acestora. Arderea gunoaielor în
  gospodării este foarte periculoasă pentru că emite factori poluanți la nivelul solului,
  nivel la care pot fi inhalați cu uşurință sau încorporați în lanțul trofic.
Atenție, nu faceți asta! Reprezintă un pericol pentru
                            sănătate
 Gunoaiele arse în spații deschise generează mulți factori poluanți, precum:
  • dioxină,
  • poluarea cu particule,
  • hidrocarburi aromatice policiclice,
  • compuşi organici volatili,
  • monoxid de carbon,
  • hexaclorbenzen, şi
  • cenuşă.
 Multe pericole pentru sănătate pot fi cauzate de inhalarea sau ingerarea unor
  cantități mici din aceşti factori poluanți. În special copiii, persoanele în vârstă
  sau persoanele cu afecțiuni respiratorii pot fi vulnerabili la unii dintre aceşti
  factori poluanți.
  Dioxine
Arderea gunoaielor în gospodării este un motiv de îngrijorare pentru sănătatea umană
   pentru că generează cantități semnificative de dioxine. Dioxinele sunt clasificate ca
   poluanți persistenţi, bioacumulativi şi toxici (PBT). Dioxinele sunt puternici agenţi
   toxici care au potențialul de a produce un spectru larg de efecte adverse în corpul
   uman. Dioxinele pot altera creşterea şi dezvoltarea fundamentală a celulelor în
   moduri ce pot determina efecte nocive asupra reproducerii şi dezvoltării,
   distrugerea sistemului imunitar, dereglarea sistemului hormonal şi cancer.

  Poluarea cu particule
Poluarea cu particule, numite şi materie solidă activă, pe scurt PM, se referă la
   particulele microscopice eliberate prin arderea în spații deschise. Particulele care
   sunt suficient de mici pentru a pătrunde în plămâni pot cauza numeroase probleme
   de sănătate. Particulele pot agrava problemele respiratorii precum astm şi
   bronşita şi au fost asociate cu aritmia cardiacă (bătăi neregulate ale inimii) şi
   atacuri de cord.
Persoanele cu boli de inimă sau de plămâni, cele în vârstă şi copiii prezintă cele
   mai ridicate riscuri în urma expunerii la particule.

  Hidrocarburi aromatice policiclice
Hidrocarburile aromatice policiclice (PAH) sunt un grup de substanțe chimice ce se
   regăsesc în materia solidă activă (în fum sau în funingine) emisă prin arderea
   gunoaielor în gospodării.
Aceste hidrocarburi rezultă din arderea incompletă a anumitor materiale. Unele
   PAH determina apariția cancerului.
  Compuşi organici volatili
Persoanele din imediata vecinătate a unui butoi în care sunt arse gunoaie sunt de
   asemenea expuse la nivele ridicate de compuşi organici volatili (COV) generate de
   arderea în spații deschise. Multe COV sunt dăunătoare omului. Ele contribuie la
   poluarea cu ozon la nivelul solului, cunoscută sub numele de smog, care poate
   determina înrăutățirea stării de sănătate a persoanelor care prezintă probleme
   respiratorii, cardiace sau alte afecțiuni. Inhalarea anumitor COV poate determina
   iritații ale ochilor, căilor respiratorii sau ale gâtului; dureri de cap; pierderea
   echilibrului; amețeli; afecțiuni ale ficatului, rinichilor şi ale sistemului nervos
   central.

   Monoxidul de carbon
Alt poluant important generat de arderea gunoaielor în gospodărie este monoxidul de
    carbon (CO). La nivele reduse de expunere la CO, oamenii pot experimenta o
    varietate de simptome neurologice precum dureri de cap, oboseală, amețeli şi
    stări de vomă.

 Hexaclorbenzen
Hexaclorbenzen, sau HCB, este o toxină foarte persistentă în mediul înconjurător care
  se degradează lent în prezenta aerului şi, implicit, se poate răspândi prin atmosferă
  pe distanțe mari. HCB se bioacumulează în peşti, animale marine, păsări, licheni şi
  animale care se hrănesc cu peşti sau licheni. Pe baza studiilor efectuate pe animale,
  expunerea redusă pe termen lung poate afecta dezvoltarea fetuşilor, cauza
  cancer, conduce la afecțiuni ale rinichilor şi ficatului şi poate determina stări
  de oboseală sau iritații ale pielii. HCB este considerat un factor probabil pentru
  declanşarea cancerului uman şi este toxic pe toate căile de expunere.
  Cenuşa
Arderea gunoaielor în gospodărie produce reziduuri de cenuşă, care pot conține metale
   toxice precum mercur, plumb, crom şi arseniu. Aceste metale pot fi toxice la ingerare.
   Când o persoană înghite cantități periculoase de plumb, poate prezenta creşteri ale
   tensiunii arteriale, probleme cardiovasculare, afecțiuni ale rinichilor şi afecțiuni
   cerebrale. Neavizate de pericolul potențial, unele persoane împrăştie cenuşa în
   grădinile proprii sau o îngroapă pe terenurile proprii. Plantele din grădini pot absorbi
   şi acumula aceste metale, ceea ce face ca ele să reprezinte un pericol în alimentație.
   Copiii care se joacă în curte sau grădină pot ingera sol care să conțină aceste
   metale. De asemenea, ploaia poate intermedia transferul acestei cenuşi în pânza
   freatică sau în apele de suprafață, contaminând apa potabilă sau alimentele.
 Suntem printre ultimele tări europene care nu au un sistem public de
   reciclare a deseurilor (CERINTA OBLIGATORIE UE)
   Metodele clasice folosite de noi : arderea si îngroparea cantităţilor mari de
   deşeuri urbane (umede, plastic) în aer liber produc emisii de dioxină, una
   dintre cele mai toxice substanţe cunoscute pâna în prezent, care mai este si
   bioacumulativă; Prin arderea plasticului se elimină substanţe care produc boli
   de plamâni şi în timp mai lung pot îmbolnăvi ficatul, rinichii şi sângele. Mai
   mult decât atât, materialele plastice mai complexe cum sunt vinilinul, ebonita,
   bachelita ori cauciucurile, emană prin ardere substanţe care produc cancer,
   atacând în primul rând sângele, care în timp poate îmbolnavi toate organele
   corpului. Aproximativ 70% din PET-uri sunt colectate la "gramada" cu celelate
   deseuri urbane, de catre firmele specializate (societatile de salubrizare) si apoi
   eliminate din mediu, prin procedeul "arderii in aer liber" şi tot "la gramada" in
   marile gropi de gunoi de la periferia orasului (arderea plasticului în aer liber
   este o practica deja interzisă în UE, din cauza emisiilor de dioxină), iar restul
   ramân depozitate prin diferite locaţii (zone locuibile, parcuri zone verzi
   ş.a.m.d.). Din cauza materialelor din care sunt produse (plastic) nu sunt
   biodegradabile. În prezent doar 5% din aceste PET-uri se colecteaza separat
   in vederea reciclării.
De ce avem nevoie de apă pură?
   În ciuda faptului că guvernele din toate ţările lumii, încearcă să-şi îmbunătăţească
    reglementările privind livrarea apei potabile prin reţele de distribuţie locale sau prin
    diferite tipuri de apă îmbuteliată, calitatea apei rămâne una din cele mai stresante
    provocări la care trebuie să facă faţă comunitatea mondială.
   În apele de pe glob există peste 80.000 poluanţi a căror efecte nu pot fi încă
    cuantificate.
   La aceştia, anual, se mai adaugă încă 250 milioane de tone de contaminanţi
   Statisticile arată că 40 de copii mor zilnic şi nenumăraţi oameni se îmbolnăvesc din
    cauza consumului de apă nesigură.
   Lipsa apei curate este răspunzătoare pentru 80% din cauzele de îmbolnăvire şi
    decese înregistrate chiar şi în ţările dezvoltate. Jumătate din paturile spitalelor sunt
    ocupate, în permanenţă, de pacienţi care suferă de boli legate de apă. Tot lipsa apei
    curate este răspunzătoare de scăderea randamentului fizic şi intelectual al
    oamenilor.
   Specialiştii de pretutindeni susţin că SOLUŢIA cea mai bună şi eficientă, pentru a
    avea o apă curată şi sigură, este purificarea apei la punctul de consum
 Soluţia ideală – NU POLUAŢI!!!
Concluzii

   Ce poti face din pet-uri reciclate?
   5 butelii de 2 litri sunt suficiente pentru a realiza fibre pentru un tricou mare;
   20 butelii de 2 litri sunt suficiente pentru umplutura unei jachete de iarna;
   35 butelii de 2 litri sunt necesare pentru realizarea unui sac de dormit;
   60 butelii de 2 litri sunt necesare pentru 1 mp de carpeta.
 http://stirileprotv.ro/exclusiv/stirile-
  tale/bucuresti-ar-trebui-sa-se-numeasca-
  gunoiesti-imaginile-arata-ca-da.html#

More Related Content

What's hot

Civilizatia medievala
Civilizatia medievalaCivilizatia medievala
Civilizatia medievalaaleee4u
 
Simbolismul european cimpan mioara colegiul militar campulung moldovenesc
Simbolismul european cimpan mioara colegiul militar campulung moldovenescSimbolismul european cimpan mioara colegiul militar campulung moldovenesc
Simbolismul european cimpan mioara colegiul militar campulung moldovenescMioara Cimpan
 
Comunicarea interculturala
Comunicarea interculturalaComunicarea interculturala
Comunicarea interculturalaAlianta INFONET
 
A învăța să înveți.d oc
A învăța să înveți.d ocA învăța să înveți.d oc
A învăța să înveți.d ocAlina Iliev
 
Criticismul Junimist
Criticismul JunimistCriticismul Junimist
Criticismul Junimistguesta1c73b
 
Arhitectura romana - scurta prezentare
Arhitectura romana - scurta prezentare Arhitectura romana - scurta prezentare
Arhitectura romana - scurta prezentare Nistor Mirela
 
Proiect Istorie-Imperiile Coloniale.pptx
Proiect Istorie-Imperiile Coloniale.pptxProiect Istorie-Imperiile Coloniale.pptx
Proiect Istorie-Imperiile Coloniale.pptxIris469961
 
Revolutia de la 1848 in tarile romane
Revolutia de  la 1848 in tarile romaneRevolutia de  la 1848 in tarile romane
Revolutia de la 1848 in tarile romaneNicoleta Cristea
 
Formarea regatului francilor
Formarea regatului francilorFormarea regatului francilor
Formarea regatului francilorCeaiCuLamaie
 
Contribuția etnologului Gr. Botezatu la valorificarea folclorului românesc
Contribuția etnologului Gr. Botezatu la valorificarea folclorului românescContribuția etnologului Gr. Botezatu la valorificarea folclorului românesc
Contribuția etnologului Gr. Botezatu la valorificarea folclorului românescServiciul Audiovideoteca Nationala
 
Educatie Rutiera Circulatia
Educatie Rutiera  CirculatiaEducatie Rutiera  Circulatia
Educatie Rutiera CirculatiaCatalinToma
 
Codificarea marfurilor
Codificarea marfurilorCodificarea marfurilor
Codificarea marfurilorRodica B
 

What's hot (20)

Centralizarea frantei
Centralizarea franteiCentralizarea frantei
Centralizarea frantei
 
Regele Carol I
Regele Carol IRegele Carol I
Regele Carol I
 
Civilizatia medievala
Civilizatia medievalaCivilizatia medievala
Civilizatia medievala
 
Simbolismul european cimpan mioara colegiul militar campulung moldovenesc
Simbolismul european cimpan mioara colegiul militar campulung moldovenescSimbolismul european cimpan mioara colegiul militar campulung moldovenesc
Simbolismul european cimpan mioara colegiul militar campulung moldovenesc
 
Comunicarea interculturala
Comunicarea interculturalaComunicarea interculturala
Comunicarea interculturala
 
Pasoptismul
PasoptismulPasoptismul
Pasoptismul
 
A învăța să înveți.d oc
A învăța să înveți.d ocA învăța să înveți.d oc
A învăța să înveți.d oc
 
Criticismul Junimist
Criticismul JunimistCriticismul Junimist
Criticismul Junimist
 
Holocaust
Holocaust Holocaust
Holocaust
 
Arhitectura romana - scurta prezentare
Arhitectura romana - scurta prezentare Arhitectura romana - scurta prezentare
Arhitectura romana - scurta prezentare
 
Proiect Istorie-Imperiile Coloniale.pptx
Proiect Istorie-Imperiile Coloniale.pptxProiect Istorie-Imperiile Coloniale.pptx
Proiect Istorie-Imperiile Coloniale.pptx
 
Revolutia de la 1848 in tarile romane
Revolutia de  la 1848 in tarile romaneRevolutia de  la 1848 in tarile romane
Revolutia de la 1848 in tarile romane
 
Balul bobocilor, 2019
Balul bobocilor, 2019Balul bobocilor, 2019
Balul bobocilor, 2019
 
CYBERBULLYING.pptx
CYBERBULLYING.pptxCYBERBULLYING.pptx
CYBERBULLYING.pptx
 
Formarea regatului francilor
Formarea regatului francilorFormarea regatului francilor
Formarea regatului francilor
 
Revolutia franceza1789
Revolutia franceza1789Revolutia franceza1789
Revolutia franceza1789
 
Contribuția etnologului Gr. Botezatu la valorificarea folclorului românesc
Contribuția etnologului Gr. Botezatu la valorificarea folclorului românescContribuția etnologului Gr. Botezatu la valorificarea folclorului românesc
Contribuția etnologului Gr. Botezatu la valorificarea folclorului românesc
 
Educatie Rutiera Circulatia
Educatie Rutiera  CirculatiaEducatie Rutiera  Circulatia
Educatie Rutiera Circulatia
 
Codificarea marfurilor
Codificarea marfurilorCodificarea marfurilor
Codificarea marfurilor
 
Vulcani.
Vulcani.Vulcani.
Vulcani.
 

Viewers also liked (20)

Catastrofele naturale
Catastrofele naturaleCatastrofele naturale
Catastrofele naturale
 
Celmaibunprieten
CelmaibunprietenCelmaibunprieten
Celmaibunprieten
 
Alcatuirea animalelor
Alcatuirea animalelorAlcatuirea animalelor
Alcatuirea animalelor
 
Test de verificare
Test de verificareTest de verificare
Test de verificare
 
Lacul 1234050584758105-2
Lacul 1234050584758105-2Lacul 1234050584758105-2
Lacul 1234050584758105-2
 
Ex. aplicative
Ex. aplicativeEx. aplicative
Ex. aplicative
 
Unirea
UnireaUnirea
Unirea
 
Vara fisa clasa_3_didactic
Vara fisa clasa_3_didacticVara fisa clasa_3_didactic
Vara fisa clasa_3_didactic
 
Indepenentadestatsiunireadobrogei
IndepenentadestatsiunireadobrogeiIndepenentadestatsiunireadobrogei
Indepenentadestatsiunireadobrogei
 
Maiasii
MaiasiiMaiasii
Maiasii
 
Educatie plastica
Educatie plasticaEducatie plastica
Educatie plastica
 
Chim2
Chim2Chim2
Chim2
 
Masurare nano
Masurare nanoMasurare nano
Masurare nano
 
Spune stop schimbărilor climatice diana, oana
Spune stop schimbărilor climatice diana, oanaSpune stop schimbărilor climatice diana, oana
Spune stop schimbărilor climatice diana, oana
 
Organiyarea datelor
Organiyarea datelorOrganiyarea datelor
Organiyarea datelor
 
Tema2 fisa de lucru
Tema2 fisa de lucruTema2 fisa de lucru
Tema2 fisa de lucru
 
Dezechilibre naturale
Dezechilibre naturaleDezechilibre naturale
Dezechilibre naturale
 
Exercitii de aplicare a ordinii efectuarii operatiilor si eliminarea parantez...
Exercitii de aplicare a ordinii efectuarii operatiilor si eliminarea parantez...Exercitii de aplicare a ordinii efectuarii operatiilor si eliminarea parantez...
Exercitii de aplicare a ordinii efectuarii operatiilor si eliminarea parantez...
 
Primavara (1)
Primavara (1)Primavara (1)
Primavara (1)
 
Intervention Silvère MERCIER
Intervention Silvère MERCIER Intervention Silvère MERCIER
Intervention Silvère MERCIER
 

Similar to Fraguta dobrescu sănătatea pământului, sănătatea noastră

Mediul inconjurator
Mediul inconjuratorMediul inconjurator
Mediul inconjurator1968pop
 
POLUAREA MEDIULUI PREZENTARE PT ELEVI.pptx
POLUAREA MEDIULUI PREZENTARE PT ELEVI.pptxPOLUAREA MEDIULUI PREZENTARE PT ELEVI.pptx
POLUAREA MEDIULUI PREZENTARE PT ELEVI.pptxVictoriaPancenco
 
ECOLOGIA SAU PĂCATUL POLĂUĂRII MEDIULUI CA DESACRALIZARE A NATURII
ECOLOGIA SAU PĂCATUL POLĂUĂRII MEDIULUI CA DESACRALIZARE A NATURIIECOLOGIA SAU PĂCATUL POLĂUĂRII MEDIULUI CA DESACRALIZARE A NATURII
ECOLOGIA SAU PĂCATUL POLĂUĂRII MEDIULUI CA DESACRALIZARE A NATURIIRadu Teodorescu
 
Reciclarea hartiei
Reciclarea hartieiReciclarea hartiei
Reciclarea hartieizibo.ro
 
Natura si echilibrul sau
Natura si echilibrul sauNatura si echilibrul sau
Natura si echilibrul saunarcisaebc
 
Dati o sansa mediului!
Dati o sansa mediului!Dati o sansa mediului!
Dati o sansa mediului!Any Tanase
 
Hai Să Fim Copii Ai PăMâNtului!
Hai Să Fim Copii Ai PăMâNtului!Hai Să Fim Copii Ai PăMâNtului!
Hai Să Fim Copii Ai PăMâNtului!lumy19
 
Lectia 5 gunoi vs deseu.pdf
Lectia 5 gunoi vs deseu.pdfLectia 5 gunoi vs deseu.pdf
Lectia 5 gunoi vs deseu.pdfIonelaIana
 
Pamantul Esti Tu!
Pamantul Esti Tu!Pamantul Esti Tu!
Pamantul Esti Tu!guest7070b0
 
Pamantul Esti Tu!
Pamantul Esti Tu!Pamantul Esti Tu!
Pamantul Esti Tu!oprea elena
 
Mesajul PăMâNtului CăTre PăMâNteni
Mesajul PăMâNtului CăTre PăMâNteniMesajul PăMâNtului CăTre PăMâNteni
Mesajul PăMâNtului CăTre PăMâNteniguest43dcbae
 

Similar to Fraguta dobrescu sănătatea pământului, sănătatea noastră (20)

Simpozion
Simpozion Simpozion
Simpozion
 
Mediul inconjurator
Mediul inconjuratorMediul inconjurator
Mediul inconjurator
 
Protejati mediul
Protejati mediulProtejati mediul
Protejati mediul
 
POLUAREA MEDIULUI PREZENTARE PT ELEVI.pptx
POLUAREA MEDIULUI PREZENTARE PT ELEVI.pptxPOLUAREA MEDIULUI PREZENTARE PT ELEVI.pptx
POLUAREA MEDIULUI PREZENTARE PT ELEVI.pptx
 
ECOLOGIA SAU PĂCATUL POLĂUĂRII MEDIULUI CA DESACRALIZARE A NATURII
ECOLOGIA SAU PĂCATUL POLĂUĂRII MEDIULUI CA DESACRALIZARE A NATURIIECOLOGIA SAU PĂCATUL POLĂUĂRII MEDIULUI CA DESACRALIZARE A NATURII
ECOLOGIA SAU PĂCATUL POLĂUĂRII MEDIULUI CA DESACRALIZARE A NATURII
 
Reciclarea hartiei
Reciclarea hartieiReciclarea hartiei
Reciclarea hartiei
 
Natura si echilibrul sau
Natura si echilibrul sauNatura si echilibrul sau
Natura si echilibrul sau
 
Dati o sansa mediului!
Dati o sansa mediului!Dati o sansa mediului!
Dati o sansa mediului!
 
Poluarea
PoluareaPoluarea
Poluarea
 
S.O.S.!
S.O.S.!S.O.S.!
S.O.S.!
 
Hai Să Fim Copii Ai PăMâNtului!
Hai Să Fim Copii Ai PăMâNtului!Hai Să Fim Copii Ai PăMâNtului!
Hai Să Fim Copii Ai PăMâNtului!
 
Lectia 5 gunoi vs deseu.pdf
Lectia 5 gunoi vs deseu.pdfLectia 5 gunoi vs deseu.pdf
Lectia 5 gunoi vs deseu.pdf
 
Planeta esti TU
Planeta esti TUPlaneta esti TU
Planeta esti TU
 
Sos!
Sos!Sos!
Sos!
 
Protectia mediului
Protectia mediuluiProtectia mediului
Protectia mediului
 
protectia mediului
protectia mediuluiprotectia mediului
protectia mediului
 
Pamantul Esti Tu!
Pamantul Esti Tu!Pamantul Esti Tu!
Pamantul Esti Tu!
 
Pamantul Esti Tu!
Pamantul Esti Tu!Pamantul Esti Tu!
Pamantul Esti Tu!
 
Poluarea 2
Poluarea 2Poluarea 2
Poluarea 2
 
Mesajul PăMâNtului CăTre PăMâNteni
Mesajul PăMâNtului CăTre PăMâNteniMesajul PăMâNtului CăTre PăMâNteni
Mesajul PăMâNtului CăTre PăMâNteni
 

More from mihaelapaduraru

More from mihaelapaduraru (20)

Proiectul ghita delia
Proiectul ghita deliaProiectul ghita delia
Proiectul ghita delia
 
Proiect tematic claudia si oana
Proiect tematic   claudia si oanaProiect tematic   claudia si oana
Proiect tematic claudia si oana
 
Proiec tematic prezentare ppt
Proiec  tematic  prezentare pptProiec  tematic  prezentare ppt
Proiec tematic prezentare ppt
 
Brosura
BrosuraBrosura
Brosura
 
Cozam Dafin Fotografi cu test initial clasa a 5 a
Cozam Dafin Fotografi cu  test initial clasa a 5 aCozam Dafin Fotografi cu  test initial clasa a 5 a
Cozam Dafin Fotografi cu test initial clasa a 5 a
 
Referat com metodica 11noiem2013
Referat com metodica 11noiem2013Referat com metodica 11noiem2013
Referat com metodica 11noiem2013
 
Fisa ui3
Fisa ui3Fisa ui3
Fisa ui3
 
Test evaluare digestie
Test evaluare digestieTest evaluare digestie
Test evaluare digestie
 
Sistemul digestiv
Sistemul digestivSistemul digestiv
Sistemul digestiv
 
Fiziologia aparatului digestiv
Fiziologia aparatului digestivFiziologia aparatului digestiv
Fiziologia aparatului digestiv
 
Fisa 2 lirism
Fisa 2 lirismFisa 2 lirism
Fisa 2 lirism
 
Fisa lucru lirism
Fisa lucru lirismFisa lucru lirism
Fisa lucru lirism
 
Fisa gen liric
Fisa gen liricFisa gen liric
Fisa gen liric
 
Fisa gen liric
Fisa gen liricFisa gen liric
Fisa gen liric
 
91 test
91 test91 test
91 test
 
Test formativ stiinte_cl_2
Test formativ stiinte_cl_2Test formativ stiinte_cl_2
Test formativ stiinte_cl_2
 
Plante de camp
Plante de campPlante de camp
Plante de camp
 
Fisa de lucru_stiinte
Fisa de lucru_stiinteFisa de lucru_stiinte
Fisa de lucru_stiinte
 
Fisa de lucru_stiinte
Fisa de lucru_stiinteFisa de lucru_stiinte
Fisa de lucru_stiinte
 
0 2 fisa_cunoasterea_mediului
0 2 fisa_cunoasterea_mediului0 2 fisa_cunoasterea_mediului
0 2 fisa_cunoasterea_mediului
 

Fraguta dobrescu sănătatea pământului, sănătatea noastră

  • 1. SĂNĂTATEA PĂMÂNTULUI, SĂNĂTATEA NOASTRĂ  PROFESOR CHIMIE – FIZICĂ: DOBRESCU FRĂGUŢA;  ŞCOALA CU CLASELE I -VIII ALBESTII DE MUSCEL, JUDETUL ARGES
  • 2.  Protecţia mediului este o problemă a tuturor. Este problema redresării, conservării şi ocrotirii mediului în scopul restrângerii şi eliminării surselor de poluare, în cadrul dezvoltării armonioase a societăţii.  Deşeurile poluează aerul, apa şi solul, degradează peisajele pe suprafeţe întinse, antrenează costuri ridicate pentru depozitarea lor şi uzine pentru incinerarea reziduurilor.
  • 3.  De multe ori ne întrebăm unde o să ajungă planeta noastră, dacă îşi continuă acest drum liniar către autodistrugere. Mulţi sunt cei care încearcă să salveze câte un munte transformându-l în parc natural, câte o apă sau pădure numind-o arie protejată, câte o stâncă ce devine rezervaţie geologică sau câte un animal sau plantă ce devine monument al naturii... cu toate astea însă, sunt parcă şi mai mulţi care nu respectă acest lucru şi care, în ignoranţa lor, distrug încet şi sigur această lume de contraste de care cu toţii suntem uneori atât de mândri.  Viaţa, în forma ei pe care o cunoaştem cu toţii, există datorită aerului, apei şi pământului, acestea fiind elementele principale ce stau la baza ei. Atunci când unul dintre aceste elemente este perturbat de om şi nu îşi mai poate urma ciclurile naturale, echilibrul se distruge, iar noi privim, uneori fără drept de replică, la adevărate dezastre ecologice. O pungă de plastic aruncată în ocean poate ucide o balenă, prin simplul fapt că aceasta o înghite odată cu hrana, iar punga poate astupa orificiul prin care aceste minunate mamifere respiră.  Anticii considerau apa ca origine a tuturor lucrurilor, fruct al dragostei dintre pământ şi cer. Concepţiile au evoluat, astăzi apa este obiect de studiu, sursă vitală a omenirii, dar paradoxal, în acelaşi timp şi groapă de gunoi... şi acelaşi lucru îl putem spune şi despre sol.  Cea mai mare problemă nu este una de suprafaţă, ci una de cantitate, planeta noastră nu mai poate duce în spate atâtea deşeuri, ce continuă să crească cu cifre inimaginabile în fiecare zi. Această “picătură” ce poate fi ambalajul unui pachet de ţigări sau un container de substanţe chimice reziduale, cu siguranţă lasă răni adânci în “piatra” acestei planete, pe care noi toţi o numim Casă.
  • 4. 1. POLUAREA CU DEŞEURI, O PROBLEMĂ GRAVĂ A OMENIRII  Este o realitate atât de crudă, încât cuvintele nu îşi mai au rostul!  Orbiţi de mândrie, de orgoliu, de egoism, uităm adesea că viaţa nu a fost lăsată doar pentru noi, că nu este un bun personal! Pare să ne scape un lucru extrem de important: nu realizăm că, pentru a trăi noi in linişte, nu trebuie să distrugem natura, să chinuim sau să omorâm orice vietate! Din contră! Nici un om care are o fărâmă de conştiinţă nu va fi fericit distrugând ceva! Dar nu este suficient! Ce facem, atunci, cu cei care nu au pic de conştiinţă sau, mai bine spus, fără a fi deloc dură, nu au pic de raţiune? Îi lăsăm sa distrugă totul, să distrugă ceea ce Dumnezeu a dăruit acestei lumi?! Nu putem da dovadă ca merităm măcar un pic din ceea ce ne-a fost oferit? De câte vieţi sacrificate mai avem nevoie pentru a ne trezi la realitate, pentru a lua măsuri? Continuând aşa, nu putem ajunge decât într-un singur punct! Vom ajunge poate sa le arătăm copiilor sau nepoţilor noştri poze de demult pentru a-şi face o idee despre ce au însemnat, odată, pădurile, animalele, păsările…Vom ajunge, în timp, o „lume dispărută"! Si nimeni nu vrea asta, cu siguranţă! Dar trebuie sa facem ceva! Trebuie măcar să întindem VIEŢII o mână de ajutor! Nu este suficient doar să constatăm ceea ce este in jurul nostru şi să ne pară rău!  Atâta timp cât nu facem nimic altceva, suntem, poate, la fel de vinovaţi ca cei care distrug.  Deşi nimeni nu cred că mai are nevoie de vreo dovadă pentru a-şi da seama ce se intamplă în jurul nostru, încerc să pun în lumină câteva cazuri. Poate nu sunt nici cele mai elocvente, nici cele mai grave și nici singurele, cu certitudine! Sunt, pur si simplu o parte din cele de care m-am lovit direct!  Sa lăsăm imaginile să exprime în locul nostru nemulţumirea!
  • 6.
  • 7.
  • 8.
  • 9. Spune stop gunoaielor!  Poluarea din orase ne impinge  La nivelul comunităţii europene rezultă anual un volum de deşeuri spre oazele de verdeață, unde de cca. 2.000 de milioane de tone. Peste 40 de milioane de tone mergem să ne bucurăm de aerul din cantitatea de mai sus (2%) sunt clasificate ca deşeuri toxice. In curat și uneori de un grătar la ultimii 6 ani, cantitatea de deşeuri generate a crescut cu cca. 10% iarbă verde. Îngrijorator este pe an. Este evident ca aceasta tendinţă trebuie stopată dacă nu faptul că nu știm să prețuim dorim să ne scufundăm în deşeuri. resursele naturale pe care le  Un kilogram de deşeuri de persoană pe zi poate nu pare cine ştie avem, iar impactul nostru asupra ce dar, la nivelul Europei, pe parcursul unui întreg an aceasta mediului inconjurator, cel care ne conduce la peste 200 de milioane de tone de deşeuri municipale ține in viață este unul foarte care trebuiesc prelucrate si depozitate într-un fel sau altul. Mai mult dramatic. decât atât, deşeurile municipale nu reprezintă decât o mică parte  Cei care aruncaţi toate resturile din “muntele” de deşeuri produse anual în interiorul ţărilor aşa la întamplare cu nonşalantă. comunităţii. Situaţia actuală nu mai poate continua. Vă place să mâncaţi printre  Deşeurile nu sunt numai un pericol la adresa mediului înconjurător. gunoaie? Gandiţi-vă că data Ele au devenit o ameninţare la adresa sănătăţii umane în general viitoare cand vreţi să mergeţi la și a modului nostru de viată. grătar va trebui sa mâncaţi printre  Gropile de deşeuri devin pe zi ce trece mai pline. Metale grele și gunoaie, sau veţi fi nevoiţi sa substanţe toxice se scurg zi de zi în sol și în apa freatică. căutaţi un alt loc de relaxare Depozitele generează gaze toxice și explozive. Şi mai periculoase pentru că unde aţi fost data se dovedesc a fi gropile de deşeuri neamenajate sau slab trecută acum zac mormanele de amenajate al căror risc este incomparabil mai mare decât al gunoaie pe care le-aţi “uitat” depozitelor construite în conformitate cu cerinţele și tehnologiile dumneavoastră şi cei care v-au moderne. urmat exemplul.  Considerată multă vreme ca o soluţie alternativă la depozitarea deşeurilor, incinerarea acestora produce cantităţi mari de substanţe toxice și metale grele. Pentru prevenirea împrăştierii acestora
  • 10. Milioanele de tone de deşeuri produse anual, precum şi multitudinea de instrumente de reglementare ne pot da impresia că nu putem să influenţăm major subiectul deşeurilor. Acest lucru nu este adevărat. Acţiunile pe care le putem face zilnic pentru îmbunătăţirea situaţiei includ: ÎN CALITATE DE CONSUMATOR •Minimizează cantitatea de deşeuri pe care le produci. Cumpăra produse “ecologice” şi cu puţine ambalaje. •Reutilizează ambalajele acolo unde acest lucru e posibil. •Colectează deşeurile separat in vederea reciclării. •Verifica posibilitatea de a composta materiile organice. •Ia masuri speciale la depozitarea deşeurilor casnice periculoase. •Întreabă reprezentanţii municipalităţii ce fac pentru îmbunatatirea situaţiei deşeurilor la nivel local. De exemplu, au un plan de management al deşeurilor aşa cum se cere în legislaţia UE încă din 1975? ÎN CALITATE DE REPREZENTANT AL AUTORITĂŢII LOCALE •Adoptă un plan de management al deşeurilor si alocă resursele necesare implementării planului. •Minimizează cantitatea de deşeuri generate prin procurarea de produse ecologice. •Încurajează afacerile si cetăţenii să minimizeze cantitatea de deşeuri pe care le produc. •Facilitează reciclarea şi recuperarea prin furnizarea de containere separate pentru colectarea diferitelor categorii de deşeuri. •Stabileşte soluţii pentru colectarea separată a deşeurilor casnice periculoase şi toxice. •Încurajează parteneriatele cu mediul industrial si de afaceri in vederea găsirii cailor de reducere a cantităţii de deşeuri generate.
  • 11. În multe zone din ţară, în special în cele în care nu există un sistem bine pus la punct de colectare a gunoiului menajer, cu precădere în mediul rural, oamenii aruncă gunoiul în zone neamenajate din care acestea pot ajunge foarte uşor în apa râurilor. Aceste zone devin uşor focare de infecţie, iar câinii vagabonzi, ciorile, şobolanii pot purta viruşii înspre localităţi.  Una dintre cele mai mari probleme ale acumulărilor de deşeuri este cea a PET-urilor. Acestea, dacă sunt aruncate în natură pot ajunge foarte uşor în râuri, unde plutesc până la gurile de vărsare, unde se acumulează. Pe parcursul râului însă, se pot acumula temporar şi pot forma adevărate insule, cum este cazul acestor imagini de pe râul Olt.  Să urmărim felul în care deşeurile pot dispărea în mod natural din natură prin degradare completă:  - recipientele din metal (cutii de conserve, canistre de combustibil) se degradează în aproximativ 150-300 ani;  - recipientele din aluminiu (doze de bere sau sucuri) dispar în 300-400 de ani;  - plasticul (sticle de suc, ambalaje) nu se degradează, eventual se rupe în bucăţi mici care sunt ingerate de animale;  - obiectele din sticlă nu se dezintegrează niciodată, ea suferă doar un proces de fărâmiţare, deci nu este integrată niciodată în circuitul materiei în natură.  Nu trebuie nici un fel de calcul greoi pentru a vedea că acest gunoi nu va putea dispărea niciodată din natură, astfel de acumulări nu fac decât să împiedice ciclurile de viaţă
  • 12. Singura firmă de reciclare a PET-urilor din România importa PET-urile din afară  În ţara noastră există într-adevăr o singură fabrică de reciclare a sticlelor din plastic, la Buzău, dar care se loveşte de o problemă: lipsa materiei prime din cauza sistemului deficitar de colectare a deşeurilor, din România.  Povestea singurului reciclator de PET-uri din ţară a început în 2002, când un grup de afacerişti din Taiwan, care tocmai privatizaseră societatea buzoiană Romcarbon, au decis să investească într-un domeniu virgin, al reciclării deşeurilor.  „Investitorii au observat că în România sunt prea multe PET-uri aruncate la gunoi sau lăsate la întâmplare pe câmpuri şi s-au hotărât să investească un milion de dolari într-o linie de reciclare a maselor plastice.  În primii ani de funcţionare, societatea livra granulele şi fulgii din PET unor producători de mase plastice din ţară şi din străinătate. Din 2004 însă investitorii taiwanezei au înfiinţat o fabrică de fibre sintetice, GreenFiber International, cu un capital social de aproape 7 milioane de euro, ce utilizează integral produsul rezultat din reciclarea PET-urilor.  „Fibrele sintetice produse sunt de cea mai bună calitate, ele având caracteristicile lânei sau ale bumbacului. Trimitem la export peste 90% din producţie în ţări precum Germania, Franţa sau Spania, pentru fabrici de mobilă, pentru industria auto şi mai ales pentru industria textilă”, a declarat Cristinel Dobrotă. Reciclatorul buzoian a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 18 milioane de euro şi un profit de 900.000 de euro.  Cantitatea mică de deşeuri din PET ce se colectează la nivelul României, a făcut ca societatea să importe materie primă.
  • 13. Poluarea cu PET-uri a oceanelor  In partea nordica a oceanului Pacific exista un curent, curentul subtropical al Pacificului de Nord, un fel de spirală unde se intâlnesc mai mulți curenți oceanici creați inițial de mișcarea maselor de aer. Însa acum aici sunt tone de gunoi, majoritatea din plastic. Este cea mai mare groapă de gunoi din lume și plutește în mijlocul oceanului. Poza de mai jos e edificatoare.  Curentul a dat nastere de fapt la doua mase de deseuri, ambele in crestere, una in vest si una in est, ca niste insule plutitoare. Cea estica este situata intre Hawaii si California, iar specialistii estimeaza ca are suprafata cam de 2 ori mai mare decat cea a Texasului. Cea vestica s-a format in estul Japoniei –adica vestul insulelor Hawaii. Ambele sunt masive si aduna deseuri din intreaga lume. Cele doua sunt legate intre ele de un curent subtire, lung de aproximativ 10 000 de km, considerat a fi zona de convergenta unde se acumuleaza o cantitate semnificativa de resturi, aproape 100 de milioane de tone.
  • 14. Infernuri ecologice  Prin arderea a aproape opt miliarde de tone de combustibil convenţional se aruncă anual în atmosferă aproximativ un miliard si jumatate tone de cenusă, praf si gaze. Pe lânga arderea combustibililor – cărbune, petrol, lemn, gaze naturale – probleme asemanatoare creează şi alte industrii, îndeosebi chimică metalurgică unele ramuri constructoare de maşini, industria alimentară etc. – ca şi circulaţia automobilelor, avioanelor, trenurilor, vapoarelor etc. Arderea gunoaielor în gospodării  Se referă la arderea deşeurilor menajere de către cetățeni pe cuprinsul proprietăților lor. Deşeurile care sunt arse de obicei sunt cele de hârtie, carton, resturi alimentare, plastic şi resturile vegetale din grădină, în concluzie orice material care altfel va fi reciclat sau transportat la depozitul pentru deşeuri. Emisiile în aer provenite de la arderea gunoaielor în curte sunt eliberate direct în atmosferă fără a fi tratate sau filtrate.
  • 15. Aten ție, nu face ți asta! Reprezintă un pericol pentru sănătate  Majoritatea persoanelor care dau foc deşeurilor nu realizează cât de dăunătoare este această practică pentru sănătatea lor şi a mediului înconjurător. Cercetările actuale indică faptul că arderea gunoaielor în gospodării este cu mult mai nocivă pentru sănătatea noastră decât s-a crezut până acum. Această practică poate creşte riscul de boli de inimă, să agraveze afecțiuni respiratorii precum astm, emfizemul şi să cauzeze eczeme, amețeli şi dureri de cap. Arderea gunoaielor în curte generează cantități nocive de dioxine, un grup de substanțe chimice foarte toxice care se depun pe culturile de plante şi pe cursurile de apă, caz în care ele ajung în cele din urmă în alimentele pe care le consumăm şi ne afectează sănătatea.  În general, dioxinele nu există în materiale înainte ca acestea să fie incinerate, ci sunt produse în timpul arderii. Atunci când deşeurile sunt arse în butoi se produc cantități mult mai mari de dioxină decât în cazul în care ele sunt arse într-un incinerator. Butoaiele în care se ard gunoaiele din gospodărie prezintă un aport limitat de oxigen şi deci arderea are loc la temperaturi destul de scăzute, generând nu numai dioxină, ci şi mult fum şi alți factori poluatori.  Spre deosebire de butoaiele sau cutiile folosite pentru a arde gunoaiele din gospodărie, incineratoarele mari respectă regulamentele de mediu cu privire la implementarea unor sisteme stricte de control al poluării pentru reducerea emisiilor de dioxină, în special prin prevenirea formării acestora. Arderea gunoaielor în gospodării este foarte periculoasă pentru că emite factori poluanți la nivelul solului, nivel la care pot fi inhalați cu uşurință sau încorporați în lanțul trofic.
  • 16. Atenție, nu faceți asta! Reprezintă un pericol pentru sănătate  Gunoaiele arse în spații deschise generează mulți factori poluanți, precum: • dioxină, • poluarea cu particule, • hidrocarburi aromatice policiclice, • compuşi organici volatili, • monoxid de carbon, • hexaclorbenzen, şi • cenuşă.  Multe pericole pentru sănătate pot fi cauzate de inhalarea sau ingerarea unor cantități mici din aceşti factori poluanți. În special copiii, persoanele în vârstă sau persoanele cu afecțiuni respiratorii pot fi vulnerabili la unii dintre aceşti factori poluanți.
  • 17.  Dioxine Arderea gunoaielor în gospodării este un motiv de îngrijorare pentru sănătatea umană pentru că generează cantități semnificative de dioxine. Dioxinele sunt clasificate ca poluanți persistenţi, bioacumulativi şi toxici (PBT). Dioxinele sunt puternici agenţi toxici care au potențialul de a produce un spectru larg de efecte adverse în corpul uman. Dioxinele pot altera creşterea şi dezvoltarea fundamentală a celulelor în moduri ce pot determina efecte nocive asupra reproducerii şi dezvoltării, distrugerea sistemului imunitar, dereglarea sistemului hormonal şi cancer.  Poluarea cu particule Poluarea cu particule, numite şi materie solidă activă, pe scurt PM, se referă la particulele microscopice eliberate prin arderea în spații deschise. Particulele care sunt suficient de mici pentru a pătrunde în plămâni pot cauza numeroase probleme de sănătate. Particulele pot agrava problemele respiratorii precum astm şi bronşita şi au fost asociate cu aritmia cardiacă (bătăi neregulate ale inimii) şi atacuri de cord. Persoanele cu boli de inimă sau de plămâni, cele în vârstă şi copiii prezintă cele mai ridicate riscuri în urma expunerii la particule.  Hidrocarburi aromatice policiclice Hidrocarburile aromatice policiclice (PAH) sunt un grup de substanțe chimice ce se regăsesc în materia solidă activă (în fum sau în funingine) emisă prin arderea gunoaielor în gospodării. Aceste hidrocarburi rezultă din arderea incompletă a anumitor materiale. Unele PAH determina apariția cancerului.
  • 18.  Compuşi organici volatili Persoanele din imediata vecinătate a unui butoi în care sunt arse gunoaie sunt de asemenea expuse la nivele ridicate de compuşi organici volatili (COV) generate de arderea în spații deschise. Multe COV sunt dăunătoare omului. Ele contribuie la poluarea cu ozon la nivelul solului, cunoscută sub numele de smog, care poate determina înrăutățirea stării de sănătate a persoanelor care prezintă probleme respiratorii, cardiace sau alte afecțiuni. Inhalarea anumitor COV poate determina iritații ale ochilor, căilor respiratorii sau ale gâtului; dureri de cap; pierderea echilibrului; amețeli; afecțiuni ale ficatului, rinichilor şi ale sistemului nervos central.  Monoxidul de carbon Alt poluant important generat de arderea gunoaielor în gospodărie este monoxidul de carbon (CO). La nivele reduse de expunere la CO, oamenii pot experimenta o varietate de simptome neurologice precum dureri de cap, oboseală, amețeli şi stări de vomă.  Hexaclorbenzen Hexaclorbenzen, sau HCB, este o toxină foarte persistentă în mediul înconjurător care se degradează lent în prezenta aerului şi, implicit, se poate răspândi prin atmosferă pe distanțe mari. HCB se bioacumulează în peşti, animale marine, păsări, licheni şi animale care se hrănesc cu peşti sau licheni. Pe baza studiilor efectuate pe animale, expunerea redusă pe termen lung poate afecta dezvoltarea fetuşilor, cauza cancer, conduce la afecțiuni ale rinichilor şi ficatului şi poate determina stări de oboseală sau iritații ale pielii. HCB este considerat un factor probabil pentru declanşarea cancerului uman şi este toxic pe toate căile de expunere.
  • 19.  Cenuşa Arderea gunoaielor în gospodărie produce reziduuri de cenuşă, care pot conține metale toxice precum mercur, plumb, crom şi arseniu. Aceste metale pot fi toxice la ingerare. Când o persoană înghite cantități periculoase de plumb, poate prezenta creşteri ale tensiunii arteriale, probleme cardiovasculare, afecțiuni ale rinichilor şi afecțiuni cerebrale. Neavizate de pericolul potențial, unele persoane împrăştie cenuşa în grădinile proprii sau o îngroapă pe terenurile proprii. Plantele din grădini pot absorbi şi acumula aceste metale, ceea ce face ca ele să reprezinte un pericol în alimentație. Copiii care se joacă în curte sau grădină pot ingera sol care să conțină aceste metale. De asemenea, ploaia poate intermedia transferul acestei cenuşi în pânza freatică sau în apele de suprafață, contaminând apa potabilă sau alimentele.  Suntem printre ultimele tări europene care nu au un sistem public de reciclare a deseurilor (CERINTA OBLIGATORIE UE) Metodele clasice folosite de noi : arderea si îngroparea cantităţilor mari de deşeuri urbane (umede, plastic) în aer liber produc emisii de dioxină, una dintre cele mai toxice substanţe cunoscute pâna în prezent, care mai este si bioacumulativă; Prin arderea plasticului se elimină substanţe care produc boli de plamâni şi în timp mai lung pot îmbolnăvi ficatul, rinichii şi sângele. Mai mult decât atât, materialele plastice mai complexe cum sunt vinilinul, ebonita, bachelita ori cauciucurile, emană prin ardere substanţe care produc cancer, atacând în primul rând sângele, care în timp poate îmbolnavi toate organele corpului. Aproximativ 70% din PET-uri sunt colectate la "gramada" cu celelate deseuri urbane, de catre firmele specializate (societatile de salubrizare) si apoi eliminate din mediu, prin procedeul "arderii in aer liber" şi tot "la gramada" in marile gropi de gunoi de la periferia orasului (arderea plasticului în aer liber este o practica deja interzisă în UE, din cauza emisiilor de dioxină), iar restul ramân depozitate prin diferite locaţii (zone locuibile, parcuri zone verzi ş.a.m.d.). Din cauza materialelor din care sunt produse (plastic) nu sunt biodegradabile. În prezent doar 5% din aceste PET-uri se colecteaza separat in vederea reciclării.
  • 20. De ce avem nevoie de apă pură?  În ciuda faptului că guvernele din toate ţările lumii, încearcă să-şi îmbunătăţească reglementările privind livrarea apei potabile prin reţele de distribuţie locale sau prin diferite tipuri de apă îmbuteliată, calitatea apei rămâne una din cele mai stresante provocări la care trebuie să facă faţă comunitatea mondială.  În apele de pe glob există peste 80.000 poluanţi a căror efecte nu pot fi încă cuantificate.  La aceştia, anual, se mai adaugă încă 250 milioane de tone de contaminanţi  Statisticile arată că 40 de copii mor zilnic şi nenumăraţi oameni se îmbolnăvesc din cauza consumului de apă nesigură.  Lipsa apei curate este răspunzătoare pentru 80% din cauzele de îmbolnăvire şi decese înregistrate chiar şi în ţările dezvoltate. Jumătate din paturile spitalelor sunt ocupate, în permanenţă, de pacienţi care suferă de boli legate de apă. Tot lipsa apei curate este răspunzătoare de scăderea randamentului fizic şi intelectual al oamenilor.  Specialiştii de pretutindeni susţin că SOLUŢIA cea mai bună şi eficientă, pentru a avea o apă curată şi sigură, este purificarea apei la punctul de consum  Soluţia ideală – NU POLUAŢI!!!
  • 21. Concluzii  Ce poti face din pet-uri reciclate?  5 butelii de 2 litri sunt suficiente pentru a realiza fibre pentru un tricou mare;  20 butelii de 2 litri sunt suficiente pentru umplutura unei jachete de iarna;  35 butelii de 2 litri sunt necesare pentru realizarea unui sac de dormit;  60 butelii de 2 litri sunt necesare pentru 1 mp de carpeta.
  • 22.  http://stirileprotv.ro/exclusiv/stirile- tale/bucuresti-ar-trebui-sa-se-numeasca- gunoiesti-imaginile-arata-ca-da.html#