1. 2
Introducere
Perspectivele deschise de cercetarea interdisciplinară au făcut posibile noi
investigaţii ale istoricului în demersul său pentru a contura o imagine contextuală a unui
eveniment, ce până atunci fusese cercetat numai din anumite unghiuri.
Pornind de la acest considerent, credem că nu este de prisos a ne angaja, dintr-o
nouă perspectivă, în tratarea unui eveniment care a lăsat, până acum, urme adânci în
istoriografie. Considerăm că încercarea de a cerceta un eveniment, din această privinţă,
ar oferi conotaţii, în mai multe nuanţe, asupra reformelor lui Constantin Mavrocordat,
din perspectiva contemporană evenimentului. Mai mult, identificarea raportului dintre
factorul de putere şi cei guvernaţi ar scoate mai bine în evidenţă evaluarea acţiunilor
domnitorului.
În demersul nostru, vom încerca să extragem problema din perspectiva faptelor
deja ştiute. Dacă n-am face lucrul acesta am fi învinuiţi de anacronism; am valoriza şi
pentru oamenii contemporani evenimentului un fapt care, bineînţeles, în devenirea
istorică a Ţărilor Române are o conotaţie deosebită.
În ultimele decenii s-au elaborat mai multe studii şi cercetări cu caracter
monografic privind perioada domniilor fanariote şi ele reprezintă contribuţii de certă
valoare ştiinţifică la elucidarea unor aspecte de ordin economic, social, cultural şi într-o
oarecare măsură, şi de ordin politic. Monografia lui Florin Constantiniu oferă un tablou
destul de complex al domnitorului fanariot. Investigaţiile respective s-au întreprins, aşa
cum era firesc, pornind de la criterii metodologice deosebite, în funcţie de problema
luată în studiu (economică, socială, demografică, culturală etc). Pe lângă rezultatele
valoroase de care am vorbit mai sus, s-a ajuns câteodată la aprecieri şi concluzii
diferite, uneori chiar contradictorii, nu numai în ceea ce priveşte caracterizarea în
ansamblu a domniilor fanariote, dar şi în cazul unor probleme care au făcut obiectul
unor cercetări speciale şi cât de cât similare sau tangente ca tematică.

2. 3
Nu ne-am propus în rândurile de faţă sa trecem în revistă aprecierile şi concluziile
mai vechi sau mai noi care s-au emis în legătura cu aşa-numita „epocă fanariotă" (1711
—1821). Ar fi o încercare prea cutezătoare şi greu de realizat într-un lucrare care are
drept scop principal de a fixa câteva coordonate menite să contureze ceva mai clar cum
au văzut cronicarii vremii activitatea reformatoare a lui Constantin Mavrocordat. în
răstimpul celor 10 (zece) domnii ale sale în Ţara Românească şi Moldova (1730 —
1769). Trebuie să subliniem însă că în consideraţiile de faţă ne vom îndrepta atenţia, în
chip primordial, asupra rolului pe care principele ,,luminat” 1-a avut sau nu în cadrul
luptei pe care poporul român o ducea în secolul al XVIII-lea pentru progres,
independenţă şi realizarea unităţii sale statale. În abordarea noastră vom încerca să
vedem care au fost reacţiile clasei instruite ale cărei interese au fost afectate de
reformele lui Constantin Mavrocordat.
Abordarea acestor probleme o considerăm nu numai necesară dar, într-un fel
importantă şi plina de semnificaţii, înscriindu-se pe linia unor cerinţe majore ale
cercetării istorice actuale. Avem în vedere faptul că aspectele asupra cărora vrem să
stăruim aici, au intrat mai puţin în preocupările istoriografiei noastre.
Aplicarea acestor măsuri legislative, unele dintre ele cu rezultate puţin
satisfăcătoare pentru, marea masă a ţăranilor contribuabili, au situat totuşi pe
Constantin Mavrocordat în fruntea principilor reformatori din secolul al XVIII-lea. El
se înscrie în istoria acestui veac ca un promotor de seamă al procesului de modernizare
a vieţii şi a instituţiilor statale româneşti, deşi multe dintre măsurile preconizate aveau
să cadă cu timpul, în desuetudine.
Deşi reformele sociale înfăptuite de Constantin Mavrocordat, în 1746 şi 1749 n-au
fost în stare să ducă la rezultatele scontate de o cârmuire, nu trebuie totuşi să uităm
ideile care l-au animat pe domnitor atunci când a luat hotărârea să treacă la abolirea
servituţii persoanale a ţăranilor din Ţara Românească şi Moldova. Cu tot caracterul lor
limitat, aceste reforme au contribuit însă la ameliorarea situaţiei existente în
Principatele Române de la sud şi est de Carpaţi.
În încercarea surprinderii acestor chestiuni ne-am structurat lucrarea în două
capitole. În primul capitol, intitulat Constantin Mavrocordat în istoriografia
românească, am încercat să prezentăm câteva din opiniile dominante privitor la domnul

3. 4
fanariot. Vom încerca să luăm în discuţie atât autorii contemporani evenimentului cât şi
istorici marcanţi ai secolului al XX-lea.
Capitolul al II-lea: Reformele lui Constantin Mavrocordat în cronicile timpului l-am
împărţit în trei subcapitole pentru a surprinde mai bine reacţia cronicarilor referitor la
reformele mavrocordăreşti: II.1-Reforma fiscală;
II. 2 –Reforma socială;
II. 3 –Reforma administrativă şi judecătorească;
Pornind de la criteriile şi consideraţiile înfăţişate mai sus, activitatea reformatoare a lui
Constantin Mavrocordat trebuie deci evaluată pe toată întinderea ei (1730—1769) şi nu
numai în raport cu ceea cea rămas pozitiv ori negativ de pe urma guvernării sale în cele două
ţări române. Am comite însă o gravă eroar dacă în aprecierile pe care le facem n-am ţine
seamă de toţi factorii interni şi externi care au dominat din punct de vedere economic, social,
politic şi cultural întreaga „epocă fanoriotă”.