1. 37
Încheiere
Preocuparea constantă pe care am avut-o, în lucrarea de faţă, a fost aceea de a
reflecta imaginile despre reformele lui Constantin Mavrocordat în cât mai multe nuanţe,
spre a surprinde cât mai bine conotaţiile pe care activitatea reformatoare a domnului
fanariot le-a avut în epocă.
Activitatea reformatoare a lui Constantin Mavrocordat a fost judecată diferit în
funcţie de clasa sau categoria socială căreia i-a aparţinut cel care a formulat aprecierea. În
rarele cazuri când glasul ţăranilor emancipaţi a ajuns până la noi, se constată că foştii şerbi
au văzut în abolirea servituţii corporale o măsură salutară şi au îndreptat un gând de
recunoştinţă eliberatorului lor. La celălalt pol social politic, boierimea limitată în
autoritatea şi privilegiile ei a păstrat o ostilitate durabilă domnului fanariot. La mai bine de
două decenii după moartea sa, boierii Ţării Româneşti adresau comandantului armatei
austriece, care ocupase ţara în cursul războiului ruso-austro-turc din anii 1787-1792, un
lung memoriu, devenit un aspru rechizitoriu al politicii de reformă practicată de Constantin
Mavrocordat.
Opiniile atât de defavorabile despre cel care era totuşi considerat un princeps
humanissimus dezvăluie forţa conflictului dintre domnul reformator şi boierimea
conservatoare.
Prin întreaga sa politică, Constantin Mavrocordat se înscrie acelui mare curent de
reforme din Europa din secolul al XVIII-lea, cunoscut sub numele de „absolutism sau
despotism luminat”.
Chiar dacă reformele lui nu şi-au atins întotdeauna scopul, totuşi Constantin
Mavrocordat ocupă un loc important în istoria românilor din secolul al XVIII-lea. De
altfel, acesta a fost şi motivul principal care ne-a îndemnat să întreprindem analiza de faţă
ce s-a dorit a fi, înainte de toate, o încercare de reconsiderare istorică, pentru a sugera că
principelui „luminat" Constantin Mavrocordat i se cuvine un loc aparte în zbuciumata
istorie a românilor din secolul al XVIII-lea.