SlideShare a Scribd company logo
37




                                        Încheiere




       Preocuparea constantă pe care am avut-o, în lucrarea de faţă, a fost aceea de a
reflecta imaginile despre reformele lui Constantin Mavrocordat în cât mai multe nuanţe,
spre a surprinde cât mai bine conotaţiile pe care activitatea reformatoare a domnului
fanariot le-a avut în epocă.
       Activitatea reformatoare a lui Constantin Mavrocordat a fost judecată diferit în
funcţie de clasa sau categoria socială căreia i-a aparţinut cel care a formulat aprecierea. În
rarele cazuri când glasul ţăranilor emancipaţi a ajuns până la noi, se constată că foştii şerbi
au văzut în abolirea servituţii corporale o măsură salutară şi au îndreptat un gând de
recunoştinţă eliberatorului lor. La celălalt pol social politic, boierimea limitată în
autoritatea şi privilegiile ei a păstrat o ostilitate durabilă domnului fanariot. La mai bine de
două decenii după moartea sa, boierii Ţării Româneşti adresau comandantului armatei
austriece, care ocupase ţara în cursul războiului ruso-austro-turc din anii 1787-1792, un
lung memoriu, devenit un aspru rechizitoriu al politicii de reformă practicată de Constantin
Mavrocordat.
       Opiniile atât de defavorabile despre cel care era totuşi considerat un princeps
humanissimus dezvăluie forţa conflictului dintre domnul reformator şi boierimea
conservatoare.
       Prin întreaga sa politică, Constantin Mavrocordat se înscrie acelui mare curent de
reforme din Europa din secolul al XVIII-lea, cunoscut sub numele de „absolutism sau
despotism luminat”.
       Chiar dacă reformele lui nu şi-au atins întotdeauna scopul, totuşi Constantin
Mavrocordat ocupă un loc important în istoria românilor din secolul al XVIII-lea. De
altfel, acesta a fost şi motivul principal care ne-a îndemnat să întreprindem analiza de faţă
ce s-a dorit a fi, înainte de toate, o încercare de reconsiderare istorică, pentru a sugera că
principelui „luminat" Constantin Mavrocordat i se cuvine un loc aparte în zbuciumata
istorie a românilor din secolul al XVIII-lea.

More Related Content

Viewers also liked

Presentation on Mens-rea
Presentation on Mens-reaPresentation on Mens-rea
Presentation on Mens-rea
manchikanti aishwarya
 
Computer basic for kids
Computer basic for kidsComputer basic for kids
Computer basic for kids
Paul Gonzales
 
Identificacion de elementos del manierismo
Identificacion de elementos del manierismoIdentificacion de elementos del manierismo
Identificacion de elementos del manierismo
Vicson Bekaert S.A.
 
R01231110116
R01231110116R01231110116
R01231110116
IOSR Journals
 
Visita al museo
 Visita al museo Visita al museo

Viewers also liked (6)

١السيرة الذاتيه
١السيرة الذاتيه١السيرة الذاتيه
١السيرة الذاتيه
 
Presentation on Mens-rea
Presentation on Mens-reaPresentation on Mens-rea
Presentation on Mens-rea
 
Computer basic for kids
Computer basic for kidsComputer basic for kids
Computer basic for kids
 
Identificacion de elementos del manierismo
Identificacion de elementos del manierismoIdentificacion de elementos del manierismo
Identificacion de elementos del manierismo
 
R01231110116
R01231110116R01231110116
R01231110116
 
Visita al museo
 Visita al museo Visita al museo
Visita al museo
 

More from Sima Sorin

Free codecs
Free codecsFree codecs
Free codecs
Sima Sorin
 
Lista fonduri personale_si_familiale_anic
Lista fonduri personale_si_familiale_anicLista fonduri personale_si_familiale_anic
Lista fonduri personale_si_familiale_anic
Sima Sorin
 
Lista fonduri colectii_anic
Lista fonduri colectii_anicLista fonduri colectii_anic
Lista fonduri colectii_anicSima Sorin
 
Lista fonduri colectii
Lista fonduri colectiiLista fonduri colectii
Lista fonduri colectiiSima Sorin
 
Lista documentelor profesorului_de_ed._fizic_
Lista documentelor profesorului_de_ed._fizic_Lista documentelor profesorului_de_ed._fizic_
Lista documentelor profesorului_de_ed._fizic_Sima Sorin
 
Lista %20fonduri %20personale_%20si_familiale%20
Lista %20fonduri %20personale_%20si_familiale%20Lista %20fonduri %20personale_%20si_familiale%20
Lista %20fonduri %20personale_%20si_familiale%20
Sima Sorin
 
Lista%20documentelor%20gestionate produse%20de%20 anr
Lista%20documentelor%20gestionate produse%20de%20 anrLista%20documentelor%20gestionate produse%20de%20 anr
Lista%20documentelor%20gestionate produse%20de%20 anrSima Sorin
 
Lista siteuri bune
Lista siteuri buneLista siteuri bune
Lista siteuri buneSima Sorin
 
Lista analize decontate
Lista analize decontateLista analize decontate
Lista analize decontateSima Sorin
 
List of sites where find books
List of sites where  find booksList of sites where  find books
List of sites where find books
Sima Sorin
 
List of joe satriani albums
List of joe satriani albumsList of joe satriani albums
List of joe satriani albums
Sima Sorin
 
Linkuri pentru manuale
Linkuri pentru manualeLinkuri pentru manuale
Linkuri pentru manuale
Sima Sorin
 
Kalinor prospect
Kalinor prospectKalinor prospect
Kalinor prospectSima Sorin
 
îţI iei salariul pe card
îţI iei salariul pe cardîţI iei salariul pe card
îţI iei salariul pe cardSima Sorin
 
îMbrăcămintea
îMbrăcăminteaîMbrăcămintea
îMbrăcăminteaSima Sorin
 
Izvoarele istoriei contemporane
Izvoarele istoriei contemporaneIzvoarele istoriei contemporane
Izvoarele istoriei contemporaneSima Sorin
 
Izolarea romaniei in cel de al ii-lea razboi mondial
Izolarea romaniei in cel de al ii-lea razboi mondialIzolarea romaniei in cel de al ii-lea razboi mondial
Izolarea romaniei in cel de al ii-lea razboi mondialSima Sorin
 

More from Sima Sorin (20)

Free codecs
Free codecsFree codecs
Free codecs
 
Diplomatice
DiplomaticeDiplomatice
Diplomatice
 
Eval.mod1
Eval.mod1Eval.mod1
Eval.mod1
 
History
HistoryHistory
History
 
Lista fonduri personale_si_familiale_anic
Lista fonduri personale_si_familiale_anicLista fonduri personale_si_familiale_anic
Lista fonduri personale_si_familiale_anic
 
Lista fonduri colectii_anic
Lista fonduri colectii_anicLista fonduri colectii_anic
Lista fonduri colectii_anic
 
Lista fonduri colectii
Lista fonduri colectiiLista fonduri colectii
Lista fonduri colectii
 
Lista documentelor profesorului_de_ed._fizic_
Lista documentelor profesorului_de_ed._fizic_Lista documentelor profesorului_de_ed._fizic_
Lista documentelor profesorului_de_ed._fizic_
 
Lista %20fonduri %20personale_%20si_familiale%20
Lista %20fonduri %20personale_%20si_familiale%20Lista %20fonduri %20personale_%20si_familiale%20
Lista %20fonduri %20personale_%20si_familiale%20
 
Lista%20documentelor%20gestionate produse%20de%20 anr
Lista%20documentelor%20gestionate produse%20de%20 anrLista%20documentelor%20gestionate produse%20de%20 anr
Lista%20documentelor%20gestionate produse%20de%20 anr
 
Lista siteuri bune
Lista siteuri buneLista siteuri bune
Lista siteuri bune
 
Lista analize decontate
Lista analize decontateLista analize decontate
Lista analize decontate
 
List of sites where find books
List of sites where  find booksList of sites where  find books
List of sites where find books
 
List of joe satriani albums
List of joe satriani albumsList of joe satriani albums
List of joe satriani albums
 
Linkuri pentru manuale
Linkuri pentru manualeLinkuri pentru manuale
Linkuri pentru manuale
 
Kalinor prospect
Kalinor prospectKalinor prospect
Kalinor prospect
 
îţI iei salariul pe card
îţI iei salariul pe cardîţI iei salariul pe card
îţI iei salariul pe card
 
îMbrăcămintea
îMbrăcăminteaîMbrăcămintea
îMbrăcămintea
 
Izvoarele istoriei contemporane
Izvoarele istoriei contemporaneIzvoarele istoriei contemporane
Izvoarele istoriei contemporane
 
Izolarea romaniei in cel de al ii-lea razboi mondial
Izolarea romaniei in cel de al ii-lea razboi mondialIzolarea romaniei in cel de al ii-lea razboi mondial
Izolarea romaniei in cel de al ii-lea razboi mondial
 

Incheiere

  • 1. 37 Încheiere Preocuparea constantă pe care am avut-o, în lucrarea de faţă, a fost aceea de a reflecta imaginile despre reformele lui Constantin Mavrocordat în cât mai multe nuanţe, spre a surprinde cât mai bine conotaţiile pe care activitatea reformatoare a domnului fanariot le-a avut în epocă. Activitatea reformatoare a lui Constantin Mavrocordat a fost judecată diferit în funcţie de clasa sau categoria socială căreia i-a aparţinut cel care a formulat aprecierea. În rarele cazuri când glasul ţăranilor emancipaţi a ajuns până la noi, se constată că foştii şerbi au văzut în abolirea servituţii corporale o măsură salutară şi au îndreptat un gând de recunoştinţă eliberatorului lor. La celălalt pol social politic, boierimea limitată în autoritatea şi privilegiile ei a păstrat o ostilitate durabilă domnului fanariot. La mai bine de două decenii după moartea sa, boierii Ţării Româneşti adresau comandantului armatei austriece, care ocupase ţara în cursul războiului ruso-austro-turc din anii 1787-1792, un lung memoriu, devenit un aspru rechizitoriu al politicii de reformă practicată de Constantin Mavrocordat. Opiniile atât de defavorabile despre cel care era totuşi considerat un princeps humanissimus dezvăluie forţa conflictului dintre domnul reformator şi boierimea conservatoare. Prin întreaga sa politică, Constantin Mavrocordat se înscrie acelui mare curent de reforme din Europa din secolul al XVIII-lea, cunoscut sub numele de „absolutism sau despotism luminat”. Chiar dacă reformele lui nu şi-au atins întotdeauna scopul, totuşi Constantin Mavrocordat ocupă un loc important în istoria românilor din secolul al XVIII-lea. De altfel, acesta a fost şi motivul principal care ne-a îndemnat să întreprindem analiza de faţă ce s-a dorit a fi, înainte de toate, o încercare de reconsiderare istorică, pentru a sugera că principelui „luminat" Constantin Mavrocordat i se cuvine un loc aparte în zbuciumata istorie a românilor din secolul al XVIII-lea.