Documentul explorează metode moderne de predare a istoriei, axându-se pe importanța analizei factorilor care influențează schimbarea istorică. Se discută despre strategii pentru implicarea activă a elevilor în procesul de învățare, precum munca în grupuri, utilizarea întrebărilor provocatoare și activități interactive. De asemenea, se subliniază rolul profesorului ca facilitator și importanța diversificării abordărilor didactice pentru a stimula înțelegerea și participarea elevilor.

1. METODE MODERNE ŞI EFICIENTE ÎN PREDAREA ISTORIEI
Istoria se ocupă cu explicarea schimbării şi aceasta implică întrebările: “ de ce ? ” şi “ când ? ” s-au întâmplat
evenimentele, şi identificarea factorilor care au afectat (influenţat) situaţia şi au accelerat sau întârziat schimbarea.
Dezvoltarea capacităţii de analiză a complexităţii factorilor care influenţează cauza şi schimbarea şi inter-relaţiile lor,
de exemplu: factori pe termen scurt şi lung, rolul individului, rolul şansei, religia, tehnologia sau starea de război,
trebuie integrată în fiecare moment al studiului istoric. De aici decurg două probleme majore:
• Ce tehnici pot spori calitatea procesului de predare-învăţare?
• Ce implică lucrul în grup, cu întregul colectiv şi învăţarea activă ?
1.Strategii pentru activitatea cu întraga clasă:
Pentru a asigura o participare maximă într-o situaţie care implică
întrega clasă, trebuie luat în considerare nu doar tipul informaţiei transmise, ci şi tipul întrebărilor puse.
“Povestea frumoasă spusă bine” se adresează grupurilor de toate vârstele şi toate capacităţiile şi folosită în mod
eficient în situaţii care implică întrega clasă, promovează abilităţi de ascultare şi poate da naştere unor discuţii şi
întrebări. Ascultarea necesită un înalt nivel de concentrare al elevilor, astfel că trebuie să se aleagă cele mai
interesante aspecte ale subiectului, care să capteze atenţia elevilor pentru perioada de timp necesară.
Ilustraţiile vizuale relevante sunt de ajutor, precum şi un stil de prezentare de efect. Elevilor trebuie să li se amintească
însă că această prezentare este o versiune a poveştii. Alte versiuni contradictorii pot fi folosite pentru a scoate în
evidenţă acest punct de vedere. Această tehnică îi poate ajuta pe elevi să înţeleagă conceptul că e posibil să existe un
şir de puncte de vedere despre orice problemă. Elevii pot fi încurajaţi să scrie şi să povestească propriile lor versiuni
de basme şi poveşti istorice din perspective diferite pentru a ilustra acest lucru. O altă extensie a acestei idei este
dezvoltarea titlurilor de primă pagină ale ziarelor, a povestirilor şi editorialelor rivalilor, partidelor politice, a
punctelor de vedere şi analizarea lor pentru a observa utilizarea limbii, selectivitatea, propaganda, părtinirea şi
omiterea.
Pentru a testa abilitatea elevilor de a evalua şi analiza dovezi, de a
accepta cauza şi consecinţele sale sau de a înţelege perspectivele oamenilor din trecut, sunt necesare dovezi alese cu
atenţie, precum şi întrebări adecvate, eventual scrise, pentru ca elevii să le vadă. Adresarea de întrebări în avans,
pentru ca fiecare elev să se gândească la ele într-un anumit timp şi apoi discutarea unor posibile răspunsuri din partea
clasei va implica toţi elevii în lucru.
Întrebări provocatoare, care cer elevilor să menţioneze unele dintre cauzele şi consecinţele unui eveniment sau cum au
reacţionat oamenii în legătură cu acesta la acel timp pot duce la o înţelegere mai profundă a evenimentului şi ar trebui
să stimuleze discuţii în cadrul clasei.
Este foarte probabil ca elevii să fie capabili să se angajeze în discuţii
doar dacă au cunoştinţe aprofundate despre subiect, dacă au avut timp suficient să analizeze şi să accepte dovezile
respective şi dacă sunt suficient de stimulaţi.
2. Activitatea pe grupe :
Eficienţa muncii pe grupe: Munca de grup este organizarea activităţilor clasei pentru a facilita implicarea tuturor
elevilor la un nivel potrivit abilităţilor lor. Obiectivele propuse şi organizarea grupelor trebuie să implice toţi elevii
într-o activitate practică stimulatoare. Aranjarea băncilor în sala de clasă poate fi schimbată pentru a facilita acest
lucru.
Nici unui elev nu trebuie să i se permită să domine grupul. Din acest motiv, grupurile ar trebui să fie flexibile,
reformându-se pentru obiective diferite, elevii fiind încurajaţi să accepte roluri variate în cadrul grupului, precum:
conducător, cărturar, reporter, observator.
1

2. Grupurile ar trebui să fie încurajate să evalueze cât de bine au lucrat împreună pentru rezolvarea sarcinii date şi dacă
fiecare membru al grupului a avut parte de ocazii favorabile pentru a participa activ şi eficient.
Profesorul trebuie să aibă rolul unei persoane care ajută la investigaţia de grup, dar să nu intervină ca principal
furnizor de informaţie.
• Abilităţi dobândite de elevi prin activitatea pe grupe: Prin munca de grup eficientă elevii trebuie
să înveţe:
- să îşi asume responsabilitatea pentru utilizarea materialelor şi a echipamentului.
- să îşi asume responsabilitatea pentru propriul lor studiu şi să-şi dezvolte un autosuport mai profund
- să îşi asume diferite roluri şi responsabilităţi în cadrul grupului ca :
observator, conducător,reporter,e.t.c.
- să lucreze în mod cooperant, să se asculte unul pe celălalt, dezvoltându-şi o înţelegere matură a faptului că fiecare
are contribuţia sa şi că toate contribuţiile ar trebui valorificate şi respectate.
• Rolul profesorului în facilitarea muncii pe grupe: Profesorii
trebuie să ţină cont de următoarele lucruri:
- obiectivele propuse şi structura organizatorică a grupurilor să permită un nivel maxim de interacţiune;
- includerea, acolo unde este posibil, a unor materiale stimulative potrivite, adaptate la nivelul de înţelegere ale
elevilor;
- o ghidare clară, într-un limbaj accesibil, pentru a permite tuturor elevilor să participe în mod eficient la activitate;
- oferirea unor extra-activităţi grupurilor ce-şi termină sarcina de lucru;
* Componenţa şi formarea grupelor: Mărimea grupului depinde de numărul elevilor din clasă, disponibilitatea
resurselor şi natura sarcinii propuse. Ideal ar fi ca nici un grup să nu fie format din mai mult de 6 elevi, pentru a avea
siguranţa participării fiecăruia, când se oferă ocazia. Grupele pot fi formate în funcţie de prietenii, interesele comune
pentru subiectul ales sau alte criterii de acest gen. Dacă grupele nu sunt selectate pe baza nici unuia din motivele
prezentate înainte, profesorii pot folosi diferite activităţi, potrivite cu munca ce va fi depusă, pentru a forma grupe la
întâmplare. Acest tip de activitate de încălzire ajută la instaurarea unei atmosfere propice şi îi împacă pe copii cu
gândul că pot lucra în mod cooperant cu oricare din grupele ce se formează.
* Activităţile pentru munca pe grupe: După o introducere iniţială făcută de profesor, elevilor li se cere să lucreze pe
grupe mici, rezolvând sarcini similare. Descoperirile pot fi apoi împărtăşite întregii clase. În sens invers, profesorul
poate pregăti diferite activităţi complementare bazate pe o temă sau un subiect special. Această metodă permite
elevilor să studieze un aspect al problemei în amănunţime şi apoi să-şi asume responsabilitatea de a-şi prezenta
descoperirile celorlalţi. Fiecărui grup i se alocă o temă la care să lucreze şi apoi, după ce investigaţiile iniţiale sunt
finalizate, unul sau doi elevi din fiecare grupă se mută pentru a forma noi grupe raportând descoperirile lor anterioare
noilor colegi. În acest fel, fiecare elev câştigă o imagine completă a problemei studiate. Coordonatorul ar putea cere
unui grup să raporteze întregii clase observaţiile şi să verifice dacă a avut loc o acoperire plină de acurateţe a
întregului subiect. Elevii au astfel ocazia să-şi întărească încrederea lucrând cu alţi elevi într-o grupă şi ajungând la un
consens în ceea ce priveşte rezultatul. Această încredere este apoi exploatată şi aptitudinile de comunicare dezvoltate
după rotirea elevilor în noile grupe, când fiecare elev este singurul responsabil pentru explicaţia prezentată colegilor.
* Strategii pentru învăţarea activă: Termenul “învăţare activă” descrie activităţi de grup care sunt structurate la un
nivel ridicat şi care folosesc o tehnică specială pentru a centraliza activitatea elevilor, pentru a spori studiul, pentru a
adăuga plăcere şi diversitate activităţii elevilor şi pentru a produce un rezultat al învăţării specific într-o perioadă de
timp dată.
Primele doua activitati ce urmeaza sunt mai potrivite pentru elevii mici, desi tehnicile ar putea fi adaptate si pentru
varste mai mari. Urmatoarele activitati se pot introduce in orele de istorie al oricarei clase. Evident profesorii trebuie
sa se asigure ca accentul istoric al activitatii si nivelul de dificultate al materialului folosit este potrivit pentru varsta
grupului.
2

3. 1. CUTIA TIMPULUI: Aceasta activitate este utila pentru a introduce elevilor conceptul de timp. O suita de obiecte
originale, dintr-o perioada de timp comuna, adunate din jurul casei, din pod sau pivnita chiar, si puse impreuna intr-o
cutie sau plasa, ajuta elevii la instaurarea atmosferei dintr-o alta perioada. Acestia pot investiga continutul, folosind
vederea, mirosul, simtul tactil, deducand ca aceste obiecte sunt dintr-o perioada mai mult sau mai putin
indepartata.Aceasta conduce la identificarea si clasificarea obiectelor in functie de „ varsta lor”, ii poate incuraja pe
copii sa aduca de acasa obiecte din perioada de timp a respectivei cutii, pentru a pune bazele unui colt istoric in sala
de clasa. Dupa un anumit interval de timp, elevii ar trebui sa fie capabili sa aprecieze singuri, pe baza propriei
observatii anumite progrese ale tehnologiei ( de exemplu la aparatele casnice) .
2. SUCCESIUNEA: Pentru a dezvolta elevilor mici notiunea de cronologie si un sens al schimbarilor de-a lungul
unei perioade de timp, profesorii trebuie sa consolodeze si sa dezvolte numeroasa elemente de succesiune pe care
copiii le detin deja. Chiar prin ordonarea zilelor saptamanii, a lunilor anului, a anotimpurilor inseamna un exercitiu cu
elemente si notiuni de timp.
Pentru introducerea noţiunii de succesiune a timpului se pot folosi, de exemplu, diferite exerciţii de ordonare a unor
imagini în ordine cronologică. Se pot folosi imagini de obiecte sau oameni, cel mai bine ale aceleiaşi persoane de-a
lungul unei perioade de 25 de ani, de pildă. S-ar mai putea realiza succesiunea momentelor din programul zilnic al
elevilor şi, ulterior, al unei etape din viaţa copilului - un interval de câteva săptămâni, realizat chiar sub forma unui
jurnal. E posibil ca în altă etapă să se facă referinţă la acest jurnal, când se studiază caracterul de încredere al surselor,
de exemplu problema jurnalelor – ca o “reflecţie adevărată” a întâmplărilor din trecut. Această idee poate fi extinsă
astfel ca fiecare copil să-şi creeze propria “linie de timp” şi apoi s-o dezvolte pentru a acoperi viaţa unui adult -
profesor sau părinte. Ulterior copiii pot fi capabili să progreseze la o linie de timp seculară. Se poate scrie, desena sau
folosi un calculator pentru a produce o linie de timp ilustrată.
3. O CLARIFICARE PRIN INGENIOZITATE, SELECTARE, ARANJARE : Aceasta este o strategie folosită
pentru a obţine o gamă largă de idei despre un subiect într-o perioadă de timp foarte scurtă şi pentru a le organiza într-
un şir clar de argumente. Fiecărui grup i se dă un subiect asupra căruia să mediteze aproximativ 5 minute, apoi se
realizează o listă ( fără consultări ), care să conţină toate punctele relevante despre subiectul respectiv ce trec prin
mintea fiecărui membru al grupului. Coordonatorul strânge informaţiile de la fiecare grup pe rând, până când toate
punctele de vedere au fost înregistrate, notate pe tablă, proiectate pe un ecran sau reprezentate pe un grafic.
Fiecărui grup i se cere apoi să selecteze cele mai importante puncte de pe listă şi să le scrie individual, pe cartoane
albe. După aceea acestea trebuie ordonate cu acordul întregului grup. Această parte a activităţii facilitează discuţia,
implică ascultarea, interpretarea, clarificarea, justificarea şi compromisul. Grupul trebuie apoi să ajungă la o afirmaţie
(conclutie ) bazată pe aranjarea ordinii punctelor stabilite. Această concluzie ar trebui comunicată unui alt grup sau
clasei.
4. ARANJAREA: Aceasta este o versiune redusă a activităţii anterioare şi implică aranjarea ( clasificarea )
materialului furnizat de profesor, de exemplu: afirmaţii scurte, titluri de primă pagină, fotografii, reclame, etc.
Lucrând în perechi sau în grupuri mici, elevilor li se cere să aranjeze materialele în funcţie de importanţa lor şi să-şi
justifice alegerea.
5. INTERPRETARE DE ROL: Aceasta este o strategie potrivită în special pentru dezvoltarea deprinderii de
înţelegere a mentalităţii oamenilor din trecut. Cunoştinţele detaliate despre perioada respectivă sunt fixate gradat prin
folosirea unor resurse adecvate. Grupelor de elevi li se cere să judece dovezile disponibile din perspectiva unui grup
sau individ din acele timpuri. La această perspectivă ar trebui să se ajungă pe baza unei discuţii amănunţite în cadrul
grupului, bazată pe dovezi care furnizează suficiente detalii despre cauză, motivaţie şi consecinţe. Elevii se pot ajuta
reciproc în justificarea posibilelor puncte de vedere, pe baza dovezilor studiate, astfel încât interpretarea de rol să se
realizeze în circumstanţe şi termeni reali şi nu imaginari, care să nu influenţeze deciziile personajelor.
Grupurile iniţiale ar trebui să se reformeze apoi în grupuri compuse, cuprinzând toate tipurile de mentalităţi şi să-şi
împărtăşească punctele de vedere. Discuţiile ulterioare, ar trebui să furnizeze o imagine completă despre perioada
istorică studiată, pentru întrega clasă.
3

4. 6. ACCEPTAREA UNUI PUNCT DE VEDERE: Această activitate este o variaţie a “interpretării de rol” şi oferă
elevilor ocazia de a expune puncte de vedere cu care pot sau nu să fie de acord. Sunt ajutaţi astfel să-şi clarifice
propriile idei, să le înţeleagă şi să le aprecieze pe ale altora. Etapa de cercetare a dovezilor trebuie realizată în
prealabil şi de această dată, ca în cazul activităţii precedente. Ca mod de organizare al cadrului de desfăşurare a
activităţii se realizează două cercuri concentrice de scaune, în număr egal, aşezate faţă în faţă. Elevii aflaţi în cercul
exterior trebuie să aibă un punct de vedere opus celor din cercul interior. Scopul este ca fiecare elev, în timp de 2-3
minute să-l convingă pe celălalt de validitatea opiniei sale. Fiecărui elev i se va cere apoi să argumenteze punctul de
vedere al “adversarului” său de idei, astfel încât să aprecieze în final opinia acestuia.
7. “ALINIERI” SOCIO-ECONOMICE: Această activitate ajută la clarificarea şi consolidarea înţelegerii tipurilor de
mentalităţi care pot axista în cadrul unei societăţi, într-o anumită perioadă istorică studiată. Elevii, pe grupe, caută şi
studiază informaţii despre un anumit individ, reprezentant al unui “strat socio-economic” din cadrul societăţii acelei
perioade. Aceste informaţii trebuie să conţină referinţe despre subiecte cum ar fi: locuinţa, activitatea pe care a
desfăşurat-o, tipul de educaţie de care a beneficiat şi ce s-a întâmplat cu personajul în anumite momente. După ce s-au
cules şi s-au prelucrat toate informaţiile relevante despre personaje, grupurilor noi compuse – reprezentante ale şirului
de personaje - trebuie să li se ceară să se aranjeze în ordine, în concordanţă cu anumite criterii cerute de coordonator.
Elevii trebuie să discute şi să negocieze între ei pentru a decide poziţia lor în şirul personajelor. De fiecare dată când
criteriul este schimbat, se reia acelaşi procedeu de negociere şi elevii vor trebui să-şi schimbe locurile pentru a indica
noua ordine.
Pot fi folosite următoarele criterii:
- resursele financiare: cel mai bogat personaj şi cel mai sărac formează extremele, ceilalţi fiind nevoiţi să-şi negocieze
un loc în cadrul şirului în funcţie de veniturile lor;
- puncte de vedere asupra unei probleme: personajul cu cele mai extremiste opinii şi cel cu vederile cele mai
conciliante formând intervalul în cadrul căruia trebuie să se ordoneze cei cu păreri intermediare;
- educaţia -standardele de trai; -activitatea pe care o desfăşoară etc.
8. DEZBATERI SAU TRIBUNALE: Activitatea implică o prezentare a argumentelor pro şi contra asupra unei
probleme. Toţi elevii trebuie să fie implicaţi în pregătirea dovezilor care vor fi luate în considerare de către echipa ce
va dezbate. Întregul colectiv trebuie să participe ca persoane care votează sau ca membri ai juriului.
9. ÎNVĂŢÂNDU-I PE ALŢII ; ÎNVĂŢÂND DE LA EI ; Unul din modurile cele mai eficiente de a învăţa ceva îl
reprezintă chiar actul de a preda altora. Perechilor sau grupurilor de elevi li se poate cere să prezinte anumite
informaţii, “să predea” anumite subiecte sau tehnici speciale altor perechi sau grupuri de colegi. Pe lângă propria lor
clarificare şi înţelegere a ceea ce au de predat, elevii sunt nevoiţi să decidă care este cel mai eficient mod de
prezentare a informaţiilor sau de demonstrare a tehnicii cerute. Trebuie promovate intens materialele vizuale adecvate,
elevii recomandând audienţei lor să susţină strategii de învăţare activă, adaptate conţinutului ce trebuie prezentat.
10. TENIS VERBAL: Este un exerciţiu de încălzire, ce conduce spre activitatea principală, de învăţare propriu-zisă.
Elevii sunt împărţiţi pe perechi. Se propune un subiect, scopul exerciţiului fiind să se aducă cât mai multe referinţe
relevante la subiect, într-o durată de timp limitată (stabilită). Unul din elevi trebuie să formuleze o observaţie, urmată
cât mai rapid de alta, făcută de partener. Acest procedeu continuă timp de 2-3 minute. Nu trebuie repetată nici o
remarcă, iar replicile trebuie date rapid. Această tehnică poate fi folosită de exemplu pentru a verifica ce-şi mai
amintesc elevii despre un anumit subiect deja tratat. Se poate folosi tenisul verbal ca răspuns la provocările
profesorului precum: ” Enunţaţi ţările implicate în …” sau: “Menţionaţi motivele pentru care…” etc.
11. PERSONALITĂŢI ILUSTRE: Elevilor li se poate cere să enumere trei personalităţi din perioada studiată pe care
ar dori să le întâlnească şi apoi, dacă ar fi avut sau ar avea ocazia să le întâlnească, să precizeze ce întrebări le-ar
adresa.
Grupaţi pe perechi, elevii discută întrebările alese, datoria partenerului fiind de a ghici numele şi, eventual, ordinea
cronologică a celor trei personalităţi alese. Coordonatorul poate cere apoi aprecierile elevilor faţă de cele mai
4

5. interesante personaje şi întrebări formulate. Aceasta poate duce la discuţii aprinse şi interesante în cadrul colectivului
clasei.
Aceste încercări de schimbare –de la tratarea istoriei ca un trunchi de cunoştinţe care trebuie memorate, la perceperea
ei ca un proces de investigaţii raţionale ale trecutului , bazat pe o diversitate de dovezi – poate avea un puternic
impact asupra formării elevilor. Imediat ce această necesitate este înţeleasă şi acceptată, poate influenţa atitudinile şi
poziţiile faţă de problemele cotidiene ale individului. Când dascălii încurajează folosirea aptitudinilor în relaţie cu
dovezile, ei promovează puncte de vedere , care pot deveni “valori” ,în sensul de a căuta intotdeauna cele mai
convingătoare prezentări ale evenimentelor, nu doar în istorie, ci în toate momentele vieţii. Cu timpul, aplicarea
anumitor aptitudini poate deveni “o a doua natură” , “un al doilea instinct”-transformându-se într-o adevărată atitudine
a minţii, sau sistem de valori, ce poate fi caracterizat ca o căutare permanentă a adevărului. Această idee o regăsim şi
în cuvintele lui Roger Austin: “Pe termen lung, valorile şi atitudinile sunt cele care au un efect mai profund în vieţile
noastre, mai degrabă decât aptitudinile sau cunoştinţele şi ar trebui ca cel puţin să cultivăm în mod deliberat această
dimensiune, în gândirea şi pregătirea noastră înaintea orelor de istorie.”
BIBLIOGRAFIE
• Materiale publicate sub egida Consiliului Europei:
* „ Predarea istoriei şi promovarea valorilor democratice şi a toleranţei”
( Îndrumator pentru profesori ) - Strasbourg, 1996;
* „ Reforma predării istoriei în şcoli în perioada tranziţiei democratice din ţările Europei”-
Graz, Austria, 1994;
* „ Predarea istoriei Europei în sec. XX: abordări, resurse, probleme.”- Donaueschingen,
Germania, 1996;
* „ Muzeul ca resursă în predarea istoriei.” – Stockholm, Suedia, 1997;
5

6. interesante personaje şi întrebări formulate. Aceasta poate duce la discuţii aprinse şi interesante în cadrul colectivului
clasei.
Aceste încercări de schimbare –de la tratarea istoriei ca un trunchi de cunoştinţe care trebuie memorate, la perceperea
ei ca un proces de investigaţii raţionale ale trecutului , bazat pe o diversitate de dovezi – poate avea un puternic
impact asupra formării elevilor. Imediat ce această necesitate este înţeleasă şi acceptată, poate influenţa atitudinile şi
poziţiile faţă de problemele cotidiene ale individului. Când dascălii încurajează folosirea aptitudinilor în relaţie cu
dovezile, ei promovează puncte de vedere , care pot deveni “valori” ,în sensul de a căuta intotdeauna cele mai
convingătoare prezentări ale evenimentelor, nu doar în istorie, ci în toate momentele vieţii. Cu timpul, aplicarea
anumitor aptitudini poate deveni “o a doua natură” , “un al doilea instinct”-transformându-se într-o adevărată atitudine
a minţii, sau sistem de valori, ce poate fi caracterizat ca o căutare permanentă a adevărului. Această idee o regăsim şi
în cuvintele lui Roger Austin: “Pe termen lung, valorile şi atitudinile sunt cele care au un efect mai profund în vieţile
noastre, mai degrabă decât aptitudinile sau cunoştinţele şi ar trebui ca cel puţin să cultivăm în mod deliberat această
dimensiune, în gândirea şi pregătirea noastră înaintea orelor de istorie.”
BIBLIOGRAFIE
• Materiale publicate sub egida Consiliului Europei:
* „ Predarea istoriei şi promovarea valorilor democratice şi a toleranţei”
( Îndrumator pentru profesori ) - Strasbourg, 1996;
* „ Reforma predării istoriei în şcoli în perioada tranziţiei democratice din ţările Europei”-
Graz, Austria, 1994;
* „ Predarea istoriei Europei în sec. XX: abordări, resurse, probleme.”- Donaueschingen,
Germania, 1996;
* „ Muzeul ca resursă în predarea istoriei.” – Stockholm, Suedia, 1997;
5