1. TEORII PRIVIND
COMERȚUL
INTERNAȚIONAL

2. Teorii clasice privind
comer țul interna țional
 Teoria mercantilistă
 Teoria avantajului absolut
(A. Smith)
 Teoria avantajului
comparativ (D. Ricardo)

3. MERCANTILISMUL


1. Unica formă a bogăţiei unei naţiuni ar consta în bani, adică în metalele
preţioase din care aceştia erau confecţionaţi – aurul şi argintul.
2. Profitul era obiectivul operaţiunilor de comerţ, obţinut în sfera
circulaţiei mărfurilor, mai ales în comerţul exterior, datorită faptului că
mărfurile erau vândute la preţuri mai mari decât cele de cumpărare.
Profitul era astfel, un mijloc de sporire a avuţiei statelor moderne.
Perioade:

- Mercantilismul timpuriu (sistemul monetar) se baza pe acumularea
metalelor preţioase în interiorul unui stat prin orice metodă
(mercantilismul spaniol şi portughez). Gânditorii reprezentativi ai acestei
perioade au fost spaniolii Luiz Ortiz, Gonzales de Cellorigo, A. de Rojas
şi Wiliam Stafford.

- Mercantilismul dezvoltat (sistemul balanţei comerciale) se baza pe
derularea unor fluxuri comerciale astfel încât volumul şi valoarea
exportului să fie mai mari decât volumul şi valoarea importului. Diferenţa
respectivă (balanţa activă comercială, respectiv de plăţi) trebuia să intre
în ţară sub formă de metale preţioase. (Antonio Serra, Antoine de
Montchretien, Thomas Mun)
Mun

4.  Mercantiliştii au cercetat aspecte ale circulaţiei
mărfurilor ale comerţului exterior, însă au ignorat
importanţa studierii fenomenelor din sfera producţiei
de mărfuri, ei fiind adepţii unui protecţionism vamal
dur care presupunea intervenţia statului în
economiile naţionale în scopul protejării industriei
autohtone de concurenţa străină.
 Din punct de vedere politic mercantilismul a fost
agreat de cercurile guvernamentale, de grupurile
industriale şi chiar de lucrători
 Numeroase grupuri de interese au înregistrat efecte
negative sub formă de impozite mai mari, preţuri
ridicate, menţinerea ineficienţei în economie,
întârzierea restructurării pe baze sănătoase.

5. Neomercantilism

Economiştii secolului XX (J.M.Keynes) au reevaluat teoriile
mercantiliste, considerând că acestea nu pot fi ignorate, întrucât de
exemplu, preocuparea pentru obţinerea unei balanţe de plăţi excedentare
(mercantilismul dezvoltat) constituie o dovadă a perspicacităţii politice de
care ar trebui să dea dovadă guvernele ţărilor lumii.

Neomercantilismul revine la ideea rolului important al controlului statului
pentru păstrarea supremaţiei pe piaţă. „În viziunea neomercantiliştilor,
erodarea poziţiei americane pe piaţa mondială, în favoarea Japoniei şi a
Germaniei, se datorează unui liberalism exagerat practicat de SUA în
relaţiile sale comerciale externe, fapt ce a permis concurenţilor lor să aibă
acces la tehnologia şi know-how-ul american.”

R. Heilbroner şi L.C. Thurow (1986) admit implicarea moderată a statului
în economie pentru că „un sistem de piaţă comportă puncte slabe şi
aspecte ineficiente, inerente naturii sale instituţionale. Ca remediu se
impune o intervenţie politică, deoarece nu există altă măsură decât
acţiunea politică atunci când mecanismul economic autoreglator
eşuează.”

6. Teoria avantajului absolut
 Adam Smith- The wealth of nations
 posibilitatea de a produce un bun cu o cantitate mai mică de factori
(input) decât oriunde altundeva în lume,
 ţările ar trebui să se specializeze în producerea acelor bunuri
pentru care dispun de un avantaj absolut,
 prin participarea la comerţul internaţional, „avuţia” tuturor ţărilor
poate fi sporită.
 ignoră faptul că pe piaţa mondială există parteneri inegali, că din
comerţul exterior unii pierd, alţii câştigă, convins fiind că „mâna
invizibilă“ funcţionează identic atât pe piaţa internă cât şi pe cea
mondială, deci că piaţa este capabilă să asigure în mod spontan
autoreglarea economiei de piaţă.
 nu a studiat legile care guvernează producţia de mărfuri.

7. Frontiera posibilităţilor de producţie
Specializarea în
producţie şi avantajul
din comerţ prin prisma
avantajului absolut

8.  Teoria avantajului comparativ
 David Ricardo - „Teoria costurilor comparative
de producţie şi a avantajelor relative reciproce
în comerţul internaţional”
 „câştigul realizat de către o naţiune care produce şi
vinde la extern bunurile pe care le realizează cu costuri
de producţie mai mici relativ cu alte bunuri naţionale, iar
în schimbul lor procură alte mărfuri a căror realizare la
intern se dovedeşte mai puţin avantajoasă”.
 Legea avantajului comparativ se poate enunţa astfel:
Este întotdeauna mai avantajos pentru două ţări să
dezvolte relaţii comerciale bilaterale, cu condiţia ca ele
să se specializeze în producerea acelui bun în care
înregistrează cel mai mare avantaj relativ sau cel mai
mic dezavantaj relativ.

9. Necesarul de produc ție
Teoria valorii internaţionale (John Stuart Mill)
 a ajuns la concluzia că raportul de schimb al unei ţări ar fi cu atât mai
avantajos cu cât cererea pentru mărfurile ei este mai mare, iar cererea
proprie pentru mărfurile de provenienţă străină este mai mică.
 fiecare ţară are de câştigat din participarea la schimburile
internaţionale, acceptând că aceste câştiguri sunt inegale.
 În mod paradoxal, ar avea de câştigat ţările nedezvoltate pentru că
cererea lor este mai mică, generând un raport de schimb mai
avantajos, iar ţările dezvoltate ar obţine un raport de schimb mai
dezavantajos pentru că au cererea cu mult mai mare.
 Realitatea economică a arătat, însă, că lucrurile nu stau aşa. Pe piaţa
mondială partenerii sunt inegali, ţările mici, neindustrializate au
rămas mult în urma ţărilor puternic industrializate.

10. Modelul Heckscher – Ohlin – Samuelson (Teoria
dotării cu factori de producţie)


O ţară dispune de avantaj comparativ în producerea unui bun atunci când
utilizează intensiv factorul caracterizat prin abundenţă factorială relativă în
raport cu partenerul său comercial.
comerţul internaţional corespunde unui schimb de factori abundenţi contra
factori rari (ţările vor exporta produse a căror fabricaţie a necesitat o
cantitate importantă de factori abundenţi şi vor importa bunuri fabricate cu
ajutorul factorilor care, în cazul ei, sunt deficitari).
Samuleson - schimburile internaţionale duc la egalizarea remunerării
factorilor de producţie, în următoarele condiţii:






Pe pieţele naţionale şi internaţionale există o concurenţă perfectă;
Factorii de producţie nu pot depăşi frontierele naţionale şi sunt omogeni (nu se face
distincţia între muncă mai mult sau mai puţin calificată);
Factorii, care sunt perfect mobili şi în concurenţă perfectă în cadrul frontierelor
naţionale, sunt remuneraţi conform productivităţii marginale;
Randamentele sunt descrescătoare, prin urmare specializarea în cadrul fiecărei ţări
este parţială;
Sunt neglijate costurile de transport;
Funcţiile de producţie sunt lineare şi omogene pentru fiecare bun; ele sunt identice
pentru fiecare bun în diferitele ţări.

11. 
Demonstraţia lui Samuelson a fost ulterior criticată,
mai ales pentru următoarele două puncte vulnerabile:
 1. egalizarea absolută a factorilor de producţie nu se poate realiza în
practică, pentru că depinde de:
 a. lipsa de omogenitate a factorilor: în medie, munca unui lucrător
american este mai eficientă decât a unuia afgan; calitatea pământului
diferă de la o zonă la alta, nici factorul capital nu prezintă omogenitate;
 b. mobilitatea interioară şi omogenitatea produselor nu sunt perfecte;
sectoarele interne comunică deseori cu dificultate cu cele externe;
 c.tehnicile de producţie sunt diferite.
 2. departe de a realiza o egalizare a remunerării factorilor, comerţul
internaţional poate agrava disparităţile -- argumente:

a. funcţiile de producţie sunt diferite în fiecare ţară. A spune că o
ţară se specializează în producerea acelui bun care utilizează factorii
abundenţi şi, deci, mai ieftini înseamnă că ea poate face acest lucru, nu
şi faptul că îl va face cu siguranţă, funcţia de producţie şi condiţiile de
formare a cererii prevalând în faţa schimbului. Chiar dacă funcţiile de
producţie sunt identice, costurile constante, specializarea tinde să
crească preţul factorilor utilizaţi şi să-l scadă pe al altora, care,
dimpotrivă, cresc în exterior, de unde disparitatea între preţul factorilor.

12. 
b. Chiar în ipoteza a doi factori şi două produse, cele două produse pot
modifica intensitatea cu care sunt utilizaţi factorii, în funcţie de nivelul de
producţie la care se plasează: produsele alimentare pot fi intensive în muncă
pentru o anumită valoare a funcţiei de producţie şi în capital pentru o altă
valoare. Atunci când sunt consideraţi mai mult de doi factori sau produse,
egalitatea este tot mai rară.
 Paradoxul lui Leontieff




Plecând de la observaţia că SUA reprezintă o ţară abundentă în capital, a pus
la punct un test prin care urma să demonstreze că exporturile americane sunt
mai intensive în capital decât importurile.
Pentru a-şi elabora testul, Leontieff a construit o balanţă input-output pentru
economia americană. Leontieff a analizat 200 de industrii, pe care le-a separat
în industrii exportatoare (cu un sold [export – import] pozitiv) şi importatoare
(cu un sold comercial negativ).
Exporturile apar mult mai intensive în muncă decât importurile, care erau, la
rândul lor, mai intensive în capital decât exporturile.
Argumentând faptul că un lucrător american are o productivitate de trei ori
mai ridicată decât a unuia străin, el a conchis că SUA erau în fapt abundente
în factorul muncă şi nu în capital. Productivitatea superioară a muncitorilor
americani derivă din existenţa din abundenţă a unui al treilea factor de
producţie specific SUA, managementul.

13. Teorii moderne (bazate pe
firmă)
 Teoria disponibilităţii produselor
pentru comerţul internaţional
(Kravis)
 Sandretto , Gendarme
 Modelele Nord-Sud ale
comerţului inegal
 Teoria similarităţii între ţări
(Steffan Linder)
 Teorii ale neotehnologiilor
 Teoria lui Michael Porter

14. Teoria disponibilităţii produselor pentru
comerţul internaţional (Kravis)
 Ideea de bază a studiului este că orice ţară tinde să
importe mărfurile care nu pot fi produse în interiorul ei
şi să exporte mărfurile pe care le poate produce în
cantităţi mai mari decât cele necesare consumului
intern şi în condiţii mai avantajoase decât în alte ţări.
 În viziunea lui Kravis, disponibilităţile de export depind
de patru factori:
 a) înzestrarea cu resurse naturale;
 b) amploarea şi semnificaţia diferenţierii produselor;
 c) progresul tehnologic în decursul timpului
 d) politica economică externă a statului respectiv.

15.  Sandretto:
 - Transnaţionalele constituie pârghii importante care influenţează
dezvoltarea comerţului internaţional şi adâncirea diviziunii
internaţionale a muncii,
 - Extinderea transnaţionalelor are atât un efect benefic asupra
ţărilor în curs de dezvoltare, contribuind la dezvoltarea acestora, cât
şi un efect distrugător, făcând imposibilă existenţa unei concurenţe
pure şi perfecte pe pieţele naţionale,
 - Întreprinderile transnaţionale care provin din ţări industrializate
constituie pe de o parte, un sprijin pentru politicile naţionale, iar pe
de altă parte, reduc eficienţa intervenţiei statelor în economie.
 R. Gendarme în lucrarea „Vrăjitoare în
economie: multinaţionalele“ (1981) apreciază
flexibilitatea firmelor transnaţionale în afaceri şi
constată rămânerea în urmă a oamenilor de
ştiinţă în studierea rolului acestora.

16. Teoria similarităţii între ţări
(Steffan Linder)
 explică bazele comerţului intraindustrial, pornind de la rolul
firmei producătoare de bunuri manufacturate în economia
unei ţări considerând că schimburile internaţionale cu
produse manufacturate sunt datorate existenţei aceloraşi
preferinţe ale panelelor de consumatori în toate ţările lumii.
 posibilităţile de pătrundere pe alte pieţe, valorificând
avantajele economiilor de scară.
 constată că pieţele cele mai avantajoase există în ţările în
care preferinţele consumatorilor sunt asemănătoare cu cele
ale consumatorilor din propria ţară. Forţa concurenţială a
firmei este asigurată de abilitatea întreprinzătorilor de a
alege alternativa de combinare a factorilor de producţie cea
mai favorabilă pentru a obţine cele mai bune rezultate
posibile cu ajutorul resurselor de care dispun.

17. Curba experien ței

18. Teoria lui Michael Porter
 teoria avantajului competitiv a pornit de la premisa că
firmele pot obţine avantaje competitive prin deţinerea
avantajelor tehnologice şi nu prin abundenţa relativă a
factorilor de producţie.
 Firmele pot crea avantaje competitive prin strategiile
adoptate, prin gama de produse obţinute şi prin
drepturile de proprietate intelectuală deţinute, iar
„proprietatea intelectuală are rădăcini în puterea
imaginaţiei”.
 avantajele competitive ale unei ţări sunt influenţate de
două categorii de determinanţi care alcătuiesc structura
puternică a unui „diamant naţional”.

19. 




Prima categorie:
Determinanţii factoriali (resursele umane, naturale, de capital, de
cunoștințe, infrastructură)
Determinanţii cererii se referă la dimensiunea, structura,
internaţionalizarea şi ritmul de creştere al cererii, complexitatea
cumpărătorilor, capacitatea unei industrii naţionale de a prefigura
cererea mondială, etc.
Ramurile industriale din amonte şi aval contribuie la creşterea
competitivităţii internaţionale a producătorului.
Strategia şi structura firmelor şi concurenţa dintre acestea includ
obiectivele firmelor, metodele de management utilizate, motivarea
salariaţilor, nivelul competiţiei existente în industrie, etc.
A doua categorie de factori o formează statul şi întâmplarea sau
şansa. M. Porter consideră că statul are un rol principal în
influenţarea evoluţiei factorilor de producţie prin politici de
investiţii, subvenţii, prin reglementarea pieţelor de capital, prin
politici educaţionale. Statul singur, însă, nu are puterea de a crea
avantaje competitive. Politicile publice trebuie să se armonizeze cu
cele private pentru construirea unei configuraţii durabile a
diamantului.

20. Determinanţii avantajelor
competitive naţionale

21. 



În viziunea lui M. Porter economiile naţionale parcurg
patru stadii ale dezvoltării avantajelor competitive în
cadrul creşterii economice.
stadiul avantajelor determinate de dotarea cu factori de
producţie,
stadiul avantajelor competitive determinate de investiţii,
stadiul avantajelor competitive determinate de inovare,
stadiul avantajelor competitive determinate de avuţia
naţională.
Printre cauzele care pot duce la distrugerea
„diamantului”, adică la pierderea unui avantaj
competitiv se numără: modificările tehnologice,
înrăutăţirea determinanţilor factoriali, reducerea
competitivităţii în interiorul economiei naţionale,
instabilitatea politică sau economică, intervenţiile
nejustificate ale statului la nivelul pieţei.

22. Teoria „decalajului tehnologic”
M.V. Posner
 are ca punct de plecare cercetarea corelaţiei dintre
exporturile unei ţări şi eforturile de cercetare anterioare
acestora.
 în ţările în care se fac cheltuieli mai mari de cercetare şi
dezvoltare, este mai pronunţat procesul de inovare, are
loc o înnoire mai puternică a produselor, ceea ce le
permite acestora să menţină un însemnat decalaj faţă de
restul ţărilor lumii. Acest decalaj le asigură o poziţie de
monopol în privinţa exportului produselor respective,
care, chiar dacă este temporar, le aduce mari avantaje,
asigurându-le o eficienţă ridicată a comerţului exterior,
întrucât nu există riscuri unei concurenţe serioase din
partea partenerilor lor rămaşi în urmă sub aspectul
nivelului tehnologiei folosite.

23. Teoria “ciclului de viaţă a
produsului” R.Vernon
 avantajul relativ nu este static, o dată pentru totdeauna, ci se poate
modifica în timp, în funcţie de modificările care pot interveni în
acţiunile întreprinse pentru valorificarea respectivului produs pe
piaţa mondială şi de reacţiile pe care le au faţă de el concurenţii reali
sau potenţiali.
 Durata şi dimensiunea avantajului relativ, privit în mod dinamic,
depind de etapele pe care le parcurge un produs în decursul
prezenţei lui pe piaţă, începând cu inovarea, respectiv diferenţierea
produselor la scară naţională, continuând cu monopolul ţării
respective în perioada lansării produsului pe piaţa mondială, cu
apărarea acestui monopol în faza de maturizare a produsului prin
măsuri de protejare a avantajelor câştigate şi terminând cu depăşirea
monopolului ţării exportatoare şi abandonarea măsurilor de apărare
prin protejarea producţiei naţionale, atunci când produsul respectiv a
ajuns să fie standardizat la scara internaţională, să fie produs mai
ieftin de concurenţii care l-au asimilat şi deci să fie importat în
condiţii mai avantajoase decât cele din ţara care l-a lansat.

24. Teoria rivalităţii strategice globale Paul
Krugman şi Kevin Lancaster
Cercetează influenţa pe care o au rivalităţile dintre
marile companii transnaţionale asupra comerţului
internaţional şi pleacă de la premisa că acestea au la
dispoziţie mijloace importante de obţinere şi menţinere
a unor avantaje competitive durabile:




Deţinerea unor drepturi de proprietate intelectuală
Investiţiile în cercetare-dezvoltare
Dezvoltarea economiilor de scară şi de gamă
Valorificarea curbei de experienţă
Drepturile de proprietate intelectuală constituie un instrument
de dezvoltare economică: „Proprietatea intelectuală este un
instrument aflat în serviciul dezvoltării economice şi al obţinerii
bogăţiei, al cărui potenţial nu a fost exploatat în întregime în toate
ţările mai ales în ţările în curs de dezvoltare.”

25. EVOLUŢII RECENTE ÎN COMERŢUL
INTERNAŢIONAL
Tendinţe în evoluţia comerţului internaţional în secolul
XX
 Evoluţia economiei mondiale a fost direct determinată de
consecinţele negative ale primului război mondial şi de evoluţia
vieţii social-politice dintr-o serie de ţări europene.
 Desfăşurarea activităţii economice între 1919-1929 se caracterizează
printr-o criză economică moştenită din anii războiului.
 Piaţa latino-americană, dominată până la război de Anglia, se
orientează către SUA.
 În Europa, creşterea cea mai spectaculoasă s-a înregistrat în
Germania, puternic sprijinită de marile investiţii de capital, a cărei
producţie a crescut cu 127% faţă de anul 1913, producţia de cărbune
depăşind producţia cumulată a Angliei şi Franţei. Producţia
Germaniei era destinată exportului pentru a achita datoriile de
război, ceea ce a dus la o creştere a flotei comerciale, care ajunge
pe locul 4 în lume.

26.  În timpul crizei, Franţa era printre primii producători de
oţel, ocupând locul 2 la producţia de automobile;
înregistrează însă deficite în comerţ, ponderea ei în
schimburile mondiale fiind de 6% în 1929, faţă de 7% în
1913.
 În ceea ce priveşte Japonia, a cunoscut o perioadă de
înviorare a industriei şi comerţului, mai ales prin
dezvoltarea industriei metalurgice, a construcţiilor de
maşini şi industriei chimice.
 O retrospectivă a evoluţiei volumului valoric a comerţului
internaţional în prima jumătate a secolului XX - cu suişuri
şi coborâşuri deosebite, de la 33,1 miliarde de dolari în
anul 1900, la 117,2 miliarde de dolari în 1920, pentru ca în
1940 să fie de numai 41,6miliarde de dolari - permite să se
remarce contrastul acestei evoluţii cu creşterea constantă
a volumului valoric a comerţului internaţional în a doua
jumătate a secolului XX.

27. T răsături principale ale comerţului
internaţional între anii 1950- 2000
 În această perioadă s-a înregistrat cel mai înalt ritm de
creştere valorică(12%), cu o perioadă de vârf de 20,3%, pentru
anii 1971-1980,astfel că din 1950 până în 1998, volumul valoric
al exporturilor mondiale a sporit de aproximativ 88 ori, adică
de la 61 miliarde de dolari la 5338 miliarde de dolari.
 Volumul valoric al comerţului internaţional, în a doua jumătate
a secolului XX, a înregistrat o dinamică deosebit de rapidă,
superioară dinamicii tuturor celorlalţi indicatori sintetici ai
economiei mondiale (PIB, producţie industrială, producţie
agricolă).
 Comerţul internaţional a devansat, ca ritm de creştere, precum
şi ca volum valoric absolut, rezervele de aur şi devize
centralizate ale ţărilor nesocialiste. S-a ajuns ca la sfârşitul
anilor ’80, rezervele de aur şi devize să reprezinte numai 24%
din volumul valoric al importurilor ţărilor nesocialiste.

28. Trăsături şi tendinţe ale dinamicii şi
volumului comerţului inter naţional
contemporan
WORLD ECONOMY AND TRADE IN 2011
 World trade growth decelerated sharply in 2011 as the global
economy struggled under the influence of natural disasters,
financial uncertainty and civil conflict. A slowdown in trade had
been expected after the strong rebound of 2010 but the earthquake
in Japan and flooding in Thailand shook global supply chains, and
fears of sovereign default in the euro area weighed heavily in the
closing months of the year. The civil war in Libya also reduced oil
supplies and contributed to sharply higher prices. All of these
factors combined to produce below average growth in trade in
2011.
The volume of world merchandise trade rose 5.0 per cent in 2011,
accompanied by global output growth of 2.4 per cent. This marked
a significant slowdown from 2010, when trade advanced 13.8 per
cent and output expanded by 3.8 per cent (see Figure 2.1.)

29. Figure 2.1. Growth in volume of world merchandise trade and GDP,
2000-20011(annual percentage change)

30.  Slower growth in both trade and output had been anticipated for 2011,
but multiple economic shocks held back economic activity and trade
during the year. The earthquake, tsunami and nuclear incident that hit
Japan in March sharply depressed the country's exports in the second
quarter, while flooding in Thailand reduced the supply of key parts and
components in the fourth quarter and further distorted global
production networks. Turmoil in North African countries took a toll on
the region's exports, especially in Libya, where oil production and
exports plunged. Finally, negative gross domestic product (GDP)
growth in the European Union reduced demand for imported goods in
the fourth quarter as the euro sovereign debt crisis came to a head.
 The sluggish pace of economic growth in 2011 reduced import demand
in the largest economies and resulted in global export growth below
the WTO's forecast of 5.8 per cent. Japan's output contracted in the
fourth quarter after recording just one-quarter of expansion on the year
in the third quarter. Even China’s dynamic economy appeared to be
slowing towards the end of the year as its fourth quarter GDP growth
slipped to an annualized rate of 7.8 per cent after averaging around 9.5
per cent over the first three quarters, according to data from China’s
National Bureau of Statistics.

31.  Economic indicators improved in the United States in the closing
months of 2011 as output growth accelerated to 3.0 per cent
annualized in the fourth quarter and unemployment fell to 8.3 per
cent in December according to data from the OECD, but this only
partly made up for earlier setbacks.
 Developed economies exceeded expectations with export growth
of 4.7 per cent in 2011 while developing economies (for the
purposes of the analysis, this includes the Commonwealth of
Independent States, or CIS) did worse than expected, recording an
increase of just 5.4 per cent. In fact, shipments from developing
economies other than China grew at a slightly slower pace than
exports from developed economies (including disaster-struck
Japan). The relatively strong performance of developed economies
was driven by a robust 7.2 per cent increase in exports from the
United States, as well as a 5.0 per cent expansion in exports from
the European Union. Meanwhile, Japan's 0.5 per cent drop in
exports detracted from the average for developed economies
overall.

32.  Several adverse developments disproportionately affected
developing economies, including the interruption of oil supplies from
Libya that caused African exports to tumble 8 per cent in 2011, and
the severe flooding that hit Thailand in the fourth quarter.
 The Japanese earthquake and tsunami also disrupted global supply
chains, which penalized exports from developing countries such as
China, as reduced shipments of components hindered production of
goods for export.
 Significant exchange rate fluctuations occurred during 2011, which
shifted the competitive positions of some major traders and
prompted policy responses (e.g. in Switzerland and Brazil).
Fluctuations were driven in large part by attitudes towards risk
related to the euro sovereign debt crisis. The value of the US dollar
fell 4.6 per cent in nominal terms against a broad basket of currencies
according to data from the Federal Reserve, and 4.9 per cent in real
terms according to data from the International Monetary Fund,
making US goods generally less expensive for export. Nominal US
dollar depreciation also would have inflated the dollar values of some
international transactions.

33. 
The developments outlined above refer to trade in real (i.e. volume) terms,
but nominal flows (i.e. in currency terms) for both merchandise and
commercial services were similarly affected by recent economic shocks.

In 2011, the dollar value of world merchandise trade advanced 19 per cent
to US$ 18.2 trillion, surpassing the previous peak of US$ 16.1 trillion in
2008. Much of the growth was due to higher commodity prices, but monthly
trade flows were mostly flat or declining in many major traders over the
course of the year. The share of developing economies and the CIS in the
world total also rose to 47 per cent on the export side and 42 per cent on
the import side, the highest levels ever recorded in a data series extending
back to 1948.

The value of world commercial services exports increased by 11 per cent in
2011 to US$ 4.2 trillion, with strong differences in annual growth rates for
particular countries and regions. African exports were hit hard by the
turmoil in Arab countries, recording zero growth as Egypt’s exports of
travel services plunged more than 30 per cent. Quarterly data on services
jointly prepared by the WTO and the United Nations Conference on Trade
and Development (UNCTAD) also showed a sharp slowdown in the fourth
quarter, coinciding with the heightened level of financial market turmoil
surrounding the euro debt crisis.

34.  The 5.0 per cent growth of world merchandise trade in
2011 was below the pre-crisis average of 6.0 per cent for
1990–2008, and was even below the average of the last 20
years, including the period of the trade collapse (5.4 per
cent). As a result, trade volume of world trade was even
further away from its pre-crisis trend at the end of 2011
than it was a year earlier. In fact, this gap should continue
to increase as long as the rate of trade expansion falls
short of earlier levels (see Figure 2.2).
 Eliminating this divergence would require faster than
average growth at some point in the future. Conceivably,
this could happen after governments, businesses and
households in developed countries reduce their debt
burdens to more manageable levels, but this process of
deleveraging (reducing reliance on debt) and fiscal
consolidation (reducing budget deficits) is likely to take
years. In the meantime, the world may have to resign itself
to a long period of slower-than-average growth in
international trade.

35. Figure 2.2. Volume of world merchandise exports,
1990-2011 (indices, 1990=100)

36. KEY ASPECTS OF TRADE FLOWS IN
2011
 Merchandise trade flows within regions
outperform flows between regions
 • Trade within regions remains strong in North America, Europe and
Asia. Europe has the highest level of intra-regional trade, with 71 per
cent of its exports remaining within Europe in 2011. A total of 53 per
cent of Asian trade is exported to Asian countries while nearly 48
per cent of North America’s exports are to members of the North
American Free Trade Agreement.
 • In South and Central America, 27 per cent of exports went to other
countries in the region in 2011. In the Commonwealth of
Independent States (CIS), Africa and the Middle East, the totals
were 20 per cent, 13 per cent and 9 per cent respectively.
 • Africa’s main destination market for export is the European Union,
followed by Asia and North America. A little over half of CIS exports
go to Europe and the Middle East’s main market is still Asia. Less
than a quarter of South and Central America’s total exports go to
North America and 22 per cent go to Asia.

38. Moderate recovery for
merchandise exports in 2011
 • World merchandise exports increased by 5
per cent in volume terms in 2011. World gross
domestic product (GDP) expanded by 2.4 per
cent.
 • Since 2005, world merchandise trade has
grown by 3.7 per cent annually while GDP has
risen by 2.3 per cent.
 • Some of the growth in merchandise trade is
due to trade in intermediate products that
criss-cross national borders before being
processed into final products.

40. US remains the leading merchandise
trader
 • The United States remains the world’s biggest trader
in merchandise, with imports and exports totalling US$
3,746 billion in 2011. Its trade deficit amounted to US$
785 billion, 5.2 per cent of its GDP.
 • China and Germany rank second and third
respectively in merchandise trade. Their trade
surpluses were US$ 155 billion and US$ 218 billion
respectively in 2011, 2.1 per cent and 6.1 per cent of
their GDP.
 • In contrast to 2010, Japan incurred a trade deficit in
2011, amounting to US$ 32 billion. With imports and
exports totalling US$ 1,678 billion, it remains the
fourth-largest trader in the world.

42. World exports of commercial
services up by 11% in 2011
 • The value of world exports of commercial services rose by
11 per cent in 2011 to US$ 4,170 billion, exceeding pre-crisis
levels of US$ 3,850 in 2008.
 • Europe showed signs of recovery, with annual growth of 11
per cent in 2011. In contrast, Asian economies saw their
growth rate halved compared with 2010, mainly due to slower
growth in transportation services and other commercial
services.
 • North America’s exports of commercial services expanded
by 9 per cent in 2011, the same as in 2010, while in Africa
exports stagnated following the “Arab Spring” uprising that
began at the end of 2010. The CIS was the most dynamic
region, with exports of commercial services increasing by 19
per cent, followed by South and Central America with 13 per
cent.

44. US remains the leading
commercial services trader
 • The United States remained the world’s largest trader of
commercial services in 2011 with US$ 976 billion of trade,
making a surplus of US$ 186 billion. The United Kingdom,
which ranked third with US$ 444 billion, recorded also a
surplus of US$ 103 billion. Both the United States and the
United Kingdom have recorded a surplus in services every
year since the 1980s.
 • Germany, the second-largest services trader with US$ 542
billion of trade, recorded a deficit of US$ 36 billion in 2011.
 • Among the leading emerging economies, China remained
a net services importer in 2011, while India registered a
positive balance, with the value of exports exceeding
imports.

46.  US service supply through
affiliates to emerging
economies on the rise
 • Services supplied by US majority-owned foreign affiliates
to China and India proved more resilient to the global crisis
than exports of cross- border services.
 • In 2009, US exports of commercial services to India
decreased by 4 per cent. However, services supplied to India
through commercial presence (i.e. through US majorityowned foreign affiliates established in India) rose by 34 per
cent. Similarly, in China services supplied by US majorityowned foreign affiliates grew by 25 per cent, while exports
of commercial services grew by only 2 per cent.
 • In contrast, services supplied through US majority-owned
foreign affiliates to Europe and North America declined,
following the same pattern as cross-border exports.