1. Prezenta lucrare are la bază textul latin „Carmina Burana”, pornind de la care am analizat modul
în care sunt inserate conceptele păgâne și, totodată, îmbinarea acestora cu doctrina creștină.
Analiza mea debutează cu prezentarea operei literare, a contextului în care a fost scrisă, și o
scurtă prezentare a titului.
„Carmina Burana” este un manuscript alcătuit din 254 de poeme și texte dramatice în
limba latină din secolele al XI-lea, al XII-lea și chiar și al XIII-lea, majoritatea fiind satire
obscene. Limba principală utilizată în elaborarea textelor este latina medievală, însă au fost
folosite și alte limbi, printre care: germana medievală, franco-provensală, sau limba macaronică
(amestec de latină, germană și franceză). Se consideră că manuscrisul ar fi fost elaborat de către
studenți și cler în vremurile în care latina era lingua franca (limba comună, de legătură) în Italia
și Europa de Vest. Majoritatea poemelor par a fi elaborate de goliarzi, care satirizau biserica
catolică. Au fost recunoscute câteva nume ale unor poeți care au contribuit la elaborarea
poemelor, printre care: Walter de Châtillon, Philippus Cancelarius,Hugo Primas, Petrus de Blois,
și un poet anonim, menționat drept Archipoeta.
Se pare că acest manuscris ar fi fost găsit în anul 1803, la o mănăstire din Bavaria. În
ceea ce privește modul în care a fost scris, se cunoaște că poemele au fost scrise pe pergament,
într-o scriere gotică, cu minuscule. În secolul al XIV-lea, la sfârșitul manuscrisului au mai fost
adăugate câteva pagini, însă de mărime diferită. Astfel, în procesul de legare, anumite pagini au
fost pierdute, iar textele nu au mai putut fi așezate în ordinea orginală.
Manuscrisul conține și opt miniaturi: „rota fortunae”, o pădure imaginară, o pereche de
îndrăgostiți, scene din povestea dintre Dido și Aeneas, o scenă în care se bea bere, trei scene în
care se joacă zaruri, table și șah.
2. În ceea ce privește titlul manuscrisului „Carmina Burana”, observăm că este alcătuit din
două cuvinte de origine latină: „carmina” (lat. Carmen), care se traduce „cântece” și
„Burana”(lat. Buria), care se traduce „Benediktbeuern”. Așadar, traducem titlul drept „Cântece
din Benediktbeuern”.
Analizând manuscrisul, putem spune că poemele pot fi aranjate în funcție de trei teme:
cântece despre morală și batjocură, cântece de dragoste, cântece despre băutură și jocuri,
instabilitatea norocului și a bogăției, natura efemeră a vieții, bucuria față de reîntoarcerea
primăverii, plăcerile trupești.
Perioada în care a fost redactat acest manuscris (secolele XI-XIII) este cunoscută drept
„Epoca Scolasticii” șise caracterizează printr-o uimitoare efervescenţă
intelectuală, fundamentată
în special pe apariţia primelor universităţi în Europa (teologia la Paris, filosofia la Toledo, dreptu
l la Bologna, medicina la Salerno). Acest curent a încercat să explice și să facă înțelese
fenomenele supranaturale ale revelației creștine cu ajutorul rațiunii umane și, mai ales, al
filosofiei lui Aristotel și avea ca scop principal alcătuirea unui sistem logic, în care să se
reunească filosofia greacă și romană cu învățătura creștină.1
Așa cum observăm în „Carmina Burana. Antologie de poezie medievală”:
„Universul tematic al poemelor este variat, însă bine circumscris orizontului vieţii profane.
Deşi punctul de vedere al autorului este cel al unui cleric (în devenire), perspectiva este hotărât
laică (cantiones profanae), frizând adesea blasfemia şi limitele cele mai îngăduitoare ale
licenţiozității.
1 https://ro.wikipedia.org/wiki/Scolastic%C4%83
3. „Eul liric” aparţine, de regulă, figurii tipice a poetului vagant, rătăcind dintr-un loc în
altul, pe la curţile episcopale sau nobiliare, în căutarea unui protector. Instruit şi adesea erudit,
poetul utilizează din plin repertoriul mitologiei clasice grecolatine, alături de imagistica biblică
şi creştină. Accentele anticlericale adesea foarte dure atestă pe de o parte libertatea interioară a
poetului, pe de altă parte toleranţa mediului.”2
Astfel, observăm cum conceptele păgâne încep să fie îmbinate cu doctrina creștină; deși
epoca promova creștinismului, totuși unele poeme par a fi opusul, discutând despre viața
profană, moravurile și plăcerile ascunse. Secţiunea cea mai consistentă a colecţiei o formează
poemele erotice, care cântă iubirea directă (amor, venus, miliţia amoris), legată de venirea
primăverii (ver) şi de trezirea la viaţă a naturii. Figura iubitei se identifică fie cu o doamnă din
„lumea bună” (domina), al cărei nume este ascuns cu grijă sub un pseudonim convenţional
(Flora, Florula, Lycaris, Phyllis,Cecilia, Coronis, Iuliana etc), fie cu o fată simplă de la ţară, păst
oriţă sau ţărancă (puella, virgo).
Amorul curtenesc (cour d’amour) interferează cu cel campestru sau cu cel „instituţionali
zat” în hanuri sau taverne. Spaţiile de referinţă sunt natura campestră sau bucolică (hortus, pratus
nemus), mai rar curtea nobiliară şi mai adesea cârciuma (taberna).
Se discută în poeme despre politeism, respectiv credința în mai mulți zei, începând de la
isprăvile amoroase ale lui Jupiter, până la zeități minore precum fauni, nimfe (considerate fiice
ale lui Zeus), driade, întregul panteon clasic populează imaginarul acestor poezii, alcătuind un
cod rafinat menit să marcheze orgoliul eruditului față de poporul neinstruit. Se consideră că
Venus, Dione, Cupidon, PhoebusApolo, Thetis şi Bachus sunt stăpânii acestui univers, fapt care
atestă prezența păgânismului. Tonalitatea elegiacă, manifestată în discursul poetic face ca
majoritatea poemelor să fie „plângeri”, formulă lirică inventată de poezia vagantă ( scrisă de
poeții rătăcitori).
Analizând poemul „O fortuna”, asistăm la inserarea unor aspecte păgâne. Poetul nu
consideră că întreaga existență a vieții pe pământ s-ar datora divinității, ci, mai degrabă,
norocului, sau sorții cu care fiecare individ se naște.
2 Eugen Munteanu siLucia-Gabriela Munteanu,„Carmina Burana. Antologie de poezie ,medievală”, p. 26
4. O Fortuna
velut luna
statu
variabilis,
semper
crescis
aut
decrescis;
vita
detestabilis
nunc
obdurat
et tunc
curat
ludo
mentis
aciem,
egestatem,
potestatem
dissolvit ut
glaciem.
Sors
immanis
et inanis,
rota tu
volubilis,
status
malus,
vana salus
semper
dissolubilis,
obumbrata
et velata
michi
quoque
niteris;
nunc per
ludum
dorsum
nudum
fero tui
sceleris.
Sors
salutis
et
virtutis
michi
nunc
contraria,
est
affectus
et
defectus
semper
in
angaria.
Hac in
hora
sine
mora
corde
pulsum
tangite;
quod per
sortem
sternit
fortem,
mecum
omnes
plangite!
Ah, Soarta
Ah, Soartă ești precum luna
nestatornică, mereu crești, mereu descrești;
viața amară când ne-o dai, când ne-o iei
bătându-ți joc de noi, sărăcia și puterea ca
gheața se topesc;
Soartă înfricoșătoare și deșartă te
schimbi prea ușor, fie jale grea, fie fericire
deșartă, tu le destrami neîncetat. Întunecată
și nepătrunsă mă apeși și pe mine. Acum
datorită ție, umblu cu spatele gol, purtând
povara nelegiuirii tale.
Norocul binelui și al frumosului îmi este
acum potrivnic; ce-i bine, ce-i rău, eu
trăiesc în neliniște, în acest ceas fără
zăbavă, atingeți strunele inimii și plângeți
toți cu mine, căci prin soartă a fost învins
cel tare!
Astfel, avem de-a face cu o concepție păgână din mitologia greacă și romană, conform
căreia norocul, destinul implacabil îi conduce atât pe zei, cât și pe muritori. Poemul apare ca o
plângere la adresa sorții, care decide pentru fiecare în parte. Același lucru este prezentat și în
poemul „Fortune plango vulnera” (Deplâng rănile sorții).
Întâlnim în poeme și critici asupra simoniei și a lăcomiei în cazul bisericilor: „Iată,
cinstea este amorţită, virtutea este înmormântată; dărnicia este acum zgârcită, zgârcenia este
darnică; minciuna rosteşte adevărul, adevărul minte. Toţi vatămă legile şi se îndreaptă către
nelegiuiri în mod legal. Domneşte zgârcenia, domnesc cei zgârciţi; cu mintea neliniştită,
fiecare năzuieşte să se îmbogăţească, de vreme ce suprema glorie înseamnă să te făleşti cu
averea.”3 Creștinismul este criticat și considerat a fi mai mult o facere decât o slujire față de
Dumnezeu. Principiile morale sunt înlocuite cu opusul acestora și reprezintă modalitățile
folosite cu scopul de a se îmbogăți, de a urca pe scara socială. Cei drepți, corecți, nevinovați,
3 Eugen Munteanu si Lucia-Gabriela Munteanu,„Carmina Burana. Antologie de poezie ,medievală”, p. 43
5. sunt asupriți, alungați, în timp ce acei interesați de parvenitism comit fărădelegi și nu suferă nici
un fel de consecință. Putem considera acest lucru un protest asupra creștinismului, o plângere a
celor drepți care consideră că divinitatea nu acționează pentru a remedia aceste probleme.
„Tagma preoţească zace la pământ cu o înfăţişare laică, mireasa lui Hristos e de
vânzare, ceea ce este nobil devine de rând; altarele sunt scoase la mezat, la mezat este scoasă
împărtăşania, cu toate că Harul este doar un fleac de vânzare. Duhul lui Dumnezeu nu este cu
adevărat dăruit decât atunci când este oferit gratuit; căci cel care îl vinde sau îl cumpără este
vătămat de lepra sirianului.”4
Cu toate acestea, autorii poemelor par a fi niște creștini îndepărtați de religia lor din
cauza faptelor celorlalți. Supărarea lor față de Dumnezeu a luat naștere din lipsa intervenției
Sale, pentru a opri toate aceste fărădelegi. Putem considera că este vorba despre un creștinism
pierdut, care, treptat se transformă în păgânism. Sunt adesea menționate nume din Sfânta
Scriptură, precum Petru, David, Domnul Iisus Hristos, care îl fac pe autor un cunoscător.
Carmina Burana conține numeroase scene în care este descris un paradis medieval, în
cadrul cărora erau ținute niște mese prin care erau batjocorite anumite obiceiuri creștine. Este
descris un „ordo vagorum” la care erau invitați oameni din toate rangurile sociale și clerici:
„presbyter cum sua matrona” ( preot cu soția sa). Aceasta este o ironie asupra preoților, care,
trebuiau să depună un jurământ de celibat.
Descoperim o parodie a rugăciunii speciale din masa dedicată comemorării martirilor, cu
care petrecăreţii se identifică în mod ironic: „Deus, qui nos concedis sanctorum martyrum
tuorum (.) natalitia colere, da nobis în aeterna beatitudine de eorum societate gaudere.” –
„Dumnezeule, care ne porunceşti să sărbătorim ziua de naştere a martirilor tăi, fă să ne bucurăm
în veşnica fericire de întovărăşirea cu ei”. „Să ne împopoţonăm” (ornemus) parodiază pe „Să ne
rugăm” (oremus), în timp ce termenul argotic apopholus - palavravagiu parodiază cuvântul
apostolus –apostol.
În aceste secvențe se realizează o parodie prin care sunt descrise moravurile preoților de
la acea vreme: consumul de vin scump, jocurile de noroc cu zaruri. Aceste secvențe sunt
descrise detaliat, astfel încât ne conving că într-adevăr au existat în acea perioadă.
În concluzie, Carmina Burana îmbină perfect conceptele păgâne cu doctrina creștină.
Înțelegem că zeitățile, norocul și moravurile aveau, în perioada respectivă, un loc mai presus de
Dumnezeu. Slujitorii Domnului trăiau departe de obligațiile morale și spirituale pe care această
meserie le presupunea, fiind mai degrabă o „afacere”, decât o menire.
4 Eugen Munteanu si Lucia-Gabriela Munteanu,„Carmina Burana. Antologie de poezie ,medievală”, p. 45
6. BIBLIOGRAFIE
Eugen Munteanu, Lucia-Gabriela Munteanu, „Carmina Burana. Antologie de poezie
,medievală”, Ediția a II-a, ED. Polirom, 2003;
https://en.wikipedia.org/wiki/Carmina_Burana#cite_note-Schaller-5
https://www.limbalatina.ro/carmina.php
