Lucrare de licență psihologie

1. 1
Lista tabelelor și a figurilor
Lista tabelelor
Tabelul 1 – Frecvențele pentru itemul ”gen”
Tabelul 2 – Frecvențele pentru itemul ”studii”
Tabelul 3 – Frecvențele pentru itemul ”M-am căsătorit din dorința de a avea un
prieten/ tovarăș”
Tabelul 4 – Frecvențele pentru itemul ”Compatibilitatea sexuală a fost motivul
pentru care m-am căsătorit”
Tabelul 5 – Frecvențele pentru itemul ”M-am căsătorit pentru a avea stabilitate
materială”
Tabelul 6 – Frecvențele pentru itemul ”M-am căsătorit sin dorința comună de a-mi
continua viața și evoluția alături de partenerul meu”
Tabelul 7 – Frecvențele pentru itemul ”M-am căsătorit datorită presiunii sociale/ a
conformismului”
Tabelul 8 – Frecvențele pentru itemul ”Stau în această relație/ căsnicie pentru
împlinirea pe care o am în relația de cuplu (prin înțelegere, acceptare reciprocă,
intimitate ”Stau în această relație/ căsnicie pentru copii”
Tabelul 10 – Frecvențele pentru itemul”Stau în această relație/ căsnicie deoarece
mi-e teamă să fac o schimbare”
Tabelul 11 – Frecvențele pentru itemul ”Stau în această relație/ căsnicie pentru
realizările comune”
Tabelul 12 – Frecvențele pentru itemul ”Stau în această relație/ căsnicie deoarece
sper într-o viitoare schimbare în bine”

2. 2
Tabelul 13 – Frecvențele pentru itemul ”Stau în această relație/ căsnicie deoarece
mă simt securizat(în siguranță) emoțional”
Tabelul 14 – Frecvențele pentru itemul ”Stau în această relație/ căsnicie pentru
viața sexuală satisfăcătoare”
Tabelul 15 – Frecvențele pentru itemul 15
Tabele de asociere (Crosstabulation)
Tabelul 16 – Tabel de asociere între itemii 7 și 8
Tabelul 17 – Tabel de asociere între itemii12 și 17
Tabelul 18 – Tabel de asociere între itemii13 și 17
Tabelul 19 – Tabel de asociere între itemii 14 și 17
Tabelul 20 – Tabel de asociere între itemii 15 și 17
Tabelul 21 – Tabel de asociere între itemii 1 și 8
Tabelul 22 – Tabel de asociere între itemii 1 și 9
Tabelul 23 – Tabel de asociere între itemii 1 și 11
Tabelul 24 – Tabel de asociere între itemii 1 și 12
Tabelul 25 – Tabel de asociere între itemii 1 și 13
Tabelul 26 – Tabel de asociere între itemii1 și 14
Tabelul 27 – Tabel de asociere între itemii 1 și 15
Tabelul 28 – Tabel de asociere între itemii 8 și 16
Tabelul 29 – Tabel de asociere între itemii 10 și 16
Tabelul 30 – Tabel de asociere între itemii13 și 16
Tabelul 31 – Tabel de asociere între itemii 15 și 16

3. 3
Lista figurilor
Figura 1 – Reprezentarea grafică a răspunsurilor la itemul ”gen”
Figura 2 – Reprezentarea grafică a răspunsurilor la itemul „studii”
Figura 3 – Reprezentarea grafică a răspunsurilor la itemul ”M-am căsătorit din
dorința de a avea un prieten/ tovarăș
Figura 4 – Reprezentarea grafică a răspunsurilor la itemul ”Compatibilitatea
sexuală a fost motivul pentru care m-am căsătorit”
Figura 5 – Reprezentarea grafică a răspunsurilor la itemul ”M-am căsătorit pentru
a avea stabilitate materială”
Figura 6 – Reprezentarea grafică a răspunsurilor la itemul ”M-am căsătorit din
dorința de a-mi continua viața și evoluția alături de partenerul meu”
Figura 7 – Reprezentarea grafică a răspunsurilor la itemul ”M-am căsătorit
datorită presiunilor sociale/ a conformismului”
Figura 8 – Reprezentarea grafică a răspunsurilor la itemul ”Stau în această relație/
căsnicie pentru împlinirea pe care o am în relația de cuplu (prin înțelegere,
acceptare reciprocă, intimitate)
Figura 9 – Reprezentarea grafică a răspunsurilor la itemul ”Stau în această relație/
căsnicie pentru copii”
Figura 10 – Reprezentarea grafică a răspunsurilor la itemul ”Stau în această relație/
căsnicie deoarece mi-e teamă să fac o schimbare”
Figura 11 – Reprezentarea grafică a răspunsurilor la itemul ”Stau în această relație/
căsnicie pentru realizările comune”
Figura 12 – Reprezentarea grafică a răspunsurilor la itemul ”Stau în această relație/
căsnicie deoarece sper într-o viitoare schimbare în bine”

4. 4
Figura 13 – Reprezentarea grafică a răspunsurilor la itemul ”Stau în această relație/
căsnicie deaorece mă simt securizat(în siguranță) emoționa
Figura 14 – Reprezentarea grafică a răspunsurilor la itemul ”Stau în această relație/
căsnicie pentur viața sexuală satisfăcătoare”
Figura 15 – Reprezentarea grafică a răspunsurilor la itemul itemul ”S-a întâmplat
ca pe parcursul relației/ căsniciei să am relații extraconjugale”
Figura 16 – Reprezentarea grafică a relației de asociere între itemii 8 și 17
Figura 17 – Reprezentarea grafică a relației de asociere între itemii 12 și 17
Figura 18 - Reprezentarea grafică a relației de asociere între itemii13 și 17
Figura 19 - Reprezentarea grafică a relației de asociere între itemii 14 și 17
Figura 20 - Reprezentarea grafică a relației de asociere între itemii15 și 17
Figura 21 - Reprezentarea grafică a relației de asociere între itemii1 și 8
Figura 22 - Reprezentarea grafică a relației de asociere între itemii1 și 9
Figura 23 - Reprezentarea grafică a relației de asociere între itemii1 și 11
Figura 24 - Reprezentarea grafică a relației de asociere între itemii1 și 12
Figura 25 - Reprezentarea grafică a relației de asociere între itemii1 și 13
Figura 26 - Reprezentarea grafică a relației de asociere între itemii1 și 14
Figura 27 - Reprezentarea grafică a relației de asociere între itemii1și 15
Figura 28 - Reprezentarea grafică a relației de asociere între itemii 8 și 16
Figura 29 - Reprezentarea grafică a relației de asociere între itemii 10 și 16
Figura 30 - Reprezentarea grafică a relației de asociere între itemii 13 și 16
Figura 31 - Reprezentarea grafică a relației de asociere între itemii 15 și 16

5. 5
ARGUMENT
Căsătoria este o experiență esențială de maturizare și dezvoltare a
personalității umane. Condiția căsătoriei moderne este marcată de libertatea
opțiunii, a deciziei, de aici rezultând una din caracteristicile cuplului modern: o
mare instabilitate și mobilitate, datorată vulnerabilității și dinamicii profund
omenești a motivațiilor afective în continuă metamorfoză.
Privită din exterior, căsătoria este o instituție socială care unește consorții
printr-un set de drepturi și obligații, menite să asigure funcții legitime:
procreația, educarea și creșterea urmașilor, integrarea socio-economică.
Imaginea cuplului modern este însă opusă imaginii cuplului tradițional,
deoarece criteriile opțiunii maritale s-au schimbat, de la criterii de tip rațional,
la criterii de tip socio-afectiv, și, mai ales sexual-afectiv.
Având ca punct de referință modelele de rol conjugal cunoscute în copilărie,
de la părinți, adultul căsătorit își dezvoltă personalitatea prin intermediul
propriului rol conjugal. Modelul de rol conjugal se dobândește, se învață, se
deprinde și se exersează, aflat în contiună perfecționare în cadrul interacțiunilor
conjugale, pe parcursul căsătoriei.
Rolul marital echilibrează și intermediază transferurile și interacțiunile
afectiv-motivaționale. Aptitudinea de a exercita un rol marital eficient devine
factor hotărâtor pentru echilibrul funcțional conjugal, pentru gradul de
satisfacție mutuală.
Producerea dezechilibrului motivațional-afectiv interpersonal, prin adoptarea
și exercitarea unor comportamente de rol marital care se abat de la nivelul de
trebuințe, expectații și aspirații mutuale de parteneritate conjugală este un factor
primordial al dezorganizării maritale.

6. 6
I.STABILITATEA RELAȚIEI DE CUPLU
I.1. CUPLUL CONJUGAL
Experiența iubirii este un proces de maturizare a personalității, de dobândire a
forței și libertății interioare, de autoîmplinire. Experiența comunicării prin iubire
determină și dezvoltă conștientizarea de sine și de altul, atât în plan biologic, cât și
psihologic și spiritual. În cuplu și în căsnicie, fiecare devine co-cauză și co-efect în
evoluția celuilalt.
Cuplul conjugal, ca și cuplu de forțe complementare (masculin-feminin/bărbat-
femeie), tinde spre armonie, se definește prin interacțiune și integrare, forțele
complementare care îl compun dezvoltându-se una prin intermediul celeilalte.
Alegerea partenerului în uniunea conjugală rezultă dintr-o alegere conștientă,
deliberată, dar emană în cea mai mare parte din dorințele și afinitățile
inconștiente ”reperate” în persoana celui ales (L.Colonna, 1974) .1
Cuplul poate fi definit ca o ”structură bipolară, de tip biopsihosocial, bazată pe
interdeterminism mutual: partenerii se satisfac, se stimulează, se susțin, se
dezvoltă și se realizează ca individualități biologice, afective și sociale, unul prin
intermediul celuilalt” (Iolanda Mitrofan, Cristian Ciupercă, 1998, pag. 14).
Cuplul poate fi armonic, satisfăcător sau dizarmonic, nesatisfăcător și
distorsionat, tinzând spre disociere. Cuplurile tind să oscileze fie către stabilitate,
coeziune și progres, fie către instabilitate, disensiune, chiar dizolvare.
1
Iolanda Mitrofan, Cuplul conjugal-armonie și dizarmonie, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1989

7. 7
A trăi în cuplu reprezintă o provocare pentru autodezvoltare și autoevoluție. În
cuplu învățăm ce este iubirea erotică, ce sunt intimitatea, iertarea, toleranța, în
cuplu ne împlinim prin sexualitate, dar învățăm și să ne manifestăm emoțiile
negative (furia, mânia, frustrarea, ura, dezgustul).
Sistemul motivațional al unuia dintre parteneri poate fi în raport de concordanță
și consens mutual cu cel al partenerului ales, dar, la fel de bine, poate să coincidă
doar parțial cu acesta. Atracția față de partener, admirația, preferința, iubirea, chiar
pasiunea se conturează și se consolidează treptat, pe parcursul intercunoașterii
mutuale, prin raportare constantă la ”cheia motivațională” a fiecărui partener.
Satisfacerea mutuală a sistemelor de trebuințe în cadrul parteneriatului de cuplu
conferă relației durabilitate și sens și asigură echilibrul psihic și fizic al celor doi
consorți.
Corespondența și complementaritatea afectivă, ideatică și sexuală dintre cei doi
parteneri asigură echilibrul balanței interacționale în cuplu și oferă partenerilor
posibilitatea unei intermodelări reciproc satisfăcătoare. Capacitatea unui cuplu de a
se crea și recrea continuu, permițând celor două personalități să se afirme, să se
dezvolte și să se satisfacă una prin intermediul celeilalte dă valoare și sens relației
de uniune. Astfel, ”cuplul conjugal ne apare ca o modalitate de creație
interpersonală desfășurată simultan în plan biologic, psihologic și social.” 2
Cuplul conjugal se individualizează ca o microstructură biopsihosocială,
rezultat al unui proces interacțional multiconex, și multicreator, care se desfășoară
simultan pe mai multe niveluri interpersonale:
a) Nivel intermotivațional (sexual, procreativ și socioafectiv) definind balanța
bioafectivmotivațională a cuplului (trebuințe, expectații, aspirații de
parteneriate și autorealizare bioafectivă, individuală și interpersonală)
2
Iolanda Mitrofan, Cupul conjugal-armonie și dizarmonie, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1989

8. 8
b) Nivel intercomunicațional (particularizat în cadrul conduitelor de rol
familial afective, organizatorico-administrative, parental-educaționale,
relaționale și integratoare)
c) Nivel intercognitiv și interevaluativ, vizând percepțiile, anticipările și
valorizările mutuale în cuplu, în raport cu toate domeniile de acțiune ale rolului
conjugal familial
d) Nivel de realizare a formelor specifice de interacțiune (cooperare,
competiție, conflict), raportul de decizie-execuție în cadrul stratificării,
individualizării și ierarhizării sarcinilor de rol familial
e) Nivel interrelațional și de interdezvoltare biopsihosocială a
personalităților maritale, vizând disponibilitățile de modelare mutuală a
structurilor de personalitate sub aspectul dezvoltării atitudinilor consensuale și a
disponibilităților de adoptare și exercitare echilibrat-satisfăcătoare a rolurilor
conjugale, generând compatibilitatea mutuală.3
I.2. FACTORI AI STABILITĂȚII ÎN CUPLU
Privită din exterior, căsătoria este o instituție socială care unește partenerii
printr-o serie de drepturi și obligații, conferindu-le statute sociale bine
individualizate, care le asigură funcții legitime: procreația, creșterea și educarea
urmașilor, integrarea socio-economică, sprijinul, respectul și protecția reciprocă
a soților, împlinirea lor afectivă.
Stabilitatea unei familii devine funcție de efectul conjugat al mai multor
variabile:
3
Iolanda Mitrofan, Cuplul conjugal-armonie și dizarmonie, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1989

9. 9
• Capacitatea cuplului de a-și dezvolta și mobiliza resursele de a face față
satisfăcător stresurilor interne și externe cu care se confruntă. Această
capacitate include resursele și disponibilitățile intraadaptative ale fiecărui
partener de a adopta și exercita satisfăcător rolul conjugal, capacitățile
interadaptative ale partenerilor în cadul cuplului și capacitățile extraadaptative
ale cuplului în procesul integrării sale în societate, în lume.
• Capacitatea cuplului și a microgrupului familial de a asimila, adopta și
dezvolta modele de cultură relațională și comportament socio-familial
emergente cu progresul social în general.
• Gradul de satisfacție resimțit prin intermediul coexistenței familiale de
către fiecare membru al microgrupului familial, privind autorealizarea
individuală și colectivă.4
Cercetătorii americani S.A. Murell și J.S. Stachowiach au dezvoltat o teorie
dinamică asupra cuplului conjugal, subliniind faptul că relația dintre soți conține
într-un anumit grad potențe conflictuale încă de la constituirea ei; în consecință,
aceasta necesită modificări fără de care cuplul nu poate fi menținut .
În societatea modernă, fiecare dintre cei doi parteneri își bazează selecția pe
anticiparea că celălalt este cel mai în măsură să îi satisfacă o serie de necesități, că
este cel mai potrivit ”pentru sine„. Mai târziu, însă, în cadrul vieții în doi, fiecare
așteaptă ca celălalt să-l „satisfacă” pe el, fără să înțeleagă că și el trebuie să dea, în
aceeași măsură, un răspuns la anumite așteptări.
Așteptările partenerilor de cuplu pot fi convergente sau divergente. De aici
sursa neînțelegerilor, mai ales atunci când partenerii nu se pot adapta la viața în
comun. Menținerea relațiilor maritale este condiționată astfel, în primul rând, de
capacitatea partenerilor de a trece de la ”orientare spre sine” la
”mutualitate”, la orientare spre interesele grupului familial.
4
Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, Elemente de Psihologie a Cuplului, Casa de Editură și Presă ”Șansa ”, 1994

10. 10
O altă cercetare, a lui Levinger, încearcă să sintetizeze diferiții factori ce
acționează pe direcția menținerii coeziunii cuplurilor maritale. Levinger socotește
căsătoria ca ”un moment particular al grupurilor sociale„, în consecință el
vorbește despre problemele unității partenerilor, coeziunii conjugale, ca și ale
divorțului în termenii de care depinde coeziunea grupurilor sociale în general. El
definește coeziunea ca ”totalitatea forțelor care acționează asupra membrilor
grupului pentru ca aceștia să rămână în cadrul lui”. Această totalitate de forțe se
bazează, pe de o parte, pe forța de atracție a grupului însuși, și pe de altă parte, pe
puterea restricțiilor puse în calea părăsirii lui.
Trăinicia relațiilor conjugale apare ca o funcție directă de atracțiile interne ale
căsătoriei și de piedicile puse în calea dezintegrării ei, însă poate fi în același timp
considerată și o funcție indirectă de atracția unor relații extraconjugale și de
”barierele” cu care se confruntă partenerii în desfacerea unor astfel de relații.
Ca factori de atracție cu acțiune de menținere a coeziunii cuplului, Levinger
indică: stima și afecțiunea reciprocă, dorința soților de a duce o viață comună,
existența unei locuințe proprii, compatibilitatea sexuală, nivelul satisfăcător mutual
al instruirii, al venitului și al ocupației lor.
Ca factori ce se opun desfacerii căsătoriei Levinger distinge: existența
copiilor, sentimentul de respect al partenerilor față de contractul încheiat prin
căsătorie, afilierea la același grup de relații cu alte rude sau prieteni, care se opun
desfacerii căsătoriei.

11. 11
I.3. INTIMITATEA
Intimitatea are valențe motivatorii infinite în ceea ce privește menținerea
cuplului. Ca latură afectivă a dragostei, nu trebuie confundată cu familiaritatea,
nici cu sexualitatea, deși este adevărat că aceasta din urmă este integrată
comportamentului socioafectiv al cuplului, adică relației care creează atmosfera de
intimitate. Relațiile de intimitate nu sunt substituibile celor de intimitate.
Această „calitate emoțională” a relațiilor interpersonale răspunde cerințelor de
protecție și de acceptare necondiționată și nevoilor de securizare, afiliere și
solidaritate în cuplu sau microgrup. Mai mult decât atât, satisface nevoia de
apartenență socioafectivă și conferă indivizilor un reconfortant remediu împotriva
angoasei singurătății; de aici, importanța sa pentru echilibrul interpersonal, dar și
pentru echilibrul fiecărei personalități în parte.
Intimitatea conferă individului resurse de adaptare și eficiență socială, și, prin
funcția ei de „dezanxietare și consolidare a sentimentului acceptării de sine, a
recunoașterii și confirmării importanței și valorii fiecăruia pentru celălalt” (Iolanda
Mitrofan, Nicolae Mitrofan, 1994, pag. 94) asigură motivațiilor și acțiunilor umane
o sursă inepuizabilă de energie și o rezistență crescută la stres. Ea are calitatea de a
dizolva orice distanță psihologică ce ar putea bloca o comunicare completă și
autentică, inducând o transparență maximă în raporturile dintre parteneri și fiind
susținută de atenție, responsabilitate, încredere reciprocă, comunicare sinceră a
sentimentelor și senzațiilor.
Psihologii R.G. Sternberg și S. Grajek (1984) argumentează semnificația celor
trei componente care decid cursul armonic și longevitatea unei căsnicii prin ”teoria
triunghiulară a dragostei„: pasiunea, cunoașterea celuilalt și de sine și intimitatea.
Desigur, dragostea nu poate exista fără pasiune, dar aceasta se estompează în timp,
neputând asigura sau garanta menținerea cuplului. Intimitatea însă poate depăși

12. 12
chiar și conflictele de cunoaștere interpersonală, înlocuind subtil devitalizarea
pasiunii sau revitalizând-o în mod neașteptat.
Cuplurile fericite cunosc două tipuri de intimitate (F. Mascherpa, E.
Mecco,1989)5
: intimitatea fuzională, caracteristică stării de îndrăgostire de la
începutul unei relații și intimitatea care permite dezvoltarea propriei individualități
și autonomii, considerată mai matură și mai avantajoasă pentru relația de cuplu.
Chiar dacă inițial armonia se clădește pe intimitatea fuzională, ea nu se poate
menține decât prin stimularea și recunoașterea unei autonomii care să permită
dezvoltarea reciprocă a partenerilor.
Paradoxal, intimitatea poate genera la unul sau ambii parteneri anxietate și, mai
apoi, îndepărtare, jenă, înstrăinare, sentimentul penibilului. Explicația acestui
fenomen constă în faptul că intimitatea presupune un raport de încredere deplină cu
celălalt, iar calitatea raporturilor de încredere cu o altă persoană își are originea în
copilărie, în calitatea raporturilor cu părinții. Un copil care nu a reușit să
stabilească un bun raport de încredere cu părinții nu va reuși, ca adult, să dezvolte
un bun nivel de intimitate cu partenerul. În același mod, părinții care au deficite de
realizare a intimității nu pot stabili raporturi autentice cu copiii lor, transmițându-le
”modelul handicapului de intimitate”.
Stimularea capacității de a stabili intimitatea non-verbală cu sine și apoi cu
partenerul condiționează realizarea unui bun nivel de intimitate în cuplu.
Intimitatea non-verbală se creează printr-o bună comunicare senzorială. Desigur,
mesajele verbale se integrează alături de cele senzitive în orientarea, susținerea și
crearea atmosferei de intimitate. Simțurile olfactiv, termic și tactil sunt considerate
a avea cea mai mare implicare în intimitate.
5
Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, Elemente de psihologie a cuplului, ed. „Șansa”, 1994

13. 13
II.MOTIVAȚIA, CHEIA STABILITĂȚII ÎN CUPLU
II.1. MOTIVAȚII ÎN ALEGEREA PARTENERULUI
II.1.1. PILONII CĂSĂTORIEI MODERNE
Alegerea partenerului pentru căsătorie este o premisă esențială pentru evoluția
ulterioară a cuplului. Alegerea partenerului conjugal a trecut prin numeroase
metamorfoze, de la societatea tradițională la cea modernă. Criteriile s-au schimbat
de la cele de tip rațional-instituțional (socio-economice și rațional-instituțional), la
cele de tip socio-afectiv, sexual-afectiv, de comunicare și de autorealizare prin
intimitate.
Așteptările cuplurilor, strâns legate de motivațiile alegerii partenerilor s-au
schimbat și ele. Satisfacția sexuală poate fi obținută și în afara căsătoriei, copiii nu
mai sunt scopul fundamental în viața multor oameni, iar numărul în creștere al
femeilor angajate profesional exclude argumentul economic. Prin egalizarea
statutului social și chiar a sex-rolului, femeile și-au schimbat radical așteptările și
rațiunile pentru căsătorie.
În consecință, căsătoria actuală se construiește pe trei piloni: intimitate sinceră
cu beneficiul unei mutuale gratificații (dragoste), companie, autorealizare prin
integritate (simetrie interactivă).6
6
Iolanda Mitrofan, cristian Ciupercă, Psihologia Relațiilor de Cuplu, Ed. SPER, 2009

14. 14
II.1.2. MOTIVAȚII ÎNAINTE ȘI DUPĂ CĂSĂTORIE
La întrebarea de ce se căsătoresc oamenii, J.C. Coleman (1988) indică mai
multe rațiuni pentru căsătorie:
 compatibilitate sexuală
 fuga de singurătate
 nevoia de prieten, tovarăș
 siguranța financiară
 fuga de constrângerile parentale
 dorința de a fi important pentru cineva.
Într-o cercetare pe populația românească Oana Iugulescu (1995), plecând de la
ipoteza că motivația maritală se convertește în motivație de menținere a
cuplului, a găsit cinci tipuri de motivații maritale:
 dorința comună de a-și continua viața și evoluția într-un mod satisfăcător
 conformismul social
 depășirea situației prezente
 satisfacția actuală
 credința că își vor asigura un viitor sigur.
Motivația de menținere a cuplului spre care tind diferitele motive ale
deciziei maritale este cea a realizărilor comune, a copiilor, a rațiunilor
sociale, a obligațiilor și a temerilor de schimbare (pentru sine, pentru
partener, pentru copii), speranța unor viitoare schimbări în bine.
Majoritatea persoanelor chestionate au realizat că partenerii dintr-un cuplu au
avut motivații diferite pentru căsătorie și au motivații diferite pentru a rămâne
împreună.
Totodată afirmă apariția a noi motivații care le întăresc relația. Ierarhia
motivelor considerate importante atât înainte, cât și după căsătorie se prezintă în

15. 15
felul următor: încrederea, înțelegerea, comunicarea, acceptarea reciprocă,
dorința de a evolua împreună, timpul petrecut împreună.
Motivele noi după căsătorie (adică acelea care sunt apreciate mai mult după
căsătorie) sunt: viața sexuală, intimitatea, resursele materiale. Primele două
corespund unei implicări mai profunde a partenerilor în interacțiunile lor, iar
resursele materiale - asumării existenței comune și independente.
II.1.3. FILTRE ÎN ALEGEREA PARTENERULUI
Alegerea partenerului este un proces de filtrare, un rezultat al unui proces
complex, bazat în principal pe conștientizarea sentimentelor proprii, dar influențat
de părinți, prieteni, societate, conjunctură.
Davies și Kearchoff (apud Coleman J., 1988) susțin că decizia maritală este un
proces de filtrare pe paliere, în care câmpul alegerilor este succesiv îngustat, până
la alegerea finală.
1. Filtrul proximității –potențiali parteneri la care ești expus
2. Filtrul similaritate-complementaritate
În cadrul atracției și deciziei pe baza criteriului similaritate sunt incluși mai
mulți factori (vârstă, rasă, religie, clasă socială, credințe, interese comune, scopuri,
valori) ce contribuie la dezvoltarea relației intime și favorizează căsătoria.
Complementaritatea definește alegerea partenerului ca rezultat al modului în
care persoanele reușesc să-și satisfacă reciproc nevoile complementare. R. Winch
(1971) consideră că indivizii acționează dominant în baza nevoilor de patternuri ce

16. 16
asigură gratificație mutuală (persoane cu puternice nevoi de dominare se vor simți
atrase de parteneri submisivi)
3. Filtrul atracției personale și al compatibilității (sau al afinităților elective)
scapă unei evaluări obiectivabile sau explicabile la acest nivel al atracției sexelor în
care dragostea romantică, dorința sexuală, ”scânteia” atracției fizice, armonia
bioenergetică dezvăluie pe rând câteva secrete ale afinităților elective.
4. Filtrul alegerii – câmpul alegerii este succesiv micșorat, până la alegerea
finală
Pe lângă normele și valorile socio-culturale, există și un sistem de norme
personale privind așteptările de rol conjugal, precum și un sistem al forțelor
inconștiente care generează un anumit model de comunicare afectivă, de
schimburi, oferte și gratificații, de recompense sexual-senzitive, emoțional-afective
și spirituale.
Criteriile alegerii partenerului anticipă și explică longevitatea și stabilitatea
căsniciei și stilul evolutiv al acesteia. La căsătoriile bazate pe similaritate (în care
identificarea este foarte puternică mai ales în faza de început - fuzională) există o
mai mare tendință de „devitalizare și aplatizare„ (Iolanda Mitrofan, 1989)7
.
Acestea pot fi numite cupluri narcisice sau închise din punct de vedere
funcțional.
Cuplurile formate pe baza complementarității au de obicei o longevitate mai
mare. Ele stabilesc relații capabile să resusciteze noi resurse în a se bucura unul de
celălalt, în a-și fi mereu necesari. Ele se definesc drept cupluri deschise,
evolutive.
Explicația diferențelor existente între cuplurile bazate pe similaritate și cele
bazate pe complementaritate stă în raporturile diferite dintre aria cognoscibilă și
aria incognoscibilă. Aria cognoscibilă din cuplurile formate prin similaritate este
7
Iolanda Mitrofan, Cristian Ciupercă, Psihologia relației de cuplu, Ed. SPER, 2009

17. 17
mult mai mare decât cea incognoscibilă și aceasta poate epuiza tensiunea de
cunoaștere care susține și motivează perpetuarea relației. Misterul personalității
celuilalt se estompează și atracția se reduce progresiv. În cuplurile bazate pe
complementaritate, reinventarea misterului, a imprevizibilului sunt reguli de
ființare a relației, reguli ale creșterii ”personalității maritale”.
Conștientizarea motivelor de atracție față de o persoană de sex opus conduce fie
la permanentizarea și cristalizarea atitudinilor de valorizare, (alimentând noi nevoi
de cunoaștere și comunicare cu aceasta), fie la o diminuare a tensiunii emoțional-
cognitive (până la stingere), ca urmare a scăderii „nevoii de celălalt”.
Motivațiile conștiente și inconștiente ale alegerii maritale nu susțin întotdeauna
în egală măsură funcționalitatea și stabilitatea cuplului în timp. Procesul complex
al motivației de interacomodare și interdezvoltare prin parteneriat presupune o
restructurare dinamică a motivațiilor de ”coevoluție” (Mamali,1981), în care
„complementaritățile” și ”similaritățile” devin modalități funcționale necesare, dar
nu suficiente pentru armonia durabilă a cuplului. Aceasta presupune un proces
complex de autodezvoltare și interdezvoltare mutuală, care necesită depășirea
motivațiilor inițiale ale alegerii maritale prin descoperirea și crearea de noi
motivații ale coexistenței duale. Astfel, atracția afectivă inițială se transformă din
motivație de alegere în motivație de „acțiune„ și ”devenire” maritală.
II.2. CÂMPUL MOTIVAȚIONAL CONJUGAL
Câmpul motivațional conjugal este exprimat prin trebuințele de parteneritate
conjugală:
• Trebuința de securizare, solidaritate și afiliere, a cărei satisfacere asigură
funcția de susținere și securizare socială, afectivă și morală mutuală a cuplului

18. 18
• Trebuința de identificare, a cărei satisfacere asigură funcția referențială și
de dezvoltare a personalității prin raportul intersexe
• Trebuința de comunicare, apartenență și gratificație mutuală, prin
afecțiune și fidelitate (fizică și spirituală), a cărei satisfacere asigură funcția
erotico-sexuală
• Trebuința de continuitate și autorealizare prin urmași, a cărei satisfacere
asigură funcția procreativă
• Trebuința de cooperare și substituție mutuală în plan decizional-
acțional, a cărei satisfacere asigură funcția de autoafirmare, reglaj și control,
autorealizarea materială și organizatorică
• Trebuința de valorizare a personalității (admirație, respect, stimă,
credibilitate), a cărei satisfacere asigură funcția de interevaluare și autoevaluare a
personalității și a cuplului8
Dezorganizarea conjugală are ca factor principal perturbarea echilibrului
motivațional-afectiv interpersonal, prin adoptarea și exercitarea unor
comportamente de rol marital care se abat de la nivelul de trebuințe, expectații și
aspirații mutuale de parteneritate conjugală. Aceste devieri de la proiecțiile de
necesitate ale fiecărui partener se pot datora unor factori individuali, interpersonali
și de grup aflați la un moment dat într-o intercondiționare negativă.
Dezechilibrul creat între nivelul trebuințelor proiectate de un partener și
posibilitatea satisfacerii acestora de către celălalt partener afectează negativ
homeostazia structurii diadice și duce la apariția unei stări de conflict în dublu
plan: conflict intermotivațional-conflict de rol (planuri care sunt în raport de
interdeterminare). Astfel, conflictul de rol generează dezechilibrul balanței
motivaționale diadice, care, la rândul ei, perturbă mecanismele de intercunoaștere
și intercomunicare, ceea ce agravează conflictul de rol.
8
Iolanda Mitrofan, Cuplu conjugal - armonie și dizarmonie, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1989

19. 19
Două deficite funcționale din interiorul diadei duc la ”abaterea” rolului de la
modelul expectat și aspirat:
• Deficit de intercunoaștere (cunoaștere parțială, deformată, supra sau
subevaluare, percepție distorsionată) prin atribuirea unor calități sau defecte
partenerului, care nu au acoperire în realitate. Aceste atribuiri improprii
comportamentului de rol al partenerului se datorează filtrării și distorsionării
percepțiilor interpersonale (prin intermediul emoțiilor, stărilor și sentimentelor
erotice, în directă corelație cu trăirile și necesitățile instinctuale de tip sexual).
Transferul inconștient în persoana partenerului a necesităților și satisfacțiilor
afective de tip infantil (refacerea în alt plan a relațiilor parental-filiale) duce,
astfel, la perpetuarea unor deficite de interevaluare. Transferul afectiv se
realizează atât în sens pozitiv (gratificant), cât și negativ (frustrant), acest fapt
relevând importanța relațiilor afective dintre părinți și copii pentru evoluția
ulterioară a adultului în planul relațiilor conjugale.
Trebuințele de parteneritate nasc atracția și emoția de îndrăgostire, dar tot
ele riscă să deformeze percepția și evaluarea partenerului; reevaluarea rolului
marital exercitat de acesta, din perspectiva trebuințelor obiective conștiente,
conștientizate și inconștiente modifică dinamica afectiv-motivațională în cuplu.
Se pot produce astfel disonanțe care conduc la un dezechilibru funcțional,
adâncind prăpastia afectivă și sentimentul înstrăinării dintre parteneri.
• Deficit de adaptare și exercitare a rolului conjugal expectat și aspirat de
partener, pe de o parte, autoexpectat și autoaspirat, pe de altă parte, ceea ce
definește un deficit de consens în structura rolurilor maritale. El se poate
datora unui nivel scăzut de disponibilitate de exercitare a rolului scontat
interpersonal, fie dintr-o lipsă de flexibilitate în procesul de interacomodare, fie
dintr-o necorespondență de fond a câmpurilor motivaționale ale celor doi parteneri.

20. 20
Armonia și stabilitatea uniunii conjugale se bazează pe capacitatea plastică de
modificare și corecție a comportamentelor de rol, în consens cu expectațiile,
aspirațiile, trebuințele mutuale. Posibilitățile de satisfacere a acestor nevoi decid
cursul relației interpersonale, menținerea, amplificarea, diminuarea sau alterarea
sentimentelor dintre cei doi parteneri.
Disponibilitatea flexibilă de adaptare interpersonală corectează deficitul de
intercunoaștere și diminuează dezechilibrul motivațional produs, reducând
disonanța ideoafectivă creată în cuplu. Aptitudinea pentru parteneritate maritală
constituie capacitatea individuală de adaptare interpersonală eficientă, creativă și
flexibilă, exprimată prin intermediul conduitei de rol marital, ca model
comportamental. (Iolanda Mitrofan, 1989, pag. 169)
Adultul căsătorit are ca model rolul conjugal cunoscut în copilărie, de la părinții
lui; el își reconstruiește și dezvoltă personalitatea prin intermediul propriului său
rol conjugal și parental. Modelul de rol conjugal se dobândește, dar se și învață, se
exersează și se deprinde, aflându-se în continuă perfecționare. Rolul marital
intermediază și echilibrează transferurile și interacțiunile afectiv-motivaționale.
Aptitudinea de a exercita un rol marital eficient, ca și creativitatea interacțională a
fiecărui partener se dezvoltă pe întreg parcursul vieții conjugale, se perfecționează
în decursul existenței conjugale parentale, devenind factor hotărâtor pentru
echilibrul funcțional conjugal, pentru gradul de satisfacție mutuală.

21. 21
II.3. NEVOILE FEMEII-NEVOILE BĂRBATULUI
W. și T. Fremont(1993)9
, abordând tema iubirii ca proces evolutiv, disting
câteva ”nevoi de întâmpinare”, atât ale femeilor, cât și ale bărbaților, de a căror
satisfacere depind armonia și continuitatea cuplului:
Nevoile femeii
Nevoia de siguranță - Pentru femeie, bărbatul trebuie să fie un suport constant,
prezent în toate momentele importante, astfel încât cei doi să rezolve împreună
toate problemele familiei. Iubirea bărbatului trebuie manifestată prin comunicare;
comunicarea verbală este mai importantă pentru femeie decât cea fizică. Femeia
are nevoie de un timp în care să discute despre problemele banale, cotidiene, chiar
dacă aceste discuții par lipsite de importanță pentru soț. Ele asigură o atmosferă de
înțelegere și armonie. Într-o familie în care bărbatul nu este preocupat de nevoile
familiei, soția și copiii devin nesiguri.
Nevoia de cămin și dorința de a avea copii, cărora să le creeze un mediu
plăcut – Femeia amenajează și înfrumusețează căminul, prin prezența și activitatea
sa, tot așa cum o pasăre își face un cuib. Neglijența femeii în îngrijirea casei este
un semn că nevoile ei nu au fost împlinite, că nu este securizată, că este stresată
sau deprimată. Alte explicații ar putea fi respingerea inconștientă a rolului feminin
sau matern, alte componente și dominante care depășesc sex-rolul.
Nevoile bărbatului
Nevoia de respectare și apreciere a Eu-lui – aceasta este o regulă de aur, din a
cărei încălcare izbucnesc multe conflicte maritale. O soție iubitoare își va încuraja
în permanență soțul, îl va aprecia în fața copiilor și a altora, fără a minți sau a
exagera, îl va recompensa emoțional cu generozitate și sensibilitate.
9
Iolanda Mitrofan, Cristina Ciupercă, Psihlogia relației de ucplu-abordare teoretică și aplicativă, Ed. Sper, 2009

22. 22
Cuvintele calde, apreciative, directe sau aluzive sunt liantul unei comunicări
afective stabile. ”Ajutorul” pentru schimbare nu se oferă cu brutalitate, ci cu
toleranță, înțelegere, răbdare și încurajarea comportamentelor pozitive.
Comportamentele prescrise, sugerate sau impuse de soție nu vor crea altceva decât
rezistență la schimbare. Multe femei pornesc în căsnicie cu ideea de a-l schimba în
bine pe soț, dar nu fac decât să îl mutileze sufletește sau să îl nevrozeze. Cicăleala,
critica, atitudinea moralizatoare, amenințările o vor face pe soție din ce în ce mai
puțin iubită și atrăgătoare. Arta maritală a femeii constă în puterea ei de a-i
consolida soțului încrederea în sine însuși și autorespectul.
Nevoia de confort fizic și psihosexual – Respectul și grija pentru masa
bărbatului echivalează cu grija pentru echilibrul fiziologic al acestuia. Inițiativa
sexuală a soțului, dacă rămâne fără răspuns poate fi considerată ca un semn de
neiubire, de respingere, de neglijare.
Cele mai mari probleme apar într-o căsnicie atunci când fiecare se gândește la
propriile nevoi, și nu la nevoile celuilalt. Este adevărat că nevoia femeii de
dragoste fizică este mai mică decât a bărbatului, dar ea trebuie să își aminească că
aceasta este una din nevoile de bază ale bărbatului. Dăruirea fizică este strâns
legată de dăruirea psihică și este condiționată de cea din urmă. Însă dăruirea din
obligație este păguboasă și deformantă atât pentru personalitatea femeii, cât și a
bărbatului. Mai mult de atât, duce la inautenticitatea contractului, comunicării și a
relației. Dăruirea reală însă este un câștig evolutiv pentru ambii parteneri, fiind
șansa unei întâlniri transformative pentru ei.

23. 23
II.4. SATISFACEREA NEVOILOR DE CĂTRE
PARTENER
II.4.1. NEVOILE AFECTIVE
Metamorfozele sentimentului de dragoste, în sens negativ, exprimate în
degradarea, sărăcirea, aplatizarea și uneori dispariția sau convertirea în opusul lor
(ură, ostilitate) sunt consecințele directe ale dezechilibrelor balanței motivaționale
interpersonale.
Cea mai mare nevoie a omului este nevoia de iubire, o nevoie infinită care apare
la naștere. Nevoia de a fi iubit, apreciat, recunoscut este normală, dar la unii ea este
excesivă, iar o nevoie excesivă de a fi iubit complică viața și dramatizează iubirile.
Nevoia excesivă de iubire îi face pe aceia care suferă de ea să devină inapți de
a iubi (iau totul, dar dau puțin). Mai mult decît atât, ei trăiesc în nesiguranță (din
teama de a fi abandonați), în anxietate, în tensiune. Niciodată nu pot fi mulțumiți,
satisfăcuți, oricâte cuvinte și gesturi de iubire primesc. Cer mereu, dar niciodată nu
sunt satisfăcuți; cei care dau vor sfârși prin a renunța.
Nevoia de iubire se află la originea tuturor suferințelor, temerilor, eșecurilor, și
mai ales a incapacității de a iubi. Oamenii devin ființe libere în momentul în care
devin conștienți de acest lucru. Mijlocul prin care se pot elibera de această nevoie
excesivă de iubire este iubirea de sine (prin ea,vor găsi în sine resursele pe care
până atunci le cerșeau de la alții).
Cauzele neiubirii de sine se găsesc atât în corpul nostru, cât și în personalitatea
noastră psihică. Prea mulți oameni nu își iubesc corpul și cu greu intră în contact
cu acesta. Unii cred că au motive pentru a-l detesta; sunt obsedați de mici

24. 24
imperfecțiuni. Alții, care au totuși un corp perfect, îl detestă oricum. Nu doar
imperfecțiunile sunt cele care produc lipsa de stimă de sine, ci și valorizarea sau
devalorizarea pe care părinții au acordat-o corpului copilului lor.
Și nici pe plan psihic mulți oameni nu se iubesc cu adevărat. Își subestimează
calitățile și nu își văd decât defectele. Fac complexe de inferioritate, chiar nevroze
de eșec sau practică denigrarea, autopedepsirea. Și aici atitudinea părinților este
factorul determinant – ei sunt cei care au produs ștampila de neșters: „leneș”,
”incapabil”, ”nesuferit”.
Consecințele neiubirii de sine sunt nevoia insațiabilă de a fi iubit și
incapacitatea de a iubi și de a se lăsa iubit, apariția dezechilibrelor și a conflictelor
în relație. Cel care nu se iubește îi cere partenerului să îl iubească în locul său și se
arată pe cât de excesiv, pe atât de nesătul. Se întâmplă, de asemenea, ca ființa care
nu știe să se lase iubită să dezvolte tactici de fugă cum ar fi agitația permanentă:
aceasta constă în faptul de a se dedica unor necontenite ocupații de ordin
profesional sau nu, imposibilitatea de a „sta fără să facă nimic”. Și nu atât pentru a
dovedi că el nu este aceș ”leneș”, acel ”bun de nimic” pe care îl denunță critica sa
interioară, cât pentru a fugi de această apropiere de el însuși sau de celălalt.10
Neiubirea de sine duce, de asemenea, la necunoaștere - a nevoilor, a aspirațiilor,
a așteptărior de la viață, și de aici insatisfacțiile. Partenerul își va impune propriile
vizuni și păreri, va începe să spună și să facă în locul celui care nu își cunoaște
nevoile și nu știe ce vrea, ce își dorește.
Chiar în cazul cunoașterii de sine (a nevoilor proprii, a aspirațiilor) se poate
întâmpla ca unul din parteneri să renunțe la sine în favoarea celuilalt, pentru a-și
demonstra iubirea și devotamentul. Iubirea nu înseamnă sacrificiu, renunțare la tine
însuți. Acestea înseamnă privare de iubire. Sacrificiul de sine nici nu îl va
determina pe partener să îl iubească mai mult pe acela care a renunțat la propriile
10
Gerard Leleu, Cum să fim fericiți în cuplu-între fidelitate și infidelitate, Ed. Trei, 2011

25. 25
vise în favoarea lui, ci dimpotrivă, îl va face să nu îl ia în considerare, să devină
dezinteresat.
Într-un cuplu, dificultățile afective nu sunt niciodată cauzate de un singur
partener. Responsabilizarea este un mijloc de a progresa. Fiecare trebuie să caute în
interiorul lui motivele dificultăților și reacțiilor lui. Partea întunecată din fiecare,
programările infantile, alegerile fiecăruia generează lipsuri, eșecuri, declanșează
tristeți, temeri, furii. Cât despre suferință, fiecare este responsabil de resentimentul
său. Dacă ea este atroce la unii și mai tolerabilă la alții, totul este în funcție de
profunzimea rănii din copilărie, de partea de umbră care nu a fost încă integrată. A
te responsabiliza înseamnă să recunoști rolul rănii și să încerci să te pansezi singur,
fără să aștepți pe altcineva să o Facă.
II.4.2. NEVOILE SEXUALE
Sexualitatea umană este un act conștient de comunicare și comuniune afectiv-
sexuală, expresie a maximei gratificații mutuale a sexelor. Intimitatea cuplului este
o intimitate interacțională, în care sincronizarea mesajelor și acțiunilor este
condiția armonizării conduitelor sexuale. Aceste conduite de rol sexual se pot
îmbogăți și rafina în timp prin experiență, dar se pot și degrada, devitaliza, rutina în
timp.
Anumite persoane au nevoi sexuale importante, chiar considerabile.
Partenerul(a) acestora, chiar dacă este dornic de a le împlini nevoile, nu poate
întotdeauna să facă față.
Pe de altă parte, sunt și persoane ale căror posibilități sexuale sunt
obstrucționate și nu pot satisface cererile rezonabile ale partenerului. Poate fi doar
o chestiune de temperament (prin natura și felul lor de a fi, anumite persoane nu

26. 26
sunt foarte înclinate spre sexualitate) sau o consecință a unei boli. Afecțiunile care
pot perturba viața sexuală sunt numeroase:
• tulburări sexuale: impotența, ejacularea precoce, anorgasmia, anafrodisia
• afecțiunile locale, fie ginecologice, fie urologice
• bolile generale, neurologice (ex. paralizie), cardiace sau toxice (tabagism,
alcoolism, droguri)
• maladii psihice: depresii, nevroze
• complicații idiopatice: anumite medicamente pot diminua dorința și perturba
erecția
• uzura dorinței – în timp ardoarea sexuală, pasiunea se pot estompa
Partenerul nesatisfăcut va deveni frustrat, frustrare care poate duce la tulburări
nervoase (anxietate, stare depresivă) și/ sau psihosomatice (colită, uler gastric,
crize de hipertensiune arterială). Dintre acești parteneri frustrați unii vor alege să
trăiască o viață de sacrificii, cu numeroase tulburări psihice și somatice, alții vor
căuta descărcarea tensiunii sexuale în afara cuplului, în relații extraconjugale, iar
alții vor alege separarea de partener.
În cele mai multe cazuri, disfuncțiile sexuale apar asociate la femeie și la
bărbat, ceea ce reprezintă încă un argument pentru semnificația interpersonală a
actului sexual, atât aspectul armonic, cât și cel dizarmonic al comportamentului
sexual al celor doi parteneri intercondiționându-se reciproc. Puțini sunt cei care
conștientizează participarea comună la deficitul interacțional sexual, majoritatea
considerând că doar ”celălalt ” este vinovat și dator ”să repare” sau că este exclusiv
vina lor, autoculpabilizându-se, dezvoltând complexe de inferioritate, anxietate și
convingeri dominante de incapacitate.
Stângăcia, complexele și lipsa de expresivitate în manifestările erotice și
senzitive apar în special la bărbați; pudoarea, inhibiția și lipsa de imaginație și

27. 27
spontaneitate în exprimarea tandreței, ca și absența inițiativei sexuale apar în
special la femei.
În cuplurile disfuncționale, pe parcursul actului sexual, comunicarea nonverbală
de tip afectiv este limitată sau distorsionată (fiind înlocuită cu gesturi cu
încărcătură agresivă și respingere nemotivată), iar comunicarea verbală erotică
lipsește. Tandrețea și gratulațiile afective sunt considerate subînțelese, ceea ce le
imprimă pe parcurs o stare de inerție și inhibiție, până la completa lor suprimare.
Comportamentul sexual se desfășoară la nivel pur instinctual, el însuși fiind
distorsionat în absența corolarului afectiv-senzitiv. Femeile reproșează bărbaților
comportamentul erotic impetuos, nerăbdător, brutal, lipsit de tact și sensibilitate,
iar bărbații le reproșează femeilor lentoarea, inhibiția, lipsa de inițiativă, lipsa de
vibrație și participare senzitivă.
Desincronizarea conduitelor sexuale, trăirile anxioase, rigiditatea posturală și
crisparea (ca reflexe de apărare, conștiente sau dobândite) sunt condiții
nefavorabile comuniunii sexuale.
Comunicarea verbală și nonverbală reprezintă cheia unei sexualități
sănătoase și satisfăcătoare. De multe ori sinceritatea comunicării în cuplu se
reduce doar la probleme vizând idei, concepții, atitudini, păreri legate de viața
cotidiană materială, de copii, de relațiile cu ceilalți, partenerii scăpând din vedere
că intimitatea se creează mai ales prin comunicarea sentimentelor, a trărilor, a
privirilor expresive, a gesturilor de tandrețe, a mângâierilor, a cuvintelor cu
încărcătură emoțională, a atitudinilor admirative și încurajatoare.
Fiecare act sexual, fiind un act interpersonal, reprezintă șansa unei întâlniri
creative, unice și reciproc satisfăcătoare, care să ofere noi motive și prilejuri de
comuniune.

28. 28
II.4.3. NEVOILE DE COMUNICARE
Omul este o ființă comunicativă. El are nevoie să spună (să își exprime
dorințele, sentimentele, să dea sfaturi) și să fie ascultat, auzit, înțeles. În același
timp, are nevoie să cunoască sentimentele, dorințele, părerile celuilalt. De aceea,
va fi frustrat de aceia care nu vorbesc (taciturni, introvertiți – fie prin temperament,
fie printr-o educație bazată pe reprimare). La fel, va fi frustrat și de cei care nu
ascultă pentru că vorbesc ei prea mult, se ascultă pe ei înșiși prea mult sau nu sunt
suficient de deschiși.
Atunci când partenerul simte că nu se poate exprima sau că nu este auzit, și mai
ales, ascultat, înțeles apare distanțarea, înstrăinarea. El nu se mai simte important
pentru celălalalt, nu mai este valorizat și va fi tentat să rupă relația și/sau să caute
un al treilea care să îi împlinească nevoia de comunicare.
Tipurile de intercomunicare depind de tipurile de interacțiuni specifice
cuplului: sexual-senzitive și erotico-afective, concepții socio-educaționale,
decizionale, practic-menajere, de petrecere a timpului liber și de planificare a
bugetului. De la un cuplu la altul, într-o interacțiune, pot să predomine mesajele
verbale sau nonverbale, după cum anumite canale pot fi mai saturate informațional,
în vreme ce alte canale pot fi subinformale.
Cantitatea crescută a informațiilor intramaritale de un tip sau altul nu duce
neapărat la un câștig în planul compatibilizării partenerilor, putând duce la apariția
unor fenomene de bruiaj și distorsionare a semnificației mesajelor, devalorizându-
le și conferindu-le alteori o valoare tensională în cuplu. Semnificația pozitivă a
mesajelor afective de expresie verbală poate fi devalorizată atunci când cantitatea
lor depășește trebuințele receptorului sau situația tensivă, marginal-nevrotică,
generată de promovarea mesajelor cu încărcătură negativ-frustrantă.

29. 29
Cantitatea redusă a mesajelor verbale și nonverbale (subsaturare pe canal)
poate influența buna funcționare a cuplului, dar nu devine afectogenă atât timp cât
calitatea acestor mesaje satisface trebuințele reciproc proiectate. Ceea ce este
definitoriu pentru stilul comunicațional și eficiența sa este calitatea mesajelor,
semnificația acestora raportată la sistemul de ”cerere și ofertă”, „recompensă și
sancțiune„ , „primire și respingere”.
Disponibilitatea de a ști ce, cum și când să comunici este esențială pentru
continuarea vieții în cuplu și corecția succesivă a stilului interacțional. Această
disponibilitate se întemeiază pe anumite particularități individuale, dar se și
creează și se dezvoltă într-un proces continuu de educare. Modelele socioculturale
de intercomunicare conjugală, pe care partenerii de cuplu le-au asimilat în
existența anterioară (în familia părinților, a rudelor), modelele de referință acutală
(ale prietenilor, ale rudelor) sau cele mijlocite pe cale culturală (literatură, teatru,
film) constituie factori externi de corecție, dezvoltare, uneori distorsionare a
stilului comunicațional în cuplul conjugal.11
II.4.4. NEVOILE ENERGETICE
Orice lucru, viu sau neviu, are nevoie de energie pentru a se mișca. Energia este
implicată în toate procesele vieții (mișcare, sentiment, gândire), iar aceste procese
pot ajunge la un punct final dacă aprovizionarea cu energie a fost întreruptă.
Indivizii diferă din punct de vedere al cantității de energie de care dispun
și al modului în care o folosesc. Indivizii impulsivi care nu pot reține nici o
creștere de energie (sau a nivelului de excitare) trebuie să o descarce imediat.
Indivizii compulsivi își descarcă energia/excitarea, dar în patternuri rigide de
mișcare și comportament. Individul deprimat este deprimat și energetic; el
11
Iolanda Mitrofan, Cuplul conjugal-armonie și dizarmonie, Ed. Științifică și Enciclopedică. 1989

30. 30
realizează aproape jumătate din mișcările spontane obișnuite la individul
nedepresiv. El resimte lipsa energiei necesare mișcării: nu are energie să respire
profund, să mănânce, să răspundă îndemnurilor interioare sau exterioare, nu are
energie să dezvolte nici un interes.
Încărcarea și descărcarea energetică alcătuiesc un ciclu funcțional; organismul
nu poate funcționa dacă acest ciclu nu este echilibrat. Canalele de
încărcare/descărcare energetică sunt: respirația, mișcarea, acțiuni și activități,
exprimarea de sine. În cazul în care un astfel de canal este blocat, individul va
trebui să își reducă aportul de energie pentru a-și păstra echilibrul energetic. De
exemplu, când exprimarea de sine este blocată de forțe interne (inhibiții, complexe,
tensiuni musculare cronice), automat se reduce și capacitatea pentru plăcere, dar și
aportul de energie.12
Omul se află într-o continuă interacțiune energetică cu mediul său. Pe lângă
energia derivată din combustia hranei, el se poate încărca energetic și luând
contacut cu forțele pozitive (o zi luminoasă, o scenă plăcută, o persoană pozitivă,
bucuroasă). O zi întunecată, mizeria și oamenii depresivi au un impact negativ
asupra energiilor noastre. Noi toți suntem senzitivi la forțele și energiile care ne
înconjoară, dar impactul acestora nu este la fel pentru toți. O persoană mai
încărcată energetic este mai rezistentă în fața influențelor negative , și, în același
timp, această persoană este o influență pozitivă pentru cei din jurul lui.
Orice relație între doi oameni înseamnă, deci, un schimb de energie. Pentru
ca relația dintre ei să dureze, partenerii trebuie să își transfere, în mod echilibrat,
cantități semnificative de energie.
Ființele ale căror resurse de energie sunt slabe vor fi incapabile să ofere chiar și
cea mai redusă cantitate de energie partenerului lor. Ființele ale căror nevoi
energetice sunt extrem de mari vor cere permanent partenerului să îi reîncarce.
12
Iolanda Mitrofan, Orientarea experiențială în psihoterapie, Ed. Sper, 2005

31. 31
Cauzele posibile ale acestei nevoi imense de energie sunt: resurse energetice slabe
din constituție, cheltuieli excesive (surmenaj nervos, luptă epuizantă împotriva
nevrozelor), anulări ale forțelor lor prin energiile negative pe care acestea le lasă să
intre. Partenerul unui astfel de individ va sfârși prin a se epuiza la rândul lui; din
iubire, va face față cu eroism până la limitele sale extreme. La depășirea acestor
limite, el poate alege să părăsească relația cu parazitul energetic, și să se îndrepte
spre altceva sau altcineva care să îi restabilească echilibrul energetic.
Pentru a evita astfel de situații, persoanele cu astfel de deficit de energie vor
trebui să învețe să își gestioneze energia pentru a-și menaja partenerul (chiar dacă
aceasta înseamnă o schimbare a stilului de viață) și să își diversifice sursele. Ei pot
alege ca noi surse de energie resursele unor ființe extrem de dotate (cu care pot
stabili o relație profundă), natura (care este un mijloc extraordinar de regenerare și
o sursă inepuizabilă de energie), și, nu în ultimul rând, propria sursă, pe care
trebuie să învețe să o reîncarce în circuit închis, într-un mod autonom, prin
meditație, creare, rugăciune.
II.4.5. NEVOILE DE EVOLUȚIE
Nevoia de a evolua, de a crește, de a se înălța este specifică ființei umane. A
crește înseamnă a accede la maturitate și înțelepciune, depășindu-ți ego-ul și lăsând
în urmă nevrozele constituite în copilărie. Împlinirea înseamnă dezvoltarea
aptitudinilor, a talentelor, cu scopul de a realiza din plin ceea ce ți se potrivește.
Omul aflat în evoluție se află în permanentă transformare psihică, afectivă,
artistică, spirituală. Se analizează neîncetat, este într-o continuă căutare din nevoia
de a înțelege sensul suprem al vieții, de a-și cunoaște și valorifica potențialul
interior. Creează fără odihnă și se perfecționează fără să obosească.

32. 32
Dar are nevoie lângă el de o persoană care să îi corespundă. Dacă această
persoană este agățată de trecutul, obiceiurile, părerile proprii, dacă este rutinier, cu
o fire rigidă sau blocat în mod nevrotic, îl va decepționa pe cel aflat în evoluție.
Aceste persoane pasive nu pot merge înainte, dar nici nu pot urma pe cineva;
adesea sunt o frână. Cei mai slabi folosesc drept armă înduioșarea manipulatoare.
Cei care au un ego mai dârz devin dominatori și încearcă să oprească evoluția
partenerului lor, în loc să accepte să evolueze ei înșiși.

33. 33
III. IUBIREA - CE, CÂT ȘI CUM IUBIM
Se acceptă în mod unanim că iubirea este greu de definit; nu putem ști ce
este ea, dar știm când suntem stăpâniți de ea, când o trăim. Oricât de multe definiții
s-ar fi putut elabora pentru iubire, ea rămâne un proces de parteneriat cu multe
necunoscute, mai degrabă sub semnul inefabilului decât al adevărurilor testate
științific.
Mulți cercetători consideră că iubirea este o relație de schimb, prin care cei
ce se iubesc își satisfac reciproc nevoile, de la cele fizice la cele de creștere
spirituală. Putem spune deci, că este un schimb energetico-informațional la toate
nivelurile (biologic, spiritual și psihologic).
Când se instalează ”starea de iubire”? Atunci când ”satisfacția sau
securitatea unei persoane devine tot atât de semnificativă ca propria satisfacție și
securitate”- este de părere H.S. Sullivan (apud. Leaderer și Jackson,1981). 13
13
Iolanda Mitrofan, Cristina Ciupercă, Psihologia relației de cuplu-abordare teoretică și aplicativă, Ed. Sper, 2009

34. 34
III.1. TIPURI DE IUBIRE
Ollie Pocs distinge trei tipuri de iubire: dragostea oarbă (nebună), dragostea
romantică și dragostea matură.
Dragostea oarbă – caracterizată prin idealizarea iubirii pentru cineva, de
obicei o persoană nepotrivită sau inaacesibilă (prin vârstă, statut, prestigiu). Acest
gen de iubire este de obicei experimentat de adolescenți.
Dragostea romantică – se exprimă prin trei elemente: atașament și nevoia
de a iubi pe cineva, predispoziția de a-l ajuta pe cel iubit, absorbție în relație până
la excluderea altora (Z. Rubin, 1973). Iubirea romantică este o experiență de
cunoaștere și comunicare fundamentală între sexe care creează o bază pentru
creștere interioară prin experiență afectivă, devenind astfel transformativă.
Debutează, de obicei, prin atracție irezistibilă, urmată de o aprofundare și
intensificare a relației, până la un punct culminant al plinătății și satisfacției în doi,
după care urmează o diminuare progresivă a intensității trăirilor, o moderare până
la erodare.
Dar iubirea romantică se poate și îmbogăți și transforma treptat într-un alt tip
de iubire – iubirea matură.
Iubirea matură- înseamnă a te bizui pe cineva, a te sprijini pe cineva, a sta
cu cineva, nota ei definitorie fiind stabilitatea. În această relație de parteneriat
intervin componente majore ca: respectul, admirația, încrederea, sensul mutual al
valorii personale, grija față de celălalt, atașamentul și obligația autoasumată.
Stabilizarea cuplului care experimentează dragostea matură depinde mai
mult de comportamentul interpersonal al partenerilor decât de comportamentul
individual al partenerilor. Pe măsură ce comportamentul relațional cu partenerul
satisface nevoia și dorința acestuia de menținere a cuplului, nevoia de altul va fi

35. 35
acoperită. Din acest motiv, dragostea matură este evolutivă (construită prin
îmbinarea rezonabilității și raționalității cu plăcerea și generozitatea) și
responsabilă (include în așteptările sale atât suișurile, cât și coborâșurile, atât
bucuriile, cât și suferințele, atât câștigurile, cât și pierderile14
).
A iubi matur înseamnă a răspunde și a veni în întâmpinarea nevoilor
celuilalt, a-i simți nevoile și problemele înainte ca acesta să le comunice, a-i
respecta individualitatea și a-l percepe și evalua suficient de corect, pentru a evita
alimentarea sentimentelor din erori de cunoaștere.
Problema cu care se confruntă majoritatea oamenilor este realizarea unei
balanțe între aceste două tipuri de dragoste. „Dragostea pasională este excitantă și
aventuroasă. „Dragostea matură este securizantă și conduce către descoperirea
stării de bine”.(Schultz și Rogers, 1985, p. 128-129) (Iolanda Mitrofan, Cristian
Ciupercă, 2009, pag.175)
Mecanismele psihologice prin care partenerii acced la iubirea matură
sunt autodezvăluirea și dezvăluirea reciprocă. Autodezvăluirea reciprocă duce la o
tot mai mare apropiere și întrepătrundere psihologică și psihosocială. Gradul de
cunoaștere interpersonală crește progresiv, tinzând spre nivelul dorit și așteptat de
ambii. Lipsa unor astfel de posibilități de manifestare a intimității poate duce la
apariția sentimentului de singurătate (aparent împreună, singuri în realitate –
”singurătate în doi”). Dezvăluirea progresează după modelul dansului: eu dezvălui
puțin, tu dezvălui puțin, tu dezvălui mai mult, și eu voi dezvălui mai mult.
Partenerii în al căror cuplu tendința de dezvăluire este în creștere se declară tot mai
mult satisfăcuți de relația lor și astfel crește probabilitatea ca ei să se mențină în
cadrul acestei relații. Utilizarea echilibrată a dezvăluirii contribuie la întărirea și
amplificarea sentimentului de dragoste, și implicit la stabilitatea cuplului.
14
Iolanda Mitrofan, cristian Ciupercă, Psihologia relației de cuplu-abordare teoretică și aplicativă, Ed. Sper, 2009

36. 36
Psihologul R. Sternberg (1988) a conceput un triunghi al iubirii, care are ca
laturi pasiunea, intimitatea și obligația. Din combinarea acestora rezultă mai multe
forme de combinare a iubirii:
- Dragostea asociativă ( în care domină intimitatea și obligația)
- Dragostea romantică (în care domină intimitatea și pasiunea)
- Dragostea naivă (în care domină pasiunea și obligația)
- Dragostea completă (în care există un echilibru între pasiune, intimitate și
obligație)
J. Alan Lee (1988) și Clyde și Susan Hendrick (1986,1988) identifică trei
stiluri primare ale iubirii (eros-pasiune, ludus-joc și storge-prietenie), din a căror
combinare rezultă stiluri secundare de manifestare a iubirii.
E. Wheat, în cartea ”Love-life for every married couple”, descrie cinci
forme de manifestare a iubirii:
1. Epithumia – se referă la dorința fizică puternică, reciproc exprimată prin
dragoste sexuală plină de satisfacție.
2. Eros – implică cel mai mult romantismul. Eros presupune cel mai mult ideea de
contopire, unificare, fuziune cu ființa iubită și dorința de a o poseda total; este o
formă de iubire asociată cu trăirea extatică, plăcerea aleasă, dulce, dar și
înspăimântătoare, captivantă în totalitate. Are caracter tranzitor.
3. Storge – un refugiu emoțional în fața lumii reci și ostile, o relație confortabilă
care cuprinde sentimentul de apartenență reciprocă și o afecțiune naturală.
4. Fileo – genul de iubire care prețuiește pe cel iubit, se manifestă cu gingășie, dar
așteaptă întotdeauna un răspuns. Se manifestă prin prietenie, părtășie, reciprocitate.
5.Agape – dragostea absolută, lipsită de egoism; are capacitatea de a oferi
continuu, fără să aștepte nimic în schimb; prețuiește și slujește necondiționat, spre

37. 37
deosebire de fileo, care presupune reciprocitate. Este modelul iubirii Christice, rod
al unei opțiuni conștiente, al unei alegeri libere.
Z. Rubin a identificat, pe baza celor trei factori reglatori ai
comportamentului erotic, diverse moduri de implicare și adaptare în cuplu a
indivizilor, în funcție de forma de iubire manifestată. Dintre acestea, două sunt mai
bine conturate: dragostea pasională și dragostea prietenească.
Dragostea pasională – este foarte intensă, acaparatoare, dominant
emoțională. Funcționează după principiul focului de paie, se aprinde brusc și arde
intens, și se poate stinge la fel de repede cum a apărut, sau chiar după o perioadă
mai lungă.
Dragostea prietenească – este o formă de relație profundă, de durată, cu o
mare încărcătură emoțională, ce tinde să mențină coeziunea cuplului în timp.
O altă tipologie a iubirii emisă din perspectiva psihologiei umaniste, de către
A. Maslow, identifică două forme de iubire:
Iubirea deficitară – D-love – în cadrul căreia o persoană iubește doar în
scopul satisfacerii propriilor nevoi și este axată pe ”a primi” și ”a avea”.
Iubirea ”ființare” sau dăruitoare – B-love – axată în principal pe ”a dărui,
a oferi, a ființa”. Este lipsită de posesivitate și nu este condiționată de ceea ce
cealaltă persoană poate să dea sau să facă.

38. 38
III.2. FUNCȚIILE IUBIRII
Dragostea asigură trei funcții importante:
1. Servește intereselor procreative ale societății
2. Satisface nevoi personale general-umane (nevoia de intimitate, de apropiere,
de gratificare sexuală și de familie), precum și nevoi particularizate de la o
persoană la alta (nevoia de statut, de recunoaștere socială și de validare personală)
3. Asigură revitalizarea, echilibrul și dezvoltarea personalității
Dragostea ajută individul să își dezvolte o identitate autonomă (atunci când
cineva se interesează și are grijă de el, individul se simte important). Dragostea
poate crește autoîncrederea și sentimentul valorii personale, îl poate ajuta să evite
singurătatea, pentru că îi oferă companie, securitate și sentimentul apartenenței la
un parteneriat.
Din nefericire, mulți indivizi se mențin într-un parteneriat erotic numai
datorită fricii de singurătate.

39. 39
III.3. MODELUL IUBIRII-DEZVOLTAREA IUBIRII
III.3.1. MODELUL OFERIT DE PĂRINȚI
Modelul oferit de părinți are un rol major în construirea cuplului de către
actualul adult, fost copil. Dacă părinții lui s-au iubit, sunt șanse mari să formeze de
la prima încercare un cuplu bazat pe iubire. Dacă părinții nu prea s-au iubit, atunci
îi vor lipsi referințele sau reperele pentru construirea unui cuplu solid. Mai mult
decât atât, va avea tendința să urmeze trăsăturile acestui model. Consecințele în
cazul unor părinți infideli vor depinde de context: copilul fie se va identifica, fie se
va contra-identifica cu modelul.
Dacă părinții l-au iubit pe copilul de atunci, adultul de azi în cel mai bun mod
posibil, nici sufocant, nici insuficient, cu o dreaptă măsură, viața lui afectivă are
toate șansele de reușită. Dacă părinții n-au știut sau n-au putut să îl iubească, viața
afectivă îi va fi compromisă. Oricare ar fi modul de iubire greșit, rezultatul este
mereu același: dacă părinții nu-și iubesc îndeajuns copilul, atunci înseamnă că
acesta e nedemn de iubire. Se naște astfel neiubirea de sine, a cărei primă
consecință ar fi eliberarea unei nevoi incomensurabile de iubire care se va adăuga
la „marea lipsă” și va exacerba căutarea iubirii. Acești rău-iubiți ai copilăriei,
condamnați la a nu se iubi ei înșiși sunt ca niște coșuri fără fund. Oricâte comori de
iubire, de admirație și reasigurare li s-ar aduce, lipsa resimțită de ei rămâne tot un
hău.
Pentru a se apăra de modurile greșite de iubire, de frustrări, de răni și suferințe
copilul va elabora un sistem de protecție. Va înălța o carapace sau o fațadă înaintea
personalității sale reale, fațadă construită la comandă, după dorințele părinților săi.
Încetul cu încetul, aces fals va deveni o a doua natură. Copilul nu va mai ști ce îi

40. 40
aparține cu adevărat, care sunt dorințele lui reale, plăcerile lui reale, emoțiile și
sentimentele autentice. Când va sosi timpul să iubească, această fațadă va juca
feste relațiilor amoroase. Și cum iluziile nu rezistă la încercarea vieții în doi, cuplul
va intra în criză.
Tot ceea ce se petrece în copilărie ipotechează relațiile amoroase de mai târziu :
• Sentimentul că nu am fost suficient de iubiți ne va determina să căutăm o
ființă capabilă să remedieze acest deficit. Iubirile stabilite pe o rană sau pe o lipsă
vor fi temporare însă. Nevoia fiind insațiabilă, iar rana de nevindecat, partenerul se
va lăsa, într-un final, păgubaș.
• Nevoia maladivă de a fi iubiți ne va expune la numeroase suferințe și temeri,
suferințe care corespund redeschiderii unor răni mai vechi. Temerile sunt centrate
în jurul posibilității de a nu mai fi iubiți sau de a fi părăsiți. Inevitabil se va
dezvolta un resentiment împotriva celui/celei care are puterea de a provoca în noi
astfel de sentimente.
• Lipsa de iubire față de sine va împinge individul să caute pe cineva care să-l
iubească în locul lui; pentru partener, aceasta va fi o muncă de Sisif.
• Nevoia de relație fuzională care vine din copilărie poate aduce de asemenea
relațiile amoroase într-un impas.

41. 41
III.3.2. FEMEIA, BĂRBATUL ȘI MAMA
Ca ființe sexuate, bărbatul și femeia suportă consecințele urmelor lăsate de
iubirea infantilă.
Bărbatul – în cuplul său de adult, el regăsește o persoană de sex opus, așa cum
s-a întâmplat și în cuplul său originar. Acolo unde în copilărie era mama, acum este
soția. Mai mult sau mai puțin inconștient, fantasmat, bărbatul va trăi o reîntoarcere
la fuziunea infantilă intrauterină.
Nevoia lui de iubire raportându-se la nivelul mamei, el va dori să fie iubit cu
același fel de iubire (absolută, fuzională, permanentă, necondiționată). Se
condamnă astfel la a rămâne nesatisfăcut, deoarece nici o femeie nu va putea să îi
ofere aceeași dăruire de sine, aceeași disponibilitate, aceeași toleranță.
Nevoia de iubire a bărbatului va intra în conflict cu nevoia de autonomie;
sentimentele vor fi confuze – își va dori și libertatea, dar nostalgia îl va împinge
spre fuziune cu riscul de a-l face captiv.
Respectul față de mamă și interdicția incestului pot handicapa dorința pentru
partenera lui. Această dialectică madonă-târfă se va putea afla la originea
infidelității.
Femeia – pentru ea moștenirea lăsată de iubirea infantilă este, poate, mai
ușoară, căci persoana pe care o întâlnește în cuplu este de alt sex decât mama.
Nevoia de iubire fuzională și absolută supraviețuiește însă, căci în memoria ei s-a
întipărit felul în care a fost iubită cândva. Pentru femeie problemele moștenirii vor
ajunge la ea prin bărbat, bărbat care este afectat de nostalgia de a fi iubit matern, cu
un atașament pentru mamă care o face pe aceasta omniprezentă, transformând-o
într-o rivală pentru parteneră, plus ambiguitățile create de amintirea mamei în jurul
dorinței masculine.

42. 42
IV. INFIDELITATEA – CAUZE ȘI EFECTE
IV.1. CAUZELE INFIDELITĂȚII
Infidelitatea este generată de dificultățile nerezolvate din cadrul unui cuplu.15
Cauze ce țin de natura umană
• agitația sexuală – ne împinge să explorăm ființele care ne înconjoară, să
avem o ”foame” de celălalt extrem de puternică
• contradicțiile – natura umană este contradictorie, plină de ambivalențe,
paradoxuri, ambiguități, bipolarități. Putem dori un lucru, dar putem dori în același
timp și contrariul lui: dorim o mare iubire care să ne înlănțuie până la moarte, dar
dorim și să fim liberi ca pasărea cerului
• fenomenul fațetelor – fiecare om e alcătuit dintr-o multitudine de fațete, un
singur partener nu ne poate satisface toate așteptările și nevoile.
• Viața este un fluviu – viața psihică este un flux continuu
• Uzura cotidianului – rutina accelerează uzura sentimentelor și a dorinței
Cauze ce țin de copilărie
• ”Marea lipsă” – este cea care ne împinge să căutăm mereu un partener care
va umple ”hăul” afectiv
15
Gerard Leleu, Cum să fim fericiți în cuplu-între fidelitate și infidelitate, Ed. Trei, 2011

43. 43
• Trioul oedipian – prima iubire (aceea dintre mamă și noi) fiind plasată sub
cifra 3, vom încerca să găsi un ”al treilea„ în poveștile noastre de iubire
• Dialectica madonă-târfă – soția este de neatins, căci ea este o replică a
mamei și este mamă ea însăși.
• Imaturitatea – copilul rău-iubit și rănit din noi ne va face să alergăm din
brațe în brațe
• Alegerea greșită (alegerea prin întipărire, alegerea prin complementaritate,
alegerea din pedeapsă) - alegerea partenerului este dictată de inconștient, având la
bază elemente înscrise aici încă din copilărie. Însă inconștientul nu aranjează
întotdeauna lucrurile bine, iar infidelitatea este adesea prezentă în alegerea
originară.
Cauze legate de relația bărbat-femeie
• Infidelitățile-mesaj – partenerul ne arată că nu este satisfăcut, mulțumit în
cuplu printr-o infidelitate
• Infidel pentru a se afirma – infidelitatea este, în acest caz, o încercare de
regăsire, de redefinire, de progres, de afirmare a identității
Cauze legate de civilizația actuală
• Libertatea sexuală – fiecare are dreptul de a dispune liber de corpul său
• Pierderea sensului existenței – modelele și reperele tradiționale se desfac,
uniunea unei femei cu un bărbat nu mai este prezidată de o transcendență laică sau
religioasă, devenind din ce în ce mai fragilă
• Individualismul – prioritatea este dată ”Eu-lui”; eliberarea și afirmarea
depind numai de individ; acesta trebuie să se elibereze de credințele și interdicțiile
care zdrobesc personalitatea. În ce privește fidelitatea, singura fidelitate care
contează este cea față de sine și propriile nevoi.

44. 44
• A avea și a părea – societatea noastră propovăduiește avutul și aparența,
mentalitate care se aplică și relației bărbat-femeie. Vrem să avem tot felul de
parteneri și obiecte, nu atât pentru a ne bucura de ele, ci pentru a da impresia că
suntem capabili să le dobândim.
Insatisfacțiile
Infidelul consideră ca partenerul nu îi satisface nevoile legitime; după ce a
așteptat o perioadă de timp, el se adresează unei persoane din afara cuplului
conjugal pentru satisfacerea acestor nevoi.
IV.2. CONSECINȚELE INFIDELITĂȚII
Efecte pentru infidel
A te reîndrăgosti reprezintă o renaștere a spiritului, o regenerare a elanului vital.
Noul partener aduce noi modalități de a simți, de a acționa, de a gândi, de a face
dragoste, de a trăi.
Efectele negative sunt legate de apariția tristeții și a frustrărilor legate de
absența amantului(ei), de anxietatea legată de o situație inconfortabilă sau
aleatorie, de epuizarea datorată stresului și energiei consumate pentru a trăi o viață
dublă, și, nu în ultimul rând, de suferința celor două familii implicate.
Efecte pentru partener(ă)
• Resuscitarea sentimentelor de iubire ale partenerului(ei) - când persoana
iubită devine interesată de o terță persoană, are loc un fenomen de revitalizare a
sentimentelor pentru aceasta

45. 45
• Ameliorarea dispoziției partenerului infidel (relația exterioară îi oferă
infidelului ceea ce îi lipsea pe un anumit plan; acesta este mai ferircit, mai
echilibrat, și astfel, mai plăcut pentru partenerul său)
• ”Întoarcerea lui Ulise” – sentimentele pentru partenerul de viață sunt
revitalizate și infidelul simte că, orice ar fi, tot mai bine este acasă
• Repatrierea experiențelor exterioare - infidelul aduce în cuplul său ce a
învățat din exterior și, astfel, îl îmbogățește
Ca efect negativ, vorbim despre suferință – intensă, extremă, de nestăpânit,
atroce. Suferința este însoțită și de tulburări ale dispoziției: tristețe, anxietate,
angoase, depresie, și chiar de tulburări psihosomatice: grețuri, amețeli, migrene,
gastrite, boli de inimă, cancere. Uneori suferința se transformă în disperare, care
poate împinge la violență: lovituri, violență, crimă. Dacă suferința este atât de
intensă, aceasta este pentru că atinge două puncte sensibile ale sufletului: rănile din
copilărie și trădarea visului comun de fericire.
Redeschiderea unor răni mai vechi – suferința actuală se leagă inconștient de
suferințe din trecut imprimate în memoria noastră, cele din urmă accentuându-le pe
primele; suferințele de atunci reapar și se amestecă cu durerea prezentă.
Părțile care compun această suferință aparțin experiențelor trăite de copilul care
am fost odată: sentimente de abandon, de deposedare, de devalorizare. Toate aceste
sentimente au un numitor comun: frica, sub toate formele ei. Frica de a nu mai fi
iubit, de a nu mai fi demn de iubire sau de dorință, frica de a fi respins, de a fi
singur. Frica este cea care îi dă suferinței tenta de angoasă și tot frica este cea care
împinge spre violență.
Infidelitatea, atunci când cei doi credeau că se iubesc atât de mult, este trăită și
percepută ca un sacrilegiu al unei mari iubiri. În plus, este o punere în discuție a
idealului iubirii: ” Dacă această mare iubire nu este decât un vis?”. Dublând
pierderea visului, se instalează și pierderea de sine. Acel ”cineva” care ne alesese

46. 46
pentru că eram unici, de neînlocuit, înșelându-ne, trădând această exclusivitate, ne-
a retras orice întâietate, ne-a retras statutul de a fi unic.
Importanța consecințelor depinde foarte mult de atitudinea partenerului infidel:
dacă va ști să comunice și să dea dovadă de tandrețe și dorință, consecințele
negative vor putea fi atenuate. Dacă nu va ști să dialogheze, consecințele vor fi
grave. Această atitudine depinde de cât sentiment i-a rămas celui infidel pentru
partenerul său. Dacă îl va iubi în continuare, acesta va avea o atitudine pozitivă.
Dacă, însă, are sentimente de dragoste doar pentru amant(ă), el va înceta să își mai
iubească partenerul, putând ajunge până la a-l părăsi; și atunci atitudinea sa
frustrantă, jignitoare, va provoca suferințe și mai mari.
IV.3. DECIZIA: A RĂMÂNE SAU A PLECA?
Unii pleacă pentru că au atins propriile limite și pentru că situația este
insuportabilă. Alții o fac din demnitate: refuză orice fel de compromis. Alții profită
de această criză pentru a reface cuplul și pentru a-și depăși ego-ul. O relație nu este
ceva definitiv. Răul nu este niciodată sigur și binele este întotdeauna posibil. Dacă
nu se efectuează un travaliu asupra propriei persoane, aceleași probleme de cuplu
se vor regăsi și cu ceilalți parteneri pe viitor.
Motivele femeilor pentru a rămâne:
• Îl iubesc nespus pe partenerul lor
• Au vederi progresiste, susțin libertatea eliberată de gelozie și posesivitate, de
maniheism

47. 47
• Se plasează în poziția de a da iubire, au ieșit din nevoia de a fi iubite și de a
poseda, vor rămâne aliatele partenerului lor împotriva a orice, integrând
evenimentul în drumul lor inițiatic.
• Copiii
• Interesul material: siguranța, confortul, stabilitatea, statutul social
• Credința că nici cu un alt bărbat nu le va fi mai bine, că vor regăsi mereu
aceleași probleme
• Supunerea față de un bărbat dominator și amenințător (o undă de masochism
le împinge să nu îl părăsească)
Motivele bărbaților pentru a rămâne:
• Le iubesc pe partenere
• Copiii
• Interesul (să nu piardă bunurile acumulate în comun)
• Teama de singurătate
• Teama de a regăsi aceleași probleme și cu altă femeie
80% dintre despărțiri în cazul infidelității sunt inițiate de femei.

48. 48
V. INSTABILITATEA ÎN CUPLU
V.1. FACTORI DE DISOLUȚIE
Parteneriatul marital este o șansă de a crește social, de a se cunoaște și a se
împlini prin propriile resurse psihologice. El presupune însă un continuu exercițiu
de autoreglare și stăpânire de sine, de perfecționare a capacității de cooperare
eficientă, de dobândire a unei competențe de rol masculin și feminin care să-i
confere individului echilibru, siguranță, satisfacție. Este un ”antrenament
psihologic” de conviețuire, nu lipsit de insatisfacții, oscilând între fuziune și
autonomie, între capcana identificării și distanța psihologică pe care o impun
granițele personalității.16
Condiția căsătoriei moderne este marcată de libertatea opțiunii, a deciziei prin
și pentru iubire, pentru descoperirea și împlinirea sinelui prin intermediul celuilalt.
De aici rezultă una din caracteristicile cuplului modern: o mare instabilitate și
mobilitate, datorată vulnerabilității și dinamicii profund omenești a motivațiilor
afective în continuă metamorfoză.
Una dintre sursele neînțelegerilor în cuplu este discrepanța dintre așteptările
partenerilor de cuplu (acestea pot fi convergente sau divergente), mai ales când
aceștia nu se pot adapta la viața în comun. Din acest punct de vedere, cercetătorii
Murell și Stachowiack aduc în discuție rolul modificărilor ce apar în interiorul
diadei odată cu apariția copiilor.17
Aceasta, ca și oricare altă schimbare în statutul
familial, duce la dificultăți în adaptarea reciprocă a soților, datorate necesității
modificării modelelor de comportament ale ambilor parteneri aflați într-o nouă
situație interpersonală (mamă-tată).
16
Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, Elemente de psihologie a cuplului, Casa de editură și Presă ”Șansa” , 1994
17
Iolanda Mitrofan, Cuplul-armonie și dizarmonie, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1989

49. 49
Ca factori ce acționează în direcția disoluției căsniciei, cercetătorul american
G.Levinger distinge:
 preferința unuia dintre parteneri față de un grup de relații cu rude sau
prieteni, în condițiile în care celălalt partener respinge acel grup de
relații
 independența economică a soției, în condițiile vieții moderne.
Procesul adaptării între soți este supus însă unor variabile necontrolabile care
pot afecta armonia în cuplu:
• Ignoranța psihologică, care, împreună cu imaturitatea, duce la apariția unor
comportamente haotice, accentuează latențele ostil-agresive și treptat, înlocuiește
mirajul cooperării de tip fuzional cu angoasa pierderii obiectului iubirii
• Disputa puterii, care afectează negativ dialogul și negocierea, transformând
sentimentul iubirii într-un instrument de șantaj afectiv, mai apoi degradându-i
esența morală, spirituală și sexuală
• Inabilitățile comportamentale în jocul de rol, care frizează absența
imaginației relaționale și a capacităților empatice
Putem spune, deci, că inadecvarea sau degradarea mecanismelor de
acomodare și stratificare între cele două personalități angajate împiedică buna
funcționalitate și destabilizează cuplul, predispunându-l la destructurare și
alienare psihosocială. (Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, 1994, pag. 77)

50. 50
V.2. SFÂRȘITUL IUBIRII-MOTIVELE SEPARĂRII
Motivele pentru care o relație de iubire se poate sfârși sunt complexe și diverse,
de multe ori imprevizibile:
 Imagini și așteptări diferite ale partenerilor în raport cu relația lor (ex.:
unul dintre parteneri preferă o relație mai deschisă decât celălalt, unul
dintre parteneri își dorește multă autonomie personală și discreție, iar
celălalt optează pentru o mai mare deschidere și apropiere)
 Incapacitatea unuia dintre parteneri de a dărui și relaționa, ca urmare a
carențelor emoționale din copilărie
 Atitudini posesive sau inadecvate
 Roluri sexuale prescrise, care subminează autenticitatea și spontaneitatea
Relațiile de iubire se pot termina brusc, sfârșitul având un efect eliberator
sau se pot stinge treptat, menținându-se în forme false sau sărăcite pentru multă
vreme. Există o tendință de mărturisire incompletă, deformată a motivelor
separării, însoțită de reproșuri și de reducere a propriei culpabilități. Motivele
mărturisite se referă la nepotrivirea opțiunilor și a percepțiilor privind valorile și
scopurile, iar cele nemărturisite se referă la incompatibilități sau insatisfacții fizice,
senzitive sau chiar comportamentale.

51. 51
V.3. MODIFICAREA STRUCTURII DE ROL
CONJUGAL– CAUZĂ A DIZARMONIEI
Schimbarea bruscă în ceea ce privește percepția și comportamentul efectiv
de rol-sex din cadrul cuplului a dus la amplificarea dizarmoniei și a
disfuncționalităților conjugale.
Cauzele care au determinat această schimbare au apărut în contextul acțiunii
următorilor factori:
 Emanciparea femeii – femeile încep să refuze efectuarea rolului
tradițional și să adopte caracteristici specifice sexului masculin
 Independența economică a femeii – îi asigură femeii o autoritate și o
putere sporite în cadrul cuplului, îi permite să își caute independența
personală, conjugală și familială de pe aceeași poziție ca bărbatul, în
condițiile în care fiecare are nevoie de celălalt în aceeași măsură
 Implicarea femeii în viața socială – a dus la lărgirea orizontului
femeii cu privire la rolul și locul pe care și-l poate construi
 Cariera profesională a femeii – activitatea profesională, a devenit,
pentru femei, o aspirație legitimă și o valoare, condiție normală a
existenței lor. Majoritatea brbaților privesc însă cariera profesională a
femeii ca pe o sursă de conflict, aceasta echivalând, pentru ei, cu
neglijarea atribuțiilor pe care ea le îndeplinea în mod tradițional.
Împlinirea femeii în activitățile extrafamiliale și clădirea unei cariere
de succes au condus la exteriorizarea unor atribute considerate, în
mod tradițional, ca aparținând bărbaților, ceea ce a modificat raportul
de putere și autoritate dintre cele două sexe.
 Modificarea stilului de viață și a valorilor familiale – începe să se
impună o diversitate de stiluri de viață, și nu un tipar unic, neblamabil.
Indivizii încep să experimenteze stiluri de viață alternative, în

52. 52
contextul în care valorile familiale au înregistrat modificări
considerabile, prăbușindu-se constant, diminuând astfel, atașamentul
față de instituția familiei.
 Schimbări în procesul socializării – numărul părinților care
pregătesc un destin diferit copiilor lor în funcție de sex este tot mai
mic; părinții manifestă o deschidere tot mai mare față de copii, tinzând
să îi trateze în mod similar și permițându-le o libertate mai mare de
autoghidare în viață
 Devalorizarea sentimentului în relația de cuplu – oamenii încep să
asimileze modelul dragostei neangajante, în care primează
neimplicarea și autonomia; partenerul de viață contează doar atât cât
să ne asigure un confort psihic și o descătușare a energiilor sexuale.
Tematica dominantă se deplasează de la sentimental la sexual,
problema esențială fiind ”să obții plăcerea fără prejudecăți”.
Accentuarea individualismului și transformarea individului în celula
de bază a societății contribuie la diminuarea implicării în viața
conjugală.

53. 53
VI.METODOLOGIA CERCETĂRII
VI.1. OBIECTIVELE CERCETĂRII
Obiectivul general al cercetării: stabilirea relației dintre motivația în cadrul
cuplului și stabilitatea acestuia.
Obiective specifice:
1. Identificarea diferențelor dintre bărbați și femei în ceea ce privește
motivațiile pentru care partenerii de cuplu păstrează relația de căsătorie.
2. Identificarea diferențelor dintre motivațiile pentru care partenerii de cuplu
păstrează relația, în funcție de timpul scurs de la căsătorie.
3. Identificarea diferențelor dintre motivațiile pentru care partenerii de cuplu
păstrează relația, în funcție de nivelul de studii al acestora.
V.2. IPOTEZELE CERCETĂRII
1. Se prezumă că există diferențe semnificative între bărbați și femei privind
motivațiile pentru care partenerii de cuplu păstrează relația de căsătorie.
2. Se prezumă că motivațiile pentru care partenerii de cuplu păstrează relația de
căsătorie variază în funcție de timpul scurs de la căsătorie.

54. 54
3. Se prezumă că există diferențe semnificative între motivațiile pentru care
partenerii de cuplu păstrează relația de căsătorie în funcție de nivelul de studii al
acestora.
Variabile: genul, numărul de ani de căsătorie/relație, nivelul de studii
V.3. EȘANTIONAREA
Lotul de studiu este format din 40 de subiecți căsătoriți sau într-o relație;
alegerea acestora s-a realizat după criteriile gen, număr de ani de relație/ căsătorie
și nivelul de studii.
Vârstele subiecților sunt cuprinse între 30 și 49 de ani, după cum urmează:
-10 femei cu vârste între 30 și 39 de ani
- 10 femei cu vârste între 40 și 49 de ani
- 10 bărbați cu vârste între 30 și 39 de ani
- 10 bărbați cu vârste între 40 și 49 de ani
20 de subiecți au studii superioare (facultate/ master) și 20 studii medii
(liceu/ școală profesională).

55. 55
Tabelul 1 – Frecvențele pentru itemul ”gen”
Figura 1- Reprezentarea grafică a răspunsurilor la itemul ”gen”
gen
Frequency Percent Procent valid Procent
cumulat
Valid
feminin 20 50.0 50.0 50.0
masculin 20 50.0 50.0 100.0
Total 40 100.0 100.0

56. 56
Tabelul 2 – Frecvențele pentru itemul ”studii”
studii
Frequency Percent Procent valid Procent cumulat
Valid
liceu 20 50.0 50.0 50.0
facultate 20 50.0 50.0 100.0
Total 40 100.0 100.0
Figura 2- Reprezentarea grafică a itemului ”studii”

57. 57
VI.4. PREZENTAREA INSTRUMENTELOR
CERCETĂRII
Instrumentul de cercetare este un chestionar cu întrebări închise, realizat de
autorul lucrării și validat prin metoda celor trei experți. Chestionarul cuprinde 18
itemi, dintre care 14 sunt itemi cu răspunsuri ierarhizate pe scara Likert (dezacord
total, dezacord, nici acord, nici dezacord, de acord, total de acord). Ceilalți 4 itemi
identifică genul subiecților, numărul de ani de căsătorie/ relație, vârsta și nivelul de
studii.
Itemii 2-7 cuprind motivațiile pentru care partenerii de cuplu se căsătoresc,
iar itemii 8-15 cuprind motivațiile pentru care partenerii păstrează relația de
căsătorie.
La prelucrarea datelor în programul SPSS, s-a procedat la etichetarea
valorilor răspunsurilor, după cum urmează:
Pentru itemul gen: 1-masculin, 2-feminin
Pentru itemul ”număr de ani de căsătorie/ relație – „1”pentru perioada ”1-5
ani”, „2„ pentru perioada ”5-10 ani”, „3” pentru perioada ”10-15 ani”, ”4„ pentru
perioada ”15-20ani„.
Pentru itemul ”nivel de studii”: 1-liceu, 2-facultate
Pentru itemul ”Compatibilitatea sexuală a fost motivul pentru care m-am
căsătorit„: „1”- dezacord total, ”2„-dezacord, „3„-nici acord, nici dezacord, ”4”- de
acord, ”5„- total de acord, șamd.
Testarea subiecților s-a realizat cu acordul acestora, prin testare individuală.

58. 58
Itemii din chestionar sunt numerotați după cum urmează
1 – Sunt căsătorit/ într-o relație de.....ani
2 - Studii
3 - M-am căsătorit din dorința de a avea un prieten tovarăș
4 - Compatibilitatea sexuală a fost motivul pentru care m-am căsătorit
5 - M-am căsătorit pentru a avea stabilitate materială
6 - M-am căsătorit din dorința de a-mi continua viața și evoluția alături de
partenerul meu
7 - M-am căsătorit datorită presiunilor sociale/ a conformismului
8 - Stau în această relație pentru împlinirea pe care o am în relația de cuplu
9 - Stau în această relație/ căsnicie pentur copii
10 - Stau în această relație/ căsnicie deoarece mi-e teamă să fac o
schimbare
11 - Stau în această relație/ căsnicie pentru realizările comune
12 - Stau în această relație/ căsnicie deoarece sper într-o viitoare schimbare
în bine
13 - Stau în această relație deoarece mă simt securizat emoțional
14 - Stau în această relație/ căsnicie pentur viața sexuală satisfăcătoare
15 - S-a întâmplat ca pe parcursul relației/ căsniciei să am relații
extraconjugale
16 - Nivel de studii
17 - Gen
18 - Vârsta
VI.5. ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR
Datele care urmează a fi prezentate au fost prelucrate în programul
informatic SPSS (Social package for Social Sciences), care este un instrument

59. 59
foarte utilizat în cercetările socio-umane și fără de care munca statisticienilor ar fi
mult mai grea.
Tabelul 3 - Frecvențele pentru variabila ”M-am căsătorit din dorința de a avea un
prieten/ tovarăș alături.”
M-am casatorit din dorinta de a avea un tovaras/ prieten alaturi
Frequency Percent Procent
valid
Procent
cumulat
Valid
dezacord total 5 12.5 12.5 12.5
dezacord 9 22.5 22.5 35.0
nici acord, nici
dezacord
5 12.5 12.5 47.5
de acord 16 40.0 40.0 87.5
total de acord 5 12.5 12.5 100.0
Total 40 100.0 100.0

60. 60
Figura 3 - Reprezentarea grafică a răspunsurilor la itemul ”M-am căsătorit din
dorința de a avea un prieten/ tovarăș alături”
52% din respondenți au ales variantele „de acord (40%) și ”total de acord”
(12%)
Observăm că mai mult de jumătate din subiecți și-au exprimat acordul,
incluzând astfel, în motivele deciziei maritale nevoia de a avea un partener alături,
teama de singurătate acționând în acest caz asupra mecanismelor decizionale.
Observăm că procentul la varianta ”dezacord” (22,50%) este aproape dublu
față de cel la varianta ”dezacord total”, procentul celor care resping total această
variantă de răspuns fiind foarte scăzut.
La nivelul indeciziei, procentul este de asemenea foarte scăzut – 12,50%.
Tabelul 4 - Frecvențele pentru variabila ”Compatibilitatea sexuală a fost motivul
pentru care m-am căsătorit”
Compatibilitatea sexuala a fost motivul pentru care m-am casatorit.
Frequency Percent Procent valid Procent cumulat
Valid
dezacord total 1 2.5 2.5 2.5
dezacord 4 10.0 10.0 12.5
nici acord, nici dezacord 12 30.0 30.0 42.5
de acord 19 47.5 47.5 90.0
total de acord 4 10.0 10.0 100.0
Total 40 100.0 100.0

61. 61
Figura 4 – Reprezentarea grafică a răspuunsurilor la itemul ”Compatibilitatea
sexuală a fost motivul pentru care m-am căsătorit”.
57,50 % din respondenți au ales variantele ”de acord” (47,50%) și ”total de
acord” 10%). Dezacordul este slab reprezentat, în procent de 12,50%. Un procent
destul de ridicat l-a obținut varianta de răspuns „nici acord, nici dezacord” – 30%.
Tabelul 5 - Frecvențele pentru variabila ”M-am căsătorit pentru a avea stabilitate
materială”
M-am casatorit pentru a avea stabilitate materiala
Frequency Percent Procent valid Procent cumulat
dezacord total 29 72.5 72.5 72.5
dezacord 5 12.5 12.5 85.0
nici acord, nici dezacord 3 7.5 7.5 92.5
de acord 2 5.0 5.0 97.5
total de acord 1 2.5 2.5 100.0

62. 62
Total 40 100.0 100.0
Reprezentarea grafică a răspunsurilor la itemul ”M-am căsătorit pentru a avea
stabilitate materială”
85 % din respondenți și-au exprimat dezacordul, după cum urmează:72,50 % -
dezacord total și 12,50 % - dezacord. Argumentul economic nu mai constituie o
rațiune pentru căsătorie, în condițiile în care numărul femeilor angajate profesional
este în creștere, iar criteriile pentru căsătorie s-au modificat de la cele de tip
rațional-economic, la cele de tip socio-afectiv, sau chiar, sexual-afectiv.
Tabelul 6 - Frecvențele pentru variabila ”M-am căsătorit din dorința
de a-mi continua viața și evoluția alături de partenerul meu”.
M-am casatorit din dorinta de a-mi continua viata si evolutia alaturi de partenerul meu
Frequency Percent Procent valid Procent cumulat
Valid
dezacord total 6 15.0 15.0 15.0
dezacord 8 20.0 20.0 35.0
nici acord, nici dezacord 3 7.5 7.5 42.5
de acord 11 27.5 27.5 70.0
total de acord 12 30.0 30.0 100.0
Total 40 100.0 100.0

63. 63
Figura 6 – Reprezentarea grafică a răspunsurilor la itemul ”M-am căsătorit din
dorința de a-mi continua viața și evoluția alături de partenerul meu”
Variantele de răspuns ”De acord” și ”Total de acord” au obținut cele mai ridicate
procente – 57%.
Tabelul 7 - Frecvențele pentru variabila ”M-am căsătorit datorită
presiunilor sociale/ a conformismului”
M-am casatorit datorita presiunilor sociale/ a conformismului
Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
Valid
dezacord total 23 57.5 57.5 57.5
dezacord 3 7.5 7.5 65.0
nici acord, nici dezacord 7 17.5 17.5 82.5
de acord 5 12.5 12.5 95.0
total de acord 2 5.0 5.0 100.0
Total 40 100.0 100.0

64. 64
Figura 7 -Reprezentarea grafică a răspunsurilor la itemul ”M-am căsătorit datorită
presiunilor sociale/ a conformismului”.
65% din subiecți și-au exprimat dezacordul : dezacord total – 57,50% și dezacord –
7,50%
Tabelul 8 - Frecvențele pentru variabila ”M-am căsătorit din dorința de a fi
important pentru cineva”
M-am casatorit din dorinta de a fi important pentru cineva
Frequency Percent Procent valid Procent cumulat
Valid
dezacord total 17 42.5 42.5 42.5
dezacord 18 45.0 45.0 87.5
nici acord, nici dezacord 2 5.0 5.0 92.5
de acord 2 5.0 5.0 97.5
total de acord 1 2.5 2.5 100.0
Total 40 100.0 100.0

65. 65
Reprezentarea grafică a răspunsurilor la itemul ”M-am căsătorit din dorința de a fi
important pentru cineva”.
85% din respondenți și-au exprimat dezacordul, astfel: 45% - dezacord, iar 42,50
% - dezacord total.
Concluzie:
Cu privire la motivațiile pentru care partenerii de cuplu se căsătoresc,
obsevăm că mai mult de jumătate din respondenți au ales motivațiile:
- compatibilitatea sexuală
- dorința de a avea un prieten/ tovarăș alături
- dorința comună de a-și continua viața și evoluția alături de partener
Tabelul 8 - Frecvențele pentru variabila ”Stau în acastă relație/ căsnicie
pentru împlinirea pe care o am în relația de cuplu (prin înțelegere, acceptare
reciprocă, intimitate).
Stau în aceasta relatie/ casnicie pentru implinirea pe care o am in relatia de cuplu (prin
intelegere, acceptare reciproca, intimitate)
Frequency Percent Procent valid Procent cumulat
Valid
dezacord 4 10.0 10.0 10.0
nici acord, nici dezacord 9 22.5 22.5 32.5
de acord 14 35.0 35.0 67.5

66. 66
Figura 8 - Reprezentarea grafică a răspunsurilor la itemul ”Stau în această relație/
căsnicie pentru împlinirea pe care o am în relația de cuplu (prin înțelegere,
acceptare reciprocă, intimitate).
67,50% din respondenți și-au exprimat acordul, după cum urmează :”De acord”-
35% și ”Total de acord” – 32,50%. Zona de indecizie este reprezentată de aproape
un sfert din respondenți (22,50%).
Tabelul 9 - Frecvențele pentru variabila ”Stau în această relație/
căsnicie pentru copii”.
Stau in aceasta relatie/ casnicie pentru copii
Frequency Percent Procent valid Procent cumulat
Valid
dezacord total 5 12.5 12.5 12.5
dezacord 10 25.0 25.0 37.5
nici acord, nici dezacord 3 7.5 7.5 45.0
total de acord 13 32.5 32.5 100.0
Total 40 100.0 100.0