2. Oligoelementele sunt o clasă de nutrienți constituită din elemente minerale pure, necesare vieții în cantități
foarte mici. Apartenența substanțelor minerale la această clasă este dată de cantitatea prezentă în mod normal
în corpul uman: sub 1 mg/Kg corp. Lipsa sau excesul lor pot cauza tulburări la nivelul funcțiilor metabolice,
hormonale sau celulare în care sunt implicate.
Oligoelementele esențiale răspund următoarelor 3 criterii:
– Sunt prezente într-o cantitate aproape constantă în organism.
– Provoacă anomalii structurale și metabolice prin absența lor.
– Previn sau corectează aceste anomalii prin aportul lor.
3. Funcțiile oligoelementelor în corpul uman pot fi:
-cofactor enzimatic (sunt indispensabile funcționării unor enzime, care nu devin active decât după
legarea oligoelementului). Fiecare oligoelement are enzime specifice de care se leagă și a căror
activitate o determină. Se cunosc mai mult de 200 de enzime a căror activitate depinde de
legarea Zincului.
-factor important în funcționarea sistemului endocrin. La nivelul sistemului hormonal oligoelementel
pot interveni direct în semnalul hormonal, fie participând la structura moleculară a hormonilor (iodul
în hormonii tiroidieni) sau la conformația spațială a hormonilor ( zincul și insulina) sau acționând
asupra receptorului hormonal. Oligoelementele pot facilita sau inhiba recunoașterea hormonului de
către receptorul său.
-factor important în buna funcționare a sistemului imunitar, fie influențând acțiunea unor enzime sau
printr-o acțiune asupra unor celule limfoide.
-factor antioxidant. Oligoelementele joacă un rol important împotriva radicalilor liberi, diminuând
stresul oxidativ.
-rol structural. Chiar dacă sunt în cantități foarte mici în organism, unele oligoelemente sunt
importante în menținerea structurii normale a unor țesuturi.
4. CUPRUL
Cuprul este un oligoelement cunoscut din antichitate și folosit pentru tratarea durerii și a problemelor cutanate.
Este considerat un agent anti-infecțios, anti-inflamator, și anti-oxidant. Joacă un rol important în sinteza țesuturilor
cartilaginoase și intervine în mineralizarea osoasă, în reglarea transmiterii semnalului nervos la nivel cerebral.
Principalele afecțiuni care pot beneficia de suplimentarea aportului de cupru sunt stările infecțioase, artrozele și la
modul general toate patologiile cronice. Este considerat și un puternic factor de diminuare a stesului oxidativ.
FIERUL
Fierul este un oligoelement esențial, deși se găsește în cantități foarte mici în organism (aprox. 4 gr.). El este un
constituent fundamental al Hemoglobinei și absența lui poate cauză un tip de anemie foarte specifică, anemia
feriprivă, care se manifestă cu stări de oboseală, amețeli, palpitații și paloare, datorate scăderii oxigenării țesuturilor.
Fierul face parte și din structura mioglobinei (asigură rezervele de oxigen ale mușchilor) și a numeroase enzime.
Perioadele în care este necesară suplimentarea preventivă a aportului de fier sunt copilăria și sarcina.
IODUL
Iodul este un oligoelement esențial în dezvoltarea psiho-motorie și în creșterea copilului, prin prezența sa în
structura hormonilor tiroidieni. La adult lipsa iodului duce la hipotiroidie, carcterizată prin încetinirea activităților
vitale, neurologice și a metabolismelor. Carența de iod este rară în țările dezvoltate datorită adăugării iodului în
sarea de bucătărie. Excesul de iod (de origine alimentară sau medicamentoasă) poate duce la hipertiroidie. Se
discută chiar despre o posibilă asociere a creșterii incidenței cancerului tiroidian asociată suplimentării alimentației
cu iod.
5. ZINCUL
Zincul este un oligoelement esențial care face parte din structura a peste 300 de enzime
umane. Are un rol important în diviziunea celulară, fiind implicat în procesul de sinteză al ADN
și ARN. Este indispensabil acțiunii vitaminei A, influențează activitatea hormonilor hipofizari
regulatori ai activității gonadelor (ovare sau testicole) FSH și LH, intră în compoziția insulinei,
ajută la transformarea tiroxinei (T4) în triiodtironină (T3). Zincul intervine și în menținerea
integrității sistemului imunitar.
Deși necesarul zilnic este mic (10,2 mg/Kcorp/zi) el este indispensabil unei bune funcționări a
organismului uman. 70% din aportul alimentar este de origine animală (carne, ficat, ouă, fructe
de mare). Dietele vegetariene pot necesita un aport suplimentar de Zn. De asemenea în bolile
cronice este necesară administrarea de sulimente cu zinc – boala Chronn, diabet, tumori
maligne, boli cronice hepatice sau renale.
SELENIUL
Seleniul este un oligoelement esențial al cărui rol a facut obiectul multor studii în ultimii ani.
Funcțiile în care este implicat sunt foarte diverse: antioxidant biologic, stimulator al fertilității
masculine, hepatoprotector ( împreună cu vitamina E și tioaminoacizi formează factorul hepatic
30).
Sursa alimentară este atât vegetală cât și animală. Carența sa (foarte rară) poate apare în
zonele în care solul este foarte sărac în Se și în alimentația parenterală îndelungată. Toxicitatea
prin exces de suplimente este de asemenea foarte rară.
Doza recomandată la adulți este de aproximativ 55 mg/zi.
6. Sănătatea omului poate fi afectată atât de carența cât și de excesul cantității prezente
a oligoelementelor în organism,
La om excesul poate să fie toxic, în schimb deficitul de oligoelemente duce la
apariția unor boli grave precum: anemia în cazul fierului, gușa endemică sau
cretinismul la sugar, in cazul iodului, iar deficitul de zinc duce la tulburări
neurologice, anorexie, hipogonadism,, hipospermie, alopecie, boli cu caracter imun,
dermatitele, hipogeuzia, intârzierea vindecării plăgilor, anencefalia fetală, cecitatea
nocturnă și letargia mintală.
Deficitul de seleniu poate fi asociat cu o frecvență crescută a bolilor cardio
vasculare și a unor forme de cancer, afectarea fertilității masculine, afectează
funcționarea glandei tiroide și poate duce la modificări ale dispoziției cu afectarea
funcției cognitive și tulburări de comportament. Carența de seleniu este însoțită de
și d e o carență de vitamina E, iar persoanele afectate pot fi astenice, sufăr de
oboseală cronică, pot prezenta disfuncții ale sistemului cardiovascular care pot
merge până la denerescența mușchiului inimii.
7. Fierul este micronutrientul cel mai prezent în plantă.
Acest element are rol în procese variate, precum sinteza clorofilei și a
carbohidraților, în respirația celulei și în asimilarea azotului de către plante.
Carența de fier scade sau stopează sinteza auxinelor, ceea ce conduce la încetinirea
sau oprirea procesului de creștere a rădăcinilor.
Disponibilitatea fierului crește în soluri acide, cu pH scăzut, și scade în cele
alcaline, cu pH ridicat. Umiditatea solului, precum și compactarea puternică a
solului, mai ales în solurile acide, cresc absorbția fierului. Unii specialiști
consideră că excesul de fosfor și magneziu inhibă absorbția de fier în unele culturi,
iar deficiența de zinc și potasiu o cresc.
Fierul este un element nutritiv foarte important pentru creșterea și dezvoltarea
plantelor. El joacă un rol vital în procesul de sinteză a clorofilei, în transportul
electronilor (respirație) și în fixarea azotului. Cel mai adesea, carența de fier se
observă ca o cloroză a frunzelor tinere din vârfurile de creștere ale plantelor. Pe
măsură ce plantele continuă să crească, simptomele carenței de fier se manifestă
prin frunze galbene cu nervurile verzi
8. Cuprul are un rol important în respirație, fotosinteză, metabolismul proteinelor,
sinteza ligninei și funcția de protecție a plantelor( sistemul imunitar).
Cuprul este esențial tuturor plantelor și are rol în formarea clorofilei, în germinarea
semințelor, în sporirea rezistenței la secetă și în aprovizionarea cu apă. Controlează
respirația și sinteza proteinelor.
Lipsa de cupru din plantă se manifestă prin ofilirea frunzelor tinere la cartof și
albirea frunzelor la salată.
Carența de cupru duce la răsucirea frunzelor tinere, deformarea vârfurilor frunzelor,
spiculețele de la baza spicului nu conțin boabe, formare defectuoasă a boabelor,
plantele rămân de dimensiuni reduse.
9. Zincul este implicat în activarea unor enzime și este necesar pentru sinteza
triptofanului, formarea clorofilei, transformarea amidonului în zahăr și pentru
toleranța la temperaturi scăzute, de asemenea are rol în formarea semințelor și în
atingerea maturității.
Zincul contribuie la formarea auxinelor, aminoacizi esențiali pentru creșterea
plantelor.
Carența în Zn se manifestă prin oprirea de creștere a plantei, decolorarea în verde
deschis, îngălbenirea urmată de albire. În cazul pomilor fructiferi ramificarea este
compromisă, frunzele sunt mici, înflorirea, fructificarea și maturarea pot fi
întârziate. Marginile frunzelor sunt adesea distorsionate și încrețite, poate produce
și aspectul de tufă al plantelor (rosetting) , tulpina are un ritm de creștere scăzut
astfel încât frunzele terminale apar îngrămădite.
10. Iodul joacă un rol important în procesul de creștere a plantelor și în procesele lor
fiziologice. Participă la sinteza aminoacizilor și a proteinelor ( face parte din
compoziția lor) este un antiseptic natural, participă la fotosinteză și la
metabolizarea azotului.
Este activ în combaterea majorității ciupercilor, virușilor și bacterilor, este foarte
eficient în combaterea fitoftorozei, a putregaiului și mucegaiului alb.
Lipsa iodului din plante duce la scăderea rezistenței acestora față de diferite boli.
Cauza deficienței de iod poate fi conținutul insuficient al acestui element din sol.
