Documentul oferă o explicație detaliată a pronumelui, incluzând definiții și forme de pronume personale, de politețe, reflexive, posesive și demonstrative, precum și funcțiile sintactice ale acestora. Pronumele personale și de politețe indică persoane și exprimă respect, în timp ce pronumele reflexive arată identitatea subiectului cu obiectul. Pronumele posesive și adjectivul pronominal posesiv exprimează ideea de posesie, iar pronumele demonstrative indică apropierea, depărtarea sau identitatea obiectelor.

1. PRONUMELEPRONUMELE
I. Definiţie: Pronumele este partea de vorbire care ţine locul unui substantiv într-o
comunicare/propoziţie.
A: Pronumele personal propriu-zis
Pronumele personal indică diferitele persoane care participă la actul comunicării.
Pronumele personal are gen numai la persoana a-III-a: masculin (el,ei) şi feminin (ea, ele).
II. Formele pronumelui personal
Pronumele personal are forme accentuate şi forme neaccentuate:
Caz Persoana I. Persoana a-II-a Persoana a-III-a
SG. PL. SG. PL. SG. PL.
forme accentuate:
N eu noi tu voi el, ea ei, ele
Ac (pe) mine (pe) noi (pe) tine (pe) voi (pe) el, ea (pe) ei, ele
G ― ― ― ― al lui, ei al lor
D mie nouă ţie vouă lui, ei lor
V ― ― tu! voi! ― ―
forme neaccentuate:
Ac mă, m- ne- te- vă, v- l-, îl, o îi, i-, le
D îmi, mi- ne-, ni îţi, ţi- v-, vă, vi i-, îi le-, li
Observaţii
1. Pronumele personal NU devine niciodată adjectiv pronominal, chiar dacă determină sau
însoţeşte un substantiv.
ex: Camera lui → pronume personal → atribut pronominal
Camera lor → pronume personal → atribut pronominal
2. Pronumele personal NU are forme accentuate şi neaccentuate la persoana I şi a II-a, sg. şi pl.,
în cazul G.
3. La persoana a-III-a singular şi plural mai există şi alte forme ale pronumelui personal.
ex: dânsul, dânsa, dânşii, dânsele

2. B: Pronumele personal de politeţe
I. Definiţie: Pronumele personal de politeţe sau de reverenţă arată respectul faţă de o anumită
persoană.
II. Formele pronumelui personal de politeţe sunt:
pers a II-a SINGULAR PLURAL
N-Ac-V dumneata (d-ta) dumneavoastră (dvs, dv.)
D-G dumitale (d-tale) dumneavoastră (d-voastră)
pers a III-a SINGULAR PLURAL
masculin feminin masculin feminin
N-Ac-D-G dumnealui dumneaei dumnealor dumnealor
Observaţii
1. În limbajul familiar şi regional există şi alte variante ale pronumelui personal de politeţe:
mata, matale, mătălică, mătăluţă, tălică. Aceste pronume exprimă politeţea faţă de un inferior
sau respectul dintre egali şi dintre cei apropiaţi. Ele reprezintă cel mai scăzut grad de respect.
2. Formele reverenţioase precum Domnia Ta, Domnia Sa, Măria Ta, Înălţimea Sa, Excelenţa
Sa, Luminăţia Voastră etc. se folosesc în limbajul solemn, oficial şi protocolar. Formulele
reverenţioase exprimă cel mai înalt grad de respect.
III. Funcţiile sintactice ale pronumelui personal
N: subiect: El merge la săniuş.
nume predicativ: Prietenii ei suntem noi.
Ac: compl. direct: Pe el l-am cunoscut în tabără.
compl. indirect: Tata o să discute cu voi.
atr. pron. prepoziţional: Veştile de la ei au sosit ieri.
nume predicativ: Darurile sunt de la ei.
compl. circ. loc: Am mers până la ele.
compl. circ. timp: O să plecăm după voi, nu înainte.
compl. circ. mod: Ana vorbeşte ca tine.
compl. de agent: Motoreta a fost cumpărată de ei.
D: compl. indirect: I-am împrumutat schiurile.
nume predicativ: Copilul este asemenea lui.
atr. pron. prepoziţional: Un campion asemenea ţie este curajos.
atr. pron. (D posesiv): Îmi plăcea surâsu-ţi blajin.
compl. circ. mod: S-a comportat asemenea lor.
G: atr. pron. genitival: Prietenul ei este neastâmpărat.
atr. pron. prepoziţional: Gheţuşul dinainta lor este alunecos.
2

3. nume predicativ: În disputa creată, Ion este contra lor.
compl. circ. loc: Dan merge înaintea ei.
compl. circ. timp: George a sosit înaintea lor.
V: nu are funcţie sintactică: Tu, vino aici!
PRONUMELE REFLEXIV
I. Definţie: Pronumele reflexiv este partea de vorbire flexibilă care arată identitatea subiectului
cu un obiect (subiectul face acţiunea şi tot el o suportă, acţiunea se reflectă asupra subiectului).
Observaţii
1. Pronumele reflexiv se acordă în persoană şi număr cu subiectul.
2. Pronumele reflexiv nu are decât două cazuri: cazul dativ (D. ) şi acuzativ (Ac. ).
3. Pronumele reflexiv nu are forme proprii decât pentru persoana a III-a.
4. La persoanele I şi a II-a, singular şi plural, pronumele reflexiv împrumută formele de la
pronumele personal.
5. Pentru a nu confunda formele neaccentuate ale pronumelui reflexiv cu formele neaccentuate
ale pronumelui personal, se utilizează următoarele criterii:
 identitatea de persoană a verbului cu pronumele sau acordul în persoană şi
număr al subiectului cu pronumele reflexiv
ex: Eu mă apăr. El mă apără.
I, sg. I, sg. mă→pronume reflexiv III, sg. I, sg. mă → pronume personal
 plasarea verbului la infinitiv: a se apăra
II. Formele proprii ale pronumelui reflexiv la persoana a III-a sunt:
D
accentuate sie, sieşi
neaccentuate îşi (şi-, -şi, -şi-)
Ac
accentuate (pe) sine
neaccentuate se (se-, -se, -se-)
Observaţii
Formele neaccentuate ale pronumelui reflexive au funcţie sintactică numai dacă pot fi dublate
printr-o formă accentuată corespunzătoare persoanei şi cazului.
ex: Mă îmbrac repede. → Mă îmbrac pe mine repede.
→ “mă” = pronume reflexive/Ac/complement direct (se analizează
separat)
Mă gândesc la tine. → Mă gândesc pe mine la tine.
3

4. → “mă” nu are funcţie sintactică, ci marchează diateza reflexivă a
verbului şi se ia la analiză împreună cu acesta (nu se analizează
separat)
III. Funcţiile sintactice ale pronumelui reflexive
Ac : compl. direct: S-au întâlnit cu prietenii la patinoar.
atribut pronominal prepoz: Lauda de sine nu miroase a bine.
D : compl. indirect: Îşi spune că o să câştige concursul.
atr. pron. (D posesiv): Şi-a udat cizmele (prin aceasta înţelegem «cizmele sale» – forma
pron. este de D., iar sensul este posesiv → adică D posesiv).
PRONUMELE POSESIV ŞI ADJECTIVUL PRONOMINAL POSESIV
I. Definţie: Pronumele posesiv exprimă ideea de posesie, înlocuind atât numele posesorului, cât
şi numele obiectului posedat. Articolul posesiv indică genul şi numărul obiectelor posedate. Al,
a, ai, ale sunt doar elemente formative ale pronumelui posesiv şi nu marca gramaticală a cazului
genitiv. Forma pronominală arată persoana şi numărul posesorilor.
Când nu înlocuieşte numele obiectului posedat, ci îi însoţeşte, acordându-se cu el în gen, număr,
caz, pronumele posesiv devine adjectiv pronominal posesiv.
ex: Al meu este pe masă.
→ “al meu” = pronume posesiv
→ “al” înlocuieşte numele obiectului posedat (caietul), masc., sg.
→ “meu” înlocuieşte numele posesorului (Maria), pers. I, un singur posesor
Observaţii
1. Formele A, Al, AI, ALE sunt articole posesive (genitivale), dar NU sunt o marcă a cazului
genitiv.
ex: Cartea este a mea. → “a mea” = în N, nu în G ; forma de G = “mele”
Cartea este a familiei mele. → “a familiei”, “mele” = în G
2. Alte forme de genitiv se construiesc cu ALOR.
ex: alor mei, alor tăi, alor noştri etc.
ex: “Ai mei pierduţi sunt, paşă, toţi.” (George Coşbuc) → “ai”: este articolul posesiv
genul obiectelor posedate = masculin
numărul obiectelor posedate = plural
→ “mei”: este forma pronominală
persoana posesorului = pers.I.
numărul posesorului = singular
→”ai mei”: pronume posesiv în cazul N, funcţia sintactică de subiect
3. Pentru ca un pronume posesiv să se transforme în adjectiv pronominal posesiv, el trebuie să
stea pe lângă un substantiv, să-l determine şi să se acorde în gen, număr şi caz cu acesta.
ex: Al meu este pe masă. → “al meu” = pronume posesiv
Caietul meu este pe masă. → “meu” = adjectiv pronominal posesiv
4

5. 4. Adjectivul pronominal posesiv ţine numai locul posesorului şi stă pe lângă obiectul posedat.
El îndeplineşte întotdeauna funcţia sintactică de atribut adjectival.
II. Formele pronumelui posesiv
Obiect Posesor
posedat
Un singur posesor Mai mulţi posesori
pers I pers II pers III pers I pers II pers III
un
singur
obiect
posedat
masc.
al meu al tău al său al nostru al vostru ―
N-Ac
neutru
fem. a mea a ta a sa a noastră a voastră ―
mai
multe
obiecte
posedate
masc. ai mei ai tăi ai săi ai noştri ai voştri ―
fem. ale
mele
ale tale ale sale ale noastre
ale
voastre
―
neutru
masc. alor
mei
alor tăi alor săi alor noştri alor
voştri
― D-G
III. Funcţiile sintactice ale pronumelui posesiv şi adjectivului pronominal posesiv
Observaţii
1. Pronumele posesiv poate îndeplini numeroase funcţii sintactice, cum ar fi: SUBIECT, NUME
PREDICATIV, ATRIBUT şi COMPLEMENT.
2. Adjectivul pronominal posesiv îndeplineşte întotdeauna funcţia sintactică de ATRIBUT
ADJECTIVAL şi poate sta în toate cazurile: N. / Ac. / D. / G. / V..
1. N: subiect: Ai săi primesc întotdeauna colindători.
nume predicativ: Darurile sunt ale voastre.
Ac: compl. direct: Pe ai mei i-au învăţat colinde bunicii.
compl. indirect: Oricine are greutăţi, dar de sărbători este bine să nu te gândeşti la ale
tale.
atr. pron. prepoziţional: Merele de la ai tăi sunt roşii.
nume predicativ: Cadourile sunt de la ai mei.
compl. circ. loc: Am ajuns la ai săi.
compl. circ. timp: O să plecăm după ai tăi, nu înaintea lor.
compl. circ. mod: Am cântat mai frumos decât ai voştri.
D: compl. indirect: Le-am făcut daruri alor tăi.
nume predicativ: Copilul este asemenea alor săi.
atr. pron. prepoziţional: Purtarea asemenea alor tăi este plăcută.
compl. circ. mod: Cântaţi asemenea alor voştri.
G: atr. pron. genitival: O să-I colindăm pe prietenii alor mei.
atr. pron. prepoziţional: Aleea dinaintea alor tăi este înzăpezită.
nume predicativ: Lupta aceasta este contra alor săi.
5

6. compl. circ. loc: Anca merge înaintea alor săi.
compl. circ. timp: Tică a sosit înaintea alor mei.
ex: “Te-aş cere doar pe tine, dar nu mai eşti a ta.“ (M. Eminescu)
→ “a ta” = pron.posesiv / N / nume predicativ în structura PN “eşti a ta”
2. N: atr. adjectival: Casa mea este curată.
Ac: atr. adjectival: Pe fata voastră n-am văzut-o de mult.
D: atr. adjectival: I-am dat fetei noastre florile.
G: atr. adjectival: Sora fetei sale este aici.
V: atr. adjectival: Te iubesc, patria mea!
ex. Copilul vostru este neliniştit.
→ “vostru” = adj. pronom. posesiv / N / atribut adjectival
PRONUMELE DEMONSTRATIV ŞI ADJECTIVUL PRONOMINAL DEMONSTRATIV
I. Definţie: Pronumele demonstrativ este partea de vorbire flexibilă care înlocuieşte numele unui
obiect, arătând apropierea, depărtarea (în spaţiu sau în timp), identitatea şi diferenţierea
acestuia cu sine însuşi sau faţă de un alt obiect.
Atunci când pronumele demonstrativ însoţeşte un substantiv, îl determină şi se acordă cu el în
gen, număr şi caz, pronumele demonstrativ devine adjectiv pronominal demonstrativ.
Observaţii
1. Pronumele demonstrativ se declină după gen, număr şi caz. Pronumelui demonstrativ îi lipseşte
categoria gramaticală a persoanei.
2. Pronumele demonstrativ are, pe lângă formele din limba literară, unele variante populare şi
regionale: → forme populare: ăsta, asta, ăştia, astea, ăla, aia, ăia, alea;
→ forme regionale: aista, ista, aiasta etc;
3. Pronumele şi adjectivul pronom. demonstrativ au şi forme simplificate: cel, cea, cei, cele.
4. Adjectivul pronominal demonstrativ stă pe lângă un substantiv,îl determină şi se acordă în gen,
număr şi caz cu substantivul determinat. El îndeplineşte întotdeauna funcţia sintactică de atribut
adjectival.
ex: Băiatul acesta este serios.
→ “acesta” = adj. pronom. demonstrativ de apropiere / N / atribut adjectival
II. Formele pronumelui demonstrativ
Cazul gen
nr.
APROPIERE /
DIFERENŢIERE
DEPĂRTARE /
DIFERENŢIERE
IDENTITATE
masc. fem. masc. fem. masc. fem.
nominativ
acuzativ
sg. acesta
cestălalt
aceasta
cestălaltă
acela
celălalt
aceea
cealaltă
acelaşi aceeaşi
6

7. pl.
aceştia
ceştilalţi
acestea
cestălalte
aceia
ceilalţi
acelea
celelalte
aceiaşi aceleaşi
genitiv
dativ
sg.
acestuia
cestuilalt
acesteia
cesteilalte
aceluia
celuilalt
aceleia
celeilalte
aceluiaşi aceleaşi
pl.
acestora
cestorlalţi
acestora
cestorlalte
acelora
celorlalţi
acelora
celorlalte
aceloraşi aceloraşi
III. Funcţiile sintactice ale pronumelui demonstrativ şi adj. pronom. demonstrativ
Observaţii
1. Pronumele demonstrativ poate îndeplini numeroase funcţii sintactice, cum ar fi: SUBIECT,
NUME PREDICATIV, ATRIBUT şi COMPLEMENT.
2. Adjectivul pronominal demonstrativ îndeplineşte întotdeauna funcţia sintactică de
ATRIBUT ADJECTIVAL şi poate sta în următoarele cazuri: N. / Ac. / D. / G..
1. N: subiect: Acesta visează la patine cu rotile.
nume predicativ: Bunicul a rămas acelaşi.
Ac: compl. direct: Pe ceilalţi nu i-am văzut.
compl. indirect: Am citit o carte şi am discutat apoi cu prietenii mei despre aceasta.
atr. pron. prepoziţional: Sfaturile de la acesta sunt înţelepte.
nume predicativ: Cadourile sunt de la aceia.
compl. circ. loc: Merg la ceilalţi cu uratul.
compl. circ. timp: Am plecat după aceia, nu înaintea lor.
compl. circ. mod: Vorbeşte ca acesta.
D: compl. indirect: Le-am făcut daruri acelora.
nume predicativ: Colindul tău este asemenea acestuia.
atr. pron. prepoziţional: Purtarea asemenea acestuia irită.
compl. circ. mod: Cântă asemenea celorlalţi.
G: atr. pron. genitival: Afirmaţia acestuia este interesantă.
atr. pron. prepoziţional: Bradul dinaintea acestuia este înalt.
nume predicativ: Opinia lui este contra celorlalte.
compl. circ. loc: George merge înaintea celorlalţi.
compl. circ. timp: Tică a sosit înaintea acestora.
2. Pe fata aceea o cunosc bine.
→ “aceea” = adj. pronom. demonstrativ de apropiere / Ac. / atribut adjectival
PRONUMELE NEHOTĂRÂT ŞI ADJECTIVUL PRONOMINAL NEHOTĂRÂT
I. Definiţie Pronumele nehotărât este partea de vorbire flexibilă care ţine locul unui substantiv,
fără să dea vreo indicaţie precisă asupra obiectului.
Observaţii
7

8. Când stă pe lângă un substantiv, îl determină şi se acordă cu acesta în gen, număr şi caz,
pronumele nehotărât devine adjectiv pronominal nehotărât. El îndeplineşte întotdeauna funcţia
sintactică de atribut adjectival.
ex. Fiecare învaţă lecţia. → „fiecare” = pron. nehotărât / N / subiect
Fiecare elev învaţă lecţia. → „fiecare” = adj. pron. nehotărât / N / atr.adj.
II. Clasificarea pronumelor nehotărâte
După modul de formare, pronumele nehotărâte se subîmpart în:
 simple: altul, atât, unul, tot, cutare etc.
 compuse: fiecare, fiecine, fiece, oricine, oricare, orice,
oricât, ori(şi)cine, ori(şi)ce, ori(şi)cât, cineva, careva, ceva, câtva, niscaiva, altcineva,
altceva, altcareva, oarecine, oarecare, cutare, vreunul, vreuna
 locuţiuni pronominale: nu ştiu cine, cine ştie cine, te miri
cine (cineva), nu ştiu ce (ceva) etc.
III. Formele pronumelui nehotărât
N.Ac. fiecare oricine cineva altcineva altul vreunul
G.D. fiecăruia oricui cuiva altcuiva altuia vreunuia
IV. Funcţiile sintactice ale pronumelui nehotărât şi adjectivului pronominal nehotărât
Observaţii
1. Pronumele nehotărât poate îndeplini numeroase funcţii sintactice, cum ar fi: SUBIECT,
NUME PREDICATIV, ATRIBUT şi COMPLEMENT.
2. Adjectivul pronominal nehotărât îndeplineşte întotdeauna funcţia sintactică de ATRIBUT
ADJECTIVAL şi poate sta în următoarele cazuri: N. / Ac. / D. / G..
1. N: subiect: Oricine vrea să aibă o cameră frumoasă.
nume predicativ: Studiind, Lucian a devenit altul.
Ac: compl. direct: Ajut cu plăcere pe oricine.
compl. indirect: Am vorbit cu fiecare despre decoraţia interioară.
atr. pron. prepoziţional: Sfaturile de la oricine au fost bune.
nume predicativ: Cadoul este de la altcineva.
compl. circ. loc: Merg de la unul la altul.
compl. circ. mod: Ion se poartă ca oricine.
compl. de agent: Tema a fost scrisă de fiecare.
D: compl. indirect: Le-am spus tuturor că o casă plăcută te binedispune.
nume predicativ: George este asemenea oricui.
atr. pron. prepoziţional: Purtarea asemenea oricui nu este recomandabilă.
compl. circ. mod: El munceşte asemenea fiecăruia.
G: atr. pron. genitival: Opiniile unora mi s-au părut interesante.
atr. pron. prepoziţional: Acţiunea contra cuiva nu se justifică.
nume predicativ: Părerile lui sunt contra altuia.
compl. circ. loc: Au aici două scaune şi dinaintea fiecăruia se află câte un covor.
8

9. compl. circ. timp: Ana a sosit înaintea tuturor.
2. Am dat ciocolată tuturor copiilor.
→ „tuturor” = adj. pronom. nehotărât / D / atribut adjectival
PRONUMELE NEGATIV ŞI ADJECTIVUL PRONOMINAL NEGATIV
I. Definiţie Pronumele negativ este partea de vorbire flexibilă care înlocuieşte numele obiectelor
prezentate ca inexistente (care ţine locul unui substantiv sau al unui substituit al acestuia pe care
îl neagă).
Observaţii
1. Pronumele negative apar numai în propoziţii negative.
ex. - N-ai întâlnit pe colegii tăi?
- N-am întâlnit pe nimeni.
2. Pronumele negativ nimic este invariabil. Forme cazuale ale celorlalte pronume negative sunt:
nimănui, niciunuia/niciunora, niciuneia/niciunora.
3. Când stă pe lângă un substantiv, îl determină şi se acordă cu acesta în gen, număr şi caz,
pronumele negativ devine adjectiv pronominal negativ. El îndeplineşte întotdeauna funcţia
sintactică de atribut adjectival.
ex. N-am întâlnit-o pe niciuna. → „niciuna” = pronom. negativ / Ac. / compl. direct
N-am întâlnit nicio prietenă. → „nicio” = adj. pronom. negativ / Ac. / atribut adjectival
4. Pronumele negative nimeni şi nimic nu devin niciodată adjective pronominale negative.
5. Numai pronumele negative niciunul şi niciuna devin adjective pronominale negative cu
formele: niciun şi nicio.
II. Clasificarea pronumelor negative
După modul de formare, pronumele negative se subîmpart în:
 simple: nimic, nimeni
 compuse: niciunul, niciunii, niciuna, niciunele
III. Formele pronumelui negativ
N./Ac. nimeni / nimenea nimic niciunul / niciunii niciuna / niciunele
G./D. nimănui / nimănuia - niciunuia /niciunora niciuneia / niciunora
IV. Funcţiile sintactice ale pronumelui negativ şi adjectivului pronominal negativ
Observaţii
9

10. 1. Pronumele negativ poate îndeplini numeroase funcţii sintactice, cum ar fi: SUBIECT, NUME
PREDICATIV, ATRIBUT şi COMPLEMENT.
2. Adjectivul pronominal negativ îndeplineşte întotdeauna funcţia sintactică de ATRIBUT
ADJECTIVAL şi poate sta în următoarele cazuri: N. / Ac. / D. / G..
1. N: subiect: Nimeni n-a ieşit din casă.
nume predicativ: Câştigătorul concursului nu este niciunul dintre ei.
Ac: compl. direct: N-am cumpărat nimic.
compl. indirect: N-am vorbit cu nimeni.
atr. pron. prepoziţional: Scrisoarea de la niciunul n-a fost tristă.
nume predicativ: Cadoul nu este de la niciunul dintre ei.
compl. circ. loc: N-am mers la nimeni în vizită.
compl. de agent: Carte n-a fost citită de niciunul.
D: compl. indirect: N-am spus minciuni nimănui.
G: atr. pron. genitival: Cartea niciunuia nu s-a murdărit.
2. Nicio colegă nu a lipsit de la festivitate.
→ „nicio” = adj. pronom. negativ / N. / atribut adjectival
PRONUMELE DE ÎNTĂRIRE ŞI ADJECTIVUL PRONOMINAL DE ÎNTĂRIRE
I. Definiţie Pronumele de întărire este partea de vorbire flexibilă care a dispărut din limba
română contemporană, el fiind considerat astăzi un arhaism.
Observaţii
1. Astăzi, în limba normată, se foloseşte doar adjectivul pronominal de întărire care se acordă în
gen, număr şi caz cu substantivul determinat. El îndeplineşte întotdeauna funcţia sintactică de
atribut adjectival.
ex. Mircea însuşi a fost acolo.
→ „însuşi” = adj. pronom. de întărire / N. / atribut adjectival
2. În exprimarea curentă, adj. pronom. de întărire este înlocuit cu adverbul “chiar”.
ex: Chiar el a venit. → „chiar” = adv de întărire
III. Formele pronumelui/adjectivului de întărire
Persoana
Cazul
singular plural
masculin feminin masculin feminin
pers. I
N-Ac însumi însămi înşine însene
D-G însumi însemi înşine însene
pers. a II-a N-Ac însuţi însăţi înşivă însevă
10

11. D-G însuţi înseţi înşivă însevă
pers. a III-a
N-Ac însuşi însăşi înşişi înseşi(însele)
D-G însuşi înseşi înşişi înseşi(însele)
IV. Funcţiile sintactice ale adjectivului pronominal de întărire
Adjectivul pronominal de întărire îndeplineşte întotdeauna funcţia sintactică de ATRIBUT
ADJECTIVAL şi poate sta în următoarele cazuri: N. / Ac. / D. / G..
ex. Eu însămi l-am văzut. → „însămi” = adj. pronom. de întărire / N. / atribut adjectival
PRONUMELE INTEROGATIV ŞI ADJECTIVUL PRONOMINAL INTEROGATIV
I. Definţie: Pronumele interogativ este partea de vorbire flexibilă care ţine locul substantivului
aşteptat ca răspuns la întrebare.
Observaţii
1. Pronumele interogative sunt: cine, care, ce, cât.
2. Pronumele interogativ „ce” este invariabil.
2. Pronumele interogative apar numai în propoziţii interogative.
3. Funcţia sintactică a pronumelui interogativ corespunde cu aceea a cuvântului aşteptat ca
răspuns la întrebare.
ex: Cine scrie? → “cine” = pron. interogativ/N/ subiect
Ioan scrie. → “Ioan” = substantiv/N/ subiect
→ “cine”, “Ioan” = pron. interogativ, substantiv/N/ subiecte
4. Când stă pe lângă un substantiv, îl determină şi se acordă cu acesta în gen, număr şi caz,
pronumele interogativ devine adjectiv pronominal interogativ.
5. Pronumele interogativ “cine” nu devine adjectiv pronominal interogativ.
ex: Ce carte citeşti? → “ce” = adjectiv pronominal interogativ/Ac/atribut adjectival
II. Formele pronumelui interogativ (/ relativ)
Forma cine cât, câţi, câtă, câte care
N.Ac.
cine/(pe, de, la, despre etc.)
cine?
cât, câţi, câtă, câte/(pe, de, la
etc.) cât, câţi, câtă, câte
care/(pe, de, la,
despre etc.) care
G.
(al, a, ai, ale)
cui
căror
(al,a,ai,ale)
cărui(a)
cărei(a)
căror(a)
D.
cui căror
căruia
căreia
cărora
11

12. III. Funcţiile sintactice ale pronumelui interogativ şi adjectivului pronominal interogativ
1. Pronumele interogativ poate îndeplini numeroase funcţii sintactice, cum ar fi: SUBIECT,
NUME PREDICATIV, ATRIBUT şi COMPLEMENT.
2. Adjectivul pronominal interogativ îndeplineşte întotdeauna funcţia sintactică de ATRIBUT
ADJECTIVAL şi poate sta în următoarele cazuri: N. / Ac. / D. / G..
1. N: subiect: Cine întreabă?
nume predicativ: Cine sunteţi voi?
Ac: compl. direct: Pe cine ai observat?
compl. indirect: Despre ce aţi vorbit?
nume predicativ: Din ce este coperta?
compl. circ. loc: La cine mergi?
compl. circ. mod: Ca cine se poartă?
compl. circ. timp: După cine a sosit?
compl. de agent: De către cine a fost scrisă poezia?
D: compl. indirect: Cui i-ai cerut informaţia?
G: atr. pron. genitival: A cui poezie a fost publicată?
2. Cărui coleg i-ai dat cartea?
→ “cărui” = adjectiv pronominal interogativ/D/atribut adjectival
PRONUMELE RELATIV ŞI ADJECTIVUL PRONOMINAL RELATIV
I. Definţie: Pronumele relativ este partea de vorbire flexibilă care leagă în frază o propoziţie
subordonată şi regenta ei. El stă la graniţa dintre propoziţii, fiind situat în propoziţia subordonată.
Observaţii
1. Pronumele relative sunt omonime cu pronumele interogative: care, cine, ce, cât.
2. Există şi un pronume relativ compus: ceea ce.
3. Grupările cel ce, cei ce, cele ce sunt analizabile, fiind alcătuite dintr-un pronume demonstrativ
şi un pronume relativ (ce poate fi înlocuit cu pronumele relativ “care”).
4. Regional există şi un pronume relativ de, invariabil:
ex: Omul de-l vezi e tatăl meu. → „de” = ”pe care”
5. Pronumele relative îndeplinesc funcţ. sint. în propoziţiile subordonate pe care le introduc.
6. Pronumele relativ în cazul G se acordă în gen şi număr cu substantivul pe care-l înlocuieşte, iar
12

13. articolul genitival se acordă în gen şi în număr cu substantivul determinat de pronumele relativ cu
funcţia sintactică de atribut:
ex: Tabloul a cărui ramă este albă îmi place. → acordul în cruce
7. Pronumele relative „cine”şi „ceea ce” nu devin adjective pronominale interogative.
ex: Nu ştiu 1/ce film ai văzut.2/
→ “ce” = adjectiv pronominal relativ/Ac/atribut adjectival
= are rol de element de relaţie, legând propoziţia 2 de regenta ei, propoziţia 1
II. Formele pronumelui relativ
Sunt omonime cu cele ale pronumelui interogativ + „ceea ce” – pronume relativ compus
III. Funcţiile sintactice ale pronumelui relativ şi adjectivului pronominal relativ
1. Pronumele relativ poate îndeplini numeroase funcţii sintactice, cum ar fi: SUBIECT, NUME
PREDICATIV, ATRIBUT şi COMPLEMENT.
2. Adjectivul pronominal relativ îndeplineşte întotdeauna funcţia sintactică de ATRIBUT
ADJECTIVAL şi poate sta în următoarele cazuri: N. / Ac. / D. / G..
1. N: subiect: Elevul care este talentat a pictat un tablou.
nume predicativ: Cine este autorul cărţii, acela a venit la întâlnirea cu elevii şcolii.
Ac: compl. direct: Băiatul pe care l-am cunoscut desenează frumos.
compl. indirect: Tema la care te gândeşti este interesantă.
compl. circ. loc: Clasa în care învăţăm este luminoasă.
D: compl. indirect: Fata căreia o să-i dau florile este colega ta.
G: atr. pron. genitival: Tabloul ale cărui culori ţi-au plăcut este pictat de Matei.
compl. circ. loc: Satul deasupra căruia zboară avionul este satul meu natal.
2. Nu ştiu 1/care coleg merge în excursie.2/
→ “care” = adjectiv pronominal relativ/N/atribut adjectival
13