.

1. Curs XII, Psihoterapie 2009
CURS 12 Psihoterapia de scurtă durată şi psihoterapia experienţială
în toxicodependenţă
1. Psihoterapia de scurtă durată în toxicodependenţă
Comportamentul adictiv se poate schimba atunci când persoana a reuşit să se decidă. În
cazurile în care terapeutul are tendinţa să grăbească lucrurile în direcţia acţiunii, eludând procesul
deciziei, clientul poate deveni rezistent şi chiar poate renunţa la terapie.
O echipă de cercetători multinaţională a ajuns la concluzia că în terapia adicţiilor o intervenţie
de scurtă durată de 1 până la 3 şedinţe are un impact comparabil cu al uneia extinse (cercetarea vizează
în special alcoolismulşi în mai mică măsură celelalte adicţii).
Intervenţia de scurtă durată se centrează pe motivarea clientului pentru că odată cu luarea
deciziei motivaţionale, clientul îşi va folosi propriile aptitudini şi capacităţi pentru a realiza practic
schimbarea.
Elementele intervenţiei de scurtă durată sunt: feed-back-ul, responsabilitatea, alternativele,
empatia şi încrederea în sine.
Clientului i se oferă un feed-back în legătură cu situaţia sa şi, punându-se accent pe
responsabilitatea personală, i se oferă câteva alternative (într-o manieră empatică), din care acesta s-o
aleagă pe cea pe care o consideră cea mai potrivită. În acelaşi timp, terapeutul îl încurajează în efortul
pe care urmează să-l întreprindă.
Deşi accentuează empatia terapeutului şi responsabilitatea clientului, acest tip de terapie este şi
directivă. Ea este mai eficientă atunci când clientul este deja puţin motivat pt. schimbare. Dacă timpul
de intervenţie este limitat, o intervenţie scurtă este de preferat lipsei ei. În cazul unei singure intervenţii
terapeutul va alege ce crede că este mai important de realizat. După un scurt interviu terapeutul va
putea încerca o intervenţie de genul celei descrise mai sus, sau va întreprinde altceva care crede că s-ar
mula pe necesităţile clientului.
2. Psihoterapia experienţială în toxicodependenţă
Interviul motivaţional este o combinaţie de tehnici cognitiv-comportamentale şi umaniste.
Prima fază- construirea motivaţiei pentru schimbare, se bazează pe empatie şi nondirectivitate
(specifice psihoterapiei rogersiene), cea de-a doua fază- angajarea în schimbare, este mai directivă,
adică cognitiv-comportamentală. Începând de la menţinere şi prevenirea recăderilor, terapeutul îşi va
construi propria strategie de intervenţie.
Tehnicile următoare, preluate de la diverse şcoli şi subsumate termenului de „experienţială”,
pot fi folosite atât în timpul intrviului motivaţional, cât şi în perioada menţinerii schimbării.
Terapia gestaltistă are la bază concepţia personalităţii văzută ca un întreg unitar, cu o
capacitate de autoreglare organică şi psihică. La baza autoreglării ei stă ciclul experienţei gestalt.
Conform acestui ciclu, satisfacerea oricărei nevoi trece prin mai multe faze: percepţia nevoii,
conştientizarea ei, acţiunea întreprinsă pentru satisfacere şi retragerea, ca repliere a persoanei ce şi-a
extins experienţa printr-un nou ciclu. Acest ciclu al schimbării este asemănător cu cel descris de
Prochaska şi DiClemente.
Experienţa senzorială (legătura strânsă dintre stimul şi persoană) corespunde cu
precontemplarea (etapa de acceptare a comportamentului, de simbioză între individ şi acţiunile sale).
Etapa conştientizării corespunde contemplării care înseamnă chiar conştientizarea consecinţelor
negative ale consumului de drog. Între fazele conştientizării şi acţiunii (din ciclul gestalt) s-ar interpune
faza determinării din modelul schimbării.
1

2. Curs XII, Psihoterapie 2009
Acţiunea are aceeaşi semnificaţie în cele două modele. Contactul din gestalt este analog
menţinerii schimbării, iar retragerea corespunde ieşirii din ciclul schimbării, în sensul renunţării la
drog.
Această analogie sugerează că o serie de principii, strategii şi tehnici din terapia gestalt ar putea
fi folosite şi în psihoterapia toxicodependenţei. Tehnicile gestal care pot fi îmbinate armonios cu
comportamentul adictiv sunt:
 Tehnica scaunului gol – reprezintă un suport pt. provocarea dialogului între părţile Eului aflate
în conflict. Această comunicare este o bună modalitate de a cunoaşte mai bine cele două părţi
aflate în conflict şi de a găsi o modalitate de rezolvare a ambivalenţei.
 Tehnica zidului din terapia unificării – este o modalitate cu ajutorul căreia se pot conştientiza
strategiile prin care persoana se confruntă cu obstacole existenţiale. În terapia
toxicodependenţei poate fi utilă ca o strategie de a face faţă pulsiunii de a consuma drog, cât şi
ca suport metaforic pt. confruntarea cu probleme de viaţă.
 Tehnica exagerării sau amplificării - i se cere persoanei să exagereze anumite sentimente sau
idei, cu scopul conştientizării lor. Poate fi folosită în lucrul cu ambivalenţa pt. a cunoaşte mai
bine ambele părţi ale motivaţiei persoanei.
Acestea sunt doar câteva dintre tehnicile ce pot fi folosite. De menţionat, că nu tehnicile în sine
sunt importante, ci concepţia terapeutică din spatele lor. O persoană matură psihic este capabilă să-şi
integreze armonios părţile conflictuale în cadrul personalităţii sale. Toxicodependentul care vrea să
renunţe la drog este împărţit între nevoia de drog şi dorinţa de a renunţa la el. Pt. a acţiona efectiv în
direcţia renunţării la drog este necesar ca ambivalenţa motivaţională să se rezolve şi aici sunt
importante tehnicile şi principiile gestalt. Renunţarea la consum presupune o restructurare a stilului de
viaţă. Drogul s-a mulat pe o structură de personalitate şi pe o anumită modalitate de a face faţă
cerinţelor vieţii. Respingerea lui presupune o reformulare a scopurilor de viaţă, dar şi o restructurare a
unor componente ale personalităţii.
Deoarece drogul a fost extrem de investit afectiv, momentul renunţării la el poate trimite
individul într-un fel de vid existenţial care se cere a fi „umplut” cu alte norme, valori şi principii.
Analiza existenţială este o modalitate terapeutică de eliminare a disconfortului datorat
impasului existenţial în care se află individul. De ea se poate beneficia în etapa de menţinere, atunci
când se construieşte un nou stil de viaţă.
Tehnicile specifice abordărilor experienţiale se pot folosi pentru îmbogăţirea interviului
motivaţional, sau se pot îmbina într-o abordare de sine stătătoare prin care problematica
toxicodependenţei să fie abordată într-o manieră creativă.
2