Your SlideShare is downloading. ×
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Dicţionar de literatură română.3 febr.2011
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×

Thanks for flagging this SlideShare!

Oops! An error has occurred.

×
Saving this for later? Get the SlideShare app to save on your phone or tablet. Read anywhere, anytime – even offline.
Text the download link to your phone
Standard text messaging rates apply

Dicţionar de literatură română.3 febr.2011

12,675

Published on

Published in: Education
0 Comments
1 Like
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

No Downloads
Views
Total Views
12,675
On Slideshare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
2
Actions
Shares
0
Downloads
161
Comments
0
Likes
1
Embeds 0
No embeds

Report content
Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
No notes for slide

Transcript

  • 1. DICŢIONARUL IDENTITĂŢII ROMÂNEŞTI ♦ LITERATURA de ECATERINA ŢARĂLUNGĂ 03.02.2011 BUCUREŞTILiteratură – identitate – civilizaţie În urmă cu doisprezece ani, pe când publicam prima ediţie a acestui volum, mă gândeam, în principal, căel trebuie să ducă mai departe mesajul unei literaturi care încheia o etapă şi începea o alta. Apariţia celei de-a doua ediţii m-a făcut să înţeleg că traversam, odată cu această carte, nu doar puntea dintre un sistem socialîn altul, ci şi pe aceea dintre un mileniu în altul. Configuraţia culturii române, din care literatura este parte,trebuia deci să se aşeze mai limpede sub ochii cititorului, fiindcă răscrucea istoriei nu era una simplă, naţiaînsăşi fusese percutată de marile provocări ale globalizării. În următorii ani am înţeles – cred – că nu doarbaza de date, stocul primar de informaţii despre cultura română (şi universul creaţiei literare, dar nu numai,pentru că lumea prezentului e construită, în sens larg, în principal de inginerii de toate felurile) este ceea ce 1
  • 2. trebuie luat în rucsacul marii traversări peste punţile aflate în calea noastră, a tuturor. Se impunea deci săprivim literatura în sens larg, ca parte a unui întreg numit identitate de neam. Nu doar noi, aici şi acum, peaceste meleaguri, ci noi cei dintotdeauna, de oriunde, păstrători ai spiritului românesc, trebuie să observămcine suntem, ce moştenim, dar şi ce avem de făcut mai departe, în acord cu provocările prezentului, dar şi înacord cu fiinţa noastră spirituală bine proiectată pe uriaşa pânză a civilizaţiei şi a timpului. M-am gândit decisă refac întregul dicţionar după modelul acestei pânze uriaşe, adică să dau seamă despre contextele mai largicare formează şi explică lumea literaturii, împlinind o pânză pictată cu drumuri ce urcă sau coboară întru-unpeisaj plin de oglinzi cu lumini reflectate unele în altele. Privindu-l, privindu-le, doritorii de cunoaştere şi-arputea citi traseul de ales, fiecare pentru sine. Suntem mai mult decât o ţară. Suntem un neam aşezat într-unloc geo-strategic foarte sensibil. Merită şi trebuie să ştim acest lucru, fiindcă altminteri nu facem dacât săinventariem bucăţi de trecut fără formă şi fără speranţă că ele vor intra în componenţa noastră identitară şipe mai departe, adică ne vor păstra numele şi specificul în viitor. Nu pot deci decât să mulţumesc Editurii Litera Internaţional pentru şansa de a spune viitorilor cititori aidicţionarului câte ceva despre cine suntem, ce trebuie să fim şi să facem, chiar dacă ei vor vedea acest lucrudoar pe calea îngustă a unui singur demers identitar: creaţia literară. Ecaterina Ţarălungă 3 februarie 2011 BucureştiDupă cinci ani Ţin să mulţumesc Editurii Litera Internaţional pentru ideea de a reedita acest dicţionar, cu actualizărilede rigoare. Astfel, acest volum va fi apărut deopotrivă la sfârşitul mileniului doi şi la începutul mileniuluitrei. El poate evalua o trecere majoră, care nu este doar una temporală, ci şi una care modifică parametriicontactelor umane de la judecata „în sistem” (social, politic, economic, ideologic, cultural) a valorilor, lajudecata „în reţea”, după afinităţi, recunoaşteri care ignoră graniţele menţionate în paranteza de mai sus şipermit afirmarea valorilor nu după ordinul de mărime numerică al popoarelor care le-au produs, ci dupăhrana spirituală pe care ele o pot oferi cât mai multor consumatori, de oriunde şi de oricând. Iminenta integrare a României în Uniunea Europeană m-a făcut să adaug acestui dicţionar structurainstituţiilor de cultură româneşti, ale spaţiilor româneşti aflate acum în afara graniţelor de stat ale României,dar aflate şi ele în proces de integrare, ca şi a românilordin diaspora, care, prin numărul lor de circa paisprezece milioane, alcătuiesc, practic, o a doua Românie, cuvalori consolidate, parte şi ele a spiritualităţii româneşti. Evident, minorităţilor naţionale care au adăugatvalori culturii române, li se cuvine un loc în acest volum, ca şi tutoror cercetătorilor străini care s-au ocupatde acest spaţiu cultural românesc. Nu fac decât să măsor, astfel, lumea dechisă în care trăim şi în care nevom afirma, în viitor, pe noi înşine, cu identitatea noastră, una printre celelalte, dar una distinctă, specifică şiputernică. 2
  • 3. Am găsit de cuviinţă să ilustrez prezenta ediţie cu imagini multe inedite, pe care le-am obţinut de multeori colindând prin România acestui început de mileniu, discutând cu multe dintre personalităţile prezente înaceastă carte. Tuturor celor care m-au ajutat se cuvine să le adresez mulţumirile mele, fiindcă referinţa la oliteratură, ca orice alt demers omenesc, câştigă cu atât mai mult cu cât participarea celor care o fac, o citescşi o analizează este mai mare. Ecaterina Ţarălungă 10 martie 2006, BucureştiCuvânt înainte Această lucrare este un „dicţionar” deoarece termenii lui sunt aşezaţi în ordine alfabetică, dar nu este,stricto sensu, „de literatură”, deoarece cuprinde, pe lângă oamenii de litere (scriitori, critici literari,esteticieni etc.), reviste, curente, termeni literari şi alte câteva noţiuni şi personalităţi (folclorişti, teologi,istorici, filosofi ş.a.) menite să ofere cititorului, fie şi incipient, un context capabil să indice crearea şicomunicarea valorilor literare. Fragment al culturii române şi, de fapt, al spiritului românesc, literatura n-a încetat niciodată să existe caunitate polimorfă, uneori ignorată, alteori detestată, cu termeni aflaţi în interacţiune dincolo de ideologiile,imixtiunile şi manipulările politice sau de orice alt fel şi dincolo de limita înţelegerii unora care ausupralicitat tot atât cât au negat părţi ale ei. Rolul de echilibru al literaturii în păstrarea vitalităţii spirituale a naţiei devine vizibil într-o lucrare deacest tip. Mai ales acum, când autoarea ei poate, nestingherită, să pună alături creatorii şi fenomeneleliterare din România, din teritoriile româneşti aflate în afara graniţelor actuale ale ţării, ca şi din emigraţia 3
  • 4. românească risipită oriunde pe întinderea planetei. Şi mai ales acum, când constatăm ce pierdere a fostveacul XX pentru spiritul românesc, care, după al doilea război mondial a pierdut valorile din primajumătate a veacului, iar după revoluţia din 1989 pe acelea din a doua jumătate a veacului, recuperându-le, petoate, doar parţial şi fără a se stabili relaţiile lor funcţionale, care fac rotunjimea experesivă a spirituluiromânesc. Intenţia lucrării este deci să ofere mai mult o imagine asupra orizonturilor, a direcţiilor, decât oprezentare exhaustivă a tuturor celor care au ţinut ori ţin condeiul în mână în numele literaturii. Actualizareadatelor merge până la nivelul lunii septembrie 1999. Se încheie practic un veac şi un mileniu. Se cuvine să tragem linie şi să vedem cine suntem. Dr. Ecaterina Ţarălungă 10.10.1999, BucureştiBibliografie* * * – Bibliografia românească modernă (1831-1918), coordonator Gabriel Ştrempel, 4 vol., Bucureşti,Editura Academiei, 1986-1994* * * - Culorile avangardei. Arta în România. 1910-1950, Erwin Kessler editor, Editura Institutului CulturalRomân, Muzeul Brukenthal, Bucureşti, 2007* * * – Dicţionar de personalităţi româneşti. Noua Românie – matricea fizică spirituală a fiinţei noastre,Bucureşti, Fundaţia Noua Românie, 2001.* * * - Dicţionar enciclopedic român, Editura Politică, 4 vol., Bucureşti, 1962-1966* * * - Dicţionar enciclopedic, Editura Enciclopedică, 7 vol., 1993 - 2009* * * - Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, Editura Academiei, 1979* * * - Enciclopedia marilor personalităţi din istoria, ştiinţa şi cultura românească de-a lungul timpului, 2vol., Bucureşti, Editura Geneze, 2003* * * - Enciclopedia valorilor perimate. Războiul împotriva culturii române (1944-1999), Bădescu N. şiUngheanu, Mihai coordonatori, vol. I, Bucureşti, Editura Pro Humanitate, 2000* * * - Familiile boiereşti din Moldova şi Ţara Românească. Enciclopedie istorică, genealogică şibiografică, Sturdza, Mihai Dimitrie coordonator, Bucureşti, Editura Simetria, 2004* * * - Istoria învăţământului din România, Ştefan Pascu coordonator, Bucureşti, EdituraDidactică şi Pedagogică 1971* * * - Mic dicţionar enciclopedic, Editura Enciclopedică română, 1972* * * - Români majoritari/români minoritari: interferenţe şi coabitări lingvistice, literare şi etnologice, Iaşi,Editura Alfa, 2007 4
  • 5. * * * - Universitatea din Cernăuţi în perioada interbelică, Suceava, Editura Ion Grămadă, 2005Jana Balacciu – Dicţionar de lingvişti şi filologi români, Editura Albatros, 1978Fănuş Băileşteanu - Personalităţi culturale româneşti din străinatate. Dicţionar, Bucureşti,România Press,1999C. Bărboi, , D. Mărgineanţu - Dicţionar antologic de poeţi şi dramaturgi, Bucureşti, Editura Niculescu,2001Emil Boldan – Dicţionar de terminologie literară, Editura Ştiinţifică, 1970N. Busuioc - Scriitori şi publicişti ieşeni contemporani. Dicţionar (1945-2002), Iaşi, Editura Vasiliana,2002Cartojan, Nicolae - Istoria literaturii române vechi, Bucureşti, Editura Minerva, 1980.Colesnic, Iurie - Femei din Moldova. Enciclopedie, Chişinău, Editura Museum, 2000C. Chiţimia, Al. Dima – Dicţionar cronologic. Literatura română, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,1979Mihai Cimpoi – O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia, Editura Arc, 1997Ilie Constantin – Poeţi români/Poètes roumains (1951-1973), Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995Ov. S. Crohmălniceanu – Literatura română între cele două războaie mondiale, 3 vol., Editura Minerva,1972-1975Iordan Datcu - Dicţionarul etnologilor români, 2 vol., Bucureşti, Editura Saeculum I.O., 1998Iordan Datcu - Dicţionarul folcloriştilor. Folclor muzical, coregrafic şi literar românesc, Bucureşti,Editura Litera, 1983Dan Fornade - Whos Who - Românii din America, 500 de personalităţi din S.U.A. şi Canada, Montréal,Editura Danway Publications, 2000Haralambie Georgescu - Dicţionarul enciclopedic militar, 2 vol., Bucureşti, Editura Academiei de InalteStudii Militare, 1996-1997Ion Gherman - Românii din jurul României, Bucureşti, Editura Vremea, 2003Dan Petre – Asociaţii, cluburi, ligi, societăţi. Dicţionar cronologic, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,1983Ion Hanganu – Dicţionarul presei româneşti (1790-1982), Editura Fundaţiei Culturale Române, 1996I. Hangiu - Dicţionar al presei literare româneşti (1790-1982) Bucureşti, Editura Ştiinţifică şiEnciclopedică, 1987Nicolae Th. Ioanniţiu – Istoria editurii româneşti, Editura Cartea Românească, 1943Ionel Jianu– Artişti români în Occident, Bucureşti, Editura Logos şi Institutul Național pentru MemoriaExilului Românesc, 2005.Dimitrie Păcurariu – Dicţionar de literatură română. Scriitori, reviste, curente, Editura Univers, 1979Mircea Păcurariu – Dicţionarul teologilor români, Editura Univers Enciclopedic, 1996Marian Popa – Dicţionar de literatură română contemporană, Editura Albatros, 1977Costa Roşu – Lexiconul jurnalisticii româneşti din Iugoslavia, Editura Libertatea, Novi sad, 1989Costa Roşu - Personalităţi din Voivodina, Pancevo, Editura Libertatea, 2004Dorina Rusu – Istoria Academiei Române. Repere cronologice, Editura Academiei, 1992Eugen Simion – Scriitori români de azi, 4 vol., Editura Cartea Românească, 1984-1989Mihai Straje – Dicţionar de pseudonime, alonime, anagrame, asteronime, criptonime ale scriitorilor şipubliciştilor români, Editura Minerva, 1973.I. Timofte - Personalităţi ieşene, Iaşi, Editura PIM, 2004Ecaterina Ţarălungă – Dicţionar ilustrat al scriitorilor români, Editura Litera Internaţional, 2005Laurenţiu Ulici – Literatura română contemporană, vol. 1, Editura Eminescu, 1995Romulus Vulcănescu - Dicţionar de etnologie. I. Terminologie. II. Personalităţi, Bucureşti, EdituraAlbatros, 1979Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu – Dicţionarul Scriitorilor Români, Editura FundaţieiCulturale Române, 5 vol., 1998 – 2000, Bucureşti 5
  • 6. AAaron (Aron) Florian (n. 21 februarie 1805, Rod, jud. Sibiu – m. 12 iulie 1887, Bucureşti) – istoric şipublicist. Frate cu Theodor A. şi fiul lui Vasile A. A învăţat la Sibiu şi Blaj, apoi la Universitatea din Pesta.Chemat în Muntenia de Dinicu Golescu, a fost profesor la Goleşti, apoi la Şcoala Centrală din Craiova, laColegiul Sf. Sava din Bucureşti, la Universitatea din Bucureşti. A fost redactor la revista “Muzeu naţional”scoasă de Ion Heliade Rădulescu. A colaborat la „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”. Membru alSocietăţii Filarmonice, participant la revoluţia de la 1848. Lucrări: Vocabular franţezo-românesc(1840-1841), Idee răpide de istoria Prinţipatului Ţării Româneşti 1835-1838, Manual de istoriaPrincipatului României, 1839. Figura centrală a scrierilor sale este Mihai Viteazul, simbol al lupteiromânilor pentru unitate naţională. A propagat ideile Şcolii Ardelene în Ţara Românească. A întemeiat,împreună cu Petrache Poenaru şi Georg Hill, primul cotidian din ţară: “România”, 1837. Membru alSocietăţii Academice Române din 1870. Concepţia sa romantică şi progresistă asupra istoriei ca factorformator al conştiinţei naţionale îl plasează printre sursele literaturii romantice româneşti, mai ales cutematică istorică.Aaron, Petru Pavel (n. 1709, Bistra, jud. Maramureş – m. 1764, Blaj) – cleric şi cărturar, originar dintr-ofamilie domnitoare din Moldova. A fost fondatorul familiei Aaron din Transilvania. Greco-catolic. A învăţatmai întâi acasă, cu un profesor francez, apoi la Colegiul De Propaganda Fide din Roma (filosofia şiteologia). S-a întors în ţară în 1743 şi s-a călugărit sub numele Pavel. Episcop unit (greco-catolic) alTransilvaniei (1752-1764). A organizat şcolile româneşti din Blaj (şcoala de obşte, şcoala secundară,seminarul de preoţi), acesta devenind astfel un important centru cultural al Transilvaniei. A înfiinţattipografii unde a tipărit în română şi latină cărţi de cult: Floarea adevărului, 1750, apărută şi în latină, laViena, cu titlul Flosculus veritatis. Bucoavnă, 1759, Adevărata mângâiere în vremi de lipsă, (1761). Afolosit izvoare greceşti, latineşti şi româneşti. Considerat astăzi unul dintre fondatorii latinismuluiardelean, ceea ce i-a adus replici din partea ortodoxiei, dar, în acelaşi timp, unul dintre cei care a 6
  • 7. conştientizat neamului românesc rădăcinile latine, apartenenţa sa la bazinul romanităţii. Linia Roma-Viena-Blaj devenea, în epocă, o linie Maginot de apărare anti-otomană.Aaron, Theodor (6 februarie 1803, Ţichindeal, jud. Sibiu – m. 6 aprilie 1859, Lugoj) - cleric, pedagogşi cărturar român. Frate cu Florian A. şi fiul lui Vasile A. A învăţat la Sibiu, Blaj, Cluj, Budapestafilosofie şi teologie. Director al Gimnaziului românesc din Beiuş, rector al Seminarului românleopoldin din Oradea, cenzor al cărţilor româneşti pe lângă tipografia Universităţii din Buda (1842).Publică la „Gazeta de Transilvania”, „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”. I s-a tipărit la Buda în1828 Scurtă apendice la Istoria lui Petru Maior carea, prin adevărate mărturisiri a mai multor scriitorivechi, începutul românilor din romani adevăraţi mai mare lumină îl pune. Citează surse greceşti, latine,bizantine: Plutarh, Seneca, Titus Livius, Eunapius, Eutropius, Procopius. Prefaţa este una iluministă(„luminarea naţiei”, „iscusirea” ei). In domeniul limbii române este adeptul etimologismului şilatinizării, în linia lui Petru Maior şi a Şcolii Ardelene. A insistat asupra continuităţii filonuluiromanic pe tot teritoriul fostei Dacii, ca şi a unităţii lingvistice a românilor din nordul şi din sudulDunării.Aaron, Vasile (n. 1770, sat Glogoveţ, lângă Blaj - m. 1822, Sibiu) - poet. Tatăl lui Florian şi Theodor A.Studii de teologie la Seminarul din Blaj, apoi Dreptul la Cluj. Avocat consistorial al Episcopiei Ortodoxedin Sibiu. Ştia germana, maghiara, latina, italiana. A corespondat cu Veniamin Costache de la Iaşi, relaţiafiind stabilită de Ioan Budai-Deleanu. A tradus şi prelucrat Der Messias de Fr. G. Klopstock, cu titlulPatimile şi moartea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, 1805, fragmente din Bucolice şi Eneidade Virgiliu (rămase în ms.), precum şi Metamorfoze de Ovidiu în versuri, cu titlul Perirea a doi iubiţi,adecă jalnica întâmplare a lui Piram şi Tisbe, cărora s-au adăugat mai pe urmă nepotrivita iubire a luiEcho şi Narţis, 1807. A scris poema didactică Anul cel mănos, 1820 după modelul Georgicelor lui Virgiliuşi lucrarea juridică originală Praxisul formurilor bisericeşti, 1805. A prelucrat în versuri populare Istoria luiSofronim şi a Haritei cei frumoase, fiicei lui Aristef, mai marelui din Milet, 1821. Are meritul de a fiintrodus în cultura romînă, prin traduceri, compilaţii şi imitaţii, mari teme ale literaturii clasice, modelându-le astfel încât, în ciuda lipsei de strălucire, să poată fi gustate de omul de rând.Abrudan, Dumitru (n. 29 august 1938, Gepiu, jud. Bihor) – teolog. A absolvit Institutul TeologicUniversitar din Sibiu. Specializare la Bucureşti şi Ierusalim (Universitatea Ebraică). Profesor la Seminarulteologic din Caransebeş, apoi din Sibiu, Oradea. Preşedinte al ASTRA. Militant pentru ecumenism. Lucrări:Vechiul Testament în scrierile Fericitului Augustin, 1963, Ierusalimul epocii celui de al doilea templu,1975; Cartea Psalmilor în spiritualitatea ortodoxă, 1985; Controversa dintre mitropolitul Andrei Şaguna şiIon Eliade Radulescu privind traducerea Bibliei, 1993.Abstracţionism - curent artistic, apărut după 1910, pregătit de cubismul francez şi expresionismul german.Extins la literatură, a propus o „artă absolută", bazată pe reducerea figurativului la liniile esenţiale prinanaliza internă a obiectului vizat. Literatura română nu cunoaşte adepţi în stare pură ai acestui curent. Darreprezentanţii avangardei pe de o parte (Urmuz, Tristan Tzara, Geo Bogza, Cicerone Theodorescu), ca şi ailiteraturii intelectualiste pe de alta (Marcel Bleher, Camil Petrescu), prezintă în textele lor diverse forme deabstracţionism, combinate fie cu forme de dicteu automat (la avangardişti), fie cu literaturizări ale unorteorii (la intelectualişti).Academia de Ştiinţe a Moldovei – Înfiinţată în 1946 ca Baza Moldovenească de Cercetări Ştiinţifice aAcademiei de Ştiinte a U.R.S.S., transformată în anul 1949 în Filiala Moldovenească a Academiei de Ştiinţea U.R.S.S. În anii care au urmat au fost întreprinse o serie de măsuri pentru crearea bazei tehnico-materiale aFilialei, pregătirea cadrelor ştiinţifice, formarea direcţiilor principale de cercetări şi perfecţionarea moduluide organizare a investigaţiilor ştiinţifice. Dezvoltarea şi aprofundarea cercetărilor ştiinţifice erau însoţite deperfecţionarea structurii organizatorice a Filialei. Prin crearea institutelor de cercetare noi s-a constituit o 7
  • 8. reţea ştiinţifică academică bine conturată. Actul de constituire a Academiei de Ştiinte a Moldovei este datat2 august 1961. Din momentul fondării până la declararea independenţei Republicii Moldova (27 august1991) A.Ş.M. a fost parte integrată în sistemul academic ex-sovietic, aflându-se atât în subordineaPrezidiului Academiei de Ştiinţe a U.R.S.S., cât şi în cea a Consiliului de Miniştri al R.S.S.M. Primulpreşedinte al A.Ş.M. a fost Iachim Grosul, membru corespondent al A.Ş. a U.R.S.S., academician al A.Ş.M.,doctor habilitat în ştiinţe istorice (1961-1976), fiind urmat de Alexandru Jucenko, membru corespondent alA.Ş. a U.R.S.S., academician al A.Ş.M., doctor habilitat în ştiinţe biologice (1977-1989) şi de AndreiAndrieş, academician al A.Ş.M., doctor habilitat în ştiinţe fizice şi matematice (din 1989). În prezent încadrul A.Ş.M. îşi desfăşoară activitatea 6 secţii: Ştiinte Matematice şi Economice; Ştiinţe Fizice şi Tehnice;Ştiinţe Biologice, Chimice şi Ecologice; Ştiinţe Agricole; Ştiinţe Socio-umane şi arte; Ştiinţe Medicale.Acestea includ 28 de institute şi centre ştiintifice ale Academiei. În subordinea Academiei funcţioneazăInstitutul de Arheologie si Etnografie, Institutul de Lingvistică, Institutul de cercetări Interetnice,întreprinderi experimentale şi alte structuri ştiintifico-tehnologice. Prin intermediul Secţiilor de ŞtiinteA.Ş.M. contribuie de asemenea la coordonarea ştiinţifico-metodică a activităţii de cercetare a institutelor deramură subordonate autorităţilor administraţiei publice centrale. Cercetările fundamentale şi aplicative aleA.Ş.M. se efectuează în domeniile: matematică şi informatică, fizică teoretică, fizica solidelor, micro- şiopto-electronică, procese de transfer în câmpuri magnetice, procese geofizice şi geologice, procese fizice şitehnice în energetică, chimia compuşilor, organică şi anorganică, chimia analitică şi ecologică, chimiateoretică, fiziologie şi biochimie, zoologie, microbiologie, botanică, geografie, ecologie, restaurare şiutilizare raţională a florei şi faunei, fiziologia stresului, genetică, medicină, istorie, lingvistică şi literatură,filosofie, sociologie, economie, politologie, arheologie, etnografie, artă etc. Temele şi proiectele decercetare sunt selectate în sistem competitiv, prin concurs. O atenţie deosebită se acordă extinderii şiaprofundării relaţiilor de colaborare cu universităţile din ţară, cu unele ministere şi departamente de profil,fiind încheiate acorduri. A.Ş.M. participă la lucrările a diferite organisme ştiinţifice internaţionale precumUNESCO, Agenţia Internaţională de Energie Atomică (IAEA), Comitetul Ştiinţific NATO etc. A.Ş.M. estemembră a Asociaţiei Internaţionale a Academiilor de Ştiinţe (IAAS) şi a Consiliului Internaţional alAsociaţiilor Ştiinţifice (ICSU). Această structură instituţională permite - ne referim la spaţiul cultural – şiliterar, care constituie subiectul demersului nostru – stabilirea de contacte şi termeni de comparaţie în cadrulproceselor de integrare europeană, de păstrare a diversităţii şi identităţii spaţiului cultural al RepubliciiMoldova de la formele populare la acelea culte, specializate.Academia din Bucureşti (1694-1818) – şcoală domnească superioară înfiinţată de Constantin Brâncoveanudupă model italian de Renaştere, cu ajutorul unchiului său, stolnicul Constantin Cantacuzino, care studiasela Padova. Limba de studiu era greaca, atunci limbă comună a ortodoxiei orientale, iar sediul şcolii s-a aflatla Sf. Sava, apoi la Schitu Măgureanu, ambele în Bucureşti. Tentativa lui Brâncoveanu era de a edifica oşcoală a ortodoxiei greceşti de construcţie bizantină, valabilă pentru tot sud-estul Europei (aşa cum îşiconstruiseră învăţământul şi Kiril Lukaris în zona arhipelagului grecesc, ori Vasile Lupu şi Simion Movilăîn Moldova şi respectiv în Ucraina), spre a fortifica şi uni cultural şi religios acest spaţiu, reuşind astfel săcreeze o rezistenţă post-bizantină care să ţină piept pe de o parte influenţelor venite dinspe otomani, pe dealta celor venite dinspre catolici.Academia Domnească – înfiinţată în 1640 de Vasile Lupu, albanez ca origine, la Iaşi, după modelul celeidin Kiev, a lui Simion Movilă, venind de acolo patru profesori. Ideea a avut-o chiar Mitropolitul SimionMovilă al Kievului, sprijinitor şi al Academiei Duhovniceşti din Kiev, în sensul unificării ortodoxiei orietaleiniţiată de grecul Kiril Lucaris. Ca şi Academia din Bucureşti, ilustra o tentativă extra-teritorială, de unire aEuropei sub semnul creştinătăţii orientale. Vaticanul, pe de altă parte, crease puncte de legătură întrecatolicism şi ortodoxie prin apariţia, în Transilvania şi Ucraina, a unei religii “de mediere”: greco-catolicismul. Mitul unităţii Europei a fost mai întâi un mit creştin.Academia Mihăileană – instituţie fondată la Iaşi în 1835 de Gheorghe Asachi în timpul domniei lui MihailSturdza şi se predau istorie, drept, chimie, matematică şi arhitectură. În noiembrie 1843 Ion Ghica a deschisacolo cursul de Ştiinţe Politice, atrăgând atenţia asupra importanţei deschiderii învăţământului spre 8
  • 9. industrializare, ca necesitate a modernizării României, iar in 1847 Mihail Kogălniceanu a deschis cursul deistorie a românilor. Savanţi precum Gheorghe Săulescu, Gheorghe Ciuciureanu au fost apoi implicaţi maiapoi în dezvoltarea Academiei Mihăilene, fundamentul viitorarei universităţi ieşene. Ion D. Strat, economistşi avocat, a inaugurat departamentul de Economie Politică al Universităţii din Iaşi, fiind şi primul ei rector,în 1860, imediat după Mica Unire. Cultura şi literatura română beneficiau astfel de “ochiul critic” pusasupra realităţii, educat să privească lumea reală şi problemele ei, importanţa problemei ţărăneşti, privireapoliticii interne în conexiune cu politica externă. Fenomen important în pregătirea spirituală a românilorpentru marile evenimente ale veacului al XIX-lea: apariţia şi consolidarea Europei Naţiunilor. Temeleliteraturii române a secolului al XIX-lea sunt formate în bună măsură graţie acestui tip de instituţii numite“academii”.Academia Română (din 1879, Bucureşti) - cel mai înalt for de ştiinţă şi cultură din ţară. Fondată în aprilie1866 sub numele de Societatea Literară Română, devenită Societatea Academică Română în 1867 (iniţial cutrei secţiuni: filologie-literatură, istorie-arheologie, ştiinţe naturale, apoi cu alte secţii noi) ca urmare aprogramelor de modernizare de după Unirea Principatelor din 1859. Fundamentul Societăţii l-a constituitorganizarea precedentă a unor „academii” şi „şcoli”, care datau în Ţara Românească din 1689 şi în Moldovadin 1707, apoi a societăţilor literare imediat preexistente de la Braşov (1821), Bucureşti (1844), Sibiu(1861), Cernăuţi (1862). De la început Academia a fost o insituţie naţională, enciclopedică, reunind marilepersonalităţi ale culturii şi ştiinţei. Cei 21 de membri fondatori proveneau din Ţara Românească, Moldova,Transilvania, Bucovina, Banat, Maramureş, Basarabia, Voivodina şi alte zone din Peninsula Balcanică,adică erau pan-româneşti, reuneau valori identitare. In prima ei formulă a editat Dicţionarul limbii române,coordonat de latiniştii (adepţi ai etimologismului lingvistic) Laurian şi Massim (1871), ceea ce a provocatdemisia lui Titu Maiorescu, adept al fonetismului limbii române. Instituţia se numeşte Academia Românădin 1879. Ea a instituit premii, pensii şi alte forme de sprijin pentru marile valori culturale ale ţării. Premiianuale pentru lucrări de specialitate: Premiul Evanghelie Zappa, Premiul Alexandru Ioan Cuza, PremiulHerescu-Năsturel şi Premiul Vasile Adamachi. În 1948 a suferit epurări (din motive politice) şi s-a numit, perând, Academia Republicii Populare Române, apoi Academia Republicii Socialiste România, până în 1990,când a revenit la denumirea de Academia Română. În prezent este organizată pe douăsprezece secţiuni:Ştiinţe matematice, Ştiinţe fizice, Ştiinţe chimice, Ştiinţe tehnice, Ştiinţe şi tehnologia informaţiei, Ştiinţebiologice, Ştiinţe agricole şi silvice, Ştiinţe geologice, geografice şi geofizice, Ştiinţe medicale, Ştiinţeeconomice şi sociologice, Ştiinţe filologice, literatură, arte. Are 181 de membri aleşi pe viaţă, la vârstamaximă de 65 de ani şi 135 de membri onorifici, personalităţi de mare valoare intelectuală, din ţară şi dinstrăinătate, români ca şi străini dedicaţi cauzei româneşti, aleşi indiferent de vârstă, unii post-mortem. Pelângă Bucureşti, Academia are filiale la Iaşi, Cluj, Timişoara, precum şi 66 de institute de cercetări şi alteinstituţii afiliate: Observatorul Astronomic, Parcul Naţional Retezat, Observatorul Geodinamic Căldăruşaniş.a. Pe lângă Academie funcţionează 13 Comitete Naţionale (istorie, matematică, mecanică teoretică şiaplicată, astronomie, standardizarea denumirilor geografice, schimbarea globală a mediului ş.a.), ca şi unnumăr de 60 de Comisii specializate (pentru limba română, pentru istoria oraşelor româneşti, ecologie,prezervarea monumentelor naturale, protecţia solului, pentru informatică, acustică ş.a.). Academia deţine oeditură, două publicaţii: „Analele Academiei Române” şi „Academica” şi Biblioteca Academiei. Estecoordonată de un Consiliu ales dintre membrii Adunării generale, care are în fruntea sa un preşedinte (alespentru o perioadă de 4 ani dintre membrii Consiliului). Academia îşi desfăşoară activitatea pe baza unuibuget acordat de stat, ca şi a unor donaţii. Una dintre cele mai importante este donaţia Fundaţiei MenahemH. Elias, datând din 1923. Din 1999 Academia deţine şi Fundaţia pentru Ştiinţă şi Artă. De la războiul deindependenţă şi până astăzi Academia a rămas singurul for românesc aproape nemodificat în parametrii săide bază, contribuind astfel la păstrarea diversităţii culturale şi a unităţii spirituale a românilor, fie eidinăuntrul, fie din afara graniţelor ţării.Academia Româno-Americană (ARA) - instituţie fondată în 1975 în California de către un grup deintelectuali români emigraţi în SUA. Organizează forumuri (congrese) anuale pentru schimburi de idei în 9
  • 10. domeniul culturii (literatură, filosofie, medicină, biologie, ştiinţe sociale, legislaţie, arte, istorie, filologie,inginerie, economie, mediu, matematică, fizică, chimie ş.a.). Secţiunile Academiei sunt: legislaţie, politică,filosofie, teologie, istorie, antropologie, lingvistică, literatură, economie, mediu, biologie, medicină,inginerie, matematici aplicate, fizică, chimie. Are în jur de 56 de membri onorifici, printre care EugèneIonesco†, Octavian Bârlea†, Mircea Eliade†, Virgil Gheorghiu, George Emil Palade. Acordă premii,finanţează publicaţii şi edituri româneşti din SUA, iniţiază şi susţine programe de promovare a spiritualităţiiromâneşti. Trebuie remarcat Octavian Bârlea, reprezentant al Vaticanului în Germania, preşedinte fondatoral ARA (1975-1978). Alţi preşedinţi: Maria Manoliu-Manea, lingvistă (1982-1995), ConstantinCorduneanu, matematician (1995-1998). Preşedinte în exerciţiu: Ion Paraschivoiu, inginer, Canada.Academia Vasiliană (1640-1821) – a fost infiinţată în 1640, de Vasile Lupu, domnul Moldovei, iarcursurile sale erau urmate şi de studenţi străini. Se învăţa slavonă şi greacă. Avea sediul la biserica TreiIerarhi din Iaşi. Ideea de bază a învăţământului epocii era unificarea curentelor ortodoxiei în spaţiul greco-rus, pentru a rezista astfel mai bine avansului catolicismului, în principal dinspre Polonia, ca şi atacurilorImperiului Otoman. În acest sens ţările române aveau de jucat un important rol de mediator. Mai târziucunoscută sub numele Şcoala Mare Domnească. A activat până în 1821, la mişcarea Eteriei.Acterian, (Nazaret) Arşavir (n. 18 septembrie 1907, Constanţa – m. 17 septembrie 1997, Bucureşti) –scriitor. Armean ca etnie, frate cu Haig A. şi soţul Mariettei Sadova. Coleg de liceu la Spiru Haret cuConstantin Noica şi Barbu Brezianu. A absolvit Dreptul la Bucureşti. Legionar, a activat clandestin înperioada 1946-1949. A făcut închisoare la Jilava, Aiud şi Canal (1949-1953, 1959-1964), a doua oară pentrurăspândirea lucrărilor lui Emil Cioran şi Mircea Eliade aduse clandestin de Marietta Sadova din străinătate.După eliberare a lucrat ca funcţionar la Institutul de Hematologie. După 1989 a fost repus în circulaţieculturală de Editura Humanitas şi Institutul European. Lucrări: Păţanii din viaţa oamenilor mari, 1937;Jurnalul unui pseudo-filosof, 1992; Privilegiaţi şi năpăstuiţi, 1992; Jurnal în căutarea lui Dumnezeu, 1994;Cum am devenit creştin, 1994; Despre Mirare, 1996; Portrete şi trei amintiri de puşcăriaş, 1996; Neliniştilelui Nastratin, 2000; Amintiri despre Nicolae Steinhardt, 2002; Cioran, Eliade, Ionesco, 2003; Corabianebunilor, 2006; Jurnal 1929 – 1990, 2008.Activism - doctrină politică şi literară, prezentă difuz în deceniul al II-lea – al IV-lea al secolului XX înRomânia. Presupunea un răspuns „activ", prin acţiune promptă, la stimulii veniţi din lumea reală. Era vorba,în principal, despre replici date sentimentului multor intelectuali că sistemul de valori românesc se destramă.Octavian Goga a fost promotor al acestei teorii, dar şi Tudor Vianu a fost unul dintre adepţii ei.Adamescu, Gheorghe (n. 23 iulie 1869, Bucureşti – m. 4 aprilie 1942, Bucureşti) - istoric literar şibibliograf. A studiat filologia la Geneva şi Paris. Membru corespondent al Academiei Române (1921). Afăcut parte din Comitetul de redacţie al revistei „Albina”. Lucrări: Luptele pentru naţionalitate aleromânilor de peste munţi: 1848-1849 (1892); Noţiuni de istoria limbei şi literaturii româneşti (1894);Istoria literaturii române (1914); Contribuţii la bibliografia românească (3 vol., 1921-1928). A elaboratîmpreună cu I.-A. Candrea Dicţionarul enciclopedic ilustrat CARTEA ROMÂNEASCĂ, scriind parteaistorico-geografică. Membru corespondent al Academiei Române (din 1921).Adameşteanu, Gabriela (n. 1 aprilie 1942, Piteşti) – scriitoare. Redactor şef al publicaţiei “22” (din 1991),preşedintă a PEN-Clubului românesc. Membră a Alianţei Civice, a primit în 2002 grantul Helman Hamett,administrat de Human Rights Watch. Lucrări: Drumul egal al fiecarei zile, roman, 1975; Dăruieşte-ţi o zide vacanţă, nuvele, 1979; Dimineaţa pierdută, roman, 1983; Vară-primăvară, nuvele, 1989; Obsesiapoliticii, interviuri, 1995; Cele două Românii, publicistică, 2000; Intâlnirea, roman, 2003. Scriitoare cudeschidere către social şi evoluţia contemporană a fenomenului politic românesc, transcrie în literatura einemulţumiri şi propune soluţii proprii pentru aceste zone.Aderca, Felix (nume la naştere Zelicu Froim Adercu, n. 26 martie 1891, Puieşti, jud. Vaslui - m. 12decembrie 1962, Bucureşti) – scriitor. După absolvirea liceului se angajează funcţionar la MinisterulMuncii. După 1944 a fost director al Direcţiei învăţământului artistic din Ministerul Cultelor. Volum de 10
  • 11. debut: Naţionalism? Libertatea de a ucide, 1910, prefaţat de C. Rădulescu-Motru. Teoretician almodernismului, avangardismului şi experimentalismului: Mic tratat de estetică sau lumea văzută estetic,1929. A scris şi versuri simboliste: Motive şi simfonii, 1910; Stihuri venerice, 1912. Romane: Domnişoaradin strada Neptun, 1921; Aventurile domnului Ionel Lăcustă Termidor, 1932; Oraşele înecate, 1937;Revolte, 1945. A lăsat interviuri strânse în volumul Mărturia unei generaţii, 1929. A avut una dintre celemai timpurii reacţii la ascendenţa dreptei româneşti, mai ales a aceleia pro-naziste. Avangardist moderat, alăsat în plan literar un mesaj care ilustrează deopotrivă influenţa modelelor literare româneşti alemomentului, pe o gamă care merge de la Ionel Teodoreanu la Mircea Eliade, ca şi apartenenţa declarată lalumea evreiască, cu vechi tradiţii culturale în spaţiul românesc."Adevărul" (1871-1872, Iaşi, săptămânal; 1888-1900; 1907-1916; 1918-1937; 1946, Bucureşti, cotidian).Prima serie a fost condusă de Alexandru Beldiman, antiregalist, dat în judecată de Palatul regal, dar achitatîn justiţie graţie juriului condus de Vasile Alecsandri. Seria bucureşteană a fost condusă de acelaşi Al. V.Beldiman. Odată cu preluarea publicaţiei de către A. Bacalbaşa, ea se apropie de mişcarea socialistă. Din1892 partea literară este condusă de Traian Demetrescu (socialist). Din 1895 proprietarul ziarului este C.Mille, de asemenea socialist. Au colaborat: Radu Rosetti, G. Ibrăileanu, C. Dobrogeanu-Gherea, ConstantinStere, C. Rădulescu-Motru, Gala Galaction, Nicolae Iorga, Al. Macedonski, H. Sanielevici, MihailSadoveanu ş.a. A pledat pentru votul universal, drepturile femeii, ale ţărănimii, pentru unitatea naţională.Partea culturală a fost condusă, la un moment dat, de Traian Demetrescu. Pe lângă acest cotidian au apărutmai multe suplimente. Le menţionăm:- „– de duminică" (1897-1898), săptămânal - supliment literar al „Adevěrului".- „ – de joi" (1898-1899), săptămânal – supliment literar al ziarului „Adevěrul". Au colaborat: RaduRosetti, C. Rădulescu-Motru, Gala Galaction, Vasile Demetrius ş.a.- „– ilustrat" (1895-1899), săptămânal – supliment literar al ziarului „Adevěrul". Au colaborat NicolaeIorga, Al. Macedonski, Gala Galaction ş.a.- „ – literar" (1894-1895, săptămânal) – supliment literar. Director A. Bacalbaşa. Au colaborat: SofiaNădejde, H. Sanielevici ş.a.„ – literar şi artistic" (1920-1939), săptămânal - continuator al „Adevěrului ilustrat". Fondatori: V.Beldiman şi C. Mille.„Adevărul” (din 1990, Bucureşti) - seria nouă, care se revendică, în sens istoric, dar nu şi ca opţiunesocialistă, de la celelalte, este un cotidian independent care a apărut pe structura redacţională a ziarului„Scânteia”. Director fondator: Darie Novăceanu, urmat de Dumitru Tinu. Deţine un supliment săptămânalde cultură şi atitudine, “Adevărul literar şi artistic” (din 1990), condus până în 2005 de ziaristul şi prozatorulCristian Tudor Popescu.Agârbiceanu, Ion (n. 12 septembrie 1882, Cenade, jud. Alba - m. 28 mai 1962, Cluj) - prozator. Afrecventat cu întreruperi Seminarul teologic al Universităţii din Budapesta. Apoi, ca bursier, a studiat, tot laBudapesta, filologia clasică şi istoria. A fost, pe rând, funcţionar al Mitropoliei din Blaj, preot, publicist laCluj, Sibiu, iarăşi la Cluj. După Ioan Slavici a marcat al doilea mare moment de afirmare a prozeiardeleneşti. La început romantic: De la ţară, 1905, a evoluat spre realismul dur: Fefeleaga, 1906. A scrisnuvele: Două iubiri, În întuneric, 1910, romane: Arhanghelii, 1914; Legea trupului, 1926; Legea minţii •Povestea unei vieţi, 1927; File din cartea naturii, 1959, în care analiza psihologică şi descrierile de naturăsunt remarcabile. A devenit membru al Academiei RPR în 1955.„Aghiuţă” (1863-1864, Bucureşti) – săptâmânal literar şi satiric apărut sub conducerea lui B. P. Hasdeu.Revistă antiguvernamentală, suprimată de forţele politice după nici un an de apariţie.„Agora" (1947, Bucureşti) - publicaţie literară pentalingvă (română, franceză, engleză, germană, italiană)editată de Virgil Ierunca şi Ion Caraion (un număr). Tentativă de deschidere literară către Europa, în 11
  • 12. condiţiile în care în România tocmai se instaura perioada socialistă, iar în Europa începea războiul rece.Ambii autori ai revistei vor ilustra, de altfel, cu biografiile lor, acest moment de răsucire al culturii românede la jumătatea veacului XX.„Agora” (1987-1993) - revistă alternativă de cultură cu apariţie lunară, ca organ al Comunităţii româneştidin Philadelphia, SUA. Editată în româneşte. Din colectivul redacţional au făcut parte Eugène Ionesco,Matei Călinescu, Ion Negoiţescu, Virgil Nemoianu.„Alăuta românească" (1837-1838, cu intermitenţe, Iaşi) - supliment literar bilunar iniţiat de Gh. Asachi, alziarului „Albina românească". Este una dintre primele noastre reviste de tip almanah. A fost condusă de Gh.Asachi. Au colaborat: Mihail Kogălniceanu, Constache Negruzzi, Costache Aristia ş.a. Au apărut traduceridin Schiller, Bürger, Voltaire, Kotzebue, revista contribuind astfel la sincronizarea spiritului românesc cucel european, la procesul de modernizare al Moldovei însăşi. A premers, ca idee, „Daciei literare".Alba Iulia – capitala spirituală a tuturor românilor, marca identităţii româneşti. Începuturile aşezării dateazădin mileniul V î.H. şi există mărturii continue de locuire, în epoca bronzului şi a fierului. La jumătateamileniului I î.H. exista aici cetatea traco-dacică Apulon, loc marcant al spaţiului traco-geto-dacic. Ea făceacomerţ cu grecii şi constituia un punct al rutei comerciale dinspre sud-estul continentului către nord-vestullui (partea finala a Drumului mătăsii, din China şi India, până în Britania, dar şi o completare a Drumuluichihlimbarului, de la varegi la greci). Râvnită de romani, a fost cucerită în anul 106 d.H., când a căpătatnumele de Apulum. Mai întâi castru roman, adăpostind Legiunea a XIII-a Gemina, a devenit municipiu înjurul anului 160 d.H. şi colonie în jurul anului 190 d.H., susţinând astfel cea mai mare concentrare urbană aDaciei Romane. Aflată mai curând sub influenţa Bizanţului decât a Romei, Apulum şi-a păstrat rolul demediator intercultural între estul şi vestul continentului. Acest lucru a rămas valabil şi după năvălirile slave(când a avut numele Bălgrad, adică „oraşul alb”). Stabilă şi bine definită ca standard de civilizaţie şi decultură, ea a modelat confluenţe numeroase şi şi-a păstrat rolul de simbol spiritual al locului. După năvălirilesecuieşti şi maghiare, cetatea s-a numit, în amintirea voievodului uzurpat, Alba lui Gelu (Gyula, Iula, Iulia),adică Alba Iulia. Bătălia dintre Roma şi Bizanţ s-a reflectat în universul cultural al oraşului. Alături de el, laBlaj, a apărut chiar o religie de legătură între ortodoxie şi catolicism: greco-catolicismul. Românii care nuacceptau să-şi schimbe religia erau siliţi să treacă munţii în ţările române. Eugeniu de Savoia edifică la AlbaIulia o cetate de tip Vauban, Iancu de Hunedoara pregăteşte aici atacul anti-otoman de la Sântimbru. LaAlba Iulia, capitală a Transilvaniei, s-au ţinut dietele provinciei şi ea a reuşit să asigure autonomia zonei custatut de principat (1541-1690) faţă de austrieci. Albei Iulia i-a dat o moşie drept danie ConstantinBrâncoveanu la 1700. Alba Iulia este însă şi un important centru spiritual al catolicismului din România.Acolo se află o catedrală catolică edificată în veacul al XI-lea, in care se află mormântul lui Iancu deHunedoara, apărătorul întregii creştinătăţi contra otomanilor. Tot la Alba Iulia este episcopia romano-catolică, al cărei primat, Bathyany, a cumpărat în veacul al XVIII-lea biblioteca primatului Vienei şi aîntemeiat Biblioteca Bathyaneum, cel mai mare depozit de incunabule aflat astăzi în România (în jur de450). În incinta episcopiei ortodoxe se află unele dintre cele mai interesante vestigii romane din zonă,atestând influenţe greceşti şi de substrat geto-dacic. De altfel, nu departe de Alba Iulia este aşezatăSarmisegetuza, capitala dacilor liberi. Mihai Viteazul înfăptuieşte pentru prima oară visul de unitate altuturor românilor, intrând în Alba Iulia la 1 noiembrie 1599. Acela a fost momentul când toată vecheaistorie a cetăţii a fost conştientizată ca făcând parte din însăşi axa spirituală a neamului, încă de laîntemeiere, iar simbolul Albei Iulia a devenit simbolul românităţii. Toată istoria ulterioară a cetăţii,cuprinzând pedepsirea capilor răscoalelor ţărăneşti şi a paşoptiştilor, pregătirea redeşteptării naţionale aromânilor în sânul Imperiului austro-ungar, ca şi pregătirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 (astăzi ziuanaţională a României) îşi au originea în acea conştientizare fulgurantă de la 1599 a rolului Albei Iulia pentrunaţiunea română. Literatura n-a rămas în afara acestei conştientizări. Nu numai literatura cu subiecte istoricesau declarat patriotice dă la iveală acest simbol spiritual, ci în creaţiile literare cele mai diverse tematic aleromânilor de oriunde şi din orice perioadă istorică, transpare, pe neaşteptate, apartenenţa la acest spaţiu 12
  • 13. spiritual al Daco-Romaniei şi recunoaşterea însemnătăţii acestui simbol pentru definirea identităţii de sine aspiritualităţii ro0mâneşti.„Albatros" (1941) - bilunar cu profil literar. Revistă de stânga iniţiată de Geo Dumitrescu, în plin războimondial, ilustrând opţiunea sa politică, dar şi, dincolo de ea, afirmarea permanenţei culturii, a posibilităţii dea păstra unitatea spirituală a intelectualităţii şi a tuturor românilor graţie culturii. Au colaborat: Dinu Pillat,Dimitrie Stelaru, Miron Radu Paraschivescu, Şt. Aug. Doinaş, Mihnea Gheorghiu ş.a.Albatros - v. Editura Albatros.Albert Michael (n. 21 octombrie 1836, Apold, jud. Mureş - m. 21 aprilie 1893, Sighişoara) - scriitor deetnie germană din Transilvania. Profesor la Gimnaziul sas din Sighişoara. A scris teatru romantic: DieFlanderer am Alt (Flamanzii pe Olt), 1883; Ulrich von Hutten, 1893, nuvele realiste: Die Dorfschule(Şcoala sătească), 1866; Altes und Neues (Cei vechi ş icei noi), 1890 şi poezie lirică influenţată iniţial deHeinrich Heine: Gedichte (Poezii), 1893.„Аlbina" (1897-1916; 1922-1928; 1933-1937; 1945-1998), săptămânal, Bucureşti - revistă enciclopedicăpopulară. La conducerea ei s-au aflat, printre alţii, Spiru Haret (primul director), C. Rădulescu-Motru, Gh.Adamescu, George Coşbuc, Gheorghe Ţiţeica, Victor Babeş, A.D. Xenopol, Nicolae Iorga, GrigoreTocilescu, Titu Maiorescu, Ioan Slavici, G. Dem. Teodorescu, Octavian Goga, Şt. O. Iosif, Al. Vlahuţă, B.Şt. Delavrancea, Sofia Nădejde, Ion Agârbiceanu ş.a. După 1948 devine revista Aşezămintelor Culturale dinRomânia„Albina românească" (1829-1835; 1837-1850), bisăptămânal, Iaşi - periodic politic-literar editat deGheorghe Asachi. Prima gazetă în limba română apărută în Moldova. A continuat să apară cu titlul „Gazetade Moldavia" (1850-1858). A avut ca supliment literar „Alăuta românească" (1837-1838, Iaşi). Publicaţia înansamblul ei a fost una iluministă şi, ca linie generală, contra revoluţiei de la 1848 şi a Unirii.Albinuşa - unul din numele sub care a circulat, în redactare slavonă, cartea populară Floarea darurilor.Al.-George, Sergiu (n. 13 septembrie 1922, Târgu Mureş - m. 9 noiembrie 1981, Bucureşti) - orientalist.Basarabean după mamă şi transilvănean după tată. A absolvit Medicina (1949) la Bucureşti. A făcutînchisoare (1958-1964) pentru difuzarea unor texte de Mircea Eliade, Emil Cioran în grupul MariettaSadova, Noica, Pillat. A scris lucrări de orientalistică: Arhaic şi universal, 1971; Limbă şi gândire în culturaindiană, l976; Filosofia indiană în texte, 1971, traduceri care atestă întinderea cunoştinţelor sale îndomeniu.Albu, Florenţa (n. 1 decembrie 1934, Floroaica, jud. Ialomiţa – m. 11 iulie 2003, Bucureşti) – poetă. Aabsolvit Facultatea de Filologie la Bucureşti. A lucrat ca redactor şi a fost legată de cercul „VieţiiRomâneşti". A debutat în 1961 cu volumul Fără popas, evocare lirică a Bărăganului şi Deltei. A maipublicat Intrarea în anotimp, 1964; Fata morgana, 1966; Măşti de priveghi, 1968; Arborele vieţii, 1971;Elegii, 1973; Ave, noemvrie, 1975; Umbră arsă, 1980; Poem în Utopia, 1983; Efectul de seră, 1987;Kilometrul Unu, Premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, 1988; Zidul martor, 1990; Anno Domini 1991, încare tipăreşte toate ineditele din perioada 1970-1989. După 1989 poezia capătă un plus de duritate: Aurolac,1997.Albulescu, Mircea (nume la naştere: Iorgu V. Albulescu, n. 4 octombrie 1934, Bucureşti) – actor. Aabsolvit Şcoala medie de Arhitectură în 1952 şi Institutul de Artă Teatrală în 1956, avându-i ca profesori peAura Buzescu, Beate Fredanov, Ion Şahighian, A. Pop-Marţian, Sandina Stan, Ion Cojar. A fost actor laTeatrul Municipal Bucureşti (director Lucia Sturdza Bulandra) până în 1969, la Teatrul de Comedie 13
  • 14. (1965-1966) şi la Teatrul Naţional (1974-2004), Teatrul Bulandra (fost Municipal, din 2004). A făcut roluridin Giraudoux, Shakespeare, Cehov, Bernard Show, Simonov, Eschil, Camil Petrescu, Mircea Eliade, LevTolstoi, Umberto Eco ş.a. A început să facă şi roluri de film din 1949: Pasărea furtunii, Dacii, Puterea şiadevărul, Actorul şi sălbatecii, Înghiţitorul de săbii, Cel mai iubit dintre pământeni, Craii de Curtea Veche;a avut numeroase roluri la radiodifuziune şi televiziune. Din 1985 profesor la ATF. A publicat şi liteatură:versuri: Vizite, 1985; Pajura singurătăţii, 1994; Clanţe, 2006 şi proză scurtă: Bilete de favoare, 1996;Baraka, 1999; Fluture în lesă de aur, 2002. A fost distins, pentru întreaga sa carieră, cu Premiul pentruexcelenţă al Centrului Naţional al Cinematografiei, Premiul Naţional pentru întreaga activitate artisticăacordat de Ministerul Culturii şi Cultelor, Ordinul Meritul Cultural în rang de Comandor şi apoi de MareOfiţer (2000, 2004).Alcalay, Leon (n 1847, Bucureşti – m. 1920, Bucureşti) – editor şi librar. Familie de evrei sefarzi. Aîntemeiat la Bucureşti Editurile Librăriei Leon Alcalay şi Librăria Universala Alcalay. Colecţia Bibliotecapentru toţi a fost tipărită la această editură cu începere din 1899 şi acolo au apărut primele cataloage alecolecţiei, ca şi primul sistem de catalogare de editură din România. O editură a Librăriilor Alcalay, cunumele Universala Alcalay, a funcţionat în perioada 1897-1937.Alecsandri, Ioan (n. 30 decembrie 1826, Bacău – m. 15 mai 1884, Paris) – fratele lui Vasile Alecsandri.Diplomat militar, prozator şi traducător. Unionist, prieten cu Nicolae Bălcescu şi Costache Negri. Agentdiplomatic al României, trimis de Al. I. Cuza la Paris şi Londra. A scris Odă la Unirea românilor (postum,1885), Dor de morţi, nuvelă, 1883, a tradus din C. Flammarion – Considerări asupra cauzelor mărirei şidecăderei romanilor, 1884.Alecsandri, Vasile (n. 21 iulie 1821 sau 1818, Bacău - m. 22 august 1890, Mirceşti) - scriitor. După studiilela Pensionul francez al lui Victor Cuénim de la Iaşi, şi-a trecut bacalaureatul la Paris (1835). Tot acolo s-aînscris pe rând la Chimie şi Medicină, fără a absolvi ceva. După o şedere de patru ani la Paris (1834-1838),a călătorit în Italia, Germania, Anglia, Spania (aici în compania lui Prosper Merimée), Austria, Crimeea,Turcia, Grecia, Insulele Ionice, Africa de Nord, iar în ţară prin Munţii Moldovei şi staţiunile moldoveneşti.A deţinut diverse funcţii (comis, spătar, postelnic, vornic (1859), după Unire ambasador la Paris, ministru deExterne. A fost paşoptist şi unionist. A publicat în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură" Hora Ardealului,la 14 iunie 1848, dată devenită aniversare UNESCO (din 1998). Poezia sa celebrează unitatea spirituală aromânilor. Premiat la Montpellier, la propunerea lui Mistral, de către Juriul Felibrilor, la concursul SocietăţiiLimbilor Romanice, pentru Cântecul Gintei Latine, 1878 şi apoi, la propunerea lui Ion Ghica, premiat în1881 cu Marele Premiu al Academiei pentru drama Despot Vodă, 1879. A fost un deschizător de drumuripentru literatura română. A cules, în stil romantic, folclor: Poezii populare ale românilor, 1866 şi l-a făcutcunoscut peste hotare. Ca poet a fost influenţat de motivele populare: Doine, 1840-1862; Lăcrămioare,1845-1847; Suvenire, 1853; Mărgăritarele, 1852-1862; Pasteluri, 1867-1869; de cele istorice: Legende,1864-1875; Ostaşii noştri, 1877-1878. Ca director al Teatrului Naţional din Iaşi, alături de MihailKogălniceanu şi Iacob Negruzzi (1840), a promovat dramaturgia originală, scriind el însuşi comedii: Iorgude la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului, 1844; Păcală şi Tândală, 1857; Chiriţa în laşi sau Două fete ş-o neneacă, 1850; Chiriţa în provincie, 1852; drame: Despot Vodă, Premiul Societăţii Literare Române,1879; Fântâna Blanduziei, 1883; feerii: Sânziana şi Pepelea, 1880. Multe dintre comedii sunt prelucrări şiadaptări după Molière, J. Fr. Regnard, Eugène Labiche, Eugène Scribe, A. Rolland, Jules Sandeau, E. A.Duvert ş.a. Dramele stau sub semnul romantic (cele istorice) sau clasic: Horaţiu, Ovidiu. A scris proză defactură realistă: Iaşii în 1844, Balta Albă, Istoria unui galbân ş-a unei parale ş.a. şi memorii de călătorie:Jurnal de călătorie în Italia, 1847; Călătorie în Africa ş.a. A desfăşurat o bogată activitate de animatorcultural, colaborând la cele mai diverse publicaţii: „Albina românească", „Dacia literară", „Steaua Dunării",„Revista română", „Convorbiri literare", „Columna lui Traian", „Revista contimporană", „Literatorul" ş.a. Alăsat un foarte bogat epistolar şi o notabilă Grammaire de la langue roumaine, 1863, unde susţineaprincipiul fonetic în ortografie. I s-au tradus lucrări încă din timpul vieţii în franceză (1853) şi engleză 14
  • 15. (1854, traducător E. C. Crenville Murray). Spirit atent la schimbarea vremurilor, constructiv în registrulinstituţional, a reacţionat în spaţiul creţiei, la dramele neamului. Ca scriitor face trecerea de la literaturapremodernă la cea modernă. Membru fondator al Societăţii Academice Române (1867).Alexandrescu, Grigore (n. 22 februarie 1810, Târgovişte - m. 25 noiembrie 1885, Bucureşti) - poet. Aînvăţat greaca modernă încă din copilărie, împreună cu Vasile Cârlova, de la dascălul Rafail. A studiat laBucureşti în clasa de literatură a profesorului J. A. Vaillant (1831), unde a fost coleg cu Ion Ghica, apoi lacolegiul Sf. Sava (profesori: Eufrosin Poteca, Petrache Poenaru). Posesor al unei bogate culturi clasice, adebutat ca poet la „Curierul românesc" al lui Heliade Rădulescu, în 1832. A fost paşoptist moderat şiunionist. Spirit reflexiv şi lucid, a consacrat în literatura română elegia, epistola, satira, meditaţia şi fabula,în lirica erotică a fost influenţat de Lamartine. Principalele volume de versuri: Poezii, 1838; Suvenire şiimpresii, epistole şi fabule, 1847; Meditaţii, elegii, epistole, satire şi fabule, 1863. A tradus din Florian(Eliezer şi Neftali, 1832), Tasso (primele trei cânturi din Ierusalimul liberat, 1882) ş.a. A scris proză:Memorial de călătorie, 1863.Alexandrescu, Sorin (n. 18 august 1937, Bucureşti) - specialist în teorie şi stilistică literară. A absolvitFacultatea de Filologie din Bucureşti, unde a şi rămas cadru didactic la Catedra de Literatură Comparată. În1969 a plecat la Amsterdam, ca lector la Universitate şi nu s-a mai întors. Fondator al Asociaţiei Olandezede Semiotică, al Institutului Olandez de Cercetări de Semiotică, Filosofie şi Arte. A condus revista„Internaţional Journal of Romanian Studies" (1976-1989). A scris o monografie despre William Faulkner,Premiul Uniunii Scriitorilor, 1969. Alături de Gellu Ionescu a scos ediţia de Opere -Tudor Vianu. Alături despecialişti precum Roland Barthes şi Claude Brémond a publicat Analyse structurelle des personnages etconflits dans le roman Patul lui Procust de Camil Petrescu, 1969; Roemenie. Verhalen van deze tijd (Prozaîn România), 1988; Rumanien im Umbruch: Chancen und Probleme der europäischen Integration, 1993;The Romanian Paradox; Identitate în ruptură. Mentaliăţi româneşti postbelice, 2000. Premiat în 1998 decătre Grupul pentru Dialog Social pentru întreaga activitate. Coordonează colecţia Studii asupra imaginii aEditurii Polirom.Alexandrescu-Urechia, Vasile- v. Urechia, (Vasile) A(lexandrescu)Alexandru, Ioan (n. 25 decembrie 1941, Ţора Mică, jud. Cluj – m. 17 septembrie 2000, Bucureşti) - poet.Absolvent al Facultăţii de Filologie din Bucureşti, specializare la Freiburg, Germania, 1968. După 1989cadru didactic la Universitatea din Bucureşti, specialitatea teologie. A evoluat de la poezia de tip pindaric,clasicist, spre cea religioasă, unde se îmbină fondul autohton, al istoriei naţionale, cu imnografia ortodoxăde tip bizantin: Viaţa deocamdată, 1965, Premiul Uniunii Scriitorilor; Infernul discutabil, 1966; Imne,1964-1973; Imnele bucuriei, 1973; Imnele Transilvaniei, 1976; Imnele Moldovei, 1980; Imnele ŢariiRomâneşti, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 1981; Imnele iubirii, 1983; Imnele Putnei, 1985;Imnele Maramureşului, 1988; Bat clopotele în Ardeal, 1991. A tradus din ebraică, 1977, Cântareacântărilor şi a scos o antologie a poeţilor basarabeni: Constelaţia Lirei, 1987. După 1989 a fost senatorPNŢCD. Considerat în epocă unul dintre continuatorii curentului autohtonist.Alexandru, Radu F. (nume la naştere: Feldman, n. 12 iulie 1943, Bucureşti) – scriitor. A studiat laBucureşti matematica, filosofia şi regia de teatru. Lucrări: Cu faţa spre ceilalţi, proză, 1971; Umbrele zilei,teatru, 1974; O şansă pentru fiecare, teatru, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 1979; Buna zi demâine, teatru, 1981; Mlaştina, teatru, 1992; Nimic despre Hamlet, teatru, Premiul pentru Dramaturgie alUniunii Scriitorilor, 1995. A scris scenarii pentru numeroase filme: La capătul liniei, 1981; Punct şi de lacapăt, 1983; Omul zilei, Premiul Special al Juriului la Montpellier, Premiul Uniunii Cineaştilor Românipentru scenariu, 1997. Cele mai multe dintre piese i s-au jucat la Timişoara. Director executiv al Formuluipentru starea culturii, senator (1996-2000), vicepreşedinte al Asociaţiei Culturale de Prietenie România-Israel.Alexăndria - carte populară probabil originară din Egipt, sec. III-II î.H. Strânge împreună o serie delegende referitoare la campaniile lui Alexandru Macedon, mai ales cu privire la cucerirea Egiptului (numit 15
  • 16. Misr de egipteni), unde acesta s-a proclamat faraon, căsătorindu-se cu sora sa. Lucrarea s-a transmis prinintermediul Bizanţului şi a Evului Mediu creştin (prin traduceri latine). Neagoe Basarab a comandat copiislavone ale ei. Prima traducere românească nu s-a păstrat. Dar în Codex Neagoensis, 1620 există o copie alucrării. Antim Ivireanul ar fi tipărit-o, după cum afirmă Maria del Chiaro, cronicarul lui ConstantinBrâncoveanu, dar nu s-a păstrat nici un exemplar. In secolul al XVIII-lea, graţie copiştilor, lucrarea s-arăspândit în toate provinciile româneşti. Fenomenul atestă faptul că nimic din ceea ce era considerat valorosîn cultura bazinului Mediteranei de Est şi a Europei nu scăpa spaţiului românesc, era receptat, prelucrat,folosit ca model.Alexics György (nume la naştere: Gheorghe Alexici, n. 14 septembrie 1864, Straja, Banatul Sârbesc – m. 7februarie 1936, Budapesta) - lingvist, istoric literar, etnograf, conferenţiar la Universitatea din Pesta din1897, apoi, după o muncă ştiinţifică de mai mult de 20 de ani, profesor emerit. A fost membru al AsociaţieiEtnografice Maghiare (Magyar Neprajzi Tarsaság). Faţă de precursorii săi, atât în cursurile, cât şi în operaştiinţifică foloseşte cele mai noi rezultate ştiinţifice. Predă studii de dialectologie română, despre cele maivechi documente ale limbii române. Lucrări: Originea şi istoria cuvântului „vlah”; Originea limbiiromâne; Istoria limbii române până în sec. al XVI-lea; Relaţia limbii române cu latina şi celelelte limbineolatine; Categorizarea elementelor străine din limba română; Terminologia creştină a limbii române;Influenţele lingvistice româno-maghiare; Influenţa limbii române asupra limbii maghiare; Influenţa limbiimaghiare asupra limbii române; Istoria dicţionarelor româneşti; Poezia populară română; Lucrări criticedin aria literaturii şi lingvisticii române; Explicarea diplomelor slavo-române; Literatura română însecolul al XVI-lea şi al XVII-lea; Cronicari români; Literatura manuscriselor vechi româneşti, Diplomelebulgaro-române; Poezia lui Alecsandri; Poezia lui George Coşbuc; „Junimea” şi „Convorbiri literare”;Literatura română în sec. al XIX-lea; Istoricul gramaticii române; Fonetica română; Morfologie română;Sintaxa română şi Semantica română. Alexics a scris numeroase articole pe teme lingvistice, literare şietnografice în reviste ştiintifice maghiare, româneşti, austriece şi germane. Pentru gimnaziile maghiare, încare se predă limba română, a scris Gramatica limbii române, 1892, carte care a apărut în mai multe ediţii.În 1897, la Budapesta, apare opera Polenul trandafirului sălbatic (Vádrozsápor), în care cerceteazăinfluenţa poeziei populare române, mai ales a baladei, asupra literaturii maghiare. În volumul al doilea alIstoriei literaturii universale (Egyetemes Irodálomtortenet), apărut la editura lui Heinrich Gustav dinBudapesta în anul 1905, scrie istoria literaturii române, care apare şi în limba germană sub titlul Geschichteder Rumänischen Literatur, Leipzig, 1906. Volumul său Istoria literaturii române, scris in limba maghiară,Roman irodálomtortenet, este recunoscut ca valoros atât de români („Sămănatorul”, 1905) cât şi de parteamaghiară („Egyetemes Philologiai Kozlony”, 1905). Cele mai importante scrieri ale sale apărute în limbaromână sunt: Texte din literatura poporană română, vol. I. 1899, vol. II. 1913 şi Pagini din trecut. Cum s-apropoveduit unirea în părţile bihorene? 1903. Studiile sale au fost publicate în „Convorbiri literare”,„Luceafărul”, „Şezătoarea” şi alte reviste româneşti. Comunitatea românească din Ungaria păstrează viepână astăzi amintirea lui A. G. Lucrări: Lexicon linguae Hungaricae aevi antiquioris (Arad, 1888), Românii(1905), Cartea de cântece a lui Szegedi Gyorgy în traducere română din sec. XVI (Szegedi Gyorgyenekeskonyve, XIV. szazadbeli roman forditasban, împreună cu Sztripszky Hiador, Budapesta, 1911),Poveşti populare româneşti (Roman nepmesek, Budapesta, 1912/13, 2 vol.), Dicţionar de buzunarmaghiar–român cu cele mai importante cuvinte (Magyar–roman zsebszotar a legfontosabb szavakosszeallitasaval, 1917), Dicţionar de buzunar român–maghiar şi maghiar–român cu cele mai importantecuvinte (Roman–magyar es magyar–roman zsebszotar a legfontosabb szavak osszeallitasaval, 1917),Romana (Român, f.a.). De asemenea gramatica maghiară pentru cei care doresc să-şi însuşească aceastălimbă fără ajutorul unui profesor cu titlul: Gramatica maghiară. Manual practic de învăţământ pentruautodidacţi (Budapesta, 1942)."Almanahul literar" (1949-1954, Cluj) - revistă de cultură lunară apărută ca organ al Uniunii Scriitorilor.Din martie 1954 şi până astăzi se numeşte „Steaua". Primul şef al publicaţiei a fost poetul A. E. Baconsky,urmat de poetul Aurel Rău. În prezent şeful publicaţiei este Adrian Popescu. Numeroşi scriitori români aupublicat şi s-au format la această revistă: Petru Dumitriu, Mircea Zaciu, A. E. Baconsky ş.a. În revistă au 16
  • 17. apărut numeroase traduceri din literatura universală, astfel încât spiritul românesc a rămas, graţie publicaţiei,conectat la marile valori ale lumii contemporane. De altfel, revista a fost, ca program, înscrisă în tradiţialuptei intelectualilor români ai perioadei socialiste pentru păstrarea sincronizării literaturii române culiteraturile europene."Almanahul literar" (1969-1989, Bucureşti) – publicaţie lunară a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Cuacest nume, dar insoţit de titlul publicaţiei, au apărut, intermitent, şi publicaţii anuale ale unor reviste literareale Asociaţiilor de scriitori: „România literară", „Luceafărul", Convorbiri literare" „Viaţa românească”,„Vatra”, „Orizont” ş.a."Almanahul Societăţii pentru Cultura Românească Mihai Eminescu" (1992-1998, Cernăuţi) -publicaţie anuală. Editor Fundaţia Culturală Română. Printre coordonatori: Alexandrina Cernov, VasileTărâţeanu.Almăjan, Slavco (n. 10 martie 1940, Oreşa, Banatul Sârbesc) — prozator, poet, eseist. A absolvitFacultatea de Filosofie la Novi Sad. Redactor la Radio Novi Sad, Televiziunea din Novi Sad, redactor şef alrevistei „Lumina" şi al Editurii Libertatea, preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor din Voivodina, preşedinte alSocietăţii de Limba Română din Voivodina, apoi preşedinte al Centrului pentru un dialog deschis „Argos”din Novi Sad. Autor modern şi variat tematic, unul dintre susţinătorii fervenţi ai identităţii românilor dinVoivodina, atât în poezie (Bărbatul în stare lichidă, 1970; Casa deşertului, 1971, Vara cailor, 1974; Limantrei, 1978, Labirintul rotativ, 1983; Mutaţia punctului, 1986; Poeme, 1988; Călăreţul din Babilon, 1996), înproză (Noaptea de hârtie, 1971; Pianul cu păianjeni, 1991), cât şi în eseuri (Toamna de aur, 1983; Steauastelelor, 1988; Metagalaxia minoritară, 1996). Influenţat de Nichita Stănescu şi bun cunoscător almodelelor literaturii române. Laureat al Marelui Premiu pentru Poezie la Festivalul Internaţional de poeziede la Cluj Napoca (1996), al Insignei de aur (1996, la Belgrad) şi al Premiului Opera Omnia (1997, NoviSad) al Asociaţiei Scriitorilor din Voivodina."America" (1906-1941; 1957; 1964-1965; 1978-1980; din 1990, Cleveland) - organ oficial al Uniunii şiLigii Societăţilor Române Americane, lunar (apare şi pentru Canada). Preşedinte Jack P. Moga. Are unsupliment, „America literară" (1917-1918; din 1990).Amfilohie Hotiniul (n. 1735 – m. 1800, Zagravia, jud. Iaşi) – autor didactic. Se pare că s-a născut dincolode Prut, s-a şcolit la Putna şi la Kiev. A călătorit în Italia înainte de a deveni episcop de Hotin (1768-1780).A adus cărţi de la Roma şi, în timpul şederii la schitul Zagravia, a contribuit la modernizarea şi laicizareaînvăţământului. A alcătuit un manual de aritmetică: Elementi aritmetice arătate fireşti, 1784, prelucraredupă Alessandro Conti, unul de geografie: De obşte gheografie, prelucrare după Géographie universelle deClaude Buffier, dar cu o cronologie a domnilor Moldovei în final, care va constitui sursa lui Samuil Micupentru Istoria pentru lucrurile şi întâmplările românilor pre scurt. A prelucrat şi un tratat italian de ştiinţelenaturii, cu titlul Gramatica fizicii, 1790, unde abordează chestiunea absenţei din limba română aterminologiei ştiinţifice. Spirit iluminist, urmaş al lui Dimitrie Cantemir, Amfilohie Hotiniul a fost unuldintre primii care s-a preocupat de formarea limbajului ştiinţific şi unul dintre primii preocupaţi de acordulcultural al spaţiului românesc cu restul Europei, conştient de rolul de echilibru şi de sinteză al acestui spaţiuîntre estul şi vestul continentului."Amfiteatru" (1966-1989, lunar, Bucureşti) - revistă literar-artistică editată de Uniunea AsociaţiilorStudenţilor Comunişti din România. Primul redactor şef a fost scriitorul Ion Băieşu. În paginile acesteireviste au debutat numeroşi scriitori ai generaţiei ’60.„Amicul copiilor” (1891-1895, Bucureşti) – revistă cu profil literar pentru copii. A fost condusă mai întâide Zamfir C. Arbore şi Victor Crăsescu (pseudonim Şt. Basarabeanu), apoi de B. P. Hasdeu. Apar aici o 17
  • 18. bună parte din textele Iuliei Hasdeu, texte semnate de Gh. Asachi, Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, V.Alecsandri, M. Eminescu, I. Creangă, I. L. Caragiale, G. Coşbuc, D. Stăncescu, ceea ce atestă preocupareapentru o bună educaţie literară a copiilor.„Amicul familiei” (1878-1890, Gherla, apoi Cluj) – revistă literară bilunară. Condusă de D. NegruţiuFékété. Colaborează D. Silaşi, Petre Dulfu, Ioan Pop Reteganul, V. Alecsandri, B. P. Hasdeu, S. Fl. Marian.Principiul publicaţiei era acela că familia este o unitate fundamentală a societăţii şi educaţia ei, ca unitate,constituie cheia de boltă a existenţei spirituale a naţiei. Una dintre primele publicaţii româneşti care plăteadrepturi de autor.Amiras, Alexandru (sfârşitul veacului al XVII-lea, Smirna, Grecia – începutul veacului al XVIII-lea, Iaşi)– cărturar grec din Smirna, translator al lui Carol al XII-lea în timpul campaniilor din Balcani. A stat înMoldova pe vremea ultimului domn pământean, Mihai Racoviţă, ca agent diplomatic cu Suedia, căpătândrangul de căminar. A avut mai multe misiuni de mediator, mai ales pe lângă tătari, dar şi pe lângă maghiari.Însoţeşte pe teritoriul Moldovei solii poloni în trecere spre Constantinopol. A favorizat însă venireadomniilor fanariote, rămânând agent diplomatic şi sub Grigore Ghica II, când ajunge postelnic, însărcinatcu apărarea teritoriului Moldovei. Se consideră că textul Cronica anonimă a Moldovei (1661-1729), numitşi Pseudo-Amiras, îi aparţine. Acest text a fost sursa lui Ch. Peysonnel pentru lucrarea Observationshistoriques et géographiques sur les peuples barbares qui on habité les bords du Danube et du Pont Euxin,1765. Ceea ce e sigur este că traduce acest text în greceşte (Iaşi, 1729). Este şi autorul lucrării greceştidespre viaţa lui Carol al XII-lea, text păstrast doar în versiune italiană: Autentica storia di Carlo XII şi a fostpublicată de Nicolae Iorga, 1905. A fost şi un bun mediator cultural, traducând în română lucrarea lui A.Catiforo – Vita di Pietro il Grande, Veneţia, 1735, text nepăstrat.Analele moldoveneşti - scriere istorică veche, datând din vremea domniei lui Ştefan cel Маге (1457-1504),bazată pe izvoare interne. Pierdută. Cuprindea evenimentele cu începere din 1359, data întemeirii Moldovei,şi până în secolul al XV-lea. A constituit una din sursele Hronicului a vechimei romano-moldo-vlahilor allui Dimitrie Cantemir, ca şi a letopiseţelor lui Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce."Analele Societăţii de Limba Română" (din 1970, Pancevo, Voivodina) - publicaţie anuală a Societăţii deLimba Română din Voivodina. Publică materialele susţinute la sesiunile de specialitate ale Societăţii.Primul redactor responsabil a fost Radu Flora.Anania, Valeriu ( nume la naştere şi nume de scriitor Valeriu Anania, n. 18 martie 1921, Glăvile, jud.Vâlcea) – arhiepiscop (cu numele Bartolomeu) - şi scriitor. A studiat Teologia la Seminarul Central dinBucureşti (1933-1941), apoi la Cluj şi Sibiu (1941-1948). A început şi Medicina la Cluj, nefinalizată dinpricina cedării Ardealului de Nord. Deţinut politic (1958-1964). A fost episcop al Bisericii Române dinDetroit (1975-1979), ridicată la rangul de Arhiepiscopie Misionară Ortodoxă Română în America, de sinestătătoare, din 1974, graţie strădaniilor episcopului, având în jurisdicţia sa SUA, Canada, America de Sud,insulele din Pacific. În prezent este arhiepiscop al Clujului, Vadului şi Feleacului. A dramatizat mituri(Mioriţa, 1966 -prefaţa Tudor Arghezi; Manole, 1968; Du-te vreme, vino vreme, 1969), a scris poemestrăbute de fiorul timpului: Steaua zimbrului, 1971; File de acatist, 1976, Detroit; Anamneze, 1984. A scrisşi proză cu iz exotic: Străinii din Kipukua, 1979, roman; Rotonda plopilor aprinşi, 1983, memorii, ca şilucrări de teologie: Orthodoxy in America Today (Ortodoxia astăzi în America), 1971 Detroit. A continuattot timpul să scrie literatură: Greul pământului • O pentalogie a mitului românesc, 2 vol., 1982, PremiulUniunii Scriitorilor; Amintirile peregrinului apter, 1990; studii: Pro memoria • Acţiunea catolicismului înRomânia interbelică, 1992. A tradus Biblia (Vulgata) din greaca veche în 2005, prefaţa aparţinândPatriarhului Teoctist.Andriţoiu, Alexandru (n. 8 octombrie 1929, Vaşcău, jud. Bihor - m. 3 octombrie 1996, Bucureşti) – poet.S-a înscris la Facultatea de Filologie din Cluj, pe care a părăsit-o pentru a se înscrie la Şcoala de literaturăMihai Eminescu din Bucureşti, absolvită în prima promoţie (1951). A fost redactor la diverse publicaţii 18
  • 19. („Contemporanul", „Luceafărul", „Gazeta literară"). Multă vreme a condus revista „Familia" din Oradea(1965-1989). A debutat cu volumul În Ţara Moţilor se face ziuă, 1953, Premiul de Stat. Alte volume:Porţile de aur, 1958; Elixirul tinereţii, 1964; Simetrii, 1970, Premiul C.C.E.S.; Aur, 1974; Două flori, douăsurori, 1988. A lucrat antologii de poezie, singur sau în colaborare cu alţi autori: Antologie de poeziecanadiană de limbă franceză, 1976; Antologie de poezie vietnameză clasică şi contemporană, 1980;Antologie de poezie chineză modernă, 1990. A tradus din maghiară, greacă, rusă.Andru, Gherasim (n. 4 martie 1890, jud. Bihor – m. 26 martie 1957, Sutjeska, fosta Sărcie Română,Banatul Sârbesc) – cărturar şi preot. Protopop al Bisericii Ortodoxe Române din Torontal. A colaborat cuBiblioteca I. G. Bibicescu din Turnu Severin şi a înfiinţat biblioteci săteşti şi bisericeşti în satele dinTorantal: Sărcia, Toracu’ Mic, Toracu’ Mare, Chisoroş, Ecica, Iancaid. Împreună cu învăţătoarea LiviaBrenici a pregătit manuscrisul ,Monografia satului Sărcia Română, străveche vatră românească atestatădocumentar în zeciuielile papale din anul 1338 (scriitorul Ion Miloş e născut tot în acest sat). Era abonat larevista „Convorbiri literare” şi ziarul „Nădejdea”.Anestin, Ion Valentin (n. 24 decembrie 1900, Craiova - m. 6 decembrie 1963, Bucureşti) – pictor,sculptor, grafician, scriitor. A scris Schiţă pentru istoria teatrului românesc, 1938; Scrieri despre teatru,postum, 1989. Personajul caricaturilor sale a fost Ion Ion. A colaborat la "Cuvântul liber" (1933-1935) şi(mai ales) "Vremea" (1931-1943). A lăsat, în tuşe expresioniste, portretele lui N. Iorga, Gh. Tatarescu,Titulescu, Mussolini.Anestin, Victor (n. 30 sept. 1875, Bacău - m. 5 nov 1918, Bucureşti – m. 31 ianuarie 2011) – gazetar şiscriitor. În 1907 a propus înfiinţarea Societăţii Astronomilor Români ( a fost a XXIX-a din lume), care aapărut în anul următor, primind numele astronomului francez Camille Flammarion. De asemenea, a propusînfiinţarea Observatorului Astronomic Popular, care-i poartă numele. A condus numeroase publicaţii depopularizare a ştiinţei: „Almanahul ziarului Universul”; „Anuarul general al presei române” (editor, 1907)„Apărarea naţională” (redactor iunie 1900 - februarie 1903), „Bibliografia română” (director, Alcalay & Co,1914-1916), „Calendarul maritim” (1909-1915), „Calendarul ‚Minervei’” (1899-1916), „CalendarulMuncii” (1907-1916), „Minerva” (redactor, 1908-1916); „Orion”, (1907-1912, a XIII-ea revistă depopularizarea ştiinţei din lume); „Revista Ştiinţifică ‘V. Adamachi’” (Iaşi, 1910-1916), „Scena” (Iaşi,1903), „Ştiinţa tuturor” (director, 1918), „Tribuna familiei” (1898-1905), „Vremea” (1903-1904, secretar deredacţie. A tradus şi a prelucrat numeroase lucrări de popularizare a ştiinţelor. Considerat primul autor de SFîn România: In anul 4000 sau o călătorie la Venus, 1899; Căpitanul Scott la Polul Nord, 1915; Cum săînveţi stelele, f.a.; Viaţa anecdotică a învăţaţilor noştri.Anghel, Dimitrie (n. 16 iulie 1872, Corneşti, jud. Iaşi - m. 13 noiembrie 1914, Iaşi) - poet. A scris mai alesversuri simboliste despre flori şi natură: În grădină, 1805; Fantazii, 1909 şi lucrări dramatice: Legendafunigeilor, 1907; Cometa, 1908. Împreună cu Şt.O. Iosif, ambii folosind un pseudonim comun, A. Mirea, apublicat versuri umoristice: Caleidoscopul lui A. Mirea, 1900, 1908.Anghel, Paul (n. 8 august 1931, Răcătău, jud. Bacău - m. 19 mai 1995, Bucureşti) - scriitor. A absolvitŞcoala de Literatură Mihai Eminescu şi a fost redactor la diverse publicaţii (“Contemporanul”, “TribunaRomâniei”). Legat în special de grupul din jurul revistei „Luceafărul”. A debutat în 1961 cu volumul deproză Şapte inşi într-o căruţă • Povestire dintr-o toamnă foarte bogată. A publicat reportaje: Victoria de laOltina, 1961; Arpegii pe Siret, Premiul Uniunii Scriitorilor, 1964. A publicat şi drame istorice: Săptămânapatimilor, 1968; Mihai Viteazul, Premiul Uniunii Scriitorilor, 1969; Teatru, Premiul Academiei, 1972,scenarii de film şi ciclul de romane Zăpezile de-acum un veac, 1977-1988, zece volume: I Ieşirea din iarnă,1981; II Fluviile, 1980; III Te Deum la Griviţa, 1978; IV Noroaiele, 1982; V Scrisoare de la Rahova, 1977;VI Noaptea otomană, 1979; VII Zăpezile, 1984; VIII Cutremurul, 1986; IX Întoarcerea morţilor, 1987; XIeşirea la mare, 1988. Un punct de vedere despre revoluţia din 1989 în volumul Recitind o ţară, 1992. 19
  • 20. Anghelescu, Mircea (nume la naştere Ştefan Mircea, n. 12 martie 1941, Bucureşti) - istoric literar. Aabsolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, secţia arabă-română. A fost cercetător şi directoradjunct al Institutului de Teorie Literară G. Călinescu, vicepreşedinte al Fundaţiei Culturale Române şidirector al editurii acesteia, secretar general al Asociaţiei de Studii Orientale din România. Profesor delimba şi literatura română la Sorbona VI (1999). Profesor la Universitatea din Bucureşti. A publicatPreromantismul românesc, 1971; Literatura română şi Orientul, 1975; Scriitori şi curente, 1982; Lecturaoperei, Premiul Academiei, 1986; Călători români în Africa, Premiul Uniunii Scriitorilor, 1983; Textul şirealitatea, 1988 ş.a.Anonimul brâncovenesc sau Istoria Ţării Româneşti de la octombrie 1688 până la martie 1717 –cronică atribuită iniţial cronicarului muntean Radu Popescu, apoi spătarului Preda Brâncoveanu. Autorul arămas nedovedit, dar mai multe episoade sunt favorabile numai lui Constantin Brâncoveanu, nu şiCantacuzinilor, fiind influenţat de cronicile lui Radu Greceanu şi Radu Popescu. Fundalul cronicii are accesla politica europeană a momentului, luptele dintre turci şi nemţi, ca şi la politica de rezistenţă a domnuluimuntean faţă de marile puteri. Arta narativă este deosebită, lucrarea fiind considerată, din punct de vederestilistic, precursoarea stilului indirect liber folosit mai târziu de scriitorii români.Antim Ivireanul (prenumele mirean: Andrei, numele real nu se cunoaşte, n. 1660, Iviria, adică Georgia –m. 27 septembrie 1716, Bulgaria) – cărturar. Georgian ca origine (Iviria era numele vechi al Georgiei), afost luat rob de copil la Constantinopol, unde a învăţat turca, greaca (veche şi modernă), araba. A fost cerutde Constantin Brâncoveanu ca tipograf. A stat la Bucureşti (1688-1690), unde a scos prima tipăritură:Învăţăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon, 1691, apoi Evanghelierul greco–român, 1693;Psaltirea, 1694; Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă, 1699; Ceaslovul greco-arab, 1702. A înfiinţat otipografie la Snagov, 1694, unde a scos 14 cărţi: 7 în greceşte, 4 în româneşte (prima fiind o Psaltire), unaîn slavonă, 2 bilingve (greacă şi română; greacă şi arabă). Apoi a deschis încă o tipografie la RâmnicuVâlcea (1705). A fost mitropolit al Ţării Româneşti (1708). Caterisit datorită domnului fanariot NicolaeMavrocordat, pentru apărarea standardelor româneşti ale ortodoxiei, a fost condamnat la surghiun şi ucis pedrumul spre Constantinopol. După 1990 a fost declarat de Biserica Ortodoxă Română Sfânt Ierarh Martir(cu data de 27 septembrie). A făcut xilogravură, miniaturi: Evangheliile, ediţia 1693 şi 1697, pictură muralăla mănăstirea Antim din Bucureşti (al cărei ctitor a fost), caligrafie. A tradus scrieri de cult şi didactico-morale. A lăsat în manuscris două lucrări notabile: Chipurile Vechiului şi Noului Testament, adică obrazeleoamenilor celor vestiţi ce se află în Sfânta Scriptură, în Biblie şi în Evanghelie şi Adunare pre scurt aistoriilor celor ce s-au făcut pe vremea lor..., cu 22 de foi de text, la care se adaugă 503 portrete înmedalion, 3 schiţe şi 8 desene, tot în medalion, cu personaje din Vechiul Testament, Târgovişte, 1709, ms.original la Kiev; Didahiile, cu 28 de predici la diferite sărbători şi 7 cuvântări ocazionale; analiza lor duce laconstatarea că avea nu numai o frumoasă cultură teologică, ci şi una profană: citate din Biblie, literaturapatristică, filosofii antici. În multe din ele făcea o critică vehementă a moravurilor vremii. Didahiile îlaşează în rândul celor mai de seamă predicatori creştini din toate timpurile.Anton, Ion (n. 3 decembrie 1950, Ghelăuza, rn. Străşeni, Republica Moldova) – scriitor. Donică dupămamă. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Chişinău. Şef de secţie la săptămânalul „Literaturaşi Arta”. Redactor şef la revista pentru copii şi tineret„Florile dalbe”. Lucrări: Vamă pentru speranţă (1983);Dincolode formule (1984); Bună dimineaţa, ziuă! (1985); Viitorulca moştenire (1992); Garderoba veselă(1988); Rondelurile călătorului (1997); Zodia Zimbrului (1991); Mâine va fi ieri (2002); Cuibul soarelui(2003); Necuprinsul punctului (2005). Distins cu Medalia Meritul Civic. Membru al Uniunii Scriitorilor dinMoldova şi din România, membru al Uniunii Jurnaliştilor din Moldova.Antonescu, Teohari (n. 1 septembrie 1866, Bucureşti – m. 11 ianuarie 1910, Iaşi) – arheolog şi publicist.Elev al lui Al. I. Odobescu la Facultatea de Litere din Bucureşti, a studiat apoi la Paris, Berlin, Heidelberg, 20
  • 21. Atena, specializându-se în arheologie. Printre primii specialişti români în epigrafie greacă şi latină. Membrual Societăţii Junimea şi al Comitetului de redacţie al „Convorbirilor literare”. A publicat eseuri aflate lalimita dintre arheologie şi literatură: Lumi uitate, 1901. Chiar studiile de specialitate poartă amprentacăutării sufletului neamului, a identităţii spiritului românesc, venit din trecutul imemorial: Cultul cabirilorîn Dacia, 1889; Dacia, patria primitivă a popoarelor ariene, 1897. Nutreşte convingerea că momentulformării popoarelor este şi cel mai favorabil definirii identităţii, specificului lor: Filozofia Upanişadelor,Budismul şi Nirvana ş.a. Dacă prin aceste preocupări le continuă pe ale lui Eminescu, prin chestiunile demitologie şi comparatism lingvistic îi anunţă pe Vasile Pârvan, Mircea Eliade. A lăsat şi un Jurnal(1893-1908).Apostolescu, Nicolae (n. 4 mai 1876, Alexandria - m. 2 noiembrie 1918, Piteşti) - comparatist. Discipol allui B. P. Hasdeu. A pus bazele comparatismului literar, adus mai târziu la mare perfecţiune de BazilMunteanu. Teza sa de doctorat, LInfluence des romantiques français sur la poésie roumaine (Influenţaromanticilor francezi asupra poeziei române), susţinută la Paris, a apărut cu prefaţa lui Emile Faguet, 1909,acelaşi care a condus şi teza de doctorat a lui E. Lovinescu. Lucrări importante: LAncienne versificationroumaine (Vechea versificaţie românească), Paris, 1909; Istoria literaturii române, v. I, 1913; v. II, 1916."Apostrof" (din 1990), lunar, Cluj - revistă a Uniunii Scriitorilor editată cu sprijinul Fundaţiei Söros pentruo Societate Deschisă şi al Ministerului Culturii şi Cultelor. S-a remarcat prin echilibru, prin discutarea unorpersonalităţi literare contestate. Redactor şef: Marta Petreu.ARA - vezi Academia Româno-Americană.Arbore, Grigore (nume la naştere: Grigore Popescu, n. 11 iunie 1943, Pietroşiţa, jud. Dâmboviţa) - poet. Astudiat istoria veche şi arheologia la Cluj şi Bucureşti, apoi istoria şi teoria artei la Institutul de arte plastice„Nicolae Grigorescu". Cadru didactic asociat la Institutul „N. Grigorescu” din Bucureşti (1970-1972).Doctoral Degree in History of Art (1973-1975) la Scuola Normale Superiore din Pisa. Stabilit în Italia(1987). Din 1991 expert, apoi director tehnic (1995) în Consiliul Naţional al Cercetării al Italiei (C.N.R.I.).Beletristică: Exodul, 1967; Cenuşa, 1969; Auguralia, 1972; Poeme, 1974; Averse, 1976; Stolul de argint,1979; Retrageri, 1979, antologie; Din toate părţile, 1984. Istoria artei şi culturii: Futurismul, 1976, Cetateaideală a Renaşterii: studiu asupra morfologiei formelor urbane, 1976; Forma ca viziune: Bernini şistilistica barocului, 1984; Arta în timpul monarhiilor absolute, UTET, Torino, 1997. A coordonat colecţiamonumentală de studii Pictura în Europa, publicată de Electa, Milano, 1994. A coordonat ştiinţificrealizarea de mari expoziţii de artă şi cultură. A planificat şi îngrijit sinteza Cavalerii stepelor, Electa,Milano, 1980, dedicată istoriei culturilor antice din Asia Centrală. Recent a îngrijit volumul De la MareaAdriatică la Marea Neagră, veneţieni şi români: trasee istorice comune, 2003. Consilier personal alpreşedintelui României, Ion Iliescu, între 1990-1992, 1992-1996, 2000-2004. Cavaler al Ordinului de Merital Republicii Italiene (1982). Cavaler al Ordinului Serviciu Credincios al României (2002).Arbore, Zamfir (n. 1848 – m. 1933, Bucureşti) – militant socialist. Anarhist. Narodnic. A fost exilat dinRusia în România la 1877, pentru agitaţie în favoarea independenţei României şi pentru că trimetea arme şimuniţie peste Prut, în Moldova. Lucrări: Basarabia în secolul al XlX-lea (1899), Premiul AcademieiRomâne; Dicţionar geografic al Basarabiei (1904).„Arc • Litere Arte" (1990-1994; 1996-1998) – Bucureşti, trimestrial, publicaţie de literatură şi de artăeditată de Fundaţia Culturală Română, destinată propagandei culturale externe. A condus-o George Bălăiţă.Archip, Ticu Sevastia (n. 4 ianuarie 1891, Târgovişte - m. 31 martie 1964, Bucureşti) – scriitoare.Licenţiată a Facultăţii de Matematică din Bucureşti. A frecventat cenaclul Sburătorul. A scris proză de 21
  • 22. sugestie, psihologică: Aventura, 1929; alegorică: Colecţionarul de pietre preţioase, 1931 şi romane deevocare a vieţii de provincie: Oameni, 1941; Zeul, 1949 - din trilogia Soarele negru. Şi-a mai încercatcondeiul în teatral expresionist: Luminiţa, 1927; Gură de leu, 1935.Archirie şi Anadan - carte populară. Ilustrează tema înţelepciunii şi credinţei unui vasal. Îmbină trăsăturileunei scrieri de înţelepciune cu cele ale unui roman de curte. Originea lui asiro-babiloniană s-a stabilit prindescoperirea, în 1906-1907, pe locul cetăţii Elephantina, pe Nil, a textului incomplet, în arameică. În limbaromână romanul a intrat prin filiera slavonă şi s-a modificat sub influenţa folclorului local. MihailSadoveanu a prelucrat un fragment cu titlul Sfaturile preaînţeleptului Arghir către nepotul său Anadan,1908.„Archivu pentru filologie şi istorie” (1867-1870, 1872, Blaj) – revistă de istorie, filologie şi literaturăscoasă de Timotei Cipariu. Este o continuare a programului „Organului luminărei” (1847-1848), scos tot deCipariu. Elementul esenţial al programului îl constituie edificarea unei limbi române unitare (ortografie,gramatică, lexic). Revista nu a publicat literatură, dar a publicat puncte de vedere despre literatura română,înscriindu-se în polemică faţă de Vasile Alecsandri şi Titu Maiorescu. Poziţia etimologizantă a lui Cipariuera opusă celei fonetice a lui Maiorescu.„Argeş" (din 1966, Piteşti), lunar, trimestrial, apoi iar lunar - revistă social-culturală şi literară editată deComitetul Regional, apoi Comitetul Judeţean Argeş. După 1989 editată de Consiliul Judeţean Argeş.Arghezi, Tudor (nume la naştere Ion N. Theodorescu, n. 23 mai 1880, Bucureşti - m. 14 iulie 1967,Bucureşti) - scriitor. Liceul la Sf. Sava (1891-1896). O vreme laborant la Fabrica de zahăr din Chitila(1897), apoi novice la mănăstirea Cernica. Cercurile bisericeşti îl ajută să plece în străinătate (bibliotecar laUniversitarea Catolică din Fribourg, Elveţia, 1905; Paris, 1906; Geneva, 1900-1910, unde a făcut şi o şcoalăde ceasornicari. Întors la Bucureşti, a editat revista „Linia dreaptă" (1904) şi a condus cotidianul „Seara"(1913-1914). Între 1918-1919 e închis pentru colaboraţionism. A debutat ca poet la "Liga ortodoxă" a luiAl. Macedonski, în 1896, cu versuri simboliste şi instrumentaliste. A desfăşurat o intensă activitatepublicistică, remarcându-se prin originalitatea limbajului şi virulenţa pamfletară. A publicat la „Cugetulromânesc", „Adevărul literar", „Lumea", „Gândirea", „Ţara noastră", „Integral", „Ramuri" ş.a. A editatrevista „Bilete de papagal" (1929). Maturizarea poetică a coincis cu exprimarea setei de cunoaştere şi aincertitudinilor existenţiale: Cuvinte potrivite, 1927, volum de debut, Premiul Academiei Române. Areabilitat estetica urâtului: Flori de mucigai, 1931; a configurat din perspectivă cosmică universulmicrocosmic, casnic şi familial: Cartea cu jucării, 1931; Cărticică de seară, 1935; Hore, 1939, marcânduna din cele mai puternice reacţii moderniste ale poeziei româneşti. Ca prozator s-a făcut remarcat prinpamflete: Baroane, 1943, prin încetăţenirea tabletei ca gen: Tablete din Ţara de Kuty, 1933, prin schiţele şiportretele consacrate vieţii monahale, lumii politice şi gazetăreşti sau din închisoare: Poarta neagră, 1930,ca şi prin romanele poetice de critică socială: Cimitirul Buna Vestire, 1936; Lina, 1942. A devenit membrual Academiei în 1955. Spre bătrâneţe a cultivat poezia de ţinută civică şi poemul sociogonic: Cântareomului, 1956, a continuat dialogul cu timpul şi divinitatea, meditând cu tristeţe calmă la condiţia umană:Frunze, 1961; Poeme noi, 1963; Silabe, 1965; Cadenţе, 1965; Litanii, 1967; Crengi, 1970, postum. PremiulNaţional pentru poezie, 1934; Premiul Naţional pentru literatură, 1946; Premiul de Stat, 1955; PremiulHerder al Universităţii din Viena, 1965. Funeralii naţionale. A fost tradus în franceză, italiană, spaniolă,germană, rusă, maghiară, polonă, cehă, bulgară, greacă, suedeză ş.a. Printre traducători enumerăm:Salvatore Quasimodo, Rafael Alberti, Miguel Angel Asturias, Gaston Bachelard, Maria Teresa León ş.a.Tudor Arghezi este una dintre marile personalităţi literare româneşti ale veacului XX, care asigurăcontinuitatea între cultura interbelică şi cea postbelică, permite păstrarea registrelor valorice în perioadarăzboiului rece, ca şi relaţia literaturii române cu literaturile europene. 22
  • 23. Aricescu, C(onstantin) D. (n. 18 martie 1823, Câmpulung - m. 18 februarie 1886, Bucureşti) - scriitor. Aabsolvit Colegiul Sf. Sava, unde i-a avut profesori pe Petrache Poenaru şi Costache Aristia. A încercat sătraducă Les chaînes de lesclavage a lui J. P. Marat. A organizat la Câmpulung o echipă de teatru(1846-1847) şi a participat, în oraşul natal, la revoluţia din 1848, fiind arestat şi surghiunit la Snagov. A fostdirector al Arhivelor Statului (1869-1870; 1871-1876), director al Domeniilor Statului (1870-1871), directoral Imprimeriei Statului (1876), revizor şcolar în judeţele Ilfov, Vlaşca şi în Bucureşti. S-a manifestat capublicist combativ, influenţat de ideile lui Bălcescu. A scris Istoria Câmpulungului, prima residenţă aRomâniei (1855-1856), prima monografie publicată despre istoria unui oraş. A mai publicat Corespondenţăsecretă şi acte inedite ale capilor Revoluţiei române de la 1848, 1873-1874."Arici Pogonici" (1956-1979), lunar, Bucureşti – album vesel pentru cei mici editat de revista pentru copii"Luminiţa". Făcea parte din programul de educaţie al celor foarte mici. Au colaborat condee de prestigiu:Tudor Arghezi, Maria Banuş, Nina Cassian. S-au publicat traduceri din literatura universală, basme şipovestiri populare. Revista a organizat concursuri de creaţie dotate cu premii.Arion, George (n. 5 aprilie 1946, Tecuci) – gazetar, scriitor. Din 1974 lucrează la revista „Flacara” (peatunci condusă de Adrian Păunescu), iar în prezent este preşedinte–director general al S.C. PublicaţiileFlacara S.A. Lucrări: versuri: Copiii lăsaţi singuri, 1979; Amintiri din cetatea nimănui, 1980; eseu:Alexandru Philippide sau drama unicităţii, 1982; Detectiv fără voie. Laudatio pentru romanul poliţist,2004; roman poliţist: Atac în bibliotecă, 1983; Profesionistul. Ţintă în mişcare, 1985; Trucaj, 1986; Pe cepicior dansaţi? - Misterul din fotografie, 1991; Cameleonul, 2001; Anchetele unui detectiv singur, 2003;Spioni în arşiţă, 2003; Necuratul din Colga, 2004; Crime sofisticate, 2009. A publicat şi O istorie asocietăţii româneşti în interviuri, 2 vol., 2005.Aristia, Costache (n. 1800, Bucureşti – m. 18 aprilie 1880, Bucureşti) – actor şi traducător. Fiul unui greccăzut la Misolonghi. A studiat la Academia grecească din Bucureşti. A fost trimis la Paris de prinţesa RaluCaragea, şi ea grecoaică, întemeietoarea teatrului de la Cişmeaua Roşie, pentru a studia jocul actorului Fr. J.Talma. Întors în ţară, a jucat pe scena Teatrului de la Cişmeaua Roşie. A participat la mişcarea Eteriei, a luiIpsilanti, mişcare de eliberare a Greciei de sub otomani, cu care a fost aliat Tudor Vladimirescu, apoi aplecat în Austria şi Italia. În 1824 a studiat la Academia Ioniană din insula Corfu. S-a întors la Bucureşti caprofesor de greacă şi franceză la Sf. Sava (1830) şi profesor de declamaţie la şcoala Societăţii Filarmonice.Acolo i-a avut elevi pe C. A. Rosetti, Costache Caragiali (grec), Eufrosina Popescu. La 1848 a fostcomandant al Gărzii Naţionale. A tradus în româneşte Saul de Alfieri şi Iliada lui Homer, din care s-a tipăritdoar Cântul I. S-a ocupat de îmbogăţirea repertoriului teatral cu piese clasice, ridicând astfel prestigiulteatrului românesc şi pregătind trecerea de la stadiul imitativ la acela creator.Aron, Florian – v. Aaron, Florian.Aron, Petru Pavel – v. Aaron, Petru Pavel.Aron, Teodor – v. Aaron, Theodor.Asachi, Ermiona (n. 16 decembrie 1821, Viena – m. 9 decembrie 1900, Paris) – traducătoare. Fiica lui Gh.Asachi şi a Elenei Tauber. Căsătorită cu Alexandru Moruzzi, descendent de domn, apoi cu istoricul francezEdgar Quinet. A prelucrat povestiri biblice cu titlul Istoria sfântă pentru tinerimea moldo-română, 1840, atradus din Silvio Pellico şi B. Franklin în „Albina românească” şi „Spicuitorul moldo-valah”. După plecareaîn Franţa (1845) scrie (semnând Hermione Quinet) Mémoires d’exile, 1868; Cinquante ans d’amitié:Michelet-Quinet. A avut corespondenţă cu Victor Hugo, Jules Michelet, Louis Blanc ş.a. Spre deosebire detatăl său, a fost de partea revoluţiei de la 1848 ca fenomen înnoitor şi modernizator al Europei. De aceea a şiplecat şi acesta a şi fost substratul apropierii ei de lumea franceză. 23
  • 24. Asachi, Gheorghe (n. 1 martie 1788, Herţa - m. 12 noiembrie 1869, Iaşi) – scriitor. Tatăl său, cleric, atradus din Young şi Bernardin de Saint Pierre. Soţia era italiancă. Asachi a studiat la un colegiu din Lvov(1796-1803), apoi la Facultatea de Filosofie, Litere şi Ştiinţe din acelaşi oraş, urmând în paralel şi un cursspecial de inginerie hotarnică. Şi-a continuat studiile la Viena (1805-1808), unde a făcut astronomie şimatematică cu J. T. Burg. Între 1808-1812 îşi desăvârşeşte la Roma pregătirea artistică (având profesori peMichele Keck, Antonio Canova) şi pregătirea umanistă (călătorind prin toată Italia). A dedicat un sonetzborului cu aerostatul întreprins de d-na Blanchard, publicat în „Giornale del Campidoglio", 1811. Întors înMoldova, a fost numit referendar la Departamentul Trebilor din Afară. În acelaşi an a înfiinţat, pe lângăŞcoala Domnească de limbă greacă din Iaşi, o clasă de inginerie hotarnică, unde a predat matematică,geodezie, arhitectură după manuale alcătuite de el însuşi. A fost organizatorul învăţământului din Moldova.La propunerea lui s-a deschis, în 1814, primul curs de Drept (preda juristul Chr. Flechtenmacher). Tot el apregătit prima reprezentaţie teatrală în limba română (Iaşi, 27 decembrie 1827) şi a iniţiat organizareaConservatorului Filarmonic Dramatic (1836). A iniţiat, de asemenea, publicaţia bilingvă, de propagandăexternă, „Spicuitorul moldo-valah"/„Le Glaneur moldo-valaque" (1841), jurnal ştiinţific, literar şi industrial.A fost agent diplomatic la Viena (1822-1827). A editat prima gazetă în limba română din Moldova, "Albinaromânească" (1829-1835; 1837-1850), având mai multe suplimente. Ca literat a fost un spirit clasicist şimoralist. A scris sonete în manieră petrarchistă: Poezii, 1836, fabule (localizări după Krîlov şi La Fontaine),balade, poeme fantastice care-l premerg pe B. P. Hasdeu: Turnul Butului, 1863, fiind influenţat depreromantism. A mai scris drame, nuvele istorice. El a fost cel care a descoperit la Lvov, în 1833,manuscrisul Ţiganiadei lui Ioan Budai Deleanu, reintegrând epopeea în circuitul valorilor naţionale. Formatîn Italia în perioada Risorgimento-ului, a înţeles importanţa formării conştiinţei naţionale pentru patria sa, încontextul în care pe harta Europei se defineau identităţile naţionale. A acţionat în acest sens toată viaţa,neadmiţând faptul că jumătatea veacului al XIX-lea aducea mari schimbări, forţajul modernizator care a pusalături, după 1848, naţiunile europene, în efortul de a defini ariile valorice ale tuturor popoarelorcontinentului. A fost membru al Academiei din Roma.Asociaţia Culturală Mondială a Evreilor Originari din România (ACMEOR) (din 1980, Tel Aviv,Israel) - adună materiale documentare legate de istoria evreilor din România, din toate timpurile: acte,inclusiv copii xerox, fotografii, cărţi rare, ziare sau tăieturi de presă. În arhiva ACMEOR se află, deexemplu, proiectul primei grădiniţe ebraice de copii la Rishon le-Zion, aşezare ale cărei baze au fost puse deevreii originari din România, printre primii sosiţi în Palestina. Autorul proiectului menţionat este DavidIudelevici (Idelovici), originar din Iaşi, cel care a trimis baronului Rotschild la Paris primul raport privindeducaţia din noile aşezări ridicate în Palestina şi, de asemenea, date despre Rosh Pina, una dintre primeleaşezări din Palestina, ai cărei locuitori veneau de la Moineşti şi au păstrat până astăzi ca port identitar portulnaţional romînesc. Asociaţia organizează periodic seri culturale pe teme literare, artistice, istorice, inclusivprezentări video şi diapozitive, cu scopul de a-şi familiariza membrii cu istoria neamului de care aparţin saude a evoca evenimentele şi personalităţile din trecutul evreilor din România, oriunde s-ar afla. Prin grijaACMEOR sunt organizate excursii pentru cunoaşterea României. Biblioteca Asociaţiei are 15.000 devolume în şase limbi: română, franceză, engleză, germană, idiş (limbă vorbită de evreii europeni, influenţatăfie de germană, fie de polonă) şi ivrit (ebraica de azi, limba oficială în Israel). ACMEOR acordă burse şipremii anuale, între care cele mai cunoscute sunt premiul "Palty", premiul "Kupfer-Schmidt" si premiul"Gorun" pentru realizări deosebite în varii domenii culturale. Începând cu 1994, ACMEOR oferă în fiecarean, ca semn de apreciere, Premiile de prietenie România-Israel. Laureaţii acestora sunt personalităţi dinRomânia, active prin acţiunile menite să dezvolte legăturile prieteneşti dintre cele două ţări. Actualulpreşedinte al ACMEOR este Shlomo Leibovici-Laiş, originar din Botoşani.Asociaţia Culturală Pro Basarabia şi Bucovina (1998 - 1999) – aşa cum au luptat pentru Unirea ceaMare, românii trebuie să lupte pentru reîntregirea ţării cu teritoriul Basarasbiei şi Bucovinei, acesta a fostţelul organizaţiei. Activităţi culturale comune: comemorări comune de date istorice, aniversări ale unorpersonalităţi culturale, ca şi tentativa de a face să renască şi în spaţiile de peste Prut astfel de organizaţii pro- 24
  • 25. unioniste.Asociaţia Editorilor din România (AER) – (fondată în 1991, Bucureşti). Este principala asociaţieprofesională a editării de carte, reunind editori care publică în toate domeniile de interes cultural, în formatclasic sau electronic. Asociaţia reuneşte membri plini, persoane juridice sau fizice autorizate, înregistrate înRomânia, care editează în mod regulat, pe orice suport, cărţi, reviste, ziare, programe de calculator etc.,toate acestea folosite cu scop licit, şi membri afiliaţi, persoane juridice sau fizice autorizate, a căroractivitate este legată de industria cărţii: difuzori, tipografi, furnizori de materiale şi echipamente necesareeditării. Cei 50 de membri ai Asociaţiei acoperă aproximativ 70% din piaţa românească de carte. ObiectivulAsociaţiei este acela de a promova interesele comune ale membrilor săi în variate moduri şi de a-i sprijini înproblemele importante care privesc industria cărţii. De asemenea, Asociaţia este preocupată de promovareaimaginii editorilor români în străinatate, ca şi de dezvoltarea legăturilor între sectoarele importante implicateîn industria cărţii. Cu începere din 2001 apare anual Catalogul editorilor si distribuitorilor de carte. Cuîncepere din anul 2000 AER decernează premii pentru producţia editorială.Asociaţia Independentă a Scriitorilor şi Artiştilor (1935-1936, Bucureşti) - organizată cu scopul de a creao alternativă la Societatea Scriitorilor Români, resimţită ca fiind prea sectară, mai ales în acel deceniu alIV-lea al veacului XX, care anunţa apropierea de conflictul mondial. Au făcut parte: Victor Eftimiu, GeoBogza, Miron Radu Paraschivescu, Al. Philippide, Radu Boureanu, Scarlat Callimachi, Petre Pandrea ş.a., îngeneral scriitori de stânga, respinşi atunci de confraţi din pricina orientării lor ideologice.Asociaţia Literară a României (1845-1848, Bucureşti) - societate literară înfiinţată cu scopul promovăriiliteraturii naţionale. A avut un rol de seamă în pregătirea revoluţiei de la 1848. Membri fondatori: NicolaeBălcescu, Ion Ghica, Dim. Brătianu, C. A. Rosetti, Dim. Bolintineanu, I. Em. Florescu, Cezar Bolliac,Ştefan Golescu, Al. G. Golescu, C. G. Filipescu, Ion Voinescu II, Aug. Treboniu Laurian. Societatea a luatnaştere din iniţiativa cercurilor revoluţionare muntene şi la adăpostul ei funcţiona Asociaţia politică secretăFrăţia, care a generat mişcarea revoluţionară de la 1840 a lui Mitiţă Filipescu. În această Asociaţie nu a fostacceptat şi Ion Heliade Rădulescu, moderat ca opţiune politică. Din Moldova au fost invitaţi: CostacheNegruzzi, Vasile Alecsandri, Costache Negri, Gheorghe Asachi, iar din Transilvania George Bariţiu,Timotei Cipariu, Petre Vasici. Asociaţia a dispus de o tipografie, a acordat burse de studii şi aici s-a discutatmai întâi problema înlocuirii alfabetului chirilic cu alfabet latin.Asociaţia Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO) (din 1984, Bucureşti) - este prima alternativăinstituţională la Uniunea Scriitorilor apărută în câmpul literar românesc postcomunist. Spre deosebire deUniunea Scriitorilor, care păstrează o importantă dimensiune de reprezentare sindicală la nivel naţional acvasi-totalităţii scriitorilor români, ASPRO este o asociaţie de dimensiuni medii, creată pe bază de afinităţi,mal ales ale generaţiei ’80. Profilul său este apropiat de al unei fundaţii cu programe culturale. ASPRO esteorganizatoare sau co-organizatoare a unor evenimente literare şi culturale, festivaluri, târguri de carte,dezbateri şi alte întâlniri ale scriitorilor cu publicul. Gala Premiilor anuale de carte ASPRO, cel maiimportant program al Asociatţei, are loc în Lăptăria lui Enache a Teatrului Naţional din Bucureşti, în cadrulmanifestărilor culturale găzduite de BOOKAREST. Preşedinte: Ion Bogdan Lefter.Asociaţia Românilor din Australia (A.R.A.) (din 1951, Sydney) – organizaţie a românilor de pe întregulcontinent, al cărei scop este păstrarea identităţii de limbă, de tradiţii şi de cultură a românilor emigraţi înAustralia. Editează, din 1951, “Buletinul de informaţii A.R.A.”, iar la iniţiativa membrilor ARA seînfiinţează în 1958 Biserica Română Ortodoxă „Buna Vestire” (Sidney). În 1982 ARA înfiinţează primaşcoală românească. Preşedinţi ai organizaţiei: Lt. col. Gheorghe Sandu (1951, fondator), prof. NicolaeFlorescu (1951-1955), dr. Constantin I. Untaru (1955-1964), Mihai Maghiaru (1964-1966, din 1992 până înprezent), Vasile Cristescu (1966-1969), Nicolae-Nixon Nicoară (1969-1971, 1987-1992), Crăciun Pantiş(1971-1980, 1982-1987), Teodor Silvaş (1980-1982). 25
  • 26. Asociaţia România (1972-1989, Bucureşti) - asociaţie pentru propagandă externă, care promova imagineaRomâniei în lume prin cultură. Ţinea de Ministerul de Externe şi păstra relaţii cu diaspora românească depretutindeni din lume. Director: acad. Virgil Cândea.Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (prescurtat ASTRA,1861-1946, Sibiu) - asociaţie orientată spre afirmarea identităţii naţionale a românilor din Transilvania şiîntărirea solidarităţii lor, în continuarea demersurilor Şcolii Ardelene. Statutele au fost elaborate de GeorgeBariţiu, Ion Puşcariu, Timotei Cipariu, Andrei Şaguna (mitropolit greco-catolic) ş.a. A cooptat membri dinBanat, Crişana, Maramureş şi au fost membri onorifici C.A. Rosetti, Gh. Sion ş.a. A avut la dispoziţie orevistă proprie, „Transilvania", 1868-1946, o editură şi mai multe colecţii. A iniţiat înfiinţarea MuzeuluiASTRA din Sibiu (1905) şi a acordat numeroase burse de studii. Au fost beneficiari Victor Babeş, Gh.Bogdan-Duică, Octavian Goga ş.a..Astaloş, G(h)eorg(h)e (n. 2 octombrie 1933, Bucureşti) - poet şi dramaturg. A absolvit Şcoala Militară deTopografie, Bucureşti. A debutat ca poet cu placheta Şotron, 1970. A scris şi teatru poematic: Vin soldaţii şialte piese, 1969, Premiul Uniunii Scriitorilor, în linia absurdului lui Eugène Ionesco. S-a stabilit în Franţa în1971. A condus revista „Nouvelle Europe" a Parlamentului European. Repatriat din 2003. A publicatvolume de versuri: La lingua del canarino, 1974; Aqua Mater, 1984; Simetrii, 1991; Poeme retorice, 1991;Magma, 1992; Ecuaţia tăcerii, 1996; Parcurs, 1997; Pe muche de şuriu, 1999 şi eseuri: Théâtre Art -Référentiel (Teatrul - artă referenţială), 1976; La pluridimensionnalité du théatre (Pluridimensionalitateateatrului), 1986. A publicat în SUA Contestatory Visions • Five Plays (Viziuni contestatare • Cinci piese),1984, apoi Une prière de trop (O rugăciune mai mult), 1994, Politikon. A publicat cu succes şi proză:Bordel à merde (Bordel de doi bani), 1975; Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-i la Paris, 1996. Cetăţean deonoare al Republicii Franceze (din 1990), laureat al Palmes Académiques (Paris, 2001) şi Cavaler alOrdinului Steaua României (2004).ASTRA (din 1990, Timişoara) - după revoluţia din decembrie 1989 s-a înfiinţat şi funcţionează ASTRApentru Banat, care are în programul său susţinerea unităţii culturale şi a conştiinţei apartenenţei la acelaşipopor a tuturor românilor, fie din lăuntrul, fie din afara graniţelor. Organizează intermitent Festivaluri deartă populară şi simpozioane ştiinţifice, trimite manuale şi cărţi româneşti în zonele defavorizate, dar maiales în Voivodina şi pe Valea Timocului. Fondator: scriitorul Cristea Sandu-Timoc, român născut pe ValeaTimocului.„Astra" (din 1966, Braşov), lunar, trimestrial, apoi iar lunar. Publicaţie culturală editată de ComitetulRegional, apoi Judeţean pentru Cultură, Braşov. Din 1998 editată de Editura Astra a Consiliului JudeţeanBraşov, lunar, cu subtitlul „Revistă de cultură".„Astra • Literară • Artistică • Ştiinţifică" (1915; 1916-1918, Bucureşti) - publicaţie continuată cu „Astrailustrată" (1918-1921), apoi „Astra nouă • Literatură • Artă • Ştiinţă" (1922-1923). Ilustrează, ca atâtea alte„Astre”, voinţa şi necesitatea de a continua marea tradiţie a Asociaţiunii Transilvane, care exprima dorinţade unitate spirituală a tuturor românilor, coordonatele identităţii lor într-o lume în continuă schimbare.“Asymetria” (din 2000) - revistă de cultură, critică şi imaginaţie, apare în română şi franceză, tipărită online. Se ocupă de creaţia emigraţiei, mai ales a românilor din Franţa, dar urmăreşte atent şi fenomenulcultural din ţară, conexiunile între „cele două Românii”. Redactor şef Dan Culcer. “Ateneu” (1964-1994; din 1997, lunar, trimestrial, apoi iar lunar, Bacău) - publicaţie a ComitetuluiRegional, apoi Judeţean pentru Cultură, Bacău. După 1989 şi publicaţie a Uniunii Scriitorilor. Fondator:George Bacovia. Ca şi „Astra” din Braşov, „Familia” din Oradea, „Cronica” din Iaşi, „Orizont” dinTimişoara, „Tomis” din Constanţa, „Argeş” din Piteşti, „Ramuri” din Craiova ş.a., a fost parte a unuiprogram naţional de formare culturală, dar şi ideologică (alături de construirea caselor de cultură, inclusiv lasate, ca şi a bibliotecilor săteşti, orăşeneşti şi municipale), toate aceste reviste apărând în intervalul 26
  • 27. 1964-1966, în aproape toate oraşele capitală de judeţ, cu buget asigurat de stat. În jurul lor s-au formatscriitori, ceea ce a permis crearea de filiale ale Uniunii Scriitorilor. Condee din toată ţara colaborau la acestepublicaţii, se organizau simpozioane şi întâlniri pe profile de creaţie, unele dintre reviste acordau premii. “Ateneul român” (1860-1861, Iaşi) – revistă săptămânală, apoi lunară, cu profil literar şi ştiinţific scoasăde V. A. Urechia. A colaborat uneori şi B. P. Hasdeu. Este prima revistă care dă ideea acestui titlu, folositapoi în mai multe împrejurări. A publicat foarte multe traduceri, de la Aristotel, Tacit, Platon, până laBossuet, Lamartine.“Ateneul român” (1894-1895, Bucureşti) – revistă culturală şi literară cu apariţie lunară. Ea continua, subdirecţia lui T. G. Djuvara, periodicul “Atheneul român”, organ al Societăţii pentru construirea AteneuluiRomân. Ambiţia publicaţiei era aceea de a edifica o cultură românească originală, de a susţine şi impunespiritul creator românesc. Au colaborat: Al. Valhuţă, Duiliu Zamfirescu, D. C. Ollănescu-Ascanio, LazărŞăineanu, Gh. Adamescu, D. Stăncescu ş.a.Ateneul Român – construcţie inaugurată în 1886, arhitect francezul Albert Galleron, pe locul fostului circbucureştean, care era şi el ridicat pe locul grădinilor stolnicului Constantin Cantacuzino. A fost construitprin subscripţie publică. A fost terminat în 1888. Dar Societatea literară “Ateneul român”, pentruconstruirea lăcaşului, a fost iniţiată din 1869, de un grup de intelectuali, printre care Constantin Esarcu, V.A. Urechia, dr. N. Kretzulescu. Cele 8 coloane ionice ale intrării principale au proporţii similare coloanelortemplului Erechteion de pe Acropole. De jur împrejurul marii cupole a edificiului se pot desluşi săpate în zidnumele unor învăţaţi cunoscuţi. Printre ele, cel al lui Miron Costin, Gh. Şincai, D. Cantemir, HeliadeRădulescu, Timotei Cipariu. Fresca sălii mari înfăţişează o sinteză a istoriei româneşti, de la formareapoporului român până la apariţia României Mici. Prima conferinţă organizată în noul local a fost rostită deAlexandru Odobescu la 14 februarie 1888. Junimiştii, dar şi alte mari personalităţi ale culturii române, auţinut aici conferinţe pentru cultivarea publicului. La 24 noiembrie 1890 aici au răsunat versurile închinate deVlahuţă vechilor atenişti, cu prilejul aniversării a 25 de ani de la înfiinţarea Societăţii "Ateneul Român". Auurmat la tribuna Ateneului Nicolae Xenopol, B. Şt. Delavrancea, B. P. Hasdeu, Victor Babeş şi multi alţii.Din 1953 Ateneul este sediul Filarmonicii se Stat George Enescu. Clădirea a rămas până astăzi simbolulspiritului românesc şi nu trebuie uitat că iniţiatorii acestul gest cultural fundamental au fost publicişti şiscriitori. “Aurora română” (1863-1865, Pesta) – revistă literară editată de preotul Ioanichie Miculescu. IosifVulcan a fost redactor al publicaţiei. Revista se resimte din pricina opţiunii latiniste a corifeilor ei. De altfel,revista şi-a încetat apariţia în momentul în care Iosif Vulcan, desprins din această grupare, a scos “Familia”.Autohtonism - curent cultural apărut în România interbelică. A constat în supralicitarea caracteristicilornaţionale, ceea ce a dus la asimilarea lui cu naţionalismul. A fost pregnant în deceniul al IV-lea al veaculuiXX, graţie divergenţelor politice şi problemelor sociale care anunţă apropierea celui de-al doilea războimondial. A avut manifestări în primul rând politice, dar şi culturale. Nichifor Crainic este consideratprincipalul lui reprezentant cultural din perioada interbelică, iar Ioan Alexandru şi Mihai Ungheanureprezentanţi ai curentului din a doua jumătate a veacului XX, deşi nu se reclamă de la predecesori, ciilustrează, mai curând, problemele rezultate din perioada războiului rece.Avram, Andrei (n. 9 mai 1930, Turda) – lingvist. Soţul Mioarei A. A absolvit Filologia la Cluj şi s-aspecializat în fonologie în Cehoslovacia, URSS, Finlanda, Suedia. Cercetător ştiinţific la Institutul deLingvistică din Bucureşti. Lucrări: Cercetări asupra sonorităţii în limba română, 1961, Premiul Academiei;Contribuţii la interpretarea grafiei chirilice. Membru al Societăţii Internaţionale de Ştiinţe Fonetice din1967, al Societăţii Americane de Lingvistică din 1967, al Societăţii de Lingvistică Romanică din 1968, alSocietăţii de Lingvistică Europeană din 1969.Avram, Mioara – (n. 4 februarie 1932, Tulcea – 12 iulie 2004, Bucureşti ) – lingvistă. Soţia lui Andrei A.A absolvit Filologia la Bucureşti. Soţia lui Andrei A. Şefa secţiei Gramatică din Institutul de Lingvistică 27
  • 28. Bucureşti. Profesor la Facultatea de Limba şi Literatura Română din Bucureşti. Lucrări: Evoluţiasubordonării circumstanţiale cu elemente conjuncţionale în limba română, Premiul Academiei, 1959;Gramatica limbii române, ediţia I 1954 (Premiul de Stat, 1954), ediţia a II-a 1963, ediţia a III-a 2004; Studiişi materiale privitoare la formarea cuvintelor în limba română, 5 vol., 1959-1969. A coordonat editareaGramaticii Limbii Române, ediţia standard a Acamemiei Române.Avramescu, Mihai (n. 8 iunie 1914, Felnac, jud. Arad – m. 5 ianuarie 1981, Pancevo, Voivodina) –publicist. Soţul Xeniei A. Buţu. A absolvit Şcoala Normală pentru Învăţători la Arad. A fost învăţătorcontractual (trimis de România prin contract de muncă) la Ecica, în Iugoslavia, din 1935. A profesat apoi laVladimirovaţ. A lucrat pentru Trustul românesc Libertatea din Novi Sad, la publicaţiile „Bucuriapionierilor”, „Lumina”, „Libertatea”. A făcut primul film românesc din Voivodina.Avramescu Buţu, Xenia (nume la naştere: Xenia Buţu, n. 9 august 1926, Vârşeţ,– m. 1991, Pancevo) –profesoară. Soţia scriitorului Mihai Avramescu. A absolvit Liceul şi Şcoala Normală din Vârşeţ. Apoi afost una dintre studentele care a absolvit Şcoala Superioară de Pedagogie şi o perioadă mai scurtă a lucrat lacursul inferior al Liceul din Vârşeţ, pentru că după ce profesorii şi învăţătorii contractuali veniţi dinRomânia în perioada interbelică pentru comunităţile româneşti din Voivodina au fost retraşi (1944), pelângă profesorii existenţi (soţii Pălăgeşiu, Elena Radivoi, Margareta Filip, Ion Matei etc.), în învăţământ s-au angajat şi tinerele cadre din Voivodina pregătite de profesorii contractuali pentru a păstra identitatearomânească a comunităţii respective. După aceea a lucrat la revistele „Bucuria pionierilor”,„Lumina”, ,,Femeia nouă” şi la săptămânalul „Libertatea”. A tradus din sârbă în română mai multemanuale şcolare şi din română în sârbă împreună cu publicistul Sima Petrovici a tradus versuri şiromanul ,,Tinereţe frântă” de Mihai Avramescu.Avangardă - mişcare artistică inovatoare, născută din spirit de negare şi de revoltă. S-a manifestat înperioada interbelică. Cea mai importantă publicaţie a fost „Contimporanul", editată de Ion Vinea. Ea s-aproclamat organ al „constructivismului", deşi revista era deschisă şi futurismului, cubismului,expresionismului şi altor ,,-isme". Alte reviste avangardiste au fost „75 HP" (1924, scoasă de IlarieVoronca), „Punct" (1925, scoasă de Scarlat Callimachi), „Integral" (1925-1928, scoasă de Brunea-Fox,M.H. Маху, Ion Călugăru, Ilarie Voronca), „unu" (1928-1932, scoasă de Saşa Pană), la care au colaborattoţi reprezentaţii avangardei româneşti: B. Fundoianu, Geo Bogza, Tristan Tzara etc. Pentru avangardaromânească Urmuz a fost considerat un precursor. De prin anii 30 avangardiştii se orientează spresuprarealism, curent iniţiat în Franţa şi având caracter de stânga. Reprezentaţii cei mai de seamă au fost:Virgil Teodorescu, Gellu Naum, Miron Radu Paraschivescu, Geo Bogza ş.a.Axinte Uricariul (n. 1670, Scânteia, jud. Iaşi – m. 1733, Iaşi) – cronicar. De condiţie modestă, a fost uricarla logofeţie. Ştia slavonă, greacă, latină. A transcris, din porunca lui Nicolae Mavrocordat, primul domnfanariot, letopiseţele lui Grigore Ureche, Miron şi Nicolae Costin. A făcut interpolări în letopiseţul anonim,care cuprindea evenimentele dintre anii 1661-1709. După moartea lui Nicolae Costin a fost desemnat săalcătuiască o cronică oficială: De la a doua domnie a lui Nicolae Alexandru Vodă, văleat 7720. Este ocronică laudativă a domniei lui Nicolae Mavrocordat.Azarie (sec. al XVI-lea, Moldova) – călugăr şi cronicar. Elevul călugărului Macarie. A scris o Cronicăslavonă în continuarea cronicii lui Macarie, cuprinzând evenimentele dintre 1541-1574, cu intenţia de asprijini dinastia Muşatinilor şi ortodoxia din Moldova. A dăruit câte un exemplar al scrierii lui PetruŞchiopul şi mitropolitului Anastasios. A tradus în slavonă din medio-bulgară textul hagiografic Vieţileregilor şi arhiepiscopilor sârbi.„Azi" (1932-1938; 1939-1950, lunar, Bucureşti) - revistă română de literatură, critică şi artă scoasă deZaharia Stancu. Publicaţie antifascistă.„Azi” - Cotidian politic care apare după revoluţia din decembrie 1989, ca organ al Frontului Salvării 28
  • 29. Naţionale, apoi organ independent. Are, cu începere din 1997, un supliment literar săptămânal: „Azi literar",ca şi unul numit „ABC” (fondate de Ion Cristoiu).BBaba, Ioan (n. 25 noiembrie 1951, Seleuş, Banatul Sârbesc, Iugoslavia) – scriitor şi editor. A absolvitJurnalismul la Universitatea din Bucureşti. Redactor responsabil al programului în limba română laTeleviziunea din Novi Sad. Redactor şef al revistei “Lumina”, parte a grupului Liberatea, Novi Sad.Fondator al cercului cultural Lumina-Honoris Causa. A scris volume de versuri, studii de istorie literară şilexicografie. Lucrări: Popas în timp (1984); Preludiu imaginar (1988); În cuibul ochiului (1989); Oglindatriunghiulară (1990); Poeme incisive (1991); Năzbâtii candide (1994); Mărturisiri, confluenţe (1997);Inscripţie pe aer (1997); Compendiu biobliografic. Scriitori (1997); Mărturisiri, confluenţe (1997); Cămaşade rigoare (1998); Antologia literaturii şi artei din comunităţile româneşti – Banatul iugoslav, în colaborarecu Cătălin Bordeianu (1998); Revers-Avers (1999); Lexiconul artiştilor plastici români contemporani dinIugoslavia - vol I (1999); Cele mai frumoase poezii (2002); Poemele D (2002); Pe şevaletul orizontului(1986); Indiciul unităţii (1988); Antologia literaturii şi artei din comunităţile româneşti vol I (1998);Laptele verde al câmpiei, 5 poeţi din Voivodina (2001); Florilegiu basarabean (2002); Florilegiu bănăţean(2002); Vremea creativităţii lui Slobodan Crnogorac (2003). A tradus din literatura sârbo-croată în românăşi din română în sârbo-croată. Este membru al Societăţii Ziariştilor din Voivodina şi al Asociaţiei Ziariştilordin Serbia. Laureat cu Premiul Svetozar Marković al Societăţii Ziariştilor din Voivodina pentru reportaj(1983 şi 1987) şi Premiul Jurnalistul Anului 2001 al Consiliului Consultativ al Presei din Banat (Făget,2001). Membru al Societăţii Scriitorilor din Voivodina şi al Uniunii Scriitorilor din România.Baba, Mărioara Vojnović (n. 18 decembrie 1950, Seleuş, Banatul Sârbesc) – critic de teatru şi film. Aabsolvit IATC la Bucureşti. A fost ziaristă la Radiodifuziunea din Novi Sad. Opera: Ape cristaline (1980),Ploaie eternă (1992), Dubla fiinţă a naturii (1997), Poeme (1999), La dans cu ciufulitul (2004), Porţileoraşului (2005), Atitudinea cool (2008). Membră a Uniunii Ziariştilor şi Uniunii Scriitorilor din Serbia.Membră a Uniunii Teatrelor Profesioniste din Voivodina, precum şi a Societăţii de Limba Română dinVoivodina, alias Academia de Ştiinţă şi Arte a Românilor din Serbia.Babeş, Vincenţiu (21 ianuarie 1821, Hudoni, jud. Timişoara – m. 3 februarie 1907, Budapesta) – publicist,jurist, om politic. Tatăl lui Victor B. A studiat Dreptul la Timişoara, Karlowitz, Pesta. Secretar al ÎnalteiCurţi de Casaţie şi Justiţie a Austriei. A fost un luptător activ pentru cauza românească. În perioada1849-1862 a fost trimis la Viena pentru a apăra drepturile românilor, apoi la Pesta (1862-1864). Fondator alPartidului Naţional al Românilor (preşedinte între 1881-1891), membru în Dieta Transilvaniei (1860-1890),a contribuit la separarea Bisericii Ortodoxe Române de cea sârbească şi la înfiinţarea Mitropoliei de la Sibiu(1864). El l-a îndemnat pe fiul său, Victor Babeş, reputat microbiolg aflat în Franţa, să se întoarcă în ţară. Acolaborat la numeroase publicaţii: “Gazeta Transilvaniei”, “Amicul poporului”, “Telegraful român” ş.a. şi ascris, pe lângă studii dedicate cauzei româneşti, versuri şi epigrame. Lucrări: Cauza limbelor şinaţionalităţilor în Austria, 1860; Năciunea fără năciune, versuri în spirit latinist, 1843. Criticămodernizarea cu orice preţ în Reflexiile asupra poeziei noastre, 1844. Membru fondator al SocietăţiiLiterare Române (1866), devenită Academia Română.Bacalbaşa, Anton (n. 21 februarie 1865, Brăila - m. 10 octombrie 1899, Bucureşti) - scriitor. A debutat catribun al mişcării socialiste. A fost cooptat în Consiliul General al Partidului Socialist-Democrat, de unde ademisionat în 1894. A fost redactor al ziarului „Dreptatea" (1896), organ liberal (grupare desprinsă dinPSDR), secretar la Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, deputat conservator de Ilfov (1894). A scos„Moftul Român" împreună cu I.L. Caragiale (1893-1901), a colaborat la „Adevĕrul", „Democraţia socială”, 29
  • 30. „Munca” ş.a. Antijunimist. A scos publicaţia „Moş Teacă • Jurnal ţivil şi cazon" (1895), păstrând numeleprincipalului său erou literar: Moş Teacă, 1893. A fost primul care a publicat o transpunere prescurată aCapitalului lui Karl Marx. A mai avut doi fraţi publicişti: Constantin şi Ion.Baciu, Ştefan (prenume la naştere Ştefan Aurel, n. 29 octombrie 1918, Braşov - m. 7 ianuarie 1993,Honolulu, S.U.A.) - poet, eseist. A făcut Liceul Andrei Şaguna din Braşov, unde l-a avut profesor pe EmilCioran. A absolvit Dreptul la Bucureşti (1941). A fost secretar de redacţie la „Gândirea", director la„Universul". În 1946 a rămas la Berna, pribegindu-se în condiţiile în care în România se instaurasocialismul. De acolo a plecat la Rio de Janeiro (1949). A fost profesor de civilizaţie hispano-americană laSeatle, S.U.A. (1962-1964), apoi în Honolulu. A debutat cu versuri: Poemele poetului tânăr, 1935, PremiulFundaţiilor Regale, Premiul Societăţii Scriitorilor Români, Premiul Academiei Române şi a scris apoipoezie: Poeme de dragoste, 1936; Căutătorul de comori, 1939; Cetatea lui Bucur, 1940; Muzica Sferelor,1943; Cântecul mulţimii, 1944; Poemele poetului pribeag, 1963; Ukulele, 1967; Neîmpliniri, 1980; Poemelepoetului singur, 1980; Singur în Singapore, 1988. A scris versuri şi în limbile spaniolă, portugheză, engleză,germană. A mai publicat eseuri: Aron Cotruş, 1964; Urmuz, 1978 şi memorii: Praful de pe tobă, 1980;Microportrete, 1984. La Bucureşti i s-au mai publicat în 1996, postum, volumul de evocări Însemnărileunui om fără cancelarie şi Scrisoare de recomandare şi alte schiţe anacronice.Baconsky, A(natol) E(milian) (n. 15 mai 1925, Cofa, jud. Hotin, Basarabia - m. 4 martie 1977, Bucureşti) -poet. Părinţii săi au fost Eftimie, preot şi Liuba. Frate cu Leon B. A absolvit Facultatea de Drept din Cluj. Afost redactor şef la „Almanahul literar" din Cluj (devenit revista „Steaua”). A publicat lirică meditativă,elegiacă ori incisiv ironică, având accente suprarealiste: Cântece de zi şi cântece de noapte, 1954, Premiulde Stat; Fluxul memoriei, 1957; Cadavre în vid, 1969, Premiul Uniunii Scriitorilor. A scris şi proză lirico-fantastică: Echinoxul nebunilor şi alte povestiri, 1967 şi a tradus din Quasimodo, Lundkvist, Carl Sandburgş.a.: Panorama poeziei universale contemporane 1900-1950, 1972, Premiul Uniunii Scriitorilor. A fost unfin exeget de poezie: Poeţi şi poezie, 1963; Meridiane • Pagini despre literatura universală contemporană,1965. A publicat Remember • Fals jurnal de călătorie, 2 vol., 1977. Postum i-au apărut Corabia luiSebastian, 1978 şi romanul Biserica neagră, 1998. Din aceeaşi familie spirituală şi prieten cu PetruDumitriu.Baconsky, Leon (n. 4 mai 1928, Lencăuţi, Basarabia) – critic literar. A studiat filologia la Universitatea dinCluj, unde a şi devenit apoi profesor. Frate cu A.E.B. Lucrări: Marginalii critice şi istorico-literare, 1968;Literartura în actualitate (în colaborare cu A. Marino, I. Pascadi, I. D. Bălan, Matei Călinescu şi I. Vlad).Coautor la Dicţionar analitic de opere literare româneşti, 4 vol., 1998-2003. Colaborator la Dicţionarul generalal literaturii române, vol. II-VI, 2004. Traduceri din Merimée, Cronica domniei lui Carol IX, 1986 şi, încolaborare cu Rodica Baconsky: Maurice Brion, Rembrandt, 1974; J. M. Casal, Civilizaţia Hindusului şienigmele ei, 1978; M. Rheims, Infernul curiozităţii, vol. I-II, 1987; J. Felisle, H. H. Lee-Janke, M.C. Cormier(coordonator), Terminologia traducerii, 2005.Bacovia, George (nume la naştere G. Vasiliu; n. 17 septembrie 1881, Bacău - m. 22 mai 1957, Bucureşti) -poet. În 1903 a plecat la Bucureşti spre a urma Facultatea de Drept. S-a retras după un an. L-a cunoscut peAlexandru Macedonski. În 1907 s-a înscris la Facultatea de Drept din Iaşi şi a colaborat la „Versuri şiproză" a poetului simbolist I. M. Raşcu. Şi-a luat licenţa în 1911. N-a profesat. În 1914 s-a internat la unsanatoriu de tuberculoşi de lângă Bucureşti. Volumul Plumb, 1926 a fost premiat de Ministerul Artelor şi deAcademia Română. Din 1925 s-a stabilit la Bacău, fiind redactor şef la "Ateneul cultural". A obţinut premiulSocietăţii Scriitorilor Români (1925) şi Premiul Naţional pentru Poezie (1934). Din 1928 s-a stabilit laBucureşti, unde a continuat să scrie versuri simboliste şi de inspiraţie socială: Сu voi, 1930; Comedii înfond, 1936; Stanţe burgheze, 1946, exprimând plenar sinteza naţională a simbolismului în linia Rollinat şiVerlaine. A scris şi proză, de asemenea simbolistă: Bucăţi de noapte, 1926. Cu înclinaţii sociale şi apetitpentru stânga ideologică, Bacovia a rămas ca poet al toamnei şi tristeţii, într-o lume neprielnică existenţei 30
  • 31. plenare a omului ca individ, a rămas drept simbolul omului izolat şi înfrânt de forţe pe care nu le poatecontrola.Bagdasar, Nicolae (n. 1896, satul Idrici de Jos, com. Roşieşti, Vaslui – m. 21 aprilie 1971, Bucureşti) –filosof. Doctorat în filologie la Berlin (1926). Profesor la Universitatea din Iaşi. Ca secretar al SocietăţiiRomâne de Filosofie (1928-1940), a întemeriat Editura Filosofică. Destituit din învăţământul superior(1949), devine director de secţie al Institutului de Istorie din Bucureşti ( 1949 – 1950 ), apoi consilierstiintific al Institutului de Istorie al Academiei R. P. R., referent ştiinţific al Institutului de Istorie şi Filologieal Academiei (Filiala Iaşi), între anii 1953 – 1956, coordonator ştiinţific al Dicţionarului EnciclopedicRomân (1956 – 1958). Lucrări: David Hume, Cercetare asupra intelectului omenesc, 1936; Teoriacunoştintei, 2 volume, 1941; ed. a II-a, 1944; Antologie filosofică. Filosofi străini, 1943; Din problemeleculturii europene, 1998, postum; Critica raţiunii practice. Întemeierea metafizicii moravurilor, traducerealui Kant, 1999, postum. Membru corespondent la Academiei Române (1942), titlu ridicat la reorganizareainstituţiei (1948), reînregistrat 1990. Membru al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice (1970).Bahnaru, Vasile (n. 24 octombrie 1949, Miclăuşeni, rn. Nisporeni, Republica Moldova) – filolog,specializat în limbi romanice. A studiat la Facultatea de Filologie a Universităţii Pedagogice de Stat IonCreangă din Chişinău (1972–1976). A fost profesor la şcoala medie nr. 29 din Chişinău, laborant, şefinterimar al Secţiei de dicţionare monolingve la Institutul de Limbă şi Literatură (actualmente Institutul deFilologie) al AŞM, între 1988–1989 militând direct pentru revenirea la alfabetul latin. Director general alDepartamentului de Stat pentru Edituri, Poligrafie şi Comerţul cu Cărţi al Republicii Moldova (1990),director adjunct al Centrului Naţional pentru Standarde de Limbă )1992-1993), director executiv alAsociaţiei Naţionale de Terminologie (1993–1998), redactor coordonator al Editurii Ştiinţa (1998–2006),cercetător ştiinţific coordonator la Institutul de Filologie al AŞM, apoi, din 2009, director interimar alacestuia. Lucrări: Mutaţii de sens (cauze, modalităţi, efecte) (1998), Dicţionar de omonime (în colaborare),1988; Dicţionar explicativ pentru elevi (în colaborare), 1990, Practicum la lexicologie (în colaborare), 1991;Mic dicţionar de neologisme (în colaborare) (Bucureşti, 1994); Dicţionar de omonime, 2005; Dicţionar deantonime, 2007; Elemente de lexicologie şi lexicografie, 2008.Bajor Andor (n. 30 septembrie 1927, Oradea - m. februarie 1991, Cluj) - prozator de etnie maghiară. Aabsolvit Facultatea de Filosofie-Istorie la Cluj (1951). A fost asistent universitar (un an), apoi redactor larevista „Napsugár" din Cluj. Vocaţia lui o constituie proza scurtă gen Karinthy Frigyes: Kerek perec (Peşleau), 1958; Potoli különkiadás (Ediţie specială infernală), 1968; Hóvirágméz • Mesék, karcolatok(Ghiocei • Poveşsti), eseuri, 1986; Apróhirdetés • Humoresszék (Mică publicitate • Schiţe comice), 1989; Azírástudó becsülete (Onoarea condeierului), 1997. A tradus în maghiară Eminescu, Topârceanu ş.a.Balaci, Alexandru (n. 12 iunie 1916, Aurora, jud. Mehedinţi - m. 7 martie 2002, Bucureşti) - italienist. Aabsolvit Facultatea de Litere din Bucureşti şi şi-a trecut doctoratul cu teza Neoclasicismul italian dinperioada carducciană şi pre-dannnunziană • Figura poetului Giovanni Pascoli, 1943. A fost şeful Catedreide limba şi literatura italiană de la Facultatea de Limbi Romanice şi decan al Facultăţii de Limba şiLiteratura Română din Universitatea Bucureşti, prorector, director la Accademia di Romania din Roma(1969-1973). A scris numeroase studii despre literatura italiană, un Dicţionar italian-român, 1991 şi atradus în româneşte multe capodopere ale literaturii italiene. A scris importante studii despre: GiosuéCarducci, 1947; Dante Alighieri, 1966; Francesco Petrarca, 1968; Leopardi, 1972; Boccaccio, 1976;Torquato Tasso, 1982; Luigi Pirandello, 1986 ş.a. Membru titular al Academiei Române (1994), membru laAccademia Letteraria Italiana - Arcadia, la Union Culturelle Européenne, preşedinte al Asociaţiei Românepentru Naţiunile Unite (1974) şi vicepreşedinte al Federaţiei Mondiale a Organizaţiilor pentru ONU (1979),vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor (1981-1989).Balada - specie a poeziei epice populare ori culte, cu originea în Evul Mediu european. De obicei narează 31
  • 32. faptele unui erou implantat în tradiţiile şi obiceiurile populare, o legendă, o profundă idee filosofică. Caspecie interferă adesea cu cântecul bătrânesc, care tratează mai ales evenimente memorabile, fapte istorice.Ex.: Mioriţa, Toma Alimoş.Balcanism - concept definit generic prin apartenenţa la lumea orientală, dar cu pigment folcloric specificpopoarelor din Peninsula Balcanică. În termeni artistici se traduce prin gustul pentru pitoresc, culoare,aparentă superficialitate, rafinament al abordării existenţei, hedonism. Tipic şi scris programatic pentruilustrarea balcanismului este ciclul de poeme Isarlâk de Ion Barbu.Bálint Tibor (n. 12 iunie 1932, Cluj) - scriitor de etnie maghiară. După ce a absolvit liceul în oraşul natal, adevenit redactor la ziarul „Igázság" din Cluj şi apoi la „Napsugár", din acelaşi oraş. A debutat în 1936 cuvolumul de nuvele Csendes utca (Stradă liniştită). A mai scris despre periferia Clujului interbelic: ZokogóMajom (Maimuţa plângăreaţă), 1969, Premiul Uniunii Scriitorilor. A mai publicat volumul Kenyér ésgyertyaláng (Pâine şi foc la lumânare), 1975, tradus cu titlul Câinii după gratii, 1978; Zarandoklás apanaszfalhoz (Pelerinaj la zidul plângerii), 1978, Premiul Uniunii Scriitorilor; Bábel toronyháza (Blocul dinBabilon), 1996. A tradus în maghiară pe G.M. Zamfirescu, Eugen Barbu ş.a.Balmuş, Constantin (n. 25 mai 1898, Rungeni, jud. Vaslui - m. 13 iulie 1957, Bucureşti) - cercetător. Aabsolvit Literele şi Filosofia la Iaşi, s-a specializat în greacă şi latină la Bonn, Berlin şi Şcoala Română dinRoma. Doctor docent, profesor la Universitatea din Iaşi şi Bucureşti. Călătorii de studii în Franţa, Grecia,Elveţia, Germania. Unul dintre cei mai recunoscuţi specialişti ai domeniului. A lăsat Istoria poeziei latine înepoca arhaică, 1927; Curs de gramatică istorică a limbii latine • Fonetica, morfologia, sintaxa, 1936;Antologie latină, 10 vol. Membru al Academiei Române (1948).Balmuş, Pavel (n. 18 august 1944, Sărăţenii Noi, rn. Orhei, Basarabia) – critic şi istoric literar. A absolvitFacultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Chişinău (1966). A fost redactor la TeleviziuneaMoldovenească (1966–1968), custode general, secretar ştiinţific, apoi director adjunct (1979–1983) alMuzeului Republican de Literatură Dimitrie Cantemir (azi Muzeul Literaturii Române MihailKogălniceanu). Redactor la editurile Literatura artistică (1983–1989) şi Cartier (2000–2002). Preşedinte alSocietăţii Bibliofililor din Republica Moldova (din 1992), coordonator al Centrului Naţional de Hasdeulogiede pe lângă Biblioteca Municipală B.–P. Hasdeu (din 1998). Lucrări: Pagini din istoria culturii şi literaturiimoldoveneşti (1979), Studii şi materiale despre Alexandru şi Boleslav Hâjdău (1984) ş.a. A îngrijit selecţiidin creaţia lui B.-P. Hasdeu – Principii de lingvistică, 1974, Publicistică în ziarul „Traian”- 1869–1870,1998), Alexandru Hâjdău (Domnia Arnăutului: proză, poezie, publicistică, 1987; Scrieri alese, 1986; Clipede inspiraţie, 2004). A îngrijit şi prefaţat volume de opere ale lui Miron Costin, Dosoftei, Dimitrie şi AntiohCantemir, Alexandru Donici, Vasile Alecsandri, Garabet Ibrăileanu, Alexandru Macedonski, ConstantinStere şi ale altor înaintaşi.Balogh Edgár (n. 7 septembrie 1906, Timişoara - m. 19 iunie 1996, Cluj) - istoric literar şi publicist. Aabsolvit liceul la Bratislava (1924) şi universitatea la Praga (1924-1928). Din 1937 s-a dus la Braşov, apoi laCluj, ca publicist. A fost redactor şef al revistei „Kórunk" (1957-1970). Autor al unei istorii a publicisticiimaghiare din România. A publicat volume de publicistică: Egyenes beszéd (Cuvânt drept), 1957; Én tintásesztergapadom (Strungul meu pătat cu cerneală), 1967. Proza este axată mai ales pe elementulautobiografic: Mesterek és kortársak (Maeştrii şi contemporanii), 1975. Şi-a scris confesiunile: Intelmek,1972 şi mai multe lucrări dedicate revistei „Kórunk".Baloş, Olimpiu Mihai (n. 24 octombrie 1950, Torac, Banatul Sârbesc, Voivodina – m. 4 iunie 2008, NoviSad) – jurnalist şi poet. A absolvit Liceul Român de la Vârşeţ şi Facultatea de Limba Română laUniversitatea din Bucureşti. A fost ziarist în Redacţia programului în limba română a Postului de RadioNovi Sad, unde a redactat ,,Emisiunea matinală” şi emisiunea ,,Lunea sportivă”, respectiv a colaborat laemisiunile ,,Panorama culturală” şi ,,Emisiunea pentru ascultătorii de la sate”. A fost profesor de limbaromână la Torac, unde a iniţiat revista „Litera” şi a organizat un deceniu şi jumătate tradiţionala manifestare 32
  • 33. culturală ,,Eminescu în durată eternă”. Ca scriitor a făcut parte din gruparea Trustului Libertatea. Volumede versuri: Lebăda de bronz, 1971; A lăcrimat o frescă, 1976; Supa de duminică, 1982; Piatra, 1989; Întredouă coperte, 1995; Sub geana cerului, 1999, Versuri pentru mileniul trei, 2003. A fost membru al UniuniiZiariştilor din Iugoslavia şi preşedinte al Filialei Torac a Societăţii de Limba Română din Voivodina. Aprimit Premiul de Excelenţă al Societăţii de Limba Română (S.L.R.) şi Premiul III pentru poezie (uniculacordat) la Concursul ,,Lumina 50” organizat în 1997, cu prilejul semicentenarului revistei de limbă,literatură şi artă a românilor din Serbia.Balotă, Nicolae (n. 26 ianuarie 1925, Cluj) – istoric literar. Absolvent al Facultăţii de Litere şi Filosofie dinCluj. A debutat cu versuri: Din spuma mărilor, 1929. Arestat în 1949 pentru şase luni, a făcut din nouînchisoare în perioada 1956-1962. Apoi a fost cercetător la Filiala clujeană a Institutului de Lingvistică alAcademiei şi cercetător la Institutul de Teorie Literară din Bucureşti. Apublicat la revista Cercului Literarde la Sibiu în 1945 Lucrări: Euphorion, 1969; Urmuz, 1970; Labirint, 1970; Arte poetice ale secolului XX •Ipostaze româneşti şi străine, 1976; Opera lui Tudor Arghezi, 1979; Mapamond literar, 1983; Lupta cuabsurdul, 1971, Premiul Academiei; De la Ion la Ioanide, 1974, Premiul Uniunii Scriitorilor; Scriitorimaghiari din România, 1982. Emigrat în 1979, se stablieşte din 1981 în Franţa. Până în 1990 (anulpensionării şi al primirii cetăţeniei franceze) este profesor la Universitatea François Rabelais dinTours; este invitat al multor universităţi europene pentru cursuri, conferinţe, colocvii, congrese; din1979 lucrează şi la Radio Europa Liberă, timp de 15 ani. În perioada 1990-2000 îi apar volume deeseuri şi memorialistică şi în ţară: Parisul este o carte; Calea, Adevărul, Viaţa; Caietul albastru,memorii. Primeşte Premiul Fundaţiei "Flacara" pentru literatură; Premiul Aron Cotruş al revistei"Familia" din Oradea pentru opera critică; Premiul Opera Omnia, Cluj şi Oradea; Premiul Naţionalde Literatură al Uniunii Scriitorilor.Baltag, Cezar (n. 26 iulie 1937, Mălineşti, Basarabia - m. 20 mai 1996, Bucureşti) - poet. Absolvent alFacultăţii de Filologie din Bucureşti. Redactor la „Luceafărul", apoi la „Viaţa românească", unde a fostredactor şef după 1989. A debutat cu placheta Comuna de aur, 1960. S-a remarcat printr-o poezie profundmeditativă, nemetaforică: Vis planetar, 1964; Răsfrângeri, 1966, Chemarea numelui, 1995, Premiul UniuniiScriitorilor; Monada, 1968; Odihnă în ţipăt, 1969; Unicorn în oglindă, 1975; Euridice şi umbra, 1988;Ochii tăcerii, 1996, B.P.T. A practicat şi stilul livresc: Madona din dud, 1973, Premiul Uniunii Scriitorilor;Şah orb, proză, 1971. A tradus în româneşte Mircea Eliade - Istoria credinţelor şi ideilor religioase, 3 vol.,1981-1988.Baltazar, Camil (nume la naştere Leibu Goldstein, n. 7 septembrie 1902, Moara-Putna, jud. Suceava - m.27 aprilie 1977, Bucureşti) – poet. A colaborat la mai toate publicaţiile interbelice şi de după război. A scoso revistă proprie - „Tiparniţa literară" (1928-1931), împreună cu Petru Comamescu. A tradus şi stilizat dinliteraturile germană şi engleză: Pearl Buck, Heinrich şi Thomas Mann, E. M. Remarque ş.a. A debutat subsemnul „poeziei pure", cultivată la noi şi de Ion Barbu, tot sub influenţa lui Paul Valery: Vecernii, 1923.Ulterior a evoluat spre o lirică senzual-bucolică: Tărâm transcendent, 1939; Soare pe zăpezi, 1965;Violoncel solar, 1972; Ghirlanda iubirii, 1975. A mai scris evocări în proză: Contemporan cu ei, 1962 şieseuri despre Trakl, Mateiu Caragiale ş.a.: Scriitor şi om, 1946.Banat – regiune a regatului dacic al lui Burebista, se întinde pe ambele părţi ale Dunării, fiind mărginit lanord de Carpaţi, la vest de râurile Mureş şi Tisa. A continuat să fie parte a provinciei romane Dacia. Până înaceastă regiune a ajuns, pe Dunăre, Imperiul Bizantin, edificând o cetate (veacul al XII-lea d.H.) pe o insulăa Dunării aflată în faţa Turnu Severinului de azi. La începutul veacului al XIV-lea se pune fundamentulcetăţii Timişoarei, capitală a provinciei, de către constructori italieni. Provincia a fost intens disputată deotomani, austrieci, maghiari, sârbi, români. În prezent este împărţită în două, Banatul Românesc aparţineRomâniei (18.966 km.2), iar Banatul Sârbesc (9.276 km.2) aparţine Voivodinei. Din relaţiile actuale aleRomâniei cu Serbia şi Muntenegru amintim faptul că pe 26 aprilie 1879 România şi Serbia au stabilit relaţiidiplomatice la nivel de legaţii, legaţiile fiind ridicate la nivel de ambasadă pe 1 ianuarie 1939. La 13 mai 33
  • 34. 1941 relaţiile diplomatice dintre cele două ţări au fost întrerupte, ele fiind restabilite la 24 ianuarie 1945, lanivel de reprezentanţă diplomatică şi ridicate la nivel de ambasadă la 1 martie 1956. În prezent la Podgorićafuncţionează Consulatul General al României, şi, după deschiderea Consulatului General al României laVârşeţ, urmează un altul la Zaječar. Serbia şi Muntenegru ca stat are Ambasadă la Bucureşti şi ConsulatGeneral la Timişoara din anul 1974. Românii din Serbia şi Muntenegru, aflaţi în Banatul Sârbesc, suntorganizaţi în Comunitatea Românilor din Serbia, au şcoli (până la nivel de liceu, precum şi un InstitutPedagogic cu lumba de predare română), Societate de Limba Română, Fundaţia Libertatea, care cuprindecasă de presă şi editură precum şi reviste, au un Muzeu al Tradiţiilor Româneşti. Acestea nu includ însă şipe românii de pe Valea Timocului. Prin deplasarea punctului de vărsare a Mureşului în Tisa Ungaria deţineazi 284 km.2 din Banatul Sârbesc. Zona a fost colonizată în mai multe rânduri: 1717-1740 – colonizareacarolină, care a adus în principal germani, cunoscuţi azi sub numele de Şvabi (după zona de provenienţăSuabia), dar şi bulgari, sârbi, italieni; 1744-1772 – colonizarea tereziană, care a adus în principal protestanţigermani, ca şi alte categorii de oameni, în principal pedepsiţi, zona fiind considerată un teritoriu dedeportare. Românii mutaţi în sudul Dunării, mai ales din Transilvania fugeau de asuprirea maghiară, iar ceidin Oltenia fugeau de sărăcie; 1820 – colonizarea Munţilor Semenic cu familii aduse din Bohemia. Caurmare a acestei politici imperiale, Banatul este puternic colorat etnic. Românii au societăţi, edituri,publicaţii în limba maternă (la Novi Sad, Pancevo, Vârşeţ). Pe lângă românii din Bantul Sârbesc,recunoscuţi ca atare, există însă şi românii de pe Valea Timocului, cărora li se spune vlahi, nu suntrecunoscuţi ca români, deoarece aparţin limbii române formate chiar în sudul Dunării, n-au emigrat dinRomânia. Ei îşi păstrează tradiţiile şi limba română numai în familie. Din 2004 există pentru românii de peValea Timocului Centrul Cultural Informativ al Românilor, cu sediul la Brestovaţ, comuna Bor. ScopulCentrului este culegerea si prelucrarea literaturii ştiinţifice, culturale, didactice şi istorice, la fel ca şipublicarea şi prezentarea moştenirii române în formă scrisă, dar şi pe suport video, audio şi alte mijloacemoderne de comunicare. După înfiinţarea Mişcării vlahilor şi românilor din Iugoslavia, sub conducerea luiDimitrie Crăciunovici, şi după reluarea publicării revistei „Vorba noastră” (interzisă 44 de ani), situaţia s-aschimbat, grupul etnic român din regiune căpătând dreptul la afirmarea identităţii naţionale şi a tuturorcelorlalte drepturi care decurg din acesta. Evaluările făcute în noile condiţii asupra numărului vlahilor dinnord-estul Serbiei, răspândiţi în 320 de localităţi rurale (din care 200 curat româneşti) şi 20 de oraşe, arată cănumărul lor a crescut, după unii, la peste 200 000, iar după alţii la peste 600 000. De asemenea, dialecteleromâneşti din sudul Dunării – aromâna, megleno-româna şi istro-româna acoperrau parţial zona BanatuluiSârbesc, dar se întindeau cu mult mai la sud, unele până în Grecia (Epir) şi Bulgaria, altele până în Slovenia.Din comunitatea românilor din Banatul Sârbesc, ca şi a aromânilor, există o puternică emigraţie, plecatăspre România, dar şi spre Europa Occidentală (mai ales Austria şi Germania, dar şi SUA), care a datintelectuali de prestigiu, în diverse domenii. În perioada interbelică învăţători din România au formatgeneraţii de intelectuali români în Banatul Sârbesc. După revoluţia din 1989 contactele culturale dintrepatria de origine şi Banatul Sârbesc s-au multiplicat, Societatea ASTRA pentru Banat, ca şi alte asociaţii dindiverse provincii româneşti, inclusiv Basarabia, promovează schimburile culturale, contribuind astfel lasincronizarea culturală a tuturor românilor.Banciu, Axente (n. 10 august 1875, Sălişte, Sibiu - m. 13 august 1959, Sibiu) - profesor şi publicist.Bunicul lui Paul Eugen B. Intre 1898-1916 a fost profesor la Liceul Românesc din Braşov. A fost membruactiv al societăţii ASTRA (secţia literară). A publicat volume şi broşuri în folosul şcolilor româneşti dinTransilvania. A colaborat la publicaţiile "Familia", "Tribuna" editată la Arad, "Dreptatea" (Braşov), "Ţaranoastră" (Sibiu), "Românul" (Arad), "Cuvântul poporului" (Săliştea Sibiului), "Societatea de mâine" (Cluj),"Transilvania", "Romania nouă", "Ardealul", "Anuarul liceului din Braşov", "Gazeta Transilvaniei".Intemeiază şi conduce revista "Ţara Bârsei" din Braşov (1929 - 1939). Contribuie la înfiinţarea MuzeuluiASTRA şi a Bibliotecii din Braşov. Membru al Academiei Române.Banciu, Carmen Francesca (n. 25 octombrie 1955 în Lipova, Arad). A frecventat Cenaclul de Luni al luiNicolae Manolescu de la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti. În prezent trăieşte la Berlin caliber profesionistă, având colaborări în presa germană. A debutat în 1984 cu volumul de povestiri Manual 34
  • 35. de întrebări. În Germania a publicat volumele: Fenster in Flammen, roman, 1992; Filuteks Handbuch derFragen, 1995; Vaterflucht, roman, 1998 şi Ein Land voller Helden, roman, 2000. În 1998 i-a apărut înRomânia romanul O zi fără preşedinte.Banciu, Paul Eugen (n. 30 noiembrie 1943, Botoşani) – prozator şi eseist. Nepotul lui Axente B. Liceul laAlba Iulia, Artele Plastice la Timişoara, Filosofia la Cluj. Secretar general de redacţie al revistei „Orizont”(1972-2003), director al Bibliotecii Judeţene Timiş. Lucrări: Casa Ursei Mari, debut, Premiul UniuniiScriitorilor, 1978; Reciful, 1979; Zigguratul, 1982; Sărbătorile, 1981; Muflonul, vol. I 1986, vol. II 1989;Casa de pânză, 1995; Demonul discret, 1996; Noaptea strigoilor, 1996; Picătura de cucută, 1997;Remora, 1998; O călătorie cu aeroplanul peste muntele erodat, 1999; Marii fericiţi, 2000; Infinitul rău,2001; Grădina lui Epicur, 2003. Distins cu Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Cavaler, 2002.Bantaş, Andrei (n. 30 noiembrie 1930, Iaşi - m. 27 ianuarie 1997, Bucureşti) - anglist. A absolvit englezala Universitatea din Bucureşti, unde a fost apoi profesor. Preşedinte al Uniunii Profesionale a Interpreţilor şitraducătorilor (1994-1997), membru în numeroase asociaţii internaţionale de lingvistică aplicată. A lăsat 40de dicţionare (cu 60 de reeditări) anglo-române şi poliglote, 30 de cursuri universitare de limba şi literaturaengleză, studii monografice despre autori anglo-americani. A tradus în jur de 160 de volume de proză dinautori englezi şi americani, după cum a şi tradus în engleză numeroşi scriitori români. Lucrări: Micdicţionar englez-român, 1971, reeditare 1997; Dicţionar englez-român, 75000 de cuvinte, 2004. A tradusdin: A.J. Cronin, Samuel Butler, W.S. Maugham, Isaac Asimov, Howard Fast, H.G. Wels, Thomas Hardy,Oscar Wilde, A. Conan Doyle, Charles Dickens, Robert Anderson, Christopher Malrowe, W. Shakespeare,Tennessee Williams, H. Ogden, Arthur Koestler ş.a. Din română în engleză a tradus din: Mihai Eminescu,împreună cu Leon Leviţki, 1978 (Premiul Uniunii Scriitorilor), Alexandru Ivasiuc, Augustin Buzura,Urmuz, Camil Petrescu, Lucian Blaga, Marin Sorescu, D.R. Popescu ş.a.Bantoş, Alexandru (n. 23 iunie 1950, Hiliuţi, rn. Râşcani, Republica Moldova) – publicist şi editor. SoţulAnei B. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Chişinău (1973). A lucrat laRadioteleviziunea Moldovenească (1973–1981), la Editura Cartea moldovenească (1981–1982), la redacţiaziarului „Tinerimea Moldovei” (1982–1986), la revista „Moldova” (1986–1990). În 1991, împreună cuNicolae Mătcaş şi Ion Dumeniuk, a fondat revista de ştiinţă şi cultură „Limba Română”, prima publicaţiecare poartă în titlu numele corect al limbii oficiale a Republicii Moldova. În calitate de redactor-şef adjunct(1991–1994), apoi de redactor-şef (din 1994), a asigurat plasarea publicaţiei în prim-planul vieţii cultural-ştiinţifice de la est de Prut. Între timp revista s-a implicat activ în procesul de renaştere naţională a românilorbasarabeni, fiind apreciată pentru calitatea discursului publicistic în întregul areal cultural românesc. Publicăpermanent articole, studii, reportaje, interviuri vizând diverse aspecte ale reafirmării unităţii neamului,valorificării patrimoniului lingvistic, literar şi cultural autohton. Îngrijeşte rubrici, antrenând la elaborareaacestora scriitori şi savanţi locali şi de peste hotare. A lansat proiecte literare şi culturale finalizate prineditarea unor numere speciale cu impact direct asupra cunoaşterii fenomenelor culturale şi sociale de peambele maluri ale Prutului: Limba română este numele corect al limbii noastre; Literatura românăcontemporană din Republica Moldova; Metodica predării limbii şi literaturii în gimnaziu şi în liceu; Fărămagistru – o lume mai mult decât săracă, un număr de revistă consacrat în întregime lui Eugeniu Coşeriu. Afost prim-vicedirector general al Departamentului de Stat al Limbilor (1992–1994), este autor de proiect şidirector al Casei Limbii Române Nichita Stănescu din Chişinău (din 1998). Distins cu Ordinul Pentru Meritîn grad de Comandor (2000) şi Medalia Mihai Eminescu a Guvernului Republicii Moldova (1996).Bantoş, Ana (n. 7 aprilie 1951, Chirianca, rn. Străşeni, Republica Moldova) – critic şi istoric literar. Soţialui Alexandru B. Licenţiată a Facultăţii de Filologie a Universităţii de Stat din Chişinău (1973). Doctor înfilologie la Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi (1998), discipol al acad. Constantin Ciopraga. Din 1973laborant, cercetător ştiinţific, cercetător ştiinţific coordonator la Institutul de Limbă şi Literatură (aziInstitutul de Filologie) al AŞM. Director adjunct (2006–2007), director (2007-2009) al Institutului. Membrual Uniunii Scriitorilor din Moldova (1986) şi din România (2000). Redactor-şef adjunct al revistei „Limba 35
  • 36. Română” (Chişinău). Titular al Catedrei de Literatură Universală a Universităţii de Stat din Chişinău (din2001). Investighează literatura română dintre Prut şi Nistru în raport cu fenomenul european, cu literaturaclasică şi contemporană europeană. A colaborat la enciclopedia Literatura şi Arta Moldovei, 2 vol. (1985–1986). A participat la colocvii internaţionale (la Universitatea din Aix-en-Provence, 2002; AcademiaRomână, filiala Iaşi, 2002). Lucrări: Creaţie şi atitudine (1985), Dinamica sacrului în poezia basarabeanăcontemporană (Bucureşti, 2000), Recuperarea autenticului (2006). Premiul pentru critică al UniuniiScriitorilor din Moldova (2001). Diploma de Onoare a Prezidiului AŞM (2001).Banu, George (n. 22 iunie 1943, Merei, jud. Buzău) – critic de teatru. A absolvit Institutul de Artă teatralădin Bucureşti. Plecat la Paris în 1975. Fondator şi director artistic al Academiei Experimentale a Teatrelor.Lucrări: Bertolt Brecht ou le Petit contre le grand, 1981; Brook: études... textes... propos..., 1985; ClaudeRégy : metteur en scène déraisonnable: dossier, 1993; Lacteur qui ne revient pas: journées de théâtre auJapon, 1993; Antoine Vitez: la fièvre des idées, 1994; Les cités du théâtre dart : de Stanislavski àStrehler..., 2000; Livada de vişini, teatrul nostru. Jurnal de spectator, 2000; L’Oubli – Uitarea, 2001;Lespace théâtral, 2002; Panorama sfârşitului de secol. O panoramă subiectivă, 2003; Ultimul sfert desecol teatral, 2004; Lhistoire des larmes; Lempéreur de la perte; Le roi du plagiat, 2005. Profesor emeritla Sorbona, preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, 1994-2001, comandor alOrdinului Steaua României (2002), Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor al Republicii Franceze (2005).Membru în juriul Festivalului Internaţional de Teatru. Doctor Honoris Causa al Universităţii de ArtăTeatrală şi Cinematografică din Bucureşti, 2006.Banuş, Maria (n. 10 aprilie 1914, Bucureşti – m. 14 iulie 1999, Bucureşti) - poetă. Evreică după etnie. Aabsolvit Facultatea de Drept din Bucureşti. A debutat cu o lirică a adolescenţei plină de senzualitate şicandoare. Poezia matură transcrie elanul civic, orientarea spre viaţa socială: Ţara fetelor, 1937 - debut;Fiilor mei, 1949, Premiul Academiei; Bucurie, 1949, Premiul de Stat; Ţie-ţi vorbesc, Americă!, 1955;Tocmai ieşeam în arenă, 1976; Portretul de la Fayum, 1970; Oricine şi ceva, 1972. A tradus din Rilke,Puşkin, Goethe, Shakespeare, Pablo Neruda, Nazim Hikmet, André Frenaud, August Strindberg ş.a.: Dinpoezia de dragoste a lumii, 2 vol., 1974. A mai publicat memorii: Sub camuflaj, 1978; publicistică: Dincronica acestor 5 ani, 1955, teatru: Îndrăgostiţii, 1954; Magie întârziată, 1970; Himera, 1980; Noiembrie,inocentul, 1981; Horloge à Jaquemart, 1987. A obţinut Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (1986) pentruîntreaga activitate. Laureată a Premiului Herder (1989). S-a stabilit în Franţa după 1989.Barac, Ioan (nume la naştere Ioan Popovici, n. 1776, Alămor, jud. Sibiu - m. 12 iulie 1848, Braşov) -scriitor. A absolvit studiile juridice la Cluj. Profesor în Şcheii Braşovului, a fost „magistratual translator" alPrimăriei din Braşov, unde l-a avut coleg, apoi a devenit ginere al lui Radu Tempea, filolog. A întemeiatprimul periodic românesc din Braşov, „Foaia duminicii”, 1837. A tradus şi prelucrat romane populare:Halima, 1836-1840, a scris în spiritul Şcolii Ardelene un basm alegoric în versuri despre cucerirea Daciei decătre Traian: Istoria despre Arghir şi Elena cea frumoasă şi pustiită crăiasă, 1801.Baranga, Aurel (nume la naştere Aurel Leibovici, n. 20 iulie 1913, Bucureşti - m. 10 iunie 1979, Tel Aviv,Israel) - dramaturg şi publicist. Studii medicale. După război a fost membru al unor colegii redacţionale:„Viaţa românească", „Teatru”, „Contemporanul", redactor şef la revista „Urzica". Membru în Comitetul deconducere al Uniunii Scriitorilor. Plecat în Israel în anii ’70. A debutat cu versuri: Poeme cu orbi, 1933. Ascris reportaje: Ninge peste Ucraina, 1945, teatru de respiraţie socială: Bal la Făgădău, 1946; Pentrufericirea poporului, 1951, împreună cu Nicolae Moraru, Premiul de Stat; Mielul turbat, 1953, Premiul deStat; Interesul general, 1962; Sfântu Mitică Blajinu, 1967; Opinia publică, 1967; sau abordând teme alevieţii intime şi de familie: Siciliana, 1961; Travesti, 1969; Simfonia patetică, 1973; Viaţa unei femei, 1976,Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. A tradus din Jean Paul Sartre şi Valentin Kataev. A mai scris:Pamflete, 1955, publicistică: Teze şi paranteze, 1974, Fabule, 1977 şi Jurnalul de atelier, 1982, postum. 36
  • 37. Barbilian, Dan - v. Barbu, Ion.Barbu, Eugen (n. 20 februarie 1924, Bucureşti - m. 7 septembrie 1993, Bucureşti) - prozator. Soţul actriţeiMarga B. A absolvit Şcoala de ofiţeri de jandarmi. A audiat cursuri la Facultatea de Drept, Litere şiFilosofie, fără a le absolvi. Redactor şef la „Luceafărul" (1962-1968) şi „Săptămâna" (1970-1989). Membrucorespondent al Academiei (1974), laureat al Premiului Herder (1978), în care calitate l-a desemnat cabursier pe Corneliu Vadim Tudor. Sensibil la pitoresc, a realizat romanul periferiei bucureştene de altădată:Groapa, 1955, volum de debut; Balonul e rotund, Unsprezece, 1956 evoluând spre cuprinderea problemeloristoriei: Şoseaua Nordului, 1959; Facerea lumii, 1964; Princepele, 1969, Premiul Academiei; Săptămânanebunilor, 1975; Incognito, 4 vol., 1975-1980, vol. I - Premiul Uniunii Scriitorilor, roman în jurul căruia aexistat un Raport de plagiat, şeful comisiei fiind criticul Nicolae Manolescu. A publicat mai multe volumede nuvele: Oaie şi ai săi, 1958; Prânzul de duminică, 1962, reportaje: Pe-un picior de plai, 1957; Foameade spaţiu, 1969; Jurnal în China, 1970. A publicat şi eseistică: Măştile lui Goethe, 1967; O istorie polemicăşi antologică a literaturii române de la origini până în prezent, vol. I - Poezia română contemporană, 1975,iar în ultima vreme scenarii de film: Bietul Ioanide după G. Călinescu şi altele, care cuprind episoadeeroico-romantice din istoria naţională, multe în care a jucat soţia sa. Membru corespondent al AcademieiRomâne (1974).Barbu, Ion (nume la naştere Dan Barbilian, n. 19 martie 1895, Câmpulung, jud. Argeş - m. 11 august 1961,Bucureşti) – matematician şi poet. S-a înscris la Facultatea de Matematică din Bucureşti, pe care a întrerupt-o din cauza războiului. Şi-a luat licenţa în 1921 şi a plecat la Götingen, Germania, pentru doctorat. A audiatcursurile lui Hilbert, dar, atras de literatură, s-a stabilit la Tübingen, unde studia prietenul său Tudor Vianu,apoi la Berlin. Debutase ca poet în 1918 în „Literatorul" lui Alexandru Macedonski. Din 1924 a fostprofesor de matematică la Giurgiu – de unde era Vianu, al cărui tată, medic, l-a şi găzduit – şi la Bucureşti.Şi-a trecut doctoratul în 1929 cu Gh. Ţiţeica (teza Reprezentări canonice ale adunării funcţiiloripereliptice), fiind profesor la Catedra de Geometrie a Facultăţii de matematică de la Universitatea dinBucureşti. Ca matematician s-a ocupat (cu numele Dan Barbilian) de fundamentarea axiomatică ageometriei (spaţiile Barbilian). A publicat poezie la „Contemporanul", „Revista nouă", „Viaţa literară",„Cetatea literară" ş.a. A semnat articole critice la „Ideea europeană", „Vremea" ş.a. Destinul poetic, pornitdintr-un orgoliu de adolescent - un pariu cu Tudor Vianu - s-a împlinit prin poeme unde parnasianismul şibalcanismul se sublimează într-un mod original: După melci, 1921; ciclul Isarlâk, volumul Joc secund,1930, Premiul Academiei Române, aflat sub semnul lui Mallarmé şi Paul Valéry (teoria poeziei pure).Membru post mortem al Academiei Române (1991).Barbu, Vasile (n. 6 septembrie 1954, Uzdin) – animator cultural. A absolvit liceul sârb la Covăciţa şiFacultatea de Filologie la Novi Sad. S-a întors la Uzdin şi a fost director al Căminului Cultural Doina(1984-1987), preşedinte fondator al Societăţii literar-artistice Tibiscus (ca şi editurii şi revistei „Tibiscus”)de la înfiinţare (1990), preşedinte al Consiliului Consultativ al Zilelor presei bănăţene (din 1997), preşedinteal Asociaţiei Sportive Unirea din Uzdin şi al Clubului de handbal, vicepreşedinte al Consiliului Naţional alRomânilor din Serbia şi Muntenegru (2003/2004) şi preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor în grai bănăţean dinVoivodina (din 2002). A susţinut cenaclul literar Ion Bălan, pe care l-a îmbogăţit cu revista „Cumpăna”. Apublicat versuri în revistele româneşti din Voivodina, dar şi la “Tribuna” (Cluj), “Anotimpuri literare”,“Renaşterea bănăţeană” (Timişoara), “Dacia literară” (Iaşi), “Bucovina literară” (Suceava), “Porto Franco”(Galaţi), “Glasul naţiunii” (Chişinău), “Dreptatea” (New York) ori “Plai românesc” (Cernăuţi). A lansat în1994 la Uzdin Festivalul Internaţional de Poezie Drumuri de spice, ca şi Festivalul George Gârda – TodorCreţu Toşa de literatură în grai bănăţean. Membru al Uniunii Scriitorilor din Serbia şi al Uniunii Scriitorilordin România. Distins cu Premiul Ethnos, 1995 acordat de Fundaţia culturală Ethnos din Bucureşti; PremiulDamian Ureche pentru poezie, 1995, acordat de Societatea pentru Literatură şi Artă Sorin Titel dinTimişoara; Premiul Eminescu, 1996, acordat de Inspectoratul pentru cultură al judeţului Suceava şi EdituraLumina (Drobeta Turnu Severin). Membru de onoare al S.C. Ginta Latină din Iaşi, S. C. Avram Iancu din 37
  • 38. Sălaj, al Mişcării Literare Paradoxiste din Phoenix (Arizona, S.U.A.).Barbulov, Nicolae (n. 7 iunie 1931, Straja) – ziarist. A absolvit Liceul român de la Vârşeţ. Redactor alemisiunii de radio Universitatea populară la Radio Novi Sad. S-a ocupat de evenimentele politice interne,dar şi de acelea legate de colaborarea româno-iugoslavă (întâlnirile la nivel înalt de la Belgrad, Bucureşti,Timişoara, Porţile de Fier). Redacor şef al Programului în limba română la Radio Novi Sad şi alprogramelor de documentare ale Televiziunii din Novi Sad. A tradus în româneşte manuale de şcoală.Membru al Uniunii Ziariştilor din Iugoslavia.Barcianu-Popovici, Daniil – v. Popovici Barcianu, DaniilBarcianu-Popovici, Sava – v. Popovici Barcianu, SavaBariţiu, George (nume la naştere : Gheorghe Pop, n. 24 mai 1812, Jucul de Jos, jud. Cluj - m. 2 mai 1893,Sibiu) - ziarist, istoric. A absolvit gimnaziul la Blaj, liceul piarist şi Facultăţile de Drept şi Filosofie la Cluj,1892. Este influenţat în gândire de Petru Maior. Întors la Blaj, a studiat Teologia (printre profesori: SimionBărnuţiu, Timotei Cipariu). În 1835 a fost numit profesor de fizică la Liceul din Blaj, apoi a fost chemat săconducă Şcoala română din Şcheii Braşovului. Fondator al „Gazetei de Transilvania" (1837), a condus-opână în 1849. Participant la revoluţia de la 1848 în Transilvania, deputat în Parlamentul de la Pesta, fondatorşi preşedinte al Partidului Naţional Român. A iniţiat primele spectacole de teatru în limba română dinTransilvania. A fost unul dintre fondatorii ASTRA (1861). Adevărata lui vocaţie a fost ziaristica politică şiculturală, dar s-a manifestat şi în critica literară şi estetică, unde a fost influenţat de Goethe, Hegel,Winkelmann, Lessing, K. J. Weber ş.a. A scris versuri ocazionale, pentru diverse spectacole şi a tradusteatru din Shakespeare, Schiller. A scris şi proză, de fapt prelucrări după autori romantici minori, germanisau englezi. Se remarcă însă povestirile cu subiect din istoria naţională: O privire preste ţinutul Haţegului înTransilvania, 1838. De asemenea, a avut o contribuţie însemnată la istoria Transilvaniei: Părţi alese dinistoria Transilvaniei pe două sute de ani în urmă, 3 vol., 1889-1891; Noţiuni relative la economia socială şila istoria civilizaţiei din Transilvania (1877). A editat colecţia Enciclopedia României, 10 vol. Membrufondator al Societăţii Academice Române (1866), preşedinte al Academiei Române (1893).Baroc - stil al artei europene situat în timp între Renaştere şi Iluminism (secolele al XVII-lea – al ХVIII-lea), care afirma îndepărtarea de echilibrul clasic prin ornamentaţie excesivă, cultivarea grandiosului şidramatism interior al operei. A dat şi un baroc literar, care se recunoaşte prin fraza încărcată, cu multeepitete şi detalieri descriptive. Dincolo de recunoaşterea stilistică, barocul se recunoaşte şi prin subiecteleîncărcate, cu multe episoade secundare şi cotituri ale acţiunii, care fac ca adesea barocul să fie confundat cuprolixul. Totuşi, stilul baroc poate fi „curat” rămânând ceea ce este, astfel încât ornamentele lui să compunăun întreg frumos organizat şi uşor de ţinut minte.Baronzi, George (n. 20 octombrie 1828, Brăila – m. 28 mai 1896, Bucureşti) – scriitor. La origini, familiaeste grecească, din insula Zante. A fost director de prefectură al judeţelor Vlaşca, Covurlui, Ialomiţa. A scrisversuri, teatru şi proză, fiind, în registrul apetitului literar, al izvoarelor sale, ca si al temperamentului, unspirit cu totul înnoitor. Din păcate, adesea proiectul nu e dus la bun sfârşit din lipsă de talent. Totuşi, pentrua doua jumătate a veacului al XIX-lea, rămâne un scriitor care propune motive, teme, moduri de abordare cevor fecunda literatura română a veacului XX: romantismul tenebros, istoria naţională, exotismul, inclusiv învalorificarea literară a filosofiei indiene. Versuri: Cugetările singurătăţei, 1847; Nopturnele, 1853;Danubianele, 1859; Fabule alese, 1868; Legende şi balade, 1876. Proză: Heptameron, 1861; MistereleBucureştilor, 3 vol., 1862-1864; Biciul lui Dumnezeu, 1884; Fontana zânelor, 1896. Teatru: Matei Basarabsau Dorobanţi şi seimeni, 1858; Drapelul sângerat, 1880; Dama de cupă, 1880; Daciada, 1890; Minahaiduceasa, fata codrilor, 1894. Eseuri: Călătoria printre secolii istorici, 1870; Amor, Patria şi Dumnezeudupă poeţii indiani, 1874. A tradus din Lammenais, Alexandre Dumas Tatăl şi Fiul, Byron, Eugène Sue, Fr.Guizot. A colaborat intens la diverse publicaţii: „Curierul românesc”, „Zioa”, „Presa română”, „Românul”,„Naţionalul”, Unirea”, „Revista Carpaţilor”, „Ghimpele”, „Literatorul” ş.a. Anticipează tipul de „scriitor 38
  • 39. total”, care poate face din orice întâmplare subiect literar.Bart, Jean (nume la naştere: Eugeniu P. Botez, n. 24 noiembrie 1874, Burdujeni, jud. Suceava - m. 12 mai1933, Iaşi) - scriitor. Pseudonimul este numele unui amiral francez (1650-1702). A făcut carieră militară(comandor de marină, profesor la Academia Navală din Constanţa). Ca scriitor s-a format în atmosfera„Contemporanului". Este primul scriitor român care a cultivat jurnalul de bord şi schiţa marină ca genliterar: În Deltă, 1925; Peste ocean • Note dintr-o călătorie în America de Nord, 1926; Schiţe marine dinlumea porturilor, 1928. Opera sa literară cea mai importantă este Еuropolis, 1933, romanul unui portromânesc. A fost influenţat de ideologia poporanistă. A şi pictat marine, cele mai multe sunt expuse laAcademia Navală din Costanţa. Unele cărţi şi le-a ilustrat singur. Membru corespondent al AcademieiRomâne (1922).Bartalis János (n. 29 iulie 1893, Apaţa, jud. Braşov - m. 17 decembrie 1976, Cluj) - poet. A făcut ŞcoalaNormală la Cluj (1909-1913), Institutul Pedagogic la Budapesta (1916-1919). A funcţionat ca profesor deliceu în Ungaria (1933-1941), apoi ca bibliotecar şef la Universitatea din Cluj (din 1941). În 1945 şi-a luat laCluj doctoratul în Filologie. A fost descoperit ca scriitor de prozatorul maghiar Kosztolányi Dezső. Aevoluat de la poezia bucolică: Föld a párnám (Pământul mi-e pernă), 1930 la una modernist-expresionistă:Pedig tavasz jön (Şi totuşi vine primăvara), 1957; Idő, ne fuss! (Timpule, nu fugi!), 1965.Basarabia – numele regiunii este legat de familia domnitoare Basarab. În 1350, Nicolae Alexandru, fiul luiBasarab I, domnitor al Ţării Româneşti, duce o campanie împotriva tătarilor. Reuşeşte să-i împingă pe tătaridincolo de Nistru şi numeşte Basarabia teritoriul cuprins între Prut şi gurile Dunării. Teritoriul areaproximativ 45.000 km2. În următoarele secole devine parte integrantă a Moldovei. În 1812, prin Tratatuluide la Bucureşti încheiat în urma războiului ruso-turc, otomanii cedează sudul Basarabiei Imperiului Ţarist,însă ruşii ocupă întreg teritoriul. Teritoriul rămâne sub ocupaţie rusească până în 1918 când, pentru scurttimp, devine republică şi ulterior votează unirea cu România. În 1940 este ocupată de trupele sovietice caurmare a Pactului Ribbentrop-Molotov. După dezmembrarea Uniunii Sovietice, în 1991, RepublicaSovietică Moldovenească se declară independentă sub numele de Republica Moldova, situaţie în care se aflăşi azi. Limba de stat este limba română. În calitatea sa de stat independent Republica Moldova are toatestructurile politico-sociale, economice şi culturale ale unei ţări. Din punct de vedere cultural – literarîndeosebi – trebuie să remarcăm că există Academia de Ştiinţe cu numeroase institute de cercetări,învăţământul superior, Uniunea Scriitorilor, reviste, edituri, librării. Toată dezvoltarea culturală a Basarabieia fost aşezată pe baze proprii în condiţiile în care provincia era ruptă de restul ţării, unde cultura fusesecentralizată, pentru întreaga Moldovă capitala fiind la Iaşi. Vocile culturale ale Basarabiei postbelice au avutdrept sursă, pe de o parte, rezistenţa la asimilarea de către modelul sovietic, bazată pe recurgerea la folclor şichestiunea ţărănească (majoritatea populaţiei), pe de alta modelul sovietic, intens susţinut de centrul de laMoscova în perspectiva integrării socialiste, în toată perioada apartenenţei provinciei la spaţiul rus şisovietic. Desnaţionalizarea masivă, ca şi colonizarea masivă, n-au reuşit să împiedice renaşterea culturală aprovinciei şi a identităţii româneşti, chiar înainte de perioada Gorbaciov, când recunoaşterea limbii româneca limbă de stat a devenit un fapt - de altfel nu fusese decât o „ascundere” a ei, „limba moldovenească”însemnând, ca termen, o recunoaştere a substanţei lingvistice, dar o ecranare a recunoaşterii aderenţeispaţiului Basarabiei la spaţiul lingvistic al României. Era o înlocuire a termenului care exprimă unitatealingvistică a spaţiului românesc cu unul rezultat din apartenenţa geografică a provinciei, la fel cum ai spunecă austriecii vorbesc limba austriacă şi nu germană.Basm - specie а epicii populare în proză bazată mai ales pe elementul fantastic, simbolizând lupta dintrebine şi rău, cu biruinţa finală a binelui. Principalele personaje pozitive: Făt Frumos, Ileana Cosânzeana.Principalul personaj negativ: Zmeul Zmeilor. Basmul poate fi fantastic, nuvelistic, animalier. A nutritfantezia multor scriitori culţi: AI. I. Odobescu, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Vasile Voiculescu, TudorArghezi, Victor Eftimiu ş.a. Culegeri: Petre Ispirescu - Legendele şi basmele românilor (vol. I) şi Ghicitorişi proverbe (vol. II), 1872-1876; I. G. Sbierea - Poveşti populare româneşti, 1871. Despre basm: M. Gaster -Literatura populară, 1883, B.P. Hasdeu – Basmul, 1894, Lazăr Şăineanu - Basmele române, 1895, G. 39
  • 40. Călinescu - Estetica basmului, 1958.Bassarabescu, I(oan) A. (n. 30 decembrie 1870, Giurgiu - m. 29 martie 1952, Ploieşti) - prozator. Aabsolvit Literele şi Filosofia la Bucureşti. Profesor de limba şi literatura română la Ploieşti.Inspector generalal Învăţământulu primar (1912), preâfect de Prahova (1918) şi senator. A scris despre viaţa oraşului deprovincie. Maestru al genului scurt: nuvela, schiţa: Noi şi vechi, 1909; Pe drezină, 1924; Un om în toatăfirea, 1927; Domnul Dincă, 1928. Membru corespondent al Academiei (1909), exclus în 1948, reînregistratîn 1990.Bădărău, Dan (n. 6 decembrie 1893, Iaşi – m. 2 iulie 1968, Bucureşti) – filosof. A studiat Ştiinţele Juridice,apoi Literele şi Filosofia la Paris şi Iaşi. A fost profesor de Logică la Universitatea din Iaşi. Şef de secţie laCentrul de Logică al Academiei Române (1949-1968). Raţionalist. Lucrări: Despre instituţia bergsoniană(1925), Virtualităţile noţiunilor (1927), Dimitrie Cantemir şi Van Helmont (1961), Filosofia lui Cantemir(1964), Categoriile lui Aristotel (1965), Logos şi Ethos (1968). Membru corespondent al AcademieiRomâne.Băieşu, Ion (nume la naştere: Ion Mihalache, n. 2 ianuarie 1933, satul Băieşti, com. Aldeni, jud. Buzău - m.21 septembrie 1992, New Jersey, S.U.A.) - prozator şi dramaturg. A absolvit Şcoala de Literatură şiFacultatea de Filologie la Bucureşti. A colaborat la "Almanahul literar" de la Cluj. A fost redactor la revista"Albina", la „Scânteia tineretului". A debutat cu volumul de schiţe umoristice şi satirice Necazuri şi bucurii,1956. A publicat, în acelaşi gen, volume precum: Noaptea cu dragoste, 1962; Oameni cu simţul umorului,1964; Iubirea e un lucru foarte mare (povestiri cu Tanţa şi Costel), 1967; Iertarea, 1968, Premiul UniuniiScriitorilor; dramatizare după nuvela Acceleratul din volumul Sufereau împreună, 1966; Umor, 1970; Laiarbă albastră, 1973; Chiţimia, 1973, piesă de teatru, Premiul Uniunii Scriitorilor; Pompierul şi opera,1976; Omul care ne trebuie, 1978, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti; În căutarea sensuluipierdut, 1979, Premiul Uniunii Scriitorilor; Umorul la domiciliu, 1982; Boul şi viţeii, 1985, teatru; Balanţa,1985, ecranizată de Lucian Pintilie; Un activist al suferinţei, vol.1, 1991; Tristeţea vânzătorului de sticlegoale, 1992. A scris scenarii de film: Mere roşii, 1977, Premiul Asociaţiei Cineaştilor; Omul care netrebuie, 1978.Băieşu, Nicolae (n. 24 iunie, 1934, Caracuşenii Vechi, jud. Hotin, azi r. Briceni, Basarabia)– folclorist. Aabsolvit Facultatea de Istorie şi Filologie a Universităţii de Stat din Chişinău. Cercetător la Institutul deFilologie, secţia Folclor, al AŞM, şef al Sectorului Folclor al Institutului de Filologie al Academiei deŞtiinţe a Republicii Moldova (din 1999). Lucrări: Poezia populară moldovenească a obiceiurilor de AnulNou, 1972; Poezia obiceiurilor calendaristice, 1975; Folclor moldovenesc: Bibliografie (1924-1967), 1968;Folclorul ritualic şi viaţa, 1981; Rolul educativ al folclorului copiilor (în rusă), 1980; Sărbători domneşti,vol. I, 2004, vol. II, 2007; Tradiţii etnofolclorice ale sărbătorilor de iarnă (2008).. A făcut şi culegeri defolclor: Folclor din părţile codrilor, 1973; Folclor din Bugeac, 1982; Folclor din nordul Moldovei, 1983;Folclor din stepa Bălţilor, 1986; Folclor din ţara fagilor, 1993. Distins cu Premiul Dacia al MinisteruluiCulturii al Republicii Moldova, Premiul Academiei Române, Medalia Meritul Civic, Premiul UniuniiScriitorilor din Republica Moldova şi Medalia Dimitrie Cantemir a Academiei de Ştiinţe din RepublicaMoldova (2009).Băileşteanu, Fănuş (n. 21 iulie 1947, Sălcuţa, jud. Dolj – m. 30 aprilie 2008, Bucureşti) – critic şi istoricliterar. A absolvit Facultatea de Filologie la Universitatea din Bucureşti. A fost secretar de redacţie la revista„Manuscriptum”, apoi publicist comentator la revista “Academica” (1990–1991), redactor responsabil al“Analelor Academiei Române”, şef al Biroului de presă al Academiei şi, din 1994, director adjunct alBibliotecii Academiei Române. A excelat în comentarea fenomenului literar contemporan: Abside, 1979;Refracţii, 1980; Eseuri, 1982; Personalităţi culturale româneşti din străinătate, 1999; Feţele rostirii, 2002.A colaborat la alcătuirea ediţiei de Opere Mihail Sadoveanu, 8 volume. 40
  • 41. Bălăiţă, George (n. 17 aprilie 1935, Bacău) - prozator. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii dinIaşi şi a fost redactor la revista „Ateneu" din Bacău, iar din 1979 secretar al Uniunii Scriitorilor, apoidirector al Editurii Cartea Românească (1980-1989) şi redactor şef al publicaţiei „Arc" a Fundaţiei CulturaleRomâne. A debutat în 1965 cu volumul de schiţe şi povestiri Călătoria, proză de tip simbolic, formată prinsimbioza dintre tradiţionalism şi modernism. După un volum de nuvele, Conversând despre Ionescu, 1967,a publicat romanele care i-au asigurat un loc de frunte printre prozatorii contemporani: Lumea în două zile,1975, Premiul Uniunii Scriitorilor, reeditat în 1993 fără tăieturile operate de cenzură şi Uceniculneascultător, 1977, Premiul Academiei, tradus în germană în 1982. A contribuit la traducerea în româneştea romanului Cevengur de Andrei Platonov. A editat volumul Antologia scriitorilor israelieni de limbăromână, 1998.Bălan, Ion (n. 10 iunie 1925, Iablonka ori Iabuka, adică Mărul, lângă Vârşeţ – m. 1 iunie 1976, Belgrad) –scriitor şi animator cultural. A semnat şi cu pseudonimul Ion Păduraru. A absolvit Şcoala Normală laVârşeţ, apoi Şcoala Superioară de Pedagogie de la Zrenianin cu specializarea limba română. A lucrat laTrustul Libertatea din Pancevo din 1948, fiind responsabil pentru revistele “Bucuria copiilor” şi “Lumina”.A adus în paginile “Libertăţii”, la rubrica sa culturală, numeroşi debutanţi din toată Iugoslavia. Lucrări:Cântecul satului meu, versuri, 1947; Brazdă-n primăvară, versuri, 1952; Flăcări în noapte, proză, 1953;Drumuri în nori, proză, 1960; Contribuţii la trecutul cultural al românilor din Voivodina, 2 vol., 1973,1976; Opere alese, 3 vol., (Versuri; Proză; Publicistică), 1979, postum, editat de Radu Flora.Bălan, I(on) D(odu) (n. 5 octombrie 1929, Vaidei, Hunedoara) - critic şi istoric literar. Profesor laFacultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, rector al Universităţii (în 1989), apoi profesor şi laUniversitatea Spiru Haret. . În perioada când a fost vicepreşedinte al Consiliului Culturii şi EducaţieiSocialiste (echivalent al Ministerului Culturii în perioada 1969-1989) a iniţiat apariţia a câte unei edituri destat în fiecare centru universitar şi a mai multora în Bucureşti. A debutat cu volumul Influenţe folclorice înpoezia noastră actuală, 1955. S-a ocupat de recuperarea unor valori literare: Octavian Goga, 1966;Cuvintele au cuvântul, 1971, Premiul Academiei; Resurecţia unui poet: Aron Cotruş, 1981; Ioan Slavici sauRoata de la Carul Mare, 1985; Repere critice, 1988. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru eseulCopilăria unui Icar, 1974Bălănescu, Constantin (Costache) (n.1830, Focşani – m. 10 martie 1888, Iaşi) – traducător. A condusTeatrul Naţional din Iaşi (1862-1864), fiind şi actor. A transpus din franceză comedii şi melodrame, ca depildă: Fanfaronul de J. Sandeau, 1868; Recrutul şi invalidul de Ph. Dumanoir şi E. Arago, 1873; Calomniade E. Scribe, 1879, fiind cel mai însemnat traducător al vremii din repertoriul francez de teatru.Bălcescu, Nicolae (n. 29 iunie 1819, Bucureşti - m. 29 noiembrie 1852, Palermo, Italia) - istoric şi scriitor.A studiat la Colegiul Sf. Sava, unde i-a avut colegi pe Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, Ion Ghica, iar caprofesor pe Eftimie Murgu. În 1840 s-a îmscris, împreună cu Ion Ghica şi Christian Tell, în Societateasecretă Frăţia a lui Mitiţă (Dimitrie) Filipescu, care a iniţiat mişcarea revoluţionară de la 1840. A tipărit, în„Magazin istoric pentru Dachia" (scos de el în colaborare cu August Treboniu Laurian, în 1845), lucrărilePuterea armată şi arta militară la moldoveni în timpurile mărirei lor şi Despre starea soţială amuncitorilor plugari în Principatele Române în deosebite timpuri. În 1846 a plecat la Paris, unde l-a întâlnitpe Mihail Kogălniceanu. A fost unul dintre promotorii revoluţiei de la 1848, deţinând funcţia de secretar alGuvernului Provizoriu alături de Cezar Bolliac. După înăbuşirea revoluţiei, deşi bolnav de tuberculoză, afost exilat fără dreptul de a se mai întoarce în ţară. În 1850 a publicat La Question économique desPrincipautés Danubiennes (Chestiunea economică a Principatelor dunărene), folosită de Karl Marx (înversiunea lui Elias Regnault) în Capitalul. Lucrarea sa cea mai cunoscută, care l-a consacrat ca istoric şiscriitor, este Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, 1849-1852, publicată postum de către AI. I. Odobescu,1878, important monument de limbă română literară şi documentare ştiinţifică. 41
  • 42. Bănaru, Victor (n. 24 septembrie 1941, Grinăuţi-Raia, rn. Hotin) – semiolog. A absolvit Facultatea deLimba Franceză şi Germană la Institutul Pedagogic din Bălţi. A absolvit apoi Institutul pedagogic dinMoscova. Profesor de filologie la Facultatea de Limba franceză a Universităţii de Stat din Chişinău.Specializare la Institutul de Limbi Străine din Minsk, Bielorusia. A lucrat în linia formaliştilor ruşi şi a şcoliifranceze de semiotică. Contribuţii la studierea filosofiei limbajelor, a evidenţierii comparative a romanităţiilimbii române şi franceze. Preşedinte al Asociaţiei Profesorilor de Limba Franceză din Republica Moldova.Bănulescu, Ştefan (n. 8 septembrie 1926, Făcăeni, jud. Ialomiţa - m. 26 mai 1998, Bucureşti) - prozator. Aabsolvit Facultatea de Filologie din Bucureşti (1952), fiind apoi redactor la „Gazeta literară", „Luceafărul"(între 1968-1971 redactor şef al revistei). A scris proză de atmosferă, proiectată pe un fundal mitic: Iarnabărbaţilor, 1965, Premiul Uniunii Scriitorilor; Scrisori provinciale, 1976, Premiul Uniunii Scriitorilor;Cartea milionarului, 1977, vol. I al Cărţii de la Metopolis, concepută în 4 volume, o mitologie a oamenilordin Câmpia Dunării, Premiul Uniunii Scriitorilor. A mai scris reportaje: Drum în câmpie, 1960, debut şiversuri: Cântece de câmpie, 1968; Quand les sangliers étaient doux, 1996; Yasmina, nuvele, 1998.Bărbulescu, Ilie (n. 3 decembrie 1873, Bucureşti – m. 5 iunie 1945, Iaşi) – lingvist şi filolog. A absolvitLiterele şi Filosofia la Bucureşti, s-a specializat la Zagreb, Praga, Leipzig, Viena, Berlin. Subdirector alArhivelor Statului din Bucureşti, profesor la Universitatea din Bucureşti, unde a înfiinţat Catedra deSlavistică (1905), apoi profesor la Universitatea din Iaşi. Lucrări: Studii privitoare la limba şi istoriaromânilor, 1902; Vechile relaţii ale principatelor Române cu Croaţia, 1903; Românii faţă de sârbi şibulgari, 1905; Gramatica paleoslovenică în legătură cu limba şi textele româneşti, 1919. Membru alAcademeiei Regale de Ştiinţe din Belgrad, al Societăţii Eleno-Latine din Roma, membru corespondent alAcademiei Române, 1908.Bărnuţiu, Simion (n. 2 august 1808, Bocşa, jud. Sălaj - m. 28 mai 1864, Hida sau Treznea, jud. Sălaj) -jurist. A studiat Teologia la Blaj (1826-1829) şi a intrat în conflict cu episcopul I. Lemeny. A fost suspendatdin profesorat. A studiat la Academia de Drept din Sibiu, apoi la Pavia (Italia). A predat Dreptul laAcademia din Iaşi. A luat parte activă la revoluţia de la 1848 şi a contribuit la răspândirea ideilor europene,în special raţionaliste. A fost un antimonarhist convins şi, ca om de cultură, a susţinut latinismul ca formă derezistenţă a românilor din Imperiul Austro-Ungar. Lucrări: Raporturile românilor cu ungurii şi principielelibertăţei naţiunali, Viena, 1852; Un document pentru limba română din anul 1842, 1853.Bârlea, Ion (n. 11 ianuarie 1883, Berbeşti, Maramureş – m. 12 mai 1969, Bucureşti) - preot, folclorist,istoric şi gazetar. Frate cu Octavian şi Ovidiu B. Preşedinte al Ligii culturale din Maramureş (Sighet),membru corespondent al secţiilor de istorie şi folclor ale ASTRA. Colaborator la ,,Gazeta de Transilvania",“Neamul Românesc", “Poporul Român" - Budapesta, “Unirea" - Blaj, ”Şezătoarea" - Fălticeni, “AlmanahulPresei Române". Este autorul celei mai bogate culegeri folclorice din Maramureş. Colaborator al lui TiberiuBrediceanu, Bela Bartok, Arthur Gorovei. Culegeri de folclor: Balade, colinde şi bocete din Maramureş,1924; Cântece poporane din Maramureş. Descântece, vrăji. farmece şi desfaceri, 1924 (ambele publicate cusprijinul lui G. T. Kirileanu, conţin peste 1200 poezii populare, cele mai multe culese din Berbeşti şi Ieud).Bârlea, Octavian (n. 5 mai 1913, Mogoş, jud. Alba – m. 5 aprilie 2005, München) - teolog, istoricbisericesc, preot greco-catolic şi prelat papal, una din personalitãţile de frunte ale exilului cultural şi religiosromânesc. Frate cu Ion şi Ovidiu B. A studiat Teologia la Roma, la Collegio Pio Romeno, apoi a fostprofesor la Blaj. În timpul războiului a ajutat numeroşi refugiaţi să fugă de hortişti şi nazişti. Ajuns laVatican, a susţinut cauza Transilvaniei şi a unităţii României. Devenit monsenior în 1952. Fondator alSocietăţii Academice Române (SAR, 1957, fiind şi preşedinte al ei până în 1969) şi al Academiei Româno- 42
  • 43. Americane (preşedinte 1975-1982). Principalele publicaţii ale SAR-ului au fost: „Acta Philosophica etTheologica”, din 1958; „Acta Philologica”, din 1958; „Acta Historica”, din 1959; „Acta ScientiariumSocialium”, din 1959 şi, mai ales, „Revista Scriitorilor Români”, din 1962. Şef al Secţiei Româneşti laRadio Vatican (1968-1973). A fost vizitator apostolic pentru românii ortodocşi din SUA (1973-1977), trimisapoi la München (din 1978) ca reprezentant al Vaticanului şi acolo a editat revista „Perspective" în limbaromână. A fost serbat la Congresul ARA din 2003, la Târgu Jiu, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani.A scris lucrări precum Biserica română unită şi ecumenismul corifeilor renaşterii culturale, München,1983; Unirea românilor 1697-1701, München, 1990; Unirea religioasă la porţile Moldovei şi ŢăriiRomâneşti în prima jumătate a secolului al XIX-lea, München, 1986; Spre înălţimi, München, 2000.Bârlea, Ovidiu (n. 13 august 1917, Bârleşti, com. Mogoş, jud. Alba - m. 7 ianuarie 1990, Cluj) - folclorist.Frate cu Ion şi Octavian B. A absolvit Literele şi Filosofia la Bucureşti (1942) şi a fost cercetător laInstitutul de Folclor din Bucureşti. A debutat în 1941 cu volumul Procesul de creaţie al baladei populareromâne. A scris Istoria folcloristicii româneşti, 1974, Premiul Academiei; Metoda de cercetare afolclorului, 1979; Poetică folclorică, 1979; Folclorul românesc, 2 vol., 1981-1983. Este de asemeneaautorul capitolului despre folclor din The Encyclopaedia of Religions, 1987, coordonată de Mircea Eliade.Bârsănescu, Ştefan (n. 4 martie 1895, Vipereşti, jud. Buzău - m. 7 noiembrie 1984, Iaşi) - pedagog şieseist. Şi-a luat licenţa în Drept şi apoi în Filosofie la Universitatea din Iaşi. Specializări la Berlin,München, Jena şi în Danemarca. Profesor de istoria pedagogiei la Universitatea din Iaşi. Lucrări: Pedagogiapentru şcolile normale - (1932) Didactica - (1935) Unitatea pedagogiei contemporane ca ştiinţă - (1936)Tehnologia didactică - (1939) Pedagogia practică - (1946) Pedagogia agricolă - (1946) Istoria pedagogieiromâneşti - (1941) Schola latina de la Cotnari - (1957) Academia domnească din Iaşi, 1714-1921 - (1962)Pagini nescrise din istoria culturii româneşti - (1971) Educaţia, învăţământul şi gândirea pedagogică dinRomânia - dicţionar cronologic - (1978, în colaborare cu Florela Bârsănescu); Medalioane pentrupedagogia modelelor - (1983). Membru corespondent al Academiei Române (1963), membru al AsociaţilorSavanţilor Celebri din Chicago (SUA).Bârseanu, Andrei (n. 17 octombrie 1858, Dârstele, Braşov – m.17 august 1922, Bucureşti) – etnograf. Astudiat la universităţile din Viena şi München. A fost profesor la Braşov şi Sibiu. A colaborat cu CiprianPorumbescu şi Jan Urban Jarnik pentru culegerea sistematică a folclorului românesc din Transilvania.Director al ASTRA între anii 1911-1922. A fost autor al culegerilor Cincizeci de colinde şi Doine şistrigături din Ardeal (împreună cu Jan Urban Jarnik, filolog romanist ceh, pasionat de folclorul românesc).Profesor la Braşov 1886 - 1911, unde desfăşoară o bogată activitate didactică şi pedagogică. Realizeazămanuale pentru şcoli şi publică articole legate de organizarea învăţământului. Redactor la “Şcoala şifamilia”. Colaborează la “Albina Carpaţilor”, “Convorbiri literare”, “Transilvania”, “Luceafărul”. Se mutăla Sibiu şi este ales preşedinte al ASTREI (1911-1922). Vicepreşedinte al Marelui Sfat Naţional (1918), la 9decembrie 1918 rosteşte cuvântul de bun venit la Sibiu către membrii Consiliului Dirigent. El a scrisversurile imnului Marii Uniri: Pe-al nostru steag e scris Unire (1916). Lucrări: Istoria şcoalelor centraleromâneşti greco-catolice din Braşov, 1912. Membru al Academiei Române (1908) şi vicepreşedinte al ei(1922).Bejan, Dimitrie (n. 26 octombrie 1909, Hârlău – m. 1994, Hârlău) – preot. Absolvent al InstitutuluiTeologic şi al Facultăţii de Istorie din Iaşi. A fost în hagialâc la Ierusalim. Hirotonisit în 1938, a luat parte lacampania de unire a Basarabiei cu ţara. În al doilea război mondial a căzut prizonier la sovietici, ajunge înlagărul de la Oranki (1942-1948). Întors în România, este arestat (1949-1956: Jilava, Aiud, Canal), dupăcare are domiciliu forţat pe Bărăgan. Lucrări: Oranki. Amintiri din captivitate, 2008, postum; Hotarul cucetăţi, 1995; Bucuriile suferinţei. Evocări din trecut, Chişinău, 1995, postum.Beldiceanu, Nicolae (n. 26 octombrie 1844, Preuţeşti, jud. Suceava - m. 2 februarie 1896, Iaşi) - poet. A 43
  • 44. făcut studii medii la Iaşi, fiind apoi directorul Şcolii de Meserii din oraş. Pasionat arheolog amator, adescoperit, la Cucuteni, urmele celei mai vechi civilizaţii de pe teritoriul ţării noastre. A scris lirică erotică şipoezie socială: Poezii, 1893; Doine, 1893.Beldiman, Alexandru (Alecu) (n. 1760, Huşi – m. 1826, Iaşi) – poet şi traducător. Provenea dintr-o marefamilie boierească din Moldova, a fost el însuşi vornic. Căsătorit cu sora poetului Costache Conachi. Ştiafranceza şi greaca. Preromantic. Lucrări: Tragodia sau mai bine a zice Jalnica Moldovii întâmplare, rămasăîn manuscris până în 1861, text despre Eteria; Asupra lumei, Pentru om, Pentru duşmanul ominirei, poemefilosofice. A tradus din Metastasio, J.-Fr. Regnard, S. Gessner, Voltaire, adesea prin intermediar grec.Ilustrează, prin demersul său literar, virajul culturii române dinspre Grecia spre Europa.Beligan, Anamaria (n. 15 noiembrie 1958, Bucureşti) - scriitor şi cineast. A absolvit Institutul de ArtăTeatrală şi Cinematografică din Bucureşti, 1981. Fiica actorului Radu B. A emigrat în Australia în 1982,unde a obţinut titlul de master în lingvistică la Universitatea Monash, Melbourne şi premiul edituriiCambridge University Press. Lucrează ca regizor şi scenarist, predă la Australian Film, Television andRadio School (Sydney). În 1988 înfiinţează compania independentă de producţie de film Athanor. Scrierilesale au apărut în diverse publicaţii australiene şi româneşti : „Arc”, „Orizont”, „Respiro”, „Ramuri”,„Vatra”, „Familia”, „Literatorul”, „Moftul Român”. A publicat în ţară: Încă un minut cu Monica Vitti, 1998,proză scurtă; Scrisori către Monalisa, 1999, roman; Dragostea e un trabant, 2000, proză scurtă;Mamabena.com, 2005.Belu Dumitru (n. 21 noiembrie 1902, Greceanca, jud. Buzău – m. 5 septembrie 1980, Sibiu) – teolog.Profesor la Academia Teologică din Oradea, detaşată la Caraş Severin în timpul Diktatului de la Viena,devenind Facultate de Teologie. Unul din fontatorii teologiei dogmatice şi simbolice în învăţământul despecialitate românesc. Lucrări: Despre iubire, Păcatul originar la Origen, Impărăţia lui Dumnezeu şiBiserica; Sfinţii părinţi despre trup. Tragicul în cadrul teologiei morale, Maica Domnului în luminaimnelor liturgice (1941) şi În legătură cu valorile morale (1942).Benador, Ury (nume la naştere: Simon Moise Grinberg, n. 1 mai 1895, Milişeuţul de Sus, jud. Suceava - m.23 noiembrie 1971, Bucureşti; ) - prozator. Autodidact. Secretar al Teatrului Evreiesc de Stat. A debutat învolum în 1925, cu piese de teatru: 5 acte • Otrava • Simfonia roşie • 36 • Fără titlu • Larie omul, PremiulAsociaţiei Criticilor Dramatici şi Muzicali. A devenit consacrat cu romanul Ghetto veac XX, 1934, undeabordează problemele de conştiinţă ivite ca urmare a condiţiilor vieţii de ghetou. În continuare, toată prozasa va fi axată pe abordarea lumii evreieşti: Subiect banal, 1935; Hilda, 1936; Preludiu la Beethoven, 1940;Gablonz • Magazin universal, 1961; Beethoven omul, 1964.Bengescu-Dabija, Gheorghe (n. 30 iunie 1844, Bucureşti – m. 13 ianuarie 1916, Bucureşti) – dramaturg.Tatăl Hortensiei Papadat-B. Născut dintr-un tată moldovean şi o mamă austriacă, a făcut studii militare înFranţa, ajungând general al armatei române. Membru al Junimii din 1868. A tradus din franceză librete deoperă, fiind considerat unul dintre întemeietorii operetei româneşti. A scris librete pentru operetă: Scaiulbărbaţilor, 1876; Olteanca, 1880, muzica fiind compusă de Eduard Caudella şi G. Otremba. A scrisnumeroase piese de teatru: Radu III cel Frumos, 1873; Cucoana Nastasia Hodoronc, 1877; Pygmalion,1886; Amilcar Barca generalisim al Cartaginei, 1894; Crimă sau virtute, 1901; Mustrare de cuget, 1913.Bengescu, Gheorghe (n. 30 august/13 septembrie 1848, Craiova - m. 23 august 1921, Paris) - diplomat,istoric şi publicist de limbă română şi franceză. A semnat uneori cu George Bengescu sau GeorgesBengesco. A cunoscut bine lumea politică şi literară a timpului său. Se înrudea cu Titu Maiorescu şi IacobNegruzzi prin Zoe - sora Mariei Negruzzi - căsătorită cu Achile Bengescu, fratele său. De asemenea, eraprieten apropiat cu Vasile Alecsandri. În 1899 publică la Bruxelles volumul Câteva suvenire ale carierimele. Ion Ghica, V. Alecsandri, Alexandru Lahovary (semnat George Bengescu). Din 1872 a desfăşurat ointensă activitate diplomatică, funcţionând la mai multe legaţii ale României în străinătate, printre care cele 44
  • 45. ale Belgiei, Olandei şi Franţei (numit prim secretar al Legaţiei din Paris, odată cu venirea lui VasileAlecsandri ministru plenipotenţiar al României în Franţa, în 1885). A fost delegat (ministru plinipotenţiar) alRomâniei pe lângă Comisia Europeană a Dunării. Este cunoscut în lumea literară francofonă ca un specialistîn Voltaire (studii, bibliografii, ediţii). A publicat studii sau cărţi pe diverse teme istorice sau politice, întrecare unele au rămas de referinţă: Bibliographie franco-roumaine du XIX-e siècle (1895); Essai dune noticebibliographique sur la question dOrient. Orient européen, 1821-1897 (1897); Bibliographie franco-roumaine depuis le commencement du XIX-e siècle jusquà nos jours (2-e édition augmentée dune préface,dun supplément, 1895-1906 et dun index alphabétique, 1907); Une famille de Boyards lettrés roumains auXIX-e siècle. Les Golesco (1921); Despre activatea literară a unor membri ai familiei Golescu în cursulsecolului al XIX-lea (1923). Membru al Academiei Române (1921).Bengescu-Papadat, Hortensia – v. Papadat-Bengescu, HortensiaBeniuc, Mihai (n. 20 noiembrie 1907, Sebiş, jud. Arad - m. 24 iunie 1988, Bucureşti) - poet. A studiatPsihologia animală la Cluj şi în Germania. A fost profesor Ia Universitatea din Bucureşti în aceastăspecialitate. A ocupat funcţii de conducere la Uniunea Scriitorilor, inclusiv aceea de preşedinte (1958-1966).A debutat în 1938 cu volumul de versuri Cântece de pierzanie. Stilul încordat, brutal, romantic alînceputului va căpăta valenţe revoluţionare: Un om aşteaptă răsăritul, 1946; Steaguri, 1951; Partidul m-a-nvăţat, 1954; Mărul de lângă drum, 1954, Premiul de Stat; Călătorii prin constelaţii, 1957. Poezia prinexcelenţă oficială, filo-sovietică a anilor de mijloc a căpătat spre sfârşitul vieţii note de dezamăgire şimelancolie: Materia şi visele, 1961; Culorile toamnei, 1962; Colţi de stâncă, 1965; Alte drumuri, 1967;Lumini crepusculare, 1970; Un bătrân către un tânăr cărturar, 1973; Aurul regelui Midas, fabule, 1977;Ajunge răscoală, 1978; 75 de poeme, 1982; Iarna magnoliei, 1984; În voia vântului, 1987. A scris şi douăromane: Pe muche de cuţit, vol. 1, 1959 şi Explozie înăbuşită, 1971. A luat Marele Premiu al UniuniiScriitorilor pentru toată activitatea (1981). Membru al Academiei Române (1955).Benjamin, J. J. (n. 1881, Fălticeni – m. 3 mai 1864, Londra) – călător. Evreu ca etnie. A călătorit foartemult în Orientul Mijlociu, notând cu atenţie observaţiile pe care le-a făcut şi le-a publicat cu prseudonimulBenjamin Tudela (numele unui celebru călător evreu din secolul al XII-lea). Notele se referă la Egipt,Maroc, Algeria, Levant: Siria, Babilon, Constantinopol, dar şi la Orientul mai îndepărtat: Kurdistan,Afganistan, Persia, India. A publicat note şi despre Franţa şi SUA. A urmărit viaţa comunităţilor evreieştidin toate aceste zone, dar şi specificul ansamblului cultural al locurilor. Lucrări: Cinq Années en Orient,1845-1851; Acht Jahre in Asien und Afrika, 1858.Berariu-Ieremievici, Artemie (n. 8 septembrie 1834, Satu Mare, jud. Suceava - m. 15 septembrie 1922,Cernăuţi) – publicist. A studiat filosofia clasică la Universitatea din Viena. Vorbea franceza, germana,italiana, sârba, ucraineana, rusa. A fost îndrumător al vieţii culturale din Bucovina. Profesor la InstitutulTeologic din Cernăuţi. Fondator al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română din Bucovina (1862). Alăsat texte pentru îndreptarea moravurilor şi trezirea conştiinţei naţionale: Recugetările politice ale unuimuntean, 1870; Norocul unui satulmărean, 1888; Din cătănia mea, 1892.Bercovici, Israil (n. 1921, Botoşani – m. 1988, Bucureşti) – dramaturg. Muncitor până după al doilea războimondial. A absolvit Şcoala de Literatură din Bucureşti. A fost secretar literar, apoi director al teatruluiEvreiesc de Stat din Bucureşti. Şi-a început cariera publicând proză în idiş. A scris piese de teatru despreistoria evreilor sefarzi. A scris şi în română şi idiş. Lucrări: Revista revistelor, 1958; O seară de folclorevreiesc / An ovnt fun idişn folklor, 1962; Un şirag de perle / A şnirl perl, 1967; Baraşeum 72, 1972.Berejan, Silviu (n. 30 iulie 1927, Bălăbăneşti, azi rn. Criuleni, Basarabia) – lingvist. A absolvit Facultateade Filologie a Universităţii de Stat din Moldova. Profesor la Institutul Pedagogic din Tiraspol, la Facultateade Filologie a Universităţii din Chişinău, cercetător la Institutul de Istorie, Limbă şi Literatură al FilialeiMoldoveneşti a A.Ş. a U.R.S.S., director al Institutului de Limbă şi Literatură al A.Ş.M. Lucrări: Dicţionar 45
  • 46. explicativ şcolar, 1960, în colaborare; Lingvistica generală, 1985, în colaborare; Dicţionar explicativ uzualal limbii române, 1999, coordonator; Семантическая эквивалентность лексических единиц (1973).Distins cu titlurile de laureat al Premiului de Stat, laureat al Premiului Prezidiului A.Ş.M., Eminent alInvăţământului Public, Premiul Academiei Româno-Americane. Distins cu Ordinul Republicii şi MedaliaA.Ş.M. D. Cantemir. Membru al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.Berényi, Maria (n. 1959, Szarvas, Ungaria) - cea mai prolifică poetă bilingvă a comunităţii româneşti dinUngaria. Directoarea Institutului de Cercetări ale Românilor din Ungaria. Din tematica foarte bogată auniversului liric se remarcă tema predilectă a copiilor fără copilarie, "copiii străzii", "lacrimi ale secoluluiXX", aflaţi în "spitalul secolului" trecut. Anii copilăriei, "iarba copilăriei" îi întreţin neliniştea existenţială,exprimată metaforic în versurile din primele volume: Autodefinire şi Fără ţel. Alte lucrări: Aspectenaţional-culturale din istoricul românilor din Ungaria (1785-1918), Budapesta, 1990; Istoria FundaţieiGojdu (1870-1952), Budapesta, 1995; Românii din Ungaria de azi în presa română din Transilvania şiUngaria secolului al XIX-lea (1821-1918), documente, Gyula, 1994; Cultură românească la Budapesta însecolul al XIX-lea, Gyula, 2000.Berlovan, Ion (n. 12 martie 1948, Seleuş) – profesor. A absolvit Liceul român la Vârşeţ şi Facultatea deFilosofie-Limba română la Universitatea din Belgrad. Profesor la Liceul român din Vârşeţ. A fondat şisusţine cenaclul liceului, Tinere condee, căruia i-a publicat mai multe antologii de versuri şi proză. Aformat, în cadrul secţiei de dramă a liceului – Zilele de teatru – generaţii de interpreţi obţinând premii lafestivalurile din Voivodina (1985, 1986, 1987, 1988, 1989, 1990 şi 1998). A înfiinţat în 2001 Ansamblulfolcloric al liceului, participând la festivaluri la Belgrad şi Callatis (unde a obţinut Premioul Steaua deMare). A cules folclor românesc din zonă şi l-a publicat sub auspiciile Societăţii de Limba Română dinVoivodina. Lucrări: manuale şcolare - Limba şi literatura română pentru clasele I, II, III, IV; Teoria şipractica traducerii; antologii ale cenaclului – Culori şi curcubee, 1984; Alfabetul cromatic, 1996; Imaginiîn violet, 1997; Culorile vârstei, 2008; culegeri de folclor – Foaie verde, spic de grâu; .Foaie verde,lămâiţă; La izvorul dorului. În 2008 Studioul Europa Nova din Timişoara a realizat un DVD cu repertoriulAnsamblului de folclor.Bernard, Noël (nume la naştere: Noel Bernard Bercovici, n. 25 februarie 1925, Sighetul Marmaţiei – m. 28decembrie 1981, München) – jurnalist. Evreu după tată, german după mamă. A emigrat în 1940 în Palestina,apoi în Marea Britanie. A absolvit Literele la Universitatea din Ierusalim şi la Londra. Colaborator alpostului de radio BBC, secţia română. Director (vreme de două decenii) al secţiei Române a postului deradio Europa Liberă, care a pregătit căderea comunismului în România din punct de vedere mediatic.Lucrări: Aici e Europa Liberă, 1982.Bertoldo – carte populară de origine brahmanică (India), bazată pe întrebări şi răspunsuri, totul cu scopformativ. Ţinta cărţii era formarea unui înţelept potenţial. A circulat încă în scriere arameică. În spaţiulsemitic ansamblul formativ al întâmplărilor este pus pe seama regelui Solomon. Oracolul din Grecia anticăera şi el, ca tip de demers, tot unul formativ. Prin conţinut, Bertoldo are, pe teritoriul românesc, originebizantină, trecută prin filtrul italian de Renaştere (veacul al XVI-lea): Le sottilissime astuzie di Bertoldo,autor Giulio Cesare Croce della Lira. Traducerea textului propriu zis în română datează însă abia din veaculal XVIII-lea: un manuscris din 1775, din Moldova, după o versiune grecească a textului italian şi unul din1779, Sibiu, după o versiune germană a aceluiaşi text italian.Beşleagă, Vladimir (n. 25 iulie 1931, Mălăeşti, rn Grigoriopol, Transnistria, Republica Moldova) - scriitor.A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Chişinău. Redactor şef adjunct al revistei„Nistru”. Distins cu Ordinul Republicii Moldova. Lucrări: Zbânţuilă, povestiri pentru copii, 1956; Lafântâna Leahului, proză, 1963; Zbor frânt, roman, 1966; Acasă, roman, 1976; Ignat şi Ana, roman, 1979;Bolezni, roman, 1983; Viaţa şi moartea nefericitului Filimon sau Anevoioasa cale a cunoaşterii de sine,roman, 1988; Nepotul, roman, 1998; Jurnal, 2002. Membru şi secretar al Uniunii Scriitorilor din Moldova. 46
  • 47. A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova (1990-1994). Distins cu titlul de Scriitor al Poporului dinMoldova, laureat al Ordinului Republicii (1996).Beza, Marcu (n. 30 mai 1882, Vlahoclisura, Macedonia - m. 30 mai 1949, Bucureşti) - prozator şi istoricliterar. Aromân. A studiat la Bucureşti Literele şi Filosofia, apoi la Londra şi Oxford. A fost consul generalal României la Londra şi profesor de limba română la Universitatea din Londra (1910-1930). A făcutcercetări de paleografie în Orientul Apropiat. A scris romane despre drama istorică a aromânilor: Pedrumuri, 1914; Calea destinului, 1938; Necunoscuta, 1939. Întemeietor al Centrului Român al PEN-Clubului, membru corespondent al Academiei Române (1923). S-a ocupat de valenţele ortodoxiei: Urmeromâneşti în Răsăritul Ortodox, 1935; Heritage of Byzantium (Moştenirea Bizanţului), 1947. A scris eseuride cultură: Paper on the Romanian People and Literature (Scriere despre poporul şi literatura română),1920, Paganism in Romanian Folklore (Păgânism în folclorul românesc), 1928. Membru corespondent alAcademiei Române (1923), exclus (1948) şi repus în drepturi (1990).Bezdechi, Ştefan (n. 24 aprilie 1888, Ploieşti – m. 25 martie 1958, Cluj) – filolog. A absolvit Literele laBucureşti şi s-a specializat la Berlin şi Roma. A fost unul dintre cei mai remarcabili elenişti români,profesor la Universitatea din Cluj. Specializat în epoca latină, elină şi bizantină. Lucrări: Aristofan şicontemporanii săi, 1922: Gânduri şi chipuri din Grecia veche, 1927. A tradus din Homer, Hesiod, Platon,Euripide, Aristofan, Marc Aureliu, Lucian, Xenofon, Aristotel, Esasmus din Rotterdam, Thomas Morus.Pentru traducerea Tristelor lui Ovidiu a obţinut Premiul Academiei Române, 1930. S-a ocupat şi deliteratura română veche: Nicolaus Olahus, primul umanist de origine română, 1939. A colaborat la Colecţiade documente privind istoria României, seria C: Transilvania. Membru corespondent al Academiei Române(1945), exclus (1948) şi repus în drepturi în 1990.Bezviconi, Gheorghe (n. 14 aprilie 1910, Jitomir, azi Ucraina – m. 30 iunie 1966, Bucureşti) – istoricliterar, heraldist, slavist. La Bucureşti a audiat cursurile de istorie ale lui Nicolae Iorga, în 1938 fiindcolaborator al Institutului pentru Studiul Istoriei Universale. Unul dintre membrii fondatori ai SocietăţiiScriitorilor şi Publiciştilor Basarabeni (1940). A fost membru al Asociaţiei Slaviştilor din România,colaborator extern al Institutului de Istorie Nicolae Iorga şi al Institutului de Studii Româno-Sovietice alAcademiei Române. Persecutat în România, a fost nevoit să lucreze ca paznic la Cimitirul Bellu, fapt care s-a soldat cu scrierea a două lucrări documentare de netăgăduită valoare: Cimitirul Bellu din Bucureşti (1941)şi Necropola Capitalei (publicată în 1972). Alte lucrări: Armenii în Basarabia. Manuk-bei (1934), Cărturaribasarabeni (1940), Din alte vremi (1940), Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru (vol. 1 – 1940, vol. 2 –1943), Costache Stamati. Familia şi contemporanii săi (1942), Profiluri de ieri şi de azi (1943), Călătoriruşi în Moldova şi Muntenia (1947), Puşkin în exil (în colaborare, 1947), Contribuţii la istoria relaţiilorromâno-ruse (1948. Este şi autor al unui roman scris în ruseşte: Ultimul om de prisos (1953–1956). A fostdistins cu Medalia de Aur a Institutului de Istorie şi Heraldică al Franţei (1935), Crucea Ligii RepublicaneFranceze a Binelui Public, clasa a III-a, Medalia de Onoare Vermeil a Societăţii Academice de Litere şi Artea Franţei (1936), Premiul Hanu’ Ancuţei (1938), Premiul Năsturel al Academiei Române (1948). Post-mortem a fost ales membru al Academiei Internaţionale Di Pontzen din Neapole (1974).Bianu, Ion (n. 1 octombrie 1856, Făget, jud. Alba - m. 3 februarie 1935, Bucureşti) - editor de texte vechi,fondator al şcolii româneşti de bibliografie şi biblioteconomie, profesor universitar de istoria literaturiiromâne (1902-1928). A editat Predice făcute la praznice mari de Antim Ivireanul, 1886; Psaltirea înversuri a lui Dosoftei, 1887; Psaltirea Şcheiană, 1889. Ca bibliograf a organizat Biblioteca Academiei şi apublicat Bibliografia românească veche, 4 volume, 1903-1944, din care vol. 1-2 în colaborare cu NervaHodoş şi vol. 3-4 în colaborare cu Dan Simonescu, precum şi Catalogul manuscriselor româneşti, încolaborare cu Remus Caracaş şi Gh. Nicolăiasa, 4 volume, astfel: vol. 1-3, 1907-1931; vol: 4, 1967,continuat de Gabriel Strempel, Fl. Moisil, L. Stoianovici. Ca istoric literar s-a remarcat prin numeroasestudii despre literatura română veche. Director al Bibliotecii Academiei Române (1884-1935), membru(1902) şi preşedinte al Academiei Române (1929-1932), vicepreşedinte (1932-1935). 47
  • 48. Biberi, Ion (n. 21 iulie 1904, Turnu Severin - m. 27 septembrie 1990, Bucureşti) – eseist. A absolvit ŞcoalaMilitară la Craiova şi Facultatea de Medicină la Bucureşti (psihiatrie). A lucrat la mai multe spitale dinBucureşti. Eseurile sale, ca şi încercările de proză şi teatru sunt legate de profesia de medic. A debutat cuOameni în ceaţă, 1937, abordând rolul subconştientului în echilibrul fiinţei. Influenţat de Marcel Proust, alăsat: Cercuri în apă, 1939; Un om îşi trăieşte viaţa, 1946. În 1937 a publicat în franceză, la Paris, Studiiasupra literaturii române contemporane, premiată cu Premiul Societăţii Scriitorilor Români. În perioadaimediat următoare celui de-al doilea război mondial a scris studii medicale. A revenit la literatură cumonografia Tudor Vianu, 1966, continuând cu alte eseuri: Poezia ca mod de existenţă, 1968; Orizonturispirituale, 1968.Bibescu, Martha ( nume la naştere: Martha Lucia Lahovary, n. 28 ianuarie 1889, Bucureşti - m. 29noiembrie 1973, Paris) - prozatoare. Fiică a diplomatului Ion Lahovary, grec de origine, se înrudea dupămamă cu familia Mavrocordat (purceasă din Mavrocordat, dragomanul, adică translatorul Porţii Otomane lafinele veacului al XVII-lea, tot grec), iar soţul, George Valentin B., preşedinte fondator al AeroclubuluiRomân, era nepotul domnitorului Gheorghe B. Prietenă cu regina Maria a României, a fost proprietarapalatului Mogoşoaia, căruia i-a redat strălucirea de pe vremea ctitoriei lui Constantin Brâncoveanu. Acălătorit foarte mult, fără a studia în vederea unei profesii. A debutat la Paris, cu volumul Les huit Paradis(Cele opt raiuri), 1908, Premiul Academiei Franceze. I-a cunoscut pe Marcel Proust, Anatole France, PaulValéry, Jean Cocteau, Rainer Maria Rilke, Paul Claudel ş.a., care toţi frecventau salonul ei. A cunoscut maripersonalităţi politice ale epocii. S-a consacrat cu volumul Isvor, le pays des Saules (Izvor, ţinutul sălciilor),2 vol., 1923. Nu şi-a uitat niciodată ţara natală : Une victime royale: Ferdinand de Roumanie (O victimăregală: Ferdinand al României), 1927; Pages de Bukovine et de Transylvanie (Pagini despre Bucovina şiTransilvania), 1930. Post mortem i-a apărut la Bucureşti Jurnal politic (ianuarie 1939-ianuarie 1941), 1979.Biblia de la Bucureşti (1688) - prima ediţie românească integrală a Bibliei. S-a tipărit în zece luni(noiembrie 1687 – septembrie 1688), fiind o importantă realizare filologică. La traducerea ei au contribuit oseamă de cărturari munteni: fraţii Radu şi Şerban Greceanu, Mitrofan, fost episcop de Huşi, stolniculConstantin Cantacuzino şi arhiepiscopul grec Ghermanos Nyssis. Este numită şi Biblia lui ŞerbanCantacuzino, deoarece el, fiul lui Constantin Cantacuzino Stolnicul, era atunci domn al Ţării Româneşti.Biblioteca pentru toţi (din 1895-1995) – colecţie de carte iniţiată de editorul Carol Müller, german ca etnie,după modelul colecţiei Reklam din Leipzig. Cea mai veche din România şi singura colecţie din Europa carea apărut fără întrerupere vreme de un secol. Colecţie populară, director fondator Dumitru Stăncescu,reînfiinţată după al doilea război mondial de Petru Dumitriu la ESPLA. Din 1969 a fost ataşată EdituriiMinerva, unde se află şi astăzi. A publicat literatură română şi universală, ştiinţă popularizată. Seria I(1895-1949) a avut 1576 de numere (fără a număra reeditările), seria a II-a (1950-1955) a avut 270 denumere (dar seria nu este numerotată), seria a III-a (din 1956-1995) a trecut de numărul 1500 (fărăreeditări), seria a IV-a (din 1996) continuă numerotarea seriei a III-a. Tirajele fiecărui titlu au variat între30.000 şi 200.000 exemplare in perioadele cele mai bune, iar frecvenţa apariţiilor a fost de un volum pesăptămână, plus reeditările (cam între 56 şi 67 de titluri pe an, unele în câte 3-4 volume). Unele titluri auavut peste şase reeditări, cf. Biblioteca pentru toţi. Catalog general, 1995.Biblioteca Naţională a Moldovei – succesoare a primei biblioteci publice din Chişinău înfiinţată în 1832,conform unei circulare a Ministerului de Interne al Imperiului Rus. Organizatorul şi tutorele bibliotecii,doctor în Drept Petru Manega, venit de la Bucureşti, a fost omul care, timp de aproape un deceniu, a căutatîn oraş case potrivite pentru localul bibliotecii şi banii necesari pentru arendarea sau cumpărarealor. Primul bibliotecar a fost Gavriil Bilevici, un român cu studii făcute la Cernăuţi, profesor la Gimnaziulnr. 1 de băieţi din Chişinău, unde a fost găzduită un timp biblioteca. La baza fondului iniţial de carte a statbiblioteca particulară a colonelului Liprandi (428 de volume, majoritatea în limba franceză), împărţită în trei 48
  • 49. compartimente: vechii clasici; istorie şi geografie; artă militară. A. I. Sorokunskii, guvernatorul civil alBasarabiei, a cerut şi ajutorul Ţării Româneşti pentru formarea fondului iniţial de carte, dar numai 36 dinvolumele trimise de la Bucureşti au ajuns în biblioteca din Chişinău. Comitetul de cenzură a cărţii străine,care se afla atunci la Odesa, conform Statutului de cenzură aplicat din 1931, a strangulat, după 1812, prinvama Sculeni, circulaţia cărţii în această regiune, dând prioritate Moscovei şi Peterburgului în completareafondului de carte a primei biblioteci publice basarabene. Directorul şcolilor din regiune, Grinevici, a adaptatregulamentul Bibliotecii Publice din Odesa pentru biblioteca din Chişinău. BNRM este păstrătoarea unuivaloros fond de documente, de 2,5 milioane unităţi materiale. Colecţiile Bibliotecii cuprind diferiţi purtătoride informaţii: tradiţionale (monografii, seriale) şi netradiţionale (discuri, benzi magnetice, microfilme, hărţi,documente electronice etc.). Biblioteca deţine cîteva colecţii importante, care cuprind documente cu valoarebibliofilă: Cartea veche şi rară, Moldavistica, Audiovideoteca, Colecţie de artă şi hărţi, Literaturile lumii ş.a.În 1992 Biblioteca a organizat primul Salon Naţional de Carte, primind însemnate donaţii de la GuvernulRomâniei: 912.423 vol. pentru bibliotecile publice; Editura Minerva - 194 vol.; Academia Română –171vol.; Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sporturilor – 385 vol.; Societatea Pro Basarabia – 52vol.; Biblioteca V. A. Urechia, Galaţi – 87 vol., ca şi din Moldova, de la Fundaţia Söros Moldova – 65 vol.Ion Ungureanu, ministrul Culturii al Moldovei – 74 vol. Donaţiile continuă şi astăzi, cu prilejul Târgurilorde Carte, dar şi cu prilejul altor manifestări.Biblioteca Naţională a României îşi regăseşte originile în una dintre cele mai vechi biblioteci din România- Biblioteca Colegiului Sf. Sava din Bucureşti, fondată de Fgheorghe Lazăr, care şi-a deschis colecţiilecătre publicul larg în 1838, atunci când aproape 1000 de volume de carte franţuzească au fost catalogate.După Unirea din 1859, Biblioteca Colegiului Sf. Sava a obţinut statutul de bibliotecă naţională, primindalternativ denumirea de Bibliotecă Naţională şi Bibliotecă Centrală. În anul 1864 apare LegeaReglementărilor Publice. Conform acestei legi, ea primeşte titulatura de Biblioteca Centrală a Statului. Înaceastă formulă, biblioteca avea să dăinuie până în anul 1901, când a fost desfiinţată şi colecţiile ei au fosttransferate Bibliotecii Academiei Române. Ca rezultat al deciziei din 1901, Biblioteca Academiei a primit şiatribuţiile unei biblioteci naţionale, situaţie care a durat până în anul 1955, când a fost înfiinţată BibliotecaCentrală de Stat, ca principală bibliotecă publică a ţării, cu atribuţiile specifice unei biblioteci naţionale.Imediat după decembrie 1989, la începutul lunii ianuarie 1990, Biblioteca Centrală de Stat a devenitBiblioteca Naţională a României, ca urmare a deciziei adoptate de noua putere. Biblioteca Naţională aRomâniei este o instituţie de cultură subordonată Ministerului Culturii şi Cultelor. Ea administreazăpatrimoniul cultural naţional de publicaţii (cărţi noi, periodice, manuscrise, carte veche, incunabule, hărţi,fotografii, materiale audio-video şi documente electronice). Pentru a-şi indeplini misiunea esenţială de aasigura accesul de calitate la colecţiile sale, atât generaţiei de azi, cât şi celor viitoare - în scop de cercetare,studiu sau informare - Biblioteca Naţională a României are datoria de a achiziţiona, prelucra, prezerva şivalorifica toate tipurile de documente din patrimoniul naţional. Catalogul naţional partajat şi Bibliotecanaţională virtuală sunt coordonate de către Biblioteca Naţională a României. Ea îndeplineşte următoarelefuncţii specifice: conservă, cercetează, dezvoltă şi pune în valoare patrimoniul de documente deţinute încolecţiile sale; organizează Depozitul legal, potrivit legii; depistează, colecţionează, organizează, conservăşi pune în valoare Fondul Documenta Romaniae, constituit din tipărituri şi alte categorii de documenteapărute în străinătate, referitoare la România şi poporul român, publicaţii ale autorilor români apărute înstrăinătate în orice limbă, publicaţii în limba română ale autorilor străini apărute în străinătate; organizeazăşi gestionează rezerva naţională de publicaţii; în calitate de centru naţional de schimb realizează evidenţacentralizată şi statistica schimburilor internaţionale de publicaţii; în calitate de centru naţional metodologicelaborează şi coordonează metodologia împrumutului interbibliotecar intern şi internaţional, avizată deComisia naţională a bibliotecilor; în calitate de centru naţional de patologie şi restaurare a publicaţiilorcoordonează activitatea din aceste domenii; elaborează şi emite, cu avizul Comisiei Naţionale aBibliotecilor, instrucţiuni şi norme metodologice pentru biblioteci; realizează şi coordonează activitatea deinformare şi documentare din sistemul naţional de biblioteci; îndeplineşte şi alte atribuţii specifice, potrivitregulamentului de organizare şi funcţionare. Biblioteca Naţională a României funcţionează pe bazaregulamentului propriu de organizare şi funcţionare aprobat prin Ordin al ministrului Culturii şi Cultelor. În 49
  • 50. subordinea Bibliotecii Naţionale a României funcţionează Oficiul Naţional Bibliografic şi de Informatizarea Bibliotecilor, cu următoarele atribuţii: realizează controlul bibliografic naţional ca parte a controluluibibliografic universal; elaborează Bibliografia naţională curentă pentru toate categoriile de documente;elaborează, gestionează şi actualizează Catalogul colectiv naţional al publicaţiilor româneşti şi străine, prinparticiparea contractuală a bibliotecilor din România; atribuie numărul internaţional standard pentru cărţi(ISBN), pentru publicaţii seriale (ISSN), pentru alte categorii de documente şi realizează catalogareaînaintea publicării (CIP); elaborează programe şi metodologii privind informatizarea bibliotecilor dinRomânia, avizate de Comisia naţională a bibliotecilor. Oficiul Naţional Bibliografic şi de Informatizare aBibliotecilor se finanţează de la bugetul de stat şi din resurse extrabugetare prevăzute în bugetul BiblioteciiNaţionale a României. Colecţiile bibliotecii cuprind circa 13.000.000 de unităţi bibliografice cu caracterenciclopedic, organizate în fonduri curente - publicaţii româneşti şi străine: cărţi, ziare şi reviste - şi fonduriale colecţiilor speciale: bibliofilie, manuscrise, arhiva istorică, periodice româneşti vechi, stampe, fotografii,cartografie, audio-video.Biblioteca românească – bibliotecă virtuală de date referitoare la cultura şi civilizaţia românească dintrecut şi de astăzi, din ţară, din spaţiile locuite de românii din afara graniţelor de stat actuale, din diaspora.Cursuri de limba română, orice alte informaţii referitoare la spaţiul românesc. Linkuri (legături) către altesite-uri asemănătoare. Site relizat cu sprijinul Comisiei Europene la Bucureşti. Poate fi accesat la:www.biblioteca.euroweb.ro, beneficiază de actualizări la zi, în română şi engleză.Bidian, Augustin Alexandru (a semnat şi Alexandru Bidian, Nicolae Alexandru Hortopan, n. 28 iunie1930, Sibiu) – teolog şi scriitor. In 1954 ia diploma de licenţiat în Teologie la Sibiu. O piesã de teatru scrisãîn acest timp, Tezeu sau destinul puterii - apare după răsturnarea lui Ceauşescu, în 1993. Publică diversearticole de specialitate în revistele teologice din Bucureşti şi Sibiu. Un timp activează ca lector de limbagermană la Institutul de Teologie din Bucureşti. In toamna lui 1975 fuge în Germania şi se înscrie laFacultatea de Filosofie a Universitãtii Guttenberg din Main. Din 1977 deţine postul de lector de limbaromânã la aceeasi universitate. Ia parte la formarea primei organizaţii politice în exil pentru eliberarea ţãrii,Consiliul Naţional Român (CNR), înfiinţat la Paris în 1968, unde deţine funcţia de preşedinte al secţieiEuropa Centralã şi de Nord, iar ulterior este ales membru în Grupul de Conducere. Iniţiazã şi conduce primapublicaţie a CNR-ului într-o limbã strãinã, "Blick in die Zukunft", trimisã personalitãţilor politice şibisericeşti de limbã germanã. In prezent ţine cursuri de filosofie şi de yoga şi scrie în diverse publicaţii dinţarã şi din strãinãtate. Alte lucrări: Tropfen aus einer sonnenlosen Welt -Gedichte (Picuri dintr-o lume fãrãsoare), versuri, 1984; Das Negative und die Philosophie - Eine geschichtlich-fundamentale Untersuchungangelehnt an die griechische Philosophie, an Hegel und Heidegger (Negativul şi filosofia - O cercetareistorică fundamentalã pe baza filosofiei greceşti, a lui Hegel şi a lui Heidegger), 1984; Yoga für Anfänger.Gesundheit für Körper und Seele (Yoga pentru începãtori. Sănatăte pentru corp şi suflet), 2 vol. 1986 şi1988.Bileţchi, Nicolae (n. 12 martie 1937, Oprişeni, reg. Cernăuţi, Bucovina de Nord) - teoretician literar. Aabsolvit Universitatea de Stat din Cernăuţi. Specializare la Institutul de Literatură Universală M. Gorki dinMoscova. Elev al lui Iuri Kojevnikov. A lucrat la Institutul de Limbă şi Literatură (din 1991 Institutul deIstorie si Teorie Literară) al A.Ş.M., din 1998 Institutul de Literatură şi Folclor, în prezent Institutul deFilologie. Profesor la Facultatea de Istorie şi Filologie a Universităţii de Stat şi la Universitatea pedagogicăde Stat din Chişinău. A condus „Revista de lingvistică şi ştiinţă literară”. Lucrări: Elementele epic şi liric îndramaturgia sovietică moldovenească, 1972; Consemnări critice, 1976; Considerări şi reconsiderăriliterare, 1983; Romanul şi contemporaneitatea, 1984; Analize şi sinteze critice (2007).. Laureat al PremiuluiPrezidiului A.Ş.M.. Distins cu Medalia Meritul Civic în grad de Cavaler.Blaga, Iosif (n. 1864, Lancrăm, jud. Alba – m. 2 iunie 1937, Braşov) – estetician. A făcut Teologia la Sibiuşi Literele la Budapesta. A fost profesor, apoi director la Liceul Andrei Şaguna din Braşov. A călătorit înSuedia, Norvegia, Franţa. A fost membru al Consiliului Naţional al Unităţii Românilor, care a pregătit 50
  • 51. Unirea de la 1918. A fost vicepreşedinte al Senatului României (1928-1931). Lucrări: Teoria dramei, 1899;Din estetica tragicului, 1900. Este primul estetican care se ocupă, în România, de literatura dramatică.Blaga, Lucian (n. 9 mai 1895, Lancrăm, jud. Alba - m. 6 mai 1961, Cluj) - scriitor. Nepotul lui Iosif B. Aabsolvit Facultatea de Teologie din Cluj (1917) şi s-a înscris la Facultatea de Filosofie a Universităţii dinViena, unde şi-a luat şi doctoratul (1920). A fost ataşat de presă la Varşovia, Praga, Berna (1926-1932),consilier de legaţie la Viena şi Berna, ministru plenipotenţiar la Lisabona, profesor la Universitatea din Cluj.A fost membru al ASTRA (1933-1942) şi al Academiei Române (1936-1948, exclus şi reprimit ca membrude onoare în 1991). Membru fondator al „Gândirii". A editat la Sibiu revista „Saeculum", 1943-1944. Ascris versuri, filosofie, teatru, eseuri, studii. După război a fost bibliotecar la Biblioteca Universităţii dinCluj, apoi cercetător la Institutul de Filosofie al Academiei, Filiala Cluj. A colaborat la „Gazeta deTransilvania", „Convorbiri literare" ş.a. Cele mai cunoscute lucrări de filosofie: Trilogia cunoaşterii, 1944;Trilogia valorilor, 1946; Trilogia culturii, 1946; poezie: Poemele luminii, 1919; În marea trecere, 1924;Lauda somnului, 1929, Premiul Societăţii Scriitorilor Români, Premiul Academiei Române; La cumpănaapelor, 1933; La curţile dorului, 1939; Nebănuitele trepte, 1943; Poezii, 1962; teatru: Zamolxe, 1921,Premiul Universităţii din Cluj; Daria, 1925; Meşterul Manole, 1927; Cruciada copiilor, 1930; Avram Iancu,1934; Arca lui Noe, 1944; eseuri: Pietre pentru templul meu, 1921, Premiul Academiei; Hronicul şicântecul vârstelor, 1965; studii: Gândirea românească în Transilvania în secolul al XVIIl-lea, 1966;Experimentul şi spiritul matematic, postum, 1969. Filosofia sa este originală, îmbină pantheismul şiortodoxia. Un fragment de roman, Luntrea lui Charon, a apărut postum, în 1989. Iniţial expresioniste,scrierile lui evoluează spre o formulă proprie, expresie a unei estetici şi filosofii originale, exacerbată desetea de transcendent, îmbibată de mitologia românească. A tradus în româneşte Faust de Goethe, dinLessing şi Hölderlin. Membru al Academiei Române (1936), exclus (1948) şi reînregistrat (1990).Blaj – localitate aflată la nord de Alba Iulia. Religia preponderentă este greco-catolică. Şcolile înfiinţate în1754 la Blaj au pus bazele înăţământului sistematic românesc pe cele trei trepte ale sale: învăţămant primar,învăţămant secundar (gimnaziu şi liceu) şi învăţămant superior. Cea mai înaltă şcoală de la Blaj a fostSeminarul Teologic, organizat după modelul Seminarului Sf. Varvara din Viena. În vederea înţelegerii şiaprofundării teologiei la seminar, încă în vremea episcopului Atanasie Rednic, s-a introdus pe lângăgimnaziu un curs de filosofie la care, din 1780, după întoarcerea lor de la Viena, sunt numiţi profesori decătre episcopul Grigore Maior: Samuil Micu (catedra de etică) şi Ştefan Pop (catedra de logică şimetafizică). Limba de predare era latina, dar profesorii simţeau nevoia să se adreseze sufletului românesc şiîn limba maternă, astfel încât o bună parte a manualelor tipărite sau rămase în manuscris au fost scrise înlimba română, Samuil Micu însuşi scoţând în româneşte o Logică (tipărită la Buda în 1799), o Etică (Sibiu,1800) şi o Metafizică rămasă în manuscris. Primul ziar românesc din Ardeal, “Gazeta de Transilvania”, scosde George Bariţiu la Braşov, a avut susţinerea şi colaborarea cărturarilor Blajului, un exemplu notoriudându-l Timotei Cipariu. Începând din preajma Revoluţiei de la 1848 apar şi la Blaj publicaţii conduse deoamenii şcolii şi la care colaborează aceştia. In chiar anul 1848, apare săptămânalul “Organul luminării”,intitulat apoi “Organul naţional”. Se remarcă ceva mai târziu “Arhiva pentru filologie şi istorie” (prima serieîntre 1867 – 1870, care continuă în deceniile următoare), “Foaia administrativă arhidiecezană” (1867),“Economul” (1873 – 1880), “Foaia scolastecă” (1883 – 1886), “Unirea” (1891, a apărut în mai multe serii şiapare până în zilele noastre), “Muza română” (1888, 1894 – 1895), “Blajul” (1934 – 1936), “Culturacreştină” (1936 – 1947), “Unirea poporului” (1937 – 1948) şi altele, publicaţii care au cerut muncă asiduă,energie spirituală, dăruire. Şcoala Ardeleană şi fondarea Academiei Române sunt legate de învăţaţii de laBlaj, ca şi mişcarea ASTRA şi inducerea sentimentului unităţii naţionale la românii din Transilvania.Lucrările lui Dimitrie Cantemir au constituit o bază de lucru, ceea ce a pregătit Marea Unire de la 1918 înjurul ideii de latinitate a popurului format duipă cucerirea romană pe întreg teritoriul vechii Dacii, Unire dealtfel consfinţită chiar pe Câmpia Libertăţii de la Blaj. Ziua naţională a României de astăzi, 1 Decembrie,este ziua Adunarii Naţionale de la Blaj. 51
  • 52. Blajevici, Teoctist (n. 23 februarie 1807, Ipoteşti, Suceava – m. 27 iunie/9 iulie 1879) – cărturar şi preot.Absolvent al Institutului Teologic din Cernăuţi, preot la Storojineţ şi Prisăcăreni, egumen la mănăstireaDragomirna, mitropolit al Bucovinei şi Dalmaţiei. S-a ocupat de gramatica limbii române, în tentativa deunificare a graiurilor într-o limbă română literară: Theoretsch-praktische Grammatik der Daco-Romanischen Sprache (Gramatica practico-teoretică a limbii daco-romane), Lemberg-Cernăuţi, 1844.Blandiana, Ana (nume la naştere: Otilia Valeria Coman, n. 25 martie 1942, Timişoara) – poetă. A absolvitFacultatea de Filologie la Cluj (1967), a fost redactor la "Amfiteatru" şi „Viaţa studenţească" (Bucureşti),după ce avusese interdicţie de publicare (1959-1963) ca fiică de „duşman al poporului” (tatăl, preot, a fostdeţinut politic). In 1968 a fost invitată, împreună cu soţul, scriitorul Romulus Rusan, de guvernulCehoslovaciei, să scrie despre “primăvara de la Praga”. A avut o bursă de studii la Iowa City (1973-1974).Premiul Herder, 1982. Îl desemnează bursier pe Emil Hurezeanu. A debutat cu volumul Persoana întâiaplural (1964). Poezia este antimetaforică, situaţia dilematică se referă la normele etico-sociale în raport cuaspiraţia spre puritate a fiinţei interioare: Călcâiul vulnerabil, 1966; A treia taină, 1969, Premiul UniuniiScriitorilor; Calitatea de martor, 1970, Premiul Academiei; Poezii, 1974; Cea mai frumoasă dintre lumileposibile, 1978; Întâmplări din grădina mea, 1980, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii;Proiecte de trecut, 1982, Premiul Asociaţiei Scriitorilor, Bucureşti; Coridoare de nisip, 1984; Stea depradă, 1985; Întâmplări de pe strada mea, 1988; Arhitectura valurilor, 1990; Sertarul cu aplauze, 1992;Soarele de apoi, 2000; Coridoare de oglinzi, 2003. A scris versuri pentru copii, unde Motanul Arpagic esteidentificat cu dictatorul Nicolae Ceauşescu: Poeme fără Arpagic, pentru cititorul cel mai mic, 1991; Imitaţiede coşmar, proză, 1995; În dimineaţa de după moarte, 1996. Premiul Herder pentru literatură (1982),Premiul Naţional de Poezie ‚Mihai Eminescu’ (1997). Iniţiatoare a Alianţei Civice (1990), preşedintă aPEN-Clubului Român şi a altor organizaţii civice (Fundaţia Academia Civică, 1994; editoare a BiblioteciiSighet, despre lagărele comuniste). Membru al Academiei Europene de Poezie (1998), membru fondator alAcademiei Mondiale de Poezie, Verona, 2001, de sub egida UNESCO.Bleher, M(ax) (n. 8 septembrie 1909, Botoşani - m. 31 mai 1938, Roman) - scriitor. Imobilizat din cauzabolii (scleroză în plăci) aproape toţi anii vieţii conştiente, a scris versuri suprarealiste şi proză halucinantă şide confesiune: Corp transparent, 1934, versuri; Întâmplări din irealitatea imediată, 1936, postum.Bob, Ioan (n. 1739, Iclod, Cluj – m. 2 octombrie 1830, Blaj) – cărturar şi cleric. A studiat la SeminarulCatolic din Cluj. Episcop greco-catolic de Blaj (din 1784), a luptat pentru emanciparea socială şi naţională aromânilor din Transilvania, fiind unul dintre autorii textului Supplex Libellus Valachorum (1792), adresatîmpăratului Leopold al II-lea al Austro-Ungariei, document fundamental în lupta pentru drepturi naţionale atransilvănenilor. A scris Dicţionarul rumanesc, lateinesc şi unguresc, 1822-1833, primul dicţionaretimologic, având 11.000 de cuvinte. De asemenea, a editat Biblia de la Blaj, 1784, considerată până astăzimonument de cultură de către greco-catolicii din România şi reeditată în 2000 de către Episcopia greco-catolică din Blaj.Bocet - specie folclorică ce constă dintr-un cântec de jale spus la înmormântări. Cântat de cor feminin.Culegeri: Theodor Burada – Bocete populare la români, 1878-1879, Datinile poporului român laînmormântare, 1882.Bodnărescu, Samson (n. 27 iunie 1840, Voinel, jud. Suceava - m. 3 martie 1902, Pomârla, jud. Botoşani) -poet. A studiat la Universitatea din Iaşi, unde a fost remarcat de Titu Maiorescu. Acesta l-a trimis la Vienala studii (1868-1870). Şi-a luat doctoratul în filosofie la Giessen, Germania. A fost bibliotecar la BibliotecaCentrală din Iaşi, director al Liceului Vasile Lupu din Iaşi. A făcut parte din Societatea Junimea. A scrismeditaţii filosofice, epigrame, elegii: Din Scrierile lui Samson Bodnărescu, 1884 şi tragedii: LăpuşneanuVodă, 1878-1879. A fost influenţat de romantismul german şi este considerat precursorul lui Eminescu, deşiau fost aproape contemporani. 52
  • 53. Bodogae, Teodor (n. 10 martie 1911, Cetatea de Baltă, jud. Alba – m. 22 noiembrie 1994, Sibiu) – teolog.A studiat la Academia Teologică din Sibiu şi la Facultatea de Teologie din Cernăuţi. Specializări la Atena,Belgrad, Berlin şi Tübingen. Profesor la Academia Teologică şi Institutul Teologic din Sibiu. Lucrări:Ajutoarele româneşti de la mânăstirile din Sfântul Munte Athos, 1940; Din istoria Bisericii ortodoxe deacum 300 de ani. Sinodiu de la Iaşi, 1943; Un capitol din relaţiile româno-ruse: Mitropolitul Petru Movilă,1946; Câteva documente în legătură cu frământările sociale ale românilor ardeleni în vara anului 1848,1956; Dimitrie Cantemir - Loca obscura, traducere şi comentarii, 1973; Origen - Scrieri alese. I. Dinlucrările exegetice la Vechiul Testament, Bucureşti, 1981.Bogdan Duică, Gh(eorghe) (n. 2 ianuarie 1866, Braşov - m. 20/21 septembrie 1934, Braşov) - critic şiistoric literar. Studii universitare la Budapesta şi Jena. Profesor de istoria literaturii române moderne laUniversitatea din Cluj. Intensă activitate publicistică în sprijinul idealului unităţii naţionale. Principalulexponent român al istoriei literare de orientare pozitivistă, din păcate lipsit de intuiţie valorică: Petru Maior,1893; Istoria Ţărănismului, vol. I: Viaţa şi opera întâiului ţărănist român • Ion Ionescu de la Brad, 1921;Istoria literaturii române moderne • Întâii poeţi munteni, 1923; Viaţa şi ideile lui Simion Bărnuţiu, 1924;Viaţa şi opera lui Gheorghe Lazăr, 1924; Ioan Barac, 1933; Eftimie Murgu, 1937, postum. Membru alAcademiei Române (1921).Bogdan, Ioan (n. 25 iulie 1864, Şcheii Braşovului – m. 1 iunie 1919, Bucureşti) – istoric şi filolog. Elevullui A. D. Xenopol, Aron Densusianu, specializat în Germania, Italia, Austria, Rusia (Petersburg, Moscova),Polonia. Slavist şi polonist de reputaţie europeană. Profesor la Universitatea din Bucureşti. A contribuit laelaborarea primului regulament unic de funcţionare în învăţământul superior românesc, a condus revista„Convorbiri literare” (1902-1906), a fost preşedinte al Comisiei Istorice a României, membru al Societăţiide Istorie şi Antichităţi din Moscova (1890), membru al Academiei Române (1903) şi vicepreşedinte al ei(1910-1919). S-a ocupat de perioada medievală a culturii române, publicând ediţii fundamentale, cutraduceri şi comentarii: Vechile cronici moldoveneşti până la Ureche, 1891; Cronici inedite atingătoare laistoria românilor, 1895; Cronica lui Constantin Manasses. Traducere mediobulgară făcută pe la 1350,1922 ş.a. Ioan Bogdan a găsit aceste glose, în anul 1890, într-un manuscris prezentat cu ocazia uneiexpoziţii de la Moscova. Manuscrisul reproduce o versiune slavonă a Sintagmei lui Matei Vlastaris. Camarginalii, pe paginile manuscrisului, sunt scrise 662 de glose în limba română şi vreo 70 în limba slavonă.Ele au primit denumirea de „glosele Bogdan”. Membru al Academiei Române (1903), vicepreşedinte al ei(1913-1919).Bogrea, Vasile (n. 26 septembrie/8 octombrie 1881, Târnauca, judeţul Dorohoi, azi în Ucraina - m. 8septembrie 1926, Viena) - lingvist şi filolog. A urmat Facultatea de Litere şi Facultatea de Drept din Iaşi(1902 - 1906). A audiat cursuri de filologie clasică la Berlin (1910 - 1913). Profesor de greacă şi latină laLiceul din Piatra Neamţ (1906-1910). Profesor la Liceul Internat din Iaşi (1913-1919). Profesor la Catedrade Limbi Clasice a Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Cluj (începând din anul 1920).Împreună cu Sextil Puşcariu a pus bazele Muzeului Limbii Române (1919) şi ale Societăţii Etnografice dinCluj (1923), devenind unul dintre colaboratorii activi ai acestora. A scris aproape 300 de studii şi articolereferitoare la istoria limbii, lexicologie, etimologie, toponimie şi antroponimie: Pagini istorice şi filologice.Câteva consideraţii asupra toponimiei româneşti, 1922; Românii în civilizaţia vecinilor, 1925; Dinonomastica folcloristică. Sfinţii medici în graiul şi folclorul românesc, 1926. Umanist de vastă erudiţie, aavut o pregătire temeinică şi o vocaţie certă pentru filologia clasică. A fost, de asemenea, poet şi traducător.Membru corespondent al Academiei Române, 1920.Bogza, Geo (n. 6 februarie 1908, Ploieşti - m. 14 septembrie 1993, Bucureşti) - scriitor. Frate cu RaduTudoran. A absolvit Şcoala de Marină la Constanţa (1925). A fost redactor şef al revistei de avangardă„Urmuz". A debutat cu Jurnal de sex, 1929, ilustrat de Ligia Macovei. După Poemul invectivă, 1933,suportă rigori judiciare din pricina limbajului frust. După anii de început s-a depărtat de avangardă,continuând să rămână ancorat în social, fie că a scris versuri: Ioana Maria, 1937; Cântec de revoltă, de 53
  • 54. dragoste şi moarte, 1945; Orion, 1978 sau reportaje. Maestru al reportajului literar: Lumea petrolului, 1934;Tăbăcării, 1935; Ţara de piatră, 1935; Tragedia poporului basc, 1939, publicat după experienţa trăită laParis şi în războiul civil din Spania, 1935; Cartea Oltului, 1945; Oameni şi cărbuni în Valea Jiului, 1947;Tablou geografic, 1954; Meridiane sovietice 1956, Premiul de Stat. În 1978 a obţinut Marele Premiu alUniunii Scriitorilor pentru întreaga activitate literară. Membru al Academiei Române (1955), membru alConsiliului Naţional pentru Apărarea Păcii (1955).Boiu, Zaharia (n. 1 martie 1834, Sighişoara - m. 24 octombrie/6 noiembrie 1903, Sibiu) - poet şi publicist.A absolvit Seminarul Teologic din Sibiu şi a studiat pedagogie la Leipzig. Profesor de pedagogie laInstitutul Diecezan din Sibiu, consilier al Arhiepiscopiei. Membru şi prim-secretar al ASTRA. Lucrări:Abţidariu pentru şcoalele poporale române; Manuducere pentru pentru întrebuinţarea abţidariului, 1861;Carte de cetire pentru şcoalele poporale române, 1865-1867; Sunete şi resunete, 1862; Frunze de laur,1904, postum. Membru corespondent al Societăţii Academiceee Române (1877).Bojîncă, Damaschin T. (n. 18 noiembrie 1802, Gârlişte, Caraş-Severin – m. 17 august 1869, Dumbrăveni,Suceava) – istoric şi publicist. A studiat la Vârşeţ, în Banatul Sârbesc, apoi la Timişoara, Szeghedin,Oradea, Pesta (Ungaria). A lucrat, împreună cu Moise Nicoară, pentru comunitatea românească din Ungaria.A fost chemat în Moldova de Gh. Asachi, ca rector al Seminarului de la Socola, Iaşi. Aflat în descendenţaŞcolii Ardelene, l-a editat pe Petru Maior – Istoria pentru începutul românilor în Dachia, 1834, după cescrisese el însuşi în latină o lucrare în apărarea romanităţii poporului şi culturii române : Animadversio indissertationem Hallensem sub titulo: Erweiss dass die Walachen nicht römischer Abkunft sind, 1827,lucrarea cu care polemizează fiind a lui Sava Tököli, care susţinea originea slavă a poporului român. Apublicat la „Biblioteca românească” a lui Zaharia Carcalechi lucrări despre primele tentative de unireculturală şi politică ale românilor: Viaţa lui Dimitrie Cantemir, domnului Moldovei şi prinţip în împărăţiarusească, 1829; Vestitele fapte şi perirea lui Mihai Viteazul, principelui Ţării Româneşti, 1830. A fostprintre primii care a publicat o cronologie a evenimentelor istoriei universale, ca şi una a civilizaţiei române,urmărind inserţia spaţiului românesc, integrarea lui în ansamblul lumii din trecut şi din vremea sa: Istorialumii pe scurt de la zidirea ei până în anu’ acesta, 1829; Anticile romanilor acum întâia oară româneştescrise, 1832-1833. Apropiat de Gheorghe Asachi prin idealurile iluministe, a fost şi unul dintre susţinătoriiînvăţământului generalizat în Moldova.Boldur, Alexandru (n. 9 martie 1886, Chişinău – m. 18 octombrie 1982, Bucureşti) – istoric, jurist. Aabsolvit Seminarul Teologic din Chişinău (1906) şi Facultatea de Drept a Universităţii din Sankt-Petersburg(1910). A fost asistent la Facultatea de Drept şi funcţionar la Camera de Control la Petersburg, profesor laUniversitatea din Crimeea şi la cea din Moscova, din 1922 consilier juridic al Comisariatului Poporuluipentru Comerţul Exterior, ulterior – conferenţiar la Catedra de Istorie a Românilor a Facultăţii de Teologiedin Chişinău. În 1943 devine director al Institutului de Istorie A.D. Xenopol din Iaşi (până în 1946). Dintrecele peste o sută de monografii, studii şi tratate istorice publicate, menţionăm: Bessarabie et les rélationsrusso-roumaines (Paris, 1927), Istoria Basarabiei. Istoria relaţiilor politice ruso-române (1928),Autonomia Basarabiei sub stăpânirea rusească în 1812–1928 (1929), Statutul internaţional al Basarabiei(1938), Contribuţii la studiul istoriei românilor. Istoria Basarabiei, vol. III (1812–1918) (1940), Muzica înBasarabia (1940), Ştefan cel Mare, voievod al Moldovei. 1457–1504 (Madrid, 1970), Plevna (Istanbul,1979).Bolintineanu, Dimitrie (n. 1819 sau 1825, Bolintinul din Vale, jud. Ilfov - m. 20 august 1872, Bucureşti) -poet. Aromân la origini. A studiat la Liceul Sf. Sava, fiind coleg cu Ion Ghica, Gr. Alexandrescu, N.Bălcescu. A fost trimis cu bursa Asociaţiei Literare la Paris, unde a studiat la Collège de France cu JulesMichelet, Edgar Quinet, Adam Mieckiewicz, Saint-Marc Girardin. După revoluţia de la 1848, pentru care seîntoarce în ţară, îl aflăm în exil la Paris, unde semnează, alături de alţi emigranţi români, Protestaţii aleromânilor din Valahia, adresată guvernelor Franţei, Angliei, Austriei şi Prusiei. I se permite să se întoarcă 54
  • 55. în ţară în 1857, după ce călătorise la Constantinopol şi prin Asia Mică şi locuise o vreme în insula Samos,unde Ion Ghica era bei. Unionist, a fost ministru în timpul domniei lui AI.I. Cuza şi redactor al ziarului„Dâmboviţa" (1858). A scris poezie lirică de orientare romantică, sentenţioasă, muzicală, celebrândlibertatea şi patriotismul. A cultivat meditaţia, balada, poemul epic byronian: Conrad, 1867, satira politică,legenda istorică: Legende sau basme naţionale în versuri, 1858, evocarea exotică de tip hugolian şisenzuală: Florile Bosforului, 1866. A scris romane de moravuri: Manoil, 1855, însemnări de călătorie,drame şi monografii istorice. I-a apărut în Franţa culegerea de versuri Brises dOrient, 1866, pentru care Th.de Banville l-a considerat parnasian.Bolliac, Cezar (n. 25 martie 1813, Bucureşti - m. 25 februarie 1881, Bucureşti) - poet şi publicist.Participant activ la revoluţia din 1848. A fost, alături de Nicolae Bălcescu, secretar al GuvernuluiProvizoriu. După revoluţie a fugit la Braşov, apoi la Atena şi Paris, unde a rămas până în 1857. A militatpentru Unire şi a sprijinit reformele lui Al. I. Cuza. A fost director al Arhivelor Statului (1864) şi deputat(ales în 1869). A făcut cercetări arheologice, fiind ales membru onorific al Société Française deNumismatique et dArchéologie. A redactat „Buciumul" (1857) şi alte publicaţii. A scris versuri social-umanitare, filosofice şi erotice, în stil patetic romantic: Din poeziile lui Cezar Bolliac, 1843; Colecţiune depoezii vechi şi noui, 1857, proză influenţată de J. J. Rousseau, Byron, Ossian. A mai scris cronici dramaticeşi muzicale. A studiat poezia populară şi a fost un precursor al criticii literare, fiind interesat mai ales dechestiunea limbii literare.Bolocan, Gheorghe (n. 6 mai 1925, Tâmna, jud. Mehedinţi) – slavist. Licenţiat la Facultăţii de filologie aUniversităţii din Sverdlovsk, Rusia, specializare filologică la Universitatea Lomonosov din Moscova.Membru fondator al Asociaţiei Slaviştilor din România. A condus echipa Institutului de Lingvistică dinBucureşti care a alcătuit Arhiva fonogramică a graiurilor slave din România. Lucrări: Dicţionar bulgar-român, 1972; Dicţionar frazeologic rus-român, 2 vol., 1959-1960; Dicţionar român-rus, 2001.Bostan, Grigore C(onstantin) (n. 4 mai 1940, Budineţ, jud. Storojineţ, reg. Cernăuţi) - poet şi istoricliterar. A absolvit Filologia la Universitatea din Cernăuţi şi s-a specializat la Universitatea Lomonosov dinMoscova. Profesor de română la Universitatea din Cernăuţi. Scrie o poezie discursivă: Cântece de drum,1982; Revenire, 1990; Vitrina manechinelor, 1992; Cetatea de sus, 1994; Dincolo de vârstă, 1996; Poembucovinean, 1998 şi studii care definesc spaţiul cultural al românilor bucovineni: Corelaţie tipologică şicontacte folclorice, 1985; Literatura română din Bucovina, 1996; Poezia populară românească în spaţiulcarpato-nistrean, 1998, Iaşi. Membru al Academiei Şcolii Superioare din Ucraina (1993), membru deonoare al Academiei Române (1991), membru al Danubian Academic Society of America (1993).Botez, Alice (premume la naştere Alisa, n. 22 septembrie 1914, Slatina - m. 27 octombrie 1985, Bucureşti) -prozatoare. A absolvit Literele şi Filosofia la Bucureşti. A debutat cu romanul Iarna Fimbul, 1968 şi apublicat apoi proză de factură poetică: Dioptrele sau Dialog la zidul caucazian, 1975; Emisfera de dor,1979, Premiul Uniunii Scriitorilor, Insula albă, 1984.Botez, Demostene (n. 2 iulie 1893, Hulub, jud. Botoşani - m. 17 martie 1973, Bucureşti) - poet şi prozator.A absolvit Facultatea de Drept la Iaşi (1915). A debutat cu placheta de versuri Munţii, 1918, PremiulAcademiei, prefaţată de Garabet Ibrăileanu. A fost avocat la Iaşi şi Bucureşti. Preşedinte al UniuniiScriitorilor (1964-1965). A evoluat de la poezia de tip simbolist la aceea socială: Floarea pământului, 1920- Premiul Academiei; Floarea soarelui, 1953, Premiul de Stat; În faţa timpului, 1967. A scris proză:Oameni de lut, 1948; memorialistică: Lumea cea mică, 1945; impresii de călătorie: Curcubeu peste Dunăre,1956; a scris şi literatură pentru copii şi a tradus din Flaubert, Radiguet, Duhamel, Brecht, Gorki, Aristofan,poezia chineză clasică ş.a. Membru corespondent al Academiei (1963).Botezatu, Grigore (n. 14 ianuarie 1929, Baraboi, jud. Bălţi, Basarabia) – folclorist. A absolvit Facultatea de 55
  • 56. Istorie şi Filologie a Universităţii de Stat din Chişinău (1954). Cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie,Limbă şi Literatură al Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova, azi Institutul de Filologie. Doctor înfilologie (1966). Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova şi România. A cules folclor în RepublicaMoldova, în localităţile româneşti din regiunile Kirovograd, Nicolaev şi Odesa, din nordul Caucazului,Bucovina de Nord ş.a. Lucrări: Poveşti norodnice moldoveneşti (1955), Poveşti (1956), Basme şi snoave(1958), Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana-sora Soarelui (1967), Folclor haiducesc din Moldova (1967),Folclor moldovenesc. Studii şi materiale (1968, în colaborare), Auzit-am din bătrâni. Legende moldoveneşti(1981), Făt-Frumos şi Soarele (1982), Plugul de aur. Parabole şi poveşti nuvelistice (1985, selecţie şicomentarii). La izvoare. Poveşti, cântece bătrâneşti (1989), Doi feţi-logofeţi cu părul de aur (1989),Creaţia populară. Curs teoretic de folclor românesc din Basarabia, Transnistria şi Bucovina (încolaborare), ediţia critică Ştefănucă P.V., Folclor şi tradiţii populare, 2 vol. (1991), Apa tinereţilor, poveşti(2004), distinsă cu premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. În 2009 a finalizat studiulmonografic Petre Ştefănucă. A participat la elaborarea şi editarea setului de 16 volume Creaţia popularămoldovenească (1975–1983. Lucrări ale sale au apărut şi în România, Slovacia, Japonia, Ucraina, Estonia,Rusia.Botnaru, Leo (n. 5 ianuarie 1949, Negureni, jud. Orhei, Basarabia) – poet. A absolvit Facultatea deFilologie, secţia Jurnalism, la Universitatea de Stat din Chişinău. Volume: Aripă în lumină, 1976; Sâmbătăspre duminică, 1983; Formula de politeţe, 1985; Papucei cu felinare, 1989; Răspuns şi răspundere,inteviuri, 1989; Şoimul de aur, 1991; Puntea de acces, 1993; Carantina maşinii de scris, 1997; Gladiatorulde destine, 1998; Identificare de adresă, 1999; Metafore româneşti din Basarabia, 2000; Cu ce seamănănorii?, 2003. Distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova; Premiul Naţional al Republicii Moldova;Premiul Uniunii Scriitorilor din România. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, membru al UniuniiScriitorilor din România, membru al PEN-Clubului Internaţional.Botta, Dan (n. 26 septembrie 1907, Adjud - m. 13 ianuarie 1958, Bucureşti) - poet şi eseist. Frate cu EmilB. Licenţiat în Litere (greacă, latină) şi Drept, absolvent al Institutului de Educaţie Fizică, Bucureşti. Din1932, împreună cu Mircea Eliade, Petru Comarnescu, Mac Constantinescu, participă la simpozioanelegrupului Criterion. A participat la elaborarea Manifestului Crinului Alb. A contribuit la elaborareaEnciclopediei române publicată sub direcţia lui Dimitrie Gusti. Ca poet are afinităţi cu Valéry şi Ion Barbu:Eulalii, 1931, iar ca eseist se raportează la mitologia greacă, proto-istorie şi folclor: Limite, 1936; Charmionsau Despre muzică, 1941, Limite şi alte eseuri, 1996, postum.Botta, Emil (n. 15 septembrie 1911, Adjud - m. 24 iulie1977, Bucureşti) - poet, prozator şi actor. Estefratele eseistului Dan B. La 15 ani fuge de acasă pentru a deveni actor. Urmează Conservatorul de ArtăDramatică din Bucureşti în perioada 1929-1932. Devine actor al Teatrului Naţional din Bucureşti, undejoacă roluri de excepţie: Werther, Iago, Macbeth, Unchiul Vania, Ion din Năpasta etc. A jucat în numeroasefilme, cum ar fi: Se aprind făcliile, 1939; Viaţa nu iartă, 1958; Erupţia, 1958; Când primăvara e fierbinte,1961; S-a furat o bombă (regia Ion Popescu Gopo), 1961; Paşi spre lună (regia lui Gopo) şi Pădureaspânzuraţilor (regia Liviu Ciulei), 1964; Răscoala, 1965; De-aş fi... Harap alb, 1965; Şah la rege, 1965;Dacii, 1966; Faust XX, 1966; Subteranul, 1967; Columna, 1968; Mastodontul, 1975; Premiera, 1976. Capoet a debutat cu poemul Strofă ultimă în revista lui Tudor Arghezi „Bilete de papagal” în 1929. A făcutparte din grupul intitulat Corabia cu rataţi, din care s-au desprins Emil Cioran şi Eugen Ionescu. A fostpoetul preferat al generaţiei Criterion. Lucrări: Întunecatul April, 1937 (scris în urma unei colaborări larevista „Vremea”); Pe-o gură de rai, 1943; Poezii, 1966; Versuri (cu un ciclu inedit, Vineri), 1971;Poeme, 1974; Un dor fără saţiu, 1976; Trântorul, 1938 (ediţia a II-a, 1967) Premiul Fundaţiilor Regale(1937), Premiul Mihai Eminescu al Academiei Române (1967).Boţu, Pavel (n. 17 iulie 1933, Ceamaşir, jud. Ismail, Bugeac, azi Ucraina – m. 17 februarie 1987, Chişinău)– scriitor şi om politic. A absolvit Şcoala Pedagogică din Ismail şi Facultatea de Filologie a InstitutuluiPedagogic din Chişinău (azi Universitatea Pedagogică de Stat). A fost profesor la şcoala medie din Cojuşna,apoi redactor, şef de secţie, redactor-şef adjunct la ziarul „Moldova socialistă” (actualmente „Moldova 56
  • 57. suverană”). În 1965 a fost ales preşedinte (din 1971 – prim-secretar al Comitetului de conducere) al UniuniiScriitorilor din Moldova. A fost Preşedinte al Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti, deputat în SovietulSuprem al URSS. Lucrări: Credinţă (1963), Continente (1966), Panoplie (1968), Casă în Bugeac (1973),Ornic (1978), Cercurile trunchiului (publicistică, 1979), Legământ (1981), Verb la netrecut (1985). S-asinucis când şi-a dat seama că perioada sovietică în Moldova se apropie de sfârşit.Boureanu, Radu (n. 9 martie 1906, Bucureşti - m. 4 septembrie 1997, Bucureşti) - poet, actor, pictor Aabsolvit Academia de muzică şi Artă Dramatică, fiind actor la Teatrul Naţional (1929-1931; 1945-1947). Aînfiinţat, împreună cu Zaharia Stancu, revista „Azi". A fost redactor şef la „Viaţa Românească"(1967-1974). Ca pictor a fost premiat la Saloanele din 1942 şi 1947. Poezia se resimte de pe urma picturii:Zbor alb, 1933 - debut, Premiul Societăţii Scriitorilor şi Premiul Academiei Române; Golful sângelui, 1936,Premiul Societăţii Scriitorilor; Cai de apocalips, 1939; Sângele popoarelor, 1942, Premiul SocietăţiiScriitorilor; Cântec Cetăţii lui Bucur, 1959. A scris şi teatru: Lupii, 1952, Premiul de Stat; Satul fărădragoste, 1955, Premiul Uniunii Scriitorilor. Apoi lirica sa devine una a meditaţiilor grave: Planetanebunilor, 1979; Frumuseţile oarbe, 1982; Oceanul întrebărilor, 1985; Albastra umbră a tristeţii, 1986;Dulce uragan, 1989. În 1970 a primit Premiul Bienalei Internaţionale de Poezie de la Knokke-le-Zoutte,Belgia. A tradus din Pablo Neruda, A. N. Ostrovski, Tolstoi, Verhaeren ş.a.Brad, Ion (n. 8 noiembrie 1929, Pănade, jud. Alba) — poet şi prozator. A absolvit Facultatea de Filologie laCluj, fiind apoi redactor la diverse publicaţii din Cluj şi Bucureşti. A fost ambasador al României în Grecia(1973-1982), dar a avut şi alte misiuni diplomatice, în diverse ţări, în perioada 1955-1989. Scrie liricăsocială cu rezonanţe neoclasice. A debutat în stil proletcultist: Cincisutistul, 1952, regăsindu-şi apoi ritmulinterior: Cu timpul meu, 1958, Premiul Academiei; Mă uit în ochii copiilor, 1962; Orga de mesteceni, 1970,Premiul Uniunii Scriitorilor; Transilvane cetăţi fără somn, 1977, Premiul Asociaţiei Scriitorilor dinBucureşti; Icoana nevăzută, 1996, Al doilea suflet, 2000. Proza este inspirată din lumea satului transilvan, caşi de locurile prin care a trecut: Descoperirea familiei, 1964; Lumea catarilor, 1980; Proces în recurs, 1988;Dialog epistolar: Mircea Zaciu – Ion Brad, 2003; În umbra zeilor, 2003. A scris şi teatru: Audienţa laconsul, 1977; Arheologia dragostei, 1986; amintiri: Ambasador la Atena - 1973-1982, 2001-2002. A tradusdin maghiară şi greacă, mai ales versuri. După 1989 şi-a întemeiat o editură proprie, care însă n-a rezistatdecât puţină vreme. Diploma pentru poezie a Festivalului Internaţional al Tineretului, 1959; PremiulAcademiei Române pentru volumul de versuri Cu timpul meu, 1972; Premiul Uniunii Scriitorilor pentruvolumul Cele patru anotimpuri, 1999. Premiul de poezie Transilvania al Festivalului Internaţional LucianBlaga, 1999.Braester, Marlena (n. 2 octombrie 1953, Iaşi) – poet şi traducător. A început Filologia (limba franceză)la Iaşi şi a absolvit-o la Haifa, a făcut doctoratul în lingvistică la Sorbona, Paris (1991). Emigrată în Israel în1980. Traduceri: Catherine Durandin - O moarte românească, 1993; Amos Oz - Să nu pronunţi: noapte,1997; Rumoarea tăcerii tulburi, eseu, 2004. Lucrări de specialitate: La non-arbitrariété du signelinguistique, 1976 ; Langage à l’état naissant chez Antonin Artaud et Paul Eluard, 1982 ; L’Ironie dans lefonctionnement du langage, 1991. Literatură (versuri): La Voix : Elle, 1993; Absents, 1996 ; Oublier enavant, poeme, 2002, Premiul Ilarie Voronca, Paris; La lumière et les ombres, 2004. Preşedintă a AsociaţieiScriitorilor Israelieni de limbă franceză; membră a Comitetului Director al Centrului de Cercetări asupraPoeziei Francofone Contemporane de la Universitatea din Haifa, Cavaler al Ordinului Palmes Academiques,Paris, 2003.Brancovici, Gheorghe n. 1645, Ineu – m. 19 decembrie 1711, Eger) – cronicar. Sîrb ca etnie. Interpretulprincipelui Mihai Apafi pe lângă Poarta Otomană. A petrecut 10 ani la Curtea lui Şerban Cantacuzino. Aavut contacte culturale cu stolnicul Constantin Cantacuzino, cu Radu Năsturel şi cu principele ConstantinBrâncoveanu. În 1689, la intrarea trupelor austriece în Serbia, s-a proclamat guvernator al sârbilor şibulgarilor, fiind arestat de austrieici. Este cel mai de seamă cronicar de limbă română din Transilvania. A 57
  • 58. scris Hronica slovenilor, iliricului, Misii cei de sus şi cei de jos Misii, 1687, în română, care accentueazălupta comună anti-otomană a creştinilor (sârbi şi români).Branişte, Valeriu (n. 10 ianuarie 1869, Cincul Mare, Braşov – m. 1 ianuarie 1928, Lugoj, jud. Timiş) –publicist şi om politic. A absolvit gimnaziul la Sibiu şi Filosofia la Budapesta. A fost profesor la GimnaziulRomân Superior Ortodox din Braşov. Susţinător al memorandiştilor. A plecat în Bucovina şi a pus bazelegazetei „Patria”. A contribuit la organizarea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia (1918) care consfinţeaunirea Transilvaniei cu ţara. După unire a fost şef al resortului Culte şi Instrucţiuni Publice din ConsiliulDirigent al Transilvaniei. A militat pentru crearea unei universităţi româneşti la Cluj. Membru de onoare alAcademiei Române (1919).Braşov – localitate atestată documenar de la 1234, cu numele Corona, drept colonie săsească (Sacksen)aşezată la trecătoarea Carpaţilor pentru a proteja Europa de năvălirile tătare. Johannes Honterus a venit laînceputul veacului al XV-lea pentru a implanta Reforma. Comunitatea românească a oraşului era conectatăla cultura transilvană prin canale care comunicau cu Alba Iulia, Blaj, Târgovişte, Iaşi. Primul text păstrat înlimba română a fost scris de judele Braşovului, Johan Benkner, la 1521. În Şcheii (Şchei de la latinesculschiavus, adică sclav, cum erau consideraţi românii) Braşovului, au apărut mugurii învăţământului românescşi ai tiparului românesc (Coresi, chemat la Braşov chiar de Johannes Honterus). Conlocuirea mai multoretnii (români, saşi, secui, maghiari, evrei, greci) a dus la înflorirea unui oraş multicultural, deschis cătrereceptarea acelor modelele care au permis o definire de sine specifică. Din Braşov au plecat George Bariţiu,întemeitorul presei româneşti, Dimitrie Eustatievici, autorul primei gramatici româneşti, Andrei Mureşanu,autorul textului imnului României de azi, Deşteaptă-te române, Sextil Puşcariu, coordonatorul Atlasuluilingvistic român. In prezent oraşul este reşedinţa judeţului cu acelaşi nume. După statistica din 2002, situaţiapopulaţiei este următoarea: români 514.161 persoane; maghiari: 50.956; ţigani: 18.313; germani: 4.418;ruşi-lipoveni: 142; evrei: 138; italieni: 103; greci: 77.Brauner, Harry (24 februarie 1908, Piatra Neamţ – m. 11 martie 1988, Bucureşti) – folclorist şi muzicolog.Frate cu Rudolf şi Victor B. Discipol al lui Dimitrie Gusti. Profesor universitar. Bănuit a fi implicat îngrupul lui Lucreţiu Pătrăşcanu, a făcut închisoare (1954-1964). A descoperit şi a făcut publice numeroasemanifestări forlclorice, printre care, cu totul remarcabilă a fost aceea a ansamblului de la Fundu’ Moldovei,Bucovina, care există şi astăzi. Şi-a sintetizat ideile despre folclorul românesc în volumul S-auzim iarbacum creşte, 1979. A mai lăsat un volum de amintiri: Chibrituri şi mămăligă. Despre el se vorbeşte înromanul Cel mai iubit dintre pământeni al lui Marin Preda şi în Jurnalul lui Mircea Eliade.Brăescu, Gheorghe (n. 30 ianuarie 1871, Iaşi - m. 15 martie 1949, Bucureşti) – prozator. Ofiţer. Afrecventat cenaclul Sburătorul, al lui E. Lovinescu. A scris proză satirică inspirată de cariera sa militară:Vine Doamna şi Domnul general, 1918; Maiorul Boţan, 1921; Doi vulpoi, 1923; Schiţe vesele, 1924;Conaşii, 1935. A scris şi memorii pline de prospeţime: Amintiri, 1937.Brăileanu, Traian (n. 14 septembriie 1882, Balca, Rădăuţi – m. 1947, Aiud)- filosof şi sociolog. A absolvitUniversitatea, secţia Filosofie, la Cernăuţi. Specializare în Filosofie şi Drept la Viena. Profesor de filosofieşi sociologie la Universitatea din Cernăuţi. A condus revista „Însemnări sociologice” din Cernăuţi. A aderatla Mişcarea Legionară de la primii ei paşi, membru al Senatului Legionar în 1929. Ministru legionar al alEducaţiei Naţionale, Culturii şi Artelor (1940-1941). Pozitivist ca filosofie, adept al lui Kant. Lucrări: DieGrundlegung zu einer Wissenschaft der Ethik, 1919; Despre condiţiunile cunoştintei şi conştiinţei, 1912;Etica, 1919; Introducere în sociologie, 1923; Metafizica Moravurilor, 1929. A tradus din Kant: Criticaraţiunii pure şi Critica puterii de judecată. Arestat în 1938, odată cu Dragoş Protopopescu (aflat tot laCernăuţi), a murit la Aiud.Brăiloiu, Constantin (n. 13 august 1893, Bucureşti – m. 20 decembrie 1958, Geneva) – etnomuzicolog. A 58
  • 59. făcut studii muzicale la Bucureşti, Viena, Lausanne, Paris. A fost profesor de istoria muzicii şi folclor laConservatorul din Bucureşti. Profesor şi rector al Academiei de Muzică Religioasă din Bucureşti. Fondatorşi conducător al Arhivelor Internaţionale de Muzică Populară din Geneva şi al Arhivei de Folclor aSocietăţii Compozitorilor Români (1928-1943). A cules folclor muzical românesc şi a publicat culegeri defolclor: Vie musicale dun village: recherches sur le répertoire de Dragus (Roumanie) 1929-1932; Colindeşi cântece de stea, 1931; Cântece bătrâneşti din Oltenia, Muntenia, Moldova şi Bucovina, 1932; Bocete dinOaş, 1932; Poeziile soldatului Tomuţ din războiul 1914-1918, 1944; Sur une ballade roumaine: LaMioritza, 1946. Membru corespondent al Academiei Române (1946), exclus în 1948, repus în drepturi în1990.Brătescu-Voineşti, Ioan Al(exandru) (n. 1 ianuarie 1868, Târgovişte - m. 14 decembrie 1946, Bucureşti) -prozator. A absolvit Facultatea de Drept la Bucureşti. A fost judecător la Bucureşti, Ploieşti, Piteşti,Craiova, Târgovişte. Era nepotul paşoptistului Voinescu II. A fost membru al Academiei (1918) şivicepreşedinte al ei, secretar general al Camerei Deputaţilor (1940). A debutat sub patronajul lui TituMaiorescu. A creat cea mai completă galerie de personaje inadaptabile, victime ale excesului de moralitate:Nuvele şi schiţe, 1903; În lumea dreptăţii, 1907; Întuneric şi lumină, 1912; Rătăcire, 1923; Huliganism,1938; Germanofobie?, 1942.Brâncoveanu-Vodă, Constantin (n. 1654 – m. 15 august 1714, Constantinopol, capul înmormântat pe oinsulă în Marea Marmara, trupul aruncat în Mediterana) – domn al Ţării Româneşti (1688-1714). Rămas înistoria culturii române graţie perioadei de mare înflorire culturală care a dus la constituirea stilului numitpână astăzi brâncovenesc, manifestat în special în arhitectură, dar, prin extensie, considerat „stilulromânesc” al culturii. Acest lucru a însemnat folosirea culturii populare ca substanţă a locului, alături demodelele culte ale Bizanţului şi Renaşterii italiene, sinteză inedită şi care a dat marca cea mai profundă aspiritualităţii româneşti, a aparteneţei sale la lumea cultivată a Europei, pentru totdeauna. După tată,Brâncoveanu era Cantacuzin, provenit deci dintr-o familie domnitoare bizantină, care a dat în ŢaraRomânească pe domnii Şerban Cantacuzino (unchi) şi Ştefan Cantacuzino, nepot. Este interesant deobservat că politica internă a Cantacuzinilor a fost una păstrare a valorilor Bizanţului prin fortificareaculturală a românilor pentru a rezista în faţa islamizării otomane. După Biblia românească a lui ŞerbanCantacuzino, tipărită la 1688 (al cărei coordonator fusese Constantin Cantacuzino Stolnicul, cu studii laPadova, unde trăiau încă urmaşii Bizanţului), acesta fiind ameninţat de otomani cu schimbarea, a lăsat locullui Brâncoveanu. Ucis împreună cu cei patru fii ai săi şi cu sfetnicul său Cantacuzino, a fost urmat de Ştefan,ultimul pilon al ortodoxiei bizantine în Balcani, şi el refugiat în imperiul austriac, apoi la Veneţia, în vremece vărul său, Toma, s-a refugiat în Rusia, la sugestia cumnatului său, Dimitrie Cantemir (căsătorit cu soralui, Catinca) a continuat să promoveze, ca toţi Cantacuzinii, valorile culturale ale creştinismului orientalatât faţă de islamism, cât şi faţă de creştinisul occidental. Declarat sfânt din 1955-1956 (cu ziua morţii, 15august). A avut un secretar personal din Florenţa Renaşterii, Anton Maria del Chiaro (care a şi lăsatînsemnări despre evenimentele din Ţara Românească), ceea ce a permis racordarea timpurie a spaţiuluiromânesc la valorile culturii europene.-“- (Brancovan) de Noailles, Anna Elisabeth – v. Noailles, Anna deBrâncuş, Grigore (n. 20 martie 1929, Peştişani, judeţul Gorj) - lingvist. Este licenţiat al Facultăţii deFilologie din Bucureşti (1953). Profesor la Catedra de limba română a Universităţii din Bucureşti. Lucrări:B. P. Hasdeu (1972); Cercetări asupra fondului traco-dac al limbii române (1995); Limba română.Modele de analiză gramaticală (1996); Gramatica limbii române. Morfologia, în colaborare (1998);Concordanţe lingvistice româno-albaneze (1999); Introducere în istoria limbii române (2002); Istoriacuvintelor. Unitate de limbă şi cultură românească (2004). A editat, împreună cu soţia sa, B. P. Hasdeu,Etymologicum Magnum Romaniae, vol. I-III (1972-1976). Membru corespondent al Academiei Române(din 2006). 59
  • 60. Breazu, Ion (n. 4 aprilie 1901, Mihalţ, jud. Alba - m. 11 mai 1959, Cluj) - istoric literar şi comparatist.Profesor la Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj. Secretar al ASTRA, a condus până în 1945revista acesteia, „Transilvania". A scris lucrări de referinţă în domeniul literaturii comparate: Jules Micheletşi românii, 1935. A editat Bibliografia publicaţiilor, 1931-1935.Breban, Nicolae (n. 1 februarie 1934, Baia Mare) – prozator. A fost strungar şi şofer profesionist. A debutatîn 1965 cu romanul Francisca, Premiul Academiei. În perioada 1970-1973 a fost redactor şef al „Românieiliterare". În prezent conduce „Contemporanul • Ideea europeană". Construcţia romanelor este solidă, cuînclinaţii spre naturalism, fără a avea un stil îngrijit: În absenţa stăpânilor, 1966; Animale bolnave, 1968,Premiul Uniunii Scriitorilor; Îngerul de ghips, 1973; Bunavestire, 1977, Premiul Uniunii Scriitorilor; DonJuan, 1981; Drumul la zid, 1984; Pândă şi seducţie, 1991; Amfitrion, 1994, Premiul Uniunii Scriitorilor;Riscul în cultură, 1997; Ziua şi noaptea, 1998. Perioada de expatriere în Franţa, de dinainte de 1989, edescrisă în Elegii pariziene, 1992. Membru corespondent al Academiei Române, 1997.Breslaşu, Marcel (nume la naştere: Marcel Bresliska, n. 19 noiembrie 1903, Bucureşti - m. 20 septembrie1966, Bucureşti) - poet. Ceh ca etnie. A studiat Dreptul şi a practicat avocatura. A avut funcţii de conducereîn Uniunea Scriitorilor şi a condus revista „Secolul 20". A fost profesor la Institutul de Artă Teatrală şiCinematografică din Bucureşti. A compus un oratoriu profan: Cântarea cântărilor, 1934. Ca poet a cultivatfabula, aforismul: Alte nişte fabule, 1962, Premiul de Stat. A scris şi eseuri: Dialectica poeziei sau cântecedespre cântec, 1957, Premiul de Stat, ca şi literatură pentru copii.Brezianu, Andrei (n. 14 noiembrie 1934, Bucureşti) - eseist. Fiul lui Barbu B. A absolvit limbile clasice laUniversitatea din Bucureşti (1954) şi Teologia la Alba Iulia şi Iaşi (1959). Redactor la „Secolul 20". Adebutat cu volumul de eseuri Odiseu în Atlantic, 1977, Premiul Uniunii Scriitorilor. A publicat romane:Ieşirea la ţărmuri, 1978; Castelul romanului, 1981. În 1985 a plecat la Cambridge, Churcill College, apois-a stabilit în S.U.A., unde a predat literatură comparată la Catholic University din Washington D.C. Din1986 este redactor şef la postul de radio Vocea Americii. Colaborează la revistele româneşti ale diasporei,„Meridian" şi „Agora".Brezianu, Barbu Basile (n. 18 martie 1909, Bucureşti – m. 14 ianuarie 2008, Bucureşti) – critic de artă.Licenţiat în Drept al Universităţii din Bucureşti. Magistrat la Tribunalul Ilfov, apoi cercetător la Institutul deIstoria Artei din Bucureşti. Lucrări: Şcoala moralului sau Hristoitia meşterului Anton Pann (eseu); Nod ars(poezie) 1930; Zăvor fermecat (poezie) 1947; Jaf în dragoste (proză) 1995; Desferecare, (poezie), 1998. Afost cel mai fervent susţinător al artei lui Constantin Brâncuşi în România, într-o perioadă când acesta eravoit ignorat.Bronshtein, Strul (n. 1913, Ştefăneşti, Basarabia – m. 1943, Taşkent, azi Uzbekistan) – poet de limbă idiş.A primit educaţie religioasă evreiască. A venit la Bucureşti în 1927 şi a publicat versuri în idiş: Moldove,mayn heym (Moldova, patria mea); Khob geefnt breyt di toyern (Am deschis larg geamurile); Shpitol-Lider(Poeme din spital). S-a întors în Basarabia după anexarea ei la URSS şi a fost atins de un şrapnel, în luptă,murind la spitalul evacuat la Taşkent.Broşteanu, Petru (n. 5 iunie 1838, Seleuş, jud. Arad – m. ianuarie 1920, Braşov) – publicist. A fost ofiţer laBraşov. A tradus în germană autori români: Bolintineanu, Ion Creangă, Petre Ispirescu, iar din germană înromână Istoria împăratului Traian şi a contimpuranilor săi, 1897. A lăsat şi lucrări proprii, apărute în„Transilvania” şi „Gazeta de Transilvania”: Spicuiri din autori străini asupra românilor, 1890; Rhaeto-romanii, originea şi elementele limbii lor, 1892. Membru corespondent al Academiei Române, 1889.Brunea-Fox F. (nume la naştere Filip Brauner, n. 18 ianuarie 1898, Roman - m. 12 iunie 1977, Bucureşti) -reporter, gazetar. Din aceeaşi familie cu Harry (muzicolog, folclorist) şi Victor (pictor avangardist) Brauner. 60
  • 61. Autodidact. Militant de stânga prin publicistica sa: Oraşul măcelului, 1944; Porturi dunărene, 1957; Hârcapiratului, 1965; Reportajele mele, 1927 – 1938, 1979, postum.„Buciumul” (1862-1864, Bucureşti) - gazetă politică şi literară scoasă de Cezar Bolliac, consideratăcontinuatoarea publicaţiei cu acelaşi titlu apărută la Paris în 1857. Bisăptămânal, apoi cotidian. A fostsuspendată ca urmare a unui atac la adresa guvernului lui Mihail Kogălniceanu. Au apărut articole de istorie,geografie, cronici de spectacole, proză şi poezie, critică literară. Directorul publicaţiei vizează totalitateaculturii române, fiindcă, pe lângă literatura propriu-zisă, se ocupă şi de alte zone (teatrul de pildă), dar şi depoliticile culturale, de legislaţia culturală etc., ceea ce era o premieră în epocă. După ce i s-a interzis aceastăpublicaţie a scos, ca o contiuare programatică a ei, „Trompeta Carpaţilor”.Bucov, Emilian (n. 8 august 1909, Chilia Nouă, jud. Ismail, Basarabia – m. 17 octombrie 1984, Chişinău) –scriitor. A semnat şi cu pseudonimele Radu Bâcov, Radu Emilian, Radu Bucov Emilian. A absolvit LiceulB.-P. Hasdeu la Chişinău (1930) şi Facultatea de Litere şi Filosofie la Bucureşti (1936), ca elev al lui TudorVianu. A fost cântăreţ de cor, muncitor la o fabrică de mobilă, activist UTC în România. A publicat versurişi articole militante în reviste de stânga: „Bluze albastre”, „Societatea de mâine”, „Şantier”, „Cuvântulliber”. În anii războiului a fost la Moscova şi a lucrat la postul de Radio care transmitea pentru ostaşiiproveniţi din Basarabia. După război se stabileşte la Chişinău. Lucrări: Clocotul muncii (1932), Discursulsoarelui (1937), China (1938), Ţara mea (1947), De la Volga pân’la Don (1948), Cresc etajele (1952,ulterior reeditat sub titlul Magistrala), Vietnamul meu (1962), Povestiri, nuvele, momente lirice (1963),Oraşul Răut (1966), Ultimul zăplaz (1967). A ocupat numeroase posturi de conducere şi a fost distins cu omulţime de premii.Bucovina – provincie românească aflată în nord-estul României de astăzi. In Evul Mediu a fost parte aMoldovei, numindu-se Ţara de Sus. Ocupată de austrieci în 1775 (după tratatul de la Kuciuk Kainargi, 1774,care a încheiat războiul ruso-otoman). Teritoriul cedat cuprindea oraşele Cernăuţi, Suceava şi Siret,împreună cu 226 de sate şi 52 de cătune, avea o suprafaţă de 10.400 km2 şi o populaţie de circa 75.000locuitori. Domnitorul de atunci al Moldovei, Grigore Ghica Vodă, desi era fanariot, s-a opus acestei cedări,motiv pentru care - din ordinul sultanului - a fost ucis. Austriecii au anexat-o sudului Poloniei (Galiţia),colonizând-o intens, ceea ce a dus la schimbarea raportului de forţe între neamurile conlocuitoare. Dacă larecensământul din 1774 erau 85% români, după colonizarea cu alte neamuri dezrădăcinate din locurile lorde baştină: huţuli (ucraineni), polonezi, germani, lipoveni, ruteni, evrei, armeni, unguri, slovaci ş.a. româniirămân 30%, iar relaţiile cu mitropolia ortodoxă românească sunt întrerupte, austriecii repartizând Bisericaromânească de la Cernăuţi Patriarhiei Sârbe de la Karlowitz (1783), aflat de asemenea sub jurisdicţieaustriacă. Scrierea se face cu alfabet rusesc, iar slavizarea numelor se face prin biserică, ca şi în cazulromânilor din Serbia. Mihai Eminescu a făcut şcoala la Cernăuţi (1857-1862), iar liceul în care a învăţat,deşi îi poartă numele, este astăzi şcoală ucraineană. După revoluţia de la 1848 românii obţin dreptul de aavea şcoală în limba română, iar provincia este separată de Galiţia şi devine ducat în sânul Imperiului. Sedezvoltă o cultură românească proprie, apar gazete româneşti şi societăţi culturale. Provincia a revenitRomâniei la 28 octombrie 1918, după Marea Unire. În 1930 populaţia românească reprezenta 44,5%. Darfoarte mulţi evrei, români, polonezi pleacă din Bucovina. Numai în SUA erau în 1928 10.000 debucovineni. Provincia a intrat în posesia URSS după 1944, în componenţa provinciei fiind ţinuturi care nu-iaparţinuseră niciodată: judeţele Cernăuţi, Storojineţ şi o parte din Rădăuţi, cu o suprafaţă de 6.340 km2.După dispariţia URSS provincia a revenit Ucrainei, în posesia căreia se află până astăzi. Prin semnareaTratatului dintre România şi Ucraina se consfinţeşte statutul actual al Bucovinei, aşa cum a rezultat dinevenimentele de după dispariţia URSS. Populaţia românească are însă dreptul la şcoală în limba română,există presă românească şi asociaţii culturale româneşti, cea mai importantă fiind Societatea pentru CulturaRomânească Mihai Eminescu (din 1989). Se poate vorbi de patru categorii de comunităţi româneşti înUcraina, determinate de condiţii istorice diferite. Trebuie mai întâi menţionată comunitatea românească dinactuala regiune Cernăuţi (unitate teritorial-administrativă a Ucrainei). Această regiune include nordulBucovinei, ţinutul Herţei şi nordul Basarabiei. După recensământul sovietic din 1989 (rezultatele 61
  • 62. recensământului populaţiei din 2001, din Ucraina, nu au fost publicate), în regiunea Cernăuţi trăiesc 184.800de români, în timp ce asociaţiile româneşti din zonă apreciază numărul lor ca fiind mai mare de 300.000.A doua zonă în care regăsim comunităţi româneşti compacte este sudul Basarabiei, inclus în RSSUcraineană ca urmare a unei reorganizări administrative a URSS, spre a da Ucrainei deschidere la mare.După destrămarea URSS, sudul Basarabiei a rămas parte a regiunii Odesa din Ucraina. Conform dateloroficiale, în actuala regiune Odesa trăiesc 145.200 de români. Ca şi la Cernăuţi, dimensiunea comunităţiiromâneşti este subestimată. În plus, sudul Basarabiei este zona unde autorităţile forţează eliminareacompletă a etnonimului „român“ în favoarea celui de „moldovean“. O a treia entitate românească dinUcraina o constituie cea din regiunea transcarpatică. În această zonă românii trăiesc în câteva localităţi undeconstituie o majoritate covârşitoare (peste 90% în mare parte din cazuri). Cifrele oficiale indică un număr de29.500 de români în această regiune. În fine, o altă categorie este aceea a românilor de peste Nistru. Datelerecensământului din 1989 menţionează comunităţi româneşti în regiunile Nikolaev, Doneţk, Kirovograd,Dnepropetrovsk, Crimeea, Lugansk şi Cherson. Aceştia sunt mai ales urmaşii oştirii moldovene (2000 desuflete, cu Ion Neculce, atunci hatman, în frunte) refugiată în Ucraina (Mala Rossia) cu DimitrieCantemirdupă bătălia de la Satănileşti, 1711, dar şi rezultatul politicii sovietice de schimbare a raportuluietnic de forţe în Moldova în favoarea ruşilor, ca şi rezultatul domiciliilor forţate ale foştilor fruntaşi româniai comunităţilor săteşti. La Cernăuţi au fost înfiinţate principalele asociaţii ale românilor din Ucraina.Alianţa Creştin-Democrată a Românilor din Ucraina este o asociaţie cu statut republican, având reprezentareîn mai multe regiuni din Ucraina. Tot aici funcţionează Societatea pentru Cultura Romanească în Bucovina‚Mihai Eminescu’, menţionată mai sus, Asociaţia Pedagogică ‚Aron Pumnul’, societăţile Golgota,Tricolorul şi Arboroasa. În sudul Basarabiei există o filială a Alianţei Creştin-Democrate, în timp ce înTranscarpatia activează Asociaţia Cuturală ‚George Coşbuc’ şi, mult mai recent, Asociaţia ‚Ioan Mihaly deApşa’ şi ‚Dacia’. De asemenea, la Kiev a fost înfiinţată Societatea Culturală ‚Petru Movilă’. La Cernăuţiapar, cu întreruperi, fără sprijin financiar din partea statului ucrainean, dar cu sprijin din partea Autorităţiipentru Minorităţi şi Românii din afara graniţelor (din subordinea Guvernului României) publicaţiileindependente „Plai românesc”, „Arcaşul”, „Lumea” (publicaţie bilingvă, în română şi ucraineană),„Septentrion literar”, precum şi cele înfiinţate de administraţia centrală sau de cele locale: „Concordia”(supliment în limba română al publicaţiei oficiale a Radei Supreme a Ucrainei), „Zorile Bucovinei”, „Gazetade Herţa” etc. Tot la Cernăuţi a fost înfiinţată Editura Alexandru cel Bun. Programele TeleviziuniiUcrainene centrale (TU 1 si TU 2) nu includ emisiuni speciale, difuzate în limba maternă, destinateminorităţilor naţionale. Posturile de televiziune şi radio din Cernăuţi, Odesa şi Ujgorod transmit săptămanalemisiuni în limba română, reprezentative pentru viaţa socio-culturală a comunităţii romăneşti. PRO Tv are ofilială la Kiev, care se poate vedea şi în Bucovina de Nord.„Bucovina” (1848 – 1850, Cernăuţi) – săptămânal de cultură româno-german editat de fraţii Gheorghe şiAlecu Hurmuzachi. Cu acest titlu a apărut numai în româneşte şi în intervalele 1919-1920 - cotidian;1941-1944 – cotidian. Gazetă românească pentru politică, religie şi literatură, la care colaborau şi scriitoridin Moldova şi Ţara Românească. A contribuit la impunerea limbii române pentru comunitatea românească(Institutul Teologic din Cernăuţi, înfiinţat în 1848, Şcoala Normală, 1848, care pregătea învăţători pentruşcolile româneşti din zonă, Biblioteca Bucovinei, 1852, Muzeul Bucovinei, 1863, Universitatea din Cernăuţicu secţie românească (1875).Bucureşti – vestigii de locuire au existat încă din peleoliticul mediu, dar primele semne de locuire continuădatează din veacul al XVIII-lea î.H. A traversat deci perioada geto-dacică, romană, precum şi năvălirilebarbare. Vlad Ţepeş a dat denumirea actuală a aşezării la 1459 (când a construit aici fortificaţii), bazat pelegenda ciobanului Bucur, care s-ar fi stabilit pe aceste locuri ca întemeietor. Din veacul al XVI-lea este unoraş semnificativ pentru zona balcanică. Matei Basarab l-a făcut capitala Ţării Româneşti. În perioada luiConstantin Brâncoveanu se edifică primele drumuri care leagă oraşul cu alte localităţi din ţară, (PodulMogoşoaiei, care este Calea Victoriei de astăzi) ca şi Academia Sf. Sava, care va forma numeroase generaţiide oameni de cultură. Pe străzile oraşului s-au desfăşurat revoluţiile de la 1821 (Tudor Vladimirescu), 1848,1989, au fost încartiruite armate otomane, ruse, austriece, germnae, sovietice, au circulat gărzile naţionale. 62
  • 63. După Unirea Principatelor Bucureştiul a devenit capitala României Mici (1862) şi a rămas capitalaRomâniei Mari după 1918. Este şi astăzi capitala României. Bucureştiul ‚dă tonul’ în politica, administraţiaşi cultura spaţiului românesc. Sincronizat cu marile oraşe europene, el s-a numit în perioada interbelică‚micul Paris’, pierzând acest trend în perioada socialistă. La Bucureşti se află Guvernul şi PreşedinţiaRomâniei, instituţiile centrale, sediul Academiei Române şi numeroase instituţii de învăţământ superior. Dinacest punct de vedere Bucureştiul continuă să fie capitala lumii româneşti, atât pentru românii din interiorulgraniţelor, cât şi pentru provinciile din afara lor, ori pentru românii din diaspora.Bucuţa, Emanoil (nume la naştere: Emanoil Popescu, n. 27 iunie 1887, Bolintin-Deal, jud. Iflov - m. 7octombrie 1946, Bucureşti) – scriitor, membru corespondent al Academiei Române. Studiază Literele(germanistica) la Bucureşti, apoi la Berlin. A fost director la Ministerul Muncii, la Fundaţia Culturală (1925)şi la Casa Şcoalelor, redactor şef la „Graiul românesc" (1927-1929). În 1941 a devenit membrucorespondent al Academiei. A scris proză: Legătura roşie, 1925; Fuga lui Şefki, 1927; Maica Domnului dela mare, 1930; Capra neagră, 1938; reportaje cu iz entnografic: Pietre de vad, 4 vol., 1937-1944 şi studii:Românii dintre Vidin şi Timoc, 1923. Ca poet a exprimat emoţii ale vieţii de familie: Florile inimii, 1920.Budai-Deleanu, Ion (n. 6 ianuarie 1760, Cigmău, jud. Hunedoara - m. 24 august 1820, Lwow, Polonia) -scriitor, istoric şi filolog iluminist. A absolvit Seminarul Teologic la Blaj, apoi Filosofia şi Teologia laViena (1777-1787), fiind şi sacristan al bisericii Colegiului Catolic Santa Barbara. Şi-a luat doctoratul laErlau. A fost profesor la Blaj (unde a intrat în conflict cu episcopul Ioan Bob, exilându-se), apoi consilierchesaro-crăiesc la Curtea de Apel din Lwow. A fost prieten cu reprezentanţi ai Şcolii Ardelene (SamuelMicu, Gheorghe Şincai, Samuil Vulcan). A scris lucrări lingvistice: Temeiurile gramaticii româneşti, 1812,rămasă în manuscris; Teoria ortografiei româneşti cu slove latineşti; lexicografice: Lexicon român-nemţescşi nemţesc-român, istorice: De originibus populorum Transilvaniae (Despre originile naţiilor Transilvaniei),toate tipărite postum. Ca scriitor lucrările sale reprezentative sunt Ţiganiada, 1812, publicată în 1876,epopee eroi-comică despre ţigani şi poemul picaresc Trei viteji, rămas nepublicat. Scriind în afara graniţelorţării, într-o vreme când diaspora nu era implicată în facerea culturii române, autorul a fost receptat târziu şi arămas fără urmaşi culturali. Chiar alte tentative de a relua genul epopeii, în spaţiul cultural românesc, nupleacă de la el, ci de la modelul antic grecesc.Bugnariu, Tudor (n. 30 iunie 1909, Budapesta - m. 25 iunie 1988, Bucureşti) - sociolog şi publicist.Ginerele lui Lucian Blaga. Filosof, comunist din ilegalitate, Este absolvent al Facultãţii de litere şi filozofiedin Cluj şi asistent suplinitor la Catedra de limba şi literatura veche românã (1932-1933), prieten cu D. D.Roşca (tot filosof, traducătorul lui Hegel în franceză, şi el profesor la aceeaşi universitate). Membru alComitetului antifascist al tineretului din Cluj. Trimis în lagărul de la Caracal în 1940, primul primar alClujului după 1944. Datoritã activitãţii sale de stânga (redactor al publicaţiei „Alte zãri”) este scos dinînvãţãmânt. În 1948 revine în învãţãmântul universitar, la început asistent fãrã platã la Catedra desociologie, apoi profesor, devenind succesiv decan, prorector şi adjunct al ministrului Învãţãmântului(1956). Din 1957 trece la Catedra de filosofie a Universitãţii din Bucureşti A publicat îndeosebi studii demarxism, materialism dialectic şi istoric. Membru al Academiei Române (1988).Buicliu, Grigore Mithridate (n. 15 decembrie 1840, Iaşi – m. 13 decembrie 1912, Bucureşti) – traducător.Origine armeană. A studiat la Colegiul Armean din Paris, a terminat Dreptul la Iaşi. Biblioteca sa, cu lucrărirare despre istoria migraţiei armenilor, a fost lăsată prin testament Academiei Române. Junimist. A traduscronica armeană în versuri a lui Minas Tokatţki – Cânt de jălire asupra armenilor din Ţara Vlahilor, 1895.A scris Cameniţa sau Cronica armenilor din Polonia şi Moldova, 1906, primul studiu de pe teritoriulromânesc de acest fel, care recunoaşte migraţia locuitorilor din spaţiul Armeniei de azi în zona carpaticăîncă din perioada migraţiei indo-europene).Bulic, Adam (n. 29 septembrie 1908, Uzdin, Banatul Sârbesc – m. 3 octombrie 1986, Novi Sad) - ziarist.Tatăl Dorinei Ileana B. A început liceul la Timişoara şi l-a terminat la Arad. A absolvit Şcoala de Comerţdin Arad. Licenţiat al Academiei Comerciale din Cluj. A lucrat la ziarul românesc „Nădejdea" (1935-1944) 63
  • 64. din Vârşeţ, apoi la Librăria Românescă şi Editura Libertatea din Novi Sad (în calitate de şef contabil).Bulic, Ileana Dorina (n. 22 iunie 1942, la Vârşeţ) – filolog şi traducător. Fiica lui Adam Bulic. A absolvitLiceul Român la Vârşeţ, iar Facultatea de Filologie, secţia Limba şi Literatura Română, la Universitatea dinBelgrad, ca studentă a primei generaţii de profesori de limba română care au terminat în Iugoslaviapostbelică avându-l profesor pe Radu Flora. Specializare la Timişoara. A fost redactor pentru publicaţiile înlimba română la Filiala din Novi Sad a Institutului pentru Editarea Manualelor din Belgrad. A fost consilierpentru relaţii internaţionale al Secretarului pentru învăţământ, ştiinţă şi cultură al P.S.A. Voivodina, iar între1983 - 1990 director adjunct la Institutul de Statistică al Provinciei Voivodina. A pregătit rubrici şiconferinţe pentru emisiunile în limba română la Radio Novi Sad. Este autoarea cărţii ,,Profesorul Ştie-Tot”un îndreptar de limba română. Membră activă a Societăţii de Limba Română din Voivodina de la înfiinţare.A fost secretar al S.L.R., precum şi redactor-şef şi responsabil al Editurii Societăţii de Limba Română dinVoivodina.Bumbac, Ion (n. 31 ianuarie 1843, Costâna, Suceava – m. 25 mai 1902, Cernăuţi) - scriitor. Frate cu VasileB. A fost elevul lui Aron Pumnul la Cernăuţi şi coleg de cameră, ca elev, cu Mihai Eminescu. A studiat laViena, unde a fost prieten şi cu Ioan Slavici. Antijunimist. Director al gimnaziului din Cernăuţi. A înfiinţatSocietatea Filarmonică Armonia, 1881 şi Societatea Culturală Concordia, 1885, ambele menite să apere şisă promoveze valorile spirituale ale românilor din Bucovina. A avut o tentativă de a scrie o epopeenaţională, din care s-au publicat două cânturi: Florinta, 1880. S-a ocupat de chestiunea Bucovinei, astatutului provinciei şi a opţiunilor culturale posibile în contextul dat: Privire istorică asupra trecutuluipolitic-social şi naţional al ‚ducatului Bucovinei’, 1886.Bumbac, Vasile (n. 7 februarie 1837, Costâna, Suceava – m. 27 februarie 1918, Suceava) – scriitor. Fratelelui Ion B., a fost de asemenea elevul lui Aron Pumnul, prieten cu Mihai Eminescu şi Ioan Slavici. A publicatîn toate provinciile româneşti, ca şi în zona diasporei din Ungaria şi Austria, în toate genurile literare şi, fărăa fi un scriitor de prim plan, a indus ideea că spiritul românesc este acelaşi, oriunde sunt cititori şi scriitoride limbă română. Prin acest mod de comunicare culturală a pregătit procesul unirii politice. Lucrări:Descălecarea lui Dragoş în Moldova, încercare de epopee, rămasă în manuscris; O privire scurtă criticăasupra poeziilor domnului Vulcan, 1866; Schiţe de escursiuni, 1888-1889. A tradus din Metamorfozele luiOvidiu, 1906.Burac, Andrei (n. 17 august 1938, Cârnăţeni, Basarabia) – scriitor. A absolvit Colegiul de Medicină laTighina şi Institutul de Medicină la Chişinău. Medic chirurg la Spitalul Clinic din Chişinău. A absolvitCursurile superioare de literatură de pe lângă Institutul de Literatură M. Gorki din Moscova (ca eleval dramaturgului Victor Rozov şi criticului de teatru Inna Vişnevski). Lucrări: Ispita înfloririi,versuri, 1970; Culegătorii în amurg, versuri, 1976; Perpetuele bucurii, publicistică, 1977; Moartea dedupă prânz, scenariu de film, 1984; Primăvara în doi, teatru, 1988; Cu toată fiinţa spre altundeva,versuri, 1995; Între somn şi veghe, proză, 2005. Distins cu Medalia Mihai Eminescu şi PremiulNaţional pentru Literatură al Moldovei. Membru al Uniunii Teatrale şi al Uniunii Scriitorilor dinMoldova. Preşedinte al PEN Club Moldova.Burada, Maria (n. 15 aprilie 1812, Iaşi – m. 11 februarie 1886, Iaşi) - traducătoare. Soţia lui Teodor B. Şimama lui Teodor T. B. Familie aromânească la origini. Născută într-o familie de boieri, a studiat greaca,franceza, rusa, germana. A fost prima femeie din Moldova care a tradus piese de teatru, mai ales din J.Bouchardy.Burada, Teodor (n. 28 august 1800, Odobeşti – m. 14 aprilie 1866, Iaşi)– memorialist. Familie de aromâni.A călătorit la Viena şi la Veneţia. Organizator al învăţământului muzical în Moldova, a lăsat note decălătorie meticuloase şi sentimentale despre Europa acelor vremuri: Amintiri de călătoriile vorniculuiTeodor Burada în ţară şi în străinătate în anul 1826, publicate postum, în 1908. Membru corespondent alAcademiei Române (1887). 64
  • 65. Burada, Teodor T. (n . 3 octombrie 1839, Iaşi – m. 17 februarie 1923, Iaşi) – folclorist şi etnograf. Aromânca etnie. A urmat Academia Mihăileană şi Facultatea de Drept la Iaşi. Şi-a continuat studiile la Paris,frecventând şi Conservatorul de Muzică absolvit în 1865). A urmat apoi, tot la Paris, Şcoala de Poduri şiŞosele. Profesor de vioară la Şcoala de Muzică din Iaşi, apoi la Conservatorul de Muzică din Iaşi. Membrual Societăţii Junimea. A şi concertat ca violonist, atât în ţară, cât şi în străinătate. Lucrări : Despreîntrebuinţarea musicei în unele obiceiuri vechi ale poporului român, 1876; Originea violinei şiperfecţionarea ei, 1876; Datinile poporului român la înmormântări, 1882; Datinile la nunţi ale poporuluiromân din Macedonia, 1883; Cercetări asupra musicei ostăşeşti la români, 1891; Corurile bisericeşti demusică vocală armonică în Moldova, 1914. Membru corespondent al Academiei Române (1887).Burlacu, Alexandru (n. 8 iunie 1954, sat Chitai, rn. Chilia, Ucraina) – critic şi istoric literar. A absolvitŞcoala Pedagogică din Cahul (1973) şi Facultatea de Litere a Universităţii Pedagogice de Stat din Chişinău(1977). Profesor universitar (2002). Cercetător ştiinţific principal la Institutul de Filologie al Academiei deŞtiinţe a Moldovei (din 2006) şi profesor la Universitatea Ion Creangă (din 1995 – şef al Catedrei deliteratură română şi comparată). Lucrări: Scriitori de la „Viaţa Basarabiei” (1990, în colaborare), Critica înlabirint (1997), Mişcarea literară din Basarabia anilor ’30: atitudini şi polemici (1999), Prozabasarabeană: fascinaţia modelelor (1999), Poezia basarabeană şi antinomiile ei (2001), Literatura românădin Basarabia. Anii ’20–’30 (2002), Tentaţia sincronizării (Timişoara, 2002), Texistenţe. Drama zboruluifrânt (2007), Texistenţe. Scara lui Osiris (2008), Vladimir Beşleagă. Po(i)etica romanului (2009). Membrual Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi din România. Premii ale Uniunii Scriitorilor din RepublicaMoldova (1997, 2007).Busuioc, Aureliu (n. 26 octombrie 1928, Cobâlca, azi Codreanca, rn. Orhei, Basarabia) – scriitor. Provinedintr-o familie de intelectuali, în 1940 refugiată peste Prut. A făcut liceul la Timişoara. A absolvit InstitutulPedagogic de Stat din Chişinău. Redactor şef al ziarului „Tinerimea Moldovei”. Secretar al Comitetului deConducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Specializat în secenarii de film. Lucrări: - versuri - Lapădure, 1955; roman - Singur în faţa dragostei, 1966; Unchiul din Paris, Pactul cu diavolul; scenarii defilm – Călătorie în april (1962), Moldova noastră (1957), Strugurii care aduc fericirea (1973); Vreau săcânt (1979); Îmblânzirea maşinii de scris, 1988; Plimbătorul de purici, 1992; Concert, 1993 (PremiulNaţional al Republicii Moldova); Lătrând la lună, 1997; Pactizând cu diavolul, 2000; Spune-mi Jioni!(2002); Hronicul Găinarilor, 2006. Maestru Emerit al Artei (1984). Premiul pentru Opera Omnia al UniuniiScriitorilor din Moldova.Busuioceanu, Alexandru (n. 10 ianuarie 1896, Slatina - m. 23 martie 1961, Madrid, Spania) – eseist. Aabsolvit Literele şi Filosofia la Universitatea din Bucureşti. A condus revista „Lumina nouă", alături deTudor Vianu şi Mihai Ralea. Unul dintre fondatorii „Gândirii". A studiat estetica şi istoria artelor la Viena şiRoma, şi-a luat doctoratul la Bucureşti (1925). A fost membru fondator al Asociaţiei Ziariştilor Profesionişti(1920), secretar al PEN Clubului Român, profesor universitar la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti,funcţionar la Ministerul Propagandei (1940-1942), a condus Institutul de Cultură din Madrid (1942-1945).Din 1945 s-a stabilit în Spania, unde a predat româna la Universitate. A debutat cu eseuri: Figuri şi cărţi,1922. A scris în româneşte şi spaniolă: Ethos, 1941; Poemas poéticos, 1948; Don Juan Valera y LuciaPaladi, 1952; Proporcion de vivir (Arta de a trăi), 1954, Premiul Juan Valera; Utopia getică, 1954.Buşulenga, Zoe Dumitrescu - v. Dumitrescu Buşulenga, ZoeButnaru, Val (n. 17 aprilie 1955, Chişinău) – dramaturg, publicist. A absolvit Facultatea de Ziaristică aUniversităţii de Stat din Chişinău (1980) şi Institutul Unional de Artă Cinematografică (VGHIK) dinMoscova, secţia Regie. A lucrat ca redactor la diverse publicaţii şi la postul de radio Europa Liberă.Specializare la Europa Liberă München (1993) şi în SUA (1994). A fost director artistic al Teatrului EugèneIonesco din Chişinău (1991–1994), fondator şi director al Grupului de Presă Flux (1995), fondator şidirector al publicaţiei „Jurnal de Chişinău” (1999). Autor de piese şi de scenarii dramatice: Procedeul de ju-jutsu (Teatrul Luceafărul din Chişinău, 1986), Halta viscolelor (după romanul cu acelaşi titlu al lui Cinghiz 65
  • 66. Aitmatov, Teatrul Poetic, Chişinău, 1986), La Veneţia e cu totul altfel (Teatrul Luceafărul, 1989 şi laTeatrul Naţional Mihai Eminescu din Botoşani, 1990), Iosif şi amanta sa (Teatrul Eugène Ionesco, 1993),Ţin minte că va ninge şi vom fi fericiţi (Teatrul Naţional Vasile Alecsandri din Bălţi (1993), Simfonie în mibemol major (1992) şi Fratele nostru, Iuda (după Leonid Andreev, TV Chişinău), Mâine sau poatepoimâine (postul de Radio Chişinău, 1994), Saxofonul cu frunze roşii (Teatrul Luceafărul, 1998), Avant demourir (Teatrul Fără Nume, 2006). Volume: Saxofonul cu frunze roşii (1998), Cum Ecleziastul discuta cuProverbele (1999), Apusul de soare se amână (2003). Premiul I al Ministerului Culturii din RepublicaMoldova pentru cea mai bună piesă a anului (1989, 2000). Premiul I.L. Caragiale al Academiei Române(1993).Buzdugan, Ion (n. 9 martie 1887, Brânzenii Vechi, rn. Bălţi – m. 27 ianuarie 1967, Bucureşti) – poet şi ompolitic. A absolvit Agronomia la Gorki, Rusia, Dreptul la Universitatea Liberă din Moscova şi SeminarulPedagogic la Kameniţa. Secretar al Sfatului Ţării, a redactat actul Unirii cu România şi s-a opus oricărui felde alianţă cu Rusia. A proclamat Unirea la 27 martie 1918, cu mâna dreaptă pe Biblia lui ŞerbanCantacuzino. Lucrări: Miresme din stepă (1922), Ţara mea (1928), Păstori de timpuri (1937), Metanii deluceferi (1942), Cântece din Basarabia (vol. I, 1921; vol. II, 1928). Rămâne unul dintre cei mai importanţitălmăcitori ai lui Puşkin şi Esenin şi cel dintâi traducător în română al poeţilor simbolişti ruşi: ValeriBriusov, C.D. Balmont, Al. Blok.Buzura, Augustin (n. 22 septembrie 1938, Berinţa, jud. Maramureş) - prozator. A studiat Medicina la Cluj,fără s-o finalizeze. Redactor şi apoi secretar general de redacţie la revista „Tribuna” din Cluj. După 1989preşedinte al Fundaţiei Culturale Române, devenită Institutul Cultural Român (1990-2004). Scrie romane deanaliză a dilemelor morale: Capul Bunei Speranţe, 1963; Absenţii, Premiul Uniunii Scriitorilor, 1970;Feţele tăcerii, Premiul Uniunii Scriitorilor, 1974; Orgolii, Premiul Academiei, 1977; Vocile nopţii, PremiulUniunii Scriitorilor, 1980; Refugii - Zidul morţii, partea I, 1984; Drumul cenuşii - Zidul morţii, partea a II-a, 1988; Recviem pentru nebuni şi bestii, 1999. Membru al Academiei Române (din 1992).Byck, Jacques (n. 19 octombrie 1897, Bucureşti – m. 10 octombrie 1964, Bucureşti) - filolog. A studiatLiterele la Bucureşti, unde i-au fost profesori Ovid Densusianu, Ion Bianu, I. A. Candrea. S-a specializat laParis. A lucrat la Institutul de Lingvistică din Bucureşti, a fost director al Bibliotecii Academiei Române. S-a ocupat de toate dialectele limbii române, de la nordul şi de la sudul Dunării. Lucrări: Folosirea afectivă apronumelui personal în limba română, 1937; Studii de sintaxă şi stilistică românească, 1939; Gramaticalimbii române (împreună cu Al. Rosetti), 1943; redactor responsabil al Indreptarului de punctuaţie, 1956;Formarea limbii noastre literare, 1956. A primit Premiul de Stat în 1954.CCalimah, Andrew (n. 1925, Bucureşti) – istoric al civilizaţiilor. Aparţine familiei Callimachi. Ajuns înSUA cu părinţii în 1966. A studiat cu Chögyam Trungpa, un profesor buddhist, unde a fost coleg cu AllenGinsberg şi, de asemenea, a studiat şamanismul Mazatec. S-a ocupat de descifrarea sensurilor ascunse alemiturilor Greciei antice, mai ales legate de sex şi de iubirea intre cei de acelaşi sex: Lovers Legends: TheGay Greek Myth,2002; Lovers Legends Unbound, 2004; Legendele iubirii. Miturile necenzurate aleGreciei, 2008.Calinciuic, Ioan (n. 1812, Milişăuţi, jud. Suceava – m. 24 februarie 1875, Cernăuţi) – teolog. A absolvitInstitutul Teologic la Cernăuţi şi s-a specializat la Facultatea de teologie a Universităţii din Viena. Profesorla Institutul Teologic din Cernăuţi. Vicepreşedinte al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română înBucovina. A lăsat, în manuscris, Dogmatica. 66
  • 67. Callimachi, Scarlat (n. 20 septembrie 1896, Botoşani – m. 2 iunie 1975, Bucureşti) – publicist. Bunicul săufusese voievodul Scarlat Callimah, care a domnit în Moldova şi în Ţara Românească şi se trăgea din mazilulbasarabean Vasile Călmaşul. Numele familiei a fost grecizat, sub forma Callimaki, de Ioan TeodorCălmaşul, care a domnit în Moldova între anii 1758 şi 1761. Se înrudea, prin bunic, cu AlexandruPapadopol-C. În ciuda descendenţei nobile, a fost unul dintre militanţii Partidului Comunist Român.Fondator al gazetei „Clopotul” (1924-1925) din Botoşani, al Muzeului Româno-Rus (1948-1956,documentele au ajuns, în parte, la Muzeul Literaturii Române), unde a reuşit să aducă documente foarte raredin arhivele ruse referitoare la spaţiul românesc (fotocopii ale manuscriselor lui Dimnitrie Cantemir, alearhivelor Moldovei duse de Dosoftei la polonezi şi recuperate de Rusia). Prieten cu N.D. Cocea şi LucreţiuPătrăşcanu. Din 1944 preşedinte al Uniunii Ziariştilor din România.Camilar, Eusebiu (n. 7 octombrie 1910, Udeşti, jud. Suceava - m. 27 august 1965, Bucureşti) - prozator.Autodidact. A lucrat ca redactor la diverse publicaţii culturale. Deşi a debutat ca poet cu Chemareacumpenelor, 1937, s-a impus ca prozator al fantasticului pe teme ţărăneşti: Avizuha, 1945; Valea hoţilor,1948; Negura, 1949; Temelia, 1951, Premiul de Stat. A tradus O mie şi una de nopţi, din Kalidāssa, Eschil,Aristofan, Ovidiu, Puşkin, Gogol, Gorki. Membru corespondent al Academiei Române (1955).Candrea, I(on) A(urel) (n. 7 noiembrie 1872, Bucureşti - m. 15 septembrie 1950, Paris) - lingvist. Aabsolvit Literele şi Filologia la Bucureşti, s-a specializat la Paris, la Sorbona şi École Pratique des HautesÉtudes (i-au fost profesori Gaston Paris, Jules Gilieron). A fost profesor la Facultatea de Litere şi Filosofie aUniversităţii din Bucureşti. Fondator al Societăţii Filologice (1905), împreună cu Ovid Densusianu. S-aocupat de folclor: Poveşti din diferite locuri locuite de români, 1909; Poezii populare din diferite locurilocuite de români, 1910; Iarba fiarelor, 1928; Folclorul medical român comparat, 1944. A tipărit, cu OvidDensusianu şi Th. Speranţia, culegerea de texte populare Graiul nostru, 2 vol., 1906-1908.Cantacuzino, Alexandru (Alecu) (n.1811, Rusia – m. 1884, Atena) – prozator. Urmaş al lui MateiCantacuzino (cumnatul lui Vasile Lupu), era fiul unui şambelan (Alexandru) al ţarului Rusiei. A revenit înMoldova şi s-a căsătorit cu Maria Cantacuzino, unionistă, prietenă cu Nicolae Bălcescu. Mai târziu ea aplecat la Paris şi a făcut a doua căsătorie cu pictorul Puvis de Chavannes. A fost ministru al Cultelor, apoide Externe şi de Finanţe sub Alexandru Ioan Cuza, trimis în misiune pe lângă Napoleon al III-lea. Prietencu Vasile Alecsandri. Lucrări: Serile de toamnă la ţară, 1855. Prin stil, este considerat un precursor al luiMihail Sadoveanu.Cantacuzino Stolnicul, Constantin (n. 1640, Târgovişte - m. 6/7 iunie 1716, Constantinopol) - cărturar şiom politic. La origini din dinastia bizantină a Cantacuzinilor. Studiază la Adrianopol şi la AcademiaPatriarhiei Ortodoxe din Constantinopol, apoi la Universitatea din Padova (1667). Întors în ŢaraRomânească, a fost întemniţat de Grigore Ghica, tocmai întors la domnie. În 1675 a fost trimisul diplomatical lui Gheorghe Duca în Polonia. Între 1678-1716 a fost stolnic în Sfatul Ţării Româneşti. A fost unchiul luiConstantin Brâncoveanu, tatăl lui Toma (emigrat în Rusia), al Casandrei *soţia lui Dimitrie Cantemir) şi allui Şerban Cantacuzino. A întocmit prima hartă a Ţării Româneşti (în sistem Mercator) şi a coordonatapariţia eprimei ediţii româneşti a Bibliei (zisă a lui Şerban, 1688). Opera sa principală este Istoria ŢăriiRomâneşti întru care să cuprinde numele cel dintâi şi cine au fost lăcuitorii ei atunci şi apoi cine o au maidescălecat şi o au stăpânit şi în vremile de acum cum s-au tras şi stă (neterminată). Nicolaus Olahus şiSamuel Köleseri au fost printre sursele sale ştiinţifice. Şi-a comandat cărţi în Olanda, la Veneţia, la Sibiu. Alăsat şi însemnări de călătorie şi a contribuit la dezvoltarea culturii prin instalarea de tipografii.Cantemir, Dimitrie (n. 26 octombrie 1673, Fălciu - m. 21 august 1723, zona caspică, Rusia) - savantumanist. Domnitor al Moldovei (1693, 1711). A studiat la Academia Patriarhiei din Constantinopol, fiindmare maestru al muzicii otomane (drept care a fost singurul domn român ridicat la rangul de paşă cu treituiuri), după ce studiase în copilărie la Iaşi cu învăţatul grec Ieremia Cacavela, absolvent al Oxfordului.Cronicarul Ion Neculce (a cărui soţie era sora mamei lui Cantemir) a fost hatmanul oastei sale. Prima lui 67
  • 68. soţie, Casandra (m. 1713), a fost fiica stolnicului Constantin Cantacuzino, iar a doua a contelui AlexandrTolstoi, ambasador al Rusiei în Suedia lui Carol al XII-lea. Plecat în Rusia în 1711, a avut o evoluţiepozitivă în raport cu Petru I. A devenit sfetnic al împăratului pe probleme orientale şi de cultură (a purtatcorespondenţa cu Leibniz pentru întemeierea Academiei Ruse), a făcut prima tipografie mobilă cu caracterepersane din Rusia (aflată astăzi la Oxford) şi - în cadrul planului de cartografiere a Rusiei - a făcut hărţilezonei Mării Caspice (Baku de azi), cucerite de Petru I de la otomani în războiul din 1722-1723 (originaleleîn Cabinetul lui Petru I de la Petersburg), lucrate în sistem Mercator şi unde, pentru prima oară în istoriacartografiei, e indicat nivelul zăpezilor eterne pe munţi. Cantemir a lăsat lucrări de muzicologie turcă(primul sistem scris de notaţie a semnelor muzicale cunoscut de otomani, cuprinzând 33 de moduri. Era, dealtfel, contemporan cu J. S. Bach), cântece, o teorie a evoluţiei limbilor din trunchiul indo-european, primahartă a Moldovei (în sistem Mercator, 1714, cu 800 de toponime scrise cu alfabet latin), primul dicţionarcomparat al limbilor rusă-română-latină. A debutat în 1698 la Iaşi cu Divanul sau Gâlceava în înţeleptuluicu lumea, scrisă în româneşte şi greceşte, influenţată de filosofia creştină deprinsă de la profesorul său.După o perioadă dedicată filosofiei naturale (în linia belgianului Jean Baptiste van Helmont, alături de careîşi desenează un autoportret, cu vaste influenţe orientale, până la chaldeeni) şi greco-latine, a scris lucrările:Sacro-sanctae Scientiae indepingibilis imago (Imaginea de nezugrăvit a ştiinţei sacre), 1700;Compendiolum Universae Logices Institutionis (Mic compendiu de logică generală), 1700; MonarchiarumPhisica Examinatio (Examinarea fizică a monarhiilor), 1700. Apoi interesul său a fost canalizat către lucrăride istorie (românească şi universală, istoria religiilor), centrul de atac fiind Imperiul Otoman: Istoriaieroglifică (1705); Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), 1714-1716; Hronicul a vechimei romano-moldovlahilor, 1719-1722; Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae (Istoriacreşterii şi descreşterii Curţii Otomane ), 1714-1716; Kratkoe skazanie ob izokrenenii Brankovanovoi iKantakuzinîh familii (Scurtă povestire despre stârpirea familiilor lui Brâncoveanu şi a Cantacuzinilor),1717-1718; Kniga sistima muhamedanskoi relighii (Cartea sistemului religiei mahomedane), 1722, anultipăririi. Toate celelalte lucrări s-au tipărit postum: Collectanea Orientalia (Colecţia orientală), 1722-1723,cuprinzând texte de investigare arheologică a Zidului Caucazian lăsat de Alexandru Macedon, a vestigiilorpersane ale zonei Caspice, precum şi hărţile zonei caspice. A fost sfetnic al lui Petru I pentru problemeorientale (cu rangul de senator). Documentele acestei părţi a activităţii sale se află depuse la ArhiveleMarinei din zona Petersburg. In anul 2004 a fost imprimată pe CD muzica lăsată de Dimitrie Cantemir,interperetată de Linda Burman, acompaniată de Hall & Lux Musica Ihsan Ogzen şi comentată de OwenRight, care cuprinde, pe lângă creaţii proprii (mai ales de dragoste) pentru tambur (instrumentul la carecânta) şi altele, dedicate dervişilor rotitori, prelucrări de folclor românesc: cântece de nuntă, sârbe, primelepăstrate în istoria muzicologiei româneşti. Lucrările sale au constituit baza de informare şi de referinţă acorifeilor Şcolii Ardelene pentru raportarea la spaţiul unitar românesc, ca fiind al fostei Dacii. A fostmembru al Academiei din Berlin (1714).Capidan, Theodor (n. 15 aprilie 1879, Perlepe, Macedonia - m. 1 septembrie 1953, Bucureşti) - filolog.Aromân. A făcut liceul la Bucureşti. A absolvit Filologia romanică la Leipzig (cu Gustav Weigand), a fostasistent la Institutul Balcanic din Leipzig, profesor de limba română şi director la Şcoala Superioară deComerţ în limba română din Salonic (1902-1919), conferenţiar de dialecte transdanubiene la Universitateadin Cluj-Napoca (1924-1937), dar şi profesor, apoi decan (1927-1928) şi prodecan (1928-1929). În 1937devine profesor de limbi romanice la Universitatea din Bucureşti. Colaborator la Dicţionarul AcademieiRomâne, începând cu 1910. Din 1948 a continuat să activeze în cadrul Institutului de Lingvistică alAcademiei din Bucureşti. S-a ocupat de dialectele limbii române. A lăsat în manuscris un dicţionaretimologic al tuturor graiurilor româneşti. Lucrări: Meglenoromânii: I. Istoria şi graiul lor, Ed. CulturaNaţională, Bucureşti, 1925; II. Literatura populară la meglenoromâni; III. Dicţionar meglenoromân,Academia Română. Fărşeroţii: studiu lingvistic asupra românilor din Albania, Cluj, 1930; Aromânii:dialectul aromân, studiu lingvistic, Bucureşti, 1932. În 1943 a publicat monografia Limbă şi cultură.Membru al Acadmiei Române (1935), radiat în 1948, repus în drepturi în 1990.Caracostea, Dumitru (n. 10 martie 1879, Slatina - m. 2 iunie 1964, Bucureşti) - critic, istoric literar şi 68
  • 69. comparatist. Elev al lui Titu Maiorescu şi al lingvistului german Wilhelm Meyer Lübke. Studii filologice laBucureşti şi specializare la Viena. Profesor la Universitatea din Bucureşti (1930-1944), din 1933 director alInstitutului de Istorie Literară şi Folclor pe care l-a înfiinţat pe lângă Catedra de Istoria Literaturii RomâneModerne şi Folclor. În anul 1948, odată cu instaurarea regimului comunist în România, a fost exclus dinînvăţământ. Pe 5 mai 1950 a fost arestat şi ţinut timp de 5 ani în închisoare fără a fi judecat. În penitenciarulSighet s-a convertit la greco-catolicism prin intermediul preotului profesor blăjean Ioan Vultur. A fostprimit în Biserica Română Unită cu Roma prin binecuvântarea episcopului Iuliu Hossu, aflat în aceeaşiînchisoare. Şi-a pus problema metodei ştiinţifice în critica literară, anticipând metodele structuraliste deanaliză (citează structuraliştii ruşi, mişcarea Opoiaz, în 1915): Critice literare, 1943-1944. Studiazăfolclorul după metode morfologico-geografice: Problemele tipologiei folclorice, 1971, postum. Ca istoricliterar a fost receptiv la Gestalttheorie şi lucrările lui Ch. Bally, în Arta cuvântului la Eminescu, 1938;Expresivitatea limbii române, 1942, anticipând, în bună măsură, lucrările stilistice ale lui Tudor Vianu. Alăsat interesante cercetări de comparatistică: motivele Lenore şi Mioriţa în literatura europeană. Activitateasa literară şi ştiinţifică s-a orientat în două direcţii: studiile de folclor (Mioriţa în Moldova, Muntenia şiOltenia, 1924) şi exegeza operei eminesciene. A colaborat la revistele „Convorbiri literare”, „Adevărulliterar”, „Flacăra”, „Langue et littérature”, „Revista Fundaţiilor Regale”. Membru al Academiei (1938),exclus în 1948, repus în drepturi în 1990.Carada, Eugeniu (n. 29 noiembrie 1836, Craiova – m. 10 februarie 1910, Bucureşti) – gazetar şi scriitor.Aromân ca origine. A făcut Dreptul şi Literele la Collège de France, Paris. A fost, foarte tânăr, paşoptist,apoi unionist. Adept al aducerii unei dinastii străine la conducerea ţării. Dar, conspirator prin vocaţie, acomplotat şi contra lui Carol I. A avut legături cu Giuseppe Mazzini. După 1880 a fost în conducereaPartidului Liberal. Fondator, alături de Ion C. Brătianu, al Băncii Naţionale a României (1880). A tradus,adaptat şi localizat peste o sută de drame şi vodeviluri din literatura franceză (E. Scribe, E. Augier, Ed.Foussier, Ph. Dumanoir ş.a.): Bucureştenii, Ion cucierul, Cimpoiul dracului, Păcatele vechi, Căpitanulnegru, Fraţii din munte ş.a. A scris poezie: Milcovul, Cântec, Pandurul cerşetor, 1857, sunt cele maicunoscute. A lăsat şi lucrări originale, cu înclinaţii romantice, precum Ultima oră a unui oştean român dintimpul lui Mihai, 1855.Caragiale (Caragiali), Costache (n. 29 martie 1815, Bucureşti - m. 13 februarie 1877, Bucureşti) - actor şiscriitor. Grec la orgine. El este unchiul marelui dramaturg Ion Luca Caragiale. A studiat actoria cu C.Aristia la şcoala deschisă sub auspiciile Societăţii Filarmonice. A fost primul director al Teatrului Mare(Naţional) din Bucureşti (1853). A scris comedii şi texte teoretice despre teatru: Furiosul, 1840; Epistolăcătre Grigore Alexandrescu, 1841; Leonil sau Ce produce dispreţul, 1841; O repetiţie moldovenească sauNoi şi iar noi, 1844; O soaré la mahala sau Amestec de dorinţe 1847; Doi coţcari sau Păziţi-vă de răi ca defoc, 1849; Umbra lui Ştefan cel Mare şi Mihai Bravul; Prologul pentru inaugurarea noului teatru dinBucureşti (1852), 1881 Teatrul Naţional în Ţara Românească (1855), 1867 ş.a. Prin anvergură, adresă şistil este un Vasile Alecsandri al Ţării Româneşti.Caragiale, Ion Luca (n. 30 ianuarie 1852 Haimanale, azi I.L. Caragiale, jud. Prahova - m. 22 iunie 1912,Berlin, Germania) - scriitor. Nepotul lui Costache C. A urmat clasa de mimică şi declamaţie a unchiului său(1868-1870). A luat parte la revoluţia de la Ploieşti a lui Candiano Popescu (1870). A fost adus la Junimeabucureşteană de Eminescu (1878) şi a devenit în acelaşi an redactor la ziarul „Timpul", împreună cuEminescu şi Slavici. A scos publicaţii satirico-umoristice: „Claponul", 1877; „Calendarul Claponului",1878; „Moftul român", 1893 - împreună cu A. Bacalbaşa - şi revista „Vatra" (1894-1896) împreună cu IoanSlavici şi George Coşbuc. Membru de onoare post mortem al Academiei (1948). A ridicat dramaturgiaromânească la un prestigiu european - Eugène Ionesco se declara, în Notes et contrenotes, elevul său - fiindcreator al unor tipuri memorabile şi al unor formulări devenite proverbiale pentru limbajul uzual. A scriscomedii: O noapte furtunoasă, 1879; Conu Leonida faţă cu reacţiunea, 1880; O scrisoare pierdută, 1884;D-ale carnavalului, 1885 şi o dramă : Năpasta, 1890, care a generat un proces literar în urma acuzaţiei de 69
  • 70. plagiat (avocatul lui Caragiale a fost B. Şt. Delavrancea). Volumele Teatru, 1891 şi Năpasta au fost respinsede la Premiul Academiei (raportor B. P. Hasdeu). A mai scris proză scurtă : Schiţe, 1896; Momente, 1901,unde satirizează, ca şi în teatru, moravurile politice şi tarele micii burghezii. A mai scris şi nuvelepsihologice: O făclie de Paşti, 1892 şi fantastice: Kir lanulea, prelucrare după Belfegor Arcidiavolo deMachiavelli şi Abu Hassan, prelucrare după O mie şi una de nopţi. S-a ridicat împotriva celor care auînăbuşit în sânge răscoala de la 1907 în „Die Zeit", în articolul cu titlul 1907. Membru post mortem alAcademiei Române (1948). După revoluţia din 1989 a existat un partid politic, Partidul Liber Schimbist(1990-1993), care se reclama de la Caragiale (preşedinte fondator Şt. Cazimir, exeget al operei IuiCaragiale) şi există Academia Caţavencu, fundaţie şi publicaţie satirico-umoristică (fondator poetul MirceaDinescu).Caragiale, Iorgu (n. 1826, Bucureşti - m. 9 februarie 1894, Bucureşti) - actor şi dramaturg. Fratele lui C.C., unchiul lui I. L. C. A scris „cânticele comice" şi „tablouri dramatice": Moş Trifoi sau Cum ţi-i aşterneaşa-i dormi, 1859.Caragiale, Luca Ion (n. 2 iulie 1893, Bucureşti - m. iunie 1921, Bucureşti) - poet. Fiul mezin al lui I. L.Caragiale. A lăsat versuri de tendinţă avangardistă, cu influenţe folclorice : Jocul oglinzilor, 1972 - postum,proză, traduceri.Caragiale, Mateiu (n. 25 martie 1885, Bucureşti - m. 17 ianuarie 1936, Bucureşti) - scriitor. Fiu natural,recunoscut de Caragiale. Capodopera sa, Craii de Curtea Veche, 1929, este un roman de genul lui À reboursde Huysmans, somptuoasă evocare lirică a crepusculul aristocraţiei bucureştene într-o lume semibalcanică şisemioccidentală de început de veac 20.Caragiani, Ioan D. (n. 11 februarie 1841, Avdela, Grecia - m. 13 ianuarie 1921, Iaşi) - folclorist şitraducător. Aromân. A absolvit liceul la Vlaho-Clisura şi Filologia la Atena. Profesor de limba greacă laUniversitatea din Iaşi. Lucrări: Curs complet de gramatică elină, 2 vol., 1870, 1872; Românii dinMacedonia şi poezia lor populară, 1869; Studii istorice asupra românilor din Peninsula Balcanică, 1891.Membru fondator al Scocietăţii Academice Române (1866), preşedinte al Secţiunii Literare a Academiei(1910-1913; 1918-1921).Caragiu-Marioţeanu, Matilda (n. 20 iulie 1927, Hrupisti, Grecia) - lingvistă. Familie de aromâni migratăîn România în 1928. Sora actorului Toma C. A studiat Filologia la Universitatea din Bucureşti şi a fostprofesor al Universităţii. Lucrări: Fonomorfologie aromână. Studiu de dialectologie structurală, 1968;Compendiu de dialectologie română, 1975. Premiul Academiei Române pentru editarea Liturghieruluiaromânesc, 1962, manuscris anonim inedit, evidenţiind astfel vechimea şi soliditatea culturală a graiurilorromâneşti de la sud de Dunăre. A scris Compendiu de dialectologie română (nord- şi sud-dunăreană), 1975,Premiul Academiei Române. A cules poezie populară aromânească: Di nuntru ši-di nafoarâ. Stihuriarmânešti, 1994 ; Néuri. Zăpezi. Neiges, 2002, evidenţiind diferenţele şi apropierile între graiul aromânescapărut în sudul Dunării şi cel daco-român, de la nordul fluviului, care stă la baza limbii române literare,fiind semnul marelui bazin de formare a limbii şi poporului român, după cucerirea romană, pe ambelemaluri ale Dunării. Membru corespondent al Academiei Române, 1993.Caraion, Ion (nume la naştere Stelian Diaconescu, n. 24 mai 1923, satul Ruşavăţ, com. Vipereşti, jud.Buzău - m. 21 iulie 1986, Lausanne, Elveţia) - poet. Absolvent al Facultăţii de Litere şi Filosofie dinBucureşti. Redactor la „Timpul", „Ecoul", „Lumea", „Contemporanul". În Elveţia (unde s-a stabilit în 1983)a editat revistele „2 plus 2", „Don Quichotte", „Correspondences" (1983, revistă de poezie în şase limbi,după modelul revistei „Agora"). A făcut închisoare în perioada 1950-1955 şi 1958-1964 (în acest procesfiind iniţial condamnat la moarte). A scris o lirică protestatară: Panopticum, 1943, debut, confiscat decenzură (recuperat de Şt. Augustin Doinaş după 1989); Cântece negre, 1945; Dimineaţa nimănui, 1967,Necunoscutul ferestrelor, 1969, Premiul Academiei; Cimitirul de stele, 1971; Frunzele din Galaad, 1973; 70
  • 71. Pălărierul silabelor, 1976; Lacrimi perpendiculare, 1978; La terre a mangé ses frontières (Pământul şi-aînghiţit hotarele), 1985; Apa de apoi, postum, 1991, Bucureşti; Omul profilat pe cer, postum, 1992,Bucureşti; Le livre de poèmes perdus suivi de peau des oiseaux et autres poèmes (Cartea poemelor pierduteurmată de Pielea păsărilor şi alte poeme postum), 1995. A scris şi eseuri: Eseu, 1966; Bacovia • Sfârşitulcontinuu, 1977; Insectele tovarăşului Hitler, 1982, München şi a tradus din Scherwood Anderson, MarcelAimé, Dumas Tatăl, Baudelaire, Valéry, Whittman, Sandburg ş.a.: Spoon River Anthology - AntologiaRâului Lingurii, 1979, Premiul Uniunii Scriitorilor.Caraman, Petru (n. 14 decembrie 1898, com. Vârlezi, jud. Galaţi - m. 9 ianuarie 1980, Iaşi) - folclorist. Aabsolvit Literele şi Filosofia la Iaşi, avându-i profesori pe G. Ibrăileanu, Al. Philippide, Ion Petrovici,Dimitrie Gusti. Specializări la Varşovia, Lwow, Cracovia (1925-1928). Director al Institutului Român dinSofia (1934-1937), profesor de slavistică la Universitatea din Iaşi. A publicat lucrări de folcloristică şietnografie comparată: Datinile româneşti, în limba franceză, 1934; Descolindatul în sud-estul Europei, 2vol., 1981; Colindatul la români, slavi şi alte popoare, 1938, postum. Membru post mortem al AcademieiRomâne (1991).Carcalechi, Zaharia (n. 1784, Braşov - m. 6 octombrie 1856, Bucureşti) - publicist şi tipograf. A tipărittraducerile lui Alexandru Beldiman din S. Gessner şi Voltaire, Însemnarea călătoriei mele de DinicuGolescu ş.a. A editat „Cantor de avis şi comers" (1837-1855), denumit din 1843 „Vestitorul românesc",primul buletin oficial al Ţării Româneşti, ca şi alte periodice şi almanahuri: „Biblioteca românească", 1821,1829, 1830, 1834.Carmel, Shaul (n. 6 iulie 1937, Ştefăneşti, Botoşani) - scriitor. Plecat în Israel în 1965. Vicepreşedinte alUniunii Asociaţiilor Scriitorilor din Israel, secretar al Asociaţiei Scriitorilor Israelieni de limba română.Coautor al volumului de interviuri Pacea şi-a ucis soldatul, 1996, consacrat memoriei fostului premierisraelian Yitzhak Rabin. Lucrări originale: Jurnal de front, 1967; Florile nisipului, 1968; Răspântii, 1970;Cu mâna pe inimă, 1977; Războiul sărmanilor, 1981; Târziu, 1984; Poezii de nerostit, 1989; Fuga din rai,1993; Eşti, 1996; Dor de dor, Premiul Academiei Române, 1996; Intre El şi mine, 1998; Vânzătorul dezăpadă, 2000; Fericitul care pleacă, 2001; După ultima mea moarte, 2002. Poeziile sale au fost traduse înengleză, maghiară, olandeză, sârbă, idiş. Are trei antologii traduse în ivrit, rusă şi arabă.Carmen Sylva - v. Hohenzollern, Elisabeta de WiedCarp, P(etre) P. (n. 29 iunie 1837, Iaşi - m. 19 iunie 1919, Ţibăneşti) - om politic conservator (junimist),critic literar şi traducător. A făcut gimnaziul la Berlin, apoi Dreptul şi Ştiinţele Politice la Bonn. S-a întors laIaşi în 1862 şi a înfiinţat, împreună cu Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Th. Rosetti şi N. BurgheleSocietatea Literară Junimea, citind în şedinţa de constituire traducerea sa din Shakespeare - Machbeth. Aparticipat la complotul împotriva lui Al. I. Cuza. După 1877 a fost ministru plenipotenţiar la Viena. A fostministru de Externe şi prim ministru (1900-1901; 1910-1912). A fost o vreme şeful Partidului Conservator.A conferenţiat în cadrul lecţiunilor Junimii (Asupra tragediei antice şi moderne) şi a făcut critică literară înspirit junimist (teoria unităţii interne a operei, a impersonalităţii creatorului etc.).Cartojan, Nicolae (n. 4 decembrie 1884, Călugăreni-Uzunu, jud. Ilfov - m. 20 decembrie 1944, Bucureşti) -istoric literar. A absolvit Literele la Bucureşti şi a fost profesor al Universităţii din Bucureşti, unde a predatliteratura română veche. A cercetat exhaustiv manuscrisele Bibliotecii Academiei (peste cinci mii) şi adescoperit versiuni necunoscute ale cărţilor populare, scriind Cărţile populare în literatura românească,1929-1938. A scris şi o Istorie a literaturii române vechi, 3 vol., 1940-1944. S-a remarcat ca un excelentmedievist, scriind studii de literatură comparată. A condus colecţia Clasicii români comentaţi, pestepatruzeci de volume, revista „Cercetări literare", 5 vol., 1934-1943 şi Colecţia de literatură română veche, 3vol., 1942-1944. A scris numeroase studii în limba franceză: Fiore di virtù dans la littérature roumaine(Fiore de virtù în literatura română), 1928; Les premières éléments occidentaux dans la littérature roumaine(Primele elemente occidentale în literatura română), 1934; Le modèle français de lErotocritos (Modelul 71
  • 72. francez al Erotocritului), 1936. A fost membru al Academiei Române (1941) şi al Academiei din Harvard(The Medieval Academy of America, 1929).Cassian, Maria Spiridon (n. 9 aprilie 1950, Iaşi) – inginer şi poet. A absolvit Politehnica din Bucureşti şi afost inginer la CUG, Iaşi, având 15 brevete de invenţii în specialitatea mecanică. Fondator al noii serii aziarului „Timpul”, Iaşi (1991), fondator şi şef al revistei „Poezia”, Iaşi (din 1995). A debutat cu volumulPornind de la zero, 1985, premiul Editurii Junimea, Iaşi. Alte volume de versuri: Piatră de încercare, 1995;De dragoste şi moarte, 1996; Intrarea în apocalipsă, 1997; Arta nostalgiei. Poeme cuantice, 1997;Întotdeauna ploaia spală eşafodul, 1997; Clipa zboară cu-n zâmbet ironic, 1999. A scris şi eseuri: Începutulrevoluţiei române, 1994; Atitudini literare, 1999, Premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Iaşi.Cassian, Nina (prenume la naştere Renée Annie, n. 27 septembrie 1924, Galaţi) - poetă. A absolvitConservatorul de Artă Dramatică şi Şcoala de pictură a lui Maxy. A debutat cu versuri de avangardă: Lascara 1/1, 1944 şi a continuat scriind o lirică a pasiunilor cerebrale şi o poezie militantă: Sufletul nostru,1949; Dialogul vântului cu marea, 1958; Sângele, 1967; Ambitus, 1969; Recviem, 1971; Loto-poeme, 1972;Suave, 1977; Numărătoarea inversă, 1983. A publicat poezii pentru copii: Nică fără frică, 1950, Premiul deStat; Povestea a doi pui de tigru numiţi Ninigra şi Aligru, 1969, Premiul Uniunii Scriitorilor; Jocuri devacanţă, 1983 şi proză: Confidenţe fictive, 1976. A emirgrat în SUA (New York), în 1985. Acolo acontinuat să publice: Life sentence • Selected poems (Sentinţă de viaţă • Selecţie de poeme), 1990,Cheerleader for a funeral, 1992; Take My Word For It, 1998.Casso, Nicolae (n. 19 mai 1839, Ciutuleşti, rn. Soroca, Basarabia – m. 1904, Paris) – filantrop. A fostmareşal al judeţului Bălţi. Avea moşia la Sângerei. A încercat în 1863 să provoace o răscoală în Basarabiapentru a scăpa de ocupaţia rusească. A fost membru al Societăţii literare Junimea din Iaşi, prieten cu maimulţi oameni de cultură basarabeni şi din Regat. A constituit 10 burse şcolare pentru copii de ţăranmerituoşi. Unul dintre beneficiari a fost bunicul lui Sergiu Rădăuţanu, trimis inclusiv la Paris şi devenit apoiadministratorul moşiei.Catargiu, Barbu (n. 28 octombrie 1807, Bucureşti – m. 8 iunie 1862, Bucureşti) – publicist. Era unVăcărescu după mamă. A făcut şcoala grecească de la Schitu Măgureanu, apoi Dreptul la Paris. Adept al luiGheorghe Bibescu în politică, a fost ministrul Justiţiei (Dreptăţii). Unionist, conservator. Ca literat a fost uniluminist preocupat mai ales de promovarea moralităţii prin teatru. A scris Teatru Naţional, 1836 şi a lăsat oserie de Discursuri, tipărite postum, 1886.Catehismul luteran (1544) - prima carte de cult tipărită în limba română, la Sibiu, sub influenţa Reformei.Lucrarea, din care nu s-a păstrat nici un exemplar, e atestată într-o scrisoare particulară din 1546 şi însocotelile administraţiei oraşului Sibiu.Catina, Ioan (n. 1828, Bucureşti - m. 29 iulie 1851, Bucureşti) - poet. Participant activ la revoluţia de la1848. A citit, pe uliţa Lipscani, la 11 iunie 1948, Proclamaţia de la Islaz. A propus titlul publicaţiei"Pruncul român", scoasă de C. A. Rosetti şi Eduard Winterhalder în timpul revoluţiei. A scris versuriromantice, străbătute de patos revoluţionar: Poezii, 1846.Cavalioti, Teodor Anastasie (n. 1728, Moscopole, azi în Albania – m. 1786, Moscopole) – preot, pedagogşi lingvist aromân. A absolvit Colegiul elen din Moscopole, apoi Colegiul Marutian din Ianina (Grecia),condus de Evghenie Vulgaris. Specializări în Germania şi Italia. A fost profesor (de gramatică, poetică,filosofie, teologie, matematică, fizică) şi director la Academia Nouă din Moscopole. Lucrări: Tratat delogică, fizică şi metafizică, ms., 1755; Introducere în gramatica aromânească, 1760; Prima învăţătură.(Protopiria), 1770, Veneţia (o carte de citire); Vocabularul, prima mărturie scrisă a dialectului aromân,Leipzig, 1774.Cavarnali, Vladimir (n. 10 august 1910, Bucovina de Nord – m. 1966, Bucureşti) – poet. Adept al teorieireuşitei literare ca parte dintr-un proiect al unei generaţii de creaţie înnoitoare. A colaborat la revistele 72
  • 73. „Iconar” (Cernăuţi), „Bugeacul” (Bolgrad). Venit în România după al doilea război mondial. A tradus dinliteratura rusă. Lucrări: Răsadul verde al inimii stelele de sus îl plouă, 1939.Cazaban, Alexandru (n. 6 octombrie 1872, Iaşi - m. 24 mai 1966, Bucureşti) - prozator. A scris schiţe şipovestiri umoristice: Deştept băiat, 1961, volum retrospectiv. A primit Premiul Naţional pentru Poezie,1937.Cazacu, Boris (n. 15 ianuarie 1919, Chişinău – m. 24 august 1987, Bucureşti) – lingvist şi filolog. Aabsolvit liceul la Chişinău, Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor delimba română la liceele Sf. Sava şi Spiru Haret, apoi profesor de lingvistică la Facultatea de Filologie aUniversităţii din Bucureşti. Specializat în dialectologie. Director al Centrului de Cercetări Fonetice şiDialectologice al Academiei Române. Lucrări: Istoria limbii române literare. I. De la origini până laînceputul secolului al XIX-lea, 1961, în colaborare; Pagini de limbă şi literatură română veche, 1964; Studiide dialectologie, 1966; Limba română literară. Probleme teoretice şi interpretări de texte, 1985. Secretargeneral al Societăţii Române de Ligvistică Romanică, preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Filologice,vicepreşedinte al Fundaţiei Internaţionale de Limbi şi Literaturi Moderne, membru al Sociietăţii deLingvistică din Paris, al Societăţii Lingvistice Europene. Membru corespondent al Academiei Române(1963).Cazimir, Otilia (nume la naştere Alexandra Gavrilescu, n. 12 februarie 1894, Cotul Vameşului, jud. Neamţ- m. 8 iunie 1967, Iaşi) – poetă. Liceul şi studiile universitare la Iaşi. Inspector general al Teatrelor dinMoldova (1937-1947). A scris lirică elegiacă, fantezistă şi discret umoristică: Lumini şi umbre, 1923, volumde debut; Cronici fanteziste şi umoristice, 1930; Versuri, 1957, fiind descoperită ca poetă de G. Ibrăileanu.A mai scris proză de evocare: Prietenii mei scriitorii, 1960 şi literatură pentru copii: Baba Iarna intră-n sat,1954. A tradus şi a stilizat din Kuprin, Gogol, Bubenov, Mihalkov, Cehov, Kataev, Maupassant ş.a.Cazzavillan, Luigi (n. 1852, lângă Vicenza – m. 12 august 1891, Veneţia) – ziarist. A absolvit studiitehnice la Vincenza. În 1876 s-a angajat voluntar pentru a-i sprijini pe sârbi în lupta contra otomanilor. S-acăsătorit cu o româncă şi, după 1877 (războiul de independenţă), s-a stabilit la Bucureşti. A fondat ziarul“Universul” şi, din 1880, s-a lansat în jurnalism. A fost un militant constant pentru dezvoltarea relaţiilorromâno-italiene şi cunoaşterea reciprocă a celor două culturi. A fost unul dintre militanţii dezvoltării uneconfederaţii latine a ţărilor din jurul Mediteranei, mai ales după primul congres al Confederaţiei latine,1884. Unionist, l-a susţinut pe Alexandru Ioan Cuza în asemenea măsură, încât a plecat la Milano şi a fondatziarul “La Perseverenza”, unde a conştinetizat, pentru lumea europeană, importanţa unirii Principatelor. Înintervalul 1860-1863 a pendulat între Torino-Belgrad-Atena şi Bucureşti pentru a înfiinţa o confederaţieantiaustriacă (antiimperială) a Dunării. Lucrări: Vent’anni di esilio, Paris, 1866. O stradă şi un parc dinBucureşti îi poartă numele.Călinescu, G(eorge) (n. 19 iunie 1899, Bucureşti - m. 12 martie 1965, Bucureşti) - critic, istoric literar,prozator. A absolvit Facultatea de Litere din Bucureşti, avându-i profesori pe N. Iorga, V. Pârvan, MihailDragomirescu. Specializare la Roma, recomandat de V. Pârvan şi Ramiro Ortiz. Ca urmare a scris Alcunimissionari catolici italiani nella Moldavia dei secoli XVII e XVIII (Câţiva misionari catolici italieni înMoldova secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea), 1925. Conferenţiar la Universitatea din Iaşi, apoi profesor alUniversităţii bucureştene, director fondator al Institutului de teorie literară (care după moartea sa îi poartănumele), a condus "Jurnalul literar", „Naţiunea" ş.a. Personalitate de orientare clasicizantă şi de culturăenciclopedică, a consacrat studii fundamentale unor scriitori români: Viaţa lui M. Eminescu, 1932, Operalui M. Eminescu, 5 vol., 1934-1936; Viaţa lui Ion Creangă, 1938; Gr. Alexandrescu • Viaţa şi opera, 1962ş.a. Lucrarea sa fundamentală de istorie literară este Istoria literaturii române de la origini până în prezent,1941. A scris studii despre literatura universală: Impresii asupra literaturii spaniole, 1946; Scriitori străini, 73
  • 74. 1967; estetică: Principii de estetică, 1939; Estetica basmului, 1965. Ca scriitor s-a remarcat în mod deosebitprin proza sa de tip balzacian: Cartea nunţii, 1933; Enigma Otiliei, 1938; Bietul Ioanide, 1955; Scrinulnegru, 1960, Premiul de Stat. A mai scris versuri: Poezii, 1937; Lauda lucrurilor, 1963, teatru, note decălătorie. Este tradus îin mai multe limbi, iar două dintre romanele sale au constituit trama filmelor Felix şiOtilia şi Bietul Ioanide. Membru al Academiei Române (1948).Călinescu, Matei (n. 15 iunie 1934, Bucureşti) - eseist. A absolvit Facultatea de Limba Engleză aUniversităţii Bucureşti şi a fost lector la Facultatea de Limba şi Literatura Română a aceleiaşi universităţi.În 1973 a obţinut o bursă Fulbright şi a plecat în SUA, unde s-a stabilit, fiind profesor la UniversitateaBloomington, Indiana. A debutat cu studiul Titanul şi Geniul în poezia lui Eminescu, 1964. A încercatversuri: Semn, 1968; Umbre pe apă, 1972, roman: Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter, 1969 şi acontinuat să publice eseuri pe teme literare: Aspecte literare, 1965; Eseuri critice, 1967; Eseuri despreliteratura modernă, 1970; Clasicismul european, 1971, Premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti; Conceptulmodern de poezie, 1972, Premiul Academiei; Five Faces of Modernity • Modernism, Avantgarde,Decadence, Kitsch, Postmodernism (Cinci aspecte ale modernităţii: Avangardă, Decadentism, Kitsch şiPostmodernism), împreună cu Douwe W. Fokkema, 1987; A citi, a reciti. Către o poetică a (re)lecturii Aeditat Youth Without Youth and Other Novellas (1988) de Mircea Eliade şi The Romanians: A History(1991) de Vlad Georgescu. 2003. Premiul Uniunii Scriitorilor din România în 2006.Călugăru, Ion (nume la naştere Ştrul Leiba Croitoru, n. 14 februarie 1862, Dorohoi - m. 22 mai 1956,Bucureşti) - prozator. Autodidact. A lucrat ca redactor la „Sburătorul" şi a primit de la E. Lovinescupseudonimul literar. A scris proză fantastică şi grotescă, de evocare a mediului evreiesc provincial:Paradisul static, 1926; Copilăria unui netrebnic, 1936; Oţel şi pâine, 1952, Premiul de Stat.Cărare, Petru (n. 13 februarie 1935, Zaim, jud. Tighina, Basarabia) – scriitor. A absolvit ŞcoalaKomsomolistă Centrală din Moscova (1956) şi Cursurile Superioare de Literatură de pe lângă Institutul deLiteratură Maxim Gorki (1969). A lucrat la revista de satiră şi umor „Chipăruş”, la cotidianul „Moldovasocialistă” (azi „Moldova suverană”), la Ministerul Culturii, la Editura Şcoala sovietică, apoi a fost secretarliterar la Teatrul Luceafărul din Chişinău. Director al Biroului de popularizare a literaturii al UniuniiScriitorilor din Republica Moldova. Lucrări: versuri - Soare cu dinţi (1962), Trandafirul sălbatic şi Parodii(1965), Stele verzi (1967), Vatra (1980), Parodii şi epigrame (1981), Cadenţe (1985), Fulgere basarabene(1992), Pălăria gândurilor mele (2000); proză - Zodia musafirului (1970), Punctul de reper (2000); teatru -Comedii (1988). A tradus din Ivan Krâlov, Stepan Oleinik, François Villon. Laureat al Premiului Naţionalal Republicii Moldova pentru literatură (2000). Deţine medalia guvernamentală Mihai Eminescu şi titlul deMaestru al Literaturii.Cărtărescu, Mircea (n. 1 iunie 1965, Bucureşti) - poet şi prozator. A absolvit Facultatea de Filologie aUniversităţii din Bucureşti. Este cadru didactic la aceeaşi facultate. A debutat cu volumul Faruri, vitrine,fotografii, 1980, Premiul Uniunii Scriitorilor, fiind considerat unul dintre principalii promotori aipostmodemismului prezent în literatură odată cu generaţia ’80 în Aer cu diamante, 1982, culegere de versuriunde apar şi poeţii Traian T. Coşovei, Florin Iaru, Ion Stratan; Poeme de amor, 1983; Totul, 1985; De ceiubim femeile, 2004 şi proză: Visul, 1989; Levantul, 1990, Premiul Uniunii Scriitorilor; Travesti, 1994,Premiul Uniunii Scriitorilor şi al ASPRO; Orbitor • Aripa stângă, 1996, premiul ASPRO; Nostalgia, 2003;Nostalgia, roman, 2005. Premiul Uniunii Scriitorilor 2005, 2007, 2008. Premiul internaţional GiuseppeAcerbi, 2005. Distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer, 2006.Cărţi populare – nume colectiv pentru mai multe texte de provenienţă cultă sau folclorică, în proză, avândintrigă şi personaje înspirate din lumea reală, care definesc situaţii şi propun soluţii, modele de viaţă.Folosite pentru educaţie populară, transmise pe cale orală, uneori editate, aceste cărţi constituie unpatrimoniu al umanităţii care a circulat şi pe teritoriul românesc, încă de la începuturile formăriistandardelor culturii tradiţionale, ale spiritualităţii româneşti. Ele atestă deopotrivă apartenenţa spaţiului 74
  • 75. românesc la marele bazin al culturii universale, ca şi deschiderile ei către orice fel de modele demne deurmat. Cărţile populare cele mai cunoscute sunt : O mie şi una de nopţi, Albinuşa sau Floarea darurilor,Bertoldo ş.a.Cândea, Virgil (n. 29 aprilie 1927, Focşani – m. 23 februarie 2007, Bucureşti) - istoric al culturii. Aabsolvit Dreptul, Filosofia şi Teologia la Bucureşti. Director al Secretariatului Asociaţiei Internaţionale deStudii Sud-Est Europene (1983-1989), secretar al Asociaţiei România (1972-1990), profesor laUniversitatea din Bucureşti, la Institutul de Arte plastice Nicolae Grigorescu şi la Facultatea de Teologie,invitat la Universităţile din Beirut, Strasbourg, Institutul Universitar Oriental din Neapole, Institutul deînalte Studii Europene din Geneva. S-a ocupat de cultura şi literatura română veche: Les icônes melkites,1969, Beirut; Stolnicul între contemporani, 1971; Muntele Athos • Prezenţe româneşti, 1979; Raţiuneadominantă • Contribuţii la istoria umanismului românesc, 1979; Mărturii româneşti peste hotare • Micăenciclopedie de creaţii româneşti şi de izvoare despre români în colecţii din străinătate, Albania - Grecia,1991. A descoperit, în S.U.A., manuscrisul Istoriei Imperiului Otoman a lui Dimitrie Cantemir. A editatediţiile de Opere Dimitrie Cantemir şi Alexandru Odobescu. A tradus Dante Alighieri - Opere minore, 1971şi Fr. Bacon. A coordonat editarea, sub egida Academiei Române, a Tratatului de istorie a României, optvolume, finalizat în 2004. Membru al Academiei (1993), vicepreşedinte al ei (1998-2001).Cântec bătrânesc – specie folclorică a epicii în versuri care echivalează, prin conţinut şi mesaj, cu epopeea.El cântă faptele de vitejie, se constituie ca un corpus de referinţă al valorilor perene ale neamului, transmispe cale orală. De pildă Pintea Viteazul. De multe ori, cântecul bătrânesc interferă cu balada, deoareceobiceiurile şi tradiţiile intervin în discutarea “cazului” fiecărui erou. Aşa stau lucrurile de pildă cu TomaAlimoş.Cârdu, Petru (n. 25 septembrie 1952, Bariţe, Sân Ianăş, Banatul Sârbesc) - poet. A absolvit Literele laBelgrad şi Istoria şi Teoria Artei la Bucureşti. A lucrat ca redactor la publicaţiile „Tribuna tineretului"(Pancevo), „Polje" şi „Lumina" (Novi Sad). A tradus peste douăzeci de volume din literatura română însârbeşte. A debutat în 1970 cu Menire în doi şi continuă să scrie poezie postmodernistă: Aducătorulochiului, 1971, Premiul revistei „Lumina"; Pronume/Zamenice, 1981; Căpşună în capcană, 1988, tradusă laLondra, 1990; Biserica Troia, 1992; Cerneală violetă, 1997, apărută la Bucureşti în 1998; Şcoala exilului,1998, Craiova. Laureat al Premiului de traduceri al Societăţii Scriitorilor din Voivodina, 1995. A iniţiatPremiul european de poezie din 1987 şi contribuie la realizarea primelor spectacole de teatru în limbaromână din Voivodina ca scenarist (din 2009).Cârlova, Vasile (n. 4 februarie 1809, Buzău - m. 18 septembrie 1831, Craiova) - poet. Deşi a scris doarcinci poezii, acest militar de carieră a rămas memorabil prin suflul lor înnoitor: Marşul oştirii române, 1830;Păstorul întristat, 1817. A fost influenţat de preromantismul francez.Cârneci, Magda (a folosit şi pseudonimul Magdalena Ghica, n. 28 decembrie 1955, Gârleni, Bacău) – poetşi critic de artă. Fiica lui Radu C. A absolvit Institutul de Arte Plastice din Bucureşti şi s-a specializat laÉcole des Hautes Études en Sciences Sociales, Paris, 1997. Publică versuri postmoderniste şi volume decritică de artă: Hipermateria, 1980; Ion Ţuculescu, 1984; O tãcere asurzitoare, 1985; Lucian Grigorescu,1989; Haosmos, 1992; Arta anilor 80. Texte despre postmodernism, 1996; Psaume, Marsilia, 1997;Poeme / Poems, 1999; Poeme politice, 2000; Artele plastice în România 1945 – 1989, 2000. Este preşedintăa boardului Centrului Internaţional pentru Artã Contemporanã (CIAC), preşedintă a AICA (AssociationInternationale des Critiques d’Art) – secţia românã, co-director al revistei de arte vizuale contemporane”Atelier”.Cârneci, Radu (n. 13 februarie 1930, satul Valea lui Lal, com. Pardoşi, jud. Buzău) - poet. A absolvitSilvicultura la Braşov. A fost redactor şef al revistei "Ateneu", Bacău, secretar al Uniunii Scriitorilor,redactor la revista „Contemporanul". În prezent proprietar al Editurii Orion. A publicat versuri în carecelebrează iubirea ca motiv central al existenţei: Noi şi soarele, 1963, debut; Orgă şi iarbă, 1966; Grădinaîn formă de vis, 1970; Cântând dintr-un arbore, 1971, Premiul Uniunii Scriitorilor; Heraldica iubirii, 1975; 75
  • 76. Hora anotimpurilor, 1979, Premiul Academiei; Secţiunea de dor, 1980; Sonete, 1983; Clipa eternă, 1988. Atradus în româneşte Leopold Sedar Senghor, Khalil Gibran, Cântarea cântărilor ş.a. Decorat cu MeritulCultural, 2004.Celan, Paul (nume la naştere Paul Antchel, n. 23 noiembrie 1920, Cernăuţi, Bucovina – m. 1 mai 1970,Paris) – poet. Evreu ca etnie. A studiat Medicina la Paris şi Filologia romanică la Cernăuţi. Arestat în timpulrăzboiului, scapă de holocaust (1943), iar în 1944 se refugiază în România, unde lucrează ca translator, laBucureşti, până în 1947, când pleacă la Viena, iar în anul următor la Paris. Prieten cu René Char. A primitPremiul Georg Büchner în 1960 A scris versuri în germană: Der Sand aus den Urnen, 1948; MohnundGedachtnis, 1952; Von schwelle zu schwelle, 1955; Sprachgitter, 1959; Die Niemandsrose, 1963;Altemwunde, 1967; Lichtzwang, 1970. S-a sinucis.Centrul Cultural Informativ al Românilor (din 2004) asociaţie culturală a românilor de pe ValeaTimocului (Serbia) cu sediul la Bor. Aceasta este zonă de formare a românilor din sudul Dunării încă de laînceputuri. Se păstrează obiceiuri populare foarte vechi, precreştine. Până în 1990 românii nu aveau bisericăproprie, ci depindeau de cea sârbească, ceea ce a dus la slavizarea prenumelor şi a numelor de familie. Deasemenea, nu aveau şcoli româneşti şi nu erau recunoscuţi ca români, spunându-li-se vlahi. Obiectiveleasociaţiei sunt: culegerea şi prelucrarea literaturii ştiinţifice, culturale, didactice şi istorice, la fel ca şipublicarea şi prezentarea moştenirii române în formă scrisă, dar şi pe suport video, audio şi alte mijloacemoderne de comunicare. Statutul Centrului Cultural mai prevede, ca una dintre direcţiile principale deacţiune ale organizaţiei, păstrarea tradiţiei şi culturii românilor, îmbuntăţirea condiţiilor de trai ale acestora,ca şi reducerea problemelor sociale. În calitatea sa de organizaţie reprezentativă a românilor din Bor,Centrul organizează, fie singur, fie în asociere cu alte organizaţii, conferinţe de specialitate, consfătuiri,seminarii, precum şi alte forme de educaţie ştiinţifică în acest domeniu, încurajează şcolarizarea şi educaţiaromânilor şi continuarea emancipării şi integrării lor în toate sferele vieţii culturale şi publice. CentrulCultural Informativ al Românilor de la Brestovaţ îşi propune colaborarea cu toate ascociaţiile româneşti dinSerbia şi de peste hotare, în vederea atingerii principalelor sale obiective. Sediul organizaţiei este laBrestovaţ.Centrul Naţional de Studii Literare şi Muzeografie din Chişinău – v. Muzeul Literaturii Române,Chişinău„Cercetări literare" (1934-1943) - publicaţie de istorie literară a Seminarului de istoria literaturii românevechi de la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti. Primul şef al publicaţiei a fostNicolae Cartojan.Cercul de studii sociale Drepturile omului 1884-1889), Iaşi. Fondatori: C. Dobrogeanu-Gherea, fraţiiNădejde, C. Mille ş.a. A promovat ideile de stânga, inclusiv în literatură şi este interesant de observatdeschiderea democraţiei româneşti de stânga spre cea europeană a timpului.Cercul literar de la Sibiu (1943-1944) - formă de organizare protestatară, iniţial Cercul literar OctavianGoga al Universităţii din Cluj (1942), în refugiu la Sibiu, denumită astfel după publicarea, în ziarul „Viaţa"(mai 1943), a Manifestului sub forma unei scrisori deschise către E. Lovinescu, prin care tinerii semnatari(Ion Negoiţescu, Şt. Augustin Doinaş, Nicolae Balotă, Cornel Regman, Radu Enescu, Ioanichie Olteanu,Radu Stanca, Eta Boeriu ş.a.) îşi afirmau apartenenţa la valorile umaniste ale culturii. E. Lovinescu le-arăspuns tot în „Viaţa" (director Liviu Rebreanu), cu numai o lună înainte de moarte. Majoritatea cerchiştilorau făcut închisoare după război.Cerna, Panait (nume la naştere Panait Stancioff, n. 25 septembrie 1881, Cerna, jud. Tulcea - m. 26 martie 76
  • 77. 1913, Leipzig) - poet. Bulgar ca etnie. Doctor în Litere la Leipzig cu teza Die Gedankenlyrik (Lirica deconcepţie). Apreciat ca poet de cercul lui Mihail Dragomirescu. A creat o poezie conceptuală: Poezii, 1910.Cernăuţi – capitală a provinciei româneşti Bucovina, împărţită în două după al doilea război mondial,oraşul Cernăuţi se află astăzi în Ucraina (Bucovina de Nord). Atestat documentar într-un privilegiu acordatde Alexandru cel Bun, domn al Moldovei (1400-1432), negustorilor din Lwow (8 octombrie 1408).Începând cu 1775, oraşul a făcut parte din Austria, devenind în 1849 capitala Ducatului Bucovina, instituitprin Constituţia Austriei din 4 martie 1849. La Cernăuţi a făcut liceul Mihai Eminescu (şi a figurat cunumele Eminovici după stilul locului) şi acolo i-a fost profesor Aron Pumnul. Când Austro-Ungaria s-adezmembrat în 1918, Cernăuţiul a devenit parte a României, pentru ca în iunie 1940 să fie ocupat de ArmataRoşie a URSS, împreună cu toată Bucovina de Nord. După destrămarea URSS, a devenit parte a Ucrainei.Populaţia actuală este, potrivit datelor recensământului populaţiei Ucrainei din 2001, de 236.691 delocuitori. Între aceştia se află 189.021 de ucraineni, 26.733 ruşi, 10.553 bucovineni şi 3.829 moldoveni (aufost împărţiţi astfel pentru că, după drepturile internaţionale, ar fi fost o naţiune compactă şi ar fi trebuit săle fie conferite mult mai multe drepturi; însă în ultimele întâlniri România-Ucraina s-a convenit că suntaceaşi naţiune), 1.408 polonezi, 1.308 evrei, şi alţii 971. În mai 1999, România a deschis la Cernăuţi unConsulat General.Cernov, Alexandrina (nume la naştere: Alexandrina Grecu, n. 27 noiembrie 1943, Hotin, regiuneaCernăuţi, azi Ucraina) - istoric literar. A absolvit Filologia la Universitatea din Cernăuţi. A lucrat laTeleviziunea din Cernăuţi, la redacţia emisiunilor în limba română. Este lector la Universitatea din Cernăuţi.Din 1994 conduce revista „Glasul Bucovinei". Membru fondator al Societăţii pentru Cultură Românească‚Mihai Eminescu’ din Cernăuţi, director al Editurii Alexandru cel Bun. Lucrări: Nuşici şi Caragiale. Studiucomparativ tipologic, 1964; Ion Druţă şi Anton Pavlovici Cehov, 1982; Istoria şi istorismul în opera lui IonDruţă, 1990. Membru de onoare al Academiei Române (1992). Cooptată în conducerea Fundaţiei CulturaleRomâne (devenită apoi Institutul Cultural Român) din Bucureşti (1998).Chendi, Ilarie (n. 21 noiembrie 1871, Dârlos, Târnava Mare - m. 25 iunie 1913, Bucureşti) - critic literar.Adept al tradiţionalismului. Polemist pasionat, cerea criticii să fie „instructivă şi distructivă". A scriscronici, foiletoane: Preludii, 1903; Fragmente, 1905; Impresii, 1908. Este editor al operei lui Eminescu:Literatura populară, 1902; Alecsandri: Scrisori, 1904; Ion Creangă: Opere complete, 1909.Chesarie Râmniceanul (n. ?, Bucureşti - m. 9 ianuarie 1780, Râmnicu Vâlcea) - cărturar. A studiat laAcademia Grecească din Bucureşti. Ca episcop al Râmnicului (din 1774) a sprijinit şcolile şi activitateatipografică. A renovat tipografia de la Râmnicu Vâlcea a lui Antim Ivireanul cu sprijin de la Sibiu. A făcutparte, în 1770, din delegaţia care a prezentat doleanţele ţării la Petersburg, în faţa Ecaterinei a II-a. S-aîntâlnit la Iaşi (împreună cu Mihai Cantacuzino) cu feldmareşalul P. A. Rumianţev, venit acolo după Paceade la Kuciuk Kainargi (1774). A tradus în româneşte Mineele, tipărind şase volume (1776-1779) şiaccentuând în prefeţe originea daco-romană a românilor.Chihaia, Pavel (n. 23 aprilie 1922, Corabia, Romanaţi) – scriitor. A frecventat Literele la Bucureşti, fără aabsolvi, din cauza războiului. A colaborat la „Fapta”, „Timpul”, „Ecoul”, piesa lui, Viaţa ascunsă, 1945,fiind analizată în manuscris de Petru Comarnescu în „Universul literar”. A făcut parte din organizaţiaanticomunistă Mihai Eminescu, fiind închis de două ori între 1948 şi 1960 şi eliberat din lipsă de probe. Alucrat la Institutul de Istoria Artei (1960-1978). S-a perfecţionat la Geneva şi Paris (unde a obţinutdoctoratul în Istoria Artei), plecând definitiv în Germania în 1978, unde colaborează la publicaţia „Limite”şi la postul de radio Europa Liberă. Lucrări: La farmecul nopţii, teatru, 1945; Simfonia dobrogeană, trilogie,proză, din care a publicat Blocada, 1945, iar Toragai a rămas în manuscris; Tradiţii şi influenţe occidentaleîn Ţara Românească, 1983; Immortalité et decomposition dans lart du Moyen Age, 1988; Faţa cernită alibertăţii, 1990 (textele de la Europa liberă); Treptele nedesăvârşirii şi Mărturisiri din exil, ambele din1994; Ţara Românească între Bizanţ şi Occident, 1995. 77
  • 78. Chinezu, Ion (n. 15 august 1894, Sântana de Mureş, jud. Mureş - m. 10 decembrie 1966, Cluj) - criticliterar. A absolvit Facultatea de Teologie de la Blaj. Animator al revistei „Gând românesc", militant pentruunirea Transilvaniei cu România. S-a ocupat de relaţiile literare româno-maghiare: Aspecte ale literaturiimaghiare ardelene, 1930 şi a tradus în română pe Moricz Zsigmond, Thomas Mann.Chira Chiralina - baladă populară din ciclul antiotoman. Apărută probabil în zona porturilor Brăila –Galaţi în preajma încheierii păcii de la Adrianopol (1829), s-a răspândit în Moldova, Muntenia, Oltenia,Banat. E vorba de răpirea unei fete creştine de către un necredincios, recuperată fiind de fraţii ei prin luptă.Figurează în culegerea Poezii populare ale românilor a lui Vasile Alecsandri..Chiriţă, Constantin (n. 12 martie 1925, Ibăneşti, jud. Vaslui – m. 14 noiembrie 1991, Bonn-Königswinter,Germania) - prozator. Studii politehnice neterminate. Preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti,redactor la diverse publicaţii literare. Remarcabil în proza de aventuri pentru copii şi tineret: Întâlnirea, 2vol., 1959; Oţelul, 1960); Cireşarii, 1956; Castelul fetei în alb, 1958); Drum bun, Cireşari, 1963; Pasiuni,1964; Roata norocului, 1965, Premiul Uniunii Scriitorilor; Cireşarii, 5 vol., 1971, Premiul UniuniiScriitorilor: Cavalerii florii de cireş, Castelul fetei în alb, Roata norocului, Aripi de zăpadă, Drum bun,cireşari!; Trilogia în alb, 1974, Premiul Uniunii Scriitorilor; Romantica, 1986.Chişinău – capitala Republicii Moldova, în trecut cel mai însemnat oraş al provinciei româneşti Basarabia,parte de răsărit a Moldovei istorice. Atestat documentar la 1436, era o cetate de câmpie aşezată în jurul uneimănăstiri aflată pe malul râului Bâcu, afluent la Nistrului. A fost luată de otomani în veacul al XVI-lea şi deruşi în 1812. Provincia a revenit din nou românilor între 1856 (războiul Crimeii) şi 1878 (războiul deindependenţă). Aceştia au făcut din Chişinău capitala Basarabiei. Intre 1918-1940 Basarabia a revenitRomâniei, în urma acordurilor de pace de după primul război mondial şi în condiţiile în care în Rusiaveneau la putere Sovietele. Atunci s-a răspândit învăţământul românesc, au apărut publicaţii şi a înfloritviaţa culturală a românilor. Oraşul Chişinău era multietnic, cei mai numeroşi, după români, fiind evreii, darşi ruşii, ucrainenii, găgăuzii, grecii etc. După al doilea război mondial provincia a revenit URSS,schimbându-şi denumirea în Republica Sovietică Socialistă Moldova, acreditându-se astfel ideea că toatăMoldova ar trebui să fie stat sovietic. S-a încercat chiar acreditarea ideii că limba provinciei n-ar fi româna,ci moldoveneasca, ca şi cum limba austriecilor n-ar fi germana, ci austriaca. Racordat la administraţiasovietică, Chişinăul a adăpostit administraţie de tip sovietic, de cele mai multe ori instituţiile fiind integrateîn structurile URSS, ca terminale de execuţie ale forurilor centrale aflate la Moscova. Au apărut publicaţii,edituri, şcoli, universităţi, centre de cercetare, academie profilate după model sovietic. S-a încercatschimbarea componenţei etnice a populaţiei, dislocându-i pe moldoveni în alte regiuni ale URSS, unde-şigăseau locuri de muncă mult mai uşor decât acasă şi aducându-se în provincie etnici din diverse alte părţiale URSS. Din 1991, după căderea lagărului sovietic, când Moldova se declară republică independentă,Chişinăul rămâne capitala ţării. În prezent are o populaţie multietnică şi multiculturală, de 752.000 depersoane, cam 45 % fiind formată din români. Limba românâ a redevenit limba oficială a statului, laChişinău sunt cultivate valorile locului, se dezvoltă o administraţie, un învăţământ după norme europene şi ocultură specifică, apar edituri noi, publicaţii, uniunile de creaţie cultivă talentele locului.Chiţimia, Ion C. (n. 22 mai 1908, Albuleşti, jud. Mehedinţi – m. 19 februarie 1996) – istoric literar. Aabsolvit Filologia la Universitatea din Bucureşti, ca elev al lui Ovid Densusianu şi Nicolae Cartojan.Specializare la Varşovia. A lucrat la Institutul de Istorie Literară şi Folclor din Bucureşti. Contribuţii lacercetarea literaturii române vechi şi a folclorului. Lucrări: Antologie de literatură populară (I-III,1953-1967); Cărţile populare în literatura românească (I-II, 1963, cu Dan Simonescu); Folclorul românescîn perspectivă comparată (1971); ediţia T. T. Burada-Istoria teatrului în Moldova (1975). A editat Biblialui Şerban Cantacuzino (1988).Chivu, Gheorghe (n. 7 octombrie 1947, Micşuneştii Mari, Ilfov) – filolog. A absolvit Facultatea de Limba 78
  • 79. şi Literatura Română la Universitatea din Bucureşti. Cercetător la Institutul de Lingvistică al AcademieiRomâne, apoi profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. Lucrări: G. Coşbuc, Operealese, ediţie critică, vol.I, VII-IX, 1985, 1988, 1998, 2000; Codex Sturdzanus, studiu lingvistic, studiufilologic, ediţie de text şi indice de cuvinte, 1993, Premiul Academiei Române; Limba română – de laprimele texte până la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Variantele stilistice, 2000; Institutiones linguaevalachicae. Prima gramatică a limbii române scrisă în limba latină, ediţie critică, 2001; Dicţionarulîmprumuturilor latino-romanice în limba română veche (1421-1760), 1992. Membru al Societăţii de ŞtiinţeFilologice din România. Membru fondator al Asociaţiei Române de Terminologie. Membru în Comitetelede redacţie ale revistelor „Limba română” (Bucureşti) şi „Limba română” (Chişinău); redactor-şef adjunct alrevistei „Limba română“ (Bucureşti), din 2005. Membru corespondent al Academiei Române.Cibotaru, Mihail Gheorghe (Nume la naştere: Ciubotaru; n. 21 iunie 1934, Vărvăreuca, jud. Soroca,Basarabia) – scriitor. A absolvit Universitatea de Stat din Chişinău, Facultatea de Istorie şi Filologie şi.Şcoala superioară de partid, secţia jurnalistică la Moscova. A lucrat la „Moldova socialistă” (redactor, şef desecţie, redactor-şef adjunct, 1959–1975), „Moldova” (redactor-şef, 1975–1994), „Luceafărul” (redactor-şef,1999–2003). A fost şef de secţie la Agenţia de Stat Moldpresa (1997–1998), ministru al Culturii alRepublicii Moldova (1994–1997). elementul dramatic se dovedeşte preponderent. Lucrări: Durerea liniştii(1969), Semănătorii (1974), Drumuri (1984), Îndrăzneala (1983), Rădăcini de acasă (1988), Vijelia (1993),Eclipsa (2005); publicistică - Glasul inimii (1971), Oameni de omenie (1981), Izvoare (1983), Sârjoaca(1986), Cu legea pre lege călcând (1991); scenarii de film - Întâlnirea, Cutremurul, Corespondentulspecial, Hora satului, Triptic autumnal ş.a. Distins cu titlul de Jurnalist emerit (1984) şi cu Premiul de Statal Republicii Moldova (1986).Cicio-Pop, Ştefan (n. 1 aprilie 1865, Sigău, Solnoc-Dobâca, comitatul Someş – m. 16 februarie 1934, Arad)– gazetar. A studiat Dreptul la Viena şi Budapesta. Preşedinte executiv al Consiliului Naţional Român, asusţinut la Haga şi Bruxelles drepturile românilor, a pregătit Marea Unire. A deschis Adunarea de la Blaj.Deputat în Parlamentul României, ministru de stat pentru Transilvania, preşedinte al Camerei.Cihac Alexandru (nume la naştere Jean Baptiste Hirth, famile originară din Heidelberg, înfiat de IacobCihac, n. 8 septembrie 1825, Iaşi - m. 29 iulie/10 august 1887, Mainz) – filolog. A studiat în Germania. S-aocupat de moşia sa de la Tescani-Roman. El este autorul primului dicţionar etimologic ştiinţific al limbiiromâne, care, la apariţia lui, a avut un rol important în combaterea exagerărilor latiniste. Lucrarea lui estecel mai cunoscut dicţionar românesc peste hotare din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fiind citată deaproape toţi savanţii străini care s-au ocupat de limba română. Tipărit în Germania, la Frankfurt,Dictionnaire d’étymologie daco-roumaine a avut două volume. Volumul I, Eléments latins comparés avecles autres langues romanes, a apărut în 1870, iar volumul al doilea, Eléments slaves, magyars, turcs, grecs-moderne el albanais, în 1879, premiul Volney al Institutului Franţei în 1880. A plecat în Germania în 1862.Membru de onoare alCimpoi, Mihai (n. 3 septembrie 1942, Larga, jud. Hotin, azi în rn. Briceni Basarabia) – critic şi istoricliterar. A absolvit Filologia la Chişinău. A fost redactor la revista „Nistru”, la editurile Carteamoldovenească şi Literatura artistică, la Enciclopedia Sovietică Moldovenească, la Enciclopedia Literaturaşi Arta Moldovei, 2 vol. 1985–1986. A fost secretar literar la Teatrul poetic Alexei Mateevici al Filarmoniciidin Chişinău şi la Teatrul de Stat A.S. Puşkin (azi Teatrul Naţional Mihai Eminescu). În 1965, la CongresulScriitorilor, abordează, ca şi Aureliu Busuioc şi Ion Druţă, problema revenirii scrisului din RepublicaMoldova la alfabetul latin. Din 1987 este secretar al Comitetului de conducere al Uniunii Scritorilor dinMoldova, din 1991 – preşedinte al Uniuniicv . Totodată este şef al Sectorului Literatură română veche şimodernă la Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, editor coordonator şidirector al revistei literare „Viaţa Basarabiei” (serie nouă), editată împreună cu Uniunea Scriitorilor dinRomânia. Lucrări: Disocieri (1969), Alte disocieri (1971), Focul sacru (1975), Narcis şi Hyperion (1979),Întoarcerea la izvoare (consacrată creaţiei lui Grigore Vieru, 1985), Creaţia lui Ion Druţă în şcoală (1986), 79
  • 80. Basarabia sub steaua exilului (Bucureşti, 1994), Căderea în sus a Luceafărului (1993, Galaţi), Spre un nouEminescu (dialoguri cu eminenţi eminescologi din România, Franţa, Italia, Ungaria, India, Rusia etc., 1993,reeditată la Bucureşti, 1995), O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia (1996 şi 2002 laBucureşti), Mărul de aur (punere în evidenţă a unor valori româneşti din perspectiva europeană, 1998),Cumpăna cu două ciuturi (2000), Brâncuşi, poet al ne-sfârşirii (2001), un ciclu de 7 cărţi intitulate Critice,apărute la „Scrisul românesc” din Craiova cu începere din 2001, Secolul Bacovia (2005), Ion Heliade-Rădulescu: panhimniul Fiinţei (2006) şi Grigore Alexandrescu: însuflarea Fiinţei (2009). Laureat alPremiului Naţional al Republicii Moldova pentru literatură (1994), distins cu medalia jubiliară MihaiEminescu (România, 2000), Premiul Nichita Stănescu (1991) al Academiei Române. Este membru deonoare al Academiei Române (1991) şi titular al Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova (1992). Estemembru al Uniunii Scriitorilor din România, al PEN Club, al Societăţii Internaţionale pentru Investigaţii înDomeniul Literaturii pentru Copii şi Tineret, Director de onoare al Centrului Academic Internaţional MihaiEminescu din Chişinău (din 1999).„Cimpoiul” (1882-1884; 1890-1891, Bucureşti) – revistă săptămânală ilustrată al cărei proprietar eraFrédéric Damé. Publicaţia a avut o listă impresionantă de colaboratori, din toate provinciile româneşti:Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Ion Creangă, P. P. Hasdeu, Veronica Micle, D. Stăncescu, D. N.Voinov, Petre Dulfu, Costache Caragiali, Ion Slavici, Gh. Sion ş.a. S-a tradus masiv din literatura franceză,mai ales romantică: Victor Hugo, Al. Dumas, Rouget de Lisle, dar şi Balzac, Zola. Damé însuşi a publicatacolo o lucrare originală: Visul Dochiei. Este una dintre primele publicaţii româneşti care cultivă constantcronica literară şi de spectacol.Cincilei, Gheorghe (n. 21 septembrie 1936, Chetrosu, jud. Soroca, Basarabia – m. 1 septembrie 1999,Chişinău) – istoric şi critic de teatru, muzeolog. A studiat la Facultatea de Limbi Străine a InstitutuluiPedagogic de Stat Alecu Russo din Bălţi. A fost actor la Teatrul Naţional Vasile Alecsandri din acelaşi oraş,redactor-şef la Direcţia Arte a Ministerului Culturii din Republica Moldova (1961–1963), director alBibliotecii de Stat (1963–1964), director-fondator al Muzeului Literaturii Române M. Kogălniceanu (1965–1970, 1997–1999), consilier la Uniunea Teatrală din Moldova (1974–1989) şi profesor la Academia deMuzică, Teatru şi Arte Plastice (1991–1997). Lucrări: Teatrul Naţional V. Alecsandri din Bălţi (1982),Teatrul Republican de păpuşi Licurici. O poveste a poveştilor (1995), micromonografii despre actorii TrifanGuzin, Ecaterina Cazimirov, Domnica Darienco, Constantin Constantinov ş.a. Membru fondator alMuzeului Literaturii Române M. Kogălniceanu, a caselor memoriale Alexandru Donici (în satul Donici, rn.Orhei, 1966) şi Alexei Mateevici (în satul Căinari, rn. Căuşeni, 1968) şi al Muzeului Teatrului NaţionalMihai Eminescu din Chişinău (1973). Distins cu titlul de Maestru Emerit în Arte al Republicii Moldova.Ciobanu, Anatol (n. 14 mai 1934, Ruseni, jud. Hotin, Basarabia) – lingvist. A absolvit Facultatea de Istorieşi Filologie a Universităţii de Stat din Chişinău. Profesor şi prodecan al Facultăţii. Specializare laUniversitatea de Stat M.V. Lomonosov din Moscova, ca elev al romanistului Ruben Budagov, la Sorbona,Aix-en-Provance, Bucureşti, Iaşi, Moscova. Din 1976 a fost şef al Catedrei de Lingvistică generală şiromanică, din 2004 – al Catedrei de Limba română, Lingvistică generală şi romanică. Contribuţii îndomeniile: sintaxă, sociolingvistică, lingvistică generală, cultivarea limbii, punctuaţie, limba latină. Esteautor sau coautor a 8 monografii, 10 manuale, 14 lucrări didactice, 2 dicţionare, a circa 600 de articole,studii şi recenzii ştiinţifice. Lucrări: Părţile principale ale propoziţiei (1968), Probleme dificile degramatică (1969), Să scriem şi să vorbim corect (1970), Sintaxa verbelor semicopulative (vol. I, 1976; vol.II, 1978), Limba maternă şi cultivarea ei (1988), Sintaxa şi semantica (1997), Punctuaţia limbii române(2000), Mic dicţionar latin-român de expresii consacrate (2002), Reflecţii lingvistice (2008). A alcătuitdouă culegeri prestigioase ale căror titluri vorbesc de la sine: Elogiul limbii române (2007) şi Limba română– adevărata mea Patrie (2005). Profesor invitat la Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi, Universitatea de Statdin Cernăuţi, Universitatea de Stat M.V. Lomonosov din Moscova, Universitatea din Aix-en-Provence(Franţa). Distins cu titlul de Lucrător Emerit al Şcolii Superioare din Republica Moldova, deţine medalia 80
  • 81. guvernamentală Mihai Eminescu (Republica Moldova) şi medalia D. Cantemir a Academiei de Ştiinţe aMoldovei. Membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1993).Ciobanu (Ceban), Ion (Ivan) C. (n. 6 noiembrie 1927, Budăi, azi rn. Teleneşti, Basarabia) - prozator şiom politic. A absolvit şcoala pedagogică la Orhei şi cursurile de literatură de pe lângă Uniunea Scriitorilora URSS, apoi Şcoala Comsomolistă Centrală de la Moscova. A fost secretar şi preşedinte al UniuniiScriitorilor din Moldova, preşedinte al Comitetului republican pentru Premiile de Stat în domeniul literaturiişi artei. Preşedinte al Sovietului Suprem din RSS Moldovenească (1986-1990), preşedinte al PrezidiuluiSovietului Suprem al RSS Moldoveneşti. A fost de asemenea şi deputat în Sovietul Suprem al URSS înlegislaturile 6, 8 şi 9. Lucrări: Codrii, 2 vol., 1957-1958; Podurile, 1966; Tăria slovei măestre, 1971;Cucoara, 1975; Podgorenii, 1982. Distins cu cu Ordinul Drapelul Roşu de Muncă, Ordinul Prieteniapopoarelor al URSS, Premiul de Stat al Moldovei şi mai multe medalii. Scriitor al Poporului din RepublicaMoldova.Ciobanu, Mircea (n. 13 mai 1940, Bucureşti - m. 23 aprilie 1996, Bucureşti) - poet şi prozator. A absolvitFacultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti. A fost redactor la Editura pentru Literatură, apoi laCartea românească. A debutat cu versuri: Imnuri pentru nesomnul cuvintelor, 1966. A scris o poezie apasiunilor mereu controlate printr-o privire autoreflexivă: Patimile, 1968; Etica, 1971; Cele ce sunt, 1974;Versuri, 1982; Vântul Ahab, 1984; Viaţa lumii, 1989), precum şi proză de tip parabolic, pigmentată adeseacu texte poematice: Martorii, 1968; Epistole, 1969; Cartea fiilor, 1970; Tăietorii de lemne, 1974; Istorii, 5vol. (1977-1986, Premiul Uniunii Scriitorilor în 1977 şi 1981; Tânărul bogat, versuri, 1993, PremiulUniunii Scriitorilor. După 1989 a manifestat înclinaţii regaliste, ceea ce s-a materializat prin scrierea unorvolume de eseuri: Convorbiri cu Mihai I al României, 1991; Nimic fără Dumnezeu • Noi convorbiri cuMihai I al României, 1992.Ciobanu, Mircea V. (n. 29 februarie 1956, Petreni, rn. Drochia, Republica Moldova) – poet, dramaturg,eseist. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Chişinău (1983). A fost profesor deliceu, lector universitar; viceministru al Educaţiei (1998–1999). Din 2000 este redactor-şef al Editurii Ştiinţaa AŞM. Lucrări: Haydn între două claxoane (1995, versuri); Staţia terminus (1998, teatru), Plăcereainterpretării (2008, critică literară).Ciobanu, Nicu (n. 26 august 1960, Alibunar, Voivodina) – poet. A absolvit Dreptul şi Filosofia la NoviSad, capitala Voivodinei. Directorul Trustului Libertatea (editură, reviste) din Pancevo (1993-2000), în carecalitate a editat colecţia Trei mii de pagini pentru mileniul trei, cuprinzând valorile literaturii române dinţară, din afara graniţelor actuale ale ţării şi din diaspora. Membru în Parlamentul Voivodinei. Membrufondator al Comunităţii românilor din Iugoslavia. Realizator de televiziune la Novi Sad. Membru al UniuniiScriitorilor din Voivodina şi al Uniunii Ziariştilor din Serbia. Este deţinătorul Premiului Uniunii Ziariştilordin Voivodina, Premiului Omul anului pentru 2002 acordat de Fundaţia Română de Etnografie şi Folclor dinVoivodina, al Premiului anului pentru ziaristică, 2003. Lucrări: Păsări neînşeuate, 1981; Om singur visând,1984; Împrejurări inexplicabile, 1990; Depoetizare, 2002.Ciobanu, Vitalie (n. 4 mai 1964, Floreşti, Republica Moldova) – prozator şi publicist. Licenţiat înjurnalistică al Universităţii de Stat din Chişinău. Redactor de carte la Editura Literatura artistică (Hyperion,1986–1993). Cofondator şi redactor-şef al revistei tineretului de creaţie din Republica Moldova şi România„Contrafort” (din 1994). Lucrări: Schimbarea din strajă (1991), Frica de diferenţă (1999), Valsul peEşafod: 30 de pretexte literare şi un Jurnal la Praga (2001), Anatomia unui faliment geopolitic: RepublicaMoldova (2005). A participat la colocvii şi congrese internaţionale desfăşurate la Moscova, Bucureşti,Viena, Guadalahara, Mexico City, Praga. Laureat al multor premii ale Uniunii Scriitorilor din RepublicaMoldova (1991, 1999, 2001, 2005) şi ale Uniunii Scriitorilor din România (1999).Ciocanu, Anatol (n. 3 iunie 1940, Mălăieşti, jud. Bălţi, Basarabia) – poet. A absolvit Facultatea de Istorie şiFilologie a Universităţii de Stat din Chişinău. A lucrat la cotidianul „Moldova socialistă” (azi „Moldova 81
  • 82. suverană”) şi la revista „Moldova”, după care a fost corespondent special al revistei „Glasul naţiunii” laBucureşti (1990–2000). Lucrări: An neobişnuit (1967), Întoarcerea lui Călin (1968), Firul Ariadnei (1970),Cântece de acasă (1971), Sonetele câmpiei (1975), Alte cântece de acasă (1978). Este autor de scenarii,versuri şi povestiri pentru copii: La izvoare (1973), Foişorul (1977), Poiana de argint (1980), Cânteculviorii (1986), Poemele durerii (2000), Cântecele mântuirii (2001). A tradus din Puşkin, Lermontov,Şevcenko, Tvardovski, Bela Ahmadulina, Ghevork Emin, Giuseppe Ungaretti. Deţime Premiul Naţional alRepublicii Moldova şi Medalia jubiliară Mihai Eminescu a Ministerului Culturii şi Cultelor din România.Ciocanu, Ion (n. 18 ianuarie 1940, Tabani, jud. Hotin, Basarabia) – istoric literar. Frate cu Vasile C. Aabsolvit Facultatea de Filologie la Universitatea de Stat din Chişinău. Director general al Departamentuluide Stat al Limbilor (1993 - 1994) şi şef al Direcţiei Promovare a Limbii Oficiale şi Control asupraRespectării Legislaţiei Lingvistice din cadrul Departamentului Relaţii Interetnice şi Funcţionarea Limbilor(1998 - 2001). Lucrări: Caractere şi conflicte, (1968); Articole şi cronici literare, (1969); Itinerar critic,(1973), Unele probleme de estetică, (1973); Dialog continuu, (1977); Podurile vieţii şi ale creaţiei, (1978);Clipa de graţie, (1980); Paşii lui Vladimir Curbet, (1982); Permanenţe, (1983); Argumentul de rigoare,(1985); Dreptul la critică, (1993); Reflecţii şi atitudini, (1993); Dincolo de literă, (1998); Literaturaromână contemportană din Republica Moldova, (1998); Rigorile şi splendorile prozei rurale, (2000);Scriitori de ieri şi de azi (2004).Ciocanu, Vasile (n. 1 ianuarie 1942, Tabani, jud. Hotin, azi rn. Briceni, Basarabia – m. 23 septembrie 2003,Chişinău) – filolog. Frate cu Ion C. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Chişinău. Afost şef de secţie, apoi director adjunct al Muzeului Republican de Literatură (1966–1970). Director adjunctal Institutului de Istorie şi Teorie Literară al Academiei din Chişinău (1985–1991), director al Institutului deLiteratură şi Folclor (din 1993 până la sfârşitul vieţii). Lucrări: Constantin Stamati: viaţa şi opera (1981),File de istorie literară: articole şi materiale (1989), Contribuţii istorico-literare (Bucureşti, 2001). Estecoautor al tratatului academic Istoria literaturii moldoveneşti (vol. I, 1986; vol. II, 1988), precum şi alculegerilor colective: De la cronografie la literatura modernă (1974), Cercetări de istorie literară (1978),Pagini din istoria literaturii şi culturii moldoveneşti (1979), Literatura moldovenească şi folclorul (1982),Studii şi materiale despre Alexandru şi Boleslav Hâjdău (1984). A îngrijit ediţii contemporane ale creaţieiscriitorilor Constantin Stamati (1975, 1986, 1993), Constantin Stamati-Ciurea (1978, 1998, în colaborare),Mihail Kogălniceanu (1997), Alecu Donici (1997), Toader Vârnav (apărută postum, 2007). A fost membrual Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi din România.Cioclea, Eugen (n. 4 august 1948, Druţă, rn. Edineţ) – poet. A absolvit Facultatea de matematică aUniversităţii Mihail Lomonosov din Moscova. A refuzat eticheta de postmodernist. Lucrări: Numitorulcomun, 1988; Alte dimensiuni, 1991; Portret de grup, 1995; Daţi totul la o parte ca să văd, 2001 (după cares-a făcut un spectacol de performance). Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova şi România.Cioculescu, Şerban (n. 7 septembrie 1902, Bucureşti - m. 25 iunie 1988, Bucureşti) - critic şi istoric literar.A absolvit Literele şi Filosofia (specialitatea limba franceză) la Bucureşti, Filologia romanică la Sorbona şila École Pratique des Hautes Études, Paris. A fost redactor şef la „Viaţa românească", apoi profesor laInstitutul Pedagogic din Piteşti (domiciliu forţat), profesor la Facultatea de Filologie din Bucureşti, directoral Bibliotecii Academiei. A publicat interesante analize critice: Corespondenţa dintre I. L. Caragiale şi PaulZarifopol, 1935, debut; Aspecte lirice contemporane, 1942; Varietăţi critice, 1966; Aspecte literarecontemporane, 1972, Premiul Uniunii Scriitorilor; Itinerar critic, 5 vol., 1973-1979. Editor şi comentator allui I. L. Caragiale: Viaţa lui Caragiale, 1942; Documente inedite, 1964. A mai scris, împreună cu TudorVianu şi VI. Streinu, Istoria literaturii române moderne, 1943. Membru al Academiei Române (1974).Ciolan, Ioan N. (n. 26 noiembrie 1899, Porceşti-Turnu Roşu – m. 20 septembrie 1983, Sibiu) - cãrturar,publicist, istoric, pedagog, inspector şcolar, creator al cooperaţiei moderne româneşti. A absolvit Facultateade Filosofie şi Litere din Bucureşti. A reprezentat, în calitate de preşedinte al Centralei Cooperativelor deConsum, cooperaţia din ţara noastrã la diferite congrese internaţionale. A fost creatorul CooperativeiSãnãtatea Neamului din Sibiu, unică în lume. Alãturi de Sadoveanu şi alţi cãrturari a realizat cãrţile de citire 82
  • 83. pentru cl. V-VII (1925-27) şi toate tipurile de manuale pentru cl. I-VII (1935). Preşedinte al AsociaţieiÎnvãţãtorilor din Ardeal, vicepreşedinte al Asociaţiei Generale a Învãţãtorilor din România şi ministrusubsecretar de stat.Ciopraga, Constantin (n. 12 mai 1916, Paşcani – m. 3 februarie 2009, Iaşi) - istoric literar. A absolvitLiterele şi Filosofia la Iaşi. Profesor la Universitatea din Iaşi. A scris lucrări monografice şi tematice şi ainterpretat întregi perioade literare: Literatura română între 1900-1918, 1970; Hortensia Papadat -Bengescu, 1973; Personalitatea literaturii române, 1973, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi; Ecraninterior, 1975; Între Ulysse şi Don Quijotte, 1978, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi; MihailSadoveanu • Fascinaţia tiparelor originare, 1981; Propilee • Cărţi şi destine, 1984; Poezia lui Eminescu •Arhetipuri şi metafore fundamentale, 1990. A scris şi un roman: Nisipul, 1989. Membru de onoare alAcademiei Române (1993).Cioran, Emil (numele complet Mihai Emil Cioran, n. 8 aprilie 1911, com. Răşinari, Sibiu - m. 20 iunie1995, Paris) - eseist şi filosof. A absolvit Filosofia la Bucureşti (1931), a avut doi ani o bursă de studii laBerlin, unde a studiat filosofia (1934-1936) şi a fost apoi profesor de filosofie la Liceul Andrei Şaguna dinBraşov. În 1937 a plecat cu o bursă a Institutului Francez la Paris, unde s-a şi stabilit din 1940. A fostprieten cu Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Constantin Noica. Adept al ideologiei legionare. Ca scriitor delimbă franceză a fost considerat unul dintre cei mai buni stilişti. A debutat cu eseul Pe culmile disperării,1934, Premiul Scriitorilor Tineri al Fundaţiilor Regale şi a continuat să scrie eseuri de tip existenţialist:Cartea amăgirilor, 1936; Schimbarea la faţă a României, 1936; Lacrimi şi sfinţi, 1937; Precis dedécomposition (Rezumat despre descompunere), 1949; Syllogismes de lamertume (Silogisme despreamărăciune), 1952; La tentation d exister (Tentaţia de a exista), 1956; Histoire de lUtopie (Istoria Utopiei),1960; La chute dans le Temps (Căderea în Timp), 1964; Le mauvais démiurge (Demiurgul cel rău), 1969;De linconvénient dêtre né (Despre inconvenientul de a te fi născut), 1973); LAvenir du passé • Utopie etLittérature (Viitorul trecutului • Utopie şi literatură), 1973; Exercices dadmiration (Exerciţii de admiraţie),1986; Aveux et anathèmes (Mărturii şi anateme), 1986; Eseuri, 1988, Bucureşti; Chance de léchec (Şansaeşecului), 1988; Cahiers 1957-1972, 1988; Revelaţiile durerii, 1990; Amurgul gândurilor, 1991, Bucureşti;Lami lointain: Paris-Bucarest, 1991; Le crepuscule des pensées (Crepusculul gândurilor), 1993; Îndreptarpătimaş, 1997, Bucureşti.Ciorănescu, Alexandru (n. 14 noiembrie 1911, com. Moroeni, jud. Dâmboviţa – m. 1992, Tenerife,Spania) - istoric literar şi comparatist. Frate cu Ecaterina şi Nicolae C. A absolvit Literele şi Şcoala deArhivistică şi Paleografie la Bucureşti. A obţinut doctoratul la Sorbona. A fost consilier al AmbasadeiRomâne la Paris (1940,1945-1946), director la „Universul literar" (1944-1945). S-a stabilit în Franţa în 1946ca cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique. A fost apoi profesor de franceză laUniversitatea La Laguna din Tenerife, Spania (Doctor Honoris Causa al Universităţii din 1991). S-a ocupatîn mod continuu de fenomenul românesc, dar nu numai: La Dobroudja, terre roumaine • Une restitutionhistorique (Dobrogea, pământ românesc • O restituire istorică, 1939; La tradition historique et lorigine desRoumains (Tradiţia istorică şi originea românilor, 1942); Teatrul românesc în versuri şi izvoarele lui, 1943;La Roumanie vue par les etrangers (România văzută de străini), 1944; Literatură comparată, 1944;Estudios de literatura española y comparada (Studii de literatură spaniolă şi comparată), 1954; El Baroccoo el discubrimiento del drama (Barocul sau descoperirea dramei), 1957, tradusă în româneşte în 1980;Bibliographie de la littérature française du XVl-e siècle (Bibliografia literaturii franceze a secolului al XVl-lea), 1975; Bibliographie de la littérature française du XVII-e siècle (Bibliografia literaturii franceze asecolului al XVII-lea), 1965-1966; Bibliographie de la littérature française du XVIII-e siècle (Bibliografialiteraturii franceze a secolului al XVIII-lea), 1969; Bibliografia franco-española 1660-1715, 1977; IonBarbu, 1981, New York; Historia del Cabildo Insular de Tenerife, 1913-1988, 1988; Mihai Eminescu, unapoesia de la indeterminacion (Mihai Eminescu, un mit al nedeterminării), 1989; El mito de la Atlantida(Mitul Atlantidei), 1990; Cristophe Colomb et ses biographes (Cristofor Columb şi biografii săi), 1992; 83
  • 84. Diccionario biográfico de Canarios (Dicţionarul biografic al Canarelor), 1992. A tradus în franceză Dante -La Divine Comédie, 1964. Membru de onoare al Academiei Române (1991).Cipariu, Timotei (n. 21 februarie 1805, Pănade, jud. Alba - m. 3 septembrie 1887, Blaj) - filolog iluminist,cleric greco-catolic. A studiat la Blaj Filosofia şi Teologia. Acolo s-a hirotonisit preot şi a rămas până lasfârşitul vieţii profesor. A luat parte la mişcarea de revendicare naţională şi socială a românilor dinTransilvania. Enciclopedist. Îi citise pe Voltaire, Jules Michelet, Feuerbach. A fost unul dintre pionieriiziaristicii româneşti din Transilvania prin periodicele înfiinţate şi conduse de el: “Organul luminărei” (1847,devenit, în 1848 ,,Organul Naţiunale"), primul ziar românesc cu litere latine, “Învăţătorul poporului”(1848), “Archivu pentru filologie şi istorie” între 1867 şi 1870 şi în 1872 - prima revistă românească defilologie. A colaborat la “Foaia pentru minte, inimă şi literatură” din Braşov cu studii, eseuri, versuri şitraduceri. A fost membru fondator şi primul vicepreşedinte (1861-1866), apoi preşedinte (1877-1887) alsocietăţii ASTRA. A fost unul dintre întemeietorii filologiei româneşti şi alcătuitorul primei antologiisistematice a monumentelor vechi de limbă: Elemente de limba română după dialecte si monumente vechi,1857; Chrestomatia sau Analecte literarie din cariile mai vechi si mai noue româneşti, tipărite şimanuscrise, începând de la secolul XVI până la XIX, 1858. Ca opţiune filologică a aparţinut şcolii latiniste.A scris Gramateca limbii române, 1868, Premiul Societăţii Academice Române. Personalitatereprezentativă a culturii româneşti, cunoscător a numeroase limbi (greacă, latină, ebraică, arabă, siriacă,turcă, persană, spaniolă, italiană, germană, engleză, maghiară), posesor al celei mai bogate biblioteciparticulare din Transilvania, preţioasă prin rarităţile ei şi care azi face parte din inventarul Bibliotecii FilialeiCluj a Academiei Române. Membru fondator al Societăţii Academice Române (1866).Ciprian, G(h)eorg(h)e (nume la naştere: Gheorghe Pană Constantin, modificat prin decret în anul 1950 înGheorghe Constantinescu Ciprian, n. 7 iunie 1883, Buzău - m. 8 mai 1968, Bucureşti) - dramaturg, actor şiom de teatru, considerat precursor al teatrului absurd. A urmat şcoala primară în satul Glodeanu-Siliştea dinapropiere de Buzău, mutându-se apoi împreună cu mama sa la Bucureşti. Între anii 1894-1902, a studiat laLiceul Gheorghe Lazăr, fiind coleg cu doi viitori importanţi scriitori, poetul Vasile Voiculescu şi DemDemetrescu–Buzău (Urmuz de mai târziu). După liceu, se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie, apoi laFacultatea de Drept, pentru ca, în final, să urmeze Conservatorul la clasa lui Constantin Nottara, care-iremarcă „îndemânarea la condei”. Debutul său ca actor a avut loc în anul 1907 la Teatrul Naţional dinCraiova în piesa Răzvan şi Vidra de B.P. Hasdeu. Roluri în: Regele Lear, Înşir-te mărgărite, Răzvan şiVidra, Vlaicu Vodă, Bolnavul închipuit, Georges Dandin. A jucat şi în câteva filme de lung metraj, putemmenţiona următoarele pelicule: Independenţa României (1912), Năbădăile Cleopatrei (1925), O noaptefurtunoasă (1942), Viaţa învinge (1951) şi Brigada lui Ionuţ (1954Piese de teatru: Omul cu mârţoaga, 1927;Nae Niculae (1928), Capul de răţoi (1938), Ioachim-prietenul poporului şi Un lup mâncat de oaie (1947).În domeniul prozei a publicat două volume de memorialistică: Cutia cu maimuţe” şi Măscărici şi Mâzgălici.În anul 1996 Teatrul Municipal din Buzău a primit numele său.Cirimpei, Victor (n. 15 februarie 1940, Drăgăneşti, jud. Bălţi, Basarabia) – etnolog, folclorist, publicist. Aabsolvit Universitatea de Stat din Chişinău, Facultatea de Filologie. Specializare la Institutul de LiteraturăUniversală Maxim Gorki din Moscova (1965–1967. Cercetător ştiinţific la sectorul de folclor al Institutuluide Limbă şi Literatură al AŞM, azi Institutul de Filologie. Lucrări: Folclorul şi contemporaneitatea (1974),Realizări ale folcloristicii moldoveneşti timpurii (1978), Snoave şi anecdote (1979), Ace pentru cojoace(1985), Soare nou răsare (1990), Argumente Basarabe (2006, publicistică), Pătăranii folclorice aleromânilor sovietici din Basarabia, stânga Nistrului, nordul Bucovinei, nordul Transilvaniei, Caucazul deVest (2008). A participat la alcătuirea şi redactarea corpusului de 16 volume Creaţia popularămoldovenească (1975–1983), distins cu Premiul Dacia al Ministerului Culturii din Republica Moldova(1989), este coautor al colecţiilor de folclor din zonele Codri, Bugeac, nordul Moldovei, stepa Bălţilor, dinCaucazul de Nord, Maramureş şi Ţara Fagilor, al culegerilor de folclor Frumos e la şezătoare, Crestomaţiede folclor moldovenesc, al volumului de studii Genuri şi specii folclorice (1972). Pentru participarea laîntocmirea culegerii colective Cât îi Maramureşul (pe baza Grantului Prezidiului Academiei de Ştiinţe a 84
  • 85. Moldovei) a fost distins cu Premiul Simion Florea Marian al Academiei Române (1993). Distins cu titlul deEminent al Învăţământului Public al Republicii Moldova (1989).Cisek, Oscar Walter (n. 23 septembrie 1897, Bucureşti - m. 30 mai 1966, Bucureşti) - scriitor şi critic deartă. A studiat Istoria Artelor la München. A colaborat la „Ideea europeană", „Contimporanul", „Gândirea"ş.a. A scris eseuri de artă plastică: Theodor Aman, 1931; Eseuri şi cronici plastice, 1961. Ca scriitor s-aremarcat îndeosebi în proză: Entmenschlichung (Dezumanizare), 1921, expresionistă; Unbequeme Liebe(Iubire incomodă), 1932, Hamburg; Der Storm ohne Ende (Fluviul fără sfârşit), 1937, Berlin - o epopee aDeltei Dunării; Vor den Toren (În faţa porţilor), 1950, Frankfurt - despre Ţara Oaşului; Reisigfeuer (Foc devreascuri), ciclu compus din romanele Crişan, 1960, Premiul Academiei şi Horea, 1962, Premiul de Stat. Ascris şi poezie de influenţă expresionistă: Die andere Stimme (Vocea cealaltă), 1934, Dresda.Ciubotaru, Arhip (n. 20 februarie 1935, Cobâlnea, jud. Soroca, Basarabia) – poet. A absolvit Facultatea deFilologie şi Istorie la Universitatea de Stat din Chişinău. Redactor şef al revistei „Nistru”. Lucrări: Ecoulgliei, 1958; Distanţe, 1964; Umbra comorilor, roman, 1967; Dans de toamnă, 1973; Ferestre, 1978; Scrierialese, 2 vol., 1978; Inscripţii pe Turnul Babel, 2000. Premiul de Stat, distins cu titlul de Maestru Emerit alArtei, cu Ordinul Gloria Muncii şi Ordinul Republicii. Membru şi vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor dinMoldova.Ciupagea, Ana (n. 29 octombrie 1865, Bucureşti – m. 26 februarie 1908, Bucureşti) – poetă şi traducătoare.A absolvit Literele la Bucureşti, Arta Dramatică la Paris. Actriţă a Teatrului Naţional din Bucureşti.Influenţată de Eminescu, scrie versuri romantice: Poezii, 1887, în „Revista literară”. A scris şi piese deteatru: Virginia, 1892; Noaptea de Paşti, 1895. A tradus teatru de Paul Ferrier, Charles Favart, E. Legouvé,Beaumarchais ş.a. A fost printre puţinele femei ale vremii care şi-a exprimat personalitatea prin scris, fără săfi provenit din rândurile aristocraţiei şi fără să fi avut în familie modele culturale.Ciurcu, Alexandru (n. 1854, Şercaia, Făgăraş – m. 1922, Copăceni, Argeş) – inventator şi ziarist. Aabsolvit Dreptul la Bucureşti. A fondat „LOrient", devenit ulterior „LIndependance Roumaine".Corespondent de război la 1877. Expulzat în 1885 din România de Ion C. Brătianu pentru criticile aduseguvernării liberale, s-a stabilit la Paris şi a inventat Propulsorul cu reacţie Ciurcu-Buisson, folosit pentrumici ambarcaţiuni şi drezina cu jet. A revenit în ţară în 1889 şi a condus ziarul „Timpul" (1890-1900).Fondator al Sindicatului Ziariştilor şi Asociaţiei Generale a Presei Române. A organizat o fermă-model laCopăceni, Argeş.Ciurunga, Andrei (nume la naştere: Robert Eisenbraun, a semnat şi Robert Cahuleanu; n. 20 octombrie1920, Cahul, Basarabia – m. 7 august 2004, Bucureşti) – poet. German după tată ca etnie. Refugiat înRomânia cu familia după 1944. A absolvit liceul la Bolgrad, în 1938. Legionar, a stat multă vreme înînchisorile comuniste (1950-1954, 1958-1964). Lucrări: Tartăul de salcie, 1940; Lacrimi pentru Basarabia,1940; Poemele dezrobirii (1943, Chişinău); Cântece de dor şi de război (1944, Chişinău); Vinovat pentruaceste cuvinte (1972), Argumente împotriva nopţii (1976); Poeme cu umbra de gratii (1990); Poeme cuumbra de gratii (1990); Memorii optimiste - evocări şi versuri din închisori, 1992; Poeme din iad pentruîngeri (1996).Cizek, Eugen (nume la naştere: Eugen Antoniu, n. 24 februarie 1932, Bucureşti – m. 17 decembrie 2008,Bucureşti) – eseist. A absolvit Facultatea de limbi clasice la Bucureşti, şi-a luat doctoratul în latină laBucureşti şi Lyon. A scris lucrări de specialitate foarte solide, apreciate în ţară şi străinătate: Evoluţiaromanului antic, 1970; Seneca, 1972; L Epoque de Neron et ses controverses idéologiques (Epoca lui Neroşi controversele ei ideologice), 1972, Leida; Tacit, 1974; Structures et idéologies dans Les vies des douzeCésars (Structuri şi ideologii în Vieţile celor doisprezece Cezari), 1977; Epoca lui Traian, 1980; Néron,1982, Paris; Secvenţă romană, 1986; Mentalités et institutions politiques romaines (Mentalităţi şi instituţiipolitice romane), 1991, Paris; La poétique de l histoire chez Tacit (Politica istoriei la Tacit), 1992, Paris. Atradus din Seneca şi Petroniu, precum şi Civilizaţia romană de Pierre Grimal. 85
  • 86. Cizmaş, Ioan (n. 30 august 1930, Straja, Banatul Sârbesc – m. 11 martie 2003, Novi Sad) – gazetar. Aabsolvit Academia Pedagogică din Vârşeţ. A lucrat pentru emisiunile în limba română de la Radio NoviSad, Voivodina. A condus publicaţia „Cuvântul românesc”. Preşedinte al Comunităţii Românilor din Serbiaşi Muntenegru, preşedinte al Ligii social-democrate din Voivodina, membru în Parlamentul Voivodinei. Aluptat pentru drepturile românilor din Valea Timocului. Reprezentant al românilor în Parlamentul Serbiei(din 2001).Clasicism - curent literar ce domină la noi sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui de-al XIX-lea.Nu s-a format o artă poetică închegată a clasicismului românesc. Operele clasice relevă orientarea sprecultura greco-latină, spre literatura anacreontică şi neo-anacreontică. Şcoala Ardeleană, Vasile Aaron, IoanBarac, poeţii Văcăreşti, Costache Conachi, Barbu Paris Momuleanu, Gh. Asachi au structură clasică. S-asusţinut, despre literatura română, că există o tendinţă mai generală spre clasicism (a se vedea VasileAlecsandri, Gr. Alexandrescu, Al. Odobescu, Duiliu Zamfirescu ş.a.). De asemenea, despre perioada de aura literaturii române (Eminescu, I. L. Caragiale, Creangă, Slavici) se spune că este epoca marilor clasici. Încalitate de curent literar european, clasicismul este urmat de preromantism şi romantism.Claudian, Al (n. 8 aprilie 1898, Cernavodă, jud. Constanţa – m. 16 octombrie 1962, Bucureşti) – filosof şipoet. A absolvit Filosofia la Universitatea din Bucureşti şi s-a specializat la Sorbona. Social democrat caopţiune ideologică. Adept al sociologiei în linia lui dimitrie Gusti. Membru fondator al Facultăţii deFilosofie a Universităţii din din Bucureşti după al doilea război mondial, alături de Mihai Ralea, PetreAndrei, Ştefan Bârsănescu ş.a. A predat Sisteme sociologice. Lucrări: Cercetări filosofice şi sociologice,1935; Originea socială a filosofiei lui Auguste Comte, 1936; Cunoaştere şi suflet, 1940; Antisemitismul şicauzele lui sociale. Schiţă sociologică, 2000, postum. A publicat versuri în presă cu pseudonimul AntonCostin.Claymoor (nume la naştere: Mişu Văcărescu; a semnat şi cu pseudonimul Valréas, n. 1843, Bucureşti - m.11 iunie 1903, Bucureşti) – gazetar. Fiul lui Iancu Văcărescu şi unchiul Elenei Văcărescu. A ţinut rubricamondenă la „L’Indépendence roumaine” şi „Românul” în perioada 1898 – 1910. A făcut Liceul Louis leGrand la Paris. Spirit hedonist, a lăsat, prin articolelele sale mondene, imaginea Bucureştiului pitoresc de lafinele veacului al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea. În acest sens îl precede pe Mateiu Caragiale. Eleste modelul lui I. L. Caragiale din schiţa High-Life. Lucrări: La vie à Bucarest, 1882-1883.Cluj – există atestări de locuire în zonă încă din paleoliticul târziu, dar, cu pregnanţă, din perioada daco-romană. Romanii au numit Napoca municipiul aflat pe acest loc. Saxonii au colonizat zona în veacul alXIII-lea, spre a apăra restul Europei de popoarele năvălitoare. Din veacul al XVI-lea Clujul este capitalaculturală a Principatului Transilvania (Alba Iulia fiind capitala politică). După primul război mondial Clujulrevine, împreună cu restul Transilvaniei, României. În ciuda unei scurte perioade în timpul celui de-al doilearăzboi mondial, când Transilvania de nord e cedată Ungariei hortiste, iar instituţiile de învăţământ şi culturăsunt silite să migreze, Clujul a rămas un oraş al României. În prezent, la un total al populaţiei de 325.000 delocuitori, românii sunt 79,94%, maghiarii 19%, ţiganii 2,3%, germanii 0,23%, evreii 0,06%. Religiilepredominante sunt: ortodoxă, catolică, protestantă. Universitatea Babeş Bolyai are secţii în română şimaghiară. Există edituri, publicaţii culturale („Steaua”, „Apostrof”), o filială a Uniunii Scriitorilor, aAcademiei Române, institute de cercetări, un teatru naţional, operă etc.Coban, Nicolae (n. 1 octombrie 1915, Sudarca, jud. Soroca, Basarabia) – poet. A studiat filosofia la Iaşi,a lucrat la Ministerul Informaţiilor şi a rămas la Bucureşti după război. Autohtonist. Lucrări: Carte deînceput, 1935; Casa de pe Prut, 1939; Cântece de acasă, 1939; Sfârşitul Nord, 1945; Proteus la mal, 1969;În memoria substanţei, 1972, Eka, 1995.Cocea, N(icolae) D. (n. 29 noiembrie 1880, Bârlad - m. 1 februarie 1949, Bucureşti) - publicist şi scriitor.Familie de aromâni (bunicul său, cu cei doi băieţi ai lui, a venit în ţară din Macedonia şi s-a stabilit în 86
  • 87. Moldova). Studii universitare la Bucureşti şi Paris. Principalul animator al unor publicaţii de stânga: „Viaţasocială", „Facla", „Viitorul social", „Chemarea", „Era nouă", „Reporter". Bun pamfletar. A participat larevoluţia din Rusia, 1917 şi l-a cunoscut pe Lenin. Antiregalist, a făcut închisoare pentru scrieri satirice laadresa regelui Carol al II-lea. După al doilea război mondial a fost vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor. Ascris romane satirice: Vinul de viaţă lungă 1931, tradus în franceză în 1989, postum; Nea Nae, 1935.Cocea, Sofia (n. 15 iunie 1839, Fălticeni – m 27 octombrie 1861, Vaslui) - publicistă, poetă, traducătoare.Mătuşa lui N. D. Cocea (sora tatălui). A absolvit Şcoala Centrală din Iaşi, a fost profesoară la Vaslui. Latreisprezece ani a tradus piesa Maria sau Mustrările de cuget a unei mame de Al. Duval. A colaborat la„Steaua Dunării” şi s-a manifestat ca unionistă, fiind apreciată de Mihail Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri,dar detestată de Gh. Asachi. Un volum s-a publicat postum: Operile doamnei Sofia Crisoscoleu, născutăCocé, 1862.Coculescu, Şerban Piu – v. Servien, PiusCodex Neagoensis (1620) - culegere manuscrisă de texte populare (Albinuşa sau Floarea darurilor sauRojdaniţa) traduse în româneşte în a doua jumătate a secolului al XVI-lea şi copiate de popa Ioan Românul(Vlahul) din Sânpetru (Hunedoara). Copii numeroase în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea.Codex Sturdzanus (1580-1619) - manuscris miscelaneu de texte parabiblice (legende apocrife,hagiografice şi apocaliptice) din secolul al XVI-lea, copiat de popa Grigore din Măhaci. Monument delimbă veche românească publicat de B. P. Hasdeu în Cuvente den bătrâni.Codicele de la Cohalm (secolul al XVI-lea) - manuscris format din texte profane şi religioase apocrifedescoperit la Cohalm (azi Rupea), jud. Braşov. Monument de limbă veche românească.Codicele Voroneţean (secolul al XVI-lea) - manuscris reprezentând copia unei traduceri româneşti a unortexte religioase: Faptele apostolilor. A fost publicat în 1885. Este un text rotacizant (adică transformă oconsoană intervocalică în r: ex. bine devine bire), printre cele mai vechi din limba română, rotacismul fiindatestat în Maramureşul vechi.Codreanu, Mihail (n. 25 iulie 1876, Iaşi - m. 23 octombrie 1957, Bucureşti) - poet. A absolvit Facultăţilede Filologie, Filosofie, Conservatorul şi Dreptul la Iaşi. A absolvit Dreptul. Profesor de dicţie, critică şipsihologie teatrală la Conservatorul din Iaşi, rector (1933-1939). A fost director la Teatrul Naţional din Iaşi(1919-1923); director la revista "Însemnări ieşene". Debutează în literatură la "Lumea ilustrată", cu versuri(1891). A făcut parte din cercul „Vieţii româneşti". Considerat maestru al sonetului. Inspiraţia estepeisagistică şi sentimentală: Statui, 1914, Premiul Academiei; Cântecul deşertăciunii, 1921. Este cel maiprolific sonetist român. Volumele sale de poezii sunt: Diafane (1901), Din când în când (1903), Statui(1914), Cântecul deşertăciunii (1921), Turnul din fildeş (1929), Statui. Sonete şi evadări din sonet (1939).Membru corespondent al Academiei (1942, exclus în 1948, reconfirmat în 1990), Premiul Naţional pentruPoezie, 1925; Cavaler al Ordinului Palmes Académiques (1921), a primit Legiunea de Onoare a Franţei(1929).Codrescu, Andrei (nume la naştere: Andrei Perlmutter, n. 20 decembrie 1946, Sibiu) – ziarist şi prozator.Emigrat în Statele Unite ale Americii în 1966. Colaborator regulat al radioului public din SUA (NationalPublic Radio, New York). După 1989 a revenit în România în calitate de corespondent pentru ABCNightline. A descris această experienţă în The Hole in the Flag, 1989, declarată de „The New York Times”„cartea anului”. Următoarea carte, The Blood Countess, 1995 a fost bestseller naţional. A mai publicat AlienCandor: Selected Poems. 1970-1996, 1996; The Dog with the Chip in His Neck: Essays from NPR andElsewhere, New York, 1996. Premii: National Endowment for the Arts Fellowship for poetry, editing, andradio; the General Electric Foundation Poetry Prize; the Peabody Award for the PBS version of RoadScholar şi ACLU Freedom of Speech Award, 1995. 87
  • 88. Codrescu, Theodor (n. 1 aprilie 1819, Iaşi - m. 23 martie 1894, Iaşi) - editor, redactor, tipograf, traducătorşi prozator. A înfiinţat tipografia Buciumul român, prin intermediul căreia a sprijinit Unirea PrincipatelorRomâne. A fost redactor la multe ziare, tipărind, în ziarul „Buciumul român”, pentru prima oară, epopeeaŢiganiada de Ion Budai-Deleanu. A scris drama istorică Plăieşul Logofăt mare, 1846. A făcut primatraducere din România din literatura americană: Coliba lui moş Toma, după H. B. Stowe, 1853. A scrisDicţionar franceso-român, 2 vol., 1859 şi Dicţionar germano-român, 2 vol., 1875. Membru corepondent alAcademiei Române (1886).Codru-Drăguşanu, Ion (nume la naştere: Ion Germaniu, n. 9 noiembrie 1818, Drăguş, jud. Braşov - m. 26octombrie 1884, Sibiu) - scriitor. Spirit enciclopedist. A fost secretar la o familie boierească. A călătorit laViena, Milano, Roma, Paris, Londra, prin Germania, la Petersburg. A participat la revoluţia de la 1848. Estenumit în Comisia Filologicã de la Sibiu. Vicecãpitan de Fãgãraş, secretar al Comitetului averilormãnãstireşti, vicepreşedinte al Despãrţãmântului Fãgãraş al ASTRA şi preşedinte al Sedrei orfanale dinFãgãraş. Se ocupã de înfiinţarea şcolilor în limba naţionalã, de luminarea oamenilor. Inspirat de filosofiaraţionalistã a iluminismului, aratã cã a sosit "timpul luminãrii şi al desmorţirii". A scris epistole, memorii(Peregrinul transilvan, 1865), fiind considerat primul călător modem al literaturii române.Colac, Tudor (n. 10 martie 1948, Dumeni, com. Costiceni, rn. Noua Suliţă, Ucraina) – folclorist, etnolog,publicist, regizor. A absolvit Facultatea de Filologie şi Jurnalism şi, ca asociat, Facultatea de Arte Frumoasea Universităţii de Stat din Moldova. Redactor la Radiodifuziunea Moldovenească, şef de secţie, apoidirector al Centrului Naţional de Creaţie Populară al Ministerului Culturii (1980–1999), conferenţiar laInstitutul de Stat al Artelor (1991–1996) şi la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice (din 2005). Din1999 cercetător ştiinţific superior la Institutul de Literatură şi Folclor al Academiei de Ştiinţe al Moldovei(azi Institutul de Filologie). A fost preşedinte al Comitetului Naţional din Republica Moldova al ConsiliuluiInternaţional pentru organizarea festivalurilor folclorice (CIOFF) de pe lângă UNESCO. A participat lafestivaluri folclorice de răsunet în Republica Moldova, România, Grecia, Ucraina, Ungaria, a publicatarticole, studii, recenzii în presa periodică şi în reviste ştiinţifice, devenind membru al Uniunii Scriitorilor(2002), al Uniunii Muzicienilor (2000) şi al Uniunii Oamenilor de Teatru din Republica Moldova (2001).Lucrări: Sărbătoarea izvoarelor (1986), Hronic de familie (1987), Sorcove de lumină (2001), Drag îmi e săfac armată (2002), Rădăcinile eterne ale folclorului (2003), La izvorul dorului (2004), Nistrule, apleacă-ţimalul! (2004), Ştefan cel Mare şi Sfânt. 500 de ani de nemurire (2004), Un distins folclorist: NicolaeBăieşu (2004), Romanţe cu petale de trandafir (2005), Familia: valori şi dimensiuni culturale (2005),Ţinutul Criulenilor. Vetre etno-folclorice (2005), Folclor românesc de la est la Nistru... (2008). Maestruemerit în Arte (1993).Colesnic Iurie (n. 12 aug. 1955, satul Dereneu, Călăraşi, Basarabia) – scriitor. A absolvit Facultatea deMecanică a Institutului Politehnic Serghei Lazo din Chişinău (1973-1978, în prezent Universitatea Tehnicădin Moldova). A fost redactor-şef şi director artistic la studioul Anima-film (1986-1991), director alCentrului de muzeografie Mihail Kogălniceanu (1991-1995, în prezent, Muzeul Literaturii Române M.Kogălniceanu), concomitent deţinând şi funcţia de director al Editurii Universitas (1991-1993), apoi directoral Editurii Enciclopedice Gheorghe Asachi (1993-1995). În 1995 fondează editura Museum, care în 1996devine parte a unei structuri mai complexe – Casa Cărţii Mitropolit Petru Movilă, al cărei director este pânăîn prezent. Lucrări: Puiul îndrăzneţ (1980); Ţara cu luceferi (1986); Învăţ să zbor (1992); Necazul ariciului(1996); Arta memoriei (1987); Arheologii interioare (1991); Spirala lui Arhimede (1994); Mi-i dor să văspun (2004); Personalităţi basarabene, vol. 1 (1993), vol. 2 (1997), vol. 3 (2000), vol. 4 (2002), vol. 5(2004).Colin, Vladimir (prenume la naştere: Jean, n. 1 mai 1921, Bucureşti - m. 6 decembrie 1991, Bucureşti) -prozator. Autodidact. A fost secretar de redacţie la revistele „Flacăra" şi „Viaţa românească". A debutat cuversuri: 27 poeme, 1947, a scris Basme, 1953, Premiul de Stat şi a devenit apoi unul dintre cei mai cunoscuţi 88
  • 89. autori români de literatură science fiction: Pentagrama, 1967, tradusă la Bruxelles în 1972; Un peşteinvizibil, 1970; Capcanele timpului, 1972; Les dents de Cronos, 1974, Paris, tradusă în româneşte în 1975;Grifonul lui Ulise, 1976; Babel, 1978, Premiul Europa la EUROCON în 1980; Imposibila oază, 1985; Şasebrăţări pentru gleznă, 1986. A primit Medalia de aur la EUROCON, 1976 şi Marele Premiu al EUROCONpentru toată opera, 1980. Universitatea din Padova i-a acordat Premiul pentru basm cult, 1980.Colindă - specie folclorică lirică de poezie cântată cu ocazia obiceiurilor tradiţionale de trecere în noul an.Este deopotrivă o felicitare şi o urare pentru bunăstare în noul an. Cea mai cunoscută culegere de colindeeste Al. M. Marienescu – Poezia poporală. Colinde culese şi corese, 1859.„Columna lui Traian" (1870-1875; 1876-1877; 1882-1883) - bisăptămânal, săptămânal, bilunar, lunar -revistă ştiinţifică şi culturală editată la Bucureşti de B. P. Hasdeu. Anticonservatoare, antidinastică. S-aocupat mult de folclorul românesc.Comarnescu, Petru (n. 23 noiembrie 1905, Iaşi - m. 27 noiembrie 1970, Bucureşti) - critic de artă şi eseist.A absolvit Drept & Litere şi Filosofia la Bucureşti. A făcut studii artistice la Los Angeles, unde şi-a luatdoctoratul în estetică la Universitatea Southern-California cu teza The Nature of Beauty and its Relations inGoodness (Natura Frumuseţii şi relaţiile ei cu Binele), publicată în româneşte cu titlul Kalokagathon, 1964.A editat „Acţiune şi reacţiune" (1929-1930), caiete de sinteză naţională, împreună cu Ionel Jianu, ConstantinNoica, Mihail Polihroniade. A fost unul dintre iniţiatorii grupării Criterion (din 1930), alături de MirceaEliade şi Constantin Noica. A fost redactor la Editura Fundaţiilor Regale, apoi la ESPLA şi la diversepublicaţii: „Revista Fundaţiilor Regale”, „Universul literar” ş.a., unde s-a ocupat mai ales de cronicateatrală, elogiind adesea lucrări în manuscris ale unor tineri (ex. Pavel Chihaia, Petru Dumitriu). În 1966 afost comisar al Pavilionului românesc la Bienala de la Veneţia (expoziţia Ţuculescu). A scris studii şimonografii despre Luchian, Tonitza, Şirato, Anghel, Brâncuşi, Ţuculescu, Iser etc. A tradus din ONeill, W.Scott, D. Defoe, T. W. Lawrence, B. Shaw ş.a. Ca eseist a comentat scriitori străini: Jack London, SinclairLewis, Th. Dreiser, Jerome K. Jerome, Tagore, Sheridan, Alain Fournier ş.a. În volumele HomoAmericanus, 1933; Chipurile şi priveliştile Americii, 1980 înfăţişează America modernă. Postum a apărutChipurile şi priveliştele Europei, 1980.Comedia este specia genului dramatic, în proză sau în versuri, care satirizează întâmplări, aspecte sociale,moravuri cu ajutorul personajelor ridicole, stârnind râsul, cu scopul de a îndrepta acele stări umane şisociale, aşadar având rol moralizator. Cele mai cunoscute comedii româneşti sunt ale lui I. L. Caragiale.Conachi, Costache (n. 14 septembrie 1778, Ţigăneşti, jud. Galaţi - m. 4 februarie 1849, Ţigăneşti, jud.Galaţi) – poet. Mare boier, contracandidat al lui Mihail Sturdza la tronul Moldovei. Unul din redactoriiRegulamentului Organic, sistem de organizare administrativă şi de legislaţie impus de Rusia (1832). Areuşit să introducă în el capitolele ce pun bazele viitoarei uniri a Principatelor. Moralist de factură clasică,influenţat de iluminism. A scris poezie de factură neonacreontică, petrarchistă, cu rezonanţe preromantice:Poezii • Alcătuiri şi tălmăciri, 1856. A tradus An Essay on Man (Un eseu despre om) de Edgar Allan Poe,Henriade de Voltaire şi a prelucrat din Marmontel, Istoria lui Velisarie.Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste - (C.C.E.S.) (1969-1989) - a continuat Comitetul de Stat pentruCultură şi Artă, care a înlocuit Ministerul Culturii şi Propagandei de dinainte de război. I-a preluat funcţiile,ocupându-se în mod centralizat de dirijarea şi finanţarea culturii române. Din 1979, sub pretextul desfiinţăriica organism, Comitetul de Stat pentru Presă şi Tipărituri (cenzura) a fost înglobat în C.C.E.S.Consiliul Naţional al Minorităţii Române din Serbia şi Muntengru (din 2004) – alcătuit în baza vechiilegislaţii iugoslave, este contestat de o parte a membrilor comunităţii, mai ales de Trustul Libertatea, dinPancevo, din cauza tendinţelor de centralizare a tuturor activităţilor care-i privesc pe românii din Serbia şi 89
  • 90. Muntenegru.Constantin Brâncoveanu – v. Brâncoveanu-Vodă, ConstantinConstantinescu, Pompiliu (n. 17 mai 1901, Bucureşti - m. 10 mai 1946, Bucureşti) - critic literar. Aabsolvit Literele şi Filosofia la Bucureşti şi a fost profesor la Colegiul Sf. Sava. A scos revista „Kalende"(1928-1929) împreună cu Vladimir Streiniu şi Şerban Cioculescu. A fost cronicar literar al „RevisteiFundaţiilor Regale". A publicat în special volume de cronici literare în linie maioresciană: Mişcarealiterară, 1927; Critice, 1933, premiul Societăţii Scriitorilor Români; Figuri literare, 1938; Tudor Arghezi,1940; Eseuri critice, 1947.Constantinescu, Titel (n. 17 februarie 1927, Râmnicu Sărat – m. 1999, Bucureşti) – regizor şi scriitor. Aabsolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti şi IATC, secţia Regie. A fost principalulregizor, din 1950 pînă după 1989, al emisiunii Teatru Naţional Radiofonic a Radiodifuziunii Române. Ascris literatură pentru copii şi scenarii pentru teatrul radiofonic: Poveşti, Ţapul, vulpea şi lupul, S-au întorsgraurii, Oul năzdrăvan,; Trei căsuţe, trei drumuri, Peştii în copaci, Ultimul om de zăpadă, Baladă cu femeişi copii melci, Cântecul Jianului.„Conştiinţa românească" (1923) - săptămânal, Cluj. Organul Asociaţiei de Propagandă pentruSolidaritatea Naţională şi Socială a Românilor, menit să ajute cunoaşterea reciprocă a fenomenelor culturaledin provinciile româneşti de după Marea Unire. Editorialişti: Sextil Puşcariu, Nicolae Iorga ş.a.Conta, Vasile (n. 15 noiembrie 1845, Ghindăoani, jud. Neamţ - m. 22 aprilie 1882, Bucureşti) - filosof şipoet. Armean ca etnie. A făcut gimnaziul la Iaşi, apoi a însoţit o trupă de actori prin Moldova. A făcut studiicomerciale, apoi Dreptul în Belgia. A frecventat Societatea Junimea şi şi-a publicat în „Convorbiri literare"scrierile filosofice: Teoria fatalismului; Teoria ondulaţiunii universale; Originea speciilor, 1873-1848.Postum au apărut Bazele metafizicii şi Întâiele principii care alcătuiesc lumea. A devenit liberal, fiindministru în Cabinetul Ion Brătianu. Poezia sa n-a fost apreciată de junimişti, dar timpul l-a aşezat în rândulprimilor filosofi români originali, care aveau să inspire inclusiv un fel de a concepe şi de a face literatură.Conte, Rosa del (n. 12 aprilie 1907, Voghera, Italia) – istoric literar. A absolvit Literele la Universitatea dinMilano. Eleva lui Roberto Scagno. Profesoară de limba italiană la Universitatea din Bucureşti (din 1945),apoi din Cluj (până în 1963) şi la Universitatea Sapienza din Roma. Lucrări: Eminescu e Pascoli, 1957; Lasensibilità e “forma cea dintâi” 1964; Transfigurarea mitului folcloric în ultima dramă a lui LucianBlaga: Arca lui Noe, 1969; La funzione dell’ambiguità nel linguaggio poetico di Arghezi, 1970; Leopardied Eminescu, 1979; Eminescu, poeta metafizico, 1982; Eminescu sau despre absolut, 1990. Nominalizatăla Premiul Nobel în 1956. Distinsă cu Ordinul Steaua României în grad de Mare Ofiţer. Membru de onoareal Academiei Române (1994). Aniversată cu mare fast la împlinirea unui secol de viaţă."Contemporanul" (1881-1884; 1885-1889), bilunar, apoi lunar, Iaşi. Revistă politică, ştiinţifică şi literarăromână, de orientare general democrată, apărută sub îngrijirea lui Ion Nădejde. Spiritul rector al revistei afost C. Dobrogeanu-Gherea. A militat pentru răspândirea ateismului, evoluţionismului şi principiilorfundamentale ale marxismului. A publicat traducerea unor fragmente din Fr. Engels - Originea familiei, aproprietăţii private şi a statului. A promovat o literatură realistă."Contemporanul" (1946-1991) - săptămânal social-politic şi cultural, Bucureşti, editat de ConsiliulCulturii şi Educaţiei Socialiste (din 1990 Ministerul Culturii şi al Cultelor). Din 1991 până astăzi„Contemporanul • Ideea europeană ", săptămânal. Revistă naţională de cultură, politică şi ştiinţă. Editor:Ministerul Culturii. În prezent director: scriitorul Nicolae Breban. 90
  • 91. "Contimporanul" (1922-1932) - săptămânal, apoi lunar, Bucureşti - revistă avangardistă editată de IonVinea. Au colaborat Ion Barbu, Marcel Iancu, Felix Aderca, B. Fundoianu, Tudor Arghezi, Camil Petrescu,Ion Pillat, Victor Eftimiu, Mircea Eliade, Constantin Brâncuşi, Miliţa Pătraşcu ş.a."Contrapunct" (1982-1986) - revistă trimestrială de politică şi cultură, Köln. Colaboratori: Virgil Ierunca,Paul Goma, Monica Lovinescu, Ion Negoiţescu, Ion Caraion, Vintilă Horia ş.a."Contrapunct" (din 1990) - săptămânal, Bucureşti. Editat de Uniunea Scriitorilor. Din Comitetul deconducere fac parte Mircea Cărtărescu, Ion Bogdan Lefter ş.a.„Convorbiri critice" (1907-1919; 1935) - bilunar, apoi, lunar, Bucureşti. Revistă literară apărută iniţial cutitlul „Convorbiri" şi condusă, tot timpul, de Mihail Dragomirescu.„Convorbiri literare" (1867-1944; 1970-1990; serie nouă din 1996) - Iaşi, apoi Bucureşti, din nou Iaşi.Bilunar, apoi lunar. Revistă de cultură apărută ca organ al Societăţii literare Junimea. La înfiinţare a avut caredactor pe Iacob Negruzzi, iar ca spiritus rector pe Titu Maiorescu. Eminescu, Creangă, Vasile Conta,Maiorescu, Tzigara Samurcaş au publicat acolo. Seria nouă, de după 1960, editată de Uniunea Scriitorilor, aavut ca redactor şef pe poetul Corneliu Sturzu, iar cea care apare din 1996 tot un poet, Cassian MariaSpiridon. A exercitat o puternică influenţă asupra mişcării literare din a doua jumătate a secolului al XIX-leaşi din prima parte a veacului XX.Corbea, Andrei (n. 1951, Iaşi, nume la naştere Hoişie) – eseist. A absolvit germanistica, romanistica şiistoria la Iaşi, a făcut doctoratul la Universitatea din Bucureşti. A scris studii interdisciplinare, degermanistică, teorie literară, estetică, istorie literară şi comparatism. Lucrări: Ego, Alter, Alter Ego, 1993;Despre teme. Explorări în dimensiunea antropologică a literaturii, 1995.Corbu, Haralambie (n. 15 februarie 1930, Dubăsarii Vechi, jud. Criuleni, Basarabia) – critic şi teoreticianliterar. A absolvit Şcoala Pedagogică din Călăraşi, Moldova şi Institutul pedagogic din Chişinău.Specializare la Institutul de Literatură Universală Maxim Gorki din Moscova. Director al Institutului deLimbă şi Literatură al Moldovei. Lucrări: Dramaturgia lui Alecsandri (1962); Alecsandri şi teatrul (1973);Continuitate (1974); Statornicirea literaturii moderne moldoveneşti şi problema metodei de creaţie(1840-1860) (1976, în rusă); Creaţia lui Alecsandri în şcoală (1983); Creaţia lui I.C. Ciobanu în şcoală(1986); In lumea clasicilor (1990), Discursul direct. Aspecte ale publicisticii eminesciene (2000),Deschideri către valori (2003), Dincolo de mituri şi legende (2004), Constantin Stere şi timpul său (2005).Coordonator al lucrărilor: Istoria literaturii moldoveneşti, 3 vol., (1986-1990); Literatura şi arta Moldovei,enciclopedie, 2 vol., (1985-1986). Distins cu Premiul de Stat al Republicii Moldova, titlul onorific de OmEmerit, Ordinul Prietenia popoarelor al URSS, Cavaler al Ordinului Republicii al Moldovei, medalia MihaiEminescu, medalia Dimitrie Cantemir ale AŞM, Diploma Savantul anului 2005. Membru al ComitetuluiNational pentru decernarea premiilor de stat în domeniul ştiinţei şi tehnicii, membru al Comitetului Naţionalpentru decernarea premiilor de stat în domeniul literaturii şi artei. Redactor-şef al revistei “Limba şiLiteratura Moldovenească” (1984-1988). Membru al Comitetului de Conducere al Asociaţiei Internaţionalede Studii Sud-Est Europene şi preşedinte al Comitetului Naţional al acestei asociaţii, membru al AcademieiInternaţionale Central Europene de Ştiinţe şi Artă. Membru şi vicepreşedinte (1989-1995) al Academiei deŞtiinţe a Moldovei.Corbul, Vintilă (nume la naştere: Vintilă Dumitru Economu, adoptat de Constantin Popescu Corbul, n. 26mai 1916, Bucureşti – m. 30 ianuarie 2008, Bucureşti) – scriitor. Aparţinea prin naştere unei familii foartebogate. A absolvit Dreptul şi Literele la Universitatea din Bucureşti. Pilot în al doilea război mondial. Dupărăzboi i s-a interzis să profeseze. S-a stabilit în Franţa în 1979. A pubicat multe romane, cu foarte maresucces de public: Moarte şi portocale la Palermo, cu Eugen Burada; Cenuşă şi orhidee la New York, cu 91
  • 92. Eugen Burada; Cavalcadă în iad, - 2 vol., închinate tatălui adoptiv, generalul Constantin P. Corbul şiparticipării României la cel de-al doilea război mondial; Căderea Constantinopolelui - 2 vol.; DinastiaSunderland-Beauclair - Idolii de aur - 3 vol.; Asediul Romei 1527 - 2 vol.; Dinastia Sunderland-Beauclair -2 - Păsări de Pradă - 3 vol.; Uragan asupra Europei, cu Eugen Burada; Salvaţi-mă! Sunt miliardar; Sclaviipământului; Babel Palace; Roxelana şi Soliman, cu Eugen Burada; Oameni în Rolls-Royce, cu EugenBurada; Iubirile imposibile ale lui Petronius; Casa din Cherry Street; Hollywood - infernul viselor; Groazavine de pretutindeni, cu Eugen Burada; Sunt regele Franţei! Regele Soare!; Împărăteasa fără coroană;Calea ducesei, cu Eugen Burada; Plângi, plângi, balalaikă, cu Eugen Burada; Atenţie! Los Angeles va săriîn aer. A făcut şi scenarii pentru filmele: Nea Mărin miliardar, Revanşa, Un comisar acuză, Duelul,Miliarde şi picioare lungi. Distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer, 2004.Corcea, Avram (n. 16 aprilie 1868, Coştei, Banatul Sârbesc – m. 1951, Pietroiu, jud. Ialomiţa) – preot,culegător de folclor. A studiat Teologia la Caransebeş. A fost preot la Coştei, catihet la Vârşeţ, membru înConsistoriul eparhial din Caransebeş. A făcut parte din Sfatul Naţional de la Alba Iulia pentru Unirea din1918. După al doilea război mondial a fost arestat în România şi a murit în deportare, pe Bărăgan. A culesfolclor din întregul Banat: Balade poporale, 1899.Coresi, diaconul (n. ? - m. 1590, probabil Orăştie) - editor. Diacon la Târgovişte până în 1556, elev al luiDimitrie Liubavici (tipograf sârb), anul când s-a mutat la Braşov, chemat de Johannes Honterus, spre a tipăricărţi româneşti. Este interesant de ştiut, pentru registrul valorilor create de Coresi, că o carte avea atuncivaloarea a două perechi de boi. A tipărit astfel: Întrebarea creştinească, 1560; Tetraevanghelul, 1560-1561;Apostolul, 1565 -1566; Liturghierul, 1570; Pravila Sfinţilor Părinţi, 1570-1580; Psaltirea 1570; Psaltireaslavo-română, 1577; Evanghelia cu învăţătură, 1580-1581, tradusă de preoţii Iane şi Mihai după Cazaniade la Zabludov în Lituania (regat ce se întindea până la Marea Neagră), 1569; In 1567 a tipărit - la Braşovsau Cluj – Tâlcul Evangheliilor, un amestec interesant de învăţături protestante şi ortodoxe, având ca anexeo carte de cântece şi slujbe calvine. Împreună cu fiul său Şerban şi cu Marian Diacul a tipărit Palia de laOrăştie, 1581-1582, important monument de limbă veche românească, aflat astăzi în colecţia BiblioteciiBatthyaneum din Alba Iulia, achiziţionat de Batthyany, episcopul catolic al Transilvaniei. A fost primulcărturar român care a luptat pentru introducerea Iimbii române în biserică. Tipăriturile sale au contribuit laformarea unei limbi literare şi liturgice româneşti unitare şi s-au bucurat de o largă răspândire în toate ţărileromâne, iar cele slavone şi în ţările ortodoxe slave sud-dunărene, aflate sub dominaţie otomană.Corlaciu, Ben (prenume la naştere: Benedict, n. 6 martie 1924, Galaţi - m. 15 iunie 1984, Paris) - poet şiprozator. A absolvit Literele şi Filosofia la Bucureşti. A fost redactor la revista „Flacara", membru algrupării de pe lângă revista „Albatros", ca şi Geo Dumitrescu şi Dinu Pillat. În 1971 s-a stabilit în Franţa. Ascris o poezie anticalofilă, cu tentă anarhistă: Tavernele (1941, debut); Pelerinul serilor, 1942; Arhipelag,1943; Manifest liric, 1945, Premiul Editurii Forum; Poeme florivore, 1972; Starea de urgenţă, 1972; Cândsimţi cum moare vântul, 1972; Arcul biologic, 1974. Proza de inspiraţie autobiografică se remarcă prin pozadamnării şi exprimarea revoltei sociale: Moartea lângă cer, 1946; Candidatul, 1950; Pâinea păcii, 1951;Cazul doctor Udrea, 1959; Baritina, 1965; Strigoaica şi casa nebună, 1973; Tout espoir serapuni;Temoignage dun ecrivain roumain à Paris (Orice speranţă va fi pedepsită; Mărturia unui scriitorromân la Paris), 1984.Corlăţeanu, Nicolae (n. 14 mai 1915, Caracui, Basarabia – m. 21 octombrie 2005, Bucureşti) – filolog.Decanul de vârstă al filologilor din Republica Moldova, membru al Academiei de Ştiinţe a RepubliciiMoldova. A absolvit Literele, Filosofia şi Dreptul la Cernăuţi. Membru fondator al Universităţii de Stat aMoldovei (1946). Lucrări: Issledovanie narodnoi latâni i eio otnoşenii s romanskimi iazâkam (Latinavulgară ca bază a limbilor neoromanice şi romanistica, 1974, Moscova; Originea fondului lexical debază, 1955; Categoria gramaticală a cazului la substantive, 1955; Problema studierii substantivelor din 92
  • 93. Poveştile lui I. Creangă, 1959; În jurul unei controverse filologice (Raporturile dintre Codicele Voroneţeanşi Lucrul sfinţilor apostoli al lui Coresi, 1960, 1963; Româna literară în Republica Moldova: istorie şiactualitate, 1995; Derivatologia, 1997; Scrisul românesc: începuturile lui, 2000. Laureat al Premiului deStat al Moldovei pentru Ştiinţă şi Tehnologie. Deţine titlul de Eminent al Învăţământului din U.R.S.S. şiEminent al Învăţământului din Republica Moldova, Cavaler al Ordinului Republicii Moldova. Membru alAcademiei de Ştiinţe a Moldovei.Cornea, Paul (nume la naştere Paul Cohn, n. 3 noiembrie 1924, Bucureşti) - istoric literar. A absolvitLiterele şi Filosofia la Bucureşti. Profesor la Universitatea din Bucureşti. Director general alCinematografiei, director general al Teatrelor, după 1989 ministru adjunct la Ministerul Învăţământului.Membru al Alianţei Civice condusă de Ana Blandiana, vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale deLiteratură Comparată, 1994-1997, din 1997 preşedinte al Asociaţiei Române de Literatură Comparată. Adebutat cu Studii de literatură română modernă, 1962 şi a continuat cu lucrări de istorie literară, mai alesdespre perioada premodernă, ca şi studii de sociologie literară: De la Alexandrescu la Eminescu, 1966;Originile romantismului, 1972, Premiul Academiei; Regula jocului, 1980; Itinerar printre clasici, 1984;Introducere în teoria lecturii, 1988; Aproapele şi departele, 1990; Semnele vremii, 1995.Coroban, Vasile (n. 14 februarie 1910, Camenca, jud. Bălţi, Basarabia – m. 19 octombrie 1984, Chişinău) –critic şi istoric literar. A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi (1936). Ca student a redactatgazeta antifscistă „Viaţa universitară”, fapt pentru care a făcut închisoare 6 luni. În 1940 se stabileşte înBasarabia şi este ca gazetar la Bălţi. Între 1942–1945 predă matematica în Rusia, la Kemerovo. După războise angajează la Institutul de Limbă şi Literatură al Filialei Moldoveneşti a Academiei de Ştiinţe a URSS (aziInstitutul de Filologie), unde a ajuns şef de sector. A lucrat la Universitatea de Stat, ulterior la UniversitateaPedagogică de Stat Ion Creangă. A elaborat studii şi manuale pentru învăţământul preuniversitar şiuniversitar. Contribuţia sa la studierea şi popularizarea literaturii române clasice s-a vădit în sute de articoleşi studii despre Ion Agârbiceanu, Ion Bassarabescu, Ion Creangă, Mihai Eminescu ş.a., sistematizate cutimpul în cărţile: Cronicarul Ioan Neculce (în colaborare, 1956), Vasile Alecsandri: viaţa şi opera (1957),Dimitrie Cantemir – scriitor umanist (1973), Creaţia lui Mihai Eminescu în şcoală (1980), Pagini şiarticole de critică literară (1959), Articole, studii, recenzii (1968) şi îndeosebi Romanul moldovenesccontemporan (1969).Coruţ, Pavel (n. 17 iunie 1949, Glăvăneştii Vechi, jud. Iaşi) – scriitor. A semnat şi cu pseudonimul PaulCernescu. A absolvit Liceul militar la Câmpulung Moldovenesc şi Institutul de Marină la Constanţa, apoiFacultatea de Drept la Iaşi. A lucrat la Contrainformaţii Militare (1971-1989), trecut în rezervă de generalulNicolae Militaru (1990). A fondat editura Pavel Coruţ. Scrie cărţi de ficţiune speculativă legate detraversarea politică a României de la socialism la capitalism. Lucrări: seria de romane Octogonul (86 devolume); Arta succesului, eseu; seria Romane de dragoste (Să vii ca o părere ..., Ne-om întâlni în Cer, Varaultimei iubiri, Flacăra iubirii, Dragoste şi otravă, Iubirile unui marinar, Noaptea teilor vrăjiţi), Succesul(13 voume); versuri (volumele Descântece din neamul Geto-Dacilor, Vraja nopţilor albastre, CânteceDaco-Române, Parodii politico-religioase), seria Origini.Cosaşu, Radu (nume la naştere: Oscar Rörlich, n. 29 octombrie 1930, Bacău) – gazetar. Evreu ca etnie. Aabsolvit Şcoala de Literatură M. Eminescu din Bucureşti. A scris reportaje de pe şantierele tineretului.Lucrări: Opiniile unui pământean, 1957; Lumină, 1959; Energii, 1960; Omul, după 33 de ani, scapă, 1963;Un august pe un bloc de gheaţă, 1971, Premiul Uniunii Scriitorilor; Supravieţuiri 1 - 1973, II - 1977, III -Meseria de nuvelist, 1980, IV - Ficţionarii, 1983, V - Logica, 1985, VI - Cap limpede, 1989; Mătuşile dinTel Aviv, 1993; Autodenunţuri şi precizări, 2001; Supravieţuirile 1 – Rămăşiţele mic-burgheze, 2002;Supravieţuiri 2 – Armata mea de cavalerie, 2003, Premiul Uniunii Scriitorilor; Ocolul pământului în o sutăde ştiri, 2004. Cavaler al Ordinului Meritul Cultural în rang de Mare Ofiţer, 2004.Coşbuc, George (n. 20 septembrie 1866, Hordou, azi Coşbuc, jud. Bistriţa-Năsăud - m. 9 mai 1918,Bucureşti) – poet. A făcut studii de Filosofie şi Literatură la Universitatea din Cluj. A fost mai întâi redactor 93
  • 94. la „Tribuna" (1884, Sibiu), apoi şef de birou şi referendar la Biroul de Control al activităţii extraşcolare dinMinisterul Cultelor şi Instrucţiunii, Bucureşti. A întemeiat şi condus în colaborare diverse publicaţii:„Vatra" (cu I.L. Caragiale şi I. Slavici, 1894), „Sămănătorul" (1901, cu Al. Vlahuţă), „Viaţa literară" (1906)ş.a. Poezia sa, de factură neoclasică şi folclorică, în linia tradiţionalismului românesc, evocă universul ruralîn momentele majore ale ciclului vieţii: Draga mamei, baladă, 1866; Fulger, poveste în versuri, 1877;Blestem de mamă, 1885; Fata craiului din cetini, 1886; Balade şi idile, 1893; Fire de tort, 1896 precum şiepisoade ale războiului de independenţă: Cântece de vitejie, 1904. A scris multe balade: Balade, 1913,parodii. A tradus Dante, Divina Comedie, 1924-1932, publicată postum; Odiseea lui Homer, Eneida luiVirgiliu, Premiul Academiei; Byron – Mazeppa, 1896; Kalidassa, Sakuntala, 1897; Mahabharata şiRamayana, 1897 ş.a. Ca opţiune politică a fost monarhist: Povestea unei coroane de oţel, 1899, roman.Membru al Academiei Române (1916).Coşeriu, Eugen (n. 27 iulie 1921, Mihăileni, Basarabia – m. 7 septembrie 2002, Tübingen, Germania) –lingvist, specialitatea limbi indo-europene. A plecat din Basarabia în 1940. A studiat lingvistica şi filosofiala Iaşi, la Roma şi la Padova. A teoretizat lingvistica integrată, care găseşte apropieri între limbile greacă,latină, limbile romanice, slave, germanice, fiind considerat unul dintre cei mai importanţi lingvişti aiveacului XX. A fost profesor la Universitatea din Montevideo, Uruguay şi Tübingen, Germania. Lucrări:Sistema, norma y habla, 1952; Gramática, semántica, universales: estudios de linguística funcional (e otraducere din 1975, a fost publicată înainte în germană şi franceză); Sincronia, diacronia e historia, 1958;Teoria del linguagio e linguistica generale, Bari, 1971; Die Geschichte der Sprachphilosophie von derAntike bis zur Gegenwart: eine Ubersicht, 1972; Die Geschichte der Sprachphilosophie von der Antike biszur Gegenwart, 2 vol.: Von Leibniz bis Rousseau, 1975 şi Das romanische Verbalsystem, 1976; Lhomme etson langage, 1977; Textlinguistik, 1980; Die Geschichte der Sprachphilosophie von der Antike bis zurGegenwart, vol. 1 - Von der Antike bis Leibniz, 2003 (postum). Membru de onoare al Academiei Române(1991). A fost Doctor Honoris Causa la mai mult de 40 de universităţi ale lumii, ca şi membru al mai multoracademii, dintre care menţionăm: Linguistic Society of America, Linguistic Circle of New York, Société deLinguistique Romanique, Paris.Cosniceanu, Maria (n. 4 februarie 1935, Temeleuţi, jud. Soroca, Basarabia) – filolog. A absolvit Facultateade Filologie a Universităţii de Stat din Chişinău (1953–1957). Din 1958 a lucrat la Institutul de Limbă şiLiteratură (azi Institutul de Filologie) al AŞM. Lucrări: Nume de persoane în 1964 (în colaborare), Studiuasupra numelor de persoane (1973), În lumea numelor (1981), Reflecţii asupra numelor (1986), Dicţionarde prenume şi nume de familie (1991), Mic dicţionar explicativ de forme şi genuri muzicale rus-român (încolaborare), Nume de familie din perspectivă istorică (2004), Dictionnaire historique de l’antroponymieromane, (Tübingen, 2004). A participat la manifestări naţionale şi internaţionale în domeniul onomasticii laMoscova, Kiev, Odesa, Aşhabad, Sofia, Craiova, Leipzig, Iaşi, Suceava, Cluj, Bucureşti. A colaborat laproiectul internaţional PatRom – Patronymica romanica (Trier, Germania, 1992–2000).Coşovei, Traian (n. 24 martie 1921, Somova, jud. Tulcea - m. 16 iulie 1993, Bucureşti) - poet. Tatăl luiTraian T. C. A absolvit Literele şi Filosofia la Bucureşti. A debutat cu proză: La Taliane, 1950 şi a continuatsă scrie despre pământul natal: Împărăţia vânturilor, 1954; Stelele dimineţii, 1964; Dobrogea de aur, 1978.S-a remarcat însă îndeosebi ca poet: Oceanul, 1962; Când mă grăbeam spre mare, 1967; Lauda fluviului,1974; La ţărmul cu lună, 1977. Reportajul în stil poetic i-a adus recunoaşterea: Uriaşul preludiu, 1955,Premiul Academiei; Semnul din larg, 1960; Stelele dimineţii, 1964; Farmecul genezei, 1979.Coşovei, Traian T. (n. 28 noiembrie 1954, Bucureşti) - poet. Fiul lui Traian C. A absolvit Facultatea deLimba şi Literatura Română la Bucureşti, participând la Cenaclul de Luni condus de Nicolae Manolescu.Unul din reprezentanţii „generaţiei 80". A debutat cu Ninsoare electrică, 1979, Premiul Uniunii Scriitorilorşi a continuat să scrie poeme postmoderniste, interiorizându-şi discursul cu trecerea timpului: 1, 2, 3, sau..., 94
  • 95. 1980; Cruciada întreruptă, 1982; Poemele siameze, 1983; În aşteptarea cometei, 1986; Rondul de noapte,1987; Pornind de la un vers, 1990; Bătrâneţile unui băiat cuminte, 1994, Premiul Academiei şi PremiulAsociaţiei Scriitorilor Bucureşti; Mickey Mouse e mort, 1994; Ioana care rupe poeme, 1997;Percheziţionarea îngerilor şi Lumină de la frigider, ambele 1998; Amintiri despre Vietnam, 1999.Costache, Veniamin (n. 20 decembrie 1768, Roşieşti, Vaslui – m. 18 decembrie 1846, mănăstirea Slatina,Suceava) – cărturar. Cantacuzin după mamă. A studiat la Academia Domnească din Iaşi. Mitropolit alMoldovei. A reorganizat învăţământul, a înfiinţat Seminarul de la Socola (1803), a trimis bursieri înstrăinătate. Iluminist ca profil, n-a lăsat cărţi proprii, ci doar traduceri şi prefeţe. Cea mai importantă prinmesajul ei este prefaţa la Dumnezeieştile liturghii, 1834, unde face un istoric al limbii române şi se plângede năvala barbarismelor.Costa-Foru, Constantin Gh. (n. 27 octombrie 1857, Bucureşti – m. 1935, Bucureşti) – om politic,jurnalist. Familie de aromâni. Fiul unui ministru al Justiţiei, Gheorghe C.-F. A absolvit Dreptul la Bucureşti.Profesor la Universitatea din Bucureşti, primul ei rector (1864-1871). Dedicat politicii lui Al. I. Cuza.Fondator, alături de Constantin Titel Petrescu, Dem I. Dobrescu, Nicolae L. Lupu, Constantin Mille,Constantin Rădulescu-Motru, Victor Eftimiu, Radu R. Rosetti şi Virgil Madgearu, al Ligii DrepturilorOmului (1929), Comitetului pentru Amnistie (1928-1929). A combătut scrierile lui A. C. Cuza. Director alEforiei Şcoalelor, a edificat structura învăţământului superior românesc, ca şi legislaţia aferentă, după MicaUnire. A desprins, din Colegiul Sf. Sava, viitoarea Facultate de Ştiinţe Juridice. A fost în mai multe rânduriministru. Lucrarea sa cea mai importantă a rămas Studii asupra instructiunii publice în unele din statele celemai înaintate ale Europei. La 60 de ani s-a dus voluntar şi a luptat în războiul de reîntregire a neamului.Costenco, Nicolai (n. 21 decembrie 1913, Chişinău – m. 29 iulie 1993, Chişinău) – scriitor. A absolvitFacultatea de Litere (limbi străine) a Universităţii din Iaşi, unde a audiat şi cursuri de Drept. A fost redactor-şef la revista „Viaţa Basarabiei” sub directoratul lui Pan Halippa (1934–1940). A scris eseuri despreLermontov, Şevcenko, Esenin. Versuri: Poezii (1937), Cleopatra (1939), Ore (1939) şi Elegii păgâne(1940). În ciuda faptului că s-a aliat teoriei unor scriitori din Tiraspol care susţineau diferenţa dintre limbaromână şi cea moldovenească, a fost arestat în 1941 şi deportat în Siberia. A fost hamal, fochist, dar acontinuat să scrie, astfel încât la întoarcerea din exilul siberian a publicat volumele: Poezii alese (1957),Poezii noi (1960), Mugur, mugurel (1967), Tărie (1972), Poeme (1973), Poezii şi poeme (1976). A tradusHomer (Iliada), Dante (Vita nova), din Puşkin, Lermontov, Dostoievski ş.a.Costin, Miron (n. 30 martie 1633 - m. 1691, Roman) - cronicar, istoriograf şi poet. Născut în Moldova,dintr-o familie boierească, a studiat la Bar, în Polonia (1647). A luptat pentru a deveni domn al Moldoveicu sprijin polon (şi catolic). O vreme a fost diplomat la Curtea munteană a lui Constantin Şerban. A fostucis de Constantin Cantemir, domnul Moldovei, în numele ortodoxiei. La execuţie a asistat tânărul DimitrieCantemir, fiul domnului. Lucrarea sa cea mai cunoscută este o cronologie: Letopiseţul Ţării Moldovei de laAaron Vodă încoace, 1675. Continuă pe Grigore Ureche. Ca literat a scris un interesant poem de meditaţiefilosofică: Viaţa lumii, 1671-1673, în versuri, în polonă, cu reminiscenţe din Ovidiu şi Horaţiu. A susţinut caistoriograf originea latină a poporului român: De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor,(1686-1691) şi a publicat, în polonă, Cronica Moldovei şi a Munteniei, 1677.Costin, Nicolae (n. 1660 - m. 1712, Iaşi) - cronicar. Fiul lui Miron. A continuat opera tatălui său, scriindLetopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea Lumii până la 1601 şi Letopiseţul Ţării Moldovei, 1709-1711. Atradus după versiunea latină lucrarea lui Antonio de Guevara – Libro aureo del gran imperador MarcoAurelio con el Relox de Principes (Cartea de aur a marelui împărat Marc Aureliu cu CeasorniculDomnilor).Coteanu, Ion (n. 6 octombrie 1920, Bucureşti - m. 11 decembrie 1997, Bucureşti) - lingvist. A absolvitLiterele şi Filosofia la Bucureşti, s-a specializat la Ecole Pratique des Hautes Etudes din Paris. Profesor laUniversitatea din Bucureşti şi director al Institutului de Lingvistică şi Dialectologie din Bucureşti. Lucrări: 95
  • 96. Elemente de dialectologie a limbii române, 1961; Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX) încolaborare cu Lucreţia Mareş şi Larisa Avram; Dicţionarul limbii române (DLR) în colaborare cu IorguIordan şi Alexandru Graur; Limba română contemporană, 2 vol., 1974-1975; Gramatica de bază a limbiiromâne, 1982. Membru fondator şi preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Filologice din România, membru alSocietăţii de Lingvistică Romanică din Strasbourg. Membru al Academiei Române 1974), preşedinte alSecţiei de Filologie, Literatură şi Arte.Cotruş, Aron (n. 21 ianuarie 1891, Haşag, jud. Sibiu - m. 1 noiembrie 1961, Long Beach, California) -poet. A studiat Literele la Viena. Ataşat de presă la Ambasada României din Varşovia, apoi din Roma,Lisabona, Madrid. În intervalul 1945-1956 a locuit la Madrid, apoi în SUA. Pro-legionar. A fostpreşedintele Asociaţiei Românilor din Spania (din 1945). Influenţat de Verhaeren, Whittman,expresionismul german, având afinităţi cu poezia socială, a publicat numeroase volume de versuri: Poezii,1911, debut; Sărbătoarea morţii, 1915; Neguri Albe, 1920; În robia lor, 1927; Printre oameni în mers,1933; Minerii, 1938; Rapsodie valahă, 1940; Rapsodie dacă, 1942, Premiul Societăţii Scriitorilor Români;Versuri, 1948; De la Volga la Missisipi, 1956; Eminescu, 1959; Cântecul deşteptării, 1962, postum,Cleveland. În ţară i-au apărut la Bucureşti: Horea, 1984; Versuri, 1985 şi Poezii, 2 vol., 1991.Cozacovici (Cosacovici), Dimitrie (n. 1790, Metsovo, Macedonia - m. 31 august 1868, Bucureşti) - istoricşi filolog. Aromân. A contribuit la înfiinţarea primei şcoli aromâneşti din Macedonia şi a finanţat tipărirea înaromână a lucrării lui D. Athanasescu - Romanilii dit drepta Dunarelei (Românii din dreapta Dunării), 1865.A fost unul dintre fondatorii Societăţii Macedo-Române, alături de Sideri, Zissu, Iordache Goga (dinClisura), Grandea. Membru fondator (1866) al Academiei Române (Societăţii Academice Române). Cunumele Cosacovici, apare în lucrarea lui COSMESCO (C. J.).-Dimitrie Cosacovici şi aromânismul.Mémoire présenté à lAcadémie roumaine, 26 martie 1903.Crainic, Nichifor (nume la naştere Ion Dobre, n. 22 decembrie 1889, Bulbucata, jud. Ilfov - m. 20 august1972, Mogoşoaia) - poet şi eseist. A absolvit Teologia la Bucureşti şi s-a specializat la Viena (teologiecatolică şi filosofie). A fost profesor de teologie la Chişinău şi Bucureşti. A condus ziarul legionar„Calendarul” (1932-1933). Creatorul curentului gândirist axat pe autohtonism. Poet, publicist, editor,redactor, pedagog, teolog, Secretar General al Ministerului Cultelor în guvernul legionar. A condussăptămânalul de extremă dreaptă „Sfarmă Piatră" şi revista „Gândirea". A stat ascuns la Sâmbăta de Sus(1944-1947). A făcut închisoare la Aiud (1947-1962). A scris versuri tradiţionaliste: Şesuri natale, 1916;Darurile pământului, 1920; Cântecele patriei, 1925; Ţara de peste veac, 1931. A obţinut Premiul Naţionalpentru Poezie (1930). A teoretizat ortodoxismul şi gândirismul, încercând să cupleze trenul politiciiromâneşti la acela al fascismului italian, mizând pe rădăcinile latine comune: Puncte cardinale în haos,1936; Ortodoxie şi etnocraţie, 1938; Nostalgia Paradisului, 1940. O selecţie de Poezii alese, 1914-1944 aapărut în 1990 (postum), iar versuri inedite din închisoare, cu titlul Şoim peste prăpastie, tot în 1990.Memoriile, vol. l, cu titlul Zile albe, zile negre au apărut de asemenea în 1991. Doctor Honoris Causa alUniversităţii din Viena (1940), laureat la Premiului Naţional pentru Poezie (1930), membru al AcademieiRomâne (1940-1946), repus în drepturi în 1995.Crăciun, Victor (n. 16 iulie 1934, Durleşti, azi parte din Chişinău) – critic şi istoric literar. A absolvitŞcoala Normală Vasile Lupu şi Facultatea de Istorie şi Filologie a Universităţii din Iaşi (1952–1956). A fostşef de sector şi secretar general al Radiodifuziunii Române. Este preşedinte fondator al Ligii Culturalepentru Unitatea Românilor de Pretutindeni şi secretar executiv al Congresului spiritualităţii româneşti.Lucrări: Tăietorii de lemne (1949); Eminescu la radio (1970); Efigia literară a lui Mihai Eminescu (1971);Mihai Eminescu – un veac de nemurire (vol. I, 1990; vol. II, 1991), Eminescu regăsit (1998), Eminescu –„Icoana stelei” (2000), Eminescu şi Veronica (roman documentar, 2000), Brâncuşi văzut de MiliţaPetraşcu, Constantin Antonovici, V.G. Paleologu, 2001; Eminescu, Ştefan cel Mare, Putna (2004). Esteunul dintre coordonatorii, coautorii, antologatorii, autorii de prefeţe şi de aparat critic ai CorpusuluiEminescu în 10 volume, lansat de Editurile Litera (Chişinău) şi David (Bucureşti) în 1999. 96
  • 97. Crăsescu, Victor (nume la naştere Ştefan Crasiuc, a semnat şi Ştefan Basarabeanu, n. 16 octombrie 1850,Chişinău – m. 1917, Bucureşti) – medic şi scriitor. A absolvit Medicina la Bucureşti. A rămas pentru prozascurtă pe care a scris-o, notabilă prin surprinderea veridică a amănuntelor cu mijloace stilistice foartereduse: Schiţe şi nuvele, 4 vol., 1893. A lăsat şi romane pline de pitoresc: Ovreiul, 1899.Creangă, Ion (n. 1 martie 1837 sau 1839, Humuleşti, jud. Neamţ - m. 31 decembrie 1889, Iaşi) - scriitor. Afăcut Şcoala Normală Vasile Lupu din Iaşi, condusă de Titu Maiorescu, apoi Teologia la Iaşi. A fost diaconşi învăţător. A scris primul abecedar cu alfabet latin din Moldova. Eminescu l-a dus la Junimea. Membru deonoare post mortem al Academiei (1948). Este până astăzi cel mai mare maestru al stilului oralparemiologic (deci folosind ziceri şi proverbe). A scris poveşti pentru elevii săi centrate pe universul rural:Punguţa cu doi bani, 1875; Capra cu trei iezi; Povestea lui Harap Alb, 1877; Ivan Turbincă; DănilăPrepeleac; evocări ale universului copilăriei: Amintiri din copilărie; Anecdote, 1881-1888. Este consideratun Rabelais al românilor. Membru post mortem al Academiei Române (1948).Cremene, Mioara (nume la naştere: Maria Elena Gorea, n. 6 septembrie 1923 ) – poetă. A absolvitPedagogia şi Psihologia la Universitate şi Actoria la Institutul de Teatru din Bucureşti. A făcut parte dincercul “Vieţii româneşti”. Plecată la Paris după 1989. Lucrări: Magazinul de mirese şi alte poezii, 1966;Mărirea şi decăderea planetei Globus, 1968; Odioasa crimă din Carpathia, 1995; Întâmplări din oraşe depâclă, proză, 2002; Dicţionar iniţiatic al Ordinelor cavalereşti, 2008.Creţia, Petru (n. 21 ianuarie 1927, Cluj - m. 16 aprilie 1997, Bucureşti) - poet şi eseist. A absolvit Litereleşi Filosofia la Bucureşti (limbi clasice). Profesor de filologie clasică la Universitatea din Bucureşti. A scrisversuri de orientare filosofică: Norii, 1979; Pasărea Phoenix, 1986 şi eseuri literare: Poezia, 1983. A tradusMargueritte Yoarcenar — Povestiri orientale, 1993, Premiul Uniunii Scriitorilor. A făcut parte dincolectivul care a continuat ediţia Perpessicius de Opere a lui Minai Eminescu şi a încheiat-o. Premiulrevistei „Manuscriptum" pe 1990 pentru Poesii (ediţia 1883) de Mihai Eminescu.Creţianu (Cretzianu), George (n. 3 octombrie 1829, Bucureşti - m. 6 august 1887, Constanţa) - poet. Aplecat la Paris în 1848 cu o bursă acordată de Guvernul Provizoriu spre a studia Dreptul şi Literele, ceea cea şi făcut, în ciuda suspendării bursei. Alături de Al. I. Odobescu a avut un rol de seamă în înfiinţareaSocietăţii România Jună şi a revistei cu acelaşi nume la Paris în 1851. S-a întors în ţară în 1853, după cevizitase Elveţia şi Italia. Unionist. Director al Băncii Române. A publicat la „Revista Carpaţilor"(1860-1861) şi „Albina Carpaţilor" (1877-1880, Sibiu). Ministru al Departamentului Dreptăţii, ministru alCultelor (1862). A scris versuri sentimentale: Melodii intime, 1854 şi patriotice: Patrie şi libertate, 1879.Membru de onoare al Academiei Române (1882).Creţu, Igor (n. 21 martie 1922, Vladimireşti, jud. Cahul, Basarabia) – scriitor. Descendent dintr-o familiede intelectuali cu rădăcini în părţile Făgăraşului. A absolvit Liceul B.–P. Hasdeu din Chişinău şi cursurileŞcolii Militare din Bacău. A luptat pe frontul de vest al celui de-al doilea război mondial. După război aabsolvit Facultatea de Istorie şi Filologie a Universităţii de Stat din Chişinău (1951). Specializare laInstitutul de Literatură Maxim Gorki din Moscova (1958). A lucrat la Editura de Stat a Moldovei, a fostconsilier la Uniunea Scriitorilor din Moldova (1954–1956, 1964–1966), şef de secţie, apoi secretar generalde redacţie la revista „Nistru” (1956–1964). A tradus din rusă: M. Gorki (Copilăria, 1950; Universităţilemele, 1951), Mihail Şolohov (Pe Donul liniştit, 1955; Pământ desţelenit, 1962), N. Gogol (Suflete moarte,1954), din A. S. Puşkin, N. Nekrasov, S. Esenin, A. Blok, Ş. Rustaveli. Realizări notabile ale traducătoruluisunt versiunile româneşti ale basmului Micul prinţ (1965) şi romanului Pământ al oamenilor (1989) deAntonie de Saint Exupery. Este autorul antologiilor şi culegerilor de traduceri proprii: Din poeţii lumii(1969, 1981, 1992, o ediţie completată apare în 1996 la Bucureşti), Să vă spună moşul... (1981), Arborelefrăţiei (1984), Biblia pentru copii: povestiri biblice cu ilustraţii (1992, în colaborare). 97
  • 98. Cristea, Valeriu (n. 15 ianuarie 1936, Arad – m. 23 martie 1999, Bucureşti) – critic literar. A studiatFilologia la Cluj şi Bucureşti. A fost redactor la „Gazeta literară" şi, în continuare, la „România literară". S-aocupat de interpretarea operei unor autori, dar a scris şi studii dedicate unor probleme teoretice: Interpretăricritice, 1970, debut; Tânărul Dostoievski, 1971; Pe urmele lui Don Quijote, 1974; Domeniul criticii, 1975;Spaţiul în literatură, 1979, Premiul Uniunii Scriitorilor; Dicţionarul personajelor lui Dostoievski, 1983;Fereastra criticului, 1987; După amiaza de sâmbătă, 1988, memorialistică, Premiul Asociaţiei Scriitorilordin Bucureşti; Despre Creangă, 1989. A scrie, a citi, 1992 atestă acele trăsături care-l vor face pe autor să-şidefinească, după 1989, poziţiile de intelectual de stânga.Cristoiu, Ion (n, 16 noiembrie 1948, Găgeşti, jud. Vrancea) — istoric literar şi ziarist. A absolvit Facultateade Filosofie la Cluj şi a făcut parte din cercul revistei „Echinox". Analist politic. A fost redactor şi redactorşef la diverse publicaţii: „Scînteia tineretului", „Luceafărul", „Teatru", „Echinox", „Viaţa studenţească". Aînfiinţat „Suplimentul literar al Scînteii Tineretului" (SLAST) (1982-1989). După 1989 a întemeiatpublicaţiile „Baricada”, „Evenimentul zilei", „Zig-Zag”, „Azi”, „Historia”, a fost editorialist la "Naţional", acondus „Cotidianul", „Historia”, fiind şi proprietar de edituri: Evenimentul românesc şi Ion Cristoiu. Scriecronici literare şi proză scurtă: Personaje de rezervă, 1985; Lumea literaturii, 1986; Povestitorii, 1988;Lumea văzută de un român rupt în fund • Note de călătorie satirice, 1995; Un pesimist la sfârşit de mileniu,1999; Istoria ca telenovelă, 2 vol., 2003; De la o lovitură de stat la alta, 2006. Moderator al emisiunii deteleviziune cu caracter cultural şi politic Zig-zag cu Ion Cristoiu (Antena 3, 2008-2009). Membru alAcademiei Oamenilor de Ştiinţă.Crohmălniceanu, Ov(id) S. (nume la naştere Moise Cohn, n. 16 august 1921, Galaţi – m. 2000, Berlin) -critic şi istoric literar. A absolvit Politehnica din Bucureşti. Redactor şef adjunct la „Viaţa românească" şi„Gazeta literară", profesor la Universitatea din Bucureşti. Membru al Comisiei scriitorilor europeni,membru al Secţiei române şi al Comitetului de Direcţie al PEN Clubului. S-a ocupat de fenomenul literarcontemporan: Cronici şi articole, 1955, Premiul de Stat, a scris monografii: Liviu Rebreanu, 1954; LucianBlaga, 1963 şi sinteze: Literatura română între cele două războaie mondiale, 3 vol. 1967-1975; Literaturaromână şi expresionismul, 1978; Pâinea noastră cea de toate zilele, 1981; Istorii insolite, 1980; Alte istoriiinsolite, 1986; Al doilea suflu, 1989. În 1992 s-a stabilit în Germania, la Berlin, unde a publicat, împreunăcu Klaus Heitmann: Cercul Literar de la Sibiu şi influenţa catalitică a culturii germane, apoi la BucureştiEvreii în mişcarea de avangardă românească, 2001 (postum).„Cronica" (din 1966, Iaşi) – săptămânal. Revistă cu profil social-cultural editată de Consiliul Judeţean decultură şi Educaţie Socialistă (până în 1989) şi de Consiliul Primăriei Iaşi din 1990.Cronica anonimă a Moldovei (1661-1729) (Pseudo Amiras) este o cronică oficială scrisă în timpulprimei domnii a lui Grigore Ghica II (1726-1729) probabil în română, dar tradusă de Alexandru Amiras îngreceşte şi păstrată numai în această versiune. Evenimentele care preced domnia lui Grigore Ghica II suntcompilate mai ales după cronica lui Radu Popescu. Lucrarea a fost tradusă din greceşte în franceză deNicolas Génier la Ankara, 1741, manuscrisul fiind la Bibliothèque Nationale la Paris.Cronica moldo-germană este versiunea păstrată, în germană, a cronicii oficiale a domniei lui Ştefan celMare (1457-1504), intitulată de fapt Cronica scrisă pe scurt a lui Ştefan, din mila lui Dumnezeu voievod alţărilor Moldovei şi Valahiei. Expune evenimentele dintre anii 1457-1499. Cronica se află într-un manuscrismiscelaneu la Biblioteca de Stat din München. Se crede că, de fapt, acela e doar un rezumat al versiuniigermane a croncii, un fel de expunere făcută de un sas aflat la Curtea lui Ştefan şi trimis în 1499 ca sol laNürenberg spre a aduce de acolo un medic german pentru Domn.Cronica moldo-polonă – este singura versiune păstrată a Cronicii scrise pe scurt a lui Ştefan, din mila luiDumnezeu voievod al ţărilor Moldovei şi Valahiei şi a altor documente compilate, începând cu întemeierea 98
  • 99. Moldovei, compilaţie executată la Putna şi cunoscută ca Letopiseţul de la Putna, nepăstrat. Traducereapolonă s-a făcut pe vremea lui Alexandru Lăpuşneanu, iar asupra traducătorului există mai multe opinii.Descrie evenimentele dintre 1352 şi 1552, iar titlul complet este: Descrierea cronicii despre Ţara Moldoveişi despre domnii ei, cum au venit mai întâi românii în Ţara Moldovei şi cine a fost primul lor domn sauvoievod, de la anul întâi de la facerea lunii 6860, iar de la naşterea Domnuluii 1352.Cronica moldo-rusă sau, mai exact Povestire pe scurt despre domnii Moldovei de când s-a început ŢaraMoldovei, în anul 6867 (1359). Este o versiune a Letopiseţului de la Putna (compilaţie între cronica oficialăa domniei lui Ştefan cel Mare – nepăstrată în română, ci doar în germană şi polonă – şi alte izvoare istorice,ce cuprind evenimente de la întemeiera Moldovei) completată cu legende despre originea latină a poporuluiromân şi despre primul descălecat, al lui Dragoş, în Moldova. Se crede că această versiune a circulat lacurtea lui Ivan al III-lea, cu care Ştefan cel Mare se înrudise, la un moment dat, prin alianţă (după una dintresoţii). Lucrarea a fost editată la Petersburg într-o compilaţie de cronici ruseşti, cu titlul Voskresenskaialetopis’ (1530-1550) (Letopiseţul de la Voskresensk, 1793-1794).Cugler-Poni, Matilda (n. 2 aprilie 1851, Iaşi – m. 9 septembrie 1931, Iaşi) – scriitoare. A fost căsătorită cufilologul junimist V. Burlă, apoi cu chimistul Petru Poni. A colaborat la “Convorbiri literare”, “Familia”,“Viaţa românească”. A lăsat poeme romantice şi moralizatoare: Călătorul, Ucigaşul, ca şi povestirinaturaliste şi sentimentale: Sfântul Nicolae, Un om fericit. Volume: Poezii, 1874; Din timpuri grele, 1884;Povestiri adevărate, 1927.Culianu, Ioan Petru (n. 5 ianuarie 1950, Iaşi – m. 21 mai 1991, Chicago) – filosof. Expert în gnosticism şimagie medievală la Universitatea din Chicago, SUA. Făcea parte din familia de junimişti Culianu de la Iaşi.A studiat Filologia la Universitatea din Bucureşti şi a fost pasionat de lucrările lui Mircea Eliade. A plecat în1972 în Italia cu o bursă a guvernului italian, şi-a făcut doctoratul cu Mircea Eliade. A pierit la fel demisterios ca şi maestrul său. A scris în română, italiană, franceză, germană, engleză. Lucrări: Mircea Eliade,Assisi, 1978; Psychanodia: A Survey of the Evidence Concerning the Ascension of the Soul and ItsRelevance, Leiden, 1983; Eros et magie à la Renaissance, Paris, 1984; Expériences de lextase. Extase,ascension et récit visionnaire de lhellenisme au Moyen-Age, Paris, 1984; Experienze dellestasidallEllenismo al Medioevo, Bari, 1986; Les Gnoses dualistes dOccident: Histoire et mythes, Paris, 1990;Out of this World: Otherworldly Journeys from Gilgamesh to Albert Einstein, Boston, 1991; Diccionario delas religiones Barcelona, 1993 (postum); Experiences del extasis, Barcelona, 1994 (postum). Publiculromânesc l-a cunoscut abia după 1991, când i s-au tradus lucrări de istoria magiei şi extaz mistic, dar şiproze literare ori scrieri politice, adunate din articolele apărute în presă (a colaborat la presa diasporeiromâneşti din SUA): Hesperus, roman, 1992; Pergamentul diafan, povestiri, 1994; Păcatul împotrivaspiritului. Scrieri politice, 1999.Cultura - viaţa culturală s-a afirmat în domeniul artelor şi ştiinţelor în acelaşi timp. Literatura, muzica aucirculat pe cale orală cu mult înainte de apariţia textelor scrise şi au permis păstrarea identităţii spirituale afostului spaţiu al Daciei Magna în jurul unos simboluri foarte vechi, păgâne (de pildă Soarele şi Luna), darşi al celor creştine, care datează, în acest spaţiu, din secolele 3-4 d.H. (teatrul popular, ex. Vicleimul). Injurul bisericilor s-au concentraqtz principalele forme de şcoală românească ale începuturilor neamului. Lafel, arta plastică s-a manifestat în pictura religioasă, dar a transmis şi motive de dinaintea creştinismului (depildă oăle de Paşti încondeiate). Textele manuscrise şi miniatura de carte s-au păstrat din secolele XIV-XV(textele rotacizante din Maramureş. Iar Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung este datată 1521). În cepriveşte ştiinţele ca ansamblu al civilizaţiei româneşti, fundamentul lor trebuie căutat la începuturi tot îninventivitatea populară (roata olarului vine din neolitic, moara cu făcaie din Evul Mediu). Împreună cumanifestările artistice au alcătuit civilizaţia românească, cel mai puternic bloc identitar care a asigurat şiasigură trecerea prin timp a spiritului românesc, astfel încât putem vorbi astăzi despre români ca fiind naţia 99
  • 100. cea mai numeroasă şi mai unită spiritual din sud-estul Europei. Prima tipăritură în limba română datează dela jumătatea secolului al XVI-lea (în oraşul Sibiu). Circulă în continuare cărţile populare: Alexăndria,Esopia etc. (a căror sursă primară este Orientul, ceea ce denotă o bună comunicare culturală în spaţiu întrelumile vechi, dar şi capacitatea spirituală a românilor de a localiza motivele universale pentru a trage din elecuvenita experienţă şi hrană pentru creştere sufletului naţiei) şi se formează şcoli de copişti şi miniaturişti pelângă mânăstiri. În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea se scriu cele mai importante cronici: Grigore Ureche,Miron Costin, Ion Neculce, Constantin Cantacuzino Stolnicul, Dimitrie Cantemir (domnul Moldovei,membru al Academiei din Berlin). Tot în secolul al XVIII-lea se afirmă poezia lirică de influenţăalexandrină: poeţii Văcăreşti, Costache Cortachi. În preajma revoluţiei de la 1848 se trezeşte conştiinţanaţională, iar lumea românească se concectează plenar la aceea europeană. Apar publicaţii importante:„Albina românească" (Iaşi, 1829), „Curierul românesc" (Bucureşti, 1829), „Gazeta de Transilvania"(Braşov, 1838), „Dacia literară" (Iaşi, 1840) şi se fac cunoscute personalităţi complexe: Gh. Asachi (inginerşi scriitor), Ion Heliade Rădulescu, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu (oameni politici, scriitori,istorici), Vasile Alecsandri, Alecu Russo (scriitori). Lor li se datorează în mare parte atât revoluţia de la1848, cât şi actul Unirii de la 1859. Sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea este marcatde dezvoltarea specializată a artelor şi ştiinţelor: Nicolae Filimon (întâiul romancier), A. D. Xenopol, D.Onciul (istorici), B. P. Hasdeu (istoric şi filolog), T. Cipariu, Al. Philippide (filologi), Al. Odobescu(arheolog şi prozator), Gavriil Musicescu şi Gh. Dima (muzicieni), Elena Teodorini, Hariclea Darclée(cântăreţe), C. Aristia, Costache Caragiali, Matei Millo, Mihail Pascaly (actori). În Transilvania fenomenulcultural cel mai puternic este marcat de existenţa Şcolii Ardelene, de esenţă iluministă: Samuil Micu-Klein,Gh. Şincai (istorici), I. Piuariu-Molnar (medic oculist), I. Budai-Deleanu (scriitor). Cele mai importanterealizări ale epocii în ţările române: introducerea maşinii cu abur (1853), a telegrafului electric (1853), ageneratorului electric (1883), a concertelor simfonice periodice (Bucureşti, 1866), a iluminatului cu petrollampant (Bucureşti, 1857) şi electric (Timişoara, 1883 - I-ul oraş din Europa), înfiinţarea Societăţii deMedici şi Naturalişti din Iaşi (1883), a Societăţii de Ştiinţe Naturale (1865), a Cenaclului literar Junimea(1863) şi revistei „Convorbiri literare" (Iaşi, 1867), a Societăţii Literare Române, devenită AcademiaRomână (1879), a Societăţii române de geografie (1875), a Societăţii Politehnice (1881), a SocietăţiiRomâne de Ştiinţe (1890); apariţia teatrului din Iaşi (1816), Bucureşti (1819), a Societăţii Filarmonice dinBucureşti (1833) şi Conservatorului de Artă Dramatică din Iaşi (1836), a Conservatoarelor de Muzică dinBucureşti şi Iaşi (1864). Este perioada în care se fac culegeri şi sistematizări ale folclorului (Petre Ispirescu,S. Fl. Marian), se dezvoltă o teorie filosofică românească (Vasile Conta - teoria ondulaţiei universale),estetica (Titu Maiorescu), sociologia (C Dobrogeanu-Gherea), scriu clasicii literaturii române (MihaiEminescu - poezie, I. L. Caraglale -teatru, Ion Creangă - proză), se întocmeşte prima hartă geologică(Grigore Cobălcescu), e sistematizată flora României şi se înfiinţează Grădina Botanică din Bucureşti (Dim.Brândză), este emisă prima teorie a zăcămintelor de petrol de pe teritoriul ţării (Ludovic Mrazec). Seconstituie şcoli naţionale în domeniile: agricultură (Ion Ioneseu de la Brad), geologie şi geografie (S.Mehedinţi şi V. Vâlsan), hidrobiologie şi ihtiologie (Gr. Antipa), biospeologie (Emil Racoviţă),meteorologie (Şt. Hepites), medicină (Carol Davila, Victor Balbeş - anatomie, patologică, Ion Cantacuzino -microbiologie, Gh. Marinescu - neurologie, C-tin. Parhon - endocrinologie), chimie (Petru Poni, NicolaeTeclu), astronomie (Nicolae Coculescu), poduri şi şosete (Anghel Saligny), aeronautică (Traian Vuia - I-ulavion din lume care se înalţă cu mijloace proprii de bord; Henri Coandă - I-ul avion din lume cu reacţie),pictură (Th. Aman, N. Grigorescu, Şt Andreescu), sculptură (familia Storck), arhitectură (Ion Mincu). Înprima jumătate a secolului al XX-lea, mai ales după unirea Transilvaniei (1918) se continuă direcţiilestabilite şi apar preocupări noi. Se înfiinţează Societatea de difuziune radiofonică (1927), se produce primulfilm artistic (Independenţa României - 1912), ia fiinţă prima linie aeriană internă (1936) şi prima oţelărie(1936). Cultura este promovată de personalităţi diverse: Nicolae Iorga (istoric), Vasile Pârvan (arheolog),Lucian Blaga, C. Rădulescu-Motru, D. D. Roşca, Mihai Ralea (filosofie), D. Gusti, H. Sanielevici(sociologie), Tudor Vianu (estetică), Virgil Madgearu (economie), Gh, Ţiţeica, Traian Lalescu, DanBarbilian (alias Ion Barbu) (matematică), Gh. Spacu, D. Neniţescu (chimie), Daniel Danielopolu, Dim.Bagdasar (medicină), Gh. Ionescu-Siseşti (agrobiologie), Gh. K. Constantinescu (zootehnie). Literatura, 100
  • 101. muzica, artele plastice cunosc o mare dezvoltare. Se înfiinţează publicaţii noi: „Sămănătorul" (1901), „Viaţaromânească (1906), „Sburătorul" (1919) cu cenaclurile aferente, care concentrează principalele direcţii alevieţii literare concepută identitar: sămănătoristă, poporanistă, modernistă. Apar primele case de editură.Principala problemă în dezbatere este aceea a specificului naţional şi a raporturilor lui cu universalul. Sedelimitează genuri, şcoli, stiluri şi curente literare şi artistice. Spiritul critic capătă o pondere deosebită.Dezvoltarea capitalismului aduce în literatură problemele trecerii populaţiei de la sat la oraş şi creeazăputernice contradicţii (răscoale, lupta între tendinţele de stânga şi cele de dreapta), reflectate şi ele în creaţiaartistică. Este perioada când G. Ibrăileanu şi E. Lovinescu fac critică literară, Mihail Sadoveanu, LiviuRebreanu, Mircea Eliade, Eugen Lovinescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu şi Cezar Petrescuscriu proză, iar Tudor Arghezi, Lucian Blaga scriu poezie. În muzică se fac cunoscuţi George Enescu(compozitor), Dinu Lipatti (pianist), Ionel Perlea, George Georgescu, Sergiu Celibidache (dirijori), însculptură Constantin Brâncuşi, în pictură (Şt. Luchian /pictorul florilor/, Th. Pallady, Camil Ressu, N.Tonitza, D. Ghiaţă, M. H. Maxy, Marcel Iancu, A. Jiquidi /grafică/, Corneliu Baba, AL. Ciucurencu, IonŢuculescu), în teatru (actorii Lucia Sturdza - Bulandra, Marioara Voiculescu, Elvira Popescu, MariaVentura ş.a). După război se desfiinţează Academia spre a se putea elimina o parte din membrii ei şi sereînfiinţează Academia Republicii Populare Române (1948), unde intră adepţii noului regim şi numai oparte din vechii membri. După revoluţia din 1989 sunt reprimiţi membrii excluşi în 1948 şi eliminaţi alţii,adepţi ai socialismului. Se înfiinţează Institutul de Fizică Atomică (1956), Academia de ştiinţe agricole şisilvice (1969), Academia de ştiinţe medicale (1969), Academia de ştiinţe sociale şi politice (1970). Auapărut uniuni de creaţie: a scriitorilor (1949), cu şase asociaţii (devenite mai multe după 1990), acompozitorilor (1950), a artiştilor plastici (1950), a arhitecţilor (1953), Consiliul ziariştilor, inclus în 1976 înComitetul Uniunii Sindicatelor din presă, poligrafie şi edituri. Apar mai multe asociaţii profesionale: aartiştilor fotografi, a bibliotecarilor, a oamenilor de teatru şi muzică, a cineaştilor, ca şi centrale mari: apoligrafiei, a editurilor. Trebuie menţionate Agenţia Română de Impresariat Artistic şi AgenţiaPUBLITURISM, care stabilesc contactele artistice cu alte ţări. Toate aceste concentrări dispar după 1989,când se multiplică numărul asociaţiilor profesionale. Cele 24 de edituri din Bucureşti şi provincie devin1500 după 1989. Cele patru case de film cu o producţie anuală de 26 de filme, două studiouri - Animafilm(Buftea) şi „Al. Sahia" - îşi reduc producţia până la dispariţie. Sunt 40 de colective teatrale şi peste 20 teatrede păpuşi, 5 opere de stat, 14 orchestre simfonice şi filarmonice, în jur de 400 de muzee şi case memoriale,21.437 biblioteci - 2 naţionale; 4 în învăţământul superior; 10.782 şcolare; 4.189 specializate; 6.420 publice(de stat şi sindicale) şi apar în jur de 500 de publicaţii în limba română şi limbile naţionalităţilorconlocuitoare, cu un tiraj total de 1.397 milioane exemplare anual (cu profile diferite: politice, ştiinţifice).Acestea din urmă îşi reduc drastic numărul şi tirajul după 1989, dar se dezvoltă publicaţiile on-lne şi semultiplică site-urile cu profil cultural, conexiunile literaturii române la cele europene şi la literaturauniversală în sens global. În perioada socialistă s-au afirmat în mod deosebit: Octav Onicescu, Gr. Moisil,Miron Nicolescu (matematică), Şerban Ţiţeica, Horia Hulubei (fizică), Costin D. Neniţescu (chimie), Şt.Milcu, Ana Aslan, I.C. Parhon (medicină), Athanasie Joja, Constantin Noica (filosofie), MironConstantinescu, Gall Ernö (sociologie), Iorgu Iordan, Al. Rosetti, Al. Graur, Ion Coteanu (lingvistică), G.Călinescu, Ş. Cioculescu, Nicolae Manolescu, Eugen Simion (critică literară), Zaharia Stancu, PetruDumitriu, Marin Preda, Eugen Barbu, D. R. Popescu, Constantin Ţoiu, Nicolae Breban ş.a. (roman), GeoBogza, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Mircea Dinescu (poezie), Paul Everac, Aurel Baranga, MateiVişniec (teatru), Liviu Ciulei, Sergiu Nicolaescu, Mircea Daneliuc, Andrei Şerban (regie), Şt. Ciubotăraşu,Radu Beligan, Al. Giugaru, Gr. Vasiliu-Birlic, Dina Cocea (actori), Vida Geza, Ion Vlasiu, Sabin Bălaşa(sculptură şi pictură) etc. După 1989 este vizibilă tentativa culturii române, jmai ales în plan ştiinţific, de arecupera deceniile de izolare faţă de culturile europene şi faţă de tot ceea ce spiritul omenesc a realizatoriunde în lume. Dar blocajul faţă de propriul trecut cultural este poate mai mare decât după al doilea războimondial. Minimalizarea şi victimizarea valorilor perioadei socialiste a ţării, în absenţa unor noi reperevalorice, care să permită ridicarea de noi valori capabile deopotrivă să asigure continuitatea registrelorculturii române, ca şi dialogul cu alte culturi ale lumii, au dus la două decenii de stagnare şi de pierdere areperelor majore ale civilizaţiei româneşti. Şi nu putem să nu remarcăm cât de dramatic a fost veacul XX 101
  • 102. pentru cultura romînă, care a pierdut valori şi repere odată cu instaurarea socialismului, recuperându-le greuşi pe bucăţi vreme de decenii în perioada socialistă, tot aşa cum acum, după revoluţia dîn 1989, a pierdutvalori din a doua partre a veacului XX, pe care n-a început încă să le redescopere. Iar la începutul mileniuluial III-lea şi abia integrată în Uniunea Europeană, cultura română îşi descoperă sie însăşi marele handicap alveacului XX, care o lipseşte de conexiuni fundamentale.„Curier de ambe sexe" (1837-1847), bilunar, Bucureşti. Supliment literar al „Curierului românesc".Publicaţie condusă de Ion Heliade Râdulescu. A înlocuit „Gazeta Teatrului Naţional" şi a apărut casupliment al „Curierului românesc"."Curierul românesc" (1829-1848; 1859) - cotidian de administraţie, comerţ şi literatură editat la Bucureştide Ion Heliade Rădulescu. Program iluminist. S-au publicat multe traduceri din literatura universală."Curierul românesc" (din 1989) - revistă bilunară de actualităţi, cu subtitlul „Revistă a românilor depretutindeni", editată de Asociaţia România, apoi din 1990 de Fundaţia Culturală Română. Reflectăraporturile ţării cu diaspora sub aspect politic, social-economic şi cultural.Curtea de Argeş – exista în veacul al XIII-lea, fiind capitala voievodatului Basarabilor (1330-1440) înaintede a se muta capitala la Târgovişte. Importantă aşezare datorită excelentei sale poziţii strategice, dintre râulArgeş şi zona colinară, revendicată deopotrivă de urmaţii Bizanţului (ortodoxia răsăriteaană), ca şi de aiRomei (catolicismul). Mărturii de locuire sunt din perioada geto-dacică, acolo fiind un însemnat punct detranzit de mărfuri. Cunoscută astăzi îndeosebi graţie mânăstirii Curtea de Argeş (prima construcţie era de tipcatolic, apoi s-a ridicat actualul edificiu, care îmbină stilul ortodox bizantin cu arta construcţiei populareromâneşti. A fost ridicată de Neagoe Basarab (care era la origini din familia boierilor olteni Craiovescu şi nuîn continuarea dinastiei cumane a lui Tihomir Basarab) spre a ţine piept influenţei culturale catolice, dar şiaceleia venită din zona sârbească, graţie lui Kiril şi Metodiu, care au trecut pe pământul Daciei Magna şi auajuns până la Praga. Astfel, înainte de Constantin Brâncoveanu, este edificat un «stil cultural românesc»,definit un specific spiritual al locului, o identitate de neconfundat. Astăzi oraşul are puţin peste 30.000 delocuitori şi este capitală (administrativă) de judeţ.„Cuvântul liber" (1919; 1924-1926; 1933-1936), Bucureşti, săptămânal social-politic şi cultural cuorientare de stânga. A fost condus de Eugeniu Filotti, apoi de Tudor Teodorescu Branişte.„Cuvântul românesc” (din 1974) – „The Romanian Voice – The largest Romanian Newspaper in the freenew World” – lunar, apoi bilunar, Hamilton, Ontario, Canada. Editor George Bălaşu. Oferă ştiri din ţară,dar, mai ales, cultivă diaspora, păstrând identitatea culturală a românilor din Canada atât prin colaborări înpaginile publicaţiei, lecţii de limba română, cât şi prin organizarea de întâlniri, festivaluri etc. împreună cuAsociaţia Culturală Romnă din Hamilton.„Cuvântul românesc" (din 1991) – Novi Sad, Banatul Sârbesc, Serbia şi Muntenegru. Publicaţie cu profilcomplex, social-politic, economic şi cultural, cu apariţie lunară, a Comunităţii românilor din Serbia şiMuntenegru (preşedinte Ion Cizmaş). Redactor şef Ion Marcoviceanu.Cuza, A. C. (n. 8 noiembrie 1857, Iaşi - m. 4, noiembrie 1947, Bucureşti) – eseist. Iniţial junimist.Promotorul curentului naţionalist în cultură. Excludea doctrinar participarea minorităţilor, mai ales aevreilor, la edificarea culturii naţionale: Naţionalitatea în artă, 1908; Numerus Clausus, 1924; Învăţăturalui Isus, judaismul şi teologia creştină, 1925. Revendicat de legionari ca înaintaş. A scris şi poezii: Versuri,1887 şi discursuri: Ţăranii şi clasele dirigente, 1895. 102
  • 103. DD’Istria, Dora (nume la naştere Elena Ghica, n. 22 ianuarie 1828, Bucureşti – m. 11 noiembrie 1888,Florenţa, Italia) – scriitoare română de origine albaneză, de limbă franceză şi italiană. Vorbea nouă limbi.Familia Ghica a dat domni fanarioţi şi pe scriitorul Ion Ghica. A studiat la Şcoala Domnească, specialitateaelenistică. Căsătorită cu prinţul rus Alexandr Kolţov Masalski, de care se desparte, plecând de la Petersburgmai întâi în Elveţia, apoi în Italia. A călătorit în cele două Americi. A tradus Iliada din greacă în germană la15 ani, publicând-o la Leipzig. Din 1841 stabilită la Dresda. Paşoptistă. A compus muzică pe versurile luiHeliade Rădulescu. Prietenă cu Edgar Quinet (prin Hermiona, soţia lui, născută Asachi) şi Jules Michelet. Alăsat peste 120 de scrieri, publicate în mai multe limbi: La vie monastique dans léglise orientale, Paris &Geneva, 1855; La Suisse allemande et lascension de Moench, Paris & Geneva, 1856, dedicată „To myRomanian brothers”; Les femmes en Orient, Zürich, 1860; Albanians in Romania. The History of theprincely Ghica Family during the 17th, 18th and 19th centuries, Florenţa, 1872; La poésie des Ottomans,1877. Cetăţean de onoare al Atenei şi Florenţei, membru de onoare al Societăţii de Arheologie a Greciei(1960).Dabija, Nicolae (nume la naştere: Nicolae Ciobanu, n. 15 iulie 1948, Codreni, jud. Chişinău, RepublicaMoldova) - poet. A absolvit în 1972 Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Chişinău. A fostredactor la Televiziunea Moldovei, şef de secţie la revista "Basarabia", redactor şef la revista „Orizontul",apoi la revista „Literatura şi Arta" (din 1986 până în prezent. A fost prima revistă care a trecut la scrierea cualfabet latin după perioada sovietică a Moldovei). Vicepreşedinte al Partidului Forţelor Democratice,deputat în Parlamentul Moldovei (din 1989), preşedinte al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă, Cultură şi Artădin Republica Moldova (din 1990). A publicat numeroase volume de versuri, în care sentimentulapartenenţei la istoria şi condiţia poporului român este predominant: Ochiul al treilea, 1975; Apăneîncepută, 1980; Zugravul anonim, 1985; Aripă sub cămaşă, 1989; Mierla domesticită, 1992, MarelePremiu pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor din România; Dreptul la eroare, 1993; Lacrima care vede,1994; Oul de piatră, 1995, Premiul Academiei Române; Cercul de cretă, Cerul lăuntric, Între dragoste şimoarte, toate 1998; Fotograful de fulgere, Colecţia B.P.T., 1994. A mai publicat şi eseuri: Pe urmele luiOrfeu, 1983; Antologia poeziei vechi moldoveneşti, 1988; Libertatea are chipul lui Dumnezeu, 1997; Icoanăspână, Basarabia, 1998, studii de istorie şi literatură pentru copii. Este laureat al Premiului Naţional alRepublicii Moldova (1988). Membru de onoare al Academiei Române.Dacia – zonă locuită de triburile dacice, aparţinând populaţiei geto-tracice care ocupa sud-estulcontinentului. Dovezi de locuire în lungul Dunării de la mijlocul Paleoliticului. După unii cercetători, pe aiciau trecut spre sud triburile ionice şi dorice care vor alcătui Grecia antică, iar din acest spaţiu s-au întorsunele triburi, pe urme vechi, în Asia Mică (căciula frigiană este la origini a acestor triburi). In momentulatacurilor romane – care voiau controlul aspupra strategicelor Porţi de Fier – dacii au opus o rezistenţăînverşunată, de la Porţile de Fier până la intrarea în Delta Dunării, încercând să păstreze controlul asupraDunării, arcului carpatic şi Scythiei Minor (Dobrogea de azi). Bătălia de la Adam Clisi de pildă, pentru careromanii sosiseră din două direcţii, dinspre sud, venind din Grecia şi dinspre vest, pe Dunăre, a dus lapierderea întregiului efectiv roman (cam 4 mii de oşteni) cu general cu tot, fiindcă din cetatea de la Barboşi,aflată pe înălţime, dacii puteau controla întreaga situaţie. Totuşi capitala Daciei Mari, Sarmisegetusa, a căzutîn mâinile romanilor în anul 102 d.H. şi dacii şi-au luat viaţa otrăvindu-se, în frunte cu regele lor, Decebal,după ritualul pe care-l practicaseră şi regii Babilonului după confruntarea cu Ramses al II-lea al Egiptului.Împăratul Traian, după ce a trecut de Dacia, a şi cucerit de altfel zona de la răsăritul Iordanului, undefuseseră amoniţii şi nabateenii, ca şi nordul Egiptului de azi, edificând „noul Babilon” pe locul unde se aflăastăzi Cairo, nu departe de Memphis, capitala sfântă a faraonilor. Mediterana devenea un lac roman,fortificat la nord de bariera Carpaţilor şi a Dunării şi vegheat de Tabula Traiana de la Porţile de Fier. Lumeaveche a dacilor dispărea astfel, împreună cu un întreg strat de civilizaţie care oferise lumilor vechi dechidere 103
  • 104. contextuală şi substanţă, fiindcă neoliticul românesc are elemente comune cu cel nabateean, grecesc şi celdin insula Malta. Harta lumii s-a reconfigurat atunci şi noi înşine, românii, suntem, ca popor, efectul aceleireconfigurări. Dar trebuie menţionat faptul, cu totul notabil, că acesta a fost singurul teritoriu de underomanii s-au retras vreodată, în veacul al III-lea d-H., din calea cavalerilor traci, pe când creştinismultimpuriu deja cucerea teren în Scythia Minor, ceea ce avea să ameninţe chiar inima imperiului. Dacia însă arămas în substratul spiritual al naţiei, scriitori numeroşi se referă la ea ca la teritoriul magic al „Facerii”, fărăexactitate faptică, dar cu entităţi mitologice şi legendare care umplu, efectiv, spaţiul cultural al prezentului.Se spune că Dochia ar fi, în mentalul popular, Dacia. O lucrare de referinţă a domeniului a rămas NicolaeDensusianu, Dacia preistorică, 1913.„Dacia literară" (1840) - un număr la două luni, Iaşi. Revistă apărută sub conducerea lui MihailKogălniceanu, din care au apărut trei numere, fiind apoi interzisă. A promovat literatura originală, încondiţiile în care se făceau mai mult adaptări, traduceri şi imitări ale modelelor străine. A recomandat casurse de inspiraţie folclorul şi trecutul istoric. A promovat colaboratori din toate provinciile româneşti:Vasile Alecsandri, C. Negruzzi, Al. Russo, Gr.Alexandrescu, Al. Donici, C. Stamati, I. Voinescu II ş.a.Articolul-program, Introducţie, a susţinut teoria specificului naţional al literaturii. Seria nouă a publicaţieiapare din 1990, fiind iniţiată de Lucian Vasiliu. Colaboratori: : Al. Zub, Constantin Ciopraga, Al. Husar,Gavril Istrate, Mihai Cimpoi, Dumitru Irimia, Elvira Sorohan, Petru Ursache, Florin Faifer, Ioan Opriş,Mircea Coloşenco, Simion Bogdãnescu, Liviu Papuc, Codrin Liviu Cuţitaru ş.a.„Dacia viitoare” (1894) – săptămânal politic şi literar condus de Bonifaciu Florescu. Editorialul era scris înlimba franceză. A publicat îndeosebi traduceri din literatura franceză, dar şi din cea greacă.Dadaism - curent artistic iniţiat în Europa odată cu manifestul Dada făcut şi citit de Tristan Tzara şi MarcelIancu - ambii originari din România - la Zürich, pe 14 iulie 1916. Termenul este arbitrar ales, după cuvântulla care s-a deschis dicţionarul. Dada semnifică un cal de lemn, o jucărie, în limbajul copiilor francezi.Arbitrariul şi hazardul sunt chiar principiile de bază ale artei dadaiste. Deşi s-a exprimat plenar în arteleplastice, totuşi şi literatura a profitat de aceste principii ale colajului prin negarea relaţiei gândire-expresie.Damé, Fréderic (n. 29 martie 1849, Tonnerre, Franţa — m. 30 aprilie 1907, Bucureşti) - ziarist şi scriitor.A făcut Dreptul la Paris, colaborator la „Le Figaro", redactor la „Le Corsaire". Lautrèamont i-a dedicatvolumul Poèsies. Participant la Comuna din Paris, s-a exilat la Bucureşti împreună cu sora sa, căsătorităPolizu. În 1875 conducea „La Roumanie contemporaine". A trecut de la liberali la conservatori. În 1853 şi-aluat doctoratul la Fribourg. A fost profesor de franceză la Sf. Sava. A tradus multă literatură franceză înromâneşte. Cu piesa lui, Visul Dochiei, s-a inaugurat prima stagiune a Teatrului Naţional din Bucureşti (9octombrie 1877). În acelaşi an a publicat, la Paris şi Bucureşti, Les Roumains du Sud • Macédonie, Epire,Thessalie, Thrace, Albanie avec une carte etnographique (Românii din sud • Macedonia, Epir, Tesalia,Tracia, Albania cu o hartă etnografică).Damian, Liviu (n. 13 martie 1935, Strâmba, azi Corlăteni, jud. Bălţi, Basarabia – m. 27 iulie 1986,Chişinău) – poet. A absolvit Facultatea de Istorie şi Filologie a Universităţii de Stat din Chişinău. A fostredactor-şef adjunct al revistei „Nistru”, redactor-şef al Comitetului de Stat pentru Edituri, Poligrafie şiComerţul de Carte, din 1976 – secretar al Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova.Lucrări: Darul fecioarei – în 1963, Ursitoarele (1965), Sunt verb (1968), Interior cosmic (1969), VremeaLerului (1969), De-a baba iarba (1972), Partea noastră de zbor (1974), Altoi pe o tulpină vorbitoare(1978). A tradus din Iustinas Marţincheavicius şi Iannis Ritsos. Laureat al Premiului de Stat al RSSM(1984), distins cu titlul de Maestru Emerit al Artei (1985) şi Ordinul Insigna de Onoare.Dan, Dimitrie (n. 8 octombrie 1856, Suceava – m. 25 mai 1927, Cernăuţi) – folclorist şi istoric. A absolvitTeologia la Cernăuţi, fiind preot în diverse parohii. Membru al Societăţii pentru Cultura şi Literatura 104
  • 105. Română din Bucovina. A publicat studii de etnografie şi istorie în „Junimea literară”, „Timpul”,„Deşteptarea” ş.a. Prieten cu S. Fl. Marian, a făcut cercetări de etnografie şi folclor: Ţiganii din Bucovina,1892; Doine şi hore din Bucovina, 1892; Comuna Straja şi locuitorii ei, 1897; Obiceiuri şi credinţe armenela naştere, nuntă şi înmormântare, 1904; Stâna la românii din Bucovina, 1923. Membru corespondent alAcademiei Române (1904).Dan, George (n. 10 februarie 1916, Cadievo, Bulgaria - m. 5 ianuarie 1972, Bucureşti) - poet şi traducător.Ofiţer de Marină Comercială. A scris poezie epică pe subiecte predominant marinăreşti: Rapsodiamarinarilor, 1954; Flori de mare, 1957; Goarna şi sirena, 1959; Corabia cu cincizeci de catarge, 1966;Fructe de mare, 1970 şi s-a remarcat mai ales ca traducător din literaturile orientale: Saadi, Firdousi, OmarKhayyam, Rabindranath Tagore.Dan, Pavel (n. 1907, Clapa, com. Tritenii de Jos, jud. Cluj – m. 1937, Blaj) – scriitor. A absolvit Facultateade Litere la Universitatea din Bucureşti. Profesor la Liceul din Blaj. A murit de tuberculoză. A scris nuveleremarcabile: Iobagii; Urcan bătrânul.Dan, Sergiu (n. 29 decembrie 1904, Piatra Neamţ - m. 13 martie 1976, Bucureşti; nume la naştere: IsidorSergiu Rottman) - prozator. Absolvent al Şcolii Superioare Comerciale. A scris romane de atmosferă:Dragoste şi moarte în provincie, 1931; Arsenic, 1934, Premiul Societăţii Techirghiol-Eforie şi al SocietăţiiScriitorilor Români; Unde începe moartea, 1945; Tase cel Mare, 1964; Serviciul de noapte, 1980, postum,nuvele. A tradus din literatura franceză contemporană.Daniil Moscopoleanul (nume la naştere: Dhanil Haxhiu în albaneză, Daniźl Moschopolitźs sau DaniźlAdam Chatzis în greacă, n. 1754, Moscopole – m. 1825, Moscopole, în Albania) – cărturar, preot. Aromân.A studiat la Academia Nouă (înfiinţată în 1746 de Theodor Kavalioti, în aceeaşi perioadă cu academiile dinBucureşti şi Iaşi, pentru păstrarea identităţii româneşti, în contextul tentativei ortodoxiei greceşti de auniformiza şi lingvistic spaţiile ortodoxe, folosindu-se doar limba greacă, şi nu „limbi barbare”) dinMoscopole, ca elev al lui Theodor Kavalioti, tot filolog aromân. A continuat activitatea profesorului său,fiind, la rândul lui, profesor la aceeaşi academie. Lucrări: Învăţături introducătoare, în care erau prezentateelemente de matematică, fizică, dar şi un lexicon (Tetragloson) în patru limbi: aromână, greacă, albaneză şibulgară, Veneţia, 1770, reeditat 1802.David, Alexandru (n. 1 mai 1910, Bărdari, jud. Lăpuşna, Basarabia – m. 8 aprilie 1935, Chişinău) –bibliograf, istoric literar, publicist. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. Între 1931–1933 a fost colaborator activ la Societatea ASTRA Basarabiei, redactor al săptămânalului „Cuvântmoldovenesc”. Lucrări: Bibliografia lucrărilor privitoare la Basarabia, apărute de la 1918 încoace (1933),Tipăriturile româneşti în Basarabia sub stăpânirea rusă, vol. I (1814–1880) (1934), Contribuţii la vechealirică românească (1934).Davidescu, Nicolae (n, 1 noiembrie 1887, Bucureşti - m. 12 iunie 1954, Târgu Ocna) — poet. Autodidact.A scris lirică simbolistă: La fântâna Castaliei, 1910, evoluând spre parnasianism: Cântecul omului,1927-1945. Şi-a încercat condeiul şi în proza de tip modernist: Sfinxul, 1915; Vioara mută, 1928; Fântânacu chipuri, 1933. A scris critică literară care militează pentru modernism: Aspecte şi direcţii literare, 2 vol.,1921-1924. A publicat opuscule în linia lui A. C. Cuza, ceea ce a dus la arestarea lui în 1947: Naţionalismulîn presă, 1939 şi Primejdia judaică, 1939. A murit la închisoare.Davidoglu, Mihail (n. 11 noiembrie 1910, Hârlău - m. 17 august 1989, Bucureşti) - dramaturg. A absolvitLiterele şi Filosofia la Bucureşti. A ocupat diverse funcţii la Uniunea Scriitorilor. A scris piese care vizează„existenţa în producţie ca unică formă de existenţă": Minerii, 1949, Premiul Academiei; Nunta, 1950,Premiul de Stat; De trei ori ca la brigadă, 1953, Premiul de Stat; Nemaipomenita furtună, 1957;Trandafirul negru, 1961; Un om în noapte, 1965; Teatru • Neamul Arjoca, 1972; Suflete în furtună, 1986.Davila, Alexandru (n. 12 februarie 1862, Goleşti, com. Ştefăneşti, jud. Argeş – m. 19 octombrie 1929, 105
  • 106. Bucureşti) - dramaturg. Director al Teatrului Naţional din Bucureşti. Din iniţiativa lui şi a lui N. D. Cocea aapărut revista „Rampa", de teatru, muzică şi literatură (1911-1913; 1915-1916; 1918-1938; 1946-1948). Ascris teatru istoric în linia lui Alecsandri şi Hasdeu. Cea mai cunoscută este drama Vlaicu Vodă, 1902. Aobţinut Premiul Naţional pentru Literatură (1929).„Dâmboviţa” (1858 – 1865, Bucureşti) – săptămânal politic şi literar, care a continuat să apară cu titlul„Independenţa” până în 1862. A fost condusă, pe rând, de Dim. Bolintineanu, Radu Ionescu, Gr. H.Grandea. Pro-unionist. A susţinut Unirea Principatelor şi formarea instituţiilor naţionale.Delavrancea, B(arbu) Şt(efănescu) (nume la naştere Barbu Tudorică Albu, ca elev Barbu G. Ştefănescu, n.11 aprilie 1858, Bucureşti – m. 29 aprilie 1918, Iaşi) - scriitor, orator şi avocat. Este tatăl pianistei şiscriitoarei Cella D., precum şi al arhitectei Henrieta (Riri) D., una dintre primele femei-arhitect dinRomânia. Îşi va semna operele cu varianta definitivă Barbu Delavrancea (ortografiată la început „de laVrancea“, după acel ţinut de mare originalitate etno-culturală de unde se trăgea bunicul dinspre tată,Gheorghe Tudorică Albu de la Sohatu). Bursier la Liceul Sf. Sava, învaţă cu cei mai de seamă profesori aiCapitalei din acea vreme (D.A. Laurian, Anghel Demetriescu, Vasile Ştefănescu). A studiat la Facultatea deDrept (1877-1882). Urmează un scurt popas la Paris (1882 - 1884), pentru a-şi desăvârşi studiile juridice.Reîntors în ţară de la Paris, colaborează la ″România Liberă″, numărându-se printre redactorii ei apropiaţi,alături de Al. Vlahuţă şi Duiliu Zamfirescu. Publică, pe rând, Şuier, Fanta-Cella, Iancu Moroi, Răzmiriţa,Palatul de cleştar şi Odinioară, care anunţau cu pregnanţă un nume nou în literatura română Publică în1885 volumul de nuvele Sultănica, apoi Trubadurul (1886) şi Hagi-Tudose (1887). Îl cunoaşte pe I. L.Caragiale, căruia îi consacră un admirabil portret şi îl va apăra, ca avocat, în procesul legat de paternitateadramei Năpasta. Face cunoştinţă cu V. Alecsandri ca trimis al ″României Libere″ la banchetul Junimii laIaşi şi cu Titu Maiorescu. Din 1885 va publica la ziarul ″Drepturile omului″, iar mai târziu la ″Literatură şiştiinţă″, revistă condusă de C.D. Gherea. Ia parte, de asemenea, la înfiinţarea ziarului “Epoca”, al căruiprim-redactor va fi de la 16 noiembrie 1885 până la 23 ianuarie 1886, printre colaboratori aflându-se Al.Vlahuţă şi Anghel Demetrescu. Va publica aici, printre altele, două articole semnificative: Cum suntemguvernaţi şi Fiii poporului şi sărăcia poporului, fiind prezentată, pe un ton patetic, starea de înapoiere şi demizerie a celor sărmani. Prin dezbaterea acestor probleme rurale, sunt dezvăluite primele note alepamfletarului şi ale politicianului de mai târziu. Continuându-şi colaborarea la ″Lupta″, ziar condus deGheorghe Panu, gazetarul probează o bună conduită critică. În 1888 se angajează redactor şi colaborator laziarele ″Democraţia″ şi ″Voinţa naţională″, unde se va remarca prin numeroase articole. Face criticămuzicală şi dramatică (″Epoca″, 1886), polemizează cu Maiorescu într-o serie de articole ce vor demonstramultiple însuşiri intelectuale (O familie de poeţi). E prezent în aproape toate domeniile artei şi ale vieţiipublice, încercându-şi talentul în numeroase direcţii. La 19 aprilie 1887 tipăreşte revista ″Lupta literară″, înpaginile căreia apare prima variantă a nuvelei Hagi-Tudose. Printre colaboratori îi descoperim pe Al.Vlahuţă, C. Mille, P. Ispirescu şi Artur Gorovei. Atras de copleşitoarea personalitate a lui B.P. Hasdeu,devine redactor la ″Revista nouă″, condusă de acesta. Devine redactorul permanent al ziarelor ″Democraţia″şi ″Voinţa naţională″. Ajunge în ultimul an al secolului al XIX-lea (1899) primar al Bucureştilor. Membru alAcademiei Române (1913) şi vicepreşedinte al Academiei Române (1915-1918).Deleanu, Liviu (nume la naştere: Lipa Kligman: n. 8 februarie 1911, Iaşi – m. 12 mai 1967, Chişinău) –poet. Evreu ca etnie. Studii liceale neterminate. A fost litograf şi corector la o tipografie din Bucureşti. În1940 se stabileşte la Chişinău şi continuă să scrie. Lucrări: Oglinzi fermecate (1927), Ceasul de veghe(1937), Glod alb (1940), Poezii pentru copii (1947), Mi-i drag să meşteresc (1955), Bucurii pentru copii(1956), Licurici (1961) şi prin lirica sa intimă (Dragostea noastră cea de toate zilele, 1966; Cartea dorului,1968, Destăinuire, 1970). A tradus din Puşkin, Nekrasov, Lermontov şi din alţi poeţi ruşi.Demetrescu, Traian (a semnat mult cu pseudonimul Tradem, n. 3 noiembrie 1866, Craiova – m. 17 aprilie1896, Craiova) – poet. A debutat ca membru marcant al mişcării muncitorieşti din România, avându-l camaestru pe Dobrogeanu—Gherea. Ulterior afiliat la mişcarea „Literatorul”, a lui Alexandru Macedonski. A 106
  • 107. lucrat la diferite reviste bucureştene şi a întemeiat singur o revistă la Craiova, "Revista Olteană". De la elavem mai multe volume: Poezii, 1885; Sensitive, 1894; Acuarele, 1896 şi două romane: Cum iubim, 1896;Iubita, 1895 ş.a.Demetriescu Anghel (nume la naştere: Dumitru Anghel, n. 5 octombrie 1847, Alexandria, judeţulTeleorman - m. 18 iulie 1903, Karlovy Vary) - istoric şi scriitor. Se înscrie la Facultatea de Litere dinBucureşti, unde se împrieteneşte cu Dimitrie Aug. Laurian şi Ştefan C. Michăilescu. În 1878 pleacă laBerlin pentru a-şi completa studiile literare şi istorice. După întoarcerea din Germania îşi reia activitatea deprofesor la cursul inferior al aceluiaşi liceu. Ajunge colaborator şi director politic la ziarul “Conservatorul”,care îl susţinea pe Grigore Tocilescu. Lucrează în comitetele de redacţie ale multor ziare, fiind prim-redactor la “Naţiunea” în perioada 1882-1888 şi la “Epoca” (1885-1903), dar, în afară de eseurile publicateîn suplimentele literare de duminică, nu-şi semnează editorialele politice. Contribuţia sa importantă lacrearea bibliotecilor săteşti a fost subliniată de Emanoil Bucuţa. În descrierile sale de oameni politici,indiferent că era vorba despre cei din generaţiile trecute, cum era Barbu Catargiu, sau de cei contemporani,cum erau Ion C. Brătianu sau Take Ionescu, principalul criteriu de judecare era măsura în care au înţelesrolul lor în istoria ţării şi în care au contribuit la realizarea propriei generaţii. Şi-a strâns o vastă bibliotecă deistorie şi literatură cuprinzând mai multe zeci de mii de volume. Biblioteca a fost moştenită şi păstrată defiica sa, Cordelia, căsătorită Taşcă. În 1950, după arestarea lui Gheoghe Taşcă, familia acestuia a fostevacuată din casă şi toate bunurile confiscate. Voluminoasa bibliotecă a fost aruncată direct pe ferestrelecasei în camioane şi dusă la groapa de gunoi a capitalei. În afară de cărţi, în bibliotecă mai erau păstratediferite manuscrise nepublicate ale lui B. Şt. Delavrancea şi ale lui Alexandru Vlahuţă precum şi unele dinvolumele publicate pe care scriitorii făcuseră corecturi în vederea unor retipăriri ulterioare. Membrucorespondent al Academiei Române din 1902.Demetrius, Lucia (prenume la naştere Lucia Aurora Dumitrescu, n. 16 februarie 1910, Bucureşti - m. 29iulie 1992, Bucureşti) — dramaturg. Licenţiată la Bucureşti în Litere şi Filosofie şi absolventă aConservatorului de Artă Dramatică (clasa Ion Manolescu). Specializare în estetică la Paris. A jucat înCompania teatrală a lui G. M. Zamfirescu alături de Emil Botta şi Tanţi Cocea. A fost regizoare la Sibiu,Braşov, Bacău. Ca scriitoare a fost lansată de Camil Petrescu. S-a remarcat în dramaturgie: Cumpăna, 1945;Oameni de azi, 1952, Premiul de Stat; Trei generaţii, 1956; Arborele genealogic, 1957; Vlaicu şi feciorii lui,1959 şi ca prozatoare: Marea fugă, 1938; La ora ceaiului, 1970. Densuşianu, Aron (nume la naştere Aron Pop, n. 19 noiembrie 1837, Densuş – m. 2 septembrie 1900,Iaşi) - istoric literar şi filolog. Familie originară din Ţara Haţegului. Tatăl a fost paroh la Densuş. A fostnumit Densuşianu de către profesorii săi din Blaj, pentru a-l deosebi de multele nume Pop. A avut doi fii:Ovid şi Nicolae D. A absolvit Academia de Drept din Sibiu. Membru marcant al ASTRA. Profesor de Dreptla Universitatea din Bucureşti, profesor de limba şi literatura română la Universitatea din Iaşi. Lucrări:Istoria limbei şi literaturei române, 1885; Cercetări literare, 1887; Studie asupra poesiei populare române.Originea doinei, Negriada, epopee, 1879-1884; Valea vieţei, versuri, 1892. A tradus din latină Eneida luiVirgiliu şi din italiană Tasso – Ierusalimul liberat. Membru al Academiei Române (1877). Densuşianu, Ovid A. (n. 29 decembrie 1873, Făgăraş – m. 9 iunie 1938, Bucureşti) - filolog, lingvist,folclorist, istoric literar şi poet. Fiul lui Aron şi fratele lui Nicolae D. Studii filologice la Iaşi şi Berlin. Afost profesor de romanistică la Universitatea din Bucureşti. A întemeiat, în cadrul Facultăţii de Litere şiFilozofie din Bucureşti, Societatea filologică (1907) şi Institutul de filologie şi folclor (1921). A întemeiat şia condus revistele „Vieaţa nouă” (1905 - 1925) şi „Grai şi suflet” (1923 - 1938). A studiat fenomenele delimbă în strânsă legătură cu folclorul şi etnografia. Este creatorul şcolii lingvistice de la Bucureşti. Lucrări:Istoria limbii române (2 volume, 1901 - 1938), prima mare operă de sinteză consacrată originii şi evoluţieilimbii române (până în secolul al XVI-lea inclusiv); Graiul din Ţara Haţegului (1915); Viaţa păstoreascăîn poezia noastră populară (2 volume, 1922 - 1923); Literatura română modernă (3 volume, 1929-1933);Dicţionarul etimologic al limbii române: Elementele latine, în colaborare cu I.A. Candrea (care lucrează dela definiţia verbului a putea în continuare; 1907 - 1914); Graiul nostru, împreună cu I.-A.Candrea şi 107
  • 108. Theodor Sperantia, o culegere de texte dialectale româneşti (2 volume, 1906 - 1907). Membru al Societăţiide texte vechi franceze, şi al Societăţii de lingvistică din Paris. Membru al Academiei Române (1918). Densuşianu, Nicolae (18 aprilie 1846, Densuş – 25 martie 1911, Bucureşti; nume la naştere: Ovid Pop) -folclorist, istoric. Fratele lui Aron Densusianu. Membru corespondent al Academiei Române (1880). S-aocupat de istoria Transilvaniei: Lelement latin en Orient. Les Roumains du Sud, Macedoine, Thessalie,Epire, Thrace, Albanie, avec une carte ethnographique, debut, împreună cu Frédéric Damé, 1877;Revoluţiunea lui Horea în Transilvania şi Ungaria 1784—1785, 1884. A rămas cunoscut prin lucrareaDacia preistorică, 1913 (postum). Printre primii istorici români care are o viziune globală asupra istoriei,considerând că, prin vechimea civilizaţiei paleolitice din zona Haţegului, această arie se constituie ca unadintre zonele de emigraţie către Peloponez a triburilor care vor constitui în timp Grecia Magna. În materiede folclor, adept al lui B. P. Hasdeu. Ex.: Scrutări mitologice la români. Deşi contestată, versiunea aceasta,parţial servită de descoperiri arheologice ulterioare, i-a asigurat autorului urmaşi stabili. La New York aapărut, în 2000, Societatea Culturală Dacia Revival International, condusă de dr. Nicolae Spătărelu, careorganizează anual congrese internaţionale de tracologie. Iosif Constantin Drăgan, aflat în Italia, seconsideră, de asemenea, un urmaş al lui Nicolae Densusianu.Depărăţeanu, Alexandru (25 februarie 1834, Roşiorii de Vede – m. 11 ianuarie 1865, Bucureşti) – poet. Afăcut Colegiul Sf. Sava din Bucureşti, a călătorit prin Franţa, Italia, Spania, Germania. După ce şi-a încercatcondeiul în teatru, s-a fixat asupra poeziei, publicând versuri in stil romantic, influenţate de Victor Hugo şiTheophile Gautier. Prin faptul că a încercat o poezie de idei este considerat un precursor al lui Eminescu.Lucrări: Doruri şi amoruri, 1861; Romanţe istorice şi cavalereşti din ispanioleşte, 1863.Descântec - specie folclorică exprimată printr-o formulă ce însoţeşte anumite practici magice destinate maiales înlăturării răului. Versuri rituale ce indică o mentalitate arhaică. Se prezintă sub două forme: curative şivrăji (sau farmece). Culegeri: S. Fl. Marian - Descântece populare române, 1886; Enea Hodoş -Descântece, 1912.„Destin" (1952-1972) - lunar, Madrid. Revistă de cultură românească. Director George Uscătescu. Aucolaborat: Mircea Eliade, Alexandru Ciorănescu, George Ivaşcu ş.a.Deşliu, Dan (n. 31 august 1927, Bucureşti - m. 4 septembrie 1992, Bucureşti) - poet. Absolvent alConservatorului de Artă Dramatică (clasa Maria Filotti). Actor la Petroşani şi Bucureşti (1946-1948), apoiredactor la ziarul „Scînteia". A scris poezie militantă, despre şantiere şi clasa muncitoare: Lazăr de la Rusca,1949, Premiul de Stat; În numele vieţii, 1950, Premiul de Stat; Minerii din Maramureş, 1951, Premiul deStat. La maturitate a scris o lirică elegiacă, a neîmplinirii: Cercuri de copac, 1962; Cetatea de pe aer, 1974,Premiul Uniunii Scriitorilor; Un haiduc pe bicicletă sau Contra timp şi spaţiu cu Marin Niculescu, 1978,Premiul Uniunii Scriitorilor; Pavăză putredă, 1981.Diaconescu, Ioana (n. 21 iulie 1948, Bucureşti) - poetă. A absolvit Facultatea de Limba şi LiteraturaRomână la Universitatea din Bucureşti. Scrie o poezie tonică, a eliberării de singurătate: Furăm trandafiri,1967, debut; Jumătate zeu, 1970; Taina, 1916; Ceaţa, 1978; Vârtejul şi lumea, 1982; Uranus, 1985; Herb,1987; Sunetul trupului meu, 1996.Diaconescu, Zoe (nume la naştere: Zoe Perjul, n. 1 ianuarie 1928, Răduleni, azi Rădulenii vechi, jud.Soroca, Basarabia) – filolog. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea din Bucureşti. Profesoară derusă şi franceză la Institutul de Mine din Petroşani. S-a ocupat de stabilirea genealogiei propriei sale familii,iar generalizarea a mers în sensul stabilirii destinului familiilor boiereşti din Moldova şi Bucovina, din EvulMediu până în 1940, la intersecţia marilor imperii (austro-ungar şi ţarist), apoi la limita geografică a UniuniiSovietice. Lucrări: Boieri şi mazili români în teritoriile înstrăinate (Basarabia şi Bucovina). A fostmembru al Comisiei Naţionale de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române, membru- 108
  • 109. fondator al Institutului Român de Genealogie şi Heraldică Sever Zotta din Iaşi, membru-fondator şipreşedinte de onoare al Societăţii de Genealogie, Heraldică şi Arhivistică Paul Gore din Chişinău.Diaconovitch, Cornel (nume la naştere Diaconovici, n. 18 februarie 1856, Bocşa Montanã, Caraş-Severin –m. 17 august 1923, Reşiţa) - jurist, publicist, editor. Aromân ca origine. Studii primare la Viena, secundarela Lugoj şi Timişoara, Facultatea de Drept la Budapesta. Doctoratul în jurisprudenţã. Luptãtor pentrudrepturile românilor. Director al gazetei "Viitorul" din Budapesta (20 martie 1884 - 17 martie 1885). Punebazele revistei literare "Romänische Revue" de la Budapesta, care se tipãrea la Sibiu, apoi cumpãrã otipografie la Reşiţa, unde o va tipãri. Revista a fost vreme de zece ani organul oficial al ComitetuluiNaţional Român. Din 1889 se tipãreşte la Viena, finanţatã de dr. Alex. Mocioni. Între 1890-96 este şisecretar şi director suplinitor la Banca Albina din Sibiu. În 1892 este ales în Comitetul Central al ASTRA.În 1893 regimul suprimã revista "Romänische Revue". În 1895 este ales prim secretar al Asociaţiunii şidirector al revistei "Transilvania". De numele lui sunt legate marile realizãri ale ASTRA. PrimaEnciclopedie Românã, operã de importanţã deosebitã, la care a lucrat alãturi de 172 personalitãţi din ţarã şistrãinãtate timp de opt ani (1896 - 1904) şi care a apãrut în trei volume, imprimatã la tipografia lui W. Krafftdin Sibiu. În 1896 este ales membru al Academiei Române. Pune bazele "Revistei Economice" în 1899. Din1904 trece munţii şi se stabileşte la Bucureşti, unde pune bazele instituţiei Casele privilegiate de împrumutşi amanet (Muntele de pietate) din România, al cãrui director general va fi. Membru al Academiei Române.Diaconovici Loga, Constantin (n. 1 noiembrie 1770, Caransebeş - m. 12 noiembrie 1850, Arad) - cărturariluminist. Aromân la origine. A făcut Dreptul la Pesta. Revizor al cărţilor româneşti la Tipografia din Pesta,director al şcolilor româneşti şi sârbeşti de pe teritoriul regimentelor bănăţene de graniţă (1830-1850). Alăsat una dintre primele gramatici româneşti: Gramatica românească pentru îndreptarea tinerilor, Buda,1821, ca şi scrieri referitoare la tipar : Chiemare la tipărirea cărţilor româneşti, Buda, 1821. A făcutEnciclopedia Română (A-C), publicată sub egida Asociaţiunii pentru Literatura Română şi CulturaPoporului Român.„Dialog" (din 1968) - Iaşi, lunar. Revistă studenţească de cultură editată până în 1989 de Comitetul UASCRIaşi, apoi de Asociaţia Studenţilor. Director fondator Alexandru Călinescu.Diaspora românească – termen generic pentru românii din afara graniţelor care constituie comunităţiminoritare pe teritoriul altor state. Prin mulţimea acestor comunităţi şi numărul ridicat de persoane care lecompun, ei constituie vocea unei „a doua Românii”, de neignorat pentru standardele culturale ale spirituluiromânesc, mai ales în condiţiile procesului de globalizare, considerând că diaspora este chemată, poate la felde mult ca şi cultura română din interiorul graniţelor, să apere identitatea spirituală a românilor. Constituităîn epoci istorice diferite, apărută în state şi pe continente diferite, ea apără implicit universuri care nu maisunt contemporane cu România de astăzi. Dar nu este mai puţin adevărat că toţi aceşti români există şi suntparte a culturii, a spiritului şi a vocii româneşti în lume. Un scurt invenar este deci necesar. Deoarece sursanoastră este Ministerul român de Externe, în această inventariere nu este luată în consideraţie emigraţiaromânilor din zonele limitrofe graniţelor actuale: Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia şiMuntenegru, Bulgaria, Albania, apoi Grecia, Macedonia, Slovenia, Croaţia, Slovacia, Cehia. De asemenea,nu sunt luaţi în calcul cei intraţi ilegal în ţările respective şi nici cei aflaţi la a doua sau a treia generaţie,adică născuţi acolo. În plus, situaţia fiind făcută cu prilejul trecerii într-un nou mileniu, nu sunt cuprinse înea fluctuaţiile ultimilor 4-5 ani, modificări survenite mai cu deosebire în ţările care primesc la muncăcetăţeni proveniţi din alte ţări: Canada, Spania, Australia etc. În ce priveşte Africa, majoritatea emigraţieiromâneşti se află în Africa de Sud, dar, chiar şi acolo, se declară în jur de 3000 de persoane. N-au fostinventariaţi românii din Egipt şi alte ţări din nordul Africii, deşi există, mai ales plecaţi la muncă, mulţidintre ei provenind însă din spaţiul ex-iugoslav. În Australia sunt cam 50.000 de persoane care se declarăromâni după ţara de provnienţă, dar aici sunt incluşi şi cei proveniţi din rândul minorităţilor din România:maghiari, germani, evrei, greci, sârbi, croaţi, albanezi ş.a. Există emigraţie românească în cele douăAmerici, în Australia, în Europa şi în Asia (complet neinventariată). Primul val de emigraţie a fost, în timp,cel spre Europa. Atestările încep cu perioada revoluţiei franceze (1789) şi continuă până în zilele noastre cu 109
  • 110. alte ţări europene occidentale şi central-europene. În Austria sunt în prezent cam 30.000 de etnici proveniţidin România, dar, în această situaţie, nu intră românii proveniţi din Voivodina şi Valea Timocului, nici ceiproveniţi din rândul dialectelor sud-dunărene, concentraţi mai ales în Carinthia (Austria). De asemenea, n-aufost luaţi în calcul saşii şi şvabii proveniţi din România, şi nici deplasările de populaţie de pe vremeaImperiului Austro-Ungar, care nu erau considerate emigraţie, ci, pur şi simplu, deplasări între graniţe. Dealtfel, din această categorie face parte şi emigraţia românilor transilvăneni ori din Oltenia în BanatulSârbesc. Se consideră că în Belgia sunt astăzi în jur de 4000 de români, cei mai mulţi intelectuali caprofesie. În ţările nordice (Danemarca, Finlanda, Norvegia) trăiesc cam 3000 de români (înregistraţi oficialşi care se declară ca provenind dintre graniţele României), cam câţi în Elveţia. În Franţa se declară românicm 60.000 de persoane, dar numărul lor trebuie că este mai mare, atât din pricina căsătoriilor mixte, a celorcare nu-şi declină originea, a celor intraţi ilegal, ca şi a urmaşilor unor români născuţi pe pământ francez.Nu intră în calcul, evident, pentru nici o ţară, cei care-şi fac studiile în ţara respectivă şi revin apoi în patrie.În Germania se declară români cam 200.000 de oameni, dar, în plus, există peste un milion şi jumătate desaşi şi şvabi. În Italia sunt cam 200.000 de români, din care doar 40% au statut legal. În Olanda sunt cam2000 de români, în Polonia sunt cam un milion şi jumătate, dar majoritatea acestora provin din rândulcomunităţii poloneze din România, constituită şi ea în timp, în urma unor evenimente istorice. Tot aşa staulucrurile şi în Slovacia, unde există cam 9000 de persoane provenite din România, dar cele mai multe provindin comunitatea slovacă din România. În anul 2000 se declarau români în Spania cam 2000 de oameni, darlucrurile au evoluat mult din pricina celor plecaţi la muncă în ultimii ani, astfel încât numai la Barcelonasunt acum în jur de 2000 de persoane. În Suedia sunt cam 13.000 de români, dar această ţară este ţintă deemigraţie preferată şi pentru românii din Banatul Sârbesc şi de pe Valea Timocului, neinventariaţi. În Turciasunt atestaţi cam o mie de români, dar nu sunt luaţi în consideraţie cei proveniţi din rândurile minorităţiiturce din România. În Marea Britanie şi Irlanda sunt cam 25.000 de români. Un loc aparte ocupă minoritateaetnică a ţiganilor (rromii), care se află în toate ţările Uniunii Europene, mulţi ajunşi acolo din cauza crizeieconomice, lipsiţi de acte de provenienţă, dar se declară români sau bulgari ca naţionalitate, mai ales înurma recentei aderări a României şi Bulgariei la UE (aprilie 2005), pentru a avea astfel parte de acte noi şide drepturile cuvenite cetăţenilor europeni. În Orientul Apropiat majoritatea diasporei româneşti esteconcentrată în Israel. Acolo sunt foarte mulţi evrei proveniţi din România, inclusiv fondatori de aşezări(Rosh Pina) ori fondatori ai statului, dar şi români care au făcut căsătorii mixte. Se declară de origineromână, adică evrei din România, cam 450.000 de persoane. Numărul românilor aflaţi în Iordania şi alte ţăriarabe este neglijabil şi se referă, îndeosebi, la căsătorii mixte. Emigraţia spre Americi este atestată dinultmimele decenii ale veacului al XIX-lea, fiind formată din ţărani care fugeau din Imperiul Austro-Ungar,deci mai ales din Transilvania, din pricină că nu aveau drepturi cetăţeneşti şi, în plus, erau colonizaţi în chipforţat, mai ales în Voivodina. Ei plecau în America de Nord şi Canada, cuprinşi de febra aurului ori dornicisă aibă, în sfârşit, propriul lor pământ. Veacul XX a modificat parametrii de referinţă ai emigraţieiromâneşti, oriunde pe planetă, temeiurile politice fiind motivul de bază al plecării: după al doilea războimondial, pentru cei care nu acceptau orânduirea socialistă şi rigorile războiului rece; după 1989 pentru ceicare nu acceptau capitalismul sălbatic, adică sărăcirea masivă a populaţiei care nu poate rezista lainegalitatea de venituri şi cheltuieli între cetăţenii aceleiaşi ţări. În Canada sunt cam 60.000 de români, darritmul de intrare este cam de 3000 de indivizi pe an, după stastistici canadiene. În Statele Unite ale Americiise declară de origine română cam 500.000 de persoane, dar aici, ca şi în toate celelalte cazuri, nu sunt luateîn consideraţie persoanele născute acolo dar provenite din etnici români, nici cei intraţi ilegal, nicicăsătoriile mixte, în cazul în care componenţii lor nu-şi declară originea românească, nici minoritarii plecaţidin România, nici românii plecaţi din spaţiile româneşti din afara actualului stat român. De asemenea, nusunt luaţi în calcul ultimii ani. În America de Sud diaspora românească este concentrată în Argentina şiVenezuela, unde trăiesc, în fiecare dintre aceste ţări, peste 10.000 de români, printre care trebuie săenumerăm însă şi minoritarii proveniţi din România: evrei, maghiari, germani, greci etc. Toată diasporaromânească cuprinde mai mult de jumătate din populaţia actuală a României şi la ea trebuie să adăugămromânii din afara graniţelor, cuprinşi în comunităţi compacte în Ungaria, Serbia şi Muntenegru, Bulgaria,Albania, Grecia, Croaţia, Slovenia, Ucraina, ca şi românii din Republica Moldova şi pe cei din alte state ale 110
  • 111. fostei URSS, complet neinventartiaţi, dar alcătuind mici comunităţi compacte, din Siberia până la MareaCaspică şi de la Urali până la Vladivostok. Ar fi o copilărie să credem că această „altă Românie” nu dă odimensiune profundă a spiritului românesc şi să considerăm că numai în România se crează cultura română.Toate aceste comunităţi care ating o adevărată masă critică sunt păstrătoare şi promotori de identitateromânească, ele produc valori şi le afirmă în lumea din ce în ce mai globalizată a planetei. Sunt atât de mulţişi atât de specifici, încât modifică imaginea pe care o avem noi înşine despre noi şi, mai ales, modificăimaginea pe care restul lumii o are despre noi. Astfel, în Canada există Federaţia Asociaţiilor Românilor dinCanada, Asociaţia Românilor Canadieni din Ontario, Societatea Graiul Românesc din Windsor, ClubulMihai Eminescu din Regina, Asociaţia Saşilor Transilvăneni, Asociaţia folclorică Balada din Edmonton,Societatea George Enescu din Montréal, Câmpul Românesc de la Hamilton, iar în SUA Academia Româno-Americană de Arte şi Ştiinţe (A.R.A.) şi Societatea pentru Studii Româneşti (S.R.S.), care grupează membride elită ai lumii academice din România şi S.U.A., Uniunea şi Liga Societăţilor Române din America,grupând un număr de 32 de societăţi din 15 state, Congress of Romanian Americans (C.O.R.A.), datând din1990, ca să dau numai două exemple, nenumărând aici ţările europene şi Australia, ACMEOR din Israel.Toate aceste societăţi au reviste, edituri, cenacluri, organizează manifestări, congrese, festivaluri, se scriucărţi, enciclopedii, dicţionare, se scriu reviste, oferă burse de studii ciopiilor de origine românească. In ceeace priveste activitatea editorială, dintre publicaţiile de limba română, mai importante sunt „CuvântulRomânesc”, revista „Mioriţa”, ziarul „TEC Canada”, ziarul „Pulsul Românesc”, postul de radio „Mioriţa”,posturile TV „Tele Roumanie” (Montréal) şi „Tele Romania” (Vancouver). Trebuie, în sfârşit, să observămcă suntem o ţară care a scos în afara graniţelor, în timp şi din diverse motive, populaţia încă unei Românii.Iar acest lucru trebuie în sfârşit afirmat răspicat, cu atât mai mult cu cât motivaţiile de mentalitate şiculturale ale acestor excluderi nu lipsesc. Iată personalităţi româneşti – şi mă refer aici strict la domeniulliteraturii şi al lingvisticii - ale diasporei care s-au făcut remarcate în diverse alte ţări cu mult mai bine şi înmai mare măsură decât ar fi reuşit în mediul de acasă: Maria Manoliu Manea, Virgil Nemoianu, MateiCălinescu, Steven Bonica, Ioan Petru Culianu, Dorin Tudoran, Dean Milhovan, Radu Murgescu, RaduFlorescu, George Ursu (SUA), Mihai Nasta (Belgia), Pascal Rutta, Alexandru Şafran (Elveţia), PanaitIstrati, Martha Bibescu, Anna de Noailles, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Mircea Eliade, Tristan Tzara,Benjamin Fondane, P. Ş. Năsturel, Petru Dumitriu, Neagu Djuvara, Dumitru Ţepeneag, Paul Goma,George Banu, Monica Lovinescu (Franţa), Eugeniu Coşeriu, Pavel Chihaia, Alexandru Augustin Bidian,Octavian Bârlea, Paul Celan, Marian Popa, Viorel Roman, Eugen Coseriu (Germania), Marcu Beza, EugenLozovan (Marea Britanie), Sorin Stati, Alexandru Niculescu (Italia), Vintilă Horia, Alexandru Ciorănescu,George Uscătescu (Spania), Ion Miloş, Gabriela Melinescu (Suedia), Anamaria Beligan (Australia), FlorinHaţegan, Dan Fornade (Canada) ş.a. Şi nu-i iau deloc în consideraţie pe cei plecaţi în condiţiile liberalizăriide după 1989, care s-au impus în ţară abia după ce au fost recunoscuţi în străinătate. Cazul Magdei Cârneci,Paul Goma, Darie Novăceanu sunt poate dintre cele mai pregnante, dar, nici pe departe, singulare.„Dilema" (din 1998) - săptămânal de tranziţie editat de Fundaţia Culturală Română. Director fondatorAndrei Pleşu. După 2004 Andrei Pleşu a plecat de la Fundaţia Culturală şi de la conducereea publicaţiei,întemeind, la Grupul pentru Dialog Social, o altă „Dilema”. Ca urmare, din 2004 cele două publicaţii suntnumite, spre recunoaştere, „Dilema veche” şi „Dilema”.Dima, Alexandru (n. 17 octombrie 1905, Turnu Severin - m. 19 martie 1979, Craiova) - istoric literar. Aabsolvit Literele şi Filosofia la Bucureşti şi s-a specializat la Berlin, München şi Viena. Profesor laUniversitatea din Iaşi şi Bucureşti, director al Institutului de Istorie şi Teorie literară „G. Călinescu". Apublicat studii teoretice şi de comparatism: Aspecte şi atitudini filosofice, 1933; Conceptul de literaturăpopulară, 1939, Premiul Academiei; Gândirea românească în estetică, 1943; Domeniul esteticii, 1947;Alecu Russo, 1956, Premiul Academiei; Conceptul de literatură universală şi comparată, 1967; Principiide literatură comparată, 1969. A coordonat apariţia tratatului de Istoria literaturii române (din care auapărut trei volume). Membru al Societăţii Americane de Istoria Culturii şi al Asociaţiei Internaţionale deLiteratură Comparată. Membru corespondent al Academiei (1963).Dimisianu, Gabriel (n. 1936, Brăila) – critic literar. A absolvit Filologia la Bucureşti, este redactor şef 111
  • 112. adjunct al revistei „România literară”. Face critică de întâmpinare. Lucrări: Prozatori de azi, 1970;Literatura în totalitarism, 1959-1960, 2000; Lumea criticului, 2000; Amintiri şi portrete literare, 2003;Fragmente contemporane, 2005.Dimitrescu-Iaşi, Constantin (n. 25 februarie 1849, Iaşi – m. 16 aprilie 1923, Turnu Severin) – estetician. Afăcut Literele la Iaşi, Filosofia la Berlin şi Leipzig. A fost profesor la Universităţile din Iaşi şi Bucureşti.Influenţat de pozitivism şi evoluţionism. Junimist modearat. Lucrări: Der Schönheitsbegriff (Conceptul defrumos), 1877; Estetica şi critica modernă, 1897; Critica şi politica, 1897; Studii de psihologie socială,1938 (postum).Dimitrie, Dan (n. 8 oct. 1856, Suceava - m. 25 mai 1927, Cernăuţi) – folclorist, preot. A făcut Teologia laCernăuţi şi Literele la Bucureşti. A fost preot în Bucovina, consilier la Mitropolia din Cernăuţi, membru alSocietăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina (1870), membru corespondent al AcademieiRomâne. Lucrări: Din toponimia românească. Studiu istorico-lingvistic, 1896; Rolul preoţimii bucovineneîn menţinerea românismului de la robirea (1775) la desrobirea Bucovinei (1918), 1925; Armenii orientalidin Bucovina, 1891; Ţiganii din Bucovina, 1892; Lipovenii din Bucovina, 1894; Evreii din Bucovina. Studiuistoric, cultural, etnografic şi folcloric, 1899; Stâna la românii din Bucovina, 1923.Dimitrovici (Dimitrovitza), Ambrosiu (n. 20 iulie 1838, Cernăuţi - m. 3/15 iulie 1866, Cernăuţi) –publicist. A studiat Dreptul la Lvov. Secretar al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română dinBucovina. Lucrări: Catehismul internaţional, 1865. Membru fondator al Academiei Române (1867).Dimov, Leonid (n. 11 ianuarie 1926, Ismail, Republica Moldova - m. 5 decembrie 1987, Bucureşti) - poet.A început Literele şi Filosofia. Exmatriculat (1944). Închisoare (1948-1949) pentru insulte la adresa luiStalin. A lansat în poezie curentul onirist. Scrie o lirică barocă, este sugestionat de suprarealism şifantasticul grotesc: Versuri, 1966, debut; Pe malul Stixului, 1968, Premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti;Carte de vise, 1969; Eleusis, 1970; Litanii pentru Horea, 1975; Dialectica vârstelor, 1977, PremiulAsociaţiei Scriitorilor, Bucureşti; Spectacol, 1979; Poezii, 1979, Premiul Uniunii Scriitorilor; Veşnicareîntoarcere, 1982, Premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti.Dindelegan, Gabriela Pană (n. 7 februarie 1942, Piteşti) - lingvist român. A absolvit Filologia laUniversitatea din Bucureşti. Şefa Catedrei de Limba Română din cadrul Facultăţii de Filologie aUniversităţii din Bucureşti. Prin lucrarea Sintaxa transformaţională a grupului verbal în limba română,1976, Premiul Academiei Române, contribuie, alături de Maria Manoliu-Manea, la fundamentareagramaticii româneşti de orientare generativă. Face parte din comitetul de redacţie al revistelor: „Revueroumaine de linguistique” (redactor-şef adjunct), editată de Academia Română; „Studii şi cercetărilingvistice”, editată de Academia Română; „Analele Universităţii Bucureşti. Secţia de Limbă şi literaturăromână”; „Limbă şi literatură română”, editată de Societatea de Ştiinţe Filologice; „Limbă şi literatură”,editată de SSF. Responsabil de proiect din partea Academiei Române la proiectul de colaborare franco-română cu tema: O gramatică contrastivă franco-română” şi la proiectul cu participare internaţionalăGramatica esenţială a limbii române (2004-2007). Membru corespondent al Academiei Române, 2004.Dinescu, Mircea (n. 11 noiembrie 1950, Slobozia) - poet. A absolvit Facultatea de Ziaristică a AcademieiPolitice Ştefan Gheorghiu, Bucureşti. A fost redactor la diverse publicaţii literare. În 1989 urmărit foarteatent de publicaţia „Libération” (martie-decembrie), a fost unul dintre promotorii revoluţiei din decembrie.În 1992 preşedinte al Uniunii Scriitorilor. Editează „Academia Caţavencu" şi este preşedinte al FundaţieiAcademia Caţavencu. În prezent membru al CNSAS pentru deconspirarea fostei Securităţi. Membru alCNSAS, instituţie de deconspirare a poliţiei politice din perioada socialistă. Moderator de emisiuni deteleviziune. Laureat al Premiului Herder (1998). Scrie o poezie exuberantă, stil Rimbaud, care evolueazăcătre sarcasm: Invocaţie nimănui, 1971, debut; Elegii de când eram mai tânăr, 1973; Proprietarul de 112
  • 113. poduri, 1976, Premiul Uniunii Scriitorilor; La dispoziţia dumneavoastră, 1979; Democraţia naturii, 1981,Premiul Uniunii Scriitorilor; Exil pe-o boabă de piper, 1983; Rimbaud negustorul, 1985; Moartea citeşteziarul, 1989, Olanda, după ce fusese respins de cenzură în ţară în 1988; O beţie cu Marx, 1996; Pamfletevesele şi triste, 1996.Dionisie Eclesiarhul (n. cca. 1759, Pietrari, Vâlcea – m. 1820, Craiova) - cronicar şi caligraf. Învaţã laTismana, Govora, Hurezi, Episcopia Râmnicului, Craiova. În 1786 este chemat la Râmnicu Vâlcea deepiscopul Filaret, ca ecleziarh, sã scrie condica episcopiei şi a metohurilor. Din 1788, cu Naum Râmniceanu(ai cãrui bunici se trãgeau din Jina - Sibiu), îl însoţeşte pe episcopul Filaret în pribegie la Sibiu, în Banat,Serbia şi Ungaria (Buda). La Râmnic din nou din 1795 (a avut nenumãrate legãturi cu sibienii). LaBucureşti între 1806-1808, apoi la mãnãstirea Jitianu, Sadova şi Craiova şi între anii 1808-1814, 1815 scrieHronograful Ţãriii Româneşti de la 1764 pânã la 1815 (aratã suferinţele oltenilor de pe urmele lui OsmanPazvantoglu). Mai scrie : Pomelnicul (condica) Episcopiei Râmnicului 3 vol., 1786; Condica mãnãstiriiBistriţa, 1795-96, 3 vol.; Pomelnicul mãnãstirii Titirecul din Ocnele Mari, 1799; Hrisovul moşiei Ruteşti-Vâlcea, 1814; Condica Arnotei, 2 vol.; Condica mãnãstirii Dintr-un lemn; Condica Govorei; CondicaBisericii din Proieni - Vâlcea, care cuprind un imens material documentar.Dionisie Romano (n. 26 iulie 1806, Sălişte, Sibiu – m. 18 ianuarie 1873, Buzău) – cărturar, traducător. FaceColegiul Sf. Sava din Bucureşti. A profesat la Seminarul Mitropoliei din Bucureşti. S-a călugărit laMânăstirea Neamţ (1823), sprijinit de Eufrosin Poteca şi Heliade Rădulescu. Paşoptist. A tradus şi adaptatmanuale. Lucrări: Abeţedar românesc spre întrebuinţarea tinerilor începători, 1834; Abeţedar religios,1835; Culegere de întâile cunoştinţe trebuincioase pentru învăţătura copiilor ce încep a ceti, 1858;Principii generale de înţelepciune şi datoriile tinerilor, 1871.Diordiev, Ion (n. 20 mai 1935, Nezavertailovca, rn. Slobozia, Transnistria) – poet şi prozator. A absolvitFacultatea de Istorie şi Filologie a Universităţii de Stat din Chişinău (1962). A fost bibliotecar la CameraNaţională a Cărţii, metodist superior la Cabinetul metodic al Ministerului Culturii al Republicii Moldova,şef de secţie la revista de satiră şi umor „Chipăruş”, redactor-şef adjunct la ziarul „Feroviarul Moldovei”.Talent satiric. Lucrări: Zigzaguri (1976), Soarele şi mama (1978), Amărăciunile dulcelui (1982), Hopuri(1983), Recreaţia veselă (1989), Ghicitori în culori (2007), Floricele pentru nepoţele (2007), Un peşte cupicioare (2009) ş.a. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova şi din România, membru al UniuniiEpigraniştilor din România.Djuvara, Alexandru George (n. 1858, Bucureaşti – m. 2 februarie 1913, Bucureşti) - scriitor. Familie deorigine aromână, ramura din Ţara Românească semnând Djuvara, iar cea din Moldova Juvara. Liceul Louisle Grand şi Dreptul la Paris. Întors în ţară, este de mai multe ori ministru în guverne liberale. A frecventatcenaclul Literatorul al lui Al. Macedonski (tot origine aromânească). Lucrări: Versuri, 1882; Idealism şinaturalism, eseu, 1883.Djuvara, Neagu (n. 31 iulie 1914, Bucureşti) – eseist. De origine aromână. În 1929 pleacă în Franţa cufamilia. A studiat liceul la Nisa, Dreptul şi Istoria la Paris. Doctor în Drept la Paris. A participat laîntemeierea Francofoniei (Africa). Membru fondator al Societăţii Academice Române. Revenit în Româniadupă 1989. Lucrări: Civilisations et lois historiques. Essai d’étude comparée des civilisations, 1975; LePays roumain entre Orient et Occident. Les Principautés danubiennes au début du XXe siècle, 1989;Bucarest-Paris-Niamey et retour, 2004.Djuvara, Trandafir George (pseudonim literar: T. Ezneanu, n. 6 noiembrie 1856, Tecuci – m. 1935, Paris)– scriitor. Frate cu Alexandru George Dj. A urmat Literele şi Filosofia la Bruxelles, Ştiinţele Politice laParis. Diplomat, a lucrat la Bruxelles, Sofia, Belgrad, Atena. Membru fondator al Asociaţiei Literare şiArtistice Internaţionale cu sediul la Paris (1878). Lucrări: Coarde sparte, versuri, 1884; Încercare asupraliteraturei române de la origini până în zilele noastre, 1884; Bibliografia cestiunii naţionale, 1895; EdgarQuinet filo-român, 1903; Mes missions diplomatiques, Paris, 1930. 113
  • 114. Doban, Parascheva (nume la naştere: Parascheva Morariu, n. 6 august 1920, Grebenaţ, Banatul Sârbesc –m. 2002, Vârşeţ) – profesoară. Soţia lui Traian D. A absolvit şcoala Normală din Craiova şi s-a specializat laNovi Sad. A fost profesoară la secţia română a liceului din Vârşeţ, la Şcoala Normală din Novi Sad,inspector pentru şcolile elementare, profesoară la şcoala Olga Petrov Radisić. A fondat revista „Bucuriapionierilor“, azi „Bucuria copiilor“ a trustului Libertatea din Novi Sad. A tradus şi adaptat manuale dematematică şi fizică pentru toate clasele şcolilor de opt ani., a scris articole pentru emanciparea femeilor,este coautor al monografiei Societatea Cultural-Artistică Petru Albu (azi Luceafărul) din Vârşeţ, a căreipreşedintă a fost.Doban, Traian (n. 5 octombrie 1920, Voivodinţ – m. 3 iulie 2008, Vârşeţ) – scriitor. Soţul Paraschevei D.A absolvit liceul la Biserica Albă şi şcoala Normală la Vârşeţ, ca absolvent al primei serii (alături de GligorPopi, Tudor Milovan, Nicolae Bosioc, Alexandru Lupşici, executat de fascişti în 1941), având profesoricontractuali veniţi din România A făcut parte din prima generaţie de profesori formaţi în comunitatearomânească din Banatul Sârbesc. A fost învăţător la Marcovăţ, Sâmianăş (Bariţe) şi Iabloka de lângăPancevo. Voluntar în Armata de Eliberare a Iugoslaviei (1944-1955). A absolvit apoi Şcoala Superioară deBiologie-Chimie la Novi Sad şi Facultatea de Matematică şi Ştiinţe Naturale a Universităţii din Belgrad. Afost profesor la Academia Pedagogică din Vârşeţ. A fost unul dintre fondatorii Cercului Literar Lumina, alrevistei „Bucuria copiilor“, al revistei „Satul“, pe care a şi condus-o. A alcătuit manuale de chimie şibiologie în limba română şi un manual de educaţie sanitară. Traduce şi manuale de fizică şi de biologiepentru clasa a VII-a, destinate comunităţii sârbeşti din România. Scrie numeroase articole de critică teatrală,eseuri, articole din domeniul culturii şi învăţământului. A luat parte activă la apariţia Monografiei ŞcoliiNormale şi Monografiei Academiei Pedagogice din Vârşeţ, a Monografiei Societăţii Cultural-ArtisticeLuceafărul din Vârşeţ, Monografiei Voivodinţului. A scris şi literatură: Pierduţi în vijelii, roman, 1985,dedicat primei generaţii de intelectuali români formaţi în Banatul Sârbesc (cu ajutorul profesorilorcontractuali veniţi din România); Mireasma iluziilor, versuri, 1989.Dobrescu, Alexandru (n. 5 septembrie 1947, Botoşani) – istoric literar. A absolvit Facultatea de Filologie aUniversităţii din Iaşi. Redactor şef al revistei „Convorbiri literare”, apoi al revistei „Însemnări ieşene” (din2009). Lucrări: Foiletoane, 3 vol., 1979, 1981, 1986; Ibrăileanu – nostalgia certitudinii, 1989; Detractoriilui Eminescu, 2 vol., 2002, 2006; Dicţionar mitologic ilustrat, 2003.Dobrogea – teritoriu unde există dovezi de locuire de acum 120.000 de ani î.H.(Paleolitic). Cei mai vechilocuitori cunoscuţi după izvoare scrise au fost dacii şi celţii, parte a populaţiilor europene care locuiaucontinetul din Britania şi Spania de azi, până la Marea Neagră. În secolul al VIII-lea î.H. au venit, dinspreAsia, sciţii (migraţie de neolitic, civilizaţia calului), care s-au aşezat în vestul Mării Negre, Dobrogea de azi.Spre a rezista invaziilor – mai ales atacurilor persane, civilizaţia greacă (ionienii din Milet) a fondat, lanordul Greciei Magna, de-a lungul ţărmului Mării Negre, în veacul al VI-lea î.H., colonii importante:Histria, Tomis, Callatis, unele din ele pe locul unor vechi cetăţi dacice. În veacul al I d.H. Imperiul Roman aocupat Scythia Minor (Augustus, 27 d.H.), care, după divizarea Imperiului Roman, din veacul al IV-lea, arevenit Bizanţului. Acesta a înglobat-o în provincia romană Moesia. Până în acel moment există inventariatepe teritoriul Dobrogei de azi următoarele cetăţi: traco-dacice: Buteridava, Capidava, Dinogeţia, Mesembria,Genucla, Sagadava, Sucidava, Zaldapa; celtice: Argamum, Arrubium, Durostorum, Noviodunum; greceşti:Aegyssus, Apollonia, Axiopolis, Callatis, Tomis, Dyonisopolis, Halmiris, Heracleea, Histria, Stratonis;romane: Talamonium, Civitas Tropaeum. Ulterior, deşi creştină încă din veacul al II-lea d.H., apartenenţa eila un spaţiu cultural atât de vechi – se afla pe marele drum antic de la vikingi la greci, Drumulchihlimbarului) a fost multiplu contestată, religios ca şi geografic. Ea a aparţinut Imperiului Otoman, luiMircea cel Bătrân, a fost de mai multe ori împărţită între Bulgaria şi România, aşa cum este şi în prezent.Din punct de vedere etnic Dobrogea este cea ma bogată zonă: pe lângă români trăiesc greci, turci, tătari, 114
  • 115. ruşi, bulgari, italieni, evrei, armeni, ţigani ş.a., populaţii emigrate în diverse perioade istorice şi careconvieţuiesc în acest spaţiu, oferindu-i o mare bogăţie culturală. In plus, istoria atât de veche a ScythieiMinor a rămas până astăzi subiect cultural şi literar în dezbatere activă, nu în ultimul rând pentru că punedin nou în discuţie chestiunea originilor comune ale Europei, ca şi chestiunea creştinismului ca ax alconstrucţiei europene.Dobrogeanu-Gherea, Constantin – (nume la naştere Solomon Katz, în Ucraina Mihail Nikitici Kass, n. 21mai 1855, în satul Slavianka-Ekaterinoslav, azi în Ucraina – m. 7 mai 1920, Bucureşti) - scriitor şi fruntaşsocialist. A fost unul dintre membrii marcanţi ai Partidul Social Democrat Român, critic literar prodigios,cunoscut pentru polemica sa cu Titu Maiorescu. A obţinut cetăţenia română graţie susţinerii exprese a luiMaiorescu, atunci prim ministru. Acesta susţinea ideea artei pentru artă, în timp ce Gherea era adeptulteoriei artei cu tendinţă. L-a cunoscut pe Lev Troţki. Prin lucrarea sa, Neoiobăgia (Studiu economico-sociologic al problemei noastre agrare), 1910, devine unul dintre părinţii sociologiei din România. Fiul său,Alexandru Gherea, este unul dintre membrii fondatori ai Partidului Comunist Român. A fost adept alnarodnicismului şi precursor al sămănătorismului, jucând, totodată, un rol activ în mişcarea poporanistă. Adeţinut în proprietate restaurantul gării din Ploieşti. Articolul său fundamental rămâne Asupra criticii.Lucrări: Personalitatea şi morala în artă, Tendenţionismul şi tezismul în artă; Decepţionismul în literaturaromână; Cauza pesimismului în literatură şi viaţă; Asupra criticii metafizice şi celei ştiinţifice; Asupraesteticii metafizice şi ştiinţifice; Idealurile sociale şi arta; Asupra mişcării literare şi ştiinţifice; Muncacreatoare şi munca-exerciţiu; Dl. Panu asupra criticii şi literaturii. Membru post-mortem al AcademieiRomâne (1948).Dobronravov, Leonid (nume la naştere: Leon Donici, n. 5 iunie 1887, Chişinău – m. 26 mai 1926, Paris) -scriitor. După mamă era din familia lui Alexandru Donici. A învăţat mai întâi la şcoala primară, apoi atrecut prin clasele şcolii duhovniceşti, şi-a continuat studiile la Seminarul Teologic din Chişinău. A locuit laPetersburg până în 1918, fiind prieten cu Kerenski. A revenit apoi în Moldova. Lucrări: Noul seminar, 1913;Apele mici, roman, 1914; Revoluţia rusă, studiu, Bucureşti, 1923. A fost reînhumat la Chişinău, graţieinsistenţelor lui Octavian Goga şi Nichifor Crainic, în 1943.Doinaş, Şt(efan) Aug(ustin) (nume la naştere Ştefan Popa, n. 26 aprilie 1922, Caporal Alexa, jud. Arad -m. 25 mai 2002, Bucureşti) - poet. A urmat Facultatea de Litere şi Filosofie din Cluj, neterminată dinpricina războiului. A făcut parte din Cercul literar de la Sibiu (1943), prieten cu Ion Caraion. După operioadă când a profesat în satul natal, a devenit colaborator la diverse publicaţii literare. Redactor la„Secolul 20". Senator al României din partea PNŢCD (1992-1996). În 1947 a primit premiul E. Lovinescual Editurii Fundaţiilor Regale pentru volumul în manuscris Alfabet poetic. A scris lirică de meditaţie desprecondiţia umană, timp, artă: Cartea mareelor, 1964, debut; Omul cu compasul, 1966; Seminţia lui Laokoon,1967; Ipostaze, 1968, Premiul Academiei; Alter ego, 1970, Premiul Comitetului de Stat pentru Cultură şiArtă; Papirus, 1974; Anotimpul discret, 1975, Premiul Uniunii Scriitorilor; Alfabet poetic, 1978, PremiulUniunii Scriitorilor; Vânătoare cu şoim, 1985; Atlas de sunete fundamentale, 1988; Interiorul unui poem,1990; Arie şi ecou, 1992; Născut în Utopia, 1992; Psalmi, 1997. A tradus Goethe – Faust, 1982, PremiulSpecial al Uniunii Scriitorilor. A publicat şi eseuri: Lampa lui Diogene, 1970; Poezie şi modă poetică, 1972;Orfeu şi tentaţia realului, 1974; Lectura poeziei, 1980; Măştile adevărului poetic, 1992. Membru alAcademiei Române (1992).Dolënga, Lotis (nume la naştere Elisabeta Eliade, n. 1905, Bălţi, Basarabia – m. 1961, Bucureşti) – poetă. Acopilărit şi a studiat în Franţa. Şi-a definitivat studiile în România. Şi-a legat destinul de oraşul Bălţi, unde afuncţionat, până în 1940, ca profesoară de limba franceză la liceul de fete. A scris în limbile română şifranceză. Considerată o Elena Farago basarabeană, a colaborat la revistele: ”Poetul”, “Moldova de laNistru”, “Flori de stepă”, “Itinerar”, “Bugeacul”, “Viaţa Basarabiei”, “L’Independance roumaine”, “LaRoumaine” ş.a. A început să scrie de la vârsta de 12 ani. A publicat în limba franceză volumele Le Luthbrisé, L’idyle d’un poet, A l’inconu (1929). În limba română a publicat volume de versuri: Simfoniaamurgului, Petale de crizanteme (1937), Cartea ultimelor vise (Bălţi, 1940), Picături de tristeţe (Bucureşti, 115
  • 116. 1940), Slove de jar (Bucureşti, 1941), Flori albastre (1942). Autoare a romanului În ghearele vulturului(1937). După 1945 rămasă la Bucureşti.Dolgan, Mihail (n. 5 februarie 1939, Rediu Mare, jud. Soroca, Basarabia) – critic şi istoric literar. Aabsolvit Facultatea de Istorie şi Filologie a Universităţii de Stat din Chişinău (1958–1963). Angajat cacercetător ştiinţific la Institutul de Limbă şi Literatură al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (azi Institutul deFilologie), devine şef al Sectorului de literatură română contemporană (din 1987), şef al Catedrei deliteratura română şi teorie literară la Universitatea de Stat. Lucrări: Idee şi imagine poetică (debut editorial,1971), Metafora poetică şi semnificaţiile ei în poezia sovietică moldovenească (1974), Conştiinţa civică apoeziei contemporane (1976), Crez şi măiestrie artistică (1982), Responsabilitatea cuvântului critic (1987),Poezia: adevăr artistic şi angajare socială (1988), Grigore Vieru, adevăratul (2004), Poeziacontemporană, mod de existenţă în metaforă şi idee (2007) ş.a. Deţine Medalia guveramentală MihaiEminescu (1996), Premiul Prezidiului Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1999), medalia D. Cantemir aaceleiaşi instituţii (2009). Este membru de onoare al Centrului de studii Ştefan cel Mare şi Sfânt (Botoşani,2001), membru al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (2008).Doncev, Ioan (n. 1818, Chişinău, Basarabia – m. 1885, Chişinău) – pedagog. A absolvit Liceul regional dinChişinău. A fost profesor de istorie, geografie, limba latină şi aritmetică la Şcoala judeţeană din Bender(Tighina). În 1847 a predat limba română la Şcoala judeţeană din Chişinău, iar între 1853–1865 la Liceulregional din aceeaşi localitate. A ocupat, ulterior, funcţia de director al azilului de copii Balş. Manuale:Cursul primitiv de limba română compus pentru şcolile elementare şi 4 clase gimnaziale (1865) şi Abecedaromână pentru şcolile elementare (1865), Noutăţi gramaticale pentru îndeletnicirile practice şi studiulprimitiv al limbii române (culegere), Convorbiri şi cuvinte informative ruso-române cu întrebuinţarealiterelor ruseşti şi în text a informaţiilor şi cuvintelor româneşti pentru convorbiri (1867). Acestea suntprimele manuale de limba şi literatura română editate în Basarabia cu litere latine.Donici, Alexandru (Alecu) (n. 1806, Bezin, azi Donici, Orhei, Basarabia - m. 20 octombrie 1866, PiatraNeamţ) – poet. A făcut Liceul Militar la Petersburg şi a fost locotenent la Ekaterinburg (azi Sverdlovsk). Şi-a dat demisia în 1826 şi a plecat la Iaşi, iar în 1841 la Piatra Neamţ, ca magistrat. A fost şi proprietar detipografie. Unul dintre cei mai buni fabulişti români. A fost influenţat de Krâlov. A scris Fabule, 1840. Atradus din Puşkin şi Antioh Cantemir.Dorian, Dorel (n. 1930, Piatra Neamţ ) – scriitor. Redactor şef al publicaţiei „Realitatea evreiască”,Bucureşti. Deputat în Parlamentul României (din 1995, ca reprezentant al minorităţii evreieşti). Lucrări: N-au înflorit încă merii, proză, 1955; Dacă vei fi întrebat, teatru, 1959; Secunda 58, teatru, 1960. Ale piese deteatru: De n-ar fi iubirile, Oricât ar părea de ciudat, Ninge la Ecuator, Corigenţa la dragoste, Joc dublu,Teatru cu bile. A scris şi romane poliţiste ori de anticipaţie: Ficţiuni pentru revolver şi orchestră,Anchetatorul SF şi forţele oculte, Secolul XX, ultimul sfert de oră, Paranormal 2000.Dosoftei (nume la naştere: Dimitrie Borâlă, n. 26 octombrie 1624, Suceava - m. 13 decembrie 1693,Zołkiew, Polonia, azi Nesterov, Ucraina ) - cărturar. A făcut Şcoala Domnească la Trei Ierarhi, fiindinfluenţat de Varlaam. Călugărit la Probota (1648). A fost mitropolitul Moldovei (1671-1674; 1675-1686).A făcut politică antiturcească şi filo-polonă. După bătălia de la Stănileşti a fugit în Polonia cu arhivele dedocumente ale ţării, ajunse apoi la Petersburg (după ce Polonia a fost luată de ruşi. Aflate în prezent laBiblioteca Saltâkov Scedrin şi opisate sub numele Arhivele Polone). A fost excomunicat de patriarhulortodox al Constantinopolului. A înfiinţat, cu sprijinul Patriarhiei din Moscova, o tipografie la Trei Ierarhi şie considerat creator al versului cult românesc prin traducerea Psaltirei pre versuri tocmită, Uniew, 1673,prima traducere în versuri a acestei lucrări în Răsăritul ortodox, pentru care a consultat o ediţie grecească aVulgatei şi Psaltirea în versuri a lui Jan Kochanowski. A mai scris versuri originale la stema Moldovei:Stihuri la luminatul herb a Ţării Moldovei, care prefaţează Psaltirea, 1673, a tradus un fragment din drama 116
  • 117. Erofile a cretanului Chortasis şi, pentru prima oară în româneşte, Istoriile lui Herodot.Dragomir, Mihu (nume la naştere: Mihail C. Dragomirescu, n. 24 aprilie 1919, Brăila - m. 9 aprilie 1964,Bucureşti) - poet. A făcut studii la Academia Comercială din Bucureşti. A fost redactor la „Viaţaromânească" şi redactor şef la „Luceafărul". A scris poeme romantice, dominate de sentimentul naturii şiistoriei, în spirit umanist şi ironic: Rugă de ateu, adică vorbe despre orânduieli şi cârmuitori, 1938; Stelelepăcii, 1952, Premiul de Stat; Războiul, 1955, Premiul de Stat; Şarpele fantastic, 1965, postum. A tradus dinK. Simonov, J. Steinbeck, A. S. Puşkin, H. Wells, E. A. Poe ş.a.Dragomirescu, Mihail (n. 22 martie 1868, Plătăreşti, Călăraşi - m. 25 noiembrie 1942, Bucureşti) -estetician, teoretician şi critic literar. Urmează studiile liceale la Liceul „Gh. Lazăr” şi la Colegiul Sf. Savadin Bucureşti. A absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti. Devine discipolul luiTitu Maiorescu, de care se desparte ulterior. În 1895 este numit conferenţiar de estetică la Universitatea dinBucureşti, iar în 1906 profesor titular la Catedra de literatură română a Facultăţii de Litere şi Filosofie dinBucureşti. Organizează Seminarul de Literatură, transformat în Institutul de Literatură. A condus revistele„Convorbiri critice”, „Ritmul vremii”, „Falanga”, în paginile cărora a combătut, de pe poziţiile criticiiraţionaliste, atât sămănătorismul, cât şi simbolismul şi modernismul. Adept al esteticii integraliste, consideracapodopera o specie ghidată de reguli, înglobând astfel în mod rigid arta în sfera ştiinţei. Lucrări: Critica„ştiinţifică” şi Eminescu, 1895; Critica dramatică, 1904; Teoria poeziei, 1906; Ştiinţa literaturii, 1926; Lascience de la littérature, vol. I-III, Paris, 1928-1929, vol. IV, 1938; Critică - directive literare, vol. I, 1927,vol. II, 1928; Integralismul (dialoguri filosofice), 1929; Sămănătorism, poporanism, criticism, 1934;Scrieri critice şi estetice, ediţie îngrijită, cu note şi comentarii de Z. Ornea şi Gh. Stroia, 1969. Membru deonoare (1938) al Academiei Române.Drama - este o specie a genului dramatic caracterizată prin ilustrarea unor întâmplări ce par reale, într-unconflict complex şi puternic între personaje, cu întâmplari şi situaţii existenţiale-limită, pe care eroii luptă săle depăşească. Trilogia istorică a lui B. Şt. Delavrancea de pildă, este formată din drame.Drăgan, Iosif Constantin (n. 20 iunie 1917, Lugoj – 22 august 2008, Palma de Majorca) – eseist. Aabsolvit Dreptul la Bucureşti şi s-a specializat la Roma. Adept al politicii lui Ion Antonescu, membru alGărzii de Fier. Rămas în Italia după război, a întemeiat Compania Butan Gas. A înfiinţat un Centru de StudiiIstorice la Veneţia, care se ocupă, în principal, de tracologie, ca şi de afirmarea priorităţilor româneşti înmaterie de economie şi cultură. Deţine Editura Nagard. Între altele, susţinător al teoriei protocronismuluicultivat de cercul „Luceafărului” în anii ’80 ai veacului XX. Editează „European Bulletin” (din 1950), „Noi,tracii”. A colaborat din 1976 cu Guvernul României, publicând cărţi şi în România. După 1989 a înfiinţatUniversitatea Europeană Iosif Constantin Drăgan la Lugoj, un post de televiziune al Universităţii dinCraiova, iar Fundaţia Iosif Constantin Drăgan a finanţat sculptarea, pe faţada versantului românesc almuntelui aflat pe Dunăre, la Cazane, a efigiei lui Decebal. Lucrări: Noi, tracii, 1976; Antonescu. MareşalulRomâniei şi războaiele de reîntregire, vol.I-IV, Veneţia, Editura Nagard, 1986-1990; Odobleja: apariţiaciberneticii generalizate pe pământ românesc. O evaluare, 1993; Imperiul romano-trac, 2000; Prin Europa,5 vol., 2005.Drăganu, Nicolae (n. 18 februarie 1884, Zagra, judeţul Bistriţa-Năsăud - m. 18 decembrie 1939, Cluj) -filolog, lingvist şi istoric literar. Bursier din fondurile grănicereşti, studiază filologia clasică şi limba românăla Universitatea din Budapesta. Doctor în filologie română cu teza Compunerea cuvintelor româneşti(1906). Obţine atestatul în limba şi literatura latină, greacă şi română, fiind promovat profesor ordinar laliceul din Năsăud. Este abilitat docent la Universitatea din Cluj (1916), iar după Marea Unire participă lareorganizarea acesteia. Profesor de limba şi literatura română veche la Facultatea de Litere şi Filosofie dinCluj. Face parte din colectivul Muzeului Limbii Române, întemeiat de Sextil Puşcariu, la Cluj, în 1919,unde participă la elaborarea Dicţionarului limbii române. Preocupări de filologie, lexicologie, onomastică,sintaxă şi istorie literară. Primar al municipiului Cluj între anii 1933-1938. Lucrări: Două manuscriptevechi. Codicele Teodorescu şi Codicele Marţian, Bucureşti, 1914; Toponimie şi istorie, Cluj, 1928; 117
  • 118. Românii în veacurile IX - XIV pe baza toponimiei şi a onomasticei, Bucureşti, 1933; Histoire de lalittérature roumaine de Transylvanie des origines à la fin du XVIII-e siècle, Bucureşti, 1938; Morfemeleromâneşti ale complementului în acuzativ şi vechimea lor, Bucureşti, 1943; Istoria sintaxei, 1945;Elemente de sintaxă a limbii române, 1945; Membru al Academiei Române (1939). „Dreptatea" (1977-1998) - trimestrial, New York. Oficios al Partidului Naţional Ţărănesc din America.Editor Dean Milhovan Mitu, originar din Voivodina. Din 1990 a apărut la Bucureşti o publicaţie cu acelaşititlu, lunară, organ al Partidului Naţional Ţărănesc din România. A scris cronică literară referitoare la creaţiadiasporei româneşti din America..„Drepturile omului” (1885, 1888-1889, Bucureşti) – cotidian condus pe rând de C. Bacalbaşa, Al. Brăescu,C. Mille menit să popularizeze ideile socialiste, mai ales în zona culturii. Rubrica literară era susţinută de C.Dobrogeanu-Gherea. Constantin Mille a publicat articole teoretice legate de relaţia politică-literatură.Drimba, Ovidiu (n. septembrie 1919, Marginea, jud. Bihor) – istoric literar. A absolvit Facultatea de Litereşi Filosofie a Universităţii din Cluj, secţia italiană-franceză. Specializare ca profesor asociat la Universitateadin Torino. Profesor la IATC Bucureşti. Contribuţii în domeniul istoriei teatrului românesc. Lucrări: Filosofialui Blaga, 1944; Pagini despre cultura europeană, 1945; Don Quijote, sensul eroului şi semnificaţia operei, 1955; Ghid deliteratură universală. Scriitori, cărţi, personaje, 1969; Istoria culturii şi civilizaţiei, 4 vol., 1984-1994; Istoria teatrului universal,2000. Distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor.Drouhet, Charles (n. 1879, Bârlad - m. 8 ianuarie 1940, Bucureşti) - comparatist. Descendent al uneifamilii de revoluţionari francezi refugiată în Moldova. A absolvit Literele şi Filosofia la Bucureşti. Profesorla Universitatea din Bucureşti. A scris studii comparatiste: Modelele franceze ale teatrului lui Alecsandri,1913-1914; Izvoarele de inspiraţie din poezia ‘O fată tânără pe patul morţii’ a lui Bolintineanu, 1913. Afost mentorul comparatistului Basil Munteanu, plecat la Paris, prieten cu Paul Hazard.Druţă, Boris (n. 5 februarie 1955, Ineşti, rn. Teleneşti, rn. Orhei, Republica Moldova) – scriitor. Foloseşteşi pseudonimul Inereanu. A absolvit Dreptul la Universitatea de Stat din Chişinău. Membru al UniuniiScriitorilor din Moldova. Adept al sincronismului literaturii din Moldova cu marea literatură universală şiinteresat de raportul dintre minorităţi şi majoritate în ansamblul culturii. Lucrări: La Ineasca, 1989; Un jazzpentru mileniul trei, 1999; Copiii serenadelor, 2000; Între viaţă şi moarte, 2001; Luciana, 2002; Madonadin Ineasca, 2004. Membru al Uniunii Ziarişltilor şi al Uniunii Scriitorilor din Moldova.Druţă, Ion (n. 3 septembrie 1928, Horodişte, jud. Soroca, azi Donduşeni, Republica Moldova) - prozator. Aabsolvit o şcoală de silvicultură la Chişinău. Redactor la publicaţia „Ţăranul sovietic". Apoi a terminatŞcoala de literatură din Moscova şi s-a stabilit acolo din 1957. Debut editorial cu volumul de nuvele La noiîn sat, 1952. Considerat cel mai solid prozator contemporan al Republicii Moldova. Proza sa, în linia luiSadoveanu şi Rebreanu, are în centrul atenţiei satul românesc etern: Frunze de dor, 1957; Povara bunătăţiinoastre, 1961-1967, apărut şi în România, colecţia BPT, 1992; Balade din câmpie, 1963, Premiul de Stat alRSS Moldova; Întoarcerea ţărânei în pământ, 1969; Clopotniţa, 1973; Biserica Albă, 1983. A scris şiteatru: Casa mare, 1959; Ultima lună de toamnă, 1965, scenariu de film distins cu Crucea Sudului laFestivalul Internaţional de la Mar del Plata, Argentina; Doina, 1968; Păsările tinereţii noastre, 1972;Horea, 1973; Tot ce-avem mai sfânt, 1974; Cervus divinus, 1977. A scris, de asemenea, eseuri: Eminescu,poet naţional, 1970; Pământul, apa şi virgulele, 1987. În 1988 a primit titlul de Scriitor al Poporului dinRSSM, Ordinul Lenin şi i-a apărut la Bucureşti o selecţie cuprinzând Clopotniţa, Horodişte, Ultima lună detoamnă. Membru de onoare al Academiei Române (1990).Dubinovschi, Lazăr (n. 1 mai 1910, Făleşti, Basarabia – m. 1982, Chişinău) – sculptor. Evreu ca etnie. S-aformat la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, avându-i drept mentori pe maeştrii Dimitrie Paciurea 118
  • 119. şi Oscar Han, apoi la Paris, în 1929 luând lecţii de modelaj de la celebrul sculptor Antoine Bourdelle (1861–1929). Lucrări: M. Eminescu, D. Cantemir, M. Costin, A. Şciusev, O. Dain, toate busturi; sculpturi alegorice– Tinereţe, Răscoala; monumente - Grigori Kotovski, Strâmbă-Lemne; Portretul pictorului Corneliu Baba(1960), Ţesătoarele din Tiraspol (1962), Portretul lui Dimitrie Cantemir (1973). Membru fondator alUniunii Artiştilor Plastici din Moldova (1945). A fost membru corespondent al Academiei de Arte dinURSS (1954), Artist al Poporului din RSSM (1963), laureat al Premiului de Stat al Republicii (1970).Dulfu, Petre (n. 10 martie 1856, Tohat, jud. Sălaj - m. 31 octombrie 1953, Bucureşti) - scriitor „poporal". Acules şi a prelucrat în versuri basme populare: Isprăvile lui Păcală, 1894; Gruia lui Novac, 1913; Povestealui Făt Frumos, 1919; Ion Săracul şi alte poveşti, 1923 ş.a.Dumbrăveanu, Anghel (n. 21 noiembrie 1933, Dobroteasa, jud. Olt; nume la naştere: Anghel Bacşiş) -poet. A absolvit Filologia la Timişoara. A fost redactor şef adjunct la revista „Orizont". După 1989 a lucratla Muzeul Literaturii Române din Bucureşti şi a scos, împreună cu Mircea Tomuş, revista „Rostirearomânească” (2000). Scrie o poezie a integrării fiinţei în ciclul elementelor: Fluviile visează oceanul, 1961;Pământul şi fructele, 1964; Iluminările mării, 1967; Oase de corăbii, 1968; Singurătatea amiezii, 1973;Chemarea mărilor, 1976; Tematica umbrei, 1982, Premiul Uniunii Scriitorilor; Iarna imperială, 1986;Cartea retorilor, 1989. A făcut şi exerciţiul prozei: Călătorie neterminată, 1988; Capcane şi visuri, 1992.Dumitrescu-Buşulenga, Zoe – (n. 20 august 1920, Bucureşti - m. 5 mai 2006, Mănăstirea Văratec, Neamţ)- critic şi istoric literar, eseist. A absolvit Şcoala Centrală din Bucureşti. Studii muzicale la ConservatorulPro-Arte, studii juridice şi filologice (anglo-germanistică, istoria artelor). Din 1973 director al Institutului deIstorie şi Teorie Literară George Călinescu din Bucureşti, profesor la Universitatea din Bucureşti. Directoral Şcolii Române din Roma (Accademia di Romania, 1991-1997), director al “Revistei de istorie şi teorieliterară” şi al revistei Synthesis”. Lucrări: Studii de istorie a culturii: Ion Creangă, 1963; Eminescu, 1964;Surorile Brontë, 1967; Sofocle şi condiţia umană, 1974; Eminescu - cultură şi creaţie, 1976; Renaşterea,umanismul şi destinul artelor, 1975; Eminescu şi romantismul german, 1986 ed. a II-a, 1999); Eminescu.Viaţă - Creaţie - Cultură, 1989; studii de comparatistică: Renaşterea, umanismul, şi dialogul artelor, 1971;Valori şi echivalenţe umanistice, excurs critic şi comparatist, 1973; memorii: Caietul de la Văratec.Convorbiri şi cuvinte de folos, 2007. A primit Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România (1986,1989), Premiul internaţional Herder (1988), Premiul Adelaide Ristori (1993), Ordine al Merito dellaRepublica Italiana în grad de Comandor (1978) şi în grad de Grande Ufficiale (1996), Ordinul bulgar Sf.Metodiu şi Chiril (1977), Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Ofiţer (2003). Membru în ComitetulExecutiv al Asociaţiei Internaţionale de Literatură Comparată (1973-1979), membră a Academiei de Ştiinţeşi Studii Europene din Franţa, membră la Academia Europaea din Londra (1993). Membru al AcademieiRomâne (1990) şi vicepreşedintă a ei (1990-1994), preşedinte al secţiei de Filologie şi Literatură.Dumitrescu, Geo (prenume la naştere: Gheorghe, n. 18 mai 1920, Bucureşti – m. 8 septembrie 2004,Bucureşti) - poet. A absolvit Literele la Bucureşti. A iniţiat şi condus revista „Albatros" (1941) şi cercul cuacelaşi nume şi a fost redactor la „Almanahul literar", „Gazeta literară", redactor şef fondator la „Românialiterară". Secretar al PEN Clubului (din 1966). A scris poeme nonconformiste, lirică de frondă, antiermetică:Aritmetică, 1941, debut; Libertatea de a trage cu puşca, 1946, Premiul Fundaţiilor Regale pentru tineriiscriitori; Aventuri lirice, 1963, Premiul Uniunii Scriitorilor; Jurnal de campanie, 1975; Africa de sub frunte,1978; Biliard, 1981; Aş putea să arăt cum creşte iarba, 1989. Secretar al PEN-Clubului din RomâniaMembru corespondent al Academiei Române din anul 1993. A fost distins cu mai multe distincţii,încununate cu Premiul pentru Opera Omnia al Uniunii Scriitorilor în anul 2000. Membru corespondent alAcademiei Române, 1993.Dumitrescu-Iaşi, Constantin (n. 25 februarie 1849, Iaşi - m. 16 aprilie 1925, Turnu Severin) - estetician. Aabsolvit Literele şi Filosofia la Iaşi şi a studiat Filosofia la Berlin şi Leipzig. Profesor la Universitatea dinIaşi şi Bucureşti, rector al Univeristăţii din Bucureşti, director al Bibliotecii Universitare din Bucureşti. A 119
  • 120. contribuit la reforma învăţământului mediu şi superior din 1898. A fost influenţat de pozitivism şievoluţionism. A scris studii de sociologie literară în română şi germană: Der Schönheitsbegriff (Conceptulde frumos), 1895.Dumitriu, Dana (n. 9 septembrie 1943, - m. 10 octombrie 1987, Bucureşti) – critic literar şi prozator. Aabsolvit Filologia la Bucureşti. A lucrat la „România literară”. Lucrări: Alexandru Macedonski, eseu, 1972;Intoarcerea lui Pascal, roman, 1979; Prinţul Ghica, 3 vol. 1982, Premiul Uniunii Scriitorilor.Dumitriu, Petru (n. 8 mai 1924, Baziaş - m. 6 aprilie 2002, Metz, Franţa) - prozator. A început Filosofia lala Bucureşti şi a continuat la München (neterminată). Redactor la diverse publicaţii literare, şeful revistei„Viaţa românească”, director fondator al Editurii de Stat pentru Literatură şi Artă, a făcut să apară serianouă a Bibliotecii pentru Toţi. Stabilit în Germania în 1960 (primul val al emigraţiei din Est generat derăzboiul rece, cam odată cu regizorul Vaida, cu Ion Miloş), apoi în Franţa în 1988. Debutul său, Euridice • 8proze, 1947, a fost remarcat de G. Călinescu, Petru Comarnescu şi I. Negoiţescu. Bijuterii de familie, 1949,nuvelă, ia Premiul de Stat şi se face după ea un film (remake 1997, regia Lucian Pintilie). A publicat eseuri:Despre viaţă şi cărţi, 1954, care trasează programul literar al perioadei postbelice, transcris în proză, maiapoi, strălucit, de Marin Preda. Devine cunoscut cu nuvela Nopţile din iunie, 1951, Premiul de Stat şiromanul Pasărea furtunii, 1954 (o replică la Europolis de Jean Bart, cenzurat sever în toate cele cinci ediţiicare au apărut), Premiul de Stat şi mai ales prin Cronică de familie, 1955, extinsă în ediţia din 1957 la unsecol de istorie românească, 2000 de pagini, peste 400 de personaje. Continuarea ei, Colecţia de memorii,biografii şi autobiografii contemporane, care duce evenimentele istoriei româneşti până în 1954, lăsată înmanuscris la fuga din ţară a autorului, a fost publicată în rezumat, în franceză, cu titlul Incognito, 1962, apoirecuperată şi publicată în ediţia de Opere alese, 3 vol.(editată de Ecaterina Ţarălungă) A continuat să scrieproză cu accentuată tentă ideatică şi după plecarea din ţară: Rendez vous au Jugement dernier (Întâlnire laJudecata de apoi), 1961; LExtrême Occident (Extremul Occident), 1964; Les Initiés (Iniţiaţii), 1966; LeSourire sarde (Surâsul sard), 1967; L Homme aux yeux gris (Omul cu ochi cenuşii), 1968-1969. Franţa i-arefuzat cetăţenia în urma denunţului făcut de Mircea Eliade către Gallimard, la sugestia Monicăi Lovinescu,după date primite de la Comitetul Naţional Român al lui Vişoianu, că a fost trimis de comnişti spre afragmenta emigraţia română. Mărturisirea a fost făcută, cu regretele de rigoare, chiar de Cristinel Eliade(Mircea Eliade îi fusese coleg de facultate la Bucureşti, ambii elevii lui Nae Ionescu), lui Ion Caraion, care apublicat-o în memoriile sale, iar scrisorile incriminatoare ale lui Vişoianu au fost publicate de Radu Florescuîn SUA (revista „Culisele politicii”, 2002, San Francisco). N-a scris nimic vreme de un deceniu, continuândapoi, puţin înainte, dar mai ales după trecerea la catolicism (1984) cu o proză a speranţei de mântuire: AuDieu inconnu (Dumnezeului necunoscut, autobiografie spirituală), 1979; Zéro ou le point du depart (Zerosau punctul de plecare), 1981; Walkie-talkie: marcher vers Dieu, parler à Dieu (Walkie-talkie: să mergispre Dumnezeu, să-i vorbeşti lui Dumnezeu), 1983; Je nai autre bonheur que toi (N-am altă fericire decâtpe tine), 1984. Romanele La Liberté (1983) şi La Moisson (Secerişul), 1989, ca şi povestirile Monsemblable, mon frère - Semenul meu, fratele meu, 1983; Les amours singulièrs (Iubiri fără seamăn), 1990regăsesc coordonatele de bază ale creaţiei mai de tinereţe şi atestă o identificare a biografiei de fapt cubiografia de creaţie. Este cel mai important prozator pe care l-a avut România veacului XX. A primit dedouă ori Premiul de Stat, Ordinul Muncii clasa a II-a. Membru de onoare al Academiei Române (1993), dari s-a refuzat revenirea la cetăţenia română.Dunca-Şchiau, Constanţa (nume la naştere Constanţa Dunca, măritată Şchiau, a semnat şi cu pseudonimulCamille d’Alb, n. 16 februarie 1843, Botoşani – m. 1923, Bucureşti) – scriitoare. A absolvit College deFrance şi s-a specializat în pedagogie la Viena. Feministă, a obţinut de la Al. I. Cuza acordul pentruînfiinţarea unei şcoli pentru fete, a organizat Şcoala Centrală de fete din Bucureşti, unde a fost profesoară. Afăcut parte din cercul „Convorbirilor literare”. A fost una dintre primele scriitoare feministe la noi. Lucrări:Eléna (în franceză), roman, 1862; Omul negru, 1863; Fiicele poporului, 1864, premiată de Al. I. Cuza;Martira inimei, 1870; Feminismul în România, 1904. A tradus din Malherbe, Ossian, Puşkin. 120
  • 121. Duţescu, Dan (n. 22 octombrie 1918, Bucureşti - m. 26 septembrie 1992, Bucureşti) – traducător, lingvist.A făcut parte din organizaţia Amicii Statelor Unite (1926-1941; 1945-1947), alături de Petru Comarnescu,Dimitrie Gusti, Ion Caraion. Profesor la Facultatea de Engleză, Universitatea Bucureşti. După 1989coordonator al lucrărilor Editurii Teora, specialitatea engleză. A făcut o serie impresionantă de dicţionareromâno-engleze, pentru uzul elevilor şi al specialiştilor pe diverse domenii. A scris Engleza fără profesor(cu Leon Leviţki), Umor englezesc, a tradus 108 poeţi în Romanian Poems, 1982; Rudyard Kipling –Cartea junglei; John Elsom – Împreună cu Shakespeare, 1994, postum. Retroversiuni din Ion Alexandru –Poems; Ana Blandiana, Maria Banuş – Demon in Brackets (Demon între paranteze), 1994, postum.Duţu, Alexandru (n. 2 septembrie 1928, Bucureşti - m. 17 ianuarie 1999, Bucureşti) - comparatist.Absolvent al Facultăţii de Litere şi Filosofie, ca şi al Teologiei, la Bucureşti. Cercetător şi apoi director(1963-1997) al Institutului de Studii Sud-Est Europene şi profesor la Universitatea din Bucureşti. Creatorulşcolii româneşti de istoria ideilor şi mentalităţilor. A scris studii comparatiste: Ecouri iberice şi hispano-americane în România, 1959; Shakespeare în România, 1964; Coordonate ale culturii româneşti în secolulal XVIII-lea (1700-1821), 1968; Sinteză şi originalitate în cultura română (1650-1848), 1972; Umaniştiiromâni şi cultura europeană, 1974, Premiul Academiei; Cultura română în civilizaţia europeană modernă,1978; Literatura comparată şi istoria mentalităţilor, 1982; Ideea de Europa şi evoluţia construcţieieuropene, 1999.E"Echinox" (din 1969) - lunar, Cluj. Revistă studenţească de cultură editată de Consiliul Uniunii AsociaţiilorStudenţilor Comnunişti din România (până în 1989), apoi de Asociaţia Studenţilor din Cluj. Redactori şefinotabili: Eugen Uricariu, Ion Pop, Marian Papahagi ş.a. Au lucrat ca redactori: Dinu Flămând, Radu G.Ţeposu, Luminiţa Urs, Ion Vartic, Dan Şeuleanu, Aurel Şorobetea ş.a. Din 1990 şi editură cu acelaşi nume,fondată de †Marian Papahagi şi Eugen Pop (în prezent director).Editura Albatros (din 1969) – apărută ca editură pentru tineret. A moştenit colecţiile pentru tineret aleEditurii de Stat pentru Literatură şi Artă. Condusă de scriitorul Mircea Sîntimbreanu până în 1989, deGeorgeta Dimisianu după 1989. Editura a dispărut în 2009. Colecţiile editurii au fost: Atlas; Aventura; Cărţipentru bacalaureat; Cele mai frumoase poezii; Cogito; Colocviile Adolescenţei; Contemporanul nostru;Cristal; Cutezătorii; De la 5 la 9; Dicţionarele Albatros; Enigma; Fantastic Club; Lyceum; Memoriapămantului românesc; Micul ghid; Monografii; Texte comentate. Axată pe promovarea literaturii române,mai ales pentru tineri, cu accent deci pe fenomenul contemporan, este editura care publică mai cu deosebiredebutanţi, dar şi valorifică textele interzise înainte de 1989.Editura Cartea Românească (1919-1948; din 1969, Bucureşti) apărută ca editură pentru promovareascrisului românesc, a reapărut ca editură a Uniunii Scriitorilor pe structura Editurii pentru Literatură şi Artăa Uniunii Scriitorilor, ea moşteneşte doar numele editurii existente înainte de primul război mondial.Promovează în special cărţile membrilor săi, dar, mai ales după 1989, publică şi alte colecţii, care ilustreazădeopotrivă polimorfismul literaturii române produse în ţară ca şi în diaspora. Până în 1980 editura a fostcondusă de prozatorul Marin Preda, apoi de george Bălăiţă, Magdalena Popescu Bedrosian şi, după 1989, decriticul Dan Cristea, întors din emigraţie. Colecţii noi ale editurii: Syracuza, Micromegas, Mari scriitoriromâni, Teatru, Critică/Eseu.Editura Cartea Rusă (din 1945-1957) – apărută ca o editură de propagandă a noului regim, dar, mai cudeosebire, a scrierilor din URSS, editura a publicat nu doar lliteratură (traduceri), ci, mai ales, lucrăripolitice în ediţii de opere: clasicii marxism-leninismului, Stalin, romanele-fluviu ale literaturii sovietice, 121
  • 122. scriitorii cei mai angajaţi politic din ţările socialiste, scriitorii comunişti din lume: Maxim Gorki, KonstantinSimonov, Mihail Şolohov, Vera Panova, Hertzen, Dobroliubov, Belinski, Cernâşevski, VsevolodVişnevski, Konstantin Fedin ş.a. Editura s-a unit cu ESPLA în 1957, o parte din patrimoniul ei fiind însăpreluat şi de nou înfiinţatul Muzeu al Literaturii Române, format, la rândul lui, prin preluarea patrimoniuluiMuzeului Româno-Rus.Editura Dacia (din 1965) – apărută la Cluj odată cu toate celelalte edituri judeţene :Junimea – Iaşi, ScrisulRomânesc – Craiova etc., din trunchiul iniţial al ESPLA, ea promovează valorile culturii scrise din teritoriu,fie că aparţin majorităţii româneşti, fie minorităţilor etnico-religioase. Publică de asemenea cursuriuniversitare, lucrări de formare şi educaţie profesională, cărţi pentru copii, tineri şi maturi, acoperind astfelnecesităţile zonei, pe care editurile centrale specializate pe câte unul din aceste profile nu l-ar fi pututacoperi.Editura de Stat pentru Literatură şi Artă (1959-1968) - apărută după desfiinţarea Editurii FundaţieiRegale şi a editurilor particulare interbelice (Alcalay, 1886-1945; Casa Şcoalelor, 1896-1945; Socec,1856-1945; Cultura naţională ş.a. care aveau editură, librărie şi tipografie). Director fondator PetruDumitriu. Ea s-a împărţit în Editura pentru Literatură (din 1960) şi Editura pentru Literatură Universală (din1958), aceasta din urmă unită cu Editura Cartea rusă (1945-1957). În 1969 din Editura pentru Literatură auapărut o serie de edituri cu profile mai strict delimitate: Minerva (având colecţiile: B.P.T., Ediţii critice,Scrieri alese, Liceum, Universitas), Eminescu (colecţiile de autori români contemporani), Albatros (colecţiipentru pentru tineret), Ion Creangă (colecţii pentru pentru copii), Meridiane (colecţii de artă). Au apărut apoiedituri departamentale şi editurile din marile oraşe ale ţării. După 1989 sunt înregistrate în România peste2500 de edituri, cele mai multe particulare.Editura Didactică şi Pedagogică (din 1951) – editează şi comercializează manuale pentru învăţământulpreşcolar, primar, gimnazial, liceal, universitar, lucrări auxiliare, tratate, lucrări de metodică şi didactică,pedagogie, medicină, material didactic (hărţi, atlase, planşe), beletristică, dicţionare, manuale specialepentru persoane cu handicap şi alte lucrări. Dacă înainte de 1989 existau manuale unice pe ţară pentrufiecare profil de învăţământ, după 1989 editarea manualelor a început să se liciteze între această editură şiediturile particulare, mai ales în privinţa manualelor alternative, care au apărut ca urmare a diversificăriiînvăţământului românesc.Editura Humanitas (din 1990) - apărută pe structura şi bugetul Editurii Politice (director fondator WalterRoman), se ocupă de editarea cărţilor interzise, a cărţilor expuizate, a cărţilor cenzurate, a cărţilor arestate înfonduri speciale vreme de decenii. Humanitas aspiră să contribuie la renaşterea democraţiei în societatearomânească, aducând în spaţiul public marile idei din care s-au născut societăţile lumii moderne. Publicămanuale alternative, a înfiinţat o reţea de librării proprii. Privatizată după 1994, este din 2003 un holding,cuprinzând Editura Humanitas, Humanitas Educaţional (editor de manuale), Librăriile Humanitas,Humanitas Multimedia (carte pe suport electronic). Director Gabriel Liiceanu, unul dintre acţionar MonicaLovinescu.Editura Libertatea (din 1945, Pancevo, Voivodina) – casă de presă şi editură. Director Nicu Ciobanu.Revista “Libertatea” (tot din 1945) – săptămânal de cultură. La Editura Libertatea se tipăresc autori românidin Serbia şi Muntenegru, în română şi sârbo-croată, autori români din România şi din afara graniţelor,traduceri în sârbo-croată din autorii români clasici, literatură universală în română şi sârbo-croată. Apariţiirecente: Cornel Bălică - Recolta soarelui; Marius Mureşan - Dincolo de curcubeu; Olimpiu Baloş - Versuripentru mileniul trei; lon Flora - O epopee a formelor; Gligor Popi - Românii din Banatul Sârbesc însecolele XVIII-XX; Milan Nenadici - Imagine nocturnă - 3.000 de pagini pentru mileniul III - antologie descriitori români din Serbia şi Muntenegru.Editura Litera Internaţional (din 1989, Chişinău) – fondată de Anatol Vidraşcu. A debutat cu o colecţiepentru elevi, Biblioteca Şcolarului. Deţine în prezent două edituri (a doua la Bucureşti), două librării, o 122
  • 123. librărie virtuală şi 16 colecţii, fiind axată mai ales pe dicţionare, enciclopedii şi cărţi de turism, iar scopuldeclarat este acela de a favoriza cunoaşterea reciprocă a valorilor culturale create în cele două spaţiiromâneşti, sincronizare lor una cu alta, dar şi contactul lor cu valorile universale, cunoaşterea realizărilorromâneşti în spaţiul universal.Editura Minerva (din 1969, Bucureşti) – apărută din trunchiul ESPLA, editura a moştenit arhiva şi sediulEditurii Fundaţiilor Regale, predată la Arhivele Statului abia după 1975, când şi-a pierdut şi sediul. Apublicat colecţia opere alese, ediţii critice, ediţii în limbi străine ori bilingve, monografii, teze de doctorat,bibliografie şcolară, a avut colecţia Biblioteca pentru Toţi. Vândută fără licitare în 1997 unui editorparticular, care n-a reuşit s-o susţină, s-a reunit din anul 2000 cu o altă editură particulară, Aramis, ambeleavând apariţii sporadice pe piaţa românească.Editura pentru Literatură şi Artă a Uniunii Scriitorilor (1947-1959, Bucureşti) – a apărut ca urmare adesfiinţării Editurii Fundaţiilor Regale. A publicat scriitori români contemporani, clasicii care “sepotriveau” prin “mesajul” operei lor cu orânduirea socialistă, lucrări din domeniul artelor (care, după 1969,revin editurilor departamentale şi ale Uniunilor artisitice de creatori). O parte a patrimoniului său a revenitdupă 1969 Editurii Minerva, iar o alta Editurii Cartea Românească, devenită editură a Uniunii Scriitorilor.Editura pentru Literatură Universală (1958-1969, Bucureşti) – a desfăşurat o însemnată operă detraducere din toate literaturile cunoscute ale lumii, pe epoci, curente, ţări, adesea încercând să ofere toatăcreaţia importantă a unui mare autor: Shakespeare, Goethe, Cervantes etc. Existau echipe de traducători pelimbi de circulaţie, limbi rare etc Acest profil a fost preluat după 1969 de editura Univers (director RomulMunteanu, până în 1989, apoi Mircea Martin), dispărută şi ea odată cu Editura Minerva, prin absorbţie cuAramis, după 1997, deoarece avea acelaşi proprietar.Editura Polirom (din 1995, Iaşi) – editură cu profil enciclopedic apărută pe lângă tipografia din Iaşi, cufiliale la Bucureşti, Timişoara şi Chişinău. Acoperă peste 35 de domenii editoriale (literatură, eseu, jurnale,litere, filosofie, istorie, religie, psihologie, sociologie, politologie, pedagogie, asistenţă socială, studii de gen,Media, relaţii publice, Drept, limbi străine, informatică şi calculatoare, educaţional, economie şi afaceri,medicină, sănătate, practic), are mai mult de 55 de serii şi colecţii.Eftimiu, Victor (n. 24 ianuarie 1889, BoboshticÎ sau Boboşiţa, Macedonia - m. 27 noiembrie 1971,Bucureşti) - scriitor. Aromân. Se stabileşte în România în 1905. Călătoreşte mult, mai ales în Franţa. A fostdirector al Teatrului Naţional din Bucureşti (1920-1921; 1930; 1944-1945). A scris versuri, proză, teatru,publicistică, în total aproximativ o sută de volume. A introdus teatrul poetic la noi (după modelul luiFederico García Lorca în literatura spaniolă). Piesele de teatru au fost grupate de autor în şapte cicluri:legende româneşti, tragedii antice, drame medievale, tragicomedii ţărăneşti, comedii provinciale, satirebucureştene, piese cu subiecte „de peste hotare". Cele mai cunoscute sunt: Înşir-te mărgărite, 1911;Cocoşul negru, 1913; Ringala, 1915; Prometeu, 1920. Ca poet era clasicizant, cultivând, spre bătrâneţe, maiales sonetul: Oda limbei române, 1957, volum antologic. Proza nu atinge nivelul teatrului şi poeziei:Dragomirna, 1930, roman foileton şi nici memorialistica: Amintiri şi polemici • Oameni de teatru, 1965. Amai scris literatură pentru copii şi a tradus din Sofocle, Puşkin. Preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români(1944-1948) şi preşedinte de onoare al Uniunii Scritorilor (din 1972), preşedinte al secţiei române a PENClubului, membru al Academiei Române (1948), erou al Muncii Socialiste.Elegia este o specie a genului liric în care poetul îşi exprimă în mod direct sentimentele de tristeţemetafizică, de nostalgie, într-o gamă ascendentă mergând de la melancolie la nefercire. În literaturauniversală un cunoscut poet elegiac a fost R. M. Rilke, iar în literatura română Gr. Alexandrescu, HeliadeRădulescu. Dintre contemporani Nichita Stănescu a scris un volum de elegii.Eliade, Mircea (n. 13 martie/ 28 februarie 1907, Bucureşti - m. 22 aprilie 1986, Chicago) - scriitor, filozofşi istoric al religiilor. Devine elev al Colegiului Spiru Haret, fiind coleg cu Arşavir Acterian, Haig Acterian,Petre Viforeanu, Constantin Noica şi Barbu Brezianu. Este interesat de ştiinţele naturii şi de chimie, ca şi de 123
  • 124. ocultism, studiază lucrările lui Vasile Conta, Marcus Aurelius şi Epictet, citeşte lucrări de istorie şi înspecial pe Nicolae Iorga şi B.P. Hasdeu. S-a înscris la Facultatea de filosofie din Bucureşti, fiind coleg cuPetru Dumitriu. Deşi părerile posterităţii sunt împărţite, Nae Ionescu, profesorul său, a avut meritul denecontestat de a-l fi sprijinit. Obţinând o bursă particulară, începe să studieze limba sanscrită şi Yoga cuSurendranath Dasgupta, în India, Calcutta. Întors la Bucureşti, îşi dă doctoratul în filozofie cu o dizertaţiedespre Yoga. În 1933 capătă mare popularitate romanul Maitreyi, bazat pe experienţa din India şi pe dateautobiografice. Între 1932 şi 1943 publică mai multe volume de proză literară, eseuri şi lucrări ştiinţifice. Dela mijlocul anilor 30 a îmbrăţişat ideologia Mişcării Legionare, în cadrul căreia devine un activist cunoscut.Acest lucru s-a manifestat în mai multe articole pe care le-a scris pentru diferite publicaţii, printre care şiziarul oficial al Mişcării, "Buna Vestire", dar şi prin campania electorală pentru alegerile din decembrie1937. După război se stabileşte întâi în Franţa, apoi, după incidentul legat de cererea cetăţeniei franceze decătre Petru Dumitriu, când i-a cerut lui Gallimard, la sugestia Monicăi Lovinescu, să fie respinsă, deoarecear fi fost trimis de comunişti, se stabileşte la Chicago (la sugestia francezilor, care, după verificări,constataseră că ideea lui referitoare la Petru Dumitriu nu era adevărată), ca profesor de istorie comparată areligiilor la Universitatea Loyola. Naturalizat cetăţean american în 1966, a fost profesor la Universitatea dinChicago din 1957, titular al Catedrei Sewell L. Avery din 1962, onorat cu titlul de Distinguished ServiceProfessor. Autor a 30 de volume ştiinţifice, opere literare şi eseuri filozofice traduse în 18 limbi şi a circa1200 de articole şi recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate.Reputaţia sa creşte cufiecare an şi cu fiecare nouă lucrare apărută, devine membru în instituţii ilustre, primeşte mai multe titluri deDoctor Honoris Causa. Opere ştiinţifice - Yoga: Essai sur les origines de la mystique indienne (1936),Cosmologie şi alchimie babiloniană (1937), Comentarii la legenda meşterului Manole (1943), Traitédhistoire des religions (1949), Le Sacré et le Profane (1956), Aspects du mythe (1963), Le mythe deléternel retour (1969), Le Chamanisme et les Techniques archaïques de lextase (1974). Opere literare -Maitreyi (1933), Întoarcerea din rai (1934), Huliganii (1935), Domnişoara Christina (1936), Nuntă încer (1938), Pe strada Mântuleasa (1968), La ţigănci (1969), Noaptea de Sânziene (1971), Bătrânul şibirocratul (1974), Romanul adolescentului miop. Lucrările publicate în limba română - Romanuladolescentului miop, scris în 1927, publicat de Mircea Handoca abia în anul 1989; Gaudeamus, 1929 apărut2004. Lucrările publicate în limbi străine: Os Romenos, latinos do Oriente, 1943; Yoga, 1936 (teza dedoctorat); Tehnici ale Yoga, 1948 Yoga. Nemurire şi libertate, 1954; Făurari şi alchimişti, 1956. Operememorialistice - Jurnal, două volume (versiunea în limba română a fost restabilită de Mircea Handocapornind direct de la manuscris), Memorii, două volume, 1991; Jurnal portughez şi alte scrieri, 2006;Încercarea labirintului, 2000. Membru post mortem al Academiei Române (1990).Eliade, Pompiliu (n. 13 aprilie 1869, Bucureşti - m. 24 mai 1914, Bucureşti) - istoric literar, comparatist. Aabsolvit Literele la Bucureşti. Specializare la École Normale Supérieure, Paris. Profesor la Universitatea dinBucureşti, director general al teatrelor (l908). A scris studii comparatiste, de istoria literaturii universale şide teorie literară: De linfluence française sur lesprit public en Roumanie (Despre influenţa franceză asupraspiritului public în România, 1895; Histoire de lesprit public en Roumanie au dix-neuvième siècle, (Istoriaspiritului public în România în veacul al nouăsprezecelea), 3 vol., 1905-1914; Filosofia lui La Fontaine,1901; Cu privire la Maurice Maeterlinck, 1912; Ce este literatura? Condiţiunile şi limitele acestei arte,1903, curs. Membru corespondent al Academiei Române (1912).Eliade-Rădulescu – v. Heliade-Rădulescu, IonEminescu, Mihai (n. 15 ianuarie 1850, Ipoteşti, jud. Botoşani - m. 15 iunie 1889, Bucureşti) - poet. Studiide filosofie, fără licenţă, la Viena (1869-1872) şi Berlin (1872-1874). Director al Bibliotecii Centrale dinIaşi, revizor şcolar, ziarist. Membru marcant al Societăţii Junimea, remarcat ca poet de Titu Maiorescu.Eminescu i-a adus la cenaclu pe Ion Creangă, Ioan Slavici şi I. L. Caragiale. A modernizat limba literară şia deschis orizonturi noi literaturii şi culturii române, înfăptuind o sinteză originală între spiritualitatearomânească şi marile direcţii ale culturii europene. El marchează apariţia conceptului de scriitorprofesionist, ridicat prin forţa talentului său, fără altă avere decât aceea a creaţiei sale. Este simbolic pentru 124
  • 125. perioada formării statului naţional român ca entitate a Europei Naţiunilor. A scris lirică de dragoste şisocială, începând sub înrâurirea paşoptistă şi evoluând spre romantism. Istoria, existenţa, iubirea, lupta,moartea fac obiectul versurilor sale în poeme precum: Venere şi Madonă, Epigonii, Împărat şi proletar,Memento Mori, Scrisorile I-III. Romanul poetic postum Geniu pustiu conturează chipul răzvrătitului: profetşi demon. A fost influenţat de mitologia românească şi balcanică, de vechile culturi orientale, de romanticiigermani, de filosofia lui Schopenhauer în poeme ca: Strigoii, Sărmanul Dionis, Făt Frumos din Lacrimă,Floare albastră, Luceafărul - capodopera sa poetică. A mai lăsat proiecte dramatice (teatru istoric), a culesfolclor. A fost un polemist acerb şi un bun gazetar de orientare junimistă (conservatoare, a lucrat la ziarul“Timpul” în perioada sa bucureşteană). A avut o contribuţie decisivă la reorientarea culturii române dinspreOrient spre Occident. În timpul vieţii i-a apărut un singur volum: Poesii, 1884. Ediţia completă de Opere, 16vol. (1939-1989) a fost lucrată de Perpessicius (vol. I-VI, antume) şi un colectiv coordonat de DimitrieVatamaniuc, din care au făcut parte Petru Creţia, Marin Bucur (vol. VII-XVI, postume) ş.a. A fost tradus înfoarte multe limbi. Exegeze despre: G. Călinescu - Opera lui Eminescu, 5 vol. (1934-1936); D. Popovici -Eminescu în critica şi istoria literară română (curs litografiat); Rosa del Conte - Eminescu o del assoluto,1962; Allain Guillermou - La génèse intèrieure des poésies dEminescu, 1963; Ladislau Gàldi - Stilul poetical lui Eminescu, 1964. Este considerat cel mai important poet al românilor, simbolul naţional alspiritualităţii româneşti. Regina Elisabeta (Carmen Sylva) l-a recompensat cu Ordinul Bene Merenti, refuzatde poet. Membru de onoare post mortem al Academiei (1948). Românii îl consideră cel mai important poetnaţional şi nici un fel de contestare pronunţată de-a lungul vremii n-a putut schimba acest lucru„Epoca literară” (1896, Bucureşti) – supliment săptămânal al cotidianului conservator „Epoca”. Condusde I. L. Caragiale, avându-l ca secretar de redacţie pe Şt. O. Iosif. Revista consacră scriitori românicontemporani, dar, mai ales, redescoperă scriitori români din trecut, impunându-i ca valori perene.Epopea este o specie în versuri a genului epic, manifestată plenar în antichitatea greco-latină, care nareazăfapte eroice, istorice sau legendare dominate de personaje extraordinare. Capodoperele genului sunt Iliada şiOdiseea de Homer. În literatura română singura epopee reuşită este Ţiganiada de Ion Budai-Deleanu.Heliade Rădulescu a avut o încercare de epopee numită Mihaiada, dedicată lui Mihai Viteazu.Eremia, Anatol (n. 3 iulie 1931, Cahul, Basarabia) – lingvist. A absolvit Facultatea de Istorie şi Filologie aUniversităţii de Stat din Chişinău. Angajat la Institutul de Limbă şi Literatură al AŞM (azi Institutul deFilologie), a fost cercetător ştiinţific (inferior, superior), şef de sector, director adjunct. Din 1991 estecoordonator de proiecte ştiinţifice şi conducător al grupului de specialişti în onomastică. Contribuţii îndomeniul onomasticii: originea, formarea şi evoluţia istorică a toponimiei din spaţiul geografic al RepubliciiMoldova, structura lexicală şi tipologia derivaţională a numelor topice, problemele teoretice ale onomasticiica disciplină lingvistică, principiile şi metodele de cercetare în toponimie, corelaţia dintre numele proprii şiunităţile lexicului comun, raporturile dintre toponimie şi antroponimie, principiile şi metodele de cercetareîn toponimie, ortografierea şi transcrierea în alte limbi a denumirilor geografice româneşti. A participat lanumeroase manifestări de specialitate naţionale şi internaţionale (Bucureşti, Moscova, Sofia, Varşovia,Kiev, Sankt-Petersburg, Riga, Cluj, Timişoara). Autor a peste 400 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 20 demonografii, dicţionare, broşuri, îndrumare metodice, ghiduri normative: Nume de localităţi. Studiu detoponimie românească (1970), Contribuţii la studiul formării cuvintelor în limba română (1979), Graiulpământului. Schiţă de toponimie moldovenească (1981), Tainele numelor geografice (1986), Chişinăulvechi şi nou. Monografie-album (1998, în colaborare), Unitatea patrimoniului onomastic românesc (2001),Dicţionar de nume geografice (Bucureşti-Chişinău, 2005), Dicţionar explicativ şi etimologic de termenigeografici (2006), Cahulul în timp şi spaţiu. Meleaguri străbune (2007), Localităţile Republicii Moldova.Ghid informativ documentar (Bucureşti-Chişinău, 2008). A militat pentru oficializarea limbii române înRepublica Moldova şi revenirea scrisului alfabetul latin. Distins cu titlul de Eminent al ÎnvăţământuluiPublic (1981), Om Emerit în Ştiinţă. 125
  • 126. Ermetism - tendinţă literară vizibilă mai ales în poezia interbelică, precum şi în toate perioadele când seîncearcă spargerea tiparelor constituite. Se manifestă în special la nivelul limbajului, care devine criptic,repetitiv, refuză reprezentările exacte, considerate naturaliste. La noi cel mai cunoscut reprezentant alcurentului este poetul Ion Barbu.Erotocritul (sec, al XVI-lea) - carte populară din seria romanelor cavalereşti de dragoste. Originea cărţii seaflă în romanul cavaleresc provensal din secolul al XV-lea, Paris et Vienne, tipărit în veacul al XV-lea şiintrat la noi prin filieră italo-cretană: Angelos Albani Orvietano şi Vincenzo Cornaros, care „localizează”acţiunea la lumea antică greacă. La noi a intrat în epoca domniilor fanariote, fiind tradus de călugărul IoanHristodor Trapezuntul în veacul al XVIII-lea şi îşi trage numele de la personajul principal, Erotocrit (carefusese iniţial Paris), în vreme ce iubita lui devine Aretusa (care fusese Vienne). Ea este fiica împăratuluiEraclie (probabil nu Heraclit, ci Hercule), iar el este sfetnicul care o iubeşte. Acţiunea se petrece la Atena.Eseul este o specie a prozei, fixată la graniţa universului real cu cel ficţional, literar. Prin extindere, eseuleste şi o specie a criticii şi istoriei literare care prezintă, mai curând decât o concluzie documentartă asuprasubiectului tratat, un punct de vedere bazat pe intuiţie. De pildă Pietre pentru templul meu de Lucian Blagaeste un eseu.Esinencu, Nicolae (n. 13 ianuarie 1940, Chiţcanii Vechi, jud. Orhei, Basarabia) – scriitor, scenarist. Aabsolvit Şcoala republicană de cultură fizică (1959). A audiat cursuri la Facultatea de Filologie aUniversităţii de Stat din Chişinău. A absolvit Cursurile Superioare de Literatură de pe lângă InstitutulMaxim Gorki din Moscova (1970–1973). A fost şef de redacţie la Editura Lumina, secretar al Comitetuluide conducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova, apoi consilier al preşedintelui acestei Uniuni de creaţie(1989–1996). Lucrări: versuri - Sens, 1971; Dealuri, 1974; Copilul teribil, 1979; Stai să-ţi mai spun; 1983;Cuvinte de chemat fetele, 1986; Contraprobă, 1989; Borcane cu aer, 1991; Disciplina mondială, 1995; Dece au murit dinozaurii, 1998; proză - Portocala, 1970; Toi, 1972; Nunta, 1980; Lumina albă a pâinii, 1980;La furat bărbaţi, 1982; Roman de dragoste, 1984; Copacul care ne uneşte, 1985; Un moldovean laînchisoare, 1990; Gaura, 1981. Cu timpul se afirmă cu lucrări de rezistenţă în domeniul scenariului de film:Calul, puşca şi nevasta, 1975, în colaborare; Făt-Frumos, 1977, în colaborare; Căruţa, 1978; La porţileSatanei, 1980, în colaborare, Tunul de lemn, 1986. Este membru al Uniunii Cineaştilor şi al UniuniiScriitorilor din Moldova şi din România. Cavaler al Ordinului Gloria Muncii (1996), laureat al Premiului deStat al Republicii Moldova, Om Emerit în Artă din Republica Moldova. Deţine numeroase premii aleUniunii Scriitorilor din Moldova.Esopia - carte populară cuprinzând viaţa şi fabulele atribuite legendarului Esop, sclav foarte dotat,contemporan cu Cresus şi Solon, frigian sau trac de origine. Scrierea este rezultatul unei interferenţespirituale între Orientul asiatic şi Antichitatea elenă. Cunoscută la noi de la începutul secolului al XVIII-lea:1704, Braşov.„Ethos" (1973; 1975; 1982; 1983; 1985, Paris) - revistă de cultură cu periodicitate anuală editată de IoanGuşă şi Mircea Eliade.Etiopica (sec. al XVII-lea) - carte populară. Reprezintă traducerea în greacă a unui roman scris în secolul alII-lea de Heliodor din Emesa. A circulat în copii manuscrise până în secolul al XVI-lea, când JacquesAmyot l-a tradus în franceză pentru Henric al II-lea. În 1552 umanistul polonez Stanislas Warzewicki l-atradus în latina medievală şi prin această filieră a intrat şi la noi, fiind cunoscută în cercul lui IeremiaMovilă. Este o istorie de dragoste cu multe episoade auxiliare, dintre Theagene şi Haricleea. NumeleEtiopica vine însă de la Etiopia, fiica regelui Hidaspes (negru) al Nubiei, născută albă, ca şi bunica ei,Andromeda. Nubia este un alt nume pentru aceeaşi ţară, Etiopia, iar romanul este o saga a etiopienilor. Astat la baza romanului baroc european al unor autori precum Calderon dela Barca, Cervantes, Shakespeare. 126
  • 127. Eustatievici, Dimitrie (n. 1730, Braşov - m. 27 mai 1795, Braşov) - filolog iluminist şi traducător. Aabsolvit Şcoala românească din Şcheii Braşovului şi apoi Teologia la Kiev. Dascăl la Şcoala românească dinŞcheii Braşovului, director al şcolilor neunite (ortodoxe) din Transilvania (1786-1796). Contribuţia sa ceamai importantă a fost Gramatica românească (1755-1757), care avea ca model Elementa gramaticaelatinae (1556) a lui Gregorius Molnar, modelul slavon al lui Meletie Smotriţki şi modelele greceşti ale luiConstantin Lascaris şi Antonios Catiforos. A fost sursa lui F. J. Sulzer pentru redactarea Gramaticii sale.Alte lucrări: Ducere de mână sau povăţuire cătră aritmetică sau socoteală, 1789; Scurt izvod pentru lucruri de obşte în scrisori de multechipuri, 1792.Everac, Paul (nume la naştere: Petre Constantinescu, n. 23 august 1924, Oradea) - dramaturg. A absolvitDreptul şi Filosofia la Bucureşti. A lucrat în diverse oraşe din provincie, până în 1956, când s-a stabilit laBucureşti ca şef de protocol al Prezidiului Marii Adunări Naţionale. A debutat cu piesa Poarta (1959),despre colectivizarea agriculturii. A evoluat spre o dramaturgie care sancţionează festivismul oficial şilozincard în stil caragialesc: Câteva halbe cu rom, 1964; Simple coincidenţe, 1966; Zestrea, 1973, PremiulAcademiei; Un fluture pe lampă, 1974; A cincea lebădă, 1979, Premiul Uniunii Scriitorilor. A publicat şiproză satirică: Don Juan din Grădina Icoanei, 1968, Premiul Uniunii Scriitorilor, fabule, parafrazemitologice: Poeme discursive, 1972; Aventura umană, 1989; Reacţionarul • Eseu moral-politic, 1992;Piese ale tranziţiei, 1993. După 1989 a fost director general al Televiziunii Române şi director al CaseiIorga (Centrul Cultural de la Veneţia).Evolceanu, Dumitru (n. 1 octombrie 1865, Bucureşti - m. 28 iulie 1938, Timişoara) - critic literar. Aabsolvit Literele la Iaşi şi Filologia latină la Collège de France şi École des Hautes Études din Paris. Astudiat la Universităţile din Bonn şi Berlin. Profesor la Universitatea din Bucureşti. Junimist, adversar alnaturalismului şi postromantisimului. Lucrarea cea mai cunoscută este Istoria literaturii latine, Partea I -Literatura latină arhaică, 1899.Ezneanu, T. – v. Djuvara, Trandafir GeorgeExistenţialism - curent filosofic de la începutul veacului al XX-lea, răspândit mai ales în Franţa şiGermania. A avut o direcţie laică (Martin Heidegger, Jean Paul Sartre, Albert Camus) şi una religioasă(Gabriel Marcel, Karl Jaspers, Martin Buber, Nicolas Berdiaeff). Conceptele de neant şi anxietate pe de oparte şi întoarcerea la autenticitatea existenţei prin procedeul fenomenologic (de punere între paranteze arealităţii) pe de alta, fac din această filosofie expresia crizei de început de veac şi a tentativei de depăşire a eiîn registru spiritual. A dat şi o literatură care se reclamă de la cultivarea preceptelor existenţialiste, Camus şiSartre fiind printre promotorii ei, iar Dostoievski un precursor. Camil Petrescu este considerat la noi unexistenţialist în roman, mai ales că, în calitate de filosof, s-a ocupat de fenomenologie.Expresionism - curent literar şi artistic de la începutul secolului al XX-lea în Germania, răspândit apoi şi înalte ţări. Cultivă trăirile absolute, supralicitează subiectivismul şi senzorialul. S-a manifestat mai ales înpictură. Caracteristici: îngroşarea şi schematizarea trăsăturilor şi coloritului spre a exprima realitateainterioară. Era împotriva estetismului şi scientismului. Literatura expresionistă a fost influenţată de artaplastică a curentului. Studiul Literatura română şi expresionismul, 1978, de Ov. S. Crohmălniceanu este osinteză a fenomenului la noi.FFabian-Bob, Vasile (n. 31 decembrie 1795, Rusu’ Bârgăului, jud. Bistriţa-Năsăud - m. 7 aprilie 1836, Iaşi) 127
  • 128. - poet. A absolvit Dreptul şi Filosofia la Cluj. Chemat în Moldova de Gh. Asachi. Acolo a fost profesor delatină, matematică şi geografie la Gimnaziul Vasilian. A scris poeme inspirate de mişcarea eteristă:Moldova la 1821, tipărite postum. Poezia sa conţine un lirism de tip premodern.Fabula - istorioară alegorică în versuri sau proză, având ca personaje animale, plante, lucruri prin caresatirizează moravuri, mentalităţi. La noi Al. Donici şi Gr. Alexandrescu au excelat în acest gen.Faca, Costache (prenume la naştere Constantin, n. 1800, Bucureşti - m. 7 martie 1845, Bucureşti) - scriitor.Membru al Societăţii Filarmonice, pe care a susţinut-o şi material. Ca opţiune culturală a fost alături de IonHeliade Rădulescu. A rămas prin comedia de moravuri de tip molièresc Franţuzitele sau Comodia vremii,1833.„Facla" (1910-1914; 1916; 1925-1940) - săptămânal, apoi cotidian, Bucureşti. Profil politic, economic,social şi cultural. Editată de N. D. Cocea şi Ion Vinea.„Fama Lipschii pentru Daţia" (1827) - săptămânal, Leipzig. Prima publicaţie apărută în străinătate înlimba română, redactată de I. M. C. Rosetti şi Anastasie-Lascăr, la îndemnul lui Dinicu Golescu. S-a păstratdoar un număr, din noiembrie 1827.„Familia" (1865-1880 - de trei ori pe lună, Oradea, Pesta; 1880-1906, de trei ori pe lună, Oradea;1926-1929, 1934-1940, 1944-1945 - intermitent, Oradea) – revistă enciclopedică şi de beletristică în limbaromână iniţiată (la Oradea) de Iosif Vulcan. Aici a debutat Minai Eminescu.„Familia" (din 1965) - lunar, Oradea. Revistă de cultură editată până în 1989 de Comitetul Judeţean pentruCultură şi Educaţie Socialistă Bihor şi de Comitetul Judeţean de Cultură din 1990. Condusă la întemeiere deAlexandru Andriţoiu.Farago, Elena (Coca) (nume la naştere: Elena Praximade, n. 28 martie 1878, Bârlad - m. 4 ianuarie 1954,Craiova; ) - poetă. Origine grecească. A scris versuri simboliste, discret meditative: Versuri, 1906; Şoaptedin umbră, 1908; Poezii 1906-1936, 1937, Premiul Naţional. A tradus din Maeterlinck, Anatole France,Villiers de lIsle Adam.Făt-Frumos - erou de basm. Întruchipează la superlativ calităţile masculine, se opune răului reprezentatprin Zmeu, o iubeşte pe Ileana Cosânzeana.Federaţia Asociaţiilor Românilor din Canada (din 1974, Montréal) – fondator medicul Ion Ţăranu.Reuneşte organizaţiile româneşti de pe teritoriul Canadei, unele datând din 1952, care cuprind diverse valuride emigraţie, urmaşii celor din veacul al XIX-lea, cei fugiţi de comunism după al doilea război mondial, ceifugiţi din comunism, în perioada socialistă şi cei plecaţi la muncă, după 1989. Organizează anual congreseale românilor canadieni, manifestări aniversare ori de comemorare ale mebrilor marcanţi ai Uniunii, ca şi alepersonalităţilor culturale din România. Acordă premii, inclusiv unor români merituoşi. Ana Blandiana aprimit premiul pentru anul 1998, în principal datorită Memorialului de la Sighet, al victimelorcomunismului. Păstrează legături de colaborare cu organizaţii ale românilor din Australia, ţările occidentale,SUA. Dispune de publicaţii, edituri. Munca se desfăşoară pe bază de voluntariat şi fără finanţări asiguratedin surse oficiale. „Fiinţa românească" (1936-1968) - anual, Paris. Revistă de cultură editată de un Comitet de redacţieformat din Mircea Eliade, Horia Vintilă, Virgil Ierunca.Filerot şi Antusa - carte populară de origine grecească. Este o prelucrare din secolele al XVII-lea şi al XIX-lea a Erotocritului lui Cornaros. 128
  • 129. Filimon, Nicolae (n. 6 septembrie 1819, Bucureşti - m. 19 martie 1865, Bucureşti) - scriitor. A fost pitar,membru al Comisiei Documentale, şef al Secţiei Istorice şi Aşezămintelor din Cadrul Arhivelor Statului,cântăreţ de operă, cronicar muzical. Este considerat primul romancier modern al literaturii române: Ciocoiivechi şi noi sau Ce se naşte din pisică şoareci mănâncă, 1861. Şi-a publicat şi memoriile de călătorie înItalia şi Germania: Memorii artistice, istorice şi critice, 1859 -1860.Filip, Emil (n. 1 decembrie 1934, Toracul Mare) – critic literar. A absolvit secţia reală a Liceului român dinVârşeţ, apoi Facultatea de Filosofie şi Limba română a Universităţii din Belgrad. Elevul lui Radu Flora şiMomcilo Savić. Profesor la Liceul român din Vârşeţ, a predat şi la Şcoala Normală, apoi la ŞcoalaSuperioară pedagogică din Zrenjanin. Din 1981 profesor la Catedra de Limba şi Literatura Română aFacultăţii de Filosofie din Novi Sad, apoi profesor la Facultatea de Ştiinţe Tehnice din Zrenjanin. Membrufondator, secretar şi apoi preşedinte al Societăţii de Limba Română din Voivodina. A condus revista“Lumina” (Trustul Libertatea). Lucrări: manuale – Limba română contemporană; Teoria literaturii;Gramatica limbii române pentru clasa a IV-a; ghidul de conversaţie O călătorie prin România, coautoralături de Tănasie Iovanov; critică literară - Tiha metafizicka postojanja (despre poezia lui Radu Flora). Atranspus din sârbă, slovenă şi macedoneană (aromână) eseuri, critică literară şi versuri (S. Janevski, J.Kaštelan, D. Maksimović, Vesna Parun, T. Ujević etc.), precum şi cartea profesorului său de la Belgrad,Momcilo Savić, Funcţiile de bază ale aoristului sârbesc şi ale perfecutului românesc în lumea limbilorromanice şi balcanice.Filip, Iulian (n. 27 ianuarie 1948, Sofia, rn Drochia, Republica Moldova) – scriitor. A absolvit Facultateade Filologie a Institutului Pedagogic Alecu Russo din Bălţi (1970). A fost cercetător ştiinţific la Sectorul defolclor al Institutului de Limbă şi Literatură (azi Institutul de Filologie) al AŞM, şeful Direcţiei Cultură aMunicipiului Chişinău. În prezent este şeful Departamentului de difuzare a cărţii al Uniunii Scriitorilor dinMoldova. Lucrări: versuri - Cerul fântânilor (1977), Dialoguri primordiale (1978), Hulub de poştă (1983),Casa fiecăruia (1986), Cafea neagră (1989), Copăcel-copăcel (1990), Fir de nisip (1991), Dansul timizilor(1994), Mergătorul (1996), Din neamul lui Păcală (1997), Ruga iezilor cei trei (1998), Amărâtele hărţi(2000), Căutarea păstorului (2001), Cules-ales (2004), Elegia dramatică a golului (2007), Linii şi cuvintecomunicante (2007); proză - Cobaiul nu triumfă (roman-divertisment, 1996), Fir întins (2008). Pentruparticiparea la volumul Cât îi Maramureşul...(1996), a fost distins cu Premiul S. Fl. Marian al AcademieiRomâne. Este Maestru în Arte (1993), deţine medalia guvernamentală Mihai Eminescu (1998) şi premii aleSalonului de carte pentru copii, ediţiile din 1994 şi 1998.Filip, Vitalie (n. 10 august 1930, satul Duşman, jud. Bălţi) – scriitor. A absolvit Filologia la Chişinău. S-aafirmat cu precădere ca poet pentru copii: culegerile de versuri Mii de tovarăşi (1961), Iarna în codru(1966), Oraşul din poiană (1969), Hai, băieţi, prin nămeţi (1976), Spre cosmodrom (1979), Ia – măgăruşcuminte (1985) ş.a. În sfera prozei s-a manifestat prin culegerile pentru copii şi tineret: Cioc-Prim (1959),Prietenii se întâlnesc la drum (1963), Cirip-ci şi floricica soarelui (1964), Între munte şi-ntre mare (1968),Răspântii (1972). Este alcătuitorul Crestomaţiei de literatură artistică pentru instituţiile preşcolare (încolaborare, 1976). A mai publicat Povestiri (1980). A semnat culegeri de piese şi scenete pentru teatrele decopii şi tineret: Darul primăverii (1980), Când pisica nu-i acasă (1989), basmul în versuri Căpcăunul dinHârtop, pus în scenă la Teatrul de păpuşi Licurici din Chişinău, precum şi cărţi de ghicitori şi jocuri: Dincartea c-un noian de file (1982), Cine-i mai isteţ? (1986). A întocmit antologii de piese şi povestiri:Autobuzul fermecat (1972), Stropi de soare (1988) ş. a. Scriitor Emerit al Republicii Moldova (1980).Fiziologul - carte populară. Se presupune că originea sa este Egiptul veacului al II-lea d.H. şi a fost preluatăde elenism. Este un manual de zoologie, unde animalelor li se atribuie trăsături animiste şi morale,interacţiunea dintre ele servind ca pildă pentru om, ca, mai târziu, în fabule. Se crede că Egiptul însuşi a fostun spaţiu de sinteză pentru istorii venite din Asia şi Africa, mai depărtate în timp decât veacul al II-lea. 129
  • 130. După preluarea de către greci şi romani, textele s-au răspândit şi în Europa. Fiore di virtù cuprinde şi unFiziolog. Cea mai veche traducere în limba română datează de la 1693, Şcheii Braşovului. Dar fragmentedin ea există şi în Învăţătuirile lui Neagoe către fiul său Teodosie.„Flacăra" (1911-1916, 1921-1923) - săptămânal, apoi bilunar. Bucureşti. Revistă literară, artistică şisocială condusă la început de C. Banu, apoi de Ion Pillat, Adrian Maniu, Horia Furtună. Orientaredemocratică, de stânga.„Flacăra" (din 1952) - săptămânal, Bucureşti. Revistă ilustrată cu profil social editată de FrontulDemocraţiei şi Unităţii Socialiste. Continuă „Flacăra" (1948-1951), editată de Uniunea Sindicatelor deArtişti, Scriitori şi Ziarişti. Este condusă mai întâi de un comitet de redacţie, iar din 1973 până în 1989 deAdrian Păunescu. Din 1990 apare cu subtitlul „Săptămânal independent al opiniei publice", este editată deFundaţia Flacăra şi condusă de George Arion.Flămând, Dinu (prenume la naştere: Anchidim, n. 24 iunie 1947, com. Susenii Bârgăului, jud. Bistriţa-Năsăud) – poet. A absolvit Filologia la Cluj (1970). A făcut parte din gruparea revistei „Echinox". A fostredactor la Editura Enciclopedică Română din Bucureşti, apoi la diverse publicaţii. S-a stabilit la Paris în1989, unde este redactor la Radio France International. Poezia sa evoluează de la influenţa blagiană la opoezie livrescă şi elaborată, prevestind postmodernismul generaţiei 80 (numită astfel după anul absolviriifacultăţii): Apeiron, 1974; Poezii, 1974; Altoiuri, 1977; Stare de asediu, 1983; Viaţa de probă, 1998. Scrieşi critică literară: Intimitatea textului, 1985; Peisaje verticale – Paysages verticaux, 2003.Floarea darurilor – carte populară constând într-o culegere didactico-sentenţioasă ce ilustrează viciile şivirtuţile. Cunoscută şi sub numele Albinuşa. Este o versiune locală a cărţii Fiore di virtù, alcătuită decălugărul italian Tommaso Gozzadini în secolul al XlII-lea; cuprinde şi Fiziologul. Prima copie păstrată lanoi se află în Codex Neagoensis, 1620.Flora, Ioan (prenume la naştere: Ionică, n. 20 decembrie 1950, Satu Nou, Novi Sad, Banatul Sârbesc,Iugoslavia – m. 6 februarie 2005, Bucureşti ) - poet. A absolvit liceul românesc la Vârşeţ şi Facultatea deFilologie la Bucureşti. Redactor la diverse publicaţii din Pancevo, Voivodina. Membru al UniuniiScriitorilor din Serbia, din România şi membru al ASPRO. Stabilit la Bucureşti după 1993. A lucrat laMuzeul Literaturii Române, apoi a fost secretar general al Uniunii Scriitorilor din România. A scris o poeziefastuoasă şi ironică, într-un limbaj emblematic: Valsuri, 1970, debut; Iedera, 1971; Fişe poetice, 1977,Premiu la Festivalul de la Struga; Terapia muncii, 1984; O bufniţă tânără pe patul morţii, 1988; Memoriaasasină, 1989, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Voivodina; Cincizeci de romane şi alte Utopii, 1996;Discurs asupra Struţocămilei, 1994; Iepurele suedez, 1997; Medeea şi maşinile ei de război, 2004.Flora, Radu (n. 5 septembrie 1922, Satu-Nou, Banatul Sârbesc - m. 4 septembrie 1989, Rovinj, Croaţia) -scriitor. A studiat limbile romanice la Bucureşti, Filologia (franceza) la Belgrad. Şi-a luat doctoratul laZagreb cu teza Graiurile româneşti bănăţene din punctul de vedere al geografiei lingvistice (1959). A fostprofesor la Vârşeţ şi Novi Sad, apoi la Universitatea din Belgrad. A condus revista „Lumina" şi a fostpreşedinte (1962-1980) fondator al Societăţii de Limba Română din Voivodina. A debutat cu versuri: Drumprin noapte şi prin zi, 1947, a scris deopotrivă versuri: Poeme cu lumină, 1950; Liniştea zorilor, 1976;Piruete, 1981; Unghii de cer, 1984; Maree, 1986; La capătul nopţii, 1988 şi proză: Când vine primăvara,l970; Capcana, 1978; Vârtejul, 1980; Zidul, 1984; Copilăria din amintiri, 1985. Lucrări de specialitate:Dicţionar sârb-român, 1952; Istoria literaturii române, 2 vol., 1962-1963; Literatura română dinVoivodina, 1971; Folclor literar bănăţean, 1975; Atlasul lingvistic al graiurilor româneşti din Banatuliugoslav, 1989. Membru post mortem al Academiei Sârbe de Ştiinţe şi Arte (2000) şi membru post mortemal Academiei Române (2000). 130
  • 131. Florescu, Bonifaciu (n. 14 mai 1848, Budapesta – m. 18 decembrie 1899, Bucureşti) – traducător. Era fiulnelegitim al lui Nicolae Bălcescu cu Luxiţa Florescu. A făcut liceul Louis le Grand la Paris şi Literele laRennes. A fost profesor la Universitatea din Iaşi, destituit de Titu Maiorescu şi mutat la Colegiul Sf. Savadin Bucureşti. A scris manuale de franceză, a tradus autori francezi (Ronsard, Voltaire, Molière, Musset, Th.de Banville ş.a.), a alcătuit un dicţionar francez-român (neterminat), a publicat la „Literatorul”. A lăsat şistudii: Istoria în cântecele poporane, 1873; Curs critic de istoria universală. Discurs de deschidere, 1873.Florian, Aron – v. Aaron, Florian„Foaia românească” (din 1951, Gyula, Ungaria) – publicaţie săptămânală editată de Uniunea Culturală aRomânilor din Ungaria.„Foaia României” (1882-1884, Bucueşti) – periodic literar, care şi-a şi schimbat numele în „FoaiaRomâniei literare”, apoi în „România literară” (1886). A fost scoasă de Ed. M. Adamski, fără a avea odirecţie literară ori politică anume. Nici periodicitatea n-a fost regulată. D. Stăncescu a fost colaboratorpermanent.„Foaia Societăţii pentru Literatura şi Cultura Română în Bucovina” (1865-1869, Cernăuţi) – revistălunară de cultură, literatură şi folclor. Era organul Societăţii pentru Literatura şi Cultura Română înBucovina şi a fost condusă, multă vreme, de I. G. Sbiera, preşedintele Societăţii fiind Gh. Hurmuzachi.Vasile Alecsandri a publicat mult în această revistă.„Foaie pentru minte, inimă şi literatură" (1838-1865, Braşov) – periodic incert, a apărut intermitent casupliment literar al „Gazetei de Transilvania" (1838-1946), condus de Gh. Bariţiu şi Iacob Mureşan.Continuă "Foaie literară" (1838). A susţinut emanciparea culturală şi politică a românilor şi a primitcolaborări din toate provinciile româneşti.„Foaie sătească a Prinţipatului Moldaviei" (1839-1851, Iaşi) - săptămânal. Prima publicaţie româneascăadresată exclusiv cititorilor de la sate. A avut profil cultural şi a fost editată de Gh. Asachi, M.Kogălniceanu, C. Rolla.„Foaie ştiinţifică şi literară" (1844, Iaşi) - săptămânal. Revistă cu profil literar, apărută iniţial cu titlul„Propăşirea", cenzurat de la primul număr. Ceea ce a rămas este subtitlul. A fost o revistă de avangardă arevoluţiei de la 1848, scoasă de M. Kogălniceanu, Ion Ghica, Panaiotă Balş, V. Alecsandri. Aici a publicatAron Pumnul, profesorul lui Mihai Eminescu de la Cernăuţi, studiul Literele corespunzătoare firei limbeiromâneşti şi încă ceva.Fochi, Adrian (n. 26 octombrie 1920, Cernăuţi - m. 5 octombrie 1985, Bucureşti) - folclorist. A absolvitFilologia romanică la Cernăuţi şi Filologia modernă la Bucureşti. A fost cercetător la Institutul de StudiiSud-Est Europene din Bucureşti. A publicat studii de specialitate: Mioriţa, 1964, monografie, PremiulAcademiei; Coordonate sud-est europene ale baladei populare româneşti, 1975; G. Coşbuc şi creaţiapopulară, 1971; Paralele folclorice • Coordonatele culturii carpatice, 1984; Valori ale culturii populareromâneşti, 2 vol., 1987, postum. A fost coordonatorul lucrării Bibliografia generală a etnografiei şifolclorului românesc, vol. I, 1966, Premiul Academiei.Fondane, Benjamin – v. Fundoianu, B(enjamin).Fornade, Dan (n. 28 august 1951, Timişoara) – filolog. Absolvent al Facultăţii de Engleză a Universităţiidin Timişoara. Plecat în Canada în 1980. Cetăţean canadian. Cercetător al emigraţiei româneşti, lexicograf,editor. Fondator al Departamentului de periodice al Bibliotecii Centrului Românesc din Montréal. Director 131
  • 132. fondator al revistei „Luceafărul romînesc” („The Romanian Morning Star”) care apare din 1990 laMontréal. Redactor şef al anuarului „A.R.A. Journal” (din anul 2000). A lucrat la Enciclopedia românilordin străinătate (7 volume): Biserici, Instituţii, Personalităţi, Ziare (Encyclopedia of the Romanians Abroad:Churches, Institutions, Personalities, Newspapers - 7 volumes), Romanian American and Romanian WhosWho (versiune engleză în 5 volume). Membru al Governing Board of Marymount Center, Adult EducationCenter (din 1998), membru al Asociaţiei Profesorilor din Montréal (MTA), membru al ConsiliuluiConsultativ al site-ului Yomee.com, din Los Angeles, ca şi al site-ului Outstanding American Personalities.Frank, Dan (n. 17 februarie 1951, Bucureşti) – eseist. Studii de arhitectură şi matematică. Prima lucrareeste Himmel und Erde des I Ging (Cerul şi Pământul I Gíng-ului) publicată la editura pe care a înfiinţat-odupă plecarea în Germania. (Dan Frank Verlag). Urmează apoi 3 Kräfte, 5 Wandlungen (3 forţe, 5transformări), un eseu mai amplu pe tema simbolisticii numerelor. Das Herzensgebet (Rugăciunea inimii)este un text din Filocalia, care a fost completat cu o introducere şi un comentariu comparativ cu ortodoxia.Ultima lucrare este un CD multimedia despre mânăstirile din Moldova: Moldau - Klöster, Geschichte,Spiritualität. Cu cartea Systematisch Backgammon (Table în mod sistematic) a inaugurat o serie dedicatăjocului de table, Backgammon Collection, care, pe lângă titlul numit, mai cuprinde reviste şi ediţii speciale.Franyo Zóltan (nume la naştere: Zoltán Whammy, n.17 august 1887, Timişoara – m. 1978, Timişoara) –scriitor şi editor. A absolvit Şcoala de Honvezi la Sopron (1910), apoi Academia Militară Ludovika laBudapesta. A avut o importantă activitate publicistică, afirmând idei umaniste şi egalitariste, care l-au duscătre opţiunea socialistă. Prieten cu Eugen Jebeleanu. A demisionat din armată. A fost unul dintre fondatoriiSocietăţii literare (1908) din Banat. În timpul primului război mondial i s-au confiscat versurile. A fostcomisar al poporului în timpul revoluţiei maghiare din 1919 şo l-a cunoscut pe György Lukács. A revenit laArad în 1923, apoi s-a întors la Timişoara. Împreună cu şvabul Franz Liebhardt (nume la naştere: RobertReiter) şi românul Aurel Buteanu a scos revista trilingvă “Banatul”. A făcut parte din Comitetul Ligii contrarăzboiului (în perioada celui de-al doilea război mondial). Arestat în 1950, ca şi ceilalţi, a fost autor interzis,deşi a circulat foarte mult în străinătate. A tradus Faust de Goethe din germană în maghiară, a tradus dinliteratura română în maghiară şi a promovat integrarea culturală a etniilor din Banat.Fulga, Laurenţiu (nume la naştere: Laurenţiu Ionescu, n. 2 noiembrie 1916, com. Fulga, jud. Prahova - m.16 noiembrie 1984, Bucureşti) - scriitor. A absolvit Liceul Militar la Chişinău şi Facultatea de Litere şiFilosofie la Bucureşti. Prizonier de război în URSS, întors cu Detaşamentul Tudor Vladimirescu. A fostvicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor cu începere din 1968. După proza de început, de un romantismdebordant, Straniul paradis, 1942, a evoluat spre realismul de largă cuprindere socială, în care aparpersonaje arhetipale: Eroica, 1956; Alexandra şi Infernul, 1966, Premiul Uniunii Scriitorilor, după care s-aturnat un film; Moartea lui Orfeu, 1970, Premiul Academiei; Fascinaţia, 1977; Salvaţi sufletele noastre,1980, Premiul Uniunii Scriitorilor; E noapte şi e frig seniori, 1983. A scris ocazional şi teatru. Laureat alPremiului de Stat (1952).Fundaţia ARTEXPO (din 1994) – este o fundaţie care se ocupă de chestiuni de management cultural:organizează târguri de carte, expoziţii (artă plastică şi carte), conferinţe, stabileşte şi susţine relaţiile întreartiştii din ţară şi cei din străinătate, fie români sau nu. Preşedinte a fost până în 2008 Dan Grigorescu, criticde artă, membru corespondent al Academiei. Director general Mihai Oroveanu, istoric de artă.Fundaţia Culturală Română – v. Institutul Cultural Român.Fundaţia Elias, Menahem H. a fost întemeiată de Jacques Elias (n. 1844, Sascut – m. 1923, Bucureşti)evreu sefard la origine, fiul industriaşului Menahem Elias şi donată Academiei Române în 1923. JacquesElias a primit de la regele României titlul de Cavaler şi de Ofiţer al Ordinului Steaua României (în 1889 şi1901), titlul de Ofiţer şi Comandor al Ordinului Coroana României (în 1891 şi 1909), medalia MeritulComercial şi Industrial clasa I (în 1913). În cei 79 de ani de viaţă Jacques Elias a strâns o mare avere:Hotelul Continental şi Patria din Bucureşti, nouă imobile la Viena, două mine de mercur în Dalmaţia, 132
  • 133. imobile la Berlin, Roma şi Paris, Fabrica de zahăr din Sascut, Spitalul Elias, moşii cu mii de hectare, fermeagricole şi miliarde în bunuri publice şi acţiuni la Washington, Bruxelles, Londra, Praga, Belgrad, Viena,Berlin etc. Totul a fost lăsat testamentar Academiei Române, în 1923. La înmormântarea lui Elias aparticipat întreg guvernul român din acele timpuri. Nicolae Iorga a scris cuvinte memorabile. De-a lungulcelor şapte decenii şi jumătate de existenţă în slujba binelui public, Fundaţia Fam. M. H. Elias, prinprogramele sale culturale, umanitare şi filantropice, precum şi prin sistemul de burse Jacques Elias aîndeplinit şi îndeplineşte dispoziţiile testamentare ale fondatorului, cinstind astfel memoria mareluifilantrop. Printre principalele acţiuni realizate pot fi menţionate: construirea şi înzestrarea cu aparaturăultramodernă a unui spital cu 700 de paturi, în Bucureşti, cu noscut sub numele de Spitalul Elias, care adevenit unul din cele mai moderne aşezăminte de sănătate din ţară; construirea Casei Ştiinţei şi Tehnicii,aparţinând Filialei Academiei Române din Iaşi; refacerea Casei Oamenilor de Ştiinţă din Bucureşti;sprijinirea Ateneului Român, Societăţii Române de Radiodifuziune; Bibliotecii Centrale Universitare,Bibliotecii Academiei Române, Academiei Române şi institutelor sale de cercetare în eforturile de refacereşi de procurare de aparatură de informatică, ca şi în realizarea unor acţiuni cu caracter cultural sau ştiinţific;construirea unor complexe social-culturale şi a unor dispensare medicale în mediul rural şi întreţinereaacestora; construirea şi dotarea liceului cu profil agro-industrial din localitatea Sascut Târg (jud. Bacău) cu ocapacitate de 500 locuri. De altfel, documente ale Fundaţiei atestă că, practic, întreaga aşezare a fostconstruită de Jacques Elias, inclusiv Fabrica de zahăr modernă, naţionalizată la 11 iunie 1948; construirea şirefacerea unui număr considerabil de case, şcoli şi dispensare pentru ameliorarea consecinţelor nefaste aleunor dezastre naturale (inundaţii şi cutremure): 57 de case în judeţul Baia Mare, 30 de case în judeţul Alba,21 de case în judeţul Bacău, 10 case noi în judeţul Mehedinţi; construirea a două blocuri cu 44, respectiv 20de apartamente în Bucureşti; acordarea de ajutoare periodice unor cămine de bătrâni şi handicapaţi; laViena, Fundaţia a pus gratuit la dispoziţie, într-unul din imobilele sale, spaţiul necesar pentru funcţionareaCentrului Cultural Român; din 14 noiembrie 1999, Fundaţia este semnatara unui Acord de colaborare cuUNESCO, în baza căruia sunt programate acţiuni comune în domenii precum cultura, ştiinţa, educaţia şicomunicarea, contribuind astfel la extinderea cooperării internaţionale şi la promovarea culturii şi ştiinţeiromâneşti în lume. Programele constau în schimburi de informaţii şi documente, promovarea cooperăriiîntre universităţi şi alte instituţii de educaţie şi cercetare, prin intermediul granturilor, burselor, a invităriiunor profesori, proiectelor comune de cercetare şi organizării de seminarii internaţionale, meselor rotunde şisimpozioanelor pe teme de relevanţă pentru cooperarea internaţională.Fundaţia România de Mâine (din 1990, Bucureşti) – acţionar unic preofesorul Aurelian Bondrea. Fundaţiadeţine din 1991 Universitatea Spiru Haret, care are 30.000 de studenţi, facultăţi de Limba şi LiteraturaRomână, Limbi şi Literaturi Străine, Arhitectură, Matematică-Informatică, Drept, Istorie, Geografie, Teatru,Muzică, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, Sociologie-Psihologie, Management Financiar-Contabil,Marketing şi Comerţ Exterior, Finanţe şi Bănci, Filosofie-Jurnalism, Medicină Veterinară, Educaţie Fizică şiSport. Are filiale în toate oraşele importante al ţării, ca şi la Chişinău, în Germania. Deţine TeleviziuneaRomânia de Mâine, două publicaţii universitare, o editură şi o tipografie.Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni (din 20 aprilie 1999) - are drept scop coordonarea şirealizarea de programe subordonate interesului naţional, statului naţional unitar român, în relaţiile curomânii de pretutindeni, precum şi promovarea şi coordonarea de politici prin care românii de pretutindenisă contribuie la integrarea României în structurile Europene şi Euro-Atlantice. Fundaţia s-a constituit capersoană juridică, de drept privat, non-guvernamentală, apolitică şi fără scop lucrativ. Obiectivele prioritare:conservarea şi afirmarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a românilor de pretutindeni şi înspecial din zonele unde aceştia sunt ameninţaţi cu deznaţionalizarea; reluarea şi întărirea legăturilor fireşticu România ale fiecărui român din afara frontierelor; refacerea spaţiului cultural, spiritual, economic şi etnicromânesc; desfăşurarea de activităţi de cercetare, educaţionale şi de informare în diverse domenii ce servescscopurilor Fundaţiei; promovarea de programe de educaţie civică şi de dezvoltare comunitară; organizareade evenimente ştiinţifice, de consulting şi transfer de know-how; organizarea de activităţi cu caracterfilantropic. 133
  • 134. Fundaţiile Regale Române (1934-1947) - Bucureşti. Formate prin reunirea a cinci fundaţii: Fundaţiuneaculturală „Regele Mihai I" (1927-1933), Bucureşti; Fundaţiunea universitară Regele Carol I, Bucureşti, careşi-a continuat activitatea după 1945 în emigraţie, la Paris, până în deceniul al VII-lea al veacului XX;Fundaţia Regele Ferdinand I din Iaşi şi Institutul de cercetări experimentale Regele Carol al II-lea din Cluj.Lor li s-a alăturat Fundaţia pentru literatură şi artă Regele Carol al II-lea din Bucureşti. Denumirea completăera Uniunea Fundaţiilor Culturale Regale. Susţinute financiar de Casa regală, acordau burse de studii,premii literare (chiar şi pentru lucrări de debut în manuscris), aveau biblioteci, editură şi revistă. Sediulcentral era actuala Bibliotecă Centrală Universitară din Bucureşti. Se reclamau prin programul desfăşuratdrept continuatoare ale Junimii, dar erau, mai curând, continuatoare ale Fundaţiei Universitare Carol I, alcărei program îl dezvoltau.Fundoianu (Fondane), B(enjamin) (nume la naştere: Benjamin Wexler, n. 14 noiembrie 1898, Iaşi - m. 22octombrie 1944, Auschwitz) - poet şi eseist. A început Dreptul la Iaşi, dar nu l-a terminat. A debutat cu opovestire biblică, Tagăduinţa lui Petru, 1918, a publicat Images et livres de France, 1921. Membru alcenaclului Sburătorul. Se stabileşte la Paris în 1923, dar publică şi în ţară volumul de versuri avangardistePrivelişti, 1930, iar la Paris volumele Ulysse, 1933 şi Titanic, 1937, semnate cu numele Benjamin Fondane.A colaborat la revista avangardistă „Integral” a lui Brunea-Fox (1930) şi la „unu” a lui Saşa Pană (1931). Ascris eseuri de tip existenţialist: La conscience malheureuse (Conştiinţa nefericită), 1936; Rimbaud, leVoyou (Rimbaud, vagabondul), 1933; Baudelaire et lexpérience du gouffre (Rimbaud şi experienţaabisului), 1947, postum; L être et la connaissance • Essai sur Lupasco (Fiinţa şi cunoaşterea • Eseu asupralui Lupaşcu), 1998, postum. A murit în lagărul nazist de la Auschwitz, numele lui figurează pe Memorialuldin Paris al victimelor holocaustului.Furtună, Horia (n, 21 iunie 1888, Focşani - m. 8 martie 1952, Bucureşti) - poet. A făcut Dreptul la Paris, aprofesat avocatura la Baroul de Ilfov. Prizonier de război în primul război mondial, vicepreşedinte alSocietăţii Autorilor Dramatici. Scrie o lirică rece, contemplativă şi savantă: Făt Frumos, 1924; Balada lunii,1967, postum. A scris şi teatru, roman: Iubita din Paris, 1934.GGaál Gábor (n. 8 martie 1891, Budapesta - m. 13 august 1954, Cluj) - estetician şi publicist A făcut studiiuniversitare la Budapesta şi a participat la revoluţia maghiară din 1919. A emigrat la Viena, apoi la Berlin.Întors în Ungaria, a fost arestat de hortişti. În 1916 a evadat şi s-a stabilit în România. A condus revistele„Korunk" şi apoi „Utunk". A fost profesor de filosofie şi estetică la Cluj. A lăsat lucrări referitoare lainterferenţa literaturii cu alte domenii: A valóság és az irodalom (Realitate şi literatură),1950. Membru alAcademiei Române (1948).Galaction, Gala (nume la naştere: Grigore Pişculescu, n. 16 aprilie 1879, Dideşti, Teleorman - 8 martie1961, Bucureşti) - scriitor, teolog. Între 1928-1934 a dat Bibliei o nouă versiune în limba română, adaptând-o la limba modernă. În perioada interbelică desfaşoară o susţinută activitate publicistică ( cu ajutorul luiTudor Arghezi, editează „Cronica“ şi „Spicul“ - care apar in perioada 1915-1918). Devine defensoreclesiastic pentru eparhiile Râmnicului şi Argeşului (1909-1922), preot (1922) şi misionar al ArhiepiscopieiBucureştilor (1922-1926), profesor titular la catedra de Introducere şi Exegeza Noului Testament laFacultatea de Teologie din Chişinău (1926-1941), decanul acesteia (1928-1930), profesor de ExegezaVechiului Testament la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1941-1947), membru în Adunarea eparhială aArhiepiscopiei Bucureştilor (din 1954). A publicat studii despre Noul Testament, articole, meditaţii,conferinţe, predici. A publicat volume de nuvele, romane, note de călătorie, articole în principalele ziare şireviste ale timpului, un jurnal postum. După 1944 se angajează pe deplin în viaţa literară şi politică. A scris 134
  • 135. povestiri şi nuvele: Bisericuţa din Răzoare, 1914, Premiul Academiei; De la noi, la Cladova, 1924; Nuveleşi schiţe, 1934 şi romane: Papucii lui Mahmud, 1932, Premiul Societăţii Scriitorilor Români; DoctorulTaifun, 1933; La răspântie de veacuri, 2 vol., 1935. Şi-a strâns publicistica în mai multe volume, cel maicunoscut fiind Oameni şi gânduri din veacul meu, 1955. A primit Premiul Societăţii Scriitorilor Români(1933), Medalia Meritul Cultural cl. a II-a (1934), Premiul Naţional Literar (1935), Premiul Naţional pentruproză (1942), Medalia Meritul Cultural în grad de comandor (1947), deputat în MAN, Ordinul Muncii cl. I(1954). A fost vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor Români (1947), membru al Academiei Române(1947), apoi membru de onoare al Academiei Republicii Populare Române (1955).Galaicu, Păun Emilian (n.22 iunie 1964, Urecheşti, rn. Soroca, Republica Moldova) – poet. A absolvitFacultatea de Litere a Universităţii din Chişinău. Specializare la Institutul de Literatură Maxim Gorki dinMoscova. Lucrări: Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îlduce pe cel nebătut, 1994; Gesturi. Trilogia nimicului, 1996; Yin Time, 1999; Poezia de după poezie.Ultimul deceniu, 1999; Gestuar, 2002. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova şi România. Membrufondator al ASPRO, Bucureşti.Galan, V(alerian) Em(il) (n. 15 februarie 1921, Săveni, jud. Botoşani - m. 2 ianuarie 1995, Bucureşti) -prozator. A studiat Politehnica la Iaşi, Cernăuţi şi Timişoara. Redactor la diverse publicaţii. Reprezentant alrealismului socialist, interesat mai ales de spaţiul contemporan: Zorii robilor, 1950, Premiul de Stat;Bărăgan, vol. I 1954, Premiul de Stat; vol. II -1959); evoluează spre o proză de replică la adresaproletcultismului în ciclul romanesc Contravizitele doctorului B.A.: Zodia înstrăinării, 1966; Accidentul erainevitabil, 1967; A treia Romă, 1968 şi romanele Hramul sfântului Nu, 1969; Şahul dublu de la Armor,1970.Gane, Nicolae (n. 1 februarie 1838, Fălticeni – m. 16 aprilie 1916, Iaşi) - scriitor şi om politic. Descendental unei vechi familii boiereşti. Se înscrie la pensionul francez al lui Louis Jordan din Iaşi, după care urmeazăştiinţele juridice la Paris. După revenirea în ţară a fost angajat secretar-translator al directorului general alînchisorilor din Moldova (1857). În acelaşi an este numit judecător la Tribunalul Suceava, de unde estedestituit din cauza manifestărilor pro-unioniste. După Unirea ţărilor române din 1859 revine în magistratură,unde îndeplineşte mai multe funcţii: preşedinte al Tribunalului Suceava, membru al Curţii de Întărituri Iaşi(1861), prefect al judeţului Suceava (1863) şi ulterior al Dorohoiului. Trece în 1864 judecător la Curtea deApel din Focşani, de unde se transferă, în 1865, la instituţia similară din Iaşi. A fost membru al SocietăţiiJunimea, publicând nuvele şi poezii în revista "Convorbiri literare". În 1867 este numit preşedinte de secţiela Curtea de Apel Focşani, dar demisioneaza şi se stabileşte la Iaşi, unde încearcă să practice avocatura.Intră în politică, fiind ales în anul 1870 deputat din partea grupării junimiste şi prefect al judeţului Iaşi. Esteales de cinci ori primar al oraşului Iaşi (17 iunie 1872 –19 mai 1876; 27 aprilie - 23 iunie 1881; 4 iunie 1887– 4 martie 1888; 19 noiembrie 1895 – 22 aprilie 1899; 11 iulie 1907 – 6 ianuarie 1911). În calitate de primars-a remarcat prin următoarele realizări: aducţiunea apei potabile la Iaşi din sursa Timişeşti, proiect pentrucare a fost atacat în presa vremii, inaugurarea Teatrului Naţional. Lucrări:Domniţa Ruxandra, Fluierul luiŞtefan, Piatra lui Osman, Comoara de pe Rarău, Privighetoarea Socolei, Vânătoarea, Aliuţă, HatmanulBaltag, Şanta, Astronomul şi doftorul, Duduca Bălaşa, Petru Rareş, Florea Curcanul, Cânele bălan, Învacanţe, Sfântul Andrei, Stejarul din Borzeşti, Ion Urdilă, Petrea dascălul, Agatocle Leuştean, Două zilela Slănic, Catrinţaş, Ciubucul logofătului Manole Buhuş. Membru titular al Academiei Române (1908),vicepreşedinte al ei (1912-1913).Gaster, Moses (n. 17 septembrie 1856, Bucureşti - m. 5 martie 1939, Abingdon, Marea Britanie) - filolog,istoric literar şi folclorist, rabin. În 1876 îşi începe studiile la Seminarul Teologic Evreiesc de la Breslau,unde îi are ca profesori pe H. Graetz şi Z. Frankel. În paralel învaţă şi la Universitatea din Breslau, acordândo deosebită atenţie lingvisticii, studiilor biblice şi limbilor orientale. În 1877 obţine diploma de doctor alUniversităţii din Leipzig cu o teză despre fonetica istorică a limbii române. Întors în România în 1880, sededică studiului literaturii vechi şi literaturii populare române, ţine prelegeri de mitologie comparată laUniversitatea din Bucureşti şi colaborează la importante publicaţii culturale ale vremii. Militează pentru 135
  • 136. acordarea drepturilor cetăţeneşti evreilor români în spiritul Tratatului de la Berlin, totodată, ca militantsionist, este unul dintre fondatorii organizaţiei locale a Chovevei Tzion. Demersurile sale fac parte dinmişcarea largă a trezirii conştiinţei identitare a evreilor din Europa, pe fondul dispariţiei marilor imperii,mişcare în urma căreia Ben Gurion şi Ezer Weizmann aveau să întemeieze statul Israel. In acest context,ideea de identitate a funcţionat şi pentru cercetarea identităţii româneşti de către un specialist evreu. Prietenşi colaborator al lui Lazăr Şăineanu, în 1882 se numără printre organizatori celei de a doua colonii de evreiromâni în Eretz Israel, cea din Samaria, la Zikhron Yaaqov. Este expulzat din România în 1885, împreunăcu principalii lideri de opinie ai presei evreieşti, ca urmare a campaniei de demascare a măsurilor legislativerestrictive şi abuzurilor administrative faţă de minoritari. Se stabileşte la Londra. Ţine, la Oxford, un ciclude conferinţe despre literatura slavonă. În 1887 este numit rabin al Comunităţii Sefarde. Este DirectorulColegiului Montefiore de la Ramsgate, pe care încearcă să-l transforme după modelul Seminarului de laBreslau. Deţine importante funcţii academice ca preşedinte al Folklore Society, preşedinte al JewishHistorical Society, vicepreşedinte al Royal Asiatic Society şi membru al multor societăţi savante. Primaversiune a Declaraţiei Balfour se redactează la reşedinţa sa londoneză, la 7 februarie 1917, în prezeţa lui H.Weizmann (viitorul preşedinte fondator al Israelului), N. Sokolov, James Rothschild, Mark Sykes şi HerbertSamuel. Ca filolog are meritul de a fi autorul primei încercări de sistematizare a folclorului literar românescîn Literatura populară română, Bucureşti, 1883. Chrestomaţia română, Leipzig-Bucureşti, 1892, a fostconsiderată mulţi ani lucrare de referinţă în domeniu, făcând cunoscute în mediile de specialitate europenelimba şi literatura română prin texte vechi (secolele XVI-XVIII). Adept al metodei comparatiste în studiereafolclorului, a considerat literatura populară slavo-bizantină puntea de legătură dintre literatura populară preşi post-talmudică şi folclorul european. Studiile sale de exegeză biblică şi de literatură populară ebraică dinAntichitatea târzie şi Evul Mediu, la fel ca articolele sale dedicate multiplelor domenii ale ŞtiinţeiIudaismului, al cărui principal promotor a fost în România, precum şi studiile sale samaritene au fost strânseîn cele trei volume de Studies and Texts in Folklore, Magic, Medieval Romance, Hebrew Apocrypha andSamaritan Archaeology, Londra, 1925-1928. A colaborat la prestigioase publicaţii savante ca „TheArchaeological Review”, „Asiatic Quarterly Review”, „Byzantinische Zeitschrift”, „Folklore”, „Journal ofApocrypha”, „Journal of the Royal Asiatic Society”, “Slavonic Review”, Zeitschrift für alttestamentischeWissenschaft”. A semnat în reviste culturale româneşti precum „Bukarester Salon”, „Revista pentru istorie,arheologie şi filologie”, „Revista literară”, „Şezătoarea” şi a avut însemnate contribuţii în publicaţii dedicateiudaismului ca „Monatsschrift für Geschichte und Wissenschaft des Judentums”, “Revue des EtudesJuives”, “Hebrew Union College Annual”, “Anuar pentru Israelţi”, “Sinai”. A scris şi în publicaţii evreieştiprecum “The Jewish Chronicle”, “The Jewish Forum”, “The Jewish World”, “Jewish Quarterly Review”,“Ost und West”, “Jewish Tribune”. Ca lingvist a susţinut romanitatea poporului român şi latinitatea limbiiromâne: Stratificarea elementului latin în limba română, Die Nichtlateinischen Elemente im Rumänischen.A devenit membru de onoare al Academiei Române (1929). În 1936 a donat Academiei Române întreaga sacolecţie de cărţi vechi şi manuscrise.Gaţac, Victor (n. 2 iunie 1933, Lipcani, jud. Hotin, Basarabia) – folclorist. A absolvit Facultatea deFilologie a Universităţii de Stat din Chişinău. Specializare la Institutul de Literatură Universală MaximGorki al Academiei de Ştiinţe a URSS din Moscova. Din 1958 e cercetător ştiinţific la Sectorul de folclor alInstitutului de Limbă şi Literatură al Filialei Moldoveneşti a Academiei de Ştiinţe a Uniunii Sovietice (aziInstitutul de Filologie). Cercetător ştiinţific la Institutul moscovit Maxim Gorki, din 1968 şef al Sectoruluide studiere a creaţiei poetice populare la acelaşi institut. Profesor universitar. Contribuţii în domeniuleposului popular eroic, cântecului istoric, istoriei folcloristicii, poeticii istorice, textologiei folclorului. Autora mai mult de 300 lucrări ştiinţifice, inclusiv 4 monografii. Lucrări: Trei specii, şi nu una: clasificarea epiciipopulare (1960), Eposul eroic est-romanic: studii şi texte (1967), Tradiţia orală epică în timp: studiuistoric al poeticii (1989), Texnologia experimentală a folclorului (1998). A fost unul dintre conducătorii şiautorii concepţiei seriei de 62 de volume Moştenirea folclorică a popoarelor din Siberia şi Extremul Orient.Pentru primele 18 volume din această serie, în 2001 a fost distins cu Premiul de Stat al Federaţiei Ruse îndomeniul ştiinţei şi tehnicii. A participat la întocmirea şi editarea corpusului de 16 volume Creaţia populară 136
  • 137. moldovenească. A îngrijit volumul Eposul eroic (1983), este coautor al monografiei Creaţia populară. Cursteoretic de folclor românesc din Basarabia, Transnistria şi Bucovina (1991). Participant cu referate şicomunicări la conferinţe, simpozioane, congrese de importanţă universală la Washington, Bucureşti, Sofia,Varşovia, Budapesta, Beijing, Tokio, Delhi. Membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a FederaţieiRuse (2000), membru de onoare al Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova (2000).Gavrilov, Anatol (n. 23 februarie 1943, Cioburciu, Transnistria) – critic, istoric şi teoretician literar. Rus caetnie. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Chişinău (1965). Cercetător ştiinţific,apoi director adjunct la Institutul de Istorie şi Teorie Literară al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, azi şef alSectorului de teorie literară la acelaşi institut, numit Institutul de Filologie. Lucrări: Structura artistică acaracterului în roman (1976), Reflecţii asupra romanului (1984). Conceptul de roman la G. Ibrăileanu şistructura stratiformă a operei literare (2006), Criterii de ştiinţificitate a terminologiei literare I. Principiulobiectivităţii (2007).Gavril Uric (călugărit cu numele Paisie, a trăit în veacul al XV-lea în Moldova) - călugăr. Deşi de neamboieresc, s-a călugărit la Mânăstirea Neamţ şi a copiat numeroase manuscrise bisericeşti. Este unul dintrecreatorii şcolii de caligrafie şi miniatură de la Neamţ: Tetraevanghelul, copiat la cererea doamnei Malina,soţia lui Alexandru cel Bun (1429), cu text paralel slavon şi grecesc, împodobit cu miniaturi şi frontispicii(azi la Biblioteca Bodleiană din Oxford); alt Tetraevanghel (1436), fără miniaturi, trei Mineie (probabil afost seria completă); un Sbornic, cuprinzând 16 cuvântări ale Sf. Grigorie din Nazianz şi Scara Sf. loanSinaitul (1413, azi în Moscova); Omiliile Sf. Grigorie din Nazianz comentate de Nichita al Heracleii (1424);alt Sbornic, cuprinzând Cuvântări ale Sf. loan Gură de Aur şi alte texte patristice (nedatat), alte douăSbornice cuprinzând vieţi de sfinti şi cuvântări (1439 şi 1441); Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur(1443); Cuvântările ascetice ale Sf. Vasile cel Mare (1444), Scara Sf. loan Sinaitul (1446).„Gazeta Bucovinei” (1891-1897, Cernăuţi) – bisăptămnal politic şi literar, organ al societăţii bucovineneConcordia. A fost fondată de transilvăneanul Pompiliu Pipoş, care lucrase la „Tribuna” Sibiu, apoi a fostpreluată de G. Bogdan-Duică. A încercat să păstreze identitatea culturală şi de tradiţii a românilor dinBucovina. Avea un supliment pentru sate: „Foaia săteanului”, unde a publicat S. Fl. Marian folcor dinBucovina. În materie de literatură trebuie remarcat faptul că au fost publicaţi autori din toate provinciileromâneşti"Gazeta de Moldavia" (1850-1858) - bisăptămânal, Iaşi. Publicaţie social-culturală care continuă "Albinaromânească". A fost condusă de Gh. Asachi, anti-unionist, deşi Costache Negruzzi, ca şi M. Kogălniceanu,au fost colaboratorii revistei."Gazeta de Transilvania" (1838-1946) – săptămânal, bisăptâmânal, de trei ori pe săptămână cotidian,Braşov. Revistă în limba română din Transilvania. Revistă de cultură scoasă iniţial de George Bariţiu. S-amai numit, în diverse perioade, „Gazeta transilvană" sau „Gazeta Transilvaniei". A avut drept supliment„Foaie pentru minte, inimă şi literatură" (1838-1865).„Gazeta ilustrată” (1882-1884, Viena) – revistă de cultură şi literatură, apărută în limba română. EditorNicolae Enescu, gazetar. A publicat traduceri din literatura germană, ştiri din ţară.„Gazeta literară" (1954-1968) - săptămânal, Bucureşti. Editată de Uniunea Scriitorilor. Director: ZahariaStancu; în colectivul de redacţie: Mihai Beniuc, Eusebiu Camilar, Eugen Jebeleanu, George Macovescu,Cezar Baltag ş.a. A fost continuată de „România literară".„Gazeta Teatrului Naţional" (1835-1836, Bucureşti) – lunar cultural. Revistă scoasă cu întreruperi de IonHeliade Rădulescu pentru a exprima activitatea Societăţii Filarmonice. A fost înlocuită prin „Curier de ambe 137
  • 138. sexe", supliment al „Curierului românesc".Gănescu, Grigorie (n. 1830 sau 1833, Craiova – n. 7 aprilie 1877, Montmorency, Franţa) – publicist. A fostunionist, dar contra politicii lui Napoleon al III-lea (deşi acesta a avut un rol important în UnireaPrincipatelor). Expulzat din Franţa, se stabileşte la Frankfurt, unde scoate ziarul „L’Europe” cu J. Al.Florescu. După războiul din 1870-1871 revine în Franţa şi capătă cetăţenia. A înfiinţat, la Tours, ziarul „LaLiberté”. Lucrări: Diplomatie et nationalité, 1856; La Valachie depuis 1830 jusquà ce jour. Son avenir,1855.Gătăianţu, Pavel (n. 15 decembrie 1957, Lokve-Sân-Mihai, Voivodina, Serbia) - poet. A fost primulpreşedinte al Comunităţii Românilor din Iugoslavia. In prezent lucrează ca redactor la Radio Novi Sad.Membru al Societăţii Scriitorilor din Voivodina, a fost tradus în câteva limbi şi este deţinător al mai multorpremii literare. Volume de versuri: Timp absent, 1976; Şarpe bărbierit, 1984; Europoeme, 1996;Antrenament pentru ogari: balade, ode, uverturi, imnuri şi alte cântece, 1997; Umărul lui Sisif, poezii,2002. A scris şi proză: Atentat la ordinea publică, 1997. „Gândirea" (1921-1933; 1934-1944) - bilunar, apoi lunar, Cluj, apoi Bucureşti. Revistă literară, artistică şisocială, tradiţionalistă, ortodoxistă şi autohtonistă. A fost condusă de Cezar Petrescu (1921-1926) şiNichifor Crainic (1926-1944). Din gruparea revistei s-au retras G. Călinescu (1929), Zaharia Stancu (în1941), Lucian Blaga şi Tudor Vianu (ambii în 1943) pe măsură ce publicaţia devenea doctrinar tributarălegionarismului. Din 1991 apare la Sibiu o serie nouă, care se reclamă de la cea veche, al cărei directoronorific a fost la apariţie Pan Vizirescu.Gândirismul - curent ideologic şi literar care şi-a luat numele de la revista "Gândirea". Adepţii lui seconsiderau continuatori ai sămănătorismului, capabili să aducă renaşterea spiritualităţii româneşti încondiţiile de criză din preajma celui de-al doilea război mondial. Prin accentul religios, ortodoxist,naţionalist face parte din ultimul val bizantinist. Autohtonismul şi respingerea contribuţiei minoritarilor laedificarea culturii române au făcut din ideologia gândiristă un sprijin pentru dictatura fascistă.Gârneţ, Vasile (n. 1958, Hănăştenii Noi, reg. Lăpuşna, Republica Moldova) – scriitor. A absolvitFacultatea de Ziaristică a Universităţii de Stat din Chişinău. Redactor şef al Editurii Hyperion din Chişinău,apoi director al revistei „Contrafort” a tinerilor scriitori din Republica Moldova. Lucrări: Martorul (roman,1988); Peisaje bolnave (poezii, 1990); Personaj în grădina uitată ((poezii, 1992 – Premiul UniuniiScriitorilor din România); Câmpia Borges (poezii, 2002 - Premiul Uniunii Scriitorilor din RepublicaMoldova); Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate (publicistică, 2005- Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova); Europa de la fereastra vagonului (jurnal, încolaborare cu Vitalie Ciobanu, Bucureşti, 2007). Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şiRomânia şi membru al PEN Clubului.Genoveva de Brabant - carte populară de origine germană care ilustrează tema inocenţei ultragiate şi seînscrie în literatura "miracolelor", în spiritul hagiografiei creşine a secolelor al XIV-lea şi al XV-lea. La noia circulat ceva mai târziu. Mihail Sadoveanu a dat o prelucrare cultă.Genul literar defineşte modul de punere în pagină al textului literar: proză, adică genul epic, versuri, adicăgenul liric, teatru, adică genul dramatic. Până la separarea netă a acestor genuri, care ţine de perioadaclasică, în general veacul al XVIII-lea, antichitatea şi perioada pre-clasică au avut genuri interferente:epopeea era epică prin gen, dar scrisă în versuri. Teatrul antic era scris în versuri. Proza are o apariţie maitârzie, fiind o atestare a aprofundării şi maturizării scriiturii. Primele proze, pre-romantice şi romantice, aufost poetice, lirice prin abordarea de conţinut.George, Al(exandru) (nume la naştere: George Alexandru Georgescu, n. 6 aprilie 1930, Bucureşti) – 138
  • 139. prozator şi istoric literar. A început Filologia la Bucureşti, pe care a fost silit s-o părăsească pentru „originenesănătoasă". A fost bibliotecar la Biblioteca Academiei. A debutat cu proză: Simple întâmplări cu sensul laurmă, 1970 şi istorie literară: Marele Alfa, 1970, despre Arghezi. A scris proză de tip eseistic şiautobiografic şi studii de istorie literară prin care îşi vădeşte preferinţa pentru modernism: Semne şi repere,1971, Premiul Uniunii Scriitorilor; La sfârşitul lecturii, 3 vol., 1973-1980; Literatură şi senzaţie, 1980,Premiul Asociaţiei Scriitorilor, Bucureşti; Simple întâmplări în gând şi spaţii, 1982, Premiul UniuniiScriitorilor; Petreceri cu gândul şi inducţii sentimentale, 1986; Dimineaţa devreme, 1987; Seara târziu,1988; Într-o dimineaţă de toamnă şi Cinci sau chiar şase personaje în jurul unui autor, ambele 1989; Lasfârşitul lecturii, 1993, Premiul Uniunii Scriitorilor; Oameni şi umbre, 1996; Alte reveniri, restituiri,revizuiri, Premiul Uniunii Scriitorilor, 2003; Oameni, umbre, glasuri, tăceri, 2004. Se ocupă de ediţia deOpere E. Lovinescu, Premiul Uniunii Scriitorilor, 1990. A tradus din literatura franceză. După 1989membru fondator al Societăţii Academice Române.George, Tudor (nume la naştere: Tudor George Georgescu, n. 3 februarie 1926, com. Ulmeni, jud. Ilfov -m. 12 ianuarie 1992, Bucureşti) - poet. A absolvit Facultatea de Ştiinţe Juridico-Administrative la Bucureşti.A lucrat ca metodist la Casa Centrală a Creaţiei Populare. A scris o poezie bazată pe virtuozitate şiingeniozitatea exprimării: Legenda cerberului, 1957, debut; Balada, 1967; Sonete aeriene, 1972; Parfumultimpului, 1975; Catehismul iubirii, 1977; Cupola Bărăganului, 1979, Premiul Asociaţiei Scriitorilor dinBucureşti; Dacica, 1984; Patriarhale şi exotice, 1988. A scris şi poezie pentru copii, a tradus din literaturaitaliană.Georgescu-Delafras, Petre (n. 1885, Bucureşti – m. 1963, Bucureşti) – tipograf. Şi-a început cariera caucenic tipograf. A înfiinţat editura şi tipografia Cugetarea Georgescu-Delafras (1920-1947). Acolo s-atipărit enciclopedia lui Lucian Predescu, scrisă între 1936-1939, Enciclopedia "Cugetarea" sauEnciclopedia României - Material românesc. Oameni şi înfăptuiri, o sinteză a unică a standardelor şipersonalităţilor ţării de până la schimbarea de regim. P.P. Negulescu şi-a publicat majoritatea lucrărilor laaceastă editură. A publicat traduceri din literatura universală, manuale şcolare. A scris el însuşi: Tari şislabi, 1937; Cum am cucerit viaţa, 1939; Omul de mâine, roman, 1942.Georgescu, Paul (n. 7 noiembrie 1923, Ţăndărei, jud. Ialomiţa - m. 24 septembrie 1989, Bucureşti) -prozator şi critic literar. A absolvit Literele şi Filosofia la Bucureşti. A fost redactor şi redactor şef la diversepublicaţii. A scris critică literară folosind ironia sarcastică, stilul intelectual şi livresc: Încercări critice, 2vol. 1957-1958; Păreri literare, 1964, Premiul Uniunii Scriitorilor); Polivalenţa necesară, 1967, PremiulUniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei; Volume, 1978 şi a continuat cu proză livrescă de sorgintecaragialiană: 3 nuvele, 1973, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti; Doctorul Poenaru, 1976, PremiulUniunii Scriitorilor; Vara baroc, 1980, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti; Solstiţiu tulburat,1982; Siesta, 1983; Mai mult ca perfectul, 1984; Pontice, 1987; Geamlâc, 1988.Georgescu-Tistu, Nicolae (n. 1894 – m. 1972, Bucureşti) – bibliolog. A studiat la École des Chartes dinParis si mai apoi la Institutul Internaţional de Bibliografie din Bruxelles. Pentru el s-a creat în 1932 laFacultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti Catedra de Bibliologie. Este creatorul conceptului debibliologie în România. A înfiinţat şi organizat Biblioteca Centrală Universitară şi reţeaua bibliotecilor defacultăţi. S-a ocupat de editarea de bibliografii sistematice. Lucrări: Les bibliothèques et la bibliographieroumaine, 1927 ; Publicazione storiche rumene da la guerra e poi, 1930; Bibliografia literară română,1932; Bibliographie historique de la presse roumaine, 1937 ; Orientări bibliologice, 1938; Cartea şibibliotecile: Studii de bibliologie, 1972.Georgescu, Vlad (n. 29 octombrie 1937 - 13 noiembrie 1988, Nordfriedhoff) – istoric, director al secţieiromâne Europa Liberă, a lucrat apoi la BBC, s-a stabilit în SUA. Lucrări: Politics, History and Nationalism: 139
  • 140. The Origins of Romania’s Socialist Personality Cult, în: Joseph Held (ed.), The Cult of Power. Capitol înThe Twentieth Century, Boulder, East European Monographs, 1983; Politică şi Istorie (cazul comunistilorromani 1944-1977); Istoria românilor, dela origini pina în zilele noastre; Istoria gindirii politiceromâneşti; Istoria ideilor politice romanesti (1369-1878), 1987.Gheorghe, Ion (n. 16 august 1935, com. Florica, jud. Buzău) - poet. A absolvit Facultatea de Filologie laBucureşti şi a fost redactor la diverse publicaţii. A debutat cu un roman în versuri, Pâine şi sare (1957) şi acontinuat cu versuri care vădesc înclinaţia către arhetipal, mituri şi legende populare: Căile pământului,1960; Cariatida, 1964; Nopţi cu lună pe Oceanul Atlantic • Scrisori esenţiale, 1966, Premiul UniuniiScriitorilor; Zoosophia, 1967; Cavalerul trac, 1969; Megalitice, 1972; Noimele, 1976, Premiul AsociaţieiScriitorilor din Bucureşti; Dacia Feniks, 1978; Cenuşile, 1980; Condica în versuri, 1987; Zamolksiile,1988; Cogaioanele. Munţii marilor pontifi, 1989; Muzaios, 2001; Munţii marilor pontifi, 2004.Gheorghiu, C(onstantin) Virgil (n. 15 septembrie 1916, com. Războieni, jud. Neamţ - m. 22 iunie 1992,Paris) - prozator. A absolvit Literele şi Filosofia la Bucureşti. La început scrie o poezie sentimentală, darabrupt-modernă în limbaj: Viaţa de toate zilele a poetului, 1939; Caligrafie pe zăpadă, 1940, PremiulScriitorilor Tineri al Fundaţiilor Regale. A fost reporter de front: Ard malurile Nistrului, 1941; Am luptat înCrimeea, 1942. Primul roman, Ultima oră, 1943 n-a avut ecouri deosebite. Înclinaţii legionare. S-a expatriatîn Germania în 1946 şi a studiat Teologia la Heidelberg. S-a stabilit în Franţa în 1948 şi a fost preot albisericii româneşti din Paris. A publicat numeroase romane în franceză, bucurându-se de succesulscriitorilor de consum: LHeure 25 (Ora 25), 1950, ecranizată 1962 (pentru care a avut proces de plagiat c uscriitorul Alexandru Lungu, care publicase cu un deceniu mai înainte o carte cu acelaşi titlu); La secondechance (A doua şansă), 1952; Les sacrifiés du Danube (Sacrificaţii Dunării), 1957; La cravache, 1960; Lamaison de Petrodava (Casa din Petrodava), 1961; Les immortels dAgapia, 1964, 1991; De la vingt-cinquième heure à lheure éternelle (De la ora a 25-a la ora eternă), 1965; Le Meurte de Kyralessa(Asasinatul de la Kyralessa), 1970, tradus din română; LHomme qui voyagea seul (Omul care călătoreasingur), 1971, tradus din română; L Oeil americain (Ochiul american), 1972; Christ au Liban 1979.Gheorghiu, Mihnea (n. 5 mai 1919, Craiova) - scriitor. A absolvit Literele şi Filosofia la Bucureşti. A fostredactor şef la „Scînteia tineretului", „Secolul 20", preşedinte al Consiliului Cinematografiei, profesor laInstitutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, preşedinte al Academiei de Studii social-politice Ştefan Gheorghiu. A debutat cu versuri de avangardă: Anna Mad, 1942 şi a continuat cu liricăpatetic revoluţionară: Primăvara în Valea Jiului • Două poeme, 1949; Întâmplări din marea răscoală, 1953.A mai scris proză bazată pe documente: Două ambasade, 1958 (despre Dimitrie Cantemir) şi studii despreteatru: Modalitatea conformistă a dramei. I - Orientări în teatrul contemporan, 1948; II – Dionysos, 1969sau literatura străină: Orientări în literatura străină, 1958. A scris şi teatru: Zodia Taurului, 1972, PremiulAcademiei; Unul din doi: 1601 - Capul, 1821 - Zodia Taurului, 1975, Premiul Uniunii Scriitorilor; Istoriidramatice, 1977. A scris scenarii de film: La Porto Franco, 1962; Tudor, 1963-1964; Zodia Fecioarei,1967; Pădurea pierdută, 1972; Cantemir, 1974, Premiul Uniunii Cineaştilor; Hyperion, 1975; TănaseScatiu, 1976; Burebista, 1980; Muşchetarul lui Cantemir, 1990. A publicat şi eseuri cu caracter general:Social and Political Sciences in România (Ştiinţele sociale şi politice în România), 1981; Una concienciaeuropea (O conştiinţă europeană), 1984. A tradus mult din literatura engleză, cea mai importantă realizarefiind integrala Shakespeare. A primit mai multe premii speciale la festivalurile internaţionale de film, pentruscenarii. I s-a decernat Ordinul Literelor şi Artelor de către Republica Franceză, distins cu Das GrosseVerdienstkreuz mit Stern de către R. F. Germană, este Comandor al Ordinului Meritului Republicii Italiene,membru al Academiei de Ştiinţe din New York, al Academiei Mondiale de Perspective Sociale, alAcademiei Naţionale de Istorie din Caracas, al Clubului de la Roma ş.a. Membru titular (1996) alAcademiei Române. Preşedinte al UCIN (din 2008).Gherea – v. Dobrogeanu-Gherea, Constantin 140
  • 141. Gheţie, Ion (n. 21 noiembrie 1930, Şimleul Silvaniei, judeţul Sălaj – m. 11 mai 2004, Bucureşti) – lingvist.A absolvit Filologia la Universitatea din Cluj. Cercetător la Institutul de Lingvistică din Bucureşti.Contribuţii în domeniul dialectologiei istorice, al filologiei române şi limbii române literare. Lucrări: Operalingvistică a lui Ion Budai-Deleanu, 1966; Începuturile scrisului în limba română. Contribuţii filologice şilingvistice, 1974; Baza dialectală a românei literare, 1975; Istoria limbii române literare. Privire sintetică,1978; Introducere în studiul limbii române literare, 1982; Introducere în dialectologia istorică românească,1994; Graiurile dacoromâne în secolele al XIII-lea – al XVI-lea (până la 1521), 2000.Ghibănescu, Gheorghe (n. 1 octombrie 1864, Fălciu, jud. Vaslui - m. 6 iulie 1936, Iaşi) - istoric, genealogşi filolog. A absolvit Literele la Iaşi, a fost profesor la Bârlad şi Iaşi. A adunat o mare colecţie de documentedin oraşele şi satele Moldovei şi a tradus din limba slavonă acte care cuprind date în special despre epocafeudală din Moldova. A publicat aceste documente în volumele XVIII - XXV ale Uricariului (editat deTeodor Codrescu), apoi în colecţia proprie Ispisoace şi zapise (6 vol. 1906 - 1926). După 1906 a publicat încele peste 25 de volume ale propriei colecţii, Surete şi izvoade, documente, studii şi genealogii referitoare lavechi familii boiereşti cum ar fi Cuza, Catargiu, Racoviţă, Răşcanu şi Kogălniceanu. Membru corespondental Academiei Române (1905).Ghibu, Onisifor (n. 31 mai 1883, Sălişte, comitatul Sibiu - m. 3 octombrie 1972, Cluj) - pedagog. A făcutşcoala primară la Sălişte. Liceul îl începe la Sibiu (primele 6 clase), apoi îl termină la Braşov (1902).Studiile universitare le face la Universitatea din Bucureşti, apoi şi le desăvârşeşte la Budapesta, Strasbourgşi Jena, în acest din urmă oraş trecându-şi şi doctoratul în filosofie, pedagogie şi istorie universală (1909).Este numit inspector şcolar primar ortodox pentru şcolile din Transilvania (1910-1914), fiind totodată şiprofesor de pedagogie la Institutul Teologic din Sibiu (1910-1912). Refugiat la Bucureşti între 1914-1916,colaborează cu Octavian Goga, Vasile Lucaciu şi alţi refugiaţi ardeleni la elaborarea unor articole deîndemnare a intrării României în război împotriva Austro-Ungariei. În 1918 este numit secretar general alresortului de instrucţie din Consiliul Dirigent, fiind ales şi deputat în Marele Sfat al Transilvaniei. Cu acestprilej este preluată Universitatea din Cluj, propunând şi înfăptuind organizarea ei pe baze româneşti (1919).Funcţionează ca profesor până în 1945. Opera numără peste 100 de lucrări, dintre care menţionăm: Limbanouălor cărţi bisericeşti (1905), O călătorie prin Alsacia şi Lorena, Ţara şi şcolile ei (1909), Cercetăriprivitoare la situaţia învăţământului primar şi la educaţia poporală, Despre educaţie (1911), Şcoalaromânească din Ungaria (1912), Din istoria literaturii didactice româneşti, Universitatea din Cluj şiinstitutele ei de educaţie (1922), Universitatea românească a Daciei superioare (1924), Portretepedagogice (1927), Contribuţiuni la istoria poeziei noastre populare şi culte (1934), Picu Pătruţ dinSălişte, Prolegomenă la o educaţie românească (1941) ş.a. Membru al Academiei Române.Ghica, Elena – v. D’Istria, DoraGhica, Ion (n. 12 august 1816, Bucureşti – m. 22 aprilie 1897, Ghergani, Dâmboviţa) – scriitor. Din familiaIon Câmpineanu, paşoptistul, după mamă. A învăţat limba română după lucrările lui Ion Heliade Rădulescu.A absolvit Colegiul Sf. Sava, apoi a pleacat la Paris şi a absolvit ingineria (specialist în mine), audiind şi altecursuri la Conservatorul de Arte şi Meserii. Pozitivist în materie de ştiinţe şi filosofie. Paşoptist, prieten cuBălcescu, adversar al lui Heliade Rădulescu. I-a audiat pe Jules Michelet, Edgar Quinet, AdamMieckiewicz, Ch. Fourier. A fost profesor la Academia Mihăileană (de geometrie descriptivă, geologie,mineralogie). A elaborat un proiect de reformă a învăţământului începând de la sate. A fost agentulGuvernului Provizoriu Revoluţionar (la 1848) la Constantinopol şi guvernator al insulei Samos dinarhipelagul grecesc după aceea. Întors în ţară în 1858, a fost ministru de Interne şi prim ministru şi aparticipat la coaliţia care l-a detronat pe Al. I. Cuza. Membru al Societăţii Academice Române (1874), demai multe ori preşedinte al Academiei (1876-1878; 1879-1882; 1884-1887; 1890-1893; 1894-1895),ambasador la Londra (1881). A scris la îndemnul lui Vasile Alecsandri şi s-a remarcat în stilul epistolar.Lucrări: Omul fizic şi intelectual, 1866; Convorbiri economice, 1869; Pământul şi omul, 1884; Scrisoricătre Vasile Alecsandri, 1887; Amintiri din pribegia după 1848, 1889. 141
  • 142. Ghica, Magdalena – v. Cârneci, MagdaGhica, Pantazi (n. 15 martie 1831, Bucureşti – m. 17 iulie 1882, Bucureşti) – publicist. Frate cu Ion G. Aaudiat diverse cursuri la Paris, mai ales de istorie, fără a absolvi nimic. Secretar al “Magazinului istoricpentru Dacia” (1847). Deputat liberal. A scris recenzii literare, piese de teatru, proză. Are gustul poantei şial finalului moralizator. Lucrări: Sterian Păţitul, Iadeş, Ca la noi la nemeni (comedii); Fata haiducului;Bălăioara; Cămătarul, 1858 (nuvele); Un boem român, roman, 1860; Don Juanii de Bucureşti, roman,1860-1862.Ghica, Scarlat Ion (n. 26 martie 1856, Vathy, Grecia – m. 11 iunie 1948, Bucureşti) – traducător. Fiul luiIon G. A studiat la Wellington College, Londra. Licenţiat în Drept la Paris. A tradus masiv Shakespeare:Richard al III-lea, Neguţătorul din Veneţia, Regele Ioan, Antoniu şi Cleopatra, Iulius Cezar.Ghicitoarea - specie folclorică unde se cere descoperirea unui obiect sau fiinţe prin interpretarea definiţieisale metaforice şi glumeţe, prezentată în două-trei versuri.“Ghimpele” (1866–1879, Bucureşti) – revistă umoristică săptămânală care continuă „Nichipercea” (scoasăde N. T. Orăşanu). Au lucrat acolo I. L. Caragiale, G. D. Teodorescu ş.a.Ghyka, Matila C. (nume la naştere: Costiescu, n. 1881, Bucureşti – m. 1965, California) – dilomat şimatematician, estetician stabilit în Franţa. Se considera urmaşul lui (Grigore) Ghica al X-lea, dar n-a pututdovedi. Profesor de estetică la University of Southern California. Marinar, diplomat în tinereţe, prieten cuscriitorul Paul Morand (ambasador al Franţei în România în perioada celui de-al doilea război mondial).Mason. A plecat la Paris pentru studii, apucând să publice Curcubee. Popasuri ale tinereţii mele, iar deacolo în SUA, după al doilea război mondial. Cunoscut în toată lumea. Dan Brown, pentru Da Vinci Code,se reclamă de la lucrările lui. El a consacrat expresia „numărul de aur” şi i-a dedicat un studiu, Nombre d’or,1931, bazându-se pe lucrările lui Platon, Euclid, Pitagora. Alte lucrări: Esthétique des Proportions dans LaNature et dans Les Arts, 1927; A Documented Chronology of Roumanian History, Oxford, (tradusă dinfranceză, cuprinde evenimente de la cucerirea romană la Ştefan cel Mare inclusiv), 1941; The Geometry ofArt and Life, 1946; A practical handbook of Geometrical Composition and design, 1952; The Memoirs,1961; A corespondat cu Paul Valéry. A colaborat la „L’Architecture”, Paris, 1927. Petru Dumitriu seconsidera discipolul lui în materie de esoterism.Giuglea, George (n. 29 ianuarie 1884, Satulung, Braşov - m. 7 aprilie 1967, Bucureşti) - lingvist. UrmeazăLiceul Andrei Şaguna din Braşov, apoi Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti (1903-1908), fiinddiscipolul lui Ovid Densusianu. Între anii 1913-1914 este lector de limba română la Sorbona. Îşi susţinedoctoratul la Universitatea din Cluj (1920), unde va fi profesor la Catedra de filologie romanică a Facultăţiide Litere şi Filosofie din 1919 până în 1947. A urmat, de asemenea, specializări în lingvistică romanică înItalia şi în Spania. Concomitent cu activitatea de la catedră, a făcut parte, încă de la înfiinţare, din colectivulMuzeului Limbii Române din Cluj, condus de către Sextil Puşcariu. Studiile sale s-au axat pe domeniilelexicologiei, etimologiei şi toponimiei, în cadrul cărora este aplicată metoda de cercetare „cuvinte şi lucruri”(Wörter und Sachen). Lucrări: Cercetări lexicografice. Elemente latine în limba română, 1909; De laromânii din Serbia. Culegere de literatură populară (în colaborare cu G. Vâlsan), 1913; Călătoriilecălugărului Chiriac de la mânăstirea Secul, 1936; Concordances linguistiques entre le roumain et lesparleurs de la zone pyrénéenne, 1937; Cheie pentru înţelegerea continuităţii noastre în Dacia prin limbă şitoponimie, 1944; Uralte Schichten und Entwicklungsstufen in der Struktur der dakorumänischen Sprache,1944; Cuvinte româneşti şi romanice. Studii de istoria limbii, etimologie, toponimie, 1983 (postum); Faptede limbă. Mărturii despre trecutul românesc. Studii de istoria limbii, etimologie, toponimie, 1988 (postum).Membru corespondent al Academiei Române (din 1936), exclus în 1948, repus în drepturi în 1990.Gociu, Simion S. (n. 1 septembrie 1948, sat Molniţa, raion Herţa, reg. Cernăuţi) - poet şi publicist. A 142
  • 143. absolvit Literele la Universitatea de Stat din Cernăuţi. Profesor de şcoală medie, fondator al „Gazetei deHerţa" (din 1995). Membru fondator al Societăţii pentru cultură Mihai Eminescu, membru al UniuniiScriitorilor din Ucraina şi din Republica Moldova. Scrie versuri solare şi vitaliste: Sărutul spicelor, 1984;La ţărmure de suflet, 1989; Oul gastronomic, 1998.Goga, Octavian (n. 1 aprilie 1881, Răşinari — m. 7 mai 1938, Ciucea) – poet şi politician. Mason. Numearomânesc la origini (un Iordache Goga din Clisura a fost, alături de Dimitrie Cozacovici, membru fondatoral Societăţii Macedo-Române apărută după distrugerea oraşului aromânesc Moscopole de către Ali Paşa dinIanina). În 1900 s-a înscris la Universitatea din Budapesta, Facultatea de Litere şi Filosofie, continuându-şiapoi studiile la Berlin şi încheindu-le în 1904. La 1 iulie 1902 a apărut la Budapesta revista “Luceafărul”,publicaţie pentru cultura naţională şi unitatea politică a românilor din Transilvania, unde şi-a publicatmajoritatea poeziilor. Înfiinţarea revistei s-a datorat studenţilor români care activau la Budapesta, în cadrulSocietăţii Petru Maior. Majoritatea creaţiilor incluse de Goga în volumul Poezii (1905), Premiul NăsturelHerescu al Academiei Române, au apărut în “Luceafărul”. Prim-ministrul României în perioada 28decembrie 1937 – 11 februarie 1938. Guvernul condus de el a luat primele măsuri antisemite (1938),publicând, la 21 ianuarie 1938, Decretul nr.169 de revizuire a cetăţeniei, care cerea evreilor să prezinte întermen de 20 de zile de la publicarea listelor de naţionalitate de către autorităţile locale acte de unde săreiasă că nu s-au aşezat în România între 1918 şi 1924. Ca urmare, din cei 617.396 de evrei (84 % dintotalul de 728.115), 225.222 au pierdut cetăţenia română, fiind consideraţi rezidenţi străini. Ei puteaurămâne în România cu permise care se înnoiau anual. În interviul acordat în ianuarie 1938 ziarului britanic„Daily Herald”, regele Carol al II-lea şi primul ministru Goga dădeau cifra de 250.000 şi respectiv 500.000de evrei consideraţi „ilegali”. Octavian Goga propunea deportarea lor în Madagascar. În septembrie 1906 afost ales secretar literar al ASTRA, urmând ca, împreună cu Octavian C. Tăslăuanu, să redimensionezeactivităţile celui mai important aşezământ cultural din Transilvania. A adoptat o poziţie critică faţă deexploatarea la care au fost supuşi ţăranii din România prin articole publicate în revista „Ţara noastră”. Ca oconsecinţă a acestor atitudini curajoase, a stat în iarna anului 1911 o lună în închisoare, la Seghedin, unde l-a vizitat I.L. Caragiale, sosit special de la Berlin. După izbucnirea primului război mondial s-a stabilit înRomânia, continuând cu tenacitate lupta pentru eliberarea Transilvaniei şi pentru desăvârşirea unităţii destat. Membru al Academiei Române (1920) şi vicepreşedinte al ei (1929-1932). În 1924 a primit cel dintâiPremiu Naţional de poezie.Gojdu, Emanuil (n. 1802, Oradea – m. 3 februarie 1870, Budapesta) - intelectual aromân (familie refugiatădin Moscopole) cu studii academice, mare avocat, devenit magnat şi mare om politic. A făcut Academia deDrept la Oradea, Bratislava, Pesta. A publicat versuri în maghiară (1826), i-a cunoscut pe Eftimie Murgu,Damaschin Bojîncă (tot aromân), Petru Maior, Constantin Lecca, Zaharia Carcalechi. Şi-a asumat rolul deMecena al tinerimii ortodoxe române din Ungaria şi Transilvania, finanţând un număr impresionant de tineritalentaţi, în total 1941. Bursele Gojdu se acordau în domeniile: Drept (42,39%), medicină (27,30%), studiitehnice (18,30%), litere şi filosofie (8,16%), comerţ (1,65%). Amintim, printre bursieiri, doar două numerăsunatoare: Victor Babeş şi Octavian Goga. După 1918 sediul Fundaţiei s-a mutat la Sibiu, deşi bunurile ein-au fost repatriate, iar acum au revenit Ungariei, în urma unui proces cu România. Fundaţia care-i poartănumele a slujit din plin formării marilor personalităţi din cele mai diferite domenii şi, implicit, dezvoltării şiconservării limbii române a românilor din Ungaria. Activitatea poetică şi cea de editor întregescpersonalitatea omului de cultură.Goldfaden, Abraham (n. 12/24 iulie 1840, Starokonstantinov, Rusia – m. 9 ianuarie 1908, New York) –dramaturg de limbă idiş. A făcut şcoală hassidică (religioasă). Este considerat un precursor al sionismului,mişcare de trezire a identităţii de neam care avea să ducă la fondarea statului Israel bazată pe colonişti veniţidin Europa, Ucraina şi Rusia. A trăit şi a scris o vreme la Odesa. În 1875 a plecat la München pentru astudia Medicina. De acolo a plecat la Lvov, apoi la Cernăuţi, unde a editat ziarul de limbă idiş „Folksblatt”.În 1876 a venit la Iaşi. Negustorul Yitzhak Librescu l-a susţinut pentru a da spectacole în grădina La PomulVerde, cuprinzând cântece evreieşti, ruseşti, poloneze şi bucovinene. A întemeiat (1905) primul teatru delimbă idiş din România, la Iaşi (astăzi îi poartă numele). A venit la Bucureşti, cantor la sinagoga mare, dar 143
  • 144. dădea şi spectacole la grădina aflată pe locul actualului Teatreu Evreiesc de Stat. A fost ajutat de Ion Ghicasă-şi alcătuiască o trupă plătită, să mărească repertoriul cu traduceri din franceză în idiş şi să foloseascădecorurile de la Teatrul Naţional. A dat spectacole în România Mică nu doar la Iaşi şi Bucureşti, ci şi laBotoşani, Galaţi, Brăila. Apariţia teatrului a fost semnalată de Mihai Eminescu în „Timpul”. După cespectacolele au devenit regulate, a plecat în Rusia, la Odesa, spre a întemeia un teatru în limba idiş. Duărăzboiul ruso-turc a făcut turnee cu Teatrul din Odesa la Harkov, Petersburg, Moscova. Tot el a întemeiat şicompania de teatru idiş din Varşovia (1886) şi Lvov, după care a revenit la Bucureşti, apoi, în 1896, s-a dusla Paris şi în 1905 la New York. Muzicaluri: De velt a ganedn (Lumea Raiului); Der Farlibter Maskil under Oifgheklerter Hosid (Dialogul între mândrul filosof şi iluminatul Hasid); Der sver mitn eidem (Socrul şiginerele); Doctorul Almasada sau Evreii din Palermo; Sulamita; Bar-Kokhba. Piese de teatru: Die MurnehSosfeh (Mătuşa Susie), 1869; Die Tzwei Sheines (Cei doi vecini), 1869; Anonimeh Komedyeh (Comediaanonimă), 1876. Traduceri: Die Intrigeh oder Dvoisie di pliotkemahern (Intrigă şi iubire de Schiller); AGloz Vaser (Cheia de sticlă de Dashiel Hamett).Golescu, Dinicu (nume la naştere: Constantin Radovici, n. 7 februarie 1777, com. Goleşti, jud. Argeş - m. 5octombrie 1830, Bucureşti) - cărturar. Frate cu Iordache G. Este tatăl a patru cunoscuţi paşoptişti: Ştefan,Nicolae, Alexandru, Radu G. Mare logofăt. A susţinut revoluţia lui Tudor Vladimirescu (1821), după care aemigrat la Braşov şi a călătorit prin Europa. Revenit în Ţara Românească, a scris Însemnare a călătoriiimele, Constantin Radovici din Goleşti, făcută în anul 1824, 1825, 1826, 1826, memorii de facturăiluministă.Golescu, Iordache (nume la naştere: Iordache Radovici, n. 1776, Bucureşti – m. 1848, Orşova) – filolog.Frate cu Dinicu G. A urmat cursurile Academiei greceşti din Bucureşti. Protector al învăţământuluiromânesc, îl ajută pe Gheorghe Lazăr să înceapă cursuri româneşti la Sf. Sava. Cele mai multe scrieri i-aurămas în manuscris, mai ales traducerile: L’Esprit des Lois de Montesquieu, Paul et Virginie de Bernardinde Saint-Pierre, Iliada (fragment). Lucrări tipărite: Condica limbii româneşti, dicţionar, 1832; Băgări deseamă asupra canoanelor gramăticeşti, 1840. I-au rămas în manuscris: Starea Ţării Rumâneşti pă vremeastrăinilor şi a pământenilor; Barbu Văcărescul, vânzătorul ţării, teatru.Goma, Paul (n. 2 octombrie 1935, sat Mana, com. Vatici, jud. Orhei, azi Republica Moldova) - prozator.Exmatriculat din liceul Gh. Lazar din Sibiu pentru motive politice. A fost arestat la Şcoala de Literatură dinBucureşti (1956) pentru atitudinea legată de evenimentele din Ungaria. Închisoare şi domiciliu forţat până în1963. Începe Filologia la Bucureşti şi, urmărit pentru citirea unor cărţi interzise, se mută la fără frecvenţă. Afost susţinut la debut de George Ivaşcu, care l-a angajat redactor la „România literară". Respins de cenzură,romanul Ostinato a fost trimis clandestin şi publicat în Germania, 1971 şi Franţa, 1971, cu titlul La celluledes libérales (Celula liberalilor). A publicat romane: Die Tür (Uşa), 1971 în Germania şi în Franţa; Ellesétaient quatre... (Ele erau patru...), 1974; Gherla, 1976; Dans le cercle (În cerc), 1977; Garde inverse(Gardă inversă), 1979 (la Bucureşti 1997). A părăsit ţara în 1977, împreună cu soţia (fiica ilegalistuluicomunist Constantin Năvodaru) şi copilul şi s-a stabilit în Franţa. A fost susţinut de postul de radio Europaliberă, a primit din partea Franţei statutul de refugiat politic şi pensionar al statului francez. Continuă săpublice cărţi unde-şi povesteşte experienţa: Le tremblement des hommes (Cutremurul oamenilor), l979; Leschiens de la mort ou la Passion selon Piteşti (Câinii morţii sau Pasiunea după Piteşti); 1981; Chassé-croisé(Vânat şi de unii şi alţii), 1983; Bonifacia, 1986; Le Calidor, 1987; Culorile curcubeului, 1990; Lart de lafugue, 1990; Astra, 1992. A publicat la Bucureşti Jurnal apocrif, 3 vol., 1997.Gorovei, Artur (n. 19 februarie 1864, Fălticeni - m. 19 martie 1951, Bucureşti) - folclorist. Ardelean înlinie maternă. A studiat Dreptul la Bucureşti şi Iaşi. A editat “Revista populară” (1884), cu apariţie laFălticeni şi Paris şi a colaborat la numeroase publicaţii: “Convorbiri literare”, “Anuarul Arhivei deFolclor”, “Revista Fundaţiilor Regale”, “Viaţa românească” ş.a. Lucrări: Cimiliturile românilor, culegere,1898; Datinile noastre la naştere, 1908; Zâne şi zmei, 1909; Datinile noastre la nuntă, 1910; Botanicapoporului român, 1915; Credinţi şi superstiţii ale poporului român, 1915; Ouăle de Paşti, PremiulAcademiei Române, 1937. A scris şi proză, mai ales autobiografică: După dragoste, 1901; Cruzimi, 1920; 144
  • 145. Zbuciumul unui suflet nou. Jurnalul unei femei, 1938. Membru de onoare (1940) al Academiei Române.„Graiul românesc" (1923-1925) - cotidian, Pancevo, Banatul Sârbesc. Organ al Partidului Român dinRegatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor. Proprietar şi redactor şef Ioan Jiami, primul deputat român dinParlamentul iugoslav.Grama, Alexandru (n. 8 ianuarie 1850, Blaj – m. 12 iunie 1896, Blaj) – publicist. A studiat Teologia laBlaj şi filosofia la Viena. Rector al Seminarului de la Blaj. Moralist, anti-eminescian. Lucrări: Elemente deistorie bisericească universală şi particulară a românilor, 1879; Mihai Eminescu. Studiu critic, 1891;Instituţiunile calvineşti în Biserica românească din Ardeal, 1895.Grandea, Grigore Haralamb (n. 26 octombrie 1843, Ţăndărei, Ialomiţa – m. 8 noiembrie 1897, Bacău) –scriitor. Aromân la origini. A făcut Literele şi Filosofia la Liège, Belgia (fără licenţă). A înfiinţat SocietateaOrientul. A fost profesor la Şcoala macedo-română din Bucureşti, apoi profesor la Bacău. Discipol al luiDim. Bolintineanu. A scris versuri romantice, paşoptiste: Preludele, 1862; Miosotis, 1865; Poezii noue,1873; Nostalgia, 1885. A tradus din Anacreon, Horaţiu, Ovidiu, Dante, Hafiz, Shakespeare, Klopstock,Schiller, Goethe, Byron, Lamartine, Puşkin, Uhland, Mieckiewicz ş.a.Graur, Alexandru (nume la naştere Alter Brauer, n. 9 iulie 1900, Botoşani – m. 9 iulie 1988, Bucureşti) -lingvist. A absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, licenţiat în filologie clasică şi limbaromână. Specializare la École Pratique des Hautes Études şi doctoratul la Sorbona. Revenit la Bucureşti,îmbrăţişează activitatea didactică şi, paralel, publică studii în diverse periodice. Înfiinţează şi conduce(1941-1944) Liceul particular evreiesc (în perioada când evreilor le era interzis accesul la şcoli din cauzalegislaţiei bazată pe numerus clausus dată de Spiru Haret). În 1946 este încadrat în învăţământul superior;între 1954-1956 - decan al Facultăţii de Filologie; 1955-1974 - director al Editurii Academiei; 1958-1988 -preşedinte al Societăţii de Studii Clasice etc. În „Revista Cultului Mozaic” a deţinut o rubrică pe temelingvistice, semnalând apropieri între cuvinte din diferite limbi. Lucrări: Note etimologice, Etimologiiromâneşti, Evoluţia limbii române, Studii de lingvistică generală, Mic tratat de ortografie, Capcanelelimbii române etc. Are contribuţii în domeniile lingvisticii generale, foneticii, gramaticii şi lexicologieilimbilor latină şi română (Tendinţele actuale ale limbii române), onomasticii (Nume de persoane), şi arealizat lucrări de cultivare a limbii (Mic tratat de ortografie). Nom d‘agent et adjectif en roumain, Laromanité du roumain, The Romance Character of Romanian, Nume de persoane, Tendinţele actuale alelimbii române, Scrieri de ieri şi de azi, Puţină... aritmetică, Nume de locuri, Gramatica azi, Mic tratat deortografie, Puţină gramatică, 2 vol., Dicţionar al greşelilor de limbă, 1982. Membru al Societăţii deLingvistică din Paris. În 1955 este numit membru titular al Academiei Române.Greceanu, Radu (n. 1650, probabil satul Greci, Dâmboviţa – m. 1725) – cronicar. Logofăt al Cancelarieidomneşti a Ţării Româneşti. Rudă după tată cu Constantin Brâncoveanu, al cărui nume, la naştere, a fostConstantin Greceanu din Brâncoveni (numele moşiei). A contribuit, ca şi fratele său, Şerban, la traducereaBibliei (zisă a lui Şerban Cantacuzino). A scris Începătura istoriii vieţii luminatului şi preacreştinuluidomnului Ţării Româneşti, Io Constantin Brâncoveanu Basarab voievod, dă când Dumnezeu cu domnia l-au încoronat pentru vremile şi întâmplările ce în pământul acesta, în zilele Măriei Sale s-au întâmplat,1693-1714, unde personajul cel mai ponegrit este Dimitrie Cantemir (fiindcă voia să unească cele două ţăriromâne sub sceptrul Cantemireştilor). A tradus din greceşte Poveste de jale şi pre scurt asupra nedrepteimorţi a preacinstitului Constantin Cantacuzino, marelui postelnic al Ţării Rumâneşti, 1664. A murit însurghiun în Imperiul Otoman.Grigorescu, Dan ( n. 13 mai 1931, Bucureşti - m. 15 aprilie 2008, Bucureşti) – anglist şi critic de artă. Aurmat Colegiul Sf. Sava din Bucureşti (1942-1950), apoi secţia de filologie germanică a Facultăţii deFilologie din cadrul Universităţii din Bucureşti, obţinând diploma de licenţă în limba şi literatura engleză în1954. Lucrează ca redactor la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă (1954-1958), este muzeograf laMuzeul de Artă al R. S. România (1960-1963) şi redactor-şef la Editura Meridiane (1963-1968). În 1968este numit director al Direcţiei Artelor din Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă. Din 1961 predă la 145
  • 146. Catedra de literatură universală şi comparată a Facultăţii de Filologie din Bucureşti, unde va fi titularizatprofesor în 1990. A fost şeful Catedrei de literatură comparată la Facultatea de Litere din Bucureşti între1980-1984 şi după 1990. A fost unul dintre discipolii al academicianului Tudor Vianu. În 1969 îşi susţinedoctoratul cu teza Shakespeare în cultura română modernă. În perioada 1970-1971 este detaşat lector înS.U.A., unde a ţinut cursuri de istoria şi cultura României şi de literatură comparată la universităţile dinSeattle, Portland şi Los Angeles, iar între 1971-1974 a fost director al Bibliotecii Române din New York.Însemnările din aceşti ani vor fi reunite în volumul Marile canioane (1979). A prezentat sute de vernisajeale unor artişti plastici contemporani din România şi a semnat mai multe monografii despre ei. A devenitredactor şef la revista „Arta” în 1987. A fost şi director al Institului de Istorie şi Teorie Literară GeorgeCălinescu al Academiei Române (2001-2005). Coordonator al unui Dicţionar al avangardelor (2003). Ascris numeroase studii de specialitate despre cei mai importanţi pictori români contemporani. Este autorulunor lucrări despre Expresionism şi Pop-Art, al unei introduceri în literatura comparată şi al unor dicţionarede artă plastică şi de literatură americană. A coordonat prima ediţie critică a operei lui Shakespeare dinRomânia, a scris numeroase studii de istoria artei, literatură comparată etc. A îngrijit ediţii de restituire aoperelor lui Dragoş Protopopescu, primul nostru anglist de reputaţie europeană şi Petru Comarnescu, primulnostru americanist, şi respectiv Alice Voinescu, esteticiană a teatrului universal şi distinsă profesoară deestetică la Institutul de Artă Dramatică în perioada dintre războaie. Lucrări: Shelley (1962); Trei pictori dela 1848 (1966); Expresionismul (1968); 13 scriitori americani (1968); Romanul realist în secolul al XIX-lea (1970); Shakespeare şi cultura română modernă (1971); Cubismul (1972); Pop-Art (1974); IonPacea (1975); Arta americană (1975); Direcţii în poezia secolului XX (1976); Ion Gheorghiu (1976);Vasile Celmare (1977); Ion Sălişteanu (1978); Istoria unei generaţii pierdute – Expresioniştii (1978);Micaela Eleutheriade (1979); Dicţionar cronologic al literaturii americane (1979); Constelaţia gemenilor(1980); Brâncuşi: rădăcinile operei (1980); Aventura imaginii (1982); Gh. Saru (1982); Brăduţ Covaliu(1984); Realitate, mit, simbol: un portret al lui James Joyce (1984); Înainte şi după Columb (1985);Eugen Popa(1985); La nord de Rio Grande (1986); Înainte şi după Columb (1987); Arta engleză (1989);A History of Romanian Art 1992; Introducere în literatura comparată (1992); Între cultură şi coca-cola(1993); Călătoriile domnului Rubens (1994); Columb şi insulele zburătoare (1994); Necunoscutul de laAmbasada Franţei. Un episod al biografiei lui Giordano Bruno (1995); Dicţionar alfabetic al literaruriiamericane, ediţia a doua (1996); Pietrele de la Stonehenge tac (1997); Brâncuşi şi arta secolului XX(1998); Romanul american al secolului XX (1999); Jocul cu oglinzile (2000); Civilizaţii enigmatice dinnordul Americii (2001); Povestea artelor surori. Introducere în ekphrastică (2001); Brâncuşi şi artamodernă (2001); Istoria literaturii americane în date (2002); George Bernard Shaw, Teatru (1956);William Shakespeare, Zadarnicele chinuri ale dragostei (1956); Poveste de iarnă (1990); Poeme (1975);Visul unei nopţi de vară (1964); Cântecul bizonului. Din literatura pieilor roşii (1978); Casa cu multeferestre. Cinci marxişti americani (1981); Puiul de ren. Basme eschimose (1996). Alice Voinescu,Întâlniri cu eroi din literatură şi teatru (1983); Petru Comarnescu, Kalolagathon (1985); Byron, Opere, I-IV (1985); Dragoş Protopopescu, Fenomenul englez, 3 vol. Premiul pentru critică al Uniunii ArtiştilorPlastici din România (1969). Premiul Emerson, acordat de Asociaţia Americană de Istoria Culturii (1973),Premiul B. P. Hasdeu al Academiei Române (1980), Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Cavaler(2002), Medalia de aur a Asociaţiei Criticilor Americani pentru Dicţionar cronologic. Literaturaamericană (1977). Membru al Academiei Române din 2004.Grigorescu, Ioan (n.20 octombrie 1930, Ploieşti) – gazetar şi cineast. A absolvit Institutul de LiteraturăMaxim Gorki din Moscova. Corespondent de presă în Polonia, bursier UNESCO la Institutul de Jurnalisticădin Strasbourg. Lucrări: cărţi - Zig zag pe mapamond (1964); Obsesia (1965); Lupta cu somnul (1968);Fenix inflamabil (1970); Spectacolul lumii (vol. I, 1973); Afirm! (1974); Paradisul murdar (1974); Dilemaamericană - spectacolul lumii (vol. II, 1981); Al cincilea punct cardinal - spectacolul lumii (vol. III, 1983)Bine aţi venit în infern!... (1994); scenarii de film - Felix şi Otilia (1972); Spiritul neînfrângerii (1977) -film documentar; Iarba verde de acasă (1978); Un echipaj pentru Singapore (1981); Trenul de aur (1987);Oglinda (1993); Spectacolul lumii (400 de episoade, 50 de ţări ale lumii, serial TV, 1994). Premiul special şiTrofeul Breslei acordat de Uniunea Cineaştilor. 146
  • 147. Grigorescu, Mircea (n. 26 noiembrie 1908, Râmnicu Sărat – m. 1976, Bucureşti) – publicist. A absolvitFacultatea de Drept la Bucureşti. A fost redactor şi secretar general de redacţie la publicaţiile „Adevărul”,„Dimineaţa”, „Stânga”, „Cuvântul Liber”, „Jurnalul de Dimineaţă”. A fondat în 1943 publicaţia „Ecoul”. Afost redactor şef la „Timpul” (1939-1944), director fiind Grigore Gafencu. După 1945 a fost redactor şisecretar de redacţie la „Contemporanul”, „Flacăra”, „România Literară”.Grigorie din Măhaci (n. ~ 1735, Măhaci, azi Măhăceni, jud. Alba – m. 1 iunie 1795, Sidis) – ieromonah,gravor şi tipograf. A studiat la Academia Grecească din Bucureşti, a practicat, la Mitropolia din Bucureşti,arta miniaturii şi gravurii, influenţată, în Ţara Românească, de modelele lui Antim Ivirean