mmmm

1. Cunoa terea multiaspectuală a elevului-ș
caracteristicile temperamentale.
„Familia este de o foarte mare importan ăț
în ceea ce prive te structurarea i formareaș ș
personalită ii copilului.ț Părin ii influen eazăț ț
copiii prin concep ia lor despre lume, dar iț ș
prin comportamentele lor în care ac ioneazăț
temperamente, atitudini, dorin e, intoleran e.ț ț
Mama influen ează mai mult la formareaț
laturii afective a psihicului copilului, tatăl
ac ionează mai mult asupra identită ii iț ț ș
autorită ii”ț
Calot Farsons iș T.
Osterrith.

2. Interac iunea părintelui cu copilul său este una specială, profundă i formatoare. Părin ii seț ș ț
confruntă cu realitatea lor, dar i cu a ceea a copilului. Psihologii î i rezervă dreptul de aș ș
corecta deprinderi sau comportamente nepotrivite ale părin ilor fa ă de copii lor.ț ț
Educa ia părin ilor preocupă azi multe din politicile ărilor avansate, i nu numai. Seț ț ț ș
eviden iază tot mai pregnant nevoia de antrenare a părin ilor în deciziile i ac iunele formateț ț ș ț
profesionale care îi privesc pe copiii lor. Părin ii, profesorii i psihologul trebuie să- iț ș ș
cunoască for ele i să formeze parteneriate de lucru în beneficul copilului. Părintele trebuie săț ș
fie informat de tot ce se întîmplă cu copilul lui. Copilul vede i înva ă năzdrăvănii, trăie teș ț ș
inevitabil i evenimente traumatizate, se mai îmbolnăve te i se mai accidentează, uneori.ș ș ș
Părin ii nu controlează totul în jurul copilului i nu-l pot feri de tot ce i s-ar putea întîmplaț ș
rau. Ceea ce îi poate oferi părintele copilului sau, este iubirea necondi ionată, acceptare,ț
în elegere, un mediu sigur, cald i cu deschidere social. Oferindu-i acestea, copilul poate faceț ș
fa ă el însu i vie ii cu tot ce îi aduce ea.ț ș ț
Meseria de părinte este una dintre cele mai dificile pe care adul ii o aleg pentru a o aplica înț
practică i de aceea se cere o instruire aparte, pentru ea. Nevoia de informa ie privitoare laș ț
caracteristicile temperamentale i ale particularită ilor de vîrstă este necesară pentru formareaș ț
deprinderilor de autoreglare emo ională i dezvoltarea încrederii în sine i respectului de sineț ș ș
i ameliorarea comportamentelor deviante.ș

3. Temperamentul constitue una din instituţiile individual-tipologice prin care oamenii se
deosebesc între ei după cantitatea de energie de care dispun, după modul cum îşi
organizează conduita. Unii sunt hiperactivi, agitaţi, veseli, dispun de o inepuizabilă
energie, rezistă la solicitări maxime. Alţii sunt hipoactivi conduita lor se caracterizează
printr-un nivel inergetic inferior, sunt fără vlagă, astenici, se dispun uşor. Unii sunt
foarte rapizi în mişcări, în vorbire, alţii se mişcă lent, unii sunt năvalnici, nerăbdători,
impulsivi, nestăpîniţi, alţii echilibraţi. Unii autori compară oamenii cu apa,aerul, focul,
pămîntul-scurgeri de ape line şi furtunoase, o mişcare neobservată a aerului şi o furtună
puternică.
Temperamentul se referă la dimensiunea energetico-dinamică a personalităţii şi se
manifestă mai pregnant în comportamentul exterior (în motricitate, în special în vorbire)
în activitatea intelectuală şi afectivitate. Dacă am spune observaţiei activitatea unor
persoane într-o împrejurare sau alta, urmărind mişcările, reacţiile afective, unele
caracteristici ale vorbirii, am reuşi relativ uşor să identificăm o serie de particularităţi
temperamentale.

4. Copiii, chiar de la vîrste fragede, se desting între ei după
anumite trăsături temperamentale: mobilitate sau inertitate,
calmitate sau agitaţie, trăsături ce rămîn aproape neschimbate pe
tot parcursul vieţii.
Simultan cu maturizarea, sub influenţa educaţiei prin exersarea
intenţionată se dezvoltă capacităţile persoanei de a-şi regla
emoţiile, de a fi reticientă, de a-şi dirija activitatea intelectuală,
conduita în colectiv şi în societate. Toate acestea confirmă
constituirea temperamentului în cadrul interacţiunii individului cu
mediul. Prin exersare putem modela anumite trăsături, le putem
compensa pe altele, dar nu le putem schimba radical.

5. Flegmaticul nu poate deveni coleric, sau invers, oricît de mult am dori.
La definirea temperamentului e necesar să ţinem cont de următoarele
semne distinctive.
• temperamentul caracterizează particularităţile dinamice ale activităţii
psihice care se exprimă în rapiditatea reacţiilor emoţionale, tempoul, ritmul
mişcărilor, viteza, intensitatea şi orientarea activităţii proceselor psihice.
• trăsăturile temperamentului se manifestă fregvent, sunt tipice în diferite
situaţii, între ele există o interacţiune naturală, formând o anumită structură
ce caracterizează tipul de temperament, noţiunea prin care se înţelege un
ansamblu de însuşiri psihice legate între ele şi comune unui grup de
oameni.
• temperamentul are o gamă foarte largă de manifestări şi în comparaţie cu
alte însuşiri de personalitate, trăsăturile temperamentale sunt mult mai
constante.

6. Tipologia temperamentului
Pentru prima dată cercetările asupra temperamentului au fost realizate de
renumiţi medici din antichitate Hypocrates (400 în e.n.) şi Galenus (150 în
e.n.). Ei considerau că în organism există patru „umori” (hormones): sînge,
flegmă, bilă neagră, bilă galbenă. În funcţie de predominarea uneia din ele, se
determină tipul de temperament: sangvinic, flegmatic, melancolic şi coleric.

7. Tipul de sistem nervos reprezintă baza filozofică a tipului de temperament. Fiecare
dintre cele patru tipuri de sistem nervos au fost puse în corespondenţă cu un anumit
temperament: tipul puternic, echilibrat mobil stă la baza temperamentului sangvinic,
tipul puternic, echilibrat inert corespunde temperamentului flegmatic, tipul puternic,
neechilibrat excitabil-temperamentului coleric, şi cel slab temperamentului melancolic.
Cunoa terea tipurilor de temperament este necesară pentru fiecare dintre noi cuș
scopul de a ne în elege mai bine pe noi în ine, de a ne autocunoa te i pentru a ineț ș ș ș ț
cont de laturile pozitive i de acele slăbiciuni care pot fi compensate prin unele virtu iș ț
educate special.

8. Sangvinicul – se dosebeşte prin ritmicitate, echilibru, rapiditatea mişcărilor şi
vorbirii, printr-o mare efervescenţă emoţională. E temperamentul bunei dispoziţii, al
adaptabilităţii prompte şi economicoase. Dincolo de viociune şi exuberanţă se
evidenţiază calmul, stăpînirea de sine. EL poate aştepta fără o încordare chinuitoare şi
poate sa renunţe fară a suferi mult. Extrema mobilitate îngreunează fixarea scopurilor,
consolidarea intereselor şi prejudiciază persistenţa în acţiuni si relaţii. Hiperactiv în
plan motor, rapid în activitate, emoţii intense, dar sentimente superficiale, dispoziţie
stenică, sangvinul resimte nevoia de variaţie în decor şi activitate, adaptabilitate, fire
deschisă, comunicativă, îşi menţine rezistenţa şi echilibrul psihic în orice condiţii,
situaţiile dificile le suportă fără „crize”. În colectiv sangvinicul e vesel, plin de viaţă.
Înţelege repede ceea ce e nou, îşi comutează cu uşurinţă atenţia. E productiv în cadrul
lucrului dinamic şi variat. Fiziologul rus I.P. Pavlov caracterizează sangvinicul ca fiind
o persoană iute, foarte productivă, însă numai atunci cînd are o ocupaţie interesantă
adică un stimul permanent. De regulă e sociabil, optimist nu se jenează nici într-un
mediu nou.

9. Colericul – este iritabil şi inegal în toate manifestările sale: fie că acest om
este eruptiv, năvalnic, nestăpînit, fie deprimat, cuprins de panică şi teamă. El
prezintă ascensiuni şi căderi ale capacităţii de lucru, oscilaţii între entuziasm,
temeritate şi stare de abandon, decepţie. Înclinaţiile spre exagerare periclitează
echilibrul emoţional. Colericii sunt oameni neliniştiţi, nerăbdători, predispuşi
la violenţă în caz de furie, dar şi la afecţiuni neadecvate cu relaţii ce
accentuează atît amiciţia cît şi ostilitatea. În funcţie de semnificaţiile activităţii
lor, de idealul de viaţă, se pot afirma ca oameni ai marilor iniţiative, fiind uşor
captivaţi de activităţi de lungă durată. Colericii sunt extravertiţi, comunicativi,
sociabili, sunt orientaţi spre prezent şi viitor.

10. Melancolicul – mai este numit hipotonic, i el văde te un tonus scăzut,ș ș
disponibilită i energetice reduse, sensibilitate, emotivitate, deosebită,ț
înclinare, spre depresiune, în condi ii de solicitări crescute. Are dificultă i înț ț
adaptarea socială, încredere redusă în for ele proprii. Este slabă rezisten aț ț
neuropsihică. Activitatea are un randament scăzut dar calitativ. Melancolicul
este puternic afectat de insuccese; neînarmat pentru de pă irea dificultă ilorș ț
mai grele ale vie ii. În condi ii de grup manifestă dependen ă. Este capabil deț ț ț
munci de fine e i ac iuni de migală cu pre ul epuizării mai rapide.ț ș ț ț
Melancolicii sunt necomunicativi, mai ales când se întâlnesc cu oameni noi.
Dar într-o atmosferă obi nuită, în special într-un colectiv bun, prietenosș
melancolicul poate fi destul de comunicativ, poate îndeplini cu succes
misiunea încredin ată, e capabil să manifeste, perseveren ă i să învingăț ț ș
greută ile.ț

11. Flegmaticul – este o persoană lentă în tot ceea ce face, neobi nuit de calmă.ș
Dispune de un fel de răbdare naturală i de aceea, prin educa ie, atinge performan eș ț ț
în perseveren a voluntară, meticulozitate. Este temeinic în munca de lungă durată.ț
Flegmatic e solid, el nu- i consuma for ele în zadar, calculându- i-le, el duce la bunș ț ș
sfâr it lucrul început. Este cumpătat în rela ii, e sociabil cu măsură. Dintreș ț
neajunsurile flegmaticului se pot men iona iner ia i mobilitatea redusă, nepăsarea,ț ț ș
lenea, indiferen a. În unele cazuri aceste calită i pot să-i creeze probleme legate deț ț
integrarea în via a activă a societă ii.ț ț
De i pare indiferent afectiv, flegmaticul ajunge la sentimente extrem deș
consistente i durabile. De obicei este pu in comunicabil, orientat mai mult spreș ț
trecut, pentru el este caracteristică lentoarea în mi cări i limbaj, toleran a,ș ș ț
stereotipia. Echilibrul i o anumită iner ie a proceselor nervoase îi permitș ț
flegmaticului să rămână calm în orice condi ii.ț

12. Temperamentul este o însu ire de personalitate i generalitatea lui nu seș ș
referă numai la forma iunile par iale mai complexe cum sunt aptitudinile,ț ț
inteligen a, caracterul psihomoral. Acestea sunt într-adevăr susceptibile deț
evaluări calitative pentru că reprezintă dimensiuni func ional-creative iț ș
rela ional-morale specifice omului. E clar, însă, că alte însu iri deț ș
personalitate corelează cu temperamentul, dar nu pot fi reduse la temperament.
De obicei, nu există persoane cu un tip de temperament pur. În orice om
există un aliaj de temperamente cu proeminen a unor însu iri mai specificeț ș
pentru unul din ele. Oameni cu cele mai avariate temperamente pot să ob inăț
rezultate remarcabile în unul i acela i domeniu de activitate: Ion Lucaș ș
Caragiale, Liviu Rebreanu erau colerici; Vasile Alecsandri, George Co buc –ș
sangvinici; Mihai Sadoveanu – flegmatic, iar Mihai Eminescu i Lucian Blagaș
erau melancolici.

13. Trăsături dinamico-energetice în raport cu dimensiunile
fundamentale ale personalită ii.ț

14. 0
2
4
6
8
10
12
14
16
18
20
Clasa 7a Clasa 7 b Clasa 7 c Clasa 7 d
Introvertiți
Extrovertiți
Introverti ii: flegmaticii i melancoliciiț ș
Extroverti ii: sangvinicii i colericiiț ș .

16. Metode de combatere a tulburărilor comportamentale la adolescenți:
1. Adresarea la un specialist competent (psiholog, psihoterapeut, asistent social).
2. Atenţie şi susţinere din partea părinţilor, colegilor, profesorilor.
3. Atmosfera prielnică şi favorabilă în familie.
4. Înlaturarea obstacolelor şi barierilor ce împiedica libera dezvoltare fiziologică şi a
personalităţii adolescentului.
5. Situaţia social-economică şi materială favorabilă.
6. Situarea copilului într-un mediu social satisfăcător.
7. Educaţia adecvată
8. Exemplul şi sfatul adulţilor (pozitiv).
9.Încurajarea şi susţinerea comportamentului prosocial,includerea în activităţile
extraşcolare(dans,sport,muzică) etc.
10.Alimentaţie bună cu un regim al zilei suportabil.
11.Conştientizarea de către copil a propriilor acţiuni şi urmărilor acestora asupra
celorlalţi.
12.Dorinţa adolescentului de a avea un comportament onest şi disciplinat.
13.Acordarea de către părinţi a unei mici independenţe şi libertăţi de care copilul are
nevoie, fără însă ai da libertate totală în acţiuni.
14.Aprobarea atît a calităţilor,cît şi a încercărilor de a face ceva.
15.Comunicarea frecventă cu copilul.
16.Stabilirea unei relaţii de prietenie cu copilul (din partea părinţilor, rudelor,
profesorilor).
17.Stimularea auto-disciplinii şi respectului pentru ceilalţi.
18.Încurajarea fără a da ordine sau instrucţiuni.
19.Dezvoltarea sentimentului stimei de sine.

17. Sugestii pentru menţinerea unor relaţii pozitive cu adolescenţii:
1. Respectaţi intimitatea adolescentului.
2. Daţi sfaturi, dar şi exemple de comportare.
3. Arătaţi afecţiune faţă de adolescent.
4. Încurajaţi ideile, căutările adolescentului.
5. Demonstraţi suport emoţional.
6. Păstraţi secretele încredinţate.
7. Nu fiţi exagerat de posesiv, autoritar, fiţi deschis să negociaţi.
8. Încurajaţi autonomia.
9. Discutaţi despre administrarea banilor primiţi de la părinţi.
10. Încercaţi să trataţi adolescentul ca pe un tînăr adult responsabil.
11. Vorbiţi cu adolescentul despre lucrurile care îi interesează sau
preocupă.
12. Nu criticaţi alegerile prietenilor adolescentului.

18. Literatura recomandată:
1. Cuzne ov, L., 2008, „Tratat de educa ie pentru familie”, „CE-ț ț
P al USM” Chi inău. ș
2.Savca, L., 2008, „Sănatatea copiilor în coală”, „Univers ș
Pedagogic”, Chi inău.ș
3.Sălăvăstru, D., 2004, „Psihologia educa iei”, „Polerom”, Ia iț ș
4. chiopu, U., Verza, E.,1995, „Psihologia Vârstelor”, „Ed. Did. Ș
i Ped”, Bucure ti.ș ș