2. Republica Romană, (din limba latină Res publica romana, „Lucrurile publice ale
Romei”) a fost organizarea de stat a Romei i a teritoriilor sale în perioada cuprinsă întreș
abolirea Regatului Romei (510 î.Hr.) i până la numirea luiș Cezar ca dictator pe via ă înț
anul 44 î. Hr., sau, mai probabil, până în anul 27 î.Hr., anul în care Senatul roman i-a
acordat lui Octavian titlul de Augustus.
Republica Romană a luat fiin ăț în urma unei răscoale a patricienilor și plebeilor,
care l-au înlăturat pe ultimul rege al Regatului Roman, Lucius Tarquilnius Superbus.
Beneficiarii noului sistem de conducere au fost patricienii care au acaparat toată puterea
la Roma, deoarece calitatea de cetățean roman era dată de naștere, deci de
apartenența la unul dintre triburile fondatoare ale cetății, ceea ce i-a determinat pe
plebei să se răscoale în numeroase rânduri, dorind chiar să părăseasca cetatea și să
întemeieze una proprie.
Instituția regalității dispare, locul ei fiind luat de o serie de magistrați, aleși pe o
perioadă limitată, cu condiția de a fi satisfcut stagiul militar.
3. Consulii timpurii au preluat rolurile regelui cu excep ia înaltului său statut de preot înț
venerarea lui Jupiter. Pentru această îndatorire romanii au ales un „rege al lucrurilor sfinte”.
Până la sfâr itul Republicii, acuza ia că un om puternic ar fi vrut să se facă rege a rămasș ț
un motiv de clătinare a carierei pentru urma i (ș De exemplu, asasinii lui Iulius Cezar au spus
că încercau doar să ferească Roma de reabilitarea ei ca monarhie).
4. Cetă enii din Roma erau împăr i i înț ț ț
patricieni i plebei.ș De i patricieniiș
monopolizaseră toate func iileț politice i probabilș
majoritatea averilor în Republica timpurie, au
existat i plebei avu i, men iona i în diferiteș ț ț ț
documente istorice.
Rela ia dintre plebei i patricieni s-aț ș
înăsprit. Plebeii doreau să aibă proprii magistra i,ț
dar au fost refuza i. Între anii 494-493 î.Hr., auț
refuzat să se mai înroleze i s-au retras peș
Aventin, sau pe Muntele sacru, pentru a clădi
propria lor comunitate. În contextul nefavorabil,
se acceptă înfiin area tribunilor plebei, ajungândț
la un număr de 10, care aveau influen ă numai înț
interiorul Romei, participând la edin eleș ț
senatului, exprimându- i opozi ia-dreptul de votș ț
i î i apărau intereseleș ș .
Legile erau redactate pe tabule de
bronz i afi ate în forum, făcând referire laș ș
normele procedurale de judecată, aspectele
privind mo tenirile, tutela, datorii, interdic iaș ț
înmormântării în interiorul ora ului, interdic iaș ț
căsătoriei dintre patricieni i plebei.ș
Primul consul plebeu a fost numit în
343 î.Hr.. Ob in accesul i la colegiile religioaseț ș
ale augurilor. Deciziile plebeilor-plebiscitele,
capătă valoare de legi din 287 î. Hr., i au devenitș
obligatorii fără acceptul senatului pentru
patricieni.
5. Principalele magistraturi erau:
- Consulii (erau 2 la numar) -
reprezentau puterea supremă,
comandau armata și, după un mandat,
puteau deveni guvernatori ai provinciilor;
- Praetorii – dețineau puterea juridică și
puteau ține locul consulilor (convocau
senatul, comandau armata);
- Censorii - realizau recensământul
populației, supravegheau moravurile și
se ocupau de evidența bugetului;
- Questorii - administrau finanțele publice;
- Edilii - se ocupau de aprovizionarea orașului,
organizau poliția Romei și se ocupau de construcțiile
urbane;
- Dictatorul - era ales în împrejurări excepționale. El
avea puteri nelimitate pe o perioadă de 6 luni, timp în
care avea obligația de a rezolva criza. În caz contrar
putea plăti chiar și cu viața.
6. - Tribunii - erau pesoanele alese de plebei, odată pe an, care reprezentau interesele
poporului în fața Senatului. Tribunii aveau dreptul de a adopta legi, ei dispuneau și de
dreptul de "veto"; dacă un tribun se folosea de dreptul de veto atunci legea nu era
adoptată.
7. Roma a cucerit în
perioada republicii
întreaga Peninsulă
Italică, bazinul Mării
Mediterane, zone întinse
din Europa și Orient,
intrând în contact cu
civilizații diverse și
preluând o serie de
influențe.
După aproximativ 250 de
ani de lupte, romanii au
reușit să supună toate
popoarele din peninsulă,
unificând aceste teritorii
sub autoritatea lor.
Astfel, treptat latinii,
samniții, volscii, sabinii,
etruscii, equi, ligurii, galii
și grecii au fost cuceriți.
8. Cu samniții, romanii au purtat trei razboaie. În primul razboi, cu ajutorul latinilor, romanii
au ieșit victorioși. Însă, datorită pretențiilor latinilor (ei doreau ca un consul și jumatate
dintre senatori să fie aleși din rândul lor) romanii reîncep conflictul cu ei. În aceste condiții,
romanii s-au aliat cu samniții și i-au învins pe latini. Apoi se războiesc iarăși cu samniții
dar suferă cea mai grea înfrângere din istorie. Dupa al treilea război, Roma a ieșit
învingătoare și samniții au cedat definitiv în fața ei.
Galii au atacat în mai multe rânduri Roma, reușind chiar să o jefuiască (în 387 Î. Hr.) dar
în 282 Î. Hr. au fost înfrânți definitiv.
Cele mai grele războaie purtate de romani împotriva grecilor au fost cele cu orașul Tarent.
Locuitorii Tarentului, pentru a rezista, l-au chemat în ajutor pe regele Epirului, dar, în cele
din urma, în 272 î. Hr., grecii au fost cuceriți.
Imediat ce Roma și-a consolidat controlul în peninsula italiană, a trebuit sa înfrunte
Cartagina, într-o serie de trei războaie punice. După aceste conflicte, Roma a devenit
indiscutabil cea mai puternică națiune din Europa și spațiul mediteranean, un statut pe
care îl va păstra pâna la divizarea Imperiului Roman.
9. După mai multe secole de războaie de expansiune, republica se află în fața unor dezechilibre sociale,
provocate de schimbările survenite în structura societății romane. Pe de o parte, imense bogății din
teritoriile cucerite - metale prețioase, pământuri - au intrat în posesia aristocrației senatoriale și a unei
clase noi, cavalerii, îmbogățiti din administrarea provinciilor. Pe de altă parte, clasa micilor proprietari, ce
formase coloana vertebrală a republicii în secolele anterioare, din rândurile cărora erau recrutați și soldații
legiunilor romane, era ruinată de lungile campanii militare, de sclavii și produsele ieftine aduse din
provinciile cucerite. Sărăcită, această clasă de mijloc îngroa ăș rândurile pleblei romane, manipulate abil
de aristocrați prin politica alimentară.
În rândurile aristocrației senatoriale există și membri
conștienți de această polarizare a societății romane și
animați de idealurile grecești de justiție socială și
echitate.
În fruntea lor se află frații Tiberius și Caius Gracchus.
Primul care încearcă să schimbe soarta celor sărăciți
este Tiberius Gracchus. În calitate de tribun al
poporului, în 133 î. Hr. el propune mai multe reforme:
- limitarea la 125 ha averea unui cetățean roman din
ager puplicus
- a cerut statului și bani pentru procurarea uneltelor; el
mai cere pentru un an funcția de tribun pentru a-și
continua reformele ( este acuzat că vrea să devină
rege, iar în urma unei încăierări, este ucis împreună cu
alți partizani, trupurile fiind aruncate în Tibru).
10. Zece ani mai tarziu, Caius Gracchus reia proiectele de
reformare ale fratelui sau.
Reformele acestuia sunt mai radicale:
- propune să dea săracilor din magaziile statului o cantitate
de grâu la jumatate de preț;
- propune constuirea unei așezări pe locul vechii
Cartagine, unde să fie duși 6.000 de săraci la Roma;
- inițiază o serie de construcții în Italia (drumuri, poduri,
desecări de bălți) pentru a da de lucru mulțimii;
- a cerut dreptul de cetățenie tuturor locuitorilor din Italia
Nepunerea în practică a acestor reforme a dus la
adâncirea crizei și a deschis o perioadă de lupte care au
determinat sfârșitul regimului republican.
După înlăturarea fraților Gracchi, optimații au condus
această perioadă. Senatul nu mai veghează asupra ordinii
și dreptății în cetate, iar luptele dintre cele doua grupări
continuă. Acum ,cel mai bogat avea cuvântul cel mai
important, iar corupția înflorește.
În 107 î.Hr. ajunge consul Caius Marius care a elaborat o
reformă militară. Până la acea dată făceau parte din
armată cei care aveau mai multă sau mai puțină avere,
pentru a-și procura cele necesare războiului. El a format o
armată permanentă, îngăduind și celor săraci să intre în
armată. Ei primeau soldă, iar după terminarea serviciului
militar primeau pământ. Consencințele au fost pozitive -
revigorarea unei armate, care dădea semne de moleșeală,
dar și negative - oricine avea bani putea să-și formeze o
armată și să o folosească pentru propria glorie.
Harta Republicii Romane
11. Caius Marius, cel ce a realizat reforma militară a fost ales de 6
ori consecutiv consul la Roma (150-100 î.Hr.) Poziția sa fără de
aliați (le-a dat dreptul de a intra în armată) l-a adus în conflict
cu partidul optimaților și cu Sylla (care nu dorea să le dea o
serie de drepturi aliaților- o populație din Italia care nu avea
dreptul la cetățenie).
Primul razboi civil începe atunci când Senatul îi retrage lui SylIa
dreptul de a înfrânge răscoala din Italia, a aliaților. În aceste
condiții, el pornește împotriva popularilor și a lui Caius Marius
care vor fi înfrânți. După acest război, Sylla se proclamă
dictator pe via ăț și elaborează o serie de legi care au dus la
scăderea atribuțiilor Adunării Poporului și tribunilor și creșterea
puterii Senatului. Pentru că a condus în mod dictatorial și s-a
înconjurat de însemnele monarhiei (avea tron, bătea monedă cu
chipul său) a ajuns în conflict cu Senatul iar în 79 î.Hr. Renun ăț
la putere.
În 73 î. Hr. Izbucnește o răscoală a sclavilor condusă de
Spartacus. Aceștia obțin mai multe victorii. Pentru a-i înfrânge
este numit comandant Crassus, unul dintre generalii lui SylIa.
Cam în același timp izbucnesc revolte în Orient și Spania.
Crassus va înfrunta revolta sclavilor iar Pompei pe cele din
Orient și Spania. Fiind 2 generali victorioși, poprul se aștepta la
un noui razboi civil dar aceștia și-au împărțit puterea, fiind aleși
în anul 70 consuli. Ei au trecut de partea poporului iar măsurile
lui Sylla au fost anulate.
12. Ulterior li s-a alăturat al treilea general- Caesar, iar cei trei au încheiat în anul 60 î. Hr. o
înțelegere numitț triumvirat (își promiteau sprijin reciproc împotriva Senatului). Ei și-au
împărțit spre guvernare și stăpânirile romane. Ultimul general a reluat războiul cu galii (58-
51 î. Hr.) reușind să includă în imperiu toate teritoriile ocupate de romani.
Atât ca miliar, cât și ca om politic, Caesar le era superior celorlalți. Dupa moartea lui
Crassus, profitând de absența lui Caesar, Pompei trece de partea Senatului, încălcând
înțelegerea încheiata și cere marelui general să își încheie misiunea și să lase legiunile de
vatră. Nu este de acord și pornește împotriva Senatului și a lui Pompei. Confruntările dintre
cei doi au loc în afara Italiei, în Grecia (la Pharsalos), Caesar ieșind victorios.
13. După aceste victorii, Caesar era principalul om politic de la Roma. El de ine toateț functiile importante din
statul roman. Caesar se comporta ca un adevărat monarh (prin îmbrăcăminte, tronul de aur de pe care
prezida Senatul, prin monedele de aur cu chipul său, statuia sa a fost așezată alături de ale zeilor și
regilor, i s-a ridicat templu, luna lui de naștere a luat numele său, l-a înfiat pe Octavianus). Se zvonea că
vrea să devină rege dar a fost asasinat la 15 martie 44 î. Hr. în Senat
După moartea sa au reînceput frământările, Marcus Antonius dorea sa îi succeadă dar moștenitor legal
era Octavianus care avea doar 19 ani. EI a încheiat o înțelgere cu Lepidius și Marcus Antonius (43 î. Hr.)
- al doilea triumvirat. Dar acesta a fost unul sângeros din cauza prescripțiilor și a războaielor civile dintre
triumviri. În cele din urma Octavianus îl înfrânge pe Marcus la Actium (31 î. Hr.) în Egipt și rămâne
singurul om politic importanat, dar nu se proclamă rege. El monopolizează, însă, puterea în statul roman
și instaurează o nouă formă de conducere- principatul, care păstra vechile instituții ale republicii, însă
aproape toată puterea era concentrată în mâna unui singur om.
Astfel s-au pus capăt celor aproape 5 secole în care Roma a fost republică!
