3. I. Războiul civil
În Anglia secolului al XVII-lea, în timpul lui Iacob I Stuart (1603-
1625) începe un conflict între monarh și Parlament în vederea stabilirii
taxelor. Sub urmașul său, Carol I Stuart, conflictul se acutizează, ceea ce
duce la redactarea Petiției dreptului (1628)
„Lorzii ecleziastici și mireni și Comunele, întruniți în Parlament,
aduc la cunoștință cu toată smerenia suveranului și stăpânului nostru,
regele, că printr-un statut întocmit sub domnia lui Eduard I (…) s-a
declarat și statornicit că regele și moștenitorii săi nu vor impune,
nici nu vor încasa tallia (impozit) sau ajutoare în acest regat fără
consimțământul arhiepiscopilor, episcopilor, comiților, baronilor,
cavalerilor, burghezilor și altor oameni liberi din comunele orașului.”
Petiția dreptului, 7 iunie 1628
care interzice regelui să
stabilească impozite fără acordul Parlamentului.
4. Carol I a dizolvat Parlamentul în 1629, însă situația
financiară dificilă l-a obligat să îl convoace din nou în
1640. Tot acum este adoptat Actul Trienal
„I. Whereas by the laws and statutes of this realm the Parliament ought to
be holden at least once every three years for the redress of grievances, but the
appointment of the time and place for the holding thereof hath always belonged,
as it ought, to His Majesty and his royal progenitors…”
Triennial Act
Care garanta convocarea Parlamentului cel puțin o
data la trei ani.
5. Parlamentul a declarant ilegale taxele și impozitele fixate
anterior de rege, moment în care Carol I Stuart a încercat să
îi aresteze pe șefii opoziției. Eșuând, a fugit din Londra, ceea
ce a declanșat Războiul civil (1642-1649).
„O mare parte din cavaleri și gentilomi (…) s-au alăturat regelui… Și mulți
dintre aceia care locuiau pe moșiile gentilomilor acestora și de asemenea mulți
dintre cei mai săraci, pe care ceilalți îi numeau prostimea, i-au urmat pe nobili și
au fost de partea regelui. De partea Parlamentului erau unii dintre micii nobili
din mai toate comitatele și cei mai mulți neguțători și fermieri, împreună cu cei
din clasa mijlocie, cu osebire în breslele și orașele unde postăvăriile și altele
asemenea erau mai importante… Dacă vă întrebați care este motivul, întrebați-
vă și de ce în Franța nu nobilimea, și nici cerșetorii, ci neguțătorii și cei din
pătura de mijloc sunt protestanți.”
Richard Baxter, ministru puritan
Forțe participante
Parlamentul
Burghezia
Noua nobilime
Orășenii
Rege
Nobilimea
Biserica anglicană
6. Victoria finală a aparținut armatelor Parlamentului, conduse
de Oliver Cromwell
„Îmi place mai mult un căpitan prost
îmbrăcat în haină de aba care știe pentru
ce se luptă și iubește ceea ce cunoaște,
decât ceea ce voi numiți un gentilom și
care nu-i bun de nimic altceva. Stimez un
gentilom care este într-adevăr așa. Se
poate ca pe unii să-i supere când văd
oamenii simpli făcuți căpitani de cavalerie.
Dar văzând că era nevoie să meargă treaba
înainte, mai bine oamenii simpli decât
deloc.”
Oliver Cromwell
7. Carol I Stuart
a fost capturat,
acuzat de trădare și
executat în ianuarie
1649.
8. II. Republica
După moartea regelui,
Anglia a devenit republică sub
conducerea lui Oliver
Cromwell.
El dizolvă Parlamentul și
impune o dictatură militară
(Protectoratul, 1653). Până în
1658, Cromwell conduce țara
în calitate de Lord Protector.
9. Semnătura lui Cromwell
înainte de a deveni Lord
Protector în 1653 și
ulterior. „Oliver P.” vine
de la Oliver protector, un
stil similar monarhilor
englezi care se semnau, de
exemplu, „Elizabeth R”,
pentru Elizabeth Regina
10. După moartea lui Oliver
Cromwell, funcția de Lord Protector
este preluată de fiul său, Richard.
Acesta, neavând nicio putere, este
înlăturat iar perioada Protectoratului
ia sfârșit.
11. III. Restaurația
Tronul Angliei este preluat de Carol al II-lea Stuart, fiul lui Carol I.
Conflictele cu Parlamentul reîncep atunci când Carol al II-lea îl numește drept
succesor pe Iacob al II-lea Stuart, fratele său, un catolic convins.
Acum se formează două orientări politice:
Tory – susținători ai lui Iacob al II-lea Whig – adversarii lui Iacob al II-lea
Acestea două au format nucleele viitoarelor partide politice.
12. Iacob al II-lea a dus o politică ce
urmărea întărirea puterii monarhice, lucru ce
a atras răspunsul Parlamentului. Tory-ii și
whig-ii au încheiat o înțelegere în urma
căreia regele a fost detronat, iar pe tronul
Angliei a fost adus Wilhelm al III-lea de
Orania (1689-1702), conducătorul Olandei.
13. „Considerând că abdicarea fostului rege Iacob al II-lea ne-a lăsat tronul vacant, Alteța sa prințul
de Orania pe care Dumnezeu Atot-puternic a putut să-l facă instrumentul glorios care trebuie să
elibereze acest regat al papismului și al puterii arbitrare (...)
În aceste circumstanțe (...) lorzii spirituali și temporali (...) declară:
1. Că puterea autorității regale de a suspenda legile, fără consimțământul Parlamentului, este
ilegală (...)
4. Că orice impozitare bănească făcută în beneficiul Coroanei, fără consimțământul
Parlamentului, indiferent de durată și de modul în care va fi percepută, dacă nu este consfințită de
Parlament este ilegală;
5. Că este un drept al supușilor de a prezenta petiții regelui și că orice întemnițări din pricina
acestor petiții sunt ilegale.
6. Că ridicarea și întreținerea unei armate în regat, în timp de pace, fără acordul Parlamentului,
este ilegală. (...)
9. Că libertatea cuvântului, precum și dezbaterile din Parlament, nu pot fi limitate în fața nici unei
curți (de justiție), în afară de însuși Parlamentul.”
Declarația Drepturilor, 1689
IV. Regimul Parlamentar În 1689 este adoptată Declarația Drepturilor.
Conform acesteia, regele nu putea să
suspende legile, să fixeze impozite și să întrețină o
armată permanentă fără aprobarea Parlamentului.
14. În 1701 este adoptat Act of Settlement.
„- Monarhul trebuie să intre în comuniune cu Biserica Angliei. (…)
- Dacă o persoană care nu este nativă din Anglia vine la tron, Anglia nu va
purta război pentru niciun domeniu sau teritoriu care nu aparține Coroanei Angliei,
fără consensul Parlamentului. (…)
- Niciun monarh nu poate renunța la dominația Angliei, Scoției sau Irlandei,
fără consensul Parlamentului. (…)”
Act of Settlement
Acesta hotăra că regele trebuie să fie protestant. Toate documentele adoptate au
asigurat supremația puterii Parlamentului în fața celei a monarhului. Totodată a fost
instituit principiul separării puterilor în stat.
15. Puterea legislativă Puterea executivă Puterea judecătorească
Parlament
Bicameral
Camera Lorzilor
(nobili și episcopi)
Camera Comunelor
(reprezentanți aleși de
burghezie și
proprietarii de
pământuri)
Monarh (rege) Cabinet (guvern) Instanțele
de
judecată
Adoptă legile Aplică legile
Veghează la
Respectarea
legilor
Numește
