SlideShare a Scribd company logo
1 of 15
Principalele tipuri de materiale care se
  pot recicla sunt:
  - produsele din beton şi ciment,
  - baterii,
  - compuşi biochimici,
  - dispozitive electronice,
  - metale feroase şi neferoase,
  - sticlă, hârtie, plastic,
  - materiale textile şi cherestea.
În funcţie de clasa de material reciclabil diferă şi
metoda prin care acestea se reciclează.
Reciclarea este procesul de refolosire a
 materialelor şi produselor vechi pentru
crearea unora noi, fără a apela la materii
 prime noi, reducând astfel consumul de
   energie necesar extragerii materiilor
  prime, respectiv distrugerii deşeurilor.
Reciclarea ajută la reducerea emisiilor de
          gaze cu efect de seră.
"Nimic nu se pierde, nimic nu se cistigă, totul se transformă" (Lavoisier)
Cum să reciclăm hârtia ?
Pasul 1 – adunăm hârtiile pe care nu le mai putem folosi la împachetat sau scris ;
Pasul 2 – strivim cutiile de carton pentru a ocupa cât mai puţin spaţiu ;
Pasul 3 – le depozităm într-un loc special amenajat pentru colectarea hârtiei ;
Cum să reciclăm plasticul ?
Pasul 1 : - spalăm obiectele din plastic
Pasul 2 : - le strivim pentru a ocupa cât mai puţin spaţiu
Pasul 3 : - le depozităm în locuri special amenajate pentru colectarea plasticului
Efectele reciclării :
- reducerea cantităţii de energie şi de materii prime
necesare fabricării de noi produse ;
- redă circuitului economic importante cantităţi de
materie primă ;
- reduce cantităţile depozitate la rampele de gunoaie
sau la incineratoare ;
-reduce riscurile asupra sănătăţii noastre şi a
mediului , cauzate de deversarea improprie a unor
deşeuri periculoase ;
- reduce poluarea aerului şi a apei .
GÎNDEŞTE ÎNAINTE DE A ARUNCA LUCRURILE CARE NU-ŢI MAI TREBUIE!
Unii dintre noi cred că este normal să arunce pe jos sticle de plastic, ambalaje de
ciocolată sau îngheţată, pungi de snacks-uri sau doze de aluminiu după ce au
consumat produsele, însă aceasta nu dovedeşte decît lipsa de preocupare faţă de
mediul în care trăim. De aceea pentru a-l meţine curat şi sănătos trebuie să urmăm
nişte reguli:
1. Nu arunca nimic la întîmplare: pe trotuare şi străzi, în parcuri şi grădini, în ape şi pe
marginea apelor, pe marginea şoselelor, şi oriunde te recreezi în natură! Chiar dacă nu
găseşti imediat un coş de gunoi asta nu înseamnă că nu este de datoria ta să ai grijă
unde arunci.
2. Învaţă sistemul de marcare şi identificare a ambalajelor pentru a putea recunoaşte
uşor materialele din care sînt confecţionate ambalajele care se pot recicla.
3. Ajută-ţi familia să sorteze pe categorii gunoiul pe care îl produceţi. Foloseşte saci
menajeri de culori diferite sau cutii de carton marcate astfel încît familia ta să ştie unde
să pună deşeurile de hîrtie şi carton, sticlele de plastic, dozele de aluminiu, sticla
obişnuită şi resturile organice.
4. Respectă indicaţiile de pe containerele de colectare selectivă şi nu amesteca
materialele între ele. Încearcă pe cît poţi să turteşti recipienţii înainte de a-i introduce în
container pentru a mări cantitatea de deşeuri colectate şi transportate.
5. Nu depozita deşeurile lîngă sau pe container, chiar dacă acestea sunt deja pline.
Sună-ţi operatorul din localitate şi informează-l despre situaţia existentă.
6. Promovează conceptul de colectare selectivă în cercul de prieteni şi la locul în care îţi
desfăşori activitatea!
Brad de crăciun realizat din sticle de plastic reciclate.
sticle
Confectionat din materiale reciclate…
Sticle de plastic reciclate
Reciclarea

More Related Content

What's hot

Metode interactive (lim. lit. rom)
Metode interactive (lim. lit. rom)Metode interactive (lim. lit. rom)
Metode interactive (lim. lit. rom)
Mary Dulits
 

What's hot (20)

Sã îngrijim natura!
Sã îngrijim natura!Sã îngrijim natura!
Sã îngrijim natura!
 
Celula eucariota
Celula eucariotaCelula eucariota
Celula eucariota
 
Tesuturi Vegetale
Tesuturi VegetaleTesuturi Vegetale
Tesuturi Vegetale
 
Ferigi
FerigiFerigi
Ferigi
 
„Managementul clasei de elevi”, Tatiana Lungu
 „Managementul clasei de elevi”, Tatiana Lungu „Managementul clasei de elevi”, Tatiana Lungu
„Managementul clasei de elevi”, Tatiana Lungu
 
Pedagogiile alternative în România
Pedagogiile alternative în RomâniaPedagogiile alternative în România
Pedagogiile alternative în România
 
Metode interactive (lim. lit. rom)
Metode interactive (lim. lit. rom)Metode interactive (lim. lit. rom)
Metode interactive (lim. lit. rom)
 
Artropode Cristi Grigorii
Artropode Cristi GrigoriiArtropode Cristi Grigorii
Artropode Cristi Grigorii
 
Sistem nervos
Sistem nervosSistem nervos
Sistem nervos
 
Eseu Comunicarea Interculturala
Eseu Comunicarea InterculturalaEseu Comunicarea Interculturala
Eseu Comunicarea Interculturala
 
pareri
pareripareri
pareri
 
Alge
AlgeAlge
Alge
 
Fotosinteza
FotosintezaFotosinteza
Fotosinteza
 
Jocuri didactice
Jocuri didactice Jocuri didactice
Jocuri didactice
 
Omul si mediul
Omul si mediulOmul si mediul
Omul si mediul
 
Experienţe de promovare a cărţii şi lecturii
Experienţe de promovare a cărţii şi lecturiiExperienţe de promovare a cărţii şi lecturii
Experienţe de promovare a cărţii şi lecturii
 
Drepturile-copiilor-Nitoi-Aprodu-Ionica-2.ppt
Drepturile-copiilor-Nitoi-Aprodu-Ionica-2.pptDrepturile-copiilor-Nitoi-Aprodu-Ionica-2.ppt
Drepturile-copiilor-Nitoi-Aprodu-Ionica-2.ppt
 
POLUAREA MEDIULUI PREZENTARE PT ELEVI.pptx
POLUAREA MEDIULUI PREZENTARE PT ELEVI.pptxPOLUAREA MEDIULUI PREZENTARE PT ELEVI.pptx
POLUAREA MEDIULUI PREZENTARE PT ELEVI.pptx
 
Angiosperme
AngiospermeAngiosperme
Angiosperme
 
Ion Creanga.powerpoint
 Ion Creanga.powerpoint Ion Creanga.powerpoint
Ion Creanga.powerpoint
 

Viewers also liked

Proiect eco 2012 2013
Proiect eco 2012 2013Proiect eco 2012 2013
Proiect eco 2012 2013
yryprofesor
 
Reciclarea hartiei
Reciclarea hartieiReciclarea hartiei
Reciclarea hartiei
zibo.ro
 
Mesajul PăMâNtului CăTre PăMâNteni
Mesajul PăMâNtului CăTre PăMâNteniMesajul PăMâNtului CăTre PăMâNteni
Mesajul PăMâNtului CăTre PăMâNteni
guest43dcbae
 
Carticica cu mesaje fii eco
Carticica cu mesaje  fii ecoCarticica cu mesaje  fii eco
Carticica cu mesaje fii eco
vorbedeverde11
 
Cum poti sa fii responsabil ca tanar in problemele de mediu
Cum poti sa fii responsabil ca tanar in problemele de mediuCum poti sa fii responsabil ca tanar in problemele de mediu
Cum poti sa fii responsabil ca tanar in problemele de mediu
ViitorPlus - asociatia pentru dezvoltare durabila
 
Power point poluare.
Power point poluare.Power point poluare.
Power point poluare.
Ana Maria
 
Reciclarea 1
Reciclarea 1Reciclarea 1
Reciclarea 1
elena1r
 
Cod bune practici_agricole
Cod bune practici_agricoleCod bune practici_agricole
Cod bune practici_agricole
Campania INPCP
 
Power point rudeanu
Power point rudeanuPower point rudeanu
Power point rudeanu
guest19571e4
 

Viewers also liked (20)

Proiect eco 2012 2013
Proiect eco 2012 2013Proiect eco 2012 2013
Proiect eco 2012 2013
 
Copii,salvati planeta!
Copii,salvati planeta!Copii,salvati planeta!
Copii,salvati planeta!
 
Codul micului ecologist
Codul micului ecologistCodul micului ecologist
Codul micului ecologist
 
Proiect naţional "Scoala pentru o Românie Verde" - Scoala Avram Iancu, Baia Mare
Proiect naţional "Scoala pentru o Românie Verde" - Scoala Avram Iancu, Baia MareProiect naţional "Scoala pentru o Românie Verde" - Scoala Avram Iancu, Baia Mare
Proiect naţional "Scoala pentru o Românie Verde" - Scoala Avram Iancu, Baia Mare
 
Reciclarea hartiei
Reciclarea hartieiReciclarea hartiei
Reciclarea hartiei
 
Scrisoare catre locuitorii casei "Terra'
Scrisoare catre locuitorii casei "Terra'Scrisoare catre locuitorii casei "Terra'
Scrisoare catre locuitorii casei "Terra'
 
Mesajul PăMâNtului CăTre PăMâNteni
Mesajul PăMâNtului CăTre PăMâNteniMesajul PăMâNtului CăTre PăMâNteni
Mesajul PăMâNtului CăTre PăMâNteni
 
Scoala Gimnaziala "Silvania" castiga al doilea premiu in programul national d...
Scoala Gimnaziala "Silvania" castiga al doilea premiu in programul national d...Scoala Gimnaziala "Silvania" castiga al doilea premiu in programul national d...
Scoala Gimnaziala "Silvania" castiga al doilea premiu in programul national d...
 
Carticica cu mesaje fii eco
Carticica cu mesaje  fii ecoCarticica cu mesaje  fii eco
Carticica cu mesaje fii eco
 
Legea lui Arhimede
Legea lui ArhimedeLegea lui Arhimede
Legea lui Arhimede
 
Cum poti sa fii responsabil ca tanar in problemele de mediu
Cum poti sa fii responsabil ca tanar in problemele de mediuCum poti sa fii responsabil ca tanar in problemele de mediu
Cum poti sa fii responsabil ca tanar in problemele de mediu
 
Manual de ecologie. GRATUIT. Pentru scoala generala si liceu
Manual de ecologie. GRATUIT. Pentru scoala generala si liceuManual de ecologie. GRATUIT. Pentru scoala generala si liceu
Manual de ecologie. GRATUIT. Pentru scoala generala si liceu
 
Poluarea
PoluareaPoluarea
Poluarea
 
Power point poluare.
Power point poluare.Power point poluare.
Power point poluare.
 
Biologie
BiologieBiologie
Biologie
 
Reciclarea 1
Reciclarea 1Reciclarea 1
Reciclarea 1
 
REGULAMENTUL MICULUI ECOLOGIST
REGULAMENTUL MICULUI ECOLOGIST REGULAMENTUL MICULUI ECOLOGIST
REGULAMENTUL MICULUI ECOLOGIST
 
Poluarea mediului inconjurator
Poluarea mediului inconjuratorPoluarea mediului inconjurator
Poluarea mediului inconjurator
 
Cod bune practici_agricole
Cod bune practici_agricoleCod bune practici_agricole
Cod bune practici_agricole
 
Power point rudeanu
Power point rudeanuPower point rudeanu
Power point rudeanu
 

Similar to Reciclarea

Poluarea cu plastic
Poluarea cu plasticPoluarea cu plastic
Poluarea cu plastic
Rodica B
 
Eco sava junior2
Eco sava junior2Eco sava junior2
Eco sava junior2
Mnemosynne
 
Lectia 8 cei 3R.pdf
Lectia 8 cei 3R.pdfLectia 8 cei 3R.pdf
Lectia 8 cei 3R.pdf
IonelaIana
 
Lectia 8 cei 3R.pdf
Lectia 8 cei 3R.pdfLectia 8 cei 3R.pdf
Lectia 8 cei 3R.pdf
IonelaIana
 
DeşEul
DeşEulDeşEul
DeşEul
L M
 
Prezentare idei verzi Sacosa Bio
Prezentare idei verzi Sacosa BioPrezentare idei verzi Sacosa Bio
Prezentare idei verzi Sacosa Bio
Clubul Verde
 
Hai Să Fim Copii Ai PăMâNtului!
Hai Să Fim Copii Ai PăMâNtului!Hai Să Fim Copii Ai PăMâNtului!
Hai Să Fim Copii Ai PăMâNtului!
lumy19
 
Fraguta dobrescu sănătatea pământului, sănătatea noastră
Fraguta dobrescu sănătatea pământului, sănătatea noastră Fraguta dobrescu sănătatea pământului, sănătatea noastră
Fraguta dobrescu sănătatea pământului, sănătatea noastră
mihaelapaduraru
 

Similar to Reciclarea (20)

Reabilitarea sistemelor municipale existente de colectare si transport deseuri
Reabilitarea sistemelor municipale existente de colectare si transport deseuriReabilitarea sistemelor municipale existente de colectare si transport deseuri
Reabilitarea sistemelor municipale existente de colectare si transport deseuri
 
Poluarea cu plastic
Poluarea cu plasticPoluarea cu plastic
Poluarea cu plastic
 
Eco sava junior2
Eco sava junior2Eco sava junior2
Eco sava junior2
 
Lectia 8 cei 3R.pdf
Lectia 8 cei 3R.pdfLectia 8 cei 3R.pdf
Lectia 8 cei 3R.pdf
 
Lectia 8 cei 3R.pdf
Lectia 8 cei 3R.pdfLectia 8 cei 3R.pdf
Lectia 8 cei 3R.pdf
 
Reciclare si design interior
Reciclare si design interiorReciclare si design interior
Reciclare si design interior
 
Simpozion
Simpozion Simpozion
Simpozion
 
Lectia 5 gunoi vs deseu.pdf
Lectia 5 gunoi vs deseu.pdfLectia 5 gunoi vs deseu.pdf
Lectia 5 gunoi vs deseu.pdf
 
DeşEul
DeşEulDeşEul
DeşEul
 
Lectia 4.pdf
Lectia 4.pdfLectia 4.pdf
Lectia 4.pdf
 
Reciclare ... ?!
Reciclare ... ?!Reciclare ... ?!
Reciclare ... ?!
 
Prezentare idei verzi Sacosa Bio
Prezentare idei verzi Sacosa BioPrezentare idei verzi Sacosa Bio
Prezentare idei verzi Sacosa Bio
 
Prezentare ambalaje, informatii generale, cerinte legale.
Prezentare ambalaje, informatii generale, cerinte legale.Prezentare ambalaje, informatii generale, cerinte legale.
Prezentare ambalaje, informatii generale, cerinte legale.
 
Pericolul pungilor-de-plastic-2612
Pericolul pungilor-de-plastic-2612Pericolul pungilor-de-plastic-2612
Pericolul pungilor-de-plastic-2612
 
Hai Să Fim Copii Ai PăMâNtului!
Hai Să Fim Copii Ai PăMâNtului!Hai Să Fim Copii Ai PăMâNtului!
Hai Să Fim Copii Ai PăMâNtului!
 
Brochure ro
Brochure roBrochure ro
Brochure ro
 
Fraguta dobrescu sănătatea pământului, sănătatea noastră
Fraguta dobrescu sănătatea pământului, sănătatea noastră Fraguta dobrescu sănătatea pământului, sănătatea noastră
Fraguta dobrescu sănătatea pământului, sănătatea noastră
 
Hai Să Fim Copii Ai PăMâNtului!
Hai Să Fim Copii Ai PăMâNtului!Hai Să Fim Copii Ai PăMâNtului!
Hai Să Fim Copii Ai PăMâNtului!
 
Pericolul pungilor de plastic
Pericolul pungilor de plasticPericolul pungilor de plastic
Pericolul pungilor de plastic
 
Reciclare
ReciclareReciclare
Reciclare
 

Reciclarea

  • 1.
  • 2.
  • 3. Principalele tipuri de materiale care se pot recicla sunt: - produsele din beton şi ciment, - baterii, - compuşi biochimici, - dispozitive electronice, - metale feroase şi neferoase, - sticlă, hârtie, plastic, - materiale textile şi cherestea. În funcţie de clasa de material reciclabil diferă şi metoda prin care acestea se reciclează.
  • 4. Reciclarea este procesul de refolosire a materialelor şi produselor vechi pentru crearea unora noi, fără a apela la materii prime noi, reducând astfel consumul de energie necesar extragerii materiilor prime, respectiv distrugerii deşeurilor. Reciclarea ajută la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
  • 5. "Nimic nu se pierde, nimic nu se cistigă, totul se transformă" (Lavoisier)
  • 6. Cum să reciclăm hârtia ? Pasul 1 – adunăm hârtiile pe care nu le mai putem folosi la împachetat sau scris ; Pasul 2 – strivim cutiile de carton pentru a ocupa cât mai puţin spaţiu ; Pasul 3 – le depozităm într-un loc special amenajat pentru colectarea hârtiei ;
  • 7. Cum să reciclăm plasticul ? Pasul 1 : - spalăm obiectele din plastic Pasul 2 : - le strivim pentru a ocupa cât mai puţin spaţiu Pasul 3 : - le depozităm în locuri special amenajate pentru colectarea plasticului
  • 8. Efectele reciclării : - reducerea cantităţii de energie şi de materii prime necesare fabricării de noi produse ; - redă circuitului economic importante cantităţi de materie primă ; - reduce cantităţile depozitate la rampele de gunoaie sau la incineratoare ; -reduce riscurile asupra sănătăţii noastre şi a mediului , cauzate de deversarea improprie a unor deşeuri periculoase ; - reduce poluarea aerului şi a apei .
  • 9.
  • 10. GÎNDEŞTE ÎNAINTE DE A ARUNCA LUCRURILE CARE NU-ŢI MAI TREBUIE! Unii dintre noi cred că este normal să arunce pe jos sticle de plastic, ambalaje de ciocolată sau îngheţată, pungi de snacks-uri sau doze de aluminiu după ce au consumat produsele, însă aceasta nu dovedeşte decît lipsa de preocupare faţă de mediul în care trăim. De aceea pentru a-l meţine curat şi sănătos trebuie să urmăm nişte reguli: 1. Nu arunca nimic la întîmplare: pe trotuare şi străzi, în parcuri şi grădini, în ape şi pe marginea apelor, pe marginea şoselelor, şi oriunde te recreezi în natură! Chiar dacă nu găseşti imediat un coş de gunoi asta nu înseamnă că nu este de datoria ta să ai grijă unde arunci. 2. Învaţă sistemul de marcare şi identificare a ambalajelor pentru a putea recunoaşte uşor materialele din care sînt confecţionate ambalajele care se pot recicla. 3. Ajută-ţi familia să sorteze pe categorii gunoiul pe care îl produceţi. Foloseşte saci menajeri de culori diferite sau cutii de carton marcate astfel încît familia ta să ştie unde să pună deşeurile de hîrtie şi carton, sticlele de plastic, dozele de aluminiu, sticla obişnuită şi resturile organice. 4. Respectă indicaţiile de pe containerele de colectare selectivă şi nu amesteca materialele între ele. Încearcă pe cît poţi să turteşti recipienţii înainte de a-i introduce în container pentru a mări cantitatea de deşeuri colectate şi transportate. 5. Nu depozita deşeurile lîngă sau pe container, chiar dacă acestea sunt deja pline. Sună-ţi operatorul din localitate şi informează-l despre situaţia existentă. 6. Promovează conceptul de colectare selectivă în cercul de prieteni şi la locul în care îţi desfăşori activitatea!
  • 11. Brad de crăciun realizat din sticle de plastic reciclate.
  • 14. Sticle de plastic reciclate