Scala Rosenberg este un instrument de evaluare a stimei de sine, esențial pentru o adaptare sănătoasă a individului și pentru atingerea împlinirii de sine. Stima de sine afectează influențele asupra deciziilor și strategiilor de dezvoltare personală, cu niveluri variabile ce se împart în patru categorii: stimă de sine înaltă stabilă, înaltă instabilă, scăzută stabilă și scăzută instabilă. Instrumentul include 10 itemi, cu un scor total ce variază între 10 și 40, indicând astfel nivelul stimei de sine al individului.

1. Scala Rosenberg – scala de evaluare a stimei de sine
ON D E C E M B R I E 4 , 2 0 0 9 · 1 3 C O M M E N T S · IN T E S T E
Stima de sine
Stima de sine reprezintă o nevoie umană profundă şi puternică, esenţială pentru o adaptare sănătoasă a individului, adică pentru o
funcţionare optimă şi împlinirea de sine. Cu alte cuvinte, stima de sine reprezintă încrederea autentică în propria minte, în propriul
discernământ. Înseamnă încrederea în capacitatea de a lua decizii corecte şi de a face alegeri adecvate.
Stima de sine este una dintre dimensiunile fundamentale ale personalităţii. Ea se referă la raportul pe care il are fiecare cu el însuşi. Este
o privire judecată despre noi înşine, vitală pentru propriul nostru echilibru psihic. Când este pozitivă, relativ ridicată, ea ne permite să
acţionăm eficient, să facem faţă dificultăţilor existenţei. Mai mult decât atât, specialiştii susţin că, dintre toate judecăţile pe care le
formulăm în viaţă, nici una nu are atât de mare importanţă ca aceea referitoare la noi înşine.
După G. Albu (2002), stima de sine se referă la încrederea în capacitatea proprie de a gândi, în capacitatea de a face faţă provocărilor
fundamentale ale vieţii şi la încrederea în dreptul şi posibilitatea noastră de a avea succes, de a fi fericiţi, la sentimentul că suntem
îndreptăţiţi să ne afirmăm trebuinţele şi dorinţele, să ne împlini valorile şi să ne bucurăm de rezultatele eforturilor noastre.
Stima de sine corelează în mod semnificativ cu raţionalitatea, creativitatea şi capacitatea de a gestiona schimbarea, cu disponibilitatea de
a recunoaşte şi de a corecta posibilele erori. Nivelul global al stimei de sine al unei anumite persoane influenţează considerabil alegerile
pe care le face in viaţă şi stilul său existenţial. În acest context, o stimă de sine înaltă este asociată cu strategii de căutare a dezvoltarii
personale şi de acceptare a riscurilor, erorilor, în timp ce o stimă de sine scăzută, în mod constant, implică mai curând, strategii de
apărare şi de evitare a riscurilor şi eşecurilor (G.Albu, 2002).
Corelând nivelul şi stabilitatea stimei de sine, Christophe Andre si Francois Lelord (2003), au făcut o clasificare în patru categorii, care
permit o mai bună înţelegere a unui ansamblu de reacţii şi permit o mai eficientă cunoaştere a stărilor pe care le trăim. Astfel , există
stimă de sine înaltă stabilă şi stimă de sine înaltă scăzută; precum există stimă de sine scăzută stabilă şi stimă de sine scăzută instabilă.
Stima de sine înaltă are doua profile:
a) Înalta şi stabilă
Circumstanţele externe şi evenimentele normale de viaţă au o mică influenţă asupra stimei de sine a subiectului. Acesta nu dedică prea
mult timp şi energie pentru apărarea sau promovarea imaginii sale. Este un individ stabil emoţional, care păstrează o oarecare coerenţă
în afirmaţiile şi în conduitele lui, indiferent dacă contextul este favorabil sau defavorabil. Stările sufleteşti ale acestui subiect sunt mult
mai temperate decât ale celui cu stimă de sine tot înaltă, dar instabilă. O stimă de sine înaltă şi stabilă este solidă şi rezistentă. Subiectul
nu işi pune tot timpul valoarea la îndoială. El poate accepta, deci, să nu controleze total o situaţie, fără a se simţi din acest motiv inferior
sau devalorizat.
b) Înaltă şi instabilă
Chiar dacă este ridicată, stima de sine a acestui subiect poate suferi şocuri majore, în special dacă se află într-un context competitiv sau
destabilizator. În aceste situaţii, subiectul reacţionează energic la critică şi la eşec, pe care le percep ca pe un pericol şi încearcă să se pună

2. în valoare afişând excesiv succesele sau calităţile lor. Subiectul se simte vulnerabil, agresat şi se îndoieşte de capacităţile lui atunci când
se află în contexte ostile sau pur si simplu critice. Subiectul cu o stimă de sine înaltă şi stabilă primeşte criticile în mod raţional, pe când
un subiect cu stimă de sine înaltă, dar instabilă, va primi criticile la nivel afectiv şi va consacra multă energie autopromovării.
Stima de sine scăzută are, de asemenea, două profile:
a) Scăzută şi instabilă
Stima de sine a acestui subiect este în ansamblu, sensibilă şi reactivă la evenimente exterioare, pozitive sau negative. Ca urmare a
satisfacţiilor şi succeselor, stima de sine trece prin perioade în care este mai crescută decât de obicei. Totuşi aceste progrese sunt adesea
labile şi nivelul său se reduce imediat ce subiectul se confruntă cu dificultăţi. Astfel, subiecţii care intră în această categorie fac eforturi
pentru a le oferi lor şi celorlalţi, o imagine mai bună. Ei sunt dornici să-şi amelioreze condiţia şi starea sufletească, sunt preocupaţi să nu
aibă eşecuri sau să nu fie respinşi.
b) Scăzută şi stabilă
Subiectul cu acest tip de stimă de sine este puţin mobilizat de evenimentele exterioare, chiar şi de cele favorabile. El depune puţin efort
pentru promovaea imaginii şi stimei sale de sine, al cărui nivel scăzut îl acceptă şi oarecum îl suportă. Prezenţa mediului social este prea
puţin importantă pentru ca subiectul să se valorifice în ochii celorlalţi. Din punct de vedere al cauzelor acestui tip de stimă de sine, pe
lângă argumentele evocate mai sus – la stima de sine scăzută şi instabilă – se pot adăuga unele diferenţe specifice. De exemplu, unele
evenimente ale vieţii care au provocat la copil un sentiment de lipsa de control asupra mediului, cum ar fi decesul sau o stare depresivă
manifestă a unuia dintre părinţi. De asemenea, aici pot interveni şi carenţele afective majore, tulburările stimei de sine fiind însoţite de
alte manifestări patologice.
Scala Rosenberg indică nivelul stimei de sine . Proba conţine 10 itemi, fiecare item fiind evaluat de subiect pe o scală de la 1 la 4 ( 1) –
absolut de acord ; 4) – categoric nu ). Scala este alcătuită din 5 itemi cotaţi direct şi 5 itemi inversaţi ( 3,5,8,9,10).
Punctajul care se acordă pentru fiecare item variază între 1 şi 4 puncte. Scorul final se obţine prin însumarea punctelor obţinute la cei 10
itemi. Punctajul minim obţinut este de 10, ceea ce semnifică o stimă de sine foarte scăzută, iar punctajul maxim este de 40, ceea ce
semnifică o stimă de sine foarte ridicată.
Scala Rosenberg
Nr. Absolut de De Nu sunt Categoric
Item acord acord de acord nu
Cred că sunt un om de valoare
sau cel puţin la fel de bun(ă) ca
1 alţii.
Cred că am câteva calităţi
2 remarcabile.
În general, înclin să cred că
sunt un (o) ratat(ă), un (o)
3 nerealizat(ă).
Sunt capabil(ă) să fac lucruri la
4 fel de bine ca ceilalţi oameni.
Nu cred că am prea multe
lucruri cu care să mă pot
5 mândri.

3. Am o atitudine pozitivă faţă de
6 propria persoană.
În ansamblu, sunt mulţumit (ă)
7 de mine.
Aş vrea să pot avea mai mult
respect faţă de propria
8 persoană.
Din când în când am senzaţia
9 că sunt inutil(ă)
Uneori cred că nu sunt bun(ă)
10 de nimic.
Tagged with: scala rosenberg • stima de sine
Scala Rosenberg – scala de evaluare a stimei de sine
ON D E C E M B R I E 4 , 2 0 0 9 · 1 3 C O M M E N T S · IN T E S T E
Stima de sine
Stima de sine reprezintă o nevoie umană profundă şi puternică, esenţială pentru o adaptare sănătoasă a individului, adică pentru o
funcţionare optimă şi împlinirea de sine. Cu alte cuvinte, stima de sine reprezintă încrederea autentică în propria minte, în propriul
discernământ. Înseamnă încrederea în capacitatea de a lua decizii corecte şi de a face alegeri adecvate.
Stima de sine este una dintre dimensiunile fundamentale ale personalităţii. Ea se referă la raportul pe care il are fiecare cu el însuşi. Este
o privire judecată despre noi înşine, vitală pentru propriul nostru echilibru psihic. Când este pozitivă, relativ ridicată, ea ne permite să
acţionăm eficient, să facem faţă dificultăţilor existenţei. Mai mult decât atât, specialiştii susţin că, dintre toate judecăţile pe care le
formulăm în viaţă, nici una nu are atât de mare importanţă ca aceea referitoare la noi înşine.
După G. Albu (2002), stima de sine se referă la încrederea în capacitatea proprie de a gândi, în capacitatea de a face faţă provocărilor
fundamentale ale vieţii şi la încrederea în dreptul şi posibilitatea noastră de a avea succes, de a fi fericiţi, la sentimentul că suntem
îndreptăţiţi să ne afirmăm trebuinţele şi dorinţele, să ne împlini valorile şi să ne bucurăm de rezultatele eforturilor noastre.
Stima de sine corelează în mod semnificativ cu raţionalitatea, creativitatea şi capacitatea de a gestiona schimbarea, cu disponibilitatea de
a recunoaşte şi de a corecta posibilele erori. Nivelul global al stimei de sine al unei anumite persoane influenţează considerabil alegerile
pe care le face in viaţă şi stilul său existenţial. În acest context, o stimă de sine înaltă este asociată cu strategii de căutare a dezvoltarii
personale şi de acceptare a riscurilor, erorilor, în timp ce o stimă de sine scăzută, în mod constant, implică mai curând, strategii de
apărare şi de evitare a riscurilor şi eşecurilor (G.Albu, 2002).
Corelând nivelul şi stabilitatea stimei de sine, Christophe Andre si Francois Lelord (2003), au făcut o clasificare în patru categorii, care
permit o mai bună înţelegere a unui ansamblu de reacţii şi permit o mai eficientă cunoaştere a stărilor pe care le trăim. Astfel , există
stimă de sine înaltă stabilă şi stimă de sine înaltă scăzută; precum există stimă de sine scăzută stabilă şi stimă de sine scăzută instabilă.
Stima de sine înaltă are doua profile:
a) Înalta şi stabilă

4. Circumstanţele externe şi evenimentele normale de viaţă au o mică influenţă asupra stimei de sine a subiectului. Acesta nu dedică prea
mult timp şi energie pentru apărarea sau promovarea imaginii sale. Este un individ stabil emoţional, care păstrează o oarecare coerenţă
în afirmaţiile şi în conduitele lui, indiferent dacă contextul este favorabil sau defavorabil. Stările sufleteşti ale acestui subiect sunt mult
mai temperate decât ale celui cu stimă de sine tot înaltă, dar instabilă. O stimă de sine înaltă şi stabilă este solidă şi rezistentă. Subiectul
nu işi pune tot timpul valoarea la îndoială. El poate accepta, deci, să nu controleze total o situaţie, fără a se simţi din acest motiv inferior
sau devalorizat.
b) Înaltă şi instabilă
Chiar dacă este ridicată, stima de sine a acestui subiect poate suferi şocuri majore, în special dacă se află într-un context competitiv sau
destabilizator. În aceste situaţii, subiectul reacţionează energic la critică şi la eşec, pe care le percep ca pe un pericol şi încearcă să se pună
în valoare afişând excesiv succesele sau calităţile lor. Subiectul se simte vulnerabil, agresat şi se îndoieşte de capacităţile lui atunci când
se află în contexte ostile sau pur si simplu critice. Subiectul cu o stimă de sine înaltă şi stabilă primeşte criticile în mod raţional, pe când
un subiect cu stimă de sine înaltă, dar instabilă, va primi criticile la nivel afectiv şi va consacra multă energie autopromovării.
Stima de sine scăzută are, de asemenea, două profile:
a) Scăzută şi instabilă
Stima de sine a acestui subiect este în ansamblu, sensibilă şi reactivă la evenimente exterioare, pozitive sau negative. Ca urmare a
satisfacţiilor şi succeselor, stima de sine trece prin perioade în care este mai crescută decât de obicei. Totuşi aceste progrese sunt adesea
labile şi nivelul său se reduce imediat ce subiectul se confruntă cu dificultăţi. Astfel, subiecţii care intră în această categorie fac eforturi
pentru a le oferi lor şi celorlalţi, o imagine mai bună. Ei sunt dornici să-şi amelioreze condiţia şi starea sufletească, sunt preocupaţi să nu
aibă eşecuri sau să nu fie respinşi.
b) Scăzută şi stabilă
Subiectul cu acest tip de stimă de sine este puţin mobilizat de evenimentele exterioare, chiar şi de cele favorabile. El depune puţin efort
pentru promovaea imaginii şi stimei sale de sine, al cărui nivel scăzut îl acceptă şi oarecum îl suportă. Prezenţa mediului social este prea
puţin importantă pentru ca subiectul să se valorifice în ochii celorlalţi. Din punct de vedere al cauzelor acestui tip de stimă de sine, pe
lângă argumentele evocate mai sus – la stima de sine scăzută şi instabilă – se pot adăuga unele diferenţe specifice. De exemplu, unele
evenimente ale vieţii care au provocat la copil un sentiment de lipsa de control asupra mediului, cum ar fi decesul sau o stare depresivă
manifestă a unuia dintre părinţi. De asemenea, aici pot interveni şi carenţele afective majore, tulburările stimei de sine fiind însoţite de
alte manifestări patologice.
Scala Rosenberg indică nivelul stimei de sine . Proba conţine 10 itemi, fiecare item fiind evaluat de subiect pe o scală de la 1 la 4 ( 1) –
absolut de acord ; 4) – categoric nu ). Scala este alcătuită din 5 itemi cotaţi direct şi 5 itemi inversaţi ( 3,5,8,9,10).
Punctajul care se acordă pentru fiecare item variază între 1 şi 4 puncte. Scorul final se obţine prin însumarea punctelor obţinute la cei 10
itemi. Punctajul minim obţinut este de 10, ceea ce semnifică o stimă de sine foarte scăzută, iar punctajul maxim este de 40, ceea ce
semnifică o stimă de sine foarte ridicată.
Scala Rosenberg

5. Nr. Absolut de De Nu sunt Categoric
Item acord acord de acord nu
Cred că sunt un om de valoare
sau cel puţin la fel de bun(ă) ca
1 alţii.
Cred că am câteva calităţi
2 remarcabile.
În general, înclin să cred că
sunt un (o) ratat(ă), un (o)
3 nerealizat(ă).
Sunt capabil(ă) să fac lucruri la
4 fel de bine ca ceilalţi oameni.
Nu cred că am prea multe
lucruri cu care să mă pot
5 mândri.
Am o atitudine pozitivă faţă de
6 propria persoană.
În ansamblu, sunt mulţumit (ă)
7 de mine.
Aş vrea să pot avea mai mult
respect faţă de propria
8 persoană.
Din când în când am senzaţia
9 că sunt inutil(ă)
Uneori cred că nu sunt bun(ă)
10 de nimic.
Tagged with: scala rosenberg • stima de sine