SlideShare a Scribd company logo
1 of 26
 1.1 Ce este renascentismul?
 Dar umanismul?
 1.2 Importanța raportării la context.
 1.3 Contextul istoric al debutului perioade renascentiste.
 1.4 Pictura de la Giovanni Cimabue la Leonardo da Vinci.
 1.5 Curiozități despre pictorul Nicolae Grigorescu.
 1.6 O paralelă între Grigorescu și da Vinci.
1.1Renașterea a fost o mișcare culturală care s-a întins pe perioada
secolelor XIV-XVI. A debutat în Italia, în perioada Evului Mediu Târziu și
ulterior, s-a răspândit în restul Europei. Deși apariția tiparului a accelerat
difuzarea ideilor în secolul al XV-lea, schimbările Renașterii nu au fost
experimentate uniform de întreaga Europă.
Umanismul reprezintă o mișcare spirituală care stă la baza Renașterii
 Să ne întoarcem cu gândula la perioada în care o ceată de homo sapiens se
impune în fața neaderthalienilor, de 2 ori mai mari și puternici.
 Contextul istoric, materialele și uneltele de la vremea respectivă a nivelul de
civilizație și înțelegerea pe care o aveau oamenii despre univers și realitate, regimul
politic și probleme sociale, sunt elemente esențiale care ne ajută sa ne bucurăm cu
adevărat de artă și să o apreciem la adevărataei valoare.Rupt de context, dacă cineva ar
vedea la muzeu o siluetă de cal conturată stângaci în cărbune, cel mai probabil nu ar fi
foarte impresionat și nu ar reveni la respectivul muzeu.
 Dar cum ar fi dacă acele reprezentări aparțin unor
homo sapiens?
 1.3 Darul...
 La debutul renascentismului, totul era haos.
 Se duceau multe războaie, era foamete , iar lipsa
igienei din cauza problemei de banilor ca urmare a
luptelor purtate, a condus la boli.
 Din fericire, în regiunea Toscana din Italia, o mână de scriitori, artiști și
filosofi, neîmpacați cu situația respectivă, au hotărât că e timpul pentru o
schimbare.Renașterea a marcat dorința întoarcerii la cultura și valorile
antichității.Cum?Prin educație și arta. In evul mediu, singurul lucru despre
care se vorbea la școală era teologie, dar nu din punctul de vedere al...
ISTORIEI RELIGIILOR ȘI O ANALIZĂ OBIECTIVĂ A MAI MULTOR
FILOSFOII RELIGIOASE ÎNTR-UN MOD COMPARATIV~ ci doar
teologie creștină. Problema era metoda de predare, fiind una scolastica.
Ce presupune aceasta?Profesorul predă, iar elevul ascultă fără a întrerupe.
 Îmbucurător este că există un DAR...
 Umaniștii din renaștere nu erau de acord cu acest sistem
de învățănânt.
 Ei susțineau capacitatea indivizilor de a și exprima clar și
elocvent opiniile astfel încât să participe în mod activ la
viața civică a societăților și să i convingă pe alții sa fie
drepți și virtuoși în deciziile lor.
 1.4
 Cimabue fost un pictor și
designer italian de mozaicuridin Florența .
 Nicolae Grigorescu se numara printre primii fondatori ai picturii
moderne romane. El devine un simbol al tinerelor generatii de artisti
de la inceputul secolului XX, care doreau sa aduca in prim plan valorile
spiritualitatii romanesti.
 In anul 1861 realizeaza compozitia istorica "Mihai scapand
stindardul", pe care o prezinta domnitorului Barbu Stirbei, impreuna
cu o petitie prin care cere ajutor financiar pentru studii.
 Atacul de la smârdan.
 In anul 1877 este invitata sa insoteasca armata roamana pe front in
calitate de "pictor de front", schitand la fata locului luptele de la Grivita
si Rahova.Lucreaza o perioada in Franta in propriul atelier pentru ca
mai apoi sa revina in tara si sa deschida mai multe expozitii personale
la Ateneul Roman. Incepand cu anul 1890 se stabileste in Romania si se
axeaza pe subiectele rustice, pictand portrete de taranci, care cu boi pe
drumuri de tara si peisaje cu specific romanesc.
 Cei doi, au, în opinia mea, viziuni diferite ale vieții, a
ce vor să spună operele lor.
 Dacă da Vinci făcea parte din cei care voiau să renască, să
descopere, să dezvolte să îmbunătățească domenii
complexe, Grigorescu prefera, cu tot profesionalismul sâ
rămână în sfera mioritică, autohtonă acesta are numeroase
opere în care sunt reprezentate care cu boi și alte câteva în
care îl pictează pe Ghiocel, tăurașul îndrăgit care după
moartea lui a refuzat sa mânce și sa bea apă pana când a
murit și el, în timp ce Da Vinci studia astronomie, fizica,
biologie.
 Este esențial să ținem cont de contextul istoric al
operelor pentru a ne bucura cu adevărat de frumusețea
lor.
 Renascentossmul a început la sfârșitul unei perioade
tulburi.
 Pictura a a avut o evoluție importantă între Giotto și da
Vinci.
 Leonardo da Vinci a fost un geniu renascentist, care
poate fi pus pe o paralelă cu Nicolae Grigorescu,
aceștia dezvoltându-și activitatea în perioade și
contexte diferite.
 Vă mulțumesc pentru atenție.
 Sper că ați rămas cu ceva în urma acetui proiect.

More Related Content

What's hot

Holocaustul - moment de rememorare a istoriei
Holocaustul - moment de rememorare a istorieiHolocaustul - moment de rememorare a istoriei
Holocaustul - moment de rememorare a istorieiCristian Ghinghes
 
Mircea cel batran schema mea
Mircea cel batran schema meaMircea cel batran schema mea
Mircea cel batran schema meaNicoleta Cristea
 
Stilurile artei grecești
Stilurile artei greceștiStilurile artei grecești
Stilurile artei greceștiCristi Oprean
 
Formarea regatului francilor
Formarea regatului francilorFormarea regatului francilor
Formarea regatului francilorCeaiCuLamaie
 
Formarea constiintei istorice
Formarea constiintei istoriceFormarea constiintei istorice
Formarea constiintei istoriceAnneroman
 
Ion Druță viața și activitatea
Ion Druță viața și activitateaIon Druță viața și activitatea
Ion Druță viața și activitateabiografiielectronice
 
5. China antica.ppt
5. China antica.ppt5. China antica.ppt
5. China antica.pptDianaGrecu5
 
Mari clasici ai literaturii romane
Mari clasici ai literaturii romaneMari clasici ai literaturii romane
Mari clasici ai literaturii romanekatha23
 
Criticismul Junimist
Criticismul JunimistCriticismul Junimist
Criticismul Junimistguesta1c73b
 
Vasile alecsandri
 Vasile alecsandri Vasile alecsandri
Vasile alecsandripaladish
 
AutoEsential.ro curs mecanica
AutoEsential.ro curs mecanicaAutoEsential.ro curs mecanica
AutoEsential.ro curs mecanicaAutoEsential.ro
 
Uniunea europeana (1)
Uniunea europeana (1)Uniunea europeana (1)
Uniunea europeana (1)Monica Enache
 

What's hot (20)

Holocaustul - moment de rememorare a istoriei
Holocaustul - moment de rememorare a istorieiHolocaustul - moment de rememorare a istoriei
Holocaustul - moment de rememorare a istoriei
 
Mircea cel batran schema mea
Mircea cel batran schema meaMircea cel batran schema mea
Mircea cel batran schema mea
 
Manual psihologie clasa a x a
Manual psihologie clasa a x aManual psihologie clasa a x a
Manual psihologie clasa a x a
 
Holocaust
Holocaust Holocaust
Holocaust
 
Stilurile artei grecești
Stilurile artei greceștiStilurile artei grecești
Stilurile artei grecești
 
Formarea regatului francilor
Formarea regatului francilorFormarea regatului francilor
Formarea regatului francilor
 
Formarea constiintei istorice
Formarea constiintei istoriceFormarea constiintei istorice
Formarea constiintei istorice
 
Pasoptismul
PasoptismulPasoptismul
Pasoptismul
 
Studiu de caz
Studiu de cazStudiu de caz
Studiu de caz
 
Cultura medievala
Cultura medievalaCultura medievala
Cultura medievala
 
Ion Druță viața și activitatea
Ion Druță viața și activitateaIon Druță viața și activitatea
Ion Druță viața și activitatea
 
5. China antica.ppt
5. China antica.ppt5. China antica.ppt
5. China antica.ppt
 
Roma Antică
Roma AnticăRoma Antică
Roma Antică
 
Mari clasici ai literaturii romane
Mari clasici ai literaturii romaneMari clasici ai literaturii romane
Mari clasici ai literaturii romane
 
Anul 1918
Anul 1918Anul 1918
Anul 1918
 
Criticismul Junimist
Criticismul JunimistCriticismul Junimist
Criticismul Junimist
 
Romania in primul_razboi_mondial
Romania in primul_razboi_mondialRomania in primul_razboi_mondial
Romania in primul_razboi_mondial
 
Vasile alecsandri
 Vasile alecsandri Vasile alecsandri
Vasile alecsandri
 
AutoEsential.ro curs mecanica
AutoEsential.ro curs mecanicaAutoEsential.ro curs mecanica
AutoEsential.ro curs mecanica
 
Uniunea europeana (1)
Uniunea europeana (1)Uniunea europeana (1)
Uniunea europeana (1)
 

Similar to Renastere umanism

Delumeau, jean civilizatia renasterii vol. i
Delumeau, jean   civilizatia renasterii vol. iDelumeau, jean   civilizatia renasterii vol. i
Delumeau, jean civilizatia renasterii vol. ilucianivascu3
 
Frances a. yates iluminismul rozicrucian
Frances a. yates iluminismul rozicrucianFrances a. yates iluminismul rozicrucian
Frances a. yates iluminismul rozicrucianGeorge Cazan
 
Rolul literaturii in perioada Pasoptista
Rolul literaturii in perioada PasoptistaRolul literaturii in perioada Pasoptista
Rolul literaturii in perioada PasoptistaVlad Bodareu
 
Cultura in evul_mediu
Cultura in evul_mediuCultura in evul_mediu
Cultura in evul_mediuMarius Mungiu
 
Studiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii In Perioada Pasoptista
Studiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii  In Perioada PasoptistaStudiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii  In Perioada Pasoptista
Studiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii In Perioada PasoptistaAngesha
 
Studiudecazromana4 Rolulliteraturiiinperioadapasoptista 091221065512 Phpapp02
Studiudecazromana4 Rolulliteraturiiinperioadapasoptista 091221065512 Phpapp02Studiudecazromana4 Rolulliteraturiiinperioadapasoptista 091221065512 Phpapp02
Studiudecazromana4 Rolulliteraturiiinperioadapasoptista 091221065512 Phpapp02Angesha
 
Dictionar de literatura romana-Ecaterina Taralunga 123669412961-phpapp01
Dictionar de literatura romana-Ecaterina Taralunga 123669412961-phpapp01Dictionar de literatura romana-Ecaterina Taralunga 123669412961-phpapp01
Dictionar de literatura romana-Ecaterina Taralunga 123669412961-phpapp01Roxi Aldea
 
Cap iii. renasterea si luminile
Cap iii. renasterea si luminileCap iii. renasterea si luminile
Cap iii. renasterea si luminileSima Sorin
 
identitate nationala
identitate nationalaidentitate nationala
identitate nationalavioriben
 
Studiudecazromana4 rolulliteraturiiinperioadapasoptista-091221065512-phpapp02
Studiudecazromana4 rolulliteraturiiinperioadapasoptista-091221065512-phpapp02Studiudecazromana4 rolulliteraturiiinperioadapasoptista-091221065512-phpapp02
Studiudecazromana4 rolulliteraturiiinperioadapasoptista-091221065512-phpapp02mariana4321
 
Studiu de-caz-1233163072134895-2
Studiu de-caz-1233163072134895-2Studiu de-caz-1233163072134895-2
Studiu de-caz-1233163072134895-2Ana-maria Ungurean
 
Ernest stere din istoria doctrinelor morale (vol.ii)
Ernest stere   din istoria doctrinelor morale (vol.ii)Ernest stere   din istoria doctrinelor morale (vol.ii)
Ernest stere din istoria doctrinelor morale (vol.ii)George Cazan
 
B.p.maleon, i.toderascu istoria bizantului
B.p.maleon, i.toderascu istoria bizantuluiB.p.maleon, i.toderascu istoria bizantului
B.p.maleon, i.toderascu istoria bizantuluilucianivascu3
 

Similar to Renastere umanism (20)

Delumeau, jean civilizatia renasterii vol. i
Delumeau, jean   civilizatia renasterii vol. iDelumeau, jean   civilizatia renasterii vol. i
Delumeau, jean civilizatia renasterii vol. i
 
Renastere in italia
Renastere in italiaRenastere in italia
Renastere in italia
 
Frances a. yates iluminismul rozicrucian
Frances a. yates iluminismul rozicrucianFrances a. yates iluminismul rozicrucian
Frances a. yates iluminismul rozicrucian
 
Rolul literaturii in perioada Pasoptista
Rolul literaturii in perioada PasoptistaRolul literaturii in perioada Pasoptista
Rolul literaturii in perioada Pasoptista
 
Cultura in evul_mediu
Cultura in evul_mediuCultura in evul_mediu
Cultura in evul_mediu
 
Studiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii In Perioada Pasoptista
Studiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii  In Perioada PasoptistaStudiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii  In Perioada Pasoptista
Studiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii In Perioada Pasoptista
 
Studiudecazromana4 Rolulliteraturiiinperioadapasoptista 091221065512 Phpapp02
Studiudecazromana4 Rolulliteraturiiinperioadapasoptista 091221065512 Phpapp02Studiudecazromana4 Rolulliteraturiiinperioadapasoptista 091221065512 Phpapp02
Studiudecazromana4 Rolulliteraturiiinperioadapasoptista 091221065512 Phpapp02
 
Dictionar de literatura romana-Ecaterina Taralunga 123669412961-phpapp01
Dictionar de literatura romana-Ecaterina Taralunga 123669412961-phpapp01Dictionar de literatura romana-Ecaterina Taralunga 123669412961-phpapp01
Dictionar de literatura romana-Ecaterina Taralunga 123669412961-phpapp01
 
Cap iii. renasterea si luminile
Cap iii. renasterea si luminileCap iii. renasterea si luminile
Cap iii. renasterea si luminile
 
identitate nationala
identitate nationalaidentitate nationala
identitate nationala
 
Criticismul junimist
Criticismul junimistCriticismul junimist
Criticismul junimist
 
Studiudecazromana4 rolulliteraturiiinperioadapasoptista-091221065512-phpapp02
Studiudecazromana4 rolulliteraturiiinperioadapasoptista-091221065512-phpapp02Studiudecazromana4 rolulliteraturiiinperioadapasoptista-091221065512-phpapp02
Studiudecazromana4 rolulliteraturiiinperioadapasoptista-091221065512-phpapp02
 
Istoriografie universala 4
Istoriografie universala 4Istoriografie universala 4
Istoriografie universala 4
 
arta medievală.pptx
arta medievală.pptxarta medievală.pptx
arta medievală.pptx
 
Studiu De Caz
Studiu De CazStudiu De Caz
Studiu De Caz
 
Studiu de-caz-1233163072134895-2
Studiu de-caz-1233163072134895-2Studiu de-caz-1233163072134895-2
Studiu de-caz-1233163072134895-2
 
Ernest stere din istoria doctrinelor morale (vol.ii)
Ernest stere   din istoria doctrinelor morale (vol.ii)Ernest stere   din istoria doctrinelor morale (vol.ii)
Ernest stere din istoria doctrinelor morale (vol.ii)
 
Elena CRISTIAN, Svetlana CECAN. Promovarea diversităţii : publicaţii din dome...
Elena CRISTIAN, Svetlana CECAN. Promovarea diversităţii : publicaţii din dome...Elena CRISTIAN, Svetlana CECAN. Promovarea diversităţii : publicaţii din dome...
Elena CRISTIAN, Svetlana CECAN. Promovarea diversităţii : publicaţii din dome...
 
Istoria scrisului
Istoria scrisuluiIstoria scrisului
Istoria scrisului
 
B.p.maleon, i.toderascu istoria bizantului
B.p.maleon, i.toderascu istoria bizantuluiB.p.maleon, i.toderascu istoria bizantului
B.p.maleon, i.toderascu istoria bizantului
 

Renastere umanism

  • 1.
  • 2.  1.1 Ce este renascentismul?  Dar umanismul?  1.2 Importanța raportării la context.  1.3 Contextul istoric al debutului perioade renascentiste.  1.4 Pictura de la Giovanni Cimabue la Leonardo da Vinci.  1.5 Curiozități despre pictorul Nicolae Grigorescu.  1.6 O paralelă între Grigorescu și da Vinci.
  • 3. 1.1Renașterea a fost o mișcare culturală care s-a întins pe perioada secolelor XIV-XVI. A debutat în Italia, în perioada Evului Mediu Târziu și ulterior, s-a răspândit în restul Europei. Deși apariția tiparului a accelerat difuzarea ideilor în secolul al XV-lea, schimbările Renașterii nu au fost experimentate uniform de întreaga Europă. Umanismul reprezintă o mișcare spirituală care stă la baza Renașterii
  • 4.  Să ne întoarcem cu gândula la perioada în care o ceată de homo sapiens se impune în fața neaderthalienilor, de 2 ori mai mari și puternici.  Contextul istoric, materialele și uneltele de la vremea respectivă a nivelul de civilizație și înțelegerea pe care o aveau oamenii despre univers și realitate, regimul politic și probleme sociale, sunt elemente esențiale care ne ajută sa ne bucurăm cu adevărat de artă și să o apreciem la adevărataei valoare.Rupt de context, dacă cineva ar vedea la muzeu o siluetă de cal conturată stângaci în cărbune, cel mai probabil nu ar fi foarte impresionat și nu ar reveni la respectivul muzeu.
  • 5.  Dar cum ar fi dacă acele reprezentări aparțin unor homo sapiens?
  • 6.  1.3 Darul...  La debutul renascentismului, totul era haos.  Se duceau multe războaie, era foamete , iar lipsa igienei din cauza problemei de banilor ca urmare a luptelor purtate, a condus la boli.
  • 7.  Din fericire, în regiunea Toscana din Italia, o mână de scriitori, artiști și filosofi, neîmpacați cu situația respectivă, au hotărât că e timpul pentru o schimbare.Renașterea a marcat dorința întoarcerii la cultura și valorile antichității.Cum?Prin educație și arta. In evul mediu, singurul lucru despre care se vorbea la școală era teologie, dar nu din punctul de vedere al... ISTORIEI RELIGIILOR ȘI O ANALIZĂ OBIECTIVĂ A MAI MULTOR FILOSFOII RELIGIOASE ÎNTR-UN MOD COMPARATIV~ ci doar teologie creștină. Problema era metoda de predare, fiind una scolastica. Ce presupune aceasta?Profesorul predă, iar elevul ascultă fără a întrerupe.
  • 8.  Îmbucurător este că există un DAR...  Umaniștii din renaștere nu erau de acord cu acest sistem de învățănânt.  Ei susțineau capacitatea indivizilor de a și exprima clar și elocvent opiniile astfel încât să participe în mod activ la viața civică a societăților și să i convingă pe alții sa fie drepți și virtuoși în deciziile lor.
  • 9.  1.4  Cimabue fost un pictor și designer italian de mozaicuridin Florența .
  • 10.
  • 11.
  • 12.
  • 13.
  • 14.
  • 15.
  • 16.
  • 17.
  • 18.
  • 19.  Nicolae Grigorescu se numara printre primii fondatori ai picturii moderne romane. El devine un simbol al tinerelor generatii de artisti de la inceputul secolului XX, care doreau sa aduca in prim plan valorile spiritualitatii romanesti.
  • 20.  In anul 1861 realizeaza compozitia istorica "Mihai scapand stindardul", pe care o prezinta domnitorului Barbu Stirbei, impreuna cu o petitie prin care cere ajutor financiar pentru studii.  Atacul de la smârdan.
  • 21.  In anul 1877 este invitata sa insoteasca armata roamana pe front in calitate de "pictor de front", schitand la fata locului luptele de la Grivita si Rahova.Lucreaza o perioada in Franta in propriul atelier pentru ca mai apoi sa revina in tara si sa deschida mai multe expozitii personale la Ateneul Roman. Incepand cu anul 1890 se stabileste in Romania si se axeaza pe subiectele rustice, pictand portrete de taranci, care cu boi pe drumuri de tara si peisaje cu specific romanesc.
  • 22.
  • 23.  Cei doi, au, în opinia mea, viziuni diferite ale vieții, a ce vor să spună operele lor.  Dacă da Vinci făcea parte din cei care voiau să renască, să descopere, să dezvolte să îmbunătățească domenii complexe, Grigorescu prefera, cu tot profesionalismul sâ rămână în sfera mioritică, autohtonă acesta are numeroase opere în care sunt reprezentate care cu boi și alte câteva în care îl pictează pe Ghiocel, tăurașul îndrăgit care după moartea lui a refuzat sa mânce și sa bea apă pana când a murit și el, în timp ce Da Vinci studia astronomie, fizica, biologie.
  • 24.
  • 25.  Este esențial să ținem cont de contextul istoric al operelor pentru a ne bucura cu adevărat de frumusețea lor.  Renascentossmul a început la sfârșitul unei perioade tulburi.  Pictura a a avut o evoluție importantă între Giotto și da Vinci.  Leonardo da Vinci a fost un geniu renascentist, care poate fi pus pe o paralelă cu Nicolae Grigorescu, aceștia dezvoltându-și activitatea în perioade și contexte diferite.
  • 26.  Vă mulțumesc pentru atenție.  Sper că ați rămas cu ceva în urma acetui proiect.