Materialele plastice organice sunt substanţe organice macromoleculare în stare pură sau sub formă de amestecuri conţinând diferite materiale de adaos şi umplutură (plastifianţi, stabilizatori, coloranţi) capabile să treacă prin încălzire în stare plastică şi să păstreze după întărire forma dată. O caracteristică generală a materialelor plastice este aceea că prin încălzire se înmoaie treptat şi nu deodată în toată masa, ca atare nu au punct de topire fix.

1. 1 | P a g e
Materialele plastice organice sunt substanţe organice macromoleculare în stare pură sau
sub formă de amestecuri conţinând diferite materiale de
adaos şi umplutură (plastifianţi, stabilizatori, coloranţi)
capabile să treacă prin încălzire în stare plastică şi să
păstreze după întărire forma dată. O caracteristică
generală a materialelor plastice este aceea că prin
încălzire se înmoaie treptat şi nu deodată în toată masa,
ca atare nu au punct de topire fix.
Materialele plastice au apărut în prima jumătate a secolului al XIX-lea, o dată cu
descoperirea vulcanizării cauciucului. Începând cu secolul al XX-lea au fost descoperite
materialele plastice din polimeri naturali modificaţi (celuloidul rezultat din plastifierea
nitrocelulozei, ca şi galalitul, produs obţinut din cazeină modificată chimic).
În ultimile două decenii, materialele plastice au luat o astfel de dezvoltare încât s-a ajuns
la clasificarea lor în cadrul materialelor clasice. În comparaţie cu produsele neferoase,
materialele plastice au atins un stadiu avansat din punct de vedere al utilizării.
În ultimii ani, materialele plastice au început să ocupe un loc din ce în ce mai important,
acoperind domenii de aplicaţie tot mai numeroase: pielărie şi încălţăminte, textile, ambalaje,
bunuri de larg consum etc.

2. 2 | P a g e
Acest proces se explică prin următoarele avantaje:
− aspect plăcut;
− posibilităţi de prelucrare uşoară şi utilaje relativ simple, productive;
− rezistenţă la uzură şi purtabilitate ridicată;
− baze de materii prime accesibile;
− preţuri relativ scăzute.
După cantitatea în care se produc masele plastice ocupă primul loc printre materialele
polimere. Avantajele pe care le prezintă au determinat utilizarea lor în diverse ramuri ale
economiei naţionale, tehnicii şi în viaţa de zi cu zi. Pe plan mondial industria maselor plastice se
dezvoltă având asigurate pieţe de desfacere pe cele cinci continente.
În China această industrie a depăşit producţia din Europa şi America de Nord, fiind în
acest moment partener comercial pentru Japonia, Coreea de Sud şi Taiwan, Uniunea Europeană
situându-se pe locul al doilea.
În diferite părti ale lumii, produsele de mase plastice dobândesc o importanţă deosebită ca
urmare a creşterii nivelului de trai al populaţiei. Pentru a face faţă necesarului utilizării de
produse ale industriei de mase plastice, în domeniul ambalaje, electronică şi IT se prevede o
creştere anuală de cel puţin 10%, potrivit prognozei Asociaţiei Europene a Producătorilor
(Plastics Europe). În anul 2005 au fost produse în întreaga lume 230 milioane tone de mase
plastice, din care aproximativ 87% (200 milioane tone) de mase plastice destinate procesării
ulterioare. De la sfârşitul anului 2001, preţurile maselor plastice standard (PE, PP, PVC, PS şi
PET) co-municate de organizaţia germană abilitată aproape s-au dublat.
În ultimul timp domeniul maselor plastice colorate şi-a extins tot mai mult aria de
utilizare. Colorarea maselor plastice, nu este realizată numai în scopuri decorative, dar şi pentru
identificarea, siguranţa, evidenţierea brand-ului unui produs.
Colorarea maselor plastice poate fi realizată folosind pigmenţi organici şi anorganici şi
coloranţi. În ultimul timp pigmenţii cu efecte speciale (pulberi de aluminiu şi bronz, pigmenţi
perlaţi şi pigmenţi fosforescenţi) sunt tot mai des utilizaţi pentru a
îmbunătăţi proprietăţile optice ale materialelor plastice. Scopul
acestui material este de a caracteriza masele plastice cele mai
utilizate şi pigmenţii de ultimă generaţie folosiţi pentru colorarea
acestora.

3. 3 | P a g e
”O molecula de baza pentru fabricarea tuturor tipurilor de plastic”
SCURT ISTORIC
Cel mai vechi material plastic este celuloidul, fabricat în Statele Unite în 1870, pentru a
înlocui fildeşul bilelor de biliard. Cu acest produs, industria începe să producă pentru prima oară
un tip de material care este folosit la fel de frecvent ca şi o
substanţă naturală. Patruzeci de ani mai târziu, în 1909, un
chimist belgian, emigrat în Statele Unite, Leo Hendrik
Baekeland (1863-1944) descoperă bachelita, primul plastic
considerat a fi un material frumos. Din punct de vedere chimic,
bachelita reprezinta o revoluţie. Materialele de bază folosite până
atunci pentru fabricarea plasticelor erau obţinute din materiale
naturale. Bachelita însă, este fabricată în întregime din produse
industriale. Ea constituie deci primul material plastic sintetic. Bachelita s-a folosit la fabricarea
unui număr mare de obiecte: telefoane, bijuterii, portţigarete, aparate de radio, etc.
• Bachelita este o răşină sintetică, din familia fenoplastelor obținută în formă brută prin
reacţia de condensare dintre aldehida formică și fenoli într-un mediu alcalin.
• În amestec cu diferite materiale, prin presare la cald, se obține o masă plastica insolubilă,
termostabilă, electroizolantă, dură, rezistentă la șoc și la uzură.
• A fost descoperită în 1907 de către Chimistul belgian Leo Baekeland (de unde îi provine
și numele), care a prezentat-o doi ani mai târziu la o conferință a societății științifice
American Chemical Society.
• Se utilizează la fabricarea diferitelor materiale presate și laminate, la obținerea unor
materiale și piese electroizolante, obiecte de uz industrial și casnic.

4. 4 | P a g e
CE SUNT MASELE PLASTICE?
Se numesc mase plastice materialele produse pe bază de
polimeri, capabile de a căpăta la încălzire forma ce li se dă şi de a o
păstra după răcire. După cantitatea în care se produc ele ocupă
primul loc printre materialele polimere.
Ele se caracterizează printr-o rezistenţă mecanică mare, densitate mică, stabilitate
chimică înaltă, proprietăţi termoizolante şi electroizolante etc. Masele plastice se fabrică din
materii prime uşor accesibile, din ele pot fi confecţionate uşor cele mai felurite articole. Toate
aceste avantaje au determinat utilizarea lor în diversele ramuri ale economiei naţionale şi ale
tehnicii, în viaţa de toate zilele.
Aproape toate masele plastice conţin, în afară de polimeri (denumiţi adesea răşini),
componenţi care le conferă anumite calităţi; substanţele polimere serveste în ele în calitate
de liant. O masa plastică este constituită din materialul de umplutură (făină de lemn, ţesături,
azbest, fibre de sticlă ş.a.), care îi reduc costul şi îi îmbunătăţesc proprietăţile
mecanice, plastifianţi (de exemplu esteri cu punctul de fierbere înalt), care le sporesc
elasticitaea, le reduc fragilitatea, stabilizatori (antioxidanţi, fotostabilizatori), care contribuie la
păstrarea proprietăţilor maselor plastice în timpul proceselor de prelucrare şi în timpul utilizării,
coloranţi, care le dau culoarea necesară, şi alte substanţe.
CLASIFICAREA MASELOR PLASTICE
Pe plan mondial nu există o clasificare univocă a acestor produse, care să fie unanim
recunoscută; în mod obişnuit, sunt sistematizate în mase plastice de polimerizare şi materiale
plastice de policondensare. De asemenea, se mai foloseşte clasificarea materialelor plastice în
termoplaste şi termorigide.
1. Clasificare după metodele de obţinere a produselor macromoleculare de bază:
 materiale plastice polimerizate: răşini polivinilice,
polistirenice, polietilenice;
 materiale plastice policondensate: răşini fenolice,
aminice;
 materiale plastice modificate: răşini de celuloză, răşini
proteice.

5. 5 | P a g e
2. Clasificare după comportarea la deformare:
 plastomeri;
 elastomeri.
3. Clasificare după comportarea la încălzire:
 produse termoplastice sau termoplaste;
 produse semitermoplastice sau semitermoplaste;
 produse monoplaste sau termorigide.
Pentru a ne comporta corect cu masele plastice, trebuie să ştim din ce fel de polimeri au
fost produse ele – termoplastici sau termoreactivi.
1. Polimerii termoplastici (de exemplu polietilena) se modifică reversibil, înmuindu-se
prin încălzire şi întărindu-se prin răcire. După răcire, produsul
fasonat poate fi adus din nou în stare plastică prin încălzire, fiind
modelat din nou (la încălzire devin moi şi în această stare îşi
schimbă uşor forma, la răcire ele din nou se solidifică şi îşi păstrează
forma căpătată şi tot aşa mai departe). Din polimerii termoplastici
pot fi formate prin încălzire şi presiune diferite articole care în caz
de necesitate pot fi din nou supuse aceluiaşi mod de prelucrare.
2. Polimerii termoreactivi la încălzire devin plastici, apoi îşi
pierd plasticitatea devenind nefuzibili şi insolubili, deoarece între
macromoleculele lor liniare au loc interacţiuni chimice, formându-se o structură tridimensională
(ca în cazul vulcanizării cauciucului). Un astfel de material nu mai poate fi supus prelucrării a
doua oară: el a căpătat o structură spaţială şi şi-a pierdut plasticitatea – proprietate necesară
pentru acest scop. Materialele plastice rigide sau cu plasticitate redusă se mai numesc şi
plastomeri; cele flexibile extensibile se numesc elastomeri (de tipul cauciucului).
CARACTERISTICI GENERALE ALE MASELOR PLASTICE
Proprietăţile care caracterizează materialele plastice depind de structura şi forma
moleculelor, de forţele intramoleculare şi capacitatea lor de formare.

6. 6 | P a g e
Utilizarea pe scară largă a maselor plastice şi cucerirea diferitelor domenii de utilizare se
datoresc multiplelor proprietăţi: densitate mică, stabilitate chimică, conductibilitate termică etc.
Densitatea maselor plastice variază între 0,9 şi 2,2 g/cm3, în comparaţie cu metalele uzuale,
masele plastice sunt mult mai uşoare şi au o rezistenţă mărită.
Datorită acestor avantaje, se realizează mari economii de energie şi de material în
construcţia avioanelor, navelor, autovehiculelor etc. În comparaţie cu metalele care trebuie
protejate împotriva coroziunii chimice, unele materiale plastice prezintă o stabilitate chimică
completă faţă de acţiunea acizilor şi alcalilor.
În construcţia unor aparate chimice supuse procesului de coroziune, se întrebuinţează cu
succes următoarele materiale plastice: polietilena, poliizobutilena, polistirenul şi policlorura de
vinil.
Toate materialele plastice prezintă proprietăţi dielectrice; unele dintre ele prezintă
proprietăţi speciale, legate de curenţii cu frecvenţe înalte şi se utilizează în radiocomunicaţii,
televiziune, radiolocaţie etc. Astfel de materiale sunt cele pe bază de polietilenă, polistiren etc.
În electrotehnică se utilizează ca mase plastice fenoplastele, melaminoplastele etc.
Rezistenţa mecanică este variată în funcţie de de structura materialului plastic, domeniul de
utilizare ş.a. Astfel masele plastice pot fi rigide, flexibile şi extensibile.
Cele rigide statificate prezintă prezintă rezistenţe mecanice excepţionale. Cele flexibile şi
extensibile prezintă proprietăţi mecanice bune, în funcţie de temperatura de utilizare. La
temperaturi joase, unele materiale plastice devin casante; la temperaturi înalte (peste temperatura
de curgere), materialele flexibile şi extensibile devin plastice.
Unele materiale plastice cu structură microcristalină (polietilena, policlorura de viniliden
etc.) prezintă proprietăţi asemănătoare cu cele ale maselor plastice rigide şi ale maselor plastice
moi. Ele sunt stabile la temperaturi înalte şi joase.

7. 7 | P a g e
Materialele plastice cum sunt fenoplastele stratificate pe suport textil din lemn, azbest şi
ţesături din fibre de sticlă, prezintă proprietăţi de fricţiune redusă. Întrucât aceste materiale se
caracterizează printr-un coeficient de frecare redus şi printr-o uzură neînsemnată, sunt utilizate la
construcţia de lagăre şi suveici, la fabricarea de roţi dinţate şi role, ca materiale pentru frâne etc.
Unele mase plastice, numite şi sticle organice, prezintă proprietăţi optice mult superioare
sticlelor obişnuite. Ele se întrebuinţează pe scară largă în optică şi la construcţia aparatelor;
deoarece au grad de transparenţă mărit şi sunt incolore, se pot
colora variat şi pot prezenta un indice de refracţie
corespunzător diferitelor utilizări.
Sticla organică se caracterizează printr-o mare
transparenţă la razele din zona ultravioletă a spectrului şi
printr-o mare rezistenţă mecanică, din această cauză fiind
întrebuinţată la confecţionarea parbrizelor.
Materialele plastice care formează pelicule elastice şi flexibile se utilizează la lipit, la
fabricarea geamurilor de siguranţă din sticlă obişnuită şi în alte domenii.
În afară de proprietăţile menţionate, materialele plastice mai prezintă şi alte caracteristici
care au contribuit, de asemenea la lărgirea domeniului de utilizare. Astfel se pot menţiona:
 Aspectul exterior plăcut care nu se modifică în mediul ambiant de utilizare;
 Faptul că nu se vopsesc, nu se lăcuiesc şi nu se lustruiesc;
 În procesul de fabricaţie se colorează uşor, iar produsele din materiale plastice sunt
finisate în culori diferite prin galvanizare.
Procedeele de prelucrare prin plastifiere au permis
prelucrarea pe scară largă a materialelor plastice, în forme variate,
cu economii de materii prime. La fabricarea produselor din mase
plastice se obţin deşeuri recuperabile.

8. 8 | P a g e
Din punt de vedere al materialelor utilizate, aceste produse
prelucrate pot fi cu umplutură, stratificate şi cu umplutură
stratificată. Ca substanţe de umplutură se utilizează talcul, ardezia,
mica, azbestul, dioxidul de titan, cojile de nucă, hârtia, bumbacul
sau alte tipuri de fibre. Substanţele de umplutură trebuie să fie
susceptibile de a lega cu polimerii înalţi, astfel încât să formeze un ansamblu unitar şi cu
influenţe favorabile asupra produsului finit.
În afara produselor de umplutură, în fabricarea produselor din material plastic se mai
întrebuinţează:
− plastifianţi, care pot fi esteri fosforici şi esteri ai acidului propionic şi ai acizilor graşi;
− pigmenţi şi coloranţi, care nu trebuie să prezinte toxicitate;
− stabilizatori care să asigure conservarea proprietăţilor sau înlăturarea eventualei
descompuneri a materialelor plastice în timpul prelucrării sau al exploatării, în domeniul de
utilizare a produsului finit; ca stabilizatori, se por folosi săpunurile metalice, sărurile de plumb,
cadmiu, bariu, stronţiu, sărurile acizilor graşi etc.
− lubrifianţi sub formă de acizi graşi (acidul stearic) sau sărurile lor, care să favorizeze
modelarea;
− catalizatori, ca acceleratori sau inhibitori ai unor reacţii de polimerizare sau
policondensare.
Materiale plastice obţinute prin polimerizare
Principalele materiale plastice care se obţin prin polimerizare sunt: polietilena,
polistirenul, polibutadiena, copolimerii butadienici cu stirenul şi nitrilul acrilic etc.
Din punctul de vedere al aplicaţiilor materialelor plastice la utilaje, luînd în considerare
caracteristicile mecanice, rezistenţa la temperatură, stabilitatea chimică, proprietăţile tribologice
(frecare, uzare, ungere) - acestea se pot împărţi înurmătoarele
categorii:
A. Materiale plastice de uz general: DOCADUR (PVC) -
policlorură de vinil; DOCAPREN (PP) - polipropilenă;
DOCALIT - textolit; DOCAPLEXI (PMMA) - plexiglas;
DOCASTIROL (PS) - polistiren.

9. 9 | P a g e
B. Materiale plastice industriale: DOCAMID (PA) - poliamidă; DOCACETAL (POM) -
poliacetal; DOCANAT (PC) - policarbonat; DOCAPET (PET) - polietilentereftalat;
DOCALENE (UHMW - PE) - polietilenă; DOCA - ABS (ABS) - acrilonitril - butadien - stiren;
DOCAESTER (VIVAK, AXPET) - poliester; DOCAFLON (PTFE) - teflon.
C. Materiale plastice ultraperformante (HPM): VESPEL, SINTIMID (PI) - poliimid;
DOCAPEEK (PEEK) - polieter - eter - keton; DOCATRON (PPS) - polifenilsulfid; DOCASON
(PSU) - polisulfon; DOCASON (PES) - polietersulfon; DOCASON (PPSU) - polifenilsulfon;
DOCAPEI (PEI) - polieterimid; DOCA - PVDF (PVDF) - polivinildenfluorid; DOCA -
PPE (PPE) – polifenileneter.
POLIETILENA
În drumul mereu ascendent al materialelor plastice, o deosebită importanţă a avut
descoperirea făcută de Karl Ziegler, în anul 1954, şi anume că amestecul de combinaţii organo-
aluminice şi tetraclorura de titan catalizează polimerizarea
etilenei la presiuni joase.
Până la acea dată, polietilena se obţinea numai prin
polimerizarea radicalică la presiuni de ordinul câtorva mii sau
chiar zeci de mii de atmosfere (5000-20.000), conducând la aşa
numita polietilenă de presiune înaltă şi foarte înaltă sau
polietilena de densitate joasă (0,92 g/cm3). Macromoleculele acestui polimer prezintă numeroase
ramificaţii, ceea ce face ca materialul plastic să aibă o cristalinitate de numai 40-50%. Ca
urmare, polietilena de densitate joasă se caracterizează prin rezistenţă termică şi mecanică relativ
scăzute (polietilena moale).
Procedeul Ziegler a revoluţionat tehnologia de obţinere a
polietilenei, permiţând obţinerea industrială a acesteia la presiuni de
numai câteva atmosfere. Această polietilenă este formată în principal
din macromolecule liniare, cu foarte puţine ramificaţii, ceea ce
permite împachetarea uşoară a macromoleculelor.
Drept urmare, creşte conţinutul în fază cristalină până la 94%,
iar proprietăţile termomecanice ale acestui material plastic sunt
considerabil îmbunătăţite.

10. 10 | P a g e
Polietilena obţinută prin procedeul Ziegler este cunoscută sub numele de polietilenă de
mare densitate, (0,97 g/cm3) sau polietilena dură. Pe lângă utilizările clasice în domeniul
ambalajelor, ea are şi alte întrebuinţări, cum ar fi: conducte de presiune, izolaţii electrice,
rezervoare foarte mari, ambarcaţiuni uşoare sau chiar roţi dinţate.
Descoperirea lui Karl Ziegler a fost dezvoltată cu succes de lucrările lui Giulio Natta şi
ale şcolii sale. În anul 1955 Giulio Natta pune bazele polimerizării stereospecifice care permite
obţinerea polimerilor stereoregulaţi, folosind drept catalizator de polimerizare produşii de reacţie
ai combinaţiilor organoaluminice cu compuşii materialelor tradiţionale (aşa numiţii catalizatori
Ziegler-Natta).
Cu aceşti catalizatori au fost polimerizaţi cei mai diverşi momomeri, obţinându-se
materiale plastice cu proprietăţi noi. Una din proprietăţile de bază este aceea că sunt apte de a
cristaliza, datorită aranjamentului spaţial regulat al monomerilor şi ai substituenţilor acestora,
faptul acesta conferindu-le o rezistenţă mecanică şi termică superioară celor ale materialelor
plastice atactice (nestereoregulate).
În acest sens o mare realizare a constituit-o obţinerea
polipropilenei izotactice cu structura cristalină a cărei
temperatură de topire este de circa 165°C, pe când
polipropilena atactică, amorfă are intervalul de înmuiere la
100-120°C. Deosebit de interesantă este obţinerea unor
polimeri de propilenă stereobloc. Sinteza decurge astfel încât în macromolecule se găsesc blocuri
cristaline şi amorfe. Un asemenea material plastic se topeşte într-un interval larg de temperatură,
(100-170°C) ceea ce îi facilitează prelucrarea. Pentru a îmbunătăţi calităţile maselor plastice se
recurge şi la alte procedee.
Materialele plastice izotactice se utilizează atât ca atare, cât şi sub forma compoziţiilor lor
ranforsate (cu fibre de sticlă, grafit, fibre de azbest etc). Ranforsarea materialelor plastice
măreşte mult rezistenţa mecanică şi greutatea specifică, dar în acelaşi timp creşte şi preţul lor.
Alte căi de modificare a proprietăţilor materialelor plastice
constau în formarea de aliaje între ele, grefări de macromolecule pe
un material dat etc. (– CH2–CH2–)n este o substanţă solidă, de
culoare albă, termoplastică, asemănătoare cu parafina.

11. 11 | P a g e
Acestă asemănare poate fi inţeleasă dacă vom lua în
consideraţie faptul că acest polimer prezintă prin structura sa o
hidrocarbură saturată cu o masă moleculară mare.
De aici se poate trage concluzia despre inflamabilitatea
polietilenei şi despre stabilitatea ei chimică faţă de agenţii
chimici. Polietilena arde cu o flacără albăstruie luminoasă.
Soluţiile de acizi, baze şi oxidanţi (permanganat de caliu) asupra ei nu influenţează. Acidul
azotic concentrat o distruge, funcţie de vâscozitatea materialului în stare topită la temperatura de
190°C.
În general, din polietilenă se obţin: materiale plastice tari şi moi, ceară, paste, unsori,
uleiuri lubrifiante, diferite alte produse lichide şi gazoase. Polietilena utilizată în stare solidă
pentru fabricarea diferitelor materiale sau obiecte are culoarea albă-sidefie; ea este transparentă
pentru razele vizibile şi invizibile ale spectrului solar, atunci
când se prezintă în folii subţiri. Fiind compatibilă cu cauciucul
natural, cu unele sorturi de cauciuc sintetic, cu parafina şi cu
răşinile cumaronice, se pot obţine prin amestec produse cu
caracteristici speciale.
Polietilena se întrebuinţează la fabricarea izolatoarelor
de cabluri electrice de înaltă tensiune, a cablurilor submarine, în
radiotehnică, televiziune, în industria chimică etc. Din polietilenă se pot fabrica ambalaje pentru
industria alimentară şi cosmetică, întrucât este inodoră şi stabilă faţă de mulţi solvenţi sau
compuşi chimici. Se întrebuinţează de asemenea, la fabricarea unor instrumente medicale, a
protezelor, la fabricarea recipientelor care prin simplă apăsare devin flexibile, a butoaielor de
benzină care după utilizare pot fi strânse într-un volum mic, util pentru transport. Polietilena
poate fi folosită la acoperirea metalelor, a lemnului, a hârtiei şi la impregnarea ţesăturilor.
Polietilena de joasă densitate a fost obtinută în 1935 de
englezii Fawett şi Gobson iar fabricaţia industrială a început în
1939. În 1953 germanul Karl Ziegler (premiul Nobel 1963) a
obţinut polietilena de înaltă densitate, mult mai rigidă. Din 1985
DMS (Olanda) şi Allied (SUA) folosesc o polietilenă de 30 ori
mai rezistentă la tracţiune decât oţelurile de greutate egală cu ea.

12. 12 | P a g e
Polietilenă de joasă densitate – LDPE
LDPE se obtine prin polimerizare la presiuni înalte cuprinse între 1000 – 3000 atm şi la
temperaturi între 100 – 350ºC, iniţiatorul reacţiei fiind oxigenul. LDPE este un material rezistent,
uşor trasparent care are bune proprietăţi mecanice:
 rezistenţă la întindere, rezistenţă la spargere şi rezistenţă la lovire. Aceste proprietăţi
mecanice se păstrează până la temperatura de -60 ºC. De aceea este o barieră excelentă
pentru apă şi vapori de apă, dar nu la fel de bună pentru gaze.
 Are capacitatea de a se lipi de sine însăşi la căldura, fapt care determină obţinerea unor
închideri bune, rezistente, impermeabile.
LPDE este de 100ºC fapt care împiedică folosirea acesteea pentru obţinerea de ambalaje
ce suferă sterilizare. LDPE are o rezistenţă chimică excelentă în special faţă de acizi, baze şi
soluţii anorganice, dar este sensibilă la uleiuri şi grăsimi pe care le absoarbe înmuindu-se. Nu
oferă suficientă protecţie faţă de acţiunea oxidantă a oxigenului din aer asupra grăsimilor. LDPE
se utilizează la obţinerea ambalajlor flexibile: folii, pungi, saci şi sacoşe imprimate sau
neimprimate.
Polietilena liniară de joasă densitate LLDPE
LLDPE are următoarele avantaje:
 distribuţie mai uniformă a masei moleculare comparativ cu LDPE;
 rezistenţă chimică îmbunătăţită;
 rezistenţă ridicată la temperaturi ridicate şi scăzute;
 are luciu crescut al suprafeţei;
 rezistenţă crescută la crăpare în condiţii dificile de mediu.
Aceste avantaje au condus la înlocuirea LDPE sau HDPE cu LLDPE.
Polietilenă de înaltă densitate – HDPE
HDPE prezintă:
- proprietăţi mecanice diferite de LDPE, astfel rezistenţa la întindere şi la plesnire sunt
mai mari, iar rezistenţa la şoc şi la rupere sunt mai mici decât ale LDPE.
- Rezistenţa chimică a HDPE este superioară celei a LDPE în special faţă de uleiuri şi
gaze.

13. 13 | P a g e
HDPE este modelată prin suflare în butelii pentru diferite
aplicaţii în ambalarea produselor alimentare deşi este tot mai
mult înlocuită de policlorura de vinil (PVC) şi de polietilen
tereftalat (PET) care au proprietăţi barieră mai bune. HDPE se
utilizează pentru obţinerea ambalajelor rigide sau semirigide:
butelii, flacoane, bidoane, butoaie, navete.
Domeniul de utilizare al produselor finite din materiale plastice stabileşte forma sub care
se prezintă aceste materiale:
- pulbere sau granule: pentru produse în serie mare, obţinute prin procedee de injectare,
extrudare, turnare sau presare;
- semifabricate (bare, ţevi, plăci): pentru produse în serie mică sau mijlocie şi pentru
unicate, la care produsul finit se obţine prin procedee de aşchiere, termoformare, sudare sau
lipire. Pentru utilizări industriale diverse e importantă asigurarea unei game largi de tipo-
dimensiuni de semifabricate din cât mai multe tipuri de materiale plastice.
POLIPROPILENA
Polipropilena (–CH2–CH– CH3–)n este foarte asemănătoare cu polietilena. Ea de
asemenea este un material solid, de culoare albă, termoplastic.
În comparaţie cu alte termoplaste:
- are o rezietenţă mai bună la căldură, ambalajele din PP putând fi sterilizate la 115 – 120 ºC;
- permeabilitatea la vapori de apă este scăzută, iar permeabilitatea la gaze este medie;
- are rezistenţă bună la grăsimi şi substanţe chimice;
- are rezistenţă buna la frecare, stabilitate termică bună;
- prezintă luciu si claritate bună, fiind un material ideal pentru imprimare.
Utilizări:
Datorită rezistenţei bune la grăsimi şi substanţe chimice se foloseste ca:
 strat de lipire pentru pungile auticlavabile;
 pentru capace şi fire de ţesătură în vederea obţinerii sacilor destinaţi ambalării legumelor
şi cerealelor.

14. 14 | P a g e
Se foloseşte sub formă de granule, pudră sau folie, fiind supusă procesului de extrudare
sau injectare obţinându-se tuburi deformabile, cutii, saci împletiţi din fire de PP etc.
Ca şi polietilena ea poate fi considerată hidrocarbură macromoleculară saturată (masa
moleculară 80 000 – 200 000). Este un polimer stabil la mediile agresive. Spre deosebire de
polietilenă, ea devine moale la o temperatură mai înaltă (de 160-170 ºC) şi are o rezistenţă mai
mare. La prima vedere aceasta pare de neînţeles.
Prezenţa în prolipropilenă a numeroase grupe laterale - CH3 ar fi trebuit să împiedice la
alipirea macromoleculelor una de alta. Rezistenţa polimerului şi temperatura lui de topire în acest
caz ar fi trebuit nu să crească, ci să descrească.
Polipropilena este un material plastic mai rezistent la căldură decât policlorura de vinil (PVC).
Este folosită în industria materialelor plastice, mai ales la instalațiile de încălzire.
Structura polipropilenei: Carbonul este albastru - Hidrogenul gri
În anul 2007, piața globală a polipropilenei a avut un volum de 45.1 milioane tone, care a
dus la o cifră de afaceri de 65 de miliarde de dolari americani (47.4 miliarde de Euro).
Proprietăți chimice și fizice
Cea mai mare parte din polipropilena comercială este izostatică și are un nivel
intermediar de cristalinitate între cea a densității mici polietilenă (PEMD - polietilenă de mică
densitate) și cea a densității ridicate polietilenă (PEMD – polietilenă de mare densitate).
Polipropilena normală este dură și flexibilă, în special când este copolimerizată cu
etilenă. Aceasta permite polipropilenei să fie utilizată ca
un plastic pentru producția în industria de automobile
concurând cu ABS. Polipropilena este ieftină și poate
deveni translucidă când nu este colorată.

15. 15 | P a g e
POLICLORURĂ DE VINIL
Policlorura de vinil cu numele prescurtat PVC este o substanță din categoria
materialelor termoplastice cu o structură amorfă.
Sunt două forme de PVC, „forma dură” și „forma moale” la care s-au adăugat
stabilizatori.
Forma moale este mai răspândită fiind PVC-ul, adecvată prelucrărilor tehnice, este forma
care se aplică pe dușumea, sau în construcții la conductele din material plastic.
Policlorura de vinil ia naștere prin polimerizarea (legarea) monomerelor de clorură de
vinil (CH2 = CHCl).
Primul care a sintetizat clorura de vinil în laboratorul profesorului „Justus von Liebig”
din Gießen a fost în anul 1835 chimistul francez Henri Victor Regnault, care a observat că sub
acțiunea razelor solare clorura de vinil polimerizează dând naștere la o pulbere albă. Importanța
acestei descoperiri a fost numai mai târziu observată.
În 1912 chimistul german „ Fritz Klatte” face cercetări similare cu cele ale chimistului
francez, acesta producând clorura de vinil din acetilenă și acid hipocloros. Clorura de vinil va fi
utilizată la filme, fibre sintetice, lacuri.
Azi însă din motive de protecție a mediului înconjurător și prin dezvoltarea industriei
chimice s-au descoperit alte substanțe. PVC-ul este treptat înlocuit.

16. 16 | P a g e
Polibuteba PB
 are rezistenţă bună la rupere, la întindere, înţepare şi la şoc;
 îşi păstrează proprietăţile mecanice la temperaturi ridicate fiind folosită pentru ambalarea
aseptică a produselor alimentare;
 este o bună barieră la vapori de apă;
 poate fi termosudată rezultând închideri etanşe şi puternice;
 este destinată obţinerii de saci pentu ambalarea în vrac sau de pungi pentru ambalarea
laptelui (în special în SUA).
POLISTIRENUL
Polistirenul este un material polimeric, slab transparent, amorf sau parțial cristalin,
termic prelucrabil (termoplastic). Se fabrică din monomer stirol, o hidrocarbură mai simplă
lichidă, obținută din petrol. Polistirenul este unul din cele mai răspândite tipuri de masă plastică,
cu un consum mondial (semnificativ) de miliarde de kilograme pe an.
Se obţine prin polimerizarea stirenului în prezenta căldurii, luminii şi a peroxizilor.
Tipuri de polimerizări:
 polimerizare în masă - se realizează la 80ºC o prepolimerizare, urmată de polimerizarea
propriu-zisă într-un turn din oţel la 100 – 180ºC;
 polimerizare în emulsie - emulsia de stiren şi apă se agită în prezenţa agenţilor de
emulsionare (oleat de amoniu) şi a catalizatorilor (H2O2), conduce la formarea de
polistiren cu masă moleculară ridicată;
 polimerizare în suspensie realizată în autoclave prin agitarea suspensiei în prezenţa de
peroxid şi stabilizatori.

17. 17 | P a g e
Caracteristici
 Este solid la temperatura camerei.
 Este prelucrabil prin încălzire (termoplastic).
 Are o temperatură de înmuiere de aproximativ 100 °C și
redevine la stare solidă prin răcire.
 Este utilizat ca material industrial (de construcție) sub formă
masivă sau spongioasă (buretoasă).
O varietate de polimer este penopolistirenul. El se obţine, adăugând în timpul preparării
materialului a unei subtanţe de spumare. Ca rezultat polistirenul capătă o structură asemănătoare
cu o spumă solidificată cu porii închişi. Acesta este un material foarte uşor. Penopolistirenul se
utilizează în calitate de material termo- şi fonoizolator, la construcţii, în tehnica frigorifică,
industria mobilei.
Tipuri de PS:
 PS rezistent la şoc folosit pentru
ambalarea produselor alimentare în
recipiente formate sub vid;
 PS rezistent la căldură;
 PS orientat prezentat sub forma de
folii cu o bună rezistenţă şi stabilitate;
 PS cristal este transparent, prezentat sub formă de folii ce se pot termoforma usor;
 PS expandat folosit pentru ambalajele de transport şi pentru cele de desfacere. În ultimul
timp au apărut şi tăvile pentru carne şi produse din carne, cofrajele de ouă şi ambalajele
pentru produse gata preparate.
Materiale plastice acrilice
Acidul acrilic este un lichid incolor, cu miros înţepător puternic, care se polimerizează în
prezenţa peroxizilor organici sau anorganici; polimerizarea are loc la temperatura de 100°C şi se
poate efectua în bloc, în soluţie sau în emulsie. În industrie, se folosesc mai ales polimerii
acidului acrilic sub formă de esteri şi compuşi nitrici. Pentru obţinerea derivaţilor acrilici se
poate porni fie de la etilenă, fie de la acetilenă.

18. 18 | P a g e
Nitrilul acrilic rezultă prin deshidratarea etilencianhidrinei sau prin sinteză (din acetilenă
şi acid cianhidric); se utilizează mult la sinteza cauciucului prin copolimerizare cu butadienă. De
asemenea, nitrilul acrilic este folosit ca plastifiant pentru unele materiale plastice. Prin
polimerizare se obţine răşină poliacrilică. Aceasta, copolimerizată cu încă unu sau doi monomeri,
poate fi filată din soluţie cu dimetilformamidă, rezultînd fibre chimice sintetice utilizate în
industria textilă. Esterii acrilici formează pelicule clare, cu adeziune bună, fapt pentru care se
utilizează în industria lacurilor.
Emulsiile de esteri acrilici se întrebuinţează ca lianţi la fabricarea tălpii artificiale din
deşeuri de piele. Polimetacrilatul de metil sau sticla organică se obţine prin polimerizarea
acidului metacrilic. Se fabrică sub formă de foi, care se pot comprima pentru a fi transformate în
diferite obiecte. Din polimtacrilatul de metil se confecţionează obiecte cu forme diferite ce pot fi
realizate prin încălzire. Densitatea mică, duritatea bună şi rezistenţele mari la şoc, tracţiune şi
alungire, permit ca polimetacrilatul de metil să fie un material pentru industria chimică,
construcţia de avioane, de maşini etc.
Polimetacrilatul de metil se întrebuinţează mult la fabricarea geamurilor şi în optică,
întrucât transmite 91-92% din lumina spectrului vizibil (în timp ce cristalul cel mai bun transmite
90-91-%), este rezistent la îmbătrânire, la temperaturi (100-120°C) şi la lumină. Ca domenii de
întrebuinţare speciale se menţionează: confecţionarea protezelor dentare, aplicarea plombelor
pentru dinţi (la care polimerizarea se produce în dinţi), înlocuirea oaselor distruse în urma
accidentelor, realizarea unor obiecte decorative, de uz casnic şi de toaletă etc. Polimetacrilatul de
metil este folosit, de asemenea, la fabricarea ambalajelor pentru parfumerie şi industria
alimentară.
Materiale plastice obţinute prin policondensare
Produsele obţinute prin policondensare se caracterizează printr-o compoziţie cu totul
deosebită de cea a monomerilor de la care se porneşte, întrucât ele provin din combinări cu
eliminare de substanţe secundare cum sunt apa, produse halogenate, amoniacul etc., în funcţie de
natura monomerilor care reacţionează. O altă caracteristică a produselor de policondensare este
faptul că ele rezultă printr-o succesiune de reacţii de condensare intermoleculare. Catena
macromoleculară se formează prin reacţia dintre două molecule, formând un dimer care
acţionează cu altă moleculă.

19. 19 | P a g e
În timpul racţiilor se produc descompuneri ale produselor macromoleculare, iar produsele
de descompunere pot intra în procesul de policondensare. Materialele plastice de acest fel pot fi
obţinute în diferite stadii de policondensare. Produsele pot reacţiona ulterior (cu sau fără
încălzire) în prezenţa catalizatorilor; din acest motiv se numesc termoreactive. Unele pot trece şi
într-o ultimă fază, când sunt infuzibile şi nu mai pot reacţiona sub nici o formă; în acest caz,
produsele sunt termorigide. Produsele care corespund fazelor diferite de realizare posedă
proprietăţi distincte.
Principalii polimeri obţinuţi prin policondensare sunt produsele rezultate prin reacţii
ireversibile (cum sunt cele din fenolformaldehidă, anilinformaldehidă, ureoformaldehidă şi
melaminformaldehidă) şi compuşii de poliadiţie (poliuretanii).
Poliamide
Numele generic al poliamidelor sintetice este nylon, derivat din numele oraşelor New
York şi Londra, oraşe în care au fost obţinute aproape simultan. Filmele poliamidice sunt
caracterizate printr-o stabilitate termică excelentă, putând rezista în abur la temperaturi de până
la 140 ºC. Temperatura de topire variază între 185-264 ºC.
În general poliamidele sunt permeabile la vapori de apă, apa absorbită având un efect de
plasticizare care determină o reducere a rezistenţei de rupere la tracţiune şi o creştere a
rezistenţei la şoc. Permeabilitatea lor la oxigen şi gaze este scăzută. Retenţia mirosurilor şi
aromelor este foarte bună.
Tipuri de ambalaje:
 file poliamidice utilizate pentru ambalarea branzei proaspete sau prelucrate, a alimentelor
congelate sub forma de pungi sau ambalaje "punga-în-cutie" (bag-in-box).
 Folii, flacoane, tuburi, capsule rezistente la 100ºC obţinute din nylon.
Principalele poliamide se obţin din lactame (polimerul de tip relon sau polimerul 6) sau
din policondensarea diaminelor cu acizi bibazici. Nailonul este un produs reprezentativ pentru
această grupă de materiale plastice, având propretăţi excepţionale, cum sunt elasticitatea,
rezistenţa la rupere, rezistenţa la umflare; punctul de topire al poliamidelor depinde de natura
substanţelor supuse condensării, în aceste sens variind între 150 şi 278°C. Poliamidele se dizolvă
în fenol, crezol, acid formic, hidrat de coral şi în acid sulfuric concentrat. Stabilitatea lor poate fi
îmbunătăţită prin folosirea unor substanţe cu catene ramificate.

20. 20 | P a g e
Cea mai mare cantitate din producţia de poliamide este folosită la fabricarea fibrelor
chimice sintetice. Totuşi, în ultimul timp, poliamidele, în afară de acoperirea necesarului textil,
sunt utilizate la fabricarea peliculelor, benzilor şi a diferitelor articole (perii, cord pentru
anvelope şi ambalaje).
Poliesteri
Din punct de vedere chimic, poliesterii pot fi lineari, modificaţi şi alchidali. Poliesterii
liniari rezultă din esterul acidului tereftalic cu glicoli şi mai ales cu etilenglicol. Produsul obţinut
poate fi filat din topitură sau adaos sub formă de folii. De asemenea, în urma întinderii, produsul
primeşte o orientare structurală care-i conferă o rezistenţă deosebită la şifonare şi rupere.
Poliesterii pot fi utilizaţi şi ca plastifianţi, plastomeri (cauciuc poliesteric), superpolimeri (care se
pot vulcaniza).
Aceste întrebuinţări depind de proprietăţile fizice, imprimate de greutatea moleculară şi
de natura componentelor. Poliesterii liniari modificaţi rezultă din acizii dicarboxilici nesaturaţi şi
polialcooli, obţinându-se poliesteri nesaturaţi. Produsul se dizolvă în derivaţi vinilici (stiren),
după care este supus polimerizării.
Poliesterii liniari modificaţi sunt folosiţi în electrotehnică (la umplerea condensatoarelor),
pentru impregnarea ţesăturilor de sticlă (la fabricarea bărcilor de salvare şi caroserii).
Alchidalii sunt poliesteri neliniari şi ramificaţi, utilizaţi ca materii prime pentru lacuri. Ca
materii prime, se întrebuinţează acizii carboxilici (acidul ftalic, acidul succinic, acidul adipic
acidul maleic) şi alcoolii (glicolii, glicerina etc.).
Masele plastice fenolformaldehidice
Răşina fenol-formaldehidică este o substanţă macromoleculară care constituie baza
maselor plastice şi se sintetizează nu prin polimerizare, ci prin reacţia de policondensare şi după
proprietăţi nu e termoplastică, ci termoreactivă. Î
n fenol se produc uşor reacţii la atomii de hidrogen din poziţiile 2, 4, 6. În acest caz
policondensarea are loc acolo unde se găsesc atomii de hidrogen din poziţia 2 şi 6. În prezenţa
unei cantităţi suficiente de aldehidă formică la reacţie participă şi atomi de oxigen din poziţia 4,
şi atunci moleculele liniare se unesc prin intermediul grupelor CH2, formând un compus
macromolecular cu o structură spaţială.

21. 21 | P a g e
Acest proces secundar, în timpul căruia se manifestă caracterul reactiv al polimerului, are
loc de acum în timpul procesului de prelucrare în scopul obţinerii articolului necesar. Răşinele
fenolformaldehidice se utilizează, de regulă, ca părţi componente ale diferitelor materiale
artificiale. În afară de polimeri care joacă rolul de lianţi, în compoziţia lor intră materiale de
umplutură, substanţe de solidificare, coloranţi şi altele. În procesul de prelucrare la executarea
articolelor din ele, de exemplu în timpul presării la cald, o astfel de masă plastică la început e
termoplastică, umple bine forma, apoi în timpul încălzirii şi sub acţiunea presiunii în ea se
formează structura spaţială şi ea devine articol solid monolit.
Articolele produse pe bază de mase plastice fenolformaldehidice se caracterizează printr-
o rezistenţă mecanică, rezistenţă termică şi stabilitate mare la acţiunea acizilor, prin proprietăţi
dielectrice bune. Din masele plastice fenolformaldehidice, la care în calitate de material de
umplutură serveşte făina de lemn, se prepară pulberi de presare, iar din acestea - prin presare la
cald – un larg sortiment de articole electrotehnice, precum şi multe aparate de uz casnic.
Răşini ureoformaldehidice
Sunt numite şi răşini carbamidice, se obţin prin condensarea ureei cu formaldehidă în
mediu alcalin sau acid. Răşinile ureoformaldehidice se utilizează (cu material de umplutură) la
confecţionarea diferitelor obiecte; în soluţie apoasă, se utilizează la obţinerea unui adeziv pentru
placaj; de asemenea, se întrebuinţează ca material de umplutură sau ca material izolant.
Răşinile melaminice se obţin prin condensarea formolului cu melamina, o substanţă care
trece de la carbură de calciu la ciamidă de calciu, apoi la diciandiamidă. Răşinile melaminice
sunt incolore şi transparente. Sub acţiunea căldurii sau a unor substanţe de umplutură minerală
sau organice, se pot turna sau presa. Având o mare rezistenţă faţă de căldură, foc şi arc electric,
se întrebuinţează la aparatele electrice şi la întrerupătoarele de curent electric. Din aceste răşini
se fabrică cleiuri, cu mare adezivitate aplicate frecvent în industria lemnului şi a aeronavelor,
nefiind atacate de microorganisme.
Poliuretani
Poliuretanii sunt compuşi de poliadiţie, formaţi din glicol şi hexametildiizocianat.
Topitura obţinută serveşte la fabricarea pieselor turnate, a lacurilor neinflamabile şi insolubile.

22. 22 | P a g e
Poliuretanii au stabilitate mare faţă de acţiunea aerului, acizilor, alcaliilor, iar prin topire-
culoarea nu se închide.
Lacurile de poliuretani se pot întări la temperatura camerei şi au o adeziune mare faţă de
textile, hârtie, piele, cauciuc etc. Lacurile se pot colora, au luciu puternic, sunt rezistente la
acţiunea agenţilor atmosferici, la frig şi impermeabilitate faţă de gaze. De asemenea aceste lacuri
se întrebuinţează şi la acoperirea cablurilor electrice, întrucât au proprietăţi dielectrice bune.
Alte materiale plastice
Galalitul este un material plastic pe baza unui polimer de cazeină. Pentru obţinerea
galalitului, cazeina se amestecă cu apa şi se malaxează. În timpul malaxării, se adaugă pigmenţi
şi plastifianţi. După omogenizare, se fabrică diferite obiecte; pentru întărire, obiectele se introduc
într-o soluţie de 5% formaldehidă, după care sunt supuse uscării.
Celuloidul se obţine din nitrat de celuloză, malaxat cu alcool, la care se adaugă soluţie
alcoolică de camfor, stabilizatori şi coloranţi. Produsul este trecut prin valţuri, obţinându-se foi.
Materialele plastice poroase sunt produse uşoare, cu structură spongioasă care nu permite
îmbibarea cu apă în cantitate mare. Porozitatea produselor se poate obţine fie prin spumarea
materialului plastic înainte de formarea obiectelor, fie cu ajutorul unor substanţe numite porofori,
care produc gaze sub temperatura de formare a obiectelor. Ca porofori, se pot utiliza: carbonatul
de sodiu, carbonatul de amoniu sau substanţe organice de tipul azoderivaţilor, care prin
descompunere degajează N2.
Conductibilitatea termică şi rezistenţa acestor materiale variază în funcţie de greutatea
specifică, de dimensiunile celulei şi de compoziţia chimică a polimerului. Astfel dacă greutatea
specifică, dimensiunile celulei variază, conductibilitatea termică şi rezistenţa se modifică. Dacă
greutatea specifică este mai mică, iar materialul are pori mai mici, conductibilitatea termică este
şi mai redusă. De asemenea, rezistenţa este cu atât mai mică, cu cât greutatea specifică scade.
Matrialele plastice se mai caracterizează printr-o absorbţie mică faţă de apă, prin
stabilitate chimică şi neimflamabilitate sau imflamabilitate redusă, în funcţie de natura
polimerului. Materialele plastice poroase se întrebuinţează în domenii variate: în construcţia de
locuinţe, la confecţionarea de tapiserii pentru mobilă, în construcţia de maşini, vase maritime şi
fluviale, la frigidere şi instalaţii frigorifice industriale, pentru izolarea cazanelor şi autoclavelor,
la izolări fonice şi termice. Materialele polistirenice se utilizează şi la electroizolaţii.

23. 23 | P a g e
Materialele plastice poroase se pot fabrica din polistiren,
policlorură de vinil, ureoformaldehidă, fenolformaldehidă, poliuretan,
poliester, răşini alcoolice etc. Produsele obţinute pe bază de polistiren
prezintă proprietăţi superioare. Copolimerii grefaţi reprezintă o
categorie de mase plastice cu largi posibilităţi de utilizare. Copolimerul grefat rezultă, în general,
ca urmare a unor reacţii chimice speciale, care au loc între un polimer sintetic şi o
macromoleculă naturală, în special celuloză. Copolimerul grefat are proprietăţile specifice celor
doi polimeri. Îmbinarea proprietăţilor produselor macromoleculare naturale cu cele ale
polimerilor sintetici oferă posibilităţi însemnate pentru obţinerea unor materiale cu proprietăţi
speciale.
Caracteristicile specifice ale materialelor plastice determină, şi vor determina, realizarea
unor produse la un înalt nivel calitativ, cu mari performanţe tehnologice şi de fiabilitate. În
ultimii 50 de ani producţia de materiale plastice s-a dublat practic la fiecare 5ani. Putem spune că
nu există nici o ramură a tehnicii care să nu beneficieze de descoperirile şi cercetările care au dus
la obţinerea polimerilor şi pe această bază a maselor plastice.
Acestea au pătruns în tehnică înlocuind materialele clasice (lemn, metal, ceramică), însă
polimerii sintetici s-au impus şi au ieşit din stadiul de materiale de înlocuire. Masele plastice au
permis rezolvarea unor probleme de cea mai mare importanţă în domenii de vârf ale tehnicii.
Câteva domenii în care folosirea de mase plastice este tot mai prezentă:
 Construcţii de maşini;
 Materiale de construcţii;
 Aerospaţiale;
 Agricultură;
 Electrotehnică;
 Medicină;
 Ambalaje;
 Confecţii de obiecte de uz casnic.

24. 24 | P a g e
În ziua de azi folosind mase plastice se realizează hârtie
sintetică şi anume bancnote.
În concluzie masele plastice au devenit atât de comune in prezent încât multe activităţi ar
avea de suferit dacă ele nu ar exista. Masele plastice se pot utiliza cu succes: în industria grea,
industria constructoare de mașini, aeronautică, industria alimentară (ambalaje, vafe, cutii, etc.),
industria ușoară (bunuri de larg consum, jucării, etc.), industria farmaceutică (seringi de unică
folosință, capsule și ambalaje, etc.) și multe altele.
Aceste piese executate din mase plastice prezintă următoarele avantaje:
 Nu necesită prelucrări ulterioare și pot avea o formă suficient de complicată.
 Permit executarea de găuri și adâncituri în orice secțiune, precum și presarea de filete.
 Pot fi metalizate (numai ABS-ul natur), metalizarea fiind o acoperire galvanică și poate fi
efectuată în diferite variante de culori, în variantă mată sau lucioasă.
 Aspectul piesei este plăcut, designerul reușind să-și impună cu ușurință punctul de
vedere, întrucât se poate realiza orice cerință estetică: joc de umbră și lumină prin
alternări de suprafețe mate și suprafețe lucioase, suprafețe în relief sau în adâncime,
suprafețe striate sau cu rizuri, etc.
 Piesele rezultate se pot obține într-o mare varietate de culori, ce pot fi: obișnuite și
metalizate. Aceste culori fie că se realizează conform mostrarului de culori transmis de
către fabricantul de masă plastică, fie că este creat un mostrar nou de către designer
împreună cu tehnologul de masă plastică.
 Piesele din mase plastice se pot vopsi (de regulă se preferă ca vopsirea să aibă loc în
aceeași culoare ca masa plastică, astfel încât dacă piesa
este zgâriată, sau prin frecare se îndepărtează stratul de
vopsea, să nu fie vizibil acest defect de discontinuitate a
stratului de vopsea).

25. 25 | P a g e
Canapele modulare plastic polietilenă HAPPYLIFE SOFA - Canapele plastic rezistente la exterior RAP
 Se pot efectua injecții de două sau trei mase plastice de diferite culori, în vederea
obținerii de diverse efecte estetice sau având ca scop obținerea de piese cu rezistență la
uzură mai mare (cazul tastaturii de calculator), sau cu alte scopuri.
 Un mare avantaj al maselor plastice constă în faptul că acestea pot fi înfoliate.
Această operație constă în acoperirea la cald, prin presare, a suprafețelor în relief (în jurul
acestor suprafețe nu trebuie să existe alte porțiuni de suprafețe care să fie la aceeași cotă sau la o
cotă peste nivelul celei ce urmează a fi înfoliate, deoarece fie se obține înfolierea unor zone ce nu
au fost indicate de către designer, fie se deformează zonele ce depășesc cota respectivă, fie
înfolierea nu va fi de calitate). Aceste folii pot fi mate sau lucioase, pot fi albe, negre, imitație
furnir, argintii, aurii, sau în diferite alte culori.
 Inscripționarea pieselor din mase plastice se poate efectua fie direct din sculă, fie
aplicându-se ornamente din metal (aluminiu, oțel laminat, etc.) sau din masă plastică.
Inscripționarea din sculă se realizează fie prin efecte speciale (joc de umbră și lumină
care se realizează prin porțiuni alternante de suprafețe mate și lucioase, sau prin alternări
de suprafețe striate cu porțiuni mate, sau cașerate, etc.)
Un alt procedeu de inscripționare este cel rezultat din sculă (deci direct din injecție),
aceasta nemaifiind la același nivel, ci în relief sau în adâncime. Inscripționarea este rodul
activității creatoare a designerului, el fiind cel care va hotărî caracterul, modul de inscripționare
sau dacă aceasta urmează a fi înnobilată prin înfoliere sau nu.
 Un alt procedeu de inscripționare a maselor plastice este
acela prin serigrafie, după desenul ciocan executat de către
designer, cu ajutorul sitelor serigrafice și în varianta de
culori serigrafice indicată de designer.

26. 26 | P a g e
 Piesele din mase plastice se pot asambla mecanic cu ajutorul șuruburilor și piulițelor, cu
ajutorul șuruburilor autofiletante (se pot executa în masa plastică bosaje, ce sunt niște
găuri normalizate în funcție de dimensiunea șurubului), cu clicuri elastice, popici elastici,
prin presare, prin bercluire, profile conjugate, prin lipire cu ajutorul adezivilor, etc.
 Se pot utiliza și în cazul creării de produse din materiale mixte, permițând asamblarea cu:
lemnul, sticla, cauciucul, metalul, etc.
Poliamida (PA)
 Rezistenţă mecanică, rigiditate şi duritate;
 Rezistenţă bună la oboseală;
 Proprietăţi bune de amortizare mecanică;
 Proprietăţi bune de alunecare;
 Rezistenţă la uzură, excelentă;
 Proprietăţi bune de izolator electric;
 Rezistenţă foarte bună la radiaţii de energie înaltă (gamma şi raze X);
 Prelucrabilitate excelentă.
Poliamidele ERTALON si NYLATRON sunt folosite pentru o gamă largă de
componente industriale, atât pentru producerea de echipamente originale cât şi pentru
întreţinere.
Câteva exemple: lagăre monobloc cu bucşă şi lagăre de alunecare, plăci de uzură,
roţi de ghidare şi roţi de sprijin, role transportor, role de întindere, manşoane pentru roţi
şi role, scripeţi şi cuzineţi, came, tocuri de tampon, capete ciocane, raclete, roţi dinţate, pinioane,
garnituri, şuruburi de avans, roţi de lanţ, plăci tăiere şi tocare, izolatori, etc.

27. 27 | P a g e
Derivaţii celulozici
Poliglucid natural alcătuit din unităţi de glucoză legate β-1,4. Celuloza este răspândită în
natură, fiind principalul constituent al bumbacului, inului, cânepii, iutei şi lemnului. Dintre aceşti
derivaţi amintim: acetaţii de celuloză, celuloză regenerată, poliacrilaţi, policarbonaţi.
Polietilen tereftalatul PET
 se obţine prin reacţia dintre etilenglicol şi acidul tereftalic;
 se foloseşte filmul de PET sub formă orientată stabilizată termic;
 este rezistent la întindere;
 are rezistenţă chimică bună, este uşor, elastic şi stabil între -60ºC şi +220ºC.
Este destinat:
 Confecţionării de ambalaje destinate produselor alimentare congelare care sunt tratate
termic în ambalaj (boil-in-the-bag).
 Obţinerii de tăvi pentru produsele congelate sau gata
preparate pentru a fi introduse în cuptor pentru
decongelare sau încălzire.
 Producerea de butelii prin mulare şi întindere prin
suflare pentru obţinerea unei rezistenţe maxime la
întindere şi ca barieră la gaze, rezultând butelii foarte
uşoare şi economice.
Cauciucul natural
 face parte din categoria elastomerilor fiind extras prin
coagularea latexului din anumite specii vegetale;
 conţine diferite ingrediente pentru a ameliora
proprietăţile şi pentru a uşura prelucrarea (plastifianţi,
antioxidanţi, sulf etc);
 se foloseşte pentru confecţionarea diferitelor accesorii:
buşoane pentru flacoane, damigene, inele garnitură
pentru butelii şi cutii de conserve dar şi pentru
biberoane, tuburi, racorduri, sonde etc.

28. 28 | P a g e
În ultimul timp se folosec cauciucurile sintetice obţinute prin polimerizare. Se obţin astfel
cauciucul polibutadienic, butadien-stirenic, butadien-metilstirenic, butadien-acrilonitrilic,
izobutilic, siliconic. Aceste cauciucuri sintetice se folosesc pentru confecţionarea buşoanelor
pentru flacoane şi butelii, inele garnitură pentru diverse recipiente.
În industria materialelor plastice se folosesc următorii aditivi:
 Stabilizatori de prelucrare - esteri, amide ale acizilor graşi, stearaţi metalici şi Zn şi
parafină pentru reducerea tendinţei PVC de a se lipi de părţile metalice.
 Plastifianţi - esteri ftalici pentru obţinerea de filme şi recipiente flexibile, conferind
supleţe, luciu.
 Agenţi de îmbătrânire BHT – butilhidroxi-toluenul care îndepărtează radicalii liberi
pentru a împiedica degradarea materialului sub
acţiunea mediului ambiant.
Se mai folosesc:
 stabilizatorii UV pentru prevenirea deteriorării
filmelor polimerice prin fotooxidare;
 modificatori ai proprietăţilor optice, produşi de
ignifugare (manifestată prin absenţa prezenţei
flăcării în preajma majorităţii ambalajelor din
materiale plastice), agenţi de spumare folosiţi în
special în cazul PS expandat (fluorocarbura sau pentanul) pentru obţinerea de produşi
chimici sau fizici pentru a produce alveole pline cu gaz.
Generarea gazelor se realizează prin evaporare sau sublimare sau prin reacţii de
descompunere a gazelor.
DCHP (diciclohexil ftalat) este un plastifiant pentru adezivi, PVC solid la
temperatura mediului ambiant sub forma pulbere
Dispersie polivin acetat cu plastifiant sau fără, pentru diferite tipuri de adezivi
şi lipici pentru hârtie sau industria textilă, covoare
butilhidroxi-toluenul

29. 29 | P a g e
 Se pot utiliza în situații în care se dorește reducerea frecării, ele comportându-se bine
chiar și în absența lubrifiantului. Astfel există situații în care se execută piese ce urmează
a efectua mișcări de rotații sau de translații (roți dințate, lagăre, etc.), fie ca elemente
cinematice de interior fie ca elemente de antrenare, de comandă (manete, butoane,
volane, pedale).
 Acolo unde din motive de rezistență sau în vederea realizării unor contacte electrice se
impune utilizarea de piese metalice, se pot executa piese mixte, prin injecție de masă
plastică pe reperul din metal.
Industria de ambalaje este şi va rămâne şi în viitor în lume principalul consumator de materiale
plastice. Se estimează că rata de dezvoltarea ambalajelor din plastic va fi în continuare în medie
de 10% anual în lume, iar pe ţări o dezvoltare proporţională cu produsul naţional brut.
Materialele plastice au pătruns adânc în domeniile de utilizare ale sticlei, tablelor şi foliilor
metalice, extinderea şi perfecţionarea sistemelor de ambalaje.
Folie din polietilenă pentru ambalaje industriale şi pentru ambalaje de uz general
Rezervor din polietilenă până la 50.000 l
Colţ bar modular, bufet, plastic, polietilenă, luminos, rezistent, reciclabil

30. 30 | P a g e
În domeniul materialelor de construcţii, masele plastic îşi vor continua de asemenea
ascensiunea, pe plan mondial atingându-se ritmuri de creştere a producţiei şi consumului de 10-
15%. Principalele categorii de produse sunt profilele din material plastic ca înlocuitor ai tablelor
ondulate şi profilelor metalice, panourile stratificate, elementele prefabricate cu izolaţie termică
şi fonică din spume poliuretanice, reţele sanitare şi electice cuprinzând ţevi din policlorură de
vinil şi poliolefine, instalaţii sanitare din poliesteri armaţi, polimeri acrilici sau aliaje din diferite
materiale plastice cum ar fi acrilonitrilul, butadiena şi stirenul (ABS).
Electrotehnica şi electronica, beneficiari tradiţionali ai materialelor polimere, au cunoscut o
pătrundere relativ importantă a maselor plastice, în special polmerii tradiţionali ca policlorura de
vinil, polietilena, polistirenul dar şi unele mase plastice speciale cum sunt policarbonaţii,
poliacetalii, polifenilen oxidul etc.
Industria construcţiilor de maşini şi autovehicule
A înregistrat cel mai înalt ritm de asimilare a materialelor plastic - în medie, pe plan
mondial, 44% anual.

31. 31 | P a g e
Principalele tipuri de polimeri folosiţi sunt policlorura de vinil, poliolefinele şi polimerii
stirenici. Direcţiile de utilizare a materialelor plastice în construcţia de maşini se diversifică şi se
multiplică continuu. Industria construcţiilor de maşini şi autovehicule a înregistrat cel mai înalt
ritm de asimilare a materialelor plastice.
O inovaţie interesantă ! Conceptul de automobil dezvoltat de Daimler și BASF vine cu
câteva inovații majore ale industriei maselor plastice. Reprezentând o nouă generație de mașini
electrice, smart for vision aduce o reducere considerabilă în greutate și un design unic datorită
roților de plastic, o realizare pionierat în industria auto. Roata dezvoltată de BASF dintr-un
material nou, foarte performant, este mai ușoară cu 3 kg.
Spre deosebire de materialul convențional, din poliamidă compozită, acest material
plastic are fibre lungi de consolidare care îi îmbunătățesc proprietățile mecanice. Rezultatul este
o stabilitate termică și chimică excelentă, putere dinamică, duritate și bune caracteristici de
operare continuă.
Medicina
Deși majoritatea echipamentelor medicale sunt fabricate din metal,
anual, o cantitate considerabilă, de un milion de tone de material sintetic, este
folosită pentru fabricarea instrumentelor medicale. Având o gamă largă de
proprietăţi fizice bune, policarbonatul oferă o combinație neobișnuită de putere,
rigiditate, duritate și transparență precum sticla. Ce este şi mai important din punct de vedere
medical este conformitatea claselor de policarbonați cu standardele testării de biocombatibilitate,
însemnând că aplicațiile pot intra în contact direct sau indirect cu substanțe endogene (sânge,
țesuturi, dentină, alte lichide din corp).
De aceea este folosit pentru fabricarea instrumentelor chirurgicale și echipamentelor în
care se depozitează sânge sau alte lichide. Unele aplicații sintetice ieşite din comun, folosite în
medicină, sunt oasele artificiale, care sunt produse în sute de tipuri diferite și care sunt
reproduceri ale oaselor umane. Ele formează un grup special întrucât nu sunt
folosite direct pentru scopuri terapeutice, ci în cursurile
medicale. Studenții de la medicină folosesc aceste oase
artificiale pentru a căpăta experiență profesională în
chirurgie, de exemplu în înlocuiri sau punerea protezelor.

32. 32 | P a g e
Agricultura
În agricultură ponderea cea mai mare o deţin filmele de polietilenă de joasă presiune,
folosite pentru menţinerea umidităţii solului, protejarea culturilor în sere şi solarii,
impermeabilitatea rezervoarelor şi canalelor.
Alte domenii de aplicaţii ale materialelor sintetice polimere sunt tehnicile de varf. Iată
câteva exemple:
Industria aerospaţială
Condiţiile principale impuse materialelor plastice utilizate în acest domeniu sunt: să
reziste la temperaturi ridicate şi scăzute, să nu ardă, iar dacă ard să nu producă fum. Astfel
hublourile avioanelor se confecţionează din policarbonat rezistent la foc şi care are şi o
excepţională rezistenţă la şoc. Pentru cabinele de pasageri se fosesc laminate din răşina epoxidică
sau fenolică ranforsate cu fibre de sticlă şi acoperite cu un strat metalic subţire pentru o cât mai
bună rezistenţă la foc. La construcţia navelor spaţiale se utilizează plăci cu structură sandwich de
grafit-răşină epoxidică-bor-aluminiu care rezistă la temperaturi ridicate.
Industria nucleară
Politetrafluoretilena şi politriclorfluoretilena, care rezistă la compuşii fluoruraţi agresivi
cum este şi hexaflorura de uraniu, se utilizează la instalaţiile industriale destinate separării
izotopice a uraniului, ca elemente de legatură pentru pompe şi compresoare, conducte, clape de
vane etc. Pentru îmbunătăţirea rezistenţei faţă de radiaţiile beta sau de amestecurile de radiaţii şi
neutroni provenite de lapilele nucleare se utilizează polimeri fluoruraţi (fluoroplaste) grefaţi
radiochimic cu monomeri de stiren, metil-metacrilat etc.

33. 33 | P a g e
Industria chimică
În acest domeniu, materialele plastice îşi găsesc
cele mai diverse aplicaţii, începând de la conducte până
la piese componente ale pompelor şi compresoarelor
care lucrează în medii corozive, graţie greutăţii scăzute
şi rezistenţei chimice şi mecanice ridicate al acestor
materiale.
Dar materialele plastice cunosc utilizări
importante chiar în construcţia unor aparate şi utilaje la care cu greu şi-ar fi putut închipui cineva
că se poate renunţa la metal. S-au executat astfel reactoare chimice din polipropilenaizo tactica
polyester armat cu fibre de sticlă având o capacitate de numai puţin de 48 t, diametrul reactorului
fiind de 3m, iar înălţimea de 7,5m.
CELULOID-PRIMUL TERMOSTAT

34. 34 | P a g e
În ultimii 10 ani, sectorul de prelucrare a
materialelor plastice s-a dezvoltat foarte rapid. Astfel,
consumul de materiale plastice pe cap de locuitor în Europa
Centrală a ajuns să fie la un nivel aproximativ egal cu cel
din Europa de Vest (60-80 kg/an).
Expo Plast
Unul dintre cele mai cunoscute evenimente unde ASPAPLAST este co-organizator este
Salonul Internațional de Mase Plastice “Expo Plast”, singura expoziție din România dedicată
produselor, echipamentelor și tehnologiilor pentru industria de prelucrare a materialelor plastice.
Expo Plast continuă cele opt ediții ale târgului Interplast Expo, care, până în 2008, a fost
organizat la Romexpo București.
Primele ediții ale Expo Plast au avut loc la Romaero Băneasa, cu participări atât interne,
cât și internaționale, ale unor companii din țări precum Belgia,
Bulgaria, Coreea, Franța – cu pavilion internațional, Germania,
Italia, Olanda, Turcia, Ungaria.
Începând din 2014, Expo Plast se desfășoară în
Pavilionul Central al Romexpo din București și se bucură de
noi participări interne și externe. Expo Plast găzduiește
companii producătoare de ambalaje, componente pentru industria auto, film agricol, bunuri de
consum, articole tehnice și alte produse din cauciuc, aplicații pentru diverse industrii, furnizori
de utilaje și echipamente pentru prelucrarea și reciclarea maselor plastice, precum și producători
și distribuitori de materii prime și auxiliare.
K 2013, eveniment de elită cu inovaţii pentru întreaga industrie a maselor plastice şi
cauciucului a avut loc pe 26 iunie 2013, la hotelul
Radisson Blue, în prezenţa a numeroşi jurnalişti şi
reprezentanţi ai companiilor româneşti de profil, s-a
tinut conferinţa de prezentare a K 2013, cel mai mare
eveniment internaţional dedicat industriei maselor
plastice şi cauciucului, ce s-a desfăşura la Düsseldorf.

35. 35 | P a g e
Injecţie Mase Plastice
Sistem automatic, centralizat, pentru deumidificare granule plastice,
alimentare maşini injecţie cu materie primă
Maşini de injecţie mărcile Engel, Negri Bossi, Arburg; capacităţi între 40 TF şi 1300 TF
Ne afectează sănătatea diversele ambalaje din plastic?
Trebuie să știm faptul că există diferite tipuri de plastic, iar unele
sunt mai nocive decât altele.
Cum le diferențiem?
Cel mai simplu, cu ajutorul codurilor (cifrelor)
inscripționate pe ele.

36. 36 | P a g e
Acestea sunt, după cum urmează:
- 1 PET (polietilen tereftalat)
Este acel tip de plastic transparent, din care suntem
obișnuiți să bem apă sau suc, având costuri de producție foarte
reduse (de aceea e așa de răspândit) și se poate recicla cu ușurință. Din păcate însă, dacă un
ambalaj tip PET este reutilizat, riscurile asupra sănătății cresc, deoarece materialul poate elibera
metale grele și chimicale ce afectează balansul hormonal al corpului.
PET-ul poate contamina lichidul pe care îl conține cu substanțe toxice, în cazul în care
temperatura acestuia crește mult (sticle uitate vara în bătaia directă a soarelui) sau când
temperatura acestuia scade considerabil (sticle uitate iarna în ger sau în congelator). În general,
substanțele toxice eliberate de aceste plastice sunt: ftalați, bisfenol A sau tetrabrom bisfenol A,
ele fiind responsabile în general de apariția unor dereglări la nivelul sistemului endocrin.
- 2 HDPE (polietilenă de mare densitate), folosită pentru
fabricarea pungilor şi a ambalajelor de plastic. Codul 2 se găseşte
pe recipientele cu lapte, detergenți şi produse cosmetice şi este de
cele mai multe ori un plastic opac. Este considerat a fi unul sigur,
pentru că are un risc redus de a elibera toxine în produsul
ambalat.
- 3 V (policlorura de vinil sau PVC) poate fi periculoasă pentru sănătate, în special pentru
bebeluşi. Acesta este un tip de plastic folosit în fabricarea scaunelor și a meselor din plastic, dar
și pentru confecționarea dopurilor, caserolelor sau ambalajelor unor cosmetice sau șampoane.
PVC-ul are în compoziţie DEHA (di-(2-etilhexil)adipat), un produs chimic folosit pentru
a face plasticul mai flexibil, care poate fi eliberat cu timpul în lichidul din recipient, fiind foarte
nociv pentru sănătatea noastră.

37. 37 | P a g e
- 4 LDPE (polietilenă de joasă densitate) este un plastic rezistent
atât la temperaturi înalte, cât şi scăzute. Codul 4 apare pe anumite
tipuri de sticle, diferite ambalaje, pungi, sacoşe, folii, în pungile
alimentelor congelate sau în tacâmuri şi este printre tipurile sigure de
plastic. Este însă ceva mai scump de fabricat decât PET-ul, iar din
acest motiv se folosește din ce în ce mai rar.
- 5 PP (polipropilenă) - codul 5 există pe unele pahare de unică folosinţă sau pe diverse
ambalaje alimentare. PP este dur și ușor și are o rezistență la caldură excelentă - nu se topește
atunci când este încălzit.
Acest tip de plastic este cel mai recomandat spre folosința umană îndelungată, deoarece
nu eliberează substanțe toxice în cantități periculoase.
- 6 PS (polistiren) - devine periculos la temperaturi înalte. Acest tip de plastic este folosit pentru
fabricarea caserolelor, farfuriilor și a paharelor.
Cercetările au arătat că în contact cu alimentele calde, acest plastic eliberează stiren, o
substanţă extrem de toxică. Acest tip de plastic este categorizat ca fiind cel mai nociv dintre toate
și este contraindicată folosirea acestuia datorită riscului de a dezvolta diferite tipuri de
cancer.
- 7 (alte mase plastice) - acestea pot fi un amestec dintre oricare tip de plastic mai sus
menționat sau orice alt tip de plastic care nu s-a categorizat oficial până în momentul de față.
Acest tip de plastic este de evitat dacă este posibil, deoarece nu știm cu siguranță ce
conține și ne supunem riscului ca acesta să ne afecteze sănătatea.
Utilizări posibile: CD-uri, DVD-uri, echipamente de laborator, industria auto, carcase
pentru produsele electronice și electrocasnice, sau chiar biberoane pentru bebeluşi.

38. 38 | P a g e
Cum putem reduce pericolul expunerii la plastic?
Cele mai sigure tipuri de plastice sunt cele mate, opace (de tipul 2 (HDPE), 4 (LDPE) sau
5 (PP)). Este recomandat să înlocuim produsele din plastic din gospodărie cu produse din oțel
inoxidabil, ceramică, metal, sticlă sau lemn.
Masele plastice devin materiale biodegradabile
Pe parcursul mai multor ani căutările unor alternative la
materiale plastice pe bază de petrol au condus oamenii de ştiinţă
pe căi diferite, multe din care s-au încheiat cu un impas. Henry
Ford, constructorul auto şi Showman, în 1941 a realizat un
prototip al unei maşini din plastic obţinut din boabe de soia, însă
plasticul din plante a dispărut ca atare după ce produse din petrol au devenit foarte populare ca
un substitut pentru rezerve limitate de oţel în timpul celui de-al doilea război mondial.
Din 1970, când îngrijorarea privind impactul materialului de plastic asupra mediului
înconjurător a crescut simultan cu creşterea utilizării, un rând de inovatori din cadrul companiilor
mari şi mici au încercat să creeze nişte alternative mai ecologice. Cu toate acestea, practic nimeni
nu a reuşit să îndeplinească cerinţele de preţ şi cele tehnice ale producătorilor actuali.
În ultimele decenii, plasticul a cucerit lumea şi a pătruns în toate sferele vieţii noastre de
la industrie şi până la viaţă de zi cu zi: ferestre din materialul
plastic, veselă, mobilier, ambalaje, orice ce putem atinge este
fabricat din plastic sau conţine materialul plastic. Şi acum, deodată,
masele plastice biodegradabile din plante şi materiale agricole s-au
înmulţit la fel ca şi buruienile ...

39. 39 | P a g e
Producerea maselor plastice biodegradabile şi a mărfurilor din ele
a atins apogeul în 2010, atunci când mai multe companii importante
producătoare de bioplastic, fabricau produse dintr-un set mare de materii
prime.
Producătorul băuturii Odvalla, o filială a Coca-Cola, a declarat că
toate porţiunile individuale ale băuturii vor fi îmbuteliate în plastic
provenit aproape în întregime din melasă şi suc din trestie de zahăr. (În 2009, Coca-Cola a
anunţat lansarea unei sticle similare din masele plastice biodegradabile pentru băutura sa
emblematică - cola.)
În anul următor pe rafturi vor apărea şampoane şi machiaj de la compania Procter &
Gamble într-un nou ambalaj din trestie de zahăr. Unele produse, cum ar fi Pantene Pro-V,
Covergirl şi Max Factor, vor fi ambalate în bioplastic obţinut din etanol provenit din prelucrarea
trestiei de zahăr braziliene.
Trestia de zahăr este doar începutul. Compania de electronice
NEC a anunţat despre dezvoltarea unui bioplastic din extractul de coajă
de nuci cajou şi celuloza vegetală, totodată acesta este de două ori mai
trainic decât bioplasticul din amidon de porumb. Compania explică
faptul că acest material nu este doar de două ori mai puternic, dar, de
asemenea, de două ori mai rezistent la foc şi se toarnă mai repede, decât
bioplasticul din gudronul acizilor polilactici, care de obicei este derivat
din amidon de porumb sau din trestie de zahăr.
Producătorul iaurturilor organice Stonyfield Farm trece treptat la ambalaje din masele
plastice biodegradabile pe bază de cereale şi va finanţa cultivarea plantelor corespunzătoare fără
organisme modificate genetic pe o suprafaţă suficientă pentru fabricarea ambalajului nou.
Compania a reuşit să compenseze costurile suplimentare pentru producerea ambalajelor
bioplastice, deoarece acestea sunt mai rezistente, decât ambalaje convenţionale din plastic pe
bază de petrol, şi posedă alte caracteristici tehnice. De exemplu, un nou ambalaj reduce
deteriorarea în timpul transportării şi crează un contact mai strâns cu capac. Plasticul este mai
rezistent decât polistirenul, prin urmare este necesar de un volum mai mic de materie primă, ceea
ce reduce greutatea pachetului. Datorită creşterii eficienţei şi reducerii pierderilor, trecerea la
plastic pe bază de plante nu a cerut sporirea costurilor de producţie.

40. 40 | P a g e
Compania Ford a raportat despre utilizarea peliculei din soia în loc
de produse petroliere şi a declarat că extinde utilizarea peliculei din
biomateriale la aproape toate maşinile şi în viitor.
Compania britanică de producere a gustărilor Walkers intenţionează să transforme coji de
cartofi în pungi pentru chips-uri.
Două companii din SUA şi-au unit forţele pentru a transforma 50 milioane de nuci de
cocos care în fiecare an cad de pe copaci în ambalaje reutilizabile. Există, de asemenea, materiale
pentru ambalare din rădăcini de ciuperci şi deşeuri agricole.
Compania Ecovative Design produce ambalaj, crescând fibre de ciuperci pe deşeuri, cum
ar fi seminţe de bumbac, fibre de lemn şi coji de hrişcă. Tehnologia EcoCradle consumă o
zecime din energia necesară pentru producerea ambalajelor convenţionale din spumă, însă noua
versiune a tehnologiei dintr-un amestec de ulei din coaja copacului maro, ulei de cimbru, ulei de
oregano şi ulei de lemongrass reduce consumul energiei necesare
pentru producerea materialelor din spumă.
Însă ambalaje inovatoare pot avea, uneori, şi dezavantaje,
de exemplu, soarta ambalajului pentru gustări SunChips de la
Frito-Lay, o filială a Pepsico. În 2010, ea şi-a prezentat pachetul
mult-aşteptat din polimeri bazaţi pe materiale vegetale.
Pachetul s-a dovedit a fi prea zgomotos, astfel încât acesta
a provocat numeroase plângeri din partea cumpărătorilor. Pe Facebook a fost creat un grup,
denumit „Îmi pare rău, eu nu vă pot auzi din cauza pachetului SunChips”, care a adunat mai mult
de 50 de mii de fani.) Frito-Lay a oprit utilizarea pachetelor zgomotoase pentru chips-uri.
Se pare că consumatorii doresc nu doar un ambalaj "verde", ci un ambalaj verde deschis.

41. 41 | P a g e