studiu in Efeseni

1. Familisti (Efeseni 5:21-6:4) (Familia Crestina)
Data trecută, am învăţat că trăirea creştină este caracterizată de... ÎNŢELEPCIUNE!
(„capacitatea de a pune în practică ceea ce cunoaştem, adică aplicarea cunoştinţelor şi
capacităţilor noastre pentru a discerne MODUL CORECT de a ne trăi viaţa.”)
„Fiţi atenţi deci cum trăiţi – nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi” – citeam în vs.15
Am învăţat astfel că a trăi înţelept înseamnă:
- a folosi orice ocazie dată de Dumnezeu pt a împlini scopurile sale.... voia Sa! (vs.16)
- astfel înţelepciunea constă în a înţelege voia lui Dumnezeu (vs.17)
- a trăi condus de Duhul Sfânt, nu de fire, irosindu-ne viaţa în beţii şi alte surogate (vs.18)
- a trăi bucuros şi mulţumitor (vs.19-20)
Astăzi mergem mai departe şi învăţăm un alt aspect important al vieţii creştine: FAMILIA!
Se spune despre familie că este „celula de bază a societăţii”, dar Oare ce este familia în
sine???
Charles H. Spurgeon spunea că „Atunci când familia este condusă de Dumnezeu, îngerii s-ar
putea să ne roage să stea cu noi, şi nu s-ar simţi străini.”
Adevărul, din păcate, stă astfel:
- Prea multe familii/case care NU sunt guvernate de principiile lui Dumnezeu – chiar şi acolo
unde membrii familiei îşi spun „creştini”... iar consecinţele sunt tragice! În loc ca îngerii să le fie
musafiri în case, se pare că demonii sunt la pupitru!
- Prea multe familii se sfârşesc la tribunal, şi nimeni nu mai ştie câţi soţi şi câte soţii sunt
emoţional divorţaţi, chiar dacă încă împărtăşesc aceiaşi casă!
Poetul William Cowper numea familia „singurul paradis care a supravieţuit căderii primare”,
dar prea multe case sunt „porţile iadului” în loc de „o bucăţică din Rai”.
Răspunsul pentru o familie fericită şi împlinită este Duhul lui Dumnezeu!
Numai prin puterea şi înzestrarea Duhului Sfânt putem trăi în armonie în familie:
- soţii cu soţiile (Efeseni 5:21-33) şi
- părinţii cu copiii (Efeseni 6:1-4)
(Acelaşi răspuns este şi pentru trăirea în armonie în societate: Duhul Sfânt!
-adică între angajatori şi angajaţi (Efeseni 6:5-9) – dar o să privim asupra acestui aspect data
viitoare!)
- Porunca „Fiţi plini de Duhul” rămâne valabilă şi pentru relaţiile noastre în familie!
La urma urmei, Biserica – Familia lui Dumnezeu – este formată din familii de oameni!
- Porunca „Fiţi plini de Duhul!” este la plural – deci se aplică tuturor creştinilor, nu numai
unora! şi mai este la timpul Prezentul Continuu, deci se traduce mai exact „Umpleţi-vă (lăsaţi-vă
umpluţi) de Duhul în continuu!” – este o experienţă de care să ne bucurăm în mod constant, nu
una ocazională! (la conferinţe... la evenimente speciale... şi nici măcar doar duminica!)
- Verbul este pasiv, adică nu ne umplem noi de Duhul, ci doar permitem Duhului să ne umple...
să ne transforme, să ne echipeze şi să ne conducă!

2. De obicei, creştinii gândesc că au nevoie de puterea Duhului Sfânt pentru a predica/vorbi din
Cuvânt şi pentru a fi martori vii oamenilor din jur... şi este adevărat! (Vedem acest lucru
exemplificat în cartea Faptelor: Fapte 4:8, 31; 6:3, 5; 7:55; 13:9)
Dar aici, Ap.Pavel ne arată că este nevoie de plinătatea Duhului şi în familie!
- Dacă vrem ca familiile noastre să fie „Cerul pe pământ” atunci trebuie să fim controlaţi de
Duhul lui Dumnezeu, şi NU de firea noastră păcătoasă!
Dar, ne mai putem întreba: Cum este/arată o persoană plină/condusă de Duhul???
Pavel ne arată aici că există 3 dovezi concrete ale prezenţei şi plinătăţii Duhului Sfânt în viaţa
credinciosului şi implicit în viaţa familiei creştine:
1. Bucuria (Efeseni 5:19) – felul cum se manifestă „roada Duhului” (Gal.5:22) – „termostatul”
vieţii credinciosului fiind caracterul lui Dumnezeu în el.
2. Mulţumirea (Efeseni 5:20) – atitudinea generală a credinciosului condus de Duhul, care are
ca Tată pe „Dumnezeul cerurilor şi al pământului”, Creatorul şi Răscumpărătorul său!
• Acestea două deja le-am atins în studiul trecut în contextul „trăirii înţelepte”, dar în
contextul familiei acestea fac „minuni” pt că înobilează „de sus” relaţia dintre partenerii
de viaţă!
Astfel trecem mai departe la cel de-al 3-lea indiciu al prezenţei şi plinătăţii Duhului Sfânt
3. Supunerea (Efeseni 5:21-33) - „Supuneţi-vă unii altora, în frică de Cristos.
SUPUNEREA nu are nimic de a face cu ORDINEA AUTORITĂŢII, ci mai degrabă are de a face
cu OPERAREA AUTORITĂŢII – adică, CUM A FOST DATĂ şi CUM SE PRIMEŞTE.
k
De mai multe ori, Isus a încercat să-i înveţe pe ucenicii Săi despre AUTORITATE, în sensul în
care să nu se „dea mari” şi să nu caute să fie cei mai mari în felul lumii.
- De multe ori însă, ei au eşuat în a înţelege şi aplica principiile Domnului Isus, şi chiar la Cina cea
de Taină, ei se certau cu privire la cine era cel mai mare dintre ei! (Luca 22:24-27)
- Când Isus le-a spălat picioarele (Ioan 13) , El i-a învăţat că A FI MARE înseamnă a-ţi folosi
autoritatea pentru a-i ridica pe cei din jur, a-i sluji, a le fi exemplu de dăruire... nu ca Fariseii
care se ridicau pe ei înşişi şi planurile lor.
Astfel vedem acest principiu în multe locuri din Noul Testament, unde citim astfel:
Romani 12:10
„Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească! Luaţi-vă la întrecere în ce priveşte respectul pe
care vi-l acordaţi reciproc.”
Filipeni 2:1-4
„Aşadar, dacă este vreo încurajare în Cristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este
vreo părtăşie cu Duhul, dacă este vreo afecţiune şi vreo îndurare, 2 faceţi-mi bucuria deplină şi
aveţi o simţire, o dragoste, un duh şi un gând! 3 Nu faceţi nimic din ambiţie egoistă, nici din
îngâmfare, ci, în smerenie, consideraţi-i pe alţii mai presus decât voi înşivă. 4 Fiecare dintre
voi ar trebui să fie preocupat nu doar de interesele lui, ci şi de ale altora.”
• Acum, prin firea noastră omenească/păcătoasă, noi vreme să ne RIDICĂM pe NOI
înşine, dar prin DUHUL SFÂNTnoi vrem să fim supuşi lui Dumnezeu şi unii altora!

3. Avem 2 SFATURI-PORUNCI care reprezintă CHEIA CĂSNICIEI CREŞTINE:
- trebuie să nu uităm, din capul locului, că Pavel scrie unor credincioşi- oameni care au o
identitate nouă – „în Cristos” – cei care nu mai trăiesc în omul cel vechi „care se perverteşte
după poftele înşelătoare” (Ef.4:22).
- astfel, Pavel NU ne sugerează aici că femeia este inferioară bărbatului, sau că femeile trebuie
să fie supuse bărbaţilor în orice situaţie.
- faptul că el foloseşte IMAGINEA lui „Cristos şi Biserica”, este clar că el vorbeşte despre
CĂSNICIA CREŞTINĂ şi cum funcţionează ea în planul lui Dumnezeu!
1. „Soţiilor fiţi supuse soţilor” (vs.22-24) – grec „hupotasso” – a te subordona, a asculta
22 Soţiilor, supuneţi-vă soţilor voştri ca Domnului, 23 pentru că soţul este capul soţiei, aşa
cum Cristos este capul Bisericii, trupul al cărui Mântuitor este El. 24 Şi, aşa cum Biserica I se
supune lui Cristos, la fel şi soţiile trebuie să li se supună soţilor lor în toate.
• Pavel ne arată 2 motive pt această poruncă:
a. domnia lui Cristos (vs.22) – „supuneţi-vă soţilor voştri ca Domnului”
b. conducerea bărbatului în Cristos (vs.23) – „pentru că soţul este capul soţiei, aşa cum
Cristos este capul Bisericii...”
Astfel înţelegem următoarele adevăruri:
- când soţia creştină se supune lui Cristos, îl lasă pe Cristos să fie Domnul vieţii ei, astfel ea
nu va avea nici-o problemă să-i fie supusă soţului ei.
- Aceasta nu înseamnă că ea devine o sclavă soţului ei, pentru că soţul este rob/supus al
lui Cristos!
- Dacă, AMÂNDOI, soţul şi soţia sa, trăiesc sub domnia lui Cristos, nu poate rezulta decât
ARMONIE între ei! - „Unul pentru altul, ambii pentru Cristos!”
PRACTIC asta înseamnă că:
 soţul şi soţia sa caută în Cuvânt şi în rugăciune, personal şi împreună, voia lui Dumnezeu
pt ei individual şi pt familia lor.
o majoritatea conflictelor familiare au de a face cu eşecul de a se supune lui
Dumnezeu, de a veghea la citit şi rugăciune în fiecare zi.
o înţelegem acum de ce creştinul trebuie să se căsătorească cu o creştină... să nu fie
„înjugaţi la un jug nepotrivit” (inegal) – 2 Cor.6:14-18
 Astfel, Soţul este supus lui Cristos, el nu va încerca să-şi distrugă familia prin neascultare
faţă de Cuvântul lui Dumnezeu.
 CUPLUL CREŞTIN trebuie să fie SUPUŞI LUI CRISTOS dinainte de căsătorie – dacă
ei nu se roagă împreună, şi cu sinceritate să caute voia lui Dumnezeu în Cuvântul Său,
căsnicia lor începe pe o FUNDAŢIE SLABĂ!
o Păcatele făcute înainte de căsătorie îi vor ajunge din urmă pe cei doi! „Lasă, că ne
iartă Dumnezeu!” spun adesea cuplurile creştine... dar vai, cât se înşeală cu privire la
ce-i aşteaptă în viitor! - William Cultberson, avertiza despre „consecinţele triste ale
păcatelor iertate!”
o SUPUNEREA în CRISTOS trebuie să fie CEL MAI SERIOS LUCRU PENTRU
CREŞTINI – este însă CEA MAI BUNĂ DECIZIE pt viaţa de căsnicie!!!

4. 2. „Soţilor iubiţi-vă soţiile” (vs.25-33)
25 Soţilor, iubiţi-vă soţiile aşa cum Şi-a iubit Cristos Biserica! El S-a dat pe Sine pentru ea,
26 ca s-o sfinţească curăţind-o prin spălarea cu apă, prin Cuvânt, 27 pentru a Şi-o înfăţişa în toată
slava, fără pată, zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără cusur. 28 La fel trebuie
să-şi iubească şi soţii soţiile, şi anume ca pe trupurile lor. Cel care-şi iubeşte soţia se iubeşte pe
sine. 29 Fiindcă nimeni nu şi-a urât vreodată trupul, ci îl hrăneşte şi are grijă de el, aşa cum face
şi Cristos pentru Biserică. 30 Căci noi suntem mădulare ale trupului Său, („carne din carnea Lui şi
os din oasele Lui“). 31 „De aceea bărbatul îşi va lăsa tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui, iar cei
doi vor deveni un singur trup.“ 32 Taina acesta este mare – mă refer la Cristos şi la Biserică.
33 Totuşi fiecare dintre voi trebuie să-şi iubească soţia ca pe sine însuşi, iar soţia să-şi
respecte soţul.”
Pavel a avut, din partea lui Dumnezeu, mult mai mult de spus soţilor decât soţiilor! 
-standardul lor este mult mai sus! – „iubiţi-vă soţiile aşa cum Şi-a iubit Cristos Biserica"
WoW
- IUBIREA din căsătorie este ridicată la cel mai înalt nivel – Dragostea lui Dumnezeu pt
om! ... mai exact DRAGOSTEA lui CRISTOS pt BISERICA SA! - WOW, again!
Dumnezeu a iniţiat dragostea din căsătorie (om-femeie) din mai multe motive:
1. pt împlinirea nevoilor emoţionale – „Nu este bine ca omul să fie singur!” (Gen.2:18)
2. scopul social – aducerea de copii pt continuarea rasei umane (Gen.1:28)
3. scopul fizic – împlinirea sexuală, a dorinţelor normale date de Dumnezeu (1 Cor.7:1-3)
4. scopul spiritual – în Efeseni 5:22-23 vedem că în căsătorie, soţul şi soţia sa experimentează
dragostea şi supunerea lui Isus Cristos, Salvatorul şi Domnul lor.
vs.25b-31 răspund la întrebarea pe care şi-o pune orice soţ creştin serios: Cum îmi pot iubi
soţia ca şi Cristos Biserica?
Adevărul este că Orice soţ care face din dragostea lui Cristos pentru Biserică exemplul său
de dragoste pt soţia sa, aceasta va TRANSFORMA căsnicia lui: în primul rând pe el ca soţ
şi apoi pe soţia sa – pentru că DRAGOSTEA lui CRISTOS nu ne poate lăsa la fel!
Să vedem Cum iubeşte Cristos Biserica Sa:
1. Dragostea lui Cristos este JERTIFITOARE (vs.25b) – „El S-a dat pe Sine pentru ea”
- Dăruirea de sine pt partenerul de viaţă este DRAGOSTEA în acţiune!
-Ex. lui Iacov din dragoste pt Rahela a lucrat 14 ani pt ea!
- 1Cor.13:5 spune că „dragostea nu caută folosul său” – adică nu este EGOISTĂ!
- soţul credincios plin/condus de Duhul va plăti preţul ca soţia lui să poată experimenta
dragostea lui Cristos pt ea!
- „Problema principală în căsnicie este CENTRAREA PE SINE! Asta este inima oricărei
probleme în căsătorie ... asta este şi problema ta!” (Tim Keller)
2. Dragostea lui Cristos SFINŢEŞTE (vs.26-27) – „ca s-o sfinţească curăţind-o prin spălarea cu
apă, prin Cuvânt, 27 pentru a Şi-o înfăţişa în toată slava, fără pată, zbârcitură sau altceva de
felul acesta, ci sfântă şi fără cusur.”
-cuv. „sfinţească” înseamnă „pus de-o parte” – asta înseamnă CONSACRARE – asta
vorbeşte despre CONSACRAREA care trebuie să existe între cei doi – prin căsătorie soţul se
consacră pt soţie şi soţia se consacră pt soţul ei!

5. - CONSACRAREA este inima închinării! – aşa cum trebuie să fim consacraţi lui Dumnezeu şi
nu păcatului, la fel trebuie să fim CONSACRAŢI unuia altuia în căsătorie! – aceasta se aplică în
toate domeniie vieţii:
- soţul trebuie să dea tonul în această consacrare în familie – fidelitatea faţă de partener este
SACRĂ! – chiar şi în relaţiile fizice.
- ECHILIBRUL îl să CUVÂNTUL lui Dumnezeu care face curăţirea permanentă a gândurilor,
simţirilor şi faptelor noastre în familie.
- sfinţirea/consacrarea noastră este un process în desfăşurare continuă care se va sfârşi
când „Mireasa” se va întâlni cu „Mirele” (Iuda 24; Apoc.19)
3. Dragostea lui Cristos ÎMPLINEŞTE (vs.28-30) – „La fel trebuie să-şi iubească şi soţii soţiile,
şi anume ca pe trupurile lor. Cel care-şi iubeşte soţia se iubeşte pe sine. 29 Fiindcă nimeni nu şi-
a urât vreodată trupul, ci îl hrăneşte şi are grijă de el, aşa cum face şi Cristos pentru Biserică. 30
Căci noi suntem mădulare ale trupului Său, („carne din carnea Lui şi os din oasele Lui“).”
În căsătorie, soţul şi soţia devin UNA – „un singur trup” – asta înseamnă că:
- Orice face unul pentru el, face pentru celălalt! – şi invers –
- Orice face unul pentru celălalt, face pentru el însuşi!
- astfel, FIECARE, în supunerea lor faţă de Domnul, sunt umpluţi/conduşi de
DRAGOSTEA lui Cristos, iar apoi REZULTATUL este că se vor iubi unul pe altul,
REZULTATUL FINAL fiind ÎMPLINIREA RECIPROCĂ – la nivel emoţional, fizic şi
spiritual.
Atunci să mai punem o întrebare: DE CE aşa de multe familii creştine eşuează???
-Răspunsul este simplu: Unul din cei doi (dacă nu chiar amândoi) este în afara voii lui
Dumnezeu!
- Voia lui Dumnezeu pt Familie este ca cei doi să fie supuşi Lui şi umpluţi/conduşi de Duhul
Lui, pentru că numai aşa se ajunge la ÎMPLINIRE!
• Deci, CUM STĂM FIECARE???
Să citim următoarele versete din secţiunea aceasta dedicată FAMILIEI: Armonia dintre copii
şi părinţi şi invers
„Copiilor, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, pentru că aşa este drept! 2 „Cinsteşte pe tatăl
tău şi pe mama ta!“ este prima poruncă însoţită de o promisiune, şi anume: 3 „pentru ca să-ţi
meargă bine şi să trăieşti mult timp în ţară!“ 4 Părinţilor, nu vă provocaţi la mânie copiii, ci
creşteţi-i în disciplina şi învăţătura Domnului!”
Ilustraţie: După ce au urmărit o emisiune TV despre cât de rebeli sunt tinerii noştri de azi, soţul
spune soţiei sale: „Ce dezastrul! Cu ce a greşit generaţia noastră??” Soţia a răspus calm: „Am
făcut copii!”  
Este interesant faptul că Ap.Pavel nu spune aici părinţilor să-i disciplineze pe copii... ci el le-a
vorbit direct copiilor – ei erau prezenţi! Acum, să ne întrebăm: Au înţeles copiii ce le-a fost
scris??? Acesta este un lucru demn de luat în considera de către toţi părinţii:
COPIII LOR pot înţelege ce le spune Dumnezeu!
Ei pot avea direct o relaţie cu Dumnezeu! Astfel, Dumnezeu nu le-ar vorbi direct!!!
Astfel, Dumnezeu le oferă 4 motive pentru care ei să asculte de părinţii lor:
1. Ei sunt creştini (vs.1a) – „Copiilor, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri...”

6. • aceasta este de fapt TEMA principală a acestei secţiuni – Efes.5:21 - „Supuneţi-vă unii
altora, în frică de Cristos.”
• Spuneam că fiecare copil poate avea o relaţie personală cu Dumnezeu – dar acest lucru
nu înseamnă că este „scutit” de îndatoririle de pe pământ – pt copii, credinţa se vede cel
mai bine în felul cum este ascultător de părinţii săi.
• În Coloseni 3:20, Pavel întăreşte acest îndemn, subliniind că este plăcut Domnului –
„Copii, ascultaţi de părinţii voştri în toate, pentru că lucrul acesta Îi place Domnului!”
• Armonia în familia creştină este bazată pe supunerea/respectul faţă de Dumnezeu
care se materializează între membrii familiei: soţia este supusă soţului „ca Domnului”;
soţul îşi iubeşte soţia „aşa cum şi-a iubit Cristos Biserica”, iar copiii ascultă de părinţi „în
Domnul”. Astfel, familia creştină se întrece la respectul divin! 
2. Ascultarea este un lucru drept (vs.1b) – „pentru că aşa este drept!
• Există o dreptate a lui Dumnezeu în creaţia Sa care ţine ordinea în care a creat El –
părinţii au fost creaţi primii, astfel copiii este DREPT să-i respecte, adică să le ofere
ÎNTÂIETATE, pt că ei cunosc mai mult şi au experienţa necesară vieţii.
• Chiar şi în lumea animală se observă acest respect
• Versiunea modernă a acestui principiu ar suna aşa: „Părinţilor ascultaţi de copiii voştri,
pentru că aceasta îi va ţine fericiţi şi veţi avea pace în casă!” 
3. Ascultarea este poruncită (vs.2a) – „este prima poruncă...”
• Pavel citează aici cea de-a 5-a poruncă din DECALOG (Exod 20:12) şi vedem că ea se
aplică şi în Noul Testament, pt noi credincioşii de azi!
• Asta nu înseamnă faptul că noi suntem „sub Lege”, pentru că „Cristos ne-a scos de sub
blestemul Legii” (Galateni 3:13; 5:1) Dar, ce este drept, este drept! ... şi Legea lui
Dumnezeu este „sfântă, dreaptă şi bună” (Romani 7:12). De reţinut, că în N.Testament
toate cele 10 porunci sunt repetate pt a fi respectate, cu excepţia celei de-a 4-a, cu privire
la ziua Sabatului.
• 1 Timotei 1:5 ne arată că această poruncă nu priveşte „chinul copiilor”, ci mai
degrabă o oportunitate permanentă de A IUBI – „Scopul poruncii este dragostea, care
vine dintr-o inimă curată, dintr-o conştiinţă bună şi dintr-o credinţă fără ipocrizie.”
4. Ascultarea aduce binecuvântare (2b-3) – „pentru ca să-ţi meargă bine şi să trăieşti mult
timp în ţară!”
• Această poruncă se aplica evreilor care aveau să intre (şi au intrat) în ţara promisă,
Canaan, dar se aplică şi nouă astăzi, credincioşi, oriunde am fi/trăi.
• Această poruncă are 2 binecuvântări: viaţă sănătoasă şi lungă, pentru că atunci când îţi
respecţi părinţii şi îi asculţi, vei fi ferit de mult rău, de pericole reale pt viaţa ta;
• Dorinţa lui Dumnezeu, în spatele poruncilor Sale pt noi, este binecuvântarea! – aici pe
pământ în măsura pe care o hotărăşte El în harul Său, dar şi în veşnicia petrecută cu El.
Această secţiune pt Familia Creştină se încheie cu un DUBLU SFAT pt părinţi:
Vs.4 „Părinţilor, nu vă provocaţi la mânie copiii, ci creşteţi-i în disciplina şi învăţătura
Domnului!”
Biblia are multe exemple în acest sens: Ce se întâmplă atunci când părinţii îşi neglijează
copii? Ce se întâmplă??

7. Exemple:
- Isaac la răsfăţat pe primul său fiu, Esau, iar soţia sa l-a favorizat pe Iacov – rezultatul a fost
ruperea casei sale!
- La rândul său, Iacov l-a favorizat pe Iosif, fiul său cel mic, stârnind invidia fraţilor său cei mari –
Dumnezeu a intervenit şi a făcut un bărbat din Iosif, în Egipt!
- David l-a răsfăţat/râzgâiat pe Absalom – iar rezultatele au fost tragice!
- Eli nu şi-a disciplinat copiii şi i-au adus multă dezonoare şi înfrângerea naţiunii Israel.
Primul sfat dat taţilor (grec. „pater”- taţi) este să nu-i provoace la mânie!
- Pe vremea aceea, taţii aveau dreptul prin lege să accepte sau nu copiii care i se năşteau! Dacă
nu-şi dorea copilul respectiv, îl putea vinde, alunga, sau pur şi simplu ucide prin lepădare!
Coloseni 3:21 – „Părinţi, nu-i întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu-şi piardă curajul!”
-Pavel practic îndeamnă clar împotriva abuzului părintesc asupra copiilor – părinţii sunt
chemaţi să-şi încurajeze, nu să-şi dărâme copiii.
Al doilea sfat dat taţilor este să-i crească (grec. „ektrepho” – a creşte, a hrăni, a antrena)
- Acelaşi cuvânt apare în Ef.5:29 – „Fiindcă nimeni nu şi-a urât vreodată trupul, ci îl
hrăneşte şi are grijă de el” – şi este tradus „hrăneşte”
Astfel soţul/bărbatul/tatăl creştin trebuie să-şi hrănească soţia şi copiii prin a le oferi dragoste
şi încurajare – aceasta nu numai din punct de vedere fizic (mâncare, adăpost şi îmbrăcăminte) ci
cât şi emoţional şi mai ales spiritual.
• Un exemplu frumos este felul cum a fost crescut copilul Isus:
Luca 2:52 – „Isus creştea în înţelepciune, în statură şi Îi era tot mai plăcut lui Dumnezeu şi
oamenilor.”
o Acesta este exemplul de creştere echilibrat: intelectual, fizic, spiritual şi social
• Niciunde în Biblie NU vom vedea desemnată creşterea copiilor unei agenţii speciale!...
ci doar FAMILIEI!
Creşterea echilibrată ţine de 2 lucruri importante:
1. DISCIPLINA - grec. „paideo” – ideea de creştere (cuvântul în sine) poartă ideea de
ÎNVĂŢARE prin DISCIPLINĂ!
- acelaşi cuvânt este tradus în Evrei 12 ca „disciplinare” (Cornilescu traduce prin „pedeapsă)
-unii psihologi moderni se opun modului vechi de disciplină, şi mulţi educatori azi urmează această
filosofie – „Lasă copiii să se exprime! Dacă-i disciplinezi le afectezi caracterul!”
- Totuşi, principiul lui Dumnezeu este „Fiul meu, nu dispreţui disciplinarea DOMNULUI şi nu
fi mâhnit când eşti mustrat de El, 12 pentru că DOMNUL îl mustră pe cel pe care-l iubeşte, ca un
tată pe fiul pe care-l primeşte.” (Proverbe 3:11-12)
Prov.13:24 – „Cine nu foloseşte nuiaua îşi urăşte fiul, dar cine-l iubeşte are grijă să-l
disciplineze!”
TOTUŞI, trebuie să avem grije CUM DISCIPLINĂM – trebuie să disciplinăm:
• în/cu dragoste şi NU în/cu mânie/supărare – pt că altfel vom răni fie fizic, fie spiritual
(emoţional) copilul
- astfel, părinţii trebuie să se disciplineze pe ei mai întâi – să fie exemple vii pt copiii lor!
• trebuie să fie corectă şi constantă! - aceasta va oferi copilului SIGURANŢĂ!

8. „N-am ştiut niciodată cât de departe pot ajunge...” spunea o fată neascultătoare „căci părinţilor
nu le-a păsat niciodată de mine încât să mă disciplineze! M-am gândit că dacă asta nu-i important
pt ei, de ce ar trebuie să fie importantă pentu mine?!”
2. ÎNVĂŢĂTURA – cuv. grecesc înseamnă „avertizare, mustrare, îndemnare” – cu SCOPUL
de ÎNCURAJARE!
- părinţii nu folosesc numai acţiuni în creşterea copiilor lor, ci şi CUVINTE!
- în cartea Proverbele avem multe exemple în care părintele are cuvinte de învăţătură pentru
copilul său: de avertizare, mustrare şi îndemnare! (Prov.1:8-19; 6:20-35...)
- copiii noştri nu vor aprecia întotdeauna sfaturile noastre, dar acest lucru NU NE SCUZĂ
de la această datorie sfântă!
- sfaturile noastre trebuie întotdeauna să fie legate şi în conformitate cu SFATUL lui
Dumnezeu – Biblia!
2 Timotei 3:13-17
„Însă tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, fiindcă ştii
de la cine le-ai învăţat. 15 Din copilărie cunoşti Sfintele Scripturi, care-ţi pot da înţelepciunea
ce duce la mântuire prin credinţa în Cristos Isus. 16 Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu
şi de folos pentru învăţătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate,
17 pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi pe deplin echipat pentru orice lucrare
bună.”
- Un lucru important – nu ne putem aştepta ca alţii să ne înveţe copiii noştri despre
Dumnezeu şi viaţa cu El – nici chiar învăţătorii de şcoală duminicală!
– datoria aceasta ne-a fost dată DIRECT de Dumnezeu nouă părinţilor – NOI TREBUIE
SĂ-I CREŞTEM – „în disciplina şi învăţătura Domnului!”
Astfel, FAMILIA este locul unde se fac toate aceste lucruri sănătoase, pentru ca ea să fie cu
adevărat CELULA DE BAZĂ A SOCIETĂŢII!