1. „Prin credinţă”
Rasplatile credintei
Evrei 11:32-40
Era o noapte furtunoasă. Fulgerele sfâşiau cerul, tunetele ropoteau furios – era una dintre acele furtuni
care face pe oricine să se ghemuiască într-un colţ, de frică. Părinţii au dat fuga în camera fetiţei să o
liniştească. Fetiţa nu era deloc speriată; dimpotrivă, au găsit-o cu feţişoara lipită de fereastră. Tăticul a
întrebat-o cu suflarea tăiată ce face acolo. Fetiţa s-a întors spre el şi i-a răspuns vesel: „Cred că
Dumnezeu vrea să îmi facă o poză.”
Aşa este credinţa - Vede şi face lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu!
Până acum am văzut cum:
 ABEL „prin credinţă” a fost ACCEPTAT de Dumnezeu aducând o jertfă plăcută Lui.
 ENOH „prin credinţă” a trăit cu Dumnezeu până când l-a luat la El.
 NOE „prin credinţă” a ACŢIONAT la avertizarea lui Dumnezeu, salvându-şi familia de la potop.
 AVRAAM „prin credinţă” a DEZVOLTAT relaţia lui cu Dumnezeu, până acolo că a trecut testul
suprem.
 SARA „prin credinţă” a CREZUT IMPOSIBILUL, în ciuda tuturor obstacolelor vieţii.
 ISAAC „prin credinţă” a ACCEPTAT SUVERANITATEA lui Dumnezeu şi s-a ÎNCREZUT în
planurile Sale.
 IACOV „prin credinţă” a ÎNVĂŢAT SĂ TREACĂ de la încrederea în propriile forţe la încrederea
în planurile lui Dumnezeu.
 IOSIF „prin credinţă” a TRECUT prin toate încercările vieţii!
 Moise „prin credinţă” a făcut alegeri potrivite pentru viaţa lui, dar şi pentru un popor întreg!
 Iosua „prin credinţă” a AVUT CURAJ în faţa zidurilor Ierihonului, care au căzut prin puterea lui
Dumnezeu.
 Rahav „prin credinţă” a FOST MÂNTUITĂ ea şi casa ei atunci când Dumnezeu a dat spre
nimicire întreaga cetate a Ierihonului.
Autorul cărții Evrei, la sfârșitul cap.11 pare a fi grăbit să încheie, oarecum în criză de timp… ar
fi spus mai multe dacă i-ar fi permis timpul. Astfel, el alege să menționeze pe nume câteva alte
exemple de credință autentică, și apoi descrie alte experiențe de credință fără să dea vreun
nume.
 „Prin credință” unii dintre aceștia au câștigat victorii mărețe.
 „Prin credință” alții au suferit torturi oribile și au murit chiar.
 Deși unii dintre ei au primit „mărturia” (aprobarea) pentru credinţa lor, ei nu au primit
ceea ce li se promisese.
Autorul încearcă să îi încurajeze pe cititori să rămână credincioşi în faţa persecuţiei care
avea să vină. Tendinţa umană este ca să folosim credinţa pentru a găsi mângâiere, împlinire…
speranţă, dar atunci când vin încercările, mai ales persecuţiile, să renunţăm la credinţă!
 Întrebarea este: Până unde merge/ţine credinţa noastră?
Credinţa înseamnă încredere în Dumnezeu în ciuda rezultatelor, privind/ţintind la răsplata
finală
Textul de faţă se împarte în 3 secţiuni:
 vs.32-35a ne arată că uneori Dumnezeu binecuvântează pe cei care se încred în El
cu rezultate extraordinare
 vs.35b-38 ne arată că uneori, Dumnezeu binecuvântează pe cei care se încred în El
cu har să îndure persecuţii oribile, fără ezitare
 vs.39-40 ne arată că Dumnezeu va binecuvânta pe cei care se încred în El cu răsplăţi
veşnice.

2. 1. Uneori, Dumnezeu binecuvântează pe cei care se încred în El cu rezultate
extraordinare (11:32-35a).
Nu intrăm în detalii aici, cu privire la fiecare din personajele menţinate aici, deci vom sumariza:
a) Dumnezeu foloseşte oameni cu defecte, împuternicindu-i să realizeze lucruri
extraordinare pentru El. (vs.32)
Autorul numeşte 4 bărbaţi din perioada istoriei Israelului numită „Judecători”, urmaţi de regele
David, profetul Samuel şi menţionează generic alţi „profeţi”. Menţionarea acestora nu este
cronologică, pentru că Ghedeon a fost după Barac, Samson după Iefta şi David după
Samuel. Deci, este o enumerare spontană, cu scopul de arată că există multe alte exemple de
credinţă autenitică.
Un lucru interesant este că primii 5 bărbaţi menţionaţi au avut defecte serioase, dar în ciuda
acestora, Dumnezeu le-a onorat credinţa.
 Ghedeon, a fost un laş şi a trebuit să fie convins mai întâi pentru a îndeplini planul lui
Dumnezeu. După ce a obţinut o victorie uimitoare cu 300 de oameni împotriva a unei
armate de 135 de mii de madianiţi, el a făcut un efod care a condus poporul Israel în
idolatrie (Jud.8:24.27). Totuşi în ciuda eşecurilor sale, este menţionat în Evrei ca un
exemplu de credinţă autentică.
 Barac a obţinut o victorie a Israelului împotriva unei armate de 900 de care de luptă, dar a
făcut acest lucru la indemnul unei femei, Debora.
 Samson a înfrânt filistenii în nenumărate rânduri, totuşi el a fost înfrânt de pofta sa după
femei străine.
 Iefta, fiul unei curve, a fost îndepărtat la început de fraţii săi vitregi, dar apoi, la insistenţa
liderilor oraşului său, s-a întors ca să-i conducă în lupta împotriva duşmanilor lor. A
câştigat o mare victorie, dar a făcut atunci o jurământ de a sacrifica primul lucru care-i va
ieşi în cale când se va întoarce de la bătălie. Singura sa fiică i-a ieşit în întâmpinare, iar el
şi-a ţinut jurământul nesăbuit!
 David a fost un om după inima lui Dumnezeu, care a avut o credinţă deosebită chiar din
adolescenţă, atunci când l-a înfrânt pe uriaşul Goliat. Dar mai târziu, el a comis adulter şi
crimă pentru a-şi ascunde faptele.
 Chiar şi Samuel, chiar dacă a fost un om deosebit al lui Dumnezeu, el nu a reuşit să-şi
crească fii ca să asculte de Dumnezeu (1 Sam.8:1-3).
Samuel este socotit ca fiind primul dintre profeţi şi astfel el împreună cu termenul de „profeţi”
acoperă toţi profeţii până la Maleahi.
Ca şi concluzii:
 Per total, ca şi grup, ei toţi au vorbit Adevărul lui Dumnezeu şi au suferit pentru asta!
Dar, dacă punem totul în cumpănă, ea va înclina spre faptul că mulţi din aceştia au avut
defecte serioase şi TOTUŞI Dumnezeu i-a folosit pentru că ei s-au încrezut în El în
situaţiile dificile.
 Asta nu ar trebui să fie o scuză pentru noi de a considera păcatul în mod uşuratic,
neserios! Noi trebuie să confruntăm păcatul, să trăim o viaţă de sfinţire prin pocăinţă şi
fapte vrednice de pocăinţă, astfel maturizându-ne.
 Aceste exemple trebuie să fie O ÎNCURAJARE pentru fiecare din noi că Dumnezeu
foloseşte oameni imperfecţi, dar care, la un moment dat, se încred în El.
 Astfel, deşi nu trebuie să ne scuzăm păcatele, nu trebuie să aşteptăm până vom fi
perfecţi pentru a-L sluji pe Dumnezeu!
Acesta este un beneficiu al Bibliei şi al biografiilor creştine. Dacă biografia este scrisă
bine, ea nu va portretiza persoana respectivă ca fiind perfectă, ci îţi va permite să-i vezi

3. imperfecţiunile, imaturităţile şi lipsurile, dar va scoate în evidenţă faptul că „prin credinţă” a
realizat lucruri măreţe pentru Dumnezeu!
Ex: William Carey, „părintele misiunii moderne” a avut o soţie analfabetă care în mod
dispreţuitor a refuzat să meargă cu el în India. El avea de gând să meargă fără ea, dar plecarea
sa a întârziat datorită unor probleme. Cel cu care plecase, când s-au întors acasă, a vorbit cu
soţia sa şi a învinovăţit-o, avertizând-o că dacă nu va merge cu soţul ei, familia ei se va
destrăma şi acest lucru îl va regreta toată viaţa! (Mary Drewery, William Carey [Zondervan], p.
52). Astfel ea a mers de frică cu ei, numai ca să fie plină de amărăciune şi nefericită şi până la
urmă şi-a pierdut minţile în India. William însuşi a fost prea indulgent cu copiii săi, ne
disciplinându-i (Ruth Tucker, From Jerusalem to Irian Jaya [Zondervan], p. 119). După 7 ani de
muncă în India, Carey nu a avea nici un convertit indian. Totuşi, Dumnezeu avea să-l folosească
în India într-un mod extraordinar, în ciuda slăbiciunilor şi greşelilor sale.
b) Credinţa ne face capabili de lucruri care au ca singură explicaţie puterea lui
Dumnezeu! (vs.33-35a)
„33 Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat
gurile leilor, 34 au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au
fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe. 35 Femeile şi-au primit înapoi pe
morţii lor înviaţi;”
Majoritatea lucrurilor descrise aici sunt uimitoare… minuni!... poate cu excepţia „au făcut
dreptate” şi „au căpătate făgăduinţe”, dar ne amintim şi aici exemple care nu sunt altceva decât
minuni (ex.războaie cucerite miraculos (Avraam cu Lot); Sara a născut la 90 de ani)
 Dar cum se întâmplă aceste lucruri? Cum sunt posibile?
Isus ne spune „…despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic!” (Ioan 15:5)
 Astfel CREDINŢA recunoaşte slăbiciunea noastră, dar în acelaşi timp, se bazează şi
acţionează pe puterea lui Dumnezeu!
Apostolul Pavel, care la „suprafaţă” ar părea cel mai calificat pentru a face lucruri extraordinare,
mărturiseşte: „Nu că noi, prin noi înşine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi.
Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu…” (2 Cor.3:5)
Puţin mai departe, Pavel explică: „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca
această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi.” (2 Cor.4:7)
Fiecare creştin care a realizat lucruri măreţe pentru Dumnezeu a ştiut acest adevăr!
 Robert Morrison, un pionier al misiunarismului în China, a fost odată întrebat „Chiar te
aştepţi să ai un impact mare în această ţară uriaşă?” El a răspuns: „Nu domnule, dar mă
aştept ca Dumnezeu să o facă!”
 Despre George Muller, biograful său a spus „Nimic nu este mai remarcabil în viaţa lui
George Muller, până în ultima sa zi de viaţă, decât acest faptul că el s-a bazat pe
Dumnezeu atât de mult încât el se considera nimic şi Dumnezeu era totul!” (A. T. Pierson,
George Muller of Bristol, p. 112).
 Hudson Taylor, marele misionar al Chinei, a spus „Toţi uriaşii lui Dumnezeu au fost
oameni slabi care au făcut lucruri măreţe pentru Dumnezeu pentru că au considerat că
Dumnezeu era cu ei!”
 William Carey a fost un cizmar (un cârpaci, cum spunea despre sine). Pe vremea sa,
oamenii din biserică credeau că „Marea Trimitere” fusese dată numai apostolilor, astfel ei
nu aveau nicio viziune pentru „convertirea păgânilor”. Dar Carey a venit cu ideea
revoluţionară că misiunea externă este responsabilitatea principală a bisericii. El a scris o
carte ce promova această teză şi a vorbit unui grup de slujitori, provocându-i la această

4. lucrare. În acea prezentare, el a rostiti cuvintele foarte cunoscute astăzi: „Aşteaptă lucruri
mare de la Dumnezeu şi încearcă lucruri mari pentru Dumnezeu!” Lucrarea pe care el a
întemeiat-o în India a fost încercată de mari probleme, una dintre ele fiind un asociat care
nu a administrat bine fondurile misiunii şi au ajuns să aibă mari duşmani datorită datoriilor
neplătite. Carey a avut şi probleme de familie. Totuşi, în timpul anilor de slujire a sa în
India, Carey a tradus Biblia în 3 limbi, a condus şi editat traducerea Bibliei în 36 de limbi, a
alcătuit un dicţionar Bengalez-Englez, a pionierat reforma socială, a plantat biserici, a
adus ajutor medical, a fondat Societatea de Agricultură şi Horticultură din India, a fondat o
facultate şi alte şcoli şi a slujit ca profesor de sanscrită şi bengaleză şi altă limbă (marathi).
El a fost un cârpaci de pantofi slab, făcut tare „prin credinţă” de Dumnezeul atotputernic!
Întrebări pentru fiecare din noi:
 Care sunt lucrurile din viaţa ta care depăşesc capacităţile tale (zona ta de expertiză
sau confort) pentru care trebuie să te încrezi în Dumnezeu?
 Eşti gata să te încrezi în Dumnezeu, pentru ca atunci când vei face ceva, nu va fi altă
explicaţie la ceea ce ai realizat, decât puterea lui Dumnezeu?
o Credinţa implică riscul de a te pune în situaţii în care, dacă Dumnezeu nu
intervine, „o vei da în bară” rău de tot!
o Asta nu înseamnă că noi trebuie să stăm degeaba… fără să ne facem partea, să
ne pregătim, să planificăm. Dar, după (şi în timp ce) ne pregătim şi planifică, trebuie
să ne rugăm: „Doamne, dacă Tu nu lucrezi, tot ce facem va fi un mare eşec!” Ca şi
Petru când a păşit din barcă pe ape, trebuie să fim siguri că dacă nu ne ţine
Dumnezeu, sigur ne vom duce la fund!
 Să înţelegem că trebuie să facem paşi concreţi ai credinţei! Înainte de a plonja în
acţiuni mari ale credinţei (să cucerim lumea arabă pt Cristos!), să începem cu paşi mici şi
personali:
o Oamenii credinţei „au cucerit ei împărăţii” – tu ţi-ai înfrânt mânia, mândria sau
poftele prin puterea lui Dumnezeu???
o Oamenii credinţei „au făcut dreptate” – tu ţi-ai aplicat credinţa la locul tău de
muncă? Faptele tale reflectă integritate şi onestitate???
o Oamenii credinţei „au căpătat făgăduinţe” – tu te încrezi în promisiunile lui
Dumnezeu pentru problemele pe care le ai în viaţa ta şi a familiei tale?
Deci…învăţăm aici că uneori Dumnezeu îi binecuvântează pe cei care se încred în El cu
rezultate extraordinare! … chiar dacă au defecte serioase, Dumnezeu face minuni prin ei!
Dar, mai departe, învăţăm un al 2-lea adevăr despre credinţa autentică:
2. Dumnezeu binecuvântează pe cei care se încred în El cu PUTERE să îndure
persecuţii oribile, fără ezitare (vs.35b-38).
„Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi” – am zice că nu este nimic mai spectaculos
decât acest lucru!
Totuşi, autorul merge mai departe, fără ezitare şi continuă descrierea credinţei autentice:
„35b unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se
dădea, şi au fost chinuiţi. 36 Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare; 37 au fost
ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferăstrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi
cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi – 38 ei, de care lumea nu era
vrednică – au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.”

5. Când citim aceste versete, îţi vine să spui: „Oamenii aceştia trebuie să fi avut probleme cu
credinţa, nu?” Dar, în versetul următor (vs.39) ni se spune imediat „Toţi aceştia… au fost lăudaţi
pentru credinţa lor…”
 Aceşti oameni au fost „oameni ai credinţei” (eroi) la fel ca şi ceilalţi!
 De fapt am putea spune că aceşti din urmă au avut o credinţă mai mare, pentru că nu
este uşor să te încrezi în Dumnezeu când eşti biciuit, omorât cu pietre, tăiat în două cu
ferestrăul… decât atunci când vezi cum zidurile Ierihonului cad singure şi când morţii
înviază!
Trebuie să recunoaştem că ne-am înscrie cu toţii în prima listă de „oameni ai credinţei”, dar
trebuie să înţelegem că uneori, Dumnezeu nu vrea să intervină în mod spectaculos, ci să ne dea
har şi putere să răbdăm şi să trecem prin îmcercări copleşitoare.
2 Cor. 12:9-10
„9 Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută
desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui
Cristos să rămână în mine. 10 De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în
strâmtorări, pentru Cristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.”
Cu privire la cei descrişi în aceste versete, majoritatea se găsesc în Biblie, dar avem şi câteva
excepţii:
 „tăiaţi în două cu ferăstrăul” - tradiţia spune că regele Manase l-a omorât pe profetul
Isaia, tăindu-l în două cu ferăstrăul. (Philip Hughes, A Commentary on the Epistle to the
Hebrews, p. 514).
 Cei care „n-au vrut să primească izbăvirea” – poate fi o referinţă la 2 incidente din
timpul domniei pline de teroare a lui Antiohie Epifanul (menţionat în cartea apocrifă 2
Macabei 6 şi 7).
Astfel, învăţăm că Dumnezeu ne poate trece şi prin astfel de experienţe ale credinţei, unde
Dumnezeu nu va interveni în mod miraculos în necazurile şi persecuţiile credinţei noastre, ci
doar ne va da putere şi har să le îndurăm.
 Înţelegem astfel cuvinte ap. Pavel către Filipeni:
„…vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El” (Fil.1:29)
 Exemplul nostru este însuşi Isus Cristos:
„3 Uitaţi-vă, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de
mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele
voastre. 4 Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului”.
 Însă ne-am ales o identitate unică, un neam deosebit: „ei, de care lumea nu era
vrednică!” (vs.11:38).
În ultimele două versete din acest capitol mai învăţăm un al 3-lea adevăr despre credinţă:
3. Dumnezeu va binecuvânta pe cei care se încred în El cu răsplăţi veşnice
(vs.11:39-40).
„39 Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese
făgăduit; 40 pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la
desăvârşire fără noi.”
 „Toţi aceştia” se referă la toţi cei descrişi din vs.32 – „au primit aprobarea” sau
„mărturia” că sunt plăcuţi lui Dumnezeu, asemenea lui Enoh (Evrei 11:5)
 „totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit” – la ce se referă aici?
o Avraam primise pe Isaac, fiul promisiunii (11:17); alţii au primit promisiuni (11:33).

6. o Dar niciunul dintre ei nu au primit PROMISIUNEA – pe Cristos! Ei, cei din
Vechiul Testament, doar l-au văzut de departe, în imagini şi „umbre”, dar noi îl
vedem clar prezentat în Noul Testament.
 „ceva mai bun pentru noi” – este deci referinţa la Isus Cristos – de la începutul
acestei cărţi/epistole, aceasta este tema – Cristos este mai bun decât toate!
o Cristos este Noul Legământ, în sângele Lui. Vechiul legământ, cu jertfele sale
nu ne putea face „desăvârşiţi” (Evr.10:1), dar în Noul Legământ „am fost sfinţiţi,
şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos o dată pentru totdeauna.” (Evr. 10:10)
o Cei din V.T. au fost mântuiţi, dar mântuirea lor avea să fie completă la cruce, prin
jertfa perfectă a lui Isus Cristos!
Totuşi, deşi noi avem promisiunea lui Cristos, noi nu avem experienţa deplină a gloriei lui în cer.
Astfel, ca şi cei din vechime, trebuie să trăim prin credinţă, aşteptând descoperirea deplină la
revenirea lui Isus Cristos în slava Sa. Trebuie să fim gata să îndurăm orice, având ochii aţintiţi la
exemplul nostru, Isus – Evrei 12:1-2
„Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică
şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. 2 Să
ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I
era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui
Dumnezeu.”
Concluzii practice:
1) Credinţa este gata să sacrifice comfortul prezent pentru răsplăţile viitoare.
Credinţa realizează că viaţa aceasta este foarte scurtă în comparaţie cu veşnicia.
„Căci întristările noastre uşoare, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate
veşnică de slavă.” (2 Cor. 4:17).
 în cazul lui Pavel, „întristările uşoare” erau „osteneli, temniţe, lovituri fără număr;
primejdii de moarte; de cinci patruzeci de lovituri fără una; de trei ori bătut cu nuiele; o
dată împroşcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia; o noapte şi o zi în adâncul mării.
(2 Cor. 11:23-27)
 Când experimentezi astfel de lucruri, cum reacţionezi?
2) Credinţa trăieşte cu ochii la Dumnezeu, nu la oameni sau lucruri.
Credincioşii menţionaţi în Evrei 11, au îndrurat batjocuri, bătăi, închisori şi chiar moartea, pentru
că atenţia lor era la Dumnezeu, nu la oameni sau lucruri. Ei priveau la veşnicie, nu la „aburul”
vieţii pe pământ.
3) Credinţa se bazează şi-L ascultă pe Dumnezeu, lăsând rezultatele în mâna Lui.
Unii se încred şi-L ascultă pe Dumnezeu, iar El face lucruri extraordinare. Alţii se încred şi-L
ascultă pe Dumnezeu, iar El le dă putere să îndure încercări groaznice, chiar şi moartea (ex. lui
Brâncoveanu). Diferenţa nu este nici în oameni, nici în credinţa lor, ci în planurile suverane ale
lui Dumnezeu din fiecare situaţie.
4) Credincioşia faţă de Isus Cristos contează mai mult decât orice, chiar şi decât viaţa însăşi.
Încrederea în Dumnezeu este ceea ce trebuie să ne rămână mereu, indiferent prin ce trecem,
pentru ca într-o zi să auzim cuvintele lui „Bine ai făcut, rob bun şi credincios! Intră în bucuria
Stăpânului tău.” (Matei 24:21)
Exemplul lui Constantin Brâncoveanu (1654-1714)
„Odată cu Brâncovanul au pierit cei patru feciori ai lui, cărora el le-a grăit astfel în ora morții: „Iată, toate avuțiile și orice am avut,
am pierdut! Să nu ne pierdem încai sufletele... Stați tare și bărbătește, dragii mei! să nu băgați seamă de moarte. Priviți la
Cristos, Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit. Credeți tare întru aceasta și nu vă mișcați,
nici vă clătiți din credința voastră pentru viața și lumea aceasta...”. Acestea zicând el, porunci împăratul de le tăiară capetele, întâi
ale feciorilor, începând de la cel mai tânăr, și mai pe urmă a tăiat capul lui Constantin Brâncovanu, și aruncară trupurile în
mare...” - Gheorghe Șincai – „Cronica românilor și a mai multor neamuri”