Documentul subliniază că dragostea reciprocă este semnul distinctiv al creștinilor, așa cum a dorit Isus pentru comunitatea sa. De asemenea, se reflectează asupra importanței mărturiei de viață ca formă de evanghelizare, mai degrabă decât prin prozelitism sau apărarea strictă a valorilor morale. În final, se propune ca, prin practicare unității și iubirii, creștinii să devină o forță de transformare în societate.

1. Cuvântul Vieţii OOctombriectombrie 20152015
Comentariu de
Pr. Fabio Ciardi OMI
«După aceasta vor
recunoaşte toţi că sunteţi
discipolii mei: dacă aveţi
dragoste unii faţă de
alţii»
(In 13, 35).

2. O scriere minunată din primele secole ale cre tinismului,ș
„Scrisoarea către Diognet” scoate în evindenţă faptul că
Este semnul distinctiv, semnul de recunoa tere,ș
caracteristica tipică a creştinului. Sau cel puţin ar trebui să
fie, pentru că Isus astfel şi-a dorit să fie comunitatea sa.
-----

3. «creştinii nu sunt diferiţi de ceilal i nici datorită averii, niciț
datorită modului de a vorbi, nici datorită formei îmbrăcăminţii lor.
De fapt, nu locuiesc în ora e speciale, nu folosesc un limbajș
straniu şi nu adoptă un stil de viaţă aparte».

4. Sunt persoane normale, ca toate celelalte. Şi cu toate
acestea păstrează un secret care le permite
să marcheze profund societatea,
devenind sufletul acesteia (cf. cap. 5-6).

5. Este un secret pe care Isus l-a încredin at discipolilor săiț
cu pu in timp înainte de a muri.ț

6. Asemenea înţelep ilor antici ai Israelului, asemenea unuiț
tată în fa a fiului, la fel i el, Maestrul în elepciunii aț ș ț
lăsat ca moştenire arta de a şti cum să-ţi trăieşti viaţa
şi cum să o trăieşti bine.

7. A învăţat-o direct de la Tatăl: «Tot ceea ce am auzit de la
Tatăl meu v-am făcut cunoscut» (In 15,15)
şi era rodul experien ei sale cu El.ț

8. Aceasta constă în a avea dragoste unii faţă de alţii.
Aceasta este ultima sa voin ă, testamentul său, via a dinț ț
cer adusă pe pământ, pe care o împărtă e te cu noi caș ș
să devină însă i via a noastră.ș ț

9. Vrea ca aceasta să fie identitatea discipolilor săi, să fie
recunoscu i ca atare prin iubirea reciprocă:ț

10. «După aceasta vor recunoaşte toţi că sunteţi discipolii
mei: dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii».

11. Discipolii lui Isus sunt recunoscuţi datorită iubirii lor reciproce?

12. «Istoria Bisericii este o istorie de sfinţenie»
a scris Ioan Paul al II-lea.

13. Cu toate acestea, «înregistrează i întâmplări, nu pu ineș ț
la număr, care constituie o contra-mărturie în privinţa
cre tinismuluiș » (Incarnationis Mysterium, 11).

14. În numele lui Isus, timp de secole, cre tinii s-au luptat înș
războaie fără sfârşit i continuă să fie dezbina i între ei. Existăș ț
încă persoane care îi asociază pe creştini cu Cruciadele, cu
tribunalele Inchizi iei sau îi văd ca pe cei care apără până laț
capăt o morală antică, se opun progresului tiin ific.ș ț

15. Nu se întâmpla la fel cu primii cre tini din comunitateaș
care se nă tea la Ierusalim. Persoanele erau admirateș
datorită comuniunii bunurilor pe care ei o trăiau, datorită
unităţii care domnea, «bucuriei i simplită ii inimiiș ț » care
îi caracteriza (cf. Fp 2,46).

16. «Poporul îi exalta», citim tot în Faptele Apostolilor, cu
consecinţa că în fiecare zi «cre tea numărul bărba ilor iș ț ș
al femeilor care credeau în Domnul» (Fp 5,13-14).
Mărturia de via ă a comunită ii avea o mare capacitateț ț
de atrac ie.ț

17. Oare de ce astăzi nu suntem cunoscu i ca aceia care suntț
caracterizaţi prin dragoste?
Ce am făcut din porunca lui Isus?

18. «După aceasta vor recunoaşte toţi că sunteţi discipolii
mei: dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii».

19. În mod tradi ional, luna octombrie, în mediul catolic, esteț
dedicată „misiunii”, reflec iei asupra mandatului lui Isusț
de a merge în lumea întreagă i de a vesti Evanghelia,ș
asupra rugăciunii i spre sus inerea tuturor celor care seș ț
află în prima linie.

20. Acest Cuvânt al Vieţii poate fi un ajutor pentru toţi ca să
reînsufle im dimensiunea fundamentală a oricărei vestiriț
evanghelice. Nu este vorba de a impune o credin ă, de a faceț
prozelitism, de a ajuta săracii în mod interesat ca să se
convertească.

21. Nu este nicidecum sau în primul rând o apărare exigentă
a valorilor morale ori luarea de pozi ie cu hotărâre înț
fa a nedreptă ilor şi a războaielor, deşi acesteț ț
manifestări sunt o datorie de la care
cre tinul nu se poate sustrage.ș

22. Înainte de toate, vestirea mesajului creştin este o
mărturie de via ă pe care discipolul lui Isus trebuie să oț
ofere personal: «Omul contemporan ascultă mai bucuros
pe cei care dau mărturie, decât pe cei care sunt
învăţători» (Evangelii nuntiandi, 41).
Giudice Livatino .
(italian),
ucis de către
mafie

23. Chiar i cei care sunt ostili Bisericii, adesea sunt mi catiș ș
de exemplul celor care î i dedică via a persoanelorș ț
bolnave, celor săraci, i care sunt gata să- i părăseascăș ș
ţara pentru a merge în locurile de conflict ca să ofere
ajutor i o apropiere fa ă de cei care sunt cei din urmă.ș ț

24. Însă, înainte de toate, mărturia pe care Isus o cere este
aceea a unei întregi comunită i care să arate adevărulț
Evangheliei. Aceasta trebuie să arate că via a pe care Isusț
a adus-o poate cu adevărat să dea naştere unei societă iț
noi, în care se trăiesc legături de fraternitate autentice, de
ajutor i de slujire reciprocă, o aten ie a comunităţii fa ăș ț ț
de persoanele cele mai fragile i mai nevoiaşe.ș

25. Via a Bisericii a cunoscut mărturii precum satele pentruț
autohtoni construite de franciscani i de iezui i înș ț
America de Sud sau mănăstirile cu satele care luau
naştere în jurul lor.

26. i astăzi comunită i şi mi cări ecleziale dau via ăȘ ț ș ț
oră elelor de mărturie în care se pot vedea semnele uneiș
societă i noi, rodul vie ii evanghelice, al iubirii reciproce.ț ț

27. «După aceasta vor recunoaşte toţi că sunteţi discipolii
mei: dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii».

28. Fără a ne îndepărta prea mult de locurile în care trăim iș
de persoanele pe care le cunoaştem, dacă punem în
practică acea unitate voită de Isus pentru care El şi-a
dat via a, am putea crea un mod de a trăi alternativ şiț
de a semăna în jurul nostru
germeni de speran ă i de via ă nouă.ț ș ț

29. O familie care îşi reînnoie te zi de zi voin a de a trăiș ț
concret în iubirea reciprocă poate să devină o rază de
lumină în indiferen a reciprocă a celor care locuiesc înț
acela i bloc sau în împrejurimi.ș

30. „O celulă de ambient”, ori două sau trei persoane care se pun de acord
pentru a actualiza cu radicalitate exigenţele Evangheliei în propriul
ambient de muncă, la coală, în birourile de la sindicat,ș
în birourile administrative, într-o închisoare,
va putea rupe logica luptei pentru putere şi să creeze
o atmosferă de colaborare şi favorizarea naşterii
unei fraternităţi nesperate.

31. Nu procedau la fel primii cre tini în timpul Imperiului Roman?ș
Oare nu în acest fel au dat mai departe noutatea
transformatoare a creştinismului?

32. Astăzi noi suntem „primii cre tini”, chemaţi, asemenea lor, să neș
iertăm, să ne vedem mereu „cu ochi noi”, să ne ajutăm; într-un
cuvânt, să ne iubim cu intensitatea cu care Isus ne-a iubit, convinşi
fiind că prezen a sa în mijlocul nostru are forţa de a-i implica şi peț
ceilal i în logica divină a iubirii.ț

33. «După aceasta vor
recunoaşte toţi că sunteţi
discipolii mei: dacă aveţi
dragoste unii faţă de alţii»
(In 13, 35).