SlideShare a Scribd company logo
DESPRE LIMBA MATERNĂ
CULEGERE DE CITATE
Prof. BENZAR VALENTINA IOANA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ȘTIUCA, JUD. TIMIȘ
Argument
 ,,Limba maternă... O cunoaştem, o vorbim, dar oare ne-am gândit noi,
vreodată, ce este limba maternă? Putem spune că nu există nimic mai de
preţ pentru un popor decât graiul matern, întrucât acesta este plămânul
prin care respiră întregul neam şi suflarea în care se contopeşte sufletul
națiunii.”
 Calitatea de nepreţuit a graiului matern se explică prin pasul lui de a oglindi
întreaga istorie a neamului, cu toate bucuriile şi tristeţile lui, victoriile şi
înfrângerile trăite, visele realizate şi speranţele spulberate. Da, aşa este. În
graiul matern se ascunde amintirea trecutului nostru, zestrea noastră
strămoşească, a originilor cu care suntem înfrăţiţi încă de la naştere. Iată de
ce oamenii au calificat dintotdeauna limba maternă drept o comoară,
care nu are preţ de vânzare sau cumpărare, dar, în schimb, poate fi
moştenită, păstrată şi cultivată cu sfinţenie
Iată ce au gândit oamenii de cultură
despre limba maternă
Reproducem câteva cugetări din caietele de creaţie
ale lui Mihai Eminescu despre limba maternă:
 ,,Limba este organul prin care neamul îşi cunoaşte fiinţa sa
proprie, organul prin care acest neam moşteneşte avutul intelectual
şi istoric al strămoşilor lui.”
 ,,Dar pe cât timp studiul principal al unei şcoale rurale sau primare
e limba românească, ea este totodată organul prin care neamul îşi
cunoaşte fiinţa sa proprie, organul prin care acest neam moşteneşte
avutul intelectual şi istoric al strămoşilor lui. Copilul nu învaţă
numai a vorbi corect, el învaţă a gândi şi a simţi româneşte. ”
 ,,Cine ştie limba română are calea deschisă la tezaurul intelectual
al limbilor romanice moderne, are în fine cheia la limba latină, la
civilizaţia antică.”
Din culegerea de citate despre limba maternă a scriitoarei Maria Filipoiu
 Referinţă Bibliografică
Limba maternă în citate/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 3 septembrie 2021
*Limba maternă este disciplina prin intermediul căreia se asimilează
toate cunoștințele celorlalte discipline.
* Fiecare literatură naţională formează focarul spiritului naţional, unde
concurg toate razele din toate direcţiunile vieţii spirituale, ea arată
nivelul vieţii publice spirituale.
* Nu noi suntem stăpânii limbei, ci limba e stăpâna noastră.
* Limba strămoşească e o muzică.
*Limba este grafia semnelor prin care membrii aceluiaşi popor se
recunosc și generează sentimente de fraternitate, ce îi leagă în relații de
colaborare, ca frați ai aceleiași mame – limba maternă.
*Dragostea de limba maternă este respectul pentru tezaurul moștenit în
istoria literară și contribuția la creșterea valorii lui.
*Graiul este sufletul neamului și rădăcinile strămoșilor pe pământul
patriei.
*Limba maternă este identitatea de grai a fiecărui cetățean, iar cititul este
sportul minții care îmbogățește vocabularul pentru vorbirea corectă.
*Limba maternă reprezintă leagănul vieții, în care omul ascultă cântecele de
iubire și de dor, doinele de jale din baladele poporului și ritualurile
bocitoarelor la despărțirea de lumea celor vii, dar cele mai răsunătoare
cântări sunt colindele, cântecele patriotice și cântările biblice.
*Îmi iubesc toți frații de limbă maternă și nem,
De când nectarul cuvintelor din cărți culegeam!
*Limba maternă e arta vorbirii, prin care dezvoltă logica desăvârșirii
artistice în actul creativ.
*Limba este dialectul din sufletul neamului, unde se întâlnesc idei,
sentimente și cugetări, pentru coabitare și rezonare spirituală.
*Limba este altarul în jurul căruia se adună conaționalii, pentru a primi
împreună – Euharistia – taina sfântă a credinței moștenită odată cu limba
maternă.
*A vorbi despre limba română este ca o spovedanie a sufletului în fața
altarului Patriei, pentru a mărturisi atitudinea față de truditorii care au
cultivat pe ogorul neamului, dragostea de graiul românesc.
*Limba maternă este instrumentul didactic și pedagogic prin care sunt
instruiți și educați toți membrii unei comunități sociale de aceeași etnie
 Vasile Alecsandri spunea despre limba română că
este :
„tezaurul cel mai preţios pe care-l moştenesc copiii
de la părinţi, depozitul sacru lăsat de generaţiile
trecute.”
 Nichita Stănescu spunea :
„A vorbi despre limba în care gândeşti este ca o zi de
sărbătoare. Frumuseţea lucrurilor concrete nu poate fi
exprimată decât în limba română. Ce patrie minunată este
această limbă! Ce nuanţă aparte îmi dau seama că ea o
are! Această observaţie, această relevaţie am avut-o abia
atunci când am învăţat o altă limbă.”
Limba română, cu toată diversitatea, bogăţia şi forta sa
expresivă, n-a aşteptat însă o anume zi pentru a fi
sărbătorită, marii gânditori, scriitori şi poeţi au celebrat-o
prin toate scrierile lor sau au cântat-o în ode, iar
înţelepciunea populară s-a exprimat despre limba noastră
strămoşească cu haz şi har în proverbe şi zicători:
„Limba dulce mult aduce”.
„Limba ta e capul tău”.
„Limba îndulceşte, limba amăreşte“. ,
În loc de concluzii
 Am zice că fiecare om crede că limba maternă e cea mai scumpă, cea mai frumoasă. Drept confirmare a
acestui gând pot fi versurile lui Victor Teleucă:
„Mai dulce şi mai bună decât toate
E pentru mine limba mea
Şi pentru tine limba ta,
Şi pentru dânsul limba lui,
O altă limbă mai frumoasă nu-i
Din care omul cântecul îşi scoate”.
 Să păstrăm, să iubim, să respectăm limba e datoria fiecăruia dintre noi atât timp cât pretindem că suntem
o părticică dintr-un popor, căci avem o limbă căreia îi suntem devotaţi cu tot sufletul.
 Dar toate limbile trebuie să fie egale şi preţuite la fel, la acelaşi nivel în viaţa de toate zilele

More Related Content

What's hot

Ion Druță viața și activitatea
Ion Druță viața și activitateaIon Druță viața și activitatea
Ion Druță viața și activitatea
biografiielectronice
 
Revista Limba noastra.pptx
Revista Limba noastra.pptxRevista Limba noastra.pptx
Revista Limba noastra.pptx
NinaMitelea
 
Caracterizarea de personaj - TIPOLOGII
Caracterizarea de personaj - TIPOLOGIICaracterizarea de personaj - TIPOLOGII
Caracterizarea de personaj - TIPOLOGII
Daniela Munca-Aftenev
 
Eugen Doga poet al muzicii
Eugen Doga poet al muziciiEugen Doga poet al muzicii
Eugen Doga poet al muzicii
Biblioteca Ialoveni Petre Stefanuca
 
Prezentare de carte.pptx
Prezentare de carte.pptxPrezentare de carte.pptx
Prezentare de carte.pptx
MiaAim2
 
Grigore Vieru - Poet al neamului
Grigore Vieru - Poet al neamuluiGrigore Vieru - Poet al neamului
Grigore Vieru - Poet al neamului
dalex4c
 
Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasici
Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasiciDiversitate tematică și stilistică în opera marilor clasici
Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasici
Cristiana Temelie
 
Ziua drapelului
Ziua drapeluluiZiua drapelului
Ziua drapeluluidalex4c
 
Atelierul de scriere.pptx
Atelierul de scriere.pptxAtelierul de scriere.pptx
Atelierul de scriere.pptx
Daniela Munca-Aftenev
 
Obiceiuri si traditii de Sf. Pasti
Obiceiuri si traditii de Sf. PastiObiceiuri si traditii de Sf. Pasti
Obiceiuri si traditii de Sf. PastiIonelia Serban
 
Atelierul-de-lectură.pptx
Atelierul-de-lectură.pptxAtelierul-de-lectură.pptx
Atelierul-de-lectură.pptx
Daniela Munca-Aftenev
 
Studiu de caz latinitate si dacism
Studiu de caz latinitate si dacismStudiu de caz latinitate si dacism
Studiu de caz latinitate si dacismSilivestru Catalin
 
Desene dupa poeziile lui eminescu
Desene dupa poeziile lui eminescuDesene dupa poeziile lui eminescu
Desene dupa poeziile lui eminescuBiblioteci Bihorene
 
Lecția de tip atelier.pptx
Lecția de tip atelier.pptxLecția de tip atelier.pptx
Lecția de tip atelier.pptx
DanielaMuncaAftenev
 
Moldova independentă
Moldova independentăMoldova independentă
Moldova independentă
Biblioteca Drept
 
Metode interactive (lim. lit. rom)
Metode interactive (lim. lit. rom)Metode interactive (lim. lit. rom)
Metode interactive (lim. lit. rom)Mary Dulits
 
Statul dac sub conducerea lui burebista
Statul dac sub conducerea lui burebistaStatul dac sub conducerea lui burebista
Statul dac sub conducerea lui burebista
Rodica Antocica
 
What's hot (20)

Ion Druță viața și activitatea
Ion Druță viața și activitateaIon Druță viața și activitatea
Ion Druță viața și activitatea
 
Revista Limba noastra.pptx
Revista Limba noastra.pptxRevista Limba noastra.pptx
Revista Limba noastra.pptx
 
1 septembrie matineu
1 septembrie matineu1 septembrie matineu
1 septembrie matineu
 
Caracterizarea de personaj - TIPOLOGII
Caracterizarea de personaj - TIPOLOGIICaracterizarea de personaj - TIPOLOGII
Caracterizarea de personaj - TIPOLOGII
 
Eugen Doga poet al muzicii
Eugen Doga poet al muziciiEugen Doga poet al muzicii
Eugen Doga poet al muzicii
 
Prezentare de carte.pptx
Prezentare de carte.pptxPrezentare de carte.pptx
Prezentare de carte.pptx
 
Grigore Vieru - Poet al neamului
Grigore Vieru - Poet al neamuluiGrigore Vieru - Poet al neamului
Grigore Vieru - Poet al neamului
 
Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasici
Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasiciDiversitate tematică și stilistică în opera marilor clasici
Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasici
 
Ziua drapelului
Ziua drapeluluiZiua drapelului
Ziua drapelului
 
Atelierul de scriere.pptx
Atelierul de scriere.pptxAtelierul de scriere.pptx
Atelierul de scriere.pptx
 
2014 a venit_craciunul_
2014 a venit_craciunul_2014 a venit_craciunul_
2014 a venit_craciunul_
 
Obiceiuri si traditii de Sf. Pasti
Obiceiuri si traditii de Sf. PastiObiceiuri si traditii de Sf. Pasti
Obiceiuri si traditii de Sf. Pasti
 
Mihaieminescu Proiect
Mihaieminescu ProiectMihaieminescu Proiect
Mihaieminescu Proiect
 
Atelierul-de-lectură.pptx
Atelierul-de-lectură.pptxAtelierul-de-lectură.pptx
Atelierul-de-lectură.pptx
 
Studiu de caz latinitate si dacism
Studiu de caz latinitate si dacismStudiu de caz latinitate si dacism
Studiu de caz latinitate si dacism
 
Desene dupa poeziile lui eminescu
Desene dupa poeziile lui eminescuDesene dupa poeziile lui eminescu
Desene dupa poeziile lui eminescu
 
Lecția de tip atelier.pptx
Lecția de tip atelier.pptxLecția de tip atelier.pptx
Lecția de tip atelier.pptx
 
Moldova independentă
Moldova independentăMoldova independentă
Moldova independentă
 
Metode interactive (lim. lit. rom)
Metode interactive (lim. lit. rom)Metode interactive (lim. lit. rom)
Metode interactive (lim. lit. rom)
 
Statul dac sub conducerea lui burebista
Statul dac sub conducerea lui burebistaStatul dac sub conducerea lui burebista
Statul dac sub conducerea lui burebista
 
Similar to Citate despre limba maternă

revistalimbanoastra-221122155003-9f85a668.pptx
revistalimbanoastra-221122155003-9f85a668.pptxrevistalimbanoastra-221122155003-9f85a668.pptx
revistalimbanoastra-221122155003-9f85a668.pptx
NinaMitelea
 
Revista Limba noastra1.pptx
Revista Limba noastra1.pptxRevista Limba noastra1.pptx
Revista Limba noastra1.pptx
MariaChircu1
 
Revista Limba noastra.pptx
Revista Limba noastra.pptxRevista Limba noastra.pptx
Revista Limba noastra.pptx
NinaMitelea
 
Revista Limba noastra.pptx
Revista Limba noastra.pptxRevista Limba noastra.pptx
Revista Limba noastra.pptx
MariaChircu1
 
Antologie de poezie 2013 - ZIUA LIMBII ROMÂNE
Antologie de poezie 2013 - ZIUA LIMBII ROMÂNE Antologie de poezie 2013 - ZIUA LIMBII ROMÂNE
Antologie de poezie 2013 - ZIUA LIMBII ROMÂNE
Emanuel Pope
 
„PÂNĂ LA EMINESCU ȘI DE LA EL SPRE NOI”
„PÂNĂ LA EMINESCU ȘI DE LA EL SPRE NOI”„PÂNĂ LA EMINESCU ȘI DE LA EL SPRE NOI”
„PÂNĂ LA EMINESCU ȘI DE LA EL SPRE NOI”
Emanuel Pope
 
31 august - Sărbătoarea naţională „Limba noastră”
31 august -  Sărbătoarea naţională „Limba noastră”31 august -  Sărbătoarea naţională „Limba noastră”
31 august - Sărbătoarea naţională „Limba noastră”
Biblioteca Drept
 
” Limba noastră” de A.Mateevici. Mesajul textului.
” Limba noastră” de A.Mateevici. Mesajul textului.” Limba noastră” de A.Mateevici. Mesajul textului.
” Limba noastră” de A.Mateevici. Mesajul textului.
Corinaurcanu1
 
Prezentare1 (1).pptx
Prezentare1 (1).pptxPrezentare1 (1).pptx
Prezentare1 (1).pptx
Dumitru Grusca
 
Literatura 9-klas-govornian-2017
Literatura 9-klas-govornian-2017Literatura 9-klas-govornian-2017
Literatura 9-klas-govornian-2017
kreidaros1
 
9 l g_2017
9 l g_20179 l g_2017
9 l g_2017
4book9kl
 
TEZAUR ORAL AL LIMBII ROMÂNE - SCRISOARE DESCHISĂ
TEZAUR ORAL AL LIMBII ROMÂNE - SCRISOARE DESCHISĂTEZAUR ORAL AL LIMBII ROMÂNE - SCRISOARE DESCHISĂ
TEZAUR ORAL AL LIMBII ROMÂNE - SCRISOARE DESCHISĂ
Emanuel Pope
 
Ziua bibliotecarului
Ziua bibliotecaruluiZiua bibliotecarului
Ziua bibliotecaruluiAdela Negura
 
Ziua Europeana A Limbilor 2009
Ziua Europeana A Limbilor 2009Ziua Europeana A Limbilor 2009
Ziua Europeana A Limbilor 2009gabriel.chelaru
 
gabriel.chelaru
 
Limba sufletul nației
Limba sufletul națieiLimba sufletul nației
Limba sufletul nației
private
 
Franţa – o inimă care a bătut pentru Marea Unire
Franţa – o inimă care a bătut pentru Marea UnireFranţa – o inimă care a bătut pentru Marea Unire
Franţa – o inimă care a bătut pentru Marea Unire
Cristina Elena Andrei
 
Scrisoare deschisa : TEZAUR ORAL AL LIMBII ROMÂNE
Scrisoare deschisa : TEZAUR ORAL AL LIMBII ROMÂNEScrisoare deschisa : TEZAUR ORAL AL LIMBII ROMÂNE
Scrisoare deschisa : TEZAUR ORAL AL LIMBII ROMÂNE
Emanuel Pope
 
Similar to Citate despre limba maternă (20)

revistalimbanoastra-221122155003-9f85a668.pptx
revistalimbanoastra-221122155003-9f85a668.pptxrevistalimbanoastra-221122155003-9f85a668.pptx
revistalimbanoastra-221122155003-9f85a668.pptx
 
Revista Limba noastra1.pptx
Revista Limba noastra1.pptxRevista Limba noastra1.pptx
Revista Limba noastra1.pptx
 
Revista Limba noastra.pptx
Revista Limba noastra.pptxRevista Limba noastra.pptx
Revista Limba noastra.pptx
 
Revista Limba noastra.pptx
Revista Limba noastra.pptxRevista Limba noastra.pptx
Revista Limba noastra.pptx
 
Antologie de poezie 2013 - ZIUA LIMBII ROMÂNE
Antologie de poezie 2013 - ZIUA LIMBII ROMÂNE Antologie de poezie 2013 - ZIUA LIMBII ROMÂNE
Antologie de poezie 2013 - ZIUA LIMBII ROMÂNE
 
„PÂNĂ LA EMINESCU ȘI DE LA EL SPRE NOI”
„PÂNĂ LA EMINESCU ȘI DE LA EL SPRE NOI”„PÂNĂ LA EMINESCU ȘI DE LA EL SPRE NOI”
„PÂNĂ LA EMINESCU ȘI DE LA EL SPRE NOI”
 
31 august - Sărbătoarea naţională „Limba noastră”
31 august -  Sărbătoarea naţională „Limba noastră”31 august -  Sărbătoarea naţională „Limba noastră”
31 august - Sărbătoarea naţională „Limba noastră”
 
Limba maternă matineu
Limba maternă  matineuLimba maternă  matineu
Limba maternă matineu
 
” Limba noastră” de A.Mateevici. Mesajul textului.
” Limba noastră” de A.Mateevici. Mesajul textului.” Limba noastră” de A.Mateevici. Mesajul textului.
” Limba noastră” de A.Mateevici. Mesajul textului.
 
Prezentare1 (1).pptx
Prezentare1 (1).pptxPrezentare1 (1).pptx
Prezentare1 (1).pptx
 
Literatura 9-klas-govornian-2017
Literatura 9-klas-govornian-2017Literatura 9-klas-govornian-2017
Literatura 9-klas-govornian-2017
 
9 l g_2017
9 l g_20179 l g_2017
9 l g_2017
 
TEZAUR ORAL AL LIMBII ROMÂNE - SCRISOARE DESCHISĂ
TEZAUR ORAL AL LIMBII ROMÂNE - SCRISOARE DESCHISĂTEZAUR ORAL AL LIMBII ROMÂNE - SCRISOARE DESCHISĂ
TEZAUR ORAL AL LIMBII ROMÂNE - SCRISOARE DESCHISĂ
 
Ziua bibliotecarului
Ziua bibliotecaruluiZiua bibliotecarului
Ziua bibliotecarului
 
Ziua Europeana A Limbilor 2009
Ziua Europeana A Limbilor 2009Ziua Europeana A Limbilor 2009
Ziua Europeana A Limbilor 2009
 
Ziua Europeana A Limbilor 2009
Ziua Europeana A Limbilor 2009Ziua Europeana A Limbilor 2009
Ziua Europeana A Limbilor 2009
 
Ziua Europeana A Limbilor 2009
Ziua Europeana A Limbilor 2009Ziua Europeana A Limbilor 2009
Ziua Europeana A Limbilor 2009
 
Limba sufletul nației
Limba sufletul națieiLimba sufletul nației
Limba sufletul nației
 
Franţa – o inimă care a bătut pentru Marea Unire
Franţa – o inimă care a bătut pentru Marea UnireFranţa – o inimă care a bătut pentru Marea Unire
Franţa – o inimă care a bătut pentru Marea Unire
 
Scrisoare deschisa : TEZAUR ORAL AL LIMBII ROMÂNE
Scrisoare deschisa : TEZAUR ORAL AL LIMBII ROMÂNEScrisoare deschisa : TEZAUR ORAL AL LIMBII ROMÂNE
Scrisoare deschisa : TEZAUR ORAL AL LIMBII ROMÂNE
 
Recently uploaded

Papa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptx
Papa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptxPapa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptx
Papa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptx
Martin M Flynn
 
Patrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELA
Patrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELAPatrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELA
Patrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELA
iecheisorayagabriela
 
Să ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia Monica
Să ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia MonicaSă ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia Monica
Să ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia Monica
NinaTofanErmurachi
 
Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.
Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.
Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.
GeorgianaDascalu1
 
Analiza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceu
Analiza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceuAnaliza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceu
Analiza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceu
Andreea Balaci
 
Proces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docx
Proces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docxProces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docx
Proces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docx
AureliaTertereanu
 
Recently uploaded (6)

Citate despre limba maternă

  • 1. DESPRE LIMBA MATERNĂ CULEGERE DE CITATE Prof. BENZAR VALENTINA IOANA ȘCOALA GIMNAZIALĂ ȘTIUCA, JUD. TIMIȘ
  • 2. Argument  ,,Limba maternă... O cunoaştem, o vorbim, dar oare ne-am gândit noi, vreodată, ce este limba maternă? Putem spune că nu există nimic mai de preţ pentru un popor decât graiul matern, întrucât acesta este plămânul prin care respiră întregul neam şi suflarea în care se contopeşte sufletul națiunii.”  Calitatea de nepreţuit a graiului matern se explică prin pasul lui de a oglindi întreaga istorie a neamului, cu toate bucuriile şi tristeţile lui, victoriile şi înfrângerile trăite, visele realizate şi speranţele spulberate. Da, aşa este. În graiul matern se ascunde amintirea trecutului nostru, zestrea noastră strămoşească, a originilor cu care suntem înfrăţiţi încă de la naştere. Iată de ce oamenii au calificat dintotdeauna limba maternă drept o comoară, care nu are preţ de vânzare sau cumpărare, dar, în schimb, poate fi moştenită, păstrată şi cultivată cu sfinţenie
  • 3. Iată ce au gândit oamenii de cultură despre limba maternă Reproducem câteva cugetări din caietele de creaţie ale lui Mihai Eminescu despre limba maternă:  ,,Limba este organul prin care neamul îşi cunoaşte fiinţa sa proprie, organul prin care acest neam moşteneşte avutul intelectual şi istoric al strămoşilor lui.”  ,,Dar pe cât timp studiul principal al unei şcoale rurale sau primare e limba românească, ea este totodată organul prin care neamul îşi cunoaşte fiinţa sa proprie, organul prin care acest neam moşteneşte avutul intelectual şi istoric al strămoşilor lui. Copilul nu învaţă numai a vorbi corect, el învaţă a gândi şi a simţi româneşte. ”  ,,Cine ştie limba română are calea deschisă la tezaurul intelectual al limbilor romanice moderne, are în fine cheia la limba latină, la civilizaţia antică.”
  • 4. Din culegerea de citate despre limba maternă a scriitoarei Maria Filipoiu  Referinţă Bibliografică Limba maternă în citate/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 3 septembrie 2021 *Limba maternă este disciplina prin intermediul căreia se asimilează toate cunoștințele celorlalte discipline. * Fiecare literatură naţională formează focarul spiritului naţional, unde concurg toate razele din toate direcţiunile vieţii spirituale, ea arată nivelul vieţii publice spirituale. * Nu noi suntem stăpânii limbei, ci limba e stăpâna noastră. * Limba strămoşească e o muzică. *Limba este grafia semnelor prin care membrii aceluiaşi popor se recunosc și generează sentimente de fraternitate, ce îi leagă în relații de colaborare, ca frați ai aceleiași mame – limba maternă.
  • 5. *Dragostea de limba maternă este respectul pentru tezaurul moștenit în istoria literară și contribuția la creșterea valorii lui. *Graiul este sufletul neamului și rădăcinile strămoșilor pe pământul patriei. *Limba maternă este identitatea de grai a fiecărui cetățean, iar cititul este sportul minții care îmbogățește vocabularul pentru vorbirea corectă. *Limba maternă reprezintă leagănul vieții, în care omul ascultă cântecele de iubire și de dor, doinele de jale din baladele poporului și ritualurile bocitoarelor la despărțirea de lumea celor vii, dar cele mai răsunătoare cântări sunt colindele, cântecele patriotice și cântările biblice. *Îmi iubesc toți frații de limbă maternă și nem, De când nectarul cuvintelor din cărți culegeam!
  • 6. *Limba maternă e arta vorbirii, prin care dezvoltă logica desăvârșirii artistice în actul creativ. *Limba este dialectul din sufletul neamului, unde se întâlnesc idei, sentimente și cugetări, pentru coabitare și rezonare spirituală. *Limba este altarul în jurul căruia se adună conaționalii, pentru a primi împreună – Euharistia – taina sfântă a credinței moștenită odată cu limba maternă. *A vorbi despre limba română este ca o spovedanie a sufletului în fața altarului Patriei, pentru a mărturisi atitudinea față de truditorii care au cultivat pe ogorul neamului, dragostea de graiul românesc. *Limba maternă este instrumentul didactic și pedagogic prin care sunt instruiți și educați toți membrii unei comunități sociale de aceeași etnie
  • 7.  Vasile Alecsandri spunea despre limba română că este : „tezaurul cel mai preţios pe care-l moştenesc copiii de la părinţi, depozitul sacru lăsat de generaţiile trecute.”  Nichita Stănescu spunea : „A vorbi despre limba în care gândeşti este ca o zi de sărbătoare. Frumuseţea lucrurilor concrete nu poate fi exprimată decât în limba română. Ce patrie minunată este această limbă! Ce nuanţă aparte îmi dau seama că ea o are! Această observaţie, această relevaţie am avut-o abia atunci când am învăţat o altă limbă.”
  • 8. Limba română, cu toată diversitatea, bogăţia şi forta sa expresivă, n-a aşteptat însă o anume zi pentru a fi sărbătorită, marii gânditori, scriitori şi poeţi au celebrat-o prin toate scrierile lor sau au cântat-o în ode, iar înţelepciunea populară s-a exprimat despre limba noastră strămoşească cu haz şi har în proverbe şi zicători: „Limba dulce mult aduce”. „Limba ta e capul tău”. „Limba îndulceşte, limba amăreşte“. ,
  • 9. În loc de concluzii  Am zice că fiecare om crede că limba maternă e cea mai scumpă, cea mai frumoasă. Drept confirmare a acestui gând pot fi versurile lui Victor Teleucă: „Mai dulce şi mai bună decât toate E pentru mine limba mea Şi pentru tine limba ta, Şi pentru dânsul limba lui, O altă limbă mai frumoasă nu-i Din care omul cântecul îşi scoate”.  Să păstrăm, să iubim, să respectăm limba e datoria fiecăruia dintre noi atât timp cât pretindem că suntem o părticică dintr-un popor, căci avem o limbă căreia îi suntem devotaţi cu tot sufletul.  Dar toate limbile trebuie să fie egale şi preţuite la fel, la acelaşi nivel în viaţa de toate zilele